1

CURS 1

INTRODUCERE ÎN ŞTIINŢA CONTABILITĂŢII

Astăzi contabilitatea este definită din două perspective:

1. Din perspectivă doctrinară, în contextul căreia contabilitatea este un concept
elaborat, cu valenţe istorice şi semnificaţii practice. Teoria economică actuală
defineşte contabilitatea ca „domeniu şi instrument de cunoaştere a realităţii
economice, referitoare la resursele economice separate patrimonial. Contabilitatea este
apreciată ca fiind, concomitent, o tehnică, o ştiinţă şi un limbaj economic”1.
2. Din perspectivă normalizatoare (reglementară), în contextul căreia contabilitatea
este definită prin scopul (finalitatea sa), respectiv prin „produsul său”, situaţiile
financiare ale întreprinderii. Potrivit Cadrului general lASB (International Accounting
Standards Board) „Obiectivul situaţiilor financiare este de a furniza informaţii despre
poziţia financiară, performanţele şi modificările poziţiei financiare a întreprinderii care
sunt utile unei sfere largi de utilizatori în luarea deciziilor economice”2.

Pentru a avea statut de ştiinţă, orice domeniu al cunoaşterii trebuie să îndeplinească

cumulativ următoarele condiţii:
- să aibă un obiect propriu de cercetare;
- să dispună de o metodă proprie în abordarea obiectului respectiv;
- să descopere şi să demonstreze legităţi sau principii care guvernează acel domeniu al
cunoaşterii;
- să dispună de un vocabular sau o terminologie specifică. 3

În concepţia profesorului Bernard Colasse, contabilitatea reprezintă un sistem de

afirmaţii logice, un ansamblu de cunoştinţe teoretice, de concepte şi principii, verificate
prin practică şi circumscrise unui domeniu determinat, respectiv universul economic. 4

Dacă ştiinţa este definită ca „un sistem de cunoştinţe având un obiectiv determinat şi
o metodă proprie” , atunci contabilitatea este o ştiinţă socială aplicativă, care se aseamănă
5

cu geografia sau istoria.

Aşa cum sublinia B. Colasse, atât contabilitatea cât şi geografia vizează nevoile de
informare ale omului şi sunt confruntate cu problemele corespondenţei dintre spaţiul real
(întreprinderea şi respectiv teritoriul) şi spaţiul descris (planul contabil şi harta). Harta
geografică, ca şi documentele contabile de sinteză sau planul contabil, sunt construcţii
raţionale şi spaţii formal definite de ştiinţă. Ele fiind reprezentări ale realităţii, pot face
obiectul unor erori, dar în egală măsură şi a unor metode foarte subtile de manipulare. 6

Contabilitatea utilizează atât metodologii ale ştiinţelor teoretice, cât şi metodologii

ale ştiinţelor experimentale, motiv pentru care unii autori consideră contabilitatea o ştiinţă
socială şi o ştiinţă aplicativă.
Contabilitatea este o ştiinţă socială deoarece:
- este o creaţie a fiinţei umane;
1
N. Dobrotă (coord.), Dicţionar de economie, Editura Economică, Bucureşti, 1999, p. 124.
2
*** Standardele Internaţionale de Contabilitate 2001, Editura Economică, Bucureşti, 2001, p. 60.
3
E. Horomnea, Bazele contabilităţii, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2004, p. 53.
4
B.Colasse, Comptabilité générale, 6e Edition, Editura Economică, Paris, 2000, p. 20.
5
Dictionnaire Encyclopedique Illustré, Larousse, 1991, p. 1253.
6
B. Colasse, Note pour un épistémiologie de la comptabilité des entreprises, Chaiers du CREFI, Université Paris-
Dauphine, 1979, nr. 79-04.
 2

- reflectă fenomene, activităţi şi fapte sociale;

- se adresează grupurilor de utilizatori care fac parte din societate;
- informaţiile contabile influenţează comportamentul oamenilor, determină schimbări
sociale;
- informaţiile contabile sunt generate de unităţile patrimoniale care fac parte din
societate;
- este dependentă sau influenţată de fenomene sociale.
Contabilitatea este o ştiinţă aplicativă din următoarele considerente:
- reflectă fenomene reale, concrete (vânzări, cumpărări, producţie, încasări, plăţi etc.);
- presupune aplicarea la realităţile prezente a unor cunoştinţe teoretice acumulate.
Până în urmă cu câteva decenii se susţinea că această ştiinţă (contabilitatea – s.n.)
este o ştiinţă economică. Argumentele cercetătorilor din domeniu se bazau pe
următoarele:
1. contabilitatea evidenţiază, înregistrează fapte economice privind producţia,
repartiţia şi schimbul dintre întreprinderi, precum şi consumul bogăţiei;
2. contabilitatea cuantifică şi evidenţiază fluxurile şi circuitul schimburilor dintre
diferiţi agenţi economici;
3. contabilitatea stă la baza fundamentării deciziilor atât la nivel microeconomic, cât şi
la nivel macroeconomic.
4. echilibrul economic ca o stare a realităţii economice este reflectat formal ca un
echilibru contabil.
Trecerea de la societatea industrială la societatea informaţională, de la întreprinderea
producătoare de bunuri la întreprinderea producătoare de informaţii, la sfârşitul secolului
trecut, a impus delimitarea unui nou domeniu al cunoaşterii, acela al ştiinţelor de
gestiune.
Ştiinţele de gestiune sunt constituite dintr-un ansamblu eterogen de cunoştinţe
teoretice şi practice referitoare la comportamentul organizaţiilor, în general, şi al
întreprinderilor, în special. Unele cunoştinţe vizează gestiunea întreprinderii structurată
pe funcţiile sale, funcţia de producţie, funcţia comercială, funcţia financiar-contabilă,
funcţia de cercetare-dezvoltare, funcţia de personal etc.
Contabilitatea a devenit un instrument de gestiune a afacerilor.
Contabilitatea este o ştiinţă fundamentală şi aplicativă care aparţine ştiinţelor de
gestiune. Acestea, la rândul lor, sunt încorporate în categoria ştiinţelor sociale, aşa cum se
observă din schema de mai jos: 7

- fizica
- chimia
naturale - biologia etc.
experimentale
- juridice
- economice
ŞTIINŢE - politice
- sociologice - contabilitate
teoretice sociale - de gestiune - finanţe
- istoria etc. - management
- marketing etc.

7
Preluat după N. Feleagă, I. Ionaşcu, Tratat de contabilitate financiară, vol. I, Editura Economică, Bucureşti, p.
29.
 3

Creşterea rolului social al contabilităţii i-a determinat pe unii autori să afirme că,
contabilitatea este un joc social, cu actorii şi regizorii săi, cu arbitrii reprezentaţi de
instanţele de normalizare şi reglementare. 8

Printre „actorii” care participă la „jocul social” care este contabilitatea, amintim:
întreprinderile şi conducătorii lor;

 contabilii sau producătorii de informaţii contabile;

 utilizatorii de informaţii contabile.

Între producătorii de informaţii contabile şi utilizatorii acestora există o lipsă de

încredere, motiv pentru care intervin auditorii sau experţii contabili, sau cu alte cuvinte
controlorii de informaţii contabile. Ei au menirea de a verifica şi certifica informaţiile
contabile.
În categoria regizorilor sau arbitrilor acestui joc social sunt incluse organismele de
normalizare şi reglementare contabilă, dintre care cel mai cunoscut este Comitetul pentru
Standarde Internaţionale de Contabilitate (International Accounting Standards Board -
IASB).
În jocul social al contabilităţii, utilizatorii informaţiilor contabile dinamizează
disputa dintre actori şi reuşesc să impună regulile acestui joc.
După IASB informaţiile contabile trebuie să satisfacă necesităţile informaţionale ale
unui complex de utilizatori:
1. investitorii prezenţi şi potenţiali;
2. personalul angajat;
3. creditorii financiari;
4. furnizorii şi alţi creditori comerciali;
5. clienţii;
6. guvernul şi instituţiile sale;
7. publicul.9

Deşi informaţiile din situaţiile financiare de sinteză (produsul contabilităţii

financiare) se adresează utilizatorilor externi, managerii unităţilor patrimoniale utilizând
cu predilecţie informaţiile din contabilitatea de gestiune, această categorie de utilizatori
foloseşte şi ea informaţia de tip extern. Celor şapte categorii de utilizatori ai informaţiilor
contabile care se publică, prevăzuţi în cadrul conceptual al IASB li se adaugă managerii
unităţilor patrimoniale şi instanţele judecătoreşti.

Principalii utilizatori ai informaţiei financiar-contabile

MANAGERII ŞI NEVOIA DE INFORMAŢII

Contabilitatea este principala sursă de informaţii la nivelul întreprinderii. Deciziile
luate în procesul de conducere au la bază informaţiile contabile furnizate atât de
contabilitatea de gestiune cât şi de contabilitatea financiară.
Situaţiile financiare conform standardelor internaţionale de contabilitate sunt
întocmite independent de constrângerile pe care trebuie să le suporte contabilitatea
financiară.

INVESTITORII

8
B. Colasse, op. cit., p. 399.
9
Cadrul general de întocmire şi prezentare a situaţiilor financiare elaborat de Comitetul pentru Standarde
Internaţionale de Contabilitate, Monitorul Oficial al României nr. 85/20.02.2001, p. 39.
 4

Principalii parteneri ai întreprinderilor pe piaţa financiara sunt investitorii. Ofertanţi

de capital şi consultanţii lor sunt preocupaţi de riscul inerent tranzacţiilor în care s-au
angajat sau intenţionează să se angajeze şi de profitul adus de investiţiile lor.
Pentru investitori informaţia contabila trebuie să-i ajute să decidă momentul când
trebuie să cumpere, să conserve (să păstreze) sau să vândă părţi din capital. Pentru
anglo-saxoni informaţia contabilă trebuie să ofere investitorului o imagine cât mai fidelă
asupra situaţiei întreprinderii, în timp ce pentru continentali regula contabilă de bază este
prudenţa.
Acţionarii sunt interesaţi şi de informaţiile referitoare la capacitatea unităţii de a plăti
dividendele (câştigul per acţiune).

ANGAJAŢII
Personalul angajat şi sindicatele sunt interesaţi de informaţiile referitoare la
stabilitatea locurilor de muncă şi rentabilitatea întreprinderii. De asemenea, ei solicită
informaţii referitoare la nivelurile şi modalităţile de remunerare, avantajele în materie de
pensionare, natura şi mărimea oportunităţilor profesionale. De altfel, Nota 8 din conturile
anuale se referă la „Informaţii privind salariaţii, administratorii şi directorii”. În Franţa, la
unităţile cu peste 300 de salariaţi se întocmeşte un bilanţ social. Acesta cuprinde
informaţii privitoare la:
 angajarea şi oferta de locuri de muncă;

 remunerarea, participarea la profit şi cheltuielile de protecţie socială;

 condiţiile de igienă şi de securitate;

 alte condiţii de muncă;

 formarea profesională;

 relaţiile profesionale;

 condiţiile de viaţă ale salariaţilor şi familiilor lor în măsura în care acestea depind de

întreprindere. 10

CREDITORII FINANCIARI
Creditorii financiari sunt terţii care acordă împrumuturi întreprinderii, pe o durată
stabilită în prealabil şi în schimbul unei dobânzi. Aceste împrumuturi trebuie rambursate
la scadenţă. Creditorii financiari sunt interesaţi de solvabilitatea şi lichiditatea
întreprinderilor şi de sistemul de garanţii (ipoteci, gajuri). Ei sunt interesaţi de
informaţiile care le permit să determine dacă împrumuturile acordate şi dobânzile
aferente vor fi rambursate la scadenţă. Oferta de informaţii trebuie să aibă în vedere
alături de situaţiile financiare de sinteză şi date previzionale referitoare la fluxurile
monetare (cash-flow) . 11

FURNIZORII ŞI ALŢI CREDITORI COMERCIALI

Partenerii comerciali ai unităţii patrimoniale sunt furnizorii şi creditorii săi. Aceştia
sunt interesaţi de informaţiile contabile care să le permită să aprecieze situaţia financiară
şi continuitatea activităţii firmei. Furnizorii sunt interesaţi de solvabilitatea întreprinderii
şi gradul de lichiditate al acesteia. În funcţie de aceasta îşi pot proiecta politica faţă de
clientul lor.

CLIENŢII

10
N. Feleagă, I. Ionaşcu, Tratat de contabilitate financiară, vol. I, Editura Economică, Bucureşti, 1998, p. 12.
11
D. Matiş, I. Oprean ş.a., op. cit., p. 17.
 5

Clienţii sunt interesaţi ca furnizorii lor să-şi continue activitatea pentru a avea
garanţia surselor de bunuri şi servicii care să le asigure securitatea aprovizionării lor.

GUVERNUL ŞI INSTITUŢIILE SALE

Statul şi instituţiile sale suni interesate de activitatea unităţilor patrimoniale. Statul
face apel la informaţiile contabile ale agenţilor economici pentru realizarea funcţiei
fiscale. Datele din contabilitatea unităţilor patrimoniale sunt folosite de organele fiscale
pentru stabilirea bazei impozabile pentru determinarea unor impozite şi taxe: impozitul
pe profit, taxa pe valoarea adăugată, impozitul pe dividende, impozitul pe venituri din
salarii etc.
În ţările în care contabilitatea este conectată la fiscalitate informaţiile din
contabilitate sunt folosite în activitatea de control a organelor fiscale.
Pe baza informaţiilor furnizate de unităţile patrimoniale statul îşi determină politicile
fiscale, calculează venitul naţional, produsul intern brut, conturile naţionale şi elaborează
previziuni macroeconomice.

PUBLICUL ŞI RECURSUL LA INFORMAŢIA CONTABILĂ

De situaţia financiara a unităţilor patrimoniale sunt interesate din ce în ce mai mult
următoarele categorii ale publicului:
 analiştii financiari fac cifrele să vorbească atunci când sunt solicitaţi să-şi spună

părerea despre oportunitatea acordării sau refuzul unui împrumut, cumpărarea unor
titluri de participare în capitalul unei societăţi, lansarea unui nou produs sau
redimensionarea unei activităţi, diagnosticarea „stării de sănătate” a unei întreprinderi;
 responsabilii politici ai colectivităţilor locale sunt interesaţi de situaţia financiară a

unităţilor patrimoniale pentru a calcula contribuţia acestora la economia locală,

ocuparea şi formarea forţei de muncă, tendinţele legate de prosperitatea întreprinderii
şi sfera activităţii ei etc.
 agenţiile de mediu sunt interesate de politicile antipoluante promovate de agenţii

economici, încadrarea în normele de mediu admise;

 oficiile pentru protecţia consumatorilor urmăresc justificarea majorărilor de preţuri şi

tarife, raportul calitate-preţ pentru bunurile şi serviciile vândute etc.

12

INSTANŢELE JUDECĂTOREŞTI ŞI NEVOIA DE PROBĂ ÎN JUSTIŢIE

Datorită faptului că informaţiile din contabilitate au la bază documente justificative,
contabilitatea reprezintă un mijloc de probă în viaţa afacerilor.
În cazul unor litigii între participanţii la activitatea economico-socială organele de
urmărire penală sau instanţele de judecată pot apela la expertiza contabilă. Prin intermediul ei
se urmăreşte stabilirea adevărului şi soluţionarea corectă a cauzelor, pornind de la cercetarea
documentelor justificative şi a registrelor contabile.
În concluzie, contabilitatea apare ca un limbaj cu cifru rezervat unui cerc de iniţiaţi.
Fiecare dintre utilizatorii informaţiei contabile manifestă exigenţe diferite. Acţionarii vor să
ştie dacă mai au interesul să-şi menţină încrederea în plasamentele lor. Bancherii vor să
evalueze rentabilitatea întreprinderii şi să aprecieze riscurile ce şi le asumă. Furnizorii vor să
ştie dacă solvabilitatea pe termen scurt a întreprinderii le permite să continue, fără riscuri,
livrările. Fiscul determină impozitul pe profit pe care trebuie să-l achite întreprinderea. Aleşii

12
D. Matiş, I. Oprean ş.a., op. cit., p. 18-19.
 6

locali sunt preocupaţi de păstrarea reţelei economice a localităţii sau a regiunii lor. Salariaţii
şi reprezentanţii lor în organizaţiile sindicale pretind o analiză a rezultatelor contabile. 13

Principalele caracteristici calitative ale informaţiei financiar-contabile

Indiferent de destinatarii şi de obiectivele informaţiei contabile, ea trebuie să aibă

anumite calităţi.
Informaţiile contabile trebuie să fie exacte, omogene şi verificabile, utile şi oportune.
De asemenea, ele trebuie să fie prezentate în concordanţă cu baza lor juridică şi
economică, aplicarea normelor contabile să fie realizată cu sinceritate, iar informaţiile să
fie furnizate regulat, astfel încât să poată fi utilizate în procesul decizional. 14

Planul Contabil General Francez menţionează că „informaţiile contabile trebuie să

ofere utilizatorilor lor o descriere adecvată loială, clară, precisă şi completă a
operaţiunilor, evenimentelor şi situaţiilor” . 15

Comitetul pentru Standarde Internaţionale de Contabilitate (IASB) precizează cele

patru caracteristici principale care determină utilitatea informaţiilor furnizate de situaţiile
financiare:
1. inteligibilitatea
2. relevanţa
3. credibilitatea
4. comparabilitatea 16

Cadrul conceptual al FASB (Financial Accounting Standards Boards) precizează

caracteristicile calitative ale informaţiei contabile şi propune următoarea schemă de
ierarhizare:
C A R A C T E R I S T I C I
C A L I T A T I V E

R e s t r i c ţ ie g e n e r a lA ă V A N T A J E > C O S T U R I

C a li t ă ţ i s p e c i fi c e d in
p u n c t u l d e v e d e r e Ia Nl T E L I G I B I L I T A T E
u t i li z a t o r i lo r

U N I T A T E D E C I Z I O N A L Ă

C a l i t ă ţ i p r im a r e
n e c e s a r e l u ă r i iP E R T I N E N Ţ Ă F I A B I L I T A T E
d e c i z i e i

O P O R T U N I T A T E V E R I F I C A B I L I T A T EF I D E L I T A T E

V a l o a r e a V a l o a r e a
p r e v i z i b i l ră e t r o d i c t i v ă N E U T R A L I T A T E

C O M P A R A B I L I T A T E A
I n g r e d i e n t e l e c a l i t ă ţ i l o( rc a r e p r e s u p u n e p e r m a n e n ţ a
p r i m a r e
m e t o d e lo r )

P r a g u l d e s e m n i fic a ţ ie I M P O R T A N Ţ A
S E M N I F I C A T I V Ă

Sursa: FASB 1980, SFAC, nr. 2,

13
M. Capron, op. cit., p. 118-119.
14
D. Matiş, I. Oprean ş.a., op. cit., p. 28-32.
15
B. Colasse, op. cit., p. 403.
16
Cadrul general de întocmire şi prezentare a situaţiilor financiare elaborat de Comitetul pentru Standarde
Internaţionale de Contabilitate (par. 24), Monitorul Oficial nr. 85/20.02.2001, p. 42.
 7

preluat după Colasse B., op. cit., p. 404

INTELIGIBILITATEA
O calitate esenţială a informaţiilor furnizate de situaţiile financiare este aceea că ele
pot fi înţelese uşor de utilizatori, în acest scop, utilizatorii trebuie să posede cunoştinţe
suficiente privind desfăşurarea activităţilor economice şi a afacerilor, precum şi noţiuni
de contabilitate. Din situaţiile financiare nu trebuie să lipsească informaţiile asupra unor
probleme complexe necesare în procesul decizional, chiar dacă ele sunt mai puţin
inteligibile pentru unii utilizatori.

RELEVANŢA (PERTINENŢA)
Informaţiile contabile sunt relevante atunci când influenţează deciziile economice
ale utilizatorilor, facilitând evaluarea evenimentelor trecute, prezente sau viitoare,
confirmând sau corectând evaluările trecute. Pentru a fi pertinentă, o informaţie trebuie să
sosească la momentul oportun, nici mai devreme, nici mai târziu. Informaţia contabilă
este utilă deciziei în măsura în care, confruntată cu previziunile efectuate în trecut,
permite să se studieze eventualele decizii de luat.
Informaţiile privind situaţia financiară sau performanţele precedente sunt utilizate ca
bază pentru previzionarea situaţiei financiare şi performanţelor viitoare ale unităţii
patrimoniale.
O informaţie pertinentă are o valoare predictivă (predictive value) deoarece permite
să se facă previziuni pentru dezvoltarea ulterioară a unităţii patrimoniale sau retrodictivă
(feedback value), adică dă posibilitatea aprecierii performanţelor trecute.
Relevanţa informaţiilor este influenţată de natura şi de importanţa lor. În unele
situaţii, natura informaţiei este suficientă pentru a determina relevanţa sa. În alte cazuri
însă, relevarea naturii informaţiei nu este suficientă, ea trebuie să fie însoţită şi de
mărimea semnificativă (importanţa relativă). De exemplu, volumul valoric al diferitelor
categorii de stocuri.
Importanţa relativă este apreciată cu ajutorul pragului de semnificaţie.
Informaţiile sunt semnificative dacă omisiunea sau declararea lor eronată ar putea
influenţa deciziile economice pe care utilizatorii le iau pe baza situaţiilor financiare.
Pragul de semnificaţie depinde de mărimea elementului sau erorii, judecate în contextul
specific al omisiunii sau declarării greşite (inexactităţii).
Pragul de semnificaţie nu reprezintă o caracteristică calitativă primară a informaţiilor
contabile, ci oferă o limită sau un punct de separare.

CREDIBILITATEA
Informaţia este credibilă atunci când nu conţine erori semnificative sau elemente
care să conducă la interpretări eronate, nu este părtinitoare iar utilizatorii pot avea
încredere în ea, în vederea reprezentării fidele a tranzacţiilor sau a altor activităţi.
Informaţia contabilă poate fi pertinentă (relevantă) dar puţin fiabilă (sigură) sub
aspectul naturii sau modului de prezentare astfel încât recunoaşterea acesteia să poată
conduce la erori.
Utilizatorii nu pot avea încredere decât într-o informaţie care este în acelaşi timp
verificabilă, neutră şi fidelă. 17

17
B. Colasse, op. cit., p. 405.
 8

Verificabilitatea informaţiei contabile este asigurată prin activitatea de lizare norma şi

reglementare contabilă.
Neutralitateainformaţiei contabile înseamnă sinceritatea ei, iar managerii unităţii şi producătorii
informaţiei (contabilii) trebuie să fie neutri în raport cu informaţia pe care o prelucrează şi
prezintă.
Pentru a fifiabilă, informaţia contabilă trebuie să prezinte în mod fidel realitatea. Există
frecvent riscul de reprezentare nefidelă a realităţii. Apariţia riscului nu este datorată intenţiei de
inducere în eroare ci mai degrabă, dificultăţilor inerente, fie în identificarea fenomenelor şi
18
proceselor econo mice, fie în conceperea şi aplicarea tehnicilor de evaluare şi prezentare.
Fiabilitatea şi pertinenţa nu merg în mod necesar împreună. Ele pot fi conflictuale.
Informaţiile contabile cuprinse în situaţiile financiare nu pot să satisfacă pe deplin toţi
utilizatorii. Se poate întâmpla ca unul din utilizatori s-o considere puţin relevantă.
Dimpotrivă, ea este mai curând fiabilă, aceasta ţine de principiul partidei duble şi de
activitatea de normalizare contabilă. Se apreciază că sistemele contabile fondate pe baze
de date ar ameliora pertinenţa informaţiilor contabile şi ar permite fiecărui utilizator să
obţină informaţiile care îl interesează. În acelaşi timp, fiabilitatea informaţiilor contabile
nu ar putea fi pusă la îndoială.
În Cadrul general de întocmire şi prezentare a situaţiilor financiare elaborat de
Comitetul pentru Standarde Internaţionale de Contabilitate se arată că pentru a fi
credibile:
1. informaţiile trebuie să prezinte cu fidelitate tranzacţiile şi alte evenimente pe care
acestea fie şi-au propus să le reprezinte sau ceea ce ar putea fi de aşteptat, în mod
rezonabil, să reprezinte;
2. contabilizarea şi prezentarea evenimentelor şi tranzacţiilor trebuie să aibă în vedere
primordialitatea conţinutului economic asupra formei juridice (guidance on
substance over form). Conţinutul economic nu este întotdeauna coerent cu ceea ce
rezultă din „montajul” juridic;
3. informaţia cuprinsă în situaţiile financiare trebuie să fie neutră, adică lipsită de
influenţe, de subiectivitate;
4. informaţiile din situaţiile financiare au la bază prudenţa în aprecierea unor
incertitudini care afectează rezultatele şi averea unităţii;
5. informaţia contabilă trebuie să fie completă în limitele rezonabile ale pragului de
semnificaţie şi ale costului obţinerii acelei informaţii. O omisiune poate face ca
informaţia să fie falsă, necredibilă şi insuficient de pertinentă.
19

COMPARABILITATEA
Informaţia contabilă trebuie să fie comparabilă în timp, astfel încât pe baza ei să se
poată identifica tendinţele şi performanţele unităţii patrimoniale.
Utilizatorii trebuie să poată compara informaţiile cuprinse în situaţiile financiare ale
diverselor întreprinderi pentru a le evalua poziţia lor financiară, performanţele şi evoluţia
situaţiei financiare.
Pentru a asigura comparabilitatea informaţiilor contabile în timp şi spaţiu se impune
o anumită permanenţă şi o anumită uniformitate a metodelor utilizate, asigurate de
activitatea de normalizare contabilă.

18
N. Feleagă, I. Ionaşcu, op. cit., p. 290.
19
Vezi Cadrul general, p. 43.
 9

Principalele limite ale informaţiei financiar-contabile20

Cu toate progresele înregistrate în decursul timpului, contabilitatea rămâne, încă, o

ştiinţă deschisă perspectivelor viitorului. Acest lucru poate fi realizat de limitele actuale
ale informaţiei financiar-contabile, care trebuie rezolvate. Aceste limite vizează:
a) Oportunitatea
Dacă exista o întârziere exagerată în obţinerea şi raportarea informaţiei contabile,
aceasta îşi poate pierde relevanţa. Conducerea întreprinderii trebuie să caute un echilibru
între respectarea termenelor şi o credibilitate suficientă.
Pentru a furniza informaţii oportune este necesară raportarea tuturor aspectelor unei
tranzacţii sau eveniment, înainte ca acestea să fie riguros cunoscute, deşi în acest fel este
afectată credibilitatea. În situaţia inversă, informaţia poate fi credibilă dar de utilitate
redusa pentru utilizatorii care au luat decizii înainte de a o cunoaşte în întregime.
Se deduce necesitatea unui echilibru între relevanţă şi credibilitate, având în vedere
satisfacerea necesităţilor utilizatorilor în procesul decizional.
b) Echilibrul între avantaje şi costuri
Se apreciază că acest echilibru este o restricţie generală şi nu o caracteristică a
informaţiei contabile.
Avantajele obţinute de utilizatori informaţiei contabile trebuie să fie superioare
costului furnizării acesteia.
Evaluarea avantajelor şi a costurilor reprezintă un rezultat al unui raţionament
profesional. Este dificil să se aplice un test general la fiecare caz particular.
c) Echilibrul între caracteristicile calitative
Obţinerea unui echilibru adecvat între caracteristicile informaţiei contabile este
necesar pentru satisfacerea obiectivului situaţiilor financiare.
Dificultatea practică este determinata de faptul că importanţa relativă a
caracteristicilor este rezultatul judecăţilor profesionale.
d) Imaginea fidelă (prezentarea fidelă)
Informaţiile contabile din situaţiile anuale reprezintă imaginea fidelă a poziţiei
financiare, a performanţelor şi evoluţia situaţiei financiare ale întreprinderii. Această
imagine fidelă este rezultatul aplicării caracteristicilor calitative principale şi a
standardelor adecvate de contabilitate, care vor fi prezentate în capitolele următoare.

Particularităţile şi funcţiile contabilităţii

În calitate de ştiinţă fundamentală şi aplicativă, contabilitatea prezintă următoarele

particularităţi faţă de celelalte ştiinţe şi forme ale evidenţei economice:
1. Contabilitatea înregistrează, în general, numai operaţii economice efectuate.
Aplicarea principiului prudenţei impune la sfârşitul exerciţiului înregistrarea unor
pierderi potenţiale prin intermediul provizioanelor. Aceste pierderi nu sunt efective.
2. În contabilitate operaţiile economice se înregistrează numai pe bază de
documente justificative.
3. Contabilitatea foloseşte, în principal, etalonul bănesc şi numai ca o completare
utilizează etaloanele cantitative.
20
D. Matiş, I. Oprean ş.a., op. cit., p. 32-33.
 10

4. Contabilitatea are un obiect propriu de cercetare, deosebit de obiectul celorlalte

ştiinţe. Există în universul economic grupul de fapte şi fenomene, mişcările de
valori exprimabile pecuniar, care constituie obiectul contabilităţii. Dubla
reprezentare a bunurilor separate patrimonial, care aparţin persoanei juridice,
modificările şi transformările patrimoniului în cadrul unor raporturi juridico-
economice determinate, inclusiv rezultatele obţinute, sunt cuantificate şi
consemnate sistematic şi cronologic de către contabilitate.21

5. Contabilitatea foloseşte o metodă proprie de cercetare a obiectului său. Demersul

logic realizat de contabilitate are la bază o gândire raţională, o cunoaştere graduală
a domeniului investigat, principii şi procedee specifice care permit pătrunderea în
esenţa fenomenelor şi proceselor economice.
Funcţiile contabilităţii
Literatura de specialitate abordează într-o manieră nuanţată funcţiile contabilităţii.
Michel Capron remarcă trei funcţii sociale ale contabilităţii :22

- obţinerea unui sentiment de încredere între protagoniştii vieţii economice;

- auxiliar al puterii;
- intermediar în raporturile sociale, fiind sursa oricărei negocieri comerciale şi probă în
arbitrarea conflictelor.
Pentru realizarea obiectivelor sale contabilitatea îndeplineşte următoarele funcţii:
1. Funcţia de înregistrare şi prelucrare a datelor care constă în consemnarea, potrivit
unor principii şi reguli proprii, a proceselor şi fenomenelor economice exprimabile
în etalon valoric.
2. Funcţia de observare şi informare atât pe plan intern (contabilitatea de gestiune),
cât şi pentru terţi (contabilitatea financiară).
Contabilitatea furnizează informaţii privind poziţia financiară a unităţii, modul de
utilizare a resurselor materiale, umane şi financiare, rezultatele obţinute etc.
Perfecţionarea acestei funcţii este condiţionată de folosirea pe scară largă a
echipamentelor de calcul care permit obţinerea de informaţii în timp real.
3. Funcţia de control gestionar este legată de funcţia de informare. Ea constă în
verificarea cu ajutorul informaţiilor contabile a modului de păstrare şi utilizare a
valorilor materiale şi băneşti, de gospodărire a resurselor, controlul respectării
disciplinei financiare etc.
4. Funcţia juridică. Datele din contabilitate şi documentele primare servesc ca mijloc
de probă în justiţie, pentru a dovedi realitatea unor operaţii economice, pentru
stabilirea răspunderii materiale pentru pagubele produse. Ele ajută la soluţionarea
unor litigii, de aici şi caracterul probant al informaţiilor contabile.
5. Funcţia previzională. Informaţiile furnizate de contabilitate sunt utilizate la
stabilirea tendinţelor viitoare ale fenomenelor şi proceselor economice, la
elaborarea unor scenarii de dezvoltare bazate pe realitatea trecută şi prezentă.
Informaţiile contabile servesc la fundamentarea programelor, la elaborarea
bugetelor unităţii patrimoniale. 23

21
E. Horomnea, op. cit., p. 54-55.
22
M. Capron, op. cit., p. 114.
23
M. Capron, op. cit., p. 64.
 11

Prin funcţia previzională, contabilitatea modernă trebuie să răspundă următoarelor

probleme fundamentale:
- de unde vine întreprinderea;
- unde se află în prezent;
- încotro se îndreaptă în viitor;
- unde ar trebui să se îndrepte;
- cum pot fi realizate şi controlate alternativele optime în dezvoltarea întreprinderii.
24

24
E. Horomnea, op. cit., p. 35.