OBIECTUL ŞI METODA CONTABILITĂŢII

Capitolul 1
OBIECTUL ŞI METODA CONTABILITĂŢII

! Obiectivele procesului de studiu:

După studiul acestui capitol veţi fi în măsură să:
- înţelegeţi care este obiectul de studiu al contabilităţii şi să
interpretaţi conceptul de patrimoniu;
- precizaţi care sunt entităţile economice obligate să
organizeze contabilitate;
- cunoaşteţi în ce constă metoda de cercetare contabilităţii
şi care sunt procedeele metodei contabilităţii;

1.1. OBIECTUL DE STUDIU AL CONTABILITĂŢII

1.1.1. Concepţii privind obiectul de studiu
al contabilităţii

Delimitarea riguroasă a obiectului de studiu reprezintă o

problemă de bază în fundamentarea şi caracterizarea oricărei
ştiinţe, deoarece precizează problematica ce intră în sfera
cercetării ştiinţei respective. Acest aspect este esenţial pentru
poziţionarea ştiinţei în procesul general al cunoaşterii şi,
totodată, pentru evitarea confuziilor şi suprapunerilor care
privesc statutul ştiinţei respective.
Astfel, literatura contabilă reţine mai multe concepţii
referitoare la obiectul contabilităţii, ale căror principale
trăsături vor fi expuse succint în cele ce urmează.
a. Concepţia potrivit căreia contabilitatea ar fi ştiinţa
conturilor, a reprezentat o teorie a tehnicii contabile, care a
contribuit la perfecţionarea acesteia, fără să-i influenţeze în mod
favorabil caracterul de ştiinţă, deci de conturare a obiectului său
de studiu. Încercarea de a transfera tehnica contabilă într-o
ştiinţă era, în mod firesc, sortită eşecului.
3
 OBIECTUL ŞI METODA CONTABILITĂŢII

b. Concepţia matematică considera contabilitatea ca o

ramură a ştiinţelor matematice, ceea ce, potrivit literaturii de
specialitate, se poate justifica prin faptul că mai mulţi iluştri
matematicieni au avut ca preocupări şi probleme de natură
contabilă.
Contabilitatea, potrivit acestei concepţii, ar avea drept
obiect operaţiunile aritmetice ce se efectuează în cadrul şi cu
ajutorul conturilor, ceea ce constituie o denaturare a realităţii
deoarece conturile şi implicit corelaţiile aferente reprezintă
elemente ale metodei contabilităţii.
Importanţa curentului de gândire amintit este localizată, în
principal, în faptul că a contribuit la fundamentarea funcţiei de
calcul a contabilităţii, cu menţiunea că ceea ce priveşte această
funcţie are în vedere calculele sale specifice.
c. Concepţia administrativă consideră că obiectul
contabilităţii se referă la reflectarea şi controlul în expresie
bănească a faptelor administrative în vederea sprijinirii
conducerii pentru a obţine cu minimum de eforturi
maximum de efecte economice. Acest punct de vedere, deşi a
fost însuşit de Congresul pentru propăşirea ştiinţei contabilităţii,
ţinut la Paris în anul 1889, este deficitar deoarece contabilitatea
nu reflectă şi nu controlează toate faptele administrative,
întrucât multe dintre ele nu sunt exprimate valoric.
d. Concepţia juridică sau teoria patrimonială prezintă
obiectul contabilităţii ca fiind constituit din patrimoniul
unui subiect de drept, privit prin prisma relaţiilor juridice.
Altfel spus, obiectul contabilităţii ar fi reprezentat de drepturile şi
obligaţiile pecuniare sau materiale ale unei persoane fizice sau
juridice în corelaţie cu obiectele (bunuri sau valori) la care se
referă.
Această ultimă teorie a determinat un progres evident în
ceea ce priveşte conturarea şi delimitarea obiectului de studiu al
contabilităţii, însă prezintă neajunsul esenţial că patrimoniul
este privit numai prin prisma relaţiilor juridice, fapt ce conduce
la teoria că fenomenele economice sunt determinate şi
subordonate laturii lor juridice.
e. Concepţia economică a criticat şi înlăturat în mare
parte neajunsurile teoriei juridice, iar autorii care o susţin dau
contabilităţii o fundamentare economică, relevând primatul sau
4
 OBIECTUL ŞI METODA CONTABILITĂŢII

rolul determinant al economicului asupra juridicului. Câmpul

(sfera) de aplicare al contabilităţii se localizează în funcţie de
viaţa întreprinderii, nu de existenţa şi afacerile unei persoane.
Potrivit teoriei economice, obiectul de studiu al
contabilităţii este definit prin circuitul capitalului privit sub
aspectul destinaţiei lui (capital fix şi capital circulant) şi a
modului de dobândire (capital propriu şi capital străin). Astfel,
se pune în evidenţă atât aspectul concret, ca avere, cât şi cel
abstract, ca totalitate a resurselor financiare care au permis
înzestrarea întreprinderii sau, altfel spus, care au constituit
izvorul de provenienţă al averii.
Concepţia analizată s-a impus în timp şi a devenit
dominantă deoarece contabilitatea a apărut şi s-a dezvoltat în
strânsă legătură cu activitatea economică, chiar dacă prin
înregistrările sale reflectă şi relaţii juridice.
Meritul principal al teoriei economice constă în aceea că
sesizează şi conturează în mod realist atât sfera de cercetare, cât
şi aria de aplicare a contabilităţii, dând orientare clară în ceea ce
priveşte definirea obiectului său de studiu şi adoptarea unei
metode proprii de cercetare a fenomenelor economice, deziderate
fără de care contabilitatea nu poate exista ca ştiinţă. Aşa cum
este cunoscut, prima condiţie în fundamentarea ştiinţifică a
oricărei discipline o constituie delimitarea riguroasă a obiectului
său de studiu şi precizarea metodei proprii de cercetare.
Avându-se în vedere concepţiile sau curentele de gândire la
care am făcut referire şi îndeosebi ultimele două dintre ele
(juridică şi economică), se poate reţine că problema centrală care
priveşte definirea obiectului de studiu al contabilităţii o
constituie gestiunea patrimoniului, care, în fapt, a generat
apariţia şi dezvoltarea contabilităţii.

1.1.2. Patrimoniul ca obiect al contabilităţii

În ceea ce priveşte definirea obiectului de studiu al

contabilităţii se impune a fi subliniată concepţia, care în prezent
întruneşte aproape integral sufragiile cercetătorilor în domeniu,
potrivit căreia patrimoniul sau, altfel spus, problematica
gestiunii valorilor economice şi a mişcării acestora în cadrul său,
delimitate (separate) pe persoane fizice sau juridice, după caz, şi
5
 OBIECTUL ŞI METODA CONTABILITĂŢII

privite atât sub aspect economic, cât şi juridic, constituie esenţa

problemei în cauză.
De altfel, contabilitatea nu poate fi concepută în afara
unui patrimoniu. Însăşi existenţa ei a fost determinată de
necesitatea cunoaşterii mărimii şi structurii patrimoniului, a
modului cum este gestionat şi a evoluţiei sale.
În vederea definirii obiectului de studiu al contabilităţii,
aşa cum reiese şi din cele prezentate anterior, patrimoniul este
privit ca structură economică şi juridică de apropiere şi gestiune
a valorilor materiale şi băneşti.
De altfel, într-o concepţie generală, se poate discuta despre
un patrimoniu numai atunci când există atât un subiect, cât şi
un obiect de drepturi şi obligaţii, respectiv o persoană fizică sau
juridică, precum şi bunuri economice care îi aparţin.
La rândul său, patrimoniul în sens contabil este definit
prin totalitatea drepturilor şi obligaţiilor cu valoare
economică ce aparţin unei persoane fizice sau juridice,
precum şi bunurile care îi aparţin acesteia, în calitate de
obiecte de drepturi şi obligaţii.
În contextul celor prezentate anterior, se poate reţine că
patrimoniul în structuralitatea sa se delimitează, pe de o parte,
din punct de vedere economic, sub forma activelor corporale şi
a celor circulante deţinute de o persoană fizică sau juridică şi
investite (utilizate) pentru desfăşurarea unor activităţi
economico-financiare, iar pe de altă parte, sub aspect juridic, în
sensul drepturilor şi obligaţiilor ce se creează prin folosirea
activelor investite.
În consecinţă, se poate menţiona că patrimoniul are
concomitent o structură economică şi o altă structură
juridică, exprimând bunurile economice acumulate de o
persoană fizică sau juridică (averea, utilizarea resurselor) şi
respectiv drepturile şi obligaţiile subiectului de drept (capitalul ca
relaţie de proprietate, provenienţa resurselor).
Se impune, totodată, precizarea că sub aspectul
obiectului de studiu al contabilităţii nu orice patrimoniu face
parte din sfera sa de acţiune. În acest scop, este necesar ca
valorile economice investite şi deci utilizate să aibă ca destinaţie
fie obţinerea de bunuri şi servicii pentru comercializare, fie

6
 OBIECTUL ŞI METODA CONTABILITĂŢII

satisfacerea unor nevoi administrative ori social-culturale ale

societăţii.
În contabilitate, corespunzător structurilor economică şi
juridică ale patrimoniului, se operează cu noţiunile de activ şi
respectiv de pasiv.
Sub aspect economic, patrimoniul delimitează resursele
oricărei entităţi economice atât în funcţie de provenienţa
valorilor materiale, cât şi în raport cu utilizarea lor, deci a
aceloraşi valori economice.
Privit prin prisma concepţiei juridice, patrimoniul
priveşte, pe de o parte, drepturile şi obligaţiile cu valoare
economică, iar pe de altă parte, aceleaşi bunuri economice ca
obiecte de drepturi de proprietate.
Avându-se în vedere ambele concepţii, economică şi
juridică, se reţine că provenienţa resurselor, respectiv
drepturile şi obligaţiile cu valoare economică, constituie
pasivul, iar utilizarea resurselor, respectiv bunurile
economice ca drepturi de proprietate, reprezintă activul.
În acest context este evident faptul că patrimoniul ca
obiect de studiu al contabilităţii este tratat atât sub aspect
economic, cât şi juridic, deci prin prisma unei concepţii
economico-juridice.
În cadrul acestei concepţii, contabilitatea studiază
patrimoniul unei entităţi atât sub aspectul existenţei acestuia la
un moment dat, cât şi în ceea ce priveşte mişcările şi
transformările permanente ale elementelor sale componente,
denumite elemente patrimoniale, inclusiv rezultatele financiare
ce se obţin.
În ceea ce priveşte obiectul contabilităţii, se reţine, de
asemenea, că în sfera sa de acţiune se includ operaţiile amintite
anterior, însă condiţionat de exprimarea lor monetară şi aceasta
datorită faptului că informaţiile contabile trebuie să asigure
cunoaşterea oricărui detaliu cu privire la desfăşurarea
activităţilor şi, totodată, să permită obţinerea unei imagini de
ansamblu la nivelul întreprinderii. Etalonul bănesc permite
caracterizarea tuturor operaţiilor economico-financiare efectuate
atât din punct de vedere cantitativ, cât şi sub aspect calitativ.
În funcţie de elementele prezentate anterior, conţinutul
obiectului contabilităţii îl constituie evidenţa, calculul,
7
 OBIECTUL ŞI METODA CONTABILITĂŢII

analiza şi controlul existenţei, mişcării şi transformării

elementelor componente ale patrimoniului în cadrul
activităţilor desfăşurate, sub forma provenienţei şi utilizării
resurselor, precum şi a drepturilor şi obligaţiilor cu valoare
economică şi a bunurilor economice aferente ca drepturi de
proprietate, exprimate valoric şi uneori cantitativ, cu scopul
cunoaşterii situaţiei financiare, a modificărilor acesteia şi a
rezultatelor obţinute.

1.2. SFERA DE ACŢIUNE A OBIECTULUI

CONTABILITĂŢII

Prin recurs la cadrul normativ în vigoare1 reținem că

”societățile comerciale, societățile/companiile naționale, regiile
autonome, institutele naționale de cercetare-dezvoltare, societățile
cooperatiste și celelalte persoane juridice au obligația să
organizeze și să conducă contabilitatea financiara. Instituțiile
publice, asociațiile și celelalte persoane juridice cu și fără scop
patrimonial au obligația să organizeze și să conducă contabilitatea
financiară. Persoanele fizice care desfășoară activități în scopul
realizării de venituri au obligația să conducă evidența contabilă pe
baza regulilor contabilității în partidă simplă sau, la opțiunea
acestora, pe baza regulilor contabilității în partidă dublă, potrivit
reglementărilor contabile emise în acest sens”.
Din cele prezentate mai sus, rezultă că în orice situație în
care sunt îndeplinite condițiile existenţei unui patrimoniu, în
sens contabil, este necesară prezenţa contabilităţii care să
asigure urmărirea acestuia.
De altfel, cunoaşterea existenţei patrimoniului, a mişcării
şi transformării permanente a elementelor sale componente,
inclusiv a rezultatelor ce se obţin, constituie o obligaţie expresă
pentru fiecare entitate economică, stabilită prin reglementări
specifice.
Având în vedere că fiecare entitate economică deține sau
administrează un anumit patrimoniu, în mod implicit le revine și
obligația urmăririi acestuia prin intermediul contabilității.

1
Legea contabilității nr. 82/1991, republicată și actualizată, Monitorul Oficial nr. 454/2008.
8
 OBIECTUL ŞI METODA CONTABILITĂŢII

Aceste entități, în funcție de natura activității pe care o

desfășoară și de sistemul contabil utilizat, se pot delimita în
următoarele categorii semnificative și anume:
a. entități cu profil economic;
b. instituții publice;
c. organizații obștești;
d. persoane fizice al căror venit net anual este
determinat în sistem real.
a. Entităţile patrimoniale cu profil economic, indiferent
de natura activităţii pe care o desfăşoară, sunt cunoscute, atât în
teoria economică cât şi în legislaţia privind organizarea şi
funcţionarea lor, inclusiv în cea de normalizare a contabilităţii,
sub denumirea de agenți economici sau întreprinderi.
În categoria agenţilor economici sau a întreprinderilor, se
includ următoarele: regiile autonome de interes naţional şi
companiile/societăţile naţionale, regiile autonome de interes local
şi societăţile comerciale cu capital de stat, mixt și privat.
Acestei categorii de entități economice le este aplicabilă
contabilitatea întreprinderii, la nivelul căreia se identifică două
componente majore reprezentate de contabilitatea financiară și
contabilitatea de gestiune. Se reţine, de asemenea, şi faptul că
agenţii economici se conduc după principiul gestiunii economice,
ceea ce înseamnă că îşi acoperă cheltuielile din veniturile proprii
şi realizează profit.
b. Instituțiile publice de subordonare centrală sau locală,
se referă acele entități care activează în domenii de interes
public, dintre care se amintesc: sănătate, învățământ, cultură,
apărare națională, administrație publică centrală și locală etc.
Specific acestei categorii este modul în care se realizează
finanțarea, care poate fi integrală sau parțială din resurse ale
bugetului de stat și respectiv bugetelor locale. Ele se încadrează
în domeniul de aplicare a obiectului contabilității prin faptul că
fiecare dintre ele dispune de un patrimoniu care trebuie
cunoscut în permanenţă, ceea ce se realizează prin utilizarea
contabilității denumite contabilitatea instituțiilor publice.
c. Organizațiile obștești includ partidele politice,
sindicatele, fundaţiile, unităţile de cult ş.a., sunt constituite pe
principiul asocierii sau participării libere şi îşi asigură finanţarea
cheltuielilor din contribuţiile membrilor, precum şi din venituri
9
 OBIECTUL ŞI METODA CONTABILITĂŢII

obţinute din realizarea de activităţi economice. În teoria

economică dar şi în legislaţie, inclusiv cea de natură contabilă,
mai sunt cunoscute şi sub denumirea persoane juridice fără
scop patrimonial şi beneficiază de un set de reglementări
contabile specifice.
d. Persoanele fizice al căror venit net anual este
determinat în sistem real, pe baza datelor din contabilitate,
care obțin venituri din activități independente, cedarea folosinței
bunurilor, activități agricole, silvicultură și piscicultură. Dintre
acestea, persoanele fizice care obțin venituri din activități
independente se pot delimita în mai multe categorii
semnificative, astfel: persoane care obțin venituri din activități
economice (persoanele fizice autorizate și întreprinderile
individuale), persoane care obțin venituri din profesii liberale
(medici, avocați, notari, arhitecți, experți contabili, consultanți
fiscali etc.) și persoane care obțin venituri din drepturi de
proprietate intelectuală. Persoanelor fizice, așa cum au fost
delimitate anterior, le este specific faptul că, de regulă, își
organizează contabilitatea după regulile contabilității în partidă
simplă, cu precizarea că există și posibilitatea legală ca acestea
să opteze pentru organizarea contabilității în partidă dublă.
În plan teoretic și practic, în sfera de acţiune a obiectului
de studiu al contabilităţii se include, totodată, o problematică
deosebit de importantă, de înregistrare şi analiză a numeroşi
indicatori la nivel macroeconomic, ceea ce se realizează cu
ajutorul contabilităţii cunoscute sub denumirile de
“contabilitate naţională”. Problemele pe care le rezolvă privesc
activitatea economico-socială la nivel macroeconomic, în sensul
prezentării sintetice a ansamblului informaţiilor prin care
aceasta se poate caracteriza şi pe baza cărora să fie adoptate
deciziile de politică economică.

1.3. METODA CONTABILITĂŢII

1.3.1. Trăsături caracteristice privind
metoda contabilităţii

10
 OBIECTUL ŞI METODA CONTABILITĂŢII

Fiecare disciplină ştiinţifică, inclusiv contabilitatea, îşi

poate realiza obiectul său de studiu numai cu ajutorul unei
metode proprii de cercetare.
Metoda specifică disciplinei de contabilitate este astfel
elaborată încât corespunde conţinutului obiectului său de studiu
sau, altfel spus, asigură premisele necesare pentru realizarea
tuturor dezideratelor sale, iar teoria pe care se bazează pune în
evidenţă trăsăturile caracteristice şi principiile care privesc
modul cum trebuie studiat obiectul.
În mod firesc, metoda de cercetare a contabilităţii se
individualizează prin trăsăturile sale specifice, care, la rândul lor,
sunt determinate de particularităţile obiectului său de studiu.
Metoda contabilităţii poate fi definită ca un ansamblu
de principii normative şi procedee care se corelează şi
condiţionează în scopul reflectării şi controlului tuturor
elementelor patrimoniale care se încadrează în sfera de
cuprindere a obiectului său de studiu. Altfel spus, metoda
contabilităţii exprimă modalităţile sau căile prin care aceasta
realizează evidenţa, calculul, analiza şi controlul stării
patrimoniului şi mişcărilor sau transformărilor permanente ce se
produc în cadrul acestuia.
În scopul utilizării cu rigurozitate a metodei contabilităţii în
ansamblul său şi îndeosebi a procedeelor sale tehnice, este
justificat să se aibă în vedere, pe de o parte, diversitatea şi
specificitatea componentelor patrimoniului, inclusiv
interdependenţa şi legăturile reciproce dintre ele, iar pe de altă
parte, trăsăturile caracteristice ale metodei2 de cercetare
analizate, care, la rândul lor, sunt sugerate prin însuşi
conţinutul obiectului de studiu al contabilităţii.
Astfel, trăsătura caracteristică de bază sau
fundamentală a metodei contabilităţii o constituie dubla
reprezentare sau reflectarea sub dublu aspect a existenţei şi
mişcării patrimoniului fiecărei entităţi economice şi sociale.
De altfel, conţinutul metodei contabilităţii este determinat
de necesitatea reflectării fiecărui patrimoniu sub dublu
aspect sau dublă reprezentare, pe de o parte, al utilizării
bunurilor din componenţa sa şi, deci, a destinaţiei
2
Staicu C., Bazele contabilităţii moderne, vol.I, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 2004,
pag.27.
11
 OBIECTUL ŞI METODA CONTABILITĂŢII

economice propriu-zise a acestora, iar pe de altă parte al

raporturilor de proprietate care generează obţinerea bunurilor
economice ca obiecte de drepturi şi obligaţii sau, altfel spus, al
provenienţei acestor bunuri ori al surselor de finanţare a lor.
Trăsătura analizată constituie baza menţinerii permanente
a egalităţii valorice (echilibrului) între bunurile economice
existente în patrimoniu (terenuri, construcţii, materii prime,
materiale consumabile, produse finite, mărfuri, disponibilităţi
băneşti ş.a.) şi sursele lor de finanţare sau de provenienţă (capital
social, rezerve, profit, credite bancare, furnizori, creditori etc.).
Această egalitate se poate prezenta în mod sintetizat prin
ecuaţia: bunuri economice = drepturi + obligaţii, care este
denumită “ecuaţia dublei reprezentări”.
Potrivit dublei reprezentări, relaţiile dintre structurile
patrimoniale la un moment dat, precum şi mişcările de valori
economice intervenite în masa patrimoniului sunt analizate şi
evidenţiate ca un raport de echivalenţă (raport de schimb,
ecuaţie valorică) între doi termeni şi anume: destinaţia sau
alocarea (investirea) valorilor şi provenienţa sau finanţarea
aceloraşi valori economice.
Semnificaţia celor doi termeni amintiţi se diferenţiază în
funcţie de obiectul dublei reprezentări. Astfel, în cazul în care
acest obiect îl constituie patrimoniul, privit în mod global şi în
structuralitatea sa, termenii sunt cei cu denumirile de activ şi de
pasiv, iar egalitatea dintre ei se poate prezenta, în mod sugestiv,
astfel:

ACTIV = PASIV
Destinaţia, alocarea Provenienţa, finanţarea
elementelor patrimoniale elementelor patrimoniale

Cea de a doua trăsătură importantă şi, de asemenea,

specifică numai contabilităţii o constituie dubla înregistrare a
operaţiilor economice şi financiare, care asigură menţinerea
echilibrului valoric permanent al tuturor mişcărilor şi
transformărilor ce se produc în mod continuu în cadrul
elementelor patrimoniale ale entităţii economice.
Această trăsătură este generată de dubla reprezentare a
elementelor patrimoniale, potrivit căreia acestea sunt
12
 OBIECTUL ŞI METODA CONTABILITĂŢII

reflectate în permanenţă sub dublu aspect, al destinaţiei

economice (alocării) şi al provenienţei (finanţării).
Raportul de echivalenţă în baza căruia sunt reflectate şi
analizate structurile celor doi termeni amintiţi este asigurat cu
ajutorul dublei înregistrări.
În situaţia când obiectul dublei reprezentări îl constituie
activităţile interne transformatoare, raportul de echivalenţă se
stabileşte între cheltuieli şi venituri, iar ecuaţia de egalitate este
de forma:

CHELTUIELI + REZULTATE = VENITURI

Destinaţia, alocarea Provenienţa, finanţarea
resurselor resurselor

Atunci când obiectul dublei reprezentări se referă la

mişcări individuale de valori economice, raportul de echilibru
devine:

DEBIT = CREDIT
Destinaţia, alocarea Provenienţa, finanţarea
valorii economice valorii economice

În contextul celor prezentate anterior, se reţine că metodei

contabilităţii îi sunt caracteristice şi alte trăsături, de mai mică
importanţă sau secundare, în comparaţie cu cele deja analizate,
dar indispensabile pentru satisfacerea cerinţelor obiectului de
studiu al contabilităţii, trăsături ce se referă la:
 exprimarea valorică a patrimoniului şi operaţiilor
înregistrate;
 realitatea operaţiilor înregistrate bazată pe
documente justificative.
Exprimarea în etalon monetar a tuturor activităţilor şi
operaţiilor economice şi financiare din cadrul patrimoniului
creează posibilitatea pentru cunoaşterea în detaliu a
acestora şi, totodată, pentru gruparea şi centralizarea datelor
şi generalizarea acestora la nivelul entităţii economice sau
sociale, precum şi la nivel macroeconomic. Astfel, potrivit
cerinţelor obiectului său de studiu, cresc volumul şi calitatea
informaţiilor furnizate de contabilitate.
13
 OBIECTUL ŞI METODA CONTABILITĂŢII

Pe de altă parte, operaţiile economice şi financiare,

exprimate valoric, se înregistrează în contabilitate numai în
măsura în care sunt înscrise în documente justificative prin
care se confirmă realitatea sau certitudinea efectuării lor.
Pentru fiecare operaţie economică sau financiară se întocmeşte
un document, un act scris, care face dovada înfăptuirii operaţiei
respective şi care asigură informaţia de intrare (înregistrare) în
cadrul contabilităţii ca sistem informaţional. Această trăsătură
caracteristică îi conferă contabilităţii calitatea de forţă probantă
în cadrul raporturilor de drepturi şi obligaţii cu alte entităţi
economice sau sociale ori cu persoanele fizice.
Înregistrările contabile efectuate pe bază de documente
probează drepturi şi obligaţii privind modificările intervenite în
volumul şi structura patrimoniului şi contribuie, totodată, la
asigurarea integrităţii acestuia.

1.3.2. Procedeele metodei contabilităţii

Metoda contabilităţii are ca bază teoretică, printre altele,

anumite procedee de cercetare, care constituie modalităţile
concrete de efectuare a lucrărilor ce intră în sfera de acţiune a
obiectului de studiu al acesteia.
Procedeele de lucru utilizate în cadrul metodei contabilităţii
se corelează între ele, se influenţează reciproc, constituie un tot
unitar şi sunt delimitate în 3 categorii, aşa cum se prezintă în
continuare.
 Procedee comune tuturor ştiinţelor, dintre care se
amintesc: observaţia, raţionamentul, comparaţia,
clasificarea, analiza şi sinteza.
 Procedee comune şi altor discipline economice, unde
se încadrează: documentele, evaluarea, calculaţia şi
inventarierea.
 Procedee specifice metodei contabilităţii, care se
referă la: bilanţ, cont şi balanţa de verificare.
În legătură cu procedeele comune tuturor ştiinţelor,
fiind cunoscută semnificaţia lor de ordin general, se amintesc
numai câteva aspecte specifice referitoare la modul cum se
utilizează în cadrul metodei contabilităţii.

14
 OBIECTUL ŞI METODA CONTABILITĂŢII

a. Observaţia asigură cunoaşterea şi înţelegerea fiecărei

operaţii economice sau financiare, consemnată într-un document
justificativ, care urmează să fie înregistrată în contabilitate, pe
baza procedeelor de lucru specifice acesteia.
b. Raţionamentul permite formularea de concluzii noi în
ceea ce priveşte reprezentarea în contabilitate a patrimoniului şi,
implicit, a elementelor sale componente. Asemenea concluzii se
referă la egalitatea dintre activ şi pasiv, deoarece ambele privesc
acelaşi patrimoniu reflectat sub dublu aspect, al componenţei şi
provenienţei, la modificările pe care operaţiile economice şi
financiare le produc activului şi pasivului unităţii patrimoniale,
la regulile ce se au în vedere pentru înregistrarea mişcărilor de
valori economice în conturi ş.a.
c. Prin intermediul comparaţiei se stabilesc asemănările
şi deosebirile dintre două sau mai multe structuri patrimoniale
în vederea obţinerii unor informaţii noi, cum este cazul
comparării veniturilor cu cheltuielile aferente pentru
determinarea rezultatului financiar ş.a.
d. Cu ajutorul clasificării sau delimitării, în funcţie de
anumite trăsături comune, în clase, grupe, categorii, feluri etc.,
se facilitează studierea şi înţelegerea unor probleme ce privesc
bunurile economice şi sursele de finanţare a acestora,
cheltuielile, veniturile, documentele, conturile ş.a.
e. La rândul său, analiza, în baza atributelor sale de
examinare şi studiere sistematică, îşi aduce un aport
semnificativ la creşterea cantităţii şi calităţii informaţiilor
contabile, precum şi la valorificarea acestora în procesul
managerial. În acest sens se exemplifică analiza operaţiilor
economice şi financiare ce urmează a fi înregistrate în conturi şi,
în mod deosebit, analiza situaţiilor financiare anuale.
f. Sinteza se justifică prin faptul că datele contabile
trebuie să constituie baza unor concluzii generale, de evaluare
sau apreciere de ansamblu. Acest deziderat se realizează prin
sintetizarea, în sensul grupării şi centralizării, şi analiza datelor
furnizate de contabilitate prin intermediul procedeelor specifice
metodei sale.
Procedeele comune mai multor discipline economice
sunt cele utilizate în vederea realizării obiectului lor de studiu de
către mai multe ştiinţe economice.
15
 OBIECTUL ŞI METODA CONTABILITĂŢII

a. Documentele reprezintă procedeul cu ajutorul căruia se

consemnează, se reflectă în scris, la locul şi în momentul
producerii lor, operaţiile economice şi financiare generate de
mişcarea valorilor economice din componenţa patrimoniului.
Fiecare document este deosebit de important şi reprezintă
suportul material şi legal în care este înscrisă orice operaţie
economică şi financiară, fiind indispensabil pentru efectuarea
înregistrării ulterioare a acesteia în contabilitate. Altfel spus,
fiecare document constituie iniţial un act justificativ al înfăptuirii
unei operaţii economice sau financiare, iar ulterior el asigură
datele primare de intrare în sistemul contabil de prelucrare a
datelor.
De altfel, întocmirea documentelor pentru operaţiile
efectuate reprezintă o trăsătură caracteristică a metodei
contabilităţii de fundamentare a datelor sale şi de reflectare a
realităţii situaţiei patrimoniului entităţii economice sau sociale.
Ele permit efectuarea verificărilor prealabile şi/sau ulterioare
privind justeţea, legalitatea şi oportunitatea operaţiilor economice
şi financiare efectuate, privind integritatea patrimoniului şi a
modului cum acesta este gestionat etc.
b. Evaluarea constă în cuantificarea şi exprimarea în
etalon monetar a elementelor patrimoniale (active şi pasive,
cheltuieli şi venituri) exprimate iniţial în unităţi naturale şi în
unele situaţii chiar în unităţi valorice. Prin intermediul acestui
procedeu se omogenizează în expresie bănească diversitatea de
structuri şi elemente componente ale patrimoniului şi devine
posibilă gruparea, centralizarea şi sintetizarea informaţiilor
referitoare la acestea.
Orice operaţie economică, consemnată iniţial într-un
document, se poate înregistra în contabilitate numai în măsura
în care este exprimată valoric cu ajutorul etalonului bănesc, ceea
ce reprezintă o altă trăsătură caracteristică a metodei
contabilităţii.
Astfel, evaluarea prezintă importanţă majoră pentru
contabilitate, iar realizarea efectivă a ei este în strânsă legătură
cu procedeul denumit calculaţie, care asigură exactitatea
valorilor referitoare la mişcarea elementelor patrimoniale ce se
înregistrează în contabilitate.

16
 OBIECTUL ŞI METODA CONTABILITĂŢII

c. Calculaţia reprezintă un ansamblu de operaţii

matematice, corelate între ele, care asigură determinarea, în
principal, a mărimii costurilor şi rezultatelor. Noţiunea de
calculaţie, analizată ca procedeu al metodei contabilităţii, are un
conţinut (semnificaţie) complex, în sensul că foloseşte toate
formele de calcul, începând cu simpla calculare a datelor
consemnate în documente, continuându-se cu determinarea
rulajelor, a sumelor şi soldurilor pe care le generează datele
înregistrate în conturi, cu stabilirea valorilor pentru elementele
inventariate şi finalizându-se prin obţinerea costurilor efective
aferente produselor obţinute, lucrărilor executate şi serviciilor
prestate. Totodată, asigură determinarea rezultatelor financiare
finale sub formă de profit sau pierdere, precum şi a indicatorilor
de evaluare şi apreciere care au la bază informaţiile pe care le
conţin situaţiile financiare anuale.
Calculaţia are legături strânse cu toate procedeele metodei
contabilităţii. Astfel, se amintesc doar cele ce privesc contul şi
bilanţul care asigură sursa de preluare a datelor necesare pentru
determinarea costurilor efective şi respectiv a indicatorilor de
sinteză la nivelul entităţii economice sau sociale.
d. Inventarierea este procedeul comun şi altor discipline
economice care permite stabilirea situaţiei reale a patrimoniului
oglindit în contabilitate şi, totodată, verificarea integrităţii sale
materiale. Situaţia reală a elementelor patrimoniale se stabileşte
prin constatarea faptică a acestora şi prin evaluarea lor la
valoarea curentă sau actuală. Prin compararea datelor obţinute
în urma inventarierii cu datele înregistrate în contabilitate (în
conturi) se pot constata unele neconcordanţe sub forma unor
plusuri sau minusuri de inventar la unele elemente patrimoniale
ori a unor deprecieri ale acestora. Astfel de neconcordanţe
determină efectuarea unor rectificări în contabilitate în vederea
punerii de acord a acesteia cu realitatea sau, altfel spus, pentru
restabilirea concordanţei dintre datele existente în conturi şi cele
stabilite prin operaţia de inventariere. În acest context se impune
precizarea că balanţa de verificare definitivă de la sfârşitul
exerciţiului se întocmeşte după efectuarea inventarierii şi
înregistrarea în conturi a diferenţelor constatate.

17
 OBIECTUL ŞI METODA CONTABILITĂŢII

În vederea realizării obiectului de studiu, contabilitatea

utilizează anumite procedee specifice numai metodei sale pe
care le prezentăm succint în continuare.
a. Contul este procedeul specific metodei contabilităţii prin
care se materializează dubla înregistrare a operaţiilor economice
şi financiare consemnate deja în documente, evaluate şi
calculate. El asigură înregistrarea cronologică, gruparea,
sistematizarea şi calculul stării şi mişcării tuturor elementelor
patrimoniale. Pentru fiecare element patrimonial, de mijloace
economice şi surse de finanţare a acestora, se foloseşte câte un
cont distinct care arată existenţa, la un moment dat, relaţiile şi
mişcarea lui.
De altfel, contul asigură cunoaşterea elementelor
patrimoniale sub aspectul valorii contabile, la sfârşitul fiecărei
perioade de gestiune, precum şi în dinamica lor, în sensul
mişcărilor şi transformărilor, a creşterilor şi diminuărilor care se
produc în mod frecvent şi inerent datorită activităţilor economice
şi financiare desfăşurate în cadrul întreprinderii.
Existenţa unei multitudini de elemente patrimoniale
determină utilizarea unui număr la fel de mare de conturi, care
se prezintă sub denumirea de sistemul conturilor.
Conturile, printre altele, se află în legătură strânsă cu
bilanţul, care la sfârşit de gestiune preia soldurile pe care acestea
le conţin, iar la începutul unui nou exerciţiu financiar le
furnizează soldurile iniţiale.
b. Balanţa de verificare constituie un procedeu specific al
metodei contabilităţii prin intermediul căruia se realizează
legătura între cont şi bilanţ, în sensul că datele oglindite în
conturi, pe feluri de elemente patrimoniale şi de procese
economice, se centralizează în vederea întocmirii bilanţului şi
respectiv a contului de profit şi pierdere şi, totodată, pentru
obţinerea de informaţii ce reflectă totalitatea activităţii
întreprinderii sau, altfel spus, care privesc modificările în
volumul şi structura patrimoniului atât pentru perioada curentă,
cât şi cumulat de la începutul anului sau activităţii, după caz.
Pe de altă parte, acest procedeu asigură verificarea
periodică a exactităţii datelor înregistrate în conturi, precum şi
respectarea principiului dublei înregistrări a operaţiilor pe care
acestea le-au oglindit. În acest scop, în funcţie de structura
18
 OBIECTUL ŞI METODA CONTABILITĂŢII

balanţei de verificare stabilită de M.F.P., există două, trei sau

patru serii de egalităţi şi anume: între total sume şi total solduri
finale, la care, în cazul balanţei cu trei serii de egalităţi se
adaugă, în primele două coloane, egalitatea între totalul rulajelor
curente debitoare şi creditoare, iar în situaţia balanţei cu patru
serii de egalităţi se verifică, în plus, concordanţa între totalul
sumelor precedente debitoare şi a celor creditoare.
c. Bilanţul este procedeul specific cel mai reprezentativ al
metodei contabilităţii, care asigură realizarea efectivă a dublei
reprezentări a situaţiei patrimoniului şi a rezultatelor obţinute
(profit sau pierdere). Prin intermediul lui se centralizează şi
sintetizează, la un moment dat, de regulă la sfârşitul anului,
datele contabilităţii curente, delimitate atât sub aspectul
destinaţiei, cât şi al provenienţei, utilizându-se în acest scop
noţiunile de activ şi respectiv de pasiv.
Totodată, se menţionează că datele pe care le conţine
bilanţul aferent exerciţiului ce se încheie se utilizează pentru
deschiderea bilanţului şi a conturilor privind exerciţiul următor,
însă trebuie reţinut şi faptul că informaţiile respective au
caracter general, considerent pentru care acestea sunt detaliate
şi explicate prin intermediul altor instrumente contabile sau
componente ale situaţiilor financiare anuale.
Din cele prezentate anterior, se poate desprinde
constatarea ce confirmă, în plus, faptul că, sub aspect
metodologic, între procedeele metodei contabilităţii se stabilesc,
după caz, legături de succesiune şi de alternanţă. În cadrul
acestor legături, fluxul obligatoriu de bază al ciclului contabil de
prelucrare a datelor îl formează tripticul: documentele, contul şi
bilanţul contabil. Pentru realizarea informaţiei contabile ca
produs al contabilităţii, orice înregistrare şi prelucrare a datelor
trebuie să treacă obligatoriu prin acest flux. Celelalte procedee
capătă, în raport cu acesta, o funcţie convergentă şi
complementară, ele intervenind prin alternanţă şi în mod repetat.
În ceea ce priveşte metoda contabilităţii, se poate reţine
concluzia că aceasta reprezintă un ansamblu de procedee
tehnice care, utilizate pe baza unor principii contabile,
asigură evidenţa, calculul, sintetizarea şi controlul
patrimoniului şi a situaţiei financiare, a modificărilor
acesteia şi a rezultatelor obţinute prin gestiunea elementelor
19
 OBIECTUL ŞI METODA CONTABILITĂŢII

sale componente.

? Întrebări pentru autoevaluare:

1. Care sunt principalele concepţii referitoare la obiectul

contabilităţii şi ce susţineau adepţii acestora?
2. Cum este definit patrimoniul în sens contabil?
3. Care este condiţia ca un patrimoniu să devină obiect de
studiu al contabilităţii?
4. Ce este specific contabilităţii în studiul patrimoniului?
5. Cum puteţi grupa entităţile obligate să organizeze
contabilitate?
6. Care sunt trăsăturile caracteristice metodei
contabilităţii?
7. În ce constă dubla reprezentare a patrimoniului?
8. Ce presupune dubla înregistrare a operaţiilor economice
şi financiare?
9. Cum puteţi grupa procedeele metodei contabilităţii?
10. Care sunt procedeele specifice metodei contabilităţii şi în
ce constau acestea?

Teste grilă propuse spre rezolvare:

1. Concepţia juridică sau teoria patrimonială prezintă

obiectul de studiu al contabilităţii ca fiind:
a. bunurile economice deţinute de o persoană fizică sau
juridică folosite pentru producţie, prestarea de servicii
şi executarea de lucrări;
b. averea, ca rezultat al activităţilor desfăşurate;
c. drepturile şi obligaţiile unei persoane fizice sau juridice
fără corelaţia cu obiectele la care se referă;
d. drepturile şi obligaţiile unei persoane fizice sau juridice
în corelaţie cu obiectele la care se referă;
e. numai bunurile şi obligaţiile unei persoane fizice sau
juridice.

20
 OBIECTUL ŞI METODA CONTABILITĂŢII

2. Concepţia economică defineşte obiectul contabilităţii

astfel:
a. averea entităţii, ca aspect abstract, şi totalitatea
resurselor financiare, ca aspect concret de provenienţă
a averii;
b. totalitatea resurselor entităţii, în primul rând, şi
bunurile în care acestea se materializează;
c. circuitul capitalului privit numai prin prisma destinaţiei
lui, sub forma capitalului fix şi a celui circulant;
d. circuitul capitalului privit numai prin prisma modului
de dobândire, sub forma capitalului propriu şi a celui
străin;
e. circuitul capitalului privit atât sub aspectul destinaţiei
lui (fix şi circulant), cât şi a modului de dobândire
(propriu şi străin).

3. Noțiunea de activ desemnează:

a. provenienţa resurselor entităţii şi drepturile acesteia
faţă de terţi;
b. utilizarea resurselor entităţii sau bunurile economice ca
obiecte de drepturi de proprietate;
c. obligaţiile cu valoare economică generate de
aprovizionarea cu bunuri;
d. finanţarea bunurilor economice;
e. totalitatea drepturilor cu valoare economică rezultate ca
urmare a exploatării bunurilor economice.

4. Contabilitatea întreprinderii se aplică de către:

a. toate entităţile care îşi acoperă cheltuielile din
contribuţii ale membrilor;
b. instituţiile publice de subordonare centrală sau locală;
c. entităţile care îşi acoperă cheltuielile din venituri proprii
şi realizează profit, pe principul gestiunii economice;
d. organizaţiile obşteşti;
e. regiile autonome şi societăţile comerciale.

5. Trăsătura caracteristică sau de bază a metodei

contabilităţii este reprezentată de:
a. activitatea de evidenţă propriu-zisă;
21
 OBIECTUL ŞI METODA CONTABILITĂŢII

b. reprezentarea patrimoniului concomitent din punct de

vedere economic şi al obligaţiilor;
c. reprezentarea patrimoniului din punct de vedere juridic;
d. calculele efectuate prin intermediul conturilor care
permit determinarea stării şi mişcării fiecărui element
patrimonial, precum şi rezultatele financiare obţinute;
e. dubla reprezentare sau reflectare sub dublu aspect a
existenţei şi mişcării patrimoniului fiecărei entităţi
economice şi sociale.

22