INTROUCERE

Contabilitatea şi-a dovedit însemnătatea practică, fiind considerată prin noile dimensiuni ale
funcţiei previzionale, ca un factor de creştere economică. Prin sistemul sau de calcul, contabilitatea
realizează o activitate de explorare ştiinţifică a viitorului cu rezultate remarcabile atât în domeniul
rentabilităţii economice, al operativităţii tehnologice, cât şi în acela al utilităţii pentru promovarea
unor metode şi tehnici noi în management.
Pentru a se determina în cadrul ştiinţelor economice, contabilitatea are un domeniu propriu de
cercetare şi aceasta a fost dintotdeauna constituit din fluxurile de valori exprimate în bani,
determinate de operaţiunile economice care se desfăşoară între unităţile patrimoniale.
Sistemul informaţional este un ansamblu organizat de informaţii economice complexe furnizate
de şi prin prelucrarea anumitor date, în scopul cunoaşterii activităţilor economice organizate. Un
rol important îl are evidenţa economică, ce prelucrează informaţiile economice şi este structurată
în trei forme: evidenţa operativă, evidenţa contabilă şi evidenţa statistică. În timp ce evidenţa
operativă s-a născut din necesitatea cunoaşterii imediate a anumitor fenomene şi procese, evidenţa
statistică prelucrează fenomene de masă, utilizând în acest sens metode statistice specifice,
evidenţa contabilă are ca principal obiect de studiu patrimoniul.
Obiectul de studiu al contabilităţii poate fi definit prin însumarea a trei concepţii diferite:
concepţia juridică, concepţia economică şi concepţia financiară.
Astfel, conform concepţiei juridice, contabilitatea este ştiinţa care studiază evidenţa, calculul,
analiza şi controlul elementelor privind existenţa, starea, mişcarea şi transformarea patrimoniului.
Concepţia economică despre contabilitate concluzionează că aceasta studiază procedeele ce
privesc evidenţa, calculul, analiza şi controlul privind existenţa, starea, mişcarea şi transformarea
capitalului.
Potrivit concepţiei financiare, contabilitatea studiază evidenţa, analiza, calculul şi controlul
privind existenţa, starea, mişcarea şi transformarea resurselor economice.
Patrimoniul reprezintă totalitatea drepturilor şi obligaţiilor cu valoare economică aparţinând
unei persoane fizice sau juridice, precum şi bunurile la care se referă. În concepţia juridică,
patrimoniul reprezintă toate drepturile şi obligaţiile cu conţinut economic al unui subiect de drept.
În sens economic, patrimoniul este considerat ca totalitatea bunurilor economice exprimabile în
bani, inclusiv rezultatele folosirii lor ce aparţin unei persoane fizice sau juridice. Luate la un loc,
cele două abordări alcătuiesc concepţia economico-juridică a patrimoniului, după care acesta este
un complex de drepturi şi obligaţii cu elementele lor evaluabile în bani.1

1
Negescu Ion, „Bazele contabilităţii”, Bucureşti, 1998, p. 31
 Rezultă că în contabilitate patrimoniul este abordat din doua puncte de vedere, ca „bunuri
economice” şi, respectiv, ca „obiecte de drepturi şi obligaţii”. De aici rezulta că bunurile
economice sunt drepturi şi obligaţii. Mijloacele economice reprezintă substanţa activului
patrimoniului, iar resursele substanţa pasivului patrimoniului şi astfel ecuaţia generală a
contabilităţii în partidă dublă devine: ACTIVUL PATRIMONIULUI = PASIVUL
PATRIMONIULUI
 1. Obiectul de studiu al contabilităţii
1.1 Noţiunea de contabilitate
Atunci când spunem contabilitate, în practică şi teorie ne referim la o disciplină ştiinţifică, parte
integrantă a ştiinţelor social-economice având ca şi obiect înregistrarea cronologică şi metodică a
operaţiilor ce descriu procesele economice şi financiare ce influenţează elementele patrimoniale
şi/sau le controlează, cu scopul declarat de a caracteriza situaţia economică şi financiară a unei
unităţi patrimoniale şi a stabilirii rezultatelor obţinute într-un interval de timp, utilizând pentru
aceasta mijloace, metode şi procedee proprii, atât pentru reprezentare cât şi pentru calcul.
În sens practic, prin contabilitate se înţelege suma tuturor informaţiilor cuprinse în documentele
şi formularele contabile, referitoare la operaţiunile economice. Acestea fiind rezultatul aplicării
principilor de bază ale ştiinţei contabilităţii. Contabilitatea este arta reprezentării abstracte a unei
realităţi economice concrete.
În timp, s-au dezvoltat mai multe definiţii, idei, legate de esenţa şi conţinutul contabilităţii. Fr.
Leitner apreciază contabilitatea ca şi o istorie în cifre, având la bază documentele scrise despre
modul cum a fost condusă o unitate patrimonială, cu un mecanism de calcul care exprima modul
de variaţie cantitativ-valorică a bunurilor, în urma actelor juridice, tehnice şi economice ale unităţii
patrimoniale.
Henri Fayol, porneşte în definirea contabilităţii ca fiind “organul vizual” al conducerii de la o
atentă analiză a funcţiilor întreprinderii.
Ca tehnică de gestiune contabilitatea poate fi considerată partea aplicativă a teoriei contabile.
Dacă limităm contabilitatea numai la culegerea, prelucrarea, transmiterea, utilizarea şi stocarea
informaţiei atunci contabilitatea este o tehnică cu ajutorul căreia se măsoară, se exprimă în etalon
bănesc realitatea economică. Mulţi autori consideră că aceasta este o tehnică de observare,
înregistrare şi de control a fluxurilor financiare interne şi externe ale întreprinderii.
1.2 Direcţii de cercetare a contabilităţii
Statutul ştiinţific al contabilităţii este legat de existenţa uneia sau mai multor teorii în
contabilitate. Acestea sunt acele realizări ştiinţifice care sunt recunoscute de către o comunitate
ştiinţifică şi care asigură un limbaj comun de comunicare şi o relativă unanimitate asupra
judecăţilor lor profesionale.
În prezent contabilitatea este o ştiinţă matură, cu teorii multiple, iar în domeniul ei distingem
trei direcţii de cercetare:
1) Cercetarea fundamentală se ocupă de contabilitate ca fenomen istoric, social şi
organizaţional. Rezultatele acestei cercetări contribuie la definirea conceptelor, a metodelor şi
funcţiilor contabilităţii. Cercetarea fundamentală nu urmăreşte să răspundă nemijlocit unor nevoi
practice. Ea contribuie indirect la perfecţionarea practicii contabile.
 2) Cercetarea contabilă aplicativă urmăreşte perfecţionarea procedeelor şi instrumentelor cu
care operează contabilitatea practică.
3) Cercetarea contabilă normativă face studii şi analize pe baza cărora organismele de
normalizare emit norme şi reglementări contabile. Cercetarea contabilă normativă asigură legătura
dintre cercetarea fundamentală şi cercetarea aplicativă, între teoria şi practica contabilă, deoarece
elaborarea unor norme contabile trebuie să ţină seama şi de restricţiile social-politice şi
instituţionale dintr-o anumită ţară.2
Ca formă principală a evidenţei economice, contabilitatea înregistrează, urmăreşte şi
controlează numai acele laturi ale activităţii care pot fi exprimate valoric cu ajutorul etalonului
bănesc. Indiferent de forma sau obiectul de activitate al întreprinderii, contabilitatea este
principalul sistem de informaţii al acesteia. Ea culege informaţiile primare (intrările), le
prelucrează şi produce informaţii elaborate (ieşirile).3 Deci, contabilitatea reprezintă un sistem
informaţional care cuantifică, prelucrează şi comunică (transmite) informaţii financiare despre o
întreprindere identificabilă. Ea este un limbaj cu ajutorul căruia informaţia este transmisă către
utilizatorii ei. Informaţia contabilă este o informaţie economică specifică, rezultată din prelucrarea
prin metode, procedee şi instrumente proprii a datelor din contabilitate. Ea este reală, precisă,
completă, operativă reprezentând tabloul de bord, suportul deciziilor economice, financiare şi
gestionare ce se iau de managerii întreprinderilor.

2
Negescu Ion, „Bazele contabilităţii”, Bucureşti, 1998, p. 32
3
Duca Floriniţa, „Bazele contabilităţii”, Bucureşti, 2005, p. 17
 1. Obiectivele contabilităţii
Obiectivul contabilităţii este reprezentat de înregistrările modificărilor survenite şi a mărimii la
un moment a patrimoniului unei societăţi. Obiectivele de bază a contabilităţii sunt:
 să furnizeze informaţii necesare elaborării planurilor şi programelor de activitate
economică;
 să asigure urmărirea şi controlul valoric al activităţilor desfăşurate, reflectarea fidelă în
contabilitate a cheltuielilor, veniturilor şi rezultatului, prin înregistrarea cronologică şi sistematică
a operaţiilor economice şi financiare generate de relaţiile întreprinderii, prelucrarea informaţiilor
cu privire la situaţia patrimoniului, informaţii necesare atât pentru nevoile proprii ale întreprinderii,
cât şi în relaţiile cu acţionarii şi asociaţii, clienţii, furnizorii, băncile, cu organele fiscale şi alte
persoane fizice şi juridice;
 să asigure controlul integrităţii patrimoniului prin înregistrarea existenţelor şi mişcărilor
elementelor patrimoniale, pe categorii, pe locuri de depozitare sau păstrare, persoanele în
responsabilitatea cărora se află, etc.;
 să furnizeze informaţiile necesare întocmirii documentelor de sinteză contabilă, rapoartelor
financiare care reflectă imaginea fidelă a patrimoniului economic, a situaţiei financiare şi a
rezultatelor, performanţelor obţinute, astfel încât aceste informaţii să poată fi utilizate de toţi
utilizatorii la luarea deciziilor economice.4 În vederea asigurării unei imagini fidele, este necesară
respectarea postulatelor şi principiilor contabile general admise, al căror scop principal este chiar
armonizarea şi normalizarea activităţii contabile. Se pot considera ca principii general acceptate
următoarele: principiul independenţei exerciţiului, continuităţii exploatării, costului istoric,
permanenţei metodelor, prudenţei, necompensării, evaluării separate a elementelor de activ si de
pasiv, intangibilităţii bilanţului de deschidere. La acestea prevederile normelor internaţionale
adaugă principiile recunoaşterii veniturilor, conectării cheltuielilor la venituri, recunoaşterii
rezultatelor, prevalenţei economicului asupra juridicului, pragului de semnificaţie.
Întocmirea documentelor de sinteză pe baza înregistrărilor realizate. Documentul oficial folosit
pentru finalizarea încheierii exerciţiului financiar îl constituie bilanţul contabil. Întocmirea lui
asigură o imagine fidelă, clară şi completă asupra patrimoniului, situaţiei financiare şi a rezultatului
obţinut. Din nevoia de a răspunde acestor cerinţe de bază, bilanţul este conceput ca un set de situaţii
de sinteză, între care: bilanţul, contul de profit şi pierdere, anexa la bilanţ şi raportul de gestiune.
Normele europene prevăd formaţia bilanţieră sub denumirile de situaţii financiare, documente
contabile de sinteză, conturi anuale.

4
Alcaz Tudor, “Evidenţa contabilă. Ciclu de prelegeri”, Chişinău, 2007, p. 8
 În etapa actuală de tranziţie la economia de piaţă, normalizatorii trebuie să reconsidere rolul
contabilităţii de instrument în serviciul statului şi să armonizeze obiectivul său final cu Directivele
europene de normalizare contabilă. Astfel contabilitatea trebuie să aibă ca obiectiv informarea
financiară despre şi pentru întreprindere, spre a asigura managerilor şi investitorilor cadrul luării
celor mai bune decizii şi alocării optime a resurselor.
În vederea formulării obiectivelor contabilităţii trebuie să facem o delimitare între contabilitatea
financiară și cea managerială, ca fiind subsisteme ale sistemului informaţional contabil al
întreprinderii. Aceste subsisteme diferă atât din punctul de vedere al obiectivelor, cât și în ceea ce
privește intrările în sistem și tipul proceselor folosite în transformarea intrărilor în ieșiri. Astfel,
dacă contabilitatea financiară oferă informaţii utilizatorilor externi, având ca obiectiv principal
întocmirea de situaţii și rapoarte financiare, contabilitatea de gestiune produce informaţii pentru
utilizatorii interni. Cu toate că informaţiile furnizate de aceste două segmente ale contabilităţii
vizează utilizatori diferiţi ca natură, practic ele se bazează pe aceleași înregistrări și pe aceleași
surse (numai modul de structurare și de prezentare este diferit). 5
În plus, deși au la bază înregistrări și surse comune, informaţiile contabilităţii urmăresc direcţii
distincte, astfel:
 contabilitatea financiară vizează aspectele trecute ale gestiunii entităţii;
 contabilitatea managerială permite organelor de conducere ale întreprinderii să obțină
anumite informații privind activitatea trecută a unităţii, dar servește și ca bază de elaborare a
viitoarelor decizii cu caracter strategic, tactic și operativ. 6
Conform Legii contabilităţii, contabilitatea financiară reprezintă un sistem de colectare,
grupare, prelucrare și sistematizare a informaţiei privind existenţa și mișcarea activelor, a
capitalului propriu, datoriilor, veniturilor și cheltuielilor în expresie valorică, pentru întocmirea
rapoartelor financiare.
Deci, contabilitatea financiară are ca obiectiv principal prezentarea unei imagini de ansamblu a
activităţii entităţilor economice în decursul unei perioade de gestiune prin intermediul rapoartelor
financiare, evaluarea elementelor patrimoniale ale întreprinderii, înregistrarea tuturor operaţiilor
de modificare (majorare sau diminuare) a elementelor patrimoniale, stabilirea rezultatelor finale
sub formă de profit sau pierdere, desfăşurarea lucrărilor prealabile întocmirii rapoartelor
financiare, efectuarea inventarierii, întocmirea balanţelor de verificare, informarea principalilor
utilizatori, prin intermediul contului de profit şi pierdere şi al tablourilor fluxurilor de trezorerie,
asupra activităţii financiare a întreprinderii şi asupra capacităţii sale de a produce profit, întocmirea
şi prezentarea rapoartelor financiare prevăzute de legislaţie, şi anume: bilanţul contabil, raportul

5
Duca Floriniţa, „Bazele contabilităţii”, Bucureşti, 2005, p. 9
6
Oprea Călin, „Bazele contabilităţii”, Bucureşti, 1995, p. 23
privind rezultatele financiare, raportul privind fluxul mijloacelor băneşti şi raportul privind fluxul
capitalului propriu. În același timp, ea are un rol dublu: pe plan extern reprezintă un instrument de
comunicare financiară prin informaţiile prezentate utilizatorilor externi, iar pe plan intern
reprezintă un instrument de gestiune pus la dispoziţia managerilor.
Conform Legii contabilităţii, contabilitatea managerială sau de gestiune reprezintă un sistem de
colectare, prelucrare, pregătire și transmitere a informaţiei contabile pentru planificarea, calcularea
costurilor, verificarea și analiza executării bugetelor, în scopul pregătirii rapoartelor interne pentru
luarea deciziilor manageriale. Ea este un instrument de gestiune pus la dispoziţia administraţiei
entităţii și a apărut ca o necesitate practică a managementului întreprinderii şi urmăreşte obiectivele
de înregistrare a informaţiilor necesare aprecierii mersului activităţii interne, controlului riguros
şi sistematic asupra modului de utilizare a factorilor de producţie in cadrul activităţii interne,
calcularea costurilor de producţie pe produse, servicii, lucrări sau activităţi, determinarea anumitor
rezultate analitice la nivelul subdiviziunilor de producţie pe tipuri de produse, furnizarea
informaţiilor pentru stabilirea bugetelor, furnizarea informaţiilor pentru determinarea
performanţelor (rentabilitate, productivitate etc.) diferitelor subdiviziuni de producţie (sectoare,
secţii, ateliere), efectuarea controlului de gestiune şi luarea deciziilor gestionare. 7
Câteodată apare întrebarea: ce așteaptă managerii de la contabilitatea managerială?
 să permită o constatare: – lucrurile merg bine sau rău?;
 să atragă atenţia: de ce probleme trebuie să se intereseze?;
 să ajute la soluţionarea problemelor: dintre soluţiile alternative, care este cea mai bună?”.

7
Oprea Călin, „Bazele contabilităţii”, Bucureşti, 1995, p. 21
 2. Funcţiile contabilităţii
Valorificarea deplină a informaţiei economice se poate realiza numai în cadrul unui sistem
informaţional economic bine conceput, în care contabilitatea să fie considerată principala sursă de
informaţii.
În condiţiile actuale, sfera şi funcţiile contabilităţii suferă modificări importante, impuse pe de
o parte de necesităţile sporite de informaţii, iar pe de altă parte, de evoluţia procedeelor şi tehnicii
de prelucrare a datelor, viitorul societăţii fiind strâns legat şi de dezvoltarea sistemului contabil în
strânsă corelaţie cu tendinţele ce se manifestă pe plan european şi internaţional.
În sistemul de gestiune contabilitatea îndeplineşte o serie de funcţii, din care principalele sunt
informaţională, de control, analitică şi luarea deciziilor. Pentru realizarea obiectivelor sale,
funcţiile pe care ea le exercită sunt următoarele:
2.1 Funcţia de informare a contabilităţii rezidă în furnizarea informaţiilor de diverse niveluri
de gestiune, privind structura şi dinamica patrimoniului, a situaţiei financiare şi a rezultatelor
obţinute în scopul fundamentării deciziilor. Contabilitatea este furnizorul de bază al informaţiei şi
are o funcţie de informare internă (pentru conducerea unităţii) şi o funcţie de informare externă (a
terţilor). Perfecţionarea acestei funcţii este condiţionată de folosirea pe scară largă a mijloacelor
de culegere şi prelucrare a datelor în vederea obţinerii unor informaţii operative, rapide şi de
calitate la toate nivelurile organizatorice.
Această funcţie permite, de asemenea, furnizarea unor informaţii legate de volumul şi dinamica
producţiei obţinute, a costului de producţie, a veniturilor şi respectiv a rezultatului economico-
financiar înregistrat la finele unei perioade de gestiune, relaţiile pe care le are unitate patrimonială
cu terţe persoane, cum ar fi: furnizorii, clienţii, cu banca, bugetul statului, al asigurărilor sociale şi
de sănătate, cu acţionarii, asociaţii. 8
Anume contabilitatea fixează şi acumulează informaţia privind starea şi mişcarea mijloacelor
şi surselor de formare a acestora, rezultatele financiare finale ale activităţii agentului economic.
Informaţia economică obţinută prin intermediul contabilităţii se utilizează pe larg pentru
planificarea, pronosticarea, elaborarea strategiei şi tacticii activităţii întreprinderii, generalizarea
statistică a informaţiei etc. Totodată, informaţia trebuie să fie de calitate înaltă, adică trebuie să
reflecte realitatea, să fie obiectivă şi veridică.9
Între funcţia de înregistrare şi funcţia de informare există o legătură strânsă de intercondiţionare,
permiţând furnizarea unor informaţii utile, reale, oportune pentru factorii decizionali în vederea
luării unor decizii corecte, care să contribuie la creşterea puterii economico-financiare a unităţii.

8
Tindeche Cristiana, „Contabilitatea întreprinderii. Note de curs”, Bucureşti, 2009, p. 10
9
Ţurcanu Viorel, Eudochia Bajerean, „Bazele contabilităţii”, Chişinău, 2004, p. 15
 Indiferent de tehnica înregistrării şi reflectării datelor, contabilitatea constituie un procedeu
ideal de sistematizare şi clasificare a informaţiei pentru obţinerea indicatorilor necesari privind
activitatea economică a întreprinderii utilizaţi la luarea deciziilor manageriale şi economice.
2.2 Funcţia de înregistrare şi prelucrare a datelor constă în consemnarea, potrivit unor
principii şi reguli proprii, a proceselor şi fenomenelor economice ce apar în cadrul întreprinderilor
şi se pot exprima valoric. Funcţia de înregistrare a operaţiilor economice financiare care afectează
patrimoniul unei societăţi.
2.3 Funcţia de control a contabilităţii, care urmăreşte modul de gestionare a patrimoniului unei
societăţi în vederea menţinerii şi asigurării integrităţii utilizării patrimoniului, a bunurilor agentului
economic, prin detectarea şi evitarea consumurilor ineficiente de bunuri din patrimoniu, a
furturilor şi sustragerilor care pot să afecteze patrimoniul şi situaţia financiară a firmei. Funcţia de
control este legată de funcţia de informare şi constă în verificarea cu ajutorul informaţiilor
contabile a modului de păstrare şi utilizare a valorilor materiale şi băneşti, de gospodărire a
resurselor, controlul respectării disciplinei financiare, respectării legilor şi actelor normative etc.
Datele consemnate în documentele economice şi ulterior înregistrate în fişele de cont constituie
probă materială în instanţele de judecată în vederea soluţionării unor litigii sau pentru
demonstrarea vinovăţiei sau nevinovăţiei unor persoane care au participat la întocmirea şi
semnarea documentului respectiv.10
Controlul este un proces care permite întreprinderii să-şi realizeze scopurile. Acesta constă in
stabilirea standardelor (normelor şi normativelor), bugetelor (devizelor), evidenţierea rezultatelor
efective, determinarea abaterilor de la acestea.
O condiţie importantă a controlului este elaborarea standardelor (normelor) pentru resursele
materiale şi de muncă utilizate, întocmirea bugetelor care permit de asemenea să se efectueze
funcţia de planificare. Bugetul reprezintă un mecanism sigur de control prealabil şi insuflă
administraţiei întreprinderii încrederea in existenţa in perioada viitoare a mijloacelor necesare
acesteia.
Rezultatele efective se determină după utilizarea resurselor sau în cursul efectuării operaţiunilor
economice. Rezultatele obţinute se compară cu cele planificate. Abaterile depistate permit să se
determine performanţele activităţii unor subdiviziuni distincte şi pe ansamblul întreprinderii, să se
depisteze neajunsurile, să se determine recompensele şi să se formuleze pronosticurile viitoare.
Sistemul dualist al contabilităţii dă posibilitate să se efectueze controlul operativ şi la nivelul
cuvenit, să se asigure integritatea proprietăţii agentului economic.

10
Tindeche Cristiana, „Contabilitatea întreprinderii. Note de curs”, Bucureşti, 2009, p. 10
 2.4 Funcţia de măsurare a consumurilor efectuate pentru realizarea obiectului de activitate al
societăţii şi determinare a rezultatelor financiare obţinute. Contabilitatea înregistrează consumurile
sau cheltuielile unei societăţi. Veniturile realizate de aceasta determina rezultatul financiar al
activităţii unei firme, profitul sau pierderea.
2.5 Funcţia juridică – datele din contabilitate şi documentele primare servesc ca mijloc de
probă în justiţie, pentru a dovedi realitatea unor operaţii economice, pentru stabilirea răspunderii
patrimoniale pentru pagubele produse la soluţionarea unor litigii.11 Contabilitatea reprezintă ştiinţa
care permite consemnarea operaţiunilor economico-financiare în documente economice, ulterior
ele vor fi centralizate în registrele contabile şi înregistrate în conturi. Acestea reprezintă documente
oficiale care servesc drept bază pentru stabilirea răspunderilor în urma controlului financiar şi de
gestiune şi totodată probe materiale în instanţele judecătoreşti.
2.6 Funcţia previzională – informaţiile furnizare de contabilitate sunt utilizate la stabilirea
tendinţelor viitoare ale fenomenelor şi proceselor economice, la fundamentarea programelor, la
elaborarea bugetelor unităţilor patrimoniale. Contabilitatea permite elucidarea şi luarea unor
decizii care să vizeze elaborarea unui plan de afaceri, stabilirea bugetului de venituri şi cheltuieli
precum şi a adoptării unei strategii corecte.
2.7 Funcţia analitică are o mare însemnătate, întrucât indicatorii obţinuţi sunt importanţi la
luarea deciziilor de către utilizatori. Informaţia prezentată în sistemul contabil reflectă situaţia
financiară a întreprinderii la o dată concretă, rezultatele financiare în cursul perioadei de gestiune.12
Conform datelor din rapoartele financiare, se determină mărimea capitalului propriu şi a
datoriilor întreprinderii, se stabileşte gradul de solvabilitate, se calculează viteza de rotaţie a
mijloacelor şi alţi indicatori.
In baza rezultatelor analizei, administraţia întreprinderii ia decizii privind strategia şi tactica
activităţii pe viitor, acţionarii – privind mărimile veniturilor (dividendelor) cuvenite, creditorii –
privind raţionalitatea acordării împrumuturilor agentului economic, cumpărătorii – privind
încheierea contractului de procurare a mărfurilor şi serviciilor etc.
Intensificarea funcţiilor analitice ale contabilităţii este cauzată de dezvoltarea relaţiilor de piaţă
şi de concurenţă, ceea ce necesită o analiză financiară aprofundată şi multilaterală.
Faptul ca avem o lege între funcţii este determinat de faptul că toate aceste funcţii privesc modul
de gestionare a patrimoniului societăţii şi de măsurare a modului de fructificare a rezultatelor.
În Republica Moldova se efectuează procesul de tranziţie la relaţiile de piaţă şi contabilitatea
se transformă pentru a contribui la acest proces. Perfecţionarea tuturor funcţiilor acesteia trebuie

11
Alcaz Tudor, “Evidenţa contabilă. Ciclu de prelegeri”, Chişinău, 2007, p. 10
12
Ţurcanu Viorel, Eudochia Bajerean, „Bazele contabilităţii”, Chişinău, 2004, p. 16
să fie orientată spre satisfacerea cerinţelor legate de dezvoltarea principiilor de autogestiune şi
autonomie ale întreprinderii, precum şi a utilizatorilor externi de informaţii.
 Concluzii
Se poate concluziona că obiectul contabilităţii îl constituie studiul mişcărilor de valori
exprimate în bani din cadrul tuturor unităţilor patrimoniale, utilizarea şi reproducţia componentelor
patrimoniului şi stabilirea rezultatelor economico-financiare obţinute.
Contabilitatea joacă un rol esenţial în furnizarea de informaţii despre gestiunea patrimoniului
fiecărui agent economic, care servesc execuţiei bugetului de venituri şi cheltuieli de la nivelul
agentului economic până la nivel naţional.
Principalul motiv pentru studierea contabilităţii constă în obţinerea cunoştinţelor şi aptitudinilor
necesare pentru a participa la luarea unor decizii economice importante. Informaţiile furnizate de
contabilitate stau la baza procesului decizional atât în interiorul, cât şi în exteriorul întreprinderii.
Contabilitatea are ca obiectiv principal realizarea unei imagini fidele a patrimoniului, a situaţiei
financiare şi a rezultatului unităţii patrimoniale.
Pornind de la obiectivul final al contabilităţii veniturilor, cheltuielilor şi rezultatelor – furnizarea
de informaţii necesare luării deciziilor se poate extrapola rolul contabilităţii în general, la
următoarele obiective: este mijloc de probă în justiţie, permite controlul angajamentelor
întreprinderii, serveşte la diagnosticul economic şi financiar, alimentează statisticile şi
contabilitatea naţională. Obiectivele contabilităţii pot fi delimitate în funcţie de direcţiile ei, adică
a contabilităţii de gestiune şi a contabilităţii financiare, fiecare îndeplinind obiectivele sale.
Obiectivul principal al contabilităţii financiare îl constituie furnizarea de informaţii sintetice
privind poziţia financiară, performanţele şi modificările poziţiei financiare.
Obiectivele principale ale contabilităţii de gestiune sunt: calcularea analitică (pe feluri, purtători
de costuri, locuri de activitate) a costurilor şi rezultatelor, bugetarea internă a activităţii
întreprinderii (pe locuri de activităţi); controlul de gestiune sau managerial privind costurile
prestabilite şi abaterile de la aceste costuri.
Contabilitatea exercită următoarele funcţii: funcţia de informare, funcţia de înregistrare şi
prelucrare a datelor, funcţia de control, funcţia de măsurare, funcţia juridică, funcţia previzională
şi funcţia analitică. În fond aceste funcţii au menirea de a prelucra, determina, controla, verifica,
furniza date sau informaţii contabile veridice despre starea patrimoniului unui agent economic.
 Bibliografie:

1. Alcaz Tudor, Anatolie Rusu, Diana Osipov, Ala Oprea, “Evidenţa contabilă. Ciclu de
prelegeri”, Chişinău, U.T.M, 2007, 175 p.
2. Duca Floriniţa, „Bazele contabilităţii”, Editura Universitară, Bucureşti, 2005, 188 p.
3. Negescu Ion, „Bazele contabilităţii”, Editura didactică şi pedagogică, R.A., Bucureşti,
1998, 203 p.
4. Oprea Călin, Mihai Ristea, Horia Neamţu, „Bazele contabilităţii”, Editura didactică şi
pedagogică, R.A., Bucureşti, 1995, 194 p.
5. Tindeche Cristiana, „Contabilitatea întreprinderii. Note de curs”, Bucureşti, 2009, găsit pe
http://www.scribd.com/doc/59690573/8/Functiile-contabilitatii
6. Ţurcanu Viorel, Eudochia Bajerean, „Bazele contabilităţii”, Chişinău, Tipografia centrală,
2004, 268 p.