Contabilitatea

Contabilitatea este știința și arta stăpânirii afacerilor, în care scop se ocupă cu

"măsurarea, evaluarea, cunoașterea, gestiunea și controlul activelor, datoriilor și
capitalurilor proprii, precum și a rezultatelor obținute din activitatea persoanelor
fizice și juridice", în care scop "trebuie să asigure înregistrarea cronologică și
sistematică, prelucrarea, publicarea și păstrarea informațiilor cu privire la poziția
financiară, performanța financiară și fluxurile de trezorerie, atât pentru cerințele
interne ale acestora, cât și în relațiile cu investitorii prezenți și potențiali,
creditorii financiari și comerciali, clienții, instituțiile publice și alți utilizatori"
(Legea contabilității nr.82/1991, republicată în iunie 2007, art.2, al (1).
Contabilitatea s-a născut odată cu economia de subsistență a comunei primitive,
desenele din peșterile rupestre nefiind altceva decât forme incipiente ale
„socotelilor”: câte animale au fost, vânate și mâncate, câte piei s-au jupuit și câte
haine au rezultat, etc.
Împreună cu economia în dezvoltare s-a perfecționat și „arta ținerii socotelilor”,
punctul de cotitură reprezentându-l modelul matematic elaborat de Luca Pacioli
di Borgo acum mai bine de 500 de ani, după care contabilitatea a devenit de
neînlocuit, fără alternative, deopotrivă o știință și o artă în urmărirea existenței și
mișcării capitalurilor și utilităților, al stabilirii rezultatelor activității și plasării
lor, și totul de maniera ca afacerile să beneficieze permanent de suportul bănesc
necesar.[1]
Contabilitatea nu are hotare. Limitele ei teoretice, științifice și practice sunt fără
sfârșit atât în ceea ce privește cuprinderea fenomenelor economice cât și al
modului în care ele sunt sistematizate, prelucrate și prezentate, astfel că despre
ea niciodată nu poți să pretinzi că știi totul.
Companiile, întreprinderile, instituțiile, societățile de orice fel și mărime,
persoanele juridice din întreaga lume întocmesc „conturi” și situații financiare
pentru a fi prezentate utilizatorilor de informații, proprietarilor, controlorilor,
administratorilor, organelor fiscale, după o metodologie unică - iar aceasta este
contabilitatea.
Din punct de vedere istoric, câteva repere merită a fi reținute. În lucrarea
"Contabilitate generală" din 1947, ediția a 13-a, autorul, prof. univ. C. G.
Demetrescu definește contabilitatea pe trei coordonate:

 a) obiectul - contabilitatea este o ramură a științelor sociale care asigură

înregistrarea metodică și ordonată a tuturor operațiilor privind mișcările de
valori, de drepturi și obligații, precum și modificările determinate de
rezultatele activității desfășurate;
 b) scopul - contabilitatea are drept scop stabilirea situației economice și
juridice a întreprinderii, exercitarea permanentă a unui control;
 c) mijloacele - contabilitatea se folosește de mijloace proprii: conturi, balanțe
de verificare, jurnale.
Conform Legii contabilității nr. 82/1991, contabilitatea este o activitate
specializată în măsurarea, evaluarea, cunoașterea, gestiunea și controlul
activelor, datoriilor și capitalurilor proprii, precum și a rezultatelor obținute
din activitatea presoanelor fizice și juridice […] trebuie să asigure înregistrarea
cronologică și sistematică, prelucrarea, publicarea și păstrarea informațiilor cu
privire la poziția financiară, performanța financiară și fluxurile de trezorerie,
atât pentru cerințele interne ale acestora, cât și în relațiile cu investitorii
prezenți și potențiali, creditorii financiari și comerciali, clienții, instituțiile
publice și alți utilizatori.