Cine semnează situațiile financiare anuale?

Situaţiile financiare ale unei entităţi economice sunt cel mai important cadru prin
care informația contabilă este pusa la dispoziția utilizatorilor săi. La nivel global,
poziţia şi performanţa financiară a entităţilor este reglementată prin modul cum ar
trebui întocmite situaţiile financiare cu ajutorul Standardelor Internaţionale de
Contabilitate. Comitetul pentru Standarde Internaţionale de Contabilitate încearcă să
armonizeze reglementările, standardele şi procedurile contabile referitoare la
întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare. Întocmirea situaţiilor financiare au ca
scop furnizarea unor informaţii utile, verificate şi corelate, pentru adaptarea deciziilor
economice. Pentru luarea celor mai bune deczii economice, utilizatorii se axează pe
situaţiile financiare, ca fiind principală sursă de informaţie şi de aceea astfel de
situaţii financiare trebuiesc elaborate şi prezentate având în vedere necesităţile. În
conformitate cu Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, răspunderea pentru
organizarea şi ţinerea contabilităţii revine administratorului. Contabilitatea se ţine în
limba română şi în moneda naţională iar pentru necesităţile proprii de informare
entitatea poate opta să ţină contabilitatea operaţiunilor efectuate în valută atât în
moneda naţională, cât şi în valută, potrivit reglementărilor elaborate în acest sens”1.
Cadrul general de redactare şi prezentare a situaţiilor financiare abordează:  

obiectivul situaţiilor financiare; particularitățile calitative care determină utilitatea

informaţiilor din situaţiile

financiare definirea, recunoaşterea şi evaluarea elementelor pe baza cărora sunt

întocmite

situaţiile financiare; conceptele de capital şi menţinere a nivelului capitalului.

1 Legea contabilităţii, legea nr.82/1991, actualizată prin OUG nr. 79 din 10 decembrie
2014

Obiectivele principale ale situaţiilor financiare sunt: prezentarea situaţiei

economicofinanciare a patrimoniului, a performanţelor financiare şi a modificărilor
poziţiei financiare a entității, în scopul utilizării acestor informaţii de către utilizatorii
interni şi externi, în vederea fundamentării unor decizii economice. Obiectivul
situaţiilor financiare anuale îl constituie furnizarea de informaţii despre poziţia
financiară, performanţa financiară şi fluxurile de trezorerie ale unei entităţi, utile unei
categorii largi de utilizatori2. Prezentarea situaţiei economico-financiare a unităţii
patrimoniale este obiectivul principal al bilanţului contabil3. Acesta trebuie să
asigure o imagine cât mai clară asupra unor elemente, pentru a putea fi apreciată
stabilitatea economico-financiară a entităţii, precum şi situaţia rezultatului. Situaţia
financiară oferă informaţii asupra surselor şi a modului de utilizare a acestora,
precum şi termenele de scadenţă ale lor, dar şi asupra capacităţii societăţii de a
deţine si achiziţiona lichidităţile necesare acoperirii datoriilor, deci asupra
solvabilităţii acesteia. Situaţia rezultatului se observă prin reprezentarea cheltuielilor
şi veniturilor indicând modificarea capitalului societăţii pe parcursul exerciţiului.
Informarea utilizatorilor reprezintă un obiectiv de interes intern. Scopul în acest caz
este de a oferi organelor de conducere şi control date cu privire la formarea
costurilor şi a preţurilor de vânzare, controlul costurilor şi a eficienţei economice, etc.
Pe baza acestor informaţii se vor lua măsuri şi decizii pentru viitor şi se va coordona
activitatea de planificare si conducere. Un alt obiectiv al situaţiilor financiare este
acela de protecţie a creditorilor. Conturile anuale pun la dispoziţia creditorilor
informaţii care sa garanteze investiţiile făcute. De asemenea reprezintă o garanţie
pentru bănci că eventualele împrumuturi acordate vor fi rambursate, sau că pot fi
contractate noi împrumuturi.

2 OMFP 1802/2014 pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situaţiile

financiare anuale individuale şi situaţiile financiare anuale consolidate 3 Ristea M. &
colectiv „Contabilitatea societăţilor comerciale, Ed. Bucureşti 2009, pag. 231

La modul general, situaţiile financiare reprezintă o sinteză a activitătii economico

financiare din unitatea patrimonială pe tot parcursul exerciţiului4. ,,Poziţia financiară
a entității este definită de resursele economice pe care le controlează, de structura
financiară a activelor, datoriilor şi capitalului propriu, de lichiditatea şi solvabilitatea
valorilor economice şi de capacitatea sa de a se adapta la schimbările mediului în
care îşi desfăşoară activitatea’’5. Legislaţia la nivel naţional şi internaţional îşi
concentrează efortul de armonizare cu preferinţă asupra situaţiilor financiare, ce au
ca scop furnizarea unor informaţii utile pentru adoptarea deciziilor economice.
Aceasta se datorează faptului că aproape toţi utilizatorii iau decizii economice
pentru:        

a decide când să cumpere, să păstreze, sau să vândă părţi din capital; a aprecia
răspunderea sau gestionarea managerială; a evalua posibilitatea entității de a plăti şi
de a oferi alte beneficii angajaţilor săi; a aprecia garanţia ce o oferă entitatea faţă de
datoriile sale; a stabili politicile fiscale; a calcula profitul şi dividendele ce se pot
distribui actionarilor; a crea şi utiliza datele statistice despre venitul naţional; a stabili
activitatea entităților. 1.1.2 CARACTERISTICILE CALITATIVE ALE SITUAŢIILOR
FINANCIARE Pentru a adopta cele mai bune decizii economice utilizatorii se axează
pe situaţiile

financiare ca fiind principala lor sursă de informare si de aceea acestea trebuie

elaborate şi prezentate având în vedere necesităţile lor. Pentru ca informaţiile
financiare să fie utile, ele trebuie să fie relevante şi să reprezinte exact ceea ce îşi
propun să reprezinte. Utilitatea informaţiilor financiare este amplificată dacă acestea
sunt comparabile, verificabile, oportune şi inteligibile6. 4 Feleagă N., Malciu L., Bunea
Şt, „Bazele contabilităţii”, Ed. Edecon, 2002, pag.45 5 Ristea Mihai & colectiv ,,
Contabilitatea financiară ’’, Editura Universitară, Bucureşti, 2005, pag. 17

6 Pct. 29 din Anexa1 la OMFP 1802/2014 pentru aprobarea Reglementărilor

contabile privind situaţiile financiare anuale individuale şi situaţiile financiare anuale
consolidate

Caracteristicile calitative fundamentale sunt relevanţa şi reprezentarea exactă.

Relevanţa informaţiei, prezintă capacitatea informaţiei de a fi folositoare în ceea ce
priveşte necesităţile de luare a deciziilor de către utilizatori ajutându-i să evalueze
evenimentele trecute, prezente sau viitoare. Relevanţa este determinată de natura
informaţiei şi de pragul său de semnificaţie. O informaţie eronată influenţează
deciziile economice ale utilizatorului. Pentru a fi o reprezentare exactă, o descriere
trebuie să fie completă, neutră şi fără erori. O descriere completă include toate
informaţiile necesare pentru ca un utilizator să înţeleagă fenomenul descris, inclusiv
explicaţiile necesare. O descriere neutră este cea care nu suportă influenţe în
selecţia şi prezentarea informaţiilor financiare. O descriere neutră nu este
denaturată, ponderată, accentuată, neaccentuată sau manipulată în alt fel pentru a
creşte probabilitatea ca informaţiile financiare să fie primite favorabil sau
nefavorabil de către utilizatori. Informaţii neutre nu înseamnă informaţii fără scop
sau fără influenţă asupra comportamentului acestora. Reprezentarea fără erori
înseamnă că nu există erori sau omisiuni în descrierea fenomenelor, iar procesul
utilizat pentru a genera informaţiile raportate a fost selectat şi aplicat fără erori.
Comparabilitatea, verificabilitatea, oportunitatea şi inteligibilitatea sunt caracteristici
calitative care amplifică utilitatea informaţiilor relevante şi reprezentate exact7.
Comparabilitatea8 este una dintre caracteristicile calitative care permite utilizatorilor
să identifice şi să înţeleagă similitudinile şi diferenţele dintre elemente. Spre
deosebire de celelalte caracteristici calitative, comparabilitatea nu se referă la un
singur element. O comparaţie necesită cel puţin două elemente. Verificabilitatea
ajută în a asigura utilizatorii că informaţiile reprezintă exact fenomenele economice
pe care îşi propun să le reprezinte. Prin verificabilitate se înţelege că diferiţi
observatori independenţi şi în cunoştinţă de cauză ar putea ajunge la un consens cu
privire la faptul că o anumită descriere este o reprezentare exactă. 7 Pct. 30, idem 8
Pct. 39, ibidem

Oportunitatea înseamnă că informaţiile sunt disponibile factorilor decizionali pentru

ca aceştia să ia decizii în timp util. În general, cu cât sunt mai vechi informaţiile, cu
atât sunt mai puţin utile9. Inteligibilitatea reprezintă o caracteristică importantă a
informaţiilor furnizate de situaţiile financiare în sensul că acestea trebuiesc înţelese
uşor de către utilizatori, cu condiţia ca aceştia să posede cunoştinţe suficiente
privind afacerile, activităţile economice şi contabilitatea. Dar nu trebuiesc omise
informaţiile complexe pe motiv că acestea sunt prea dificil de înţeles pentru unii
utilizatori.

9 Pct. 43 din Anexa1 la OMFP 1802/2014 pentru aprobarea Reglementărilor

contabile privind situaţiile financiare anuale individuale şi situaţiile financiare anuale
consolidate 10 Ristea M., Contabilitate financiară, Editura Universitară, Bucureşti,
2005, pag. 26

decontarea cărora se aşteaptă să rezulte o ieşire de resurse care să încorporeze

beneficii economice. Criteriile care stau la baza recunoaşterii datoriilor sunt:
probabilitatea unei ieşiri de resurse, purtătoare de beneficii economice şi evaluarea
să se poată facă în mod credibil. Capitalurile proprii (activele nete) reprezintă
interesul rezidual al acţionarilor în activele entității, după deducerea tuturor
datoriilor . Cu alte cuvinte capitalurile proprii reprezintă diferenţa dintre activele
totale şi datoriile totale, fiind indicatorul esenţial pe care bilanţul, în formatul actual,
trebuie să-l reprezinte. Veniturile sunt creşteri de avantaje economice în cursul
perioadei de gestiune, respectiv creşteri de active sau diminuări de pasive, care au ca
rezultat creşterea capitalurilor proprii, sub alte forme decât aporturile la capital.
Trebuie făcută distincţia dintre venituri şi câştig, deşi ambele se regăsesc în contul
de profit şi pierdere. Astfel noţiunea de câştig implică un rezultat net favorabil dint-o
tranzacţie, ca urmare a compensării efectelor (sumelor de bani primite) cu eforturile
corespunzătoare (costul bunului).

1.2. CONTINUŢUL ŞI FORMA SITUAŢIILOR FINANCIARE Directiva a IV- a a UE

defineşte situaţiile financiare prin apelaţia de conturi anuale care cuprind: bilanţul,
contul de profit şi pierdere şi anexa sau notele la conturile anuale 11. Aceste
documente trebuie să constituie un tot unitar. Pentru sistemul de bază conform cu
Directivele contabile europene, formaţia situaţiilor financiare cuprinde:     

Situaţia poziţiei financiare; Situaţia rezultatului global; Situaţia capitalurilor proprii și

a modificărilor acestora ; Poziția fluxurilor de numerar; Notele explicative la situaţiile
financiare.
In conformitate cu OMFP 1802/30.12.2014 microentiățile (persoanele juridice care la
data bilanțului nu depășesc limitele a cel puțin două din criteriile: total active
350.000euro, cifra de afaceri 700.000euro și numărul de salariați 10) vor întocmi
situații financiare formate din bilanț prescurtat, cont cont prescurtat de profit şi
pierdere, care să prezinte separat: cifra 11 Ghid pentru înţelegerea şi aplicare
Standardelor Internaţionale de Contabilitate, IAS 1 Prezentarea situaţiilor financiare,
Ed. CECCAR, Bucureşti, 2004, pag. 52

de afaceri netă, alte venituri, costul materiilor prime şi al consumabilelor, cheltuieli cu

personalul, ajustări de valoare, alte cheltuieli, impozite, profit sau pierdere. Acestea
nu au obligaţia elaborării notelor explicative la situaţiile financiare anuale. Entitățile
mici definite prin același OMFP, care la data bilanțului nu depășesc limitele a cel
puțin două din criteriile: total active 4.000.000 euro, cifra de afaceri 8.000.000euro și
numărul de salariați 50) vor întocmi situații financiare formate din bilanț prescurtat,
cont de profit şi pierdere, notele explicative la situaţiile financiare anuale. Opţional
ele pot întocmi situaţia modificărilor capitalului propriu şi/sau situaţia fluxurilor de
numerar12. Entitățile mijlocii și mari, acele persoane juridice care depașesc la data
bilan țului cel puțin două din criteriile definite la entitățile mici, vor depune situații
financiare formate din: bilanţ, cont de profit şi pierdere, situaţia modificărilor
capitalului propriu, situaţia fluxurilor de trezorerie, notele explicative la situaţiile
financiare anuale. 1.2.1 BILANŢUL CONTABIL, IMAGINEA POZIŢIEI FINANCIARE A
ENTITĂȚII Bilanţul, în general este considerat un documentul contabil de analiză ce
cuprinde toate elementele de activ, datorii şi capitaluri proprii, grupate după natură,
destinaţie şi lichiditate, respectiv provenienţă şi exigibilitate. Bilanţul arată poziţia
financiară a entității la un moment dat, respectiv la sfârşitul exerciţiului financiar,
însă această poziţie financiară este consecinţa rezultatelor obţinute de entitate de la
înfiinţare până la data bilanţului. Bilanţul reprezintă situaţia contabilă reprezentând în
mod concentrat, dar separat, activul şi pasivul, cu elementele componente ale unei
entităţi economice evidenţiind rezultatele într-o perioadă de timp
determinată13. ,,Activul este o sursă controlată de entitate ca urmare a unor
evenimente trecute şi din care se prevede că se vor obţine beneficii economice
viitoare ( OMFP nr.1802/2014).”

12 OMFP nr. 1802/2014 13 Suciu G., Analiză economico-financiară, Editura

Infomarcket, Braşov, 2009, pag. 120

,,Conform OMFP 1802/2014, o datorie reprezintă o obligaţie actuală a entităţii ce

decurge din evenimente trecute şi prin decontarea căreia se aşteaptă să rezulte o
ieşire de resurse care încorporează beneficii economice14.” Capitalurile proprii
reprezintă interesul rezidual în activele entității după deducerea datoriilor sale
(OMFP nr. 1802/2014). Reglementările contabile naţionale au optat pentru o
clasificare a elementelor de activ în active imobilizate şi active circulante,
respectând astfel cerinţele din Directiva a-IV-a. În bilanţ, elementele de activ şi de
datorii sunt grupate după natură şi lichiditate, respectiv după natură şi exigibilitate.
1.2.2. NOŢIUNI GENERALE PRIVIND CONTUL DE PROFIT ŞI PIERDERE Utilizatorii
situaţiilor financiare iau decizii economice după evaluarea capacităţii unei entităţii de
a genera numerar şi echivalente de numerar cu ajutorul resurselor existente, pe baza
informaţiilor focalizate asupra poziţiei financiare, performanţei şi modificărilor
poziţiei financiare ale unei entităţi. ,,Bilanţul este considerat documentul ce descrie
poziţia unei entități la un moment dat, indicând şi mărimea rezultatului. Apare însă
necesară prezenţa unui alt instrument de modelare contabilă care să explice modul
de constituire a rezultatului şi să permită desprinderea unor concluzii legate de
performanţele activităţii entităţii. Acest instrument este cea de-a doua componentă a
situaţiilor financiare şi anume contul de profit si pierdere’’15. ,,Conform cadrului
contabil general, performanţele entității se reflectă cu ajutorul contului de profit şi
pierdere. Acesta cuprinde noțiunile şi principiile teoretice care alcătuiesc structura
de referinţă pentru întocmirea şi prezentarea rapoartelor financiare, precum şi
modalităţile de comunicare a informaţiilor. Performanţa unei entități se referă la
câştigul sau pierderea acesteia, iar aceste facilităţi sunt reflectate cu ajutorul
contului de profit şi pierdere’’16. 14 Ordinul ministrului finanţelor nr. 1802/2014 15
Toma C., Dumitrean E., Berheci I., Haliga I., ,,Contabilitate financiară I”, Ed.
Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, 2005, pag. 113 16 Ristea M., Dima M.,
„Contabilitatea societăţilor comerciale”, Ed. Universitară, 2004, pag. 194

,,Conform tratatelor de Contabilitate, contul de profit şi pierdere sau contul de

rezultate este documentul contabil de sinteză care măsoară performanţele activităţii
unei entități, în cursul unei perioade date”17. Definirea performanţei unei entități se
face diferit, unii utilizatori de informaţie contabilă sunt interesaţi mai mult de
informaţia privind profitul entității, pe când alţi utilizatori urmăresc fluxurile de
trezorerie. ,,Contul de profit şi pierdere arată rezultatul ca efect al activităţii şi
tranzacţiilor efectuate şi raportează performanţa aferentă unei perioade
timp”18. ,,Profesorul Mihai Ristea prezintă performanţa ca fiind economicitate plus
eficienţă şi plus eficacitate. Prin economicitate se înţelege procurarea resurselor cu
cel mai mic cost, iar prin eficienţă: maximizarea rezultatelor la o unitate de resurse
sau invers. Eficacitatea este raportul dintre rezultatele obţinute şi cele aşteptate”.
Rentabilitatea poate fi definită ca fiind „capacitatea unei entități de a obţine profit
realizând comparaţia între rezultatul obţinut şi mijloacele utilizate pentru a obţine
acest rezultat19. Rentabilitatea este una dintre formele de prezentare a eficienţei
activităţii economicofinanciare a unei firme, respectiv a tuturor mijloacelor de
producţie utilizate şi a forţei de muncă, ţinând cont de toate etapele circuitului
economic: aprovizionare, producţie şi vânzare. Pentru a măsura rentabilitatea
utilizăm două categorii de indicatori: profitul şi ratele de rentabilitate. Mărimea
absolută a rentabilităţii este reflectată de profit, iar gradul în care capitalurile sau
utilizarea resurselor entității aduc profit este reflectat de rata rentabilităţii. Cu cât
rentabilitatea este mai mare, cu atât se vor forma surse disponibile pentru alte
investiţii.

17 Bojian O., ,,Contabilitatea întreprinderilor, contabilitate financiară, contabilitate de

gestiune’’, Ed. Economică, 2006, pag. 114 18 Caraiani Chiarta, Dumitrana Mihaela
coordonatori ,,Bazele contabilităţii – aplicaţii şi studii de caz “ , Editura Universitară ,
Bucureşti 2011, pg 48 19 Jianu I., „ Evaluarea ,prezentarea şi analiza performanşei
intreprinderii ”, Editura CECCAR, Bucuresti, 2007, pag.418

Ca indicatori de prezentare în mărime absolută a rentabilităţii se pot avea în vedere:

rezultatul aferent cifrei de afaceri, rezultatul exploatării, rezultatul financiar, rezultatul
curent, rezultatul extraordinar, rezultatul brut al exerciţiului, rezultatul net al
exerciţiului. Analiza rentabilităţii se realizează pe baza contului de profit şi pierdere,
care ne arată modul în care s-a ajuns la rezultatul entităţii. Pentru expunerea în
mărime relativă a rentabilităţii se folosesc, de regulă, următoarele rate: rata
rentabilităţii comerciale, rata rentabilităţii resurselor consumate, rata rentabilităţii
economice şi rata rentabilităţii financiare. Măsurarea performanţelor entităţii are în
vedere, în mod deosebit, măsurarea profitului, care poate fi tratată astăzi din trei
laturi diferite şi anume: 

o latură patrimoninială, prin compararea valorii unei entități referitoare la două

momente diferite, utilizând aceleaşi metode de evaluare. o Formula principală :

ACTIVE – DATORII ═ CAPITAL PROPRIU.  o latură economică prin deducerea
cheltuielilor din venituri, ambele referitoare la aceeaşi perioadă. o Formula de bază :
VENITURI – CHELTUIELI ═ REZULTAT  o latură financiară, prin deducerea
amortizării din fluxurile nete de trezorerie. o CAPACITATEA DE AUTOFINANŢARE –
CHELTUIELI CU AMORTIZAREA ŞI PROVIZIOANE ═ REZULTATUL EXERCIŢIULUI A
doua clasificare a conturilor de rezultate este făcută după conţinutul informaţional şi
anume contul de rezultate cu prezentarea destinaţiei cheltuielilor şi veniturilor.
Contul de profit şi pierdere sub formă de listă răspunde mai bine nevoilor
informaţionale ale managerilor, deoarece oferă în mod direct datele necesare
gestiunii firmei. În funcţie de natura economică a cheltuielilor, permite determinarea
valorii adăugată la nivelul entității şi furnizarea de informaţii necesare conturilor
naţionale. Informaţia cu privire la performanţa entității este furnizată, în principal, de
contul de rezultate, însă contul de profit şi pierdere oferă o imagine incompletă a
performanţei fiind necesară folosirea lui împreună cu bilanţul contabil şi un tablou de
evoluţie a situaţiilor financiare.
În consecinţă, contul de profit şi pierdere nu poate fi modificat din punct de vedere
structural cât şi în ceea ce priveşte formatul de la un exerciţiu financiar la altul. Dacă
valorile corespunzătoare exerciţiului financiar curent şi precedent, înscrise în contul
de profit şi pierdere, nu sunt comparabile, cele aferente exerciţiului precedent trebuie
retratate corespunzător, astfel încât să se asigure comparabilitatea20. 1.2.2.1.
FORMA ŞI CONŢINUTUL CONTULUI DE PROFIT ŞI PIERDERE; SCHEME DE PROFIT ŞI
PIERDERE PROPUSE DE DIRECTIVA A IV–A A CEE; STRUCTURA CONTULUI DE
PROFIT ŞI PIERDERE ÎN NORMALIZAREA CONTABILA INTERNAŢIONALĂ În cadrul
structural al contului de profit şi pierdere întâlnim: cifra de afaceri netă, veniturile şi
cheltuielile exerciţiului, grupate după natura lor, precum şi rezultatul exerciţiului.
Rezultatul pe acţiune se prezintă atât pentru exerciţiul curent, cât şi pentru cel
precedent, indiferent că este pozitiv sau negativ. Cu ajutorul acestui document
putem afla şi sinteza performanţelor unei entități la sfârşitul exerciţiului financiar.
Contul de profit şi pierdere potrivit studiilor de contabilitate cuprinde următoarele
elemente principale şi anume: cheltuielile, veniturile şi rezultatul. O cheltuială este
definită ca o diminuare de avantaje economice în cursul unui exerciţiu sub forma
diminuării unor active sau creşterii unor pasive şi care au generat o scădere a
capitalului propriu, alt decât distribuirile către proprietarii de capital. Orice cheltuială
este înregistrată în contul de profit şi pierdere atunci când s-a produs o diminuare de
activ şi o creştere de pasiv şi atunci când această diminuare poate fi măsurată în
mod fiabil. Pentru ca rezultatul contabil să măsoare corect performanţa entității este
necesară respectarea principiului conectării cheltuielilor la venituri, adică din
momentul contabilizării unui venit în contul de rezultate trebuie să se contabilizeze şi
toate cheltuielile care au contribuit la obţinerea acelui venit.

20 Iacovoiu V., Străoanu Boni M., Teodorescu C. D., „Instrumente şi tehnici de analiză
a stării economico – financiare a firmei”, Ed. Karta – Graphic, Ploieşti, 2011 pag. 88

Prin compararea datelor din Bazele Contabilităţii rezultă că o cheltuială include

pierderea, precum şi acele cheltuieli care apar în procesul desfăşurării activităţilor
curente ale entității21. Cheltuielile ce apar în cursul activităţii curente ale entității
includ contul vânzărilor, salariile şi amortizarea. Ele sunt regăsite de obicei sub
forma ieşirilor sau scăderii valorii activelor, cum ar fi: numerarul sau echivalentul în
numerar, stocurile, terenurile şi mijloacele fixe. Pierderile reprezintă cheltuieli care
pot apărea sau nu pot apărea pe parcursul desfăşurării activităţilor curente ale
entității. În categoria pierderilor sunt incluse de exemplu, cele rezultate din dezastre,
cum ar fi inundaţiile sau incendiile, precum şi cele rezultate din ieşirea activelor pe
termen lung. ,,Cheltuiala poate fi comparată cu o pierdere sumară”22. Veniturile
înseamnă creşteri de avantaje economice în cursul perioadei de gestiune, sub formă
de creşteri de active sau de diminuări de pasive, care au ca rezultat creşterea
capitalurilor proprii, sub alte forme decât noile aporturi de capital, adică un venit este
orice creştere de capitaluri proprii, decât noile capitaluri. În conformitate cu
prevederile legale faţă de definiţiile Bazelor Contabilităţii, veniturile cuprind atât
venituri din activităţile curente, cât şi câştiguri din orice alte surse. Veniturile din
activităţile curente se pot regăsi sub diferite denumiri, cum ar fi vânzări, comisioane,
dobânzi, dividende, redevenţe şi chirii. Câştigul reprezintă un element care
corespunde definiţiei veniturilor şi poate apărea sau nu poate apărea ca rezultat al
activităţii curente a entității. Câştigurile includ şi sumele rezultate în urma ieşirii
activelor imobilizate pe termen mediu şi lung. Ele sunt creşteri ale beneficiilor
economice şi din acest punct de vedere nu diferă ca natură de venituri Prezentarea
acestuia în cadrul contului de profit şi pierdere se realizează de obicei distinct,
deoarece cunoaşterea existenţei acestora este importantă pentru procesul
decizional. Câştigurile sunt prezentate de regulă la valoarea netă, exclusiv cheltuielile
aferente. 21 Sălceanu Al., „Contabilitatea financiară a întreprinderii”, Ed. Universităţii
Petrol – Gaze din Ploieşti, 2007, pag.167 22 Vâlceanu Gh., Robu V., Gerogescu N.,
Analiză economico-financiară, Ediţia a-IIa, Ed. Economică, Bucureşti, 2005, pag. 239

Veniturile şi cheltuielile conform O.M.F.P. nr. 1802/2014, constituie elemente direct

legate de măsurarea profitului. ,,Măsurarea veniturilor şi cheltuielilor şi deci a
profitului, depind parţial de conceptul de capital şi de menţinere a nivelului
capitalului, concepte utilizate de entități în elaborarea situaţiilor
financiare”23. ,,Veniturile şi cheltuielile se pot regăsi în contul de profit şi pierdere în
diferite moduri, astfel încât să furnizeze informaţia relevantă pentru procesul
decizional” 24. Veniturile şi cheltuielile sunt principalele elemente ale contului de
profit şi pierdere ce duc la realizarea şi aflarea performanţei unei entități în decursul
exerciţiului financiar, la finele acestuia. Aceste clasificări prezintă diferite grade de
cuprindere, spre exemplu, contul de profit şi pierdere poate include marja brută,
profitul din care activităţile curente după impozitare şi profitul net. ,,Contabilitatea
cheltuielilor se ţine pe feluri de cheltuieli, după natura sau destinaţia lor, după caz,
conform Legii Contabilităţii nr.82/1991. Pentru a calcula rezultatul net al exerciţiului
trebuiesc luate în calcul toate veniturile şi cheltuielile înregistrate în cursul
exerciţiului, în afară de cazul când o normă contabilă internaţională dispune sau
autorizează o altă soluţie contabilă. În cazul în care anumite venituri sau cheltuieli
prezintă o importanţă, o natură sau o incidenţă, a căror menţionare este utilă pentru
a explica performanţa entității în cursul exerciţiului natura şi suma acestor elemente
trebuie specificate separat în contul de profit şi pierdere. Contul de rezultate
prezintă, deci, fluxurile economice, respectiv cheltuielile şi veniturile perioadei de
gestiune, rezultate din activitatea de exploatare, financiară şi extraordinară.
Cheltuielile constituie ansamblul elementelor de costuri suportate de entitate în
cursul exerciţiului: 

Consumuri de materii prime (cumpărări + stoc iniţial - stoc final)



Cheltuieli de personal (salarii + cheltuieli sociale)

23 Feleagă N., Malciu L., „Politici şi Opţiuni contabile”, Ed. Economică, Bucureşti,
2009, pag.45 24 Işfănescu A., Analiza Economico - Financiara, Suport de curs CIG -
ID, anul III, 2009, pag. 62

Amortizări si provizioane calculate în cursul exerciţiului

Valoarea contabilă a elementelor de activ cedate , distruse sau dispărute Veniturile

cuprind valoarea tuturor actelor de îmbogăţire (legala a entității) legate sau

nu de activitatea sa normală şi curentă. Partea predominantă a veniturilor o

constituie cifra de afaceri realizată de entitate cu terţii in cursul exerciţiului
activităţilor sale normale şi curente. Drept urmare, la venituri se cuprind: vânzările
(facturate clienţilor), creşterea stocurilor de producţie in curs (neterminată) şi a
stocurilor de produse finite, reluări asupra amortizărilor şi provizioanelor şi dobânzile
(asupra plasamentelor, etc.). Diferenţa dintre venituri şi cheltuieli constituie rezultatul
(profitul sau pierderea exerciţiului) . Formula rezultatului net al exerciţiului unei
entități este: REZULTATUL ORDINAR + REZULTATUL EXTRAORDINAR – CHELTUIELI
CU IMPOZITUL PE PROFIT ═ REZULTATUL NET AL EXERCIŢIULUI (+) PROFIT / (-)
PIERDERE. ,,Conform Legii Contabilităţii nr. 82/1991, în contabilitate, profitul sau
pierderea se stabileşte lunar, cumulat de la începutul anului, iar rezultatul definitiv al
exerciţiului se stabileşte la închiderea exerciţiului.” ,,Repartizarea profitului se
înregistrează în contabilitate pe destinaţiile prevăzute de lege, iar pierderea contabilă
se acoperă din profitul exerciţiului şi cel reportat, din rezerve, capital social, potrivit
normelor emise de Ministerul Finanţelor Publice şi hotărârii A.G.A.”25 În cadrul
contului de profit şi pierdere întâlnim trei mari categorii de cheltuieli şi venituri şi
anume: cheltuieli de exploatare şi venituri din exploatare, cheltuieli financiare şi
venituri financiare. Veniturile din exploatare sunt generate de activitatea curenta, si
reprezintă sumele sau valorile încasate sau de încasat şi cuprind următoarele
subdiviziuni: venituri din producţia vândută; venituri din producţia stocată; venituri
din producţia imobilizată; venituri din

25 Legea contabilităţii, legea nr.82/1991, republicată în Monitorul Oficial nr.

454/18.06.2008 actualizată prin OUG 79/2014
subvenţii de exploatare; alte venituri de exploatare; venituri din provizioane privind
exploatarea. Se impun câteva precizări între interpretarea contabilă şi cea financiară
a veniturilor şi cheltuielilor: 

vânzarea de produs finit reprezintă din punct de vedere contabil un venit, chiar dacă
această creanţa va fi încasată mai târziu sau în exerciţiul financiar următor. În
schimb, încasarea unei creanţe constituită anterior nu va avea un nou venit
(contabil): se va înregistra încasarea şi se va stinge creanţa;

un consum de energie este o cheltuială pentru entitate chiar dacă furnizorul nu va fi

plătit până la sfârşitul exerciţiului. Plata furnizorului în exerciţiul următor nu va
genera o noua cheltuială pentru acest exerciţiu, ci va fi doar plata unei datorii;

amortizarea anuală a imobilizărilor se înregistrează la cheltuieli de exploatare, dar nu

are nici o incidenţă asupra trezoreriei decât dacă într-o zi se impune, de exemplu,
înlocuirea unei maşini complet amortizate iar pentru aceasta se va efectua o plată ;

ajustările constituite pentru acoperirea (în viitor) a deprecierii unor active sau
provizioane pentru acoperirea unor riscuri se vor contabiliza la cheltuieli şi vor
diminua rezultatele exerciţiului, fară consecinţe asupra trezoreriei. Dacă în viitor
riscurile au efective, atunci va avea loc o plată. Daca riscul este total acoperit,
provizionul rămâne fară obiect şi atunci ele se vor înregistra într-un cont de venituri.
El va majora rezultatul exerciţiului dar nu v-a influenţa trezoreria (decât sub incidenţa
unor aspecte fiscale). ,,Suma veniturilor26 obţinute din vânzarea de mărfuri, din
producţia vândută, producţia stocată, producţia imobilizată, subvenţii de exploatare,
alte venituri din exploatare şi veniturile din provizioane privind exploatarea formează
veniturile din exploatare.” Cheltuielile de exploatare cuprind: cheltuieli privind
mărfurile; cheltuieli cu materiile prime; cheltuieli cu materiale consumabile; cheltuieli
cu energia; alte cheltuieli materiale; cheltuieli cu lucrările şi serviciile executate de
terţi; cheltuieli cu impozite, taxe şi vărsăminte asimilate; cheltuieli cu renumeraţiile
personalului; cheltuieli privind asigurările şi protecţia civilă; alte cheltuieli de
exploatare; cheltuieli cu amortizările şi provizioanele. Compararea veniturilor din
exploatare cu cheltuielile de exploatare permite obţinerea rezultatului din exploatare,
care poate fi profit sau pierdere. 26 Lezeu, D.N., Analiza situaţiilor financiare ale
întreprinderii, Ed. Economică, Bucureşti, 2010, pag. 150
,,Operaţiunile financiare desfăşurate de o entitate generează venituri şi cheltuieli
financiare, structurate în contul de rezultate27. Veniturile şi cheltuielile aferente
operaţiilor financiare sunt considerate în această categorie, indiferent de caracterul
lor ordinar sau extraordinar şi cuprind următoarele venituri financiare: venituri din
participaţii, alte imobilizări financiare şi creanţe imobilizate, venituri din titluri de
plasament, venituri din diferenţe de curs valutar, venituri din dobânzi, alte venituri
financiare, venituri din provizioane. Cheltuielile financiare cuprind: pierderi din crenţe
legate de participanţi, cheltuieli privind titlurile de plasament cedate, cheltuieli din
diferenţe de curs valutar, cheltuieli privind dobânzile, alte cheltuieli financiare,
cheltuieli cu amortizările şi provizioanele 28. Diferenţa dintre veniturile şi cheltuielile
financiare reprezintă rezultatul financiar care împreună cu rezultatul exploatării
formează rezultatul curent al exerciţiului. Ca urmare în contul de profit şi pierdere,
veniturile şi cheltuielile sunt recunoscute conform principiului continuităţii
exerciţiului, la angajarea lor, indiferent de data încasării veniturilor sau plăţii
cheltuielilor. Cheltuielile 29 sunt recunoscute în contul de profit şi pierdere pe baza
asocierii directe între conturile implicate şi obţinerea elementelor specifice de venit.
Cheltuielile sunt recunoscute atunci când se aşteaptă să nu se obţină beneficii
economice în decursul mai multor perioade contabile şi când asocierea acestora cu
veniturile poate fi determinată doar în mod vag sau indirect. ,,În concluzie, o
cheltuială este recunoscută în contul de profit şi pierdere în acele situaţii în care
apare o datorie fără recunoaşterea unui activ, cum ar fi cazul în care datoria apare ca
urmare a acordării de garanţii pentru produsele vândute30”.

27 Bojian, O., Bazele contabilităţii - 2003, Ed. Economică. Bucureşti, 2003, pag. 55 28
idem 29 Vâlceanu Gh., Robu V., Gerogescu N., Analiză economico-financiară, Ediţia
a-IIa, Ed. Economică, Bucureşti, 2005, pag. 239 30 Niculescu, M., Diagnostic
financiar, vol. 2, Ed. Economică. Bucureşti, 2011, pag. 243

În baza prevederilor Ordinului Ministerului de Finanţe Publice nr. 1802/2014,

veniturile sunt recunoscute în contul de profit şi pierdere atunci când a avut loc o
creştere a beneficiilor economice viitoare aferente creşterii unui activ sau diminuării
unei datorii, modificare ce poate fi evaluată în mod credibil. Aceasta presupune că
recunoaşterea veniturilor se realizează simultan cu recunoaşterea creşterii activelor
sau a reducerii datoriilor. Pentru recunoaşterea veniturilor acestea trebuie în primul
rând să fi fost obţinute pe baza unor proceduri adaptate în practică şi în mod normal.
,,Modul de prezentare a contului de profit şi pierdere diferă de la o ţară la alta, după
conţinutul informaţional şi forma de prezentare. Dacă se are în vedere conţinutul
informaţional, există două forme de prezentare31”: 1. după conţinutul informaţional
se distinge: 
contul de profit şi pierdere cu prezentarea veniturilor şi cheltuielilor după natura lor,

cont de profit şi pierdere cu prezentarea după destinaţie a cheltuielilor de exploatare.

2. după forma de prezentare deosebim: 

sub formă de listă (vertical) ce prezintă formarea din treaptă în treaptă a

rezultatului exerciţiului,

sub formă de cont (tablou bilateral) unde ,în partea stângă, se prezintă cheltuielile şi

profitul, iar , în partea dreaptă, veniturile şi pierderile. Aceste modele sunt

recomandate de Directiva a IV-a a Uniunii Europene. Modelul, în

formă tabelară, cu gruparea veniturilor şi cheltuielilor după natură se prezintă astfel:

Tabelul nr. 1.1. Contul de profit si pierdere

31 Vâlceanu Gh, Robu V, Georgescu N, Analiza economico-financiară, ed. A II a, Ed.

Economică, Bucureşti,2005,pag.239

Elemente de cheltuieli

Elemente de venituri

în exerciţiul financiar

în exerciţiul financiar

1. Costurile de producţie ale prestaţiilor

1. Mărimea netă a cifrei de afaceri

furnizate, pentru realizarea cifrei de afaceri (inclusiv corectările de valoare) 2.

Costurile de distribuţie (inclusiv
2. Alte venituri din exploatare

corectările de valoare) 3. Cheltuielile generale de administraţie

3. Venituri care provin din participaţii, cu menţionarea

(inclusiv corectările de valoare)

separată a celor care provin de la entități legate

4. Corectările de valoare privind

4. Venituri care provin din alte valori mobiliare şi din

imobilizările financiare şi valorile mobiliare creanţe ale activului imobilizat, cu

menţionarea aparţinând activului circulant

separată a celor care provin de la entitățile legate

5. Dobânzi şi cheltuieli asimilate, cu

5. Alte dobânzi şi venituri asimilate, cu menţionarea

menţionarea separată a celor care vizează

separată a celor care provin de la entitățile legate

entitățile legate 6. Impozitul asupra rezultatului care provine 6. Rezultatul care

provine din activităţi ordinare din activităţi ordinare, după impozitare 7. Rezultatul
care provine din activităţi

7. Venituri excepţionale

ordinare, după impozitare 8. Cheltuieli excepţionale

8. Rezultatul exerciţiului

9. Impozitul asupra rezultatului excepţional

--

10. Alte impozite care nu figurează la

--

posturile anterioare 11. Rezultatul exerciţiului

--

În ţara noastră, situaţiile financiare ale entităților mari folosesc Conturile de Profit şi
Pierdere de tip format "listă" pentru a deduce performanţele lor la sfârşitul fiecărui
exerciţiu financiar32. Conform Standardelor Internaţionale de Contabilitate avem
următorul cont de profit şi pierdere tip "listă" cu prezentarea cheltuielilor după natura
lor : Tabelul nr. 1.2. Contul de profit si pierdere

32 Lezeu, D.N., Analiza situaţiilor financiare ale întreprinderii, Ed. Economică,

Bucureşti, 2010, pag. 152

Referenţial national – Formatul contului de profit si pierdere (OMFP nr.1802/2014) 1.

Cifra de afaceri netă 2. Variaţia stocurilor de produse finite şi a producţiei în curs de
execuţie 3. Producţia realizată de entitate pentru scopurile sale proprii şi capitalizată
4. Alte venituri din exploatare 5. a) Cheltuieli cu materiile prime şi materialele
consumabile b) Alte cheltuieli externe 6. Cheltuieli cu personalul: a) Salarii şi
indemnizaţii b) Cheltuieli cu asigurările sociale, cu indicarea distinctă a celor
referitoare la pensii 7. a) Ajustări de valoare privind imobilizările corporale şi
imobilizările necorporale b) Ajustări de valoare privind activele circulante, în cazul
care acestea depăşesc suma ajustărilor de valoare care sunt normale în entitatea în
cauză 8. Alte cheltuieli de exploatare 9. Venituri din interese de participare, cu
indicarea distinctă a celor obţinute de la entităţile afiliate 10. Venituri din alte
investiţii şi împrumuturi care fac parte din activele imobilizate, cu indicarea distinctă
a celor obţinute de la entităţile afiliate 11. Alte dobânzi de încasat şi venituri similare,
cu indicarea distinctă a celor obţinute de la entităţile afiliate 12. Ajustări de valoare
privind imobilizările financiare şi investiţiile deţinute ca active circulante 13. Dobânzi
de plătit şi cheltuieli similare, cu indicarea distinctă a celor de plătit entităţilor afiliate
14. Impozitul pe profit 15. Profitul sau pierderea după impozitare 16. Alte impozite
neprezentate la elementele de mai sus 17. Profitul sau pierderea exerciţiului
financiar

Noţiuni generale privind calculul principalilor indicatori ce evidenţiază performanţele

unei societăţi comerciale sunt: starea patrimoniului si rezultatul economic, analiza
structurii activului, analiza structurii surselor de finanţare ale entității, analiza
rezultatului economic. Profitul înseamnă succesul în afaceri, ocuparea unei poziţii
favorabile pe piaţă. Un rol important în gestiunea activităţii unui agent economic îl
are managementul. Acesta trebuie să
cunoască înca de la debutul oricărei activităţi economice mecanismele de stabilire a
cererii, a preţurilor, a costurilor, numărul de concurenţi si forţa lor, pentru a putea
estima profitabilitatea şi a acţiona în vedera maximizării ei. Profitul reprezintă
beneficiul activităţii economice şi se determină ca diferenţă între veniturile şi
cheltuielile ocazionate de activitatea unui agent economic. De aici rezulta că profitul
este avantajul realizat sub forma băneasca, dintr-o acţiune, operaţie sau activitate
economică. Orice activitate sau agent economic nu poate progresa, nu se poate
dezvolta dacă nu obţine profit. În lipsa profitului, situaţia agenţilor economici şi
activitatea lor rămân neschimbate, „îngheaţă” la aceeaşi parametri şi în cele din
urmă se degradează. Entitatea reprezintă o formă de organizare a activităţilor
economice ce reuneşte şi combină factorii de producţie sub conducerea
întreprinzătorului în vederea obţinerii de profit realizat din vânzarea producţiei sau
închirierea serviciilor. Profitul total al entității reprezintă diferenţa dintre valoarea
totală încasata din distribuirea producţiei şi cheltuielile efectuate considerate ca şi
cost total de producţie. Directiva a IV-a a CEE precizează pentru asigurarea imaginii
fidele a entită ții scheme obligatorii pentru stabilirea bilanţului şi contului de profit şi
pierdere, fixarea conţinutului minimal al anexei şi al raportului de gestiune. Conform
Directivei a IV-a, conturile anuale trebuie să dea o imagine fidelă a patrimoniului, a
situaţiei financiare şi a rezultatelor entității. 1.2.3 POLITICI CONTABILE SI NOTE
EXPLICATIVE Notele explicative trebuie33: a) să prezinte informaţii despre
reglementările contabile care au stat la baza întocmirii situaţiilor financiare anuale şi
despre politicile contabile folosite; b) să ofere informaţii suplimentare care nu sunt
prezentate în bilanţ, contul de profit şi pierdere şi, după caz, în situaţia modificărilor
capitalurilor proprii şi/sau situaţia fluxurilor de numerar, dar sunt relevante pentru
înţelegerea oricărora dintre acestea. Deasemenea trebuie să se menţioneze,
totodată, dacă situaţiile financiare anuale au fost întocmite în conformitate cu Legea
contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi cu
prevederile cuprinse de reglementările în vigoare. 33 OMFP1802/30.12.2014 pentru
aprobarea Reglementărilor contabile privind situaţiile financiare anuale individuale şi
situaţiile financiare anuale consolidate

Politicile contabile cuprind reguli de recunoastere, evaluare si prezentare în situaţiile

financiare a elementelor de bilanţ şi cont de profit si pierdere, precum şi reguli pentru
conducerea contabilităţii în entitate. Exemple de politici contabile; amortizarea
imobilizărilor – alegerea metodei şi duratei de amortizare; reevaluarea imobilizărilor
corporale sau pastrarea costului istoric;alegerea metodei de reevaluare a stocurilor
etc. Notele explicative prezintă informaţii despre bazele de întocmire a situaţiilor
financiare şi politicilor contabile adoptate, completează şi detaliază toate
informaţiile prezentate în celelalte documente de raportare financiară şi prezintă,
narativ sau prin tabele de analiză, situaţii şi indicatori care nu sunt prezentate în altă
parte34. OMFP nr. 1802/2014 prezintă structura următoarelor note explicative: Nota
1 „Active imobilizate”, detaliază variaţia în timp a valorilor brute şi a deprecierilor
inclusiv amortizările şi ajustările pentru depreciere sau pierderile de valoare . Nota 2
„Provizioane” detaliază variaţia naturii provizionului; acestea se vor constitui la
închiderea exerciţiului financiar când se analizează pierderile probabile şi cheltuielile
previzibile. Nota 3 „Repartizarea profitului” arată cum este repartizat profitul pe
destinaţii. Aceasta cuprinde profitul net de repartizat, rezerva legală, acoperirea
pierderii contabile ,dividende si profitul nerepartizat . Nota 4 „Analiza rezultatului din
exploatare” prezintă modul de obţinere a rezultatului din exploatare după destinaţii
prin formula; Cifra de afaceri netă - cheltuielile activităţii de bază - cheltuielile
activităţilor auxiliare - cheltuielile indirecte de producţie. Nota 5 „Situaţia creanţelor şi
datoriilor”, clasificate după lichiditate şi exigibilitate; în cadrul acestei note se vor
prezenta informaţii despre valoarea datoriilor si natura garanţiilor cu privire la
împrumuturi, precum şi valoarea obligaţiilor pentru care s- au constituit aceste
provizioane.Se vor prezenta numărul acţiunilor, tipul, valoarea nominală ,drepturile si
preţul platit . 34 Petrescu S. ,, Analiză şi diagnostic financiar-contabil ”, CECCAR,
Bucureşti, 2006, pag. 22