UNIVERSITATEA POLITEHNICA din BUCUREŞTI

FACULTATEADEANTREPRENORIAT,
INGINERIA ŞI MANAGEMENTUL AFACERILOR
SPECIALIZAREA INGINERIA ŞI MANAGEMENTUL
AFACERII

Lucrare de cercetare
Calitatea activității financiare redată
prin bilanțul contabil
S.C Instal Montaj Sisteme Antiincendiu
S.R.L

Student,
Pancu Mariana Angelica
Cuprins Cercetare II
Capitolul II ..........................................................................................................................................1
Analiză pe bază de bilanț.....................................................................................................................1
2.1 Rolul analizei financiare .............................................................................................................1
2.2 Componența analizei financiare ................................................................................................3
2.3 Abordări contemporane privind bilanțul contabil .....................................................................4
2.3.1 Noțiuni privind bilanțul și importanța lui .............................................................................6
2.3.2Delimitări și definiții suplimentare pentru elemetntele bilanțului ........................................8
2.4 Tipuri de bilanț ..........................................................................................................................9
2.5 Conținutul și structura bilanțului ...............................................................................................9
2.5.1Elementele bilanțului contabil .............................................................................................9
2.5.2Caracteristicile și clasificarea elementelor patrimoniale ..................................................... 10
2.5.3 Operațiie economice ce influențează modificările bilanțiere ............................................. 14
2.6Analiza rezultatelor .................................................................................................................. 15
2.7 Analiza echilibrelor financiare ale bilanţului............................................................................. 19
2.7.1Fondul de rulment ............................................................................................................. 20
2.7.2 Necesarul de fond de rulment .......................................................................................... 21
2.7.3 Trezoreria ......................................................................................................................... 23
Capitolul III ....................................................................................................................................... 25
Imbunatatirea competitivitatii organizatiei industriale prin managementul proceselor de afacri (MPA)
......................................................................................................................................................... 25
3.1 Competitivitatea firmei ........................................................................................................... 25
3.2 Diagnosticul economic-financiar al firmei ................................................................................ 27
3.3 LUCRARILE PREMERGATOARE INTOCMIRII BILANTULUI CONTABIL .......................................... 29
3.4 MODIFICARI ASUPRA BILANTULUI PROVOCATE DE OPERATIILE ECONOMICE ........................... 37
3.5 Analiza contabila ..................................................................................................................... 39
 Introducere
Ca unul dintre instrumentele principale și caracteristice ale metodei contabilităţii, bilanţul
contabil îndeplineşte mai multe funcţii a căror cunoaştere este necesară pentru a-l utiliza în
raport cu rolul deosebit pe care-l are în sistemul de informaţie al întrepinderii, dobândind
atribuţii financiar-economice cu caracter informaţional, de analiză, de control gestionar,
documentar şi previziune deoarece prezintă starea şi mişcarea elementelor patrimoniale, bilanţul
se instituie ca cel mai sistematic model de control gestionar atât în ceea ce priveşte situaţia
patrimonială la un moment dat, cât şi sub raportul schimbărilor intervenite în volumul şi
structura elementelor componente în decursul perioadei de timp.
Pozitia finaciara a unei intreprinderi este definită de resursele economice pe care le
controlează, de structura financiară a activelor, datoriilor şi capitalului propriu, de lichiditatea şi
solvabilitatea valorilor economice şi de capacitatea sa de a se adapta la schimbările mediului în
care îşi desfăşoară activitatea.
O intreprindere are o pozitie financiara pozitiva in cazul in care capitalul propriu este mai
mare sau cel putin egal cu datoriile cu valoare economica. Aceasta conditie indica faptul ca
intreprinderea, ca subiect de drept, are posibilitatea sa plateasca obligatiile fata de terti, atat pe
parcursul desfasurarii activitatii sale cat si la lichidarea sa.
Poziţia financiară se determină pe baza informaţiilor din bilanţ, şi performanţa pe baza contului
profit şi pierdere.Prin analizei efectuata cu ajutorul bilantului financiar se poate aprecia daca
intreprinderea are o buna pozitie financiara, daca valoarea reala a firmei este mai mare decat cea
contabila, are un grad ridicat al autonomiei financiare si un grad scazut al riscului financiar
exprimat prin solvabilitatea acesteia.
Proiectul ,, Poziția financiară redată prin bilanțul contabil la societatea Instal Montaj
Sisteme Antiincendiu “ este structurată pe patru capitole , în care este prezentat bilanțul contabil
conform standardelor și analiza poziției financiare.
Lucrarea conține noțiuni teoretice și practice ale bilanțului contabil astfel încat , pe baza
acestuia, să se poată reda statutul financiar al societății .
Aceasta începe prin a relata evoluția , importanța și rolul bilanțului economic de la
începutul secolului al XIX-lea până în prezent, și continuă cu prezentarea tipurilor, funcțiilor și
cu conținutul acestuia.
În capitolul 2 al acestui proiect, este prezentată societatea , care prin prisma situațiilor sale
financiare din anul 2016, este evidențiată tema acestei lucrări. În primele paragrafe , sunt
introduse profilul companiei , acționarii societății cu modificările ce au avut loc de la finanțarea
societății până în anul 2015. De asemenea, este descris și mediul de marketing al societății ,
elemente ale macromediului și micromediului acesteia, fiind redați doar principali factori din
cadrul acestor elemente.
Proiectul se continuă prin a expune situața financiară a societății tratată ca studiu de caz al
lucrării. În cadrul capitolului 3 , sunt analizate elementele patrimoniale ale înreprinderii. Pe baza
bilanțului economic, sunt calculate și analizate ratele de structură de activ și pasiv ale bilanțului .
Sfârșitul lucrării conține un studiu de caz în care se determină poziția financiară a
întreprinderii. Acest ultim capitol începe prin a prezenta datele tehnice ale unei lucrări de
instalație a unui sistem antiincendiu cu ajutorul hidranților exteriori finalizând cu un plan
tehnico-economic al lucrării cu ajutorul căruia se determină poziția financiară a întreprinderii.
 Capitolul II

Analiză pe bază de bilanț

2.1 Rolul analizei financiare

Necesitatea şi utilitatea analizei financiare ca instrument de supraveghere a activităţii şi
performanţelor întreprinderii se concretizează prin impactul complex şi permanent asupra
deciziilor privind opţiunile în alocarea resurselor, dimensiunea alocării, respectiv investirii şi
eficienţautilizării lor în vederea asigurării marjei concurenţiale şi a viabilităţii.Există opinii
diferite cu privire la definiţia analizei financiare.
Astfel, analiza financiară estedefinită ca fiind activitatea de diagnosticare a stării de
performanţă financiară a întreprinderii laîncheierea exerciţiului. Ea îşi propune să stabilească
punctele tari şi punctele slabe ale gestiuniifinanciare în vederea fundamentării unei noi
strategii de menţinere şi de dezvoltare într-un mediuconcurenţial.
Analiza financiară este un instrument deosebit de preţios de care dispun factorii dedecizie
pentru a cerceta şi evalua o stare de fapt din domeniul financiar contabil.
Analiza financiarăconduce la un diagnostic al întreprinderii.
Rezultatele analizei financiare se adresează administratorilor, acţionarilor actuali sau
potenţiali, analiştilor financiari, participanţilor la viaţa întreprinderii, persoanelor
juridicefinanţatoare (bănci, organisme financiare, societăţi-mamă, alte întreprinderi), statului,
precum şialtor întreprinderi susceptibile de a participa la o absorbţie sau de a face o ofertă
publică decumpărare.Aceşti utilizatori sunt hotărâtori în luarea diverselor decizii, cum ar fi:
 decizii de gestiune a unei întreprinderi;
 decizii de cumpărare sau vânzare de titluri;
 decizii de acordare sau refuz al unui credit;
 decizii de achiziţionare totală sau parţială a întreprinderii.
Studiul financiar efectuat în întreprinderi se numeşte analiză financiară internă, care
sediferenţiază de analiza financiară externă efectuată de analişti externi.
Aceste analize, atât analizafinanciară internă cât şi analiza financiară externă, au mai multe
obiective:
 permit la intervale regulate să se facă o analiză asupra gestionării trecute,
asuprarealizării echilibrelor financiare, asupra rentabilităţii, solvabilităţii, lichidităţii
şiriscului financiar al întreprinderii;
 stau la baza deciziilor luate atât de direcţia generală cât şi direcţia financiară cu privire
la investiţii, finanţare, distribuţia dividendelor, etc.;
 constituie baza previziunilor financiare;
 servesc ca instrument de control de gestiune.
Pentru administratori, importanţa diagnosticului dat prin analiza financiară
estefundamentală, deoarece aduce clarificări necesare luării deciziilor, nu numai în politica
financiarăci şi în politica generală a întreprinderii.
Acţionarii, persoane fizice sau juridice, sunt directinteresaţi de calculul valorii
întreprinderii pentru că ei furnizează capitalul de risc. Analizafinanciară are un rol deosebit în
determinarea valorii economice, a forţelor şi slăbiciunilor întreprinderii, cu scopul de a evita

1
expunerea sa la dificultăţile ce decurg din relaţiile cu alteîntreprinderi mai puţin
viabile.Instrumentele analizei financiare reprezintă o metodă sau o tehnică care serveşte la:
 măsurarea eficacităţii pe plan financiar a acţiunilor trecute;
 aprecierea performanţelor financiare;
 luarea deciziilor şi evaluarea consecinţelor deciziilor asupra viitorului întreprinderii;
 evaluarea situaţiei financiare.Instrumentele analizei financiare sunt orientate spre
viitor, în timp ce instrumentele analizeicontabile vizează cunoaşterea trecutului.
Sursa de date pentru analiza financiară o constituiedocumentele contabile de sinteză:
 bilanţul,
 contul de profit și pierdere
 anexa la bilanţ
În cadrul analizei financiare un rol deosebit ocupă şi informatica, deoarece cu
ajutorulcalculatoarelor se poate realiza o bună evidenţă a stocurilor, calculul indicatorilor,
calcululechilibrelor financiare, efectuarea previziunilor financiare plecând de la anumite
ipoteze, realizareade analize de sensibilitate şi simulări, analiza şi calculul soldurilor
intermediare de gestiune.
Pentru realizarea analizei financiare pot fi utilizate numeroase instrumente. Ele vor
contribui la descoperirea simptomelor financiare care indică existenţa unor probleme.
Deci,analistul financiar va căuta să descopere anumite simptome în momentul analizei
financiare şi apoimodul de determinare a cauzelor care le-au produs.
Analiza financiară ajută la identificarea activităţii nesatisfăcătoare a întreprinderii şi la
stabilirea măsurilor care vor influenţa rezultatele în viitor. Prin cunoaşterea postfaptică,
curentă şi previzională a activităţii agenţilor economici a rezultatelor interne şi a cauzelor care
le-au generat, analiza contribuie la cunoaşterea continuă a eficienţei utilizării resurselor
umane, materiale şi financiare.
Deoarece obiectivul principal al unei întreprinderi îl constituie maximizarea valorii
patrimoniului, eficienţa cu care a fost folosit capitalul investit constituie obiectivul central al
diagnosticului financiar.
Obiectivele de bază ale analizei financiare le constituie:
 descoperirea şi mobilizarea rezervelor interne
 diagnoza şi reglarea activităţii întreprinderii
 întărirea autonomiei economico – financiare
 creşterea eficienţei economice
 fundamentarea deciziilor financiare
 informarea întreprinderii cu cerinţele standardelor şi cu nivelul concurenţei pe diferite
pieţe.
Îndeplinind o dublă funcţie de diagnoză şi reglare, analiza economico- financiară constituie
un instrument indispensabil al conducerii eficiente a activităţii întreprinderii.
Analiza financiară fundamentează întreaga politică economico- financiară viitoare a
întreprinderii, constituie o condiţie cheie pentru elaborarea şi aplicarea unor decizii raţionale,
stă la baza efectuării de expertize şi negocieri vizînd estimarea valorii întreprinderii în cazul
privatizării, reorganizării sau vînzării activelor.
Analiza financiară îndeplineşte următoarele funcţii:

2
  de informare
 de evaluare a potenţialului tehnico-economic
 de realizare a gestiunii eficiente a patrimoniului întreprinderii
 de realizare a relaţiilor cu mediul extern
Reieşind din cele expuse rolul analizei economico-financiare poate fi sistematizat astfel:
 analiza financiară reprezintă un mijloc indispensabil în elaborarea unor planuri reale,
temeinice fundamentate din p. de v. ştiinţific;
 analiza financiară în acelaşi timp este un instrument operativ de cunoaştere şi de
reglare a procesului îndeplinirii planului;
 analizei financiare îi revine rolul de a contribui la asigurarea unui echilibru permanent
la îmbunătăţirea rezultatelor economico-financiare.
2.2 Componența analizei financiare
La nivelul agentului economic sistemul de informare necesar analizei se formează din 2
mari categorii de surse:
1.Sursele interne care reflectă funcţia propriu-zisă a întreprinderii, stările acesteia în
anumite momente şi este asigurată de sistemele de evidenţă contabilă.
Sursa principală necesară analizei financiare o constituie raportul financiar care este
alcătuit din :
 bilanţul contabil , care furnizează conducerii întreprinderii elementele de bază
necesare pentru selectarea direcţiilor de dezvoltare, modelelor de optimizare a
procesului de producţie şi de desfacere politicii financiare, investiţionale şi de
creditare. Bilanţul contabil creează condiţii de analiză a proceselor şi fenomenelor din
sfera de interes a agenţilor economici sub aspect dialectic pentru determinarea relaţiei
dintre cauze şi efecte în vederea luării măsurilor de reglare şi de stabilire a unor
norme.
 raportul privind rezultatele financiare , care evidenţiază veniturile şi cheltuielile pentru
o anumită perioadă de timp, grupate în funcţie de natura lor precum şi rezultatul
exerciţiului concretizat în profit sau pierdere. Scopul urmărit de acest raport este de a
prezenta rezultatul unei afaceri comparînd venitul obţinut în decursul unei perioade cu
cheltuielile efectuate pentru obţinerea profitului, oferind posibilităţi de a urmări în
evoluţie sarcinile stabilite pentru întreprindere şi de a furniza informaţii necesare
pentru luarea deciziilor.
 raportul privind fluxul mijloacelor băneşti sintetizează tranzacţiile în numerar pentru o
anumită perioadă de timp. Este destinat să arate modul în care activităţile întreprinderii
au afectat lichiditatea şi solvabilitatea acestuia, relaţia dintre fluxurile de numerar din
activitatea operaţională, investiţională şi financiară. Acest raport oferă informaţii
necesare analizei surselor de încasări şi plăţi în numerar.
 raportul privind fluxul capitalului propriu furnizează informaţii privind structura
capitalului propriu;
 anexele raportului financiar
2.Surse externe sunt necesare orientării activităţii întreprinderii şi adaptării ei la
schimbările ce pot avea loc brusc în mediul economic şi ajută la dimensionarea unor noi
obiective strategice.
Informaţiile externe în funcţie de natura domeniului la care se referă pot fi structurate
astfel:

3
  tehnologiceeconomico-financiare
 juridice
 fiscale
Informaţiile utilizate trebuie să satisfacă următoarele cerinţe:
 utilitatea
 profunzimeavechimea informaţiei
 costul
 executarea informaţiei
În practica cotidiană munca de analiză economico-financiară necesară procesului
managerial trebuie să parcurgă următoarele etape:
 stabilirea tematicii, care conţine principalele aspecte şi probleme ale activităţii
economico-financiare supuse investigării.
 culegerea şi sistematizarea informaţiei economico-financiare
 prelucrarea şi studierea datelor
 formularea concluziilor, pe baza cărora se vor stabili şi se vor lua măsuri ce vor
permite îmbunătăţirea rezultatelor activităţii economico-financiare.
2.3 Abordări contemporane privind bilanțul contabil
1.Un prim studiu tratează la conceptul de patrimoniu.
Bilanțul ajută la determinarea, studierea și cunoașterea patrimoniului.
Bilanțul poate fi interpretar din doua puncte de vedere :
a) Din punct de vedere economic, bilanțul reflectă structura de capitaluri ale titularului
patrimoniului.
Capitalurile sunt reprezentate prin următorele aspecte :
 a originii lor, respectiv resurse care sunt aporturi la capital, rezerve, datorii, beneficii etc
 al modului de utilizare, deci prin bunuri economice, creanţe, pierderi
Acest model răspunde la următoarele întrebări:
 „de unde vin fondurile necesare finanţării întreprinderii sau, altfel spus, de cine este ea
finanţată?”;
 „care sunt necesităţile întreprinderii sau, altfel spus, care a fost utilizarea dată
resurselor de care aceasta a dispus?”
b) Din punct de vedere juridic, în bilanț sunt prezentate următoarele aspecte :
 Elemente de active
 Elemente de pasiv
2.Studiul este fixat pe finalizarea bilanțului de a răspunde nevoilor de interpretare prin
metodologiile de analiză economico-financiară.
Acest studiu tratează bilanț conform cele două scheme prevăzute în articolele 9 şi 10 ale
Directivei a IV-a.
a) Schema descrisă de articolul 9 a Directei a IV-a
Această schemă oferă o imagine a bilanțulu sub o formă bilaterală / sub formă de cont din
tabelul de mai jos

4
 Tabel 2.1 Schema din art. 9 Directiva a IV-a

A. Capital subscris nevărsat (rubrică de A. Capitaluri proprii

creanţă)
B. Cheltuieli de constituire B. Provizioane pentru riscuri şi
cheltuieli
C. Activ imobilizat C. Datorii
D. Activ circulant D. Conturi de regularizare - pasiv
E. Conturi de regularizare – activ D. Conturi de regularizare - pasiv
F. Pierderea exerciţiului

În primă etapă a reformei sub înfluență franceză, schema cont a fost opțiunea sistemului
contabil românesc, schemă ce a grupat activele după destinațiile lor și pasivele în funcție de
originile lor.
Dacă regrupăm elementele bilanțului după funcțiile întreprinderii, ajungem la o abordare
de tip funcțional descrisă în figura de mai jos :

Fig. 2.1 Schema cont conform art. 9 Directiva a IV-a

b) Schema descrisă de articolul 10 din Directiva a IV-a prezintă bilanțul sub o

formă listă ce permite calculul unor indicatori economico-financiari necesari gestiunii
întreprinderii şi facilitează analizele de tip solvabilitate-lichiditate.
Această formă listă are următoarele elemente :
A Capital subscris nevărsat
B Cheltuieli de constituire
C Activ imobilizat
D Activ circulant
E Conturi de regularizare - activ

5
F Datorii ce trebuie plătite într-o perioadă de un an (datorii curente)
G Active circulante, respectiv datorii curente nete
H Total activ minus datorii curente
I Datorii ce trebuie plătite într-o perioadă mai mare de un an
J Provizioane pentru riscuri şi cheltuieli
K Conturi de regularizare – pasiv
L Capital şi rezerve
3.Ultima grupă de abordări este de origine anglo-saxonă unde sunt excluse judecățile
patrimoniale din următoarele motive :
 În contabilitatea anglo-saxonă domină principiul prevalentei economicului asupra
juridicului
 Datorită modului cum sunt definite elementele ce compun situațiile financiare.
Abordarea de tip patrimonialist va fi refuzată datorită celor trei elemente care compun
bilanțul (activele, datoriile şi capitalurile proprii) și a celor doua elemente ale contului de
profit și pierdere (cheltuielile şi veniturile) care vor exclude această abordare.
2.3.1 Noțiuni privind bilanțul și importanța lui
Conform IAS 1 din 2005, la fiecare sfârșit de an financiar, fiecare agent economic are
obligația de a întocmi următoarele rapoarte contabile care să reflecte situația financiară din
cursul anului curent :
 bilanţul;
 contul de profit şi pierdere;
 situaţia modificărilor capitalului propriu;
 situaţia fluxurilor de trezorerie;
 politici contabile și note explicative
Notele explicative la situaţiile financiare conţin informaţii suplimentare, relevante pentru
necesităţile utilizatorilor în ceea ce priveşte poziţia financiară şi rezultatele obţinute.
Notele explicative trebuie prezentate într-o manieră sistematică.
Fiecare element semnificativ al bilanţului, contului de profit şi pierdere, situaţiei fluxurilor
de trezorerie şi al situaţiei modificărilor capitalului propriu trebuie să fie însoţit de o trimitere
la nota care cuprinde informaţii legate de acel element semnificativ
Aceste rapoarte anuale trebuie să reflecte o imagine fidelă a exercițiului financiar pentru
cee ace înseamna :
 poziţiei financiare
 performanţei
 modificărilor capitalului propriu luxurilor de trezorerie ale întreprinderii
Situaţiile financiare ale unei entităţi economice reprezintă cel mai important mijloc, prin
care informaţia contabilă este pusă la dispoziţia factorilor decizionali.

6
 De aceea, companiile îşi publică situaţiile financiare, într-un mod cât mai explicit, pentru a
putea fi înţelese de către cititorul interest
Registrele financiare oferă informații referitoare la situațiile financiare oferind următoarele
informații :
 poziţia financiară a companiei;
 performanţa acesteia;
 fluxurile de numerar.
Aceste informații sunt necesare pentru diverşi utilizatori în fundamentarea deciziilor
referitoare la:
 achiziţionarea sau vinderea participaţiilor deţinute în compania respectivă;
 numirea sau înlocuirea unor persoane din organismele de conducere.
 situaţiile financiare conţin informaţii cu privire la :
 activele
 pasivele
 capitalul propriu
 veniturile, cheltuielile, câştigurile şi pierderile
 fluxurile de numerar
Rapoartele contabile sunt necesare a fi întocmite de către societățile comerciale conform
sintezei prezentată în schema de mai jos:
Tabel 2.2 Sinteza cerințelor de întocmire a situațiilor financiare de către societățile comerciale

Situații financiare
Conforme cu Directivele CEE ținând cont de Simplificate
criteriile de mărime
Nu depășesc limitele a două dintre criteriile
 total active 3.650.000 EURO de mărime
 cifră de afaceri netă 7.300.000 EURO
 număr mediu de salariați 50
 bilanţul;  bilanț prescurtat
 contul de profit şi pierdere;  contul de profit şi pierdere prescurtat ;
 situaţia modificărilor capitalului propriu;  note explicative ;
 situaţia fluxurilor de trezorerie;  optional : situația modificărilor capitalului
 politici contabile și note explicative propriu și / sau situația fluxurilor de
numerar

Raportul auditorului financiar Verificarea se face conform legii

Situaţiile financiare se elaborează ţinând cont de două concepte de bază:

 Contabilitatea de angajament
 Principiul continuităţii activităţii
În conformitate cu Reglementările Contabile, conforme cu directivele europene (a IV-a şi
a-VII-a), sistemul contabil romănesc functionează pe baza a următorilor principii :

7
 continuitatea activităţii;
 permanenţa metodelor;
 prudenţa;
 independenţa exerciţiului;
 intangibilitatea bilanţului;
 necompensarea;
 prevalenţa economicului asupra juridicului;
 evaluarea separată;
 importanţa relativă – determinarea pragului de semnificaţie.
Situaţiile financiare reflectă rezultatele financiare ale unei societăți comerciale grupate pe
categorii de informaţii conform caracteristicilor economice denumite generic “structurile
situaţiilor financiare”care sunt direct legate de evaluarea poziţiei financiare (activele, datoriile
şi capitalul propriu) şi a performanţei (veniturile şi cheltuielile).
2.3.2Delimitări și definiții suplimentare pentru elemetntele bilanțului
Acestea sunt :
1.Pentru active
Conform Standardului IAS 1, activle imobilizate ca termen echivalent , active necurente.
a) Imobilizările necorporale
Conform Standardului IAS 38, aceste imobilizări sunt bunuri ce reprezintă active
nemonetare identificabile, fără substanță fizică.
Această categorie cuprind următoarele subelemente :
 cheltuielile de constituire (numai conform Directivei a IV-a);
 cheltuielile de dezvoltare (numai în anumite condiţii);
 concesiunile;
 brevetele;
 licenţele;
 mărcile;
 drepturi
 valori similare
 (know-how, modele, schiţe);
 fondul comercial;
 programele informatice;
 imobilizările necorporale în curs etc.
b) Imobilizări corporale
Conform Standardului IAS 16 sunt active corporale deținute de o companie fie pentru
următoarele situații :
 a le utiliza în producția de bunuri
 a le utiliza activitatea de prestare servicii
 a fi închiriate terţilor
 a fi folosite în scopuri administrative.
În această categorie sunt cuprinse următoarele active:
 terenurile şi amenajările de terenuri;
8
 construcţiile;
 instalaţiile tehnice,
 mijloacele de transport,
 animale şi plantaţii;
 mobilier,
 aparatură birotică,
 echipamente de protecţie a valorilor umane şi materiale și alte active corporale;
 imobilizări corporale în curs etc.
c) Imobilizări financiare
Sunt reprezentate de :
 titluri
 creanţe financiare (creanţe, în special, sub formă de împrumuturi acordate)
2.4 Tipuri de bilanț
Bilanțul poate fi clasificat în funcție de mai multe criterii, astfel :
a) Dupa statutul juridic al întreprinderii, acesta se clasifică în :
 bilanţ contabil iniţial ce se întocmeşte la înfiinţarea întreprinderii
 bilanţ contabil current, se întocmeşte pe parcursul activităţii în termenele stabilite de
legislaţie
 bilanţ contabil final, se întocmeşte la momentul încetării activităţii sau lichidării
întreprinderii.

b) În funcție de perioada de întocmire :

 bilanţ contabil annual, acesta se întocmeşte la sfîrşitul anului
 bilanţ contabil trimestrial, se întocmeşte trimestrial.

c) Conform sferei de cuprindere, se desprind următoarele categorii:

 bilanţ contabil primar – se întocmeşte la nivel de întreprindere
 bilanţ contabil consolidat – generalizează informaţia despre cîteva întreprinderii (părţi
legate)
 bilanţ contabil centralizat – se întocmeşte la nivel de ramură sau la nivelul economiei
naţionale în ansamblu.
2.5 Conținutul și structura bilanțului
2.5.1Elementele bilanțului contabil
Elementele patrimoniului, atât cele de activ, cât şi cele de pasiv, se grupează după anumite
criterii, formînd o structură bine determinată a bilanţului.
Gruparea elementelor de active în funcție de termenul de utilizare :
a) Active pe termen lung
b) Active pe termen scurt
Elementele de pasiv se dimensionează astfel în funcție de relația de dependenţă de gradul
de exigibilitate :

a) Capital propriu
b) Datorii pe termen scurt

9
 c) Datorii pe termen lung
Conform acestor clasificări a elementelor de active și pasiv ale patrimoniului, se
concluzionează faptul că bilanțul contabil este compus din 5 categorii, fiecare categorie se
extinde în mai multe subcategorii.
2.5.2Caracteristicile și clasificarea elementelor patrimoniale
Bunurile economice reprezintă partea activă a patrimoniului care se află în permanentă
mişcare şi transformare în cadrul circuitului economic, de aceea se numesc active.
Sursele de constituire reprezintă partea statică a patrimoniului întreprinderii. Ele nu-şi
schimbă volumul şi structura în mod independent, ci în urma modificărilor bunurilor
economice din activ, de aceea se numesc pasive.
I. În funcție de modul în care participă la procesul de producţie şi gradul de lichiditate
(capacitatea unui activ de a se transforma în bani), bunurile economice se clasifică în:
1. Active pe termen lung
Acestea cuprind activele cu termen de utilizare mai mare de un an. În cadrul acestora
deosebim:
a) active nemateriale
Activele nemateriale prezintă următoarele caracteristici :
 sunt mijloace care nu îmbracă forma fizică concretă sînt controlate de întreprindere
 au un termen de utilizare mai mare de un an
 sunt destinate a fi utilizate în activitatea de producţie, comercială şi în scopuri
administrative ale întreprinderii sau pentru a fi date în folosinţă altor persoane fizice şi
juridice
Această grupă de active este alcătuită din următoarele elemente :
 cheltuielile de organizare,
 brevetele, licenţele,
 mărcile comerciale
 know-how-urile
 copyright
 programele informatice
 francizele
 goodwill-ul.

b) active materiale
Caracteristici :
 cuprind bunurile tangibile (care îmbracă formă materială)
 au o durată de funcţionare utilă mai mare de un an
 se utilizează în activitatea întreprinderii
 nu sînt destinate vînzării.
Această grupă este formată din următoarele elemente:
 activele materiale în curs de execuţie,
 terenurile,
10
 mijloacele fixe
 resursele naturale.

c) active financiare
În această categorie sunt incluse investiţiile şi creanţele pe termen lung ale întreprinderii:
 obligaţiunile
 acţiunile
 titlurile de creanţă cu termen de scadenţă mai mare de un an

2. Active pe termen scurt

Sunt numite și active curente și sunt acele bunuri economice care, de obicei, se consumă
într-un singur ciclu de producţie, au un termen de utilizare mai mic de un an şi îşi transmit
valoarea asupra producţiei fabricate integral.
Acestea sunt :
a) stocuri de mărfuri şi materiale
Se clasifică în :
 materia primă şi materiale destinate utilizării în activitatea de producţie
 obiectele de mică valoare şi scurtă durată
 producţia în curs de execuţie
 produsele finite
 mărfurile
b) creanţe pe termen scurt
Reprezintă datoriile altor persoane fizice şi juridice faţă de întreprinderea data
Acestea apar, de regulă, la :
 neachitarea mărfurilor de către cumpărători
 acordarea avansurilor spre decontare şi în contul livrării ulterioare de mărfuri
 din cauza achitării în plus a mijloacelor în buget, organelor de asigurări, salariaţilor etc.

c) investiţiile pe termen scurt

Acestea reprezintă titlurile de valoare, depozitele bancare şi alte investiţii cu termen de
scadenţă mai mic de un an.
d) mijloace băneşti
Aceste elemente sunt cele mai lichide active ale întreprinderii.
După locul de aflare , pot fi grupate în :
 mijloace băneşti în casierie
 mijloace băneşti pe conturi de decontare în valută naţională
 mijloace băneşti pe conturi de decontare în valută străină
 alte conturi bancare
 Sub formă de schemă, activele se prezintă în următorul mod :

11
 Sub formă de schemă, activele se prezintă în următorul mod :

Fig. 2.2 Schema activelor întreprinderii

Această schemă reprezintă sub o formă sintetizată activele întreprinderii în conformitate

cu clasificarea detaliată anterior.
II. Sursele de finanțare ale întreprinderii
Sursele de finanţare a întreprinderii exprimă modul în care întreprinderea a obținut
bunurile economice reflectate în activ, fie din finanţare proprie, fie din finanţare străină.
Bunurile economice pot fi obținute prin următoarele moduri:
 prin finanțare proprie ce presupune realizarea aporturilor de către proprietarii întreprinderii
la care se mai adaugă unele resurse proprii ca rezervele şi profitul.
 prin finanțare străină ce se obţine de la persoane străine întreprinderii prin angajarea de
credite împrumuturi şi datorii în curs de decontare.
Aceste surse se grupează în funcție de gradul de exigibilitate care înseamnă gradul de
achitare a acestora.
Elementele de pasiv ale întreprinderii are următoarea clasificare :
1. Capital propriu
În această categorie sunt incluse :
a) Capital statuar și suplimentar
Capitalul statuar este constituit din aporturile acționarilor sau asociațilr depuse la fondarea
întreprinderii sau ulterior la modificarea capitalului statutar.

12
 Capitalul suplimentar apare în rezultatul diferenţelor de curs valutar şi abaterilor valorii de
piaţă de la valoarea nominală a acţiunilor.
b) Rezervele
Reprezintă surse de finanţare constituite de întreprindere pentru anumite scopuri în
conformitate cu legislaţia în vigoare, documentele de constituire sau decizii ale organelor de
conducere a întreprinderii.
c) Profitul nerepartizat
Reprezintă veniturile anilor precedenţi care a rămas la dispoziţia întreprinderii.
d) Capitalul secundar
În cadrul acestei grupe sunt incluse umătoarele elemente :
 Subvențiile de stat
 Diferențe din reevaluarea activelor pe termen lung

2. Datoriii
Exprimă capitalurile furnizate de terţi pentru care întreprinderea trebuie să presteze un
echivalent valoric.
Sunt surse de finantare externe puse la dispozitia unei intreprinderi, fie obligatari si
institutii de credit (datorii financiare), fie de furnizori (in general datorii din exploatare), fie de
alti terti (datorii fiscale sai sociale).
În funcție de conținutul economic, acestea sunt :
a) Datoriile financiare cuprind :
 Imprumuturi
 datorii asimilate

b) Datoriile comerciale se referă la:

 datoriile faţă de furnizori pentru bunurile achiziţionate, dar neachitate
 avansurile primite de la terţi în contul livrării ulterioare de mărfuri

c) Datoii calculate include:

 datoriile privind retribuirea muncii, faţă de titularii de avans
 datoriile privind retribuirea muncii faţă de organele de asigurare,
 datoriile privind retribuirea muncii faţă de bugetul de stat,
 datoriile privind retribuirea muncii faţă de fondatori
 alte datorii.
După scadența datoriilor , acestea se clasifică în :
 Datorii angajate în limita unui an
 datorii angajate pe o perioada cuprinsa intre 1 si 5 ani
 datorii angajate pe o perioada mai mare de 5 ani.
Elementele de pasiv sunt prezentate sub formă schematică în figura de mai jos :

13
 Fig. 2.3 Schema elementelor de pasiv ale întreprindeii

2.5.3 Operațiie economice ce influențează modificările bilanțiere

În procesul activităţii economice are loc un flux permanent de mijloace care determină
anumite modificări în structura şi volumul activului şi pasivului bilanţului contabil.
Astfel, în funcție de modul cum influenţează activul şi pasivul bilanţului contabil operaţiile
economice prezintă următoarea clasificare :
a) Cazul I:valoarea unui activ creşte, iar valoarea altui activ scade
Acest caz se întamplă atunci când are loc majorarea elementului de activ „Creanţe pe
termen scurt ale personalului” și micșorarea elementului de pasiv „Casa”.
Exemplu: Eliberarea unui avans spre decontare din casă
Această operație economică se poate exemplifica cu ajutorul următoarei ecuații :
A + a – a = P unde : (1.1)
A= element de activ
P= element de pasiv
a= valoarea modificării
Conform acestei ecuații, are loc doar modificarea structurii de activ.
b) Cazul II : valoarea unui pasiv creşte, iar valoarea altui pasiv descreşte
Acest caz este asemănător cazului I, diferența constând în faptul că operația afectează
pasivului bilanțului.
Exemplu :S-a achitat datoria față de un furnizor din contul unui credit bancar pe termen
scurt
Operația economică specifică acestei activități este următoarea :

14
A = P +p –p unde : (1.2)
A=element de activ
P=element de pasiv
p=valoarea modificării
c) Cazul III: modificări ce au loc atunci cînd se majorează atît posturile de activ cît şi
cele de pasiv.
În acest caz, se majorează majorarea posturilor „Materiale” şi „Datorii privind facturile
comerciale” ale bilanţului contabil.
Exemplu : A avut loc intrarea unor materiale în întreprindere pentru care plata încă nu a
fost efectuată
Forma egalității bilanțiere este următoarea :
A + c = P + c unde: (1.3)
A= element de activ
P=element de pasiv
c=suma activității
d) Cazul IV: se produce atunci cînd, în urma unei operaţii economice se micşorează atît
activele, cît şi pasivele întreprinderii
În cazul de față, se diminuează postura de activ „Conturi curente în valută naţională” şi
postura de pasiv „Datorii privind facturile comerciale”.
Exemplu : Se achită datoria față de un furnizor din contul curent în valută națională
Forma egalității bilanțiere este următoarea :
A – d = P – d unde: (1.4)
A= element de activ
P=element de pasiv
d=suma activității
Conform acestor 4 cazuri de modificări bilanțiere influențate de operațiile economice, se
va păstra permanent echilibrul dintre elementele de activ și cele de pasiv, echilibru redat prin
următoarea fomă de egalitate bilanțieră:
A=P (1.5)
2.6Analiza rezultatelor
În contextul economiei de piaţă, unul dintre obiectivele întreprinderilor îl
constituieobţinerea profitului care reprezintă raţiunea existenţei lor.Dacă bilanţul contabil
descrie situaţia patrimonială a unei întreprinderi la un moment dat,indicând şi mărimea
rezultatului este necesară prezenţa unui alt instrument care să explice modulde constituire a
rezultatului şi să permită desprinderea unor concluzii legate de performanţeleactivităţii
întreprinderii.

15
 Acest instrument este contul de profit şi pierdere sau contul de rezultate. Elgrupează
fluxurile reale şi financiare şi pune în evidenţă operaţiunile realizate de întreprindere încursul
exerciţiului. Contul de profit şi pierdere, prin conţinutul său, oferă informaţii asupraactivităţii
industriale, comerciale sau financiare a întreprinderii şi despre modul cum aceasta
îşigestionează afacerile prin dimensiunea veniturilor, cheltuielilor şi rezultatelor pe care le
generează.
Rezultatul poate fi o mărime valorică pozitivă, denumită profit, atunci când veniturile
suntmai mari decât cheltuielile, sau o mărime valorică negativă, denumită pierdere, atunci
cândveniturile sunt mai mici decât cheltuielile.
Contul de profit şi pierdere este divizat în trei marigrupe, care delimitează activităţile
generatoare:
 cheltuieli şi venituri de exploatare;
 cheltuieli şi venituri financiare;
 cheltuieli şi venituri excepţionale.
Ca regulă generală, diferenţa dintre venituri şi cheltuieli reprezintă rezultatul.
Având învedere faptul că cheltuielile rezultă din remunerarea factorilor de producţie,
impozitul pe profitapare şi el ca o cheltuială generată de participarea întreprinderilor la
remunerarea statului.
Analiza rezultatelor activităţii întreprinderilor presupune analiza formării rezultatului
şianaliza repartizării lui. În analiza formării rezultatului vom calcula soldurile intermediare
degestiune.
De fapt, soldurile intermediare de gestiune sunt indicatori sub formă de solduri, numite
şimarje, care pun în evidenţă etapele formării rezultatelor exerciţiului, în strânsă legătură cu
structuraveniturilor şi cheltuielilor aferente activităţilor unei întreprinderi.
Utilizarea soldurilor intermediarede gestiune este în practica contabilă europeană de dată
relativ recentă şi este impusă de douăcerinţe majore, şi anume:
 analiza economico-financiară a întreprinderii, plecând de la datele contabile îngeneral
şi de la documentele de sinteză în special;
 funcţionarea contabilităţii naţionale.
Privite prin perspectiva contabilităţii naţionale, soldurile intermediare de gestiune
suntconsiderate un intrument esenţial al uniformizării conţinutului informaţiei la nivel
microcontabil şi puntea de legătură între acest nivel şi conturile naţionale.
Astfel, structura contului de profit şi pierderi permite întocmirea următoarelor solduri
intermediare de gestiune:
A.Marja comercială
– este primul sold intermediar de gestiune şi se referă la activităţi pur comerciale.
Pentru întreprinderile comerciale, acestea este un indicator esenţial şi devine
maisemnificativ ca imformaţie în activitatea de analiză şi gestiune cu cât ea este determinată
maidetaliat, respectiv pe produse sau grupe de produse.

Se calculează astfel:

16
 Vânzări de mărfuri- costul mărfurilor vândute= Marja Comercială. (1.6)
Este denumită şi marja brută şi se exprimă adesea ca procent din cifra de afaceri
(volumulvânzărilor).
B.Producţia exerciţiului
– nu are un caracter omogen, deoarece producţia vândută este exprimatăla nivelul preţului
de vânzare, iar producţia stocată şi imobilizată este estimată la nivelul costului de producţie.
Acest sold intermediar de gestiune permite evaluarea performanţelor anuale aleîntreprinderii.
Se calculează astfel :
Producţia vândută± Variaţia de producţie stocat (stoc final – stoc iniţial)+ Producţia
imobilizată= Producţia exerciţiului (1.7)
Ea presupune existenţa unei activităţi industriale.
C.Valoarea adăugată produsă
– măsoară crearea de valoare ori creşterea de valoare pe careîntreprinderea o aduce
bunurilor şi serviciilor provenite de la terţi, în exercitarea activităţii sale, şise determină în
două moduri diferite, astfel:
1.fie printr-un calcul substractiv ( ori descendent), după relaţia :
Marja comercială+ Producţia exerciţiului- Consumurile de bunuri şi servicii furnizate de
terţi pentru această producţie (numit şiconsum intermediat)= Valoarea adăugată produsǎ (1.8)
2.fie printr-un calcul aditiv (ori ascendent), după relaţia:
Impozie, taxe şi vărsăminte asimilate+ Cheltuieli de personal+ Alte cheltuieli ale gestiunii
curente+ Dotaţii cu amortismente şi provizioanele+ Cheltuieli financiare+ Alte elemente de
valoare adăugată= Valoarea adăugată produsă (1.9)
Introducerea în contabilitatea întreprinderii a acestui sold intermediar de gestiune
uşureazăcalculul său în contabilitatea naţională, deoarece prin agregarea valorilor adăugate la
nivelmicroeconomic se obţine la nivel macrocontabil Produsul Intern Brut. La nivel
microeconomicvaloarea adaugată este un indicator ce permite măsurarea puterii economice a
întreprinderii.
D.Excendentul brut din exploatare
Mărimea acestuia indicator constituie resursa rezultată dinexploatare pentru ca
întreprinderea să-şi menţină şi să-şi dezvolte potenţialul productiv şi săremunereze
capitalurile utilizate şi statul.
Acest sold nu este influenţat nici de sistemul deamortizare practicat şi nici de activitatea
financiară a întreprinderii, fapt ce determină să fieconiderat ca indicator esenţial în analizele
de gestiune şi în efectuarea analizelor comparative întreîntreprinderi.
Se obţine în maniera următoare :
Valoarea adăugată produsă+Subvenţii de exploatare- Impozite, taxe şi vărsăminte
asimilate- Cheltuieli de personal=Excedentul brut din exploatare (ori insuficienăa brută din
exploatare) (2.0)
Excedentul brut din exploatare este un fel de cash flow de exploatare, înaintea cheltuielilor
financiare şi impozitul pe profit.

17
 El măsoară resursele pe care întreprinderea le atrage în exploatareasa şi care îi vor permite
reînoirea investiţiilor (amortismente), de a remunera capitalurileîmprumutate (cheltuieli
financiare) şi de a retribui capitalul propriu (profit).
Excedentul brut de exploatare facilitează compararea în timp şi spaţiu, căci el
neutralizeazăefectul modului de finanţare (capitaluri proprii ori străine) şi caracterul eventual
parţial al anumitor calcule.
E. Rezultatul din exploatare
Excluzând cheltuieli şi venituri financiare ori excepţionale, evalueazărentabilitatea
economică a întreprinderii, referindu-se la activitatea curentă inclusiv operaţiunileefectuate în
exerciţiile anterioare dar aferente exerciţiului curent.
Nu este luată în calcul activitateacorespunzătoare operaţilor finaciare şi excepţionale.
Se calculează după relaţia :
Excedentul brut de exploatare+Alte venituri din exploatare+Venituri din provizioane
privind exploatarea (2.1)
- Alte cheltuieli de exploatare
Cheltuieli de exploatare privind amortizările şi provizioanele=Rezultatul de exploatare(2.2)
Se măsoară perfermanţele economice ale întreprinderilor care au politici financiare diferite.
F.Rezultatul curent al exerciţiului
Este soldul intermediar de gestiune care apare în contul de profit şi pierderi şi care decurge
din activitatea curentă a întreprinderii (de exploatare şi financiară),excluzând deci numai
operaţiunile excepţionale.
Operaţiunile financiare sunt incluse în operaţiunicurente indiferent de caracterul lor
obişnuit sau excepţional.
El degajă rezultatul generat deactivitatea normală şi obişnuită, şi se calculează astfel :
Rezultatul din exploatare+Venituri financiare- Cheltuieli financiare=rezultatul curent al
exerciţiului (2.3)
G. Rezultatul excepţional
Reprezintă soldul intermediar de gestiune care sintetizează rezultatulactivităţii cu caracter
de excepţie a întreprinderii, fie că se referă la operaţiuni de gestiune, fie laoperaţiuni de
capital.Se calculează astfel:
Venituri excepţionale-Cheltuieli excepţionale=Rezultatul excepţional (2.4)
El permite a se aprecia influenţa operaţiilor excepţionale asupra rezultatului final.
H.Rezultatul exerciţiului

(profit sau pierdere) reprezintă suma dintre rezultatul curent şi rezultatulexcepţional,

diminuată cu impozitul de profit.

18
 Rezultatul curent al exerciţiului+Rezultatul excepţional- Impozitul pe profit=Rezultatul
exerciţiului (2.5)
Rezultatul exerciţiului din contul de profit şi pierderi reprezintă în fapt soldul final
alcontului de profit şi pierderi supus repartizării.
Pentru creşterea şi dezvoltarea activităţii sale, întreprinderea trebuie să-şi
sporeascăresursele de finanţare.
În acest sens, o principală resursă este capacitatea de autofinanţare.
Capacitatea de autofinanţare reprezintă ansamblul resurselor obţinute de întreprindere
dinoperaţiunile sale curente.
Ea reprezintă de fapt surplusul de mijloace băneşti degajat, sau rezultat,din exploatare pe
parcursul unei perioade de gestiune.
Acest surplus monetar nu trebuie să fie considerat ca lichiditate disponibilă în
cursulexerciţiului financiar, deoarece capacitatea de autofinanţare nu reprezintă decât un
potenţial deautofinanţare.
Capacitatea de autofinanţare reflectă potenţialul financiar de creştere economică
aîntreprinderii, respectiv resursa financiară generată de activitatea acesteia după scăderea
tuturor cheltuielilor plătite la o anumită scadenţă. Deoarece caracterizează capacitatea
întreprinderii de afinanţa creşterea sa economică, capacitatea de autofinanţare mai poartă şi
denumirea de marjă brutăde autofinanţare.
Determinarea capacităţii de autofinanţare (CAF) se poate realiza în două moduri distincte:
- pornind de la excedentul brut al exploatării (EBE) la care se adaugă veniturilecompuse
din alte venituri de exploatare, venituri financiare şi venituri excepţionaleşi se diminuează cu
cheltuielile compuse din alte cheltuieli de exploatare, cheltuielifinanciare, cheltuieli
excepţionale şi impozitul pe profit;
CAF = EBE + Venituri – Cheltuieli (2.6)
- pornind de la rezultatul net contabil la care se adaugă suma amortizărilor şi
provizioanelor.
2.7 Analiza echilibrelor financiare ale bilanţului
Analiza financiară evidenţiază modalităţile de realizare a echilibrelor financiare pe
termenlung şi pe termen scurt ca obiectiv al analizei pe bază de bilanţ.
Din punct de vedere financiar bilanţul este analizat ca o descriere a resurselor investite
(pasiv) şi alocarea acestor resurse (activ), permiţând astfel un început de interpretare a
situaţiei financiare a unei întreprinderi.
Interpretareafinanciară permite punerea în evidenţă a finanţărilor de care a beneficiat un
titular de patrimoniu,cât şi nevoile de finanţare.

Echilibrele financiare sunt calculate plecând de la bilanţul financiar alîntreprinderii,

concretizându-se în special în 3 indicatori, pe care ne permitem să-i analizăm încontinuare:
 fondul de rulment;
19
  necesarul de fond de rulment;
 trezoreria.
2.7.1Fondul de rulment
Fondul de rulment exprimă excedentul capitalurilor permanente (capitaluri proprii + datorii
pe termen mediu şi lung) asupra activului imobilizat. Altfel spus, el reprezintă acea parte
dincapitalurile permanente ce este afectată finanţării ciclului de exploatare.
O întreprindere, pentru a funcţiona normal, trebuie să-şi finanţeze atât imobilizările, cât
şiactivele circulante. Astfel, ea are nevoie de un stoc minim de materii prime şi materiale, de
un stocminim de producţie în curs de execuţie, de produse finite sau de mărfuri. Nivelul
acestor stocuri sestabileşte în funcţie de durata ciclului de aprovizionare, producţie şi de stocaj
al produselor finite.
Plecând de la aceste considerente, există două modalităţi de determinare a fondului
derulment şi anume:
a) Metoda de calcul pe baza datelor din partea superioară a bilanţului financiar unde
activele au olichiditate scăzută, iar pasivele o exigibilitate redusă.
Fondul de rulment reprezintă în acest cazdiferenţa dintre capitalurile permanente şi
imobilizările nete.
Fondul de rulment = Capitaluri permanente - Imobilizări nete (2.7)
Acest mod de calcul pune accentul pe originea fondului de rulment şi pe
variabileledeterminante ale acestuia, reprezentând aşa numita analiză externă a fondului de
rulment.
b) Metoda de calcul pe baza datelor din partea inferioară a bilanţului financiar.
Conform acesteimetode, fondul de rulment reprezintă excedentul activelor circulante faţă
de datoriile pe termen scurt,adică:
Fond de rulment = Active circulante - Datorii pe termen scurt (2.8)
Această metodă de calcul evidenţiază mai bine utilizarea fondului de rulment,
punândaccentul pe finalitatea sa, care este finanţarea activului circulant.
Aceasta reprezintă analiza internăa fondului de rulment.
Dacă activele circulante sunt inferioare datoriilor pe termen scurt, fondul de rulment
estenegativ, prezentând o situaţie financiară dificilă a întreprinderii, iar dacă activele
circulante suntexcedentare faţă de datoriile pe termen scurt, fondul de rulment este pozitiv şi
prezintă o situaţienormală a întreprinderii.
Astfel, pe baza bilanţului financiar după prima metodă de calcul, fondul de rulment va fi:
FR = Cp- In (2.9)
După cea de-a doua metodă de calcul fondul de rulment este:
FR = Ac- Ds (3.0)
Se consideră că un fond de rulment negativ înseamnă dificultăţi financiare previzibile
pelinia solvabilităţii, ceea ce necesită o îmbunătăţire a finanţării.

20
 Această concluzie este valabilă încondiţiile în care viteza de rotaţie a activelor este identică
sau foarte apropiată de cea a pasivelor şicând aceste anticipări rămân nemodificate.
Dacă activele circulante se rotesc mai repede decâtdatoriile pe termen scurt întreprinderea
realizează lichidităţi mai repede decât ritmul datoriilor petermen scurt rezultând că este
posibilă realizarea unui echilibru financiar chiar în condiţiile unuifond de rulment negativ.
Mărimea fondului de rulment este influenţată de o serie de factori, dintre care o
importanţăremarcabilă prezintă politica de amortizare.
Astfel, dacă se utilizează amortizarea degresivă, fondulde rulment este mai mare decât în
cazul amortizării liniare. Pe lângă analiza statică, se poate realizaşi o analiză a dinamicii
fondului de rulment în timp, putându-se constata o creştere a fondului derulment, o diminuare
a fondului de rulment sau un fond de rulment neschimbat.
Creşterea fondului de rulment semnifică o situaţie pozitivă, dar trebuie studiat dacă
aceastăcreştere a fondului de rulment nu este determinată de creşterea gradului de îndatorare
aîntreprinderii, ceea ce ar fi în detrimentul autonomiei sale financiare.
Diminuarea fondului derulment semnifică o marjă de siguranţă mai redusă, dar dacă
această diminuare se datoreazăfinanţării de noi investiţii rentabile, pe termen lung aceste
investiţii vor contribui la creştereafondului de rulment.
În cazul în care fondul de rulment rămâne neschimbat se apreciază căîntreprinderea a
stagnat creşterea sa din diverse cauze şi se impune efectuarea unui studiu alrentabilităţii.
2.7.2 Necesarul de fond de rulment
Comparând resursele pe termen scurt cu activele investite pe termen scurt, în
afaratrezoreriei, se obţine dimensiunea valorică a necesarului de fond de rulment. Astfel,
necesarul defond de rulment reprezintă diferenţa dintre necesităţile de finanţare a ciclului de
exploatare şidatoriile de exploatare.
Ciclul de exploatare este definit prin ansamblul operaţiunilor efectuate de întreprindere
învederea realizării obiectivului său, obiectiv care constă în producerea de bunuri şi servicii
cu scopulde a le vinde.
Operaţiunile efectuate de întreprindere pot fi grupate în trei faze succesive, astfel:
-faza aprovizionării (faza A) care se referă la achiziţionarea de bunuri şi servicii ceintră în
procesul de producţie;
-faza de producţie (faza B) prin care se transformă bunurile şi serviciile achiziţionateîn
vederea obţinerii produselor finite;
-faza comercializării (faza C) care se referă la vânzarea produselor sau serviciilor.
Funcţionarea regulată a ciclului de exploatare este asigurată prin deţinerea destocuri în
vederea producţiei şi desfacerii continue a bunurilor.

21
 În timpul ciclului de exploatare există totdeauna un decalaj între operaţiile de
aprovizionare, producţie şi vânzare, precum şi transformarea în bani a acestora. Astfel, în
momentul achiziţionăriide materii prime, întreprinderea poate să obţină un credit de la
furnizorii săi, iar acest creditcomercial constituie pentru ea o resursă atrasă de finanţare pe
termen scurt.
Înainte de a intra în procesul de fabricaţie, materiile prime pot fi stocate o anumită perioadă
detimp, iar în cadrul acestei perioade o anumită parte din disponibilităţile băneşti sunt
imobilizate înstocuri.
În procesul de transformare a materiilor prime în produse finite sunt angajate cheltuieli de
producţie, cum sunt salarii, energie, etc. care determină o investire de disponibilităţi băneşti şi
înfaza de producţie.La rândul lor, produsele finite sunt stocate un anumit timp înainte de a fi
vândute clienţilor,imobilizându-se disponibilităţi băneşti şi în această fază de stocare.
În momentul vânzării produselor finite, cumpărătorilor li se acordă un anumit termen de
plată şi abia la scadenţăcreanţele comerciale sunt acoperite şi întreprinderea încasează
disponibilităţi băneşti.
Existenţa acestor decalaje impune existenţa unui anumit necesar de fond de rulment.
Operaţiunile ciclului de exploatare (aprovizionare, producţie, vânzare) şi cele în afara
exploatăriidau naştere la fluxuri reale (de materii prime, produse finite, mărfuri) care au drept
corespondentfluxurile monetare.
Necesarul de fond de rulment cuprinde atât necesarul de fond de rulment legatde
exploatarea întreprinderii (activitatea de producţie) cât şi necesarul de fond de rulment în
afaraexploatării. Decalajele în timp care există între fluxurile reale şi fluxurile monetare
explicăexistenţa de creanţe şi de datorii.

22
 Operaţiunile de exploatare şi cele din afara lor generează simultan:
-active circulante de exploatare şi în afara exploatării care constituie utilizări saualtfel spus
suntexpresia necesarului de finanţat
-datorii de exploatare şi în afara exploatării care constitui0 eresurse de finanţaredincare se
acoperă activele circulante.
2.7.3 Trezoreria
Fondul de rulment este destinat finanţării necesarului de fond de rulment.
Comparândfondul de rulment (FR) cu necesarul de fond de rulment (NFR) se obţine
trezoreria .
(T)T = FR – NFR (3.1)
“Trezoreria are un rol fundamental într-o întreprindere deoarece caracterizează
mărimeadisponibilităţilor băneşti de care dispune aceasta la un moment dat.
În general, trezoreria este masade disponibilităţi făcută disponibilă din jocul plăţilor şi
încasărilor şi care trebuie să facă faţă permanent scadenţelor. Prin urmare, trebuie evaluate
necesităţile în fluxuri monetare de ieşire (-) şimijloacele furnizate de fluxurile monetare de
intrare (+).
Suma algebrică a necesităţilor şimijloacelor trebuie să fie pozitive pentru a face faţă
situaţiilor neprevăzute.
Trezoreria poate fi cu atât mai mică cu cât fluxurile de intrare şi cele de ieşire sunt
maicoordonate şi se apropie de o regularitate perfectă.
Toate operaţiile efectuate de o întreprindere(cum ar fi: operaţiile de exploatare, de
repartiţie, de investiţii sau de finanţare) se realizează prinintrări şi ieşiri de trezorerie.”1
Rolul trezoreriei în gestiunea financiară a întreprinderii capătă o importanţă şi mai mare
caurmare a accentuării proceselor inflaţioniste, creşterii dobânzilor, insuficienţei fondurilor
proprii,etc.
Starea trezoreriei întreprinderii reflectă sănătatea sa financiară şi poate fi pusă în evidenţă
cuajutorul următorilor indicatori:
 trezoreria la scadenţă,
 trezoreria la vedere
 trezoreria previzională.
a)Trezoreria la scadenţă
Constă în compararea mijloacelor de plată disponibile pe termenscurt (disponibilităţi şi
creanţele sub forma clienţilor, debitorilor diverşi şi efectelor de primit) cu exigibilităţile pe
termen scurt (furnizori, creditori diverşi şi efecte de plătit).
Pentru a fi favorabil, acest indicator trebuie să fie mai mare sau egal cu 1. În caz
contrar,într-un termen scurt, întreprinderea se va confrunta cu un gol de trezorerie.
b)Trezoreria la vedere

1
Josette Peyrard , Analyse financiere, Vuibert gestion, Paris, 1986, p.134

23
 Se exprimă prin raportul între disponibilităţile şi exigibilităţile petermen scurt.
Se consideră că o valoare de 0,2 - 0,3 a acestui raport ar exprimaraţionalitatea unei
întreprinderi bine gestionată din punct de vedere financiar.
c)Trezoreria previzională
Compară la începutul unei perioade de timp (de obicei o lună),fluxul monetar previzional
de intrare şi fluxul monetar previzional de ieşire.
Pentru a fi favorabil, acest indicator trebuie să fie mai mare sau egal cu 1.

24
 Capitolul III

Imbunatatirea competitivitatii organizatiei industriale prin managementul proceselor de

afacri (MPA)

3.1 Competitivitatea firmei

Termenul de competitivitate asociat unei firme sugereaza siguranta, eficienta, calitate,
productivitate ridicata, adaptabilitate, reusita, management modern, produse superioare,
costuri optime. Pentru a considera o firma drept competitiva este insa necesar sa se efectueze
o analiza cat mai riguroasa atat a firmei respective cat si a mediului de activitate a acesteia.
Competitivitatea este o notiune complexa care poate fi definita drept "caracteristica unei
firme de a face fata concurentei altor firme similare pe o anumita piata". Competitivitatea unei
firme este influentata in mare masura, de capacitatea de a intelege si de a se adapta cat mai
corect la lumea care o inconjoara.
Principalele notiuni ale aprecierii nivelului de performanta al unei firme care se refera la
eficienta globala a activitatii economice sunt:
 eficienta economica
 performanta realizata sau planificata
 competitivitatea produselor sau firmei
 excelenta

Eficienta economica reprezinta insusirea unei resurse, actiuni, activitati sau a unui proces
de a produce efecte economice pozitive pe unitatea de efort, realizate pe piata prin intermediul
raportului dintre cerere si oferta. Sub aspect cantitativ aceasta proprietate se exprima pe piata
prin raportul dintre marimea efectelor si cea a efortului sau invers.

Eficacitatea economica se refera la nivelul sau gradul de indeplinire a obiectivelor de

natura economica stabilita pentru o perioada spre a fi realizate de o firma. In cazul in care
obiectivul a fost atins 100%, se poate vorbi de eficacitate maxima, iar in restul cazurilor de
anumite grade partiale de eficacitate.

Competitivitatea este calitatea unui agent economic, produs sau serviciu, individ sau
activitate de a fi susceptibili sa suporte concurenta cu altii. La nivelul firmei se pot identifica
urmatoarele categorii de competitivitate: globala; financiara;comerciala; umana; manageriala;
tehnica; organizationala.

Competitivitatea globala a unei firme reprezinta potentialul ei si presupune efectuarea unui

diagnostic sau a unui inventar critic al capacitatii de care dispune, adica al fortelor de care
dispune si a slabiciunilor tuturor componentelor firmei, cu referire speciala la factorii cheie de
succes si la concurenta. Ea depinde de buna functionare a ansamblului componentelor sale.

Conform opiniei lui Peter Drucker, "un conducator eficient consacra jumatate din timpul
sau problemelor de diagnosticare a activitatii "chiar daca diagnosticul este unul restrans, (la o
singura problema) sau unul global (de ansamblu). Diagnoza presupune cercetarea starii
sistemului (intreprinderii) sub raport structural si functional. Orice sistem este dirijat in mod
constant spre realizarea unor obiective caracterizate in timp si spatiu. In acest sens sunt

25
mobilizate toate resursele interne prin adaptare permanenta la variabilele mediului. Realizarea
faptica a diagnosticului presupune:

 identificarea elementelor componente ale fenomenului cercetat si a factorilor ce-l

genereaza (interni si externi);
 stabilirea relatiilor de cauzalitate dintre fenomen, elemente si factori;
 cuantificarea, in masura in care este posibil, a actiunii factorilor asupra fenomenului
cercetat;
 separarea factorilor cu actiune pozitiva de cei negativi;
 stabilirea rezervelor concrete de imbunatatire a performantelor obtinute;
 stabilirea masurilor ce se impun pentru mobilizarea faptica a acestor rezerve.

Diagnosticul sau auditul potentialului firmei se va concretiza , in final, in lista factorilor

sau bazelor de competitivitate, compusa in general din sase pozitii, dupa cum rezulta din
Tabelul 3.1 Indicatorii competitivitatii.

Tabelul 3.1 Indicatorii competitivitatii

Baza de comparatie Indicatori

-marimea profitului

-capacitatea de autofinantare,suma si
scadenta imprumuturilor
Competitivitate financiara
-potential de randament financiar:
rentabilitatea capitalurilor proprii

-potential de solvabilitate: aptitudinea de a

face fata la rambursari

-partea de piata, evolutia cifrei de afaceri,

pragul de rentabilitate, pozitia in ciclul de
Competitivitate comerciala viata pentru fiecare produs

-notorietatea comerciala: imaginea de marca,

fidelitatea clientilor, coerenta gamei de
produse, nivelul bugetului publicitar

Competitivitate umana -indemanarea mainii de lucru, nivelul de

calificare, rata absenteismului, rata incadrarii
-natura echipamentului:vechime, performanta

Competitivitatea tehnica -avans tehnic, importanta cercetarii-

dezvoltarii, nivelul de automatizare

-aprovizionarea, relatiile cu furnizorii, rotatia

stocurilor

26
 -profilul conducatorilor: varsta, experienta,
studii, formare
Competitivitate manageriala
-capacitatea de conducere:aptitudinea
comandamentului, a delegarii, a negocierii, a
spiritului de sinteza

-valoarea colaboratorilor, gradul de coeziune

al echipei

-forma structurii organizatorice, numarul

nivelurilor ierarhice

Competitivitatea organizationala -natura delegarii deciziilor, gradul de

descentralizare, circulatia informatiilor

-gradul de integrare al indivizilor si serviciilor la

obiectivele firmei, modalitatea finalizarii
obiectivelor, modul de realizare al controlului,

-starea climatului social

3.2 Diagnosticul economic-financiar al firmei

In evaluarea potentialului intern al firmei, o importanta deosebita o prezinta analiza

performantelor economico-financiare cu scopul de a determina oportunitatea si sensul
schimbarilor ce trebuie realizate.
Diagnosticul economico-financiar este un instrument care se afla la indemana managerilor
si care permite formularea unor judecati de valoare calitative si/sau cantitative privind starea,
dinamica si perspectivele unei organizatii. In orice sistem economic exista insa o dualitate a
oricarui fenomen (si implicit a diagnosticului acestuia), el fiind in acelasi timp efectul unui
anumit numar de cauze, cat si cauza finala a unui alt fenomen.
Diagnosticul nu inseamna "a descrie", ci mai degraba "a identifica" variabilele cheie ale
starii si dinamicii fenomenelor, a studia interactiunea lor in vederea determinarii obiectivelor
de progres ale organizatiei.
Sursele de avantaj concurential la nivelul unei firme sunt greu de identificat daca analiza se
efectueaza la nivelul global de activitate al acesteia. De aceea, se impune o investigare
sistematica a tuturor activitatilor exersate de catre o firma, precum si a interconexiunilor
dintre acestea.
La nivelul structurii manageriale, obiectivele diagnosticului financiar urmaresc, in
principal, cresterea economica, cresterea rentabilitatii, asigurarea echilibrului financiar si a
lichiditatii financiare.

27
 Punctele forte urmarite prin intermediul diagnosticului financiar se refera la: abundenta de
resurse si lichiditati; calitatea portofoliului de creante; calitatea relatiilor firmei cu mediul
financiar.
Punctele slabe se refera la: fragilitatea echilibrului financiar; gradul mai redus de lichiditati
al activelor; insuficienta fondurilor pentru finantare; structura financiara instabila caracterizata
printr-un nivel prea ridicat al indatorarii.
Principiile care stau la baza analizei performantei agentului economic sunt ilustrate in
schema urmatoare:
Masurarea rezultatelor contabile si financiare, aprecierea nivelului si volatilitatii lor
Comparatie intre:
-Rezultate
-Flux de activitate
(vanzari, productie)
Comparatie intre:
-Rezultate
-Mijloace reale si financiare utilizate
Aprecieri relative la:
-Profitabilitate (capacitatea de a obtine beneficii)
-Randamentul activelor
-Randamentul capitalurilor proprii
-Randamentul actiunilor
Evaluarea performantei financiare a agentilor economici se poate realiza pe baza unui
sistem de indicatori care sa ia in calcul atat factori calitativi cat si factori cantitativi. Astfel,
printre factorii calitativi putem enumera:
 nivelul de calificare;
 vechimea in domeniu a echipei manageriale;
 marimea capitalului social;
 relatiile dintre actionari;
 numarul de clienti pentru principalul produs comercializat;
 ponderea operatiunilor derulate prin CEC;
 dependenta de unul sau mai multi furnizori.

Acesti factori calitativi se pot incadra in diferite clase, in functie de valorile pe care le au
si pot fi astfel cuantificati.
Desigur, aceasta cuantificare are si un factor subiectiv care poate fi diminuat cu
rezultatele obtinute de categoria factorilor cantitativi.

28
3.3 LUCRARILE PREMERGATOARE INTOCMIRII BILANTULUI CONTABIL
Intocmirea rapoartelor financiare (inclusiv bilantul contabil) ale entitatii se bazeaza pe
principii si reguli unice de constatare, evaluare si dezvaluire a operatiunilor si evenimentelor
in cursul perioadei de gestiune, stabilite in Standardele Nationale de Contabilitate pentru toate
tipurile de intreprinderi.
Respectarea unor astfel de principii si reguli asigura pregatirea de catre entitate a
rapoartelor financiare care satisfac cerintele majoritatii utilizatorilor de informatii. In baza
rapoartelor financiare utilizatorii acestora pot sa determine rezultatele activitatii entitatii in
perioadele de gestiune curenta si precedenta, sa le compare cu rezultatele activitatii altor
entitati, ceea ce permite de a adopta decizii rezonabile.
In functie de sistemul contabil aplicat, drept date initiale pentru intocmirea rapoartelor
financiare ale entitatii pot servi:
-pentru entitatea care aplica sistemul contabil complet – datele din Cartea mare privind
rulajele si soldurile conturilor;
-pentru entitatea care aplica sistemul contabil simplificat - datele din registrele prevazute de
S.N.C. 4 sau Cartea mare – in functie de varianta acceptata a sistemului contabil simplificat.
Procesul de prelucrare a datelor contabile in vederea intocmirii rapoartelor financiare este
precedat de anumite lucrari de pregatire care asigura oportunitatea, plenitudinea si
obiectivitatea datelor reflectate in rapoartele financiare. Aceste lucrari se efectueaza in
succesiunea urmatoare:
I. Analiza operatiunilor economice si verificarea (in baza documentelor primare)
corectitudinii si obiectivitati inregistrarii acestora in conturile contabilitatii analitice.
II. Verificarea corespunderii datelor contabilitatii analitice cu rulajele si soldurile conturilor
contabilitatii sintetice.
III. Inventarierea generala a patrimoniului si reflectarea rezultatelor acesteia in
contabilitate.
IV. Inchiderea la finele anului de gestiune a conturilor de venituri si cheltuieli si determinarea
rezultatelor financiare.
V. Inchiderea registrelor contabile pentru ultima luna a perioadei de gestiune si intocmirea
Cartii mari.
VI. Intocmirea rapoartelor financiare.
La etapele I si II se verifica (conform datelor din documentele primare) corectitudinea
reflectarii in contabilitate a tuturor operatiunilor economice si corespunderea datelor
contabilitatii analitice cu rulajele si soldurile conturilor contabilitatii sintetice.
In acest caz trebuie sa se ia in considerare faptul ca Planul de conturi contabile este
construit dupa principiul unei reglementari stricte a conturilor de activ si pasiv. Conturile din
clasele 1 'Active pe termen lung', 2 'Active curente', 7 'Cheltuieli' si 8 'Conturi ale
contabilitatii de gestiune', cu exceptia conturilor de regularizare, sunt conturi de activ, iar
conturile din clasele 3 'Capital propriu', 4 'Datorii pe termen lung', 5 'Datorii pe termen scurt'
si 6 'Venituri', cu exceptia celor de regularizare, sunt conturi de pasiv.

29
 Ulterior sumele din conturile corespondente se reflecta in registrele corespunzatoare ale
contabilitatii analitice si sintetice.
Totodata se verifica concordanta datelor din contabilitatea analitica cu rulajele si soldurile
conturilor sintetice.
In acest caz se efectueaza urmatoarele lucrari:
1) Precizarea si trecerea la consumurile, cheltuielile si veniturile perioadei de gestiune a
sumelor respective de cheltuieli si venituri anticipate. Astfel, unele cheltuieli achitate in avans
(chiria, abonarea la literatura de specialitate etc.) se reflecta in momentul platii in debitul
contului 251 'Cheltuieli anticipate curente', iar ulterior, la survenirea perioadei respective, se
trec din creditul acestui cont in debitul conturilor corespunzatoare: 813 'Consumuri indirecte
de productie', 712 'Cheltuieli comerciale', 713 'Cheltuieli generale si administrative'.
Veniturile anticipate se includ in veniturile perioadei de gestiune curente in functie de
perioada (trimestrul, anul) in care acestea au fost obtinute. De exemplu, venitul inregistrat in
avans pentru un an va fi constatat lunar ca venit al perioadei curente in marime de 1/12 parte
din suma acestuia si reflectat in debitul contului 515 'Venituri anticipate curente' si in creditul
conturilor corespunzatoare ale veniturilor perioadei curente: 611 'Venituri din vanzari', 612
'Alte venituri operationale', 621 'Venituri din activitatea de investitii', 622 'Venituri din
activitatea financiara'.
In mod similar se trece la veniturile si cheltuielile fiecarei perioade de gestiune cota-parte
respectiva a altor venituri si cheltuieli anticipate, pornind de la termenul stabilit de entitate in
fiecare caz aparte;
2) Repartizarea consumurilor indirecte de productie in conformitate cu prevederile
S.N.C. 3 'Componenta consumurilor si cheltuielilor intreprinderii' si S.N.C 2 'Stocurile de
marfuri si materiale';
3) Analiza decontarilor cu debitorii si creditorii. O astfel de analiza prevede verificarea
situatiei decontarilor conform documentelor respective. Verificarea decontarilor se efectueaza
prin expedierea in adresa tuturor debitorilor a extraselor din conturile analitice. Debitorii le
confirma sau comunica obiectiile. Rezultatele verificarii se inregistreaza intr-un proces-
verbal.
Un loc deosebit in analiza creantelor entitatii il ocupa platile expirate pentru produse,
lucrari, servicii. in conformitate cu politica de contabilitate, entitatea poate sa creeze pe seama
cheltuielilor comerciale o rezerva pentru recuperarea pierderilor probabile aferente datoriilor
dubioase. Marimea rezervei se stabileste de catre fiecare entitate, tinand cont de experienta
anilor precedenti, luandu-se in consideratie si factorii de risc in perioadele curenta si viitoare.
Crearea rezervei nominalizate se reflecta prin inregistrarea:
·debit contul 712 'Cheltuieli comerciale',
·credit contul 222 'Corectii la datorii dubioase'.
Daca in urma confruntarii decontarilor s-a constatat ca creantele sunt dubioase
(intreprinderea cumparatoare este lichidata si nu are succesori, a expirat termenul de
prescriptie, debitorul nu recunoaste datoriile etc.) in contabilitate se intocmesc liste privind
creantele incerte care se prezinta la comisie pentru a fi examinate. In baza avizului comisiei
creantele la care a expirat termenul de prescriptie (2 ani), precum si cele adjudecate de
organele judiciare, dar neincasate in legatura cu insolvabilitatea debitorului, se perfecteaza

30
printr-un ordin al conducatorului entitatii. In acest caz creantele sint casate sau pe seama
cheltuielilor comerciale, sau pe seama rezervei create privind creantele dubioase.
Daca intreprinderile-debitori constatate anterior ca insolvabile, datoriile acestora fiind
anulate, sunt disponibile de a achita facturile, in contabilitatea entitatii se intocmesc formule
contabile privind restabilirea creantelor considerate dubioase pe seama altor venituri
operationale sau pe seama rezervei privind creantele dubioase.
Creantele si datoriile pe termen lung vor fi supuse de asemenea analizei. La survenirea
termenului de achitare mai mic de un an entitatea transfera creantele si datoriile pe termen
lung in categoria creantelor si datoriilor pe termen scurt.
In unele conturi de pasiv privind decontarile pot aparea solduri debitoare (in decontarile cu
bugetul, personalul, furnizorii, organele de asigurari). Astfel de solduri se trec in conturile de
activ corespunzatoare pentru evidenta creantelor.
Daca in conturile de activ privind decontarile se formeaza solduri creditoare, acestea se
trec in conturile respective de pasiv si in bilant vor fi reflectate in componenta datoriilor.
4) Inchiderea conturilor contabilitatii de gestiune;
5) Determinarea si reflectarea in contabilitate a diferentelor de curs valutar;
6) Specificarea valorii stocurilor de marfuri si materiale.
In conformitate cu S.N.C. 2 'Stocurile de marfuri si materiale' (paragrafele 19-25), entitatea
evalueaza in contabilitatea curenta stocurile de marfuri si materiale prin diferite metode:
costului normativ, vanzarilor cu amanuntul, identificarii, FIFO, costului mediu ponderat,
LIFO.
In bilantul contabil stocurile de marfuri si materiale se reflecta la valoarea cea mai mica
dintre costul efectiv si valoarea realizabila neta (V.R.N.) a acestora.
Daca costul efectiv al stocurilor de marfuri si materiale este mai mic decat V.R.N. a
acestora, in rapoartele financiare bunurile materiale vor fi reflectate la costul efectiv calculat
prin una din metodele nominalizate mai sus si acceptate de entitate in politica sa de
contabilitate.
In cazul cand valoarea de bilant (costul efectiv) depaseste valoarea realizabila neta a
bunurilor materiale acestea se evalueaza la V.R.N.
Diferenta, cu care valoarea de bilant (costul efectiv) depaseste V.R.N. a stocurilor de
marfuri si materiale, se constata ca cheltuieli ale perioadei si se reflecta in contabilitate prin
urmatoarea formula contabila:
·debit contul 714 'Alte cheltuieli operationale' - la suma totala a diferentei;
·credit contul 215 'Productia in curs de executie' - la suma diferentei aferenta soldului
productiei in curs de executie;
· credit contul 211 'Materiale' - la suma diferentei aferenta soldului materialelor;
· credit contul 217 'Marfuri' - la suma diferentei aferenta soldului marfurilor.
Dupa determinarea soldurilor conturilor, acestea se compara cu datele contabilitatii analitice
si se intocmeste balanta de verificare necorectata.

31
 Balanta de verificare reflecta, pe de o parte, corelatia existenta intre datele contabilitatii
sintetice si analitice, in conformitate cu principiul dublei inregistrari, iar, pe de alta parte -
dependenta acestor date de indicatorii din rapoartele financiare.
Modul de efectuare a lucrarilor premergatoare la etapele I si II este acelasi la intocmirea
atat a rapoartelor financiare trimestriale, cat si a celor anuale.
In complexul general al lucrarilor premergatoare intocmirii rapoartelor financiare ale
entitatii o semnificatie deosebita au etapa III „Inventarierea generala a patrimoniului si
reflectarea rezultatelor acesteia in contabilitate” si etapa IV „Inchiderea conturilor la finele
perioadei de gestiune”.
La etapa III entitatea trebuie:
• sa efectueze inventarierea generala a patrimoniului si sa reflecte rezultatele acesteia in
conturile contabile;
•sa reevalueze (dupa caz) activele pe termen lung in conformitate cu S.N.C. 13 'Contabilitatea
activelor nemateriale' , S.N.C. 16 'Contabilitatea activelor materiale pe termen lung' si S.N.C.
25 'Contabilitatea investitiilor'.
Conform Regulamentului privind inventarierea, inventarierea generala a activelor si
pasivelor entitatii se efectueaza o data pe an, in scopul verificarii si confruntarii datelor
contabile cu existenta efectiva a mijloacelor intreprinderii. Inventarierea mijloacelor fixe,
activelor nemateriale, stocurilor de marfuri si materiale si a mijloacelor banesti se efectueaza
pe locuri de amplasare si pe gestionari la care se pastreaza bunurile, prin inregistrarea
soldurilor acestora in listele de inventariere. in baza listelor de inventariere si datelor contabile
se intocmesc situatii comparative in care se confrunta soldurile efective cu soldurile conform
datelor contabilitati si se determina rezultatele inventarierii.
Rezultatele inventarierii se examineaza de comisia de inventariere a entitatii in termen de
10 zile, luandu-se decizia cui ii vor fi imputate lipsurile constatate cu ocazia inventarierii sau
cum vor fi inregistrate plusurile. Totodata se intocmesc procese-verbale in baza carora se fac
inregistrari in conturile contabile.
In conformitate prevederile paragrafelor 13 din S.N.C. 18 'Venitul' si 22 din Comentariile
cu privire la aplicarea S.N.C. 18 'Venitul', discordantele depistate in procesul inventarierii sau
al altor controale ale bunurilor materiale si mijloacelor banesti in numerar se reflecta astfel:
· privind activele curente:
a) plusurile de bunuri materiale, hartii de valoare si mijloace banesti se inregistreaza si se
raporteaza la veniturile activitatii operationale a entitatii;
b) lipsurile de bunuri materiale in limita normelor stabilite ale perisabilitatii naturale
depistate in sectii si alte subdiviziuni ale entitatii se reflecta in componenta consumurilor
indirecte de productie sau altor cheltuieli operationale;
c) lipsurile de active curente ce depasesc normele stabilite ale perisabilitatii naturale, precum
si pierderile aferente deteriorarii bunurilor materiale calculate la costul efectiv (indiferent de
cauzele acestora si faptul daca au fost sau nu identificate persoanele vinovate) se raporteaza la
alte cheltuieli operationale.

32
 Ulterior aceste lipsuri, evaluate la preturi de piata, urmeaza a fi recuperate pe seama
persoanelor vinovate (in cazul cand exista acordul in scris al acestora sau decizia judecatii) si
se raporteaza la alte venituri operationale;
d) lipsurile si pierderile in urma calamitatilor naturale sau a altor evenimente exceptionale se
raporta la pierderile exceptionale.
Daca lipsurile si pierderile in limita normelor perisabilitatii naturale tin de procesul
tehnologic (in cadrul entitatilor prelucratoare), entitatea poate sa creeze in cursul anului un
provizion pe seama consumurilor de productie.
Ulterior, dupa efectuarea inventarierii, pierderile in limita normelor perisabilitatii naturale
se anuleaza pe seama provizionului constituit.
· privind activele pe termen lung:
a) plusurile se inregistreaza si se raporteaza la veniturile activitatii de investitii;
b) lipsurile de active pe termen lung la valoarea de bilant se raporteaza la cheltuielile
activitatii de investitii;
c) lipsurile si pierderile in urma calamitatilor naturale sau a altor evenimente exceptionale se
raporteaza la pierderile exceptionale.
In caz de necesitate, entitatea reevalueaza activele pe termen lung. Activele pe termen lung
se reevalueaza de fiecare entitate de sine statator in cazul cand valoarea de bilant a acestora
difera esential de cea venala.
In urma reevaluarii se determina valoarea reevaluata a activelor pe termen lung, care
reprezinta valoarea venala a acestora la data reevaluarii diminuata cu suma corespunzatoare a
uzurii acumulate.
Valoarea venala a activelor pe termen lung se stabileste in baza valorii de piata, tinand cont
de destinatia lor. Aceasta valoare se determina prin expertiza estimativa efectuata de catre
specialisti (estimatori) calificati. in cazul cand valoarea de piata confirmata lipseste, evaluarea
activelor se efectueaza la valoarea de recuperare.
Valoarea venala a obiectelor de mijloace fixe se determina tinand cont de destinatia
acestora la data reevaluarii. Daca se prevede utilizarea activului dupa alte destinatii, el
urmeaza a fi evaluat ca si obiectele similare utilizate in aceleasi scopuri.
In conformitate cu prevederile S.N.C. 13 'Contabilitatea activelor nemateriale', S.N.C. 16
'Contabilitatea activelor materiale pe termen lung' si S.N.C. 25 'Contabilitatea investitiilor',
entitatea poate sa efectueze reevaluarea activelor pe termen lung, aplicand una din
urmatoarele doua metode:
•la valoarea de intrare cu reevaluarea concomitenta a uzurii acumulate;
•la valoarea de bilant fara evaluarea uzurii acumulate.
Rezultatele reevaluarii activelor pe termen lung se inregistreaza intr-un proces-verbal de
modelul corespunzator si se reflecta in contabilitate in felul urmator:
a) suma ecartului de reevaluare (majorarii) a valorii de bilant se trece la majorarea capitalului
propriu in creditul contului 341 „Diferente din reevaluarea activelor pe termen lung”;

33
b) suma reducerii (micsorarii) valorii de bilant se trece la micsorarea capitalului propriu in
debitul contului 341 „Diferente din reevaluarea activelor pe termen lung”.
Modificarile valorii de bilant se reflecta distinct pe fiecare activ aparte. Nu se permite
compensarea reducerii valorii de bilant din reevaluarea unui activ pe seama majorarii valorii
de bilant a altui activ.
La iesirea activelor pe termen lung sumele majorarii si micsorarii valorii de bilant se trec
respectiv la veniturile si cheltuielile activitatii de investitii prin urmatoarele formule contabile:
a) la suma ecartului de reevaluare aferenta activelor pe termen lung iesite:
· debit contul 341 'Diferente din reevaluarea activelor pe termen lung',
·credit contul 621 'Venituri din activitatea de investitii';
b) la suma micsorarii de reevaluare aferenta activelor pe termen lung iesite:
·debit contul 721 'Cheltuieli ale activitatii de investitii',
·credit contul 341 'Diferente din reevaluarea activelor pe termen lung' .
Etapa IV a lucrarilor premergatoare intocmirii rapoartelor financiare ale entitatii prevede
inchiderea conturilor de venituri si cheltuieli. inchiderea conturilor este un proces care se
efectueaza la finele anului de gestiune prin trecerea sumelor acumulate din conturile de
venituri si cheltuieli (clasele 6-7) in contul 351 'Rezultat financiar total'. Acest cont se
utilizeaza numai la finele anului pentru generalizarea veniturilor si cheltuielilor realizate in
cursul anului de gestiune si determinarea rezultatelor financiare din toate tipurile de activitati
ale entitatii, inclusiv posturile exceptionale.
In urma decontarii veniturilor si cheltuielilor in contul 351 'Rezultat financiar total' se
determina profitul contabil (pierderea) al anului de gestiune. Pentru aceasta se confrunta
rulajul debitor (cheltuielile acumulate) si rulajul creditor (veniturile acumulate) al contului
nominalizat.
In cazul cand suma veniturilor depaseste suma cheltuielilor rezultatul obtinut reprezinta
venitul contabil al entitatii si se reporteaza in Declaratia cu privire la impozitul pe venit in
vederea determinarii venitului impozabil.
La etapa urmatoare se determina suma cheltuielilor (economiilor) privind impozitul pe
venit al entitatii conform cotei in vigoare in anul de gestiune. Suma efectiva a cheltuielilor
(economiilor) privind impozitul pe venit se determina la finele anului in conformitate cu
prevederile S.N.C. 12 'Contabilitatea impozitului pe venit'.
Ulterior prin confruntarea rulajului debitor si rulajului creditor se determina soldul contului
731 'Cheltuieli (economii) privind impozitul pe venit', care reprezinta suma efectiva a
cheltuielilor (economiilor) privind impozitul pe venit realizate in cursul anului de gestiune.
Aceasta suma se reflecta in postul 140 'Cheltuieli (economii) privind impozitul pe venit' din
Raportul de profit si pierdere.
La finele anului cheltuielile (economiile) privind impozitul pe venit se trec din contul 731
'Cheltuieli (economii) privind impozitul pe venit' in contul 351 'Rezultat financiar total', iar
contul 731 'Cheltuieli (economii) privind impozitul pe venit' se inchide.

34
 Dupa reflectarea in contul 351 'Rezultat financiar total' a cheltuielilor (economiilor) privind
impozitul pe venit soldul acestui cont reprezinta rezultatul financiar net (profit sau pierdere) al
anului de gestiune si se trece in contul 333 'Profit net (pierdere) al perioadei de gestiune'.
In cazul cand suma totala a veniturilor (rulajul creditor al contului 351 'Rezultat financiar
total') depaseste suma cheltuielilor (rulajul debitor al acestuia), entitatea inregistreaza profit
net, iar in cazul cand suma veniturilor este mai mica decat suma
cheltuielilor, entitatea inregistreaza pierderi.
Dupa trecerea la scaderi a profitului net (pierderii) al anului de gestiune contul 351
'Rezultat financiar total' se inchide si nu se reflecta in rapoartele financiare intocmite pentru
anul de gestiune.
Suma profitului net (pierderii) al anului de gestiune se reflecta in postul 150 cu aceeasi
denumire din Raportul de profit si pierderi si se reporteaza in Bilantul contabil pe postul 590
'Profitul net (pierderea) al perioadei de gestiune'.
Pana la intocmirea rapoartelor financiare anuale de asemenea se ajusteaza sumele datoriilor
curente privind impozitul pe venit aferente rezultatului (profitului/pierderii) anilor precedenti
constatate in anul curent. Suma ajustarilor se reflecta in Declaratia cu privire la impozitul pe
venit intr-un rand distinct si se calculeaza prin inmultirea marimii profitului/pierderii (soldului
creditor/debitor al contului 331 'Corectarea rezultatelor perioadelor precedente') cu cota
impozitului pe venit stabilita in anul in care s-a inregistrat profitul/pierderea. In acest caz
trebuie de avut in vedere faptul ca in cursul anului de gestiune in contul 331 'Corectarea
rezultatelor perioadelor precedente' se reflecta numai veniturile si cheltuielile care nu au fost
luate in considerare la determinarea rezultatelor financiare ale anilor precedenti
corespunzatori.
La etapa V entitatea inchide urmatoarele registre pentru ultima luna a perioadei de gestiune
jurnalele-order sau alte registre de evidenta.
In functie de sistemul contabil aplicat, totalurile din jurnalele-order se trec in Cartea mare
in care se determina rulajele, se calculeaza totalurile si se determina soldul fiecarui cont
sintetic.
La etapa VI in baza rulajelor si soldurilor conturilor sintetice din Cartea mare se intocmesc
rapoartele financiare ale entitatii.
Intocmirea rapoartelor financiare este precedata de confruntarea rulajelor si soldurilor
conturilor contabilitatii sintetice si analitice, verificarea reciproca a totalurilor din registrele
contabile distincte. Efectuarea unei asemenea confruntari in conditiile contabilitatii
automatizate poate fi confirmata prin intocmirea tabelului de corectare.
Soldurile debitoare si creditoare ale conturilor de bilant se trec in Cartea mare deschisa pe
anul de gestiune urmator.
Inregistrarile de ajustare care au condus la formarea unor active si datorii noi se
inregistreaza in tabelul de corectare si ulterior se storneaza prin intocmirea inregistrarilor
reversibile. Reversibila se considera inregistrarea care se efectueaza in prima zi a perioadei de
gestiune noi si constituie inregistrarea formulei de corectare inversa a perioadei precedente.
De exemplu, la finele perioadei de gestiune costul efectiv al productiei in curs de executie se
reflecta prin urmatoarea formula contabila:
·debit contul 215 'Productia in curs de executie',

35
·credit contul 811 'Activitati de baza',
·credit contul 812 'Activitati auxiliare'.
La inceputul perioadei de gestiune urmatoare se intocmeste inregistrarea contabila inversa:
·debit contul 811 'Activitati de baza',
·debit contul 812 'Activitati auxiliare',
·credit contul 215 'Productia in curs de executie'.
Asadar, datele din tabelul de corectare vor servi drept temei pentru completarea rapoartelor
financiare ale entitatii la etapa finala a ciclului contabil.
Totodata, la intocmirea rapoartelor financiare anuale, in afara de operatiunile specificate,
este necesar de reflectat in contabilitate utilizarea profitului si de intocmit formulele contabile
aferente reformarii bilantului.
Profitul se utilizeaza numai in baza deciziei adunarii generale a entitatii pentru plata
dividendelor, acoperirea pierderilor de bilant, constituirea rezervelor si in alte scopuri. Pentru
evidenta utilizarii profitului anului curent se recomanda aplicarea contului 334 'Profit utilizat
al anului de gestiune'.
Daca decizia privind utilizarea profitului a fost luata pana la aprobarea rapoartelor anuale,
in contabilitate se intocmesc formulele contabile:
·debit contul 334 'Profit utilizat al anului de gestiune',
·credit contul 321 'Rezerve stabilite de legislatie',
·credit contul 322 'Rezerve prevazute de statut',
·credit contul 323 'Alte rezerve',
·credit contul 537 'Datorii fata de fondatori si alti participanti'.
Daca decizia privind utilizarea profitului anului curent a fost luata dupa aprobarea
rapoartelor financiare, in debitul contului 334 'Profit utilizat al anului de gestiune' se reflecta
numai suma dividendelor platite in avans in cursul anului de gestiune, iar utilizarea profitului
anului curent va fi reflectata in debitul contului 332 'Profit nerepartizat (pierdere neacoperita)
al anilor precedenti' in anul de gestiune urmator dupa reformarea Bilantului contabil.
Profitul utilizat al anului curent se reflecta in Bilantul contabil anual pe postul 600 'Profit
utilizat al anului de gestiune'.
Dupa intocmirea rapoartelor financiare anuale se efectueaza reformarea bilantului care
consta in decontarea profitului (pierderii) anului curent prin urmatoarele formule contabile:
a) la suma profitului utilizat in anul de gestiune curent:
· debit contul 333 'Profit net (pierdere) al perioadei de gestiune',
·credit contul 334 'Profit utilizat al anului de gestiune'.
b) la suma profitului anilor precedenti constatat in anul de gestiune curent (dupa
reflectarea impozitului pe venit aferent acestui profit):

36
·debit contul 331 'Corectarea rezultatelor perioadelor precedente',
·credit contul 332 'Profit nerepartizat (pierdere neacoperita) al anilor precedenti';
c) la suma pierderilor anilor precedenti constatate in anul de gestiune (dupa reflectarea sumei
micsorarii datoriilor curente privind impozitul pe venit):
·debit contul 332 'Profit nerepartizat (pierdere neacoperita) al anilor precedenti',
·credit contul 331 'Corectarea rezultatelor perioadelor precedente';
d) la suma profitului nerepartizat al anului de gestiune curent:
·debit contul 333 'Profit net (pierdere) al perioadei de gestiune',
·credit contul 332 'Profit nerepartizat (pierdere neacoperita) al anilor precedenti';
e) la suma pierderii neacoperite a anului de gestiune curent:
·debit contul 332 'Profit nerepartizat (pierdere neacoperita) al anilor precedenti',
·credit contul 333 'Profit net (pierdere) al perioadei de gestiune'.

3.4 MODIFICARI ASUPRA BILANTULUI PROVOCATE DE OPERATIILE

ECONOMICE

In activitatea unitatilor patrimoniale au loc in permanenta o multime de operatii economice si

financiare legate de aprovizionarea cu materii prime, consumul acestora, plata salariilor, plata
lucrarilor si serviciilor prestate de terti, obtinerea si vanzarea produselor finite, incasarea valorii
produselor, etc. Toate aceste operatii produc modificari in volumul si structura elementelor
patrimoniale ale intreprinderii si totodata a posturilor de bilant corespunzatoare elementelor respective.
Distingem doua tipuri de modificari asupra bilantului:
1. Modificari de structura, vizeaza numai elementele patrimoniale de activ sau numai cele de
pasiv, prin cresterea valorica a unui element concomitent cu micsorarea valorica a altui element din
aceeasi parte a bilantului (activ sau pasiv) fara sa determine modificarea valorica a volumului total al
mijloacelor economice (adica totalul activ) si al surselor de finantare (adica totalul pasiv) si deci
mentinerea egalitatii bilantiere activ = pasiv.
Aceste modificari constau in:
a) Modificari numai in structura elementelor de activ, adica in structura mijloacelor
economice, prin cresterea valorica a unui element de activ, concomitent cu micsorarea
valorica a altui element tot din activ, totalul activului ramanand neschimbat, pasivul nefiind
vizat, iar egalitatea bilantiera activ = pasiv ramane neschimbata.
Daca notam c = cresterea si m = micsorarea avem relatia de modificare:
A+c–m=P
Exemplu de operatii:

37
In cursul perioadei se incaseaza de la clienti prin contul de disponibil la banca suma de 5.000
lei.
Aceasta operatie determina:
- modificarea a doua posturi de bilant si anume „Clienti” si „Disponibil la banca”
- ambele posturi se gasesc in activul bilantului, deci apartin patrimoniului economic
- modificarea consta in cresterea disponibilului din banca (+A) concomitent cu reducerea
creantelor de la clienti (-A)
- modificarile s-au produs simultan si cu aceeasi suma (5.000 lei)
- totalul activului nu s-a modificat, adica a ramas 130.000 lei
- egalitatea bilantiera se mentine la nivelul totalului precedent
(130.000 = 130.000)

b) Modificari numai in structura elementelor de pasiv, adica in structura patrimoniului juridic,

prin cresterea valorica a unui element de pasiv concomitent cu micsorarea valorica a altui
element tot de pasiv, totalul pasivului ramanand neschimbat, activul nefiind vizat, iar
egalitatea bilantiera (A = P) ramane neschimbata.
Pastrand aceeasi notatie, relatia de modificare este:
A=P+c–m
Exemplu:
Plata unui furnizor dintr-un imprumut bancar in suma de 6.000 lei.
Aceasta operatie determina:
- modificarea a doua posturi de bilant, ambele din pasivul bilantului si anume „Furnizori”
si „Imprumuturi bancare”
- modificarile constau in cresterea datoriei fata de banca (+P) concomitent cu stingerea
datoriei fata de furnizor (-P)
- modificarea s-a produs cu aceeasi suma, adica 6.000 lei
- totalul pasivului nu s-a modificat, adica a ramas la 130.000 lei
- egalitatea bilantiera se mentine la nivelul totalurilor precedente
(130.000 A = 130.000 P)
2. Modificari de volum, vizeaza concomitent elementele patrimoniale de activ si pasiv,
producand modificarea marimii valorice a anumitor elemente si totodata modificarea
volumului total al mijloacelor economice, adica a activului, si a volumului total al surselor de
finantare, adica a pasivului, adica atat a mijloacelor economice (patrimoniul economic) cat si
a surselor de finantare (patrimoniul juridic).
Aceste modificari constau in:
a) cresterea valorica a elementelor de activ si a celor de pasiv concomitent cu cresterea
volumului total al activului si pasivului, cu mentinerea egalitatii bilantiere.
38
Relatia de determinare a modificarii asupra bilantului este:
A+c=P+c
Exemplu:
Se aprovizioneaza cu materiale de la furnizori in suma de 8.000 lei.
Operatia determina:
-modificarea a doua posturi si anume „Furnizori” (cont de pasiv) si „Materiale” (cont de
activ)
- modificarea consta in cresterea valorica a stocurilor de materiale (+A) concomitent cu
cresterea valorica a obligatiilor fata de furnizori (+P)
- modificarea s-a produs cu aceeasi suma, adica 8.000 lei cu mentinerea egalitatii bilantiere:
138.000 A = 138.000 P
b) micsorarea valorica a elementelor de activ si pasiv, adica a mijloacelor economice
(patrimoniul economic) si a surselor de finantare (patrimoniul juridic) concomitent cu
miscarea valorica a volumului total al activului si pasivului, cu mentinerea egalitatii
bilantiere.
Relatia de determinare a modificarii asupra bilantului este:
A–m=P–m
Exemplu:
Se restituie din disponibilul de cont o parte din imprumutul bancar obtinut anterior, in suma
de 5.000 lei.
Operatia determina:
- modificarea a doua conturi si anume „disponibilul la banca” (cont de activ) si „imprumuturi
bancare” (cont de pasiv)
-modificarea consta in micsorarea disponibilului din cont (-A) concomitent cu micsorarea
datoriei fata de banca (-P)
- modificarea s-a produs cu aceeasi suma, adica 5.000 lei, cu mentinerea egalitatii bilantiere
:125.000 A = 125.000 P

3.5 Analiza contabila

Orice operatie economica sau financiara consemnata intr-un document justificativ, inainte de a fi
inregistrata in contabilitate trebuie sa fie supusa analizei contabile.
Analiza contabila se defineste ca fiind un procedeu contabil de cercetare logica, pe baza de
documente, a fiecarei operatii economice si financiare, prin descompunerea ei in elemente
componente in vederea stabilirii conturilor corespondente si partile acestora - debitul sau creditul -
in care urmeaza a se inregistra informatiile privind modificarile provocate de operatiile respective.
In munca practica de evidenta, analiza contabila are o importanta deosebita, intrucat asigura
inregistrarea operatiilor economice numai cu ajutorul acelor conturi care corespund continutului lor
economic.

39
 Analiza contabila presupune parcurgerea in mod succesiv a urmatoarelor etape:
1. Natura operatiei economice se refera la cunoasterea si intelegerea continutului operatiei
economice consemnata in documentul justificativ, modul cum aceasta operatie afecteaza
patrimoniul unitatii. De exemplu: incasarea unei sume, plata unei sume, aprovizionari cu valori
materiale, consumuri de valori materiale, obtinerea de produse finite, vanzarea de produse finite etc.
2. Stabilirea modificarilor pe care le produce operatia economica in bilantul unitatii patrimoniale
precizand:
- elementele patrimoniale de activ si pasiv care se modifica;
- sensul modificarilor elementelor respective (cresteri sau micsorari);
- continutul economic al acestor modificari.
Se stabileste in care din cele patru tipuri de modificari posibile ale patrimoniului se incadreaza
operatia respectiva:
- modificari de structura : A + c - m = P
A=P+c–m
- modificari de volum : A + c = P + c
A-m=P–m
3. Stabilirea conturilor corespondente in care urmeaza a se inregistra operatia economica
sau financiara analizata.
Prin titlurile si continutul lor conturile corespondente reflecta elementele patrimoniale de
activ si pasiv ce se modifica
In conditiile dublei inregistrari, in aceasta etapa trebuie precizate cel putin doua conturi
corespondente, iar pentru operatii mai complexe, mai mult de doua conturi.
4. Stabilirea formulei contabile, adica partea de debit si credit a conturilor corespondente,
operatie ce se realizeaza prin aplicarea regulilor de functionare a conturilor. In acest scop, se
raporteaza modificarile patrimoniale de activ si/sau de pasiv la conturile corespondente
utilizate pentru inregistrarea operatiei economice.
Exemplul :
Unitatea primeste de la furnizori materii prime pe baza de factura in valoare de 5.000 lei.
Analiza contabila se face parcurgand cele patru etape:
a. Natura operatiei
-Materii prime +A
-Furnizori + P
b. Relatia bilantiera de modificare: A + c = P + c
c. Conturile corespondente:
pentru cresterile de activ contul 301 “Materii prime”
- pentru cresterile de pasiv contul 401 “Furnizori”

40
d. Formula contabila: aplicand regulile de functionare a conturilor, se procedeaza astfel:
contul 301 “Materii prime” este cont de activ care creste si, conform regulilor de functionare a
contului, cresterea din activ se inregistreaza in debit, iar contul 401 “Furnizori” cont de pasiv
care creste si cresterile de pasiv se inregistreaza in credit, deci formula contabila este:
301 = 401 5.000 5.000
Materii prime Furnizori
6. FORMULA SI ARTICOLUL CONTABIL
Formula contabila reprezinta expresia raportului de egalitate stabilit intre conturile
corespondente pe baza dublei inregistrari.
Potrivit principiului dublei inregistrari memorarea operatiei economice si financiare in cele
doua conturi corespondente se face simultan si cu aceeasi suma, iar intre ele se pune semnul
de egalitate (=), semn care in acelasi timp semnifica si interdependenta dintre cele doua
conturi, deci stabileste o egalitate valorica intre conturile corespondente.
Formula contabila cuprinde:
a. contul corespondent debitor, care se inscrie in stanga semnului egalitatii, deoarece debitul
este partea stanga a contului;
b.contul corespondent creditor, care se inscrie in dreapta semnului de egalitate, deoarece
creditul este partea dreapta a contului;

c.semnul “=“ care exprima egalitatea valorica dintre sumele inscrise in conturile
corespondente;
d.sumele inscrise in conturile corespondente
Exemplu de formula contabila:
301 = 401 5.000 5.000
Materii prime Furnizori

Aprovizionari cu materii prime de la furnizorul X conform facturii nr. 15.

Documentele primare ce consemneaza operatii economice sunt supuse operatiunii de
contare care inseamna inscrierea formulei contabile pe aceste documente.

41