Contabilitatea ca forma a unei evidente economice primare (numarare) dateaza

din cele mai vechi timpuri, regasindu-se în oricare dintre gruparile sociale. Avem
în vedere, ca etape ale istoriei contabilitatii, urmatoarele delimitari temporale :

3.Desi originea contabilitatii în structurile spatio-temporale nu poate fi stabilita

cu precizie, totusi, din cercetarile istorice s-a constatat aparitia si întrebuintarea ei
chiar din cele mai vechi timpuri. S-au gasit marturii care atesta ca socotelile se
tineau în antichitate cu ajutorul funiilor înnodate, a margelelor însirate, a
crestaturilor facute în lemn, a rabojului etc. Urme de registre si sisteme de
contabilitate au fost lasate de egipteni, fenicieni, greci si romani. Apariţia şi
utilizarea papirusului va înlesni şi mai mult înregistrarea şi detalierea tranzactţilor
comerciale. Un obstacol în calea dezvoltării evidenţei contabile îl reprezenta
lipsa unei unităţi de măsură comune pentru toate bunurile tranzacţionate, astfel,
cea mai însemnată contribuţie adusă de greci în contabilitate o reprezintă
utilizarea unor monede de schimb începând cu anul 600 i.Ch., aspect ce va
determina şi o dinamizare a activităţii financiar bancare.

4.La romani, registrele comerciale erau obligatorii si s-au gasit urme de registre
foarte regulat tinute. Aceste registre se tineau nu numai de bancheri si
comercianti, ci si de fiecare cap de familie. Contabilitatea era tinuta de unul
dintre sclavi, numit "celarius", iar în întreprinderile mari exista si un sef contabil
numit "dispensator" . Materialul folosit pentru registre era la început din bucati
de lemn acoperite cu un strat subtire de ceara. Pe aceste table, numite tablete
cerate, se scria cu un fier ascutit numit stilete. Mai târziu, tabletele cerate au fost
înlocuite cu foi de papirus si tocmai pe urma a aparut hârtia. Câteva dintre
registrele întrebuintate de romani au fost: adversaria(registru sau jurnal lunar de
casa), codex accepti et expensi( În acest registru se tineau zilnic, dupa acte,
operatiunile de casa si operatiunile pe credit, având deschise partizi personale
fiecarui obligat. Fiecare partida cuprindea cele doua parti ale contului "accepta"
si "expensa", care semnificau primire și cheltuială), codex rationum (ratio = cont,
acest registru avea deschise conturi pentru toate elementele din care se compune
patrimoniul.) și Registrul inventar (de astazi purta denumirea de Libelus familial
sau Liber patrimonii, creantele inclusiv dobânda de încasat, corespundea unui
registru scadentar, numit Kalendarium.)Acestea au fost abandonate odata cu
desfiintarea întreprinderilor comerciale provocata de caderea Imperiului roman.

5.Cadrul îngust al tranzacţiilor efectuate pe baza de numerar a fost lărgit o dată

cu instituirea creditului. Faptele bazate pe încrederea creditorului şi angajamentul
debitorului de a-şi duce la îndeplinire obligaţiile au constrâns contabilitatea să-şi
dezvolte aparatul de calcul. După apariţia creditului, în sfera înregistrărilor au
intrat, alături de mişcările de bani şi mărfuri, datoriile şi creanţele. Necesitatea de
a oglindi aceste drepturi şi obligaţii a dat naştere contului. La început, părţile lui
erau aşezate una după alta: deasupra debitul şi dedesubt creditul. Acesta a fost, de
fapt, punctul de plecare în evoluţia contului spre forma clasică, cu debitul la
stânga şi creditul la dreapta. Debitul indica ceea ce persoana, al cărei nume îl
purta contul, a primit de la partenerul său, iar creditul ceea ce persoana respectivă
ia dat acestuia.

6.Începutul celei de-a doua epoci este stabilit de istoriografi la 1494, când apare
primul tratat de contabilitate, datorita calugarului Luca Paciolo, sub denumirea de
"Summa de Aritmetica, Geometria, Proportioni et Proportionalita" - tratat general
de aritmetica practica si algebra în care se pune pentru prima oara si problema
calculului în partida dubla.În aceasta lucrare Luca Paciolo a colectionat, a
sistematizat si a explicat contabilitatea care se folosea în timpul sau, în aceste
orase si centre comerciale. Adept al principiului „ubi non est orde, ibi
confusio” , adică „unde nu este ordine, domneşte confuzia” , Paciolo tratează la
un nivel superior cunoştinţe din domeniul creditului, fiinanţelor şi contabilităţii.
Prin opera de pionerat a savantului matematician, ştiinţa conturilor dobândeşte o
deosebită însemnătate, iar cunoştinţele de contabilitate se răspândesc în întreaga
Europa.

7.Cam în acelasi timp, Benedetto Cotrugli prezinta în mod succint principiile

contabilitatii, în partida dubla în lucrarea sa intitulata "Della mercatoria et del
mercanto perfetto". La 1524, profesorul de aritmetica si contabilitate din Venetia,
Domenico Manzoni publica "Registrul dublu cu jurnalul sau", din care se
constata ca modelul din acel timp nu este mult diferit de cel practicat
astazi.Primul autor de contabilitate francez a fost Savonne din Lyon (1567), dupa
care, catre sfârsitul secolului ale XVII-lea, apar autorii: Matthew De la Porte,
Jaques Savary si Claude Irson. În Germania, Olanda si Anglia mai toate tratatele
aparute în acea perioada nu sunt decât traduceri ale lucrarii lui Paciolo.

8.Apare lucrarea lui Edmond Degranges, din 1795, intitulata « La teme des livres
rendue facile ou nouvelle methode d'enseignement ». În aceasta lucrare
Degranges face o clasificare a conturilor în conturi de valori, de rezultate si de
persoane. În anul 1865 A. Guibault publica o lucrare de contabilitate mai
sistematizata, care este consultata si astazi cu mult folos. Aceasta lucrare
intitulata « Traité de comptabilité » cuprinde si un interesant album de modele.