Sunteți pe pagina 1din 7

CONTABILITATE

Rosieanu Adrian
Arsene Stefan
Definitie

Contabilitatea este știința și arta stăpânirii afacerilor, în care scop


se ocupă cu "măsurarea, evaluarea, cunoașterea, gestiunea și
controlul activelor, datoriilor și capitalurilor proprii, precum și a
rezultatelor obținute din activitatea persoanelor fizice și juridice",
în care scop "trebuie să asigure înregistrarea cronologică și
sistematică, prelucrarea, publicarea și păstrarea informațiilor cu
privire la poziția financiară, performanța financiară și fluxurile de
trezorerie, atât pentru cerințele interne ale acestora, cât și în
relațiile cu investitorii prezenți și potențiali, creditorii financiari și
comerciali, clienții, instituțiile publice și alți utilizatori" (Legea
contabilității nr.82/1991, republicată în iunie 2007, art.2, al (1).
Din punct de vedere istoric, câteva repere merită a fi reținute. În lucrarea "Contabilitate
generală" din 1947, ediția a 13-a, autorul, prof. univ. C. G. Demetrescu definește
contabilitatea pe trei coordonate:

▪ a) obiectul - contabilitatea este o ramură a științelor sociale care asigură


înregistrarea metodică și ordonată a tuturor operațiilor privind mișcările de
valori, de drepturi și obligații, precum și modificările determinate de
rezultatele activității desfășurate;
▪ b) scopul - contabilitatea are drept scop stabilirea situației economice și
juridice a întreprinderii, exercitarea permanentă a unui control;
▪ c) mijloacele - contabilitatea se folosește de mijloace proprii: conturi, balanțe
de verificare, jurnale.
Istoric

Arta contabilizării pe principii științifice


era deja cunoscută în Italia înainte de
1495 când Luca Pacioli (1445 - 1517),
cunoscut și ca Părintele Luca dal Borgo, a
publicat la Veneția tratatul său de
contabilitate.

Prima carte în limba engleză a fost


publicată la Londra de John Gouge or
Gough în 1543: A Profitable Treatyce
called the Instrument or Boke to learn to
knowe the good order of the kepyng of
the famouse reconynge, called in Latin,
Dare and Habere, and, in Englyshe,
Debitor and Creditor.
Functiile contabilitatii

▪ Funcția de înregistrare și prelucrare a datelor constă în consemnarea, potrivit unor principii și reguli
proprii, a proceselor și fenomenelor economice ce apar în cadrul unităților patrimoniale și se pot
exprima valoric.

▪ Funcția de informare constă în furnizarea de informații privind structura și dinamica patrimoniului, a


situației financiare și rezultatelor obținute în scopul fundamentării deciziilor. Contabilitatea are o
funcție de informare internă (pentru conducerea unității) și o funcție de informare externă (a terților).

▪ Funcția de control gestionar constă în verificarea cu ajutorul informațiilor contabile a modului de


păstrare și utilizare a valorilor materiale și bănești, de gospodărire a resurselor, controlul respectării
disciplinei financiare etc.

▪ Funcția juridică - datele furnizate de contabilitate și documentele de evidență servesc ca mijloc de


probă în justiție, pentru a dovedi realitatea unor operații economice și a stabili răspunderea
patrimonială pentru pagubele produse.

▪ Funcția previzională - informațiile contabile aferente unei perioade deja încheiate pot fi folosite pentru
determinarea tendințelor de evoluție a fenomenelor și proceselor economice viitoare.
Principii contabile

1. Principiul continuității activității

2. Principiul permanenței metodelor

3. Principiul prudenței

4. Principiul independenței exercițiului

5. Principiul evaluării separate a elementelor de activ


și de pasiv

6. Principiul intangibilității

7. Principiul necompensării

8. Principiul prevalenței economicului asupra


juridicului

9. Principiul pragului de semnificație

10. Principiul contabilității pe baza "Accrual"


Va multumim pentru
vizionare!

S-ar putea să vă placă și