Despre interprindere si raportarea financiara

1 Care este legătura dintre întreprindere şi contabilitate?

1.1 Noţiunea de întreprindere

1.2 Noţiunea de entitate
1.3 Principiul entităţii

4.2 Ce sunt şi care sunt situaţiile financiare?

AVERTISMENT

Prezentarea şi definirea elementelor conceptuale pe care se

fundamentează contabilitatea am realizat-o în această secţiune împărtăşind
viziunea organismului internaţional de normalizare contabilă (IASB), raportându-
ne la cadrul conceptual elaborat de acest organism. Punctele de vedere diferite
din practica şi teoria contabilă, ca şi evoluţia acestora în timp şi spaţiu, sunt teme
care ar putea face obiectul dezbaterii într-un curs de sisteme contabile
comparate, dar care depăşesc prin complexitate scopul acestui curs.
În această secţiune vom dezbate problemele de bază ale contabilităţii, baza
unei teorii contabile de tip normativ.
 .1 Care este legătura dintre întreprindere şi contabilitate?

1.1 Noţiunea de întreprindere

Întreprinderea este o organizaţie, care regrupează resurse materiale,

financiare şi umane pe care le utilizează pentru elaborarea de bunuri şi servicii
destinate a fi vândute, cu scopul obţinerii unui profit.
Întreprinderea are o structură juridică distinctă, reguli de funcţionare şi
obiective economice proprii.
Contabilitatea este un sistem de informare polivalent care poate fi utilizat
pentru a gestiona orice tip de organizaţie, indiferent de forma juridică, mărime
sau obiect de activitate.
Întreprinderile pot fi clasificate după mai multe criterii:
a) după tipul organizaţiei:
 regii autonome;
 societăţi comerciale;
 societăţi cooperatiste;
 instituţii publice;
 asociaţii, fundaţii;
 sindicate;
 partide politice;
 unităţi de cult;
 persoane fizice autorizate să desfăşoare activităţi independente.
b) după obiectivul urmărit:
 organizaţii cu scop lucrativ – scopul desfăşurării obiectului de
activitatea este de a obţine profit;
 organizaţii fără scop lucrativ (nonprofit) – realizarea obiectului de
activitate nu urmăreşte obţinerea unui profit.
c) după mărime, întreprinderile cu scop lucrativ se clasifică în:
 întreprinderi mari;
 întreprinderi mici şi mijlocii;
 microintreprinderi.
Criteriile de mărime sunt date de numărul de angajaţi, cifra de afaceri, total
active.
 d) după forma de organizare juridică – organizaţiile cu scop lucrativ se
clasifică în:

regii autonome S.N.C.

1. persoane juridice de persoane S.C.S.
societăţi S.C.A.
comerciale de capitaluri S.A.

de persoane
SRL
şi capitaluri
2. persoane fizice autorizate

e) după tipul de proprietate:

 întreprinderi publice → exploatează capitaluri (fonduri) publice
(proprietate de stat);
 întreprinderi private → investitorii sunt reprezentaţi de una sau mai
multe persoane (fizice sau juridice) particulare → proprietate privată;
 întreprinderi mixte – create atât prin contribuţia investitorilor
particulari, cât şi ai puterii publice.
f) după originea capitalului investit:
 întreprinderi cu capital străin;
 întreprinderi cu capital autohton.
Această tipologie a întreprinderilor după diferite criterii are repercusiuni
asupra modului de organizare şi conducere a contabilităţii.

4.1.2 Noţiunea de entitate

Termenul de entitate este utilizat în contabilitate pentru a desemna

organizaţia în numele căreia este ţinută contabilitatea şi în funcţie de care sunt
orientate conturile (de bilanţ şi de rezultat).
Entitatea este subiectul în numele căruia este organizată evidenţa
contabilă, putând lua forma unei persoane fizice, a unei întreprinderi societare
sau a unui grup de societăţi.
 4.1.3 Principiul entităţii

Acest principiu impune delimitarea câmpului de observare al contabilităţii,

la nivelul fiecărei organizaţii, şi separarea activelor, a datoriilor şi capitalurilor
fiecărei întreprinderi de cele ale proprietarilor acesteia, pe de o parte, şi de cele
ale altor organizaţii, pe de altă parte.
Întreprinderea este o entitate autonomă, independentă de aportorii de
capitaluri şi de manageri, care are propriile sale drepturi şi obligaţii.
Contabilitatea are ca obiectiv o reprezentare a întreprinderii în vederea
obţinerii şi difuzării de informaţii utile, necesare în gestionarea acesteia.
Întreprinderea este descrisă prin intermediul a două ansambluri disjuncte
de conturi:
 conturi de bilanţ;
 conturi de rezultat.
Conturile de bilanţ descriu mişcările pe care le suferă elementele de activ,
de datorii şi de capitaluri, ca urmare a tranzacţiilor şi operaţiilor economice care
au loc în întreprindere.
Pe baza valorilor elementelor din aceste conturi se întocmeşte situaţia
financiară numită bilanţ.
Conceptul de întreprindere a evoluat de-a lungul timpului, acest fapt
punându-şi amprenta şi asupra concepţiei asupra bilanţului. Pierre Lassèque face
următoarele delimitări legat de aceste influenţe1:
1. Întreprinderea considerată ca un obiect de proprietate: bilanţul este, în
acest caz, inventarul bunurilor şi datoriilor acesteia şi măsoară solvabilitatea.
2. Întreprinderea considerată ca o entitate independentă de conducere şi
aportarea de capital; bilanţul este atunci o listă de utilizări conservate şi de
resurse de restituit.
3. Întreprinderea considerată ca un potenţial de producţie şi de câştig;
bilanţul este, în acest caz, un ansamblu de posturi în aşteptare, instrument de
ventilare între exerciţii a cheltuielilor şi veniturilor şi de descriere a condiţiilor
actuale de activitatea viitoare.

1
Pierre Lassèque, Lexique de comptabilité, Editura Economica, Paris, 2001, p. 277.
 4. În perioada contemporană, întreprinderea face uneori parte dintr-un
grup; în acest caz, delimitarea întreprinderii pierde din precizie (claritate) şi
adevărata entitate economică tinde să devină grupul.
5. Contabilitatea pe care o practicăm astăzi a fost concepută pentru
întreprinderea tradiţională şi ea nu este adaptată perfect la noile forme: grupuri
de societăţi, grupuri multinaţionale, întreprinderi în reţea.
Conturile de rezultat sunt reprezentate de două serii de conturi: conturi de
cheltuieli şi conturi de venituri, prin intermediul cărora se măsoară performanţa
unei întreprinderi în cursul unei perioade.
Conturile de venituri şi conturile de cheltuieli pun în evidenţă fluxurile de
valoare care au contribuit la creşterea sau micşorarea avantajelor economice ale
întreprinderii, ca urmare a tranzacţiilor şi operaţiilor economice care au avut loc
într-o perioadă.
Determinarea rezultatului (a profitului sau pierderii) se bazează pe o
abordare economică şi pe convenţia contabilităţii de angajamente, rezultatul
stabilindu-se ca diferenţă între venituri şi cheltuieli.
Pe baza informaţiilor din conturile de venituri şi cheltuieli se întocmeşte o a
doua situaţie financiară contul de profit şi pierderi sau contul de rezultate –
document contabil care măsoară performanţa activităţii unei întreprinderi şi
explică modul în care s-a format rezultatul.
Informaţiile obţinute în cadrul sistemului contabil dintr-o întreprindere
sunt structurate şi comunicate utilizatorilor prin intermediul situaţiilor financiare.

2.Ce sunt şi care sunt situaţiile financiare?

Situaţiile financiare sunt un ansamblu de documente contabile de sinteză,

care se întocmesc şi se difuzează periodic, pentru a oferi informaţii de natură (în
primul rând) financiară, în vederea luării deciziilor de către cei interesaţi de
întreprindere.
Un set complet de situaţii financiare cuprinde:
 Situația poziției financiare (bilanţ);
 contul de profit şi pierderi;
 situașia fluxurilor de trezorerie;
  situaţia variaţiei capitalurilor proprii;
 note la situațiile financiare (politici contabile şi note explicative).

Obiectivul situaţiilor financiare, conform cadrului conceptual IASB, este să

furnizeze o informare privind situaţia financiară, performanţele şi evoluţia situaţiei
financiare, în vederea luării deciziilor economice.
Informaţiile prezentate în situaţiile financiare, sunt diverse, dar analizate în
ansamblu oferă o imagine fidelă, clară şi completă cu privire la situaţia financiară,
performanţele şi evoluţia situaţiei financiare a întreprinderii.
Situatia pozitiei financiare (Bilanţul ) este un document contabil de sinteză,
care se întocmeşte (obligatoriu) anual de către întreprindere, prezentând în
expresie valorică resursele (activele) controlate de întreprindere, obligaţiile şi
capitalurile proprii ale acesteia.
Modelul actual de bilanţ este un document care prezintă situaţia financiară
a întreprinderii, fiind orientat spre o analiză de tip solvabilitate – lichiditate.
Contul de profit şi pierdere sau contul de rezultate este un document
contabil de sinteză (obligatoriu), care măsoară performanţele activităţilor
desfăşurate de întreprindere într-o perioadă (exerciţiul financiar), punând în
evidenţă veniturile realizate şi cheltuielile angajate de întreprindere în acea
perioadă.

Rezultatul exerciţiului = Venituri – Cheltuieli (Profit sau pierdere)

Situaţia fluxurilor de trezorerie este un document contabil de sinteză care

prezintă fluxurile de încasări şi fluxurile de plăţi, generate de activităţile de
exploatare, de investiţii şi de finanţare care au avut loc în cursul unei perioade,
arătând modul în care a evoluat trezoreria (lichidităţile) întreprinderii urmare a
acestor fluxuri.
Situaţia capitalurilor proprii este un document de sinteză care prezintă
evoluţia capitalurilor proprii în cursul perioadei (exerciţiului financiar) şi a
câştigurilor şi pierderilor care nu au fost imputate rezultatului, ci au fost imputate
direct asupra capitalurilor proprii.
 Politici contabile şi note explicative – regrupează un set de situaţii care
prezintă informaţii cu privire la:
 principiile, metodele şi tratamentele contabile aplicate pentru
întocmirea situaţiilor financiare;
 descrierea şi analiza detaliată a anumitor informaţii prezentate în
situaţiile financiare anterioare;
 prezentarea unor informaţii adiţionale.
O schemă a acestor situaţii financiare pune în evidenţă legăturile dintre
aceste documente şi gradul de complementaritate la nivelul informaţiilor
difuzate.

1 SIT POZ FIN -BILANŢ

3
SITUAŢIA FLUXURILOR DE TREZORERIE

Trezorerie la începutul
perioadei
+ Fluxuri de încasare
– Fluxuri de plăţi
SITUAŢIA VARIAŢIEI CAPITALURILOR PROPRII = Trezorerie la sfârşitul perioadei
4
2
CONTUL DE PROFIT
Elemente de capitaluri proprii la începutul ŞI PIERDERE
perioadei
VENITURI
CHELTUIELI
REZULTAT
+ creşteri ale elemente-lor de capitaluri proprii în
timpul perioadei
5 NOTE EXPLICATIVE

metode, principii şi tratamente contabile;

- minusuri (scăderi) ale elementelor de capitaluri
proprii în timpul perioadei
= elemente de capitaluri proprii la sfârşitul
perioadei
prezentarea unor informaţii detaliate din sit.1,2,3,4;
informaţii adiţionale, neprezentate în situaţiile 1,2,3,4;
Sit. 1,2,3,4, prezintă informaţii de natură financiară;
Sit. 5, prezintă informaţii de natură financiară şi
nefinanciară.