Facultatea de Ştiinţe Economice „Vasile Goldiş” Arad, Filiala Salonta

specializarea Contabilitate şi Informatică de Gestiune

CONTABILITATEA ŞI FISCALITATEA
CAPITALURILOR

Profesor: Student:
Prof.univ Mates Dorel Durla(Tripon) Delia
Emanuela

An III-CIG-
2010-2011
Salonta
 CUPRINS

INTRODUCERE
CAP I Cadrul general privind capitalurile unei entităţi economice
1.2. Evaluarea capitalului social
1.3. Structura conturilor de capitaluri proprii
1.4. Constituirea capitalului social. Majorărţi şi diminuări ale acestuia
CAP II Conceptul de capital propriu şi implicaţiile fiscale ale aporturilor de capital
2.2. Delimitări, structuri şi evaluarea capitalurilor proprii
2.2.1. Structura şi evaluarea capitalului social
2.2.2. Contabilitatea şi fiscalitatea fluxurilor privind capitalul social
2.3. Costurile tranzacţionării elementelor de natura capitalului propriu

2.4. Contabilitatea şi fiscalitatea rezervelor entităţii economice

2.5. Implicaţii fiscale în contabilitatea subvenţiilor pentru investiţii
CAP III Studiu privind contabilitatea si fiscalitatea capitalurilor
3.1.Prezentarea entităţii-
3.1.1 Denumirea societăţii:
3.1.2 Forma juridică:
3.1.3 Sediul social:
3.1.4 Durata societăţii:
3.1.5 Obiectul societăţii:
3.1.6 Capitalul social:
3.1.7 Administrarea şi prezentarea:
3.1.8 Forţa de muncă
3.1.9 Dizolvarea şi lichidarea:
3.1.10 Modul de organizare şi conducere a contabilităţii-
3.2. Aspecte contabile şi fiscale ale capitalurilor la entitatea studiată
CAP IV Concluzii si propuneri
CAP V Bibliografie
ANEXE
INTRODUCERE

Contabilitatea a apărut pe o anumită treaptă de dezvoltare a societăţii omeneşti, din nevoia de a

cunoaşte volumul de muncă vie şi materializată,cheltuită şi rezultatele producţiei şi a schimbului. Ea a
izvorât din cerinţele activităţii practice şi s-a perfecţionat continuu ca o consecinţă firească a dezvoltării
relaţiilor economice de producţie şi de schimb.
Prima definiţie dată contabilităţii apartine italianului Luca Paciolo, fiind formulată în lucrarea sa
“Summa de Arittmetica, Geometria, Propotioni et Proportionalita’’ care a apărut în Veneţia în anul 1494.
Autorul analizează contabilitatea ca un ansamblu de principii şi reguli privind înregistrarea în partidă
dublă a averii ce aparţine unui negustor, precum şi la toate ce aparţin acestuia, în ordinea în care au loc. În
concepţia sa, partida dublă este definită prin prisma ecuaţiei de schimb dintre avere şi capital. Fiecare
mişcare sau tranzacţie intervenită în masa averi implicid a capitalului este reprezentată ca un raport dintre
primire şi dare , respective între debitor , cel care primeşte valoarea şi creditor , cel care o avansează .
Contabilitatea este astăzi o ştiinţă economică specializată în gestiunea valorilor separate
patrimonial inclusă în familia ştiinţelor sociale. De aceea, împreună cu alte ştiinţe de aceeaşi vocaţie,
sunt tratate ca o grupă distinctă de ştiinţele economice generale.
Obiectul contabilităţii constă în evidenţa , calculul ; analiza şi controlul raporturilor de schimb
dintre alocarea şi finanţarea , destinaţia şi provenienţa , utilizarea şi reproducţia valorilor economice
separate patrimonial , cu dezvăluirea situaţiei nete şi financiare a patrimoniului , precum şi a rezultatelor
obţinute. A gestiona eficient resursele economice şi financiare ale întreprinderii, înseamnă a lua în calcul
şi dimensiunea fiscală a afacerilor. Pe baza analizei financiare, din documentele de sinteză, se pot stabili
performanţele trecute prezente şi viitoare, limitarea riscurilor şi determinarea eficacităţii fiscale.

Contabilitatea şi fiscalitatea constituie două discipline adesea independente una de alta, ori
societăţile comerciale, regiile autonome şi alte instituţii de stat prezintă un ansamblu de documente
contabile şi fiscale care trebuie analizate în ansamblu şi nu independent una de alta.
Contabilitatea răspunde în plan informaţional şi decizional la problematica gestiunii valorilor
economice separate patrimonial. Entităţile patrimoniale au reprezentat spaţiul de reprezentare şi acţiune al
contabilităţii. Unul din interesele informaţionale onorate de contabilitate, considerat de unii autori
principal este cel fiscal. Din totdeauna pentru contabilitate a existat problema concilierii sale cu
fiscalitatea. Cauza perpetuă a unei asemenea situaţii a fost generată de faptul că nu în toate cazurile
principiile contabile privind evaluarea şi calculul economic sunt convergente cu cele fiscale , care nu se
subordonează prezentării unei imagini fidele a operaţiilor ce au loc în întreprindere. Principiile fiscale
urmăresc fie stimularea fie inhibarea unor activităţi.
Prin Directiva a IV-a a C.E. s-a stabilit interactivitatea între dreptul contabil şi dreptul fiscal.
Aceasta este realizată prin Gestiunea fiscală a întreprinderii.
Obiectul de studiu al Gestiunii fiscale îl constituie analiza distorsiunilor sau abaterilor prin
incompatibilitatea între regula fiscala şi contabilă, convergenţele dintre ele, precum şi stabilirea, pe baza
analizei lor, a strategiei, a riscului fiscal şi eficienţei fiscale a întreprinderii. Gestiunea fiscală se adresează
tuturor întreprinderilor care au în obiectul de activitate acte de comerţ, operaţii economice şi financiare
destinate obţinerii de profit. Pentru acest motiv trebuie respectate principalele mecanisme ale fiscalităţii,
fără ca profesionistul contabil să se abată de la obiectivul fundamental al contabilităţii, obţinerea unei
imagini clare, complete şi reale (o imagine fidelă) a situaţiei financiare şi a rezultatelor.
Fiscalitatea are la bază dreptul contabil pentru a determina regimul de impozitare privind
beneficiile, TVA, impozitele şi taxele locale, contribuţiile pentru asigurări sociale, etc.
Contabilitatea, în cadrul obiectivelor de imagine fidelă, are un rol esenţial în economie pentru a
furniza situaţii financiare. Aceste situaţii prezintă credibilitate daca nu conţin erori semnificative, ele
trebuie să fie :
- inteligibile ( înţelese de diverşi utilizatori ),
- pertinente ( în raport cu necesitatea luării de decizii ),
- corecte ( să inspire încredere în fidelitatea informaţiilor ),
- să fie comparabile în timp şi spaţiu.
Imaginea tradiţională a fiscalităţii ca instrument de constrângere este înlocuită cu cea de gestiune
fiscală a întreprinderii.
Comportamentul fiscal al întreprinderii nu este o simplă cură cantonată în domeniul imperativului
şi litigiului. În această optică întreprinderea are un anumit demers în suportarea impozitelor şi taxelor
dominat de criteriul securităţii şi eficienţei. Ea se dotează cu o gestiune fiscală care pendulează între
interesul microeconomic şi cel macroeconomic.
Situaţia semnalată mai sus se explică prin creşterea progresivă a impactului fiscal asupra
activităţii întreprinderii şi incitarea fiscală a acesteia. Odată cu dezvoltarea afacerilor, fiecare operaţie este
generatoare de un element fiscal. Impozitul penetrează tot ce este tranzacţie, intersecţie între întreprindere
şi mediul economico-social, acumulare şi distribuire de resurse.

CAP I Cadrul general privind capitalurile unei entităţi economice

Sub aspect economic, capitalul cuprinde totalitatea resurselor materiale care, prin asociere cu
ceilalţi factori de producţie ( munca, ştiinţa, informaţia, pământul ), participă la producerea de bunuri în
scopul obţinerii unui profit.
Din punct de vedere contabil, capitalurile deţinute de entităţile economice reprezintă surse stabile
şi permanente de finanţare a activului patrimonial.
Cu ajutorul capitalurilor, societatea îşi procură mijloacele economice necesare: utilaje, clădiri,
mijloace de transport, stocuri de materii prime şi materiale, obiecte de inventar , etc.
Din punct de vedere patrimonial, capitalurile sunt elemente de pasiv.
Capitalurile se formează la înfiinţarea entităţii, iar pe parcursul desfăşurării activităţii ele se
majorează sau diminuează, după caz, iar la încetarea activităţii se lichidează.
Conturile de capitaluri cuprind totalitatea resurselor de finanţare stabile, aflate la dispoziţia
unităţii patrimoniale formate din:
-capitalurile proprii;
-provizioane pentru riscuri şi cheltuieli asimilate capitalurilor proprii;
-împrumuturile pe termen scutrt, mediu şi lung şi alte surse cu durata de finanţare mai mare de un
an.

Privite din punctul de vedere financiar-contabil, capitalurile aflate în posesia entităţile economice,
oricare ar fi cadrul lor organizatoric şi forma juridică, reprezintă componenţe ale pasivului patrimonial,
resurse destinate a finanţa, într-o manieră durabilă activul patrimonial.
 Capitaluri permanente
Din punct de vedere contabil, capitalurile reprezintă o structură contabilă,
prin care se delimitează sursele de finanţare stabile ale valorii economice,
constituite ca activ patrimonial al entităţii. Acesta indică faptul că se află la
dispoziţia entităţii pe o perioadă mai mică de un an. Astfel, acesta structură
contabilă se regăseste sub denumirea de capitaluri permanente, fiind componenţa
de bază a panoului bilanţier, destinat a finanţa într-o manieră durabilă activitatea
entităţii.
Capitalurile permenente finanţează toate valorile imobilizate şi partea
structurală a necesarului de fond de rulment (activul circulant de exploatare
diminuat cu datoriile de exploatare). Determinarea mărimii optime a capitalurilor
permanente este o problemă de o maximă importanţă în gestiunea financiară a
entităţii, întrucât o eventuală ineficienţă a resurselor de lungă durată influenţează
solvabilitatea, lichiditatea si rentabilitatea entităţii.
În funcţie de provenienţa şi apartenenţa sa, capitalul poate fi structurat
astfel:
- capitaluri proprii;
- provizioane;
- datorii pe termen lung.
Capitalul propriu.
Reprezintă totalitatea capitalurilor proprietate individuală sau ale
asociaţilor/acţionarilor care se înscriu în pasivul bilanţier şi reprezentintă dreptul
acţionarilor în activele entităţii după deducerea tuturor datoriilor.
Capitalul propriu este partea de capital pusă la dispoziţia entităţii de către
proprietari (întreprinzători individuali, asociaţi sau acţionari). Acesta aparţine de
drept proprietarilor, deci nu este exigibil (rambursabil).
În structura capitalului propriu se includ următoarele elemente:
- capital subscris (nevărsat, vărsat)
- prime de capital;
- rezerve din reevaluare;
- rezerve;
- rezultatul reportat;
- rezultatul exerciţiului.
O entitate nu poate să funcţioneze fără existenţa capitalurilor proprii, ele sunt
necesare pentru a suporta riscul economic pe care creditorii, altfel, nu vor accepta
să şi-l asume.
Capitalurile proprii (sau activul net) se calculează ca diferenţă între totalul
activelor şi totalul pasivelor externe.
Capital propriu (Activul net) = Active - Datorii

Ele corespund drepturilor propietarilor asupra activului entităţii, după

deducerea datoriilor şi reprezintă valoarea contabilă a entităţii. Într-o optică
funcţională, capitalurile proprii sunt alături de pasivul extern, surse de finantare a
entităţii.
Provizioanele au ca obiect acoperirea pierderilor sau cheltuielilor viitoare
care la data încheierii exerciţiului financiar sunt posibile dar nedeterminate. Fiind
reversibile nu modifică valoarea elementelor de activ la care se referă.
 Provizioanele se constituie pentru elemente cum sunt:
- litigii, amenzi şi penalităţi, desppgubiri, daune şi alte datorii incerte;
- Cheltuielile legate de activitatea de service în perioada de garanţie şi alte cheltuieli
privind garanţia acordată clienţilor;
- acţiunile de restructurare;
- pensii şi obligaţii similare;
- impozite;
- alte provizioane.
Provizioanele nu trebuie confundate cu rezervele. Se constituie prin afectarea
cheltuielilor nefiind dependente de rezultatul activităţii iar când devin fără obiect se
anulează transferându-se la venituri. Sunt reprezentate prin datorii probabile.

Datoriile pe termen lung

Resurse externe atrase pentru finanţarea activităţii pe termen lung, mai mare de 12
luni. Componente:
- împrumuturile din emisiunea de obligaţiuni;
- împrumuturile bancare pe termen lung;
- datorii ce privesc imobilizările financiare;
- dobânzi aferente împrumuturilor şi datoriilor pe termen lung.

1.2. Evaluarea capitalului social

Capitalul social este divizat în acţiuni la societăţile de capitaluri în părţi sociale la societăţile de
personae Acţiunile sau părţile sociale se pot evalua la următoarele valori:
a) Valoarea nominală (VN.) este dată de raportul dintre capitalului social al entităţii şi numărul
de acţiuni sau părţi sociale (titluri) emise şi reprezintă valoarea de referinţă care dă posibilitatea evaluări
capitlului unui entităţi astfel:

VN = Capitalul social/ numărul de acţiuni sau părţi sociale

b) Valoarea de piaţă sau cotaţia titlurilor este valoarea de vânzare-cumpărare a titlurilor, care se
stabileşte, de regulă, prin negociere la bursa de valori, pe baza raportului dintre cerere şi ofertă.
c. Preţul de emisiune sau cursul acţiunilor este preşul care trebuie plătit de către persoanele care
subscriu acţiunile sau părţile sociale. Preţul de emisiune poate fi mai mare decât valoarea nominală.
d. Valoarea financiară exprimă echivalentul corespunzător capitalizării dividendului annual pe o
acţiune la o rată medie a dobânzii pe piaţă.
Valoarea financiară = dividendul distribuitpe acţiune/rata medie a dobânzii pe piaţă
e. Valoarea de randament este valoarea corespumnzătoare profitului net pe o acţiune care se
poate capitalize în cursul exerciţiului financiar la o rată medie a dobânzii pe piaţă. Venitul titlurilor este
egal cu dividendele plus profitul incorporate în reserve.
f. Valoarea contabilă sau bilanţieră se calculează ca un raport între activul net contabil şi
numărul de titluri.
Activ nrt contabil = Total active – Datorii – Active fictive; sau
Activ net contabil = Capitaluri proprii – Active fictive
 1.3. Structura conturilor de capitaluri proprii

Capitalurile proprii reprezintă dreptul titularilor de patrimoniu (acţionari asociaţi) asupra

activelor unei entităţi, după deducerea tuturor datoriilor.
Capitalul propriu se constituie din aportul proprietarilor, din profit şi din alte surse proprii
conform relaţiei:
CAPITALURI PROPRII = ACTIVE – DATORII
În contabilitatea financiară, capitalurile proprii se structurează în două categorii:
1. capital propriu nominalizat, reprezentat de capitalul social, care
înregistrează distinct în contabilitate, pe baza actelor de constituire şi a documentelor justificative
privind vărăsmintele de capital;
2. capitaluri proprii nenominalizate, reprezintă capitalul acumulat de
către entitate ca urmare a unei actviităţi economice profitabile, în care se include: preimele de
capital, rezervele, rezultatul exerciţiului financiar şi rezultatul reportat.
Capitalurile proprii se formează la începutul activităţii entităţii şi se modifică, prin
creştere sau diminuare, pe parcursul existenţei entităţii.

În structura planului de conturi , clasa I este destinată conturilor de capitaluri , în care se regăsesc
pe grupe conturile sintetice de gradul I şi , unde este cazul , conturile sintetice de gradul II , elementele
componente ale capitalurilor .
Grupa 10 ”Capital şi rezerve”, cuprinde următoarele conturi de gradul I:
Conturi de pasiv:
*101 “Capital social”
*104 “Prime de capital”
*105 “Rezerve din reevaluare”
*106 “Rezerve
Contul de active 109 “Acţiuni proprii”
Grupa 11,, Rezultatul reportat” cuprinde:
*Contul bifuncţional 117 “Rezultatul reportat”.
Acest cont reflectă rezultatele exerciţiilor financiare precedente care n-au fost încă repartizate pe
destinaţii legale de către adunarea generală a acţionarilor sau asociaţilor, precum şi rezultatele provenite
din corectarea erorilor contabile.
Grupa 12 “Rezultatul exerciţiului financiar”, are în componenţa sa:
• contul bifuncţional 121 “Profit şi pierdere”, care ţine evidenţa profitului sau pierderii realizate
în cursul exerciţiului financiar.
• contul de active 129 “Repartizarea profitului”, reflectă profitul exerciţiului financiar în curs,
repartizat pe destinaţii legale.
care reprezintă profitul nerepartizat sau pierderea neacoperită din anii precedenţii.

1.4. Constituirea capitalului social. Majorărţi şi diminuări ale acestuia

În structura capitalurilor proprii, capitalul individual sau social are un rol hotărâtor în începerea
funcţionării entităţii economice. El se constituie, la înfiinţarea entităţii, fiind o condiţie a existenţei şi funcţionării
acesteia. La entităţile individuale constituirea capitalului are loc pa calea aportului personal al proprietarului, iar
la societăţile comerciale, prin aportul în numerar şi/sau în natură al societăţilor, după caz.
Mărimea minimă a capitalului social depinde de tipul de societate:
- pentru societăţile pe acţiuni capitalul social nu poate fi mai mic de 25.000 euro, în echivalent lei iar
valoarea nominală minimă a unei acţiuni este de 0,10 lei şi trebuie să fie minim 5 acţionari;
-pentru societăţi cu răspundere limitată capitalul social minim este de 200 lei şi se divide în părţi sociale
egale a căror valoare nominală nu poate fi mai mică de 10 lei cu maxim 50 de asociaţi;
- pentrusocietăţile în nume colectiv şi în comandită simplă nu este stabilită o limită minimă a capitalului
social.

Constituirea capitalului social ca principală sursă a societăţii comerciale, presupune parcurgerea a două etape:

- subscrierea capitalului social;

- vărsarea capitalului social.
Subscrierea capitalului reprezintă angajamentul scris al asociaţilor/acţionarilor de a participa cu aporturi
la constituirea capitalului social. O societate comercială poate fi constituită, numai dacă întregul ei capital a fost
subscris.
Vărsarea capitalului reprezintă aducerea efectivă a aporturilor promise (subscrise) de către
acţionari/asociaţi şi punerea acestora la dispoziţia societăţii.
Practic, prin cele două operaţiuni, societatea emite acţiunile, pe care le vinde acţionarilor, în schimbul
unei sume de bani sau bunuri.
Pe parcursul funcţionării entităţii capitaluli acesteia se modifică. Astfel au loc operaţiuni de creşteri şi
micşorări.
1. Majorarea capitalului social
Necesitatea măririi caoitalului social poate să apară atunci când entitatea întâmpină dificultăţi
financiare, dar şi atunci când ea este într-o situaţie prosperăî şi vrea să-şi extindă activitatea. În ambele situaţii
entitatea are nevoie de resurse băneşti suplimentare sau de anumite bunuri, pe care preferă să şi le procure prin
majorare de capital decât să recurgă la împrumuturi, care implică un effort financiar considerabil.
Există trei căi de majorare a capitalului social:
a. Majorarea capitalului prin noi aporturi în natură sau în numerarr de vechii acţionari sau de
acţionarii noi.
În această situaţie, pe de o parte societatea trebuie să emită un număr de acţiuni noi, iar pe de altă parte,
datorită noilor aporturi, creşte averea societăţii.
Aceste acţiuni noi se emit la un ,, preţ de emisiune” care este mai mare decât valoarea nominală.
Diferenţa dintre preţul de emisiune, mai mare şi valoarea nominală, mai mică, se numeşte primă legată de
capital (primă de emisiune şi aport).
b. Majorarea capitalului prin operaţunii interne
În această situaţie, entitatea dispune de surse (structuri de capital propriu) pe care le utilizează pentru
majorarea capitalului social (prime de emisiune, rezerve din reevaluare, rezerve, rezultatul reportat).
Fiind vorba de majorare în ,,acte”, fară ca acţionarii să aducă noi aporturi , averea reală asocietăţii se
modifică.
c. Majorarea capitalului prin conversia unor datorii ale entităţii în acţiuni
Pe această cale, entitatea a a primit anterior, un împrumut pe bază de obligaţiuni, iar la scadenţă, cu
acordul creditorului devenind acţionar la societate (posesorul unui număr de acţiuni în valoare egală cu suma
îmrumutată şi nerestituită).
2. Diminuarea capitalului social
Entitatea recurge la diminuarea capitalului social, de regulă, în situaţii nefavorabile când o parte din
acţionari se retrag, când înregistrează pierderi sau când volumul de activitate este redus în raport cu capitalul
existent.
Există trei căi de reducere (diminuare) a capitalului social:
 1. Reducerea capitalului prin retragerea acţionarilor/asociaţilor
Aceştia solicită restituirea aporturilr proprii anterior aduse.
2. Reducerea capitalului prin acoperirea pierderilor precedente (din anii anteriori)
Această operaţiune este necesară pentru a restabili echivalenţa dintre activul real şi capitalul social
nominal ca şi între valoarea nominală şi valoarea de piaţă a acţinilor. Această operaţiune îi avantajează pe
asociaţi şi acţionari, întrucât existenţa unor pierderi cronice este o piedică în distribuirea de dividente, care au ca
sursă beneficiile reale. Micşorarea capitalului prin acoperirea pierderilor se poate face numai în cazul în care au
fost epuizate toate rezervele constituite.
3. Reducerea capitalului prin răscumpărarea de la acţionari şi anularea acţiunilor proprii
Dacă la constituirea capitalului social, societatea a vândut acţionarilor acţiuni proprii, prinind de la
aceştia o sumă de bani (la valoarea nominală a acţinilor), acum, societatea primeşte acţiunile înapoi şi restituie
acţionarilor sumele de bani.
Această operaţiune se numeşte răscumpărare şi are loc la un preţ de răscumpărare egal, mai mare sau mai
mic decât valoare nominală a acţiuni.
Acţiunile proprii răscumpărate se anulează, determinând diminuarea capitalului social.

CAP II Conceptul de capital propriu şi implicaţiile fiscale ale

aporturilor de capital

Capitalul propriu, este reprezentat de dreptul acţionarilor şi asociaţilor (interesul rezidual) în

activele entităţii după scăderea tuturor datoriilor. Este evidenţiat prin sumele nedatorate terţilor la sfârşitul
exerciţiului financiar şi aparţinând de drept deţinătorilor de acţiuni şi părţi sociale sub forma:
- resurselor cu care au contribuit proprietarii de capital;
- profitului capitalizat;
- rezervelor ce reprezintă alocarea rezultatului reportat;
- rezervelor ca ajustări pentru menţinerea nivelului capitalului.
Această grupare este relevantă pentru procesul de luare a deciziilor de către utilizatorii situaţiilor
financiare, când există restricţii legale, sau de altă natură privind capacitatea entităţii de a distribui, sau de
a utiliza întru-un alt mod capitalul propriu.
De asemenea, ar putea reflecta faptul că părţile care au interese în capitalul întreprinderii, au
drepturi diferite cu privire la primirea dividendelor, sau la rambursarea capitalului.
Implicaţiile fiscale în contabilitatea capitalului sunt generate atât de aporturile iniţiale de capital;
cât şi de majorările ulterioare ale acestuia.
Aporturile de capital sunt reprezentate prin bunurile şi valorile pe care acţionarii şi asociaţii le
transferă în proprietatea societăţii, în contrapartidă cu acţiunile şi părţile sociale pe care le deţin.
Dacă avem în vedere natura aporturilor, acestea pot fi clasificate astfel:
- aporturi în numerar (lei şi devize) virate în conturile bancare ale entităţii;
- aporturi în natură sub forma: imobilizărilor corporale şi necorporale; stocuri de materii prime,
materiale,etc.; evaluate de experţii de specialitate, alţii decât administratorii societăţii;
- aporturi intelectuale, reprezentând cunoştinţe de specialitate utile pentru buna desfăşurare a
activităţilor curente şi viitoare.
Din punct de vedere fiscal, literatura de specialitate cunoaşte trei categorii de aporturi:
- aporturi simple, realizate de asociaţi, sau acţionari, în schimbul părţilor sociale, sau acţiunilor,
fiind supuse riscurilor sociale, în sensul de a pierde integral sau parţial aportul;
- aporturi cu titlu oneros, remunerate în contrapartidă cu diminuarea riscurilor întreprinzătorilor,
constituind în realitate vânzări de acţiuni sau părţi sociale.
- aporturi mixte remunerate o parte ca aporturi simple iar o altă parte ca aporturi cu titlu oneros.
 Opţiunile entităţilor de a apela la una din categoriile de aporturi prezentate se intersectează
inevitabil cu fiscalitatea. Aceasta poate juca un rol esenţial, prin influenţarea costului fiecărei resurse şi
prin incidenţa pe care o decizie, sau alta, o poate avea asupra rezultatului impozabil.
Criteriul principal pentru alegerea resurselor de finanţare este rentabilitatea, în sensul de a investi
în proiecte, ale căror rate de rentabilitate să fie mai mari decât costul capitalului mobilizat, pentru
finanţarea proiectelor respective. Este cunoscut faptul că majoritatea entităţilor, în special cele mici, au
dificultăţi în a-şi procura resurse de finanţare externe, motiv pentru care acţionarii sau asociaţii pun la
dispoziţia propriilor firme, disponibilităţi băneşti sub forma împrumuturilor temporare. Acestea, sunt
evidenţiate cu ajutorul contului 455 „Sume datorate asociaţilor/acţionarilor” reprezentând o datorie a
entităţii, identică cu situaţia în care s-ar apela la resurse financiare externe de la terţi.
Sunt situaţii, când soldul creditor al contului 455 „Sume datorate asociaţilor/acţionarilor” este
de câteva ori mai mare decât soldul creditor al contului 1012 „ Capital subscris şi vărsat” ceea ce
demonstrează că nivelul capitalului social este mult sub nevoia de finanţare a activelor patrimoniale ale
întreprinderii.
Din punct de vedere fiscal această modalitate de creditare nu este interzisă, creditul fiind mai
ieftin decât dacă s-ar apela la credite bancare sau s-ar depune aporturi suplimentare la capitalul social,
întrucât majoritatea acţionarilor nu solicită dobânzi firmelor pentru astfel de împrumuturi ce ar genera
cheltuieli, singura lor satisfacţie fiind asigurarea resurselor de finanţare pentru propria firmă.
Dacă acţionarii sau asociaţii ar solicita dobânzi pentru creditele acordate propriilor firme, acestea
vor fi deductibile fiscal cu condiţia impozitării cu 16% prin reţinere la sursă pentru partea care nu
depăşeşte dobânzile active medii ale băncilor comerciale comunicat de Banca Naţională.
Creşterea capitalului social prin: aporturi în numerar sau în natură, capitalizarea rezultatelor,
compensaţii cu datorii exigibile etc., urmăreşte:
- consolidarea situaţiei financiare;
- autonomia financiară;
- creşterea resurselor de finanţare;
- crearea unei imagini favorabile în faţa terţilor.
Consecinţele fiscale ale majorării capitalului se regăsesc sub forma taxelor ce trebuie plătite la
Registrul Oficiului Comerţului, Notariate, Monitorul Oficial, etc., acestea diminuând trezoreria unităţii.
Aporturile de capitaluri proprii, prin operaţii interne, (încorporarea rezervelor, profituri etc.)
consolidează autonomia financiară a entităţii, modificând structura de finanţare în favoarea finanţării
proprii.
Efectele fiscalităţii asupra capitalurilor sunt completate cu impozitul pe dividende, pe care
întreprinderea trebuie să-l plătească înaintea achitării propriuzise a dividendelor (16% în cazul
persoanelor juridice şi în cazul persoanelor fizice). Acest impozit este considerat un element
descurajator, ce majorează costul finanţării prin capitaluri proprii.

2.2. Delimitări, structuri şi evaluarea capitalurilor proprii

Din punct de vedere contabil, capitalurile reprezintă o structură informaţional-contabilă prin care
se delimitează sursele de finanţare stabile ale valorii economice, constituite ca activ patrimonial al
entităţii economice. Această structură se regăseşte sub denumirea de capitaluri permanente, fiind
componeneta de bază a echilibrului bilanţier, destinat a finanţa într-o manieră durabilă activitatea entităţii.
Capitalurile permanente finanţează toate valorile imoblizate şi partea structurală
(cvasipermanentă) a necesarului de fond de rulment (activul circulant de exploatare diminuat cu datoriile
de exploatare).
Determinarea mărimii optime a capitalurilor permanente constituie o problemă foarte importantă
în gestiunea financiar-patrimonială a entităţii, întrucât o eventuală ineficienţă a resurselor de lungă durată
influenţează solvabilitatea, lichiditatea şi rentabilitatea entităţii.
O entitate economică nu poate să funcţioneze fără existenţa capitalurilor proprii, ele fiind
necesare pentru suportarea riscului economic pe care creditorii nu vor accepta să şi-l asume.
 În funcţie de provenienţă şi apartenenţa sa, capitalul unei entităţii economice poate fi structurat
astfel:
a. Capital propriu;
b. Provizioane;
c. Datorii pe termen lung.
Capitalul propriu este partea de capital pusă la dispoziţia
entităţii de către proprietari (întreprinzători individuali, asociaţi sau acţionari), aparţinând de drept
acestora nefiind exigibil (rambursabil).
Componenţa capitalului propriu este următoarea:
a. capital social subscris (vărsat şi/sau nevărsat);
b. prime de capital;
c. rezerve;
d. rezerve din reevaluare;
e. rezultatul reportat;
f. rezultatul exerciţiului.
Capitalurile proprii sau activul net se calculează ca diferenţă între totalul activelor şi totalul
datoriilor conform relaţiei:

Capital propriu (Activ net) = Total active – Total datorii

Această ecuaţie bilanţieră poate fi interpretată ca drepturile proprietarilor asupra activului
entităţii, după deducerea datoriilor reprezentând totodată valoarea contabilă a entităţii.
Provizioanele au ca obiect acoperirea pierderilor sau cheltuielilor viitoare care la data încheierii
exerciţiului financiar sunt posibile dar nedeterminate.
Potrivit OMFP nr. 1752/2005 provizioanele se constituie pentru elemente cum sunt:
a. litigii, amenzi şi penalităţi, despăgubiri, daune şi alte datorii incerte;
b. cheltuielile legate de activitatea de service în perioada de garanţie şi alte cheltuieli privind
garanţia acordată clienţilor;
c. acţiunile de restructurare, pensii şi obligaţii similare, impozite şi alte provizioane.
Provizioanele nu trebuie confundate cu rezervele, ele se
constituie prin afectarea cheltuielilor nefiind dependente de rezultatul activităţii iar când devin fără obiect
se anulează transferându-se la venituri.
Datoriile pe termen lung sunt resurse externe atrase entru finanţarea activităţii pe o perioadă, de
obicei, mai mare de un an, componenţa lor fiind:
a. împrumuturile din emisiunea de obligaţiuni;
b. împrumuturile bancare pe termen lung;
c. datorii ce privesc imobilizările fiannciare;
d. dobânzi aferente împrumuturilor şi datoriilor pe termen lung.
Există însă şi cazuri atipice de capitaluri proprii reprezentate de
patrimoniul privat şi public al statului aflat în proprietatea şi respectiv adminsitrarea regiilor autonome
înfiinţate în domenii de interes public.
Patrimoniul regiei se compune din:
a. patrimoniul propriu al regiei format din bunurile care la data constituirii acesteia trec efectiv în
proprietatea regiei autonome;
b. patrimoniul public constituit din bunurile proprietate publică pe care regia le are în
administrare, care potrivit art.135, alin. (5) din Constituţia României sunt inalienabile şi se evidenţiează în
mod distinct în patrimoniul regiei.
Pentru reflectarea în contabilitatea financiară a regiilor autonome patrimoniul propriu şi privat se
utilizează conturile distincte:
1015 „Patrimoniul regiei”
1016 „Patrimoniul public”
 Aceste conturi sunt conturi de pasiv reflectând contravaloarea bunurilor proprii şi publice aflate
în administrarea regiei.

2.2.1. Structura şi evaluarea capitalului social

Capitalul social reprezintă expresia valorică a totalităţii aporturilor asoiciaţilor sau acţionarilor
persoane fizice şi/sau juridice care participă la constituirea entităţii conomice. Aportul poate avea ca
obiect fie o sumă de bani, fie un bun al asciatului, care prezintă interes pentru activitatea entităţii.
Pe parcursul vieţii entităţii, capitalulsocialpaote fi modificat ca urmare a operaţiilor de majorare
(creştere) sau reducere (micşorare) de capital. Fiind un capital investit, aşa cum se afirmă în contabilitatea
anglo-saxonă, capitalul social reprezintă creanţe reziduale, în sensul că crediorilor, iar ce rămâne revine
proprietarilor sau asociaţilor de drept.
Capitalul social se împarte în capital subscris nevărsat şi capital subscris vărsat, acesta
împărţindu-se în acţiuni sau părţi sociale în raport cu natura juridică sau economico-financiară a entităţii.
Acţiunea reprezintă o fracţiune a capitalului, fiin un titlu cu valoare negociabil, propriu
societăţilor pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni. Din punct de vedere juridic acţiune aeste un titlu de
credit constatator al drepturilor şi obligaţiilor care decurg din calitatea de acţionar.
Conform Legii nr. 31/1990, acţiunile pot fi la purtător sau nominative în raport de poziţia
acţionarilor, iar în raport de distribuirea dividendelor şi dreptul de vot, acţiunile se diferenţiează în acţiuni
preferenţiale şi acţiuni ordinare.
În cazul societăţilor pe acţiuni şi al societăţilor în comandită pe acţiuni, capitalul social trebuie să
fie de în valoare de minim 90.000 lei sau echivalentul a 25.000 euro, caluclat la cursul de schimb
comunicat de BNR la data subscrierii, iar valoarea nominlă a unei acţiuni nu poate fi mai mică de 0,1 lei.
Pentru societăţile în nume colectiv sau ăn comandită simplă, legea nu impune un capital mini m de
constituire. În schimb, capitalul social al unei societăţi cu răspundere limitată nu poat fi mai mic de 200
lei şi se divide în părţi sociale egale, care nu pot fi mai mici de 10 lei.
Un aspect deosebit de important din punct de vedere contabil al capitalului social în reprezintă
evaluarea acestuia. Capitalurile unei entităţi economice se evaluează şi se înregistrează în contabilitate la
valaorea nominală. Pentru capitalul social, o asemenea valoare este dată de acţiunile şi părţile sociale, în
caliatea lor de titluri de valoare. Evaluarea capitalului social la valoarea nominală impune calcularea şi
evidenţierea distinctă a primelor de capital (prime de emisiune, de fuziune şi de aport).
Valoarea acţiunilor sau părţilor sociale este apreciată prin referire la:
- piaţa prin care se negociează aceste acţiuni sau părţi sociale;
- patrimoniul entităţii, ca ansamblu al performanţelor trecute acumulate;
- rezultatele entităţii, ca indicator al acumulărilor potenţiale;
- persepctivele pe termen mediu, ca indicator al creşterii economice;
- imaginea netităţii în faţa terţilor;
- modul în care entitatea ăşi stăpâneşte tehnologiile;
- calitatea resursei umane.
Din cele de mai sus, rezultă că într-o negociere (de exemplu, în
vederea realizării unei fuziuni), valoarea reţinută cel mai adesea este o sinteză a diferitelor metode de
apreciere, reprezentând o valoare multicriteriu.
Valoarea nominală reprezintă echivalentul valoric pe care
acţionarii sau asociaţii dispuşi să o achite în cadrul unei fracţiuni a capitalului social, echivalentul unei
acţiuni sau părţi sociale.
Acesta se paote determina pe baza relaţiei de calcul:
Capital social = (Nr. Acţiuni/Părţi sociale) x Valoare nominală
Deoarece acţiunile prin care este reprezentat capitalul social sunt titluri de valoare negociabile, în
sistemul de gestiune financiară a entităţii, valorii nominale i se asociază şi alte categorii de valori, cum
sunt:
 a. Valoarea de piaţă;
b. Valoarea de rentabilitate;
c. Valoarile patrimoniale;
Valoarea de piaţă este o valoare de cumpărare-vânzare a
acţiunilor, în urma unei tranzacţii pe o piaţă activă stabilită de regulă, prin negociere pe baza raportului
dintre cerere şi ofertă, raport numit cotaţie.
Preţul de piaţă al unei acţiuni, este determinat de:
- dividendele aşteptate de acţionari;
- stabilitatea financiară a entităţii;
- situaţia activului entităţii;
- situaţia generală a pieţei de capital şi rata dobânzii opozabilă pieţei financiar-bancare.
Valoarea de rentabilitate este o valoare bazată pe rezultatul
Entităţii. Aceasta poate îmbrăca două forme:
a. Valoarea financiară a acţiunii (VF) reprezintă echivalenţa valorii, care plasată pe o piaţă
financiară la o anumită rată a dobânzii generează un venit anual egal cu dividendul acţiunii (D),
conform relaţiei:
VF = D/R
unde:
VF – valoarea financiară a acţiunii;
D – dividendul;
R – rata dobânzii pe paiţa aplicată unei investiţii alternative
b. Valoarea de randament a acţiunii (VR) reprezintă valoarea corespunzătoare profitului net pe o acţiune
care se poate capitaliza în cursul unui exerciţiu financiar, la o rată medie a dobânzii, conform relaţiei de
calcul:
VR = P/R
Unde:
VR – valoarea de randamnet a acţiunii;
P – profitul net aferent unei acţiuni;
R – rata dobânzii pe piaţa financiară.
Evaluarea titlurilor prin metoda valorii financiare şi a valorii de randament, trebuie realizată cu
prudenţă, deoarece alegerea ratei dobânzii conduce adesea la rezultate diferite.

Valorile patrimoniale denumite şi valori de activ net sau de interes rezidual constau în calculul
valorii titlurilor pornind de la informaţiile contabile prezentate în situaţiile financiare anuale (bilanţ)
raporată la numărul de acţiuni sau părţi sociale.
În acest sens, se disting valoarea matematică contabilă (valoare intrinsecă) şi valoarea de
lichidare.
Valoarea matematică contabilă sau valoarea intrinsecă a titlurilor se determină ca raport între
capitalurile proprii (activul net şi numărul de acţiuni).

VMC = Capitalurile proprii/Numărul de acţiuni ce compun capitalul sau

VMC = ANC/Numărul de acţiuni
ANC = Total Activ – Total Datorii
ANC = Capitaluri proprii – Active fictive
Activele fictive sunt reprezentate de: cheltuielile de constituire, activele de regularizare şi primele privind
rambursarea obligaţiunilor.
Dacă valoarea matematică a unei acţiuni se compara cu valoarea de piaţă, rezultatul obţinut
reprezintă un indicator al încrederii pe care o au investitorii în capacitatea managerială a entităţii. Astfel
că, în cazul în care valoarea de piaţă este mai mare decât valoarea contabilă, situaţia entităţii poate fi
considerată ca bună.
 Valoarea de lichidare a titulurilor (valoarea casată) este cea care rezultă din vânzarea forţată a
entităţii, întru-un interval scurt de timp.
2.2.2. Contabilitatea şi fiscalitatea fluxurilor privind capitalul social
Capitalul social ca şi componentă a capitalurilor proprii se formează şi se modifică sub influenţa
unor operaţiuni de natură tehnică, juridică, economică şi financiară în urma cărora se evaluează,
structurează şi angajează juridic aporturile în numerar şi în natură aduse de proprietari.
Constituirea şi modificarea capitalului social se realizează pe baza actelor constituitive ale
entităţilor necotate pe piaţa de capital sau prin mecanismele de finanţare sub forma ofertelor publice de
vânzare a acţiunilor pentru entităţile cotate pe piaţa de capital.
Reflectarea în contabilitate a operaţiunilor privind capitalul social se efectuează cu ajutorul clasei
I „Conturi de capitaluri” Planul Contabil General aprobat de OMEF nr. 2374/2007. Această clasă
cuprinde contul 101 „Capital” cont sintetic de gradul I, dezvoltat în funcţie de natura capitalului şi
emitentului în următoarele conturi sintetice de gradul II:
• 1011 „Capital subscris nevărsat”
• 1012 „Capital subscris vărsat”
• 1015 „Patrimoniul regiei”
• 1016 „Patrimoniul public”
Toate aceste conturi menţionate sunt conturi de pasiv funcţionând
după regulile specifice acestora.
Aporturile acţionarilor sa sau asociaţilor, după cum am precizat, pot
fi în numerar şi/sau în natură. Cele în natură se admit la toate tipurile de entităţi şi se realizează prin
transferul proprietăţii şi predarea efcetivă către entitate a bunurilor aflate în stare de funcţionare, după
expertizare de către persoane abilitate.
Din punct de vedere al evaluării economice în vederea înregistrării în contabilitate, în cazul
aporturilor în natură la capitalul social, valoarea de aport a bunurilor aportate se substituie costului de
achiziţie al acestora.
Dreptul de creanţă al entităţii asupra acţionarilor sau asociaţilor pentru subscrierile făcute, se
înregistrează:
456 „Decontări cu asociaţii privind = 1011 „Capital subscris
capitalul” nevărsat”

Aportarea capitalurilor subscrise, se înregistrează:

% = 456 „Decontări cu asociaţii
privind capitalul”
211 „Terenuri şi amenajări de etrenuri”
212 „Construcţii”
213 „Instalaţii tehnice, mijloace de transport,
animale şi plantaţii”
214 „Mobilier,aparatură birotică, echipamante
de protecţia a valorilor umane şi materiale
şi alte active”
301 „Materii prime”
302 „Materiale consumabile”
................
381 „Ambalaje”
4111 „Clienţi”
5311 „Casa în lei”
...........
5124 „Conturi la bănci în valută”
.............
532 „ Alte valori”
Concomitent se regularizează conturile de capitaluri, pentru vărăsmintele efectuate, prin
înregistrarea:
1011 „Capital subscris nevărsat” = 1012 „Capital subscris
vărsat”
Dacă aportarea subscrierilor s-a făcut înainte de înmatricularea entităţii la Registrul Oficiului
Comerţului, constituirea capitalului social se oglindeşte prin înregistrarea:

% = 1012 „Capital subscris

vărsat”

211 „Terenuri şi amenajări de etrenuri”

212 „Construcţii”
213 „Instalaţii tehnice, mijloace de transport,
animale şi plantaţii”
214 „Mobilier,aparatură birotică, echipamante
de protecţia a valorilor umane şi materiale
şi alte active”
301 „Materii prime”
302 „Materiale consumabile”
................
381 „Ambalaje”
4111 „Clienţi”
5311 „Casa în lei”
...........
5124 „Conturi la bănci în valută”
.............
532 „ Alte valori”
În contabilitatea şi fiscalitatea entităţilor reflectarea operaţiunilor economice aferente constituirii
şi mişcărilor de capital se efectuează în conformitate cu reglementările contabile conforme cu Directivele
Europene, respectiv OMFP nr. 1752/2005, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv Legea nr.
571/2003 – Codul Fiscal actualizat la zi.
Din punct de vedere contabil, capitalul social se menţine la costul istoric, nefiind supus
reevaluării, iar evidenţa analitică se ţine pe fiecare acţionar în parte.
Modificarea capitalului social al unei entităţi economice este atributul Adunării Generale
Extraordinare a acţionarilor sau asociaţilor în urma publicării în Monitorul Oficial al României.
Majorarea capitalului social poate avea loc prin emisiunea de acţiuni noi sau prin majorarea
valorii nominale a acţiunilor existente în schimbul unor noi aporturi în numerar şi/sau în natură, fără a
prezenta particularităţi pentru înregistrarea în contabilitate. Această modalitate duce la o sporire efectivă a
capitalului entităţii fiind agreată, deoarece este mai eficientă decât angajarea de credite bancare ori de
împrumuturi obligatare.
De asemenea, majorarea capitalului social al unei entităţi poate avea loc şi prin modificări
structurale, interne a unor elemente ce aparţin capitalurilor proprii, fără a fi modificată dimensiunea
acestora din urmă.
Astfel, majorarea capitalului social prin încorporarea rezervelor, cu excepţia celor legale, în baza
Hotărârii Adunării Generale extraordinare a acţionarilor su asociaţilor se înregistrează:
% = 1012 „Capital subscris vărsat”
1041 „Prime de emisiune”
1042 „Prime de fuziune”
1043 „Prime de aport”
1044 „Prime de conversie a obligţiunilor
în acţiuni”
Încorporarea rezervelor din reevaluarea imobilizărilor corporale în capitalul social al unei entităţi
poate avea loc numai dacă imobilizarea supusă reevaluării a fost aportată la capitalul social, când în
contabilitate se poate face înregitrarea contabilă:
105 „Rezerve din reevaluare” = 1012 „Capital subscris
vărsat”
Încorporarea beneficiilor exerciţiului în capitalul social conform Hotărârii AGA extraordinară, s-
ar înregistra în contabilitate:
129 „Repartizarea profitului” = 1012 „Capital subscris vărsat”
Încorporarea rezultatului reportat în capitalul social conform Hotărârii AGA extraordinară, se
înregistrează:
% = 1012 „Capital subscris vărsat”
401 „Furnizori”
404 „Furnizori de imobilizări”
419 „Clienţi-creditori”
Conversia obligaţiunilor în acţiuni intervine fie la scadenţa împrumutului obligatar, fie la date în
care este prevăzută posibilitatea de conversie a obligaţiunilor în acţiuni, evidenţiată în prospectul de ofertă
publică privind împrumutl obligatar.
Valoarea obligaţiunilor convertibile în acţiuni, trebuie să fie egală cu aceea a acţiunilor.
Convertirea obligaţiunilor în acţiuni se reflectă în contabilitate prin înregistrarea:
161 „Împrumuturi din emisiuni de = %
obligaţiuni”
1012 „Capital subscris vărsat”
1044 „Prime de conversie a
obligaţiunilor în acţiuni”
Pentru realizarea conversiei în obligaţiuni sunt necesare două condiţii:
• stabilirea valorii de emisiune a acţiunilor;
• stabilirea parităţii de conversie a obligaţiunilor în acţiuni.
O altă modalitate de majorare a capitalului social este cea de
conversie a creditelor bancare în acţiuni care intervine în situaţia în care banca este interesată de
perenitatea relaţiilor de afaceri cu clientul, recomandată de rentabilitatea acesteia, de valoarea
operaţiunilor derulate prin conturile bancare sau de domeniul de interes strategic în care îşi desfăşoară
activitatea.
Înregistrarea conversiei creditului bancar în acţiuni:
1621 „Credite bancare pe = 1012 „Capital subscris vărsat”
termen lung”
Majorarea capitalului social se mai poate realiza prin:
> înregistrarea conversiei obligaţiei faţă de furnizor în acţiuni

401 = 1012
„Furnizori” „Capital subscris vărsat”
 înregistrarea conversiei datoriilor faţă de personal în acţiuni
1091 = 5121
„Acţiuni proprii deţinute „Conturi la bănci în lei”
pe termen scurt”
 înregistrarea distribuirii de acţiuni personalului
424 = 1091
„Prime reprezentând „Acţiuni proprii deţinute
 participarea personalului pe termen scurt”
la profit”
Reducerea capitalului social se poate efectua prin:
a.micşorarea numărului de acţiuni sau părţi sociale;
b. reducerea valorii nominale a acţiunilor sau a părţilor sociale;
c. dobândirea propriilor acţiuni, urmată de anularea lor.
Capitalul social mai poate fi diminuat, atunci când diminuarea acestuia nu este motivată de pierderi
prin:
a. scutirea totală sau parţială a acţionarilor/asociaţilor de vărsăminte datorate;
b. restituirea către acţionari/asociaţi a unei cote părţi din aporturi proproţională cu reducerea
capitalului social şi calculată egal pentru fiecare acţiune sau parte socială;
c. alte procedee prevăzute de lege.
Reducerea capitalului social poate fi făcută numai după trecerea a două luni din ziua în care
hotărârea a fost publicată în Monitorul Oficial al României.
În contabilitate, înregistrarea reducerii capitalului social, ca urmare a pierderilor din anii precedenţi se
efectuează astfel:
1012 = 1171
„Capital subscris vărsat” „Rezultatul reportat reprezentând
profitul nerepartizat sau pierdere
neacoperită”
Prin înregistrarea contabilă precedentă se înregistrează reducerea numărului de părţi sociale din SRL,
precum şi reducerea valorii nominale a acestora sau a acţiunilor în cazul SCA şi SA.
Anularea acţiunilor proprii se reflectă în contabilitate prin articolul contabil:
1012 = %
„Capital subscris vărsat” 1091
„Acţiuni proprii deţinute pe
termen scurt”
141
„Câştiguri legate de vânzarea sau
anularea instrumentelor de
capitaluri proprii”

2.3. Costurile tranzacţionării elementelor de natura capitalului propriu

Emiterea sau achiziţionarea de elemente de natura capitalurilor, denumite instrumente de capital,

generează pentru întreprindere diverse costuri, cum sunt:
- costurile de înregistrare;
- comisioanele şi taxele plătite consultanţilor din domeniile legislativ, contabil şi alte domenii
strict profesionale;
- costuri interne (ex. cele cu managementul).
Sunt considerate costuri ale unei tranzacţii de capital emisiunea şi achiziţia de instrumente de
capital, atunci când se generează creşterea sau scăderea netă a capitalului propriu. Acestea trebuie
contabilizate ca deduceri din capitalul propriu, scăzând orice impozit pe venit aferent. Costurile aferente
tranzacţiilor nereuşite (eşuate) nu vor afecta capitalul propriu, fiind contabilizate la cheltuieli.
Costurile de tranzacţionare ce se referă la emisiunea unui instrument compus, care conţine atât un
element de datorie, cât şi un element de capital, trebuie să fie alocate părţilor proporţional cu alocarea
câştigurilor.
Costurile de tranzacţionare contabilizate ca deduceri din capitalurile proprii, trebuie prezentate
separat, în cadrul situaţiilor financiare.
Nu sunt considerate costuri ale unei tranzacţii de capital:
 - costurile de cotare a acţiunilor la bursă, inclusiv de ofertare secundară a acestora;
- costurile de devizare a acţiunilor sau dividendelor.

Achiziţia, sau revânzarea ulterioară de către o entitate a propriilor sale instrumente de capital nu
dau naştere nici unui câştig şi nici unei pierderi. Astfel, rezultatul net al perioadei nu trebuie afectat de
tranzacţiile de vânzare – cumpărare, care implică instrumente proprii de capital.
Costurile de tranzacţionare, ocazionate de completarea unei tranzacţii de capital, sunt
contabilizate ca parte a tranzacţiei la care se referă, incluzându-se în costul total al tranzacţiei şi implicit
în capitalurile proprii.

2.4. Contabilitatea şi fiscalitatea rezervelor entităţii economice

Rezervele constituite la nivelul unei entităţi pot rezulta din:

- plusul de valoare înregistrat din reevaluarea imobilizărilor corporale;
- repartizări din profitul brut;
- repartizări din profitul net;
- alte surse.
Plusul rezultat din reevaluarea imobilizărilor corporale în conformitate cu prevederile IAS 16
„Imobilizări corporale”, trebuie reflectat cu ajutorul contului 105 „Rezerve din reevaluăre”. Cu ocazia
reevaluării imobilizărilor, trebuie avute în vedere următoarele elemente:
- valoare justă, în cazul terenurilor şi clădirilor, determinată de evaluatori autorizaţi;
- valoarea de piaţă, în cazul celorlalte categorii de imobilizări corporale, când există posibilitatea
determinării acesteia;
- costul de înlocuire, mai puţin amortizarea, atunci când nu există posibilitatea determinării
valorii de piaţă.
Majorarea de valoare constatată prin reevaluare trebuie recunoscută ca venit sau câştig realizat,
în măsura în care, aceasta compensează o descreştere din reevaluarea aceluiaşi activ, recunoscută anterior
ca o cheltuială.
Rezerva din reevaluare se calculează numai atunci când se constată creşterea sau
diminuarea de valoare este sigură sau durabilă.
Mărimea rezervei din reevaluare depinde de evoluţia valorii juste a imobilizărilor şi de frecvenţa
reevaluărilor. Atunci când valoarea justă se modifică semnificativ, se impun reevaluări anuale, iar când
modificările nu sunt importante, reevaluările pot fi efectuate la 3 – 5 ani.
Orice diminuare rezultată din reevaluare trebuie scăzută direct din orice surplus din reevaluare
corespunzător, în măsura în care diminuarea nu depăşeşte valoarea înregistrată anterior, ca surplus din
reevaluare pentru acelaşi activ.
Rezerva din reevaluare trebuie prezentată în bilanţ la un subpost separat, în cadrul postului de
capital şi rezerve.
Surplusul din reevaluare inclus în capitalurile proprii poate fi transferat direct în rezultatul
reportat, atunci când acest surplus este realizat.
Se consideră că întregul surplus este realizat la casarea sau cedarea activului. Cu toate acestea, o
parte din surplus poate fi realizat, pe măsură ce activul este folosit de către entitate.
În acest caz, valoarea surplusului realizat este dată de diferenţa dintre amortizarea calculată pe
baza valorii contabile reevaluate şi valoarea amortizării calculate pe baza costului iniţial al activului.
Transferul din surplusul din reevaluare în rezultatul reportat nu se efectuează prin contul de profit
şi pierdere, ci direct prin formula:

__________________________ x ____________________________

105 ”Rezerve din = 117 „Rezultatul reportat”

reevaluare”
__________________________ x ____________________________

Pe lângă rezervele din reevaluări, entităţile pot constitui rezerve prin capitalizarea beneficiilor
(profitului).
Contabilitatea rezervelor se realizează cu ajutorul contului 1061 „Rezerve legale”.
Astfel, rezervele legale se constituie anual prin prelevări din profitul brut în limita unei cote de
până la 5%, dar nu mai mult de 20% din capitalul social.
Rezerva legală nu poate fi utilizată pentru majorarea de capital social şi nici pentru acoperirea
pierderilor. Are un caracter permanent putând fi distribuită doar acţionarilor, în caz de lichidare a
entităţilor economice, ca o componentă a rezultatului din lichidare.
Este asimilat, de asemenea rezervelor excedentul obţinut prin vânzarea acţiunilor la un curs mai
mare decât valoarea nominală, dacă acest excedent nu este întrebuinţat la plata cheltuielilor de emisiune,
sau destinat amortizărilor. Acestea sunt denumite „Rezerve pentru acţiuni proprii”.
Rezervele pot fi constituite şi din profitul net, în baza unor prevederi din statutul sau actul
constitutiv al unei entităţi economice denumite „Rezerve statutare sau contractuale” reprezentate de
contul 1063 precum şi facultativ, fără a fi prevăzute de lege, statut, sau contracte denumite „Alte
rezerve” simbolizate prin contul 1068
Rezervele legale, statutare sau alte rezerve pot fi utilizate pentru:
- acoperirea pierderilor;
- majorarea capitalului;
- acordarea de dividende la lichidarea entităţilor economice;
- alte destinaţii, potrivit hotărârii Adunării Generale a Asociaţilor sau Acţionarilor.
Implicaţii fiscale apar atât la constituirea rezervelor, cât şi la utilizarea acestora.
Astfel, limitarea rezervelor legale (5% din profit, dar nu mai mult de 20% din capitalul social)
este justificată prin faptul că acestea se constituie din profitul brut, înaintea deducerii impozitului pe
profit. Prin această limitare, statul reduce finanţarea firmelor prin capitaluri proprii.
Constituirea de rezerve statutare şi alte rezerve, realizată din profitul net asigură finanţarea
proprie, după deducerea obligaţiilor faţă de buget. Considerăm eficientă finanţarea capitalurilor proprii,
pe seama rezervelor constituite din profitul net doar atunci când profitul net, obţinut ca urmare a
reinvestirii, este superior dobânzii pe care ar fi încasat-o asociaţii sau acţionarii, dacă ar fi repartizat
profitul net la dividende, iar după impozitare (16%), ar fi depus sumele la bancă ori ar fi achiziţionat alte
titluri de valoare (obligaţiuni) purtătoare de dobânzi. În cadrul unei astfel de analize, trebuie luat în
considerare şi indicele de inflaţie, respectiv dacă s-ar acorda facilităţile de către stat pentru reinvestirea
profitului, având în vedere şi faptul că rezervele provin din profitul care se cuvine asociaţilor şi
acţionarilor, după plata impozitului aferent.
Alte rezerve (rezerve libere sau facultative) se pot constitui din profitul net pe baza
Hotărârii Adunării Generale a Acţionarilor sau din alte surse destinaţia lor fiind finalizarea investiţiilor,
acoperirea pierderilor, etc.
Atribuirea rezervelor generează aspecte de natură fiscală în următorul sens:
- rezervele legale trebuie impozitate cu cota corespunzătoare impozitului pe profit şi cu cea
aferentă impozitului pe dividende (16%);
- celelalte categorii de rezerve sunt supuse doar impozitului pe dividende.

2.5. Implicaţii fiscale în contabilitatea subvenţiilor pentru investiţii

Subvenţiile pentru investiţii sunt reprezentate prin surse de finanţare alocate de la bugetul
statului sau pe alte căi, în favoarea entităţilor pentru procurarea sau producerea de echipamente sau alte
bunuri, de natura imobilizărilor, inclusiv finanţarea unor activităţi pe termen lung sau pentru acoperirea
altor cheltuieli de natura investiţiilor. Primirea de subvenţii reprezintă pentru entitate un avantaj
concretizat în bunuri şi valori, care de regulă nu trebuie rambursate denumite asistenţă guvernamentală
(IAS 20 „Contabilitatea subvenţiilor guvernamentale şi prezentarea informaţiilor legate de asistenţa
guvernamentală”).
Asistenţa guvernamentală reprezintă acţiunile întreprinse de guvern, cu scopul de a acorda
beneficii economice specifice, unei entităţi sau unei categorii de entităţi ecnomice care îndeplinesc
anumite criterii.
Subvenţiile se recunosc pe o bază sistematică drept venit pe perioadele corespunzătoare
cheltuielilor aferente pe care acestea urmează a le compensa. Acestea nu trebuie creditate direct în
conturile de capital şi rezerve.
Subvenţiile guvernamentale constituie în realitate transferuri de resurse către o entitate în
schimbul respectării în trecut, prezent, sau în viitor a anumitor condiţii referitoare la activitatea de
exploatare a acesteia.
Subvenţiile pentru active inclusiv subvenţiile nemonetare la valoarea justă se recunosc în bilanţ
ca venit amânat.
Asistenţa guvernamentală, acordată entităţilor, poate avea ca scop stimularea sau sprijinirea pe
termen lung a activităţilor din anumite regiuni sau sectoare. Condiţiile de acordare a asistenţei
guvernamentale, pot să nu fie legate în mod explicit de activităţile curente ale societăţii. Un exemplu de
asistenţă guvernamentală, îl constituie transferurile de resurse de la guvern către întreprinderi care*):
- îşi desfăşoară activitatea într-un anumit sector industrial;
- continuă să-şi desfăşoare activitatea în sectoare recent privatizate;
- încep sau continuă activitatea în regiuni subdezvoltate.
Maniera în care o subvenţie este primită, nu afectează evidenţierea în contabilitate:
- fie că a fost primită în numerar;
- fie ca o reducere a unei datorii faţă de guvern.
Conform IAS 20 – „Contabilitatea subvenţiilor guvernamentale”, subvenţiile guvernamentale se
recunosc drept venit pe perioadele corespunzătoare cheltuielilor aferente, pe care acestea urmează a le
compensa.
Se remarcă în acest sens două abordări ale tratamentului contabil şi anume:
a) Din punct de vedere al capitalului, sub incidenţa căruia o subvenţie este creditată direct
interesului acţionarilor; deoarece nu implică nici o rambursare, evidenţiindu-se ca atare în bilanţ şi nu în
contul de profit şi pierdere, reprezentând un stimulent acordat de guvern, fără costuri aferente.
b) Din punct de vedere al rezultatului financiar, sub incidenţa căruia o subvenţie este inclusă în
venituri de-a lungul uneia sau mai multor perioade, întrucât reprezintă intrări de la o altă sursă decât
acţionarii trebuind astfel recunoscute ca venit în perioadele corespunzătoare şi incluse în contul de profit
şi pierderi, ceea ce reprezintă o extindere a politicilor fiscale.
În cele mai multe situaţii, perioadele de-a lungul cărora o entitate recunoaşte costurile legate de o
subvenţie guvernamentală, sunt uşor identificabile şi astfel subvenţiile sunt recunoscute drept venit în
aceeaşi perioadă, ca şi cheltuiala relevantă. În mod similar, subvenţiile legate de activele amortizabile
sunt recunoscute, de regulă drept venit, de-a lungul perioadelor şi în proporţia în care amortizarea acelor
active este trecută pe cheltuieli.
O subvenţie guvernamentală poate îmbrăca forma transferului unui activ monetar, sau alte resurse
pentru susţinerea activităţii întreprinderii. Se impune în astfel de circumstanţe a se contabiliza atât
subvenţia cât şi activul la valoarea justă.
Restituirea unei subvenţii se efectuează fie prin reducerea veniturilor amânate dacă există, fie în
lipsa acestora pe seama cheltuielilor. În măsura în care suma rambursată depăşeşte venitul amânat sau
dacă nu există un asemenea venit, surplusul respectiv valoarea integrală restituită se recunoaşte imediat ca
o cheltuială. Restituirea unei subvenţii referitoare la un activ se înregistrează prin reducerea soldului
venitului amânat cu suma rambursabilă.
Sunt considerate drept alternative acceptabile, două variante de întocmire a situaţiilor financiare,
cu privire la subvenţiile în active şi anume:
- una din variante stabileşte subvenţia drept venit amânat, recunoscut de-a lungul perioadei de
viaţă utilă a activului;
 - cealaltă variantă deduce subvenţia, pentru a se obţine valoarea contabilă netă a activului, fiind
recunoscută drept venit de-a lungul ciclului de viaţă al activului amortizabil, prin reducerea cheltuielilor
cu amortizarea.
Indiferent de varianta adoptată subvenţiile pentru investiţii, reprezintă pentru entitate o resursă
controlabilă, generatoare de beneficii economice viitoare.
Subvenţia se concretizează de cele mai multe ori într-o investiţie, ale cărei efecte asupra
cheltuielilor entităţii se vor manifesta în viitor, pe măsura înregistrării amortizării. Aceste cheltuieli nu
corespund unui efort real al entităţii, deci nu ar trebui să influenţeze rezultatul exerciţiului în care se
constată. Se impune astfel, anularea efectului amortizării bunului finanţat prin investiţii, asupra
rezultatului perioadei contabile, prin înregistrarea într-un cont de venituri a unei părţi din subvenţia
primită, proporţional cu amortizarea trecută pe cheltuieli.
Acelaşi raţionament trebuie adoptat şi în situaţia cesiunii (vânzării) imobilizărilor primite, prin
subvenţii pentru partea din valoarea de intrare neamortizată.
În cazul derulării programelor de finanţare externă în România, în contabilitatea financiară
operaţiunile economice se înregistrează potrivit reglementărilor conatbile aprobate prin OMFP nr.
1752/2005.
Entităţile economice trebuie să organizeze evidenţa internă pentru a răspunde cerinţelor de
informaţii pe proiect solicitate de finanţator conform contractelor încheiate.
Din punct de vedere contabil aspectele prezentate pe cele două activităţi specifice de finanţare din
subvenţii (activitatea de investiţii şi activitatea curentă) ca urmare a derulării programelor ISPA şi
PHARE sunt soluţionate conform filierei de înregistrări contabile efectuate care au la bază documentele
justificative întocmite şi clauzele contractuale stabilite între părţi.
A. Operaţiuni privind finanţarea investiţiilor (subvenţii aferente activelor)
1. Recunoaşterea dreptului de a încasa subvenţia
445 „Subvenţii” = 131 „Subvenţii guvernamentale
Pentru investiţii”
2. Îmcasarea subvenţiei
5121 „Conturi la bănci = 445 „Subvenţii”
în lei”
3. Achiziţia activului (imobilizare corporală)
21X „Imobilizări = 404 „Furnizori de investiţii”
Corporale”
4. Achitarea furnizorului de investiţii
404 „Furnizori de = 5121 „Conturi la bănci
Investiţii” în lei”
5. Înregistrarea amortizării lunare
6811 „Cheltuieli de = 281X „Amortizări privind
exploatare privind imobilizările”
amortizarea imobilizărilor”
concomitent
6. cu recunoaşterea venitului aferent subvenţiei (la nivelul cheltuielilor cu amortizarea deoarece
investiţia a fost subvenţionată integral)
131 „Subvenţii guvernamentale = 7584 „Venituri din
pentru investiţii” subvenţii pentru
investiţii”
În cazul finanţărilor în valută diferenţele de curs valutar nefavorabile ce pot rezulta în astfel de
cazuri nu pot fi incluse în valoarea imobilizărilor:
B. Operaţiuni privind finanţarea de cheltuieli (subvenţii
aferente veniturilor)
 1. O subvenţie guvernamentală (suma nerambursabilă) care urmează a fi primită drept
compensare pentru cheltuielile deja suportate în cursul exerciţiuluoi, fără a exista costuri
viitoare aferente se recunioaşte ca venit în perioada în care devine creanţă:
445 „Subvenţii” = 741 „Venituri din subvenţii de
Exploatare”
Sau
2. În cazul în care se primeşte finanţarea şi nu s-au efectuat cheltuieli din această sursă se
efectuează înregistrarea:
445 „Subvenţii” = 472 „Venituri înregistrate în
Avans”
Şi
3. Pe măsura înregistrării cheltuielilor în conturile din clasa şase are loc reluarea la venituri a
sumelor din contul 472
472 „Venituri înregistrate = 741 „Venituri din
în avans subvenţii de
exploatare”
4. Încasarea subvenţiei în contul de disponibil
5121 „Conturi la = 445 „Subvenţii”
bănci”

- Vânzarea imobilizărilor primite prin subvenţii (neamortizate integral):

__________________________ x ____________________________

461 „Debitori diverşi” = %

7583 (7721) „Venituri din
cedarea activelor”
4427 „TVA colectată”
__________________________ x ____________________________

- Scăderea gestiunii cu imobilizările vândute, primite anterior prin subvenţii:

__________________________ x ____________________________

% = 21X „Imobilizări corporale”

281 „ Amortizarea imobilizărilor
corporale”
6583 (6721) „ Cheltuieli privind
activele cedate”
__________________________ x ____________________________

- Virarea cotei părţi (neamortizate) din valoarea de intrare a imobilizării la venituri:

__________________________ x ____________________________

131 „ Subvenţii pentru = 7584 (7727) „ Venituri din

investiţii” subvenţii pentru investiţii”
__________________________ x ____________________________
 După efectuarea acestor operaţiuni, contul 131 „Subvenţii pentru investiţii” se va închide, iar
cheltuielile înregistrate vor fi egale cu veniturile din subvenţii pentru investiţii.

CAP III Studiu privind contabilitatea si fiscalitatea capitalurilor

3.1.Prezentarea entităţii-
Societatea ,,DOREDOR’’ S.RL. a luat fiinţă în data de 06.03.2003.
Numarul şi data înregistrării la Registrul Comerţului este J 05/248/2003. Încă de la început s-a
declarat ca societate comercială plătitoare de TVA , având CODUL UNIC de înregistrare 15268940.
În prezent îşi desfăşoară activitatea de producţie şi vânzare în localitatea Avram Iancu , nr196, judeţul
Bihor, îndeplinind cu succes obiectivele stabilite de patronat.
Actul constitutiv al societăţii ,,DOREDOR’’ S.RL. cuprinde:
3.1.1 Denumirea societăţii:
Denumirea societăţii este SC. DOREDOR.SRL.În toate actele(facturile , anunţurile, publicaţiile şi
alte documente emanând de la societate) denumirea acesteia va fi urmată de iniţialele S.R.L., capitalul
social, codul unic de înregistrare şi sediul societăţii.
3.1.2 Forma juridică:
Societatea comercială se constituie sub forma unei societăţi cu răspundere limitată, fiind persoana
juridică română de la data înregistrării în registrul comerţului.
3.1.3 Sediul social:
Sediul social este în România, jud.Bihor,comuna Avram Iancu,sat Avram Iancu,nr. 196.
Societatea are şi un sediu secundar în comuna Avram Iancu, nr.164, judeţul Bihor.
3.1.4 Durata societăţii:
Societatea se constituie pe durată nelimitată în timp, cu începere de la data înmatriculării acesteia la
Registrul Comerţului.
3.1.5 Obiectul societăţii:
Domeniul principal este:-193-Fabricarea încălţămintei
Activitatea principală a societăţii constă în:-1930-Fabricarea încălţămintei (fabricare in sistem lohn).
Societatea are ca obiect de activitate secundar:
-2010-Tăierea şi rindeluirea lemnului;împregnarea lemnului.
-5153-Comerţ cu ridicată al materialului lemnos şi de construcţii.
-4711-Comerţ cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vănzare predominantă de produse
alimentare, băuturi şi tutun.
3.1.6 Capitalul social:
Capitalul social al societăţii este în valpoare de 200RON,în numar de 20 părţi sociale,care aparţin
asociaţiilor astfel: Durla Dorel deţine 10 părţi sociale, cu o valoare nominală de 10RON fiecare,
totalizând 100RON, reprezentând 50% din capitalul social al societăţii, iar Durla Dora deţine 10 părţi
sociale, cu o valoare nominală de 10RON fiecare, totalizând 100RON, reprezentând 50% din capitalul
social al societăţii.
3.1.7 Administrarea şi prezentarea:
Societatea este administrată, pe durată nelimitată, de o persoană fizică , cetăţean român,Durla Dorel.

3.1.8 Forţa de muncă

Societatea va putea angaja personal cu contract de muncă, cu repectarea prevederilor Codului Muncii
şi regimului de asigurări sociale.Are în prezent 7 salariaţi cu contract de muncă pe perioadă
nedeterminată.
 3.1.9 Dizolvarea şi lichidarea:
Societatea se dizolva prin voinţa asociaţilor, imposibilitatea realizării obiectului de activitate, faliment
sau micşorarea capitalului sub limita legală.
3.1.10 Modul de organizare şi conducere a contabilităţii-
Contabilitatea,în cadrul SC. DOREDOR.SRL, se ţine în compartiment distinct, cu personal angajat cu
pregatire de specialitate.
Organizarea şi ţinerea contabilităţii îi revine contabilului şef, Toma Cristian, iar coordonarea
activităţii în cadrul societăţii este asigurată de către administrator, Durla Dorel, în strânsă colaborare cu
directorul, Durla Dora.
Activitatea contabilă este coordonată de către contabilul şef. La fiecare punct de lucru se ţine evidenţa
următoarelor documente: a registrelor de casa; a jurnalelor punctelor de lucru de vânzare şi de cumpărare:
a deconturilor aferente punctelor de lucru; a declaraţiilor şi impozitelor şi taxelor locale precum şi
evidenţa materialelor şi a mijloacelor fixe.
La sediul central, pe langă evidenţa registrului de casă şi a jurnalelor de bancă, se înregistrează toate
cheltuielile generale ale societăţii, a salariilor, a mijloacelor fixe, a declaraţiilor la bugetul statului, se ţine
evidenţa imprimatelor cu regim special, se elaborează pe baza tuturor înregistrărilor punctelor de lucru şi
a celor cu caracter general şi după o atentă verificare decontul de TVA,se întocmeşte balanta de varificare
lunară, se calculează impozitul pe profit şi se elaborează situaţiile financiare anuale.
Toate actele care sunt cuprinse în registrele de casă vor avea semnatura compartimentului financiar
contabil şi semnatura de aprobare a administratorului , iar cele de la punctele de lucru vor avea ca
document justificativ ataşat un referat de necesitate.
Departamentul contabil functioneaza prin 2 compartimente :
1.Contabilitate primară ;
2.Contabilitate generală.
1. Contabilitatea primară este întocmită de personal care nu necesită studii de specialitate, şi care
întocmeşte următoarele documente : recepţii de marfă (pentru facturile primite de la furnizori), monetare
(pentru vânzarea zilnică ), rapoarte de gestiune (întocmite zilnic, astfel încât la finalul fiecărei zile se
determină soldul final, respectiv stocul de mărfuri), registrul de casă (se întocmeşte în fiecare zi, şi
cuprinde fluxul de încasări şi plaţi din cursul zilei respective, la sfârşitul zilei determinându-se soldul
final, care devine soldul iniţial al zilei următoare).
2. Contablilitatea generală este întocmita de personal cu studii de specialitate , fiind semnată atât de
administratorul firmei, cât şi de un expert contabil. Documentele specifice contabilităţii de gestiune sunt :
balanţa sintetică şi analitică ; bilanţ contabil – întocmit la jumatate şi la sfârşit de an.
Organizarea contabilităţii necesită folosirea de documente contabile care să reflecte operaţiunile
economice şi financiare efactuate de acestea. Orice operaţiune economică efectuată se consemnează într-
un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document
justificativ.
Documentele justificative sunt documente primare care probează o operaţiune, iar pentru a fii
document justificativ, un document trebuie să cuprindă : denumirea documentului, denumirea şi sediul
persoanei juridice care întocmeşte documentul, numărul şi data întocmirii acestuia, menţionarea părţilor
care participă la efectuarea operaţiunii economice, conţinutul operaţiei economice, datele cantitative şi
valorice ale operaţiunii efectuate, numele persoanelor care le-au întocmit şi aprobat.
Operaţiunile cuprinse în documentele justificative şi înregistrate în contabilitate trebuie să se
regăsească în registrele contabile obligatorii: registrul jurnal, registru inventar şi registru Cartea Mare.

3.2. Aspecte contabile şi fiscale ale capitalurilor la entitatea studiată

3.3.1. Analiza indicatorilor din bilanţ la SC DOREDOR S.A.

 Pentru a analiza rolul si ponderea capitalului social, in cazul surselor proprii de finantare ale
intreprinderii, este necesara o analiza a structurii patrimoniale a intreprinderii.
Analiza structurii patrimoniale are ca obiectiv dinamica acestuia, precum si a raporturilor dintre
diferitele elemente patrimoniale si a schimbarilor intervenite in situatia mijloacelor si a resurselor,
determinate de activitatea desfasurata in cadrul exercitiului.
In acest scop, se utilizeaza ultimul bilant al firmei:
an 2009(Datele din exemplul dat sunt fictive):
Indicatori din BILANT lei
Active imobilizate TOTAL 7137522
Active circulante TOTAL, din care 33431644
Stocuri (materiale, productie in curs de executie, semifabricate,
6341291
produse finite, marfuri etc.)
Casa si conturi la banci 6353182
Creante 20737171
Capitaluri - Total, din care 14924051
Capital social subscris si varsat 2098901
Datorii Total 26088465
Indicatori din CONTUL DE PROFIT SI PIERDERE
Cifra de afaceri 40136265
Venituri totale 41405538
Cheltuieli totale 41228861
Profitul brut al exercitiului 176677
Profitul net al exercitiului 83361
an 2008:
Indicatori din BILANT lei
Active imobilizate TOTAL 7719484
Active circulante TOTAL, din care 33282342
Stocuri (materiale, productie in curs de executie, semifabricate,
5186916
produse finite, marfuri etc.)
Disponibilitati banesti 9263958
Creante 18831468
Capitaluri - Total, din care 14840690
Capital social subscris si varsat 2098901
Datorii Total 26267113
Indicatori din CONTUL DE PROFIT SI PIERDERE
Cifra de afaceri 86621903
Venituri totale 87982820
Cheltuieli totale 86318425
Profitul brut al exercitiului 1664395
Profitul net al exercitiului 1422182

Analizand marimea si ponderea elementelor bilantiere de activ si pasiv in anul 2009 în

comparaţie cu anul 2008, se desprind urmatoarele informatii referitoare la situatia financiar-patrimoniala
a societatii comerciale “DOREDOR” S.A.:
 • diminuarea marimii profitului cu 94,14%,
• profitul desi modest reprezinta si el un indicator al solvabilitatii si prosperitatii firmei
• scădere mică a datoriilor firmei fata de terti cu 0.68%
• scaderea ponderii capitalului social in cadrul surselor totale de finantare ale intreprinderii
de la 14,14 %, in 2006 la 14.06%, in 2009.
• astfel, prin prisma analizei activului net si a surselor de finantare, situatia intreprinderii in
anul 2009 fata de anul 2008 se înrăutăţeşte.

Operaţiuni legate de capital la entitatea analizată

S.C. Doredor îşi propune să-şi lărgească gama produselor prin introducerea în fabricaţie de noi
produse.
Cererile pieţei obligă întreprinderea să-şi diversifice mereu producţia prin introducerea de noi
tehnici, tehnologii şi să-şi adapteze continuu produsele pentru ca acestea să corespundă cerinţelor pieţei.
Capitalul social al SC “DOREDOR” SA, in valoare de 3.098.900 lei este împărţit în 30.989.000
acţiuni, de 0,1 lei nominal.
Capitalul social este subscris de către acţionari astfel:
6.000.000 acţiuni cu aport în natura reprezentând terenuri;
6.000.000 acţiuni cu aport în natura reprezentând cladiri;
5.000.000 de acţiuni aport în natura reprezentând utilaje;
2.000.000 acţiuni cu aport în natura ca stoc de mărfuri;
689.000 acţiuni cu aport în natura ca stoc de materii prime;
6.400.000 acţiuni cu aport în disponibilităţi băneşti.
Capitalului social
4561 = 1011 3.098.900
Decontări cu asociaţii Capital subscris vărsat
pentru capitalul subscris

Depunerea aporturilor în natură şi vărsămintele corespunzătoare

3.098.900
% = 4561 600.000
211
Terenuri şi amenajări de terenuri 600.000
212 Construcţii 500.000
213
Instalaţii tehnice, mijloace de transport 200.000
371 Mărfuri 68.900
301 Materii prime 640.000
5121 Conturi la bănci în lei

Realizarea capitalului subscris vărsat.

1011 = 1012 3.098.900
Capital subscris Capital subscris
nevărsat vărsat

Societatea comercială “DOREDOR” S.A. are un capital propriu constituit din:

- capital social 3.098.900
- rezerve, prime de capital, acţiuni 13.741.790
- rezultatul exerciţiului 84.361
 Capitaluri proprii 16.924.051
Înainte de creşterea capitalului existau 30.989.000 acţiuni cu o valoarea nominală de 0,1 lei pe
acţiune. Valoarea contabilă este de 0,71 lei.
Adunarea Generală a Acţionarilor hotărăşte o creşterea a capitalului social de 28.500 lei pentru
care vor fi emise 285.000 de acţiuni cu o valoare nominală de 0,1 lei. Preţul de emisiune este de 0,20 lei.
- Creşterea capitalului propriu = 285.000 acţiuni x 0,71 lei = 202.350 lei din care:
creşterea capitalului social =285.000 actiuni x 0,1 lei = 28.500 lei
prime de emisiune (285.000 actiuni x 0,61 lei) = 173.850 lei
- Valoarea matematică contabilă nouă (14.924.051 + 28.500)/21.274.000 = 0,70 lei)

456 = % 202.350
Decontări cu asociaţii 1011 28.500
privind capitalul Capital subscris
nevărsat
1041 173.850
Prime de emisiune

Se încorporează în capitalul social 20.000 lei, pentru care se emit 200.000 acţiuni noi.
Situaţia contabilă se prezintă astfel:
- capital social 3.098.900
- rezerve încorporate 20.000
- rezerve încorporate, prime de capital, acţiuni 12.721.790
- rezultatul exerciţiului 83.361
Capitaluri proprii 15.924.051
valoare contabilă a vechilor acţiuni 0,71 lei
valoarea contabilă în condiţiile emiterii de noi acţiuni = 15.924.051/21.189.000 = 0,70 lei
DA = 0,71 – 0,70 = 0,01 lei
Societatea comercială “DOREDOR” S.A. a decis să emită 50.000 acţiuni a 0,1 lei, subscrise în
1061 = 1012 20.000
Rezerve legale Capital subscris vărsat
întregime de furnizori de materii prime ai societăţii. Prima de emisiune se stabileşte pâna la nivelul
obligaţiei către furnizorii subscriptori.
Obligaţia către furnizori este de 5.500 lei.
valoarea acţiunilor = 50.000 x 0.1 = 5.000 lei
valoarea primei = 500 lei
Capitalul social va creşte cu 5.500 lei şi concomitent se vor achita datoriile către furnizori.
subscrierea pentru aportul de creştere al capitalului
456 = % 5.500
1011 5.000
1041 500

stingerea obligaţiei
401 = 456 5.500

capitalizarea
% = 1012 5.500
1011 5.000
1041 500
 Reducerea numărului de acţiuni cu 5% prin rambursarea către acţionari a 1.049.450 actiuni x 0.1
lei
Înregistrarea contabilă este:

1012 = 456 104.945

Capital subscris Decontări cu asociaţi
vărsat privind capitalul

Iar la rambursare:
456 = 512 104.945
Decontări cu asociaţi Conturi curente la
privind capitalul bănci

SC DOREDOR SA răscumpară şi se anulează 1% din numărul de acţiuni, deci 209.890 de

acţiuni, preţul de răscumparare fiind de 0.4 lei
209.890 x 0.4 = 83.956
răscumpararea acţiunilor proprii

109 = 512 83.956

Acţiuni proprii Conturi curente la bănci

anularea acţiunilor

% = 109 83.956
1012 Acţiuni proprii 20.989
Capital subscris vărsat
664 62.967
Cheltuieli privind investiţiile
financiare cedate

În cazul în care, preţul de răscumparare ar fi fost de 0,05 lei titlu, diferenţa de 209.890 titluri x
0.05 lei = 10.495 lei, se înregistrat în creditul contului 764 “Venituri din investiţii financiare cedate”.

În decursul timpului s-a constituit o rezervă destinată amortizarii capitalului de 9.000 lei.
Adunarea Generală consideră şi decide că este momentul să amortizeze suma care s-a constituit pe
rezervă în acest scop.
MODALITATEA DE CALCUL:
90.000 acţiuni x 0.1 lei/acţiune = 9.000 lei

1068 = 456 9000

Alte rezerve Decontări cu asociaţii
privind capitalul

achitarea sumei către acţionari

456 = 5121 9000

evidenţierea capitalului amortizat

1012 = 1013 9000
Capital subscris vărsat Capital amortizat
 Rezervele societăţii comerciale DOREDOR SA
Rezerve din reevaluarea imobilizărilor corporale ale firmei:
% = 105 4.500
212 Rezerve din reevaluare 3.000
Construcţii
213 1.000
Instalaţii tehnice, mijloace de transport
214
Mobilier, aparatura birotică 500
Transfer la rezerve:
105 = 106 4.500
Rezerve din reevaluare Rezerve

SC DOREDOR SA a constituit rezerve legale în valoare de 9.000 lei

129 = 1061 9.000
Repartizarea profitului Rezerve legale

CAP IV Concluzii si propuneri

Începand cu anul 1990, in structura sistemului economic romanesc s-au produs modificari impuse
de necesitatea organizarii economiei romanesti pe baza princiilor economiei de piata. Prin aceste
modificari, in cadrul sistemului economic, s-a dorit si o manifestare pregnanta democratiei, in primul
rand, prin structura organizatorica, prin impartirea deciziei.
Prin aceasta redistribuire rationala a puterii decizionale, societatea comerciala reprezinta cel mai
bun exemplu de descentralizare. Societatea comerciala reprezinta un organism al vietii economice, fara de
care nu ar fi posibila functionarea sistemului economic. Iar functionarea unei societati comerciale este
conditionata de existenta capitalului. Capitalul societatii apare si dispare odata cu societatea comerciala.
Capitalul poate fi privit ca o sursa sau o resursa a activitatii societatii, poate fi privit ca factor in functie de
care este incadrata societatea, poate fi privit ca factor esential al responsabilitatii si credibilitatii societatii
comerciale in relatiile de afaceri.
Capitalul social si patrimoniul unitatii economice nu trebuie confundate, desi sunt doua concepte
strans legate intre ele. Desi initial patrimoniul unei unitati economice se suprapune peste capitalul social,
acesta se modifica pe masura functionarii societatii comerciale, ajungand sa includa capitalul social.
Constituirea, organizarea, functionarea si relatiile desfasurate de societatile comerciale impun
crearea si utilizarea informatiei economice. In cadrul informatiei economice, o importanta deosebita o are
informatia contabila. Prin informatia contabila, ne formam o imagine depre succesul activitatii unei
societatii comerciale si despre perspectivele acesteia.
Inregistrarea miscarii capitalului pe parcursul existentei societatii comerciale, dinamica
capitalului si efectele acesteia asupra vietii societatii, se regasesc numai prin cifrele oferite de
contabilitate.
In Romania, procesul de constituire a societatilor comerciale este reglementat prin Legea nr.
31/1990, privind societatile comerciale, modernizata ulterior prin armonizarea reglementarilor continute
in dispozitiile Legii privind valorile mobiliare si bursele de valori nr. 52/1994 si prin resistematizarea
taxelor. La aceasta lege s-au adus si modificari si completari substantiale prin Ordonanta de Urgenta nr.
32/1997, intrata in vigoare la 28 iulie 1997. Prin aceste reglementari se precizeaza clar in cazul fiecarei
forme de societate comerciala, actele de constituire, restrictiile legate de marimea minima a capitalului
social, natura aporturilor aduse la capitalul social, marimea minima a capitalului varsat la constituire etc.
Deci, se poate spune ca exista baza legala corespunzatoare pentru a organiza judicios un sistem de
documente, pe baza carora sa se poata reflecta in contabilitate clar, fara ambiguitati, operatiile legate de
constituirea capitalului social.
Capitalul social nu poate fi modificat prin operatii curente, se poate vorbi despre un principiu al
“fixitatii capitalului social”. Insa, sunt situatii in care, in mod voit sau din necesitati, capitalul social este
supus unor modificari (de majorare, de micsorare, amortizare, fuzionare). In unele din aceste situatii, se
poate spune ca societatea comerciala apeleaza la posibilitatile de supravietuire legala, procedand la o
adaptare a marimii capitalului propriu la situatia nou creata (datorita unor factori interni si externi, de
natura economica, financiara, modificari ale legislatiei de specialitate etc).
Modificarile capitalului social trebuie reflectate corespunzator in contabilitate, tinand cont de
particularitatile fiecarei situatii de modificare a capitalului social.
De asemenea in plan contabil, isi pun amprenta si numeroasele contradictii si modificari din
domeniul fiscal, acestea ca o consecinta a accentuatei dependente contabilitate – fiscalitate.
Legislatia neclara si contradictorie, de multe ori, numeroasele formulare, documente si aprobari
necesare pot constitui una din cauzele cae au determinat un ritm scazut al privatizarii prin atragerea
investitorilor straini.
Tinand cont de reglementarile contabile in vigoare si de forma actuala a planului de conturi, se
poate spune ca reflectarea in contabilitate a operatiilor legate de capitalul social, este satisfacatoare.
Insa, desi bine diferentiate prin natura lor, operatiile privind capitalul social reprezinta o parte
componenta a ansamblului de operatii economice, generate de desfasurarea activitatii intr-o unitate
economica, si care trebuie inregistrate in contabilitate. Iar inregistrarea acestor operatii in contabilitate si
pe baza lor intocmirea situatiilor financiare, astfel incat acestea sa reflecte in mod fidel activitatea si
situatia unitatilor economice respective, ridica unele probleme a caror solutionare contabila trebuie sa se
faca prin norme contabile adecvate si o solida baza conceptuala.
Astfel spus, pentru a putea reflecta activitatea intreprinderilor romanesti, sistemul contabil din
tara noastra trebuie sa devina un sistem contabil performant, care sa fie in acord cu tendintele de evolutie
pe plan european si international, dar care sa tina seama si de trasaturile societatii romanesti.
CAP V Bibliografie

1. Ana Stoian, Contabilitatea şi Fiscalitatea Societăţilor Comerciale, Editura Infomedica,

1997
2. Dumitru, M., Atanasiu, P., şi colectiv, Contabilitate finanaciară, Editura Alma Mater,
Cluj-Napoca, 2007, p.84
3. DOREL MATES, DUMITRU COTLET,ALIN DUMITRESCU,AURA DOMIL
Contabilitate finanaciară
4. DOREL MATES ,CONTABILITATEA EVENIMENTELOR SI TRANZACTIILOR
INTRE STANDARDE, DIRECTIVE SI REGLEMENTARI FISCALE Editura
Mirton,Timisoara, 2009
ANEXE