Sunteți pe pagina 1din 5

TIPURI DE COMUNICARE ÎN EDUCAŢIA FIZICĂ ŞI SPORTIVĂ

Comunicarea sportiva - factor de socializare


Comunicarea în sport este foarte complexă datorită numeroşilor factori ce intervin sub
forma mesajelor, prin limbaj verbal, prin limbaj motric şi prin atitudini corporale. În procesul
de comunicare există trei tipuri de factori :
-  psihologici;
-  cognitivi;
 - sociali.
Conceptul de comunicare cuprinde numeroase forme verbale şi nonverbale. Astfel, ea
serealizează prin cuvânt – comunicare digitală –  şi prin gestică, mimică – comunicare
analogică.Atâta vreme cât cuvintele, gesturile, atitudinile şi comportamentul sunt angajate
concomitent,comunicarea devine un sistem cu acţiune permanentă, cu sens, gestul situându-se
între cunoaştereşi sensul comunicării.

In activităţile motrice, în general, cu deosebire în sport, comunicarea nonverbala


este prezentă sub cele mai diferite forme, pe care le vom prezenta în următoar ele rânduri.
 
Comunicarea cromatică
se întâlneşte permanent în sport, cel puţin în două forme (Neagu, N.,
2007): culorile fizice ale interlocutorilor şi culorile mediului înconjurător 
Comunicarea cromatică ne permite să distingem apartenenţa suporteri lor echipelor
combatante, comuniunea afectivă dintre aceştia şi sportivii care evoluează în teren.

Comunicarea sonoră.
Mehbrain A. (citat de Neagu, N., 2007) consideră că circa 38% din mesajele transmise într-o
interacţiune personală sunt de ordin verbal, fără cuvinte. Aceştiaconstituie parametrii muzicali
ai limbajului: timbrul, intonaţia, ritmul, pauzele, tonul, înălţimeaetc. În domeniul sportului,
fluieratul are un rol important, încărcat de semnificaţii: fluieratul pentru începerea unui joc are
o anumită intensitate şi durată, spre deosebire de cel careconsemnează nereguli de joc sau
încheierea întrecerii.

Comunicarea tactilă
are la om o importanţă cu totul deosebită, iar în sport are semnificaţiispeciale. Deşi se
consideră că statele avansate din zilele noastre nu sunt societăţi tactile, atingerea
între oameni reprezintă un puternic liant social (Dumitru, M., 2000 citat de N. Neagu, 2007).
.
 Comunicarea tactilă este importantă în cadrul jocurilor sportive cu contact corporal
direct(box, arte marţiale), sau în sporturile desfăşurate în tandem: dans sportiv, pa
tinaj artistic etc., în care atingerea partenerilor are rol de a declanşa anumite acţiuni motrice
comune sau desfăşurate în tempoul programat.

Comunicarea gestuală în sport are rolul principal în cadrul interacţiunilor multiple dintre
sportivi, antrenori, arbitri, spectatori, însăşi esenţa sportului fiind de natură kinetică.
Complexitatea comunicării prin limbaj corporal în domeniul sportului face necesară o
clasificare a tipurilor de gesturi motrice, astfel (Neagu, N., 2007):
O formă subtilă şi eficientă de influenţă socială, folosită cu precădere în relaţiile de
comunicare dintre antrenori şi sportivi este persuasiunea

O comunicare adecvată (F. Dave -Unblocking Organizational Communication) are


următoarele caracteristici:
 - comunică misiunea/viziunea organizaţiei sportive cu membrii săi;
 - integrează toate eforturile pentru a atinge scopul comun, toată lumea lucrând într 
- o singură direcţie;
 - menţine un grup sănătos, în care fiecare membru este de valoare şi fiecare manager este
de încredere;
 -ia decizii inteligente permiţând echipei/organizaţiei sportive să relaţioneze eficient
laoportunităţi şi la ameninţări;
 Toate acestea sunt elemente obligatorii pentru o comunicare eficientă şi fiecare
elementcontribuie la sudarea efortului comun al managementului şi al sportivilor pentru
atingereascopului echipei. Dacă aceste condiţii sunt respectate, atunci echipa va atinge
rezultate maxime în activitatea sa competiţională.
 

Comunicarea directă
Potrivit sistemului propus de teoria generală a comunicării citată mai sus, putem
identificaurmătoarele forme concrete specifice Educaţiei fizice şi sportului în diferitele verigi
ale lecţiei:

Ca activitate de organizare şi prezentare a mesajelor de către o sursă influentă


(antrenorul), prin intermediul comunicării
 - gesturile se pot referi la direcţiile de mişcare a complexelor de dezvoltare fizică.

   Mişcări:

- mişcările realizate de către profesor pentru coordonarea specifică a fiecărui exerciţiuintegrat în


complexul de dezvoltare fizică. Pentru o mai bună înţelegere a sarcinilor este necesarca fiecare
mişcare să fie explicată şi demonstrată. De asemenea, pe parcursul
exerciţiilor, profesorul poate să execute integral sau doar o parte din mişcări, în conformitate cu met
odaimitaţiei specifică acestei verigi;
 - mişcările elevilor de coordonare specifică a fiecărui exerciţiu component al complexuluide
dezvoltare fizică aromonioasă.

   Limbaj exprimat prin cuvinte:

- profesorul subliniază obiectivele legate de sarcinile lecţiei, urmate de exerciţiile propuse pe


parcursul acestei părţi a lecţiei dedicate obiectivelor;- explicarea prindecrierea terminologică
adaptată la nivelul elevilor a exerciţiilor careurmează a fi efectuate; descrierea este specifică
şi corespunde obiectivelor referitoare la deprinderile motrice de bază cât şi cele utilitar aplicative,
calităţile motrice în diferitele lor forme

de manifestare, deprinderile motrice specifice sporturilor alese pentru clasa respectivă sau impusede
planul educaţional;

 - organizarea grupului de elevi sau a grupelor de lucru, respectând formele de organizare

 pentru practicarea în relaţie cu fiecare exerciţiu utilizat;

 - corectări individuale pe parcursul exerciţiilor, esenţiale în controlarea procesului de dezvoltarea a


deprinderilor motrice astfel încât să evităm greşelile în structura acestora.

 Postura şi limbajul corpului:

 - specifice asociate cu partea care precede învăţarea gesturilor atunci când sunt efectuate jocurile cu
temă;

 Mimica:

- în ceea ce îl priveşte pe profesor,mimica este de aprobare sau dezaprobare asociată cu evaluarea


pozitivă sau negativă a execuţiei elevului;

- în ceea ce îl priveşte pe profesor acţiunea de corectare a mişcărilor de execuţie;

- în ceea ce îi priveşte pe elevi asociată cu execuţia cu corectă sau incorectă

- în ceea ce priveşte elevul exprimând efectul unor eforturi cu intensităţi crescute.

 Gesturile:

- gesturile profesorului care acompaniază explicarea şi demonstrarea mişcărilor, efectuate pentru a


sublinia aspectele importante ale execuţiei;

 - gesturile profesorului exprimând aprobarea sau dezaprobarea în legătură cu execuţiamişcărilor de


obicei asociate cu corecţii verbale şi vizuale făcute anterior. Acestea sunt elemente foarte importante
de comunicare la distanţe mai mari în locaţii zgomotoase;

 - gesturi folosite în mod special de către elevi în timpul exerciţiilor organizate în grupuri.

Ele pot fi asociate cu sarcinile de execuţie specifice prevăzute de cadrul didactic;

 - folosite în mod special în jocurile bilaterale din timpul lecţiilor. Ele sunt asociate cuacţiuni specifice
efectuate în perechi sau în grupuri restrânse pentru a surprinde echipa oponentă;
 - specifice arbitrajului, folosite de profesor sau elevi când jocul implică auto

- arbitraj.

  Mişcări:

 - Mişcări specifice demonstraţiei de fiecare dată asociate cu descrierea elementelor sau acţiunilor
obiectivelor lecţiei;

 - Mişcări integrate în exerciţiile desfăşurate în timpul lecţiei şi continuate în dezvoltareadeprinderilor


care urmează a fi formate;

 - mişcări specifice diferitelor jocuri sportive din timpul lecţiei;

 - mişcări sau semne specifice arbitrajului care necesită gesturi specifice şi care pot rezulta în
deplasări şi mişcări în diferite direcţii la diferite jocuri sportive;

 - integrate în elementele care formează regulile de control şi verificare.

  Refacerea organismului după efort 

 Limbaj exprimat prin cuvinte:

- este folosit în organizarea grupului, la explicarea şi descrierea momentului de încheierea lecţiei,


care are ca şi obiectiv refacerea organismului după efortul fizic;

 -comenzi specifice folosite în încheierea lecţiei;

Postura şi limbajul corpului:

-specifică mişcărilor folosite în partea de final a lecţiei (mişcări cu respiraţie din stândsau din mişcare
şi exerciţii de întindere);

-specifică concluziilor lecţiei caracterizând atât acţiunile profesorului cât şi a elvilor;

 Mimica:

-Asociată cu mişcările de refacere a corpului după practicarea exerciţiilor fizice, mai alesdupă lecţiile
solicitante;

 - asociată cu efortul pe care individul îl efectuează până la punctul maxim de execuţie sau dincolo de
acesta în partea lecţiei alocată recuperării organismului după efortul fizic;

 -specific finalului de lecţie exprimată atât de profesor cât şi de elevi.

Gesturi:

-gesturi care însoţesc momentul în care grupul este organizat pentru a efectua exerciţiimenite să
ajute la refacerea organismului după exeriţiile fizice sau care pot indica direcţii deacţiune sau de
conducere a grupului spre un spaţiu de lucru;

  Mişcări:
-mişcări specifice exerciţiilor efectuate după ce corpul îşi revine după efort;

-mişcări specifice momentului în care grupul de elevi este organizat să termine lecţia.

Bibliografie:

1. Dragnea A., Teodorescu-Mate S., (2002) – Teoria sportului, Ed.Fest, Bucureşti;

 2. Neagu N., (2007) –  Introducere în comunicarea socială, Ed. OIM, Iaşi;

3. Fiske, J., (2003) – Introducere în ştiinţele comunicării. Iaşi, Editura Polirom;