METODE ŞI TEHNICI SPECIFICE

CREATIVITĂŢII PERSONALULUI

Conţinut Timp de studiu

Metode şi tehnici specifice creativităţii 2 ore

personalului

- să cunoască principalele metode şi tehnici de

stimulare a creativităţii personalului.

53
 INTRODUCERE
Metodele şi tehnicile de management reprezintă
modalităţile concrete folosite pentru soluţionarea problemelor
care decurg din funcţiile conducerii prin care se pun în mişcare
activităţile componente ale funcţiilor întreprinderii.

TERMENI CHEIE

 brainstorming
 tehnica Little
 diagrama Ishikawa
 tehnica Chindogu
 sinectica
 tehnica Phillips 66
 concasajul

54
Metode şi tehnici specifice creativităţii personalului

Sub impactul progresului tehnic, se amplifică

performanţele economice ale activităţii întreprinderilor, dar şi
decalajele dintre acestea. Ele sunt generate de acele decalaje din
domeniul tehnic, tehnologic şi al managementului şi scad
capacitatea competitivă a firmei, ceea ce conduce la faliment.
Cu alte cuvinte, decalajele dintre organizaţii ar putea fi
reduse sau anulate prin atragerea personalului firmei la activităţi
de cercetare, dezvoltare tehnologică în propunerea de invenţii,
inovaţii sau raţionalităţi de orice tip.
Procesele care pot conduce la eliminarea decalajelor sau
anularea lor au la bază creativitatea personalului, definită ca
reprezentarea capacităţii persoanelor de a genera idei noi.
Metodele şi tehnicile de stimulare a creativităţii resurselor
umane se grupează în:
a) metode şi tehnici intuitive;
b) metode şi tehnici raţionale.
a) În cadrul metodelor intuitive intră tehnica
Brainstorming, tehnica Little, tehnica “ochiului proaspăt”,
tehnica organizării problemelor şi a tehnicii amănunţite, tehnica
carnetului colectiv, sinectica, tehnica micilor consilii, “notarea
ideilor din timpul somnului“, tehnica Phillips 66.
b) În cadrul metodelor raţionale intră tehnica concasajului,
matricea descoperirilor, metoda morfologică a lui Zwicky.
4.1 Brainstorming are în vedere ca, pe calea discuţiei în
grup, să se urmărească obţinerea cât mai multor idei privind
modul de rezolvare a unor probleme, în speranţa că în rândul
acestora se va găsi şi soluţia optimă. Metoda, elaborată de
Osborn, aduce în discuţie faptul că, în orice domeniu de
activitate, problemele pot fi rezolvate mai bine decât în prezent,
dar trebuie găsite acele idei care să spargă barierele rutinei.
După părerea lui Osborn, ideile se află în stare latentă în
cadrul oricărui colectiv şi datorită unui mediu psiho-social
necorespunzător, aceste idei se pierd. Metoda Brainstorming
încearcă să construiască un climat adecvat propice exprimării
organizate a ideilor, cu posibilitatea valorificării celor mai bune
idei.
Caracteristica principală a metodei Brainstorming este dată
de obligativitatea separării etapei de evaluare a ideilor de etapa

55
de creativitate, întrucât o persoană oarecare nu poate privi spre
toate aspectele şi dimensiunile problemei analizate.
Regulile aplicate în metoda Brainstorming au în vedere:
1. eliminarea oricărui argument de evaluare în timpul
şedinţei, întrucât toate propunerile trebuie dezvoltate, într-o
viziune constructivă şi pozitivă;
2. propunerile sau ideile exprimate trebuie să fie scurte,
eliminându-se discursurile lungi;
3. acceptarea oricărei idei, oricât de imposibilă ar părea;
4. programarea şedinţei la o oră când participanţii sunt
odihniţi;
5. acordarea cuvântului fiecărui participant;
6. înlăturarea rigidităţii şi menţinerea unei atmosfere
destinse;
7. înregistrarea completă a discuţiilor şi reţinerea,
marcarea ideilor valoroase;
8. evaluarea riguroasă şi selecţionarea ideilor care ar
rezolva problemele cu ajutorul altui grup de specialişti.
Etapele metodei Brainstorming au în vedere:
1. Pregătirea şedinţei, stabilirea şi delimitarea problemei
analizate
- alegerea participanţilor (5-12 persoane);
- desemnarea unui lider;
1. Desfăşurarea şedinţei – începe cu o parte introductivă,
în care liderul începe cu prezentarea problemei, anunţă reguli de
desfăşurare, fixează durata şedinţei şi oferă cuvântul fiecărui
membru. Se recomandă ca liderul să nu participe la formularea
ideilor, ci doar să consemneze aceste idei.
2. Evaluarea ideilor – se realizează după finalizarea
sedinţei, de către un colectiv de experţi care va contabiliza
primele cinci idei care li se par mai valoroase şi pe care, ulterior,
trebuie să le pondereze cu numere de la 1 la 5. În urma
aprecierilor experţilor, se realizează o ierarhizare obiectivă, care
se bazează pe o evaluare, în primul rând, cantitativă, dar şi
calitativă, a impactului generat de fiecare idee.
4.2 Tehnica Little are câteva elemente asemănătoare cu
metoda Brainstorming. Ea a fost propusă de institutul Little din
SUA şi vizează propuneri concrete de invenţii şi inovaţii în
domenii diverse.
4.3 Tehnica “ochiului proaspăt” este şi ea o variantă a
metodei Brainstorming, însă porneşte de la premisa că reuniunile

56
de grup sunt mai eficiente prin participarea unor persoane mai
puţin experimentate în problemele analizate. O astfel de tehnică
elimină un dezavantaj major în domeniul creativităţii, şi anume
rutina.
4.4 Tehnica carnetului colectiv are în vedere
contrabalansarea dezavantajelor generate de metoda
Brainstorming, întrucât, în anumite situaţii, tocmai datorită
duratei reduse de analiză a problemei, se generează idei
superficiale care conduc la rezultate neconvingătoare.
Această tehnică a carnetului colectiv se bazează pe
elaborarea unor soluţii bine fundamentate, dar necesită o
activitate importantă de informare, documentare, reflecţie,
conceptualizare, dar şi elaborare şi materializare de idei sau
soluţii bine definite.
Etapele tehnicii sunt:
1. Constituirea unui grup de creativitate, în care fiecare
membru primeşte un carnet în care este înscrisă problema
analizată. Grupul este constituit dintr-un număr variabil, dar
conţine, în mod obişnuit, 5-12 persoane şi este condus de un
responsabil.
2. Notarea în caietul primit, timp de o lună, a ideilor cu
privire la soluţionarea problemelor.
3. Întocmirea, la sfârşitul perioadei de o lună, de către
fiecare parte, a unui rezumat care conţine cea mai bună idee în
legătură cu problema analizată, dar şi alte idei asociate cu acea
idee principală.
4. Carnetul se predă, la sfârşitul celor 30 de zile,
responsabilului de grup. Acesta studiază fiecare carnet cu
propunerile înscrise şi întocmeşte un rezumat detaliat cu privire
la soluţiile identificate de grup.
5. Distribuirea carnetelor, împreună cu rezumatul ideilor,
care presupune organizarea unor discuţii în grup, cu participarea
tuturor membrilor grupului şi identificarea unei soluţii care să
orienteze asupra ideii celei mai valoroase.
4.5 Diagrama Ishikawa (Fishbone)
Această diagramă identifică posibilele cauze ale învăţării
defectuoase sau a obţinerii unor neconformităţi în cazul
produselor.
Diagrama Ishikawa este cunoscută şi sub denumirea cauză-
efect, întrucât, pornind de la efectul negativ obţinut, se analizează
toate categoriile de cauze reale şi potenţiale.

57
 Metode de Resurse
măsurare umane

Calitatea

tehnologia echipamente

Figura 4.1 Exemplu de utilizare a diagramei cauză-efect

4.6 Metoda „celor şase pălării“

Această metodă constă în realizarea unui grup de şase
persoane, fiecare participant purtând o anumită culoare de
pălărie:
- alb – doreşte informare, o astfel de persoană poate
chestiona grupul în numeroase privinţe;
- galben - persoană cu idei practice, meticulosul;
- verde – persoană cu idei formidabile, inventivul;
- negru – persoană care critică pe bază de fapte;
- roşu - cel ce critică bazat pe intuiţii;
- albastru – persoană care rezumă ideile, mediatorul
grupului.
Metoda este utilizată pentru generarea de idei noi
concomitent cu analiza critică a ideilor admise.
4.7 Tehnica „de ce - de ce” („why - why”) se aplică cu
succes în găsirea unor soluţii pentru evitarea nereuşitelor de orice
natură. Aceasta înseamnă că la orice explicaţie trebuie realizată o
interogare „de ce?”, ce este urmată de o altă motivaţie, care este
şi ea urmată de „de ce?”, până când se poate identifica un anumit
tip de idee care să evidenţieze motivul central, critic, pentru care
s-a obţinut acea nereuşită.
4.8 Tehnica Chindogu este o tehnică de stimulare a
creativităţii, care poate solicita persoane care lucrează în partea
de concepţie, pentru a crea un produs original complet, pentru a
genera două condiţii: produsul să fie perfect util şi produsul să
poată fi confecţionat.
4.9 Sinectica este o tehnică bazată pe asociaţii libere, în
care se urmăreşte pe de o parte identificarea principiilor şi
mecanismelor creativităţii indivizilor.
Această tehnică are la bază următoarele:

58
 1. creativitatea e latentă într-un mod oarecare în fiecare
dintre noi;
2. creativitatea este mult mai apropiată de procesul
emoţional şi non-raţional decât de intelect şi raţiune;
3. elementele emoţionale şi non-raţionale pot fi
dezvoltate prin educare, practică;
4. procesul de creaţie se desfăşoară în mai multe faze:
a) informare şi documentare;
b) incubare;
c) iluminare;
d) verificare.
5. creaţia, în grup, este guvernată de aceleaşi legi ca şi
creaţia individuală;
6. abilităţile creative se reduc adesea dacă nu sunt
exersate;
7. oamenii cu un moral scăzut sunt mai puţin creativi,
deoarece moralul scăzut strică echilibrul interior al
unui individ;
8. potenţialul creativ al oamenilor este încă folosit într-
o mică măsură;
9. creativitatea poate fi concepută pe anumite
obiective, ceea ce amplifică satisfacţiile şi eficienţa
în raport cu efortul creativ nedirecţionat;
10.ideile se produc prin asociere;
11.nu numai valoarea, ci şi numărul ideilor contează,
şansa de a găsi ideea de care este nevoie creşte dacă
numărul ideilor emise este mai mare.
În procesul de creaţie, sinectica utilizează următoarele
mecanisme operaţionale:
a) transformarea neobişnuitului şi noului în
elemente familiare, prin plasarea problemei noi
într-un cadru cunoscut;
b) transformarea elementelor familiare în elemente
neobişnuite, prin schimbare, inversare,
modificare.
Sinectica foloseşte analogia ca tehnică concretă de lucru, în
vederea găsirii unor idei de rezolvare a problemelor.
Analogiile se folosesc atât pentru a construi noi obiecte
fizice, cât şi pentru a înţelege mai bine lumea materială şi socială.
În cadrul sinecticii se folosesc trei analogii:
a) analogia personală;

59
 b) analogia discretă;
c) analogia simbolică.
a) analogia personală presupune ca fiecare membru al
echipei de sinectică să se identifice cu problema care
trebuie rezolvată;
b) analogia discretă se referă la compararea în paralel a două
lucruri şi înţelegerea mecanismului de funcţionare a
fiecăruia. Membrii echipei de sinectică, înţelegând bine
mecanismele de funcţionare ale celor două obiecte, le pot
combina, generând un nou obiect. De asemenea, folosind
această tehnică, se poate porni de la un obiect şi, prin
analogie, se poate concepe un alt obiect cu o valoare de
întrebuinţare şi funcţii diferite de cele ale obiectului iniţial.
c) analogia simbolică presupune stabilirea unor asociaţii
libere şi spontane de idei între probleme pe care vrem să le
rezolvăm şi un grup de cuvinte mai mult sau mai puţin
legate de acestea, dar care au sens pentru rezolvarea lor.
Aplicarea acestei metode, pe care unii autori o numesc si
metoda listingului, a scos în evidenţă două aspecte
deosebit de utile:
- numărul de asociaţii de idei şi cuvinte care poate
fi făcut în legătură cu o anumită problemă diferă mult de la
un individ la altul;
- pentru această problemă, unele cuvinte sunt
deseori citate, în timp ce altele sunt folosite foarte rar.
Succesul metodei depinde, în mare măsură, de echipa de
creativitate, care se recomandă să fie constituită din persoane cu
o pregătire cât mai variată, iar numărul specialiştilor în problema
abordată să fie limitat.
Grupul care aplică metoda se recomandă să cuprindă în
majoritate nespecialişti în problema propusă, întrucât ei se pot
detaşa mai uşor de soluţiile existente şi pot aduce o viziune
diferită asupra problemelor, noi analogii şi noi modalităţi de
raţionament, diferite de cele ale experţilor.
4.10 Tehnica notării ideilor din timpul somnului
Această tehnică porneşte de la ideea că, în timpul somnului,
logica conştientă nu mai este un factor care blochează stabilirea
de legi îndepărtate între lucruri şi fenomene. În timpul somnului,
utilizatorul de informaţii înregistrează inconştient. În creier se pot
stabili relaţii deliberate de tot felul, astfel apar noi combinaţii.
Această tehnică presupune:

60
 a) însuşirea înainte de culcare a datei problemei şi în
special contradicţia sa esenţială;
b) notarea tuturor imaginilor care apar;
c) discutarea notărilor în echipă, completarea şi selecţia
celor mai bune idei.
4.11 Tehnica Phillips 66
Această tehnică a fost dezvoltată de către Phillips Donald şi
presupune organizarea unei reuniuni cu participarea unui număr
mai mare de persoane (până la 30). Aceştia urmează să dezbată o
anumită problemă în şedinţă, pe o durată de până la două ore.
Concret, această reuniune se organizează astfel:
- cei 30 de participanţi la reuniune sunt împărţiţi în grupe
de câte 6, dintre care unul este ales reprezentantul grupului.
Grupurile se constituie pe principiul eterogenităţii;
- animatorul discuţiei prezintă problema care trebuie
rezolvată;
- fiecare grup abordează problema timp de 6 de minute, iar
reprezentantul grupului notează părerile în cadrul acestuia;
- opiniile fiecărui grup sunt prezentate în cadrul unei
reuniuni generale, de către fiecare reprezentant, după care au loc
dezbateri asupra acestora;
- în final, se trece la alegerea soluţiei problemei, care este
însuşită de toţi participanţii.
Acest tip de reuniune poate fi aplicat pentru rezolvarea unor
probleme din diferite domenii. Exemple: adoptarea unei decizii
privind asimilarea unui nou produs urmăreşte colectarea unor
păreri cu privire la preţul de desfacere, sursele de aprovizionare,
procesul tehnologic şi probleme de producţie.
În vederea găsirii soluţiei, la reuniune vor participa membrii
din compartimentele funcţionale care au atribuţii în domeniile
abordate, dar şi maiştrii din cadrul secţiei de producţie.
4.12 Concasajul
Această tehnică porneşte de la ideea că imaginea noastră
despre lumea exterioară, obiecte materiale, procese şi fenomene,
precum şi relaţiile dintre ele, apare ca ceva dat, cu care ne
obişnuim, astfel încât ni se pare ca ceva de neschimbat. Însă,
pentru ca imaginile noastre să fie schimbate, este necesar ca ele
să fie „sparte” şi în locul lor să construim noi imagini
concretizate în noi obiecte, relaţii şi procese.
Această tehnică este recomandată de Osborn, Zwicky şi
constă în spargerea problemei în elementele sale componente şi

61
în scrierea lor într-o matrice de analiză. Fiecare componentă este
supusă unui şir de întrebări înscrise într-o grilă de cercetare.
Această tehnică se foloseşte, în special, pentru perfecţionarea
produselor existente.
Zwicky foloseşte o matrice de analiză tridimensională, cu
ajutorul căreia se stabilesc relaţii între atributele produsului: grila
de cercetare şi întrebările de control.
Atributele sau parametrii produsului se referă la: mărime,
greutate, culoare, duritate, rezistenţă etc. Grila de cercetare are
structura: alte folosinţe, adaptare, modificare, substituire,
combinare, sintetizare.
Se pun următoarele întrebări de control: cine, când, unde, de
ce, cum?
Exemplu de utilizare a matricei de analiză tridimensională:
produsul poate avea şi alte utilizări în forma pe care o are în
prezent? Dar dacă ar fi modificat? Cine ar trebui să-l modifice şi
cum? Putem modifica mărimea, greutatea, compoziţia, culoarea,
durabilitatea? Cine, cum, când, unde să-l modifice? Care părţi pot
fi substituite? Cine, unde, cum?

4.13 Matricea descoperirilor este o tehnică care permite

combinarea a doi factori. Ca instrument de lucru, această tehnică
foloseşte un tabel cu dublă intrare, în care sunt înscrise pe
orizontală şi pe verticală diferite variabile. Acestea se pot asocia
sau combina, sugerând în final o idee asupra unui nou produs,
nou procedeu sau noi necesităţi care pot fi satisfăcute
folosindu-se tehnici, procedee şi cunoştinţe cunoscute, dar altfel
îmbinate. Matricele sunt concepute prin îmbinarea diferiţilor
factori, dar cel mai frecvent sunt utilizate matricea tehnico-
tehnică şi matricea tehnico-economică. Cea tehnică este folosită
pentru căutarea de idei în vederea găsirii unor noi produse care să
satisfacă cerinţele unei anumite pieţe sau identificarea unor
posibilităţi de realizare a unor produse existente cu costuri mai
reduse. Această matrice porneşte de la ideea că un produs este
rezultatul conjugat al unor factori tehnici, descoperiri ştiinţifice,
procedee tehnice şi al unor factori economici.
În consecinţă, ideile pentru produsele noi se pot obţine
pornind fie de la elementele tehnice, fie de la cele economice.

62
 Factori
tehnici De perspectivă
Factori Actuali apropiată
economici A A’ A”
Actuali B

Apropiaţi B’

Figura 4.2 Matricea tehnico-economică

B – factori economici care se referă la necesităţile şi

preţurile actuale;
B’- factori economici care se referă la necesităţile şi
preţurile nesatisfăcute;
A – factori tehnici care se referă la tehnica şi tehnologia
folosită în întreprindere;
A’- factori tehnici care se referă la tehnica şi tehnologia
cunoscută şi folosită de alte întreprinderi;
A” – factori tehnici care se referă la tehnica şi tehnologia
unui viitor apropiat.
Eficacitatea acestei tehnici creşte atunci când echipa de
cercetare are o componenţă eterogenă. Se recomandă constituirea
acesteia cu specialişti în probleme de marketing-desfacere,
tehnologie, proiectare, participând totodată şi reprezentanţi ai
beneficiarilor produselor şi ai furnizorilor de materii prime.

CONCLUZII

Avantajele metodelor şi tehnicilor de stimulare a

creativităţii:
1. se asigură satisfacerea nevoilor de actualizare a
personalului firmelor, eliminând starea de
insatisfacţie generată de rutină, cu implicaţii directe
asupra creşterii eficienţei economice şi sociale;
2. contribuie la creşterea competitivităţii firmelor, prin
valorificarea ideilor care vizează ridicarea nivelului
tehnic al produselor, asimilarea de noi produse,
creşterea productivităţii muncii, scăderea costurilor
de producţie;

63
 3. se asigură atragerea personalului la rezolvarea unor
probleme, cu implicaţii benefice asupra eficacităţii
soluţionării problemelor;
4. permit elaborarea de mai multe variante decizionale,
cu consecinţe economico-sociale diferenţiate, ceea
ce contribuie la raţionalizarea procesului decizional.

Test de autoevaluare
1. In categoria metodelor şi tehnicilor de stimulare a creativităţii
resurselor umane de tip intuitiv intră:
a) tehnica Brainstorming;
b) tehnica carnetului colectiv;
c) tehnica concasajului;
d) matricea descoperirilor;
e) sinectica;
f) tehnica micilor consilii;
g) tehnica Phillips 66.

2. Tehnica carnetului colectiv are în vedere:

a) tehnică de stimulare a creativităţii, care poate
solicita persoane care lucrează în partea de
concepţie, pentru a crea un produs original complet,
pentru a genera două condiţii: produsul să fie
perfect util şi produsul să poată fi confecţionat;
b) metodă folosită de manageri, pe baza constituirii
unei echipe multidisciplinare, ce include
responsabili şi executanţi, al cărei conţinut principal
constă în identificarea punctelor forte şi respectiv,
slabe ale domeniului studiat;
c) modalitate principală de raţionalizare a
subsistemului informaţional, contribuind decisiv la
îndeplinirea de către acesta a funcţiilor ce-i revin;
d) elaborarea unor soluţii bine fundamentate, care
necesită o activitate importantă de informare,
documentare, reflecţie, conceptualizare, dar şi
elaborare şi materializare de idei sau soluţii bine
definite;
e) reunirea mai multor persoane pentru un scurt
interval de timp sub conducerea unui responsabil, în
vederea soluţionării în comun a unor sarcini cu
caracter informaţional sau decizional;

64
 f) deplasare temporară de sarcini, competenţe şi
responsabilităţi de la niveluri ierarhic superioare
spre niveluri ierarhic inferioare;
g) spargerea problemei în elementele sale componente
şi în scrierea lor într-o matrice de analiză.

Răspunsuri: 1- a+b+e+f+g; 2- d;

Lucrare de verificare
Comentaṭi conṭinutul matricei descoperirilor. Care sunt aspectele
pozitive ce recomandă utilizarea acestei tehnici.

Bibliografie selectivă

Anderson, D.R., Sweeney, D.J., Williams, Th., An Introduction

to Management Science, Quantitative Approaches to Decision
Making, 10th ed., South-Western, Thomson Publishing, 2002.
Lapin, L.L., Whisler, W.D., Quantitative Decision Making,
7thed., Duxbury, Thomson Learning, 2002.
Lawrence, J.A. jr., Pasternack, B.A., Applied Management
Science, 2nd ed., John Wiley and Sons Inc., 2002.
Nicolescu, O., Sistemul decizional al organizaţiei, Editura
Economică, Bucureşti, 1998.
Popescu, C.(coord.), Albu Mădălina, Oţelea Mihaela, Metode,
tehnici şi instrumente aplicate în management, Editura
Universităţii Petrol-Gaze din Ploieşti, 2012.
Popescu, C., Culegere de aplicaţii în management, Editura
Universităţii din Ploieşti, 2003.
Render, B., Stair, R.M. jr., Hanna, M.E., Quantitative Analysis
for Management, 8th ed., Pearson Education Inc., New Jersey,
2003.

65
Rusu, E., Decizii optime în management, prin metode ale
cercetării operaţionale - Probleme şi studii de caz, Editura
Economică, Bucureşti, 2001.
Swift, L., Quantitative Methods for Business, Management &
Finance, Palgrave, New York, 2001.
Winston, W., Albright, S.C., Practical Management Science, 2nd
ed., Duxbury, Thomson Learning, 2001.

66