Obligaţia fiscală.

Creanţa fiscală
❖Obligaţia fiscală- îndatorirea de a plăti la stat impozitele, taxele şi alte prelevări
fiscale reglementate prin lege. Dreptul de creanţă fiscală şi obligaţia fiscală
corespunzătoare se formează în momentul în care se constituie baza de impunere
(venit/profit, avere etc.) care le determină.

- obligaţie fiscală principală - obligaţia de plată a impozitelor, taxelor şi

contribuţiilor sociale, precum şi obligaţia organului fiscal de a restitui sumele
încasate fără a fi datorate şi de a rambursa sumele cuvenite, în situaţiile şi condiţiile
prevăzute de lege;

- obligaţie fiscală accesorie - obligaţia de plată sau de restituire a dobânzilor,

penalităţilor sau a majorărilor, aferente unor obligaţii fiscale principale;
 Trăsăturile obligaţiei fiscale:

1. legală, deoarece izvorăşte din şi are la bază acte normative prin care, în
conformitate cu legea, sunt instituite impozitele şi taxele ;

2.are caracter juridic, ea dând naştere la raporturi juridice între p. f. şi/sau

p.j. pe de o parte şi stat, pe de altă parte;

3.îmbracă formă bănească, ea realizându-se (colectându-se) efectiv la

bugetul consolidat al statului, în monedă naţională;

4.din calitatea părților raportului juridic fiscal rezultă şi o altă trăsătură a

obligaţiei fiscale, anume natura publică a acesteia, cu consecinţa că se
bucură, în plan juridic, de un tratament mai riguros.
 Obligaţia fiscală dă naştere la raporturi juridice intre p. f. şi p.j. pe de o parte,
în calitate de contribuabili şi statul, pe de altă parte, în calitate de perceptor.
Subiectul obligaţiei fiscale este contribuabilul, care poate fi orice p.f. ori p.j.
în sarcina căreia cade obligaţia de a plăti impozite, taxe şi alte contribuţii
bugetului general consolidat, în conformitate cu prevederile reglementărilor în
domeniu.
Subiectul nu trebuie confundat cu plătitorul obligaţiei fiscale, care are o
sferă semantică diferită, plătitorul putând fi atât debitorul obligaţiei fiscale cât şi
persoana care, în numele debitorului, are obligaţia de a plăti sau de a reţine şi
de a plăti, după caz, contribuţii, amenzi şi alte sume datorate bugetului general
consolidat.(contracte comerciale cu extraneitate, impozitul pe salariu, etc.)
In relaţiile cu organul fiscal, contribuabilul poate fi reprezentat printr-un
împuternicit care înregistrează actul de împuternicire la organul fiscal.
Totodată, contribuabilul care nu are domiciliu fiscal în România şi care are
obligaţia de a depune declaraţii la organele fiscale române, trebuie să desemneze
un împuternicit cu domiciliul fiscal în România, care să îndeplinească obligaţiile
faţă de organul fiscal.
 Cealaltă parte a raportului juridic, statul, acesta este reprezentat de Ministerul
Finanţelor Publice prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (Hotărârea nr.
109/18 februarie 2009 privind organizarea şi funcţionarea ANAF, publicată în MO,
Partea I, nr. 126/02 Martie 2009, cu toate modificările şi completările până la 1
februarie 2011) şi unităţile sale teritoriale.
Oblig. fiscală nu se mai rezumă la simpla îndatorire de a ceda bugetului
consolidat al statului o parte din veniturile persoanei, sub formă de impozite sau taxe.

Ea cuprinde:

•oblig. de declara bunurile şi veniturile impozabile sau, după caz, ITC şi alte sume
datorate bugetului general consolidat;
•obligaţia de a calcula şi de a înregistra în evidenţele contabile şi fiscale ITC şi alte
sume datorate bugetului general consolidat;
•obligaţia de a plăti, la termenele legale ITC şi alte sume datorate bugetului general
consolidat;
•obligaţia de a plăti dobânzi şi penalităţi de întârziere, aferente ITC şi altor sume
datorate bugetului general consolidat, denumite obligaţii de plată accesorii;
•obligaţia de a calcula, de a reţine şi de a înregistra în evidenţele contabile şi de plată,
la termenele legale, impozitele şi contribuţiile care se realizează prin stopaj la sursă;
• orice alte obligaţii care revin contribuabililor, p. f. sau p.j., în aplicarea legilor fiscale.
 Creanţa fiscală încorporează dreptul statului de a percepe, prin organele
fiscale, impozitele, taxele şi alte venituri în contul bugetului statului sau în
fonduri bugetare speciale.

Drepturile patrimoniale (drepturile şi obligaţiile evaluabile în bani care

aparţin unei p.f. sau juridice) care intră în conţinutul creanţelor fiscale se nasc
din raporturile de drept material şi fiscal şi constau în:
• dreptul la perceperea ITC şi a altor sume care constituie venituri ale bugetului
general consolidat, dreptul la rambursarea TVA, dreptul la restituirea ITC şi a
altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat, denumite
creanţe fiscale principale;
• dreptul la perceperea dobânzilor şi a penalităţilor de întârziere, cf. legii,
denumite creanţe fiscale accesorii.

Creanţele fiscale se sting prin: încasare (plată), compensare, executare

silită, scutire, anulare, prescripţie, dar şi prin alte modalităţi prevăzute de
lege.
• Nu toate taxele reprezintă creanţă fiscală!

Spre exemplu, creanţele izvorâte din contractele de închiriere şi

concesiune încheiate cu consiliile locale nu au caracterul de creanţe
fiscale, ci sunt creanţe de natură civilă.

• „organele fiscale au competenţă generală privind administrarea creanţelor

fiscale, ori creanţe fiscale, în accepţiunea codului de procedură fiscală îl
reprezintă drepturi patrimoniale care rezultă din raporturile de drept
material fiscal reglementate de legi fiscale. Sumele înscrise în decizia de
impunere cu titlul de taxă închiriere şi venituri din concesiuni nu rezultă din
raporturi de drept fiscal, ci din contracte de închiriere şi concesiune. Prin
urmare, sumele datorate în temeiul acestor contracte de închiriere şi
concesiune nu se înscriu în sintagma folosită de legiuitor „alte sume care
constituie venit la bugetul local", nu reprezintă o creanţă fiscală şi nu
trebuie incluse în decizia de impunere.
În situaţia în care domiciliul fiscal nu se poate stabili conform celor de mai sus, Codul de
Procedură Fiscală prevede că domiciliul fiscal este locul în care se află majoritatea activelor
.
Titlurile de creanţă fiscală
 Actul (înscrisul) prin care se constată şi se individualizează oblig.
fisc. (un impozit, o taxă sau un alt venit bugetar) a unei p.f. sau p.j.
(contribuabili) poartă denumirea de titlu de creanţă fiscală.

Titlul de creanţă fiscală nu este un act constitutiv de drepturi şi

obligaţii, ci reprezintă doar un înscris constatator de drepturi şi
obligaţii.
Distincţia este necesară deoarece, în materie fiscală, efectul
constitutiv de obligaţii îl produce doar actul normativ din care acestea se
nasc.
Titlul de creanţă fiscală are forţă de titlu executoriu (la data la care
creanţa fiscală sau bugetară este scadentă prin expirarea termenului de
plată legal sau stabilit de organul competent, ori în alt mod prevăzut de
lege) şi poate fi atacat (contestat) pe cale administrativă şi judiciară .
 Formele titlurilor de creanţă fiscală
1. Dpdv al reglementărilor legale din care izvorăsc, constituie titluri de
creanţă fiscală următoarele acte (documente reprezentând instrumente
de impunere):
a) procesul-verbal de impunere, pt. obligaţiile bugetare provenite din
impozite şi taxe, care se determină de către organele de specialitate pe
baza declaraţiilor de impunere;

b) deconturile sau declaraţiile fiscale, în cazul în care obligaţiile

bugetare se stabilesc de către plătitor;

c) documentul care cuprinde rezultatele verificării sau constatării, pt.

diferenţele constatate între obligaţiile de plată determinate de plătitor şi
cele legal datorate, inclusiv majorările de întârziere pt. neplata la termen
a impozitelor, taxelor şi a altor venituri, stabilite cu ocazia verificării
ulterioare efectuate de organele abilitate de lege în acest scop;
d) declaraţia vamală, pt. obligaţiile de plată în vamă;

e) documentul de plată sau actul pe care s-au anulat, conform legii,

timbrele fiscale, pt. obligaţiile bugetare care se percep din plata
directă reprezentând taxe pt. prestarea unor servicii sau taxe de timbru;

f) actul încheiat între părţi, pt. obligaţiile de plată datorate, potrivit

legii, de alte prestări de servicii rezultate din contracte;
g) procesul-verbal de constatare a contravenţiei, pt. obligaţiile privind
plata amenzilor;

h) ordonanţa procurorului, încheierea sau dispoziţia hotărârii

instanţei judecătoreşti, sau un extras, certificat întocmit pe baza
acestora, în cazul amenzilor, al cheltuielilor judiciare şi al altor creanţe
bugetare stabilite, potrivit legii, de procuror sau de instanţa de judecată;
i) actul prin care se constată şi se individualizează suma de plată, pt.
obligaţiile bugetare provenind din majorări;

j) hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, în cazul în care

asupra unei obligaţii de plată privind creanţele bugetare s-a pronunţat o
instanţă judecătorească (în cazul unei contestaţii sau cereri de revizuire
adresate organului competent potrivit legii, suma datorată este cea
prevăzută în decizia emisă de acesta);

k) alte documente emise de organele competente prin care se constată şi

se individualizează creanţe bugetare.
•Toate aceste instrumente au forţă executorie, prevederile lor
trebuie aduse la îndeplinire de către plătitori şi de către
organele competente.

•Cu alte cuvinte, titlul de creanţă fiscală repr. înscrisul prin

care se individualizează obligaţia şi creanţa fiscală.
 2. Dpdv al scopului pt.care sunt întocmite, titlurile de creanţă
fiscală sunt:
a)titluri de creanţă explicite, care se întocmesc de către organele
financiare, aparatul de control fiscal sau chiar de plătitori, exclusiv în
scopul de a constata şi individualiza un impozit, o taxă sau un alt venit
bugetar datorate de un anumit contribuabil:
- procesele-verbale de impunere;
- procesele-verbale de control;
- declaraţiile vamale;
- decl. pt. stabilirea imp. pe clădiri, a imp. pe teren şi a taxei pt. folosirea
terenurilor proprietate de stat, în cazul contribuabililor pers. juridice;
- decl. pt. stabilirea imp.pe clădiri şi a imp. pe teren, pt. contribuabilii
p.f.;
- dispoziţiile pt. impunere - înştiinţare de plată pt. veniturile din
activităţile independente;
- decl. privind oblig. de plată la bugetul de stat întocmite pt. TVA,
impozitul pe venit, impozitul pe profit, accize, taxa pt. jocurile de noroc
şi alte taxe speciale, vărsăminte din profitul net al regiilor autonome etc.;
b) titluri de creanţă implicite, care se întocmesc fie de plătitori,
fie de organele fiscale şi au în vedere constatarea şi
individualizarea impozitelor directe.
Astfel de titluri sunt:
- statele de plată ale salariilor (sau ale altor drepturi băneşti
cuvenite colaboratorilor externi). Acestea se folosesc la
individualizarea unor oblig. fiscale cum sunt: impozitul pe venit,
contribuţia la asigurările sociale, contribuţia la pensia
suplimentară, ajutorul de şomaj, contribuţia pt. asigurările sociale
de sănătate;
- chitanţele, prin care se constată plata taxelor de timbru şi a altor
taxe;
- bilanţul contabil, care conţine formulare prin care se
individualizează obligaţia fiscală certă a unor persoane juridice pt.
anumite venituri bugetare.