1

BAZELE CONTABILITĂŢII

Contents

OBIECTUL ȘI METODA CONTABILITĂȚII................................................................................................. 3

DEFINIȚIA CONTABILITĂŢII...........................................................................................................................3
FUNCȚIILE CONTABILITĂȚII...........................................................................................................................4
PRINCIPALELE FORME DE ORGANIZARE CONTABILĂ............................................................................................5
METODA CONTABILITĂŢII............................................................................................................................5
CARACTERISTICILE INFORMAȚIEI CONTABILE. UTILIZATORII INFORMAȚIEI CONTABILE..................................................6
UTILIZATORII SITUAȚIILOR FINANCIARE...........................................................................................................8
NORMALIZAREA CONTABILITĂŢII ŞI SURSELE DE DREPT CONTABIL........................................................................10
PATRIMONIUL SOCIETĂŢILOR COMERCIALE....................................................................................................12
MODIFICARILE PATRIMONIULUI..................................................................................................................13

BILANTUL........................................................................................................................................... 15

DESCRIEREA ELEMENTELOR PATRIMONIALE....................................................................................................15

CONTUL. NOȚIUNE ȘI FUNCȚII............................................................................................................ 20

CONTUL: DEFINIȚIE..................................................................................................................................20
ELEMENTELE CARACTERISTICE STRUCTURII CONTULUI.......................................................................................21
REGULILE DE FUNCŢIONARE A CONTURILOR...................................................................................................23
DUBLA ÎNREGISTRARE. FORMULELE CONTABILE ŞI TIPURILE ACESTORA................................................................24
CLASIFICAREA CONTURILOR.......................................................................................................................27
ANALIZA CONTABILA................................................................................................................................28
PLANUL DE CONTURI................................................................................................................................28

DOCUMENTELE JUSTIFICATIVE ȘI CONTABILE......................................................................................30

 2

DEFINIREA DOCUMENTELOR CONTABILE........................................................................................................30

REGISTRELE DE CONTABILITATE...................................................................................................................32
ARHIVAREA ŞI PĂSTRAREA REGISTRELOR ŞI A DOCUMENTELOR JUSTIFICATIVE ŞI CONTABILE.......................................33
BALANŢA DE VERIFICARE....................................................................................................................33

DOCUMENTELE CONTABILE DE SINTEZĂ ŞI RAPORTARE......................................................................35

BILANŢUL CONTABIL................................................................................................................................37
CONTUL DE REZULTATE FINANCIARE.............................................................................................................38
SITUAŢIILE FINANCIARE ANUALE ŞI SITUAŢIILE FINANCIARE ANUALE SIMPLIFICATE...................................................42

EXERCITII SI STUDII DE CAZ................................................................................................................. 44

 3

Obiectul și metoda contabilității

Definiția contabilităţii

Contabilitatea se ocupă cu "măsurarea, evaluarea, cunoașterea, gestiunea și controlul

activelor, datoriilor și capitalurilor proprii, precum și a rezultatelor obținute din activitatea
persoanelor fizice și juridice", în care scop "trebuie să asigure înregistrarea cronologică și
sistematică, prelucrarea, publicarea și păstrarea informațiilor cu privire la poziția financiară,
performanța financiară și fluxurile de trezorerie, atât pentru cerințele interne ale acestora, cât și
în relațiile cu investitorii prezenți și potențiali, creditorii financiari și comerciali, clienții, instituțiile
publice și alți utilizatori" .1
Contabilitatea s-a născut și s-a dezvoltat odată cu economia, în timp perfecționându-se, de
asemenea, și „arta ținerii socotelilor”. Un punct de referință îl reprezintă modelul matematic
elaborat de Luca Pacioli, după care contabilitatea a devenit de neînlocuit, deopotrivă o știință și
o artă în urmărirea existenței și mișcării capitalurilor și utilităților, al stabilirii rezultatelor activității
și plasării lor. 2
Contabilitatea poate fi definită pe trei coordonate:
a) obiectul - contabilitatea este o ramură a științelor sociale care asigură înregistrarea metodică
și ordonată a tuturor operațiilor privind mișcările de valori, de drepturi și obligații, precum și
modificările determinate de rezultatele activității desfășurate;
b) scopul - contabilitatea are drept scop stabilirea situației economice și juridice a întreprinderii,
exercitarea permanentă a unui control;
c) mijloacele - contabilitatea se folosește de mijloace proprii: conturi, balanțe de verificare,
jurnale. 3
Prima definiţie dată contabilităţii aparţine tot lui Luca Pacioli, potrivit căruia: „Contabilitatea este
considerată ca un ansamblu de principii şi reguli privind înregistrarea în partidă dublă a averii
(mobilă şi imobilă) ce aparţine unui negustor, precum şi toate afacerile sale (mari şi mărunte), în
ordinea în care au avut loc”.4
Începând cu secolul al XV - lea, prin traducerea şi răspândirea lucrărilor lui Luca Pacioli,
literatura contabilă face însemnate progrese însemnate şi astfel, aplicarea contabilităţii în
partidă dublă s-a răspândit în toate ţările europene.
Contabilitatea reprezintă principala componentă a sistemului informaţional, orientat spre
cunoaşterea valorilor economice dintr-o organizaţie. În această calitate, contabilitatea se
constituie într-un subsistem informaţional, care cuprinde un ansamblu de elemente
interdependente ce asigură culegerea, prelucrarea, stocarea, analiza şi transmiterea
informaţiilor privind efectele tranzacţiilor şi a altor evenimente asupra stării şi mişcării

1
Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 48 din 14.01.2005, cu modificările şi
completările ulterioare
2
DRĂGAN, C.M., ABACO - Contabilitatea pe înțelesul tuturor, Editura romano-germană Alpha MDN, București, 2009
3
Ristea, M., Ioanaș, C., Dumitru, C., Irimescu, A., Contabilitatea societatilor comerciale vol. 1 si 2, Editura
Universitară, București, 2009
4
Dumitru, G., Bazele contabilităţii într-o abordare naţională şi internaţională, Editura Muntenia, Constanţa, 2003
 4

elementelor patrimoniale, a situaţiei financiare şi a performanţei unei organizaţii, în scopul

informării utilizatorilor interni şi externi.
Legea Contabilităţii nr. 82/1991 enumeră unităţile patrimoniale obligate să organizeze şi să
conducă contabilitatea, astfel:
• Regii autonome
• Societăţi comerciale
• Societăţi agricole
• Organizaţii ale cooperaţiei meşteşugăreşti
• Organizaţii ale cooperaţiei de consum şi de credit
• Banca Naţională a României şi organizaţiile bancare
• Instituţii publice de subordonare centrală şi locală
• Unităţi de asigurări sociale, altele decât cele de stat
• Asociaţii
• Fundaţii
• Sindicate
• Unităţi de cult
• Organizaţii obşteşti
• Alte persoane care au dobândit personalitate juridică
• Persoanele fizice care prestează activităţi independente, care exercită în mod obişnuit
acte de comerţ şi sunt înmatriculate la Oficiul Registrului Comerţului. 5
Contabilitatea asigură înregistrarea cronologică şi sistematică în contabilitate a tuturor
operaţiunilor economice, simultan în debitul unor conturi şi creditul altor conturi denumite
conturi corespondente, stabilirea totalului sumelor debitoare şi creditoare şi al soldului final al
fiecărui cont și întocmirea periodică a balanţelor de verificare. Totodată, contabilitatea asigură
întocmirea și prezentarea situaţiei patrimoniului, a rezultatelor obţinute, prin bilanţ, precum și
veniturile, cheltuielile, profitul sau pierderea prin contul de profit şi pierdere.

Funcțiile contabilității
• Funcția de înregistrare și prelucrare a datelor constă în consemnarea, potrivit unor
principii și reguli proprii, a proceselor și fenomenelor economice ce apar în cadrul unităților
patrimoniale și se pot exprima valoric.
• Funcția de informare constă în furnizarea de informații privind structura și dinamica
patrimoniului, a situației financiare și rezultatelor obținute în scopul fundamentării deciziilor.
Contabilitatea are o funcție de informare internă (pentru conducerea unității) și o funcție de
informare externă (a terților).
• Funcția de control gestionar constă în verificarea cu ajutorul informațiilor contabile a
modului de păstrare și utilizare a valorilor materiale și bănești, de gospodărire a resurselor,
controlul respectării disciplinei financiare etc.
• Funcția juridică - datele furnizate de contabilitate și documentele de evidență servesc ca
mijloc de probă în justiție, pentru a dovedi realitatea unor operații economice și a stabili
răspunderea patrimonială pentru pagubele produse.
• Funcția previzională - informațiile contabile aferente unei perioade deja încheiate pot fi
folosite pentru determinarea tendințelor de evoluție a fenomenelor și proceselor economice
viitoare.

5
Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 48 din 14.01.2005, cu modificările şi
completările ulterioare
 5

Principalele forme de organizare contabilă

Contabilitatea se organizează la nivelul societăților care produc bunuri, execută lucrări,

prestează servicii, dar și al instituțiilor financiare, și, în general, al oricărei persoane juridice,
evident, în forme complexe sau simplificate, în funcție de mărimea lor. În consecință, oricare ar
fi acestea, contabilitatea modernă este pe două paliere, adică:
A- contabilitatea financiară presupune urmărirea, controlul și prezentarea fidelă a
patrimoniului, în ansamblu și pe structură, a situației financiare și rezultatului exerciţiului, prin
intermediul documentelor de sinteză, în scopul furnizării informațiilor necesare elaborării
deciziilor economice. Are un caracter unitar pentru toți agenții economici, se organizează pe
baza unor norme și reglementări emise de autorități.
Contabilitatea financiară are numeroase funcții, precum:
- funcția de înregistrare a tranzacțiilor societății comerciale;
- funcția de comunicare financiară externă (informarea terților);
- funcția de furnizare a informațiilor financiare necesare analizei financiare;
6
- funcția de satisfacere a cerințelor informaționale ale indicatorilor macroeconomici.
B- contabilitatea internă de gestiune (numită și analitică sau managerială) are ca scop
urmărirea în detaliu a gestiunii interne a unității, calcularea costurilor de producție, de achiziţii,
de transfer, de vânzare; stabilirea rentabilității pe produse, lucrări, servicii, întocmirea bugetelor
pe feluri de activități, furnizarea de informații necesare în procesul decizional.
Contabilitatea internă de gestiune are numeroase funcții, precum:
- funcția de determinare a costurilor de producție;
7
- funcția de furnizare a informațiilor necesare elaborării bugetelor și previziunilor.

Metoda contabilităţii

Metoda contabilităţii constă pe scurt, în:

- dubla reprezentare;
- exprimarea valorică a patrimoniului şi operaţiilor înregistrate;
- realitatea operaţiilor înregistrate bazată pe documente justificative.
Dubla reprezentare este caracteristica fundamentală a metodei contabilităţii. Aceasta înseamnă
reflectarea sub dublu aspect a existenţei şi mişcării patrimoniului fiecărei entităţi economice.
Patrimoniul este reflectat în contabilitate sub dublu aspect: pe de o parte, al utilizării bunurilor
din componenţa sa şi, deci, a destinaţiei economice propriu-zise a acestora, iar pe de altă parte
al raporturilor de proprietate care generează obţinerea bunurilor economice ca obiecte de
drepturi şi obligaţii sau, altfel spus, al provenienţei acestor bunuri ori al surselor de finanţare a
lor.

6
Feleagă, N., Ionașcu, I. – Contabilitate financiară, volumele 1-4, Editura Economică, București, 1993
7
Diaconu, P. - Contabilitate managerială – planuri de afaceri, Editura Economică, București, 2006
 6

Există astfel o egalitate permanentă valorică între bunurile economice existente în patrimoniu
(terenuri, construcţii, materii prime, materiale consumabile, produse finite, mărfuri, disponibilităţi
băneşti etc.) şi sursele lor de finanţare sau de provenienţă (capital social, rezerve, profit, credite
bancare, furnizori, creditori etc.).
Așadar, ecuaţia dublei reprezentări este următoarea:
Bunuri economice = drepturi + obligaţii
Potrivit dublei reprezentări, relaţiile dintre structurile patrimoniale la un moment dat sunt
analizate şi evidenţiate ca un raport de echivalenţă (raport de schimb, ecuaţie valorică) între doi
termeni şi anume: destinaţia valorilor şi provenienţa sau finanţarea acelora şi valori
economice. În cazul patrimoniului, privit în mod global şi în structuralitatea sa, termenii sunt cei
cu denumirile de activ şi de pasiv , iar egalitatea dintre ei se poate prezenta, în mod sugestiv,
astfel:
ACTIV = PASIV
Cea de a doua trăsătură importantă o constituie dubla înregistrare a operaţiilor economice şi
financiare, care asigură menţinerea echilibrului valoric permanent al tuturor mişcărilor şi
transformărilor ce se produc în mod continuu în cadrul elementelor patrimoniale ale societății
comerciale.
Atunci când ne referim la mişcările individuale ale valorilor economice, raportul de echilibru
devine:
DEBIT = CREDIT
Prezentarea în expresie valorică a patrimoniului şi operaţiilor economice şi financiare din cadrul
societății comerciale asigură cunoaşterea detaliată a acestora, pentru gruparea şi centralizarea
datelor şi generalizarea acestora la nivelul societății comerciale, precum şi la nivel
macroeconomic.
Operaţiunile economice şi financiare, exprimate valoric, sunt înregistrate în contabilitate numai
în măsura în care sunt înscrise în documente justificative prin care se confirmă realitatea sau
certitudinea efectuării lor. Pentru fiecare operaţiune în parte, se întocmeşte un document scris
care face dovada înfăptuirii operaţiunii respective, care asigură informaţia de intrare
(înregistrare) în cadrul contabilităţii. Această caracteristică îi conferă contabilităţii calitatea de
forţă probatorie în cadrul raporturilor de drepturi şi obligaţii cu alte entităţi.

Utilizatorii situațiilor financiare

Utilizatorii situațiilor financiare includ:

a) investitorii actuali și potențiali;
b) personalul angajat;
c) creditorii;
d) furnizorii;
e) clienții;
f) instituțiile statului și alte autorități;
 7

g) publicul.
Aceștia utilizează situațiile financiare pentru a-și satisface o parte din necesitățile lor de
informații. În funcție de părțile interesate, necesitățile de informații pot fi următoarele:

a) Investitorii. Ofertanții de capital sunt preocupați de riscul inerent tranzacțiilor și de

rentabilitatea investițiilor lor. Ei au nevoie de informații pentru a decide dacă ar trebui să
cumpere, să păstreze sau să vândă instrumente de capital. Acționarii sunt interesați și de
informații care le permit să evalueze capacitatea societății comerciale de a plăti dividende.
Aceştia sunt interesaţi de informaţii precum:
• capacitatea întreprinderii de a realiza câştiguri viitoare;
• dividendele distribuite de întreprindere;
• riscul asociat investiţiei;
• modul de remunerare a managerilor;
• rezultatul net pe acţiune;
• cotaţiile acţiunii pe diferite pieţe de capital, etc.
b) Angajații. Personalul angajat și grupurile sale reprezentative sunt interesați de informații
privind stabilitatea și profitabilitatea angajatorilor lor. Aceștia sunt interesați și de informații care
le permit să evalueze capacitatea societății comerciale de a oferi remunerații, pensii și alte
beneficii de pensionare, precum și oportunități profesionale.
Salariaţii sunt interesaţi să cunoască informaţii privind:
-mărimea şi modul de utilizare a profitului;
-informaţii privind performanţele sectoriale (extinderea sau restrângerea de activităţi);
-continuarea activităţii întreprinderii ca o garanţie a conservării locurilor de muncă;
-investiţiile pe care întreprinderea le face în pregătirea şi perfecţionarea profesională a
salariaţilor etc.
Sindicatele solicită informaţii privind:
-politica salarială;
-condiţiile de muncă;
-modul de remunerare a managerilor, etc.
c) Creditorii. Creditorii sunt interesați de informații care le permit să determine dacă
împrumuturile acordate și dobânzile aferente vor fi rambursate la scadență.
Împrumutătorii de fonduri sunt băncile, obligatarii, societăţile de leasing, statul etc.
În cazul unui împrumut obligatar, obligatarii sunt interesaţi să cunoască informaţii precum:
-randamentul şi riscul asociat unei obligaţiuni;
-cotaţiile obligaţiunilor;
-gradul de îndatorare a întreprinderii;
-posibilitatea de conversie a obligaţiunilor în acţiuni;
-lichiditatea întreprinderii, etc;
Băncile sunt interesate de obicei să cunoască informaţii despre:
 8

-capacitatea de rambursare a împrumuturilor;

-lichiditatea întreprinderii;
-rentabilitatea întreprinderii;
-modul de finanţare a imobilizărilor;
-structura financiarăa întreprinderii;
-garanţiile pe care le poate oferi întreprinderea, etc.
Societăţile de leasing au, în mare, nevoi de informare asemănătoare băncilor.
d) Furnizorii și alți creditori. Furnizorii și alți creditori sunt interesați de informații care le permit
să determine dacă sumele care le sunt datorate vor fi plătite la scadență. Furnizorii și alți
creditori sunt, în general, interesați de societate comercială pe o perioadă mai scurtă decât
creditorii, cu excepția cazului în care ei sunt dependenți de continuitatea activității societății
comerciale, atunci când aceasta este un client major.
e) Clienții. Clienții sunt interesați de informații despre continuitatea activității unei societăți
comerciale, în special atunci când au o colaborare pe termen lung cu societatea comercială
respectivă sau sunt dependenți de ea.
f) Instituțiile statului și alte autorități. Instituțiile statului și alte autorități sunt interesate de
alocarea resurselor și implicit de activitatea societăților comerciale. Acestea solicită informații
pentru a reglementa activitatea societăților comerciale, pentru a determina politica fiscală și ca
bază pentru calculul venitului național și al altor indicatori statistici similari.
g) Publicul. Societățile comerciale pot afecta publicul în diferite moduri. De exemplu, societățile
comerciale pot avea o contribuție substanțială la economia locală în multe moduri, mai ales prin
numărul de angajați și colaborarea cu furnizorii locali. Situațiile financiare pot ajuta publicul
furnizând informații referitoare la evoluțiile recente și tendințele legate de prosperitatea societății
comerciale și a sferei de activitate a acesteia.
Deși nu toate necesitățile de informație ale utilizatorilor pot fi satisfăcute de situațiile financiare
cu scop general, există informații care pot interesa toți utilizatorii.
Pe lângă utilizatorii externi, mai există un utilizator intern, foarte important: managementul
societății comerciale. Managerii apelează la informaţiile contabile care reflectă politicile de
exploatare, de investiţii şi de finanţare pentru fundamentarea deciziilor lor. Ei valorifică în
vederea luării deciziilor atât informaţiile făcute publice cât şi informaţiile din raportarea internă.

Patrimoniul societăţilor comerciale

Conceptul de patrimoniu se află la baza construcției teoretice și a principiilor contabilității

clasice. Cu privire la patrimoniu au fost exprimate numeroase puncte de vedere. Primul este cel
juridic, dupa care patrimoniul reprezintă ansamblul drepturilor și obligațiilor cu conținut
economic ale unui subiect de drept. Din punct de vedere economic, patrimoniul reprezintă
totalitatea bunurilor economice, exprimate în bani, precum și rezultatul folosirii lor.
PATRIMONIUL unei societăți comerciale este format din totalitatea mijloacelor economice de
care dispune aceasta, precum şi din totalitatea drepturilor şi obligaţiilor cu valoare economică.
Așadar, constituie patrimoniu toate bunurile mobile și imobile care aparțin acesteia, precum și
drepturile și obligațiile cu caracter patrimonial. 8
8
Crețoiu G., Bucur I. - Contabilitate – Fundamentele și noul cadru juridic, Editura C.H.Beck, București, 2007
 9

Într-o altă încercare de definire a patrimoniul unei societăți comerciale, putem considera că
acesta se compune din:
1. Activ – ceea ce aparţine acelei societăți comerciale
2. Pasiv – toate obligaţiile materiale pe care le are acea societate comercială.
Activul cuprinde totalitatea mijlocelor economice sub aspectul componenţei şi structurii
materiale sau băneşti (ex. : active imobilizate, circulante).

Pasivul cuprinde totalitatea mijloacelor economice sub aspectul provenienţei, al surselor de

formare, al obligaţiilor pe care agenţii economici le au faţă de salariaţi, bugetul de stat şi alţi
agenţi economici.
Activul reprezintă patrimoniul economic, adică valorile economice sub forma lor fizică concretă,
respectiv totalitatea mijloacelor economice sub aspectul componenţei şi structurii materiale sau
băneşti.
Elementele de activ se clasifică în:
a) active imobilizate
i) necorporale (cheltuieli de constituire, cheltuieli de cercetare–dezvoltare, programe
informatice)
ii) corporale (terenuri, mijloace fixe – clădiri, construcţii speciale, maşini, utilaje, instalaţii de
lucru, plantaţii, imobilizări în curs -investiţii neterminate)
iii) financiare - titluri de participare împrumuturi acordate şi dobânzi aferente
b) active circulante
i) stocuri de materii prime şi materiale, obiecte de inventar, produse finite, animale, mărfuri
ii) alte active circulante – clienţi, decontări cu asociaţii, acţiuni, obligaţiuni, disponibil la bancă şi
în casă, acreditive
c) conturi de regularizare reprezentate prin:
i) cheltuieli efectuate în avans - cheltuieli care se suportă eşalonat pe mai multe exerciţii
financiare (reparaţii capitale, reparaţii curente, chirii datorate, abonamente, etc);
ii) cheltuieli în curs de clarificare (amenzi, cheltuieli de judecată) ce necesită lămuriri.
Pasivul reprezintă patrimoniul juridic, adică relaţiile în care se află subiectul patrimoniului cu
valori care fac parte din activ, respectiv totalitatea mijloacelor economice sub aspectul
provenienţei, al surselor de formare, al obligaţiilor pe care agenţi economici le au faţă de
salariaţi, bugetul de stat şi alţi agenţi economici.
Elementele de pasiv includ:
a) capitalul propriu – capital social, diferenţe din reevaluare, profit nerepartizat, profit sau
pierdere, fond de participare la profit şi alte fonduri
b) provizioane pentru riscuri şi cheltuieli – în vederea acoperirii unor litigii, garanţii acordate
clienţilor, pierderi din diferenţe de curs valutar
c) datorii – împrumuturi, credite bancare, credite externe, furnizori, creditori, decontări cu
salariaţii, impozite şi taxe (ex. TVA)
d) conturi de regularizare - venituri în avans, respectiv acele venituri anticipate provenite din
încasări de chirii, vânzări cu plata în rate, diferenţe favorabile de curs valutar.
 10

Modificarile patrimoniului

Patrimoniul agenţilor economici se află într-o continuă mişcare şi transformare, ca rezultat al

trecerii succesive a mijloacelor economice prin faze ale proceselor economice şi sunt reflectate
în contabilitate sub forma operaţiunilor privind aprovizionarea, consumul de mijloace de
producţie sau forţă de muncă, expedierea sau desfacerea produselor, realizarea (încasarea)
produselor, obţinerea şi repartizarea profitului.
Fiecare operaţiune economică produce schimbări în situaţia patrimoniului, modificări care pot fi:

a. de volum , în sensul creşterii sau reducerii concomitent a elementelor de activ şi de pasiv

Exemple:
1. aprovizionarea cu mărfuri de la furnizori în sumă de 10.000 ron
Mărfuri = Furnizori 10.000 ron
A+ P+
- în acest caz, vor creşte stocurile de mărfuri (element de activ) cu 10.000 ron, concomitent cu o
creştere a obligaţiilor de plată faţă de furnizori (element de pasiv) cu 10.000 ron;

2. plata către furnizori din disponibilul din contul deschis la bancă a unei sume de 2.050 ron
Furnizori = Conturi la bănci în lei 2.050 ron
P- A–
- în acest caz, vor scădea obligaţiile de plată faţă de furnizori (element de pasiv) cu 2.050 ron,
concomitent cu reducerea disponibilităţilor din contul bancar cu 2.050 ron.

b. de structură, în sensul creşterii sau reducerii elementelor de activ sau de pasiv.

Exemple:
1.încasarea în contul deschis la bancă de la clienţi a sumei de 5.000 ron
Conturi la bănci în lei = Clienţi 5.000 ron
A+ A-
- în acest caz, vor cre şte disponibilităţile în contul deschis la bancă (element de activ) cu 5.000
ron, concomitent cu o scădere a creanţelor faţă de clienţi (element de activ) cu 5.000 ron;

2.reţinerea din salarii a impozitului pe veniturile din salarii în sumă de 5.000 ron
Personal – remuneraţii datorate = Impozit pe veniturile din salarii 5.000 ron
P- P+
- în acest caz, vor scădea sumele de plată către salariaţi drept salarii (element de pasiv) cu
5.000 ron, concomitent cu o creştere a datoriei la bugetul de stat privind impozitul pe veniturile
din salarii cu 5.000 ron.
 11

Rezultă că orice modificare a patrimoniului afectează concomintent două posturi din bilanţul
contabil. Modificările care produc schimbări de structură nu influenţează totalul activului sau al
pasivului, deci nici totalul bilanţului. Modificările de volum determină creşteri sau reduceri în
totalul bilanţului. În toate cazurile, în permanenţă se menţine egalitatea, ca rezultat al respectării
principiului dublei înregistrări sub cele două aspecte: al componenţei şi al provenienţei.

Bilantul

Bilanţul reprezintă procedeul specific al metodei contabilităţii prin intermediul căruia se

oglindeşte principiul dublei reprezentări a patrimoniului, după formula:

ALOCĂRI = PROVENIENŢĂ
sau
ACTIV = PASIV

Așadar, bilanţul reprezintă un document contabil de sinteză care oglindeşte, la un

moment dat, situaţia patrimoniului sub aspectul componenţei şi surselor de finanţare,
poziţia financiară şi modificările acesteia, precum şi rezultatul obţinut. 9

Cele două modalităţi de reflectare a patrimoniului, sub aspectul componenţei, destinaţiei sau
alocării şi al surselor de finanţare, originii sau provenienţei constituie, în această ordine, cele
două componente ale bilanţului contabil denumite ACTIV şi, respectiv, PASIV .

Bilanţul poate avea fie formă bilaterală sau de cont, fie formă listă.
Denumirea de bilanţ cont sau, altfel spus, de balanţă (cântar) cu două talere aflate într-un
echilibru permanent, este generată de originea denumirii sale, latinescul bilanx. Astfel, în partea
stângă se înscrie activul, iar în partea dreaptă pasivul

Descrierea elementelor patrimoniale

Structura bilanţieră de activ oglindeşte componenţa, destinaţia sau alocarea bunurilor

economice în ordinea crescătoare a lichidităţii.

Activele imobilizate sunt active generatoare de beneficii. Se caracterizează prin faptul că

perioada de utilizare şi cea de lichiditate depăşeşte un an, precum şi prin participarea la mai

9
Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 48 din 14.01.2005, cu modificările şi
completările ulterioare
 12

multe circuite economice. În funcţie de conţinutul lor economic, activele imobilizate se

delimitează în trei grupe semnificative şi anume: imobilizări necorporale, imobilizări corporale
şi imobilizări financiare.
O imobilizare necorporală este un activ identificabil, nemonetar, fără suport material şi deţinut
pentru utilizare în procesul de producţie sau furnizare de bunuri sau servicii, pentru a fi închiriat
terţilor sau pentru scopuri administrative.
În cadrul imobilizărilor necorporale se cuprind:
- cheltuielile de constituire;
- cheltuielile de dezvoltare;
- concesiunile, brevetele, licenţele, mărcile comerciale, drepturile şi activele similare, cu
excepţia celor create intern de societate comercială;
- fondul comercial;
- alte imobilizări necorporale;
- avansurile acordate furnizorilor de imobilizări necorporale; şi
- imobilizările necorporale în curs de execuţie.
Cheltuielile de constituire sunt cheltuielile ocazionate de înfiinţarea sau dezvoltarea unei
societăți comerciale (taxe şi alte cheltuieli de înscriere şi înmatriculare, cheltuieli privind
emisiunea şi vânzarea de acţiuni şi obligaţiuni, precum şi alte cheltuieli de această natură,
legate de înfiinţarea şi extinderea activităţii societăţii comerciale).
Imobilizările de natura cheltuielilor de dezvoltare sunt generate de aplicarea rezultatelor
cercetării sau a altor cunoştinţe într-un plan sau proiect ce vizează producţia de materiale,
dispozitive, produse, procese, sisteme sau servicii noi sau îmbunătăţite substanţial, înainte de
începerea producţiei sau utilizării comerciale.
Exemple de activităţi de dezvoltare sunt:
a) proiectarea, construcţia şi testarea producţiei intermediare sau folosirea intermediară a
prototipurilor şi modelelor;
b) proiectarea uneltelor şi matriţelor care implică tehnologie nouă;
c) proiectarea, construcţia şi operarea unei uzine pilot care nu este fezabilă din punct de vedere
economic pentru producţia pe scară largă;
d) proiectarea, construcţia şi testarea unei alternative alese pentru aparatele, produsele,
procesele, sistemele sau serviciile noi sau îmbunătăţite.
Concesiunile, brevetele, licenţele, mărcile comerciale, drepturile şi activele similare
reprezentând aport, achiziţionate sau dobândite pe alte căi, se înregistrează în conturile de
imobilizări necorporale la costul de achiziţie sau valoarea de aport, după caz. În această situaţie
valoarea de aport se asimilează valorii juste.
Fondul comercial apare, de regulă, la consolidare şi reprezintă diferenţa dintre costul de
achiziţie şi valoarea justă la data tranzacţiei, a părţii din activele nete achiziţionate de către o
societate comercială.
Fondul comercial poate apare în situaţiile financiare anuale individuale numai în cazul
transferului tuturor activelor sau al unei părţi a acestora, efectuat cu ocazia transferului de active
şi, după caz, şi de datorii şi capitaluri proprii, indiferent dacă este realizat ca urmare a
cumpărării sau ca urmare a unor operaţiuni de fuziune.
În cadrul avansurilor şi altor imobilizări necorporale se înregistrează avansurile acordate
furnizorilor de imobilizări necorporale, programele informatice create de societate comercială
 13

sau achiziţionate de la terţi, pentru necesităţile proprii de utilizare, precum şi alte imobilizări
necorporale. Imobilizările necorporale în curs de execuţie reprezintă imobilizările necorporale
neterminate până la sfârşitul perioadei, evaluate la costul de producţie sau costul de achiziţie,
după caz.
Imobilizările corporale reprezintă active care:
a) sunt deţinute de o societate comercială pentru a fi utilizate în producţia de bunuri sau
prestarea de servicii, pentru a fi închiriate terţilor sau pentru a fi folosite în scopuri
administrative; şi
b) sunt utilizate pe parcursul unei perioade mai mari de un an.
Imobilizările corporale cuprind: terenuri şi construcţii; instalaţii tehnice şi maşini; alte instalaţii,
utilaje şi mobilier; avansuri acordate furnizorilor de imobilizări corporale şi imobilizări corporale
în curs de execuţie.
Amortizarea se stabileşte prin aplicarea cotelor de amortizare asupra valorii de intrare a
imobilizărilor. Amortizarea imobilizărilor corporale se calculează pe baza unui plan de
amortizare, începând cu luna următoare punerii în funcţiune şi până la recuperarea integrală a
valorii lor de intrare. Planul de amortizare se stabileşte conform duratelor de utilizare economică
şi condiţiilor de utilizare a acestora.
Imobilizările financiare cuprind acţiunile deţinute la entităţile afiliate, împrumuturile acordate
entităţilor afiliate, interesele de participare, împrumuturile acordate entităţilor de care compania
este legată în virtutea intereselor de participare, alte investiţii deţinute ca imobilizări, alte
împrumuturi.
Active circulante
Un activ se clasifică ca fiind activ circulant atunci când:
a) se aşteaptă să fie realizat sau este deţinut cu intenţia de a fi vândut sau consumat în cursul
normal al ciclului de exploatare al societății comerciale;
b) este deţinut, în principal, în scopul tranzacţionării;
c) se aşteaptă a fi realizat în termen de 12 luni de la data bilanţului; sau
d) este reprezentat de numerar sau echivalente de numerar a căror utilizare nu este
restricţionată.
În categoria activelor circulante se cuprind:
a) stocuri, inclusiv valoarea serviciilor prestate pentru care nu a fost întocmită factură;
b) creanţe;
c) investiţii pe termen scurt;
d) casa şi conturi la bănci.
Stocurile sunt active circulante:
a) deţinute pentru a fi vândute pe parcursul desfăşurării normale a activităţii;
b) în curs de producţie în vederea vânzării în procesul desfăşurării normale a activităţii; sau
c) sub formă de materii prime, materiale şi alte consumabile care urmează să fie folosite în
procesul de producţie sau pentru prestarea de servicii.
În cadrul stocurilor se cuprind:
a) mărfurile, şi anume bunurile pe care societatea comercialăle cumpără în vederea revânzării
sau produsele predate spre vânzare magazinelor proprii;
 14

b) materiile prime, care participă direct la fabricarea produselor şi se regăsesc în produsul finit
integral sau parţial, fie în starea lor iniţială, fie transformată;
c) materialele consumabile (materiale auxiliare, combustibili, materiale pentru ambalat, piese de
schimb, seminţe şi materiale de plantat, furaje şi alte materiale consumabile), care participă sau
ajută la procesul de fabricaţie sau de exploatare fără a se regăsi, de regulă, în produsul finit;
d) materialele de natura obiectelor de inventar;
e) produsele, şi anume:
- semifabricatele, prin care se înţelege produsele al căror proces tehnologic a fost terminat într-
o secţie (fază de fabricaţie) şi care trec în continuare în procesul tehnologic al altei secţii (faze
de fabricaţie) sau se livrează terţilor;
- produsele finite, adică produsele care au parcurs în întregime fazele procesului de fabricaţie şi
nu mai au nevoie de prelucrări ulterioare în cadrul societății comerciale, putând fi depozitate în
vederea livrării sau expediate direct clienţilor;
- rebuturile, materialele recuperabile şi deşeurile;
f) animalele şi păsările, respectiv animalele născute şi cele tinere de orice fel (viţei, miei, purcei,
mânji şi altele) crescute şi folosite pentru reproducţie, animalele şi păsările la îngrăşat pentru a
fi valorificate, coloniile de albine, precum şi animalele pentru producţie - lână, lapte şi blană;
g) ambalajele, care includ ambalajele refolosibile, achiziţionate sau fabricate, destinate
produselor vândute şi care în mod temporar pot fi păstrate de terţi, cu obligaţia restituirii în
condiţiile prevăzute în contracte;
h) producţia în curs de execuţie, reprezentând producţia care nu a trecut prin toate fazele
(stadiile) de prelucrare, prevăzute în procesul tehnologic, precum şi produsele nesupuse
probelor şi recepţiei tehnice sau necompletate în întregime.
În cadrul producţiei în curs de execuţie se cuprind, de asemenea, lucrările şi serviciile, precum
şi studiile în curs de execuţie sau neterminate.
Creanţele constituie drepturi ale întreprinderii faţă de terţi, persoane fizice sau juridice, precum
şi faţă de angajaţii proprii, de la care trebuie să primească un echivalent valoric (o sumă de
bani, o lucrare sau un serviciu) şi provin, în principal, din operaţiunile comerciale de vânzări
efectuate cu decontare ulterioară (pe credit).
Clienţii reprezintă valoarea bunurilor livrate, lucrărilor executate şi serviciilor prestate de
societate comercială către terţi, persoane fizice sau juridice.
Investiţiile pe termen scurt sunt hârtii de valoare care se pot transforma în disponibilităţi, dintre
care se amintesc: acţiunile şi obligaţiunile şi alte investiţii şi creanţe similare achiziţionate în
vederea revânzării pentru obţinerea unui căştig de capital sau de venit pe termen scurt, de
regulă, sub un an. Ele sunt denumite şi investiţii temporare sau plasamente curente şi sunt
constituite din acţiuni emise de entităţile afiliate, obligaţiunile proprii răscumpărate, obligaţiunile
aparţinând terţilor şi cumpărate şi alte investiţii pe termen scurt.
Conturile la bănci cuprind: valorile de încasat, cum sunt cecurile şi efectele comerciale depuse
la bănci, disponibilităţile în lei şi valută, cecurile societății comerciale.
Casa în lei/valută reprezintănumerarul în lei/valută deţinut de societate comercială în casierie.
Structura bilanţieră de pasiv asigură reflectarea surselor sau resurselor ori provenienţei
bunurilor economice, care, în funcţie de creşterea exigibilităţii şi ordonarea lor în bilanţul utilizat
în prezent, se delimitează în datorii şi capitaluri proprii sau, altfel spus, în finanţare străină şi,
respectiv, finanţare proprie.
 15

Datoriile sau finanţarea străină a bunurilor economice se referă la sursele de finanţare asigurate
de către terţi, persoane fizice sau juridice. Prezentarea lor în cadrul pasivului bilanţier se
realizează prin intermediul a două grupe, cu un conţinut identic, delimitate însă în ceea ce
priveşte exigibilitatea sau termenul de decontare a datoriilor pe care le conţin, şi anume:
• grupa datoriilor care privesc sumele ce trebuie plătite într-o perioadă de până la un an,
denumite şi datorii curente;
• grupa datoriilor ce se referă la sumele ce trebuie plătite într-o perioadă mai mare de un an,
cunoscute şi sub denumirea de datorii necurente.
În cadrul fiecăreia dintre aceste grupe, datoriile sunt sistematizate în funcţie de natura lor prin
intermediul mai multor subgrupe din componenţa cărora se prezintă succint în continuare
elementele patrimoniale de aceastănatură.
Furnizori/furnizori de imobilizări sunt datoriile generate de aprovizionările cu active circulante
materiale (materii prime, materiale consumabile ori de natura obiectelor de inventar, mărfuri,
ambalaje ş.a.), respectiv, cu active imobilizate (terenuri, construcţii, instalaţii tehnice, mijloace
de transport ş.a.), de lucrările executate şi serviciile prestate de terţi, precum şi din alte operaţii
de această natură.
Creditele bancare pe termen scurt sunt datorii ale entităţii faţă de băncile de la care au fost
obţinute credite cu termen de rambursare de maxim un an.
Personal – salarii datorate constituie obligaţia entităţii faţă de proprii angajaţi atât pentru salariile
în bani sau în natură, cât şi pentru adaosurile şi premiile incluse în fondul de salarii.
Asigurările sociale vizeazădatoria entităţii referitoare la asigurările sociale de stat şi la cele de
sănătate constând atât în contribuţia acesteia, cât şi în sumele de această natură reţinute de la
angajaţi drept contribuţii ale acestora.
Capitalul reprezintă dreptul acţionarilor asupra activelor unei entităţi, după deducerea tuturor
datoriilor. Capitalurile proprii cuprind: aporturile de capital, primele de capital, rezervele,
rezultatul reportat, rezultatul exerciţiului financiar.
Capitalul social subscris şi vărsat se înregistrează distinct în contabilitate, pe baza actelor de
constituire a persoanei juridice şi a documentelor justificative privind vărsămintele de capital.
Contabilitatea analitică a capitalului social se ţine pe acţionari sau asociaţi, cuprinzând numărul
şi valoarea nominală a acţiunilor sau a părţilor sociale subscrise şi vărsate.
Se constituie la începutul activităţii prin aporturi (contribuţii) la capitalul social sub formă de
numerar sau de numerar şi în natură, ceea ce echivalează cu valoarea iniţială a patrimoniului,
care se poate majora ulterior prin aporturi noi la capitalul social, prin autofinanţare (capitalizarea
profitului) şi pe seama altor surse financiare. Capitalul social reprezintă aportul, în numerar
şi/sau în natură, subscris de către acţionari sau asociaţi atât la constituirea societăţii
comerciale, cât şi ulterior, cu prilejul majorării acestei categorii semnificative de capitaluri
proprii. Din momentul subscrierii şi până în momentul depunerii aporturilor subscrise capitalul
social este denumit capital subscris nevărsat. Capitalul subscris, odată cu predarea fizică a lui
către societate, devine capital subscris vărsat. Majorarea sau diminuarea capitalului social se
realizeazăpe baza hotărârii adunării generale a acţionarilor sau asociaţilor şi impune
modificarea corespunzătoare a actului constitutiv. Sub aspectul mărimii sale, capitalul social se
identifică cu valoarea nominală a tuturor acţiunilor sau părţilor sociale, respectiv cu valoarea
aportului în numerar şi în natură, a rezervelor încorporate, a profitului net repartizat pentru
majorarea capitalului sau altor operaţii legale efectuate pentru modificarea acestuia.
Primele legate de capital se referă la excedentul dintre valoarea de emisiune (mai mare) şi
valoarea nominalăa acţiunilor sau părţilor sociale, inclusiv din conversia obligaţiunilor în acţiuni.
Contabilitatea rezervelor se ţine pe categorii de rezerve: rezerve legale, rezerve statutare sau
contractuale şi alte rezerve. Rezervele legale se constituie anual din profitul societății
 16

comerciale, în cotele şi limitele prevăzute de lege, şi din alte surse prevăzute de lege.
Rezervele statutare sau contractuale se constituie anual din profitul net al societății comerciale,
conform prevederilor din actul constitutiv al acesteia. Alte rezerve neprevăzute de lege sau de
statut pot fi constituite facultativ pe seama profitului net pentru acoperirea pierderilor contabile
sau în alte scopuri, potrivit hotărârii adunării generale a acţionarilor sau asociaţilor, cu
respectarea prevederilor legale.
Rezervele din reevaluare sunt constituite din diferenţele de valoare, în plus, care se stabilesc
prin compararea valorii actuale cu valoarea înregistrată în contabilitate corespunzătoare
imobilizărilor corporale supuse operaţiunii de reevaluare, în sensul estimării valorii actuale de
piaţă. Aceste rezerve se menţin până la amortizarea integrală sau concesionarea bunurilor de la
care provin. Rezervele, altele decât cele din reevaluare, se constituie din profitul brut sau net,
după caz, şi din alte surse prevăzute expres prin acte normative în domeniu.
Rezultatul exerciţiului se determină ca diferenţă între veniturile şi cheltuielile exerciţiului.
Rezultatul reportat se referă la profitul sau pierderea din exerciţiile anterioare a cărui repartizare
sau acoperire, pe baza hotărârii adunării generale acţionarilor sau asociaţilor, a fost amânată.
Profitul reportat majorează capitalurile proprii, iar pierderea reportată le diminuează. Rezultatul
exerciţiului sau anului financiar curent este reprezentat de profitul realizat sau pierderea
înregistrată, asigurând majorarea şi respectiv diminuarea capitalurilor proprii.
O datorie este clasificată ca datorie pe termen scurt, denumită şi datorie curentă, atunci când:
a) se aşteaptă să fie decontată în cursul normal al ciclului de exploatare al societății
comerciale; sau
b) este exigibilă în termen de 12 luni de la data bilanţului.
Contabilitatea împrumuturilor şi datoriilor asimilate acestora se ţine pe următoarele categorii:
împrumuturi din emisiuni de obligaţiuni şi prime de rambursare a acestora, credite bancare pe
termen lung şi mediu, sumele datorate entităţilor afiliate şi entităţilor de care compania este
legată prin interese de participare, alte împrumuturi şi datorii asimilate, precum şi dobânzile
aferente acestora.
Împrumuturile din emisiunile de obligaţiuni reprezintă contravaloarea obligaţiunilor emise potrivit
legii. În cadrul acestora, trebuie evidenţiate distinct împrumuturile din emisiuni de obligaţiuni
convertibile.
Provizioanele sunt destinate să acopere datoriile a căror natură este clar definită şi care la data
bilanţului este probabil să existe, sau este cert că vor exista, dar care sunt incerte în ceea ce
priveşte valoarea sau data la care vor apărea.

Contul. Noțiune și funcții

Contul: definiție

Contul reprezintă un alt instrument al metodei contabilităţii prin care se înregistrează în

contabilitate existenţa şi mişcarea fiecărui element patrimonial, ca efect al modificărilor produse
de operaţiile economice ce au loc în cursul unui exerciţiu financiar.
 17

Spre deosebire de bilanţ, care prezintă la un moment dat, în expresie valorică, situaţia sintetică
a tuturor elementelor de activ şi pasiv 10, contul serveşte la evidenţierea fiecărui element concret,
și a tuturor modificărilor apărute urmare operaţiunilor economice care au loc.
Prin intermediul acestui instrument se înregistrează, urmăreşte şi controlează totalitatea
modificărilor patrimoniale care au loc în cursul unui exerciţiu financiar în legătură cu bunurile,
drepturile şi obligaţiile unei societate comercială economice.
În acest sens, pentru fiecare element patrimonial se deschide câte un cont, astfel încât aceste
modificări patrimoniale să fie corect contabilizate şi să reflecte imaginea fidelă a patrimoniului.
Prin modul sau de funcţionare, un cont va contabiliza atât creşterile cât şi micşorările de valoare
în legătură cu aceste elemente.
Sunt deschise conturi pentru:
a. Bunuri economice: mijloace fixe, stocuri, disponibilităţi, etc
b. Surse de finanţare: capital social, datorii etc
c. Procese economice: venituri şi cheltuieli
d. Rezultat contabil: profit sau pierdere.
Aceste conturi formează un sistem unitar.
Se deosebesc două grupe de conturi: conturi de activ – destinate pentru evidenţa activelor
agentului economic, şi conturi de pasiv – destinate pentru evidenţa pasivelor agentului
economic.

Elementele caracteristice structurii contului

În mod uzual, contul este reprezentat grafic sub forma literei „T„.

Debit Credit
---------------------------------------------------
|
|
|
|
|

Elementele componente ale contului sunt: 11

 Denumirea sau titlul contului;
 Simbolul;
 Explicaţia operaţiunii înregistrate;
 Debitul şi creditul contului;
 Rulajele contului (debitoare și creditoare);
 Total sume (debitoare și creditoare);
10
Caraiani C., Dumitrana M., & colectiv – Bazele contabilității, Editura Universitară, București, 2010
11
Iamandi, L., Petcu P.M. - ”Bazele contabilității”, Editura Național, Bucuresti, 2009
 18

 Soldul contului.
Denumirea contului este astfel stabilită încât să identifice fără echivoc denumirea elementului
patrimonial pentru care se utilizează - bun economic, sursă de finanţare, proces economic sau
rezultat financiar.
Fiecărui cont i se atribuie și un simbol cifric, format, de regulă, din trei sau patru cifre, care
permite utilizarea lui cu uşurinţă, în activitatea practică. Simbolurile conturilor utilizate în cadrul
contabilităţii în România sunt stabilite în mod unitar pentru toţi agenții economici. Conturile sunt
înscrise într-un plan de conturi general.
Explicaţia operaţiei înregistrate constă în prezentarea succintă a acesteia, în concordanță cu
documentul justificativ care stă la baza înregistrării. Explicaţia conţine, în plus, data, denumirea,
numărul şi data documentului justificativ respectiv.
Debitul şi creditul contului reprezintă denumiri, stabilite în mod convenţional, pentru cele două
părţi pe care acesta le conţine. Debitul este partea din stânga a contului, iar creditul este partea
din dreapta a acestuia. Prin intermediul celor două elemente, se realizează delimitarea celor
două categorii de modificări pe care le produc operaţiile economice şi financiare ce se
efectuează.
Totuși, semnificaţia fiecăreia dintre cele două părti, debit şi credit, este diferită, fiind
determinată de conţinutul economic aferent conturilor şi de funcţia contabilă a conturilor.
Rulajele contului, debitor sau creditor, reprezintă totalul operaţiilor economice şi financiare pe
care acesta le reflectă, în cursul unei perioade de gestiune, în fiecare din cele două părţi ale
sale.
La sfârşitul fiecărei perioade de gestiune, prin adunarea tuturor sumelor înregistrate în debitul,
precum şi în creditul unui cont se determină rulajele perioadei respective, deci rulajul debitor
şi rulajul creditor , care se utilizează ulterior pentru întocmirea balanţei de verificare a conturilor
sintetice.Total sume reprezintă elementul contului care conţine atât existentul iniţial, cât şi
rulajele acestuia.
Soldul contului reflect existentul la un moment dat, aferent elementului patrimonial pentru care
este utilizat.
Soldul iniţial este cel de la începutul exerciţiului, determinat la sfârşitul exerciţiului anterior.
Soldul final priveşte sfârşitul perioadei, (exerciţiu financiar, trimestru, semestru, lună) şi este
calculat prin compararea totalului sumelor debitoare cu totalul sumelor creditoare, astfel:
• pentru conturile destinate bunurilor economice se scade totalul sumelor creditoare din totalul
celor debitoare, obţinându-se un sold final debitor ;
• pentru conturile ce privesc sursele de finanţare, se deduce totalul sumelor debitoare din
totalul celor creditoare, rezultând un sold final creditor.
La un moment dat, un cont poate avea un singur fel de sold, debitor sau creditor, după caz. În
cazul în care sumele totale debitoare sunt egale cu cele creditoare rezultă un sold zero sau,
altfel spus, contul respectiv nu prezintă sold.
Soldul conturilor se determină pe baza relaţiei matematice :

Existenţe iniţiale + Creşteri – Micşorări = Existenţe finale

Pentru fiecare fel sau grupă de mijloace sau surse se deschide câte un cont distinct în
contabilitatea curentă, cu ajutorul căruia se înregistrează pe baza documentelor primare şi în
etalon valoric, existentul la începutul perioadei de gestiune al elementului patrimonial, pentru
 19

care s-a deschis contul, a modificărilor acestuia, determinate de operaţiunile economice şi

financiare din timpul perioadei de gestiune, în final determinându-se şi existentul la sfârşitul
perioadei de gestiune.
Modificările determinate de operaţiunile economice, evidenţiate cu ajutorul conturilor, au loc în
două sensuri: creşteri şi micşorări.

Regulile de funcţionare a conturilor

a) Prima regulă de funcţionare a conturilor

Conturile de activ încep să funcţioneze prin debitare, înregistrând un sold iniţial debitor, aferent
bunurilor economice, iar conturile de pasiv încep să funcţioneze prin creditare, înregistrând un
sold iniţial creditor, aferent surselor de finanţare.
b) A doua regulă de funcţionare a conturilor
Conturile de activ se debitează cu majorări/ creşteri / intrări ale elementelor de activ, iar
conturile de pasiv se creditează cu majorări/ creşteri / intrări ale elementelor de pasiv.
c) A treia regulă de funcţionare a conturilor
Conturile de activ se creditează cu micşorările/ diminuările/ scăderile elementelor de activ, iar
conturile de pasiv se debiteazăcu micşorările / diminuările/ scăderile elementelor de pasiv.
d) Regulă a patra de funcţionare a conturilor
În cazul conturilor de activ, soldul final este debitor. Pentru conturile de pasiv, soldul final este
creditor.
Regulile de funcţionare a conturilor se pot sintetiza, în funcţie de cele două categorii de conturi,
de activ şi de pasiv, aşa cum se prezintă în continuare. 12
• Conturile de activ înregistrează în debit atât existenţele iniţiale, cât şi creşterile de activ, iar
în credit reflectă micşorările de activ şi prezintă sold final debitor sau sold zero.
• Conturile de pasiv înregistrează în credit atât existenţele iniţiale, cât şi creşterile de pasiv,
iar în debit oglindesc micşorările de pasiv şi au sold final creditor sau sold zero.
Tabelul de mai jos reprezintă sumarul cel patru reguli menționate:

Conturi Intrări (Creşteri) Ieşiri (Diminuări)

Activ Debit Credit
Pasiv Credit Debit

Înscrierea unei sume în coloana stângă înseamnă a debita contul cu suma respectivă.
Înscrierea unei sume în coloana dreaptă înseamnă a credita contul cu suma respectivă.

Exemplu: Compania X prezintă următoarea situaţie privind gestiunea unui cont deschis la banca
A:
-la 1.01.2012 există un sold în valoare de 5.000 lei ;
12
Caraiani C., Dumitrana M., & colectiv – Bazele contabilității, Editura Universitară, București, 2010
 20

-la 3.01.2012 se achită unui furnizor de mărfuri suma de 2.000 lei ;

-la 5.01.2012 se încasează c/v facturi clienţi în valoare de 8.000 lei ;
-la 8.01.2012 se ridică numerar pentru plata unor avansuri către salariaţi în valoare de 1.000
lei;
-la 25.01.2012 se efectuează un ordin de plată pentru c/v TVA în valoare de 3.000 lei ;
-la 31.01.2012 soldul contului este de 7.000 lei.
Aşadar, în decursul perioadei analizate, au avut loc atât intrări cât şi ieşiri de disponibil.
Dacă separăm intrările de ieşiri, trecând ieşirile într-o coloană în partea dreaptă, soldul final se
va determina astfel :

Sold iniţial 5.000 lei

(+)Intrări
(+)Intrare la 5.01 8.000 lei
Total intrări 8.000 lei
(-)Ieşiri
(-)Ieşire la 3.01. 2.000 lei
(-)Ieşire la 8.01 1.000 lei
(-)Ieşire la 25.01 3.000 lei
Total ieşiri 6.000 lei
(=)Sold final 7.000 lei

Sold final = Sold iniţial + Intrări – Ieşiri =

5.000 + 8.000 – 6.000 = 7.000 lei

Dubla înregistrare. Formulele contabile şi tipurile acestora

Înregistrarea concomitentă şi cu aceeaşi sumă a unei operaţii economice sau financiare în două
conturi, în debitul unui cont şi creditul altui cont poartă denumirea de dubla înregistrare. 13
Dubla înregistrare este determinată, în primul rând, de dubla reprezentare, prin faptul că în
timpul mişcării şi transformării lor, elementele patrimoniului nu încetează de a fi privite sub dublu
aspect: al utilităţii şi destinaţiei economice şi al modului de dobândire, aspecte care se reflectă
concomitent ca un raport de echivalenţă între doi termeni, unul care evidenţiază bunurile
economice, iar cel de-al doilea care evidenţiază sursele de finanţare. 14
Ca rezultat al aplicării dublei înregistrări, între conturile contabile se stabileşte o legătură
reciprocă. Legătura stabilită între cele două conturi în care se înregistrează o operaţie

13
Iamandi, L., Petcu P.M. - ”Bazele contabilității”, Editura Național, Bucuresti, 2009

14
Gotcu, C., Evaluarea si prevenirea riscului in activitatea de creditare, Editura Tehnopress, Iași, 2010
 21

economico-financiară poartă denumirea de corespondenţa conturilor, iar conturile între care

intervine această legătură se numesc conturi corespondente. Modalitatea de prezentare grafică
a fiecărei operaţii economice în conturile corespondente, pe baza dublei înregistrări sub formă
de egalitate valorică se numeşte formulă contabilă.
Formula contabilă este compusă din următoarele părţi: denumirea contului corespondent
debitor; denumirea contului corespondent creditor şi suma care face obiectul înregistrării.
În formula contabilă, contul care se debitează se înscrie în partea de sus sau în stânga, iar
contul care creditează se aşează în partea de jos sau în dreapta.
Formula contabilă prezintă relaţia reciprocă dintre contul care se debitează şi cel care se
creditează. Altfel spus, formula contabilă asigură concretizarea dublei înregistrări a operaţiilor
economice şi financiare şi a corespondenţei conturilor.
Formula contabilă conţine drept componente:
i. Contul corespondent debitor, care se află în stânga egalităţii
ii. Contul corespondent creditor, care este situat în partea dreaptă a egalităţii
iii. Semnul „ = ”, care semnifică egalitatea, interdependenţa şi corelaţia dintre primele
două componente;
iv. Sumele ce corespund operaţiei înregistrate.
Formula contabilă simplă conţine doar două conturi corespondente, unul debitor şi altul creditor:

Cont X = Cont Y Suma

Suma se poate înscrie atât în stânga contului debitor, cât şi în partea dreaptă a celui creditor,
astfel:

Suma Cont X = Cont Y Suma

Formulele contabile compuse sunt generate de operaţiile economice sau financiare ce modifică
mai mult de două elemente patrimoniale şi conţin:
a) debitarea a două sau mai multor conturi în corespondenţă cu un cont creditor ;
b) debitarea unui cont debitor în corespondenţă cu două sau mai multe conturi creditoare;
c)debitarea a două sau mai multe conturi în corespondenţă cu două sau mai multe conturi
creditoare.

% = Cont creditor z Suma contului z

Cont debitor x Suma contului x
Cont debitor y Suma contului y
 22

Cont debitor x = % Suma contului x

Cont creditor y Suma contului y
Cont creditor z Suma contului z

% = %
Suma contului x Cont debitor x Cont creditor z Suma contului z
Suma contului y Cont debitor y Cont creditor w Suma contului w

Când se debitează sau se creditează mai multe conturi, acestea se înscriu sub simbolul "%"
care se citeşte "următoarele conturi".
În activitatea practică există situaţii când se impune corectarea sau anularea unei înregistrări
contabile anterioare, ceea ce determină întocmirea unei formule contabile de stornare , cu sume
în negru sau în roşu, după caz.
a) Formula contabilă curentă se consideră acea formulă prin intermediul căreia se
înregistrează în contabilitate operaţiunile economico-financiare care au loc în mod obişnuit,
curent. Caracteristica acestora constă în faptul că înscrierea sumelor se face în negru, sumele
respective se adună între ele, atât în debitul cât şi creditul contului.
b) Formula contabilă de stornare, reprezintă o modalitate specifică contabilităţii de
corectare a unor erori, săvârşite anterior cu ocazia înregistrării în conturi a sumelor din operaţiile
economice şi financiare care au avut loc în activitatea întreprinderilor. Eroarea poate fi, fie în
înregistrarea unei sume eronate, fie în înregistrarea unei sume în alte conturi decât cele
corespunzătoare conţinutului operaţiei. Formulele contabile de stornare pot fi de două tipuri:
Formula contabilă de stornare în negru constă în anularea înregistrării efectuate anterior greşit,
prin inversarea conturilor corespondente din formula contabilă respectivă şi apoi întocmirea şi
înregistrarea formulei contabile corecte.
Formula contabilă de stornare în roşu constă în anularea unei formule contabile efectuate
anterior greşit prin întocmirea şi înregistrarea unei noi formule contabile similară cu cea eronată,
însă cu sumele înscrise în roşu (sau în negru, dar încadrate în chenar). Înscrierea unei sume în
roşu are semnificaţia în contabilitate a unor valori cu semnul "-", are ca efect anularea sumei
înscrisă anterior în mod eronat.
Exemplu - operaţia de încasare prin virament a unui credit bancar pe termen lung, care s-a
înregistrat eronat astfel:
a. “Conturi la bănci în lei” = “Împrumuturi acordate pe termen lung” 14.000
Se observă faptul că formula contabilă este eronată şi se procedează la stornarea în negru:
b. “Împrumuturi acordate pe termen lung” = “Conturi la bănci în lei” 14.000
Se întocmeşte formula contabilă corectă:
c. “Conturi la bănci în lei” = “Credite bancare pe termen lung” 14.000
Trebuie menţionat faptul că formulă contabilă de stornare în negru prezintă dezavantajul
denaturării rulajului conturilor, mărindu-l artificial cu sume care nu corespund unor operaţii
economice reale.
 23

Clasificarea conturilor

Conturile pot fi clasificate după mai multe criterii.

După funcția pe care o prezintă, acestea pot fi:
a) conturi cu funcţie contabilă de activ şi conturi cu funcţie contabilă de pasiv
Conturile de activ reflectă existenţa şi mişcarea elementelor evidenţiate în activul bilanţului. Ele
încep să funcţioneze prin debitare şi se debitează cu existenţele iniţiale preluate din activul
bilanţului care devin pentru cont solduri iniţiale debitoare. Soldul final de determină după relaţia:
Sold final debitor = Sold iniţial debitor + Rulaj debitor – Rulaj creditor
Conturile de pasiv înregistrează existenţa şi mişcarea elementelor reprezentate de pasivul
bilanţului. Ele încep să funcţioneze prin creditare şi se creditează cu existenţele iniţiale preluate
din pasivul bilanţului, care devin pentru cont solduri iniţiale creditoare. Soldul final se determină
după relaţia:
Sold final creditor = Sold iniţial creditor + Rulaj creditor – Rulaj debitor
Acestea mai sunt denumite şi conturi monofuncţionale, deoarece respectă integral fie cerinţele
regulilor de funcţionare ale conturilor de activ, fie ale celor de pasiv. Altfel spus, conturile de
această natură prezintă întotdeauna un singur fel de sold final, adică debitor sau creditor.
Conturile bifuncţionale sunt cele care, în anumite situaţii, fac excepţie de la această regulă.
Aceasta înseamnă ca unele conturi de activ pot prezenta sold final creditor, iar unele conturi de
pasiv pot avea sold final debitor.
In funcţie de detalierea informaţiei și în raport cu sfera lor de cuprindere, conturile pot fi:
b) conturi sintetice şi conturi analitice.
Conturile sintetice asigură reflectarea tuturor elementelor ce privesc atât patrimoniul
întreprinderii, cât şi procesele economice pe care aceasta le efectuează, inclusiv rezultatele
financiare ce se obţin, grupate în funcţie de trăsăturile lor caracteristice. Ele asigură
sistematizarea şi generalizarea datelor în vederea întocmirii situaţiilor financiare anuale şi a
altor raportări contabile sau fiscale periodice. Sunt stabilite de către Ministerul Finanţelor
Publice, şi au caracter obligatoriu. De exemplu: contul sintetic „Materiale”, „Mijloace fixe”,
“Capital social”.
Conturile analitice reflectă concomitent părţile componente ale bunurilor economice, proceselor,
surselor şi rezultatelor economice respective, după însuşirile lor specifice. Numărul conturilor
analitice în care poate fi desfăşurat un cont sintetic este determinat de natura bunurilor,
proceselor, surselor, precum şi de necesităţile de detaliere a cunoaşterii conţinutului elementului
evidenţiat.
Regulile de funcţionare a conturilor analitice sunt aceleaşi ca şi pentru conturile sintetice,
deoarece în ambele categorii de conturi se înregistrează aceleaşi elemente patrimoniale.
Legătura dintre conturile sintetice şi analiticele lor este următoarea:
i) Suma soldurilor iniţiale ale conturilor analitice trebuie să fie egală cu soldul iniţial al
contului sintetic;
ii) Suma rulajelor debitoare ale conturilor analitice trebuie să fie egală cu rulajul debitor al
contului sintetic;
iii) Suma rulajelor creditoare ale conturilor analitice trebuie să fie egală cu rulajul creditor al
contului sintetic;
 24

iv) Suma soldurilor finale ale conturilor analitice trebuie să fie egală cu soldul final al
contului sintetic.

Analiza contabila

O etapă importantă în fluxul operaţiunilor ce se efectuează pentru înregistrarea operaţiilor

economice şi financiare în conturi, o constituie analiza contabilă, care asigură în finalul său
stabilirea formulei contabile pentru fiecare dintre acestea. Analiza contabilă se efectuează în
mod distinct pentru fiecare operaţie economică şi financiară înscrisă într-un document
justificativ, prin descompunerea ei în elemente componente, în scopul stabilirii modificărilor –
majorări sau diminuări – pe care le determină în masa patrimoniului, a conturilor corespondente
şi a părţii acestora – debit sau credit – în care se va reflectă suma aferentă operaţiei respective.
Analiza contabilă propriu-zisă constă în parcurgerea a patru etape succesive, care se prezintă
în cele ce urmează.
a. Stabilirea naturii operaţiei economice sau financiare supuse analizei, respectiv a conţinutului
său economic, care, de altfel, reiese din documentul justificativ pe baza căruia se efectuează
analiza contabilă.
b. Stabilirea modificărilor ce se produc în bilanţ de operaţia analizată, respectiv a elementelor
de activ şi de pasiv care se modifică şi a sensului în care se produce această schimbare –
creştere sau diminuare –, precum şi a tipului de modificare bilanţieră.
c. Stabilirea conturilor corespondente corespunzătoare elementelor patrimoniale care au fost
modificate şi, implicit, în care se va înregistra operaţia ce face obiectul analizei.
d. Aplicarea regulilor de funcţionare a conturilor pentru a determina, în raport cu funcţia
contabilă a celor corespondente, în care parte a acestora – debit sau credit – se înregistrează
operaţia analizată şi, implicit, stabilirea formulei contabile .

Planul de conturi

Planul de conturi reprezintă sistemul de conturi utilizat de către o societate comercială în

realizarea obiectivelor asociate contabilităţii financiare şi contabilităţii de gestiune. În România,
planul de conturi este prevăzut de O.M.F.P. 3055/2009 și este structurat în 9 clase de conturi:
• Clasa 1 Conturi de capitaluri
• Clasa 2 Conturi de imobilizări
• Clasa 3 Conturi de stocuri şi producţie în curs de execuţie
• Clasa 4 Conturi de terţi
• Clasa 5 Conturi de trezorerie
• Clasa 6 Conturi de cheltuieli
• Clasa 7 Conturi de venituri
• Clasa 8 Conturi speciale
• Clasa 9 Conturi de gestiune
 25

Planul de conturi este un tablou al sistemului de conturi, destinat organizării evidenţei contabile
într-o întreprindere, în cadrul căruia fiecare cont este reprezentat printr-un simbol cifric și o
denumire, încadrat în clase și grupe de conturi.
Conturile sintetice din planul de conturi se pot dezvolta pe conturi analitice în funcție de
necesitățile impuse de anumite reglementări sau potrivit necesităților proprii ale fiecărei entități.
Conturile pot avea funcțiune contabilă de activ (A), pasiv (P) sau sunt bifuncționale (A/P). În
general, conturile cu funcțiune contabilă de activ corespund elementelor de natura activelor și
cheltuielilor, iar conturile cu funcțiune contabilă de pasiv corespund elementelor de natura
datoriilor, capitalurilor proprii și veniturilor.
Clasele 1-7 cuprind conturile contabilităţii financiare, care se utilizează pentru generalizarea
informaţiei ce urmează să fie reflectată în rapoartele financiare şi destinată utilizatorilor interni şi
externi. După conţinutul economic ele se divizează în conturi de bilanţ(clasele 1-5) şi conturi de
rezultate (clasele 6-7). Conturile de bilanţ sunt destinate contabilizării activelor, capitalului
propriu şi datoriilor întreprinderii. La finele fiecărei perioade de gestiune soldul (debitor sau
creditor) acestor conturi se reflectă în bilanţul contabil. Conturile de rezultate sunt destinate
contabilizării veniturilor şi cheltuielilor întreprinderii. Clasa 8 cuprinde conturile contabilităţii de
gestiune. Acestea sunt destinate generalizării informaţiei privind consumurile de producţie,
costul producţiei (lucrărilor, serviciilor) şi rentabilităţii producţiei utilizate numai pentru
necesităţile interne ale întreprinderii în scopul luării unor decizii concrete de gestiune.
Conturile de gradul I din clasele 1-7 sunt obligatorii pentru toate întreprinderile, iar conturile de
gradul I din clasele 8-9 şi conturile de gradul II din toate clasele se aplică dacă este necesar,
ţinând cont de particularităţile activităţii întreprinderii, cerinţele privind publicarea informaţiilor în
rapoartele financiare, precum şi în scopul de analiză şi control.
Exemplu: Contul 401 "Furnizori" este un cont sintetic de grad 1. El face parte din Clasa
4 "Conturi de terţi" şi din grupa 40 "Furnizori şi conturi asimilate".
În funcţie de propriile nevoi de informare, întreprinderile au libertatea de a dezvolta conturile
sintetice codificate în planul de conturi în conturi analitice adăugând la simbolul existent în plan
codificări proprii. Exemplul 1: Întreprinderea A are 3 furnizori de materii prime, X, Y,Z. Pentru a
cunoaşte în orice moment evoluţia datoriei faţade fiecare dintre cei trei furnizori, contul 401 se
dezvoltăîn 3 conturi sintetice: 401.01 , 401.02 , 401.03.
Conturile care pe poziţia a 3-a în simbol au cifra 9 funcţionează după reguli inverse faţă de
celelalte conturi din aceeaşi grupă. Exemplul 2: Contul 409 "Furnizori-debitori" ţine evidenţa
creanţelor reprezentate de avansurile acordate furnizorilor şi este un cont de activ. Toate
celelalte conturi din grupa 40 "Furnizori şi conturi asimilate" sunt conturi de datorii.
Conturile de cheltuieli şi venituri sunt codificate simetric:
Clasa 6 "Conturi de cheltuieli" Clasa 7 "Conturi de venituri"
Cheltuieli din exploatare: grupele 60 – 65 şi 681
Venituri din exploatare: grupele 70 – 75 şi 781
Cheltuieli financiare: grupa 66 şi 686
Venituri financiare: grupa 76 şi 786
Cheltuieli extraordinare: grupa 67
Venituri extraordinare: grupa 77.
 26

Registrele de contabilitate

Registrele de contabilitate obligatorii sunt: Registrul-jurnal, Registrul-inventar şi Cartea mare.

Registrele de contabilitate se utilizează în strictă concordanţă cu destinaţia acestora şi se
prezintă în mod ordonat şi astfel completate încât să permită, în orice moment, identificarea şi
controlul operaţiunilor contabile efectuate. Registrele de contabilitate se pot prezenta sub formă
de registru, foi volante sau listări informatice, după caz.

1) REGISTRUL-JURNAL
Registrul-jurnal este un document contabil obligatoriu în care se înregistrează, în mod
cronologic, toate operaţiunile economico-financiare. Operaţiunile de aceeaşi natură, realizate în
acelaşi loc de activitate (atelier, secţie etc.), pot fi recapitulate într-un document centralizator,
denumit jurnal auxiliar, care stă la baza înregistrării în Registrul-jurnal. Unităţile pot utiliza
jurnale auxiliare pentru operaţiunile de casă şi bancă, decontările cu furnizorii, situaţia încasării-
achitării facturilor etc.

2) REGISTRUL-INVENTAR

Registrul-inventar este un document contabil obligatoriu în care se înregistrează toate

elementele de activ şi de pasiv, grupate în funcţie de natura lor, inventariate de unitate, potrivit
legii. Registrul-inventar se întocmeşte la înfiinţarea unităţii, cel puţin o dată pe an pe parcursul
funcţionării unităţii, cu ocazia fuziunii, divizării sau încetării activităţii, precum şi în alte situaţii
prevăzute de lege pe bază de inventar faptic. În acest registru se înscriu, într-o formă
recapitulativă, elementele inventariate după natura lor, suficient de detaliate pentru a putea
justifica conţinutul fiecărui post al bilanţului.

3) REGISTRUL CARTEA MARE

Cartea mare este un registru contabil obligatoriu în care se înregistrează lunar şi sistematic, prin
regruparea conturilor, mişcarea şi existenţa tuturor elementelor de activ şi de pasiv, la un
moment dat. Acesta este un document contabil de sinteză şi sistematizare şi conţine simbolul
contului debitor şi al conturilor creditoare corespondente, rulajul debitor şi creditor, precum şi
soldul contului pentru fiecare lună a anului curent.
Serveşte:
- la stabilirea rulajelor lunare şi a soldurilor pe conturi sintetice, la unităţile care aplică forma
de înregistrare "pe jurnale";
- la verificarea înregistrărilor contabile efectuate;
- la întocmirea balanţei de verificare.
Se întocmeşte într-un exemplar, în cadrul compartimentului financiar-contabil, lunar, separat
pentru debitul şi separat pentru creditul fiecărui cont sintetic, pe măsura înregistrării
operaţiunilor. Se întocmeşte la sfârşitul lunii (perioadei), astfel:
- rulajul creditor se reportează din jurnalul contului respectiv, într-o singură sumă, fără
desfăşurarea pe conturi corespondente;
 27

- sumele cu care a fost debitat contul respectiv în diverse jurnale se reportează din acele
jurnale, obţinându-se defalcarea rulajului debitor pe conturi corespondente;
- soldul debitor sau creditor al fiecărui cont se stabileşte în funcţie de rulajele debitoare şi
creditoare ale contului respectiv, ţinându-se seama de soldul de la începutul anului (care se
înscrie pe rândul destinat în acest scop).
Registrul Cartea mare poate fi înlocuit cu Fişa de cont pentru operaţiuni diverse. Nu circulă, fiind
document de înregistrare contabilă. Se arhivează la compartimentul financiar-contabil.
Registrul-jurnal, Registrul-inventar şi Registrul Cartea mare se păstrează în unitate timp de 10
ani de la data încheierii exerciţiului financiar în cursul căruia au fost întocmite, iar în caz de
pierdere, sustragere sau distrugere, trebuie reconstituite în termen de maximum 30 de zile de la
constatare.

Arhivarea şi păstrarea registrelor şi a documentelor justificative şi

contabile

BALANŢA DE VERIFICARE

Balanţa de verificare este documentul contabil utilizat pentru verificarea exactităţii înregistrărilor
contabile şi controlul concordanţei dintre contabilitatea sintetică şi cea analitică, precum şi
principalul instrument pe baza căruia se întocmesc situaţiile financiare.15
În același timp, balanța de verificare este un procedeu specific metodei contabilității care
asigură echilibrul permanent impus de principiile partidei duble. 16 Asigurarea echilibrului este
dată în momentul efectuării înregistrării operațiunilor economico-financiare în contabilitate în
ordine crolonogică și sistematică și continuată odată cu întocmirea balanței de verificare prin
seriile de egalități.
1. Serveşte:
- la verificarea exactităţii înregistrărilor;
- la controlul concordanţei dintre contabilitatea sintetică şi analitică;
- la întocmirea situaţiilor financiare.
2. Se întocmeşte într-un singur exemplar.
Balanţa de verificare cuprinde pentru toate conturile unităţii următoarele elemente: simbolul şi
denumirea conturilor, în ordinea din planul de conturi aplicabil, soldurile iniţiale sau totalul
sumelor debitoare şi creditoare ale lunii precedente, după caz, rulajele curente debitoare şi
creditoare, totalul sumelor debitoare şi creditoare, soldurile finale debitoare sau creditoare.
3. Nu circulă, fiind document de sinteză.
4. Se arhivează la compartimentul financiar-contabil.
5. Conţinutul minimal obligatoriu de informaţii al formularului este următorul:

15
Ordinul nr. 3512 din 27 noiembrie 2008 privind documentele financiar-contabile, emis de MINISTERUL
ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, Publicat în MONITORUL OFICIAL NR. 870 bis din 23 decembrie 2008

16
Caloian, F., Bazele contabilității, Editura C.H.Beck, București, 2008
 28

- denumirea unităţii;
- denumirea formularului; data pentru care se întocmeşte;
- simbolul şi denumirea conturilor; soldurile iniţiale debitoare şi creditoare sau total sume
precedente debitoare/creditoare, după caz; rulajele lunii curente debitoare/creditoare; total
sume debitoare/creditoare; soldurile finale debitoare/creditoare;
- semnături: conducătorul compartimentului financiar-contabil, persoana care întocmeşte
documentul, după caz.
Funcţiile balanţei de verificare sunt: 17
-Funcţia de verificare a exactităţii înregistrărilor efectuate în conturi. Esenţa acesteia constă în
verificarea şi identificarea erorilor de înregistrare în conturi a operaţiilor economice, prin
intermediul diferitelor egalităţi care trebuie să existe în cadrul balanţei de verificare.
Înregistrarea greşită a unor operaţii economice ca urmare a nerespectării dublei înregistrări,
trecerea eronată a sumelor din jurnalul de înregistrare a operaţiilor economice în conturi (cartea
mare) şi din conturi în balanţa de verificare, efectuarea unor calcule greşite în formulele
contabile compuse, stabilirea eronată a rulajelor şi soldurilor conturilor determină inegalităţi între
totalul sumelor balanţei, care se semnalizează cu ajutorul ei, fapt ce îi conferă caracterul unui
instrument de verificare, control şi reglare a înregistrării operaţiilor economice.
-Funcţia de realizare a concordanţei dintre conturile analitice şi cele sintetice. Această funcţie se
realizează prin întocmirea unor balanţe de verificare ale conturilor analitice pentru fiecare cont
sintetic, care se desfăşoară pe conturi analitice. Cu ajutorul acestor balanţe se verifică
concordanţa care trebuie să existe între contul sintetic şi conturile sale analitice.
-Funcţia de legătură între cont şi bilanţ. Această legătură se concretizează în faptul că datele
din bilanţ reprezintă soldurile finale ale conturilor preluate din balanţa de verificare, prelucrate şi
grupate conform necesităţilor de întocmire a bilanţului. Soldurile iniţiale la începutul următoarei
perioade de gestiune sunt preluate din bilanţul contabil. Deci, balanţa de verificare este puntea
de legătură dintre conturile analitice şi cele sintetice şi dintre conturile sintetice şi bilanţ, făcând
legătură între procedeele de bază ale metodei contabilităţii.
-Funcţia de grupare şi centralizare a datelor înregistrate în conturi. Compararea şi centralizarea
datelor contabile cu ajutorul balanţei de verificare oferă conducerii posibilitatea de a cunoaşte
mărimea şi structura modificărilor intervenite în structura mijloacelor materiale şi băneşti,
situaţia debitorilor şi creditorilor, a cheltuielilor, veniturilor şi rezultatelor financiare la un moment
dat şi în dinamică, în vederea elaborării previziunilor necesare luării deciziilor pentru perioada
viitoare.
Balanţele de verificare pot fi clasificate astfel:
a) după felul conturilor:
- balanţele de verificare ale conturilor sintetice;
- balanţele de verificare ale conturilor analitice;
b) după numărul de egalităţi pe care le cuprind:
• balanţe de verificare cu o serie de egalități;
• balanţe de verificare cu două serii de egalităţi;
• balanţe de verificare cu trei serii de egalităţi.
La întocmirea balanţei de verificare se urmează paşii de mai jos:

17
Caloian, F., Bazele contabilității, Editura C.H.Beck, București, 2008
 29

-transpunerea operaţiilor efectuate în timpul perioadei de gestiune din jurnalul de înregistrare a

operaţiilor economice în conturi (cartea-mare);
-totalizarea sumelor înregistrate în debitul şi creditul fiecărui cont deschis în cartea-mare şi
stabilirea soldului acestora;
-transpunerea datelor din conturile deschise în cartea-mare (soldurile iniţiale, rulajele şi soldurile
finale) în formularul balanţei de verificare;
-totalizarea coloanelor balanţei de verificare; totalurile obţinute în cadrul fiecărei perechi de
coloane (debitoare-creditoare) trebuie să fie egale între ele. De asemenea, totalul rulajelor din
balanţa de verificare, trebuie să fie egal cu totalul rulajelor din jurnalul de înregistrare a
operaţiilor economice.

Documentele contabile de sinteză şi raportare

Fiecare societate comercială are obligaţia să întocmească situaţii financiare anuale, care
trebuie să cuprindă:
a) bilanţul;
b) contul de profit şi pierdere (contul de rezultate);
c) situaţia modificărilor capitalului propriu;
d) situaţia fluxurilor de trezorerie;
e) politici contabile şi note explicative18.
Situaţiile financiare anuale trebuie să ofere o imagine fidelă a poziţiei financiare, performanţei,
modificărilor capitalului propriu şi fluxurilor de trezorerie ale întreprinderii pentru respectivul
exerciţiu financiar.
Acceptat ca o situaţie financiară care redă capitalurile proprii prin diferenţa între active şi datorii,
se consideră că bilanţul furnizează informaţii privind natura şi sumele investite în resursele
(activele) întreprinderii, obligaţiile ei față de creditori, precum şi față de proprietari. Spre
deosebire de bilanţ, contul de rezultate (profit şi pierdere) prezintă activitatea întreprinderii ca
venituri și cheltuieli.
Contul de profit si pierdere cuprinde: cifra de afaceri netă, veniturile şi cheltuielile exerciţiului,
grupate după natura lor, precum şi rezultatul exerciţiului (profit sau pierdere). În notele
explicative se vor prezenta informaţii privind valoarea şi natura veniturilor şi cheltuielilor
extraordinare, cu excepţia cazului în care aceste valori sunt nesemnificative pentru aprecierea
rezultatelor. În mod similar vor fi prezentate veniturile şi cheltuielile care se referă la exerciţiul
financiar precedent.
Situaţia modificărilor capitalului propriu este prezentată ca o componentă separată a situaţiilor
financiare, care să evidenţieze:
a) profitul net sau pierderea netă a perioadei;
b) fiecare element de venit şi cheltuială, câştig sau pierdere care, aşa cum este cerut de un
standard, este recunoscut direct în capitalul propriu şi totalul acestor elemente; şi
c) efectul cumulativ al modificărilor politicilor contabile şi corecţia erorilor fundamentale.

18
Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 48 din 14.01.2005, cu modificările şi
completările ulterioare
 30

În plus, societățile comerciale trebuie să prezinte fie în situaţia modificărilor capitalului propriu,
fie în notele explicative:
- tranzacţiile de capital cu proprietarii şi distribuţiile către aceştia;
- soldul profitului cumulat sau al pierderii cumulate la începutul perioadei şi la data bilanţului şi
modificările pe parcursul perioadei; şi
- o reconciliere între valoarea contabilă a fiecărei categorii de capital propriu la începutul şi la
sfârşitul perioadei, prezentând distinct fiecare modificare.
Situaţia fluxurilor de trezorerie reflectă creşterea sau descreşterea netă a mijloacelor băneşti în
cursul unui exerciţiu financiar. Principalul obiectiv este de a reflecta influenţa activităţilor de
exploatare, de investiţii şi de finanţare asupra mijloacelor băneşti ale unei entităţipe parcursul
unui exerciţiu financiar.
Notele explicative la situaţiile financiare conţin informaţii suplimentare, relevante pentru
necesităţile utilizatorilor în ceea ce priveşte poziţia financiară şi rezultatele obţinute. Notele
explicative trebuie prezentate într-o manieră sistematică. Fiecare element semnificativ al
bilanţului, contului de profit şi pierdere, situaţiei fluxurilor de trezorerie şi al situaţiei modificărilor
capitalului propriu trebuie să fie însoţit de o trimitere la nota care cuprinde informaţii legate de
acel element semnificativ.
Situaţiile financiare ale unei societăți comerciale reprezintă cel mai important mijloc, prin care
informaţia contabilă este pusă la dispoziţia factorilor decizionali. De aceea, companiile îşi
publică situaţiile financiare, într-un mod cât mai explicit, pentru a putea fi înţelese de către
cititorul interesat.
Situaţiile financiare oferă informaţii cu privire la:
• poziţia financiară a companiei;
• performanţa acesteia;
• fluxurile de numerar.19
Aceste informaţii devin utile pentru diverşi utilizatori în fundamentarea deciziilor referitoare la:
• achiziţionarea sau vinderea participaţiilor deţinute în compania respectivă;
• numirea sau înlocuirea unor persoane din organismele de conducere.
Situaţiile financiare conţin informaţii cu privire la :
• Activele
• Pasivele
• Capitalul propriu
• Veniturile, cheltuielile, câştigurile şi pierderile
• Fluxurile de numerar.
Evaluarea elementelor pentru a fi prezentate în situaţiile financiare se face în conformitate cu
principiile contabile. Sunt20 reţinute următoarele principii ce pot fi strict legate de procesul de
evaluare:
principiul costului istoric;
principiul stabilităţii unităţii monetare;

19
Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 48 din 14.01.2005, cu modificările şi
completările ulterioare
20
Mihai Ristea, Metode şi politici contabile de întreprindere, Editura Tribuna Economică, Bucureşti, 2000
 31

principiul evaluării separate a activelor, capitalurilor proprii şi datoriilor;

principiul prudenţei şi
principiul continuităţii activităţii.

Bilanţul contabil

Bilanţul oricărei întreprinderi, indiferent de categoria în care se încadrează, constituie o

componentă semnificativă a situaţiilor financiare anuale care permite reliefarea fidelă a poziţiei
sale financiare.

Modelul general simplificat al bilanţului se prezintă în continuare:

A. Active imobilizate
I. Imobilizări necorporale
II. Imobilizări corporale
III. Imobilizări financiare
B. Active circulante
I. Stocuri
II. Creanțe
III. Investiții pe termen scurt
IV. Casa și conturi la bănci
C. Cheltuieli în avans
D. Datorii: sumele care trebuie plătite într-o perioadă de până la un an
E. Active circulante nete/datorii curente nete
F. Total active minus datorii curente
G. Datorii: sumele care trebuie plătite într-o perioadă mai mare de un an
H. Provizioane
I. Venituri în avans
J. Capital și rezerve
I. Capital subscris (prezentându-se separat capitalul vărsat și capitalul nevărsat)
II. Prime de capital
III. Rezerve din reevaluare
IV. Rezerve
V. Profitul sau pierderea reportat(ă)
VI. Profitul sau pierderea exercițiului financiar
 32

Contul de rezultate financiare

Rezultatul exerciţiului (profit sau pierdere) constituie un indicator relevant ce se oglindeşte prin
intermediul unui singur element sau post al bilanţului contabil propriu-zis, ceea ce denotă că,
sub aspect informaţional, are un caracter general, sintetic neasigurând premisele sau datele
necesare pentru efectuarea analizei modului cum a fost obţinut şi, implicit, pentru determinarea
factorilor de influenţă în vederea luării deciziilor ce se impun pentru perioada următoare. În
scopul eliminării acestui neajuns, se foloseşte un instrument contabil distinct denumit “Contul de
profit şi pierdere”, care reprezintă o componentă a situaţiei financiare anuale prin intermediul
căreia se pune în evidenţă performanţa financiară a întreprinderii. Altfel spus, el explică
rezultatul obţinut prin compararea fluxurilor de cheltuieli şi venituri.
Contul de profit şi pierdere, prin structura pe care o are, asigură detalierea sau cunoaşterea
modalităţilor de obţinere a rezultatului exerciţiului, prin compararea veniturilor obţinute cu
cheltuielile ocazionate de acestea, după ecuaţia:

VENITURI – CHELTUIELI = REZULTAT

sau
VENITURI = CHELTUIELI ± REZULTAT

Rezultatul exerciţiului poate fi favorabil, având denumirea de profit, sau nefavorabil, când este
denumit pierdere, după cum veniturile sunt mai mari decât cheltuieli şi, respectiv, cheltuielile
mai mari decât veniturile.
Cheltuielile reprezintă valorile plătite sau de plătit pentru stocurile consumate, lucrările şi
serviciile obţinute de la terţi, salariile angajaţilor şi contribuţiile sociale aferente acestora,
executarea unor obligaţii legale sau contractuale ş.a. În plus, se includ în această categorie de
procese economice pierderile înregistrate pe parcursul desfăşurării activităţii, amortizările,
provizioanele, precum şi ajustările pentru depreciere sa u pierdere de valoare. La rândul lor,
veniturile exprimă valorile încasate sau de încasat provenite din livrări de bunuri, executări de
lucrări, prestări de servicii sau din alte activităţi curente ale entităţii, precum şi câştigurile
obţinute din orice alte surse. În sfera veniturilor sunt incluse şi cele ocazionate de obţinerea
producţiei, reluarea provizioanelor şi a ajustărilor pentru depreciere sau pierdere de valoare. În
cadrul contului de contul de profit şi pierdere, ca de altfel în ansamblul contabilităţii financiare,
veniturile şi cheltuielile sunt prezentate în funcţie de câte două criterii şi anume:
- pentru venituri: natura activităţii şi natura rezultatelor;
- pentru cheltuieli: natura activităţii şi natura resurselor utilizate.
În raport cu natura activităţii , atât veniturile cât şi cheltuielile, precum şi rezultatul exerciţiului
se delimitează în trei grupe şi anume: din exploatare ; financiare; extraordinare. Totodată,
rezultatul cumulat al activităţilor de exploatare şi financiară constituie rezultatul curent al
exerciţiului. Veniturile ce se obţin în cadrul fiecăreia dintre grupele amintite se diferenţiază în
funcţie de natura rezultatelor, iar cheltuielile pe care acestea le ocazionează se reflectă pe
elemente primare, în raport cu felul resurselor utilizate.
Contul de profit şi pierdere cuprinde: cifra de afaceri netă, veniturile şi cheltuielile exerciţiului,
grupate după natura lor, precum şi rezultatul exerciţiului (profit sau pierdere). Cifra de afaceri
netă, se calculează prin însumarea veniturilor rezultate din livrările de bunuri, executările de
lucrări şi prestările de servicii şi alte venituri din exploatare, mai puţin reducerile comerciale
acordate clienţilor.
 33

Veniturile constituie creşteri ale beneficiilor economice înregistrate pe parcursul perioadei

contabile, sub formă de intrări sau creşteri ale activelor ori reduceri ale datoriilor, care se
concretizează în creşteri ale capitalurilor proprii, altele decât cele rezultate din contribuţii ale
acţionarilor.21
Cheltuielile constituie diminuări ale beneficiilor economice înregistrate pe parcursul perioadei
contabile sub formă de ieşiri sau scăderi ale valorii activelor ori creşteri ale datoriilor, care se
concretizează în reduceri ale capitalurilor proprii, altele decât cele rezultate din distribuirea
acestora către acţionari.
Elementele extraordinare sunt veniturile sau cheltuielile rezultate din evenimente sau tranzacţii
care sunt clar diferite de activităţile curente şi care, prin urmare, nu se aşteaptă să se repete
într-un mod frecvent sau regulat, de exemplu exproprieri sau dezastre naturale.
În categoria veniturilor se includ atât sumele sau valorile încasate sau de încasat în nume
propriu din activităţi curente, cât şi câştigurile din orice alte surse. Activităţile curente sunt orice
activităţi desfăşurate de o societate comercială, ca parte integrantă a obiectului său de
activitate, precum şi activităţile conexe acestora. Câştigurile reprezintă creşteri ale beneficiilor
economice care pot apărea sau nu ca rezultat din activitatea curentă, dar nu diferă ca natură de
veniturile din această activitate. Veniturile din activităţi curente se pot regăsi sub diferite
denumiri, cum ar fi: vânzări, comisioane, dobânzi, dividende, redevenţe, chirii.
Contabilitatea veniturilor se ţine pe feluri de venituri, după natura lor, astfel:
a) venituri din exploatare;
b) venituri financiare;
c) venituri extraordinare.
Veniturile din exploatare cuprind:
a) venituri din vânzarea de produse şi mărfuri, executări de lucrări şi prestări de servicii.
b) venituri aferente costului producţiei, lucrărilor şi serviciilor, reprezentând variaţia în plus
(creştere) sau în minus (reducere) dintre valoarea la cost de producţie efectiv a stocurilor de
produse, lucrărilor şi serviciilor în curs de execuţie de la sfârşitul perioadei şi valoarea stocurilor
iniţiale ale produselor, lucrărilor şi serviciilor în curs de execuţie, neluând în calcul ajustările
pentru depreciere reflectate;
c) venituri din producţia de imobilizări, reprezentând costul lucrărilor efectuate de societate
comercială pentru ea însăşi, care se înregistrează ca imobilizări corporale şi necorporale;
d) venituri din subvenţii de exploatare, reprezentând subvenţiile pentru acoperirea diferenţelor
de preţ şi pentru acoperirea pierderilor, precum şi alte subvenţii de care beneficiază societatea
comercială;
e) alte venituri din exploatarea curentă, cuprinzând veniturile din creanţe recuperate, penalităţi
contractuale, datorii prescrise, scutite sau anulate potrivit legii, precum şi alte venituri din
exploatare.
Veniturile financiare cuprind:
a) venituri din imobilizări financiare;
b) venituri din investiţii pe termen scurt;
c) venituri din creanţe imobilizate;
d) venituri din investiţii financiare cedate;

21
Ristea M. & colectiv – Contabilitatea societăților comerciale, vol.I, II, Editura Universitară, București, 2009
 34

e) venituri din diferenţe de curs valutar;

f) venituri din dobânzi;
g) alte venituri financiare.
Cheltuielile societății comerciale reprezintă valorile plătite sau de plătit pentru:
- consumuri de stocuri, lucrări executate şi servicii prestate de care beneficiază societatea
comercială;
- cheltuieli cu personalul;
- executarea unor obligaţii legale sau contractuale etc.
Contabilitatea cheltuielilor se ţine pe feluri de cheltuieli, după natura lor, astfel:
a) cheltuieli de exploatare, care cuprind:
- cheltuieli cu materiile prime şi materialele consumabile; costul de achiziţie al obiectelor de
inventar consumate; costul de achiziţie al materialelor nestocate, trecute direct asupra
cheltuielilor; contravaloarea energiei şi apei consumate; valoarea animalelor şi păsărilor; costul
mărfurilor vândute şi al ambalajelor;
- cheltuieli cu lucrările şi serviciile executate de terţi, redevenţe, locaţii de gestiune şi chirii;
prime de asigurare; studii şi cercetări; cheltuieli cu alte servicii executate de terţi (colaboratori);
comisioane şi onorarii; cheltuieli de protocol, reclamă şi publicitate; transportul de bunuri şi
personal; deplasări, detaşări şi transferări; cheltuieli poştale şi taxe de telecomunicaţii, servicii
bancare şi altele;
- cheltuieli cu personalul (salariile, asigurările şi protecţia socială şi alte cheltuieli cu personalul,
suportate de societate comercială);
- alte cheltuieli de exploatare (pierderi din creanţe şi debitori diverşi; despăgubiri, amenzi şi
penalităţi; donaţii, sponsorizări şi alte cheltuieli similare; cheltuieli privind activele cedate şi alte
operaţii de capital, creanţe prescrise potrivit legii etc.);
b) cheltuieli financiare, care cuprind: pierderi din creanţe legate de participaţii; cheltuieli privind
investiţiile financiare cedate; diferenţele nefavorabile de curs valutar; dobânzile privind exerciţiul
financiar în curs; sconturile acordate clienţilor; pierderi din creanţe de natură financiară şi altele;
c) cheltuieli extraordinare (calamităţi şi alte evenimente extraordinare).
Formatul contului de profit și pierdere este următorul:
1. Cifră de afaceri netă
2. Variația stocurilor de produse finite și a producției în curs de execuție
3. Producția realizată de societate comercială pentru scopurile sale proprii și capitalizată
4. Alte venituri din exploatare
5. a) Cheltuieli cu materiile prime și materialele consumabile
b) Alte cheltuieli externe
6. Cheltuieli cu personalul:
a) Salarii și indemnizații
b) Cheltuieli cu asigurările sociale, cu indicarea distinctă a celor referitoare la pensii
7. a) Ajustări de valoare privind imobilizările corporale și imobilizările necorporale
b) Ajustări de valoare privind activele circulante, în cazul în care acestea depășesc suma
ajustărilor de valoare care sunt normale în societatea comercialăîn cauză
 35

8. Alte cheltuieli de exploatare

9. Venituri din interese de participare, cu indicarea distinctă a celor obținute de la entitățile
afiliate
10. Venituri din alte investiții și împrumuturi care fac parte din activele imobilizate, cu indicarea
distinctă a celor obținute de la entitățile afiliate
11. Alte dobânzi de încasat și venituri similare, cu indicarea distinctă a celor obținute de la
entitățile afiliate
12. Ajustări de valoare privind imobilizările financiare și investițiile deținute ca active circulante
13. Dobânzi de plătit și cheltuieli similare, cu indicarea distinctă a celor privind entitățile afiliate
14. Profitul sau pierderea din activitatea curentă
15. Venituri extraordinare
16. Cheltuieli extraordinare
17. Profitul sau pierderea din activitatea extraordinară
18. Impozitul pe profit
19. Alte impozite neprezentate la elementele de mai sus
20. Profitul sau pierderea exercițiului financiar.

Situaţiile financiare anuale şi situaţiile financiare anuale simplificate

Potrivit prevederilor Legii contabilităţii nr. 82/1991, societățile comerciale au obligaţia să

întocmească situaţii financiare anuale. Exerciţiul financiar reprezintă perioada pentru care
trebuie întocmite situaţiile financiare anuale şi, de regulă, coincide cu anul calendaristic. Durata
exerciţiului financiar este de 12 luni. Pentru scopuri contabile, exerciţiul financiar poate fi diferit
de anul calendaristic.
Persoanele care în exerciţiul financiar precedent au înregistrat cifra de afaceri neta sub
echivalentul în lei al sumei de 35.000 euro şi totalul activelor sub echivalentul în lei al sumei de
35.000 euro pot opta pentru sistemul simplificat de contabilitate.
La întocmirea situaţiilor financiare anuale sunt avute şi prevederile Reglementărilor contabile
conforme cu Directiva a IV-a a Comunităţilor Economice Europene. Formatul electronic,
conţinând formularistica necesară şi programul de verificare cu documentaţia de utilizare
aferentă, se obţine prin folosirea programului de asistenţă elaborat de Ministerul Finanţelor
Publice. Programul de asistenţă este pus la dispoziţie gratuit de unităţile teritoriale ale
Ministerului Finanţelor Publice sau poate fi descărcat de pe serverul web al Ministerului
Finanţelor Publice, de la adresa www.mfinante.ro.
Societățile comerciale care la data bilanţului depăşesc limitele a două dintre cele 3 criterii de
mărime prevăzute la art. 3 alin. (1) din Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 3.055/2009
pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, cu modificările şi
completările ulterioare, şi anume:
- totalul activelor: 3.650.000 euro;
- cifră de afaceri netă: 7.300.000 euro;
- numărul mediu de salariaţi: 50,
 36

întocmesc situaţii financiare anuale care cuprind:

1. bilanţ;
2. cont de profit şi pierdere;
3. situaţia modificărilor capitalului propriu;
4. situaţia fluxurilor de numerar;
5. note explicative la situaţiile financiare anuale;
6. date informative;
7. situaţia activelor imobilizate.
Societăţile comerciale ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă
reglementată, astfel cum este definită de legislaţia în vigoare privind piaţa de capital, întocmesc
situaţii financiare anuale cuprinzând componentele prevăzute mai sus, indiferent de totalul
activelor, cifra de afaceri netă sau numărul mediu de salariaţi.
Societăţile comerciale care la data bilanţului nu depăşesc limitele a două dintre criteriile de
mărime prevăzute mai sus întocmesc situaţii financiare anuale prescurtate care cuprind:
1. bilanţ prescurtat;
2. cont de profit şi pierdere;
3. note explicative la situaţiile financiare anuale prescurtate.
Depunerea situaţiilor financiare anuale şi a documentelor cerute de lege, în format hârtie şi în
format electronic, se efectuează la registratură unităţilor teritoriale ale Ministerului Finanţelor
Publice sau la oficiile poştale, prin scrisori cu valoare declarată. Termenele pentru depunerea
situaţiilor financiare anuale şi a situaţiilor financiare anuale simplificate la unităţile teritoriale ale
Ministerului Finanţelor Publice sunt următoarele:
a) pentru societăţile comerciale, societăţile/companiile naţionale, regiile autonome, institutele
naţionale de cercetare-dezvoltare, 150 de zile de la încheierea exerciţiului financiar;
b) pentru celelalte persoane prevăzute la art. 1 din Legea nr. 82/1991, 120 de zile de la
încheierea exerciţiului financiar. Subunităţile din România care aparţin unor persoane juridice cu
sediul sau domiciliul în străinătate, cu excepţia subunităţilor deschise în România de societăţi
rezidente în state aparţinând Spaţiului Economic European, depun situaţii financiare anuale
încheiate la 31 decembrie la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice în termen de
150 de zile de la încheierea exerciţiului financiar.

Exercitii si studii de caz

CONTURILE – calculul soldului unui cont

1. Exercitiul 1 : Intreprinderea EXEMPLU SRL prezintă următoarea situaţie privind gestiunea unui stoc
de mărfuri :

-la 1.10.N se aflau în stoc mărfuri în valoare de 2.000 lei ;

 37

-la 3.10N se achiziţionază mărfuri la costul de 5.000 lei ;

-la 5.10.N ies din gestiune mărfuri în valoare de 3.000 lei în urma vânzării ;

-la 10.10.N se achiziţionează mărfuri la costul de 1.000 lei ;

-la 15.10.N valoarea mărfurilor ieşite din gestiune prin vânzare este de 4.500 lei ;

-la 21.10.N se achiziţionează mărfuri la costul de 4.000 lei ;

-la 30.10.N valoarea mărfurilor ieşite prin vânzare este de 3.000 lei.

Să procedăm la calculul valorii mărfurilor aflate în stoc la sfârşitul perioadei:

Exercitiul 2: Întreprinderea COMPANIA SA prezintă următoarea situaţie privind datoria faţă de

furnizorul BETA în luna noiembrie N:

-la 1.11.N datoria faţă de BETA era de 5.000 lei;

-la 5.11.N se majorează datoria faţă de BETA cu 2.000 lei în urma achiziţiei de mărfuri;

-la 12.11.N se achită furnizorului suma de 6.000 lei;

-la 17.11.N se majorează datoria cu 4.000 lei în urma achiziţiei de mărfuri ;

-la 21.11.N se achită furnizorului suma de 3.500 lei;

-la 27.11.N se achiziţionează mărfuri la costul de 1.000 lei ceea ce determină creşterea datoriei faţă de
BETA;

-la 30.11.N se achită lui BETA suma de 1.500 lei.

Să calculăm datoria faţă de furnizor la sfârşitul lunii noiembrie.

Exercitiul 3:

Se cunosc următoarele informaţii privind lichidităţile băneşti aflate în contul de la bancă:

-existent la 1.01.N 5.000 lei;

-încasare la 5.01.N 3.000 lei de la un client;

-încasare la 6.01.N 12.000 lei de la client cu titlu de avans;

-plată la 6.01.N 15.000 lei drepturi salariale;

-încasare la 10.01.N 7.000 lei de la un client;

-plată la 15.01.N 5.500 lei reprezentând TVA;

 38

-încasare la 27.01.N 10.000 lei din vânzarea unui teren;

-plată la 30.01.N 11.000 lei reprezentând rata aferentă unui credit primit de la bancă. Să transpunem
informaţiile de mai sus în contul "Conturi la bănci în lei".

Activele si pasivele patrimoniale

1. Dispuneti de urmatoarele date din bilant: cheltuieli de constituire 3.071 lei; terenuri 50.234 lei;
brevete, licente, marci 2.711 lei; materii prime 2.628 lei; masini 5.999 lei; clienti 2.347 lei; produse finite
3.627 lei; casa in lei 1.784 lei; marfuri 8.361 lei; ambalaje 2.401 lei; conturi la banci in lei 3.047 lei.

Grupati elementele de activ in functie de tipul lor (imobilizate, circulante si financiare).

Care este valoarea activului circulant?

2. Se cunosc urmatoarele dat din bilant: Furnizori 1.769 lei; Capital social 1.734 lei; Imprumuturi bancare
pe termen lung 2.738 lei; Creditori diversi 2.812 lei; Casa in lei 2.682 lei; Rezerve din reevaluare 1.930
lei; Clienti 3.172 lei; Masini 1.493 lei; Furnizori 3.962 lei; Rezerve legale 5890 lei.

Grupati separat elementele de activ si de pasiv.

Care este valoarea capitalurilor proprii?

3. Dispuneti de urmatoarele date din bilant: cladiri 57.071 lei; terenuri 50.274 lei; imobilizari necorporale
2.711 lei; impozit pe salarii 2.628 lei; imprumuturi bancare pe termen lung si mediu 55.890 lei; furnizori
2.747 lei; produse finite 27.627 lei; casa in lei 1.784 lei; creditori diversi 8.765 lei; ambalaje 2.460 lei;
contributia la asigurari sociale 7.145 lei.

Grupati separat elementele de activ si de pasiv.

Care este valoarea activelor fixe? Dar a celor circulante? Care este valoarea capitalului strain?

STUDIU DE CAZ - Documentele justificative și contabile

Societățile comerciale consemnează operaţiunile economico-financiare, în momentul efectuării lor, în

documente justificative, pe baza cărora se fac înregistrări în jurnale, fişe şi alte documente contabile,
după caz.
 39

Documentele justificative trebuie să cuprindă următoarele elemente principale:

- denumirea documentului;

- denumirea şi, după caz, sediul unităţii care întocmeşte documentul;

- numărul documentului şi data întocmirii acestuia;

- menţionarea părţilor care participă la efectuarea operaţiunii economico-financiare (când este cazul);

- conţinutul operaţiunii economico-financiare şi, atunci când este necesar, temeiul legal al efectuării
acesteia;

- datele cantitative şi valorice aferente operaţiunii economico-financiare efectuate;

- numele şi prenumele, precum şi semnăturile persoanelor care răspund de efectuarea operaţiunii

economico-financiare, ale persoanelor cu atribuţii de control financiar preventiv şi ale persoanelor în
drept să aprobe operaţiunile respective, după caz;

- alte elemente menite să asigure consemnarea completă a operaţiunilor efectuate.

Documentele justificative sunt clasificate în funcție de diferite criterii, după cum urmează:

a) După rolul lor:

- documente primare;

- documente cumulative (centralizatoare);

- registre contabile.

b) După modul de circulaţie:

- documente cu format tip prestabilit;

- documente cu format liber.

c) După aria de utilizare:

- documente comune pe economie;

- documente specifice unor anumite domenii de activitate.

d) După regimul de circulaţie:

- documente cu regim special;

- documente cu regim normal.

Documentele contabile - jurnale, fişe etc. - care servesc la prelucrarea, centralizarea şi înregistrarea în
contabilitate a operaţiunilor consemnate în documentele justificative, întocmite manual sau prin
 40

utilizarea sistemelor informatice de prelucrare automată a datelor, trebuie să cuprindă elemente cu

privire la:

- felul, numărul şi data documentului justificativ;

- sumele corespunzătoare operaţiunilor efectuate;

- conturile sintetice şi analitice debitoare şi creditoare;

- semnăturile pentru întocmire şi verificare.

Sarcina de lucru:

1. Identificati exemple de documente contabile pentru fiecare dintre categoriile de mai sus. Descrieti
regulile de completare si modul de circulatie a acestor documente.

2. Discutati pe baza celor identificate despre rolul documentelor primare / cumulative in contabilitate.