АСАDЕMIА DЕ STUDII ЕСОNОMIСЕ DIN MОLDОVА

DEPARTAMENTUL FINANŢE ŞI ASIGURĂRI

LUCRUL INDIVIDUAL

TEMA: REZULTATELE FINANCIARE ALE

ÎNTREPRINDERII ȘI ANALIZA
ACESTORA

A realizat:
Mihaela Pitaru
student gr. CONr - 222
învățământ cu frесvеnţă redusă

Соnduсătоr științific

Aureliu Mărgineanu

Conf. univ. dr.

Сhişinău-2024
 CUPRINS
INTRODUCERE…………………………………………………………………........................ 3
CAPITOLUL I. ABORDĂRI TEORETICE PRIVIND REZULTATELE FINANCIARE.... 4
1.1 Scopul şi componenţa situaţiilor financiare.............................................................................. 4
1.2 Principii de bază şi caracteristici calitative.............................................................................. 4
1.3 Formulele și conținutul situațiilor financiare. Bilanțul............................................................ 6
CAPITOLUL II. VENITURILE ȘI CHELTUIELILE ÎNTREPRINDERII...........
9
2.1 Conţinutul şi componenţa costurilor şi cheltuielilor întreprinderii............................................ 9
2.2 Conținutul și componența veniturilor......................................................................................... 11
2.3 Rezultatele financiare ale întreprinderii si metodele de calcul a lor........................................... 12
2.4 Rentabilitatea. Metode de calculare............................................................................................ 13
2.5 Conținutul, necesitatea și rolul previziunii financiare la întreprindere...................................... 15
2.6 Bugetul ca formă de previziune pe termen scurt........................................................................ 15
CAPITOLUL III. REZOLVAREA PROBLEMELOR.............................................................. 17
ÎNCHEIERE………………………………………………………………………....................... 20
BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………………........................ 21

2
 INTRODUCERE

Mediul economic este definit prin schimbări profunde care se produc cu o viteză foarte
rapidă. Aceste elemente pot genera unele riscuri care pot afecta activitatea agentului economic.
În scopul dezvoltării unei idei de afaceri se impune necesitatea identificării și evaluării riscului
prin utilizarea unor metode de protecție pentru evitarea eventualelor efecte negative asupra
performanțelor economico-financiare ale întreprinderii.
Actualitatea temei. În condiţiile economiei de piaţă, problemele ce ţin de determinarea
rezultatelor financiare realizate de agenţii economici şi de analiza acestora, se consideră a fi
actuale, deoarece fiecare unitate economică tinde spre obţinerea şi maximizarea profitului, şi nu
spre activarea cu pierderi. Respectiv, este necesar de a duce o evidență strictă şi corectă a
rezultatelor obţinute profitului/pierderii, pentru a fi posibilă analiza acestora, care va permite
stabilirea influenţei factorilor asupra profitului/pierderii, relevarea şi mobilizarea rezervelor de
sporire a profitului şi a rentabilităţii, existente la întreprindere.
Este important şi faptul, că trecerea la economia de piaţă necesită sporirea eficienţei
activităţii economico-financiare a întreprinderii, respectiv a rezultatelor financiare şi a
rentabilităţii, sporirea competitivităţii mărfurilor şi a serviciilor etc. Aceasta însă nu se poate
dezvolta fără întreprinderi profitabile, bine manageriate astfel că, odată cu redeschiderea
oportunităților în plan economic și îmbunătățirea mediului de activități economice din Republica
Moldova, sistemul economic să cunoască o evoluție firească atât din punct de vedere cantitativ,
dar mai ales și din punct de vedere calitativ.
In vederea analizei temei propuse identificăm următoarele obictive:
- studierea bazelor teoretice şi practice ale analizei rezultatelor financiare a
unităţilor economice;
- expunerea conţinutului economic al rezultatelor financiare (profitului/pierderii);
- prezentarea tuturor sarcinilor şi surselor informaţionale ale analizei rezultatelor
financiare.

3
 CAPITOLUL I. ABORDĂRI TEORETICE PRIVIND PREZENTAREA
SITUAȚIILOR FINANCIARE

1.1 Scopul şi componenţa situaţiilor financiare

Situaţiile financiare au drept scop prezentarea informaţiilor utile în luarea deciziilor

economice pentru o gamă largă de utilizatori cum ar fi: proprietarii (acţionarii, asociaţii),
creditorii, clienţii, salariaţii, autorităţile publice şi publicul. Pentru realizarea acestui scop
situaţiile financiare oferă informaţii despre:
1) active;
2) capital propriu;
3) datorii;
4) venituri şi cheltuieli;
5) fluxuri de numerar.
În funcţie de criteriile stabilite în Legea contabilităţii şi necesităţile informaţionale ale
utilizatorilor entitatea poate întocmi:
- situaţii financiare complete; sau
- situaţii financiare simplificate.
Situaţiile financiare complete cuprind:
- bilanţul;
- situaţia de profit şi pierdere;
- situaţia modificărilor capitalului propriu;
- situaţia fluxurilor de numerar;
- notele la situaţiile financiare.
Situaţiile financiare simplificate cuprind:
- bilanţul;
- situaţia de profit şi pierdere;
- nota explicativă.

1.2 Principii de bază şi caracteristici calitative

Situaţiile financiare se întocmesc în conformitate cu următoarele principii de bază:
1. Continuitatea activităţii – prevede întocmirea situaţiilor financiare pornind de la ipoteza că
entitatea îşi va continua în mod normal funcţionarea cel puţin pe o perioadă de 12 luni din data
raportării fără intenţia sau necesitatea de a-şi lichida sau reduce în mod semnificativ activitatea.
În cazul în care situaţiile financiare nu se întocmesc conform principiului continuităţii activităţii

4
trebuie prezentată baza de întocmire a situaţiilor financiare şi motivul pentru care entitatea nu
poate să-şi continue activitatea;
2. Contabilitatea de angajamente – impune recunoaşterea elementelor situaţiilor financiare, cu
excepţia elementelor situaţiei fluxurilor de numerar, pe măsura apariţiei acestora, indiferent de
momentul încasării/plăţii de numerar sau compensării în altă formă;
3. Separarea patrimoniului şi datoriilor – prevede prezentarea în situaţiile financiare doar a
informaţiilor despre patrimoniul şi datoriile entităţii, care trebuie contabilizate separat de
patrimoniul şi datoriile proprietarilor şi ale altor entităţi;
4. Necompensarea – constă în prezentarea distinctă în situaţiile financiare a activelor şi
datoriilor, veniturilor şi cheltuielilor. Compensarea reciprocă a activelor şi datoriilor sau a
veniturilor şi cheltuielilor nu se admite, cu excepţia cazurilor în care compensarea este permisă
de Standardele Naţionale de Contabilitate;
5. Consecvenţa prezentării – prevede menţinerea modului de prezentare şi de clasificare a
elementelor în situaţiile financiare de la o perioadă de gestiune la alta, cu excepţia cazurilor cînd:
- În urma unei modificări semnificative în natura activităţii entităţii sau în urma unei analize a
indicatorilor situaţiilor financiare, este mai relevantă o altă prezentare sau clasificare a
elementelor situaţiilor financiare ţinând cont de metodele şi procedeele politicilor contabile
elaborate conform SNC „Politici contabile, modificări ale estimărilor contabile, erori şi
evenimente ulterioare”;
- În Standardele Naţionale de Contabilitate a fost modificat modul de prezentare a elementelor
situaţiilor financiare.
Informaţiile din situaţiile financiare trebuie să corespundă următoarelor caracteristici
calitative:
1. Inteligibilitatea – informaţiile trebuie clasificate, caracterizate şi prezentate în mod clar şi
concis;
2. Relevanţa – informaţiile trebuie să fie importante pentru utilizatori şi să-i ajute pe aceştia să
evalueze evenimentele trecute, prezente sau viitoare, să confirme sau să corecteze evaluările lor
anterioare;
3. Credibilitatea – informaţiile trebuie să fie complete, neutre şi fără erori semnificative;
4. Comparabilitatea – situaţiile financiare trebuie să conţină informaţii comparative aferente
perioadei precedente pentru toate elementele raportate ale perioadei de gestiune curente, dacă
Standardele Naționale de Contabilitate nu permit altfel.
Pentru ca informaţiile din situaţiile financiare să corespundă caracteristicilor calitative
prevăzute în pct. 11 este necesar ca:
1) să se stabilească un echilibru între caracteristicile calitative ale informaţiilor financiare;
5
2) informaţiile să fie oportune pentru luarea deciziilor de către utilizatori;
3) beneficiile provenite din utilizarea informaţiilor să depăşească costul obţinerii acestora.

1.3 Formulele și conținutul situațiilor financiare. Bilanțul

Situaţiile financiare se întocmesc şi se prezintă anual. În cazul modificării datei de
raportare şi prezentării situaţiilor financiare pe o perioadă mai lungă sau mai scurtă de un an,
entitatea trebuie se dezvăluie:
1) perioada acoperită de situaţiile financiare;
2) motivul stabilirii unei perioade de gestiune mai lungi sau mai scurte de un an; şi
3) faptul că informaţiile din situaţiile financiare nu sînt pe deplin comparabile (de exemplu,
pentru entităţile nou înregistrate prima perioadă de gestiune se consideră perioada din data
înregistrării de stat a entităţii pînă la 31 decembrie al aceluiaşi an calendaristic. În cazul în care
înregistrarea de stat a entităţii are loc după 1 octombrie, prima perioadă de gestiune se consideră
perioada din data înregistrării de stat pînă la 31 decembrie al următorului an calendaristic).
Situaţiile financiare includ indicatorii activităţii tuturor filialelor, reprezentanţelor şi
subdiviziunilor entităţii amplasate pe teritoriul Republicii Moldova.
Situaţiile financiare se întocmesc în baza informaţiilor contabile după reflectarea
rezultatelor inventarierii pentru confirmarea existenţei şi stării activelor şi pasivelor.
Situaţiile financiare trebuie identificate şi separate de alte informaţii prezentate în acelaşi
document, de exemplu, în raportul anual al entităţii sau în prospectul de emisiuni a valorilor
mobiliare.
Entitatea trebuie să identifice în mod clar situaţiile financiare şi să evidenţieze în mod
special următoarele informaţii:
1) denumirea entităţii şi alte elemente de identificare;
2) data raportării sau perioada acoperită de situaţiile financiare;
3) activitatea de bază;
4) forma de proprietate;
5) forma juridică de organizare;
6) unitatea de măsură.
Erorile depistate la întocmirea situaţiilor financiare se corectează în conformitate cu SNC
„Politici contabile, modificări ale estimărilor contabile, erori şi evenimente ulterioare”.
Întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare cuprind următoarele etape:
1) efectuarea lucrărilor premergătoare întocmirii situaţiilor financiare cum ar fi:
inventarierea generală a elementelor contabile, decontarea cheltuielilor şi veniturilor anticipate
aferente perioadei de gestiune, determinarea şi reflectarea diferenţelor de curs valutar, întocmirea

6
înregistrărilor de corectare, determinarea cotei curente a activelor imobilizate şi datoriilor pe
termen lung etc.;
2) completarea formularelor situaţiilor financiare;
3) întocmirea notelor/notelor explicative la situaţiile financiare;
4) aprobarea, semnarea şi prezentarea situaţiilor financiare;
5) reformarea bilanţului.
Bilanţul prezintă poziţia financiară a entităţii şi include informaţii aferente soldurilor
existente la data raportării privind:
1) activele – resurse economice identificabile şi controlabile de către entitate ce provin din
fapte economice trecute din a căror utilizare se aşteaptă obţinerea unor beneficii economice;
2) capitalul propriu – mărimea rămasă în activele entităţii după scăderea datoriilor;
3) datoriile – obligaţii actuale ale entităţii provenite din fapte economice trecute a căror
stingere contribuie la o reducere a resurselor, purtătoare de beneficii economice.
În bilanţ totalul activelor este echivalent cu suma totalurilor capitalului propriu şi
datoriilor.
Activele sînt prezentate în bilanţ în ordinea creşterii lichidităţii acestora, iar datoriile în
baza creşterii exigibilităţii.
În funcţie de gradul de lichiditate, activele se divizează în:
1) active circulante, care reprezintă activele ce se aşteaptă să fie consumate în ciclul normal
de activitate, vîndute sau primite în termen de 12 luni sau care reprezintă numerar;
2) active imobilizate, care cuprind toate celelalte active, cu excepţia celor circulante.
Ciclul normal de activitate al unei entităţi reprezintă perioada de timp dintre momentul
achiziţionării activelor care sînt destinate procesării şi momentul transformării lor în numerar.
Când pentru o entitate acest ciclu nu este clar, durata lui se consideră 12 luni. Stocurile care sînt
vîndute, consumate, procesate şi creanţele care sînt achitate ca parte a ciclului normal de
activitate într-o perioadă ce depăşeşte 12 luni din data raportării, se consideră active circulante
(de exemplu, materia primă, materialele, producţia în curs de execuţie care necesită maturare şi
păstrare la entitatea de vinificaţie, fructele şi sucurile sulfitate sau congelate la entitatea de
conserve).
În funcţie de gradul exigibilităţii, datoriile se împart în:
1) datorii curente, care includ datoriile ce se aşteaptă să fie achitate sau decontate în termen
de 12 luni din data raportării;
2) datoriile pe termen lung, care cuprind toate celelalte datorii, cu excepţia celor curente.

7
 Datoriile comerciale şi cele faţă de angajaţi care sînt înregistrate ca parte componentă a
ciclului normal de activitate sînt datorii curente, chiar dacă ele sînt exigibile într-un termen ce
depăşeşte 12 luni din data raportării.
La data raportării entitatea determină cota curentă a activelor imobilizate şi a datoriilor pe
termen lung, care se reflectă în bilanţ, respectiv în componenţa activelor circulante şi/sau
datoriilor curente.
Creanţele, numerarul şi datoriile în valută străină se recalculează şi se reflectă în bilanţ în
conformitate cu SNC „Diferenţe de curs valutar şi de sumă”.

8
 CAPITOLUL II. VENITURILE ȘI CHELTUIELILE ÎNTREPRINDERII
2.1 Conţinutul şi componenţa costurilor şi cheltuielilor întreprinderii

Sistemul contabil bazat pe standardele naționale de contabilitate face distincție între

noțiunea de costuri și cea de cheltuieli.
Consumurile reprezintă resursele întreprinderii utilizate pentru fabricarea produselor,
prestarea serviciilor în scopul obţinerii venitului. Acestea sunt nemijlocit legate de procesul de
producţie, găsesc reflectarea materială în stocurile de producţie finită şi producţie în curs de
execuţie şi sunt recuperate în urma vînzării acestora.
În dependenţă de reflectarea costurilor în costul produselor finite deosebim consumurilor
directe şi costuri indirecte de producţie.
Consumurile directe – sunt costurile identificate nemijlocit pe un anumit produs: materii
prime si materiale energie, retribuirea muncii lucrătorilor din activitatea de producție.
Consumurile indirecte – sunt consumurile care nu pot fi identificate direct pe un produs,
ele fiind antrenate în deservirea si gestiunea subdiviziunilor de productie: amortizarea
mijloacelor fixe cu destinaţie productivă, costuri de întreţinere a aparatului de producţie în stare
de lucru etc. În raport cu modificarea consumurilor în dependenţă de volumul producţiei
fabricate deosebim costuri variabile şi costuri constante.
Consumurile variabile se modifica proporţional cu volumul producţiei lucrărilor
executate, serviciilor prestate. În aceasta categorie se includ: costuri de materii prime, energie,
apă şi combustibil, salariie personalului care lucrează în secţiile de producţie.
Costuri constante sunt costurile care rămân constante într-un anumit diapazon indiferent
de modificarea volumului producţiei fabricate.
În componenţa costuri care se includ în costul vânzărilor se prevăd urmatoarele articole:
1. Consumuri de materiale (materia primă, materialele, energia. caldura);
2. Consumuri privind retribuirea muncii(salarii, premiile);
3. Consumuriindirecte de producţie (costurile variabile si fixe).

Cheltuielile reprezintă resursele utilizate şi pierderile care apar ca rezultat al activităţii

economico-financiare şi nu sunt legate nemijlocit de procesul de producţie .
Spre deosebire de costuri, cheltuielile nu se includ în costul produselor fabricate ci se
reflectă în Raportul privind rezultatele financiare şi se scad din venituri la determinare profitului
net al perioadei de gestiune.
Cheltuielile se subdivizează în:
1. Cheltuielile activitaţii operaţionale cuprind:

9
 Costul vânzărilor:
- costul serviciilor şi lucrărilor prestate;
- valoarea contabilă a mărfurilor şi produselor vîndute etc.
Cheltuielile de distribuire:
- Cheltuieli cu personalul comercial;
- Cheltuieli privind amortizarea, întreţinerea şi reparaţia activelor imobilizate cu destinaţie
comercială;
- Cheltuieli cu ambalajele şi alte materiale utilizate la comercializarea produselor şi mărfurilor;
- Cheltuieli de transportarea produselor şi mărfurilor ;
- Cheltuieli de publicitate şi marketing;
- Cheltuieli privind reparaţiile şi deservirea produselor şi mărfurilor în perioada de garanţie;
- Cheltuieli privind creanţele comerciale compromise;
- Cheltuieli privind returnările şi reducerile;
- Alte cheltuieli de distribuire.
Cheltuieli administrative:
- Cheltuieli cu personalul administrativ;
- Cheltuieli privind amortizarea, întreţinerea şi reparaţia activelor imobilizate cu destinaţie
administrativă;
- Cheltuieli cu impozitele şi taxele, cu excepţia impozitului pe venit;
- Cheltuieli în scopuri de filantropie şi sponsorizare;
- Cheltuieli privind serviciile cu destinaţie administrativă;
- Cheltuieli de protocol (reprezentanţă);
- Cheltuieli privind delegarea personalului administrativ;
- Alte cheltuieli administrative;
Alte cheltuieli din activitatea operaţională
- Valoarea contabilă şi cheltuielile aferente altor active circulante;
- Cheltuieli privind sancţiunile;
- Cheltuieli privind dobânzile;
- Cheltuieli privind lipsurile şi pierderile din deteriorarea activelor imobilizate şi circulante;
- Cheltuieli privind creanţele compromise decontate, cu excepţia celor comerciale;
- Cheltuieli aferente evaluării stocurilor la valoarea realizabilă netă;
- Alte cheltuieli operaţionale.
2. Cheltuieli ale altor activităţi:
Cheltuieli cu active imobilizate:
- Valoarea contabilă şi cheltuielile aferente imobilizărilor necorporale ieşite;
10
- Valoarea contabilă şi cheltuielile aferente imobilizărilor corporale ieşite;
- Valoarea contabilă şi cheltuielile aferente investiţiilor financiare pe termen lung ieşite;
- Valoarea contabilă şi cheltuielile aferente investiţiilor imobiliare ieşite;
- Valoarea contabilă şi cheltuielile aferente altor active imobilizate ieşite;
- Cheltuieli privind provizioanele aferente activelor imobilizate;
- Pierderi din deprecierea activelor imobilizate ieşite;
- Alte cheltuieli cu active imobilizate.
Cheltuieli financiare:
- Cheltuieli din diferenţe de curs valutar;
- Cheltuieli din diferenţe de sumă;
- Cheltuieli privind redevenţele;
- Valoarea contabilă şi cheltuielile aferente activelor imobilizate şi circulante transmise cu titlu
gratuit;
- Cheltuieli aferente emisiunii şi operaţiunilor cu acţiuni proprii;
- Alte cheltuieli financiare.
Cheltuieli excepţionale:
- Cheltuieli privind calamităţile;
- Cheltuieli privind alte evenimente excepţionale;
- Alte cheltuieli excepţionale.
Cheltuieli privind impozitul pe venit
2.2 Conținutul şi componenţa veniturilor
Teoria financiară recunoaşte trei obiective ale întreprinderii: echilibrul financiar,
rentabilitatea şi creşterea economică. Pentru realizarea acestora, întreprinderea achiziţioneaza
factori de producţie, prin combinarea cărora, în anumite proporţii după anumite reguli, se produc
bunuri servicii din vînzarea cărora întreprinderea obţine venit.
Veniturile reprezintă afluxuri globale de avantaje economice obţinute de întreprindere pe
parcursul perioadei de gestiune sub formă de majorarea activelor sau micşorarea a datoriilor.
Cu alte cuvinte veniturile exprimă valoarea de bunuri si servicii realizate de întreprindere,
în decursul unei perioade, calculate la preţurile pieţei sumele rezultate din depunerile la bancă şi
instituţii financiare, din participarea la operaţiunile de vanzare- cumpărare a titlurilor, din
operaţiuni speculative, din alte operaţiuni ce nu contravin legislatiei ţării.
În funcţie de sursele de intrare, conform SNC veniturile se divizeaz în: venituri din
activitatea operaţională, venituri din activitatea neoperaţională.
1.Veniturile din activitatea operaţională cuprind:
Veniturile din vânzari care includ:
11
- Veniturile din vânzarea produselor, mărfurilor, prestarea serviciilor etc.
Alte venituri din activitatea operaţională:
- Venituri din ieşirea altor active circulante;
- Venituri din sancţiuni;
- Venituri din recuperarea prejudiciului material;
- Venituri din plusurile de active imobilizate şi circulante constatate la inventariere;
- Venituri din decontarea datoriilor cu termen de prescripţie expirat;
- Alte venituri operaţionale.
2.Venituri din alte activităţi:
Venituri din operaţiuni cu active imobilizate:
- Venituri din ieşirea imobilizărilor necorporale;
- Venituri din ieşirea imobilizărilor corporale;
- Venituri din ieşirea investiţiilor financiare pe termen lung;
- Venituri din ieşirea investiţiilor imobiliare;
- Venituri din ieşirea altor active imobilizate;
- Venituri din reluarea pierderilor din deprecierea activelor;
- Alte venituri din operaţiuni cu active imobilizate.
Venituri financiare:
- Venituri din diferenţe de curs valutar;
- Venituri din diferenţe de sumă;
- Venituri din redevenţe;
- Venituri din active imobilizate şi circulante intrate cu titlu gratuit;
- Venituri din dividende şi participaţii în alte entităţi;
- Venituri din dobânzi aferente altor activităţii;
- Alte venituri financiare.
Venituri excepţionale:
- Venituri din compensarea pierderilor din calamităţi;
- Venituri din compensarea pierderilor din alte evenimente.
2.3 Rezultatele financiare ale întreprinderii si metodele de calcul a lor
Indicatori ai rezultatelor activităţii economico-financiare (indicatorii profitabilității)-
orientaţi în stabilirea ritmului de creștere(sau descreștere) a rezultatelor financiare .În acest mod
pot fi indentificate domeniile de activitate în care s-au inregistrat rezultatele satisfăcatoare sau
pot fi luate măsuri pentru lichidarea cauzei obținerii unor rezultate scăzute.
Rezultatele actvității întreprinderii se exprimă prin următorii indicatori:

12
Venituri din vânzări - exprimă valoarea producției fizice realizate în decursul unei perioade;
însumeaza toate încasarile rezultate din vânzarea produselor, prestarea serviciilor(fara TVA);
VVz=Qv*Pv-TVA
unde:
Qv – volum producţiei vândute;
Pv – preţul de vânzare unitar;
TVA – taxa pe valoare adăugată.
Profitul Brut- reprezintă diferența dintre vânzarile nete și costul vânzărilor;
PB=VVz-CV
Rezultatul activității operaționale care se calculează ca diferența dintre veniturile
operaționale și cheltuielile operaționale.
RAO= PB + (alte venituri operaționale) – (Cheltuieli de distribuire) – (Cheltuieli
administrative) – (alte cheltuieli operaționale).
Rezultatul din alte activităţi calculat ca diferenţa dintre veniturile din alte activităţi și
cheltuielile din alte activităţi.
Profit (pierdere) perioadei de gestionare pâna la impozitare se obţine însumând
rezultatul activității operaţionale cu rezultatul altor activităţi.
RPGPI= RAO +RAA
Cheltuielile privind impozitul pe venit se determină ca:
Profit perioadei de gestionare până la impozitare se înmulţeşte la cota de impozitare.
Profitul net. Acest indicator exprimă venitul net realizat de întreprindere după achitarea
tuturor cheltuielilor fiscale (impozitul pe venit ) şi reprezintă averea acţionarilor care, în final,
determină capacitatea de autofinanţare a întreprinderii.
PN= RPGPI-Cheltuielile privind impozitul pe venit
Profitul Net rămâne la dispoziţia întreprinderii şi reprezintă principala sursă de creştere
economică.
El se repartizează în:
- constituirea fondului de remunerare a acţionarilor;
- constituirea fondului de rezervă;
- constituirea fondului de dezvoltare economică etc.

2.4 Rentabilitatea. Metode de calculare.

Indicatorii rentabilităţii. în conformitate cu sistemul actual de evidența contabilă, indicatorii
eficienţei utilizării potenţialului tehnico-economic şi financiar sunt reprezentaţi de indicatorii
rentabilităţii, structuraţi în trei grupe:
13
  rentabilitatea economică;
 rentabilitatea vînzărilor;
 rentabilitatea financiară.
Pe baza acestui sistem de indicatori, pot fi identificate domeniile de activitate în care s-au
înregistrat rentabilităţi scăzute sau nerentabilitate.
Nivelul eficienţei economice se măsoară cu ajutorul unui sistem de indicatori între care
cei ai rentabilităţii ocupă un loc deosebit de important.
Rentabilitatea reprezintă capacitatea întreprinderii de a realiza profit necesar reproducţiei,
dezvoltării şi remunerării capitalurilor întreprinderii. Măsura rentabilităţii este redată de un
sistem de rate de eficienţă, care măsoarară gradul în care se utilizează diverse resurse ale
întreprinderii.
Sistemul de rate de rentabilitate include:
I. Rata rentabilităţii vânzărilor (Rv)
𝐏𝐫𝐨𝐟𝐢𝐭 𝐛𝐫𝐮𝐭 ∗𝟏𝟎𝟎%
Rv=
𝐕â𝐧𝐳ă𝐫𝐢 𝐧𝐞𝐭𝐞
Indicatorul indică profitul care se obţine la un leu vânzări.
II .Rata rentabilităţii activelor (rentabilitatea economică)
Rentabilitatea economică exprimă gradul de valorificare al capitalului total, al capitalului
fix şi al capitalului circulant. Rentabilitatea activelor reflecta câte unităţi monetare au fost
necesare întreprinderii pentru obţinerea unei unitati convenţionale de profit, indiferent de sursa
atragerii acestor mijloace. Nivelul rentabilităţii economice se măsoară prin intermediul ratelor de
rentabilitate, pornind de la un rezultat financiar (profit până la impozitare, din activitatea
operaţională, profit net) şi ansamblul mijloacelor economice utlizate, precum:
𝐏𝐫𝐨𝐟𝐢𝐭 𝐩â𝐧ă 𝐥𝐚 𝐢𝐦𝐩.∗𝟏𝟎𝟎% 𝐏.𝐍 ∗𝟏𝟎𝟎%
1. Rentabilitatea activ( Ra) = sau Ra =
𝐓𝐨𝐭𝐚𝐥 𝐀𝐜𝐭𝐢𝐯 𝐓𝐨𝐭𝐚𝐥 𝐚𝐜𝐭𝐢𝐯
𝐏𝐫𝐨𝐟𝐢𝐭 𝐩â𝐧ă 𝐥𝐚 𝐢𝐦𝐩𝐨𝐳𝐢𝐭𝐚𝐫𝐞 ∗𝟏𝟎𝟎%
2. Rentabilitatea Mijl. Fixe(Rmf) =
𝐕𝐚𝐥𝐨𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐦𝐞𝐝𝐢𝐞 𝐚𝐧𝐮𝐚𝐥ă 𝐚 𝐌𝐅
𝐏𝐫𝐨𝐟𝐢𝐭 𝐩â𝐧ă 𝐥𝐚 𝐢𝐦𝐩𝐨𝐳𝐢𝐭𝐚𝐫𝐞 ∗𝟏𝟎𝟎%
3. Rentabilitatea A.Circulante(Rac) =
𝐕𝐚𝐥𝐨𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐦𝐞𝐝𝐢𝐞 𝐚 𝐀𝐂
𝐏𝐫𝐨𝐟𝐢𝐭 𝐩â𝐧ă 𝐥𝐚 𝐢𝐦𝐩𝐨𝐳𝐢𝐭𝐚𝐫𝐞 ∗𝟏𝟎𝟎%
4. Rentabilitatea Capitalului Perm(Rcp) =
𝐂𝐚𝐩𝐢𝐭𝐚𝐥 𝐏𝐞𝐫𝐦𝐚𝐧𝐞𝐧𝐭
III.Rentabilitatea Financiară.
Rentabilitatea financiară ( Rf). Exprimă capacitatea întreprinderii de a realiza profit net
prin capitalurile proprii angajate în activitatea sa. Rentabilitatea financiară reflectă scopul final al
acţionarilor unei întreprinderi, exprimat prin rata remunerare a investiţiei de capital făcută de

14
aceştia în procurarea acţiuni- ntreprinderii sau a reinvestirii totale sau parţiale a profiturilor ce le
revin pe drept se calculează conform formulei:
𝐏𝐫𝐨𝐟𝐢𝐭 𝐍𝐞𝐭 ∗𝟏𝟎𝟎%
Rentabilitatea Financiară (Rf) =
𝐂𝐚𝐩𝐢𝐭𝐚𝐥 𝐏𝐫𝐨𝐩𝐫𝐢𝐮
Este necesar ca rata rentabilităţii financiare să fie superioară ratei dobânzii pe piaţă, ceea ce
conduce la creşterea cursului bursier al acţiunilor, la atragerea noilor acţionari.
2.5 Conținutul, necesitatea și rolul previziunii financiare la întreprindere
Prin planificare se înţelege programarea coordonarea şi conduncerea pe bază de plan a
activităţii întreprinderii. Planificarea reprezintă o funcţie specilă a procesului de gestiune,
deoarece nu se referă la un singur eveniment ci cuprinde toată activitetea întreprinderii şi
constituie un proces de determinare a acţiunilor care urmează să fie efectuate în viitor.
O altă expresie utilizată în acest sens este acea de previziune care are ca scop anticiparea
mişcării viitoare a factorilor de producţie şi a rezultatelor combinării acestora sub formă de
flixuri monetare şi reale Previziunea financiară reflectă ansamblu activităţilor prin intermediul
cărora se determină necesarul de resurse financiare şi se stabilesc cele mai eficiente modalităţi de
procurare a acestora în vederea asigurării înfăptuirii în practică a obiectivelor şi acţiunilor, cu
costuri şi riscuri minime. Planificarea afacerii unei întreprinderi poate fi împărţită în două mari
categorii:
 planificare strategică- de lungă durată;
 planificare operaţională -de scurtă durată.
Fiecare întreprindere are un anumit obiectiv strategic. Majorarea profitului, menţinerea pe
piaţă deţinerea poziţiei de lider într-o anumită ramură. In vederea realizării acestui obiectiv se
efectuiază planificarea strategică, care cuprinde patru tipuri de activităţi:
 distribuirea resurselor(repartizarea resurselor limitate);
 adaptarea la mediul extern(îmbunătăţirea relaţiilor întreprinderii cu mediul înconjurător;
 coordonarea internă(indentificarea aspectelor slabe şi forte);
 previziunea strategucă(perfecţionarea sistemetică a modului de gîndire al managerilor).
O altă categorie a planificării este planificarea operaţională de scurtă durată, ea presupune
previziunea vînzărilor, a veniturilor şi activelor necesare, confor diferitor strategii de producţie şi
de mmarketing adoptate şi apoi luare unei decizii privind modul de acoperire a necesarului de
fonduri pentru finanţare.
2.6 Bugetul ca formă de previziune pe termen scurt
Instrumentele de realizare a planificării financiare sunt bugetele. Bugetu este expresia
valorică a volumului de producţie ce urmează să fie fabricat şi comercializat într-o perioadă
anume, reflectă nivelul veniturilor ce urmează a fi obţinute, nivelul consumurilor şi cheltuielilor
15
ce urmează a fi efectuate în acest scop, mărimea capitalului financiar ce trebuie mobilizat pentru
realizarea scopurilor propuse.
Bugetul este, deci, previziunea cifrată a afectărilor de resurse şi a asigurărilor de
responsabilităţi pentru realizarea obiectivelor întreprinderii în condiţii rentabile.
Procesul bugetar al întreprinderii cuprinde:
Stabilirea sistemului (structurii) bugetar:
 bugete operaţionale, care includ: bugetul vânzărilor, bugetul producţiei, bugetul
resurselor materiale, bugetul salariilor, bugetul resurselor generale şi administrative,
bugetul cheltuielilor comerciale;
 bugetul financiar, care include: bugetul de investiţii, bugetul circulaţiei băneşti, bilanţul
contabil.
Elaborarea şi aprobarea bugetelor. Această etapă a procesului bugetar presupune parcurgerea
a patru etape:
 identificarea obiectivelor întreprinderii, pentru anul de plan, ce rezultă din planificarea
strategică;
 realizarea de studii pregătitoare privind piaţa factorilor de producţie şi piaţa de desfacere,
piaţa financiară şi piaţa furnizorilor de materii prime şi materiale;
 elaborarea proiectului de bugete, ca rezultat al testării diferitelor scenarii şi al negocierii
lor între diferitele compartimente şi cu conducerea generală a întreprinderii;
 întocmirea şi aprobarea bugetelor, cu detalieri pe segmente de piaţă şi pe perioade
operative de gestiune;
Stabilirea responsabilităţilor pe fiecare subdiviziune pentru realizarea practică a prevederilor
bugetare;
Monitorizarea şi analiza cauzelor apariţiei disfuncţionalităţilor, stabilirea măsurilor de
redresare.
Bugetul serveşte, în acelaşi timp, drept un sistem de control al menţinerii în permanenţă a
echilibrului financiar la întreprindere.
Echilibrul financiar se exprimă prin relaţiile de egalitate dintre activele patrimoniale şi
resursele lor de constituire, dintre încasări şi plăţi, dintre venituri şi cheltuieli.

16
 CAPITOLUL III. REZOLVAREA PROBLEMELOR
Exemplul 1.
Cunoscând structura veniturilor şi cheltuielilor întreprinderii să se calculeze indicatorii
profitabilităţii (profitul brut, rezultatul activităţii economico – financiare, rezultatul perioadei de
gestiune până la impozitare, profitul net).
Indicatorii mii, lei
Vânzări nete 40 300
Constul Vânzărilor 28 000
Alte venituri operaționale 4 000
Cheltuieli comerciale 3 800
Cheltuieli generale și administrative 5 500
Alte cheltuieli operaționale 1 560
Venituri din ieșirea activelor financiare pe termen lung 5 000
Venituri din devidente 2 500
Cheltuieli din ieșirea activelor financiare pe termen lung 3 000
Venituri din diferențe de curs valutar 1 000
Cheltuieli privind diferențele de curs valutar 2 000

Rezolvare:
• Profitul Brut: 40 300 – 28 000 = 12 300 mii lei
• Rezultatul activităţii operaţionale: 12 300+ 4 000 – 5 500 - 1 560 – 3 800 = 5 440 mii
lei
• Rezultatul altor activităţi: (5 000 + 2 500 + 1 000) - (3 000 + 2 000)= 3 500 mii lei
• Profitul perioadei de gestiune până la impozitare: 5 440 + 3 500 = 8 940 mii lei
• Cheltuieli privind impozitul pe venit: 8 940 x 12% = 1 072,8 mii lei
• Profit net: 8 940 – 1 072,8 = 7 867,2 mii lei

Exemplul 2.
Cunoscând structura veniturilor şi cheltuielilor întreprinderii, să se calculeze indicatorii
profitabilităţii (profitul brut, rezultatul activităţii economico-financiare, rezultatul perioadei de
gestiune până la impozitare, profitul net).
Indicatorii mii, lei
Venitul din vânzări 120 000
Costul vânzărilor 74 230
Cheltuieli administrative 7 800

17
Venituri din active circulante 15 800
Venituri din recuperarea prejudiciului material 1 800
Cheltuieli privind dobânzile 2 400
Cheltuieli din transportarea produselor și mărfurilor 590
Cheltuieli privind sancțiunile 1 200
Profit din Alte Activități 12 900

Rezolvare:
• Profitul Brut: 120 000 – 74 230 = 45 770 mii lei
• Rezultatul activităţii operaţionale: 45 770 - 7 800 - 590 = 37 380 mii lei
• Rezultatul altor activităţi: 15 800 -2 400 = 13 400 mii lei
• Profitul perioadei de gestiune până la impozitare: 37 380 + 13 400 = 50 780 mii lei
• Cheltuieli privind impozitul pe venit: 50 780 x 12% = 6 093,6 mii lei
• Profit net: 50 780 – 6 093,6 = 44 686,4 mii lei

Exemplul 3.
Cunoscând structura veniturilor şi cheltuielilor întreprinderii, să se calculeze indicatorii
profitabilităţii (profitul brut, rezultatul activităţii economico-financiare, rezultatul perioadei de
gestiune până la impozitare, profitul net).
Indicatorii mii, lei
Venituri din vânzări 55 300
Costul vânzărilor 32 800
Alte venituri operaționale 3 500
Cheltuieli de distribuire 4 100
Cheltuieli administrative 4 500
Alte cheltuieli operaționale 1 700
Venituri aferente imobilizărilor necorporale ieșite 5 500
Venituri din devidente 3 050
Cheltuieli aferente imobilizărilor necorporale ieșite 2 850
Venituri din diferențe de curs valutar 200
Cheltuieli privind diferențele de curs valutar 1 700
Venituri excepționale 1 500
Cheltuieli excepționale 1 350

Rezolvare:

18
• Profitul Brut: 55 300 – 32 800 = 22 500 mii lei
• Rezultatul activităţii operaţionale: 22 500 + 3 500 – 4 100 – 4 500 – 1 700 = 15 700
mii lei
• Rezultatul altor activităţi: (3 050 + 200 + 1 500) – (1 700 + 1 350) = 1 700 mii lei
• Profitul perioadei de gestiune până la impozitare: 15 700 - 1 700 = 14 000 mii lei
• Cheltuieli privind impozitul pe venit: 14 000 x12% = 1 680 mii lei
• Profit net: 14 000 – 1 680 = 12 320 mii lei

19
 ÎNCHEIERE
Situaţiile financiare au drept scop prezentarea informaţiilor utile în luarea deciziilor
economice pentru o gamă largă de utilizatori cum ar fi: proprietarii (acţionarii, asociaţii),
creditorii, clienţii, salariaţii, autorităţile publice şi publicul.
Situaţiile financiare includ indicatorii activităţii tuturor filialelor, reprezentanţelor şi
subdiviziunilor entităţii amplasate pe teritoriul Republicii Moldova.
Situaţiile financiare se întocmesc în baza informaţiilor contabile după reflectarea
rezultatelor inventarierii pentru confirmarea existenţei şi stării activelor şi pasivelor.
În prezent, un rol fundamental în condițiile concurențiale de piață îi revine performanței
obținute de entitate în procesul desfășurării activității economico-financiare.
În opinia mai multor autori, obiectivul de bază al entităților este maximizarea profitului.
Realitatea economică demonstrează veridicitatea acestei opinii, fiindcă doar existența unui profit
suficient la entitate permite dezvoltarea și modernizarea potențialului tehnic și economic.
Profitul stă la baza calculării mai multor indicatori economico-financiari, care
caracterizează calitatea performanțelor unității economice și stau la baza luării deciziilor
economice de către absolut toți utilizatorii.
Conform prevederilor SNC „Prezentarea situațiilor financiare” rezultatul financiar nu este
altceva decât profitul sau pierderea calculată ca diferență între veniturile şi cheltuielile perioadei
de gestiune. Din punctul de vedere al conținutului economic, rezultatul financiar se prezintă sub
formă de profit sau pierdere.
Profitul este impozabil, el fiind disponibil numai după plata obligației fiscale aferente
(impozitul pe profit). Astfel, profitul efectiv se determină prin diminuarea profitului obținut cu
impozitul pe profit. Ceea ce ramâne la dispoziția agentului economic reprezintă profitul admis
(statul este cel care instituie nivelul impozitului pe profit și deci partea din profitul brut ce
ramâne la dispoziția agenților economici).
Operațiile desfășurate de întreprinderi degajă un surplus financiar care este reinvestit în
alte operațiuni pentru obținerea unui excedent de rentabilitate final (rezultatul net), influențând
contul de rezultate. Analiza rezultatelor societății se realizează pe baza contului de profit și
pierdere. Acesta sintetizează pentru o perioadă de activitate dată, un exercițiu financiar,
ansamblul fluxurilor economice generatoare de venituri și cheltuieli și arată cum s-a ajuns de la
starea patrimonială inițială la cea finală reflectate în bilanțurile de la începutul și sfârșitul
exercițilui.

20
 BIBLIOGRAFIE
1. Standardul Național de Contabilitate (SNC) „Prezentarea situaţiilor financiare” a intrat în
vigoare de la 01 ianuarie 2020, aprobat prin Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 48 din 12
martie 2019. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 101-107 din 22 martie
2019.
2. GRIGOROI, et al. Contabilitatea întreprinderii. Chișinău: Cartier, 2021. 800 p. ISBN
978-9975-86-456-5.
3. https://invest.gov.md/ro/incentivestaxes/#:~:text=impozitul%20pe%20venit%20este%20
de,Portului%20Interna%C8%9Bional%20Giurgiule%C8%99ti%20%2D%203%25%3B
4. https://www.rasfoiesc.com/business/economie/Rezultatele-financiare-ale-int73.php

21