Fișă de documentare

SCURT ISTORIC A CONTABILITĂȚII

Contabilitatea a apărut din cele mai vechi timpuri, odată cu economia de subzistență a comunei primitive,
când oamenii antici își notau pe desene rupestre cate animale au vânat și câte au  mâncat, câte piei au jupuit
și cate haine au rezultat.

Primele numărători au avut loc prin gravura în peșteri, sfori înnodate, crestături pe oase, pe pereții oaselor,
pe tăblițe de argilă, papirus, care țineau primele socoteli “scriptice” la ceea ce avea sa fie tinerea evidentei
numerice a averii de mai târziu.

În vremurile acelea resursele erau excedentare față de necesități, contabilitatea cunoscând o evoluție lentă,
deoarece câteva forme primitive de înregistrare erau suficiente pentru a satisface cerințele contabile ale
vremii.

Pe măsură însă ce oamenii s-au înmulțit, zonele au devenit mai sărace în resurse, numărul animalelor
sălbatice s-a redus, a apărut necesitatea cultivării pământului si a îmblânzirii animalelor, iar pentru a se
menține un anumit stoc de hrană pentru supraviețuire și necesitatea evidențierii recoltelor și a turmelor,
pastorii își ,,numărau turmele gravând linii verticale pe bucăți de lemn”.

Treptat, pe măsura ce agricultorii au început sa devina eficienți, surplusul de recolte a dat naștere muncii
specializate, comerțului și primelor tipuri de bresle.

Primele elemente de contabilitate au fost descoperite în perioada de formare a primelor civilizații, datând
de prin anii 8000–1000 i.e.n., și au constat în mici bucăți de lut, în zona orașului Jerihon, unde s-au
consemnat rezultatele culturilor agricole, bucăți de lut ce aveau un rol atât în calcularea cantităților de
bunuri, cât și ca suport de stocare a datelor, bucăți de lut care se prezentau în forme variate și se atribuiau
unui anumit bun.

În timpul dezvoltării comerțului, nevoile micilor producători și negustori de a-și ține socotelile au evoluat,
atât în spațiu, cât și ca mod de reflectare a acestora.

Prin diviziunea muncii, fiecare persoana devine capabilă sa desfășoare o anumită activitate, care nu ii
asigura toate bunurile de care avea nevoie pentru existență. Astfel, a apărut trocul ca prima forma de
schimb a mărfurilor între oameni.

Însă, în timp, negustorii și producătorii individuali au considerat tot mai utila apariția unor bunuri
care sa faciliteze comerțul și să reprezinte unități de măsură a acestor schimburi, la început prin
utilizarea unor obiecte de valoare (aur, argint, bronz). Apariția primelor monede (cu valoare intrinsecă la
început, după care au fost înlocuite cu materiale fără valoare intrinsecă, având rol doar de schimb) în
comunitățile care le-au acceptat pentru “trocul” cu diverse bunuri a dus la găsirea unui numitor
comun pentru procurarea bunurilor pe care fiecare persoană nu le putea produce în propria
gospodărie.

În Evul mediu, producerea bunurilor s-a organizat în bresle, ceea ce a condus la lărgirea ariei de
comerț și modului de încasare a bunurilor produse și vândute. Negustorii nu mai încasau toate
produsele cu monezi pe loc, în momentul tranzacției.

Pentru a-si vinde produsele, meseriașii s-au văzut nevoiți sa accepte ca anumite produse să fie vândute la o
anumită data, fără ca și contravaloarea acestora sa fie încasată la aceeași dată. Astfel a  apărut un interval de
timp între data producerii sau vânzării bunurilor și încasarea contravalorii acestora.

Pana la începutul mileniului II e.n., regatele erau în curs de consolidare și se caracterizau prin relații de
vasalitate. Această perioada a fost una de regres pentru civilizațiile europene, datorită decăderii Imperiului
Roman, restrângerii comerțului și fărâmițării averilor, ceea ce a dus la o evoluție lentă a contabilității,
localizată de regula la nivelul unor instituții de ordin religios. Conform documentelor arheologice, primul
principe european care a introdus un sistem permanent de administrare și raportare a fost Carol cel
Mare. El a impus un sistem de raportare a averilor legale, înregistrarea plăților și încasărilor in
registre separate, inventarierea anuala a domeniilor regale.

Odată cu relansarea dezvoltării economice și crearea unor state și ordine cavalerești, ordinele
religioase încep sa capitalizeze avere și să exercite influențe pozitive în dezvoltarea metodelor de
gestionare. Un asemenea ordin a fost cel al Cavalerilor Templieri, care s-a întins din Europa până în
Orientul Apropiat, unde a devenit o mare putere financiara, bancherul regilor, papilor, persoanelor
particulare. Contabilitatea lui prezenta forme rudimentare de partida dubla, in ceea ce privește clienții si
casieria.

De pildă, din 100 de galbeni, 50 sunt ai noștri, 50 ai Franței sau, din 1000 de galbeni, 500 sunt în casierie, iar
500 sub formă de împrumut. Datorită acumulării de putere și bogații, ceea ce a constituit un pericol pentru
Franța, Ordinul Cavalerilor Templieri a fost lichidat în 1314, din ordinul regelui Filip cel Frumos.

În Evul Mediu, se „accentuează diviziunea socială a muncii, apar manufacturile, se intensifică

afacerile comerciale, financiare şi bancare, ceea ce a determinat perfecționarea metodelor și tehnicilor
contabile preluate de la: romani, greci, egipteni, tehnici contabile, care nu mai corespundeau
cerințelor vremii” . În aceasta etapa, s-a trecut ,,de la simplele însemnări, la contabilitatea memorială,
contabilitatea in partida simpla si în partida dubla” .

În contabilitatea memorială toate operațiile se înregistrează într-un registru unic, în ordine cronologică.
Contabilitatea memorială a apărut în secolul al XIII-lea, la bancherii florentini, și s-a generalizat apoi în alte
orașe, precum Veneția, Milano, Roma, unde ea înregistra și operațiile cu firmele din alte orașe. Această
contabilitate (memorială) nu oferea o imagine corespunzătoare asupra operațiunilor economice mai
complexe, ceea ce a determinat separarea memorialului în două registre cu destinație specială: unul în
care se înregistrează mișcările de numerar și mărfuri și altul în care se înregistrau creanțele și
datoriile.

Treptat, tehnicile contabile au evoluat „către contabilitatea în partidă simplă, caracterizată prin nașterea
conturilor în calitate de ansambluri contabile coerente atașate unui tip de operații”. Contabilitatea in
partida simpla utilizează fișele conturilor, cu ajutorul cărora se grupează pe persoane și bunuri operațiile din
memorial, iar ansamblul fișelor de conturi se tine cu ajutorul unui registru denumit maestru;
principiul de înregistrare în fișele de conturi este: cel ce primește ceva și are sa dea este debitor, cel ce da
ceva și are să ia este creditor (fără a exista legături între conturi).

Ea se caracterizează prin predominanța conturilor de persoane, mărfuri, creanțe, datorii și utilizarea debitului
și creditului contului. Contabilitatea in partida simpla a fost incapabilă sa reflecte ansamblul relațiilor
economice dintre partenerii de afaceri, proveniența rezultatelor, corespondența dintre conturi; de
aceea, ea a fost supusă unui proces continuu de perfecționare și dezvoltare; ținând cont de practicile
contabile ale vremii, a evoluat spre partida dubla.

Pe baza practicilor vremii, s-a constatat ca, în urma vânzărilor de mărfuri, între contul clientului
cumpărător și contul de mărfuri se stabilește o relație, în care contul clientului crește, iar contul de
mărfuri scade cu aceeași sumă, ceea ce a dus la crearea de conturi pentru elemente patrimoniale, iar
în jurnale s-a generalizat scrierea pe articole, trecându-se contul debitor în stânga, iar contul creditor
în dreapta.

Primul care  a surprins în mod științific acest aspect a fost Luca Bartolomeo di Pacioli, din Italia, în Epoca
renașterii, considerat ca fiind părintele contabilității în partidă dubla.

Luca Pacioli a devenit cunoscut drept părintele contabilității datorită lucrării „Summa di Arithmetica,
Geometria, Proportioni et Proportionalita”, în care considera că obiectul contabilității este „tot ceea ce
după părerea negustorului îi aparține pe lume, precum și toate afacerile mari și mărunte în ordinea în
care au avut loc.”
În alte lucrări ale sale, Luca Pacioli a detaliat metodele corecte de utilizare a registrelor, adăugând o
precauție prin care nici o persoana nu ar trebui să își termine ziua de lucru înainte de a pune de acord
coloanele de debit și credit.

Pe lângă acestea, a detaliat și alte teme, cum ar fi etică în contabilitate și Regula 72, o metoda de determinare
a beneficiilor economice.

Pacioli a fost un mare om de cultura Italian, studiind diverse domenii de științe și arte, iar în următorii ani s-a
mutat în Milano, unde a colaborat și l-a învățat matematica pe Leonardo da Vinci, pe care îl descria ca
„excelent pictor, arhitect și muzician, un om dăruit cu toate virtuțile.”

Contabilitatea în partidă dublă, ca piatra ei de temelie, pusă de Luca Pacioli, presupunea următoarele
registre:

● Strata, în care se înregistrau zilnic operațiile, sub forma de articole contabile;

● Maestrul, în care se utilizau partizi pentru fiecare cont utilizat;
● Inventarul, în care, la finele fiecărui an, erau centralizate averea și datoriile.

După publicarea lucrării lui Pacioli, contabilitatea în partidă dublă s-a răspândit treptat în Europa
Occidentală: din Italia în Germania, Franța, Portugalia, Olanda și apoi în Marea Britanie, pe măsură
ce comerțul se deplasa de la Mediterană către Atlantic.

Partida dublă nu cunoaște ,,o dezvoltare a tehnicilor sale, ci mai ales o largă răspândire, pe măsură ce tot mai
multe companii se îmbogățeau și își diversificau activitatea”, iar elemente importante din contabilitatea
modernă (cum ar fi situațiile financiare, evaluarea activelor, calculul profitului și calculația costurilor) nu se
regăsesc în lucrările publicate până în 1850.

În concluzie, în perioada Evului Mediu și secolul al XIX-lea s-a trecut de la simplele însemnări la o
contabilitate memorială, la cea în partida simpla si la contabilitatea in partida dubla, neexistând o
continuitate între contabilitatea antică și contabilitatea medievală.

Contabilitatea memorială avea la bază registrul memorial, în care se înregistrează evenimentele

contabile, contabilitate care a reprezentat primul sistem de contabilitate. Contabilitatea în partidă simplă
avea la baza raporturile dintre întreprinderi și terți, conform principiului: primirea unei valori se înregistra în
debitul contului deschis persoanei, iar restituirea valorii în creditul aceluiași cont.

Contabilitatea în partidă dublă a fost produsul unei evoluții progresive a practicilor contabile in
partida simpla a afacerilor, și nu ca rezultat al unui demers didactic sau științific; partida dubla
implica înregistrarea unei tranzacții pe de-o parte în debitul unui cont, iar pe de alta parte în creditul
altui cont.

Odată cu extinderea organizării afacerilor în societăți pe acțiuni, în secolul al XIX-lea și apoi în secolul
al XX-lea se generalizează practica întocmirii bilanțului și a contului de profit și pierdere, având în
vedere faptul ca administratorii erau în unele cazuri obligați prin lege să-și informeze periodic
acționarii asupra patrimoniului și asupra gestionarii patrimoniului.

Din evoluția contabilității în aceasta etapa, apar o serie de teorii care, încercând să explice pe baze științifice
înregistrările în conturi, să evalueze practicile contabile, au contribuit la progresul contabilității.

Germenii teoriilor contabile științifice au apărut în primele decenii ale secolului al XX-lea, și amintim
în acest sens:

– apariția în anul 1934 a principiilor contabile general acceptate (US GAAP) în SUA, ca răspuns la
criza din anii ’30, prin care se cerea ca situațiile financiare americane să prezinte fidel patrimoniul si
rezultatele acestuia, în conformitate cu aceste principii;
– apariția pe continentul european a planului contabil (în Germania, primul plan contabil a fost
elaborat de Schmanlenbah în 1927), care cuprindea o lista cadru de conturi organizate într-un sistem
integrat, plan care a avut o influență notabilă asupra reglementărilor contabile în Europa.

In Romania contabilitatea s-a dezvoltat, ca o disciplina științifica distincta, in cadrul științelor economice,
fiind legiferată atât la nivel național, cât și internațional, în diversele epoci prin care a trecut țara noastră.

În perioada secolelor al XVIII –lea și al XIX-lea apar primele scrieri contabile, și anume:

● Codicele Vistieriei Moldovei, din anii 1777, 1786, 1798, 1804, in care se reflecta situația
economica a perioadei respective.
● Regulamentul Organic, prin care în Țările Române a fost introdusa obligatoriu contabilitatea
publica, in vederea controlării averii statului; s-au separat bugetul și finanțele statului de cele ale
domnitorului, în vederea realizării unui control efectiv asupra autorizării bunurilor și banului public.

În 1864, la Galați și București se înființează școli de contabilitate. În învățământul superior,

contabilitatea a fost predata pentru prima data de către profesorul Ion Ionescu de la Brad, în 1870,
prin lucrarea , Lecțiuni elementare de agricultura, iar primul curs cu caracter contabil a fost scris în
1873.

In perioada interbelica, după îndelungi dezbateri si organizări preliminare ale economiștilor de frunte ai
țării, are loc înființarea Corpului de contabili autorizați și experți contabili în România, aprobat prin
lege și promulgat de Regele Ferdinand prin Decretul regal nr.3036 din 13.07.1921.

După instaurarea regimului comunist, libera inițiativa este înlocuită de economia dirijata, lucru care
se răsfrânge, inevitabil, și asupra profesiei contabile, o profesie liberala prin excelenta.

În anul 1947 s-a înființat Consiliul permanent al normării contabilității, iar Ministerul Finanțelor va
coordona de acum înainte întreaga metodologie a normării contabile.

În anul 1948 are loc naționalizarea principalelor mijloace de producție, astfel încât centralizarea tuturor
comenzilor economice devine operantă sută la sută. În aceste condiții, existența unui Corp al contabililor
independenți devenea aproape imposibilă.

Peste numai trei ani, în urma Hotărârii nr.201 din 8 martie 1951 a Consiliului de Miniștri, condus de dr.
Petru Groza, Marea Adunare Națională emite Decretul nr.40 din 10 martie 1951, prin care se desființează
Corpul Contabililor Autorizați și Experților Contabili.

Imediat după înlăturarea regimului comunist, în anul 1992, a fost înființată asociația Corpul Experților
Contabili și Contabililor Autorizați din România. În anul 1994, în baza Ordonanței Guvernului nr. 65 din 19
august 1994, a fost reînființat Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România, ca
persoana juridica de utilitate publica si autonoma, cu rol esențial în gestionarea profesiei și în pregătirea
profesioniștilor contabili.

Dependența de organismele de normalizare contabilă internațională a determinat aderarea CECCAR la

Federația Internațională a Contabililor – IFAC și la Federația Experților Contabili Europeni – FEE,
CECCAR având în prezent peste 40.000 de membri.

Din punct de vedere al profesiilor liberale, are loc înființarea și altor organisme profesionale, precum –
CAFR (Camera Auditorilor Financiari din România), ce reglementează activitatea de auditor financiar;
CCF (Camera Consultanților Fiscali), care se ocupă de propunerile legislative și armonizarea activității
fiscale; UNPIR (Uniunea Națională a Practicienilor în Insolventa din România), care reunește activități
judiciare și extrajudiciare privind insolventa societăților comerciale și care se află în interdependență cu
disciplinele juridice.

În România profesia contabilă este puternic legiferată de instituțiile statului (ca și în Franța, de exemplu),
însă, ca și în statele liberale din punct de vedere al reglementarii contabile (UK, USA), aceasta se afla la
interferența cu alte discipline economice precum fiscalitatea, statistica, micro si macro economia, dar și cu
științele juridice (mai ales în ceea ce privește răspunderea juridica a creditorilor).

Astfel, un impact major îl are apariția Legii contabilității nr. 82 din 1991, prin care s-a stabilit un plan
nou de conturi și un sistem de raportare financiara de inspirație franceza.

După anii 2000 are loc trecerea treptată la armonizarea contabilității cu Directivele Europene și
Standardele Internaționale prin OMFP (94/2001, 306/2002, 1876/2003, 3055/2009), prin care se
creează un cadru conceptual contabil de inspirație anglo-saxona și se armonizează sistemul de
raportări financiare, în conformitate cu Standardele Internaționale de Raportare Financiara.

Un rol important în reglementarea contabilă îl are și Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 1802
din 29 decembrie 2014  pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situațiile financiare
anuale individuale și situațiile financiare anuale consolidate (care înlocuiește Ordinul 3055/2009 de
mai sus), în care se actualizează Planul de conturi actual la noile cerințe economice.

În concluzie, apariția și evoluția contabilității a avut loc în etape istorice distincte, în funcție de evoluția
economiei din acele perioade. În ceea ce privește contabilitatea in partida dubla, aceasta a fost produsul unei
evoluții progresive a practicilor contabile in partida simpla a afacerilor și nu un rezultat al unui demers
didactic sau științific.

În România, datorită faptului că statele romane au fost sub conducerea unor imperii puternice și s-au unit
târziu, etapizat, precum și a perioadei comuniste din secolul al XX-lea, economia capitalistă și afacerile au
apărut și au evoluat mai târziu ca in vestul Europei, iar contabilitatea, ca practica și apoi ca știință, s-a
dezvoltat mai greu, abia din secolul al XIX-lea.

Bibliografie: M.Dragan, Bazele contabilitatii, Editor “Contconsult – The European Audit”, 1995;

1. Michel Capron, Contabilitate în perspectivă, Bucureşti, Ed. Humanitas, 1994;

2. Niculae Feleagă, Contabilitate comparată, Bucureşti, Ed. Economică, 1997;
3. Daniela Calu, Istorie şi dezvoltare contabilă în România, Bucureşti, Ed. Economică, 2005;
4. Radu Dorin Lenghel, Repere ale evoluției contabilitatii, Univ.Creștină Dimitrie Cantemir București –
Facultatea de Științe Economice Cluj-Napoca;
5. ceccar.ro;
6. ccfiscali.ro;
7. cafr.ro;
8. unpir.ro;
9. mfinante.ro;
10. https://ro.wikipedia.org/wiki/Contabilitate_%C3%AEn_partid%C4%83_dubl%C4%83 ;
11. http://www.humanistica.ro/anuare/2012/Continut/20.Lenghel.pdf;
12. http://contabilul.manager.ro/a/20197/trecerea-de-la-contabilitatea-in-partida-simpla-la-contabilitatea-in-
partida-dubla-care-e-procedura.html;
13. wikipedia.org;
14. https://www.investopedia.com/terms/g/gaap.asp.

15. http://expertissimo.ro/scurta-istorie-contabilitatii/