Capitolul V

CONTABILITATEA ŞI FISCALITATEA PRIVIND

VENITURILE FACTORULUI UMAN ANGAJAT ÎN
ÎNTREPRINDERI

Contabilitatea şi fiscalitatea remunerării personalului

➢ Impozite, taxe și contribuții privind remunerarea salariaților

Sistemul de salarizare este un ansamblu de reguli și norme prin care se asigură legătura
între munca prestată și salariul primit. În orice societate comercială, elementul de bază al
sistemului de salarizare îl constituie salariul de bază (brut) sau salariul de încadrare.
Din punct de vedere fiscal sunt considerate venituri din salarii toate veniturile în
bani și/sau în natură obținute de o persoană fizică (salariat) ce desfăşoară o activitate în baza
unui contract individual de muncă sau a unui statut special prevăzut de lege, indiferent de
perioada la care se referă, de denumirea veniturilor ori de forma sub care ele se acordă, inclusiv
indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă.

Salariul brut realizat (efectiv) este format din salariul tarifar, sporul de vechime, alte
sporuri, primele acordate, avantaje în natură, orele suplimentare etc.
Remunerarea factorului forță de muncă generează o paletă largă de obligații fiscale:
asigurări sociale, asigurări de sănătate, impozite pe veniturile din salarii și fonduri speciale etc.
Toate impozitele, contribuțiile și fondurile speciale cu privire la forța de muncă au ca bază de
calcul salariul brut realizat sau salariul tarifar.
Salariile brute și contribuțiile plătite pentru protecția şi asigurările sociale ale
salariaților reprezintă cheltuielile firmei cu forța de muncă și sunt deductibile la calculul
profitului.

Obligația de a înregistra contractele individuale de muncă la direcțiile de muncă şi

protecție socială a persoanelor fizice revine, societăților comerciale şi celorlalte categorii de
agenți economici cu capital privat sau mixt, asociații cu caracter obştesc care funcționează
potrivit legislației române.

În contabilitate, impozitele, taxele și contribuțiile sunt prezentate în Planul de Conturi

General, după destinația datoriei fiscale astfel: asigurări sociale, protecție socială, și conturi
asimilate, bugetul de stat, fonduri speciale şi conturi asimilate, alte impozite și taxe locale.

1
 ➢ Datorii sociale privind remunerarea factorului forță de muncă.
Anul 2018 a adus o reorganizare a contribuțiilor sociale obligatorii pe care angajatorii
trebuie să le achite pentru propriii salariați.
1. Contribuții la asigurările sociale (CAS).

Cotele de contribuții la asigurările sociale de stat datorate de angajat sunt stabilite

pe trei niveluri în funcție de condițiile de munca ale personalului. Se utilizează următoarele
categorii privind condițiile de muncă:
- condiții normale de muncă – cel mai redus nivel de nocivitate al condițiilor de muncă
și cel mai mic nivel al contribuției;
- condiții deosebite de muncă – nivelul următor de nocivitate al condițiilor de muncă;

- condiții speciale de muncă – cel mai ridicat nivel de nocivitate al condițiilor de

munca;

În cazul condițiilor deosebite sau speciale de muncă firma va plăti o contribuție mai
mare la asigurările sociale de stat, iar angajatul va beneficia de avantaje la pensionare.

Un element al asigurărilor sociale este ajutorul de deces. În fiecare an prin dispozițiile

din Legea bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilește cuantumul acestuia. Ajutorul de
deces este diferențiat pentru:
- asigurat sau pensionar;

- un membru al familiei asiguratului sau pensionarului.

Cotele de CAS valabile din anul 2018 sunt următoarele:

• 25% - cotă datorată exclusiv de salariat;

• 4% - cotă suplimentară datorată exclusiv de angajator, dacă este vorba de
condiții deosebite de muncă;
• 8% - cotă suplimentară datorată exclusiv de angajator, dacă este vorba de
condiții speciale de muncă.

Codul fiscal: ”Baza lunară de calcul al contribuției de asigurări sociale, în cazul

persoanelor fizice care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor, o reprezintă
câștigul brut realizat din salarii și venituri asimilate salariilor, în țară și în alte state, cu
respectarea prevederilor legislației europene aplicabile în domeniul securității sociale, precum
și a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte”
„Pentru persoanele fizice și juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate
acestora, baza lunară de calcul pentru contribuția de asigurări sociale o reprezintă suma
câștigurilor brute (...), realizate de persoanele fizice care obțin venituri din salarii sau asimilate

2
salariilor asupra cărora se datorează contribuția, pentru activitatea desfășurată în condiții
deosebite, speciale sau în alte condiții de muncă”.

Declararea și plata CAS. Chiar dacă salariații datorează în exclusivitate CAS,

obligația de a declara, a calcula, a reține și a achita la stat contribuția la pensii rămâne în
continuare la angajatori.
În acest sens, prevederile Codului fiscal sunt cât se poate de clare: „persoanele fizice
și juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora au obligația de a calcula și
de a reține la sursă contribuția de asigurări sociale datorată de către persoanele fizice care obțin
venituri din salarii sau asimilate salariilor”.
Declararea CAS se face lunar, până la data de 25 a lunii următoare celei pentru care
se plătesc veniturile, prin intermediul „Declarației privind obligațiile de plată a contribuțiilor
sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate”, termenul fiind și
cel de plată efectivă a contribuției.
Toate persoanele juridice sau alte persoane, după caz, sunt obligate să depună
declarația în format electronic.
În cazul salariaților part time sau cu plata în acord, CAS datorată se achită în
continuare la nivelul salariului minim brut în vigoare. Regula nu se aplică dacă persoanele în
cauză au mai multe contracte part time și câștigă lunar, în total, cel puțin salariul minim brut.

Aceste cote se stabilesc în fiecare an prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat.
Contribuția la asigurările sociale datorată de angajatori reprezintă o cheltuială deductibilă fiscal
la calculul profitului impozabil. Baza de calcul este formată din salariul brut efectiv realizat.
Aceste contribuții se plătesc la Trezorerie, plata făcându-se prin ordine de plată
speciale. Termenul de plată pentru asigurări sociale îl reprezintă data lichidării din luna
precedentă dar, nu mai târziu de data de 25 inclusiv a lunii următoare. Neplata la termen a
contribuției atrage după sine penalizări.
Din punct de vedere contabil contribuția angajatorului la asigurările sociale reprezintă
o cheltuială deductibilă fiscal la calculul profitului impozabil şi se suportă pe rentabilitatea
societății comerciale care are personal angajat cu contract individual de muncă.

2. Contribuția la asigurările sociale de sănătate (CASS).

Unul din riscurile inerente existentei umane este cel de îmbolnăvire. Împotriva acestui
risc se acționează prin instrumente publice, parte a sistemului fiscal. Conform legislației fiscale
în vigoare “Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate” se formează din:
- contribuții ale persoanelor fizice și juridice;

3
 - subvenții de la bugetul de stat;
- dobânzi, donații, sponsorizări, venituri obținute din exploatarea patrimoniului
CNAS și caselor de asigurări, precum și alte venituri, în condițiile legii.
Aceasta este datorată lunar de către angajații cu contract individual de muncă, venituri
din activități desfăşurate de persoane fizice care exercită profesii libere sau activități
independente, persoane fizice care obțin venituri din agricultură şi silvicultură, persoane
juridice sau fizice la care își desfăşoară activitatea asigurații, cetățeni nerezidenți care se
asigură facultativ.

Cota de contribuție pentru CASS este, începând din ianuarie 2018, una unică:10%.
Astfel, contribuția la sănătate este datorată, în prezent, exclusiv de salariat. Totuși,
plata efectivă a CASS către stat rămâne în continuare o obligație a angajatorului.
Codul fiscal : „Baza lunară de calcul a contribuției de asigurări sociale de sănătate, în
cazul persoanelor fizice care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor, în țară și în
străinătate, cu respectarea prevederilor legislației europene aplicabile în domeniul securității
sociale, precum și a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este
parte, o reprezintă câștigul brut”.

Câștigul brut include în principal veniturile din salarii, în bani și/sau în natură,
sumele reprezentând participarea salariaților la profit, indemnizațiile lunare de neconcurență
plătite de angajatori sau indemnizațiile și orice alte sume de aceeași natură (în afară de cele
pentru acoperirea transportului și a cazării) acordate salariaților în perioada delegării sau a
detașării.
Angajatorii sunt cei obligați legal să declare lunar contribuția la sănătate pentru
salariații proprii. Mai precis, acest lucru se face cu ajutorul „Declarației privind obligațiile de
plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate”

Referitor la calcularea și reținerea CASS, obligația revine tot angajatorilor. Atât

declararea, cât și plata lunară sau trimestrială a CASS se fac până la data de 25 a lunii următoare
plății veniturilor, respectiv până la data de 25 a lunii următoare trimestrului.
În cazul salariaților part time sau cu plata în acord, CASS se achită la nivelul salariului
minim brut. Excepție fac persoanele care au mai multe contracte cu normă parțială, însă numai
dacă obțin lunar cel puțin salariul minim brut în total.

3. Contribuția asiguratorie pentru muncă (CAM)

Contribuția asiguratorie pentru muncă se datorează pentru veniturile din salarii și

asimilate salariilor.

4
 Contribuabilii obligați la plata contribuției asiguratorii pentru muncă sunt, după caz:
a) persoanele fizice și juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate
acestora, pentru cetățenii români, cetățeni ai altor state sau apatrizii, pe perioada în care au,
conform legii, domiciliul sau reședința în România, cu respectarea prevederilor legislației
europene aplicabile în domeniul securității sociale, precum și a acordurilor privind sistemele
de securitate socială la care România este parte;

b) persoanele fizice cetățeni români, cetățenii altor state sau apatrizii, pe perioada
în care au, conform legii, domiciliul sau reședința în România, și care realizează în România
venituri din salarii sau asimilate salariilor de la angajatori din state care nu intră sub incidența
legislației europene aplicabile în domeniul securității sociale, precum și a acordurilor privind
sistemele de securitate socială la care România este parte.
Cota contribuției asiguratorie pentru muncă este de 2,25%, plătită de angajator.

Baza lunară de calcul al contribuției asiguratorii pentru muncă o reprezintă suma

câștigurilor brute realizate din salarii și venituri asimilate salariilor, în țară și în străinătate, cu
respectarea prevederilor legislației europene aplicabile în domeniul securității sociale, precum
și a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte.

Persoanele fizice și juridice care angajează forță de muncă, au obligația de a calcula

contribuția asiguratorie pentru muncă și de a o plăti la bugetul de stat, într-un cont distinct,
până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se plătesc veniturile.

4. Impozitul pe venitul din salarii

Beneficiarii de venituri din salarii datorează un impozit lunar, final, care se
calculează și se reține la sursă de către plătitorii de venituri. Impozitul lunar pe venitul din
salarii se determină astfel:

a) la locul unde se află funcția de bază, prin aplicarea cotei de 10% asupra bazei de
calcul determinate ca diferență între venitul net din salarii, calculat prin deducerea din venitul
brut a contribuțiilor obligatorii aferente unei luni, şi următoarele:
- deducerea personală acordată pentru luna respectivă;

- cotizația sindicală plătită în luna respectivă;

- contribuțiile la schemele facultative de pensii ocupaționale, astfel încât la
nivelul anului să nu se depăşească echivalentul în lei a 400 euro.
Deducerile personale sunt degresive, în funcție de starea socială a fiecărui salariat și
de veniturile sale brute.

5
 b) pentru veniturile obținute în celelalte cazuri, prin aplicarea cotei de 10%
asupra bazei de calcul determinate ca diferență între venitul brut și contribuțiile obligatorii pe
fiecare loc de realizare a acestora.
Plătitorul este obligat să determine valoarea totală a impozitului anual pe veniturile
din salarii, pentru fiecare contribuabil.
Plătitorii de salarii și de venituri asimilate salariilor au obligația de a calcula și de a
reține impozitul aferent veniturilor fiecărei luni la data efectuării plății acestor venituri, precum
și de a-l vira la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se
plătesc aceste venituri.
Informațiile referitoare la calculul impozitului pe veniturile din salarii se cuprind în
fişele fiscale. Plătitorul de venituri are obligația să completeze fişele fiscale, pe întreaga durată
de efectuare a plății salariilor. Plătitorul este obligat să păstreze fişele fiscale pe întreaga durată
a angajării și să transmită organului fiscal competent o copie, pentru fiecare an, până în ultima
zi a lunii februarie a anului curent, pentru anul fiscal expirat. Modelul și conținutul formularelor
se aprobă prin ordin al ministrului finanțelor publice.

Concluzie.
Sistemul de salarizare presupune un ansamblu de reguli și norme, ceea ce implică
cunoaşterea cadrului juridic al bazei de calcul, a reflectării în contabilitate. Baza determinării
contribuțiilor, a fondurilor speciale cu privire la forța de muncă o reprezintă salariul brut
realizat.