Istoricul Contabilitatii

Contabilitatea este știința și arta stăpânirii afacerilor, în care scop se ocupă cu

"măsurarea, evaluarea, cunoașterea, gestiunea și controlul activelor, datoriilor și capitalurilor
proprii, precum și a rezultatelor obținute din activitatea persoanelor fizice și juridice".Trebuie
să asigure înregistrarea cronologică și sistematică, prelucrarea, publicarea și păstrarea
informațiilor cu privire la poziția financiară, performanța financiară și fluxurile de trezorerie,
atât pentru cerințele interne ale acestora, cât și în relațiile cu investitorii prezenți și potențiali,
creditorii financiari și comerciali, clienții, instituțiile publice și alți utilizatori.

Contabilitatea s-a născut odată cu economia de subzistență a comunei primitive, desenele

din peșterile rupestre nefiind altceva decât forme incipiente ale „socotelilor”: câte animale au
fost, vânate și mâncate, câte piei s-au jupuit și câte haine au rezultat, etc.
Contabilitatea nu are hotare. Limitele ei teoretice, științifice și practice sunt fără sfârșit atât în
ceea ce privește cuprinderea fenomenelor economice cât și al modului în care ele sunt
sistematizate, prelucrate și prezentate, astfel că despre ea niciodată nu poți să pretinzi că știi
totul.
Companiile, întreprinderile, instituțiile, societățile de orice fel și mărime, persoanele juridice
din întreaga lume întocmesc „conturi” și situații financiare pentru a fi prezentate utilizatorilor
de informații, proprietarilor, controlorilor, administratorilor, organelor fiscale, după o
metodologie unică - iar aceasta este contabilitatea.

Functiile Contabilitatii:
1) Funcția de înregistrare și prelucrare a datelor constă în consemnarea, potrivit unor
principii și reguli proprii, a proceselor și fenomenelor economice ce apar în cadrul
unităților patrimoniale și se pot exprima valoric.

2) Funcția de informare constă în furnizarea de informații privind structura și dinamica

patrimoniului, a situației financiare și rezultatelor obținute în scopul fundamentării
deciziilor. Contabilitatea are o funcție de informare internă (pentru conducerea
unității) și o funcție de informare externă (a terților).

3) Funcția de control gestionar constă în verificarea cu ajutorul informațiilor contabile a

modului de păstrare și utilizare a valorilor materiale și bănești, de gospodărire a
resurselor, controlul respectării disciplinei financiare etc.

4) Funcția juridică - datele furnizate de contabilitate și documentele de evidență servesc

ca mijloc de probă în justiție, pentru a dovedi realitatea unor operații economice și a
stabili răspunderea patrimonială pentru pagubele produse.
5) Funcția previzională - informațiile contabile aferente unei perioade deja încheiate pot
fi folosite pentru determinarea tendințelor de evoluție a fenomenelor și proceselor
economice viitoare.

1
O disciplina stiintifica independenta implica existenta unor categorii de fapte și fenomene de
care se ocupă numai acea știință . Aceasta presupune că fenomenele și procesele economice
desfășurate într-un perimetru dat sunt studiate de pe anumite poziții, fiind prelucrate constant
prin aceleași procedee, ceea ce va permite stabilirea legăturilor și influențelor obiective care
exista sau pot exista între ele.

Necesitatea cunoașterii permanente a mișcărilor pe care le suferă valorile și raporturile dintr-

un perimetru dat a făcut să apară categorii distincte care trebuiau sa fie evidentiate, măsurate,
evaluate. Așa au apărut categoriile: capital, avere, mijloace economice, resurse,etc.

Contabilitatea ca disciplina științifică independentă are un obiect propriu de studiu. Încă

de la apariția ei, contabilitatea a fost legată de noțiunea de avere, reflectand modul de formare
al acesteia, schimbările pe care le inregistreaza si starea concreta sau abstracta in care
regaseste la un moment dat.

Obiectul de studiu al contabilitatii nu a apărut dintr-o data în structura completa. El s-a

conturat într-o perioada lungă de timp, apărând ca o necesitate, fie ca se datora meandrelor
economiei naturale, fie zbuciumului pe care îl presupunea negotul.S-a observat că acolo unde
este confuzie și dezastru în socoteli, lucrurile nu merg bine. Fără evidență și control riguros
sau nu numai comerț și afaceri, dar și cetăți și state. Dezvoltarea economica si nevoile
comertului solicitau socoteli bine organizate, efectuau după reguli și metode clare, capabile sa
fie înțelese de tot mai mulți oameni.

Producția și schimbul au fost elemente care au favorizat definirea, de-a lungul timpului, a
obiectului contabilitatii. Fără cele trei elemente de bază, munca, obiectul muncii și mijloacele
de muncă, la care sa se adauge cel de-al patrulea , schimbul, nu ar fi fost posibila delimitarea
perimetrului în care valorile se intalnesc, se transforma și nasc alte valori noi.
Problema delimitării obiectului unei științe are o importanță deosebită în structurarea
profilului ei. Numeroșii cercetătorii au avut preocupări în direcția delimitării obiectului
contabilitatii. Pentru aceasta ei au trebuit sa observe care a fost evolutia procesului de
conturare a grupului de fapte si de fenomene de care sa se ocupe contabilitatea.

Până în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, comerțul cu mărfuri și comerțul cu bani

erau sectoarele de activitate care cereau cunoștințe tot mai perfectionate de evidenta și calcul.
În delimitarea și definirea obiectului contabilitatii, un rol important l-a avut apariția, în anul
1494 a primei lucrări imprimate de contabilitate in partida dubla, “Summa de arithmetica,
geometria, proportioni et proportionalita” a lui Luca Paciolo.

In aceasta lucrare este delimitat pentru prima data obiectul contabilitatii ca fiind: “tot ceea
ce, după părerea negustorului, îi aparține pe lume ca bunuri mobile și imobile, debite si
credite, precum și toate afacerile mari și mici în ordinea în care au avut loc”.

2
 După Luca Paciolo, încercările de definire a obiectului contabilitatii s-au înmulțit,
conceptele cunoscand o mare diversitate de forme de expresie.
În aceasta perioada s-a realizat sistematizarea lucrărilor în vederea incheierii calculelor
contabile prin evidentierea precisă a functiunii conturilor “Capital” și “Profit și pierdere”.

Publicarea, în anul 1795, de către Edmond de Granges , A lucrarii “La tenue de livres
rendu facile”, marchează un moment hotărâtor în definirea obiectului contabilitatii.

De Granges clarifica de o maniera superioară principiile înregistrării duble cristalizate pană

la el. Datorită expunerii clare și metodice a procedurilor contabile, lucrarea a fost utilizata în
Franța timp de peste 100 ani cunoscând 9 ediții în timpul vieții autorului și alte 33 de ediții
după moartea acestuia.

Concluzionam ca în definirea obiectului contabilitatii se regasesc trei etape :

-prima etapa, pana la anul 1494, cand însemnările contabile aveau un caracter sporadic și
nesistematic;

-a doua etapa, situată între 1494 și 1795, cand lucrările cu caracter contabil au urmărit
delimitarea contabilitatii ca disciplina, fixand pentru aceasta un perimetru concret.

-a treia etapa, după 1795, îi asigura contabilitatii, prin studiile și cercetările efectuate,
caracterul de stiinta independența cu obiect și metode proprii.

Avand in vedere evolutia istorică a definirii obiectului contabilitatii, putem concluziona ca

aceasta are ca obiect de studiu patrimoniul, reflectat de ansamblul valorilor concrete și
abstracte, mișcarea acestora în procesul aprovizionarii, producție, desfacerii și rezultatele
activității date.

Arta contabilizării pe principii ştiinţifice era deja cunoscută în Italia înainte de 1495 când
Luca Pacioli (1445 - 1517), cunoscut şi ca Părintele Luca dal Borgo, a publicat la Veneţia
tratatul său de contabilitate.

În ţara noastră prima lucrare de contabilitate în limba româna în care este prezentată succint
partida dubla este o traducere elaborata de Emanoil Ioan Nichifor în apare la 1837 sub
numele de “Pravila comercială”.

În 1844 profesorul Jarcu publică o alta lucrare intitulată “Doppia scriptura sau tinerea
catastiselor”.

3
Întemeietor al contabilităţii în România este considerat însă Theodor Ștefănescu, care în
anul 1881 a pus bazele contabilităţii în partidă dublă, publicând primul curs de contabilitate.
Theodor Ștefănescu, ca profesor de contabilitate şi ca director al Băncii Naţionale a
României, a fost cel care a reuşit să introducă contabilitatea în partidă dublă la toate băncile,
societăţile comerciale şi la un foarte mare număr de comercianţi.

La începutul secolului XX au apărut preocupări pe probleme de tehnică contabilă, dublate

de cele care vizau normalizarea contabilităţii. În ceea ce priveşte obiectul de studiu al
contabilităţii, remarcăm două viziuni: o abordare a contabilităţii dintr-o perspectivă juridică
(patrimonialista) susținută în România de profesorii Spiridon Iacobescu şi Alexandru Sorescu
şi viziunea economica asupra contabilităţii, popularizatorul acesteia în mediul contabil
românesc fiind profesorul Ion Evian.

Profesorii Spiridon Iacobescu şi Alexandru Sorescu au prezentat „teoria economico-juridica a

contabilităţii” susţinând ca obiectul de studiu al contabilităţii îl reprezinta patrimoniul.
Aceasta teorie are de fapt la baza asocierea a doua perspective (economica si juridica).

Potrivit acestei concepţii patrimoniul reprezintă „un complex de drepturi şi obligații cu

respectivele lor obiecte de drepturi şi obligaţii”, viziune ce a fost schematizata astfel:

Prin „obiecte de drepturi şi obligaţii” iniţiatorii acestei teorii înțelegeau bunurile economice,
adică averea, substanţa materială a patrimoniului.

Relaţiile de drepturi – se referă la situația în care titularul de patrimoniu (proprietarul) își

procură o parte din bunurile economice din resurse proprii (bunurile îi aparțin de drept) –
patrimoniu propriu.

Relaţiile de obligaţii – sunt generate de situația în care titularul de patrimoniu își procură o
parte din avere utilizând surse de finanţare aparţinând altor personae fizice sau juridice –
patrimoniu străin.

Bunurile economice procurate prin utilizarea unei astfel de modalităţi de finanţare nu îi

aparţin de drept; echivalentul valoric al acestora trebuind restituit terţilor de la care au fost
procurate bunurile economice. Echilibrul general al patrimoniului este asigurat de relaţia:

Bunuri economice = Drepturi + Obligaţii

4
Bibliografii:

- https://ro.wikipedia.org/wiki/Contabilitate#Func
%C8%9Biile_contabilit%C4%83%C8%9Bii
- https://www.creeaza.com/afaceri/economie/contabilitate/ISTORIA-
CONTABILITATII449.php
- https://biblioteca.regielive.ro/referate/contabilitate/istoricul-
contabilitatii-in-romania-organizarea-contabilitatii-in-romania-locul-
contabilitatii-in-cadrul-sistemului-informational-economic-
212968.html
-