MINISTERUL EDUCATIEI NAȚIONALE

INSPECTORATUL SCOLAR AL JUDETULUI PRAHOVA

Colegiul Tehnic Forestier Câmpina

Calificarea: Tehnician în activităţi economice

Profil: Servicii

PROIECT
EXAMENUL DE CERTIFICARE A
COMPETENȚELOR PROFESIONALE
NIVEL 4
Îndrumător, Absolvent,
Prof. Voinea Carmen Crăciun Dragoș Iulian
Clasa a XII-a

2022

TEMA:
REALIZAREA LUCRĂRILOR
PREMEGRĂTOARE ÎNTOCMIRI
SITUAȚIEI FINANCIARE
Pe prima pagina sa apara titlul, vezi in classroom indicatiile si modelul de prima
pagina
 CUPRINS:

ARGUMENT

CAPITOLUL I. Notiuni generale privind inventarierea intr-o întreprindere

1.1. Concepte si definitii privind întreprindere si contabilitatea

1.2. Definirea, importanta si rolul inventarierii pentru întreprindere

CAPITOLUL II. INVENTARIEREA

2.1. Funcțiile si clasificarea inventarierii

2.2. Etapele desfășurării inventarierii

CAPITOLUL III. STUDIU DE CAZ LA SC PAIS DISTRIBUTION SRL

3.1. Prezentarea societatii SC PAIS DISTRIBUTION SRL

3.2. Studiu de caz privind organizarea si desfasurarea inventarierii la SC PAIS
DISTRIBUTION SRL

BIBLIOGRAFIE

ANEXE

ARGUMENT
Contabilitatea este știința și arta stăpânirii afacerilor, al cărui scop este reprezentat de
"măsurarea, evaluarea, cunoașterea, gestiunea și controlul activelor, datoriilor și capitalurilor proprii,
precum și a rezultatelor obținute din activitatea persoanelor fizice și juridice", ascest scop "trebuie să
asigure înregistrarea cronologică și sistematică, prelucrarea, publicarea și păstrarea informațiilor cu
privire la poziția financiară, performanța financiară și fluxurile de trezorerie, atât pentru cerințele
interne ale acestora, cât și în relațiile cu investitorii prezenți și potențiali, creditorii financiari și
comerciali, clienții, instituțiile publice și alți utilizatori" (Legea contabilității nr.82/1991, republicată în
iunie 2007, art.2, al (1).
Contabilitatea, ca instrument principal al conducerii, trebuie să asigure informații reale asupra
activitații unitați patrimoniale, în vederea adoptării de decizii corecte si fundamentate din punct de
vedere legal. Pentru realizarea acestui obiectiv, situația scriptică a conturilor trebuie să fie în
concordanță cu situația faptică a elementelor patrimoniului unității.
Profesioniştii contabili utilizează numeroase tehnici și metode cu rolul de a prezenta cat mai
multe informații despre situația economică a unei entitații in vederea orientării decidenților spre luarea
deciziilor cât mai corecte și cu cat mai puține riscuri. Cercetarea în depistarea riscurilor, a cauzelor, de
atenuarea lor, cunoaşte o largă dezvoltare în special în ultima perioadă când criza economica s-a
acutizat.
Criza economico - financiară este o situaţie negativă, ea a apărut în viaţa economico - financiară
a unei firme, a unui stat sau întregului sistem economic mondial, ca urmare a apariţiei unor manifestări,
măsuri sau reforme financiare şi economice, care afectează valorile fundamentale ale dezvoltării
economico-sociale.
Performanţa firmelor este fundamentată pe înţelegerea şi susţinerea durabilităţii unei entităţi
economice și este reflectată în informațiile contabile transmise de specialiști.
Obiectivul principal al contabilităţii îl reprezintă furnizarea de informaţii care să asigure o
imagine fidelă, clară şi completă asupra patrimoniului, poziţiei financiare şi rezultatelor obţinute de
către entitate, tuturor celor interesaţi, asigurând „transparenţa” informaţiei contabile. Acest obiectiv
poate fi îndeplinit prin întocmirea periodică a unor documente de sinteză şi raportare contabilă, care pe
parcursul timpului au purtat diverse denumiri, precum: bilanţ contabil, situaţii financiare anuale sau
conturi anuale. Pornind de la acest considerent, în prezenta lucrare ne-am propus să abordăm din
punct de vedere teoretic importanţa, rolul şi principiile situaţiilor financiare anuale în contextul noilor
reglementări contabile conforme cu Directivele Europene. Ai despre INVENTARIERE
Scopul situaţiilor financiare este acela de a oferi o imagine fidelă a poziţiei financiare şi
performanţei persoanei juridice pentru respectivul exerciţiu financiar.
Situaţiile financiare anuale trebuie să respecte prevederile Legii contabilităţii nr. 82/1991
republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi ale reglementărilor contabile armonizate cu
directivele europene. Atunci când aplicarea reglementărilor contabile armonizate cu directivele
europene nu este suficientă pentru a oferi o imagine fidelă, tratamentele contabile aplicate trebuie să fie
însoţite de prezentarea, în notele explicative, a unor informaţii suplimentare care să fie relevante şi
credibile pentru nevoile utilizatorilor în luarea deciziilor.
Întreprinderi din întreaga lume întocmesc situaţii financiare pentru a fi prezentate utilizatorilor
externi. Obiectivul situaţiilor financiare este de a furniza informaţii despre poziţia financiară a
întreprinderii, rezultatele (performanţa) şi modificările poziţiei financiare ale întreprinderii (fluxurile de
numerar). Toate aceste informaţii satisfac necesităţile comune ale majorităţii utilizatorilor, lăsând în
afară o serie de necesităţi informaţionale nefinanciare şi predictive. Deciziile economice, care sunt
luate de utilizatorii situaţiilor financiare, necesită evaluarea capacităţii unei entităţi de a genera numerar
sau echivalente de numerar, precum şi a perioadei şi siguranţei generării lor. Utilizatorii sunt mai în
măsură să evalueze această capacitate de a genera numerar sau echivalente de numerar dacă le sunt
oferite informaţii concentrate asupra poziţiei financiare, performanţei şi modificărilor poziţiei
financiare a unei entităţi. Informaţiile privind poziţia financiară sunt oferite, în primul rând, de bilanţ,
cele privind rezultatul, prin contul de profit şi pierdere, iar informaţiile privind modificările poziţiei
financiare prin intermediul unor situaţii distincte.
Părţile componente ale situaţiilor financiare se corelează, deoarece ele reflectă diferite aspecte
ale aceloraşi tranzacţii sau ale aceloraşi evenimente. Deşi fiecare situaţie oferă informaţii diferite, este
probabil ca niciuna să nu servească unui singur scop sau să ofere toate informaţiile impuse de
necesităţile specifice ale utilizatorilor. De exemplu, contul de profit şi pierdere oferă o imagine
incompletă a performanţei, dacă nu este folosit împreună cu bilanţul şi situaţia modificărilor poziţiei
financiare.
Responsabilitatea întocmirii și prezentării situațiilor financiare anuale revine consiliului de
administrație, administratorului, sau altui organ de conducere al unei întreprinderi.
La finele exerciţiului financiar fiecare unitate economică este interesată şi trebuie să cunoască
situaţia patrimoniului, precum şi rezultatele obţinute.

Capitolul .I. Notiuni generale privind inventarierea intr-o întreprindere

1.1. Concepte si definitii privind întreprindere si contabilitatea

În mediul economic actual în care riscul și incertitudinea sunt întâlnite la tot pasul în diferite
grade de suportabilitate, cu certitudine trebuie să i se acorde o mare importanță inventarierii
patrimoniului intreprinderii. Activitatea economică este principala preocupare a societății și ea se
derulează în întreprinderi care utilizează resurse și care devin surse de bogăție pentru aceeași societate.
Întreprinderea poate fi definită ca o entitate economică şi socială în care se produc bunuri şi
servicii destinate pieţei, în vederea satisfacerii nevoilor clienţilor şi realizării de profit. Ea este
constituită dintr-un grup de persoane organizate potrivit anumitor cerinţe juridice, economice,
tehnologice, ecologice și sociale care concepe şi desfăşoară procese de muncă, folosind un anumit
capital. O altă definiție consideră întreprinderea un grup uman bine structurat și ierarhizat, care
utilizează resurse intelectuale, fizice, financiare pentru a extrage, transforma, transporta, distribui
bogății sau pentru a realiza servicii conform unor obiective stabilite de către o conducere motivată de
către profit și unitate socială.
Întreprinderea este o unitate economică de producție, de prestații de servicii sau de comerț.
Întreprindere este orice formă de organizare a unei activități economice, autonomă patrimonial și
autorizată potrivit legilor în vigoare să facă acte și fapte de comerț, în scopul obținerii de profit prin
producerea de bunuri materiale și vânzarea acestora pe piață sau prin prestări de servicii, în condiții de
concurență.
Scara întreprinderii este împărțită în întreprinderi mici, medii și mari. Factorii de clasificare care
determină atitudinea unei întreprinderi față de întreprinderile mici, mijlocii sau mari sunt: numărul de
angajați, cifra de afaceri anuală, valoarea capitalului fix, numărul locurilor de muncă, costul forței de
muncă, utilizarea materiilor prime.
Privind forma juridică a societății sunt împărțite în parteneriate individuale (parteneriate și
companii de afaceri), corporații (societăți pe acțiuni, corporații de stat).
Forma de proprietate distinge întreprinderile situate în: proprietatea statului; proprietatea
municipală; proprietate privată; proprietatea organizațiilor publice; altă formă de proprietate
(proprietăți mixte, proprietăți ale persoanelor străine, apatrizi). Potrivit scopului întreprinderii pot fi
împărțite în scopuri comerciale și non-profit.
Indiferent de tipul de întreprindere aceste isi organizeaza si gestioneaza patrimoniul prin intermediul
contabilitatii. Aceasta este forma principală a evidențelor economice are sarcini și funcții specifice.
Contabilitatea înregistrează, urmarește și controlează numai în baza documentelor, fenomenele și
procesele economice exprimate valoric. Prin metodologii și tehnici particulare contabilitatea reflectă în
mod cronologic, sistematic și controlează existența și mişcările mijloacelor bănești, creditele bancare,
debitorii, activele curente și imobilizările, capitalul propriu și împrumutat, veniturile și cheltuielile,
profitul sau pierderea pentru un exercițiu financiar.
Contabilitatea se deosebește de celelalte științe prin următoarele particularități:
• înregistrează numai operaţii economice efectuate;
• operaţiile se înregistrează numai pe baza de documente;
• foloseseşte în special etaonul bănesc;
• are un obiect propriu de cercetare;
• foloseste metode proprii de cercetare.
Contabilitatea are rolul de a informa investitorii, obligatarii, creditorii, partenerii de afaceri
inclusiv pe salariații firmei, instituțiile statului și publicul larg despre performanțele firmei, dar totodată
face parte din sistemul de control al activității. Pe baza datelor din contabilitate managerii, investitorii
iau decizii privind activitatea viitoare. Informațiile contabile se clasifică în două categorii: respectiv
informațiile contabile financiare și informații contabile de gestiune, sau analitică. Informațiile contabile
au caracter cantitativ căt și calitativ.
Mijlocul prin care sunt informați partenerii de situația unei firme sunt situațiile financiare. Ca
instrument al conducerii, contabilitatea asigură informaţiile specifice necesare fundamentării deciziilor
economico – financiare ale întreprinderii raportoare şi utilizatorilor externi.
Pornind de la faptul că necesităţile de informaţii contabile ale întreprinderilor raportoare sunt
diferite faţă de cele ale utilizatorilor externi, că nu toate informaţiile contabile pot fi făcute publice, că
raportarea informaţiilor necesare utilizatorilor externi trebuie făcută într-un timp relativ scurt de la
încheierea exerciţiului financiar, în majoritatea ţărilor lumii s-a adoptat conceptul dualist de organizare
a contabilităţii. Potrivit acestuia informaţiile contabile sunt separate de către producătorii de informaţii
în două categorii: una care redă imaginea întreprinderii în exterior, denumită contabilitate financiară, şi
alta care descrie procesele interne ale întreprinderii, denumită contabilitate de gestiune.
Contabilitatea financiară asigură, deci, informaţiile necesare utilizatorilor externi prin
intermediul situaţiilor financiare anuale. Fiind destinate tuturor utilizatorilor, informaţiile cuprinse în
situaţiile financiare anuale trebuie să aibă un conţinut comun şi o formă unitară de raportare. De aceea,
situaţiile financiare anuale fac obiect al normalizării contabile atât la nivel naţional cât şi internaţional.
Contabilitatea de gestiune asigură informaţiile specifice (privind: cheltuielile, veniturile şi
rezultatele analitice pe produse, lucrări şi servicii, pe activităţi sau structuri organizatorice, întocmirea
şi execuţia bugetelor interne de venituri şi de cheltuieli), destinate exclusiv conducerii întreprinderii
raportoare, fără ca acestea să facă obiect al normalizării contabile. Pentru necesităţile manageriale sunt
folosite însă şi informaţiile produse prin contabilitatea financiară pentru gestiunea curentă a activelor şi
datoriilor (stocurilor, clienţilor, furnizorilor, trezoreriei etc.) şi pentru fundamentarea deciziilor de
investiţie şi de finanţare.
 Deci, întreprinderile raportoare, producătoare de informaţii contabile utilizează atât informaţiile
contabilităţii de gestiune cât şi informaţiile curente şi cele de sinteză ale contabilităţii financiare.
Informaţiile curente sunt cele care rezultă din înregistrarea în conturi, în cursul exerciţiului
financiar, a operaţiilor economico – financiare şi din diferite situaţii întocmite de către întreprinderi
pentru necesităţi proprii pe baza datelor din conturi.
Informaţiile de sinteză sunt denumite şi informaţii periodice. Intregul flux de înregistrare şi
prelucrare în contabilitatea financiară a datelor contabile este subordonat obţinerii şi raportării
informaţiilor prin situaţiile financiare.
Pentru intocmirea situatiilor financiare anuale si prezentarea lor fidela, corecta si clara se
efectueaza obligatoriu inventarierea patrimoniului intreprinderii.

1.2. Definirea, importanta si rolul inventarierii pentru întreprindere

Nu exista situatie financiara anuala care sa exprime fidel realitatea patrimoniala a unei entitati, a
pozitiei financiare si a performantei sale, fara sa tina seama de inventarierea elementelor de activ sau
pasiv cuprinse in bilantul contabil.
Inventarierea patrimoniului reprezinta ansamblul operatiunilor prin care se constata existenta
tuturor elementelor de natura activelor, datoriilor si capitalurilor proprii, cantitativ-valoric sau numai
valoric, dupa caz, la data la care aceasta se efectueaza.
Potrivit Legii contabilitatii, entitatile au obligatia sa efectueze inventarierea generala a
elementelor de natura activelor, datoriilor si capitalurilor proprii detinute la inceputul activitatii, cel
putin o data in cursul exercitiului financiar, precum si in cazul fuziunii, divizarii sau lichidarii si in alte
situatii prevazute de lege.
Evaluarea elementelor detinute cu ocazia inventarierii si prezentarea acestora in situatiile
financiare anuale se fac potrivit reglementarilor contabile aplicabile (O.M.F.P. nr. 1.802/ 2014).
Inventarierea se efectueaza in conformitate cu prevederile O.M.F.P. nr. 2.861/2009 privind organizarea
si efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor si capitalurilor proprii.
Societatile comerciale, societatile/companiile nationale, regiile autonome, institutele nationale de
cercetare-dezvoltare, societatile cooperatiste si celelalte persoane juridice au obligatia sa efectueze
inventarierea generala a elementelor de natura activelor, datoriilor si capitalurilor proprii detinute la
inceputul activitatii cel putin o data in cursul exercitiului financiar, precum si in cazul fuziunii, divizarii
sau lichidarii si in alte situatii prevazute de lege.
Asadar, Legea contabilitatii prevede obligatia efectuarii inventarierii cel putin o data in cursul
exercitiului financiar, insa cele mai multe companii aleg sa o efectueze la sfârsitul anului.
Conform O.M.F.P nr. 1.802/2014 pentru aprobarea Reglementarilor contabile privind situatiile
financiare anuale individuale si situatiile financiare anuale consolidate, in situatiile financiare anuale,
elementele de natura activelor, datoriilor si capitalurilor proprii se reflecta si se evalueaza la valoarea
contabila, pusa de acord cu rezultatele inventarierii.
Având în vedere încheierea exercițiului financiar și începerea procedurilor pentru întocmirea
situațiilor financiare, un rol important în această perioadă pentru orice întreprindere îl are inventarierea
elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii, prin intermediul ei realizându-se o
verificare a modului de gestionare a patrimoniului și stabilindu-se situația patrimonială reală a entității.
Astfel, este foarte important să se cunoasca care este rolul administratorului în vederea efectuării
corecte a inventarierii, pentru a evita amenzile aplicate în cazul nerespectării reglementărilor legale în
domeniu, precum și care sunt atribuțiile comisiei de inventariere, procedura de inventariere pentru
fiecare element patrimonial și ce se întâmplă atunci când se constată plusuri/minusuri de inventar sau
deprecieri de valoare.
De asemenea, inventarierea este obligatorie și în cazul întocmirii situațiilor financiare interimare
destinate repartizării de dividende în cursul exercițiului financiar. Așadar, pentru a controla dacă
informațiile furnizate de contabilitate corespund cu realitatea, inventarierea patrimoniului este
obligatorie.
Obiectul inventarierii il constituie: elemntele patrimoniale proprii; bunurile si valorile detinute cu
orice titlu, apartinand altor persoane juridice sau fizice; bunurile aflate la terti.
Scopul principal al inventarierii este stabilirea situației reale a tuturor elementelor de natura
activelor, datoriilor și capitalurilor proprii ale fiecărei entități, precum și a bunurilor și valorilor
deținute cu orice titlu, aparținând altor persoane juridice sau fizice, în vederea întocmirii situațiilor
financiare anuale, care trebuie să ofere o imagine fidelă a poziției financiare și a performanței entității
pentru respectivul exercițiu financiar.
Potrivit Legii contabilității nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
obligația efectuării inventarierii generale a elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor
proprii revine persoanelor care organizează și conduc contabilitatea financiară, respectiv:
❖ societățile comerciale, societățile/companiile naționale, regiile autonome, institutele naționale
de cercetare-dezvoltare, societățile cooperatiste și celelalte persoane juridice;
❖ instituțiile publice, asociațiile și celelalte persoane juridice cu și fără scop patrimonial;
❖ subunitățile fără personalitate juridică, cu sediul în străinătate, care aparțin persoanelor
menționate anterior, cu sediul în România, precum și subunitățile fără personalitate juridică din
România care aparțin unor persoane juridice cu sediul în străinătate;
 ❖ organismele de plasament colectiv care nu sunt constituite prin act constitutiv, astfel cum sunt
prevăzute în legislația pieței de capital, fondurile de pensii facultative, fondurile de pensii
administrate privat și alte entități organizate pe baza Codului civil.
De asemenea, obligația efectuării inventarierii generale a elementelor patrimoniale revine și
persoanelor fizice care desfășoară activități producătoare de venit și ale căror venituri sunt determinate
în sistem real, care au obligația să conducă evidența contabilă pe baza regulilor contabilității în partidă
simplă sau, la opțiunea acestora, pe baza regulilor contabilității în partidă dublă.
Nerespectarea reglementărilor legale cu privire la efectuarea inventarierii constituie contravenție
și se sancționează cu amendă de la 400 lei la 5.000 lei.
În temeiul prevederilor Legii contabilității, entitățile au obligația să efectueze inventarierea
elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii deținute:
➢ la începutul activității;
➢ cel puțin o dată în cursul exercițiului financiar pe parcursul funcționării lor;
➢ în cazul fuziunii sau al încetării activității.
Inventarierea anuală a elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii se face, de
regulă, cu ocazia încheierii exercițiului financiar, avându-se în vedere și specificul activității fiecărei
entități. La entitățile cu activitate complexă, bunurile pot fi inventariate și înaintea datei de închidere a
exercițiului financiar, cu condiția asigurării valorificării și cuprinderii rezultatelor inventarierii în
situațiile financiare anuale întocmite pentru exercițiul financiar respectiv. În cazul inventarierii unor
gestiuni pe parcursul anului, în registrul-inventar se include valoarea stocurilor faptice inventariate și
înscrise în listele de inventariere actualizate cu intrările și ieșirile de bunuri din perioada cuprinsă între
data inventarierii și data încheierii exercițiului financiar.
Entitățile au obligația să efectueze inventarierea și în următoarele situații:
✓ la cererea organelor de control, cu prilejul efectuării controlului, sau a altor organe prevăzute
de lege;
✓ ori de câte ori sunt indicii că există lipsuri sau plusuri în gestiune care nu pot fi stabilite cert
decât prin inventariere;
✓ ori de câte ori intervine o predare-primire de gestiune;
✓ cu prilejul reorganizării gestiunilor;
✓ ca urmare a calamităților naturale sau a unor cazuri de forță majoră;
✓ în alte cazuri prevăzute de lege.
În situațiile enumerate mai sus, dacă sunt inventariate toate elementele de natura activelor dintr-o
gestiune, aceasta poate ține loc de inventariere anuală, cu aprobarea administratorului, a ordonatorului
de credite sau a persoanei care are obligația gestionării entității.

CAPITOLUL II. INVENTARIEREA

2.1. Funcțiile si clasificarea inventarierii

Entitatile “au obligatia sa efectueze inventarierea generala a patrimoniului la inceputul

 activitatii, cel putin o data pe an, pe parcursul functionarii sale, in cazul fuzionarii sau incetarii
activitatii, precum si in alte situatii prevazute de lege”.De asemedea, entitatile au obligatia efectuarii
inventarierii si in urm situatii:
a. in cazul modificarii preturilor de inregistrare a bunurilor;
b. la cererea organului de control;
c. ori de cate ori exista indicii ca in gesiune sunt plusuri si/sau minusuri care nu se pot stabili
decat prin inventariere;
d. cu prilejul reorganizarii gestiunii
e. ca urmare a calamitatilor naturale,a unor cazuri de for a majora sau ale situatii prevazute de
lege.
In calitate de procedeu al metodei contabilitatii si de tehnica de control faptic,inventarierea
indeplineste trei functii:
Functia de control a concordantei dinte informatiile furnizate de contabilitate si realitate.
Functia de stabilire a situatiei nete si a rezultatului exercitiului.
Pe baza inventarierii se definitiveaza situatia neta a patrimoniului care se det cu ajutorul relatiei:

Situatia neta a patrimoniului=Active( inventariate) – Datorii( inventariate)

Excluzand o crestere sau o miscorare a aportului proprietarilor la capitalui social, rezultatul net
al exercitiului se det in functie de variatia situatiei nete:

Rezultat net= Situatia neta(de la finele exercitiului) – Situatia neta(de la inceputul ex)

Prin inventariere se confirma realitatea activelor patrimoniale si a datoriilor, asigurandu-se

premisele determinarii corecte a situatiei nete, a obligatiilor fiscale si a rezultatului net.
Functia de calcul si evidenta a stocurilor, consumurilor si vanzarilor.Pt evidentierea stocurilor,
unitatilor patrimoniale mici si mijlocii pot folosi metoda inventarului intermittent.In aceasta varianta de
lucru conturile de stocuri din clasa a 3-a se folosesc numai la inceputul si sfarsitul lunii .Pe parcursul
lunii, se utilizeaza pt inregistrarea intrarii in patrimoniu a materiilor prime, marfurilor, etc
aprovizionate de la terti, conturile de cheltuiei corespunzatoare consumurilor de stocuri. La finele
fiecarei luni, conturile de stocuri se debiteaza in corespondenta cu conturile de cheltuieli aferente, cu
valoarea stocului stabilit prin inventariere. Aceste stocuri se vor anula la inceputul lunii cu introducerea
lor in cheltuieli.
In acest caz, iesirile din stocuri se stabilesc conform relatiei:

Iesirile = Stocuri initiale + Intrarile din cursul perioadei - Stocurile finale din stoc (de al finele lunii
(prin aprovizionari sau (Inventariate la finele precedente) productie proprie) lunii curente)

Inventarierile ca procedeu al metodei contabilitatii se clasifica dupa urmatoarele criterii:

a) Dupa momentul in care se efectueaza se deosebesc:
Inventarierile periodice - se efectueaza periodic (luna, trimestru) conform unei planificari proprii
intocmite de catre fiecare unitate patrimoniala. Frecvanta acestor inventarieri se stabileste in functie de
particularitatile fiecarei gestiuni si de ritmul miscarii elementelor patrimoniale.
Inventarierile anuale - sunt obligatoriu de efectuat inainte de inchiderea conturilor si intocmirea
bilantului.
b) Dupa sfera de cuprindere a elementelor patrimoniale se deosebesc:
Inventarierile generale - cuprind toate elementele patrimoniale aflate in
patrimoniul unei unitati.
Inventarierile partiale - cuprind numai unele elemente patrimoniale
(materiale, marfuri, produse) sau numai unele gestiuni din unitatea respectiva.
c) Dupa modul in care se efecueaza, sunt:
Inventarieri totale - se extend asupra tuturor sortimentelor care formeaza un element patrimonial
(sortimente de materiale, sortimente de produse) sau asupra tuturor bunurilor dintr-o gestiune,
indifferent de natura lor (mijloace fixe, obiecte de inventar, marfuri).
Inventarieri prin sondaj - cuprind numai unele sortimente sau numai unele bunuri dintr-o
gestiune.
d) In functie de conditiile in care se desfasoara inventarierile sunt:
Inventarieri ordinare - au, de regula, un caracter normal, planificat.
Inventarieri extraordinare - sunt impuse de anumite situatii de exceptie,
cum ar fi:
· In cazul predarii-primirii gestiunii;
· La cererea organelor de control;
· Cu ocazia modificarilor preturilor;
· Cu o cazia divizarii sau comasarii de gestiuni;
· In urma calamitatilor si a altor cazuri de forta majora;
· Cand exista indicii de plusuri sau minusuri in gestiune.

2.2. Etapele desfășurării inventarierii

Raspunderea pentru buna organizare a lucrarilor de inventariere revine administratorului,

ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligatia gestionarii patrimoniului.
Administratorul numeste prin decizie scrisa comisiile de inventariere, care trebuie sa fie formate
din cel putin doua persoane cu pregatire corespunzatoare tehnica si economica. Din comisiile de
inventariere nu pot face parte: gestionarii depozitelor supuse inventariereii si contabilii care tin
evidenta gestiunii respective, cu exceptia unitatilor mici; gestionarul are, insa, obligatia sa asiste la
desfasurarea inventarierii.
Inventarierea patrimoniului se poate efectua atat prin salariati proprii, cat si pe baza de contracte
de prestari de servicii incheiate cu persoane fizice sau juridice.
Inventarierea este o lucrare complexa care se deruleaza in mai multe etape:
· Pregatirea inventarierii;
· Inventarierea propriu-zisa;
· Stabilirea si inregistrarea in contabilitate a diferentelor costatate.
In cadrul Anexelor atasate la aceasta lucrare se regasesc Procedurile privind inventarierea
elementelor patrimoniale conform OMFP nr. 2.861/2009.

Obligațiile administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligația
gestionării entității
Răspunderea pentru buna organizare a lucrărilor de inventariere, potrivit prevederilor Legii nr.
82/1991 și în conformitate cu reglementările contabile aplicabile, revine administratorului,
ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligația gestionării entității. Conform
Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 2.861/2009 pentru aprobarea Normelor privind organizarea
și efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii, aceste
persoane au următoarele îndatoriri:
● aprobă proceduri scrise, adaptate specificului activității, pe care le transmit comisiilor de
inventariere;
● numesc, prin decizie scrisă, comisia de inventariere, menționând în mod obligatoriu
componența sa (numele președintelui și membrilor acesteia), modul de efectuare a inventarierii, metoda
de inventariere utilizată, gestiunea supusă inventarierii, data de începere și de terminare a operațiunilor.
Membrii comisiilor de inventariere nu pot fi înlocuiți decât în cazuri bine justificate și numai prin
decizie scrisă, emisă de cei care i-au numit.
La entitățile al căror număr de salariați este redus, inventarierea poate fi efectuată de o singură
persoană. În această situație, răspunderea pentru corectitudinea inventarierii revine administratorului,
ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligația gestionării entității respective. În
condițiile în care societățile nu au niciun salariat care să poată efectua operațiunea de inventariere,
aceasta se realizează de către administratori.
Din comisia de inventariere nu pot face parte gestionarii depozitelor supuse inventarierii,
contabilii care țin evidența gestiunii respective și nici auditorii interni sau statutari. Prin proceduri
interne, entitățile pot stabili ca la efectuarea acestor operațiuni să participe și contabilii care țin evidența
acelei gestiuni, fără ca aceștia să facă parte din comisie;
● iau măsuri pentru crearea condițiilor corespunzătoare de lucru comisiei de inventariere, prin:
organizarea depozitării bunurilor, codificarea acestora și întocmirea etichetelor de raft; ținerea la zi a
evidenței tehnico-operative a gestiunii și a celei contabile și efectuarea confruntării datelor din aceste
evidențe; participarea întregii comisii de inventariere la lucrările de inventariere; asigurarea
personalului necesar pentru manipularea bunurilor care se inventariază, respectiv pentru sortare,
așezare, cântărire, măsurare, numărare; asigurarea participării la identificarea bunurilor inventariate
(calitate, sort, preț etc.) și la evaluarea lor, conform reglementărilor contabile aplicabile, a unor
specialiști din entitate sau din afara acesteia, la solicitarea președintelui comisiei de inventariere.
Aceste persoane au obligația de a semna listele de inventariere pentru atestarea datelor înscrise;
dotarea gestiunii cu aparate și instrumente adecvate și în număr suficient pentru măsurare, cântărire, cu
cititoare de coduri de bare, cu mijloace de identificare (cataloage, mostre, sonde etc.), precum și cu
birotica necesară; dotarea comisiei de inventariere cu mijloace tehnice de calcul și de sigilare a spațiilor
inventariate; asigurarea protecției membrilor comisiei de inventariere în conformitate cu normele de
protecție a muncii; asigurarea securității ușilor, ferestrelor, porților de la magazine, depozite, gestiuni
etc.
Potrivit Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 1.802/2014 pentru aprobarea
Reglementărilor contabile privind situațiile financiare anuale individuale și situațiile financiare anuale
consolidate, cu modificările și completările ulterioare, în vederea desfășurării în bune condiții a
operațiunilor de inventariere și evaluare, în comisiile de inventariere vor fi numite persoane cu
pregătire corespunzătoare, tehnică și economică, cunoscătoare ale domeniului de activitate.
Inventarierea și evaluarea elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii se pot
realiza atât cu salariați proprii, cât și pe bază de contracte de prestări de servicii încheiate cu persoane
juridice sau fizice cu pregătire corespunzătoare.
Conform OMFP nr. 2.861/2009, principalele măsuri organizatorice care trebuie luate de
comisia de inventariere sunt următoarele:
● să ia de la gestionarul răspunzător de gestiunea bunurilor o declarație scrisă, înainte de
începerea operațiunii de inventariere, din care să rezulte dacă: gestionează bunuri și în alte locuri de
depozitare; în afara bunurilor entității respective are în gestiune și alte bunuri aparținând terților,
primite cu sau fără documente; are plusuri sau lipsuri în gestiune despre a căror cantitate ori valoare are
cunoștință; are bunuri nerecepționate sau care trebuie expediate (livrate), pentru care s-au întocmit
documentele aferente; a primit sau a eliberat bunuri fără documente legale; deține numerar sau alte
hârtii de valoare rezultate din vânzarea bunurilor aflate în gestiunea sa; are documente de primire-
eliberare care nu au fost operate în evidența gestiunii sau care nu au fost predate la contabilitate. Acesta
va menționa în declarația scrisă și felul, numărul și data ultimului document de intrare/ieșire a
bunurilor în/din gestiune. Declarația se datează și se semnează de gestionarul răspunzător de gestiunea
bunurilor și de comisia de inventariere;
● să identifice toate locurile în care există bunuri ce urmează a fi inventariate;
● să asigure închiderea și sigilarea spațiilor de depozitare, în prezența gestionarului, ori de
câte ori se întrerup operațiunile de inventariere și se părăsește gestiunea. Atunci când bunurile supuse
inventarierii, gestionate de o singură persoană, sunt depozitate în locuri diferite sau gestiunea are mai
multe căi de acces, membrii comisiei trebuie să sigileze toate aceste locuri și căile lor de acces, cu
excepția locului în care a început inventarierea, care se sigilează numai în cazul în care aceasta nu se
termină într-o singură zi. La reluarea lucrărilor se verifică dacă sigiliul este intact. În caz contrar, acest
fapt se consemnează într-un proces-verbal de constatare, care se semnează de comisia de inventariere și
de gestionar, luându-se măsurile corespunzătoare. Documentele întocmite de comisia de inventariere
rămân în cadrul gestiunii inventariate în locuri special amenajate (fișete, casete, dulapuri etc.), încuiate
și sigilate. Președintele comisiei de inventariere răspunde de operațiunea de sigilare;
● să bareze și să semneze, la ultima operațiune, fișele de magazie, menționând data la care s-
au inventariat bunurile, să vizeze documentele care privesc intrări sau ieșiri de bunuri, existente în
gestiune, dar neînregistrate, să dispună înregistrarea acestora în fișele de magazie și predarea lor la
contabilitate, astfel încât situația scriptică a gestiunii să reflecte realitatea;
● să verifice numerarul din casă și să stabilească suma încasărilor din ziua curentă,
solicitând depunerea numerarului la casieria entității (la gestiunile cu vânzare cu amănuntul);
● să controleze toate instrumentele și aparatele de măsură sau de cântărire, dacă au fost
verificate și dacă sunt în bună stare de funcționare;
● să sigileze gestiunea în cazul în care gestionarul nu s-a prezentat la data și ora fixate
pentru începerea operațiunilor de inventariere și să comunice aceasta comisiei centrale sau
administratorului, ordonatorului de credite ori altei persoane care are obligația gestionării entității,
conform procedurilor proprii privind inventarierea. Aceste persoane au obligația să îl încunoștințeze
imediat, în scris, pe gestionar despre reprogramarea inventarierii, indicând locul, ziua și ora fixate
pentru începerea operațiunilor respective. Dacă gestionarul nu se prezintă nici de această dată la locul,
data și ora fixate, inventarierea se realizează de comisia de inventariere în prezența reprezentantului său
legal sau a altei persoane, numită prin decizie scrisă, care să îl reprezinte pe gestionar;
● să sisteze operațiunile de intrare-ieșire a bunurilor supuse inventarierii, dacă este posibil,
luându-se din timp măsurile corespunzătoare pentru a exista un proces normal de livrare sau de primire
a bunurilor. Dacă operațiunile de aprovizionare-livrare a bunurilor nu pot fi suspendate, trebuie creată o
zonă tampon în care să se depoziteze bunurile primite în timpul inventarierii sau din care se pot
expedia bunurile la clienți, operațiunile respective efectuându-se numai în prezența comisiei de
inventariere, care menționează pe documentele respective „primit în timpul inventarierii” sau „eliberat
în timpul inventarierii”, după caz, în scopul evitării inventarierii duble sau a omisiunilor;
● să afișeze la loc vizibil programul și perioada inventarierii;
● să se asigure că listele de inventariere se semnează pe fiecare filă de președintele și
membrii comisiei de inventariere, de gestionar, precum și de specialiștii solicitați de președintele
comisiei pentru participarea la identificarea bunurilor inventariate. În cazul gestiunilor colective, listele
de inventariere se semnează de toți gestionarii, iar în situația predării-primirii gestiunii, acestea se
semnează atât de gestionarul predător, cât și de cel primitor. Completarea listelor de inventariere se
face fie folosind sistemul informatic de prelucrare automată a datelor, fie prin înscrierea elementelor de
active identificate, fără spații libere și fără ștersături, conform procedurilor interne aprobate;
● să se asigure că pe ultima filă a listei de inventariere gestionarul menționează dacă toate
bunurile și valorile bănești din gestiune au fost inventariate și consemnate în listele de
inventariere în prezența sa și dacă are obiecții cu privire la modul de efectuare a operațiunilor. În
acest caz, comisia de inventariere este obligată să analizeze obiecțiile, iar concluziile la care a ajuns se
specifică la sfârșitul listelor de inventariere.
Comisia centrală de inventariere (acolo unde este cazul) are sarcina să organizeze, să
instruiască, să supravegheze și să controleze modul în care comisiile de inventariere efectuează
operațiunile respective. Aceasta răspunde de realizarea tuturor lucrărilor de inventariere, potrivit
prevederilor legale.
Rezultatele inventarierii se stabilesc prin compararea datelor constatate faptic și înscrise în
listele de inventariere cu cele din evidența tehnico-operativă (fișele de magazie) și din contabilitate.
Înainte de determinarea acestor rezultate se procedează la o analiză a tuturor stocurilor înscrise în fișele
de magazie și a soldurilor din contabilitate pentru bunurile inventariate. Erorile descoperite cu această
ocazie trebuie corectate operativ, după care se stabilesc rezultatele inventarierii prin confruntarea
cantităților consemnate în listele de inventariere cu evidența tehnico-operativă pentru fiecare poziție.
Aplicarea principiului prudenței - la stabilirea valorii de inventar a bunurilor, potrivit căruia se ține
seama de toate ajustările de valoare datorate deprecierilor sau pierderilor de valoare. În situația în care
se constată că valoarea de inventar este mai mare decât cea cu care bunul este evidențiat în
contabilitate, în listele de inventariere se înscriu valorile din contabilitate. În caz contrar, se înscrie
valoarea de inventar.
Constatarea unor deprecieri de valoare - Pentru elementele de natura activelor la care s-au
constatat deprecieri, pe baza listelor de inventariere întocmite distinct, comisia de inventariere face
propuneri de ajustări pentru depreciere sau pentru pierdere de valoare, după caz, ori de înregistrare a
unor amortizări suplimentare (pentru deprecierile ireversibile ale imobilizărilor amortizabile), acolo
unde este cazul, arătând totodată cauzele care au determinat aceste deprecieri.
Constatarea de plusuri în gestiune - bunurile respective se evaluează și se înregistrează în
contabilitate la costul de achiziție al acestora, în conformitate cu reglementările contabile aplicabile, în
funcție de prețul pieței la data constatării sau de costul de achiziție al bunurilor similare.
Plusurile la inventar de natura imobilizărilor corporale și necorporale se contabilizează în conturile de
subvenții pentru investiții.
Plusul de casă constatat cu ocazia inventarierii numerarului din casieriile instituțiilor publice se varsă la
bugetele din care sunt finanțate acestea.
Constatarea de lipsuri în gestiune- se evaluează buunurile lipsa și se înregistrează în contabilitate
la valoarea contabilă.
Pentru lipsuri, sustrageri și orice alte fapte care produc pagube ce constituie infracțiuni,
ordonatorul de credite este obligat să sesizeze organele de urmărire penală în condițiile și la termenele
stabilite de lege. Scăderea din contabilitate a unor pagube care nu se datorează culpei unei persoane se
face în baza aprobării ordonatorului de credite respectiv, cu avizul ordonatorului de credite ierarhic
superior.
În cazul constatării unor lipsuri imputabile în gestiune, administratorii trebuie să impute
persoanelor vinovate bunurile lipsă la valoarea lor de înlocuire. Prin valoare de înlocuire se înțelege
costul de achiziție al unui bun cu caracteristici și grad de uzură similare celui lipsă în gestiune la data
constatării pagubei, care cuprinde prețul de cumpărare practicat pe piață, la care se adaugă taxele
nerecuperabile, inclusiv TVA, cheltuielile de transport, aprovizionare și alte cheltuieli accesorii
necesare pentru punerea în stare de utilitate sau pentru intrarea în gestiune a bunului respectiv. În cazul
bunurilor constatate lipsă ce urmează a fi imputate care nu pot fi cumpărate de pe piață, valoarea de
imputare se stabilește de o comisie formată din specialiști în domeniul respectiv.
Efectuarea de compensări între plusurile și minusurile constatate - La stabilirea valorii
debitului, în cazurile în care lipsurile în gestiune nu sunt considerate infracțiuni, se are în vedere
posibilitatea compensării acestora cu eventualele plusuri constatate, dacă sunt îndeplinite următoarele
condiții:
- să existe riscul de confuzie între sorturile aceluiași bun material, din cauza asemănării în
ceea ce privește aspectul exterior: culoare, desen, model, dimensiuni, ambalaj sau alte
elemente;
- diferențele constatate în plus sau în minus să se refere la aceeași perioadă de gestiune și la
aceeași gestiune.
Nu se admite compensarea în cazurile în care s-a făcut dovada că lipsurile constatate la
inventariere provin din sustragerea sau din degradarea bunurilor respective din cauza vinovăției
persoanelor care răspund de gestionarea acestora.
Compensarea se face pentru cantități egale între plusurile și lipsurile constatate. În situația în
care cantitățile sorturilor supuse compensării la care s-au constatat plusuri sunt mai mari decât
cantitățile sorturilor admise la compensare la care s-au constatat lipsuri, se procedează la stabilirea
egalității cantitative prin eliminarea din calcul a diferenței în plus. Această eliminare se face începând
cu sorturile care au prețurile unitare cele mai scăzute, în ordine crescătoare. În caz contrar, când
lipsurile sunt mai mari decât plusurile constatate, se procedează, de asemenea, la stabilirea egalității
cantitative prin eliminarea din calcul a cantității care depășește totalul cantitativ al plusurilor.
Eliminarea se face începând cu sorturile care au prețurile unitare cele mai scăzute, în ordine
crescătoare.
Pentru bunurile la care sunt acceptate scăzăminte, în cazul compensării lipsurilor cu plusurile
stabilite la inventariere, scăzămintele se calculează numai în situația în care cantitățile lipsă sunt mai
mari decât cele constatate în plus. În acest caz, cotele de scăzăminte se aplică în primul rând la bunurile
la care s-au constatat lipsurile, iar dacă mai rămân diferențe cantitative în minus, cotele de scăzăminte
se pot aplica și asupra celorlalte bunuri admise în compensare, la care s-au constatat plusuri sau la care
nu au rezultat diferențe. Diferența stabilită în minus în urma compensării și aplicării tuturor cotelor de
scăzăminte, reprezentând prejudiciu pentru entitate, se recuperează de la persoanele vinovate, în
conformitate cu dispozițiile legale.
Explicații solicitate de la gestionar - Comisia de inventariere solicită explicații scrise de la
persoanele care au răspunderea gestionării bunurilor, respectiv a urmăririi decontării creanțelor, pentru
toate plusurile, lipsurile și deprecierile constatate la bunuri, precum și pentru pagubele determinate de
expirarea termenelor de prescripție a creanțelor sau din alte cauze. Pe baza explicațiilor primite și a
documentelor analizate, aceasta stabilește natura lipsurilor, pierderilor, pagubelor și deprecierilor
constatate, precum și natura plusurilor, propunând, în conformitate cu dispozițiile legale, modul de
regularizare a diferențelor dintre datele din contabilitate și cele faptice, rezultate în urma inventarierii.
Procesul-verbal privind rezultatele inventarierii- Rezultatele inventarierii se înscriu de comisia de
inventariere într-un proces-verbal, care trebuie să conțină, în principal, următoarele elemente: data
întocmirii, numele și prenumele membrilor comisiei de inventariere, numărul și data deciziei de numire
a acesteia, gestiunea/gestiunile inventariată/inventariate, data începerii și terminării operațiunii de
inventariere, rezultatele sale și concluziile.
De asemenea, acesta trebuie să includă propunerile comisiei cu privire la cauzele plusurilor și
lipsurilor constatate și persoanele vinovate, precum și propuneri de măsuri în legătură cu acestea,
volumul stocurilor depreciate, fără mișcare, cu mișcare lentă, greu vandabile sau fără desfacere
asigurată și propuneri de măsuri în vederea reintegrării lor în circuitul economic, propuneri de scoatere
din funcțiune a imobilizărilor corporale, respectiv din evidență a imobilizărilor necorporale, propuneri
de scoatere din uz a materialelor de natura obiectelor de inventar și declasare sau casare a unor stocuri,
constatări privind păstrarea, depozitarea, conservarea, asigurarea integrității bunurilor din gestiune,
precum și alte aspecte legate de activitatea gestiunii inventariate.
Propunerile cuprinse în procesul-verbal respectiv se prezintă, în termen de șapte zile lucrătoare
de la data încheierii operațiunilor de inventariere, administratorului, ordonatorului de credite sau
persoanei responsabile cu gestiunea entității. Acesta (aceasta) decide, cu avizele conducătorilor
compartimentelor financiar-contabil și juridic, asupra soluționării propunerilor făcute, cu respectarea
dispozițiilor legale.
Registrul-inventar- este un document contabil obligatoriu în care se înscriu rezultatele inventarierii
elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii, grupate după natura lor, conform
posturilor din bilanț. Aceste elemente au la bază listele de inventariere, procesele-verbale de
inventariere și situațiile analitice care justifică conținutul fiecărui post din bilanț.
În cazul în care inventarierea are loc pe parcursul anului, datele rezultate din această operațiune
se actualizează cu intrările și ieșirile din perioada cuprinsă între data inventarierii și cea a încheierii
exercițiului financiar, datele actualizate fiind apoi incluse în registrul-inventar. Operațiunea de
actualizare se efectuează astfel încât la sfârșitul exercițiului financiar să fie reflectată situația reală a
elementelor patrimoniale.
Completarea registrului-inventar se face în momentul în care se stabilesc soldurile tuturor
conturilor bilanțiere, inclusiv cele aferente impozitului pe profit, și ajustările pentru depreciere sau
pierdere de valoare, după caz.
Pe baza registrului-inventar și a balanței de verificare se întocmește bilanțul, parte componentă a
situațiilor financiare anuale, ale cărui posturi trebuie să corespundă cu datele înregistrate în
contabilitate, puse de acord cu situația reală a elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor
proprii, stabilită cu ocazia inventarului.

Anexe - Proceduri privind inventarierea elementelor patrimoniale conform OMFP nr.

2.861/2009
16