TEMA 1: Esenţa şi funcţiile contabilităţii

1.1. Dezvoltarea contabilităţii ca ştiinţă.

1.2. Noţiuni generale privind evidenţa economică şi formele ei. Etaloanele de evidenţă.
1.3. Funcţiile contabilităţii.
1.4. Contabilitatea financiară şi contabilitatea de gestiune. Utilizatorii informaţiei contabile.
1.5. Principiile de bază şi cerinţele contabilităţii.
1.6.Cadrul normativ al contabilităţii în Republica Moldova.
1.7. Organizarea contabilităţii la întreprindere. Politicile contabile.

1.1. Contabilitatea a apărut în stadiul timpuriu al dezvoltării umane în scopul reflectării

cantitative a mijloacelor unor producători. Obiectul, scopul şi funcţiile contabilităţii
caracterizează particularităţile acelui nivel al dezvoltării sociale, procesele căruia aceasta le
reflectă.
Rolul contabilităţii a crescut, mai ales, în legătură cu crearea centrelor comerciale mari.
Dacă anterior ţinerea registrelor într-o gospodărie individuală era necesară pentru ca afacerile
să nu se transforme într-un haos, o dată cu dezvoltarea producţiei contabilitatea devine
mijlocul important de control al proprietăţii.
Treptat contabilitatea a început să se transforme în ştiinţă, avînd obiectul şi metoda de
cunoaştere proprii.
Contabilitatea s-a dezvoltat mai pe larg în Roma Antică. Primii care au expus regulile
dublei înregistrări au fost Benedict Cotrulli şi Luca Paciolo (sec.XV). Autorul operei „Cu privire
la comerţ şi comerciantul onest", în care, î special, sunt expuse regulile înregistrărilor î
registrele contabile este Benedict Cotrulli. Fondatorul contabilităţii se consideră Luca Paciolo
(1445 - 1515) care este cunoscut ca autorul primei cărţi de contabilitate. El a fost profesor de
matematică, însă numele lui a intrat în istorie datorită tratatului consacrat utilizării conturilor
şi înregistrărilor contabile1. Importanţa acestei lucrări este incontestabilă, deoarece în decurs
de cîteva secole în multe ţări aceasta a fost îndrumarul de bază în domeniul contabilităţii, iar
dubla înregistrare nu şi-a pierdut importanţa pînă în prezent, cînd în contabilitate se utilizează
cele mai moderne computere.
Dezvoltarea contabilităţii a dus la apariţia profesiei de contabil sau socotitor. Cuvîntul
„contabil" (omul care ţine registrele) a apărut de asemenea în sec. XV. în anul 1448 împăratul
Imperiului Roman Maximilian 11-a numit în calitate de primul contabil pe Christofer Stecher.
începînd de la acest moment contabilitatea se consideră profesie. în a doua jumătate a sec. XVII
Franţa a devenit un stat puternic din lume şi contabilitatea acesteia domina în Europa. Anume
în această ţară a apărut aforismul care se citează şi astăzi: „contabilitatea este o funcţie a
gestiunii". De atunci contabilităţii i se atribuie rangul de ştiinţă. însă abia în sec. XIX
contabilitatea a devenit o ştiinţă veritabilă. În mijlocul sec. XX în Italia, Franţa, Elveţia şi
Germania au apărut multe opere despre obiectul, scopul şi metoda contabilităţii.
Dezvoltarea orientării ştiinţifice a contabilităţii a dus la reevaluarea obiectivelor puse în
faţa acesteia. Dacă anterior unicul scop se considera asigurarea controlului asupra integrităţii
bunurilor, la începutul sec. XIX se formează un obiectiv nou - evidenţierea eficienţei proceselor
economice. Apoi contabilitatea se concepe ca un instrument de control şi gestiune.

1
 1.2. Prin evidenţă, în general, se înţelege înregistrarea (reflectarea), într-o ordine şi pe baza
unor principii stabilite a fenomenelor şi proceselor din natură şi societate, care se desfăşoară într-un
anumit loc şi timp, cu scopul de a servi necesităţilor impuse de activitatea practică.
Evidenţa economică constituie un sistem unitar de înregistrare, urmărire şi control,
documentat, cronologic şi sistematic, în etalon cantitativ şi valoric, pe baza unor principii bine
stabilite, a fenomenelor şi proceselor economice, în scopul cunoaşterii activităţilor desfăşurate. Fiind
legată de activitatea economică, ea a existat în toate formaţiunile socialeconomice, ca urmare a
existenţei permanente a producţiei materiale, a necesităţii reflectării fenomenelor şi proceselor
economice, a caracterizării modului de utilizare a resurselor şi de determinare a rezultatelor obţinute.
După natura, modul de obţinere, prelucrare şi prezentare a informaţiilor pe care le furnizează,
evidenţa economică îmbracă trei forme: evidenţa operativă, contabilitatea (evidenţa contabilă) şi
statistica.
Aceste forme sunt legate între ele prin unitatea obiectivelor de îndeplinit, completîndu-se
reciproc şi alcătuind împreună sistemul unitar de evidenţă economică.
Evidenţa operativă înregistrează, urmăreşte şi controlează acele laturi ale activităţii a căror
cunoaştere prezintă o importanţă imediată. Se numeşte operativă, deoarece obţinerea şi folosirea
informaţiilor cu ajutorul ol se efectuează, de regulă, în momentul şi la locul producerii fenomenelor
şl proceselor economice. Domeniile în care se foloseşte evidenţa operativă consumul de materiale,
prezenţa la lucru a salariaţilor, folosirea timpului de lucru etc. Datele informaţionale furnizate de
evidenţa operativă sunt, de regulă, preluate şi prelucrate de contabilitate şi statistică.
Statistica înregistrează, prelucrează şi furnizează informaţii privitoare la fenomene social-
economice de masă. Statistica are o sferă de cuprindere mult mai largă decît celelalte forme ale
evidenţei economice, ea studiază fenomenele naturale, demografice, culturale, sportive, etc.
Statistica foloseşte fie etaloane cantitative, fie etalonul bănesc separat, paralel sau simultan, după
necesităţi. Statistica se realizează în principal pe două căi: (1) o cale proprie, concretizată în
culegerea, înregistrarea, prelucrarea şi analiza informaţiilor socialeconomice prin mijloace specifice
(anchete, recensămînte, monografii etc.) pe care le grupează şi centralizează în scopul obţinerii de
indicatori care să caracterizeze în ansamblu fenomenele respective; (2) folosirea informaţiilor
furnizate de evidenţa operativă şi de contabilitate, informaţii pe care le prelucrează prin metode
statistice.
Ca formă principală a evidenţei economice, contabilitatea înregistrează, urmăreşte şi
controlează numai acele laturi ale activităţii care pot fi exprimate valoric cu ajutorul etalonului
bănesc. Indiferent de forma sau obiectul de activitate al întreprinderii, contabilitatea este principalul
sistem de informaţii a! acesteia. Ea culege informaţiile primare (intrările), le prelucrează şi produce
informaţii elaborate (ieşirile). Deci, contabilitatea reprezintă un sistem informaţional care cuantifică,
prelucrează şi comunică (transmite) informaţii financiare despre o întreprindere identificabilă. Ea
este un limbaj cu ajutorul căruia informaţia este transmisă către utilizatorii ei. Informaţia contabilă
este o informaţie economică specifică, rezultată din prelucrarea prin metode, procedee şi
instrumente proprii a datelor din contabilitate. Ea este reală, precisă, completă, operativă
reprezentînd tabloul de bord, suportul deciziilor economice, financiare şi gestionare ce se iau de
managerii întreprinderilor.

1.3. În sistemul de gestiune contabilitatea îndeplineşte o serie de funcţii, din care

principalele sunt informaţională, de control, analitică şi luarea deciziilor.
Funcţia informaţională constă în faptul că contabilitatea este furnizorul de bază al
informaţiei de diverse niveluri de gestiune. Anume contabilitatea fixează şi acumulează
informaţia privind starea şi mişcarea mijloacelor şi surselor de formare a acestora, rezultatele
financiare finale ale activităţii agentului economic.
2
 Informaţia economică obţinută prin intermediul contabilităţii se utilizează pe larg
pentru planificarea, pronosticarea, elaborarea strategiei şi tacticii activităţii întreprinderii,
generalizarea statistică a informaţiei etc. Totodată, informaţia trebuie să fie de calitate înaltă,
adică trebuie să reflecte realitatea, să fie obiectivă şi veridică.
Indiferent de tehnica înregistrării şi reflectării datelor, contabilitatea constituie un
procedeu ideal de sistematizare şi clasificare a informaţiei pentru obţinerea indicatorilor
necesari privind activitatea economică a întreprinderii utilizaţi la luarea deciziilor
manageriale şi economice.
Funcţia de control a contabilităţii constă în asigurarea integrităţii şi utilizării raţionale a
bunurilor agentului economic.
Controlul este un proces care permite întreprinderii să-şi realizeze scopurile. Acesta
constă în stabilirea standardelor (normelor şi normativelor), bugetelor (devizelor),
evidenţierea rezultatelor efective, determinarea abaterilor de la acestea. O condiţie importantă
a controlului este elaborarea standardelor (normelor) pentru resursele materiale şi de muncă
utilizate, întocmirea bugetelor care permit de asemenea să se efectueze funcţia de planificare.
Bugetul reprezintă un mecanism sigur de control prealabil şi insuflă administraţiei
întreprinderii încrederea în existenţa în perioada
viitoare a mijloacelor necesare acesteia.
Rezultatele efective se determină după utilizarea resurselor sau în cursul efectuării
operaţiunilor economice. Rezultatele obţinute se compară cu cele planificate. Abaterile
depistate permit să se determine performanţele activităţii unor subdiviziuni distincte şi pe
ansamblul întreprinderii, să se depisteze neajunsurile, să se determine recompensele şi să se
formuleze pronosticurile viitoare. Sistemul dualist al contabilităţii dă posibilitate să se
efectueze controlul operativ şi la nivelul cuvenit, să se asigure integritatea proprietăţii
agentului economic.
Funcţia analitică are o mare însemnătate, întrucît indicatorii obţinuţi sunt importanţi
la luarea deciziilor de către utilizatori. Informaţia prezentată în sistemul contabil reflectă
situaţia financiară a întreprinderii la o dată concretă, rezultatele financiare în cursul perioadei
de gestiune.
Conform datelor din rapoartele financiare, se determină mărimea capitalului propriu şi
a datoriilor întreprinderii, se stabileşte gradul de solvabilitate, se calculează viteza de rotaţie a
mijloacelor şi alţi indicatori. In baza rezultatelor analizei, administraţia întreprinderii ia decizii
privind strategia şi tactica activităţii pe viitor, acţionarii – privind mărimile veniturilor
(dividendelor) cuvenite, creditorii – privind raţionalitatea acordării împrumuturilor agentului
economic, cumpărătorii—privind încheierea contractului de procurare a mărfurilor şi
serviciilor etc.
Intensificarea funcţiilor analitice ale contabilităţii este cauzată de dezvoltarea relaţiilor
de piaţă şi de concurenţă, ceea ce necesită o analiză financiară aprofundată şi multilaterală.
Pe lîngă aceste funcţii de bază ale contabilităţii mai pot fi enumerate astfel de funcţii ca:
- Funcţia de înregistrare şi prelucrare a datelor constă în consemnarea, potrivit unor principii şi
reguli proprii, a proceselor şi fenomenelor economice ce apar în cadrul întreprinderilor şi se pot
exprima valoric.
- Funcţia juridică. Datele din contabilitate şi documentele primare servesc ca mijloc de probă оn
justiţie, pentru a dovedi realitatea unor operaţii economice, pentru stabilirea răspunderii patrimoniale
pentru pagubele produse. Ele ajută la soluţionarea unor litigii.
In Republica Moldova se efectuează procesul de tranziţie la relaţiile de piaţă şi
contabilitatea se transformă pentru a contribui la acest proces. Perfecţionarea tuturor

3
funcţiilor acesteia trebuie să fie orientată spre satisfacerea cerinţelor legate de dezvoltarea
principiilor de autogestiune şi autonomie ale întreprinderii, precum şi a utilizatorilor externi
de informaţii.

1.4. În corespundere cu cerinţele utilizatorilor de informaţii contabilitatea se subîmparte în

contabilitate financiară şi de gestiune (managerială).
Contabilitatea financiară cuprinde informaţia care nu numai se utilizează pentru gestiunea
internă, ci şi se comunică utilizatorilor externi. Utilizatorii externi au posibilitatea să efectueze în
baza datelor rapoartelor financiare o analiză comparativă a activităţii diverselor întreprinderi. De
aceea contabilitatea financiară este reglementată de legislaţie şi Standardele Naţionale de
Contabilitate care conţin totalitatea de reguli şi principii conform cărora indicatorii se formează şi se
înscriu în rapoartele financiare.
Obiectele contabilităţii financiare sunt:
- activele întreprinderii şi sursele de formare a acestora;
- datoriile (pasivele) întreprinderii;
- veniturile întreprinderii pe tipuri; consumurile şi cheltuielile -pe elemente economice;
- rezultatele financiare ale activităţii întreprinderii şi repartizarea acestora;
- operaţiunile economice.
Contabilitatea financiară cuprinde în cîmpul său de acţiune cunoaşterea şi prezentarea
patrimoniului şi a rezultatelor obţinute, ca urmare a utilizării elementelor acestuia. Astfel,
contabilitatea financiară are ca obiect de activitate evaluarea elementelor patrimoniale ale
întreprinderii, înregistrarea tuturor operaţiilor de modificare (majorare sau diminuare) a elementelor
patrimoniale, stabilirea rezultatelor finale sub formă de profit sau pierdere, desfăşurarea lucrărilor
prealabile întocmirii rapoartelor financiare, efectuarea inventarierii, întocmirea balanţelor de
verificare, etc, întocmirea şi prezentarea rapoartelor financiare prevăzute de legislaţie, şi anume:
bilanţul contabil, raportul privind rezultatele financiare, raportul privind fluxul mijloacelor băneşti şi
raportul privind fluxul capitalului propriu.
Contabilitatea managerială (de gestiune) reprezintă metodologia obţinerii informaţiei
pentru utilizatorii interni şi reflectării operaţiunilor interne ale întreprinderii. Aceasta cuprinde de
asemenea metodele de contabilizare a consumurilor şi de calculare a costului produselor finite şi
serviciilor. Una din funcţiile principale ale contabilităţii manageriale este argumentarea
informaţională a procesului de luare a deciziilor. Scopul acesteia îl constituie asigurarea cu
informaţie a managerilor şi colaboratorilor responsabili de realizarea unor indicatori de producţie
concreţi.
Sfera contabilităţii manageriale cuprinde previziunea, planificarea, evidenţa, analiza şi
controlul. Contabilitatea managerială trebuie să fie orientată în mare măsură spre viitor şi măsurile
ce trebuie întreprinse pentru a influenţa asupra evenimentelor. Trecutul nu poate fi schimbat, însă el
poate servi drept lecţie pentru viitor.
Contabilitatea managerială organizată de întreprindere necesită un volum considerabil de informaţii
suplimentare atît în expresie valorică, cît şi naturală, o parte din care periodic se repetă. De obicei,
pentru contabilitate se utilizează un volum considerabil de date care din documentele primare se
introduc în sistemele contabilităţii financiare şi manageriale. Sub acest aspect este de remarcat că
ambele tipuri de contabilitate au o bază informaţională unică, însă între acestea există şi deosebiri
esenţiale.
Contabilitate de gestiune sau managerială оnregistrează informaţiile necesare aprecierii mersului
activităţii interne, controlului riguros şi sistematic asupra modului de utilizare a factorilor de
producţie în cadrul activităţii interne. De regulă ea se ocupă cu calcularea costurilor de producţie pe
4
produse, servicii, lucrări sau activităţi, determinarea anumitor rezultate analitice la nivelul
subdiviziunilor de producţie pe tipuri de produse, furnizarea informaţiilor pentru stabilirea
bugetelor, furnizarea informaţiilor pentru determinarea performanţelor (rentabilitate, productivitate
etc.) diferitor subdiviziuni de producţie (sectoare, secţii, ateliere), efectuarea controlului de gestiune
şi luarea deciziilor gestionare.
Informaţia contabilă de gestiune este destinată utilizatorilor interni, respectiv conducerii
întreprinderii. Această informaţie este nestandardizată, adesea nemonetară, şi cuprinde informaţii
privind costul unitar al produselor, comportamentul costurilor relativ la volumul activităţii sau
profitabilitatea pe produs. Rapoartele sunt înaintate conducerii la intervale de timp scurte - lunar,
săptămânal sau zilnic - şi se circumscriu unor subdiviziuni ale întreprinderii, numite centre de
responsabilitate sau de profit.

5
6
 În condiţiile relaţiilor de piaţă cercul utilizatorilor de informaţii financiare este foarte larg şi
variat. Aceştia se subdivizează în interni şi externi.
Utilizatorii interni cuprind lucrătorii administrativi ai întreprinderii - managerii, contabilii,
analiştii, conducătorii subdiviziunilor, Consiliul de directori sau alt personal de conducere
superior. Acest grup de persoane poartă răspundere pentru gestiunea activităţii agentului economic
şi realizarea obiectivelor propuse. Principalele sunt rentabilitatea (profitabilitatea) şi lichiditatea.
Rentabilitatea este capacitatea întreprinderii de a cîştiga profit suficient pentru menţinerea şi
majorarea capitalului investit. Lichiditatea înseamnă existenţa la оntreprindere a mijloacelor
necesare pentru achitarea datoriilor în termenele stabilite. La luarea deciziilor conducerea
întreprinderii, managerii acesteia se bazează pe datele contabilităţii şi analiza acestora.
Utilizatorii externi, la rîndul său, se subdivizează în două categorii:
- care au interes financiar direct în această întreprindere;
- care au interes financiar indirect.
Din primul grup fac parte investitorii actuali şi potenţiali (proprietarii, acţionarii), creditorii actuali şi
potenţiali.
Din cel de-al doilea grup fac parte următorii utilizatori: organele fiscale, de asigurări sociale,
statistice, de reglementare şi control, firmele de audit etc.

1.5. Pentru ca situațiile financiare să corespundă cerinţelor utilizatorilor potenţiali de

informaţie financiară, acestea trebuie să fie întocmite în conformitate cu unele principii stabilite.
Noţiunea „principiu” înseamnă normă (regulă) care trebuie să fie respectată la organizarea
contabilităţii. Legea contabilității prevede următoarele principii:
1. Continuitatea activităţii
2. Contabilitatea de angajamente
3. Permanenţa metodelor
4. Separarea patrimoniului şi datoriilor
5. Necompensarea
6. Prudenţa
7. Principiul concordanţei
1) Continuitatea activităţii prevede întocmirea situaţiilor financiare pornind de la ipoteza că
entitatea îşi va continua, în mod normal, funcţionarea cel puţin pe o perioadă de 12 luni de la data
raportării, fără intenţia sau necesitatea de a-şi lichida sau reduce în mod semnifi cativ activitatea. în
cazul în care situaţiile financiare nu se întocmesc conform principiului continuităţii activităţii, atunci
trebuie prezentată baza de întocmire a situaţiilor financiare şi motivul pentru care entitatea nu poate
să-şi continue activitatea.
2) Contabilitatea de angajamente impune recunoaşterea elementelor situaţiilor financiare, cu
excepţia elementelor situaţiei fluxurilor do numerar, pe măsura apariţiei acestora, indiferent de
momentul încasă- rii/plăţii de numerar sau compensării în altă formă. Conform acestul principiu
veniturile şi cheltuielile se constată şi se reflectă în contabilitate şi în rapoartele financiare ale
perioadei în care au fost efectuate, indiferent de timpul efectiv de încasare sau plată a mijloacelor
băneşti sau a altei forme de compensare.
3) Principiul permanenţei metodelor prevede că metodele şi regulile de contabilizare alese de
întreprindere trebuie să fie aplicate consecutiv de la o perioadă de gestiune la alta. Această
continuitate în aplicarea regulilor şi normelor va asigura comparabilitatea în timp a informaţiei
contabile. Pentru pregătirea situațiilor financiare aceste reguli şi metode sunt constante de la o
perioadă la alta. De exemplu, dacă utilizăm conform politicii de contabilitate metoda de evaluare

7
FIFO, nu putem în timpul anului se trecem la alte metode. Aceasta se referă şi la metodele de
calculare a amortizării ş.a.
4) Separarea patrimoniului şi datoriilor prevede prezentarea în situaţiile financiare doar a
informaţiilor despre patrimoniul şi datoriile entității, care trebuie contabilizate separat de
patrimoniul şi datoriile proprietarilor şi ale altor entităţi.
5) Principiul necompensării conform căruia în contabilitate este interzisă compensarea
reciprocă între elementele de active şi pasive, precum şi de venituri şi cheltuieli, cu excepţia
cazurilor când o atare compensare este prevăzută sau admisă de S.N.C. Veniturile şi cheltuielile
rezultate din efectuarea unor operaţiuni omogene se includ în rapoartele financiare separat.
6) Principiul prudenţei constă în luarea măsurilor de precauţie la adoptarea deciziilor
manageriale, pentru a nu supraevalua activele şi veniturile şi a nu subevalua datoriile şi cheltuielile.
Potrivit acestui principiu, cheltuielile se reflectă în evidenţă imediat în momentul efectuării lor, iar
veniturile – numai în cazurile cînd întreprinderea este certă în obţinerea lor. Exemplu. Lipsurile
constatate în urma inventarierii se reflectă la momentul depistării lor prin formula contabilă, iar
veniturile din recuperarea daunei vor fi reflectate numai în cazul cînd este hotărîrea judecăţii ori
acordul persoanei vinovate de recuperarea daunei.
7) Principiul concordanţei prevede ca cheltuielile să fie reflectate în contabilitate concomitent
cu veniturile generate de aceste cheltuieli. Fără respectarea principiului concordanţei nu poate fi
asigurată determinarea rezultatului financiar.

1.6. Organizarea şi funcţionarea contabilităţii în entitate se realizează în conformitate cu actele

legislative şi normative prin care se asigură o reglementare unitară a acesteia la scara întregii
economii.
Sistemul de reglementare normativă a contabilităţii reprezintă totalitatea actelor legislative şi
normative care reglementează ţinerea contabilităţii şi întocmirea situaţiilor financiare. Prin aceasta
se asigură urmărirea şi raportarea unitară a indicatorilor economico-financiari. Contabilitatea
cuprinde o terminologie unică, este bazată pe anumite reguli comune pentru toate entităţile care des-
făşoară activitate de întreprinzător şi este înregistrată în Republica Moldova, indiferent de tipul de
proprietate, apartenenţa ramurală şi forma organizatorico-juridică a acesteia (cu excepţia organizaţi-
ilor bugetare). Obiectivele reglementării contabilităţii privesc uniformizarea nomenclaturii
conturilor prin planul general de conturi contabile şi tipizarea principalelor documente şi registre
contabile de uz general.
Ca acte legislative şi normative privind reglementarea contabilităţii, în Republica Moldova se
aplică:
- Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi;
- Legea contabilităţii;
- Standardele Naţionale de Contabilitate;
- Standardele Internaţionale de Raportare Financiară;
Planul general de conturi contabile;
- Regulamentele, indicaţiile metodice şi alte acte instructive aprobate de Ministerul Finanţelor
al Republicii Moldova.
Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi prevede că, antreprenorul, indiferent de forma
organizatorico-juridică a entităţii economice, asigură evidenţa contabilă şi statistică în modul stabilit
de legislaţia în vigoare.
Legea contabilităţii este un act legislativ care stabileşte principiile metodologice unice ale
contabilităţii şi raportării financiare, regulile generale privind documentarea operaţiunilor
economice, întocmirea registrelor contabile, inventarierea patrimoniului, corectarea erorilor
contabile, întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare.
Standardele de contabilitate constituie baza ţinerii contabilităţii şi raportării financiare de către
entităţi şi reprezintă norme generale de ţinere a contabilităţii, de evaluare şi recunoaştere a activelor,
8
a capitalului propriu, datoriilor, veniturilor, cheltuielilor şi rezultatelor financiare, de întocmire a
situaţiilor financiare, a notelor la situaţiile financiare.
Planul general de conturi contabile este un model normativ privind clasificarea şi codificarea
conturilor. El reprezintă un tablou al sistemului de conturi în cadrul căruia fiecare cont desemnat
printr-o denumire şi simbol cifric este încadrat într-o anumită grupă şi clasă în raport de o anumită
caracteristică de grupare.
Instrucţiuni, scrisori şi alte acte instructive emise de Ministerul Finanţelor al Republicii
Moldova reprezintă explicaţii privind modul de ţinere a contabilităţii în diferite domenii de activitate
a entităţilor economice.
Standardele Naţionale de Contabilitate (S.N.C.) sunt elaborate în baza Standardelor
Internaţionale de Contabilitate şi aprobate de Ministerul Finanţelor.

1.7. Organizarea contabilităţii este definită ca un proces de coordonare a acţiunilor în cadrul

unei entităţi economice prin intermediul mijloacelor administrative, economice şi tehnice, în baza
unui plan adecvat, astfel încât să permită executarea în condiţii optime a activităţii economice.
Principalii factori de care trebuie să se ţină seama la organizarea contabilităţii sunt:
- forma de proprietate;
- forma organizatorico-juridică;
- mărimea entităţii economice.
Organizarea contabilităţii este o activitate prestată cu scopul de a constitui un sistem
informaţional contabil bine corelat şi modem pentru asigurarea procesului de producere şi dirijare
a datelor necesare.
În dependenţă de volumul operaţiilor economice şi al documentelor prelucrate, conducătorul
unităţii poate:
1) să aprobe serviciul de contabilitate ca subdiviziune aparte în cadrul entităţii sub
conducerea contabilului-şef, care se subordonează nemijlocit conducătorului entităţii;
2) să aprobe în schema de încadrare şi salarizare a unităţii funcţia de contabil;
3) să transmită ţinerea contabilităţii unei organizaţii specializate sau firme de audit în bază
contractuală.
In entităţile care aplică sistemul contabil în partidă simplă, contabilitatea poate fi ţinută de
conducătorul entităţii.
In cazurile când volumul de prelucrare a informaţiei este mare şi în cadrul entităţii sunt aprobate
mai multe unităţi pentru posturile de contabil, atunci se organizează serviciul de contabilitate.
In scopul îndeplinirii sarcinilor puse faţă de serviciul de contabilitate în termenii stabiliţi, cu o
calitate înaltă, este necesar de ţinut contabilitatea în formă automatizată şi de divizat serviciul de
contabilitate în secţii, sau de repartizat informaţia spre prelucrare pe sectoare.
Angajaţii serviciului de contabilitate se subordonează direct contabilului-şef al entităţii sau
contabilului-şef adjunct, şefilor de secţii, specialiştilor principali, dacă nu sunt prevăzuţi şefi de
secţii.
Politicile contabile reprezintă principii, baze, convenţii, reguli şi practici specifice aplicate de o
entitate la ţinerea contabilităţii şi întocmirea situaţiilor financiare.
Ele trebuie să fie elaborate de fiecare entitate care desfăşoară activitate de întreprinzător şi este
înregistrată în Republica Moldova, indiferent de tipul de proprietate, apartenenţa ramurală şi forma
organi- zatorico-juridică a acesteia. Politicile contabile se selectează de către fiecare entitate de sine
stătător şi se aprobă pentru fiecare perioadă de gestiune de către organul (persoana) responsabil(ă)
pentru ţinerea contabilităţii şi raportarea financiară.
Politicile contabile se perfectează printr-un document de dispoziţie (hotărâre, dispoziţie, ordin
etc.) emis de către organul (persoana) responsabil(ă) pentru ţinerea contabilităţii şi raportarea
financiară, şi se aplică tuturor subdiviziunilor entităţii începând cu prima zi a perioadei de gestiune
9
următoarei celei în care politicile contabile au fost aprobate. Politicile contabile ale entităţii nou-
create se aplică de la data înregistrării de stat a acesteia.
Politicile contabile trebuie să conţină descrierea caracteristicii utilizate privind:
- sistemul contabil utilizat (partidă simplă, partidă dublă);
- forma ţinută de contabilitate (jumale-ordere, 1„C”- contabilitate etc.);
- metodele de evaluare a activelor şi datoriilor;
- metodele de calculare a amortizării activelor imobilizate;
- modul de recunoaştere şi contabilizare a veniturilor, cheltuielilor şi rezultatelor financiare.
Politicile contabile se selectează de către entitate în baza sistemului de reglementare normativă a
contabilităţii, care prevede diferite variante de recunoaştere, evaluare şi contabilizare a elementelor
contabile (de exemplu, metoda de amortizare a activelor imobilizate, metoda de evaluare curentă a
stocurilor, metoda de recunoaştere a veniturilor etc.).
Dacă sistemul de reglementare normativă a contabilităţii nu stabileşte metodele de ţinere a
contabilităţii referitor la un aspect (problemă) concret (ă), entitatea este în drept să elaboreze metoda
respectivă.
În politicile contabile nu se includ procedeele cu o singură variantă de realizare întrucât acestea
sunt unice şi obligatorii pentru utilizare (de exemplu, componenţa şi modul de formare a costului de
intrare a activelor imobilizate şi circulante, modalitatea de reflectare a stocurilor în situaţiile
financiare, modul de contabilizare a diferenţelor de curs valutar reprezintă procedee cu o singură
variantă de realizare şi, deci, nu trebuie incluse în politicile contabile).
La selectarea şi aplicarea politicilor contabile trebuie respectate principiile de bază şi
caracteristicile calitative ale informaţiilor din situaţiile financiare prevăzute de Legea contabilităţii şi
Standardele Naţionale de Contabilitate.

10