UNIVERSITATEA VALAHIA DIN TÂRGOVIȘTE

ANUL : I MONTANOLOGIE

CALITĂȚI MOTRICE

STUDENT: ȚILICĂ ELIZA ȘTEFANIA

 CALITĂȚI MOTRICE
Aceste calități motrice sunt însușiri înnăscute ale organismului concretizate în
capacitatea acestuia de a efectua mișcările cu o anumită rapiditate și putere, în condiții
de coordonare și amplitudine, o durată cât mai mare de timp, dar cu aceeiași eficiență.
Calitățile motrice sunt de două feluri:
1. calități motrice de bază: viteza, rezistența, forța, îndemanarea și suplețea;
2. calități motrice specifice anumitor ramuri sportive, reprezentate prin combinații
ale calităților motrice de bază.
Orice act motric sau acțiune motrică implică în efectuarea lor toate calitățile
motrice, dar cu pondere diferită.
Dezvoltarea/educarea calităților motrice se realizează – spre deosebire de
însușirea cunoștințelor de specialitate – pe baza mobilizării resurselor energetice ale
organismului, deci prin efort sistematic de tip nervos (atenție, memorie, etc.) și
muscular.
Dezvoltarea calităților motrice – rol și importanță:
1. influențează favorabil indicii marilor funcțiuni, motricitatea generală, calitățile
volitive;
2. au un rol important în procesul dezvoltării fizice corecte și armonioase, contribuie
la întărirea sănătății;
3. se poate acționa segmentar, pentru dezvoltarea calităților motrice deficitare
(corectarea deficiențelor fizice);
4. valorifică superior aptitudinile organismului uman;
5. aflându-se într-o strânsă interdependență cu deprinderile motrice, favorizează
însușirea acestora, iar exersarea deprinderilor are ca efect creșterea indicilor
calităților motrice;
6. calitățile motrice sunt interdependente în sensul că dezvoltarea uneia, împlica
influențe asupra altei călități;
 7. cel mai adesea, calitățile motrice sunt combinate cu ponderi diferite, specifice
ramurilor sportive;
8. se manifestă diferențiat pe sexe și au pondere variabilă cu vârsta.

Acțiunile motrice se efectuează în principal cu prezența acestor calități

motrice de bază și anume: viteza, îndemânarea, forța, rezistența, suplețea
precum și pe seama unor forme de manifestare a acestora.
2. VITEZA
2.1. DEFINIȚII
-Viteza este capacitatea organismului uman de a executa acte sau acțiuni 
motrice, cu întreg corpul sau numai cu anumite segmente ale acestuia într-un timp cât
mai scurt, cu rapiditate maximă în funcție de condițiile existente.
-Viteza este capacitatea omului de a efectua acțiunile motrice într-un timp minim.
-Viteza este capacitatea de a efectua o mișcare dată sau o suită de mișcări într-
un timp cât mai scurt.
2.2. FORME DE MANIFESTARE
2.2.1. VITEZA DE REACȚIE
Reprezintă timpul necesar pentru a răspunde unui excitant oarecare printr-o
contracție musculară.
Este dependentă de următoarele elemente:
 apariția excitației în receptor sau receptori;
 transmiterea pe calea aferentă;
 analiza semnalului;
 transmiterea pe calea eferentă;
 excitarea mușchilor.
2.2.2. VITEZA DE EXECUȚIE
Reprezintă capacitatea de a efectua cât mai repede un act sau o acțiune motrică.
Mai este numită și viteza mișcărilor separate și se măsoară în timpul scurs de la
începerea execuției și până la încheierea acesteia.
2.2.3. VITEZA DE REPETIȚIE
 Se referă la capacitatea individului de a efectua un număr cât mai mare de
mișcări într-un timp prestabilit. Se exprimă prin numărul de repetări effectuate pe unitate
de timp.
2.2.4. VITEZA DE DEPLASARE
Reprezintă capacitatea individului de a parcurge o distanță cât mai mare întru-un
timp cât mai scurt.
Se concretizează în următoarele două modalității:
 parcurgerea, unui spațiu prestabilit contratimp;
 parcurgerea într-un timp prestabilit a unei distanțe.
2.2.5. VITEZA UNIFORMĂ ȘI NEUNIFORMĂ
În timpul mișcărilor se menține foarte rar o viteză uniformă constantă. Când
viteza crește se vorbește de “accelerație” iar când viteza scade se numește
“decelerație”.
2.2.6. VITEZA ÎN RITMUL ALTOR CALITĂȚI MOTRICE.
Se concretizează în următoarele:
 viteză în regim de forță;
 viteză în regim de îndemânare;
 viteză în regim de rezistență.
2.3. FACTORI DE CONDIȚIONARE
Din literatura de specialitate se desprind următorii factori care condiționează
viteza:
 rapiditatea cu care alternează procesele nervoase fundamentale pe scoarța
cerebrală: excitația/inhibiția;
 calitatea impulsurilor nervoase pe căile aferente și eferente;
 viteza de contracție a mușchiului implicat în efort;
 tipul fibrelor din structura mușchiului (cele albe favorizează producerea de acte și
acțiuni motrice rapide);
 valoarea surselor și proceselor energetice;
 forța musculară;
 elasticitatea musculară.
 2.4. PROCEDEE METODICE DE DEZVOLTARE
După Gh. Cârstea avem următoarele procedee metodice de dezvoltare a vitezei:
1. efectuarea actelor și a acținilor motrice în tempouri maximale, folosindu-se
condiții normale de lucru;
2. efectuarea actelor și a acțiunilor motrice în tempouri supramaximale, folosindu-se
condiții ușurate de lucru;
3. efectuarea actelor și a acțiunilor motrice în tempouri submaximale, folosindu-se
ușor îngreunate de lucru;
4. efectuarea actelor și a acțiunilor motrice în tempouri alternative.
3.ÎNDEMÂNAREA
3.1. DEFINITȚII
Îndemânarea reprezintă capacitatea organismului uman de a efectua acte și
acțiuni motrice, mai ales în condiții variate și neobișnuite cu eficiență maximă și cu
consum minim de energie din partea excutantului.
O altă definiție a îndemânării este o formă complexă de exprimare a mișcărilor
noi și adaptare rapidă la situații variate, conform specificului fiecărui ramuri de sport sau
al altor dperinderi motrice de bază și aplicative.
3.2. FORME DE MANIFESTARE
3.2.1 ÎNDEMÂNAREA GENERALĂ
Este necesară efectuării tuturor actelor și acțiunilor motrice de către oameni.
3.2.2 ÎNDEMÂNAREA SPECIFICĂ
Carecteristică și necesară celor ce practică diferite ramuri sau probe sportive.
3.2.3 ÎNDEMÂNAREA REGIMUL ALTOR CALITĂȚII MOTRICE:
Îndemânare în regim de:
 viteză;
 forță;
 rezistență.
3.3. FACTORI DE CONDIȚIONARE
Din literature de specialitate extragem câțiva factori care condiționează
dezvoltarea îndemânării:
 mobilitatea proceselor nervoase fundamentale excitația/inhibiția;
  viteza de transmitere a impulsurilor nervoase pe căile aferente și eferente;
 calitatea analizatorilor care recepționează informația;
 calitatea inervației musculare, care determină contracția și relaxarea;
 valoarea surselor energetice existente în organism;
 nivelul de dezvoltare a celorlalte calități motrice;
 numărul și compexitatea deprinderilor motrice stăpânite de subiect;
 capacitatea de anticipare a desfășurării mișcării;
 gândirea convergentă, divergentă, creative.
3.4. PROCEDEE METODICE DE DEZVOLTARE
a) efectuarea actelor și acțiunilor motrice în condiții constant, repetare multiplă;
b) efectuarea actelor și acțiunilor motrice în condiții complexe, creșterea
dificultăților de execuție în comparative cu condițiile normale;
c) efectuarea actelor și acțiunilor motrice în condiții variabile care să pregătească
orice situație viitoare posibilă.
Exemple de conditii variabile:
 exersarea în spații de interior/aer liber;
 exersarea pe suprafețe diferite;
 exersarea în prezența spectatorilor și în absența acestora, etc.
4. REZISTENȚA
4.1. DEFINIȚII
Rezistență capacitatea organismului uman de a depune o activitate, un timp cât
mai îndelungat, fără scăderea randamentului în condiţiile funcţionării economice a
organismului, învingerii oboseli şi a unei restabiliri rapide.
O altă definiţie ar fi capacitatea organismului  uman de a depune eforturi cu o
durată relativ lungă și o intensitate relativ mare, menținând indici constanți de eficacitate
optimă.
4.2. FORME DE MANIFESTARE
a) după „particiarea în efort a grupelor și a marilor funcții organice”:
 rezistență generală, angrenează în efort 70% din masa musculară;
  rezistență specifică, reprezentată de eforturile pe care le implică ramurile și
probele sportive.
b) după „sursele energetice, intensitatea și durata efortului”:
 rezistență anaerobă, specifică pentru eforturile între 45 sec – două minute,
intensitate 95-100%;
 rezistență aerobă, specfică pentru eforturilor de peste două minute.
c) după „natura efortului”:
 rezistență în efort cu intensitate constantă;
 rezistență în efort cu intensitate variabilă.
4.3. FACTORI DE CONDIȚIONARE
Principali factori de condiționare ai rezistenței sunt:
 stabilitatea proceselor nervoase fundamentale excitația/inhibiția;
 calitatea sistemelor și funcțiilor organismului uman;
 culoarea fibrelor musculare implicate în efort;
 resursele energetice ale organismului;
 voința, motivația.
5. FORȚA
5.1. DEFINIȚII
Forța reprezintă capacitatea organismului uman de a învinge internă sau externă
prin contracția musculară.
În literature de specialitate forța mai este definită ca și capacitatea organismului
uman de a realiza eforturi de învingere, menținere sau cedare în raport cu o rezistență
externă sau internă, prin contracția uneia sau mai multor grupe musculare.
  5.2, FORME DE MANIFESTARE
a) după “participarea grupelor musculare în efort”
 forța generală, atunci când în efort participă principalele grupe musculare;
 forța locală, atunci când în efort participă una sau câteva grupe musculare.
b) după “activitatea practicată”
 forță generală, solicitatată de activitatea de zi cu zi a individului;
 forță specifică. se referă la forța dezvoltată de actele motrice specifice unui
anumit tip de activitate.
c) după “caracterul contracției musculare”
 forță statică, atunci când nu se modifică fibrele musculare angajte în efort;
 forță dinamică, atunci când se modifică dimensiunea fibrelor musculare angajat
în efort;
 forță mixtă, atunci cânde se produc atât contracții statice cât și dinamice.
d) după “capacitatea de efort în relaţie cu puterea individuală umană ”
 forţă absolută, când forţa dezvoltată nu ia în considerare greutatea corporală;
 forța relativă, când forța dezvoltată este raportată la greutatea corporală.
e) după “modul de combinare cu alte calități motrice”
 forță în regim de viteză;
 forță în regim de rezistență;
 forșă în regim de îndemânare.
5.3. FACTORI DE CONDIȚIONARE
Calitatea motriccă forța poate fi condiționată de umrătorii factori:
 capcitatea de concentrare a proceselor nervoase fundamentale: excitația și
inhibiția;
 diametrul mușchiului implicat în contracție;
 lungimea mușchiului și unghiul dintre segmente;
 structura mușchiului:
 starea de funcționare a segmentelor osoase de sprijin, a ligamentelor și a
articulațiilor;
 motivația, stările emoționale, voința;
 durata contracției musculare.
5.4. PROCEDEE METODICE DE DEZVOLTARE
După Gh. Cârstea principalele procedee de dezvoltare a forței sunt:
 procedeul cu greutății;
 procedeul în circuit;
  procedeul izometriei;
 procedeul power – training;
 procedeul contracțieiilor musculare izotonice intense și rapide;
 procedeul eforturilor repetate până la refuz.
5.4.1. PROCEDEUL ÎN CIRCUIT
În școală cel mai folosit procedeu pentru dezvoltarea forței este procedeul în
circuit.
Exercițiile din circuit sunt efectuate de către toți elevii în două moduri:
 mod frontal;
 pe grupe.
Circuitele în funcție de numărul de exerciții pot fi:
 scurte, 4-6 exerciții;
 medii, 8-9 exerciții;
 lungi, 10-12 exerciții.
În momentul când se folosește acest procedeu în orele de EFS pentru
dezvoltarea forței, trebuie avută mare grijă la dozarea efortului fizic.
6. SUPLEȚEA
6.1. DEFINIȚII
Suplețea este considerată ca fiind capacitatea unui sportiv de a executa mișcări
cu mare amplitudine, în una sau mai multe articulații.
6.2. FORME DE MANIFESTARE
Formele de manifestare ale acestei calități motrice sunt:
a) suplețea generală, se referă la mobilitatea principalelor articulații ale corpului;
b) suplețea specifică, solicitată de anumite probe sau ramuri sportive;
c) suplețea activă, se referă la amplitudinea maxima a unei mișcări;
d) suplețea pasivă, caracterizează amplitudinea unei mișcări sub efectul unei forte
externe;
e) suplețea mixtă, când se alternează suplețea activă cu cea pasivă.
6.2. FACTORI DE CONDIȚIONARE
 Principalii factori de condiționare a acestei calități motrice sunt:
 tipul articulației;
 masa musculară;
 tonusul muscular;
 capacitatea de întindere musculară;
 vârsta;
 genul, genul feminin prezintă o mobilitate mai mare decât genul masculine;
 temperature mediului ambient;
 ritmul diurn.