UNIVERSITATEA „VASILE ALECSANDRI” DIN BACĂU

FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE

SIMONA-ELENA DRAGOMIRESCU

BAZELE CONTABILITĂŢII

Bacău, 2016
 CUPRINS

Capitolul I. NATURA ŞI SCOPUL CONTABILITĂŢII 3

Capitolul II. BILANȚUL ȘI POZIȚIA FINANCIARĂ A ÎNTREPRINDERII 19

Capitolul III. CONTUL DE PROFIT ȘI PIERDERE ȘI PERFORMANȚA ÎNTREPRINDERII 39

Capitolul IV. CONTUL ŞI DUBLA ÎNREGISTRARE A OPERAȚIILOR 46

Capitolul V. DOCUMENTELE ÎN CONTABILITATE 59

Capitolul VI. EVALUAREA ELEMENTELOR PATRIMONIALE ÎN CONTABILITATE 68

Capitolul VII. CALCULAŢIA - PROCEDEU AL METODEI CONTABILITĂŢII 72

Capitolul VIII. LUCRĂRILE CONTABILE DE ÎNCHIDERE A EXERCIŢIULUI FINANCIAR 75

BIBLIOGRAFIE 81

Pagina | 2
 Capitolul I.
NATURA ŞI SCOPUL CONTABILITĂŢII

DEFINIȚIA CONTABILITĂȚII
În activitatea desfăşurată de orice persoană fizică sau juridică sunt folosite diferite
bunuri economice (valori economice 1) faţă de care persoana respectivă are drepturi şi
obligaţii cu valoare economică. Acest lucru este rezultatul faptului că orice valoare
economică are o dublă natură: ca utilitate indicând destinaţia sa şi ca resursă indicând
provenienţa, respectiv relaţiile juridice în cadrul cărora s-a obţinut.
Totalitatea drepturilor şi obligaţiilor cu valoarea economică aparţinând unei
persoane fizice sau juridice, precum şi bunurile la care se referă reprezintă
patrimoniul.
În cadrul patrimoniului oricărei persoane juridice au loc mişcări de valori, ca
urmare a operaţiunilor economico-financiare derulate. Ştiinţa care studiază aceste
modificări, explicând cauzele şi consecinţele lor, este contabilitatea. De cuantificarea şi
evidenţa acestor modificări se ocupă tehnica contabilă, adică contabilitatea ca activitate
practică. Ca urmare, contabilitatea poate fi considerată, simultan, o teorie ştiinţifică şi o
tehnică (practică socială normalizată).
În ceea ce priveşte analiza statutului contabilităţii, aceasta se circumscrie în
perimetrul unei controverse: de-a lungul timpului contabilitatea a fost considerată fie artă,
fie tehnică, fie ştiinţă, fie limbaj.

 Contabilitatea privită ca artă - se referă la măiestria, priceperea contabilului de a se

baza pe cunoştinţe empirice; în această accepţie, contabilitatea este artă a
identificării, măsurării, înregistrării, clasificării, interpretării şi comunicării datelor
exprimate numeric, dominant prin etalonul bănesc, date implicate de evenimente ce
au afectat întreprinderile.
 Contabilitatea privită ca tehnică - presupune aplicarea unui ansamblu coerent de
principii, proceduri şi instrumente pentru a înregistra şi clasifica evenimentele care au
loc în cadrul diverselor entităţi patrimoniale în scopul furnizării informaţiilor
necesare luării deciziilor economice. 2
 Contabilitatea privită ca teorie ştiinţifică - reprezintă:  un sistem de principii şi
cunoştinţe care explică legăturile şi raporturile între componentele patrimoniului, iar
pe această bază furnizează informaţii asupra modului cum trebuie gestionat eficient
patrimoniul şi, totodată,  în plan metodologic, elaborează tehnici de lucru pentru

1 Valorile economice reprezintă bunurile/serviciile ce sunt destinate a satisface nevoile economice, prin aceasta
asigurându-se, în primul rând, viaţa materială a oamenilor şi a societăţii omeneşti în continuitatea şi înnoirea ei
permanentă.
2 Pentru a sublinia calitatea de parte aplicativă a teoriei contabile, menţionăm în acest sens precizările Legii contabilităţii

din România nr. 82/1991 - art. 2: Contabilitatea este o activitate specializată în măsurarea, evaluarea, cunoaşterea,
gestiunea şi controlul activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii, precum şi a rezultatelor obținute din activitatea
persoanelor prevăzute la art. 1. În acest scop, contabilitatea trebuie să asigure înregistrarea cronologică şi sistematică,
prelucrarea, publicarea şi păstrarea informaţiilor cu privire la poziţia financiară, performanţa financiară şi alte informaţii
referitoare la activitatea desfăşurată, atât pentru cerinţele interne ale acestora, cât şi în relaţiile cu investitorii prezenţi şi
potenţiali, creditorii financiari şi comerciali, clienţii, instituţiile publice şi alţi utilizatori.

Pagina | 3
 realizarea contabilităţii ca practică, ca sistem de culegere, de prelucrare, stocare,
transmitere şi analiză a informaţiilor privind poziţia financiară şi performanţa
entităţii patrimoniale.
 Contabilitatea privită ca limbaj - statutul este unanim acceptat; limbajul contabil
este precis, concis şi complet, existenţa unui vocabular şi a unor reguli universal
acceptate asigurând informaţiilor contabile transparenţa necesară pentru a fi
comunicate între utilizatorii de informaţii contabile; de asemenea, limbajul contabil
facilitează controlul activităţii întreprinderii şi favorizează procesele de
fundamentare şi de luare a deciziilor. 3

O interpretare tridimensională a contabilităţii este propusă de Bernard Colasse,

conform căreia studierea contabilităţii trebuie realizată sub trei aspecte:
 ca instrument de  ca sistem de prelucrare  ca practică socială (joc
descriere, de a informaţiilor social) înscrisă într-un
modelare a necesare acestei sistem de restricţii
întreprinderii modelări reglementate

În concluzie, contabilitatea are o istorie îndelungată, drumul parcurs în evoluţia sa

fiind predominant de la practică la teorie, în cadrul căruia experienţa din practică a fost cea
care a anticipat şi modelat teoria şi metoda contabilităţii 4.
Prima lucrare teoretică de contabilitate în partidă dublă aparţine italianului Luca
Paciolo intitulată Summa de arithmetica, geometria, proportioni et proportionalita, Veneţia,
1494, în cadrul căreia, în capitolul Tratatus de computis et scripturis 5, este riguros descrisă
tehnica contabilă veneţiană, cea mai perfecţionată din acea vreme. În ţara noastră, prima
lucrare publicată în limba română, în care este prezentată tehnica de contabilitate în
partidă dublă, se numeşte Pravila comerţială (Braşov, 1837) şi aparţine lui Emanoil Ioan
Nechifor. 6
În măsura în care se acceptă ideea că prin vocaţia sa, contabilitatea este o disciplină
ştiinţifică, ea îşi defineşte obiectul său de studiu şi metoda sa de cercetare.

OBIECTUL CONTABILITĂŢII
Obiectul propriu unei ştiinţe înseamnă o categorie de fapte, un anumit grup de
fenomene, de care se ocupă numai ştiinţa respectivă şi pe care le interpretează dintr -un
anumit unghi de vedere, stabilind raporturi invariabile între fenomene şi cauzele care le -au
produs, într-un cadru de categorii specifice.

3 Ca orice limbaj, contabilitatea trebuie să dispună de o sintaxă, de o semantică şi de o practică a utilizării sistemului ei d e
semne. Sintaxa contabilă cuprinde ansamblul de reguli, metode şi procedee utilizate pentru înregistrarea operaţiilor,
pentru colectarea, prelucrarea şi clasificarea informaţiilor, pentru elaborarea, prezentarea şi publicarea situaţiilor
financiare, precum şi pentru interpretarea acestora, pe baza simbolurilor care constituie vocabularul contabil (exemplu
de simboluri: debitul, creditul, activele, datoriile, capitalurilor proprii, ş.a.). Semantica utilizată de contabilitate
permite interpretarea semnelor transmise prin contabilitate, asigurându -se, astfel, o corespondenţă între lumea reală
(întreprinderea şi activitatea ei) şi modelul său (contabilitatea). Latura practică a limbajului contabil se regăseşte în
contextul comunicării informaţiilor contabile şi al modulului lor de folosire de către d iferiţi utilizatori.
4 Călin O., Ristea M., Bazele contabilităţii, Editura Didactică şi Pedagogică, R.A., Bucureşti, 2004, p. 5.
5 În versiune românească - Tratat de contabilitate în partidă dublă.
6 După apariţia acestei prime lucrări, literatura contabilă din sec. 19 se caracterizează printr-o serie de alte traduceri ( p e

lângă Pravila comerţială), dar şi lucrări al unor autori dintre care menţionăm pe Theodor Ştefănescu.

Pagina | 4
 În ceea ce priveşte obiectul contabilităţii, în literatura de specialitate s-au remarcat
două viziuni: abordarea contabilităţii dintr-o perspectivă juridică (patrimonialistă) şi
abordarea economică a contabilităţii.

Abordarea patrimonialistă
Conform reprezentanţilor teoriei juridico-economică-patrimonialistă, obiectul de
studiu al contabilităţii este reprezentat de patrimoniu. Conform acestui concept,
patrimoniu reprezintă drepturile şi obligaţiile cu valoare economică ale unei persoane
fizice sau juridice (titular de patrimoniu), precum şi bunurile economice ca obiecte de
drepturi şi obligaţii.

PATRIMONIU

BUNURI ECONOMICE DREPTURI ŞI OBLIGAŢII

ca obiecte de drepturi şi obligaţii << persoane fizice /juridice >> cu valoare economică

Patrimoniu-obiect de studiu al contabilităţii

 Prin obiecte de drepturi şi obligaţii înţelegem, potrivit acestei teorii, bunuri

economice. Acestea reprezintă substanţa materială a patrimoniului, fiind
concretizate, după caz, ca elemente sub formă de bunuri de folosinţă îndelungată
(cum ar fi terenuri, construcţii, maşini, utilaje, instalaţii de lucru, mijloace de
transport), bunuri de folosinţă curentă (cum ar fi stocuri de mater ii prime,
materiale consumabile şi alte produse, creanţe, disponibilităţi băneşti) şi alte
elemente de avere. Bunurile economice, având în vedere forma lor, se delimitează în
bunuri corporale (materiale) şi bunuri necorporale (creanţe, valori în curs de
încasare, brevete, concesiuni, mărci ş.a.). Un alt criteriu clasifică bunurile economice
în bunuri materiale, servicii şi informaţii.
 Drepturile şi obligaţiile cu valoare economică exprimă raporturile de
proprietate în cadrul cărora se procură şi se gestionează bunurile de către titularul
de patrimoniu. Astfel, în cazul în care bunurile sunt asigurate (procurate) de către
titularul de patrimoniu în calitatea sa de proprietar, avem de-a face cu drepturi, iar
în situaţia în care bunurile sunt asigurate de terţi în raport cu titularul de
patrimoniu avem de-a face cu obligaţii. În cazul drepturilor, titularul de patrimoniu
nu trebuie sa acorde nici un echivalent valoric pentru bunurile aflate in folosinţă si
posesiunea sa. În schimb, în cazul obligaţiilor, pentru bunurile componente ale
patrimoniului titularul trebuie să dea un echivalent valoric sau să îndeplinească o
anumită prestaţie.

În consecinţă, potrivit acestei abordări, ecuaţia contabilă a patrimoniului este

următoarea:
Bunuri economice Drepturi şi obligaţii
=
ca obiecte de drepturi şi obligaţii cu valoare economică

Pagina | 5
Abordarea economică
Potrivit reprezentanţilor teoriei economico-juridice, obiectul contabilităţii este
reprezentat de valorile economice, componente ale patrimoniului. În acest context,
patrimoniul reflectă modalitatea în care apar organizate valorile economice, deci sfera de
acţiune a contabilităţii (perimetrul contabil). Din acest punct de vedere, patrimoniul
delimitează resursele ca origine a valorilor economice ale unei entităţi, pe de o parte, şi
utilizările aceloraşi valori economice, pe de altă parte.

VALORI ECONOMICE

UTILIZĂRI RESURSE
(destinaţia valorilor economice) (provenienţa valorilor economice)

Valorile economice, componente ale patrimoniului - obiect de studiu al contabilităţii

 Resursele reprezintă sursele sau izvoarele de finanţare a valorilor economice.

Analizate prin prisma unei entităţi patrimoniale, resursele pot fi:
- proprii - asigurate de proprietar;
- atrase (străine) - furnizate de terţe persoane;
- resurse rezultat - sub forma profitului realizat la închiderea exerciţiului financiar.
 Utilizările definesc modul de întrebuinţare a valorilor în cadrul activităţilor
desfăşurate de entitatea patrimonială. Acestea pot fi grupate în:
- utilizări permanente (stabile) - bunuri de folosinţă îndelungată, mai mare de
un an;
- utilizări temporare (curente) - bunuri de folosinţă curentă, mai mică de un an;
- utilizări rezultat - sub formă de pierdere generată de o activitate nerentabilă.
Conform acestei concepţii, ecuaţia contabilă este:

Utilizări Resurse
=
(destinaţia valorilor economice) (originea valorilor economice)

Abordarea patrimonialistă sau abordarea economică?

Prezenţa celor două abordări în fundamentarea obiectului contabilităţii ridică
problema opţiunii pentru una sau cealaltă, fără a exclude şi varianta concilierii lor.
Răspunsul categoric în acest sens este cel al concilierii pentru că informaţia produsă şi
furnizată de contabilitate nu poate fi relevantă (pertinenţa) şi credibilă (liberă de erori şi
deformări) decât în condiţiile în care reflectă substanţa economică a elementelor şi
tranzacţiilor şi nu doar forma lor juridică. 7
Ecuaţia aplicabilă acestui caz este:
Bunuri economice = Drepturi şi obligaţii cu valoare economică
sau
Utilizări Resurse
=
(provenienţa valorilor economice) (originea valorilor economice)

7 Călin O., Ristea M., Bazele contabilităţii, Editura Didactică şi Pedagogică, R.A., Bucureşti, 2004, p. 8.

Pagina | 6
În contabilitate, cele două concepte sunt conciliate prin noţiunile de activ şi pasiv
Ecuaţia este:
Activ = Pasiv
rezultă Activ = Capital propriu + Datorii
dar Pasiv = Capital propriu + Datorii

Sintetizând, ecuaţia proprie obiectului contabilităţii, definită în termeni

juridico-patrimoniali, economici şi respectiv contabili, se prezintă astfel:

BUNURI ECONOMICE = DREPTURI ŞI OBLIGAŢII

ca obiecte de drepturi şi obligaţii cu valoare economică

UTILIZĂRI = RESURSE
destinaţia valorilor economice provenienţa valorilor economice

ACTIV = PASIV
(Capital propriu + Datorii)

Definiția ACTIVULULUI
o în sens juridic, reprezintă bunurile economice ca obiecte de drepturi şi
obligaţii;
o în sens economic, reprezintă o resursă controlată de către entitate ca rezultat
al unor evenimente trecute, de la care se așteaptă să genereze beneficii
economice 8 viitoare pentru entitate.

Definiția PASIVULUI
o în sens juridic, reprezintă drepturile şi obligaţiile cu valoare economică;
o în sens economic, reprezintă pasivul cuprinde datoriile şi capitalul propriu. O
datorie reprezintă o obligație actuală a entității ce decurge din evenimente
trecute și prin decontarea căreia se așteaptă să rezulte o ieșire de resurse
care încorporează beneficii economice. Capitalurile proprii reprezintă
interesul rezidual al acționarilor sau asociaților în activele unei entități după
deducerea tuturor datoriilor sale.

8 Beneficiile economice reprezintă potențialul de a contribui, direct sau indirect, la fluxul de numerar sau
echivalente de numerar către entitate. Această contribuție se reflectă fie sub forma creșterii intrărilor de numerar,
fie sub forma reducerii ieșirilor de numerar, de exemplu, prin reducerea costurilor de producție. Astfel,
potențialul poate fi unul productiv, atunci când activul este utilizat separat sau împreună cu alte active pentru
prestarea de servicii sau producerea de bunuri destinate vânzării de către entitate. De asemenea, potențialul poate
îmbrăca forma convertibilității în numerar sau echivalente de numerar.

Pagina | 7
SFERA DE ACŢIUNE A CONTABILITĂŢII – ENTITATEA CONTABILĂ
Definirea obiectului contabilităţii presupune, ca pe lângă identificarea conţinutului
său, să se stabilească şi câmpul său de acţiune (sfera de cuprindere).
Perimetrul contabil este reprezentat de entitatea contabilă. Putem clasifica
entităţile contabile în: organizaţii şi persoane fizice care desfăşoară activităţi producătoare
de venituri (vezi figura următoare).

ENTITĂŢI CONTABILE

organizaţii (având personalitate juridică) şi unele subunităţi ale acestora

persoane
fizice care
desfăşoară
organizaţii fără scop lucrativ activităţi
organizaţii cu scop lucrativ
(organizaţii non-profit) producătoare
(care urmăresc obţinerea de profit)
de venituri

instituţii publice
(unităţi bugetare)
întreprinderi (agenţi economici)
- societăţi comerciale
- institute naţionale de cercetare -
dezvoltare
- societăţi cooperatiste persoane juridice fără
- societăţi naţionale / companii naţionale scop patrimonial
/ regii autonome - asociaţii
- asociaţii familiale cu scop lucrativ - fundaţii
- sindicate
- unităţi de cult, ş.a.

instituţii de credit şi alte instituţii

financiare
- instituţii de credit (bănci; instituţii
financiar - nebancare)
- societăţile de asigurare-reasigurare
autorizate, reglementate şi supravegheate
de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor
- entităţile autorizate, reglementate şi
supravegheate de Comisia de
Supraveghere a Sistemului de Pensii
Private
- entităţile autorizate, reglementate şi
supravegheate de Comisia Naţională a
Valorilor Mobiliare

Clasificarea entităţilor contabile

Deci, în mod concret, se delimitează ca entităţi contabile, deci se cuprind în sfera de

acţiune a obiectului contabilităţii, regii autonome, societăţi comerciale, societăţi
cooperatiste, instituţiile publice, instituţiile financiar-bancare, asociaţiile şi celelalte

Pagina | 8
persoane fizice şi juridice care desfăşoară activităţi comerciale. Toate aceste entităţi
gestionează valori economice în scopul realizării unor activităţi economice.
În literatura de specialitate există numeroase alte criterii de clasificare a entităţilor
contabile, dintre care amintim:
În raport de forma de proprietate  proprietate de stat;
asupra capitalului, entităţile pot fi:  proprietate privată

După obiectul activităţii lor,  de producţie de bunuri;

societăţile comerciale pot fi:
 de circulaţie a mărfurilor;
 de construcţii-montaj;
 exploatări miniere de tot felul;
 de comerţ;
 de prestări de servicii în domeniul financiar-
bancar;
 de prestări de servicii în transporturi şi
asigurări;
 de prestări de servicii diverse.

În raport de forma de constituire şi  societăţi în nume colectiv ( S.N.C);

funcţionare, societăţile comerciale  societăţi în comandită simplă (S.C.S);
pot fi:  societăţi în comandită pe acţiuni (S.C.A);
 societăţi pe acţiuni (S.A);
 societăţi cu răspundere limitată (S.R.L).

Delimitarea sferei de acţiune a contabilităţii vizează şi planul vertical, adică

organizarea contabilităţii:
 la nivel microeconomic, respectiv pentru unităţile patrimoniale de bază: întreprinderi,
instituţii publice, instituţii de credit etc.;
 la nivel mezoeconomic, adică la nivelul unor ramuri sau unităţi administrativ-
teritoriale: contabilitatea trezoreriilor finanţelor publice judeţene, municipale etc.;
 la nivel macroeconomic, respectiv contabilitatea naţională.

METODA CONTABILITĂŢII
Pentru realizarea obiectului său, contabilitatea are o metodă specifică de lucru. Prin
metodă, în general, se înţelege calea raţională de urmat pentru atingerea unui scop, iar
maniera de a-l atinge reprezintă procedeul.
Metoda contabilităţii reprezintă un ansamblu de procedee interdependente prin
care se realizează un sistem de lucrări privind procesul de culegere şi prelucrare a datelor
şi de analiză şi interpretare a informaţiilor rezultate, în scopul realizării obiectului
contabilităţii. Tehnica metodei contabilităţii reprezintă totalitatea instrumentelor de
lucru corespunzătoare acestor procedee folosite.
Pentru realizarea obiectului său, contabilitatea parcurge o serie de etape obligatorii
pentru orice cercetare ştiinţifică, în cadrul cărora sunt folosite diferite procedee şi
instrumente corespunzătoare.

Pagina | 9
Etapele procesului de cunoaştere contabilă sunt următoarele:

Etapele procesului de
Procedee Instrumente
cunoaştere contabilă
I Observarea şi Întocmirea documentelor justificative Documente
consemnarea justificative
informaţiilor privitoare Evaluarea elementelor patrimoniale
la patrimoniu

II Prelucrarea contabilă Contul (procedeu de grupare şi Registre contabile

a datelor şi obţinerea ordonare a informaţiilor culese în
informaţiilor sub documente);
forma indicatorilor Balanţa contabilă (procedeu de Formulare de balanţă
financiar-contabili verificare a înregistrărilor contabile);
Inventarierea (procedeu de control al Registrul-inventar
concordanţei înregistrărilor contabile
cu realitatea);
Bilanţul (procedeu de generalizare şi Formulare de bilanţ
sintetizare a informaţiilor din conturi); contabil
Procedee specifice contabilităţii de Bugete de costuri,
gestiune (calculaţia costurilor) situaţii de calcul ş.a.
III Analiza şi Procedee specifice analizei economice- Rapoarte de analiză
interpretarea financiare Tabloul de trezorerie
rezultatelor cercetării Tabloul soldurilor
(informaţiilor) şi intermediare ş.a.
formularea
concluziilor

TRĂSĂTURILE METODEI CONTABILITĂŢII

Particularităţile obiectului contabilităţii determină trăsăturile specifice ale
metodei sale de cercetare. Aceste trăsături pot fi principale (de bază) şi secundare
(auxiliare).

1) trăsăturile principale ale metodei contabilităţii:

a) dubla reprezentare a stării şi mişcării patrimoniului este determinată de
reflectarea valorilor economice componente ale patrimoniului unei entităţi contabile
atât sub aspectul destinaţiei cât şi al provenienţei. Ecuaţia dublei reprezentări este de
forma:
Bunuri economice = Drepturi + Obligaţii sau Utilizări = Resurse
ori, în termeni contabili: Activ = Pasiv
(Capital propriu + Datorii)

b) dubla înregistrare a operaţiilor economice şi financiare care produc mişcări şi

transformări ale elementelor patrimoniale este determinată:
 de dubla reprezentare a elementelor patrimoniale în sensul că în timpul mişcării şi
transformării lor, aceste elemente nu încetează de a fi privite sub dublul aspect, al
destinaţiei şi al provenienţei. Aceste aspecte se reflectă ca un raport între doi ter meni,
primul evidenţiind bunurile economice, iar cel de al doilea provenienţa. Operaţiile pot
duce atât la mărirea, cât şi micşorarea concomitentă a bunurilor economice şi a
surselor de finanţare (+A=+ P sau -A=-P).

Pagina | 10
 de faptul că mişcarea şi transformarea valorilor economice din cadrul patrimoniului, în
fazele circuitului economic, presupune operaţii de transformare dintr -o formă în alta,
de trecere dintr-un loc de gestiune în altul etc. Aceste aspecte se reflectă ca un raport
între doi termeni ce provin fie din categoria bunurilor economice, fie a surselor de
finanţare, dintre care unul creşte iar altul scade (+A=-A sau -P=+P).
Putem nota ecuaţia dublei înregistrări astfel:
Creşterea Micşorarea Creşterea Micşorarea
bunurilor + drepturilor şi = drepturilor şi + bunurilor
economice obligaţiilor obligaţiilor economice

2) trăsăturile auxiliare ale metodei contabilităţii:

a) înregistrarea existenţei şi mişcării patrimoniului în expresie valorică.
b) înregistrarea operaţiilor economico-financiare numai pe bază de acte scrise
(documente justificative) care dovedesc înfăptuirea lor.

PROCEDEELE METODEI CONTABILITĂŢII

În scopul realizării obiectului contabilităţii, metoda contabilităţii apelează la o serie
de procedee, dintre care unele sunt specifice doar metodei contabilităţii, în timp ce altele
sunt comune fie disciplinelor economice fie tuturor disciplinelor.

Procedee  Observaţia
comune tuturor  Raţionamentul
ştiinţelor  Comparaţia
 Clasificarea
 Analiza
 Sinteza etc.
Procedeele  Documentaţia (toate operaţiile economico-financiare trebuie să fie
metodei consemnate în documente care fac dovada înfăptuirii lor)
contabilităţii,  Evaluarea (exprimarea elementelor patrimoniale în etalon bănesc)
comune şi  Calculaţia (întâlnită în toate fazele ciclului contabil de prelucrare a
altor discipline datelor)
economice  Inventarierea (reflectarea situaţiei reale a patrimoniului pentru
determinarea eventualelor neconcordanţe dintre înregistrările în
contabilitate şi realităţile de pe teren)
Procedee  Bilanţul (prezentarea la un moment dat, în expresie valorică, a
specifice întregului patrimoniu al unei entităţi contabile sub dublul aspect: al
metodei destinaţiei economice (activ) şi al provenienţei (pasiv))
contabilităţii  Contul (utilizat pentru reflectarea existenţei şi mişcării fiecărui
element patrimonial de activ şi pasiv)
 Balanţa de verificare (realizează legătura dintre cont şi bilanţ; verifică
exactitatea înregistrărilor în conturi; centralizează întreaga activitate
economică a unei entităţi contabile; furnizează informaţii pentru
întocmirea bilanţului)

Pagina | 11
PRINCIPII CONTABILE GENERALE
Realizarea metodei contabilităţii presupune respectarea unor principiile contabile
generale. În literatura de specialitate sunt prezentate numeroase principii sau convenţii
contabile, în legătură cu care există diverse criterii şi scheme de clasificare a a cestora. În
ţara noastră, normalizatorii au stabilit prin Reglementările contabile conforme cu
directivele europene aprobate prin O.M.F.P. nr. 1802/2014 următoarele principii:
Principiul - presupune că entitatea își continuă în mod normal funcționarea,
continuității fără a intra în stare de lichidare sau reducere semnificativă a
activității activității.
Principiul - presupune ca politicile contabile şi metodele de evaluare
permanenței trebuie să fie aplicate în mod consecvent de la un exercițiu
metodelor financiar la altul.
Principiul - presupune ca activele și veniturile să nu fie supraevaluate, iar
prudenței datoriile și cheltuielile, subevaluate. Totuși, exercitarea
prudenței nu permite, de exemplu, constituirea de provizioane
excesive, subevaluarea deliberată a activelor sau veniturilor, dar
nici supraevaluarea deliberată a datoriilor sau cheltuielilor,
deoarece situațiile financiare nu ar mai fi neutre și nu ar mai
avea calitatea de a fi credibile.
- la întocmirea situațiilor financiare anuale, recunoaşterea şi
evaluarea trebuie realizate pe o bază prudentă şi, în special: 
în contul de profit și pierdere poate fi inclus numai profitul
realizat la data bilanțului;  b) sunt recunoscute datoriile
apărute în cursul exerciţiului financiar curent sau al unui
exercițiu precedent, chiar dacă acestea devin evidente numai
între data bilanțului şi data întocmirii acestuia;  sunt
recunoscute deprecierile, indiferent dacă rezultatul exercițiului
financiar este pierdere sau profit; înregistrarea ajustărilor
pentru depreciere sau pierdere de valoare se efectuează pe
seama conturilor de cheltuieli, indiferent de impactul acestora
asupra contului de profit si pierdere.  trebuie recunoscute
toate datoriile previzibile şi pierderile potențiale care au apărut
în cursul exercițiului financiar respectiv sau în cursul unui
exercițiu precedent, chiar dacă acestea devin evidente numai
între data bilanțului şi data întocmirii acestuia.
Principiul - efectele tranzacțiilor şi ale altor evenimente sunt recunoscute
contabilității de atunci când tranzacțiile şi evenimentele se produc (şi nu pe
angajamente măsura ce numerarul sau echivalentul său este încasat sau
plătit) şi sunt înregistrate în contabilitate şi raportate în
situațiile financiare ale perioadelor aferente.
Principiul - bilanțul de deschidere pentru fiecare exercițiu financiar trebuie
intangibilității să corespundă cu bilanțul de închidere al exercițiului financiar
precedent.
Principiul - presupune evaluarea separată a componentelor elementelor de
evaluării separate active și de datorii.
a elementelor de
activ și de datorii

Principiul - orice compensare între elementele de active şi datorii sau între

Pagina | 12
 necompensării elementele de venituri si cheltuieli este interzisă.
Contabilizarea şi - presupune înregistrarea în contabilitate şi prezentarea fidelă a
prezentarea operațiunilor economico-financiare, în conformitate cu
elementelor din realitatea economică, punând în evidenţă drepturile şi
bilanț şi din contul obligațiile, precum şi riscurile asociate acestor operațiuni.
de profit şi - evenimentele şi operațiunile economico-financiare trebuie
pierdere ținând evidențiate în contabilitate așa cum acestea se produc, în baza
seama de fondul documentelor justificative, care trebuie să reflecte întocmai
economic al modul cum acestea se produc, respectiv sa fie în concordanţă cu
tranzacției sau al realitatea; atunci când există diferențe între fondul sau natura
angajamentului în economică a unei operațiuni sau tranzacții şi forma sa juridică,
cauză entitatea va înregistra în contabilitate aceste operațiuni, cu
respectarea fondului economic al acestora. 9
Principiul pragului - valorile elementelor din situaţiile financiare pot fi co mbinate,
de semnificație dacă sunt considerate nesemnificative, au aceeaşi natură sau
funcţii similare, nefiind necesară prezentarea lor separată.

SISTEMUL INFORMAŢIONAL-CONTABIL
La nivelul fiecărei entităţi contabile, contabilitatea se organizează ca un sistem
informaţional orientat spre cunoaşterea şi gestiunea valorilor economice separate
patrimonial. Pentru realizarea efectivă, practică, de către contabilitate a proceselor de
cunoaştere şi gestiune a patrimoniului, se procedează la:
 identificarea tranzacţiilor economice şi a altor evenimente care generează date;
 delimitarea obiectivelor cunoaşterii şi conducerii;
 stabilirea purtătorilor materiali de informaţii şi a modului în care se culeg şi se
înregistrează datele;
 alegerea metodelor şi instrumentelor de prelucrare a acestor date;
 definirea destinaţiei informaţiilor şi organizarea transmiterii lor la destinatar.
Aşadar, mulţimea de date este filtrată, prelucrată şi transformată în informaţii. Prin
limbajul său, contabilitatea furnizează informaţii cu privire la poziţia financiară,
performanţa entităţii şi modificările poziţiei financiare către ansamblu de utilizatori din
interiorul şi exteriorul organizaţiei.

Analizată ca sistem informaţional, contabilitatea reprezintă un ansamblu de

elemente interdependente orientat spre culegerea, prelucrarea, stocarea, analiza şi
transmiterea informaţiilor privind starea şi mişcarea patrimoniului. 10

9 Exemple de situații când se aplică acest principiu pot fi considerate: încadrarea de către utilizatori a contractelor de
leasing în leasing operațional sau financiar; recunoașterea veniturilor din chirii, respectiv a cheltuielilor din chirii în
funcție de fondul economic al contractului şi de eventualele gratuităţi (stimulente) aferente; încadrarea operațiunilor la
vânzare în nume propriu sau comision, respectiv consignație; recunoașterea veniturilor, respectiv a cheltuielilor în
contul de profit şi pierdere sau ca venituri în avans, respectiv cheltuieli în avans; recunoașterea participațiilor deținute
ca fiind de natura acțiunilor deținute la entităţi afiliate sau sub forma altor imobilizări financiare; încadrarea
reducerilor acordate, respectiv primite, la reduceri comerciale sau financiare.
10 Călin O., Ristea M., Bazele contabilităţii, Editura Didactică şi Pedagogică, R.A., Bucureşti, 2004, p. 38.

Pagina | 13
 Elementele componente ale sistemului informaţional-contabil sunt prezentate
succint în tabelul de mai jos:

ansamblul de  informaţiile reprezintă componenta de bază a sistemului informaţional-

informaţii contabil.
 conform DEX, informaţia înseamnă comunicare, veste, știre care pune pe
cineva la curent cu o situație. Deci informaţia reprezintă una din formele de
cunoaştere a mediului înconjurător. Expresiile concrete ale informaţiilor
poartă denumirea de date.
 informaţia economică este una dintre formele de bază ale informaţiei în
viaţa social-economică. La nivel de organizaţie, din cadrul informaţiei
economice, ponderea covârşitoare o deţine informaţia contabilă.
 informaţia contabilă are o dublă determinare: calitatea şi cantitatea.
Determinarea calitativă indică felul şi natura elementului patrimonial la
care se referă (terenuri, construcţii, stocuri,ş.a.), iar determinarea
cantitativă se referă la starea în care se află acel element (cum ar fi, de
exemplu, 10 bucăţi din materia primă X, 100 lei numerar în casierie).
Sistemul informaţional contabil gestionează şi oferă o multitudine de
informaţii contabile, în mod concret, identificându-se cu datele financiar-
contabile privind starea şi mişcarea elementelor patrimoniale şi cu
indicatorii economico-financiari privind resursele şi rezultatele obţinute.
suporturile  au rolul de a înregistra, stoca şi transmite datele.
materiale ale  în contabilitate suporturile materiale ale informaţiilor sunt reprezentate
informaţiilor fie de documente (documentele justificative, registrele contabile, situaţiile
financiare de sinteză şi raportare), fie din purtători tehnici de date
(dispozitive de stocare a datelor).
mijloacele de  utilizate la culegerea, prelucrarea şi transmiterea datelor.
prelucrare a  concret, sunt reprezentate de echipamentele informatice.
datelor
metodele şi  se referă la partea logică de prelucrare a datelor în vederea obţinerii
procedurile de informaţiilor.
prelucrare a  în contabilitate, din punct de vedere teoretic, aceste metode şi proceduri
datelor sunt fundamentate de principiile şi regulile metodei contabilităţii, iar din
punct de vedere aplicativ, se identifică cu procedee folosite.
circuitele  reprezintă traseul parcurs de informaţiile contabile între emiţător şi
informaţionale prelucrător, între emiţător sau prelucrător şi destinatar, implicit returul
lor.
 în contabilitate, circuitele informaţionale se referă la transmiterea
documentelor justificative de la cei care le întocmesc la cei care le
prelucrează, şi apoi transmiterea informaţiilor, prin intermediul situaţiilor
financiare de sinteză şi raportare către utilizatorii de informaţii.

INFORMAŢIILE CONTABILE ŞI UTILIZATORII DE INFORMAŢII

Într-o organizaţie, informaţiile contabile pot fi clasificate în informaţii contabile
financiare şi informaţii contabile de gestiune. Diferenţierea se realizează în funcţie de tipul
de utilizatori, externi sau interni, cărora li se adresează. Astfel:
 informaţiile contabile financiare sunt, de regulă, cele furnizate de situaţiile
financiare şi se adresează utilizatorilor externi, cum ar fi investitorii actuali și
potențiali, personalul angajat, creditorii, furnizorii, clienții, instituțiile statului și alte
autorități, precum și publicul.

Pagina | 14
  informaţiile contabile de gestiune sunt adresate utilizatorilor interni, respectiv
managementului organizaţiei11. De cele mai multe ori, aceste informaţii nu au o
formă standardizată şi se referă, în marea lor majoritate, la calculaţii de costuri
unitare pe produse/lucrări/servicii, bugete de costuri sau venituri etc.

Prin contabilitate sunt furnizate, deci, informaţii necesare procesului decizional, de

planificare şi control. Utilizatorii şi principalele lor necesităţile informaţionale sunt:

Investitorii  ofertanții de capital purtător de risc și consultanții lor sunt preocupați de

actuali și riscul inerent tranzacțiilor și de rentabilitatea investițiilor lor.
potențiali  au nevoie de informații pentru a decide dacă ar trebui să cumpere, să
păstreze sau să vândă instrumente de capital.
 acționarii sunt interesați și de informații care le permit să evalueze
capacitatea entității de a plăti dividende.
Angajații  personalul angajat și grupurile sale reprezentative sunt interesați de
informații privind stabilitatea și profitabilitatea angajatorilor lor.
 sunt interesați și de informații care le permit să evalueze capacitatea
entității de a oferi remunerații, pensii și alte beneficii de pensionare,
precum și oportunități profesionale.
Creditorii  sunt interesați de informații care le permit să determine dacă
împrumuturile acordate și dobânzile aferente vor fi rambursate la
scadență.
Furnizorii și alți  sunt interesați de informații care le permit să determine dacă sumele care
creditori le sunt datorate vor fi plătite la scadență.
 sunt, în general, interesați de entitate pe o perioadă mai scurtă decât
creditorii, cu excepția cazului în care ei sunt dependenți de continuitatea
activității entității, atunci când aceasta este un client major.
Clienții  sunt interesați de informații despre continuitatea activității unei entități,
în special atunci când au o colaborare pe termen lung cu entitatea
respectivă sau sunt dependenți de ea.
Instituțiile  sunt interesate de alocarea resurselor și implicit de activitatea entităților.
statului și alte  solicită informații pentru a reglementa activitatea entităților, pentru a
autorități determina politica fiscală și ca bază pentru calculul venitului național și al
altor indicatori statistici similari.
Publicul  este interesat de situaţia entităţilor contabile din diferite puncte de
vedere. De exemplu, entitățile pot avea o contribuție substanțială la
economia locală în multe moduri, mai ales prin numărul de angajați și
colaborarea cu furnizorii locali. Situațiile financiare pot ajuta publicul
furnizând informații referitoare la evoluțiile recente și tendințele legate de
prosperitatea entității și a sferei de activitate a acesteia.
Managerii  sunt interesaţi de modul concret de gestiune a resurselor organizaţiei,
precum şi de modul de distribuţie a rezultatelor obţinute.

11 Managerii au, bineînțeles, acces la toate informaţiile privitoare la entitatea contabilă, atât la cele financiare cât şi la c ele
de gestiune.

Pagina | 15
 Pentru ca informaţiile furnizate de contabilitate să satisfacă necesităţile
informaţionale ale utilizatorilor, acestea trebuie să răspundă unor standarde calitative.
Caracteristicile calitative principale ale informaţiilor contabile, cerute de
beneficiari, sunt:

Relevanța  informațiile sunt relevante atunci când influențează deciziile

economice ale utilizatorilor, ajutându-i pe aceștia să evalueze
evenimente trecute, prezente sau viitoare, să confirme sau să
corecteze evaluările lor anterioare;
 în anumite cazuri, natura informației este suficientă, prin ea însăși,
pentru a determina relevanța sa. În alte cazuri, atât natura, cât și
pragul de semnificație sunt importante. O informație este
semnificativă dacă omisiunea sau prezentarea sa eronată poate
influența deciziile economice ale utilizatorilor, luate pe baza
situațiilor financiare anuale.
Reprezentarea  informația este credibilă atunci când nu conține erori semnificative,
exactă nu este părtinitoare, iar utilizatorii pot avea încredere că reprezintă
corect ceea ce și-a propus să reprezinte sau ceea ce se așteaptă, în
mod rezonabil, să reprezinte;
 o informaţie trebuie să fie prezentată complet, orice omisiune
putând face ca informația să fie falsă sau să inducă în eroare și
astfel să nu mai aibă caracter credibil și să devină defectuoasă din
punct de vedere al relevanței;
 o informaţie trebuie să fie neutră, în sensul că nu este denaturată,
ponderată, accentuată, neaccentuată sau manipulată în alt fel
pentru a creşte probabilitatea ca informaţiile financiare să fie
primite favorabil sau nefavorabil de către utilizatori;
 o informaţie trebuie să fie prezentată fără erori sau omisiuni în
descrierea fenomenelor economice, iar procesul utilizat pentru a
genera informaţiile raportate a fost selectat şi aplicat fără erori.

Utilitatea informațiilor este amplificată dacă acestea sunt comparabile, verificabile,

oportune şi inteligibile.
Comparabilitatea  utilizatorii trebuie să poată compara informaţiile din situațiile
financiare ale unei entități în timp, pentru a identifica tendințele
în poziția financiară și performanțele sale, sau să le poată
compara cu informaţii similare ale altor entităţi.
Verificabilitatea  ajută utilizatorii în a-i asigura că informațiile reprezintă exact
fenomenele economice pe care îşi propun să le reprezinte;
 verificarea poate fi directă sau indirectă. Verificarea directă se
referă la verificarea unei valori prin observare directă (de
exemplu, prin numărarea numerarului. Verificarea indirectă se
referă la verificarea intrărilor pentru un model, o formulă sau o
altă tehnică şi la recalcularea rezultatelor prin utilizarea
aceleiași metodologii.
Oportunitatea  se referă la faptul că informațiile sunt disponibile managerilor
pentru ca aceștia să ia decizii în timp util.
Inteligibilitatea  presupune ca informațiile furnizate de situațiile financiare să fie
ușor de înțeles de utilizatori.

Pagina | 16
SISTEMUL DE CONTABILITATE APLICAT ÎN ŢARA NOASTRĂ
În România, sistemul de contabilitate aplicat, în prezent, agenţilor economici este un
sistem dualist, în sensul organizării contabilităţii financiare (generale) a întreprinderii şi a
contabilităţii de gestiune (manageriale). Acestea sunt autonome funcţional, dar
dependente informaţional.
Principalele aspecte ale contabilităţii financiare şi cea de gestiune sunt prezentate
succint în tabelul următor:

Contabilitatea financiară Contabilitatea de gestiune

obiectul  vizează întregul circuit  evidenţa, calculul, analiza şi controlul
patrimonial al entităţii costurilor şi rezultatelor analitice
contabile prin prisma componentelor
activităţilor consumatoare de resurse
şi producătoare de rezultate (feluri
de produse, lucrări şi servicii, pe
subdiviziuni organizatorice interne
componente ale întreprinderii)
scopul  de a stabili periodic, situaţia  cunoaşterea rezultatelor şi furnizarea
patrimoniului, situaţia datelor necesare fundamentării
financiară precum şi deciziilor privind gestionarea
rezultatul global al entităţii contabile pe baza
exerciţiului; asigură deci şi calculaţiilor de cost, stabilirii
gestionează informaţiile rezultatelor şi a rentabilităţii
necesare completării produselor/lucrărilor/ serviciilor
situaţiilor financiare. realizate, bugetelor de venituri şi
cheltuieli pe feluri de activităţi ş.a.
informaţiile  utilizatorilor interni şi externi  utilizatorilor interni
se adresează
modul de  are la bază norme unitare  modul de organizare este la
organizare privind organizarea şi latitudinea fiecărei entităţi contabile
conducerea acesteia, prevăzute în funcţie de specificul activităţii şi
de lege, cu caracter obligatoriu necesităţile proprii.
pentru toate entităţile contabile.

Informaţiile furnizate de contabilitate şi care sunt utile (se adresează) unei categorii
largi de utilizatori sunt cele cuprinse în situaţiile financiare anuale. Obiectivul situațiilor
financiare îl constituie furnizarea de informații despre poziția financiară, performanţa
financiară şi fluxurile de trezorerie ale unei entităţi.

Setul de situaţii financiare pe care trebuie să-l întocmească o entitate contabilă

depinde de categoria în care se încadrează, respectiv: microentităţi, entităţi mici şi entităţi
mijlocii şi mari. Conform Reglementărilor contabile privind situaţiile financiare anuale
individuale şi situaţiile financiare anuale consolidate, aprobate prin Ordinul ministrului
finanţelor publice nr. 1.802/2014, încadrarea într-o categorie sau alta a entităţilor
contabile se face în funcţie de indicatorii: cifra de afaceri, total active şi numărul mediu de
salariați, indicatori care se determină pe baza situaţiilor financiare anuale ale exerciţiului
financiar precedent.

Pagina | 17
 CATEGORIILE DE ENTITĂŢI CONTABILE,
CRITERIILE DE MĂRIME ŞI SITUAŢIILE FINANCIARE PE CARE LE ÎNTOCMESC
Categorii
Componenţa setului de situaţii
de entităţi Criterii de mărime 12
financiare
contabile
sunt entitățile care, la data  bilanț prescurtat,
bilanțului, nu depășesc limitele a cel  cont de profit si pierdere
Microentităţi

puțin două dintre următoarele trei prescurtat,

criterii:  note explicative la situațiile
a) totalul activelor: 350.000 EUR; financiare anuale (cu un
b) cifra de afaceri neta: 700.000 număr redus de informaţii).
EUR;
c) numărul mediu de salariați in
cursul exercițiului financiar: 10.
sunt entitățile care, la data  bilanț prescurtat,
bilanțului, nu se încadrează în  cont de profit si pierdere,
categoria microentităţilor şi care nu  note explicative la situațiile
Entităţi mici

depășesc limitele a cel puțin două financiare anuale.

dintre următoarele trei criterii: Opțional, se pot întocmi:
a) totalul activelor: 4.000.000 EUR;  situația modificărilor
b) cifra de afaceri neta: 8.000.000 capitalului propriu
EUR; şi/sau
c) numărul mediu de salariați în  situația fluxurilor de
cursul exercițiului financiar: 50. trezorerie.
sunt entitățile care, la data  bilanț,
bilanțului, depășesc limitele a cel  cont de profit si pierdere,
mijlocii şi mari

puțin două dintre următoarele trei  situația modificărilor

criterii: capitalului propriu,
Entităţi

a) totalul activelor: 4.000.000 EUR;  situația fluxurilor de

b) cifra de afaceri netă: 8.000.000 trezorerie,
EUR;  note explicative la situațiile
c) numărul mediu de salariați in financiare anuale.
cursul exercițiului financiar: 50.

Bilanţul ne furnizează informaţii, în primul rând, despre poziţia financiară, Contul

de profit şi pierdere – despre performanţa financiară, iar celelalte componente ale
situaţiilor financiare – despre modificările poziţiei financiare.

12 Începând cu 9 iulie 2015, potrivit OMFP nr. 773/2015 pentru aprobarea Sistemului de raportare contabila la 3 0 iu n ie
2015 a operatorilor economici şi pentru modificarea şi completarea unor reglementări contabile, publicat în Monitorul
Oficial, Partea I, nr. 509 din 9 iulie 2015, nivelul indicatorilor pentru cifra de afaceri, total active şi numărul med iu de
salariaţi a fost stabilit în moneda națională (leu).
- Pentru microentităţi nivelul indicatorilor este: a) totalul activelor: 1.500.000 lei (echivalentul a 338.310 euro); b) cifra
de afaceri netă: 3.000.000 lei (echivalentul a 676.620 euro); c) numărul mediu de salariaţi în cursul exerciţiului
financiar: 10.
- Pentru entităţi mici nivelul indicatorilor este: a) totalul activelor: 17.500.000 lei (echivalentul a 3.946.953 euro); b)
cifra de afaceri netă: 35.000.000 lei (echivalentul a 7.893.906 euro); c) numărul mediu de salariaţi în cursul exerciţiu lu i
financiar: 50.
- Pentru entităţi mijlocii şi mari nivelul indicatorilor este: a) totalul activelor: 17.500.000 lei (echivalentul a 3.946.953
euro); b) cifra de afaceri netă: 35.000.000 lei (echivalentul a 7.893.906 euro); c) numărul mediu de salariaţi în cursul
exerciţiului financiar: 50.

Pagina | 18
 Capitolul II.
BILANŢUL ŞI POZIȚIA FINANCIARĂ A
ÎNTREPRINDERII

ETIMOLOGIA CUVÂNTULUI BILANŢ

Termenul bilanţ are la origine cuvântul italienesc bilancia, care are la bază
latinistele bi (două) şi lanx (talere), simbolizând astfel o balanţă cu două talere. Ca model
al dublei reprezentări a patrimoniului, bilanţul evidenţiază cifric şi în etalon monetar
echilibrul dintre bunurile economice şi sursele lor de finanţare precum şi rezultatele
obţinute ca urmare a investirii şi utilizării capitalurilor.

STRUCTURILE BILANŢULUI
Elementele direct legate de evaluarea poziției financiare, reflectate prin bilanț, sunt
activele, datoriile şi capitalurile proprii.
 Un activ reprezintă o resursă controlată de către entitate ca rezultat al unor
evenimente trecute, de la care se așteaptă să genereze beneficii economice viitoare
pentru entitate.
 O datorie reprezintă o obligație actuală a entității ce decurge din evenimente
trecute şi prin decontarea căreia se așteaptă să rezulte o ieșire de resurse care
incorporează beneficii economice.
 Capitalurile proprii reprezintă interesul rezidual al acționarilor sau asociaților în
activele unei entităţi după deducerea tuturor datoriilor sale.

Pentru a fi recunoscute şi prezentate în bilanţ, elementele bilanţiere trebuie să

îndeplinească simultan două condiţii:
 să existe probabilitatea intrării în întreprindere (în cazul activelor), respectiv ieşirii
din întreprindere (în cazul datoriilor) a unor beneficii economice viitoare;
 costul sau valoarea acestor elemente să poată fi evaluat(ă) în mod credibil.

Întrucât, elementele existente în patrimoniul unei entităţi contabile sunt numeroase,

se impune o ordonare a acestora în bilanţ. Astfel, elementele de activ sunt cuprinse în
bilanţ după destinaţie şi în ordinea inversă a lichidităţii (gradul de reînnoire sau durata de
transformare în bani), în timp ce elementele de pasiv (capitaluri proprii şi datorii) sunt
cuprinse în bilanţ după natura surselor de finanţare şi în ordinea inversă a exigibilităţii
(scadenţă, termen de plată).

Pagina | 19
 ACTIVUL BILANŢIER

Având în vedere destinaţia şi lichiditatea bunurilor economice, elementele de activ sunt

grupate astfel:

 Imobilizări necorporale
A. Active imobilizate
 Imobilizări corporale
 Imobilizări financiare

ACTIV B. Active circulante  Stocuri

 Creanţe
 Investiţii pe termen scurt
 Casa şi conturi la bănci

C. Cheltuieli în avans

A. ACTIVELE IMOBILIZATE
Activele imobilizate cuprind acele active destinate utilizării pe o bază continuă,
pe o perioadă mai mare de un an, în scopul desfășurării activității entității. După
forma lor, imobilizările pot fi: necorporale, corporale şi financiare.

I. IMOBILIZĂRILE NECORPORALE
Imobilizările necorporale, cunoscute şi sub denumirea de active intangibile, sunt
active identificabile, nemonetare, fără suporturi materiale şi deţinute pentru utilizare în
procesul de producţie sau furnizare de bunuri sau servicii, pentru a fi închiriate ter ţilor sau
pentru scopuri administrative.
În categoria imobilizărilor necorporale sunt incluse elemente precum:

- cheltuielile de  sunt cheltuielile ocazionate de înfiinţarea sau dezvoltarea unei

constituire entităţi, respectiv: taxe şi alte cheltuieli de înscriere şi
înmatriculare, cheltuieli privind emisiunea şi vânzarea de acţiuni
şi obligaţiuni, precum şi alte cheltuieli de această natură, legate
de înfiinţarea şi extinderea activităţii entităţii.
- cheltuielile de  sunt generate de aplicarea rezultatelor cercetării sau a altor
dezvoltare cunoştinţe într-un plan sau proiect ce vizează producţia de
materiale, dispozitive, produse, procese, sisteme sau servicii noi
sau îmbunătăţite substanţial, înainte de începerea producţiei sau
utilizării comerciale.
- concesiunile,  concesiunile sunt contractele prin care o parte numită concedent
brevetele, cedează unei alte părţi, numită concesionar, dreptul de
licenţele, mărcile exploatare a unor bunuri sau de exercitare a unei activităţi;
comerciale, concesiunile primite se reflectă ca imobilizări necorporale atunci
drepturile şi când contractul de concesiune stabileşte o durată şi o valoare
activele similare, determinate pentru concesiune.
cu excepţia celor  brevetele sunt titluri care dau inventatorului unui produs sau
create intern de unui procedeu, susceptibile de aplicaţii industriale, sau

Pagina | 20
 entitate cesionarului, dreptul exclusiv de exploatare pe o perioadă de
timp.
 licenţele sunt implicate de utilizarea brevetelor.
 mărcile comerciale reprezintă orice semn material/simbol care
serveşte la distingerea produselor, obiectelor sau serviciilor unei
întreprinderi.
 alte drepturi şi valori asimilate, cum ar fi procedee industriale,
know-how, modele, schiţe ş.a.
- fondul comercial  are o valoare determinată de factori precum: calitatea gestiunii,
competenţa tehnică, cunoştinţele acumulate de personal, know-
how-ul industrial, clientela, vadul, debuşeele, studiile,
cercetările, reputaţia, imaginea întreprinderii.
- alte imobilizări  programele informatice create de entitate sau achiziţionate de la
necorporale terţi pentru necesităţile proprii de utilizare, precum şi reţete,
formule, modele, proiecte şi prototipuri.
- avansurile acordate furnizorilor de imobilizări necorporale

O imobilizare necorporală se prezintă în bilanț la valoarea de intrare, mai puțin

ajustările cumulate de valoare.

II. IMOBILIZĂRILE CORPORALE

Imobilizările corporale, cunoscute şi sub denumirea de active fixe sau tangibile,
reprezintă active care sunt deținute de o entitate pentru a fi utilizate în producerea sau
furnizarea de bunuri ori servicii, pentru a fi închiriate ter ților sau pentru a fi folosite în
scopuri administrative, şi care sunt utilizate pe parcursul unei perioade mai mari de un an.
În categoria imobilizărilor corporale sunt incluse elemente precum:

- terenuri și amenajări de terenuri,

- construcții,
- echipamente tehnologice (mașini, utilaje și instalații de lucru),
- aparate și instalații de măsurare, control și reglare,
- mijloace de transport,
- mobilier, aparatură birotică, echipamente de protecție a valorilor, umane și materiale
și alte active corporale,
- investiții imobiliare,
- active corporale de explorare şi evaluare a resurselor minerale,
- active biologice productive (animale de reproducție şi muncă, plantații),
- imobilizări corporale în curs de aprovizionare,
- imobilizări corporale în curs de execuție.

O imobilizare corporală se prezintă în bilanț la valoarea de intrare, mai puțin

ajustările cumulate de valoare. Ajustările semnifică pierderi de valoare ce pot fi
permanente (amortizări) sau temporare (ajustări pentru deprecierea sau pierderea de
valoare a imobilizărilor).
Exceptând terenurile, fiind singurul element care nu se amortizează, pentru celelalte
elemente se calculează amortizare având în vedere duratele de utilizare economică și

Pagina | 21
condițiile de utilizare a acestora. Amortizarea aferentă imobilizărilor corporale se
înregistrează în contabilitate ca o cheltuială. 13

III. IMOBILIZĂRILE FINANCIARE

Imobilizările financiare, denumite şi investiţii pe termen lung, se referă la valorile investite
de întreprindere în patrimoniul altor societăţi comerciale sub următoarele forme:

- acţiuni deţinute la  reprezintă titlurile sub formă de acţiuni deţinute în capitalul

entităţile afiliate altor societăţi, care asigură întreprinderii deţinătoare
realizarea unui profit (dividend) şi posibilitatea exercitării unui
control sau o influenţă notabilă asupra societăţii emitente.
- acţiuni deţinute la  reprezintă titlurile sub forma intereselor de participare 14, pe
entităţile asociate care entitatea le deține în capitalul entităților asociate.
- acţiuni deţinute la  reprezintă titlurile sub forma intereselor de participare, pe
entităţile care entitatea le deține în capitalul entităților controlate în
controlate în comun.
comun
- titluri puse în  apar numai în situaţiile financiare anuale consolidate.
echivalență
- alte titluri  reprezintă alte titluri de valoare deţinute pe termen lung, în
imobilizate capitalul social al entităților, altele decât entitățile afiliate,
entitățile asociate şi entitățile controlate în comun.
- creanțe  evidenţiază împrumuturile acordate pe termen lung altor
imobilizate entităţi, a altor creanțe imobilizate, cum sunt depozite, garanții
şi cauțiuni depuse de entitate la terți, precum şi a obligațiunilor
achiziționate cu ocazia emisiunilor de obligațiuni efectuate de
terți, care urmează a fi deținute pe o perioadă mai mare de un
an.

Imobilizările financiare se prezintă în bilanț la valoarea de intrare mai puțin

ajustările cumulate pentru pierdere de valoare.

13 Amortizarea imobilizărilor corporale se calculează începând cu luna următoare punerii în funcțiune și până la
recuperarea integrală a valorii lor de intrare. Entitățile amortizează imobilizările corporale utilizând unul din
următoarele regimuri de amortizare: a) amortizarea liniară realizată prin includerea uniformă în cheltuielile de
exploatare a unor sume fixe, stabilite proporțional cu numărul de ani ai duratei de utilizare economică a acestora; b)
amortizarea degresivă, care constă în multiplicarea cotelor de amortizare liniară cu un anumit coeficient, caz în care
poate fi avută în vedere legislația în vigoare; c) amortizarea accelerată, care constă în includerea, în primul an de
funcționare, în cheltuielile de exploatare a unei amortizări de pân ă la 50% din valoarea de intrare a imobilizării.
Amortizările anuale pentru exercițiile financiare următoare sunt calculate la valoarea rămasă de amortizat, după
regimul liniar, prin raportare la numărul de ani de utilizare rămași. Deoarece amortizarea calculată trebuie să fie
corelată cu modul de utilizare a activului și, întrucât în cazuri rare o imobilizare corporală se consumă în primul an în
procent de până la 50%, rezultă că metoda de amortizare accelerată este mai puțin utilizată în scopuri contabile ; d)
amortizare calculată pe unitate de produs sau serviciu, atunci când natura imobilizării justifică utilizarea unei
asemenea metode de amortizare. Metoda de amortizare se aplică de o manieră consecventă pentru toate activele de
aceeași natură și având condiții de utilizare identice, în funcție de politica contabilă adoptată.
14 Interes de participare înseamnă drepturi în capitalul altor entităţi, reprezentate sau nu prin certificate, care, prin

crearea unei legături durabile cu aceste entităţi, sunt destinate să contribuie la activitatea entităţii care deține
drepturile respective. Deținerea unei părţi din capitalul unei alte entităţi reprezintă un interes de participare, daca
depășește un prag procentual de 20%.

Pagina | 22
B. ACTIVELE CIRCULANTE
Un activ se clasifică ca activ circulant atunci când:
a. se așteaptă să fie realizat sau este deținut cu intenția de a fi vândut sau consumat
în cursul normal al ciclului de exploatare al entității; 15
b. este deținut, în principal, în scopul tranzacționării;
c. se așteaptă a fi realizat în termen de 12 luni de la data bilanțului;
sau
d. este reprezentat de numerar sau echivalente de numerar 16 a căror utilizare nu
este restricționată.
Aşadar, activele circulante sau curente cuprind acele valori economice care se află într -o
continuă mişcare, schimbându-şi forma materială şi utilitatea (stocuri – creanţe - bani) în
cadrul circuitului economic al patrimoniului. De aceea cu ocazia finalizării fiecărui ciclu de
exploatare, diferitele forme concrete de active circulante sunt înlocuite continuu cu
exemplare noi din aceeaşi speţă:

APROVIZIONARE
(activele circulante sub formă de
bani se transformă în stocuri de
materii prime şi materiale
consumabile)

DESFACERE
(activele circulante sub
PRODUCŢIE stocurile de produse
(stocurile de materii prime şi finite/mărfuri se transformă în
materiale se transformă în creanţe , care se transformă la
stocuri de producţie în curs de rândul lor în active circulante
execuţie şi de produse) băneşti
)

FAZELE CICLULUI DE EXPLOATARE

În categoria activelor circulante se cuprind: stocuri, creanțe, investiții pe termen

scurt, casa şi conturi la bănci.

15 Ciclul de exploatare al unei entităţi reprezintă perioada de timp dintre achiziționarea activelor care sunt destinate
procesării şi finalizarea acestora în numerar sau echivalente de numerar.
16 Echivalentele de numerar reprezintă investițiile financiare pe termen scurt, extrem de lichide, care su nt ușor

convertibile în numerar şi sunt supuse unui risc nesemnificativ de schimbare a valorii.

Pagina | 23
I. STOCURILE
Stocurile sunt active circulante:
a. deţinute pentru a fi vândute pe parcursul desfăşurării normale a activităţii;
b. în curs de producţie în vederea vânzării în procesul desfăşurării normale a
activităţii;
sau
c. sub formă de materii prime, materiale şi alte consumabile care urmează să fie
folosite în procesul de producţie sau pentru prestarea de servicii.

În cadrul stocurilor sunt cuprinse:

- materii prime  bunuri care participă direct la fabricarea produselor şi se regăsesc în

produsul finit integral sau parţial, fie în starea lor iniţială, fie
transformată.
- materiale  bunuri care participă sau ajută la procesul de fabricaţie sau de
consumabile exploatare fără a se regăsi, de regulă, în produsul finit; în această
categorie se regăsesc materialele auxiliare, combustibilii, materialele
pentru ambalat, piesele de schimb, seminţele şi materialele de
plantat, furajele şi alte materiale consumabile.
- materiale de  bunuri materiale care nu se consumă de la prima întrebuinţare, dar
natura care nu îndeplinesc condiţiile spre a fi considerate imobilizări
obiectelor de corporale 17; în această categorie sunt incluse: scule, dispozitive,
inventar verificatoare (SDV- uri), matriţe, modele, echipamente de protecţie şi
cazarmament ş.a..
- stocuri în curs  stocuri cumpărate, pentru care s-au transferat riscurile şi beneficiile
de aferente, dar care sunt în curs de aprovizionare.
aprovizionare
- producţie în  producţia care nu a trecut prin toate fazele/stadiile de prelucrare,
curs de prevăzute în procesul tehnologic, precum şi produsele nesupuse
execuţie probelor şi recepţiei tehnice sau necompletate în întregime; tot aici
se cuprind şi serviciile şi studiile în curs de execuţie sau neterminate.
- semifabricate  produsele al căror proces tehnologic a fost terminat într -o secţie
(fază de fabricaţie) şi care trec în continuare în procesul tehnologic
al altei secţii (faze de fabricaţie) sau se livrează terţilor.
- produse finite  produsele care au parcurs în întregime fazele procesului de
fabricaţie şi nu mai au nevoie de prelucrări ulterioare în cadrul
entităţii, putând fi depozitate în vederea livrării sau expediate direct
clienţilor.
- produse  reprezintă rebuturile, materialele recuperabile şi deşeurile.
reziduale
- stocuri aflate  bunuri aflate în custodie, pentru prelucrare sau în consignaţie la
la terţi terţi, maşinile folosite numai ca material de demonstraţie pentru
negociere în domeniul automobilelor, cu durată de utilizare de sub
un an.
- activele  sunt acele active care urmează a fi recoltate ca produse agricole sau
biologice de vândute ca active biologice. Aici sunt incluse animalele destinate
natura producției de carne, animalele deținute în vederea vânzării, peștii

17 Bunurile incluse în categoria imobilizărilor corporale trebuie să îndeplinească simultan două condiţii: durata de
utilizare mai mare de un, iar valoarea mai mare decât limita prevăzută de lege, actualmente 2500 lei.

Pagina | 24
 stocurilor din fermele piscicole, culturile, cum ar fi cele de porumb şi grâu, şi
copacii crescuți pentru cherestea.
- produse  sunt cele rezultate la momentul recoltării de la activele biologice ale
agricole entității, cum ar fi, de exemplu, lâna, copaci tăiați, bumbac, lapte,
struguri, fructe culese etc.
- mărfuri  bunuri pe care entitatea le cumpără în vederea revânzării sau
produsele predate spre vânzare magazinelor proprii.
- ambalaje  cuprind ambalajele refolosibile, achiziţionate sau fabricate, destinate
produselor vândute şi care în mod temporar pot fi păstrate de terţi,
cu obligaţia restituirii în condiţiile prevăzute în contracte.

Stocurile se prezintă în bilanț la valoarea de intrare mai puțin ajustările cumulate

pentru pierdere de valoare. 18

II. CREANŢE
Creanţele reprezintă drepturile aparţinând unor persoane numite creditori care au
avansat valori economice altor persoane numite debitori, de a primi de la acestea din urmă,
echivalentul bunurilor date.
În categoria creanţelor sunt cuprinse:

- creanţe  clienţi - persoane fizice sau juridice care au cumpărat bunuri, li

comerciale s-au prestat servicii sau efectuat lucrări şi de la care urmează să
primim un echivalent valoric.
 efecte comerciale de primit - titlurile de valoare negociabile care
atestă existenţa unei creanţe în cadrul relaţiilor comerciale cu
decontare pe termen scurt.
 avansuri acordate furnizorilor.
- creanţe faţă de  cuprind avansurile din salarii, alte creanţe faţă de personal.
personal
- creanţe generate de relaţiile de decontări cu asigurările şi protecţia socială;
- creanţe faţă de  pentru capitalul subscris nevărsat încă.
asociaţi sau
acţionari
- creanţe generate de relaţiile de decontări cu bugetul statului şi fonduri speciale;
- creanţe privind  împrumuturi acordate în cadrul grupului de societăţi plus
decontările în dobânzile aferente.
cadrul grupului de
societăţi
- debitori diverşi  persoanele care au beneficiat de valoarea avansată urmând să
dea echivalentul corespunzător.

În bilanţ, creanţele se înregistrează la valoarea lor nominală (înscrisă în documentele

justificative) diminuată cu ajustările pentru depreciere. Ajustările apar în cazul în care se
estimează că o creanţă nu se va încasa integral, în contabilitate înregistrân du-se la nivelul
sumei care nu se mai poate recupera.

18 Se înregistrează ajustările pentru pierdere de valoare atunci când valoarea de intrare contabilă a stocurilor nu coincid e
cu valoarea realizabilă netă (valoare ce poate fi obţinută prin utilizarea sau vânzarea lor).

Pagina | 25
III. INVESTIŢII PE TERMEN SCURT
Investiţiile pe termen scurt evidenţiază acţiunile deținute la entitățile afiliate,
obligaţiuni emise şi răscumpărate şi alte investiţii pe termen scurt, cumpărate în vederea
obținerii de venituri financiare într-un termen scurt. Aceste titluri de valoare sunt
cumpărate pentru o perioadă mică de timp şi ulterior vândute, urmărindu -se obţinerea
unui câştig dintre preţul de vânzare (mai mare) şi preţul de achiziţie (mai mic).
Elementele patrimoniale incluse în această categorie sunt:

- acţiuni deţinute la entităţile afiliate,

- obligaţiuni emise şi răscumpărate,
- obligaţiuni,
- alte investiţii pe termen scurt şi creanţe asimilate.

În bilanţ, investițiile pe termen scurt sunt înregistrate la valoarea de intrare (prețul

de cumpărare sau la valoarea stabilită potrivit contractelor) diminuată cu ajustările pentru
pierdere de valoare.

IV. CASA ŞI CONTURI LA BĂNCI

Casa şi conturi la bănci evidenţiază disponibilităţile băneşti în numerar sau în
conturi la bănci, precum şi alte valori care îmbracă forma de bani. Elementele din această
categorie sunt înregistrate la valoarea lor nominală. Disponibilitățile aflate în
bănci/casierie, precum şi mișcarea acestora (încasări și plăți efectuate), sunt evidenţiate
distinct în lei și în valută. 19
În această categorie sunt cuprinse elemente precum:

- valori de încasat  evidenţiază cecurile şi efectele comerciale primite de la clienţi,

depuse la bănci pentru încasare;
- conturi curente  evidenţiază disponibilitățile în lei și valută existente în conturi
la bănci la bănci;
- casa  evidenţiază numerarul existent în casieria firmei în lei și/sau
valută;
- alte valori  evidenţiază bonurile valorice, timbre fiscale și poștale, bilete de
tratament și odihnă, tichete și bilete de călătorie, tichetele de
masa şi alte valori similare.
- acreditive  deschiderea unor conturi la bănci, în lei sau în valută, în
favoarea unor furnizori, în vederea efectuării unor plăţi față de
aceştia;

- avansuri de  sumele în numerar, puse la dispoziţia personalului sau a

trezorerie terţilor, în vederea efectuării unor plăţi în favoarea entităţii.

Notă: În contul de viramente interne se înregistrează transferurile de disponibilități bănești

între conturile la bănci, precum și între conturile la bănci și casieria entității.

19 Operațiunile privind încasările și plățile în valută se înregistrează în contabilitate la cursul de schimb valutar,
comunicat de Banca Națională a României, de la data efectuării operațiunii. La finele fiecărei luni, disponibilitățile în
valută și alte valori de trezorerie, cum sunt titluri de stat în valută, acreditive și depozite în valută se evaluează la cur su l
de schimb al pieței valutare, comunicat de Banca Națională a României din ultima zi bancară a lunii în cauză. Diferențele
de curs înregistrate se recunosc în contabilitate la venituri sau cheltuieli din diferențe de curs valutar, după caz.

Pagina | 26
C. CHELTUIELI ÎN AVANS
Cheltuielile în avans se referă la acele cheltuieli efectuate în exercițiul financiar
curent, dar care urmează a se suporta eșalonat pe cheltuieli, pe baza unui scadențar, în
perioadele/exercițiile financiare viitoare. Astfel de cheltuieli înregistrate în avans sunt, de
exemplu: chiriile, abonamentele, certificatele de emisii de gaze cu efect de seră
achiziționate, sumele aferente prestării ulterioare de servicii (asistenţă tehnică), ş.a.

PASIVUL BILANŢIER
(CAPITALURI PROPRII ŞI DATORII)

Având în vedere provenienţa (modul de finanţare) şi gradul de exigibilitate a

surselor, elementele de pasiv sunt grupate astfel:

A. Capitaluri proprii

 Datorii pe termen lung

B. Datorii
 Datorii pe termen scurt
PASIV

C. Provizioane

D. Venituri în avans

A. CAPITALURI PROPRII
Capitalurile proprii reprezintă dreptul acționarilor asupra activelor unei entități,
după deducerea tuturor datoriilor. Pentru categoria de capitaluri proprii se folosesc şi
termenii de active nete sau capital și rezerve.
În această categorie sunt cuprinse următoarele elemente:

- capital social  constituie aportul acţionarilor sau asociaţilor la capitalul firmei,

aport care poate fi în bani şi/sau în bunuri;
 se înregistrează în contabilitate pe baza actelor de constituir e a
persoanei juridice şi a documentelor justificative privind
vărsămintele de capital;
 se prezintă separat capitalul vărsat şi capitalul nevărsat.
- prime de capital  reprezintă excedentul dintre valoarea de emisiune şi valoarea
nominală a acţiunilor sau părţilor sociale.
 pot fi:
 prime de emisiune se determină ca diferență între prețul de
emisiune de noi acțiuni sau părți sociale și valoarea
nominală a acestora;
 prima de fuziune diferență între valoarea aportului rezultat
din fuziune și valoarea cu care a crescut capitalul social al

Pagina | 27
 societății absorbante;
 prima de aport se calculează ca diferență între valoarea
bunurilor aportate și valoarea nominală a capitalului social
cu care au fost remunerate aceste aporturi;
 prima de conversie a obligațiunilor în acțiuni se calculează ca
diferență între valoarea nominală a obligațiunilor
corespunzătoare împrumuturilor obligatare și valoarea
acțiunilor emise potrivit prevederilor contractuale, atunci
când valoarea obligațiunilor depășește valoarea acțiunilor
corespunzătoare.
- rezerve din  reprezintă plusul sau minusul rezultat din reevaluarea
reevaluare imobilizărilor corporale.
- rezerve  constituite din profit sau alte surse, sunt capitalizate în mod
durabil de întreprindere până la o decizie contrară a organelor
competente.
 pot fi:
 rezerve legale, care se constituie anual din profitul entității,
în cotele și limitele prevăzute de lege, și din alte surse
prevăzute de lege;
 rezervele statutare sau contractuale se constituie anual din
profitul net al entității, conform prevederilor din actul
constitutiv al acesteia;
 alte rezerve neprevăzute de lege sau de statut pot fi
constituite facultativ pe seama profitului net pentru
acoperirea pierderilor contabile sau în alte scopuri, potrivit
hotărârii adunării generale a acționarilor sau asociaților, cu
respectarea prevederilor legale.
- rezultatul  rezultatul exercițiului 20 se determină la închiderea exerciţiului
obţinut financiar, ca diferență între veniturile și cheltuielile exercițiului,
(profit/pierdere) şi reprezintă soldul final al contului de profit și pierdere.
 poate fi:
 rezultatul exerciţiului curent;
 rezultatul reportat (provenit din preluarea, la începutul
exercițiului financiar curent, a rezultatului din contul de
profit și pierdere al exercițiului financiar precedent).

B. DATORII
Datoriile reprezintă obligaţii actuale ale entității ce decurg din evenimente trecute și
prin decontarea cărora se așteaptă să rezulte o ieșire de resurse care încorporează
beneficii economice.
Având în vedere scadenţa (termenul de plată), datoriile se clasifică în:

- datorii pe  reprezintă datoriile curente, respectiv sumele care trebuie plătite

termen scurt într-o perioadă de până la un an;
 o datorie trebuie clasificată ca datorie pe termen scurt atunci când:
a) se așteaptă să fie decontată în cursul normal al ciclului de

20 Exerciţiul financiar reprezintă un an calendaristic (1 ianuarie – 31 decembrie). Excepţie fac:  anul de înființare a
firmei, când exerciţiul financiar începe la data înfiinţării firmei şi se termină la 31 decembrie;  anul când firma se
desfiinţează, exerciţiul financiar începe la 1 ianuarie şi se termină la data desfiinţării firmei.

Pagina | 28
 exploatare al entității; sau b) este exigibilă în termen de 12 luni de
la data bilanțului.
- datorii pe  reprezintă sumele care trebuie plătite într-o perioadă mai mare de
termen lung un an;
 entitățile trebuie să mențină clasificarea datoriilor pe termen lung
purtătoare de dobândă în această categorie chiar și atunci când
acestea sunt exigibile în 12 luni de la data bilanțului, dacă: a)
termenul inițial a fost pentru o perioadă mai mare de 12 luni; și b)
există un acord de refinanțare sau de reeșalonare a plăților, care
este încheiat înainte de data bilanțului.

După felul sau natura lor, datoriile se împart în:

- datorii  credite bancare pe termen lung/scurt, împrumuturi din emisiuni de
financiare obligațiuni.
- datorii  țin evidența datoriilor și a decontărilor în relațiile cu furnizorii
comerciale pentru aprovizionările de bunuri / prestări servicii / efectuare
lucrări;
 cuprind elemente precum:
 furnizori (persoane fizice sau juridice de la care s-au cumpărat
bunuri/ s-au prestat servicii sau efectuat lucrări şi cărora
urmează să plătim un echivalent valoric).
 efecte comerciale de plătit (titluri de valoare negociabile care
atestă existenţa unei datorii în cadrul relaţiilor comerciale cu
decontare pe termen scurt).
 avansuri primite de la clienţi.
- datorii fiscale  impozite şi taxe datorate statului.
- datorii  salariile datorate angajaţilor.
salariale
- datorii sociale  contribuţiile la asigurările şi protecţia socială aferente salariilor.
- datorii faţă de  cum ar fi, de exemplu, dividendele.
asociaţi şi
acţionari
- creditori  persoane fizice sau juridice, altele decât cele menţionate mai sus,
diverşi care au avansat o valoare economică şi urmează să primească un
echivalent valoric.

C. PROVIZIOANE
Provizioanele reprezintă fondurile constituite pe seama cheltuielilor destinate să
acopere datoriile a căror natură este clar definită și care la data bilanțului este probabil să
existe, sau este cert că vor exista, dar care sunt incerte în ceea ce privește valoarea sau data
la care vor apărea. Deci, provizioanele sunt datorii cu exigibilitate sau valoare incertă.
În stabilirea valorii lor, provizioanele trebuie să fie strict corelate cu riscurile și
cheltuielile estimate. Un provizion va fi recunoscut numai în momentul în care: a) o
entitate are o obligaţie curentă generată de un eveniment anterior; b) este probabil ca o
ieşire de resurse să fie necesară pentru a onora obligaţia respectivă; şi c) poate fi realizată
o estimare credibilă a valorii obligaţiei.
Provizioanele se constituie pentru elemente cum sunt: litigii, amenzi și penalități,
despăgubiri, daune și alte datorii incerte; cheltuieli legate de activitatea de service în

Pagina | 29
perioada de garanție și alte cheltuieli privind garanția acordată clienților; dezafectare
imobilizări corporale și alte acțiuni similare legate de acestea; acțiunile de restructurare;
pensii și obligații similare; impozite; terminarea contractului de munca; prime ce urmează
a se acorda personalului din profitul realizat, potrivit prevederilor legale sau contractuale;
provizioane in legătura cu acorduri de concesiune; provizioane pentru contracte cu titlu
oneros ş.a.
Provizioanele, în contabilitate, sunt înregistrate pe feluri de provizioane, în funcție de
natura, scopul sau obiectul pentru care au fost constituite. Provizioanele trebuie revizuite
la data fiecărui bilanț și ajustate pentru a reflecta cea mai bună estimare curentă. În cazul
în care pentru stingerea unei obligații nu mai este probabilă o ieșire de resurse, provizionul
trebuie anulat prin reluare la venituri.

D. VENITURI ÎN AVANS
În bilanţ, în categoria Venituri în avans sunt incluse subvenţiile pentru investiţii şi
veniturile înregistrate în avans.
- subvenţiile  reprezintă valori primite de o întreprindere de la bugetul de stat
pentru investiţii sau alte surse, cu titlu nerambursabil, în scopul achiziţionării sau
producerii de active imobilizate.
- venituri  reprezintă veniturile realizate în exercițiul financiar curent, dar
înregistrate în care privesc exercițiile financiare următoare. Astfel de venituri
avans sunt precum cele din: chirii, abonamente, alte venituri aferente
perioadelor sau exercițiilor următoare.

FORMELE BILANŢULUI
Modelul de principiu al bilanţului contabil este forma tabel, cunoscută în literatura
de specialitate şi sub denumirile de bilanţ cont sau bilanţ cu două secţiuni separate. Această
formă a bilanţului este un tabel cu două coloane separate, prima coloană fiind destinată
completării elementelor de activ, iar a doua elementelor de pasiv (capitaluri proprii şi
datorii).
Având în vedere numărul şi diversitatea elementelor patrimoniale, se impune o
ordonare a acestora. Astfel, elementele de activ sunt prezentate în bilanţ după destinaţie şi
în ordinea inversă a lichidităţii (gradul de reînnoire sau durata de transformare în bani), în
timp ce elementele de pasiv (capitaluri proprii şi datorii) sunt prezentate în bilanţ după
natura surselor de finanţare şi în ordinea inversă a exigibilităţii (scadenţă, termen de
plată).

Pagina | 30
 Bilanţul contabil sub formă de tabel se prezintă după cum urmează:

BILANŢ
la data de …………………….. - lei -

Sold la: Sold la:

ACTIV PASIV
01.01.N 31.12.N 01.01.N 31.12.N
A. Active imobilizate A. Capital şi rezerve
I. Imobilizări necorporale I. Capital
II. Imobilizări corporale II. Prime de capital
III. Imobilizări financiare III. Rezerve din reevaluare
B. Active circulante IV. Rezerve
I. Stocuri V. Profitul sau pierderea
II. Creanţe reportat(ă)
III. Investiţii pe termen scurt VI. Profitul sau pierderea
IV. Casa şi conturi la bănci exercițiului financiar

B. Datorii
I. Datorii pe termen lung
C. Cheltuieli în avans
II. Datorii pe termen scurt
C. Provizioane
D. Venituri în avans
TOTAL ACTIV ∑1 ∑2 TOTAL PASIV ∑1 ∑2

Forma tabelară a bilanţului are la bază ecuaţia specifică:

ACTIV = PASIV

sau, dacă avem în vedere faptul că Pasivul = Capital propriu + Datorii, atunci ecuaţia
devine:
ACTIV = CAPITAL PROPRIU + DATORII

O altă formă a bilanţului, utilizată în prezent de entităţile contabile, este forma listă
sau diferenţă. Acest model are o singură coloană atât pentru elementele de activ, cât şi
pentru cele de pasiv (capitaluri proprii şi datorii) şi se prezintă, într -o variantă simplificată,
după cum urmează:

BILANŢ
la data de …………………….. - lei -

Sold la:
DENUMIREA ELEMENTULUI
01.01.N 31.12.N
A. ACTIVE IMOBILIZATE
I. Imobilizări necorporale
II. Imobilizări corporale
III. Imobilizări financiare
B. ACTIVE CIRCULANTE
I. Stocuri
II. Creanţe
III. Investiţii pe termen scurt
IV. Casa şi conturi la bănci
C. CHELTUIELI ÎN AVANS
D. DATORII: SUMELE CARE TREBUIE PLĂTITE ÎNTR-O PERIOADĂ DE PÂNĂ LA UN
AN
E. ACTIVE CIRCULANTE NETE / DATORII CURENTE NETE

Pagina | 31
 Sold la:
DENUMIREA ELEMENTULUI
01.01.N 31.12.N
F. TOTAL ACTIVE MINUS DATORII CURENTE
G. DATORII: SUMELE CARE TREBUIE PLĂTITE ÎNTR-O PERIOADĂ MAI MARE DE
UN AN
H. PROVIZIOANE
I. VENITURI ÎN AVANS
J. CAPITAL ŞI REZERVE
I. Capital
II. Prime de capital
III. Rezerve din reevaluare
IV. Rezerve
V. Profitul sau pierderea reportat(ă)
VI. Profitul sau pierderea la sfârşitul exercițiului financiar

Ecuaţia proprie acestei scheme de bilanţ este de forma:

ACTIV – DATORII = CAPITAL PROPRIU

APLICAŢIE
Societatea comercială Alfa, având ca obiect de activitate producţia, dispune la
1 ianuarie anul N de următoarele elemente patrimoniale:
Nr. Valoare
Elemente patrimoniale
crt. (lei)
1. Capital social subscris vărsat 25.000
2. Echipamente tehnologice (mașini, utilaje și instalații de lucru) 20.000
3. Împrumuturi primite de la bancă pentru 18 luni 15.000
4. Construcţii 10.000
5. Sume de încasat de la clienţi 4.000
6. Datorii faţă de furnizori 3.000
7. Materii prime 3.000
8. Numerar în casierie 1.000
9. Produse finite 8.000
10. Conturi la bănci 2.000
11. Rezerve legale 5.000

Se cere:
a) să se încadreze fiecare element patrimonial în structura de activ/pasiv;
b) să se întocmească bilanţul sub formă de tabel şi sub formă de listă.

Rezolvare:
a) încadrarea elementelor patrimoniale în structura de activ/pasiv:

Nr. Valoare Structura de activ/pasiv în care se încadrează

Elemente patrimoniale
crt.
1. Capital social subscris vărsat
2. Echipamente tehnologice
(mașini, utilaje și instalații de
lucru)
3. Împrumuturi primite de la
bancă pentru 18 luni
(lei) elementele patrimoniale
25.000 Pasiv - Capital şi rezerve
20.000 Active imobilizate – Imobilizări corporale
15.000 Pasiv – Datorii pe termen lung – datorii
financiare - Credite bancare pe termen lung

Pagina | 32
 Nr. Valoare Structura de activ/pasiv în care se încadrează
Elemente patrimoniale
crt. (lei) elementele patrimoniale
4. Construcţii 10.000 Active imobilizate – Imobilizări corporale
5. Sume de încasat de la clienţi 4.000 Active circulante – Creanţe - Clienţi
6. Datorii faţă de furnizori 3.000 Pasiv – Datorii pe termen scurt – datorii
comerciale - Furnizori
7. Materii prime 3.000 Active circulante - Stocuri
8. Numerar în casierie 1.000 Active circulante – Casa şi conturi la bănci –
Casa în lei
9. Produse finite 8.000 Active circulante - Stocuri
10. Disponibilităţi băneşti în 2.000 Active circulante – Casa şi conturi la bănci –
conturi la bănci Conturi la bănci în lei
11. Rezerve legale 5.000 Pasiv - Capital şi rezerve

b) întocmirea bilanţului sub formă de tabel şi sub formă de listă:

- forma tabel:
Bilanţ
la data de 31 decembrie anul N-1
- lei -
ACTIV PASIV
1. Construcţii 10.000 1. Capital subscris vărsat 25.000
2. Echipamente tehnologice 20.000 2. Rezerve legale 5.000
3. Materii prime 3.000 3. Credite bancare pe termen lung 15.000
4. Produse finite 8.000 4. Furnizori 3.000
5. Clienţi 4.000
6. Conturi la bănci în lei 2.000
7. Casa în lei 1.000
TOTAL ACTIV 48.000 TOTAL PASIV 48.000

Se constată că se respectă egalitatea bilanţieră: Total ACTIV = Total PASIV

(48.000 lei) (48.000 lei)
- forma listă - varianta simplificată:

Bilanţ
la data de 31 decembrie anul N-1
- lei -
Denumirea elementului Sume
A. Active imobilizate 30.000
B. Active circulante 18.000
C. Cheltuieli în avans 0
D. Datorii: sumele care trebuie plătite într-o perioadă de până la un an 23.000
E. Active circulante nete/datorii curente nete 5.000
F. Total active minus datorii curente 25.000
G. Datorii: sumele care trebuie plătite într-o perioadă mai mare de un an 30.000
H. Provizioane 0
I. Venituri în avans 0
J. Capital şi rezerve 5.000
I. Capital subscris 25.000
II. Profitul sau pierderea reportat(ă) 20.000
III. Profitul sau pierderea exercițiului financiar 10.000

Se constată că se respectă ecuaţia ACTIV - DATORII = CAPITAL PROPRIU

proprie acestei forme de bilanţ: (48.000 lei) (18.000 lei) (30.000 lei)

Pagina | 33
TIPURI DE MODIFICĂRI BILANŢIERE

Bilanţul prezintă elementele patrimoniale existente într-o entitate contabilă la un

anumit moment (sfârşitul unei perioade contabile).
Dar activitatea desfăşurată de entitatea contabilă presupune operaţii economico -
financiare ce determină mişcări de valori şi în consecinţă modificări în masa patrimoniului.
Aceste modificări se prezintă fie sub formă de creşteri, fie sub formă de micşorări, dar în
permanenţă se menţine egalitatea bilanţieră dintre activ şi pasiv. Toate aceste operaţii pot
fi încadrate în:
 patru tipuri de modificări bilanţiere, dacă se are în vedere egalitatea bilanţieră
Activ=Pasiv,
 nouă tipuri de modificări bilanţiere, dacă se are în vedere egalitatea bilanţieră
Activ=Capital propriu+Datorii.

Tipurile de modificări bilanţiere se prezintă astfel:

Activ = Pasiv Activ = Capital propriu + Datorii

(A = P) (A = C + D)
creşterea simultană cu aceeaşi
mărime a unui element de activ
creşterea simultană cu A+X=(C+X)+D
şi a unui element de capital
aceeaşi mărime a unui
A+X=P+X propriu;
element de activ şi a unui
creşterea simultană cu aceeaşi
element de pasiv
A+X=C+(D+X) mărime a unui element de activ
şi a unui element de datorii;
micşorarea simultană cu
aceeaşi mărime a unui element
A-X=(C-X)+D de activ şi a unui element de
micşorarea simultană cu
capital propriu;
aceeaşi mărime a unui
A–X=P-X
element de activ şi a unui
micşorarea simultană cu
element de pasiv
aceeaşi mărime a unui element
A-X=C+(D-X)
de activ şi a unui element de
datorii;
creşterea unui element de creşterea unui element de activ
activ concomitent cu concomitent cu micşorarea cu
A+X–X=P micşorarea cu aceeaşi A+X–X=C+D aceeaşi mărime a unui element
mărime a unui element tot tot de activ
de activ
creşterea unui element de
capital propriu concomitent cu
A=(C+X-X)+D micşorarea cu aceeaşi mărime a
unui element tot de capital
creşterea unui element de
propriu
pasiv concomitent cu
creşterea unui element de
A=P+X-X micşorarea cu aceeaşi
datorii concomitent cu
mărime a unui element tot A=C+(D+X–X )
micşorarea cu aceeaşi mărime a
de pasiv
unui element tot de datorii
creşterea unui element de
A=(C+X)+(D–X) capital propriu concomitent cu
micşorarea cu aceeaşi mărime a

Pagina | 34
 Activ = Pasiv Activ = Capital propriu + Datorii
(A = P) (A = C + D)
unui element de datorii
creşterea unui element de
datorii concomitent cu
A=(C-X)+(D+X)
micşorarea cu aceeaşi mărime a
unui element de capital propriu

Aplicaţie
Societatea comercială Alfa, având ca obiect de activitate producţia, prezintă la
1 ianuarie anul N următoare situaţie iniţială:

Bilanţ iniţial
la data de 31 decembrie anul N-1
- lei -
ACTIV PASIV
1. Construcţii 10.000 1. Capital subscris vărsat 25.000
2. Echipamente tehnologice 20.000 2. Rezerve legale 5.000
3. Materii prime 3.000 3. Credite bancare pe termen lung 15.000
4. Produse finite 8.000 4. Furnizori 3.000
5. Clienţi 4.000
6. Conturi la bănci în lei 2.000
7. Casa în lei 1.000
TOTAL ACTIV 48.000 TOTAL PASIV 48.000

Se constată că se respectă egalitatea bilanţieră: Total ACTIV = Total PASIV

(48.000 lei) (48.000 lei)

Presupunem că pe parcursul perioadei au loc următoarele operaţii economico -financiare:

Se primeşte de la bancă un împrumut în valoare de 1.500 lei, pe o perioadă

Operaţia 1 de şase luni, banii fiind viraţi în contul societăţii de la bancă, conform
Extrasului de cont nr. 1/10 ianuarie anul N.

Elementele patrimoniale care se modifică în urma acestei operaţii sunt:

 Conturi la bănci în lei (A) + 1.500 lei (de la 2.000 lei la 3.500 lei);
 Credite bancare pe termen scurt (P) + 1.500 lei (de la 0 lei la 1.500 lei).
Tipul de modificare bilanţieră este: A+X=P+X.
După această operaţie, bilanţul contabil se prezintă astfel:

Pagina | 35
 Bilanţ 1
întocmit după operaţia 1
- lei -
ACTIV PASIV
1. Construcţii 10.000 1. Capital subscris vărsat 25.000
2. Echipamente tehnologice 20.000 2. Rezerve legale 5.000
3. Materii prime 3.000 3. Credite bancare pe termen lung 15.000
4. Produse finite 8.000 4. Furnizori 3.000
5. Clienţi 4.000 5. Credite bancare pe termen scurt 1.500
6. Conturi la bănci în lei 3.500 (0+1.500)
(2.000+1.500)
7. Casa în lei 1.000
TOTAL ACTIV 49.500 TOTAL PASIV 49.500

Concluzii: În bilanţul 1, faţă de bilanţul iniţial, operaţia a produs următoarele:

 modificarea concomitentă, cu aceeaşi sumă (1.500 lei) şi în acelaşi sens (creştere) a
două poziţii din bilanţ, una din activ şi alta din pasiv;
 totalul bilanţului s-a modificat în ambele părţi cu aceeaşi sumă şi în acelaşi sens;
 egalitatea bilanţieră se menţine:
49.500 Activ 1 = 49.500 Pasiv 1

48.000 Activ iniţial + 1.500 Conturi la bănci în lei 48.000 Pasiv iniţial + 1.500 Credite bancare pe termen scurt

Se plătesc integral datoriile faţă de furnizori cu disponibilităţi băneşti din

Operaţia 2
contul societăţii de la bancă, conform Ordinului de plată nr. 1/12 ianuarie
anul N.
Elementele patrimoniale care se modifică în urma acestei operaţii sunt:
 Conturi la bănci în lei (A) – 3.000 lei (de la 3.500 lei la 500 lei);
 Furnizori (P) – 3.000 lei (de la 3.000 lei la 0 lei).
Tipul de modificare bilanţieră este: A-X=P-X.
După această operaţie, bilanţul contabil se prezintă astfel:

Bilanţ 2
întocmit după operaţia 2
- lei -
ACTIV PASIV
1. Construcţii 10.000 1. Capital subscris vărsat 25.000
2. Echipamente tehnologice 20.000 2. Rezerve legale 5.000
3. Materii prime 3.000 3. Credite bancare pe termen lung 15.000
4. Produse finite 8.000 4. Furnizori 0
5. Clienţi 4.000 (3.000-3.000)
6. Conturi la bănci în lei 500 5. Credite bancare pe termen scurt 1.500
(3.500-3.000)
7. Casa în lei 1.000
TOTAL ACTIV 46.500 TOTAL PASIV 46.500

Pagina | 36
Concluzii: În bilanţul 2, faţă de bilanţul 1, operaţia a produs următoarele:
 modificarea concomitentă, cu aceeaşi sumă (3.000 lei) şi în acelaşi sens (scădere) a
două poziţii din bilanţ, una din activ şi alta din pasiv;
 totalul bilanţului s-a modificat în ambele părţi cu aceeaşi sumă şi în acelaşi sens;
 egalitatea bilanţieră se menţine:
46.500 Activ 2 = 46.500 Pasiv 2

49.500 Activ 1 - 3.000 Conturi la bănci în lei 49.500 Pasiv 1 - 3.000 Furnizori

Se încasează jumătate din creanţele faţă de clienţi, în numerar, conform

Operaţia 3
Chitanţei nr. 1/20 ianuarie anul N.

Elementele patrimoniale care se modifică în urma acestei operaţii sunt:

 Casa în lei (A) + 2.000 lei (de la 1.000 lei la 3.000 lei);
 Clienţi (A) – 2.000 lei (de la 4.000 lei la 2.000 lei).
Tipul de modificare bilanţieră este: A+X -X=P.
După această operaţie, bilanţul contabil se prezintă astfel:
Bilanţ 3
întocmit după operaţia 3
- lei -
ACTIV PASIV
1. Construcţii 10.000 1. Capital subscris vărsat 25.000
2. Echipamente tehnologice 20.000 2. Rezerve legale 5.000
3. Materii prime 3.000 3. Credite bancare pe termen lung 15.000
4. Produse finite 8.000 4. Credite bancare pe termen scurt 1.500
5. Clienţi 2.000
(4.000-2.000)
6. Conturi la bănci în lei 500
7. Casa în lei 3.000
(1.000+2.000)
TOTAL ACTIV 46.500 TOTAL PASIV 46.500

Concluzii: În bilanţul 3, faţă de bilanţul 2, operaţia a produs următoarele:

 modificarea concomitentă, cu aceeaşi sumă (2.000 lei) şi în sens opus
(creştere/scădere) a două poziţii din bilanţ, ambele din activ, pasivul rămânând
neschimbat;
 totalul bilanţului nu s-a modificat;
 egalitatea bilanţieră se menţine:

46.500 Activ 3 = 46.500 Pasiv 3

46.500 Activ 2 + 2.000 Casa în lei - 2.000 Clienţi 46.500 Pasiv 2

Se majorează capitalul social prin încorporarea unei părţi din rezervele

Operaţia 4
legale, în valoare de 3.500 lei, conform Notei de contabilitate nr. 1/25
ianuarie anul N.
Elementele patrimoniale care se modifică în urma acestei operaţii sunt:
 Capitalul subscris vărsat (P) + 3.500 lei (de la 25.000 lei la 28.500 lei);
 Rezerve legale (P) – 3.500 lei (de la 5.000 lei la 1.500 lei).

Pagina | 37
Tipul de modificare bilanţieră este: A =P+X –X.
După această operaţie, bilanţul contabil se prezintă astfel:

Bilanţ 4
întocmit după operaţia 4
- lei -
ACTIV PASIV
1. Construcţii 10.000 1. Capital subscris vărsat 28.500
2. Echipamente tehnologice 20.000 (25.000+3.500)
3. Materii prime 3.000 2. Rezerve legale 1.500
4. Produse finite 8.000 (5.000-3.500)
5. Clienţi 2.000 3. Credite bancare pe termen lung 15.000
6. Conturi la bănci în lei 500 4. Credite bancare pe termen scurt 1.500
7. Casa în lei 3.000
TOTAL ACTIV 46.500 TOTAL PASIV 46.500

Concluzii: În bilanţul 4, faţă de bilanţul 3, operaţia a produs următoarele:

 modificarea concomitentă, cu aceeaşi sumă (3.500 lei) şi în sens opus
(creştere/scădere) a două poziţii din bilanţ, ambele din pasiv, activul rămânând
neschimbat;
 totalul bilanţului nu s-a modificat;
 egalitatea bilanţieră se menţine:

46.500 Activ 4 = 46.500 Pasiv 4

46.500 Activ 3 46.500 Pasiv 3 + 3.500 Capital subscris vărsat - 3.500 Rezerve legale

Pagina | 38
 Capitolul III. CONTUL DE PROFIT ŞI PIERDERE ŞI
PERFORMANŢA ÎNTREPRINDERII

STRUCTURILE CONTULUI DE PROFIT ŞI PIERDERE

Activităţile economico-sociale, consumatoare de resurse (cheltuieli) şi producătoare
de rezultate (venituri), care provoacă transformări în masa patr imoniului, sunt descrise
prin Contul de profit şi pierdere. Acesta evidenţiază şi explică într -o formă analitică
rezultatele prin prisma raporturilor de echilibru dintre cheltuieli şi venituri, ecuaţia
generală fiind de forma:
Ch  R = V , unde: Ch = cheltuieli, V = venituri, R = rezultatul

Aşadar elementele direct legate de determinarea rezultatului, deci de performanţa

întreprinderii, şi cuprinse în contul de profit şi pierdere sunt veniturile şi cheltuielile.
 Veniturile constituie creşteri ale beneficiilor economice înregistrate pe parcursul
perioadei contabile, sub formă de intrări sau creşteri ale activelor ori reduceri ale
datoriilor, care se concretizează în creşteri ale capitalurilor proprii, altele decât cele
rezultate din contribuţii ale acţionarilor.
 Cheltuielile constituie diminuări ale beneficiilor economice înregistrate pe
parcursul perioadei contabile sub formă de ieşiri sau scăderi ale valorii activelor ori
creşteri ale datoriilor, care se concretizează în reduceri ale capitalurilor proprii,
altele decât cele rezultate din distribuirea acestora către acţionari.

VENITURILE
Veniturile sunt recunoscute în contul de profit şi pierdere atunci când se poate
evalua în mod credibil o creștere a beneficiilor economice viitoare legate de creșterea
valorii unui activ sau de scăderea valorii unei datorii; recunoașterea veniturilor se
realizează simultan cu recunoașterea creșterii de active sau reducerii datoriilor.
Contabilitatea veniturilor se ţine după natura lor, pe feluri de activităţi şi pe feluri
de venituri, astfel:
1) venituri din exploatare:
a) venituri din vânzarea de produse şi mărfuri, din prestări de servicii, din efectuarea
de lucrări;
b) venituri aferente costului producţiei, reprezentând variaţia în plus (creştere) sau în
minus (reducere) dintre valoarea la cost de producţie efectiv a stocur ilor de
produse şi servicii în curs de execuţie de la sfârşitul perioadei şi valoarea stocurilor
iniţiale ale produselor şi serviciilor în curs de execuţie, neluând în calcul ajustările
pentru depreciere reflectate;
c) venituri din producţia de imobilizări, reprezentând costul lucrărilor efectuate de
entitate pentru ea însăşi, care se înregistrează ca imobilizări corporale şi
necorporale;

Pagina | 39
 d) venituri din subvenţii de exploatare, reprezentând subvenţiile pentru acoperirea
diferenţelor de preţ şi pentru acoperirea pierderilor, precum şi alte subvenţii de
care beneficiază entitatea;
e) alte venituri din exploatarea curentă, cuprinzând veniturile din creanţe recuperate,
penalităţi contractuale, datorii prescrise, scutite sau anulate potrivit legii, precum şi
alte venituri din exploatare.
2) venituri financiare:
a) venituri din imobilizări financiare;
b) venituri din investiţii pe termen scurt;
c) venituri din investiţii financiare cedate;
d) venituri din diferenţe de curs valutar;
e) venituri din dobânzi;
f) venituri din sconturi primite în urma unor reduceri financiare;
g) alte venituri financiare.

CHELTUIELILE
Cheltuielile sunt recunoscute în contul de profit si pierdere atunci când se poate
evalua în mod credibil o diminuare a beneficiilor economice viitoare legate de o diminuare
a valorii unui activ sau de o creștere a valorii unei datorii; recunoașterea cheltuielilor are
loc simultan cu recunoașterea creșterii valorii datoriilor sau reducerii valorii activelor.
Contabilitatea cheltuielilor se ţine după natura lor, pe feluri de activităţi şi pe feluri
de cheltuieli, astfel:
1) cheltuieli de exploatare:
a) cheltuieli cu materiile prime şi materialele consumabile; costul de achiziţie al
obiectelor de inventar consumate; costul de achiziţie al materialelor nestocate,
trecute direct asupra cheltuielilor; contravaloarea energiei şi apei consumate;
valoarea activelor biologice de natura stocurilor; costul mărfurilor vândute şi al
ambalajelor;
b) cheltuieli cu serviciile executate de terţi, redevenţe, locaţii de gestiune şi chirii;
prime de asigurare; studii şi cercetări; cheltuieli cu alte servicii executate de terţi
(colaboratori); comisioane şi onorarii; cheltuieli de protocol, reclamă şi publicitate;
transportul de bunuri şi personal; deplasări, detaşări şi transferări; cheltuieli
poştale şi taxe de telecomunicaţii, servicii bancare şi altele;
c) cheltuieli cu personalul (salariile, asigurările şi protecţia socială şi alte cheltuieli cu
personalul, suportate de entitate);
d) alte cheltuieli de exploatare (cheltuielile legate de protejarea mediului înconjurător,
aferente perioadei; pierderi din creanţe şi debitori diverşi; despăgubiri, amenzi şi
penalităţi; donaţii, sponsorizări şi alte cheltuieli similare; cheltuieli privind activele
cedate şi alte operaţii de capital; creanţe prescrise potrivit legii; certificatele de
emisii de gaze cu efect de seră achiziţionate potrivit legislaţiei în vigoare şi ale căror
costuri pot fi determinate, aferente perioadei curente ş.a.).
2) cheltuieli financiare:
a) pierderi din creanţe legate de participaţii;
b) cheltuieli privind investiţiile financiare cedate;
c) diferenţele nefavorabile de curs valutar;
d) dobânzile privind exerciţiul financiar în curs;
e) sconturile acordate clienţilor;
f) pierderi din creanţe de natură financiară şi altele.

Pagina | 40
REFLECTAREA ÎN CONTABILITATE A CHELTUIELILOR ŞI A VENITURILOR

În baza principiului contabilității de angajamente, entitățile trebuie să evidențieze în

contabilitate toate veniturile și cheltuielile rezultate ca urmare a unor prevederi legale sau
contractuale.
Efectele tranzacțiilor și ale altor evenimente sunt recunoscute atunci când
tranzacțiile și evenimentele se produc (și nu pe măsură ce numerarul sau echivalentul său
este încasat sau plătit) și sunt înregistrate în contabilitate și raportate în situațiile
financiare ale perioadelor aferente. Astfel:
 veniturile delimitează în expresie bănească raporturile patrimoniale cu privire la
obţinerea şi realizarea rezultatelor. Realizarea lor se derulează în următoarele etape,
ce pot fi succesive sau simultane în timp: producţia  vânzarea  încasarea.
Înregistrarea contabilă a veniturilor se face în momentul obţinerii (producţiei) şi
vânzării produsului, indiferent de data încasării lor.
 cheltuielile desemnează în expresie bănească raporturile patrimoniale cu privire la
angajarea şi utilizarea resurselor economice în cadrul activităţilor desfăşurate de
entitatea contabilă. Cheltuielile sunt efectuate în următoarele etape, care pot fi
succesive sau simultane în timp: angajarea  consumul  plata. Înregistrarea
contabilă a cheltuielilor se face în în faza de angajare şi consum, indiferent de data
plăţii lor.
Ca urmare, este necesar să se determine momentul în care veniturile sunt considerate
realizate, iar apoi, să se stabilească cheltuielile corespunzătoare, în vederea determinării
rezultatului.

Din cele prezentate mai sus, rezultă că din totalul cheltuielilor şi a veniturilor
efectuate în cursul perioadei contabile:
 cheltuielile şi veniturile, care se referă la perioada contabilă curentă, vor fi incluse
(prezentate) în Contul de profit şi pierdere, iar pe baza lor se va determina rezultatul;
 cheltuielile efectuate în cursul perioadei, care nu se pot ataşa veniturilor realizate, vor
fi separate şi incluse în poziţiile bilanţiere de activ (stocuri cumpărate şi neconsumate;
cheltuieli înregistrate în avans);
 veniturile, care nu se referă la perioada contabilă curentă, vor fi separate şi incluse în
poziţiile bilanţiere de pasiv (veniturile obţinute dar nerealizate constând în producţia
stocată şi producţia de imobilizări; veniturile înregistrate în avans).

FORMELE CONTULUI DE PROFIT ŞI PIERDERE

Modelul de principiu al Contului de rezultate este forma tabel sau tablou bilateral.
Acest model presupune două coloane, prima destinată prezentării cheltuielilor, iar a doua
prezentării veniturilor. Ecuaţia specifică acestei forme a Contului de rezultate este:

CHELTUIELI ± REZULTAT = VENITURI

Pagina | 41
Forma tabel se prezintă în tabelul de mai jos:

CONTUL DE PROFIT ŞI PIERDERE

la data de ……………………. - lei -
Sold la Sold la
Cheltuieli Venituri
01.01.N 31.12.N 01.01.N 31.12.N
Cheltuieli de exploatare, Venituri din exploatare,
total, din care: total, din care:
- -
- -
- -
Cheltuieli financiare, total, Venituri financiare,
din care: total, din care:
- -
- -
- -
CHELTUIELI TOTALE VENITURI TOTALE
Profitul sau pierderea
exerciţiului financiar

O altă formă a Contului de rezultate este cea folosită în prezent, respectiv forma listă.
Acest model asigură o prezentare a veniturilor, cheltuielilor, precum şi a rezultatului
obţinut pe feluri de activităţi - activitatea de exploatare şi activitatea financiară. Ecuaţia
proprie formei listă a Contului de profit şi pierdere este:

VENITURI – CHELTUIELI = ± REZULTAT

Forma listă se prezintă în tabelul următor:

CONTUL DE PROFIT ŞI PIERDERE - lei

la data de ……………………. -
Sold la
Denumirea indicatorilor
01.01.N 31.12.N
A. VENITURI DIN EXPLOATARE
1. Cifra de afaceri netă
(Producţia vândută + Venituri din vânzarea mărfurilor - Reduceri comerciale
acordate + Venituri din dobânzi înregistrate de entităţile radiate din Registrul
general şi care mai au în derulare contracte de leasing + Venituri din subvenţii
de exploatare aferente cifrei de afaceri nete)
2. Venituri aferente costului producției în curs de execuție
3. Venituri din producţia de imobilizări necorporale şi corporale
4. Venituri din reevaluarea imobilizărilor Venituri din reevaluarea
imobilizărilor
5. Venituri din producţia de investiţii imobiliare
6. Venituri din subvenţii de exploatare
7. Alte venituri din exploatare
VENITURI DIN EXPLOATARE – TOTAL
B. CHELTUIELI DE EXPLOATARE
1. Cheltuieli cu materiile prime, materialele consumabile şi alte cheltuieli
materiale; cheltuieli cu energia şi apa; cheltuieli cu mărfurile
2. Cheltuieli cu personalul
(Salarii şi indemnizaţii + Cheltuieli cu asigurările şi protecţia socială)
3. Ajustări de valoare privind imobilizările corporale și necorporale; ajustări de
valoare privind activele circulante

Pagina | 42
 CONTUL DE PROFIT ŞI PIERDERE - lei
la data de ……………………. -
Sold la
Denumirea indicatorilor
01.01.N 31.12.N
4. Alte cheltuieli de exploatare
(Cheltuieli privind prestațiile externe + Cheltuieli cu alte impozite, taxe și
vărsăminte asimilate + Cheltuieli reprezentând transferuri şi contribuţii alte
cheltuieli datorate în baza unor acte normative speciale + Cheltui eli cu
protecţia mediului; cheltuieli din reevaluarea imobilizărilor corporale +
Cheltuieli privind calamităţile şi alte evenimente similare + Alte cheltuieli )
5. Ajustări privind provizioanele
CHELTUIELI DE EXPLOATARE – TOTAL
C. PROFITUL SAU PIERDEREA DIN EXPLOATARE (A-B)
D. VENITURI FINANCIARE
1. Venituri din interese de participare
2. Venituri din dobânzi
3. Venituri din subvenţii de exploatare pentru dobânda datorată
4. Alte venituri financiare
VENITURI FINANCIARE - TOTAL
E. CHELTUIELI FINANCIARE
1. Ajustări de valoare privind imobilizările financiare și investițiile financiare
deținute ca active circulante
2. Cheltuieli privind dobânzile
3. Alte cheltuieli financiare
CHELTUIELI FINANCIARE - TOTAL
F. PROFITUL SAU PIERDEREA FINANCIAR(Ă) (D-E)
G. VENITURI TOTALE (A+D)
H. CHELTUIELI TOTALE (B+E)
I. PROFITUL SAU PIERDEREA BRUT(Ă) (G-H)
J. IMPOZITUL PE PROFIT
K. ALTE IMPOZITE NEPREZENTATE LA ELEMENTELE DE MAI SUS
L. PROFITUL SAU PIERDEREA NET(Ă) A EXERCIȚIULUI FINANCIAR (I-J-K)

APLICAȚIE
Societatea comercială ALFA, având ca obiect de activitate producţia, înregistrează în
cursul anului N următoarele categorii de cheltuieli şi venituri:
Nr. Valoare
Lista veniturilor şi a cheltuielilor
crt. (lei)
1. Venituri din vânzarea produselor finite 250.000
2. Venituri din lucrări executate şi servicii prestate 50.000
3. Venituri din vânzarea activelor imobilizate 80.000
4. Venituri din investiţii financiare pe termen scurt 15.000
5. Venituri din diferenţe de curs valutar 5.000
6. Cheltuieli cu materiile prime, materialele consumabile şi alte cheltuieli 100.000
materiale
7. Cheltuieli cu energia şi apa 30.000
8. Cheltuieli cu personalul 135.000
9. Cheltuieli poştale şi taxe de telecomunicaţii 10.000
10. Cheltuieli cu impozitul pe clădiri 15.000
11. Cheltuieli de exploatare privind amortizarea imobilizărilor 25.000
12. Cheltuieli privind investiţiile financiare cedate 20.000
13. Cheltuieli privind dobânzile 15.000

Pagina | 43
 Pentru întocmirea Contului de profit şi pierdere, trebuie realizată, mai întâi,
împărţirea veniturilor şi a cheltuielilor realizate de societate pe feluri de activităţi – de
exploatare şi financiară.
Nr. Încadrarea veniturilor şi a
Lista veniturilor şi a cheltuielilor
crt. cheltuielilor pe feluri de activităţi
1. Venituri din vânzarea produselor finite Venituri din exploatare
2. Venituri din lucrări executate şi servicii prestate Venituri din exploatare
3. Venituri din vânzarea activelor imobilizate Venituri din exploatare
4. Venituri din investiţii financiare pe termen scurt Venituri financiare
5. Venituri din diferenţe de curs valutar Venituri financiare
6. Cheltuieli cu materiile prime, materialele Cheltuieli de exploatare
consumabile
şi alte cheltuieli materiale
7. Cheltuieli cu energia şi apa Cheltuieli de exploatare
8. Cheltuieli cu personalul Cheltuieli de exploatare
9. Cheltuieli poştale şi taxe de telecomunicaţii Cheltuieli de exploatare
10. Cheltuieli cu impozitul pe clădiri Cheltuieli de exploatare
11. Cheltuieli de exploatare privind amortizarea Cheltuieli de exploatare
imobilizărilor
12. Cheltuieli privind investiţiile financiare cedate Cheltuieli financiare
13. Cheltuieli privind dobânzile Cheltuieli financiare

Contul de profit şi pierdere al societăţii ALFA, la 31 decembrie anul N, se prezintă

după cum urmează:

a) forma tabel
CONTUL DE PROFIT ŞI PIERDERE - lei
la data de 31.12.N -
Sold la Sold la
Cheltuieli Venituri
31.12.N 31.12.N
Cheltuieli de exploatare, total, din care: Venituri din exploatare, total, din
315.000 380.000
care:
1. Cheltuieli cu materiile prime, 100.000 1. Venituri din vânzarea produselor 250.000
materialele consumabile şi alte cheltuieli finite
materiale 2. Venituri din lucrări 50.000
2. Cheltuieli cu energia şi apa 30.000 executate şi servicii prestate
3. Cheltuieli cu personalul 135.000 3. Venituri din vânzarea 80.000
4. Cheltuieli poştale şi taxe de 10.000 activelor imobilizate
telecomunicaţii
5. Cheltuieli cu impozitul pe clădiri 15.000
6. Cheltuieli de exploatare privind 25.000
amortizarea imobilizărilor
Cheltuieli financiare, total, din care: 35.000 Venituri financiare, total, din care: 20.000
1. Cheltuieli privind investiţiile financiare 20.000 1. Venituri din investiţii financiare pe 15.000
cedate termen scurt
2. Cheltuieli privind dobânzile 15.000 2. Venituri din diferenţe de curs 5.000
valutar
CHELTUIELI TOTALE 350.000 VENITURI TOTALE 400.000
PROFITUL BRUT 50.000
Impozitul pe profit 8.000
PROFITUL NET
42.000
AL EXERCIŢIULUI FINANCIAR

Pagina | 44
b) forma listă
CONTUL DE PROFIT ŞI PIERDERE
la data de 31.12.N - lei -
Sold la
Denumirea indicatorilor
31.12.N
A. VENITURI DIN EXPLOATARE
1. Cifra de afaceri netă 300.000
(Venituri din vânzarea produselor finite + Venituri din lucrări executate şi servicii
prestate)
2. Venituri aferente costului producției în curs de execuție 0
3. Venituri din producţia de imobilizări necorporale şi corporale 0
4. Venituri din reevaluarea imobilizărilor corporale 0
5. Venituri din producţia de investiţii imobiliare 0
6. Venituri din subvenţii de exploatare 0
7. Alte venituri din exploatare 80.000
(Venituri din vânzarea activelor imobilizate)
VENITURI DIN EXPLOATARE – TOTAL 380.000
B. CHELTUIELI DE EXPLOATARE
1. Cheltuieli cu materiile prime, materialele consumabile şi alte cheltuieli materiale; 130.000
cheltuieli cu energia şi apa; cheltuieli cu mărfurile
(Cheltuieli cu materiile prime, materialele consumabile şi alte cheltuieli materiale +
Cheltuieli cu energia şi apa)
2. Cheltuieli cu personalul 135.000
3. Ajustări de valoare privind imobilizările corporale și necorporale; ajustări de valoare 25.000
privind activele circulante
(Cheltuieli de exploatare privind amortizarea imobilizărilor)
4. Alte cheltuieli de exploatare 25.000
(Cheltuieli poştale şi taxe de telecomunicaţii + Cheltuieli cu impozitul pe clădiri)
5. Ajustări privind provizioanele 0
CHELTUIELI DE EXPLOATARE – TOTAL 315.000
C. PROFITUL DIN EXPLOATARE (A-B) 65.000
D. VENITURI FINANCIARE
1. Venituri din interese de participare 0
2. Venituri din dobânzi 0
3. Venituri din subvenţii de exploatare pentru dobânda datorată 0
4. Alte venituri financiare 20.000
(Venituri din investiţii financiare pe termen scurt + Venituri din diferenţe de curs
valutar)
VENITURI FINANCIARE - TOTAL 20.000
E. CHELTUIELI FINANCIARE
1. Ajustări de valoare privind imobilizările financiare și investițiile financiare deținute 0
ca active circulante
2. Cheltuieli privind dobânzile 15.000
3. Alte cheltuieli financiare 20.000
(Cheltuieli privind investiţiile financiare cedate)
CHELTUIELI FINANCIARE - TOTAL 35.000
F. PIERDEREA FINANCIARĂ (D-E) 15.000
G. VENITURI TOTALE (A+D) 400.000
H. CHELTUIELI TOTALE (B+E) 350.000
I. PROFITUL BRUT (G-H) 50.000
J. IMPOZITUL PE PROFIT 8.000
K. ALTE IMPOZITE NEPREZENTATE LA ELEMENTELE DE MAI SUS 0
L. PROFITUL SAU PIERDEREA NET(Ă) A EXERCIȚIULUI FINANCIAR (I-J-K) 42.000

Pagina | 45
 Capitolul IV.
CONTUL ŞI DUBLA ÎNREGISTRARE A OPERAȚIILOR

DEFINIŢIE
Contul reprezintă un procedeu de evidenţă, înregistrare, calcul şi control valoric, iar
uneori şi cantitativ, pe o anumită perioadă de timp, a existenţei iniţiale, mişcării (creşteri,
micşorări) şi a existenţei finale pentru fiecare element patrimonial în parte .

ETIMOLOGIA CUVÂNTULUI CONT

Cuvântul cont are drept rădăcini: compte în limba franceză şi conto în limba italiană
care înseamnă socoteală. Cu acest înţeles a fost adoptat şi în limba română.
În acest sens, pentru fiecare structură patrimonială de activ, datorii, capital propriu,
venituri şi cheltuieli, se ţine o evidenţă întotdeauna în etalon valoric, iar uneori, pentru
anumite elemente, şi în etalon cantitativ, sau, altfel spus, se face un calcul scris pe
hârtie/suport magnetic.

NECESITATEA CONTULUI
Bilanţul contabil reprezintă întregul patrimoniu la un anumit moment (de regulă, la
sfârşitul unor perioade de timp). Însă în cadrul activităţii de zi cu zi a oricărei entităţi
contabile au loc operaţii economico-financiare care modifică situaţia iniţială a
patrimoniului. Astfel, în urma operaţiilor care au loc, elementele patrimoniale se modifică
în sensul creşterii sau micşorării lor. Pentru a reprezenta noua situaţie a patrimoniului s-ar
impune întocmirea unui nou bilanţ. Însă întocmirea bilanţului contabil după fiecare
operaţie nu este o cale eficientă de lucru (complexitatea bilanţului; numărul mare de
operaţii; faptul că noul bilanţ ar arăta noua situaţie a patrimoniului nu şi modificările care
au dus la noua valoare ş.a.).
Ca urmare s-a stabilit ca bilanţul să se întocmească doar periodic, iar pentru
evidenţa curentă a tuturor modificărilor (creşteri sau micşorări) pe care le suportă fiecare
dintre elementele patrimoniale, contabilitatea să utilizeze procedeul numit cont.
Contul se deschide pentru fiecare element patrimonial în parte. De exemplu:
 pentru evidenţa materiilor prime se foloseşte contul Materii prime;
 pentru evidenţa datoriilor faţă de societăţile comerciale de la care au fost procurate
materiile prime, materiale sau alte bunuri şi servicii se foloseşte contul Furnizori.
Toate conturile aferente elementelor din patrimoniu formează sistemul de conturi.

Spre deosebire de bilanţ care prezintă toate elementele patrimoniale la un moment

dat, contul se referă la un singur element patrimonial, dar despre care arată atât situaţia la
un moment dat (situaţia iniţială, situaţia finală) cât şi modificările pe care le înregistrează
pe parcursul unei perioade de timp.

Pagina | 46
 Deci, cu ajutorul contului se ţine evidenţa:
 pentru toate elementele patrimoniale - în expresie  situaţiei iniţiale (SI);
bănească,  rulajului sau mişcării în
 pentru anumite elemente patrimoniale (de timp
exemplu: stocuri) - în expresie bănească şi în (creşteri/micşorări);
etalon cantitativ,  situaţiei finale (SF).

FUNCŢIILE CONTULUI
 funcţia economică;
 funcţia statistică;
 funcţia de calcul;
 funcţia de control;
 funcţia de grupare;
 funcţia de sistematizare;
 funcţia contabilă.
Funcţia contabilă constă într-un anumit mod de înregistrare în cadrul conturilor, a
creşterilor şi micşorărilor determinate de operaţiile economice şi financiare în elementele
patrimoniale la care se referă, în raport cu conţinutul economic al conturilor respective.

ELEMENTELE CONTULUI
Contul are următoarele elemente: simbolul şi denumirea contului, data, explicaţia,
debitul şi creditul, rulajul, soldul.

a. simbolul şi denumirea  indică elementul patrimonial pentru care se ţine evidenţa cu

contului ajutorul contului;
 fiecărui cont îi este asociat şi un simbol cifric (vezi lista de
conturi cu simbol şi denumire în Planul de conturi);
 exemplu: pentru evidenţa materiilor prime, contul utilizat
este 301 Materii prime.
b. data  reprezintă data operaţiei înregistrate în cont, conform
documentului justificativ;
 cuprinde: zi, lună, an.
c. explicaţia  prezintă succint operaţia înregistrată în cont;
 poate fi:
- explicaţie descriptivă (se prezintă printr-un text scurt
operaţia înregistrată; de exemplu: încasare, conform
chitanţei nr.1/01.02.N);
- explicaţie contabilă (se indică simbolul contului
corespondent aferent celuilalt element modificat în urma
operaţiei înregistrate în cont; de exemplu: în cazul
operaţiei încasarea sumei de 10 lei în numerar de la clienţi,
în debitul contului 5311 Casa, în lei se va indica în dreptul
sumei de 10 lei simbolul contului corespondent 4111
Clienţi).
d. debitul şi creditul  reprezintă cele două părţi ale contului;
contului  înregistrează existentul la începutul perioadei (sold iniţial),

Pagina | 47
 rulajele sau modificările în timpul perioadei (rulaje
debitoare, rulaje creditoare) şi existentul la sfârşitul
perioadei (sold final).
e. rulajul contului  reprezintă sumele aferente operaţiilor înregistrate în cont în
timpul perioadei;
 în raport de cele două părţi ale contului, există rulaj debitor
şi rulaj creditor al contului, reprezentând modificări de sens
contrar (creşteri/micşorări;
 prezintă o importanţă deosebită pentru urmărirea şi
controlul dinamicii indicatorilor ce formează conţinutul
economic al diferitelor conturi.
f. soldul contului  reprezintă mărimea elementului patrimonial la începutul
sau sfârşitul perioadei de timp;
 poate fi:
- sold iniţial (valoarea la începutul perioadei; coincide cu
soldul final al aceluiaşi cont la sfârşitul perioadei de timp
anterioare);
- soldul la zi (soldul calculat după fiecare operaţie sau
soldul stabilit la sfârşitul zilei, cum ar fi în cazul contului
5311 Casa);
- sold final (valoarea la sfârşitul perioadei).
 se calculează ca diferenţă între totalul sumelor înregistrate
în debitul contului (TSD) şi totalul sumelor înregistrate în
creditul contului (TSC) rezultând:
- sold final debitor (SFD) dacă TSD > TSC;
- sold final creditor (SFC) dacă TSC > TSD;
- sold final zero dacă TSD = TSC.
 pentru închiderea contului la sfârşit de perioadă, soldul final
se va înscrie în partea opusă celeia corespunzătoare felului
său: în credit, dacă soldul este debitor şi în debit, dacă soldul
este creditor.
 deschiderea contului, la începutul perioadei de gestiune, se
face prin preluarea ca sold iniţial, a soldului final al
perioadei precedente, trecându-se în partea – debit sau
credit - corespunzătoare felului său.

REGULILE DE FUNCŢIONARE A CONTURILOR

Aşa cum am prezentat anterior, conturile sunt deschise pentru fiecare element
patrimonial. Dar cum elementele patrimoniale sunt împărţite în elemente de activ şi
elemente de pasiv, şi conturile folosite pentru evidenţa lor vor fi împărţite în conturi de
activ şi conturi de pasiv. Cum elementele de activ sunt opuse elementelor de pasiv, rezultă
că şi conturile de activ vor funcţiona diferit de cele de pasiv.
Cum conturile folosite pentru evidenţa elementelor patrimoniale înregistrează
existenţele şi modificările de pe parcursul unei perioade de timp, rezultă că regulile de
funcţionare a conturilor se referă la modul de înregistrare a soldului iniţial, rulajelor şi
soldului final.

Pagina | 48
Regulile de funcţionare a conturilor de activ şi pasiv sunt după cum urmează:

Conturile de activ Conturile de pasiv

- îşi încep funcţiunea prin a se debita;
- se debitează cu existenţele şi
creşterile de activ;
- se creditează cu micşorările de activ;
- pot avea solduri debitoare sau să fie
soldate.
- îşi încep funcţiunea prin a se credita;
- se creditează cu existenţele şi
creşterile de pasiv;
- se debitează cu micşorările de pasiv;
- pot avea solduri creditoare sau să fie
soldate.

Schematic, regulile de funcţionare a conturilor pot fi prezentate astfe l:

D Conturi de activ C D Conturi de pasiv C

SI SI
Creşteri (+) Micşorări (-) Micşorări (-) Creşteri ( +)
RD = + RC = - RD = - RC = +
TSD = SI+RD TSC = RC TSD = RD TSC = SI+RC
SFD = TSD-TSC SFC = TSC-TSD

unde:
SI = soldul iniţial;
RD = rulaj debitor (creşterile de activ
aferente operaţiilor înregistrate);
RC = rulaj creditor (micşorările de activ
aferente de operaţiilor înregistrate);
TSD = total sume debitoare (totalul
sumelor înregistrate în debitul
contului, adică sold iniţial şi rulaj
debitor);
TSC = total sume creditoare (totalul
sumelor înregistrate în creditul
contului; coincide cu rulajul creditor);
SFD = sold final debitor (valoarea la
sfârşitul perioadei; se calculează ca
diferenţă în totalul sumelor debitoare
şi totalul sumelor creditoare; dacă cele
două totaluri sunt egale, soldul este
zero, contul este soldat).
unde:
SI = sold iniţial;
RC = rulaj creditor (creşterile de pasiv
aferente operaţiilor înregistrate);
RD = rulaj debitor (micşorările de pasiv
aferente operaţiilor înregistrate);
TSC = total sume creditoare (totalul sumelor
înregistrate în creditul contului, adică
sold iniţial şi rulaj creditor);
TSD = total sume debitoare (totalul sumelor
înregistrate în debitul contului;
coincide cu rulajul debitor);
SFC = sold final creditor (valoarea de la
sfârşitul perioadei; se calculează ca
diferenţă între totalul sumelor
creditoare şi totalul sumelor debitoare;
dacă cele două totaluri sunt egale,
soldul este zero, contul este soldat).

Având în vedere funcţia contabilă a conturilor, conturile pot fi:

 conturi monofuncţionale, adică conturi de activ sau conturi de pasiv (aici se
încadrează majoritatea conturilor);
 conturi bifuncţionale, care funcţionează uneori după regulile conturilor de activ iar
alteori, după regulile conturilor de pasiv. Astfel, aceste conturi pot să -şi înceapă
funcţiunea prin a se debita (conturi de activ) şi pot avea sold final creditor; încep să
funcţioneze prin a se credita (conturi de pasiv) şi pot avea sold final debito r. Un
astfel de cont este 121 Profit sau pierdere.

Pagina | 49
FORMELE CONTULUI
a) forma bilaterală:
Luna:
Simbolul şi denumirea contului
Anul:
DEBIT CREDIT
Data Explicaţia Sume Data Explicaţia Sume
...... Sold iniţial ...................
....... ................... ...................
....... Rulaj debitor Rulaj creditor
Total sume debitoare Total sume creditoare
Sold final debitor

b) forma unilaterală:
Simbol Pagina
…………………..
Simbolul şi denumirea contului cont nr.
Unitatea
Data Document Simbol cont

D/C
Explicaţii DEBIT CREDIT SOLD
Fel Nr. corespondent
......
.......
TOTAL:

APLICAŢIE
La S.C. Alfa S.R.L., presupunem următoarea situaţie a contului 5121 Conturi la bănci,
în lei în luna martie anul N:
01.03.N Disponibilităţi băneşti în cont la bancă 10.000 lei
05.03.N Încasare de clienţi, conform OP nr.1 1.500 lei
09.03.N Plata unor datorii faţă de furnizori de la care s-au cumpărat anterior
mărfuri, conform OP nr.2 7.000 lei
15.03.N Ridicarea din contul de la bancă şi depunerea sumei în caseria
societăţii, conform Extrasului de cont nr. 1 500 lei
22.03.N Încasarea de la debitori diverşi, conform OP nr.3 1.000 lei
25.03.N Rambursarea unui credit bancar pe termen scurt ajuns la scadenţă,
conform Extrasului de cont nr. 2 3.500 lei
Se cere să se întocmească contul 5121 Conturi la bănci, în lei în formele bilaterală şi
unilaterală.

Rezolvare:
- forma bilaterală:
Luna: Martie
5121 Conturi la bănci, în lei
Anul: N
DEBIT CREDIT
Data Explicaţia Sume Data Explicaţia Sume
01 Sold iniţial 10.000 09 Plată, conform OP nr.2 7.000
05 Încasare, conform OP nr. 1 1.500 15 Depunere în casierie, conform 500
Extrasului de cont nr. 1
22 Încasare, conform OP nr. 3 1.000 25 Rambursare credit, conform 3.500
Extrasului de cont nr. 2
Rulaj debitor 2.500 Rulaj creditor 11.000
Total sume debitoare 12.500 Total sume creditoare 11.000
Sold final debitor 1.500

Pagina | 50
Forma bilaterală poate fi abreviată astfel (T-ul contului):

D 5121 Conturi la bănci, în lei C

SI 10.000 7.000 (401)
(4111) 1.500 500 (5311)
(461) 1.000 3.500 (5191)
RD 2.500 11.000 RC
TSD 12.500 11.000 TSC
1.500 SFD

- forma unilaterală:
Simbol Pagina
S.C. Alfa S.R.L
Conturi la bănci, în lei cont nr.
Unitatea
5121 1
Document Simbol cont

D/C
Data Explicaţii DEBIT CREDIT SOLD
Fel Nr. corespondent
01.03.N - - Sold iniţial - - - D 10.000
05.03.N OP 1 Încasare 4111 1.500 - D 11.500
09.03.N OP 2 Plată 401 - 7.000 D 4.500
15.03.N Extras 1 Depunere în 5311 - 500 D 4.000
de cont casierie
22.03.N OP 3 Încasare 461 1.000 - D 5.000
25.03.N Extras 2 Rambursare 5191 - 3.500 D 1.500
de cont credit
TOTAL: - 2.500 11.000 D 1.500

DUBLA ÎNREGISTRARE. CORESPONDENŢA CONTURILOR

Înregistrarea simultană şi cu aceeaşi sumă a unei operaţii economice în cel puţin
două conturi, în debitul unuia şi în creditul altuia, se numeşte dubla înregistrare.

Legătura reciprocă stabilită între conturi ca urmare a unei anumite operaţii

economice în baza dublei înregistrări constituie corespondenţa conturilor. Conturile
între care se stabileşte legătura în baza dublei înregistrări se numesc conturi
corespondente.
Pentru a marca legătura dintre conturile corespondente care se debitează şi care se
creditează de a nota sau exprima egal între contul care se debitează şi cel care se
creditează. De exemplu, în cazul operaţiei: încasare de clienţi în numerar, conform Chitanţei
nr.1/05.01.N, conturile corespondente sunt 5311 Casa, în lei şi 4111 Clienţi, iar legătura
dintre ele poate fi prezentată astfel:

5311 Casa, în lei = 4111 Clienţi

Pagina | 51
 ÎNREGISTRAREA OPERAŢIILOR ÎN CONTABILITATE

ANALIZA CONTABILĂ A OPERAŢIILOR ECONOMICE

Înregistrarea în contabilitate a operaţiilor economico-financiare, pe baza

documentelor justificative, presupune întocmirea formulei contabile. Dar pentru
întocmirea formulei contabile corecte se impune realizarea, în prealabil, a analizei
contabile.
Analiza contabilă este un demers logic constând în cercetarea, pe bază de
documente, a fiecărei operaţii economice sau financiare în parte, prin descompunerea ei în
elementele componente, în scopul stabilirii conturilor corespondente şi a părţii acestora
(debit/credit) în care urmează să se înregistreze operaţia respectivă, concomitent şi cu
aceeaşi sumă.
Analiza contabilă a operaţiilor economico-financiare presupune parcurgerea
următoarelor etape:

I II III IV

Identificarea Stabilirea Precizarea Aplicarea regulilor de

elementelor sensului şi conturilor funcţionare a conturilor în
patrimoniale care suferă mărimii corespon- vederea stabilirii părţii
modificări ca urmare a acestor dente; conturilor corespondente
operaţiei economice şi modificări; (debit/credit) în care urmează să
financiare. se înregistreze operaţia
analizată.

FORMULA CONTABILĂ

Formula contabilă este modalitatea de prezentare grafică a fiecărei operaţii

economice sau financiare în conturile corespondente, pe baza dublei înregistrări, sub
formă de egalitate valorică.
Formula contabile cuprinde:
- simbolul şi/sau denumirea contului(rilor) corespondent(e) debitor(toare);
- semnul = între conturile corespondente, marcând egalitatea valorică între aceste
conturi;
- simbolul şi/sau denumirea contului(rilor) corespondent(e) creditor(toare);
- suma corespunzătoare operaţiei care face obiectul înregistrării.
Forma generală a formulei contabile este:

Contul corespondent debitor = Contul corespondent creditor Suma

Având în vedere numărul de conturi modificate în urma operaţiei economico -financiare

înregistrate în contabilitate, formula contabilă poate fi:

a. formula contabilă simplă - este formată dintr-un singur cont debitor şi un singur
cont corespondent creditor;

Contul corespondent debitor = Contul corespondent creditor Suma

Pagina | 52
 b. formula contabilă compusă
- este formată:
 dintr-un singur cont debitor şi două sau mai
multe conturi corespondente creditoare;
 din două sau mai multe conturi debitoare şi un
singur cont corespondent creditor.

Contul corespondent debitor = % Suma

Contul corespondent creditor Suma
.................. Suma
Contul corespondent creditor Suma
sau
% = Contul corespondent creditor Suma
Contul corespondent debitor Suma
.................. Suma
Contul corespondent debitor Suma

c. formula contabilă mixtă - este formată din două sau mai multe conturi debitoare
şi două sau mai multe conturi corespondente
creditoare;

Suma % = % Suma
Suma Contul corespondent debitor Contul corespondent creditor Suma
Suma .................. .................. Suma
Suma Contul corespondent debitor Contul corespondent creditor Suma

CONTAREA DOCUMENTELOR

Contarea documentelor înseamnă înscrierea formulelor contabile pe documentele

justificative corespunzătoare operaţiilor economico-financiare înregistrate în contabilitate.

APLICAŢIE
Presupunem că în luna ianuarie anul N au avut loc următoarele operaţii economico -
financiare:
1. Se achiziţionează mărfuri de la furnizori, în valoare de 1.000 lei, conform Facturii
nr.1/05.01.N, TVA 24%.
2. Se plătesc o parte din datoriile faţă de furnizori, cu numerar, în sumă de 500 lei,
conform Chitanţei nr.1/10.01.N.
3. Se vând mărfuri către clienţi în valoare de 2.000 lei (preţ de vânzare fără TVA),
conform Facturii nr.1/05.01.N, TVA 24%.
4. Se încasează de la clienţi, prin contul de la bancă, valoare de 620 lei, conform OP
nr.1/07.01.N.
Se cere să se efectueze analiza şi formula contabilă pentru operaţiile de mai sus.

Pagina | 53
Rezolvare:

Operaţia 1. Se achiziţionează mărfuri de la furnizori, în valoare de 1.000 lei, conform

Facturii nr.1/05.01.N, TVA 24%.

I II III IV
Analiza Mărfuri (A) +1.000 371 Mărfuri D
contabilă TVA deductibilă – creanţe fiscale (A) +240 4426 TVA deductibilă D
Furnizori – datorii comerciale (P) +1.240 401 Furnizori C

Formula % = 401 Furnizori 1.240

contabilă 371 Mărfuri 1.000
4426 TVA deductibilă 240

Operaţia 2. Se plătesc o parte din datoriile faţă de furnizori, cu numerar, în sumă de

500 lei, conform Chitanţei nr.1/10.01.N.

I II III IV
Analiza Casa în lei (A) -500 5311 Casa în lei C
contabilă Furnizori – datorii (P) -500 401 Furnizori D

Formula
401 Furnizori = 5311 Casa în lei 500
contabilă

Operaţia 3. Se vând mărfuri către clienţi în valoare de 2.000 lei (preţ de vânzare fără
TVA), conform Facturii nr.1/05.01.N, TVA 24%.

I II III IV
Analiza Venituri din vânzarea +2.000 707 Venituri din vânzarea C
contabilă mărfurilor (P) mărfurilor
TVA colectată – datorii fiscale (P) +480 4427 TVA colectată C
Clienţi – creanţe comerciale (A) +2.480 4111 Clienţi D

Formula 4111 Clienţi = % 2.480

contabilă 707 Venituri din vânzarea mărfurilor 2.000
4427 TVA colectată 480

Operaţia 4. Se încasează de la clienţi, prin contul de la bancă, valoare de 620 lei,

conform OP nr.1/07.01.N.
I II III IV
Analiza Clienţi – creanţe comerciale (A) -620 4111 Clienţi C
contabilă Conturi la bănci în lei (A) +620 5121 Conturi la bănci în lei D

Formula
5121 Conturi la bănci în lei = 4111 Clienţi 620
contabilă

Pagina | 54
ARTICOLUL CONTABIL

Articolul contabil se obţine prin adăugarea, cu ocazia înregistrării cronologice, la

elementele formulei contabile a explicaţiei descriptive a operaţiei în cauză (data şi
documentul justificativ). De exemplu, având în vedere operaţia 4 prezentată mai sus,
articolul contabil este de forma:
07.01.N
5121 Conturi la bănci în lei = 4111 Clienţi 620
conform OP nr.1

După scopul întocmirii lor, articolele contabile pot fi:

1. Articole contabile pentru înregistrări curente – reprezintă articolele întocmite în

mod obişnuit, curent, fie cu suma în negru, fie cu suma în roşu.

a) articolele contabile în negru reprezintă articolele întocmite în mod normal, obişnuit.

5121 Conturi la bănci în lei = 4111 Clienţi 620

b) articolele contabile în roşu reprezintă articolele în cadrul cărora cel puţin unul dintre
conturile corespondente este unul rectificativ prin scădere.

2. Articole contabile pentru stornare – se întocmesc pentru anularea altor articole

contabile întocmite anterior şi constatate ca fiind greşite. Stornarea poate fi efectuată cu
suma în roşu sau în negru.
a) stornare în roşu - presupune repetarea articolului contabil găsit ca fiind eronat dar
cu sume în roşu sau în chenar, acesta anulându-se, întrucât sumele în roşu se scad şi
întocmirea apoi a articolului contabil corect.
b) în negru (inversare) – presupune inversarea conturilor corespondente cu efect de
anulare a articolului contabil eronat.

Exemplu privind stornarea articolelor întocmite greşit

Presupunem următoarea operaţie economico-financiară: Achiziţionarea de mărfuri de la
furnizorul X, în sumă de 500 lei, conform facturii nr. 400 din 10 ianuarie anul N (făcându-se
abstracţie de TVA). În contabilitate această operaţie a fost înregistrată astfel:

301 Materii prime = 401 Furnizori 500 lei - articol contabil greşit

Ulterior s-a constatat că s-a folosit contul 301 Materii prime în locul contului 371 Mărfuri.
Pentru anularea articolului contabil eronat se face stornarea astfel:

Stornare în roşu sau Stornare în negru

301 401 401 301
= 500 = 500
Materii prime Furnizori Furnizori Materii prime

Apoi se întocmeşte articolul contabil corect:

371 Mărfuri = 401 Furnizori 500 lei

Pagina | 55
Situaţia în conturi, înregistrând operaţiile de mai sus, se prezintă astfel:

Cartea-mare (cazul stornării în roşu)

301 401 371

D Materii prime C D Furnizori C D Mărfuri C
500 500 500
500 500 RD: 500 RC: 0
500 TSD:500 TSC: 0
RD: 0 RC: 0 RD: 0 RC: 500 SFD: 500
TSD:0 TSC: 0 TSD: 0 TSC: 500
SFD:0 SFC: 500

Cartea-mare (cazul stornării în negru)

301 401 371

D Materii prime C D Furnizori C D Mărfuri C
500 500 500 500 500
500 RD: 500 RC: 0
RD: 500 RC: 500 RD: 500 RC: 1.000 TSD:500 TSC: 0
TSD:500 TSC:500 TSD: 500 TSC: 1.000 SFD: 500
SFD: 0 SFC: 500

CLASIFICAREA CONTURILOR

Varietatea mare de conturi utilizate de contabilitatea curentă impune cu necesitate

clasificarea lor pentru a crea posibilitatea studierii sistematice a acestora şi generalizării
caracteristicilor comune. În acest sens, conturile, ca elemente componente ale sistemului
de conturi, sunt supuse clasificării, fiind încadrate într-un număr redus de clase şi grupe. Ca
urmare, cunoscându-se caracteristicile fiecărei clase şi grupe de conturi, se poate
determina cu uşurinţă conţinutul şi funcţia contabilă a fiecărui cont în parte.
Clasificarea conturilor se poate realiza după multe criterii. Dintre acestea,
menţionăm pe cele mai importante:

1) După conţinutul lor economico-juridic, se disting:

a) conturi patrimoniale
b) conturi extrapatrimoniale
c) conturi de gestiune internă
- conturi de activ
- conturi de bilanţ
- conturi de pasiv
- conturi de cheltuieli
- conturi de rezultate
- conturi de venituri
- conturi de ordine
- conturi de evidenţă
- conturi de decontări interne
- conturi de calculaţie
- conturi privind producţia obţinută

Această clasificare se regăsește și în Planul de conturi.

Pagina | 56
2) După funcţia contabilă, conturile pot fi:
a) conturi  adică conturi de activ sau conturi de pasiv (aici se încadrează
monofuncţionale majoritatea conturilor);
b) conturi  funcţionează uneori după regulile conturilor de activ iar
bifuncţionale alteori, după regulile conturilor de pasiv. Astfel, aceste
conturi pot să-şi înceapă funcţiunea prin a se debita (conturi
de activ) şi pot avea sold final creditor; încep să funcţioneze
prin a se credita (conturi de pasiv) şi pot avea sold final
debitor. Un astfel de cont este 121 Profit sau pierdere.

Această clasificare se regăsește și în Planul de conturi.

3. După sfera de cuprindere a conținutului lor economic, se disting: conturi sintetice

și conturi analitice.

a) conturile  înregistrează elementele patrimoniale grupate după caracteristicile

sintetice lor comune.
 toate conturile prezentate în planul de conturi sunt conturi sintetice.
 contabilitatea realizată cu ajutorul acestor conturi reprezintă
contabilitatea sintetică.
b) conturile  evidenţiază elementele patrimoniale individualizate după însuşirile
analitice lor specifice.
 un cont sintetic poate fi dezvoltat pe mai multe conturi analitice. De
exemplu, la o societate cu obiect de activitate producţia de produse
de panificaţie:
- contul sintetic Materii prime va putea fi dezvoltat pe conturile
analitice ce indică felurile materiilor prime: Făină, Zahăr, Ulei ş.a.;
- contul sintetic Furnizori va putea fi dezvoltat pe conturile
analitice ce indică furnizorii societăţii: S.C. Pambac S.A. Bacău, S.C.
Unisol S.A. Iaşi, ş.a..
 contabilitatea realizată cu ajutorul conturilor analitice reprezintă
contabilitatea analitică.

Între conturile analitice şi contul sintetic corespunzător trebuie să existe următoarele

corelaţii:

1. Totalul soldurilor iniţiale ale = Soldul iniţial al contului sintetic de care

conturilor analitice aparţin
2. Totalul rulajelor debitoare ale = Rulajul debitor al contului sintetic de care
conturilor analitice aparţin
3. Totalul rulajelor creditoare ale = Rulajul creditor al contului sintetic de
conturilor analitice care aparţin
4. Totalul soldurilor finale ale = Soldul final al contului sintetic de care
conturilor analitice aparţin

Notă: În cazul conturilor bifuncţionale, pentru prima şi ultima dintre corelaţiile menţionate
mai înainte, este necesar să se ţină seama de sensul soldurilor – debitoare sau

Pagina | 57
 creditoare – conturilor analitice. Deci, soldul contului sintetic trebuie să fie egal cu
diferenţa dintre suma soldurilor debitoare şi suma soldurilor creditoare ale conturilor
analitice desfăşurătoare.

Aceste corelaţii se verifică prin întocmirea balanţelor de verificare analitice ale conturilor
sintetice dezvoltate analitic.

PLANUL DE CONTURI
Planul de conturi cuprinde întregul sistem de conturi, în cadrul căruia fiecare cont
este delimitat printr-o denumire şi un simbol cifric şi este încadrat într-o anumită clasă şi
grupă în raport de o anumită caracteristică de grupare. De regulă, această caracteristică
este conţinutul economic.
Planurile de conturi se stabilesc distinct pentru unităţile economice, instituţiile
financiar-bancare, unităţile bugetare, organizaţiile non-profit. Planul de conturi general
precum şi normele de utilizare a acestuia sunt destinate tuturor entităţilor patrimoniale
care desfăşoară activităţi economice. Utilizarea planului de conturi asigură uniformitate şi
unitate de conţinut, funcţie, denumire şi simbolizare a conturilor.
Toate conturile cuprinse în Planul de conturi sunt conturi sintetice. Acestea pot avea
funcțiune contabilă de activ (A), pasiv (P) sau sunt bifuncționale (A/P). În general,
conturile cu funcțiune contabilă de activ corespund elementelor de natura activelor și
cheltuielilor, iar conturile cu funcțiune contabilă de pasiv corespund elementelor de natura
datoriilor, capitalurilor proprii și veniturilor sau sunt aferente ajustărilor de valoare.
Planul de conturi cuprinde conturi grupate în:
 clase - simbolizate cu o cifră (1-9);
 grupe - simbolizate cu două cifre (prima cifră indică clasa din care face parte, iar a
doua, poziţia (0 - 9) grupei în cadrul clasei);
 conturi sintetice de gradul I - simbolizate cu trei cifre (prima cifră indică clasa din
care face parte, primele două cifre indică grupa, iar a treia cifră indică poziţia (0 - 9)
contului în cadrul grupei);
 conturi sintetice de gradul II - simbolizate cu patru cifre (prima cifră indică clasa din
care face parte, primele două cifre indică grupa, primele trei cifre indică co ntul
sintetic de gradul I, iar a patra cifră indică poziţia (0 - 9) contului în cadrul contului
de gradul I).
Conturile sintetice din planul de conturi se pot dezvolta pe conturi analitice în
funcție de necesitățile impuse de anumite reglementări sau potr ivit necesităților proprii
ale fiecărei entități.
Observaţii:
 dacă în cadrul unei grupe, conturile sintetice de gradul I încadrate nu sunt de aceeaşi
funcţie (activ sau pasiv) separarea se face prin ultima cifră a simbolului. Astfel prin
cifrele 1-8 sunt codificate conturile regulă iar prin cifra 9, conturile excepţie. De
exemplu, în grupa 40 Furnizori şi conturi asimilate se cuprinde alături de conturile de
pasiv şi un cont de activ căruia i s-a stabilit simbolul 409 Furnizori debitori.
 există simetrie în simbolizarea unor conturi. De exemplu, între unele conturi de
cheltuieli şi unele conturi de venituri cu care se corelează prin obiect: 667 Cheltuieli
privind sconturile - 767 Venituri din sconturi.
Pentru asigurarea aplicării corecte şi uniforme a planului de conturi sunt stabilite
norme privind conţinutul economic-financiar al fiecărui cont, funcţia sa contabilă şi
corespondenţa cu alte conturi.

Pagina | 58
 Capitolul V.
DOCUMENTELE ÎN CONTABILITATE

În cadrul oricărei entităţi contabile, persoană fizică sau juridică, procesele de

culegere, prelucrare, stocare şi transmitere a datelor şi informaţiilor contabile necesită
consemnarea acestora în cadrul documentelor contabile.
Având în vedere rolul lor în cadrul sistemului informaţional-decizional,
documentele contabile pot fi clasificate astfel:
a) documente justificative  asigură datele de intrare în sistemul informaţional
contabil;
b) registre contabile  realizează înregistrarea şi stocarea datelor în
structura proprie contului şi sistemului de conturi;
c) situaţii financiare de  centralizează şi prin care se transmit informaţiile cu
sinteză şi raportare privire la poziţia financiară, performanţa firmei şi
modificările poziţiei financiare.

Formularele utilizate ca documente contabile pot fi tipizate şi netipizate.

Formularele tipizate sunt suporturi de date în care conţinutul, forma şi formatul sunt
prestabilite şi imprimate prin reglementări legale, în timp ce formularele netipizate sunt
suporturi de informaţii în care conţinutul, forma şi formatul nu sunt prestabilite şi
imprimate, iar folosirea lor este incidentală.

DOCUMENTELE JUSTIFICATIVE

Definiție
Toate operațiunile economico-financiare sunt consemnate, în momentul efectuării
lor, în documente justificative, pe baza cărora se fac înregistrări în contabilitate. Ca urmare,
documentele justificative sunt acte scrise întocmite pentru operaţiile economice şi
financiare în momentul efectuării lor cu scopul de a servi dovada a înfăptuirii lor şi
ca instrument de fundamentare a înregistrărilor contabile.21

Funcţiile documentelor justificative sunt:

a) funcţia informaţională, constând în aceea că ele asigură datele de intrare pentru
sistemul informaţional contabil şi în plus, aceste documente justificative furnizează
informaţia pentru cunoaşterea individuală a operaţiilor economice şi financiare;
b) funcţia gestionară, constând în faptul că documentele fac dovada sau certifică în fapt
operaţiile economice şi financiare; pe baza lor se stabilesc şi angajează răspunderi,
drepturi şi obligaţii cu privire la mişcările de valori produse în masa patrimoniului.

21 Art.6 al.2 din Legea Contabilităţii - orice operaţie patrimonială se consemnează în momentul efectuării ei într-un
înscris care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ.

Pagina | 59
Elementele principale pe care trebuie să le cuprindă documentele justificative sunt:
- denumirea documentului;
- denumirea/numele şi prenumele şi, după caz, sediul/adresa persoanei
juridice/fizice care întocmește documentul;
- numărul documentului şi data întocmirii acestuia;
- menționarea parților care participă la efectuarea operațiunii economico-financiare
(când este cazul);
- conținutul operațiunii economico-financiare şi, atunci când este necesar, temeiul
legal al efectuării acesteia;
- datele cantitative şi valorice aferente operațiunii economico -financiare efectuate,
după caz;
- numele şi prenumele, precum şi semnăturile persoanelor care răspund de
efectuarea operațiunii economico-financiare, ale persoanelor cu atribuții de control
financiar preventiv si ale persoanelor în drept să aprobe operațiunile respective,
după caz;
- alte elemente menite să asigure consemnarea completă a operaţiunilor efectuate.

Documentele care stau la baza înregistrărilor în contabilitate pot dobândi calitatea de

document justificativ numai în condițiile în care furnizează toate informațiile prevăzute de
normele legale în vigoare.
În conformitate cu prevederile Legii nr. 82/1991, republicată, contabilitatea se ţine în
limba româna şi în moneda naţională. Contabilitatea operaţiunilor efectuate în valută se
ţine atât în moneda naţională, cât şi în valută, potrivit reglementarilor elaborate în acest
sens. Documentele justificative şi financiar-contabile pot fi întocmite şi într-o altă limbă şi
altă monedă dacă acest fapt este prevăzut expres printr-un act normativ (de exemplu,
Codul fiscal, referitor la factură).
Documentele contabile (jurnale, fişe ş.a.), care servesc la prelucrarea, centralizarea şi
înregistrarea în contabilitate a operaţiunilor consemnate în documentele justificative,
întocmite manual sau prin utilizarea sistemelor informatice de prelucrare automată a
datelor, trebuie să cuprindă elemente cu privire la:
- felul, numărul şi data documentului justificativ;
- sumele corespunzătoare operațiunilor efectuate;
- conturile sintetice şi analitice debitoare şi creditoare;
- semnăturile pentru întocmire şi verificare, după caz.

Completarea documentelor justificative. Corectarea în cazul constatării de erori

În ceea ce priveşte completarea documentelor, înscrierea datelor se face cu cerneală,
cu pix cu pasta sau prin utilizarea sistemelor informatice de prelucrare automata a datelor,
după caz. De asemenea, nu sunt admise ștersături, modificări sau alte asemenea procedee,
precum şi lăsarea de spaţii libere între operațiunile înscrise în acestea sau file lipsă.
Erorile constate cu prilejul întocmirii, verificării sau înregistrării documentelor se
corectează prin tăierea cu o linie a textului sau a cifrei greşite, pentru ca acestea să poată fi
citite, iar deasupra lor se scrie textul sau cifra corectă. Corectarea se face în toate
exemplarele documentului şi se confirmă prin semnătura persoanei care a
întocmit/corectat documentul justificativ, menţionându-se şi data efectuării corecturii.
În cazul documentelor justificative la care nu se admit corecturi, cum sunt cele pe
baza cărora se primește, se eliberează sau se justifică numerarul, ori al altor documente
pentru care normele de utilizare prevăd asemenea restricții, documentul întocmit greșit se
anulează şi rămâne în carnetul respectiv.

Pagina | 60
 La corectarea documentului justificativ în care se consemnează operații de
predare-primire a valorilor materiale şi a mijloacelor fixe este necesară confirmarea, prin
semnătura, atât a predatorului, cât şi a primitorului.
În cazul completării documentelor prin utilizarea sistemelor informatice de
prelucrare automată a datelor, corecturile sunt admise numai înainte de prelucrarea
acestora, menţionându-se data rectificării şi semnătura celui care a făcut modificarea.
Documentele prezentate în listele de erori, anulări sau completări (pe baza cărora se fac
modificări în fișiere sau în baza de date a unităţii) trebuie să fie semnate de persoanele
împuternicite de conducerea unităţii.
Neîntocmirea, întocmirea eronată şi/sau neutilizarea documentelor justificative şi
financiar-contabile se sancționează potrivit dispozițiilor legale.

Reconstituirea documentelor financiar-contabile pierdute, sustrase sau distruse

Pentru a putea fi înregistrate în contabilitate, operațiunile economico -financiare
trebuie sa fie justificate cu documente originale, întocmite sau reconstituite .
În momentul constatării pierderii, sustragerii sau distrugerii unor documente
justificative sau contabile, orice persoana are obligația să aducă la cunoștința
conducătorului unităţii, în scris, în termen de 24 de ore de la constatare. Reconstituirea
documentelor se face pe baza unui dosar de reconstituire, întocmit separat pentru fiecare
caz. Astfel:
 în condițiile în care documentul pierdut a fost întocmit de către unitate într -un
singur exemplar, reconstituirea acestuia se face urmând aceleași proceduri prin
care a fost întocmit documentul original, menționându-se în antetul documentului
că este reconstituit, şi stă la baza înregistrărilor în contabilitate.
 pentru acele situații în care prin alte reglementări speciale se prevede că formularul
original trebuie să fie păstrat la altă unitate, atunci la înregistrarea în contabilitate
este folosită copia documentului respectiv;
 în cazul în care documentul dispărut a fost emis de altă unitate, reconstituirea se va
face de unitatea emitentă, prin realizarea unei copii de pe documentul existent la
unitatea emitentă.
Documentele reconstituite vor purta în mod obligatoriu şi vizibil menţiunea <duplicat>, cu
specificarea numărului şi datei dispoziţiei pe baza căreia s-a făcut reconstituirea.
Nu se pot reconstitui documentele de cheltuieli nenominale (bonuri, bilete de
călătorie nenominale etc.) pierdute, sustrase sau distruse înainte de a fi înregistrate în
contabilitate. În acest caz, vinovaţii de pierderea, sustragerea sau distrugerea
documentelor suportă paguba adusă unităţii, salariaţilor sau altor unităţi, sumele
respective recuperându-se potrivit prevederilor legale.

Păstrarea documentelor
În cursul anului curent de gestiune, documentele ca şi registrele contabile se
păstrează în compartimentul financiar-contabil; după expirarea anului documentele şi
registrele contabile sunt predate la arhiva generală a unităţii, unde sunt păstrate un
termen mai mare sau mai mic, precizate de legislaţia contabilă din fiecare ţară dar nu mai
puţin de zece ani, cele care servesc ca forţă probantă în raporturile cu terţii sau mai mic de
trei ani, în cazul celorlalte documente. De exemplu, statele de plată se păstrează cel puţin
50 de ani.
Arhivarea documentelor justificative şi contabile se face în conformitate cu
prevederile legale şi cu următoarele reguli generale:
 documentele se grupează în dosare, numerotate, șnuruite şi parafate;

Pagina | 61
  gruparea documentelor în dosare se face cronologic şi sistematic, în cadrul fiecărui
exerciţiu financiar la care se referă acestea;
 dosarele conținând documente justificative şi contabile se păstrează în spaţii
amenajate în acest scop, asigurate împotriva degradării, distrugerii sau sustragerii,
dotate cu mijloace de prevenire a incendiilor;
 evidenţa documentelor la arhivă se ţine cu ajutorul Registrului de evidenţă, potrivit
legii, în care sunt consemnate dosarele şi documentele intrate în arhivă, precum şi
mişcarea acestora în decursul timpului.
Eliminarea din arhivă a documentelor al căror termen legal de păstrare a expirat se face de
către o comisie. În aceasta situație se întocmește un proces-verbal şi se consemnează
scăderea documentelor eliminate din Registrul de evidenţă al arhivei.

REGISTRELE CONTABILE
Registrele contabile, definite prin prisma sistemului informaţional contabil,
reprezintă documente cu ajutorul cărora se realizează înregistrarea cronologică şi
sistematică a operaţiilor economico-financiare în contabilitate, furnizând informaţii
privitoare la situaţia şi mişcarea patrimoniului.
Potrivit prevederilor Legii nr. 82/1991, republicată, registrele de contabilitate
obligatorii sunt: Registrul-jurnal, Cartea mare și Registrul-inventar.
Registrele se utilizează în strictă concordanţă cu destinaţia acestora şi se prezintă în
mod ordonat şi astfel completate încât să permită în orice moment identificarea şi
controlul operațiunilor contabile efectuate.
Registrele contabile se pot prezenta sub forma de registru, foi volante sau listări
informatice, după caz. Numerotarea paginilor registrelor se va face în ordine crescătoare,
iar volumele se vor numerota în ordinea completării lor.
În ceea ce priveşte păstrarea lor, registrele vor fi păstrate în unitate timp de 10 ani
de la data încheierii exercițiului financiar în cursul căruia au fost întocmite, iar în caz de
pierdere, sustragere sau distrugere, trebuie reconstituite în termen de maximum 30 de zile
de la constatare. Persoanele fizice care utilizează tehnica de calcul trebuie să asigure
listarea acestora în orice moment pe parcursul celor 10 ani de păstrare.

REGISTRUL-JURNAL
Registrul-jurnal este un document contabil obligatoriu, în cadrul căruia operaţiile
economice se înregistrează în ordine cronologică, una câte una, pe baza documentelor
primare sau pe bază de documente centralizatoare. Importanţa lui constă în cunoaşterea
rulajului valoric al operaţiilor pe o anumită perioadă de timp şi justificarea lor în
contabilitatea sistematică.
Modelul acestui registru se prezintă după cum urmează:
…………. Pag.
REGISTRUL-JURNAL
(Unitatea) nr.
Simbolul conturilor
Nr. Documentul Sume
Data Explicaţii corespondente
crt. (felul, nr., data)
D C D C
1 2 3 4 5 6 7 8
REPORT:

TOTAL / DE REPORTAT:

Pagina | 62
REGISTRUL CARTEA MARE
Cartea mare este un registru contabil obligatoriu în care se înregistrează lunar şi
sistematic, prin regruparea conturilor, mișcarea şi existenţa tuturor elementelor de activ si
de pasiv, la un moment dat. Acesta este un document contabil de sinteză şi sistematizare şi
conţine simbolul contului debitor şi al conturilor creditoare corespondente, rulajul debitor
si creditor, precum şi soldul contului. Registrul Cartea mare poate conține câte o filă pentru
fiecare cont sintetic utilizat de unitate. Cartea mare sta la baza întocmirii balanței de
verificare.

- Pentru evidenţa sistematică sintetică se pot folosi formulare care îmbracă diverse
forme, dintre care cele mai folosite sunt Fişele de cont pentru operaţii diverse:
FIŞĂ DE CONT PENTRU OPERAŢII DIVERSE Simbol Pagina
…………………..
………………………………….…………… cont nr.
UNITATEA
……………………………….………………
Data Document Simbol cont

D/C
EXPLICAŢII DEBIT CREDIT SOLD
Fel Nr. corespondent

TOTAL:

- Pentru evidenţa sistematică analitică se utilizează diferite tipuri de fişe, dintre care
prezentăm modelul pentru Fişa de cont pentru valori materiale:
Preţ
FIŞĂ DE CONT ANALITIC PENTRU VALORI MATERIALE UM Gestiunea
unitar Pag.
…………………………………………………………………..………………… Cod
Lei nr.
…………………………………………………………………….……………… Simbol cont
Data Document Cantitatea Valoare Simbol cont
Fel Nr. Intrată Ieşită Stoc Debit Credit Sold corespondent

TOTAL:

REGISTRUL-INVENTAR
Registrul-inventar este un document contabil obligatoriu în care se înregistrează
toate elementele de activ şi de pasiv, grupate în funcție de natura lor, inventariate de
unitate, potrivit legii. Acesta se întocmește: la înființarea societăţii; cel puțin o dată pe an
pe parcursul funcționarii unităţii; cu ocazia fuziunii, divizării sau încetării activității; alte
situații prevăzute de lege, pe baza de inventar faptic.
În acest registru se înscriu, într-o formă recapitulativă, elementele inventariate după
natura lor, suficient de detaliate pentru a putea justifica conținutul fiecărui post al
bilanțului. Registrul-inventar se completează pe baza inventarierii faptice a fiecărui cont de
activ şi de pasiv. Elementele de activ si de pasiv înscrise în Registrul inventar au la bază
listele de inventariere sau alte documente care justifică conținutul acestora la sfârșitul
exercițiului financiar. În cazul în care inventarierea are loc pe parcursul anului, în registru
se înregistrează soldurile existente la data inventarierii, la care se adaugă rulajele intrărilo r
şi se scad rulajele ieșirilor de la data inventarierii până la data încheierii exercițiului
financiar.
Pe baza Registrului-inventar şi a balanţei de verificare de la 31 decembrie se
întocmește bilanțul care face parte din situațiile financiare anuale, ale cărui posturi trebuie

Pagina | 63
să corespundă cu datele înscrise în contabilitate, puse de acord cu situația reală a
elementelor de activ şi de pasiv stabilită pe baza inventarului.

BALANŢA DE VERIFICARE
Balanța de verificare este documentul contabil ce se înto cmeşte cel puțin anual, la
încheierea exercițiului financiar sau la termenele de întocmire a raportărilor contabile, la
alte perioade prevăzute de actele normative în vigoare şi ori de câte ori se consideră
necesar. În cadrul balanţei de verificare sunt cuprinse toate conturile din registrul Cartea
mare, fiind preluate informaţii din conturi referitoare la simbolul şi denumirea lor,
soldurile iniţiale, rulajele, total sume şi soldurile finale debitoare şi creditoare, după caz.
Rolul balanţei de verificare:
 verificarea înregistrării corecte în contabilitate a operațiunilor efectuate;
 controlul concordanţei dintre contabilitatea sintetică şi cea analitică;
 principalul instrument pe baza căruia se întocmesc raportările contabile stabilite
potrivit legii.

În cazul balanţei de verificare sintetice, funcţia de verificare a înregistrărilor corecte

în contabilitate a operațiunilor efectuate se realizează prin urmărirea obţinerii egalităţii
dintre totalul sumelor înscrise pe debit cu totalul sumelor înscrise pe credit (SID=SIC;
RD=RC; TSD=TSC; SFD=SFC).
Dacă această egalitate nu se realizează, înseamnă că s-au produs erori cu prilejul
înregistrării efectuate în conturi:
- omiterea unor sume din debitul sau creditul unui cont,
- înscrierea eronată a unei sume în debitul sau creditul unui cont,
- stabilirea eronată a rulajului debitor sau creditor al unui cont
- determinarea eronată a soldului,
- însumarea greşită a diferitelor sume dintr-un registru sau altul, etc.
Există şi erori care nu conduc la pierderea egalităţii şi deci nu pot fi sesizate cu ajutorul
balanţei, cum ar fi:
- omiterea completă a înregistrării unei operaţii,
- înregistrarea eronată a unei operaţii cu aceeaşi sumă în cadrul ambelor conturi
corespondente (erori de compensare),
- înregistrarea unor sume la alte conturi decât cele corespunzătoare naturii
operaţiilor economice (erori de imputare) etc.
În cazul balanţei de verificare analitice, verificarea concordanţei dintre conturile
sintetice şi cele analitice se realizează prin obţinerea egalităţilor dintre totalul sumelor
înscrise în conturile analitice şi sumele înscrise în contul sintetic de care aparţin (vezi în
acest sens 3.9. Conturi sintetice şi conturi analitice din cadrul capitolului IV Contul si partida
dublă).
O altă funcţie a registrului balanţa de verificare este aceea de a realiza legătura dintre
cont şi bilanţ, avându-se în vedere că la întocmirea bilanţului, se folosesc soldurile finale
ale conturilor de activ şi pasiv preluate din balanţă, solduri ce sunt preluate şi grupate
conform necesităţilor întocmirii bilanţului. De asemenea, prin faptul că sunt centralizate
datele din toate conturile folosite, balanţa creează posibilitatea analizei economice.

Pagina | 64
Clasificarea balanţelor de verificare
După felul conturilor pe care le cuprind, se disting:
(A) balanţe de verificare ale conturilor sintetice - cuprind datele din conturile sintetice;
(B) balanţe de verificare ale conturilor analitice cuprind datele din conturile analitice şi
ale contului sintetic de care aparţin. Pentru fiecare cont sintetic dezvoltat pe
analitice se întocmeşte o asemenea balanţă; deci, se vor întocmi atâtea balanţe
analitice, câte conturi sintetice dezvoltate pe analitice s-au folosit.

(A) Balanţele de verificare sintetice (generale)

După numărul egalităţilor ce se stabilesc între totalurile coloanelor de sume pe
care le cuprind, balanţele de verificare sintetice pot fi:

a) balanţe de verificare cu o singură egalitate

a.1. balanţa sumelor a.2. balanţa soldurilor
Balanţa de verificare Balanţa de verificare
întocmită la ____________________ întocmită la _____________________
Simbol Denumirea Total sume Simbol Denumirea Solduri
cont conturilor D C cont conturilor D C

TOTAL * * TOTAL * *

= =
Total sume = Total sume Total solduri = Total solduri
debitoare creditoare debitoare creditoare

b) balanţa de verificare cu două serii de egalităţi (balanţa sumelor şi soldurilor)

Balanţa de verificare
întocmită la ___________________
Simbol Total sume Solduri finale
Denumirea conturilor
cont D C D C

TOTAL * * ** **

= =
Total sume debitoare = Total sume creditoare
Total solduri debitoare = Total solduri creditoare

c) balanţa de verificare cu trei serii de egalităţi

Balanţa de verificare
întocmită la ______________________

Simbol Denumirea Solduri iniţiale Rulaje Solduri finale

cont conturilor D C D C D C

TOTAL * * ** ** *** ***

= = =
Total solduri iniţiale debitoare = Total solduri iniţiale creditoare
Total rulaje debitoare = Total rulaje creditoare
Total solduri finale debitoare = Total solduri finale creditoare

Pagina | 65
d) balanţa de verificare cu 4 serii de egalităţi
Balanţa de verificare
întocmită la _____________
Simbol Denumirea Solduri iniţiale Rulaje Total sume Solduri finale
cont conturilor D C D C D C D C

TOTAL * * ** ** *** *** **** ****

= = = =
Total solduri iniţiale debitoare = Total solduri iniţiale creditoare
Total rulaje debitoare = Total rulaje creditoare
Total sume debitoare = Total sume creditoare
Total sold finale debitoare = Total sold finale creditoare

Notă: Dacă balanţa se întocmeşte în luna ianuarie, prima coloană de sume va fi de Solduri iniţiale,
iar pentru următoarele luni (februarie-decembrie) va fi de Total sume din perioada
precedentă (solduri iniţiale din luna ianuarie plus rulajele lunilor precedente lunii pentru
care se întocmeşte balanţa).

(B) Balanţele de verificare ale conturilor analitice

Având în vedere funcţia contabilă a conturilor sintetice dezvoltate pe analitice
pentru care se întocmeşte balanţa de verificare, se disting:
a) balanţe de verificare analitice pentru conturile monofuncţionale

a.1. cu 1 etalon de evidenţă

Balanţa de verificare analitică
a contului sintetic ……….
întocmită la data de ……….
Solduri Rulaje Total sume Solduri
Denumirea contului
iniţiale D C D C finale
- cont analitic
………………
- cont analitic
TOTAL ∑1 ∑2 ∑3 ∑4 ∑5 ∑6
Cont sintetic ∑1 ∑2 ∑3 ∑4 ∑5 ∑6

a.2. cu 2 etaloane de evidenţă

Balanţa de verificare analitică
a contului sintetic ……….
întocmită la data de …….
Cantităţi Valori
Denumirea Fel Rulaj Rulaj
contului etalon 22 Stoc Stoc Sold Sold
Intrări Ieşiri debito credito
iniţial final iniţial final
r r
- cont analitic
………………
- cont analitic
TOTAL X X X X X ∑1 ∑2 ∑3 ∑4
Cont sintetic X X X X X ∑1 ∑2 ∑3 ∑4

22 Fel etalon – exemplu: bucăţi, metri, litri, etc.

Pagina | 66
b) balanţe de verificare analitice pentru conturile bifuncţionale
Balanţa de verificare analitică
a contului sintetic ……….
întocmită la data de ….
Total sume Solduri finale
Denumirea contului
D C D C

Total ∑1 ∑2 ∑3 ∑4

soldul contului sintetic =

diferenţa dintre totalurile celor
Contul sintetic ∑1 ∑2
două coloane de solduri şi este
de felul totalului mai mare

ÎNTOCMIREA BALANŢEI DE VERIFICARE

 completarea cu solduri iniţiale şi rulaje a conturilor deschise în Cartea Mare;
 închiderea conturilor din Cartea Mare pentru stabilirea soldurilor finale;
 preluarea sumelor din conturile deschise în Cartea Mare şi trecerea lor în balanţă;
 însumarea sumelor pe coloane în balanţă;
 verificarea corelaţiilor din balanţă (totalul sumelor înscrise pe debit = totalul
sumelor înscrise pe credit).

DOCUMENTELE DE SINTEZĂ ŞI RAPORTARE

Informaţiile furnizate de contabilitate şi care sunt utile (se adresează) unei categorii
largi de utilizatori sunt cele cuprinse în situaţiile financiare anuale. Obiectivul situațiilor
financiare îl constituie furnizarea de informații despre poziția financiară, performanţa
financiară şi fluxurile de trezorerie ale unei entităţi.
Setul de situaţii financiare pe care trebuie să-l întocmească o entitate contabilă
depinde de categoria în care se încadrează, respectiv: microentităţi, entităţi mici şi entităţi
mijlocii şi mari. Conform Reglementărilor contabile privind situaţiile financiare anuale
individuale şi situaţiile financiare anuale consolidate, aprobate prin Ordinul ministrului
finanţelor publice nr. 1.802/2014, încadrarea într-o categorie sau alta a entităţilor
contabile se face în funcţie de indicatorii: cifra de afaceri, total active şi numărul mediu de
salariați, indicatori care se determină pe baza situaţiilor financiare anuale ale exerciţiului
financiar precedent.
Categoriile de entităţi contabile, criteriile de mărime şi situaţiile financiare pe care le
întocmesc sunt prezentate în cadrul capitolului I.

Pagina | 67
 Capitolul VI.
EVALUAREA ELEMENTELOR PATRIMONIALE
ÎN CONTABILITATE

DEFINIȚIE
Evaluarea în contabilitate presupune cuantificarea şi exprimarea în unităţi
monetare a mărimii elementelor patrimoniale (active, datorii, capitaluri proprii,
cheltuieli şi venituri) şi a operaţiilor economice şi financiare cu modificări intervenite
în masa patrimoniului.
Exprimarea în bani permite contabilităţii omogenizarea masei patrimoniului şi în
acest mod se asigură centralizarea şi sintetizarea datelor contabile. Valoarea în bani a
elementelor patrimoniale se determină după relaţia:

Valoarea în Mărimea de evaluat Preţ/cost/tarif

= x
etalon monetar exprimată în etalon natural / etalon muncă unitar

Notă: preţul se utilizează în cazul ieşirilor, costul în situaţia intrărilor prin achiziţie
sau din producţie proprie, tariful în evaluarea serviciilor.

CATEGORII DE PREȚURI
Preţul reprezintă numărul de unităţi monetare necesare pentru a vinde/obţine o
marfă sau un serviciu la un moment dat, într-un anumit loc şi în funcţie de o calitate
specifică a produsului.
În funcţie de destinaţiile produselor şi serviciilor se disting următoarele categorii de
preţuri: preţul producătorului – vânzător, preţul de livrare, preţul cu ridicata și preţul cu
amănuntul.

a) Preţul producătorului-vânzător reprezintă preţul producătorului stabilit pe

baza costurilor sale de producţie şi a unei rate a profitului considerată normală sau
necesară, după caz. Un preţ astfel stabilit este un preţ propus cumpărătorilor spre a fi
acceptat întrucât într-o economie de piaţă, preţul este rezultatul raportului liber dintre
oferta şi cererea pieţei pentru produsul în cauză.
Pentru evaluarea preţului unitar al producătorului se pot aplica fie formula ratei
profitului fie formula marjei brute sau contribuţiei de acoperire brută.

formula marjei brute

formula ratei profitului
 se obţine pornind de la costul
complet comercial la care se
adaugă profitul, obţinându-se
preţul de vânzare al
producătorului, la care se
calculează şi adaugă şi TVA,
obţinându-se preţul de vânzare
cu TVA
(contribuţiei de acoperire brută)
 se obţine pornind de la un cost parţial
(de exemplu, costul de producţie, costul
variabil etc.) se adaugă marja brută
(contribuţia de acoperire brută) ,
obţinându-se preţul de vânzare al
producătorului, la care apoi se adaugă şi
TVA, rezultând preţul de vânzare cu TVA

Pagina | 68
 formula marjei brute
formula ratei profitului
(contribuţiei de acoperire brută)
Formula de calcul este: Formula de calcul este:
+ Costuri directe de producţie + Costul de producţie 23
(materii prime şi materiale + Marja (contribuţia de acoperire) brută
directe, manopera directă, alte
= Preţul de vânzare al producătorului
costuri directe)
+ TVA
+ Costuri indirecte de producţie
= Costul de producţie = Preţ de vânzare cu TVA
+ Cheltuieli generale de
administraţie
+ Cheltuieli de desfacere
= Costul complet sau comercial
+ Rata profitului
= Preţul de vânzare al
producătorului
+ TVA
= Preţul de vânzare cu TVA

b) Preţul de livrare este preţul la care circulă mărfurile pe canalele de distribuţie, între
vânzător şi cumpărător. În această ipostază se pot afla:
 preţul producătorului – vânzător (prezentat mai sus);
 preţul producătorului – vânzător la care se adaugă accize sau alte impozite pe
circulaţia mărfurilor;
 preţul de vânzare la intern al bunurilor importate, preţ care cuprinde în structura sa:
(a) valoarea în vamă (valoarea externă + taxa vamală + comisionul vamal); (b)
comisionul societăţii de import.
De menţionat că toate aceste preţuri sunt stabilite şi cu TVA.

c) Preţul cu ridicata este preţul comerciantului angrosist constituit pe baza relaţiei:

Preţul cu ridicata = Costul de achiziţie + Adaosul comercial
unde:
Costul de achiziţie = Preţul de cumpărare (preţ de livrare) + Cheltuieli de
transport-aprovizionare + Alte cheltuieli accesorii

Adaosul comercial = Costul de achiziţie x % Adaos comercial

Dacă se adaugă şi TVA rezultă preţul cu ridicata cu TVA.

d) Preţul cu amănuntul (en detail) este preţul la care se vând produsele şi serviciile
către populaţie. Se construieşte similar preţului cu ridicata (angro), cu deo sebire că preţul
de livrare trebuie să cuprindă şi accizele (dacă este cazul), deoarece populaţia reprezintă
stadiul final al consumului.

Remarcă: Calculaţiile prezentate mai sus devin numai simple estimări în cazul unor
preţuri deja existente pe piaţă. În aceste situaţii se procedează la calcularea marjei brute,
scăzând din preţul de vânzare costul de producţie, sau a profitului, scăzând din preţ ul de
vânzare costul complet.

23 Costul de producţie se calculează la fel ca la formula ratei profitului.

Pagina | 69
FORMELE DE EVALUARE ÎN CONTABILITATE

Evaluarea în contabilitate se diferenţiază în raport de momentul efectuării ei, de

natura elementelor patrimoniale şi a operaţiilor care modifică masa patrimonială
(evenimente economice), respectiv:
o evaluare la intrare (la prima înregistrare)
o evaluarea la ieşire (sau a doua înregistrare)
o evaluarea la inventariere
o evaluarea la întocmirea situaţiilor financiare

Evaluarea la intrare
La data intrării în entitate, bunurile se evaluează și se înregistrează în contabilitate la
valoarea de intrare, care se stabilește astfel:
a. la cost de achiziție - pentru bunurile procurate cu titlu oneros;
b. la cost de producție - pentru bunurile produse în entitate;
c. la valoarea de aport, stabilită în urma evaluării - pentru bunurile reprezentând
aport la capitalul social;
d. la valoarea justă - pentru bunurile obținute cu titlu gratuit sau constatate plus la
inventariere.

Evaluarea la ieşire
La data ieșirii din entitate sau la darea în consum, bunurile se evaluează și se scad din
gestiune la valoarea lor de intrare sau valoarea la care sunt înregistrate în contabilitate.
Dacă există valori diferite şi nu există posibilitatea identificării valorii contabile de
intrare, evaluarea se face la:
 costul mediu ponderat de intrare (CMP);
 preţul primului lot intrat (FIFO) în ordine cronologică a epuizării loturilor;
 preţul ultimului lot intrat (LIFO) în ordine invers cronologică a epuizării loturilor.

Aplicaţie
Într-un depozit, în luna decembrie, au loc următoarele mişcări de bunuri:
01.dec. Stoc iniţial = 7 buc. x 5 lei/buc. = 35 lei
05.dec. Intrare = 6 buc. x 6 lei/buc. = 36 lei
10.dec. Ieşire = 9 buc. x ?
15 dec. Intrare = 8 buc. x 7 lei/buc. = 56 lei
20.dec. Ieşire = 10 buc. x ?
Se cere să se determine valoarea ieşirilor şi valoarea stocului final.
a) metoda CMP
CMP = (7 buc. x 5 lei/buc. + 6 buc. x 6 lei/buc. + 8 buc. x 7 lei/buc.)/21 buc. = 6,05 lei/buc.
Valoarea ieşirilor = (9 buc. + 10 buc.) x 6,05 lei/buc. = 114,95 lei
Valoarea stocului final = 2 buc. x 6,05 lei/buc. = 12,10 lei
b) metoda FIFO
Valoarea ieşirilor:
10.dec. Ieşire = 7 buc. x 5 lei/buc. + 2 buc. x 6 lei/buc. = 47 lei
20.dec. Ieşire = 4 buc. x 6 lei/buc. + 6 buc. x 7 lei/buc. = 66 lei
Valoarea stocului final = 2 buc. x 7 lei/buc. = 14 lei
c) metoda LIFO
Valoarea ieşirilor:

Pagina | 70
 10.dec. Ieşire = 6 buc. x 6 lei/buc. + 3 buc. x 5 lei/buc. = 51 lei
20.dec. Ieşire = 8 buc. x 7 lei/buc. + 2 buc. x 5 lei/buc.= 66 lei
Valoarea stocului final = 2 buc. x 5 lei/buc. = 10 lei

Evaluarea la inventariere
Se bazează în principiu pe valoarea actuală, denumită valoare de inventar. Această valoare
este stabilită în funcţie de utilitatea bunului în unitate şi preţul pieţei.

Evaluarea la întocmirea situațiilor financiare

Se efectuează după cum urmează:
 în cazul activelor, se compară valoarea contabilă de intrare cu valoarea de inventar
şi se reţine cea mai mică valoare. Procedând astfel, în toate cazurile în care valoarea
de inventar este mai mică decât valoarea contabilă de intrare, diferenţa
corespunzătoare este tratată ca o depreciere a activelor sub formă de amortizări
suplimentare sau ajustări pentru depreciere sau pierdere de valoare;
 în cazul datoriilor, pentru diferenţele constatate în plus între valoarea de inventar şi
valoarea contabilă de intrare, soluţia este deocamdată numai teoretică – presupune
înregistrarea lor în contabilitate pe seama cheltuielilor prin constituirea de
provizioane pentru creşterea valorii datoriilor;
 veniturile şi cheltuielile sunt evaluate la valoarea iniţială sau pot prezenta, în
situaţiile financiare, o valoare actualizată la inflaţie, diferită de valoarea iniţială.

Pagina | 71
 Capitolul VI.
CALCULAŢIA - PROCEDEU AL METODEI
CONTABILITĂŢII

Calculația are legături strânse cu toate procedeele metodei contabilităţii, ea

regăsindu-se în toate etapele ciclului contabil de prelucrare a datelor. Astfel, calculaţia se
utilizează la evaluarea bunurilor economice în documente primare, la stabilirea balanţei de
verificare, în lucrările de inventariere a patrimoniului, la întocmirea bilanţului şi a contului
de profit şi pierdere, la analiza situaţiei economico-financiare a unităţilor patrimoniale etc.
Domeniul prioritar de utilizare a calculaţiei îl reprezintă to tuşi calculul costurilor de
producţie. În orice domeniu unde se desfăşoară activităţi de producţie, unde se execută
lucrări sau se prestează servicii, există şi costuri. Cunoaşterea costurilor reprezintă un
imperativ în orice proces de fundamentare a deciziilor.
Complexitatea vieţii economice în condiţiile concurenţei, impuse în economia de
piaţă, duce la creşterea rolului informaţiei în luarea deciziilor. De calitatea acesteia depinde
calitatea deciziilor curente şi de perspectivă şi implicit rezultatele obţinute. Mediul
economic actual a făcut mai costisitoare orice eroare de decizie cauzată de cantitatea
redusă de informaţii cu privire la costuri.
Managementul întreprinderii moderne necesită cunoaşterea permanentă a nivelului
costurilor, întrucât, indiferent de nivelul la care se află, managerul gestionează domeniul
său de responsabilitate, declanşează acţiuni care prin consumarea de resurse duc la
obţinerea de efecte.
Privit ca unul dintre cei mai semnificativi indicatori cu ajutorul căruia se poate
aprecia activitatea unei firme industriale, costul de producţie oferă o serie de informaţii
necesare oricărui cadru de conducere, permiţând formarea unei viziuni de ansamblu a
organizaţiei. Devine, astfel, un instrument indispensabil pentru diagnostic, pentr u
stimularea efectelor probabile, uneia sau alteia dintre opţiuni, luarea deciziilor, controlul
eficienţei realizărilor.
Informaţia costurilor, ca ansamblu de informaţii privitoare la costuri utilizate în
procesul decizional, este rezultatul calculaţiei costurilor.

Calculația ca procedeu al metodei contabilităţii reprezintă ansamblul lucrărilor

efectuate într-o formă organizată cu scopul de a obţine informaţii privind costul bunurilor,
lucrărilor, serviciilor, activităţilor sau altor obiecte de calculație. 24
sau, altfel spus,
Calculația ca procedeu al metodei contabilității reprezintă totalitatea procedeelor
care conduc la cuantificarea corelației dintre cheltuielile de producție şi de desfacere ale
întreprinderii, exprimate în bani, şi producția care le-a ocazionat, în calitatea lor de mărimi
economice determinabile prin măsurare şi calcul. 25

24 O.M.F.P. nr. 1826 din 22/12/2003 pentru aprobarea Precizărilor privind unele măsuri referitoare la organizarea şi
conducerea contabilităţii de gestiune publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 23 din 12/01/2004.
25 Pătruţ V., Rotilă A. - Contabilitate şi diagnostic financiar. Fundamente teoretice şi aplicaţii practice, Editura Sedcom

Libris, Iaşi, 2005, pg. 264.

Pagina | 72
 Calculațiile privind costurile, în raport cu momentul elaborării lor faţă de
perioada în care are loc procesul de producţie la care se referă, se clasifică în:
- antecalculaţii
- postcalculaţii.
Elaborarea celor două rânduri de calculaţii înseamnă o dublă determinare a costurilor care
a fost impusă de cerinţele managementului activităţii întreprinderilor. Spre a -şi putea
îndeplini rolul ce i se rezervă în urmărirea operativă a cheltuielilor de producţie efective,
comparativ cu cele prevăzute în bugetul costurilor şi stabilirea abaterilor de la situaţia
determinată (controlul bugetar), este necesar ca la baza calculaţiilor să stea aceeaşi metodă
(sau combinaţii de metode), indiferent de momentul elaborării lor.
Având în vedere sfera de cuprindere a elementelor structurale ale indicatorilor
economico-financiari în conţinutul acestora, calculaţiile pot fi:
- calculaţii totale
- calculaţii parţiale.
Calculațiile totale iau în consideraţie toate cheltuielile ocazionate de execuţia produselor
determinând în acest fel conturi totale (de tipul full-costing sau absorbante), în timp ce
calculaţiile parţiale iau în consideraţie numai o parte dintre cheltuieli, de regulă
cheltuielile directe sau pe cele variabile (directe + indirecte cu caracter variabil). 26
Din punctul de vedere al intervalului de timp la care se întocmesc, calculațiile pot fi:
- periodice
- neperiodice.
Calculațiile periodice se întocmesc la intervale de timp egale (de exemplu, calculaţiile de
buget, de plan, standard). Calculaţiile neperiodice se întocmesc la intervale inegale de timp
(de exemplu, calculaţii de proiect, de deviz).

Principiile calculației costurilor:

(a) determinarea obiectului calculaţiei - reprezintă punctul de plecare în
organizarea calculaţiei şi este delimitat prin elementul pentru care se efectuează calculaţia.
Astfel, în sectorul aprovizionării, obiectul calculaţiei este reprezentat de o anumită materie
primă, de un anumit material consumabil, o anumită marfă, pentru care se calculează
costul de achiziţie; în sectorul producţiei, obiectul calculaţiei poate fi un produs sau grupă
de produse, o lucrare, un serviciu, o comandă, producţia în ansamblul ei etc. Aceste obiecte
de calculaţie mai sunt cunoscute şi sub denumirea de purtători de costuri.
(b) alegerea metodei de calculaţie - reprezintă o problemă cu implicaţii deosebite în
determinarea conţinutului, indicatorului care constituie obiectul de calculaţie şi în
asigurarea exactităţii acestuia. Astfel, în calculaţia costurilor, datorită particularităţilor
tehnologice şi organizării producţiei se pot întâlni diferite metode de calcul, respectiv: în
cazul producţiei simple, căreia îi corespund ca tipuri organizatorice producţia de masă şi
de serie mare, se pot utiliza: metoda globală de calculaţie; metode pe faze, aceasta din urmă
dacă procesul tehnologic este constituit din mai multe faze tehnologice; pentru producţia
complexă, căreia îi corespund ca tipuri organizatorice producţia individu ală (de unicate)
sau producţia de serie mică ori mijlocii, se aplică metoda pe comenzi. De asemenea, în
funcţie de tehnicile de management practicate, se pot utiliza: metode de calculaţie de tipul
costului total sau de tip parţial; metodele de tip total sunt metodele clasice (metodă
globală, pe faze, pe comenzi), precum şi metodele evoluate (metoda costurilor standard

26 Pătruţ V., Tataru S. - Bazele contabilităţii. Note de curs, ediţia a II-a actualizată, Universitatea din Bacău, 2007, p. 137.

Pagina | 73
sau normate); metodele de tip parţial cum ar fi metoda direct-costing, metoda costurilor
variabile.
(c) organizarea calculaţiei contabile în concordanţă cu celelalte forme ale
calculaţiei economice (previzională şi statistică).
(d) delimitarea pe feluri de activităţi a indicatorilor economico-financiari care fac
obiectul calculaţiei - ceea ce impune ca datele şi informaţiile furnizate de contabilitate să
fie delimitate şi localizate pe fluxuri de activităţi, iar urmărirea şi determinarea
indicatorilor economico-financiari să se facă în aceeaşi structură.
(e) delimitarea în timp a datelor şi informaţiilor, pe baza cărora se calculează
costurile şi alţi indicatori economico-financiari - potrivit acestui principiu trebuind
delimitate cheltuielile anticipate şi cele preliminate de cele curente.
(f) delimitarea în spaţiu sau pe locuri de cheltuieli (pe centre de
responsabilitate) a datelor şi informaţiilor care stau la baza calculării costurilor şi a
altor indicatori economico-financiari.
Orientată spre control şi decizie, calculaţia costurilor devine una dintre
componentele de bază ale mecanismului de conducere profitabilă a întreprinderii. Ca
instrument informaţional, calculaţia produce şi oferă informaţia privind costurile şi
profitul, iar ca instrument de conducere reprezintă o tehnică de decizie privind
maximizarea rentabilităţii.

Pagina | 74
 Capitolul VIII.
LUCRĂRILE CONTABILE DE ÎNCHIDERE A
EXERCIŢIULUI FINANCIAR

CICLUL CONTABIL DE PRELUCRARE A DATELOR

Ciclul contabil reprezintă o serie logică de paşi operaţionali pe care contabilii

trebuie să îi urmeze pentru a face toate calculele şi înregistrările în contabilitatea curentă
şi pentru a întocmi situaţiile financiare. Schematic, ciclul contabil poate fi prezentat astfel:

DOCUMENTE JUS TIFICATIVE

(analiza contabilă şi contarea)

ÎNREGISTRARE

REGIS TRUL - JURNAL

(evidenţă cronologică) Ciclul contabil aferent
unei perioade de o lună

ÎNREGISTRARE

REGIS TRUL CARTE MARE

(evidenţă sistematică)

BALANŢĂ DE VERIFICARE
ÎNAINTE DE INVENTARIERE

REGIS TRUL INVENTAR

(evidenţierea ajustărilor generate de
evaluare la inventar)
Lucrări la sfârşit de an

BALANŢĂ DE VERIFICARE
DUPĂ INVENTARIERE

S ITUAŢIILE FINANCIARE ANUALE

Etapele ciclului contabil de prelucrare a datelor

(Sursa: Caraiani C., Dumitrana M., ş.a. – Bazele contabilităţii, Editura InfoMega, Bucureşti, 2005, pg. 130)

Notă: În toate etapele ciclului contabil şi în documentele contabile sunt prezente evaluarea şi
calculaţia.

Pagina | 75
 Sintetizând, procedura de înregistrare în contabilitate a tranzacţiilor şi
evenimentelor presupune următorii paşi (etape):
 analizarea tranzacţiilor şi evenimentelor pe baza documentelor justificative;
 după contarea lor, tranzacţiile şi evenimentele consemnate în documente sunt
înregistrate în Registrul-jurnal (înregistrare cronologică sau jurnalizare);
 transferarea articolelor din Registrul-jurnal în Registrul Cartea-mare (înregistrare
cronologică);
 întocmirea balanţei de verificare;
 la sfârşitul exerciţiului financiar, în vederea întocmirii situaţiilor financiare,
societatea trebuie să efectueze o serie de lucrări cunoscute sub denumirea de
inventariere, lucrări care presupun, printre altele, şi întocmirea Registrului
inventar. În acest scop, balanţa de la finele lunii decembrie întocmită pe baza
tranzacţiilor şi evenimentelor obişnuite din lună, denumită Balanţă de verificare
înainte de inventariere, este completată cu informaţiile obţinute în urma operaţiilor
de inventariere, întocmindu-se apoi Balanţa de verificare după inventariere.
 întocmirea situaţiilor financiare, respectiv bilanţul, contul de profit şi pierdere,
situaţia fluxurilor de trezorerie, situaţia variaţiei capitalurilor proprii şi politici
contabile şi note explicative.

Procedura şi modul de prelucrare a informaţiilor şi structura registrelor contabile utilizate

în parcurgerea etapelor ciclului contabil se regăsesc sub denumirea de sistem contabil
sau formă de contabilitate.

LUCRĂRI CONTABILE DE ÎNCHIDERE A EXERCIȚIULUI FINANCIAR

Exerciţiul financiar începe la 1 ianuarie şi se termină la 31 decembrie, excepţie făcând

primul an de activitate, când exerciţiul financiar începe la data înfiinţării firmei şi termină
la 31 decembrie, şi ultimul an de activitate, când exerciţiul financiar începe la 1 ianuarie şi
se termină la data desființării firmei.
Închiderea exerciţiului financiar presupune întocmirea situaţiilor financiare anuale.
Produs final al contabilităţii financiare, situaţiile financiare trebuie să ofer e imagine fidelă a
poziţiei financiare, performanţei firmei şi modificărilor poziției financiare. Întocmirea
situațiilor financiare anuale reprezintă un proces complex de prelucrare a datelor,
respectiv o suită de lucrări, dintre care unele cu caracter preliminar, iar altele se referă la
redactarea sau completarea propriu-zisă a situaţiilor financiare.

Lucrările contabile de închidere a exerciţiului financiar presupun:

1. întocmirea balanţei conturilor înainte de inventariere
2. inventarierea generală a patrimoniului
3. contabilizarea operaţiilor de regularizare vizând:
a) diferenţele de inventar
b) amortizările
c) ajustările pentru deprecieri
d) provizioanele
e) diferenţele de curs valutar pentru creanţele, datoriile şi disponibilităţile în valută
f) delimitarea în timp a cheltuielilor şi veniturilor
4. întocmirea balanţei conturilor după inventariere şi operaţiile de regularizare
5. determinarea rezultatului exerciţiului şi distribuirea profitului sau finanţarea pierderii

Pagina | 76
6. închiderea conturilor de activ, creditându-se prin debitul contului 892 Bilanţ de
închidere şi a conturilor de pasiv, debitându-se prin creditul contului 892 Bilanţ de
închidere.

1. Întocmirea balanţei conturilor înainte de inventariere.

Pentru centralizarea şi controlul exactităţii datelor înregistrate în conturi se
întocmeşte balanţa de verificare înainte de inventarierea patrimoniului. Datele din această
balanţă servesc ca referinţe necesare comparării inventarului faptic cu soldurile din
inventarul contabil, de aceea această balanţă poate fi interpretată şi ca un inventar
contabil. Relaţiile de control balanţei sunt:
 dintre totalul sumelor înregistrate pe debitul şi creditul conturilor;
 dintre înregistrarea cronologică (totalul din Registrul Jurnal) şi înregistrarea
sistematică (totalul rulajului din Cartea mare, de unde s-a preluat în balanţă).
 dintre înregistrarea sintetică şi cea analitică.

2. Inventarierea generală a patrimoniului.

Inventarierea generală a patrimoniului reprezintă lucrarea prin care se stabileşte
situaţia reală a patrimoniului, aceasta vizând:
 atât constatarea mărimii faptice a elementelor patrimoniale
 cât şi evaluarea lor la nivelul valorii actuale.
Constatarea existenţei elementelor inventariate se face prin observare directă (prin
numărare, cântărire, măsurare, calcule tehnice, după caz) pentru bunurile corporale
(materiale), pe bază de registre sau documente (extrase de cont confirmate de terţi) pentru
bunurile necorporale, creanţe şi datorii.
Evaluarea elementelor patrimoniale inventariate se face la nivelul valorii actuale,
denumită valoare de inventar.
Relaţia proprie inventarului prin care se determină situaţia reală a patrimoniului
la un moment dat este de forma:
Situaţia netă a patrimoniului(Activul net) = Activul inventariat – Datoriile inventariate

Bunurile inventariate se înscriu în listele de inventariere, care pot fi distincte sau

reprezintă prima parte a Registrului inventar, liste diferenţiate în raport de felul şi natura
activelor şi datoriilor constatate efectiv pe teren (active imobilizate, stocuri etc.)

3. Contabilizarea operaţiilor de regularizare

Prin această etapă se asigură fidelitatea imaginii pe care situaţiile financiare anuale
trebuie să o ofere asupra activelor, datoriilor, poziţiei financiare, performanţei şi
trezoreriei entităţii.

a) operaţii privind regularizarea plusurilor şi minusurilor de inventar

Rezultatele inventarierii stabilite anterior (plusuri / minusuri de inventar) urmează
să fie înregistrate în contabilitate. De regulă:
 plusurile se înregistrează ca intrări în patrimoniul întreprinderii;
 minusurile se impută; dacă lipsurile constatate nu sunt din vina cuiva se
decontează, după caz, asupra cheltuielilor sau veniturilor întreprinderii.
Se admit compensări cantitative ale lipsurilor cu plusurile, în cazurile în care există
riscul de confuzie între sorturile aceluiaşi produs, fără a se diminua patrimoniul unităţii.
Compensarea se admite, de regulă, numai pentru plusurile şi lipsurile constatate la aceeaşi
gestiune şi pentru aceeaşi perioadă de gestiune.

Pagina | 77
 Pentru bunurile materiale acceptate drept perisabilităţi (pierderi naturale) se
acordă scăzăminte fără a depăşi valoarea constatată în minus. Calculul scăzămintelor se
aplică mai întâi la valorile materiale la care s-au constatat lipsurile şi numai dacă mai
rămân diferenţe cantitative în minus, cotele de scăzăminte se pot aplica şi pentru celelalte
valori materiale. Diferenţele stabilite în minus în urma compensării şi aplicării tuturor
cotelor de scăzăminte, reprezentând un prejudiciu pentru patrimoniu, se recuperează de la
persoanele vinovate.

b) operaţii privind calculul amortizărilor imobilizărilor

În cursul exerciţiului financiar, în fiecare lună, se calculează şi se înregistrează
amortizarea imobilizărilor. La închiderea exerciţiului financiar, cu ocazia inventarierii
generale a patrimoniului, de regulă, valoarea de inventar a imobilizărilor este egală cu
valoare contabilă netă (valoarea rămasă de amortizat). Dacă valoarea de inventar est e mai
mică decât cea rămasă de amortizat, rezultă că deprecierea stabilită la inventariere este
mai mare decât cea calculată şi înregistrată sub forma amortizării, diferenţa înregistrându -
se astfel:
 în cazul constatării unei deprecieri ireversibile, se înregistrează o amortizare
suplimentară;
 în cazul constatării unei deprecieri reversibile, se înregistrează o ajustare pentru
depreciere sau pierdere de valoare.

c) operaţii privind ajustările pentru depreciere sau pierdere de valoare

În cazul elementelor patrimoniale a căror valoare de inventar la data închiderii
exerciţiului este mai mică decât valoarea contabilă de intrare, iar diferenţa nu este
considerată depreciere ireversibilă (amortizare), atunci va fi înregistrată ca ajustare
pentru depreciere sau pierdere de valoare.

d) operaţii privind provizioanele

La închiderea exerciţiului, se compară provizioanele constituite la sfârşitul anului
precedent şi în cursul exerciţiului cu cele care trebuie constituite, rezultând:
 fie majorarea provizionului;
 fie diminuarea sau anularea provizionului.

f) operaţii privind diferenţele de curs valutar

Toate creanţele şi datoriile în valută trebuie să figureze în bilanţul contabil la cursul
de schimb din 31 decembrie. Acest lucru poate duce la modificarea valorii contabile de
intrare a creanţei sau a datoriei:
 diferenţele nefavorabile sunt înregistrate pe seama cheltuielilor (scade cursul de
schimb în cazul creanţelor / creşte cursul în cazul datoriilor);
 diferenţele favorabile sunt înregistrate pe seama veniturilor (creşte cursul de
schimb în cazul creanţelor / scade cursul în cazul datoriilor).
În cazul disponibilităţilor în valută, deoarece pe parcursul exerciţiului financiar,
acestea au fost înregistrate în contabilitate la diferite cursuri (ale zilelor când au avu t loc
operaţiile), rezultă diferenţe faţă de cursul de schimb din 31 decembrie:
 favorabile, care vor fi înregistrate pe seama veniturilor;
 nefavorabile, care vor fi înregistrate pe seama cheltuielilor.

g) operaţiile privind delimitarea în timp a cheltuielilor şi veniturilor înregistrate în avans

Determinarea corectă a rezultatului exerciţiului financiar impune separarea în timp
a cheltuielilor şi veniturilor care au fost înregistrate în cursul exerciţiului. Ca urmare,

Pagina | 78
dintre conturile de cheltuieli (clasa 6) şi cele de venituri (clasa 7) vor fi separate acele
cheltuieli, respectiv venituri înregistrate în acest exerciţiu financiar, dar care nu -l privesc.
Acestea nu vor fi incluse în Contul de profit şi pierdere, ci vor fi înregistrate la posturile de
regularizare din bilanţ: cheltuieli, respectiv, venituri înregistrate în avans.

4. întocmirea balanţei conturilor după inventariere şi operaţiile de regularizare

După inventarierea patrimoniului şi contabilizarea operaţiilor de regularizare, se
întocmeşte o nouă balanţă de verificare. Această balanţă va reprezenta fundamentul
următoarelor lucrări contabile de închidere a exerciţiului.

5. determinarea rezultatului exerciţiului şi distribuirea profitului sau finanţarea

pierderii
Pentru stabilirea rezultatului exerciţiului, toate conturile de venituri şi cheltuieli vor
fi închise pe seama contului 121 Profit sau pierdere. Relaţiile de calcul a rezultatului sunt
următoarele:

Cheltuielile corespunzătoare Cheltuielile cu

Rezultatul
Veniturile veniturilor realizate, inclusiv cele impozitul pe profit
contabil (înainte = – +
realizate reprezentând impozitul calculat pe calculat în cursul
de impozitare)
parcursul exerciţiului exerciţiului

soldul contului 121 Profit sau pierdere

sau:
Rezultatul Cheltuielile corespunzătoare veniturilor realizate
Veniturile
contabil (înainte = – (exclusiv cele reprezentând impozitul pe profit calculat
realizate
de impozitare) pe parcursul exerciţiului)

Rezultatul contabil Deducerile fiscale Nededucerile fiscale

Rezultatul
= (înainte de - (veniturile neimpozabile + (cheltuielile
fiscal
impozitare) şi alte deduceri fiscale) nedeductibile fiscal)

În cazul obţinerii unui rezultat fiscal = profit, atunci se va calcula impozitul de profit,
aplicând cota procentuală de impozit stabilită prin lege (16%) asupra rezultatului fiscal.
Impozitul pe profit va fi înregistrat în contabilitate pe seama cheltuielilor, astfel, în final, în
contul 121 Profit sau pierdere, soldul va reflecta rezultatul net al exerciţiului.
Profitul obţinut şi rămas după plata impozitului pe profit reprezintă profitul net şi
este supus distribuirii pe destinaţiile legale: rezerve (legale, statutare, alte rezerve),
acoperirea pierderilor contabile din anii precedenţi, dividende ş.a.

ELABORAREA, AUDITAREA ŞI DEPUNEREA SITUAŢIILOR FINANCIARE ANUALE

Redactarea situaţiilor financiare se concretizează în completarea formularelor

existente prin preluarea şi prelucrarea în acest sens a datelor din balanţa conturilor finală
şi din registrele contabile.
Situațiile financiare anuale ale entităților se auditează de către una sau mai multe
persoane fizice sau juridice autorizate în condițiile legii. Prin auditarea situaţiilor
financiare se confirmă că acestea dau o imagine fidelă, clară şi completă a poziţiei
financiare şi a rezultatului exerciţiului financiar.

Pagina | 79
 Situațiile financiare anuale se întocmesc și se publică, potrivit legii, în moneda
națională. Situațiile financiare anuale, însoțite de raportul administratorilor pentru
exercițiul financiar în cauză și de raportul de audit semnat de persoana responsabilă,
potrivit legii, sau raportul cenzorilor sunt supuse aprobării adunării generale a acționarilor
sau asociaților, potrivit legislației în vigoare. Odată aprobate, situaţiile financiare se vor
publica publică în conformitate cu legislația în vigoare.
Ori de câte ori situațiile financiare anuale și raportul administratorilor se publică în
întregime, acestea trebuie să fie reproduse în forma și conținutul pe baza cărora auditorii
statutari sau persoanele care au efectuat verificarea, după caz, și-au întocmit raportul lor.
Acestea trebuie să fie însoțite de textul complet al raportului de audit sau al raportului de
verificare, după caz.

Pagina | 80
 BIBLIOGRAFIE

1. Botez, D. Tradiţii, actualităţi şi perspective ale profesiunii contabile

din România, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2005.
2. Calu D. A. Istorie şi dezvoltare privind contabilitatea din România,
Editura Economică, Bucureşti, 2005.
3. Călin O., Ristea M. Bazele contabilităţii, Ed. Naţional, 2000.
4. Colasse B. Contabilitate generală, Ediţia a 4-a, Editura Moldova, Iaşi,
1995.
5. Deju M., Muntean M., Contabilitate generală. Concepte. Aplicaţii şi studii de caz.,
Rotilă A., Dragomirescu ediţie revăzută şi actualizată, Editura Alma Mater, Bacău,
S.E., Solomon D.C., 2011.
Păcurari D.
6. Dragomirescu S.E., The relevance of the information given by costs in decision
Solomon D.C. grounding process, publicat în The Annals of the “Ştefan
cel Mare” , University of Suceava, Fascicle of the Faculty
of Economics and Public Administration, 2009,Volume 9,
Special number, ISSN 2066-575X, pp. 184-189.
7. Horomnea, E., (coord.), Bazele contabilităţii. Concepte. Modele. Aplicaţii, Editura
Tabără, N., Budugan, D., Sedcom Libris, Iaşi, 2008.
Georgescu, I., Beţianu, L.
8. Păcurari D., Tataru S.E. Lucrări contabile premergătoare întocmirii situaţiilor
financiare anuale, Revista Studii şi cercetări ştiinţifice,
seria Ştiinţe Economice, Universitatea Bacău, 2005, nr.
10, ISSN 1224-9858, pp. 191-200;
9. Pătruţ V., Iniţiere în limbajul universal al afacerilor sau
Dragomirescu S.E. contabilitatea pe înţelesul tuturor, ediţia a doua
actualizată şi adăugită, Editura EduSoft, Bacău, 2010.
10. Pătruţ V., Rotilă A. Contabilitate si diagnostic financiar: fundamente teoretice
si aplicații practice, ediţia a 2-a revizuită şi actualizată,
Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2010.
11. Pătruţ V., Tataru S. Bazele contabilităţii, Note de curs - ediţia a II-a
actualizată, Suport de curs, Universitatea din Bacău,
2007.
12. Ristea M., Călin Oprea Bazele contabilităţii, Ed. Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 2003.
13. Tabără N., Tataru S. E. Costul - instrument al controlului de gestiune,
Simpozionul Ştiinţific Naţional Contabilitatea şi
tehnologiile informaţiei şi comunicării, 19 ianuarie 2007,
Bacău, Universitatea din Bacău, publicat în Volumul
Contabilitatea şi tehnologiile informaţiei şi comunicării,
Editura Edusoft, Bacău, 2007, ISBN 978-973-1882-04-8,
pp. 105-106;
14. Tataru S. E., Păcurari D. Accountancy documents and the digitizing of information,
Studies And Scientific Researches - Edition Economics,
University of Bacău, 2007, nr. 12, ISSN 1224-9858,
pp. 98-102;

Pagina | 81
 15. *** http://dexonline.ro
16. *** Legea contabilităţii nr. 82/1991.
17. *** Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1802 din 29
decembrie 2014 (OMFP 1802/2014) pentru aprobarea
Reglementărilor contabile privind situațiile financiare
anuale individuale și situațiile financiare anuale
consolidate, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, Nr.
963 din 30 decembrie 2014, intrare în vigoare 1 ianuarie
2015.

Pagina | 82