Conta Bili Tate

Cap 1 : Introducere in contabilitate
Contabilitatea este știința și arta stăpânirii afacerilor, în care scop se ocupă cu "măsurarea,
evaluarea, cunoașterea, gestiunea și controlul activelor, datoriilor și capitalurilor proprii, precum
și a rezultatelor obținute din activitatea persoanelor fizice și juridice", în care scop "trebuie să
asigure înregistrarea cronologică și sistematică, prelucrarea, publicarea și păstrarea informațiilor
cu privire la poziția financiară, performanța financiară și fluxurile de trezorerie, atât pentru
cerințele interne ale acestora, cât și în relațiile cu investitorii prezenți și potențiali, creditorii
financiari și comerciali, clienții, instituțiile publice și alți utilizatori" (Legea contabilității
nr.82/1991, republicată în iunie 2007, art.2, al (1).
1.1.Obiectul de studiu al contabilităţii este averea entităţii, numită în continuare patrimoniu.
Patrimoniul reprezintă totalitatea drepturilor şi obligaţiilor cu valoare economică, aparţinând unei
persoane fizice sau juridice, precum şi bunurile la care se referă. Deci, patrimoniul este format din
două elemente interdependente:
Subiectul, respective persoana fizică sau juridică, titularul de patrimoniu sau proprietarul, care
posedă şi gestionează bunurile, îşi asumă drepturi şi obligaţii asupra unor bunuri. În această calitate
subiectul de patrimoniu poate exercita acte de dispoziţie şi administrare asupra patrimoniului;
Obiectul patrimoniului, respectiv bunurile economie care compun patrimoniul, reprezentând
materializarea drepturilor şi obligaţiilor.
Patrimoniul poate fi determinat: fizic, economic, contabil şi juridic.
1. Din punct de vedere fizic, patrimoniul cuprinde: bunurile materiale; serviciile de diverse
categorii; avuţia spirituală disponibilă şi alte bunuri atrase în circuitul economic.
2. Din punct de vedere economic, patrimoniul delimitează valorile economice prin prisma:
resurselor (proprii şi străine) şi a utilizărilor (permanente/stabile, temporare/curente şi utilizări
rezultat-pierderea generată de o activitate nerentabilă).
3. Din punct de vedere contabil, patrimoniul este considerat o unitate indivizibilă ce cuprinde
elemente materiale şi nemateriale care pot fi exprimate valoric.
4. Din punct de vedere juridic, patrimoniul se reflectă prin relaţiile de drepturi şi obligaţii.
Contabilitatea, prin câmpul ei de acţiune este grefată pe o entitate patrimonială. Însă, obiectul
contabilităţii depăşeşte limitele unităţii patrimoniale şi a persoanei fizice care desfăşoară activităţi
comerciale. El se extinde şi asupra grupurilor de societăţi comerciale (contabilitatea consideră
grupul ca o singură entitate, pe care-o abordează prin intermediul “tehnicilor de consolidare”),
respectiv economia naţională în ansamblul ei.
1
Principalele trăsături ale obiectului contabilităţii sunt:
1. Contabilitatea reflectă în expresie valorică patrimoniul: înregistrează în condiţii concrete de
loc şi timp circuitul elementelor patrimoniale; măsoară şi calculează în expresie valorică mărimea
elementelor patrimoniale şi dezvăluie prin analiză şi control în ce măsură se asigură integritatea
materială şi gestionarea eficientă a acestor valori.
2. Contabilitatea studiază modul în care se asigură gestiunea patrimoniului: prin contabilitate se
organizează controlul privind realizarea deciziilor, se asumă drepturi şi obligaţii, se stabilesc
răspunderi cu privire la gospodărirea, la integritatea şi dezvoltarea patrimoniului.
3. Contabilitatea studiază echilibrul global al patrimoniului. Acest echilibru se creează între
bunurile economice pe de o parte şi drepturile şi obligaţiile de valoare economică pe de altă parte.
Poate fi scris sub forma unei egalităţi, cunoscută sub denumirea de ecuaţia echilibrului global al
patrimoniului, astfel:
Bunuri economice = Drepturi + Obligaţii
4. Contabilitatea studiază echilibrul intern al patrimoniului, echilibrul specific proceselor sau
activităţilor economice interne care produc transformări cantitative şi calitative în volumul şi
structura patrimoniului. Relaţia: Venituri = Cheltuieli ± Rezultat net este cunoscută în
contabilitate sub denumirea de ecuaţia echilibrului intern al patrimoniului.
Din punct de vedere economic, patrimoniul îşi consolidează structura sa calitativă pe noţiunea de
resurse economice. Astfel, patrimoniul delimitează valorile economice ale unei entitaţi privite prin
prisma resurselor şi a utilizărilor, egalitatea delimitată în acestsens fiind:
UTILIZĂRI = RESURSE
Utilizările definesc modul de întrebuinţare a valorilor în cadrul activităţilor desfăşurate de către
unitatea patrimonială. Ele se grupează în utilizări permanente (bunuri de folosinţă îndelungată, mai
mare de un an) şi utilizări temporare sau curente. Resursele se referă la latura financiară, ele
reprezentând izvoarele de finanţare a valorilor economice şi pot fi proprii, asigurate de proprietar
sau atrase (străine), furnizate de terţe persoane.
2
1.2. Funcţiile contabilităţii
1.Funcţia de înregistrare constă în capacitatea ei de a reflecta operativ, precis şi în complexitatea
lor procesele şi fenomenele economice ce apar în cadrul unităţilor patrimoniale care se pot exprima
valoric .
2.Funcţia de informare (de cunoaştere) constă în furnizarea de informaţii asupra structurii şi
dinamicii patrimoniului a stadiului desfăşurării proceselor economice şi a rezultatelor obţinute la
sfârşitul unei perioade de gestiune în scopul fundamentării deciziilor .
3.Funcţia de control gestionar constă în verificarea cu ajutorul datelor contabile a modului de
păstrare şi utilizarea valorilor materiale şi băneşti, de gospodărire a fondurilor, verificarea gradului
de realizare a indicatorilor previzionaţi, a termenelor de achitare a datoriilor, de recuperarea
drepturilor etc. Datele, contabilitatea şi documentele de evidenţă servesc ca mijloc de probă în
justiţie .
4.Functia previzională. Contabilitatea dâ posibilitatea descoperirii tendinţelor viitoare a
fenomenelor şi proceselor economice, adică a prevederii lor şi a luării deciziilor corecte şi de
perspectivă .
Potrivit reglementărilor contabile în vigoare, organizarea şi conducerea contabilităţii proprii revine
următoarelor categorii de persoane (denumite în continuare entităţi):
a) societăţile comerciale:
- societăţile în nume colectiv;
- societăţile în comandită simplă;
- societăţile pe acţiuni;
- societăţile în comandită pe acţiuni;
- societăţile cu răspundere limitată.
b) societăţile/companiile naţionale;
c) regiile autonome;
d) institutele naţionale de cercetare-dezvoltare;
e) societăţile cooperative şi celelalte persoane juridice care, în baza legilor speciale de organizare,
funcţionează pe principiile societăţilor comerciale;
f) subunităţile fără personalitate juridică, cu sediul în străinătate, care aparţin persoanelor
prevăzute la pct. a) - e), cu sediul sau domiciliul în România, precum şi sediile permanente din
România care aparţin unor persoane juridice cu sediul sau domiciliul în străinătate.
Aceste unităţi patrimoniale au obligaţia să asigure:
- întocmirea documentelor justificative pentru operaţiile care afectează patrimoniul unităţii;
3
- înregistrarea în contabilitate a operaţiilor patrimoniului;
- inventarierea patrimoniului unităţii;
- întocmirea bilanţului contabil;
- controlul asupra operaţiilor patrimoniale efectuate;
- furnizarea, publicarea şi păstrarea informaţiilor cu privire la situaţia patrimoniului şi rezultatelor
obţinute de unitate.
Societatea în nume colectiv (S.N.C.) are drept caracteristică obligaţia solidară (în egală măsură)
şi nemărginită (cu întregul patrimoniu) a asociaţilor pentru operaţiunile desfăşurate în numele
societăţii. Hotărârea judecătorească obţinută împotriva societăţii este opozabilă fiecărui asociat.
Societatea în comandită simplă are două tipuri de asociaţi: comanditaţi şi comanditari. Faţă de
asociaţii comanditari, asociaţii comanditaţi au în plus dreptul de administrare a societăţii. Din
punct de vedere al obligaţiei pentru operaţiunile societăţii, comanditaţii răspund solidar şi
nemărginit, în timp ce riscul comanditarilor se limitează la capitalul subscris. Comanditarul are
dreptul de a cere o copie a bilanţului contabil şi a contului de profit şi pierdere, precum şi dreptul
de a cerceta autenticitatea acestora pe baza documentelor justificative.
Societatea în comandită pe acţiuni păstrează caracteristicile societăţii în comandită simplă, cu
menţiunea divizării capitalului social în acţiuni. Administratorii pot fi revocaţi de către adunarea
generală a asociaţilor, iar un asociat ales administrator devine automat asociat comanditat.
Societatea cu răspundere limitată (S.R.L.) are drept principală caracteristică limitarea
răspunderii acţionarilor pentru obligaţiile societăţii la capitalul social subscris de fiecare acţionar.
Capitalul este împărţit în părţi sociale care sunt liber transferabile numai între asociaţi.
Transmiterea către persoane din afara societăţii trebuie aprobată de asociaţii care reprezintă cel
puţin trei pătrimi din capitalul social.
Societatea pe acţiuni (S.A.) păstrează limitarea răspunderii la capitalul subscris de fiecare
acţionar. Dreptul de proprietate asupra acţiunilor nominative sau la purtător se transmite liber, fără
consimţământul celorlalţi acţionari.
4
1.3.Obiectul normalizării contabile îl poate constitui situaţiile financiare anuale sau planul
contabil.
Nevoia de armonizare şi uniformitate în contabilitate la nivel internaţional, impune normalizarea

sa. Norma contabilă reprezintă o regulă sau mai multe reguli constituite ca sistem de referinţă
pentru producţia de informaţii contabile şi validarea socială a situaţiilor financiare (rapoarte
financiare, documente contabile de sinteză sau bilanţ contabil).
Normele contabile sunt prezente sub forma principiilor, regulilor şi procedurilor constituite ca
sistem de referinţă pentru „producţia” de informaţii şi ratificarea situaţiilor financiare de către
profesioniştii acreditaţi şi recunoscuţi. Acceptarea normelor de către părţile afectate poate fi forţată
sau voluntară, sau ambele în acelaşi timp. În mod corespunzător se disting două forme ale
normalizării: - normalizarea legală sau reglementată se impune tuturor în virtutea textelor legale
(legi) şi altor texte reglementate (ordonanţe, hotărâri de guvern, ordine ministeriale şi
intraministeriale) şi - normalizarea profesională care se impune profesiunilor corespunzătoare, iar
prin profesiune în producţia de informaţii contabile şi validarea socială a acestora.
Normalizarea situaţiilor financiare anuale este proprie ţărilor anglosaxone şi cuprinde:
componenţa situaţiilor financiare; elementele descrise în situaţiile financiare, recunoaşterea şi
evaluarea acestor elemente; reglementările, standardele şi procedurile de contabilitate referitoare
la întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare. În sfera normalizării nu sunt prescrise ordinea
sau formatul în care trebuie prezentate elementele reprezentate în situaţiile financiare.
Normalizarea cu plan contabil general este proprie ţărilor Europei continentale, iar sintagma de
plan contabil aparţine contabilităţii din Franţa. Elementele normalizate sunt: situaţiile financiare
anuale, inclusiv forma şi formatul; planul de conturi general (sistemul de conturi, denumire,
simbol, conţinut şi funcţie contabilă); organizarea documentelor de contabilitate şi a procedurilor
de înregistrare, de validare şi de control a operaţiilor. Toate normele contabile impuse în mod
obligatoriu printr-o normă juridică sunt denumite reglementări contabile. Ele cuprind totalitatea
legilor, normelor, ordinelor, instrucţiunilor şi a altor acte normative referitoare la organizarea şi
conducerea contabilităţii şi la întocmirea situaţiilor financiare
Dispozitivul de normalizare şi reglementări contabile, deşi nuanţabil sau diferenţiabil de la o ţară
la alta, se defineşte prin următoarele componente:
- cadrul contabil sau cadrul conceptual;
- reţeaua de norme sau standarde contabile naţionale (locale);
- sistemul de reglementare normativă contabilă (dreptul contabil);
- planul de conturi şi schema de contabilizare a operaţiilor economice şi financiare; ƒ
ghiduri contabile profesionale;
- dicţionarele de conversie contabilă;
- politica de contabilitate;
- instituţia normalizării contabile şi
- legea contabilităţii.
5
1.4.Metoda contabilităţii
Metoda contabilităţii este constituită dintr-un sistem logic de convenţii, principii, procedee şi
instrumente aflate într-o strânsă intercondiţionare, în vederea stabilirii normelor şi principiilor cu
caracter special pe care se fundamentează contabilitatea şi cu ajutorul cărora cercetează starea şi
mişcarea elementelor patrimoniale, se calculează rezultatele şi se analizează activitatea
desfăşurată.
Procedeele metodei contabilităţii
Metoda contabilităţii foloseşte o serie de procedee care permit furnizarea de informaţii cu privire
la fenomenele şi procesele economice care au loc în cadrul activităţii patrimoniale.
a.Procedee comune tuturor disciplinelor ştiinţifice. Dintre procedeele comune tuturor ştiinţelor
metoda contabilităţii utilizează: observaţia, raţionamentul, comparaţia, clasificarea, analiza,
sinteza etc.
Observaţia este faza iniţială a cercetării obiectului de studiu al oricărei ştiinţe
Raţionamentul se aplică de către metoda contabilităţii pentru ca pe bază de judecăţi logice,
pornind de la fenomenele şi procesele economice care au fost observate, să ajungă la concluzii noi
Comparaţia se foloseşte de metoda contabilităţii prin alăturarea a două sau mai multe fenomene
şi procese economice care se pot exprima valoric, cu scopul de a stabili asemănările şi deosebirile
dintre ele, ca pe această bază să se fixeze anumite noţiuni, să se tragă o serie de concluzii.
Clasificarea este operaţia de distribuire, împărţire, repartizare sistemică pe clase sau într-o
anumită ordine a obiectelor sau fenomenelor în funcţie de deosebirile dintre ele.
Analiza reprezintă procedeul care se bazează pe examinarea, pe studierea sistemică a fiecărui
element în parte.
Sinteza se bazează pe trecerea de la particular la general, de la simplu la compus, pentru a se
ajunge la generalizare.
b. Procedeele metodei contabilităţii, comune şi altor discipline economice. Aceste procedee sunt
necesare metodei contabilităţii pentru completarea procedeelor specifice, cu care se întrepătrund
şi formează un tot unitar. Dintre procedeele metodei contabilităţii, comune şi altor discipline
economice, mai importante sunt: documentaţia, evaluarea, calcularea şi inventarierea.
Documentarea constă în faptul că orice operaţie economică şi financiară referitoare la existenţa
şi mişcarea elementelor patrimoniale trebuie să fie consemnată în documentele care fac dovada
înfăptuirii lor.
Evaluarea este procedeul prin care datele contabilităţii sunt reprezentate într-o singură unitate de
măsură, creând posibilitatea centralizării lor cu ajutorul balanţelor de verificare şi generalizare cu
ajutorul bilanţului.
Calculaţia este strâns legată de evaluare, şi îşi găseşte aplicarea cea mai largă în domeniul
calculaţiei costurilor de producţie.
6
Inventarierea este utilizată de contabilitate pentru cunoaşterea situaţiei reale a patrimoniului;
pentru verificarea existenţei faptice a acestuia în scopul descoperirii neconcordanţelor dintre datele
înregistrate în costuri şi realităţile de pe teren. Toate aceste procedee fac obiectul următoarelor
capitole din curs.
c. Procedee specifice metodei contabilităţii Procedeele specifice metodei contabilităţii, utilizate
pentru studierea şi cercetarea obiectului său, sunt: bilanţul, contul şi balanţa de verificare.
Bilanţul este procedeul metodei contabilităţii prin care se înfăptuieşte dubla reprezentare a
patrimoniului entităţii. Cu ajutorul bilanţului se prezintă la un moment dat în expresie valorică,
patrimoniul unităţii sub dublul său aspect şi anume: pe de o parte sub aspectul destinaţiei
economice şi pe de altă parte, sub aspectul surselor de procurare.
Contul se deschide în contabilitatea curentă pentru reflectarea fiecărui element patrimonial de
activ şi pasiv precum şi a fiecărei poziţii noi pe care o ocupă fiecare element în mişcare şi
transformarea sa de-a lungul fazelor circuitului economic. Aceste conturi au legături reciproce,
atât între ele, cât şi cu bilanţul, legături determinate de unitatea obiectului contabilităţii. Totalitatea
conturilor utilizate de contabilitate în scopul realizării obiectivului său, formează sistemul
conturilor.Legătura dintre cont şi bilanţ se realizează cu ajutorul altui procedeu specific metodei
contabilităţii, numit balanţă de verificare.
Balanţa de verificare asigură respectarea în contabilitate a dublei înregistrări a elementelor
patrimoniale din cadrul unităţii economice, dând prin aceasta garanţia exactităţii înregistrărilor
efectuate în conturi. Datele din balanţa de verificare stau la baza întocmirii bilanţului
Principiile teoretice fundamentale sunt principiile universal – valabile în orice condiţii şi oricărui
sistem de contabilitate.
a. Principiul dublei reprezentări. Acest principiu presupune reflectarea elementelor
patrimoniale sub cele două aspecte: sub aspectul componenţei şi al destinaţiei şi sub
aspectul raporturilor de proprietate în cadrul cărora se procură şi se gestionează bunurile
economice. Dubla reprezentare a patrimoniului poate fi redată sintetic prin ecuaţia dublei
reprezentări:
TOTAL ACTIV = TOTAL CAPITALURI + TOTAL DATORII
Acest principiu stă la baza contabilităţii în partidă dublă.
b. Principiul dublei înregistrări este o consecinţă a dublei reprezentări, deoarece pe fazele
circuitului economic, în timpul mişcării şi transformării elementelor patrimoniale, acestea
sunt tratate tot sub dublul aspect al destinaţiei lor şi al resurselor de procurare. Pornind de
la relaţia generală de echilibru prin dubla înregistrare se creează cea de-a doua relaţie
specifică, cunoscută sub denumirea de ecuaţia dublei înregistrări:
Creşterea mijloacelor economice + Micşorarea surselor economice = Micşorarea
mijloacelor economice + Creşterea surselor economice
7
c. Principiul calculelor periodice de sinteză. Calculele periodice de sinteză se realizează
prin intermediul bilanţului (trimestrial şi anual), anexelor la bilanţ, balanţei de verificare şi
contului de rezultate.
1.5.Utilizatorii situaţiilor financiare anuale
Utilizatorii situaţiilor financiare întocmite potrivit reglementărilor în vigoare includ:
 investitorii actuali şi potenţiali,

 personalul angajat,
 creditorii,
 furnizorii,
 clienţii,
 instituţiile statului şi alte autorităţi,
 publicul.
În funcţie de părţile interesate, necesităţile de informaţii pot include următoarele:
Investitorii Ofertanţii de capital purtător de risc sunt preocupaţi de:

 riscul inerent tranzacţiilor
 rentabilitatea investiţiilor lor.
Ei au nevoie de informaţii pentru a decide dacă ar trebui să cumpere, să păstreze sau să vândă
instrumente de capital. Acţionarii sunt interesaţi şi de informaţii care le permit să evalueze
capacitatea entităţii de a plăti dividende.
Angajaţii, sunt interesaţi de informaţii privind stabilitatea şi profitabilitatea angajatorilor,
informaţii care le permit să evalueze capacitatea entităţii de a oferi remuneraţii, pensii şi alte
beneficii de pensionare, oportunităţi profesionale.
Creditorii, sunt interesaţi de informaţii care le permit să determine dacă împrumuturile acordate
şi dobânzile aferente vor fi rambursate la scadenţă.
Furnizorii şi alţi creditori, sunt interesaţi de informaţii care le permit să determine dacă sumele
care le sunt datorate vor fi plătite la scadenţă.
Clienţii, sunt interesaţi de informaţii despre continuitatea activităţii unei entităţi, în special atunci
când au o colaborare pe termen lung sau sunt dependenţi de ea.
Instituţiile statului şi alte autorităţi, sunt interesate de alocarea resurselor, de activitatea
entităţilor.
Solicită informaţii pentru a reglementa activitatea entităţilor, a determina politica fiscal ca bază
pentru calculul venitului naţional, alţi indicatori statistici similari.
Publicul Situaţiile financiare pot ajuta publicul furnizând informaţii referitoare la evoluţiile
recente şi tendinţele legate de prosperitatea entităţii şi a sferei de activitate a acesteia.
8
Cap 2 Raportarea contabilă şi comunicarea informaţieie contabile
Poziţia şi situaţia financiară a întreprinderii – bilanţul
Delimitări privind principalele posturi de activ, datorii și capitaluri
Tipuri de modificări bilanţiere

Situaţia performanţei financiare – contul de rezultate
Principiile contabiltăţii
2.1. Poziţia şi situaţia financiară a întreprinderii - bilanţul

Obiectivul situaţiilor financiare îl constituie „furnizarea de informaţii despre poziţia
financiară, performanţele şi modificările poziţiei financiare a întreprinderii, care sunt utile unei
sfere largi de utilizatori, în luarea de decizii economice”.
În funcţie de criteriile de mărime, entităţile prevăzute de prezentele reglementări se grupează în
trei categorii, astfel: microentităţi; entităţi mici; entităţi mijlocii şi mari.
Microentităţile sunt entităţile care, la data bilanţului, nu depăşesc limitele a cel puţin
două dintre următoarele trei criterii:
a)totalul activelor: 350 000 EUR;
b)cifra de afaceri netă: 700 000 EUR;
c)numărul mediu de salariaţi în cursul exerciţiului financiar: 10.
Entităţile mici sunt entităţile care, la data bilanţului, nu se încadrează în categoria

microentităţilor şi care nu depăşesc limitele a cel puţin două dintre următoarele trei criterii:
a)totalul activelor: 4 000 000 EUR;
b)cifra de afaceri netă: 8 000 000 EUR;
Entităţile mijlocii şi mari sunt entităţile care, la data bilanţului, depăşesc limitele a cel
puţin două dintre următoarele trei criterii:
a)totalul activelor: 4 000 000 EUR;
b)cifra de afaceri netă: 8 000 000 EUR;
Microentităţile întocmesc situaţii financiare anuale care cuprind:

- bilanţ prescurtat,
- cont de profit şi pierdere,
- notele explicative la situaţiile financiare anuale.
Celelalte entităţile , precum şi entităţile de interes public întocmesc situaţii financiare anuale care
cuprind:
 bilanţul (poziţia financiară);
1
 contul de profit şi pierderi (situaţia financiară);
 situaţia modificărilor capitalurilor proprii reflectă modificarea poziţiei financiare cu ajutorul
detaliilor privind :
- profitul/pierderea netă a perioadei
- unele venituri/cheltuieli/câştiguri/pierderi recunoscute direct in capitalurile proprii cum
este cazul : diferenţelor din reevaluare şi a anumitor diferenţe de curs valutar
- efectul modificării politicilor contabile si a corectiei erorilor fundamentale
 situaţia fluxurilor de numerar - reflectă modificarea pozitiei financiare cu ajutorul fluxurilor
de numerar (încasări şi plăţi) ale activităţii de exploatare, de finanţare şi investiţională
 politici contabile şi notele explicative. Ca şi formă de prezentare, notele explicative sunt

redate narativ, precum şi sub forma unor situaţii sau tabele.Situaţiile financiare anuale
constituie un tot unitar.
Poziţia financiară a unei întreprinderi (capacitatea de a se adapta schimbărilor mediului) este

reflectată prin bilanţ, cu ajutorul resurselor economice controlate (activele), structurii de
finanţare (datorii şi capitaluri proprii), precum şi cu ajutorul unor indicatori economico-financiari
importanţi precum lichiditate şi solvabilitate. Bilanţul oferă informaţii esenţiale despre
capacitatea întreprinderii de a degaja fluxuri viitoare de numerar şi echivalente de numerar,
despre necesităţile de creditare viitoare şi capacitatea de onorare a acestora, despre repartizările
viitoare către creditori, acţionari şi alte categorii.
Performanţele întreprinderilor (capacitatea de a genera profit) reprezintă o altă dimensiune a
interesului utilizatorilor de informaţii financiare, reflectată în de profit şi pierdere.
Performanţa sau neperformanţa întreprinderii reflectă capacitatea de a genera fluxuri viitoare de
numerar (venituri realizate), prin utilizarea resurselor existente (cheltuieli ale perioadei), precum
şi prin gradul de eficienţă în utilizarea de noi resurse (profit sau pierdere). Indiferent de mărimea
întreprinderii şi de sistemul contabil aplicat, situaţiile financiare au drept obiectiv asistarea
proceselor decizionale referitoare la acea entitate patrimonială, în principal asistarea luării
deciziilor de investiţie. De aceea, informaţia contabilă trebuie să fie credibilă şi relevantă, dar în
acelaşi timp inteligibilă şi comparabilă.
Bilanţul contabil
Bilanţul este definit ca un tablou al situaţiei patrimoniului care prezintă în unităţi monetare
mărimea valorică a bunurilor economice, în corelaţie cu sursele lor de finanţare , precum şi cu
rezultatul obţinut. Bilanţul – reflectă poziţia financiară a întreprinderii (capacitatea de a se adapta
2
schimbărilor mediului) cu ajutorul resurselor economice controlate (active) şi a structurii de
finanţare (capitaluri proprii, datorii).
Activul bilanţier, cuprinde mijloacele economice ca forme funcţionale de investire a capitalului,
precum şi rezultatul negativ obţinut sub forma pierderilor, iar pasivul bilanţier, reflectă sursele de
provenienţă ale mijloacelor economice în cadrul procesului de reproducţie a patrimoniului şi
rezultatul pozitiv obţinut sub forma profitului. Pierderile, ca element de activ bilanţier, exprimă
mărimea capitalului consumat în activitatea economică care nu poate fi acoperit din veniturile
proprii. Profitul, ca element de pasiv bilanţier, reprezintă sursa de finanţare proprie a activelor
create ca excedent al veniturilor proprii faţă de cheltuieli.
Rezultatul (profit sau pierdere) poate fi reprezentat şi în pasivul bilanţului ca o componentă a
capitalurilor proprii: profitul cu semnul (+), iar pierderea cu semnul (-).
Mărimea fiecărui element patrimonial se determină pe baza relaţiei de sold, astfel:
Soldul la sfârşitul perioadei de raportare a elementului bilanţier = Soldul la începutul perioadei
de raportare a elementului bilanţier + Creşterea în timpul perioadei de raportare a elementului
bilanţier - Micşorarea în timpul perioadei de raportare a elementului bilanţier
În practică se întocmesc mai multe feluri de bilanţuri, fapt pentru care se pot clasifica după mai
multe criterii, fiecare dintre ele având un conţinut adecvat scopului pentru care se întocmesc şi
surselor din care se procură informaţiile pentru elaborarea lui.
a. După statutul juridic al unităţii patrimoniale pentru care se întocmeşte, bilanţul poate fi:
- bilanţ iniţial – se întocmeşte la înfiinţarea unei unităţi patrimoniale;
- bilanţ curent – este bilanţul întocmit în cursul activităţii patrimoniale;
- bilanţ final – se întocmeşte atunci când o unitate patrimonială îşi încetează activitatea.
b. Din punct de vedere al perioadei legale când unităţile patrimoniale sunt obligate să
întocmească bilanţul curent, acesta poate fi:
- bilanţ anual – presupune în mod obligatoriu verificarea prealabilă a realităţii datelor
înregistrate în conturi prin inventariere;
- bilanţ intermediar.
c. În funcţie de mărimea unităţii patrimoniale, bilanţurile contabile curente pot fi:
- bilanţ contabil în sistem de bază, întocmit de unităţile patrimoniale mari;
- bilanţ contabil simplificat întocmit de unităţile mici şi mijlocii.
d. Din punct de vedere al sferei de cuprindere, a nivelului organizatoric la care se referă
informaţiile pe care le conţin, bilanţurile se clasifică în:
3
- bilanţuri primare - pot fi considerate bilanţurile unităţilor patrimoniale şi sunt întocmite
exclusiv pe baza datelor din conturi;
- bilanţurile centralizatoare pot fi considerate bilanţurile întocmite la nivelul organelor centrale,
pe ramuri şi pe economie naţională, prin preluarea succesivă şi centralizatoare a datelor şi
informaţiilor din bilanţurile primare.
În teoria contabilă sunt prezentate mai multe tipuri de bilanţ, cele mai importante sunt:
1. Bilanţ Tabelar
2. Bilanţ Listă
Ordonarea posturilor se face, de regulă, în funcţie de criteriul lichidităţii activului şi
exigibilităţii pasivului :
Lichiditatea presupune capacitatea fiecărui mijloc economic de a parcurge calea normală a

ciclului de exploatare până la transformarea lui în bani. Timpul necesar sau gradul de lichiditate
este termenul în care un bun economic sau un drept poate fi transformat în bani lichizi în cursul
circuitului lor.
Un activ patrimonial, reprezintă o sursă controlată de întreprindere ca rezultat al unor evenimente

trecute şi de la care se aşteaptă să genereze beneficii economice viitoare.
Exigibilitatea surselor de finanţare se referă la termenul lor de decontare (de plată, de restituire),
funcţie de natura lor.
În funcţie de gradul de exigibilitate, sursele de finanţare se împart în:

- surse permanente sunt formate din sursele proprii şi sursele străine pe termen lung
(datorii pe termen lung);
- surse curente sunt corespunzătoare datoriilor pe termen scurt (cu scadenţa până la un
an).
4
Forma tabelară a bilanţului este:
BILANŢ
Întocmit la data de …..
Elemnte de ACTIV Sume la Sume la Elemente de Sume la Sume la
începutul sfârşitul PASIV începutul sfârşitul
perioadei perioadei perioadei perioadei
1.ACTIVE 1.CAPITALURI
IMOBILIZATE PROPRII
2.ACTIVE 2.PROVIZIOANE
CIRCULANTE PENTRU
RISCURI ŞI
CHELTUIELI
3.ACTIVE DE 3.DATORII
REGULARIZAT
4.PASIVE DE
REGULARIZAT
TOTAL ACTIV TOTAL PASIV
Formatul bilanţului listă întocmit de entităţile economice, precum şi de entităţile de interes public
( conform Ordinului 1802/2015), este următorul:
A. Active imobilizate
I. Imobilizări necorporale
1. Cheltuieli de constituire
2. Cheltuieli de dezvoltare
3. Concesiuni, brevete, licenţe, mărci comerciale, drepturi şi active similare, dacă acestea au fost
achiziţionate cu titlu oneros
4. Active necorporale de explorare şi evaluare a resurselor minerale
5. Fondul comercial, în măsura în care acesta a fost achiziţionat cu titlu oneros
6. Avansuri
II. Imobilizări corporale
1. Terenuri şi construcţii
2. Instalaţii tehnice şi maşini
3. Alte instalaţii, utilaje şi mobilier
4. Investiţii imobiliare
5. Active corporale de explorare şi evaluare a resurselor minerale
6. Active biologice productive
5
7. Avansuri şi imobilizări corporale în curs de execuţie
III. Imobilizări financiare
1. Acţiuni deţinute la entităţile afiliate
2. Împrumuturi acordate entităţilor afiliate
3. Interese de participare
4. Împrumuturi acordate entităţilor de care entitatea este legată în virtutea intereselor de participare
5. Investiţii deţinute ca imobilizări
6. Alte împrumuturi
B. Active circulante
I. Stocuri
1. Materii prime şi materiale consumabile
2. Producţia în curs de execuţie
3. Produse finite şi mărfuri
4. Avansuri
II. Creanţe
(Sumele care urmează să fie încasate după o perioadă mai mare de un an trebuie prezentate separat
pentru fiecare element.)
1. Creanţe comerciale
2. Sume de încasat de la entităţile afiliate
3. Sume de încasat de la entităţile de care entitatea este legată în virtutea intereselor de participare
4. Alte creanţe
5. Capital subscris şi nevărsat
III. Investiţii pe termen scurt
1. Acţiuni deţinute la entităţile afiliate
2. Alte investiţii pe termen scurt
IV. Casa şi conturi la bănci
C. Cheltuieli în avans
D. Datorii: sumele care trebuie plătite într-o perioadă de până la un an
1. Împrumuturi din emisiunea de obligaţiuni, prezentându-se separat împrumuturile din emisiunea de
obligaţiuni convertibile
2. Sume datorate instituţiilor de credit
3. Avansuri încasate în contul comenzilor
4. Datorii comerciale - furnizori
5. Efecte de comerţ de plătit
6. Sume datorate entităţilor afiliate
7. Sume datorate entităţilor de care entitatea este legată în virtutea intereselor de participare
8. Alte datorii, inclusiv datoriile fiscale şi datoriile privind asigurările sociale
E. Active circulante nete/datorii curente nete
F. Total active minus datorii curente
G. Datorii: sumele care trebuie plătite într-o perioadă mai mare de un an
1. Împrumuturi din emisiunea de obligaţiuni, prezentându-se separat împrumuturile din emisiunea de
obligaţiuni convertibile
2. Sume datorate instituţiilor de credit
3. Avansuri încasate în contul comenzilor
4. Datorii comerciale - furnizori
6
5. Efecte de comerţ de plătit
6. Sume datorate entităţilor afiliate
7. Sume datorate entităţilor de care entitatea este legată în virtutea intereselor de participare
8. Alte datorii, inclusiv datoriile fiscale şi datoriile privind asigurările sociale
H. Provizioane
I. Provizioane pentru litigii
2. Provizioane pentru garanţii acordate clienţilor
3. Provizioane pentru pensii şi obligaţii similare
4. Provizioane pentru impozite
5. Alte provizioane
I. Venituri în avans
J. Capitaluri proprii
I. Capital subscris
1. Capital subscris vărsat
2. Capital subscris nevărsat
II. Prime de capital
III. Rezerve din reevaluare
IV. Rezerve
1. Rezerve legale
2. Rezerve statutare sau contractuale
3. Alte rezerve
V. Profitul sau pierderea reportat(ă)
VI. Profitul sau pierderea exerciţiului financiar
2.2. Delimitări privind principalele posturi de activ, datorii și capitaluri

Elementele direct legate de evaluarea poziţiei financiare, reflectate prin bilanţ, sunt activele,
datoriile şi capitalurile proprii, ce se pot definii astfel1:
- un activ reprezintă o resursă controlată de către entitate ca rezultat al unor evenimente trecute,
de la care se aşteaptă să genereze beneficii economice viitoare pentru entitate. Un activ este recunoscut
în contabilitate şi prezentat în bilanţ atunci când este probabilă realizarea unui beneficiu economic
viitor de către entitate şi activul are un cost sau o valoare care poate fi evaluat/evaluată în mod credibil;
- o datorie reprezintă o obligaţie actuală a entităţii ce decurge din evenimente trecute şi prin
decontarea căreia se aşteaptă să rezulte o ieşire de resurse care încorporează beneficii economice. O
datorie este recunoscută în contabilitate şi prezentată în bilanţ atunci când este probabil că o ieşire de
resurse încorporând beneficii economice va rezulta din decontarea unei obligaţii prezente şi când
valoarea la care se va realiza această decontare poate fi evaluată în mod credibil;
- capitalurile proprii reprezintă interesul rezidual al acţionarilor sau asociaţilor în activele unei
entităţi după deducerea tuturor datoriilor sale.
1
Ordinul 1802/2014
7
Gruparea elementelor bilanțiere se realizează sub formă de posture bilanțiere care sun
definite ca și subdiviziuni ale strcutrilor globale, având un grad de semnificație convenabil
pentru utilzatorii de situații financiare. Posturile bilațiere trebuie să îndeplinească anumite
condiții, prinre care:
- Pertinență : descrierea și definirea adecvată cu caracteristicile esențiale ale fiecărei
subdiviziuni ale utilităților și resurselor,
- Fidelitatea: concordanță deplină cu realitatea obiectivă,
- Concizia : denumirea posturilor bilanțiere să fie exprimată ântr-un cuvânt sau grup de
cuvinte.
Structura activului bilanțier este prezentată conform criteriului lichidității, în următoarele posturi
bilanțiere: Active imobilizate, Active circulante și Cheltuieli înregistrate în avans
Activele imobilizate sunt acele bunuri ce au o durată de folosință mai mare de un un și nu se

consumă la o singură utilizare. Activele imobilizate cuprin trei grupe : imobilizări necorporale,
imobilizări corporale și imobilizări financiare.
Imobilizările necorporale ( denumite și intangibile sau nemateriale) sunt formate din :
Cheltuieli de constituire, Cheltuieli de dezvoltare, Concesiuni, brevete, licenţe, mărci comerciale,
drepturi şi active similare, dacă acestea au fost achiziţionate cu titlu oneros, Active necorporale
de explorare şi evaluare a resurselor minerale, Fondul comercial, în măsura în care acesta a fost
achiziţionat cu titlu oneros, Avansuri.
Cheltuielile de constituire reprezintă costurile inițiale aferente inființării unei entități sau aferente
modificărilor produse în structura acționariatului. Amortizarea acestora se realizează în mod
constant pe o perioadă de maxim 5 ani.
Cheltuieli de dezvoltare reprezintă costurile capitalizate aferente dezvolatării unor activități bine
definite, nu pot influența costul current. Amortizarea cheltuieli de dezvoltare se realizează în
perioada de exploatare aferentă bunului ce a făcut obiectul capiatlizării costurilor.
Concesiuni, brevete, licenţe, mărci comerciale, drepturi şi active similare, dacă acestea au fost
achiziţionate cu titlu oneros cuprind acele elemnete capitalizate ce pot fi identificate distinct, și
se referă la anumite drepturi de utilizare și exploatare a unor bunuri (fără a fi proprietar al
bunului respectiv). Spre exemplu dreptul de concesiune a unui teren, permite concesionarului să
folosească terenul respective, fără a fi proprietarul lui, plătind un cost. În această structură se
regăsesc și coturile aferente dreptului de utilzare a mărcilor, licențelor, brevetelor și a altor
drepturi similare.
Fondul commercial. Fondul comercial recunoscut într-o combinare de întreprinderi, este un activ
care reprezintă beneficiile economice viitoare care rezultă din alte active dobândite într-o
combinare de întreprinderi care nu sunt identificate individual şi recunoscute separat. Beneficiile
economice viitoare pot rezulta din sinergia între activele identificabile dobândite sau din active
care nu îndeplinesc condiţiile pentru recunoaşterea, în mod individual, în situaţiile financiare2.
Avansuri, reprezintă sumele achitate pentru achiziția unor imobilizări necorporale, imobilizări ce
nu ua fost recepționate până la sfârșitul exercițiului financiar.
2
Ordinul 1802/2014
8
Imobilizări corporale, pot fi definite ca fiind acele bunuri materiale ce îndeplinesc simultan
două condiții: au o valoare de intrare mai mare decât limita prevîzută de lege și o perioadă de
funcționare mai mare de un an. Acestea participă la mai multe cicluri de fabricație și își transmit
valaore în mod treptat, în perioada normată de funcționare, asupra noilor produse sub forma
amortizării. Structura imobilizărilor corporale este următoarea: Terenuri şi construcţii, Instalaţii
tehnice şi maşini, Alte instalaţii, utilaje şi mobilier, Investiţii imobiliare, Active corporale de
explorare şi evaluare a resurselor minerale, Active biologice productive, Avansuri şi imobilizări
corporale în curs de execuţie.
Terenuri şi construcţii. Terenurile sunt separate în două component: terenuri și amenajări asupra
terenurilor. Terenurile sunt inregistrate ca și imobilizare corporală la data procurarării și au o
durată de funcționare nelimitată, nu se amortizează. Amenajările asupra terenurilor reprezintă
acele imunătățiri aduse terenuri pentru a fi exploatate în scop economic (ex. Activitatea de
descare sau desțelenire pentru terenurile agricole). Amenajările asupra terenurilor se supun
amortizării. Construțiile se vor clasifica conform destinațiilor acetora și se vor amortize pe o
perioadă destul de mare, de obicei 50 de ani.
Instalaţii tehnice şi maşini, reprezintă acele mijloace de producție ce participă la realizarea
produselor finite. Ele se regăsesc sub forma de echipamente tehnologice, aparate și instalații de
măsură și control, mijloacele de transport etc. aAestea se amortizează pe o periaodă de viață
utilă, definite de legislație, în funcție de utilizarea și destinația lor.
Alte instalaţii, utilaje şi mobilier,sunt reprezantate de acele mijloace de producție ce nu au se
regăsesc în posturile de mai sus, inclusive elemente de mobilier, aparatură de birotică,
echipamente de protecție.
Investiţii imobiliar. Investiţia imobiliară este proprietatea (un teren sau o clădire - ori o parte a
unei clădiri - sau ambele) deţinută (de proprietar sau de locatar în baza unui contract de leasing
financiar) mai degrabă pentru a obţine venituri din chirii sau pentru creşterea valorii capitalului,
ori ambele, decât pentru:
- a fi utilizată în producerea sau furnizarea de bunuri sau servicii ori în scopuri
administrative; sau
- a fi vândută pe parcursul desfăşurării normale a activităţii.
Această structură a fost introdusă ca un element distinct incepând cu anul 2015 și se dorește să
evidențieze acele clădiri sau părți de clădiri ce au fost achiziționate de la început în scopul
imobiliar sau au devenit în perioada de funcționare a entității bun imobiliar. Se dorește o
diferențiere între clădirile destinate activității curente (produție, administrație etc.) și clădirile
destinate activității imobiliare.
Active corporale de explorare şi evaluare a resurselor minerale, sunt reprezentate de acele
costuri capitalizate aferente exploatării resurselor minerale. Cheltuielile de explorare şi evaluare a
resurselor minerale sunt cheltuieli generate de entitate în legătură cu explorarea şi evaluarea resurselor
minerale, înainte ca fezabilitatea tehnică şi viabilitatea comercială ale extracţiei resurselor minerale să fie
demonstrate. Pentru a determina dacă aceste cheltuieli se recunosc ca imobilizări, o entitate ia în
considerare gradul în care cheltuiala poate fi asociată cu descoperirea resurselor minerale.
Active biologice productive, sunt reprezentate de un animal viu sau de o plamtă vie. Ele pot
îmbrăca diverse forme: animale de lapte, vița de vie, pomi fructiferi, copacii din care se iobțin
lemn de foc, dar care nu sun tăiați. Această structură se regăsește mai ales la entitățile ce au ca
obiect de activitate agricultura sau silvicultura.
9
Avansuri şi imobilizări corporale în curs de execuţie , reprezintă acele costuri avansate pentru a
realiza anumite active corporale, dar care nu au ajuns la final, nu au fost recepționate. Se
regăsesc la acele imobilizări realizate în regie proprie sau procurate cu titlu oneros, au un ciclu
de producție mai mare de un exercițiu finaciar. La finele execișiului finacir se revăsesc sub
această formă de imobilizări în cus, dar vor devenii imobilizării propriuzise, după recepția și
punerea în funcțiune.
Imobilizări financiare sunt reprezentate de investițiile financiare realizate de entitate, sub formă
de imprumuturi acordate, acțiuni cumpărate la alte entități, în scopul obținerii unor rezultate sub
formă de dobânzi și dividende. Componentele imobilizărilor financiare sunt : Acţiuni deţinute la
entităţile affiliate, Împrumuturi acordate entităţilor afiliate, Interese de participare, Împrumuturi
acordate entităţilor de care entitatea este legată în virtutea intereselor de participare, Investiţii
deţinute ca imobilizări, Alte împrumuturi. Trebuie făcută o distinție între investițiile financiare
realizate în părțile affiliate și investițiile financiare realizate la alte entități în scopul întocmirii
unor situații financiare consolidate corecte. Investițiile realizate în părțile affiliate vor fi
consolidate și tratate conform legislației de grup.
Titlurile de participare și interesele de participare reprizintă acele titluri de valoare sub formă a
acțiuni și obligațiuni cumpărate de la alte entități. Scopul acestor investiții îl reprezintă dividend,
respective dobânda obținută. Trebuie făcută diferențiere de acele titluri de valoare cumpărate în
scopuri speculative, ce se vor regăsii la active circulante.
Creanțele imobilzate reprezintă imprumuturile acordate terților, cu menționare separate a
imprumuturilor acordate părților affiliate.
Alte creanțe imobilizate se cuprind garanţiile, depozitele şi cauţiunile depuse de entitate la terţi.
Deprecierea imobilizărilor financiare se regăsește în provizioanele costituite.
Activele circulante reprezintă bunurile utilizate de entitate în activitatea curentă, au o durată

de funcţionare scurtă. Aceste bunuri şi valori participă, de regulă la un singur ciclu de producţie.
În structura activelor circulante găsim: Stocuri, Creanţe, Investiţii pe termen scurt şi
Disponibilităţi.
Stocurile reprezintă acele bunuri deţinute de entitate pentru a fi prelucrate sau a fi
revândute în formă iniţială. Acestea participă, de regulă, la un singur ciclu de fabricaţie de
aprovizionare, producţie, desfacere. În strcutura stocurilor regăsim: Mărfurile, Materiile prime,
Materialele consumabile, Materialele de natura obiectelor de inventor, Produsele (
semifabricatele, produsele finite, rebuturile, materialele recuperabile şi deşeurile, produsele
agricole ), Activele biologice de natura stocurilor, Ambalajele, Producţia în curs de execuţie.
Mărfurile, şi anume bunurile pe care entitatea le cumpără în vederea revânzării sau produsele
predate spre vânzare magazinelor proprii. Mărfurile, de regulă sunt vândute în forma în care au
fost cumpărate sau cu mici prelucri (ambalare, recâtărire etc).
Materiile prime, care participă direct la fabricarea produselor şi se regăsesc în produsul finit
integral sau parţial, fie în starea lor iniţială, fie transformată;
10
Materialele consumabile (materiale auxiliare, combustibili, materiale pentru ambalat, piese de
schimb, seminţe şi materiale de plantat, furaje şi alte materiale consumabile), care participă sau
ajută la procesul de fabricaţie sau de exploatare fără a se regăsi, de regulă, în produsul finit;
Materialele de natura obiectelor de inventar, reprezintă acele bunuri care nu îndeplinesc
condiţiile de a fi mijloc fix. Astfel, fie au perioada de funcţionare mai mică de un an sau au
valaorea de intrare mai mică decât limita prevăzută de lege.
Produsele. În cardul ciclului de producţie, materiile prime şi materialele consumabile parcurg
fazele de produţie şi devin : producţie în curs de execuţie, semifabricate, produse finite, produse
reziduale. Tot în structura stocurlior regăsim şi produsele agricole. Semifabricatele, prin care se
înţelege produsele al căror proces tehnologic a fost terminat într-o secţie (fază de fabricaţie) şi
care trec în continuare în procesul tehnologic al altei secţii (faze de fabricaţie) sau se livrează
terţilor; produsele finite, adică produsele care au parcurs în întregime fazele procesului de
fabricaţie şi nu mai au nevoie de prelucrări ulterioare în cadrul entităţii, putând fi depozitate în
vederea livrării sau expediate direct clienţilor; rebuturile, materialele recuperabile şi deşeurile,
sunt acele bunuri rezultate din procesul de fabricaţie ca uramare a unor defecte de fabricaţie sau
rezultate implicit; produsele agricole - sunt cele rezultate la momentul recoltării de la activele
biologice ale entităţii, de exemplu, lână, copaci tăiaţi, bumbac, lapte, struguri, fruct;
Activele biologice de natura stocurilor - sunt acelea care urmează a fi recoltate ca produse
agricole sau vândute ca active biologice (exemple: animalele destinate producţiei de carne,
animalele deţinute în vederea vânzării, peştii din fermele piscicole, culturile, cum ar fi cele de
porumb şi grâu, şi copacii crescuţi pentru cherestea);
Ambalajele, care includ ambalajele refolosibile, achiziţionate sau fabricate, destinate produselor
vândute şi care în mod temporar pot fi păstrate de terţi, cu obligaţia restituirii în condiţiile
prevăzute în contracte;
Producţia în curs de execuţie, reprezentând producţia care nu a trecut prin toate fazele (stadiile)
de prelucrare, prevăzute în procesul tehnologic, precum şi produsele nesupuse probelor şi
recepţiei tehnice sau necompletate în întregime. În cadrul producţiei în curs de execuţie se
cuprind, de asemenea, serviciile şi studiile în curs de execuţie sau neterminate.
Avansuri pentru cunpărări de stocuri arată sume plătite în avans pentru stocurile ce urmeayă a
fi livrarte ulterior.
Creanţe reprezintă drepurile comerciale rezultate din livrările de bunuri şi servicii. Arată
drepturile entitaăţii faţă de terţe persoane apărute în momentul transferului dreptului de
proprietate asupra bunuriloe şi serviciilor până în momentul încasării acestora. În structura, în
funcţie de natura acestora, creanţelor regăsim: Creanţe comerciale, Sume de încasat de la
entităţile affiliate, Sume de încasat de la entităţile de care entitatea este legată în virtutea,
intereselor de participare, Alte creanţe, Capital subscris şi nevărsat
Creanţe comerciale : sunt drepturlie rezultate din livrările de servicii, produse finite şi mărfuri
către clienţi. Reprezintă principala creanţă a societăţii. În structura creanţelor comerciale regasim
clienţii şi efectele comerciale de încasat. Efectele conerciale reprezintă titluri de valoare sub
forma de CEC, bilet la ordin, cambie etc.
Alte creanţe comerciale reprezintă drepturile de încasare rezultate din activitatea entităţii ce nu
priveşte activitatea curentă. Principala componentaă o reprezintă deitorii deverşi
Capital subscris şi nevărsat, nu trebuie confindată cu structura de capitaluri proprii. Reprezintă
creanţa entitatăţii existent între data de emitere a acţiunilor şi data de depinere a capitaului
sudscris ( se mai numeşte şi decontări cu asociaţii/acţionarii).
11
Investiţii pe termen scurt, reprezintă investiţiile financiare (actţiuni, obligaţiuni ) realizate de
entitate în scopuri speculative (obţinerea unui rezultat ca diferenţă între preţul de cumpărarea şi
preţul de vănzare). Se va face distincţie între investiţiile financiare deţinute la entităţile affiliate
şi alte investiţii financiare.
Casa şi conturi la bănci, reprezintă sumele deţinute de entitate în conturile de la bănci sau în
casă. Evidenţa se realizează în lei sau în valută. În acesată strutură regăsim: conturile la bănci,
disponibilul în casă, acreditive, avansuri de trezoreri. Conturile la bănci cuprind: valorile de
încasat, cum sunt cecurile şi efectele comerciale depuse la bănci, disponibilităţile în lei şi valută,
cecurile entității, precum și dobânzile aferente disponibilităților și creditelor acordate de bănci în
conturile curente.
Cheltuieli în avans, evidenţiază sumele avansate în perioada curentă dar care se referă la
perioada următoare. Acest element este consecinţa aplicării principiului independenţei
exerciţiilor. Astfel cheltuielile se regăsesc asupra costurilor la data la care se referă şi nu la data
la care au loc (ex: cheltuielile cu abonamentele la diverse publicaţii, cheltuielile cu prime de
asigurare, cheltuielile cu chiriile etc).
Datorii: sumele care trebuie plătite într-o perioadă mai mare de un an,
reprezintă sumele datorate către terţi ce au un termen de plată mai mic de un an. Există diverse
criterii da clasificare a datoriilor. Pot fi datorii comerciale, salariale, bancare, la bugetul de stat
etc. În bilanţul contabil datoriile sunt clasificate astfel : Împrumuturi din emisiunea de
obligaţiuni, Sume datorate instituţiilor de credit, Avansuri încasate în contul comenzilor, Datorii
comerciale – furnizori, Efecte de comerţ de plătit, Sume datorate entităţilor affiliate, Sume
datorate entităţilor de care entitatea este legată în virtutea intereselor de participare, Alte datorii,
inclusiv datoriile fiscale şi datoriile privind asigurările sociale.
Împrumuturi din emisiunea de obligaţiuni, reprezintă sumele datorate diverşilor creditori ca
urmare a imprumuturilor încasate pentru care sau emis titluri de valoare sub formă de
obligaţiuni. În acest post vom evidenţia numai scadenţele mai mici de un an. Diferenţa se va
regăsii la datoriile pe termen mediu şi lung.
Sume datorate instituţiilor de credit, reprezintă creditele încasate de la diverse insituţii de
credit ce au scadenţa mai mica de un an. De obicei, în acestă structură, regăsim creditele
destinate activităţii de exploatare. Pe lângă suma datorată ca şi credit, se vor înregistra şi
dobânzile şi alte costuri aferente.
Avansuri încasate în contul comenzilor, reprezintă avansurile încasate pentru care urmează să
fie livrate mărfuri sau produse sau urmează a fi prestate servicii.
Datorii comerciale – furnizori, reprezintă suma datorată diveselor entităţi pentru
produsele/servicii cumpărate. În mod normal, aceatsa reprezintă o importantă componentă a
dotoriilor curente, fiind destinată funcţionării normale a entităţii. Este direct legaltă de activitatea
de exploatare.
Efecte de comerţ de plătit, reprezintă instrumentele de plată (CEC, bilet la ordin, cambie) emise
în favoarea furnizorilor ce au o sumă şi scadenţă stabilită.
Sume datorate entităţilor affiliate şi Sume datorate entităţilor de care entitatea este legată
în virtutea intereselor de participare, reprezintă relaţia de datorii a entităţii cu celelalte entităţi
din grup. Acestea pot fi sub diverse forme: datorii furnizori, imprumuturi pe termen scurt
acordate, efecte comerciale emise în favoarea entităţilor din grup.
12
Alte datorii, inclusiv datoriile fiscale şi datoriile privind asigurările sociale, reprezintă toate
datoriile ce privesc activitatea curentă, dar nu s-au regăsit în structurile prezentate mai sus. Aici
se regăsesc datoriile faţă de salariaţi, daotriile faţă de bugetul de stat şi bugetul asigurărilor şi
protecţiei sociale, datoriile faţă de diverşi creditori etc.
Datorii: sumele care trebuie plătite într-o perioadă mai mare de un an. Ca şi
structură sunt similar cu datoriile pe termen scurt, şi cuprind:Împrumuturi din emisiunea de
obligaţiuni, Sume datorate instituţiilor de credit, Avansuri încasate în contul comenzilor, Datorii
comerciale – furnizori, Efecte de comerţ de plătit, Sume datorate entităţilor affiliate, Sume
datorate entităţilor de care entitatea este legată în virtutea intereselor de participare, Alte datorii,
inclusiv datoriile fiscale şi datoriile privind asigurările sociale. Scadeţa acestor datorii are un
termen mediu sau lung, respective au o scadenţă mai mare de un an. Este important ca în bilanţ
să prezentăm distinct aceste datorii doarece ele ajută la calculare anumitor indicatori ce permit
utilizatorile de informaţie contabilă să ia anumite decizii.
Provizioanele pot fi definite ca fiind acele elemente de cheltuieli pentru care nu se cunoaşte
cu certitudine dimensiunea lor şi momentul în care produc efecte. Calculul provizioanele este
impus de principiul prudenţei şi depinde de experienţa profesionistului contabil. Provizioanele se
constituie pentru elemente cum sunt: litigii, amenzi şi penalităţi, despăgubiri, daune şi alte datorii
incerte; cheltuielile legate de activitatea de service în perioada de garanţie şi alte cheltuieli
privind garanţia acordată clienţilor; dezafectare imobilizări corporale şi alte acţiuni similare
legate de acestea; acţiunile de restructurare; pensii şi obligaţii similare; impozite; terminarea
contractului de muncă; prime ce urmează a se acorda personalului în funcţie de profitul realizat,
potrivit prevederilor legale sau contractuale; provizioane în legătură cu acorduri de concesiune;
provizioane pentru contracte cu titlu oneros; alte provizioane.
Principalele componente ale provizionelor sunt: Provizioane pentru litigii, Provizioane pentru
garanţii acordate clienţilor, Provizioane pentru pensii şi obligaţii similar, Provizioane pentru
impozite, Alte provizioane
Contabilitatea provizioanelor se ţine pe feluri, în funcţie de natura, scopul sau obiectul pentru
care au fost constituite.
Provizioanele pentru restructurare se pot constitui în următoarele situaţii: vânzarea sau
încetarea activităţii unei părţi a afacerii; închiderea unor sedii ale entităţii; modificări în structura
conducerii, de exemplu, eliminarea unui nivel de conducere; reorganizări fundamentale care au
un efect semnificativ în natura şi scopul activităţilor entităţii.
În cazul în care restructurarea este la nivelul grupului, provizionul pentru restructurare se
recunoaşte atât în situaţiile financiare anuale individuale ale entităţii din grup afectate de
restructurare, cât şi în cele consolidate.
Provizioanele de restructurare, în cazul unei obligaţii legale, se constituie cu respectarea
condiţiilor generale de recunoaştere a provizioanelor şi a prevederilor legale.
Provizioane pentru pensii se referă la sumele ce vor fi plătite de entitate după ce angajaţii au
părăsit entitatea. Acestea se constituie atunci când entitatea are prevăzută prin actul constitutiv
sau contractul de muncă obligaţia achitării unor sume cu titlu de pensie, după ce angajaţii au
părăsit entitatea. La constituirea acestor provizioane se vor avea în vedere şi prevederile
legislaţiei în vigoare. Valoarea provizioanelor pentru pensii se stabileşte, de regulă, de către
specialişti în domeniu. La determinarea lor se ţine seama de vârsta, vechimea în muncă şi rotaţia
13
personalului în cadrul entităţii. Provizioanele pentru pensii se recunosc pe parcursul perioadei de
muncă rămase până la pensie.
Provizioane pentru impozite se constituie pentru sumele viitoare de plată datorate bugetului de
stat, în condiţiile în care sumele respective nu sunt reflectate ca datorie în relaţia cu statul.
Aceste provizioane se constituie, de exemplu pentru: diferenţe de impozite rezultate din
operaţiuni de control nefinalizate; impozite pentru care entitatea are deschise procese în instanţă;
rezerve din facilităţi fiscale sau alte rezerve pentru care în legislaţia fiscală există prevederi
referitoare la impozitarea acestora, precum şi în alte situaţii care pot genera datorii sub forma
impozitului pe profit.
Alte provizioane. În categoria altor provizioane se includ provizioane constituite pentru: alte
beneficii pe care entitatea urmează să le plătească angajaţilor sau persoanelor dependente de
aceştia, care nu sunt legate de restructurare, pensii, impozite sau terminarea contractului de
muncă; cheltuielile legate de protecţia mediului înconjurător pentru: protejarea aerului; gestiunea
apelor uzate; gestiunea deşeurilor, protejarea solului, a apelor subterane şi a apelor de suprafaţă;
protejarea biodiversităţii şi a peisajului; alte activităţi de protejare a mediului înconjurător;
obligaţii asumate în comun cu o terţă parte etc.
Venituri în avans sunt reprezentatea de sumele contabilizate în exerciţiul curent ca şi venituri

dar sun aferente execişiilor viitoare. În structura veniturilor înregistrate în avans se cuprind:
veniturile din chirii, venniturile din primele de asigurare, venituri din abonamete la diverse
publicaţii aferente exerciţiului următor etc.
Capitaluri proprii reprezimtă drepturlie cuvenite acţionarilor după deducerea tuturor

datoriilor. Capitalurile proprii sunt constiuite din depunerile iniţiale a le acţionarilor la
constituirea societăţii, din depunerile ulterioare ale acţionarilor, dar şi din rezultatele capitalizate.
Astfel, capitalurile proprii sunt rezultatul acţiunilor externe ale acţionarilor şi rezultatele interne,
profituri, lăsate de acţionari la dispoziţia societăţii pentru finanţare. Capitalurile mai pot fi
definize şi ca activele nete ale societăţii, calculate ca difernţă între total active şi datorii.
Principalele elemnete de capitaluri sunt: Capital subscris, Prime de capital, Rezerve din
reevaluare, Rezerve, Rezultatul reportat şi Rezultatul current.
Capital subscris reprezintă aporturile acţionarilor aduse în societate pentru o bună funcţionare a
aceteia. Aporturile se pot depune la costituirea societăţii sau pe perioada de funcţionare.
Capitalul social poate fi capital social vărsat şi capital social nevărsat. În momentul constiturii
sau creşterii capitalului social, acesta este capital subscris nevărsăt (arată promisiunea
acţionarilor de a depune bunurile subscrise ca aport la capitalul social). Odată cu depunerea
capitalului, acesta devine capital social subscris vărsat. Micşorarea capitalului socialse realizează
odată cu retragenerea unor acţionari sau cu reducerea valorilor nominale ale acţiunilor. De
menţionat că în capitalul social acţiunile au aceiaşi valoare nominală. Capialul social este ultimul
elment ce rămâne la dispoziţia societăţii în situaţia în care aceasta se lichidează. După
dostribuirea tuturor surselor, ca o ultimă operaţiune, are loc şi distribuirea capitalului social.
Prime de capital reprezintă surse de finanţare permanente şi se revăsesc sub forma primelor de
emisiune, de aport, de fuziune şi de conversie. În capitalul social acţiunile se înregistrează la
nivelul valorii nominale. Diferenţa dintre preţul de emisiune şi valoarea nominală o reprezintă
14
primele de capital. Acestea se pot utiliza pentru acoperirae unor pierderi, constituire de rezerve şi
creştere de capital social.
Rezerve din reevaluare reprezintă diferenţa favorabilă dintre valoarea istorică a imobilizărilor
şi valoarea lor actuală. Normele legale permit sau obligă societăţile ca, periodic, să reevalueze
imobilizările. Evidenţa rezervelor din reevaluare se realizează nominal, pentru fiecare
imobilizare. Diminuarea rezervelor din reevaluare se poate realiza numai în limita constituirii lor.
Dacă valoarea reevaluată este mai mica decât rezerva din reevaluare constituită anterior,
diferenţa respective va influenţa un element de cheltuieli.
Rezerve sunt reprezentate de: Rezerve legale, Rezerve statutare sau contractuale, Alte rezerve.
Rezervele legale se constue conform normelor legale şi au un anumit regim fiscal.
Rezerve statutare sau contractuale, sunt constituite conform deciziilor acţionarilor. Aceste decizii
se regăsesc în actele constitutive.
Alte rezerve, sunt acele reserve ce nu sunt prevăzute în normele legale special sau în actele
constitutive. Sunt rezultatul hotărârilor acţionarilor şi sunt destinate să acopere peirederile din
anii anteriori sau sunt lăsate la dispoziţia societăţii pentru a finanţa anumite activităţi.
Profitul sau pierderea reportat(ă) reprezintă rezultatele din exerciţiile anterioare pentru care
acţionarii nu au decis repartizarea. Rezultatul reportat poate fi profit sau pierdere. La închiderea
bilanţului, acţionarii nu au stabilit o destinaţie precisă a rezultatului. Pierderea reporată se
acoperă în perioadele următoare, din rezultatele următoare, conform normelor legale. Profitul
reportat poate fi repartizat, conform deciziilor acţionarilor, pentru acoperirae unor pierderi,
pentru constituirea unor reserve sau ca dividend de plată.
Profitul sau pierderea exerciţiului financiar reprezintă rezultatul anului current, caculat ca
diferenţă între venituri şi cheltuieli. Calculul rezultatului exerciţiului este impus de principiul
independenţei exerciţiilor. Durata de viaţă a unei societăţi este, de regulă, nedeterminată. Pentru
a realiza o analiză pertinentă, periodic, se compară veniturile şi costurile aferente realizării lor.
Din comparaţia celor două elemente, venituri şi cheltuieli, se calculează rezulatul exerciţiului,
care poate fi profit (venituri mai mari decât cheltuieli) sau pierdere (venituri mai mici decât
cheltuieli). După stabilrea rezultatului brut ( ca diferenţă între venituri şi cheltuieli), se va impzita
pentru a staliblii rezultatul net. Dacă rezltatul net este profit, acesta se va repatiza, iar dacă este
pierdere, aceasta se va reporta în perioadele următoare pentru a fi recuperate, conform normelor
legale şi a dispoziţiilor legale.
2.3. Tipuri de modificări bilanţiere

Operaţiile economice şi financiare care au loc în legătură cu elementele patrimoniale modifică
echilibrul static dintre mijloacele economice şi sursele lor de finanţare reflectate cu ajutorul
bilanţului.
Indiferent cum se numesc elementele patrimoniale modificate, ele se prezintă sub formă de
creşteri sau micşorări, dar cu menţinerea egalităţii bilanţiere.
TOTAL ACTIV = TOTAL PASIV
15
Există operaţii economice şi financiare care produc modificări numai în structura elementelor de
activ, adică în structura mijloacelor economice, în sensul creşterii unui element şi concomitent şi
cu aceeaşi sumă se micşorează un alt element, totalul activului rămânând nemodificat. Alte
operaţii economice şi financiare produc modificări numai în structura elementelor de pasiv, adică
în structura surselor de finanţare, în sensul creşterii unui element şi concomitent şi cu aceeaşi
sumă se micşorează un alt element, totalul pasivului rămânând nemodificat.
Unele operaţii economice şi financiare produc modificări concomitente şi cu aceeaşi sumă,
atât în structura, cât şi în volumul elementelor patrimoniale din activul şi pasivul bilanţului, în
sensul creşterii unui element de activ şi a unui element de pasiv, totalul bilanţului modificându-
se şi el în acelaşi sens, dar menţinându-se egalitatea bilanţieră.
Deci, bilanţul contabil sub formă de tabel, cunoaşte patru tipuri de modificări şi anume:
- modificări de volum, de tipul:

în sensul creşterii: Creşterea unui element de active concomitent şi cu aceiaşi
sumă cu creşterea unui element de pasiv
A+X=P+X
în sensul micşorării: Micşorarea unui element de active concomitent şi cu aceiaşi
sumă cu micşorarea unui element de pasiv
A–X=P–X
- modificări de structură, de tipul:

în structura activelor: Creşterea unui element de active concomitent şi cu aceiaşi
sumă cu reducerea unui alt element de
A+X–X=P
în structura pasivelor: Creşterea unui element de pasiv concomitent şi cu aceiaşi
sumă cu micşorarea unui alt element de pasiv
A=P+X–X
Pentru exemplificare presupunem următorul bilanţ simplificat:
BILANŢ
Elemnte de ACTIV Sume Elemente de PASIV Sume

Terenuri 15.600 Capital social 15.000
Mijloace de transport 7.500 Prime de capital 700
Marfuri 2.200 Rezultat curent (profit) 3.500
Materiale consumabile 1.100 Credite termen scurt 8.000
Semifabricate 1.600 Creditori diversi 800
Clienti 900 Furnizori 2.600
Disponibil Casa 2.600 Impozit salarii 900
TOTAL ACTIV 31.500 TOTAL PASIV 31.500
16
Operaţiunea nr.1 Cumpărarea conform facturii nr.. de mărfuri de la furnizori în suma de 3.500
lei.
Analiza operaţiunii 1: Se modifică activul bilanţier prin cerşterea elementului “Marfuri” cu suma
de 3.500 lei. Concomitent se modifică pasivul bilanţier prin creşterea elementului “Furnizori” cu
suma de 3.500 lei.
Tipul de midificare bilanţieră:
A+X=P+X
BILANŢ
Elemnte de Sume Sume Sume Sume

Modificari Elemente de PASIV Modificari
ACTIV initiale finale initiale finale
Terenuri 15.600 15.600 Capital social 15.000 15.000
Mijloace de
7.500 7.500 700 700
transport
Prime de capital
Marfuri 2.200 3.500 5.700 Rezultat curent (profit) 3.500 3.500
Materiale
1.100 1.100 Credite termen scurt 8.000 8.000
consumabile
Semifabricate 1.600 1.600 Creditori diversi 800 800
Clienti 900 900 Furnizori 2.600 3500 6.100

Disponibil
2.600 2.600 Impozit salarii 900 900
Casa
TOTAL
31.500 3.500 35.000 TOTAL PASIV 31.500 3.500 35.000
ACTIV
Operaţiunea nr.2: Plata din caserie conform Dispoziţiei de paltă din caserie a datoriei către
creditroi în suma de 700 lei
Analiza operaţiunii 2: Se modifică activul bilanţier prin micşorarea elementului “Disponibil
casă” cu suma de 700 lei. Concomitent se modifică pasivul bilanţier prin micşorarea elementului
“Creditori diverşi” cu suma de 700 lei.
17
A–X=P–X
BILANŢ

Mijloace de
7.500 7.500 700 700
transport Prime de capital
Rezultat curent
Marfuri 5.700 5.700 3.500 3.500
(profit)
Materiale
consumabile
Semifabricate 1.600 1.600 Creditori diversi 800 -700 100
Clienti 900 900 Furnizori 6.100 6.100
Disponibil
2.600 -700 1.900 Impozit salarii 900 900
Casa
TOTAL
35.000 -700 34.300 TOTAL PASIV 35.000 -700 34.300
ACTIV
Operaţiunea nr.3: Încasarea de la clienţi a sumei de 500 lei, în caseria unităţii, conform
dispoziţiei de încasare
Analiza operaţiunii 3: Se modifică activul bilanţier prin creşterea elementului “Disponibil casă”
cu suma de 500 lei. Concomitent se modifică tot activul bilanţier prin micşorarea elementului
“Clienţi” cu suma de 500 lei.
A+X–X=P

Mijloace de
7.500 7.500 700 700
transport Prime de capital
Rezultat curent
Marfuri 5.700 5.700 3.500 3.500
(profit)
Materiale
consumabile
Clienti 900 -500 400 Furnizori 6.100 6.100
18
Disponibil
1.900 500 2.400 Impozit salarii 900 900
Casa
TOTAL
34.300 0 34.300 TOTAL PASIV 34.300 0 34.300
ACTIV
Operaţiunea nr.4: Creşterea capitalului social prin încorporarea din primele de capital a sumei
de 600 lei, conform Hptărârii AGA
Analiza operaţiunii 4 : Se modifică pasivul bilanţier prin creşterea elementului “Capital social”
cu suma de 600 lei. Concomitent se modifică tot pasivul bilanţier prin micşorarea elementului
“Prime de capital” cu suma de 600 lei.
A=P+X–X
BILANŢ

Terenuri 15.600 15.600 Capital social 15.000 600 15.600
Mijloace de
7.500 7.500 700 100
transport Prime de capital -600
Rezultat curent
Marfuri 5.700 5.700 3.500 3.500
(profit)
Materiale
consumabile
Clienti 400 400 Furnizori 6.100 6.100
Disponibil
2.400 2.400 Impozit salarii 900 900
Casa
TOTAL
34.300 0 34.300 TOTAL PASIV 34.300 0 34.300
ACTIV
Prezentarea bilanţului sub formă listă, determină umatoarea egalitate bilanţieră:

ACTIV = CAPITALURI PROPRII + DATORII
Această egalitate bilanţieră prezintă următorele tipuri de modificari bilanţiere:
1. Modificări numai în activul bilanţier: creşterea unui elemnt de activ concomitent şi cu
aceiaşi sumă cu reducerea altui element de activ
A+X-X=C+D
19
2. Modificări în activ şi în catitaluri proprii, în sensul creşterii : creştera unui element de
activ, concomitent şi cu acceiaşi sumă cu creşterea unui elemnt de capitaluri
A+X=(C+X)+D
3. Modificări în activ şi în datorii, în sensul creşterii : creştera unui element de activ,
concomitent şi cu acceiaşi sumă cu creşterea unui elemnt de datorii
A+X=C+(D+X)
4. Modificări în activ şi în catitaluri proprii, în sensul micşorării : micşorarea unui
element de activ, concomitent şi cu acceiaşi sumă cu micşorarea unui elemnt de
capitaluri
A-X=(C-X)+D
5. Modificări în activ şi în datorii, în sensul micşorării : micşorarea unui element de
activ, concomitent şi cu acceiaşi sumă cu micşorarea unui elemnt de datorii
A-X=C+(D-X)
6. Modificări numai în capitaluri : creşterea unui elemnt de capital concomitent şi cu
aceiaşi sumă cu reducerea altui element de capital
A=(C+X-X)+D
7. Modificări numai în datorii : creşterea unui elemnt de datorii concomitent şi cu
aceiaşi sumă cu reducerea altui element de datorii
A=C+(D+X-X)
8. Modificări în capitaluri şi în datorii : creştera unui element de capitaluri, concomitent
şi cu acceiaşi sumă cu micşorarea unui elemnt de datorii
A=(C+X)+(D-X)
9. Modificări în capitaluri şi în datorii : micşorarea unui element de capitaluri,
concomitent şi cu acceiaşi sumă cu creşterea unui elemnt de datorii
A=(C-X)+(D+X)
Pentru exemplificare presupunem următorul bilanţ simplificat:

BILANŢ
Elemnte bilant Sume initiale
A. ACTIVE IMOBILIZATE 22.500

20
Terenuri 15.000
Mijloace de transport 7.500
B.ACTIVE CIRCULANTE 17.400
Marfuri 2.700
Materiale consumabile 1.100
Semifabricate 1.600
Clienti 6.500
Disponibil banca 5.500
C.ACTIVE DE REGULARIZAT
15.700
D. Datorii: sumele care trebuie plătite într-o perioadă de până la un an
Credite termen scurt 8.000
Creditori diversi 800
Furnizori 6.000
Impozit salarii 900
E. Active circulante nete/datorii curente nete 1.700
F. Total active minus datorii curente 24.200
G. Datorii: sumele care trebuie plătite într-o perioadă mai mare de un
an
H. Provizioane
J. Capitaluri proprii 24.200
Capital social 20.000
Prime de capital 700
Rezultat curent (profit) 3.500
Operaţiune nr. 1: Încasarea de la clienţi a sumei de 2.500 lei, în disponibilul bancar, conform
extrasului de cont
Analiza operaţiunii 1: Se modifică activul bilanţier prin creşterea elementului “Disponibil bancă”
cu suma de 2.500 lei. Concomitent se modifică tot activul bilanţier prin micşorarea elementului
“Clienţi” cu suma de 2.500 lei.
A+X–X=P
BILANŢ

Modificari Sume finale
21
A. ACTIVE IMOBILIZATE 22.500 0 22.500
Terenuri 15.000 15.000
Mijloace de transport 7.500 7.500
B.ACTIVE CIRCULANTE 17.400 0 17.400
Marfuri 2.700 2.700
Materiale consumabile 1.100 1.100
Semifabricate 1.600 1.600
Clienti 6.500 -2500 4.000
Disponibil banca 5.500 2500 8.000
C.ACTIVE DE REGULARIZAT
0
D. Datorii: sumele care trebuie plătite într-o 15.700 0 15.700

perioadă de până la un an
Credite termen scurt 8.000 8.000
Creditori diversi 800 800
Furnizori 6.000 6.000
Impozit salarii 900 900
E. Active circulante nete/datorii curente nete

1.700 0 1.700
24.200 0 24.200
G. Datorii: sumele care trebuie plătite într-o

perioadă mai mare de un an
H. Provizioane
J. Capitaluri proprii 24.200 0 24.200
Capital social 20.000 20.000
Prime de capital 700 700
Rezultat curent (profit) 3.500 3.500
Operaţiune nr. 2: Conform Hotărârii AGA se emit 100 de acţiuni la o valoare nominală de 10
lei/acţiune.
Analiza operaţiunii 2: Se modifică activul bilanţier prin creşterea elementului de creanţă
“Decontări cu asociaţii” cu suma de 1.000 lei. Concomitent se modifică prin creştere în
capitaluri elementutot “Capital social” cu suma de 1.000 lei.
A+X=(C+X)+D
22
BILANŢ

Terenuri 15.000 15.000
B.ACTIVE CIRCULANTE 17.400 1.000 18.400
Marfuri 2.700 2.700
Clienti 4.000 4.000
Decotari cu asociatii 1000 1.000
Disponibil banca 8.000 8.000
C.ACTIVE DE REGULARIZAT 0
D. Datorii: sumele care trebuie plătite într- 15.700 0 15.700

o perioadă de până la un an
E. Active circulante nete/datorii curente
nete 1.700 1.000 2.700
24.200 1.000 25.200
G. Datorii: sumele care trebuie plătite într-

o perioadă mai mare de un an
H. Provizioane
J. Capitaluri proprii 24.200 1.000 25.200
Capital social 20.000 1000 21.000
Operaţiune nr. 3: Conform Facturii se înregistrează cumpărarea de mărfuri în sumă de 3.000 lei
de la funizori
Analiza operaţiunii 3: Se modifică activul bilanţier prin creşterea elementului de stocuri
“Mărfuri” cu suma de 3.000 lei. Concomitent se modifică prin creştere în datorii elementul
“Furnizori” cu suma de 3.000 lei.
23
A+X=C+(D+X)
BILANŢ

Terenuri 7.500 7.500
B.ACTIVE CIRCULANTE 15.700 3.000 18.700
Marfuri 1.100 3000 4.100
Clienti 1.000 1.000
Decotari cu asociatii 0
D. Datorii: sumele care trebuie plătite 15.700 3.000 18.700

într-o perioadă de până la un an
Furnizori 6.000 3000 9.000
nete 0 0 0
25.900 0 25.900
G. Datorii: sumele care trebuie plătite

într-o perioadă mai mare de un an
H. Provizioane
24
Operaţiune nr. 4: Conform Hotărârii AGA se reduce capitalul social cu suma de 2.500 lei si plata
din disponibilul bancar a sumei respective catre asociati.
Analiza operaţiunii 4: Se modifică activul bilanţier prin micşorarea elementului de disponibil
“Disponibil banca” cu suma de 2.500 lei. Concomitent se modifică prin micşorare în capitaluri
elementul “Capital social” cu suma de 2.500 lei.
A-X=(C-X)+D
BILANŢ
Elemnte bilant Sume initiale Modificari Sume finale

Terenuri 15.000 15.000
B.ACTIVE CIRCULANTE 21.400 -2.500 18.900
Marfuri 5.700 5.700
Clienti 4.000 4.000
Decotari cu asociatii 1.000 1.000
Disponibil banca 8.000 -2500 5.500
D. Datorii: sumele care trebuie plătite 18.700 0 18.700

nete 2.700 -2.500 200
F. Total active minus datorii curente 25.200 -2.500 22.700

H. Provizioane
J. Capitaluri proprii 25.200 -2.500 22.700
Capital social 21.000 -2500 18.500
25
Operaţiune nr. 5: Conform Ordinului de plata, se înregistrează plata din diponibilul bancar a unei
datorii către bancă reprezentând credite pe termen scurt, în sumă de 1.300 lei
Analiza operaţiunii 5: Se modifică activul bilanţier prin micşorarea elementului de disponibil
“Disponibil Bancar” cu suma de 1.300 lei. Concomitent se modifică prin micşorare în datorii
elementul “Credite pe termen scurt” cu suma de 1.300 lei.
A-X=C+(D-X)
BILANŢ

Terenuri 15.000 15.000
B.ACTIVE CIRCULANTE 18.900 -1.300 17.600
Marfuri 5.700 5.700
Clienti 4.000 4.000
Disponibil banca 5.500 -1300 4.200
D. Datorii: sumele care trebuie plătite într-o 18.700 -1.300 17.400

Credite termen scurt 8.000 -1300 6.700
nete 200 0 200
22.700 0 22.700

H. Provizioane
26
Operaţiune nr. 6 : Conform Hotărârii AGA se înregistrează creşterea capitalului social cu suma
de 500 lei din primele de capital.
Analiza operaţiunii 6: Se modifică strctura capitalurilor proprii prin creşterea elementului de
“Capital social” cu suma de 500 lei şi micşorarea primelor de capital cu aceeiaşi suma de 500 lei.
A=(C+X-X)+D
BILANŢ

Terenuri 15.000 15.000
Marfuri 5.700 5.700
Clienti 4.000 4.000
D. Datorii: sumele care trebuie plătite 17.400 0 17.400

nete 200 0 200
22.700 0 22.700

27
H. Provizioane
Capital social 18.500 500 19.000
Prime de capital 700 -500 200
Operaţiune nr. 7: Conform Contractului de împrumut, se înregistrează plata dintr-un credit

bancar pe termen scurt a unei datorii către furnizori, în sumă de 2.000 lei
Analiza operaţiunii 7: Se modifică dptoriile bilanţiere prin micşorarea elementului de datorii
“Furnizori” cu suma de 2.000 lei. Concomitent se modifică prin creştere în datorii elementul
“Credite pe termen scurt” cu suma de 2.000 lei.
A=C+(D+X-X)
BILANŢ

Terenuri 15.000 15.000
Marfuri 5.700 5.700
Clienti 4.000 4.000
D. Datorii: sumele care trebuie plătite într-o 17.400 0 17.400
Credite termen scurt 6.700 2000 8.700
Furnizori 9.000 -2000 7.000
nete 200 0 200
F. Total active minus datorii curente 22.700 0 22.700
28
H. Provizioane
Operaţiune nr. 8 : Conform Hotărârii AGA şi a creditorilor se înregistrează creşterea capitalului
social cu suma de 5.000 lei prin transformarea unui credit pe termen scurt în caital scial.
Analiza operaţiunii 8: Se modifică strctura capitalurilor proprii prin creşterea elementului de
“Capital social” cu suma de 5.000 lei şi structura datoriilor prin micşorarea elementului
“Împrumuturi pe termen scurt” cu aceeiaşi suma de 5.000 lei.
A=(C+X)+(D-X)
BILANŢ

Terenuri 15.000 15.000
Marfuri 5.700 5.700
Clienti 4.000 4.000
D. Datorii: sumele care trebuie plătite într- 17.400 -5.000 12.400
o perioadă de până la un an
Credite termen scurt 8.700 -5.000 3.700
nete 200 5.000 5.200
29
F. Total active minus datorii curente 22.700 5.000 27.700
G. Datorii: sumele care trebuie plătite într-
o perioadă mai mare de un an
H. Provizioane
J. Capitaluri proprii 22.700 5.000 27.700
Capital social 19.000 5.000 24.000
Operaţiune nr. 9 : Conform Hotărârii AGA se înregistrează repartizarea din rezultatul current
(profit) a sumei de 2.000 lei sub formă de dividend cuvenite acţionarilor.
Analiza operaţiunii 8: Se modifică strctura capitalurilor proprii prin micşorarea elementului de
“Rezultat curent” cu suma de 2.000 lei şi structura datoriilor prin creşterea elementului
“Dividende de plată” cu aceeiaşi suma de 2.000 lei.
A=(C-X)+(D+X)
BILANŢ

Terenuri 15.000 15.000
Marfuri 5.700 5.700
Clienti 4.000 4.000
D. Datorii: sumele care trebuie plătite într-o 12.400 2.000 14.400

30
Dividende de plata 2.000 2.000
nete 5.200 -2.000 3.200
27.700 -2.000 25.700

H. Provizioane
J. Capitaluri proprii 27.700 -2.000 25.700
Rezultat curent (profit) 3.500 -2000 1.500
2.4. Situaţia performanţei financiare – contul de rezultate

Contul de profit şi pierdere reflectă performanţa întreprinderii cu ajutorul veniturilor (capacitatea
de a genera numerar), cheltuielilor (consumul resurselor perioadei) şi a profitului/pierderii
(eficienţa sau noneficienţa în utilizarea resurselor perioadei – existente la inceputul perioadei şi
obţinute, încasate pe parcursul perioadei)
Elementele direct legate de evaluarea performanţei financiare, prin intermediul contului de
profit şi pierdere, sunt veniturile şi cheltuielile.
Veniturile constituie creşteri ale beneficiilor economice înregistrate pe parcursul perioadei
contabile, sub formă de intrări sau creşteri ale activelor ori reduceri ale datoriilor, care se
concretizează în creşteri ale capitalurilor proprii, altele decât cele rezultate din contribuţii ale
acţionarilor. Veniturile sunt recunoscute în contul de profit şi pierdere atunci când se poate
evalua în mod credibil o creştere a beneficiilor economice viitoare legate de creşterea valorii
unui activ sau de scăderea valorii unei datorii. Recunoaşterea veniturilor se realizează simultan
cu recunoaşterea creşterii de active sau reducerii datoriilor (de exemplu, creşterea netă a
activelor, rezultată din vânzarea produselor sau serviciilor, ori descreşterea datoriilor ca rezultat
al anulării unei datorii).
Cheltuielile constituie diminuări ale beneficiilor economice înregistrate pe parcursul perioadei

contabile sub formă de ieşiri sau scăderi ale valorii activelor ori creşteri ale datoriilor, care se
concretizează în reduceri ale capitalurilor proprii, altele decât cele rezultate din distribuirea
acestora către acţionari. Cheltuielile sunt recunoscute în contul de profit şi pierdere atunci când
se poate evalua în mod credibil o diminuare a beneficiilor economice viitoare legate de o
diminuare a valorii unui activ sau de o creştere a valorii unei datorii. Recunoaşterea cheltuielilor
are loc simultan cu recunoaşterea creşterii valorii datoriilor sau reducerii valorii activelor (de
exemplu, drepturile salariale angajate sau amortizarea echipamentelor).
31
Din punct de vedere economic şi financiar CHELTUIELILE desemnează raporturi cu privire la
alocarea şi utilizarea valorilor economice în cadrul proceselor interne transformatoare. Ele
reflectă în expresie valorică operaţiunile patrimoniale referitoare la cumpărarea şi utilizarea
bunurilor economic, sau altfel spus “sumele sau valorile plătite ori de plătit”
Definite astfel, cheltuielile acoperă angajarea, consumul şi plăţile privind factorii de producţie –
natura, munca şi capitalul.
Angajarea factorilor de producţie are loc în momentul în care se contractează o obligaţie
bănească generatoare de plăţi sau consumatoare de resurse.
Consumul este specific utilizării factorilor de producţie în scopul satisfacerii unor nevoi
productive sau neproductive.
Plăţile constau în achitarea ca echivalent a unei sume de bani în cadrul relaţiilor de decontare cu
alte persoane.
Modelul listă al contului de rezultate privind natura cheltuielilor şi veniturilor, se prezintă astfel:
CONTUL DE PROFIT ŞI PIERDERE
întocmit la……………….
INDICATORI Exerciţiul N-1 Exerciţiul N
Venituri din exploatare (I)
-Cheltuieli de exploatare (II)
Rezultatul exploatării (I-II)
Venituri financiare (III)
-Cheltuieli Financiare (IV)
Rezultatul Finanaciar (III-IV)
Venituri extraordinare (V)
-Cheltuieli extraordinare (VI)
Rezultatul extraordinar (V-VI)
A. Venituri totale
B. Cheltuieli totale
Rezultatul exerciţiului (A-B)
32
-Impozitul pe profit
Rezultatul net al exerciţiului
Contul de profit şi pierdere este un alt document ce trebuie întocmit şi prezentat de agenţii
economici, forma lui fiind :
1. Cifra de afaceri netă
2. Variaţia stocurilor de produse finite şi a producţiei în curs de execuţie
3. Producţia realizată de entitate pentru scopurile sale proprii şi capitalizată
4. Alte venituri din exploatare
5. a) Cheltuieli cu materiile prime şi materialele consumabile
b) Alte cheltuieli externe
6. Cheltuieli cu personalul:
a) Salarii şi indemnizaţii
b) Cheltuieli cu asigurările sociale, cu indicarea distinctă a celor referitoare la pensii
7. a) Ajustări de valoare privind imobilizările corporale şi imobilizările necorporale
b) Ajustări de valoare privind activele circulante, în cazul care acestea depăşesc suma ajustărilor de
valoare care sunt normale în entitatea în cauză
8. Alte cheltuieli de exploatare
9. Venituri din interese de participare, cu indicarea distinctă a celor obţinute de la entităţile afiliate
10. Venituri din alte investiţii şi împrumuturi care fac parte din activele imobilizate, cu indicarea
distinctă a celor obţinute de la entităţile afiliate
11. Alte dobânzi de încasat şi venituri similare, cu indicarea distinctă a celor obţinute de la entităţile
afiliate
12. Ajustări de valoare privind imobilizările financiare şi investiţiile deţinute ca active circulante
13. Dobânzi de plătit şi cheltuieli similare, cu indicarea distinctă a celor de plătit entităţilor afiliate
14. Impozitul pe profit
15. Profitul sau pierderea după impozitare
16. Alte impozite neprezentate la elementele de mai sus
17. Profitul sau pierderea exerciţiului financiar
Veniturilor din exploatare cuprind:

- venituri din vânzarea de produse şi mărfuri, precum şi prestări de servicii. În această
categorie se includ şi veniturile realizate din vânzarea de locuinţe de către entităţile ce au ca
activitate principală obţinerea şi vânzarea de locuinţe;
- venituri aferente costului producţiei, reprezentând variaţia în plus (creştere) sau în
minus (reducere) dintre valoarea la cost de producţie efectiv a stocurilor de produse şi servicii în
curs de execuţie de la sfârşitul perioadei şi valoarea stocurilor iniţiale ale produselor şi serviciilor
în curs de execuţie, neluând în calcul ajustările pentru depreciere reflectate;
- venituri din producţia de imobilizări, reprezentând costul lucrărilor efectuate de entitate
pentru ea însăşi, care se înregistrează ca imobilizări corporale şi necorporale;
33
- venituri din subvenţii de exploatare, reprezentând subvenţiile pentru acoperirea
diferenţelor de preţ şi pentru acoperirea pierderilor, precum şi alte subvenţii de care beneficiază
entitatea;
- alte venituri din exploatarea curentă, cuprinzând veniturile din creanţe recuperate,
penalităţi contractuale, datorii prescrise, scutite sau anulate potrivit legii, precum şi alte venituri
din exploatare.
Pentru recunoaşterea veniturilor se aplică principiu independenţei exerciţiilor şi principiu
contabilităţii de angajamente. Astfel, veniturile sunt recunoscute în exerciţiul la care se referă şi
când s-au produs, indiferent de momentul încasării.
Veniturile din vânzarea bunurilor se recunosc în momentul în care sunt îndeplinite
următoarele condiţii:
a) entitatea a transferat cumpărătorului riscurile şi avantajele semnificative care decurg din
proprietatea asupra bunurilor;
b) entitatea nu mai gestionează bunurile vândute la nivelul la care ar fi făcut-o, în mod normal, în
cazul deţinerii în proprietate a acestora şi nici nu mai deţine controlul efectiv asupra lor;
c) mărimea veniturilor poate fi evaluată în mod credibil;
d) este probabil ca beneficiile economice asociate tranzacţiei să fie generate către entitate;
e) costurile tranzacţiei pot fi evaluate în mod credibil.
Veniturile din prestări de servicii se înregistrează în contabilitate pe măsura efectuării
acestora. Prestarea de servicii cuprinde inclusiv executarea de lucrări și orice alte operațiuni care
nu pot fi considerate livrări de bunuri.
Veniturile din redevenţe, chirii, dobânzi şi dividende se recunosc astfel: redevenţele şi chiriile
se recunosc pe baza contabilităţii de angajamente, conform contractului; dobânzile se recunosc
periodic, în mod proporţional, pe măsura generării venitului respectiv, pe baza contabilităţii de
angajamente; dividendele se recunosc atunci când este stabilit dreptul acţionarului de a le încasa.
Veniturilor financiare se cuprind:

Venituri din imobilizări financiare, respectiv veniturile din acţiunile şi obligaţiunile
cumpărate pe termen lung. În aceste venituri sunt înregistrate preţurile de vânzare a
imobilizărilor financiare,
Venituri din investiţii pe termen scurt, cuprind preţurile de vânzare a acţiunilor,
obligaţiunile şi a altor investiţii financiare cumpărate pe termen scurt (în vederea obţinerii unui
rezultat ca difernţă între preţul de vânzare şi preţul de cumpărare,
Venituri din investiţii financiare cedate, cuprind preţul de vânzare aferent investiţiilor
financiare cedate,
Venituri din diferenţe de curs valutar, cuprind venituri calculate periodic pentru
disponibilităţile sau elementele de creanţă în valută deţinute,
Venituri din dobânzi, reprezintă sumele încasate sau de încasat aferente disponibilităţilor
şi depozitelor bancare sau imprumuturilor acordate,
34
Venituri din sconturi primite în urma unor reduceri financiare, reprezintă veniturile
financiare primite de la furnizori pentru plăţile realizate înnainte de termenle contractuale,
Alte venituri financiare, reprezintă aceele venituri financiare ce nu se regăsesc în
elementele de veituri prezentate anterior.
Cheltuielile de exploatare cuprind:

Cheltuielile privind stocurile, reprezintă costurile aferente consumului de stocuri.
Stocurile pot provenii din cumpărarea de la terţi sau din producţia proprie. Conform principiului
contabilităţii de angajament, costul privind stocurile se în registrează în momentul consumului,
indifferent de data aprovizionării sau data plăţii,
Cheltuilile privind serviciile executate de terţi, cuprind costurile realizate pentru buna
funcţionare a societăţii. În structura acestora se pot regăsii: costurile cu întreţinerea şi reparaţiile,
costurile cu redevenţe, prime de asigurare, studii, cercetări, cheltuielile cu colaboratorii,
comisioane, onorarii, reclamăă şi publicitate etc.
Cheltuielile cu personalul şi asigurările şi protecţia socială, cuprind costurile cu
personalul, inclusive sporurile şi alte drepturi de personal, costurile asigurări sociale suportate de
societate, costurile cu protecţia social. În costurile salariale se regăsesc toate drepturile cuvenite
personalului salariat, din care se reţine stopajul la sursă reprezentând asigurările şi protecţia
socială suportată de salariaţi,
Cheltuielile cu amortizările şi provizioanele, cuprind costurile cu deprecierea activelor.
Deprecierea activelor imobilizate poate fi ireversibilă şi amortizarea sau depreciere ce nu poate fi
cuantificată cu exectitate şi poate influenţa valoarea activelor corporale sau a ctivelor circulante
sub forma de provizioane.
Alte cheltuieli de exploatare, cuprind acele elemente de cheltuieli ce nu se regaăsesc
prezentate anterior. Se pot include: cheltuielile cu protecţia mediului, pierderi din creanţe,
despăgubiri, amenzi etc.
Cheltuielile financiare cuprind:
Pierderile din activele cedate, cuprind costurile realizate din activele imobilizate cedate,
respectiv valoarea de achiziţie a imobilizărilor financiare cedate,
Cheltielile din investiţiile financiare cedate, se regăsesc coturile calculate ca diferenţă
între costul de cumpărarea şi valoarea de vânzare a investiţiilor cumpărate pe termen scurt, în
scop speculative,
Chletuielile cu diferenţe de curs valutar, cuprind diferenţele nefavorabile caluculate
pentru elementele valutare deţinute de societate,
Cheltuielile cu dobânzile, cuprind costul de finanţare de la diverse instituţii de credit,
indifferent dacă finanţare este pe termen scurt, mediu sau lung,
35
Cheltuielile privind sconturile acordate, reprezintă costul suportat de societate pentru
încassările realizate inninte de termenul contractual,
Alte cheltuieli financiare, reprezintă acele costuri aferente activităţii financiare ce nu se
regăsesc în elemntele prezentate mai sus.
2.5. Principiile contabiltăţii

Elementele prezentate în situaţiile financiare anuale se evaluează în conformitate cu principiile
contabile generale ce sunt prezentate în continuare.
2.5.1. Principiul continuităţii activităţii

Acest principiu presupune că entitatea îşi continuă în mod normal funcţionarea, fără a intra în
stare de lichidare sau reducere semnificativă a activităţii. O entitate nu va întocmi situaţiile financiare
anuale pe baza continuităţii activităţii dacă organele de conducere stabilesc după data bilanţului fie că
intenţionează să lichideze entitatea sau să înceteze activitatea acesteia, fie că nu există nici o altă
variantă realistă în afara acestora.
2.5.2. Principiul permanenţei metodelor

Metodele de evaluare şi politicile contabile, în general, trebuie aplicate în mod consecvent de la un
exerciţiu financiar la altul.
Totuşi, pot exista modificări de politici contabile ce pot fi determinate de:
a) iniţiativa entităţii, caz în care modificarea trebuie justificată în notele explicative la situaţiile
financiare anuale;
Modificarea de politică contabilă la iniţiativa entităţii poate fi determinată de:
- o modificare excepţională intervenită în situaţia entităţii sau în contextul economico-financiar în care

aceasta îşi desfăşoară activitatea;
- obţinerea unor informaţii credibile şi mai relevante.
36
b) o decizie a unei autorităţi competente şi care se impune entităţii (modificare de
reglementare), caz în care modificarea nu trebuie justificată în notele explicative, ci doar menţionată în
acestea.
Exemple de situaţii care justifică modificarea de politici contabile pot fi:
- admiterea la tranzacţionare pe o piaţă reglementată a valorilor mobiliare pe termen scurt ale entităţii
sau retragerea lor de la tranzacţionare;
- schimbarea acţionariatului, datorată intrării într-un grup, dacă noile metode asigură furnizarea unor
informaţii mai fidele;
- fuziuni şi operaţiuni asimilate efectuate la valori contabile, caz în care se impune armonizarea
politicilor contabile ale societăţii absorbite cu cele ale societăţii absorbante etc.
2.5.3. Principiul prudenţei

La întocmirea situaţiilor financiare anuale, evaluarea trebuie făcută pe o bază prudentă:
a) în contul de profit şi pierdere poate fi inclus numai profitul realizat la data bilanţului;
b) trebuie să se ţină cont de toate datoriile apărute în cursul exerciţiului financiar curent sau al unui
exerciţiu precedent, chiar dacă acestea devin evidente numai între data bilanţului şi data întocmirii
acestuia;
c) trebuie să se ţină cont de toate datoriile previzibile şi pierderile potenţiale apărute în cursul
exerciţiului financiar curent sau al unui exerciţiu financiar precedent, chiar dacă acestea devin evidente
numai între data bilanţului şi data întocmirii acestuia. În acest scop sunt avute în vedere şi eventualele
provizioane, precum şi datoriile rezultate din clauze contractuale;
d) trebuie să se ţină cont de toate deprecierile, indiferent dacă rezultatul exerciţiului financiar este
pierdere sau profit. Înregistrarea ajustărilor pentru depreciere sau pierdere de valoare se efectuează pe
seama conturilor de cheltuieli, indiferent de impactul acestora asupra contului de profit şi pierdere.
Activele şi veniturile nu trebuie să fie supraevaluate, iar datoriile şi cheltuielile, subevaluate.
Exercitarea prudenţei nu permite, de exemplu, constituirea de provizioane excesive,

subevaluarea deliberată a activelor sau veniturilor, dar nici supraevaluarea deliberată a datoriilor sau
cheltuielilor, deoarece situaţiile financiare nu ar mai fi neutre şi nu ar mai avea calitatea de a fi credibile.
37
2.5.4. Principiul independenţei exerciţiului
Potrivit acestui principiu trebuie să se ţină cont de veniturile şi cheltuielile aferente exerciţiului financiar,
indiferent de data încasării veniturilor sau data plăţii cheltuielilor.
Se vor evidenţia în conturile de venituri şi creanţele pentru care nu a fost întocmită încă factura
(contul 418 "Clienţi - facturi de întocmit"), respectiv în conturile de cheltuieli sau bunuri, datoriile pentru
care nu s-a primit încă factura (contul 408 "Furnizori - facturi nesosite"). În toate cazurile, înregistrarea
în aceste conturi se efectuează pe baza documentelor care atestă livrarea bunurilor, respectiv prestarea
serviciilor (de exemplu, avize de însoţire a mărfii, situaţii de lucrări etc.)
2.5.5. Principiul evaluării separate a elementelor de active şi de datorii
Conform acestui principiu, componentele elementelor de active şi de datorii trebuie evaluate

separat.
2.5.6. Principiul intangibilităţii

Bilanţul de deschidere pentru fiecare exerciţiu financiar trebuie să corespundă cu bilanţul de
închidere al exerciţiului financiar precedent.
2.5.7. Principiul necompensării
Orice compensare între elementele de active şi datorii sau între elementele de venituri şi
cheltuieli este interzisă.
2.5.8. Principiul prevalenţei economicului asupra juridicului
Prezentarea valorilor din cadrul elementelor din bilanţ şi contul de profit şi pierdere se face ţinând
seama de fondul economic al tranzacţiei sau al operaţiunii raportate şi nu numai de forma juridică a
acestora.
Respectarea acestui principiu are drept scop:
- înregistrarea în contabilitate şi prezentarea fidelă a operaţiunilor economico-financiare

(conform cu realitatea economică) punând în evidenţă drepturile şi obligaţiile dar şi riscurile asociate
acestor operaţiuni.
Exemple de situaţii când se aplică principiul prevalenţei economicului asupra juridicului pot fi
considerate:
38
 încadrarea, de către utilizatori, a contractelor de leasing în leasing operaţional sau
financiar;
 încadrarea operaţiunilor la vânzare în nume propriu sau comision, respectiv
consignaţie;
 recunoaşterea veniturilor, respectiv a cheltuielilor în contul de profit şi pierdere sau ca
venituri în avans, respectiv cheltuieli în avans;
 încadrarea participaţiilor ca fiind deţinute pe termen lung sau pe termen scurt;
 recunoaşterea participaţiilor deţinute ca fiind de natura acţiunilor deţinute la entităţi
afiliate, a intereselor de participare sau sub forma altor imobilizări financiare;
 încadrarea reducerilor acordate, respectiv primite, la reduceri comerciale sau
financiare.
2.5.9. Principiul pragului de semnificaţie
Valoarea elementelor de bilanţ şi de cont de profit şi pierdere care sunt precedate de cifre arabe
poate fi combinată dacă:
a) reprezintă o sumă nesemnificativă,
b) o astfel de combinare oferă un nivel mai mare de claritate, cu condiţia ca elementele astfel combinate
să fie prezentate separat în notele explicative.
În cazuri excepţionale pot fi efectuate abateri de la principiile contabile generale prezentate cu condiţiile
ca:
- să fie prezentate în notele explicative,

- prezentarea motivelor care le-au determinat, împreună cu o evaluare a efectului acestora
asupra activelor, datoriilor, poziţiei financiare şi a profitului sau pierderii.
39
Capitolul III : Sistemul de contabilitate in partida dubla
3.1. Contul
3.2. Analiza si formula contabila
3.3. Planul de conturi
Contul este un procedeu specific al metodei contabilităţii care reflecta existenţa şi mişcarea
fiecărui element patrimonial (bun economic, sursă de finanţare, precum şi fazele fiecărui
proces economic), ca efect al modificărilor produse de operaţiile economice ce au loc într-o
perioadă de gestiune (exerciţiu financiar).
Spre deosebire de bilanţ, care arată situaţia tuturor elementelor patrimoniale ale unităţii la un
moment dat, având astfel o arie de cuprindere destul de largă, contul are o sferă de cuprindere
mai restrânsă, referindu-se numai la unul din elementele patrimoniale cuprinse în bilanţ, dar
despre care arată nu numai situaţia acestuia la un moment dat, ci şi modificările la care este
supus pe parcursul perioadei de gestiune. Bilanţul arată o informalie statică iar contul arată o
informaşie dinamică, respectiv situaşia iniţială, creşterile, micşorările şi situaţia finală.
Funcţiile contului
Conturile îndeplinesc un complex de funcţii integrate, între care, mai importante, sunt:
a. funcţia economică, constă în aceea că fiecare cont reflectă un anumit bun economic, sursă de
finanţare, proces economic sau rezultat financiar, care determină însuşi conţinutul economic al
contului respectiv.
b. funcţia de înregistrare, grupare, ordonare şi sistematizare a informaţiilor; prin conţinutul lor
economic, prin structura şi forma de exprimare individuală, contul ajută la realizarea în practică a
principiilor contabilităţii în partidă dublă.
c. funcţia statistică; cu ajutorul datelor înscrise în conturi se calculează unii indicatori statistici,
cum ar fi: volumul producţiei globale, volumul producţiei marfă, etc.
d. funcţia de cuantificare (calcul şi evaluare); cu ajutorul contului se calculează existenţa,
apariţia, majorarea, micşorarea şi starea finală a fiecărui element patrimonial, se calculează
costul efectiv al producţiei, al rezultatelor financiare, etc.
e. funcţia de informare; constă în aceea că datele din conturi furnizează sursa specifică de date
şi informaţii pentru cunoaşterea activităţii şi rezultatele unităţii gestionare din punct de vedere
financiar-contabil.
f. funcţia de control; informaţiile din conturi fac posibilă verificarea existenţei concrete a
structurii patrimoniale şi pe baza documentelor justificative responsabilitatea persoanelor cu
privire la actele de dispoziţie ce privesc patrimoniul unităţii.
g. funcţia contabilă; constă în modalitatea de înregistrare diferenţiată a creşterilor şi micşorărilor
elementelor patrimoniale determinate de fenomenele şi procesele economice. În baza acestei
funcţii se asigură exercitarea celorlalte funcţii enumerate mai sus.
Forma şi structura contului

Modificările determinate de operaţiile economice şi care sunt evidenţiate cu ajutorul conturilor în
mod distinct pentru fiecare element de activ şi capitaluri şi datorii, nu pot avea loc decât în două
sensuri: creşteri şi micşorări.
Conceptual, forma care răspunde cel mai bine necesităţilor poate fi imaginată sub forma literei T
(forma bilaterală), care indică posibilitatea practică de separare şi înregistrare într-o parte a
1
creşterilor, succesiv pe măsură ce au loc, şi în partea opusă, micşorările, care, de asemenea, se
adună pe măsură ce au loc în cursul exerciţiului financiar.
Contul are o structură proprie, compusă din:

♦ Titlul sau denumirea şi simbolul contului. Titlul sau denumirea contului precizează sau
defineşte elementul de activ sau de capitaluri sau datorii pentru care s-a deschis contul respectiv,
şi a cărui evidenţă o ţine.
Fiecare cont, pentru a putea fi folosit şi identificat, trebuie să aibă un titlu care să exprime clar
conţinutul economic al elementului evidenţiat. Titlurile conturilor sunt însoţite de simboluri
(coduri numerice) formate din minim 3 cifre..
În ţara noastră, titlul şi simbolurile conturilor utilizate de unităţile patrimoniale se stabilesc în
mod unitar, prin planul de conturi general elaborat pe întreaga economie naţională şi însoţit de
instrucţiuni de aplicare ce concretizează modul de funcţionare a fiecărui cont în parte cu
principalele sale corespondenţe pentru operaţiunile economice şi financiare.
De exemplu: 212 “Terenuri”, 301 “Materii prime”, 345 “Produse finite”, 461 “Debitori”, 101
“Capital social”, 401”Furnizori” etc.
♦ Debitul şi creditul contului – sunt denumirile celor două părţi opuse ale acestuia, care permit
separarea celor două sensuri de modificare (creştere sau micşorare) pe care le determină
operaţiile economice care se înregistrează cu ajutorul conturilor.
În mod convenţional, s-a stabilit ca partea stângă a contului să poarte denumirea de debit, iar
partea dreaptă de credit. Înregistrarea în debit sau în credit este determinată de conţinutul
economic al contului şi de funcţia contabilă a acestuia. Prin urmare, semnificaţia debitului şi
creditului unui cont diferă după elementul de active sau de capital sau datorii pe care-l reprezintă
şi anume: la conturile de mijloace economice se înregistrează în debit existentul şi creşterile şi în
credit micşorările, iar la conturile de surse de finanţare, în credit se înregistrează existentul iniţial
şi creşterile şi în debit micşorările.
♦ Rulajul contului reprezintă mişcarea sau sumele înregistrate succesiv întro perioadă de
gestiune în debitul şi creditul unui cont corespunzător creşterilor şi micşorărilor determinate de
operaţiile economice referitoare la contul respectiv. Rulajul contului este de două feluri: rulaj
debitor şi rulaj creditor.
- Rulajul debitor reprezintă totalitatea înregistrărilor făcute pe partea de debit a unui cont într-o
perioadă de gestiune.
- Rulajul creditor reprezintă totalitatea înregistrărilor făcute pe partea de credit a unui cont într-o
perioadă de gestiune.
♦ Totalul sumelor. Orice înregistrare de sume în debitul unui cont reprezintă debitarea contului,
iar sumele înregistrate se numesc sume debitoare, şi orice înregistrare de sume în creditul unui
cont reprezintă creditarea contului, iar sumele înregistrate se numesc sume creditoare.
- prin însumarea sumelor debitoare se obţine totalul sumelor debitoare,
- prin însumarea sumelor creditoare se obţine totalul sumelor creditoare.
♦ Soldul contului exprimă existentul valoric la un moment dat al elementului patrimonial care se
evidenţiază cu ajutorul contului respectiv. Soldul se determină ca diferenţă între totalul sumelor
debitoare şi totalul sumelor creditoare sau invers, după caz.
 dacă totalul sumelor debitoare este mai mare decât totalul sumelor creditoare, contul
prezintă sold debitor;
TSD – TSC = SFD, unde TSD > TSC
2
 dacă totalul sumelor creditoare este mai mare decât totalul sumelor debitoare, contul
prezintă sold creditor,
TSC – TSD = SFC, unde TSC > TSD
 dacă totalul sumelor debitoare este egal cu totalul sumelor creditoare, contul nu are sold
(soldul este egal cu zero) şi se numeşte cont soldat, balansat sau cont închis.
TSD – TSC = 0 sau TSC – TSD = 0
Soldurile se stabilesc, de regulă, la sfârşitul perioadelor de gestiune (exerciţiilor contabile),
reprezentând solduri finale, care la începutul perioadelor următoare de gestiune, apar ca solduri
iniţiale.
Simbolul şi denumirea contului:

Debit Credit
Sold iniţial (SID) debitor sau zero sau Sold iniţial (SIC) creditor sau
zero
Sume în debit aferente perioadei curente Sume în credit aferente perioadei curente
Rulaj debitor(RD) = suma operaţiunilor Rulaj creditor(RC) = suma operaţiunilor

din cursul perioadei din cursul perioadei
Total sume debitoare(TSD) = Sold Total sume creditoare(TSC) = Sold
iniţial debitor + Rulaj debitor iniţial creditor + Rulaj creditor
Sold final debitor sau creditor sau zero
♦ Explicaţia operaţiei înregistrate în cont se face cu scopul cunoaşterii unor aspecte şi date
referitoare la operaţiile înregistrate în cont. Ea poate fi: explicaţie descriptivă şi explicaţie
contabilă.
 Explicaţia descriptivă - se prezintă detaliat, printr-o descriere a operaţiilor înregistrate,
natura acesteia, documentul justificativ şi data când aceasta a avut loc.
 Explicaţia contabilă - se prezintă în mod sintetic prin indicarea contului(conturilor)
corespondent(e).
Reguli de funcţionare a conturilor de bilanţ
Funcţionarea unitară a coturilor este impusă de metoda generală a contabilităţii. Ca în orice

domeniu de activitate, în contabilitate există reguli clare de înregistrare. Bilanţul şi contul sunt
două procedee specifice metodei contabilităţii. Stabilirea regulilor de funcţionare a conturilor are
legătură durectă cu poziţionarea conturilor în bilanţ. În literatura de pecialitate au fost identificate
patru reguli generale de funcţionare a conturilor:
Regula soldurilor iniţiale:

 Conturile de activ prezintă sold iniţial debitor (preluat din binaţul iniţial)sau zero,
 Conturlie de capitaluri şi datorii prezintă sold iniţial creditor sau zero.
Conturi de Activ
3
Debit Credit
Sold iniţial debitor sau zero
Conturi de Capitaluri sau Datorii

Debit Credit
Sold iniţial creditor sau zero
Regula modificărilor în sensul creşterii:

 Conturile de activ se debitează cu creşterile,
 Contrulie de capitaluri şi datorii se creditează cu creşterile.
Conturi de Activ
Debit Credit
Creşterea elementului

Debit Credit
Creşterea elementului
Regula modificărilor în sensul micşorărilor:

 Conturile de activ se crediteză cu micşorările,
 Contrulie de capitaluri şi datorii se debiteză cu mocşorările.
Conturi de Activ
Debit Credit
Micşorarea elementului

Debit Credit
Micşorarea elementului
Regula soldurilor finale:

 Conturile de activ prezintă sold final debitor sau zero,
 Conturlie de capitaluri şi datorii prezintă sold final creditor sau zero.
4
Conturi de Activ
Debit Credit
Sold final debitor sau zero

Debit Credit
Sold final creditor sau zero
Cele patru reguli de funcţionare a coturilor pot fi centralizate în regului de funcţionare a

conturlior de activ şi reguli de funcţionare a conturilor de capitaluri şi datorii.
Regula de funcţionare a conturilor de activ:

- încep să funcţioneze prin debitare şi se debitează cu existenţele iniţiale de active, preluate din
activul bilanţului iniţial;
- se mai debitează cu creşterile de active, determinate de operaţiile economice, consemnate în
documentele justificative;
- se creditează cu micşorările de active, determinate de operaţiile economice, consemnate în
- pot prezenta sold final debitor sau zero şi reprezintă existenţa de active la un moment dat.
Conturi de Activ
Debit Credit
Sold iniţial debitor sau zero
Creşterea elementului Micşorarea elementului
Sold final debitor sau zero
Regula de funcţionare a conturilor de capitaluri si datorii :

- încep să funcţioneze prin creditare şi se creditează cu existenţele iniţiale de capitaluri si
datorii, preluate din bilanţ;
- se mai creditează cu creşterile de capitaluri si datorii, determinate de operaţiile economice,
consemnate în documentele justificative;
- se debitează cu micşorările de capitaluri si datorii, determinate de operaţiile economice,
consemnate în documentele justificative;
5
- pot prezenta sold creditor sau zero, care reprezintă existenţe de capitalurilor şi datoriilor la un
moment dat.
Conturi de Capitaluri şi Datorii

Debit Credit
Sold iniţial creditor sau zero
Micşorarea elementului Creşterea elementului
Sold final creditor sau zero
Reguli de funcţionare a conturilor de venituri şi cheltuieli
Coturile de venituri şi cheltuieli respectă anumite reguli de funcţionare, similare cu cele ale
conturilor de bilanţ, dar ele nu prezintă sold final
Reguli de funcţionare a conturilor de venituri:
- nu prezintă solduri iniţiale;
- se mai creditează cu creşterile de venituri, determinate de operaţiile economice, consemnate în
- se debitează cu micşorările de venituri determinate de operaţiile economice, consemnate în
- soldul final este zero, la sfârşitul perioadei se închide cu contul de rezultate.
Conturi de Venituri
Debit Credit
Sold iniţial zero
Micşorarea elementului Creşterea elementului
Sold final zero
Reguli de funcţionare a conturilor de cheltuieli:

- nu prezintă solduri iniţiale;
- se mai debitează cu creşterile de cheltuieli, determinate de operaţiile economice, consemnate
în documentele justificative;
- se creditează cu micşorările de cheltuieli determinate de operaţiile economice, consemnate în
- soldul final este zero, la sfârşitul perioadei se închide cu contul de rezultate.
Conturi de Cheltuieli
Debit Credit
Sold iniţial zero
Creşterea elementului Micşorarea elementului
6
Sold final zero
Exemplu: Situaia iniţială şi operaţiunile economice aferente societăţii comerciale ALFA aferente
unei perioade sunt următoarele:
A. Situaţia iniţială
BILANT INITIAL
ACTIV SUME CAPITAL SI DATORII SUME
Utilaje 7.500 Capital social 15.000
Marfuri 10.000 Rezerve 2.500
Clienti 4.500 Furnizori 7.700
Disponibil
banca 5.000 Datorii salariati 1.800
TOTAL 27.000 TOTAL 27.000
B. Operaţiuni în cursul perioadei

1. Aprovizionarea cu mărfuri de la furnizori în sumă de 2.200 lei
2. Încasarea de la clienţi în disponib a sumei de 4.500 lei
3. Încorporaea din rezerve în capitalul social a sumei de 1.000 lei
4. Plata din disponibil a dotoriile către salariaţi în sumă de 1.800 lei
C. Înregistrarea în conturi a celor patru operţiuni.
213 „ Utilaje”
Debit Credit
SI 7.500
RD = 0 RC = 0
TSD = 7.500 TSC = 0
SFD = 7.500
371„ Mărfuri”
Debit Credit
SI 10.000
(Op 1) 2.200
RD = 2.200 RC = 0
TSD = 12.200 TSC = 0
SFD = 12.200
411„ Clienţi”
Debit Credit
SI 4.500
7
4.500 (op 2)
RD = 0 RC = 4.500
TSD = 4.500 TSC = 4.500
SF = 0
5121„ Disponibil banca”

Debit Credit
SI 5.000
(Op 2) 4.500 1.800 (op 4)
RD = 4.500 RC = 1.800
TSD = 9.500 TSC = 1.800
SFD = 7.700
101„Capital social”
Debit Credit
15.000 SI
1.000 (op 3)
RD = 0 RC = 1.000
TSD = 0 TSC = 16.000
SFC = 16.000
106„ Rezerve”
Debit Credit
2.500 SI
(op 3) 1.000
RD = 1.000 RC = 0
TSD = 1.000 TSC = 2.500
SFC = 1.500
401„ Furnizori”
Debit Credit
7.700 SI
2.200 (op1)
RD = 0 RC = 2.200
TSD = 0 TSC = 9.900
SFC = 9.900
421„ Datorii salariaţi”
Debit Credit
1.800 SI
(Op 4) 1.800
RD = 1.800 RC = 0
TSD = 1.800 TSC = 1.800
SF = 0
8
Clasificarea conturilor se poate realiza după mai multe criterii. Două criterii importante sunt :
soldul contului şi gradul de sinteză a informaţiilor prezentate.
După soldul pe care îl prezintă la sfârşitul perioadelor de gestiune, conturile pot fi: conturi
monofuncţionale şi conturi bifuncţionale.
Conturile monofuncţionale sunt acelea care la sfârşitul perioadelor de gestiune prezintă un
singur fel de sold, debitor sau creditor, ceea ce înseamnă că funcţionează numai după regula de
funcţionare a conturilor de activ, sau numai după regula de funcţionare a conturilor de
capitaluri si datorii. Deci, sunt întotdeauna numai conturi de active (exemplu: Clădiri, Clienţi,
Mărfuri, Materie primă etc) sau numai conturi de capitaluri si datorii (exemplu: Capital social,
Rezerve, Furnizori, Datorii salariaţi etc).
Conturile bifuncţionale sunt acelea care la sfârşitul perioadelor de gestiune prezintă fie sold
debitor, fie sold creditor, ceea ce înseamnă că aceste conturi funcţionează în anumite cazuri după
regula de funcţionare a conturilor de activ, iar în altele, după aceea a conturilor de capitaluri si
datorii. Deci, aceste conturi nu au totdeauna acelaşi fel de sold, numai debitor sau numai
creditor, ci oscilează de la o perioadă la alta, funcţionând uneori ca un cont de activ, iar alteori ca
un cont de capital sau datorie. În funcţie de natura soldului final (debitor sau creditor), aceste
conturi se încadrează, fie în categoria conturilor de activ, fie în categoria conturilor de capitaluri
si datorii. Exemplu contul “Rezultatul exerciţiului” poate prezenta sold final creditor, dacă
rezultatul este profit sau sold final debitor, dacă rezultatul este pierdere.
După gradul de sintetizare, conturile pot fi: Conturi sintetice şi conturi analitice
Conturile sintetice reflectă mijloacele, procesele, sursele şi rezultatele economice grupate după
caracteristicile lor generale. Conturile sintetice pot fin conturi sintetice de gradul 1 şi conturi
sintetice de gradul 2. Exemplu: contul sintetic de gradul 1 “Instalaţii tehnice şi mijloace de
transport” are în componenţă trei conturi sintetice de gradul 2: “Echipamente tehnolocige”,
Aparate şi instalaţii de măsurare, control şi reglare” şi “Mijloace de transport”.
Conturile analitice reflect concomitent părţile componente ale mijloacelor, proceselor, surselor
şi rezultatelor economice respective, înregistrate în conturile sintetice, după însuşirile lor
specifice. Exemplu: contul sintetic “Furnizori” poate fi detaliat pe fiecare furnizor în parte :
“Furnizor A”, “Furnizor B”, “Furnizor C” etc
Conturile sintetice sunt conturile de bază ale contabilităţii curente, şi se folosesc din necesitatea
generalizării datelor referitoare la existenţa şi mişcarea elementelor patrimoniale iar conturile
analitice sunt cele care permit detalierea, dezvoltarea pe feluri, pe elemente componente de
mijloace, procese, surse şi rezultate, ale conturilor sintetice.
Gradul de detaliere a conturilor sintetice în conturi analitice (numărul conturilor analitice în care
poate fi desfăşurat un cont sintetic) depinde de o serie de factori, dintre care cei mai importanţi
sunt: complexitatea şi diversitatea activităţii unităţii patrimoniale, gradul de generalizare a
elementelor patrimoniale înregistrate şi urmărite cu ajutorul conturilor sintetice, cerinţele
conducerii operative şi a analizei activităţii economico-financiare, precum şi controlul integrităţii
patrimoniului.
În fiecare unitate patrimonială funcţionează în paralel şi în strânsă legătură, contabilitatea
sintetică şi contabilitatea analitică. Orice operaţie economică sau financiară înregistrată în
contabilitatea analitică este necesar a fi reflectată şi în cea sintetică.
Regulile de funcţionare ale conturilor sintetice sunt valabile şi pentru conturile analitice
corespunzătoare, deoarece în ambele categorii se înregistrează aceleaşi elemente patrimoniale.
9
Legătura dintre conturi sintetice şi analiticele lor se stabileşte cu ajutorul corelaţiilor valorice,
pebtru fiecare component a cotului, astfel:
 Soldul initial : suma soldurilor iniţiale ale conturilor analitice trebuie să fie egală cu
soldul iniţial al contului sintetic,
 Rulaje debitoare : suma rulajelor debitoare ale conturilor analitice trebuie să fie egală cu
rulajul debitor al contului sintetic,
 Rulaje creditoare : suma rulajelor creditoare ale conturilor analitice trebuie să fie egală
cu rulajul creditor al contului sintetic,
 Total sume debitoare : totalul sumelor debitoare ale conturilor analitice trebuie să fie
egală cutotal suma debitoare a contului sintetic ,
 Total sume creditoare : totalul sumelor creditoare ale conturilor analitice trebuie să fie
egală cutotal suma creditoare a contului sintetic,
 Solduri finale, suma soldurilor finale ale conturilor analitice trebuie să fie egală şi de
acelaşi fel cu soldul contului sintetic.
În practică aceste corelaţii se stabilesc cu ajutorul balanţelor analitice ale conturile sintetice.
Corelaţiile prezentate mai sus se verifică numai în cazul conturilor monofuncţionale, care au la
un moment dat un singur fel de sold. În cazul conturilor bifuncţionale se verifică numai
corelaţiile rulajelor debitoare şi creditoare.
Importanţa corelaţiilor dintre conturile sintetice şi cele analitice este dată de crearea posibilităţii
de autocontrol asupra exactităţii informaţiilor înregistrate în contabilitate. Fiecare din cele patru
relaţii matematice prezentate constituie o cheie de control dacă cele două contabilităţi – sintetică
şi analitică – se organizează şi funcţionează în paralel.
Exemplu: Se cunosc următoarele date privind evoluţia conului 401”Furnizori” în perioada

amalizată: Situaţia iniţială 10.000 lei din care Furnizorul A 5.000 lei, Furnizorul B 2.000 lei şi
Furnizorul C 3.000 lei. Operaţiuni: se înregistreză aprovizionarea cu mărfuri de la Furnizorul B
în sumă de 1.500 lei, aprovizionarea de la Furnizorul C cu mărfuri în suma de 1.300 lei, plăţi
către furnizorul A în sumă de 2.500 lei, către Furnizorul B suma de 1.000 lei şi Furnizorul C în
sumă de 1.800 lei.
Înregistrarea în conturi:
401„ Furnizori”
Debit Credit
10.000 SI
1.500 (op1)
(Op 3) 5.300 1.300 (op2)
RD = 5.300 RC = 2.800
TSD = 5.300 TSC = 12.800
SFC 7.500
401„ Furnizorul A”
Debit Credit
5.000 SI
(op 3) 2.500
10
RD = 2.500 RC = 0
TSD = 2.500 TSC = 5.000
SFC 2.500
401„ Furnizorul B”
Debit Credit
2.000 SI
(op 3) 1.000 1.500 (op1)
RD = 1.000 RC = 1.500
TSD = 1.000 TSC = 3.500
SFC 2.500
401„ Furnizorul C ”
Debit Credit
3.000 SI
( op 3) 1.800 1.300 (op2)
RD = 1.800 RC = 1.300
TSD = 1.800 TSC = 4.300
SFC 2.500
Corelaţii:
Sold initial : 10.000 = 5.000+2.000+3.000
Rulaj debitor : 5.300 = 2.500+1.000+1.800
Rulaj creditor : 2.800 = 0+ 1.500+1.300
Total sume debitoare 5.300 = 2.500+1.000+1.800
Total sume creditoare 12.800 = 5.000+3.500+4.300
Sold final creditor 7.500 = 2.500+2.500+.2500
3.2. Analiza si formula contabilă

Analiza contabilă constă în cercetarea pe bază de documente a fiecărei operaţii economice şi
financiare în parte, prin descompunerea ei în elemente componente, în scopul stabilirii
conturilor corespondente şi a părţii acestora – debit sau credit, în care urmează a se înregistra
operaţia economică, concomitent şi cu aceeaşi sumă.
Etapele efectuării analizei contabile a operaţiilor economice şi financiare în vederea înregistrării
lor în conturi, sunt:
a. stabilirea naturii, şi respectiv, a conţinutului operaţiei supusă analizei, adică ce se înţelege
prin operaţia în cauză, la ce se referă (încasare, plată, aprovizionare etc.);
b. precizarea modificărilor pe care le produce operaţia economică sau financiară în bilanţ
referitoare la: elementul de activ şi de capitaluri si datorii care se modifică; sensul modificărilor
în cauză (creşteri sau micşorări de activ sau de capital sau datorii) la posturile modificate:
conţinutul economic al acestora (cresc disponibilităţile băneşti ale întreprinderii la bancă, se
micşorează numerarul din casieria întreprinderii, scade valoarea stocului de materiale existente în
magazia întreprinderii, scad obligaţiile întreprinderii faţă de furnizori etc.;
c. stabilirea pe baza elementelor din bilanţ modificate a conturilor corespondente în care
urmează să se înregistreze operaţia economică sau financiară analizată;
11
d. aplicarea regulilor de funcţionare a conturilor în vederea stabilirii părţii conturilor
corespondente – debit sau credit – în care urmează să se înregistreze operaţia analizată, adică
stabilirea formulei contabile.
Exemplu: Presupunem că întreprinderea restituie un credit pe termen scurt primit de la bancă în

sumă de 1.800lei, din disponibilul existent în cont la bancă.
Parcurgând etapele analizei contabile a acestei operaţii economice rezultă următoarele:
a. natura operaţiei economice este restituirea unui credit pe termen scurt primit de la bancă;
b. această operaţie economică produce modificări în ambele părţi ale bilanţului şi anume: o
scădere în activ la elementul “Conturi la bănci în lei”, care reprezintă o micşorare a
disponibilului existent în contul întreprinderii la bancă în sumă de 1.800 lei, şi concomitent şi cu
aceeaşi sumă, o micşorare în pasiv la elemental “Credite bancare pe termen scurt” care reprezintă
o micşorare a obligaţiilor întreprinderilor faţă de bancă privind creditele pe termen scurt primite;
c. conturile corespondente în care urmează a se înregistra operaţia economică analizată, vor fi
deci, pentru micşorarea de activ, contul de activ “Conturi la bănci în lei”, iar pentru micşorarea
în pasiv, contul Credite bancare pe termen scurt”. Astfel, se stabileşte corespondenţa între contul
de activ “Conturi la bănci în lei” şi contul de pasiv “Credite bancare pe termen scurt”.
d. potrivit regulilor de funcţionare a conturilor, contul “Conturi la bănci în lei” fiind de activ şi
având de înregistrat o scădere de activ, se va credita cu 1.800 lei, iar contul “Credite bancare pe
termen scurt” fiind de pasiv şi având de înregistrat o scădere de pasiv, se va debita cu 1.800 lei.
Schematic, analiza acestei operaţii se prezintă astfel:
”Credite bancare pe termen scurt” = ”Disponibil la bancă în lei” 1.800
Scopul final al analizei contabile a fiecărei operaţii economice sau financiare îl constituie stabilirea
corectă, raţională, exactă, în mod ştiinţific a formulei contabile cu ajutorul căreia se reflectă operaţia
respectivă în conturi.
Formula contabila
Formula contabilă este modalitatea de prezentare grafică a fiecărei operaţii economice în

conturile corespondente, pe baza dublei înregistrări sub formă de egalitate valorică.
Formula contabilă este alcătuită din următoarele părţi componente:
- denumirea contului corespondent debitor,
- denumirea contului corespondent creditor,
- suma care face obiectul înregistrării.
- semnul egalităţii.
Formulele contabile sunt de mai multe feluri, fapt pentru care se impune clasificarea acestora
după mai multe criterii, astfel:
1. În funcţie de numărul conturilor corespondente din care este formată formula contabilă,
aceasta poate fi:
a. formula contabilă simplă este aceea în care corespondenţa conturilor se stabileşte într-un
singur cont debitor şi un singur cont creditor şi este specifică acelor operaţii economice şi
financiare, care modifică concomitant numai două elemente patrimoniale din bilanţ;
12
De exemplu:
5121 Conturi la bănci în lei = 411 Clienţi 1.190
b. formula contabilă compusă este aceea în care corespondenţa se stabileşte între un singur cont
debitor şi mai multe conturi creditoare, sau între un singur cont creditor şi mai multe conturi
debitoare, şi este specifică acelor operaţii economice şi financiare, care modifică concomitent
mai mult de două elemente patrimoniale din bilanţ.
2. În funcţie de scopul pentru care se întocmesc, formulele contabile sunt:

a. formule contabile de înregistrare curentă - sunt acelea care se întocmesc pentru înregistrarea
operaţiilor economice care au loc în mod obişnuit, curent, şi care au cea mai mare frecvenţă în
practica de contabilitate.
Caracteristica acestora constă în faptul că înscrierea sumelor se face în negru; sumele respective
se adună între ele, atât în debitul, cât şi în creditul contului. Din această cauză se mai numesc şi
formule contabile de înregistrare în negru. Formulele contabile curente de înregistrare în negru
constituie baza înregistrărilor în contabilitate.
La unele formule contabile de înregistrare curentă înscrierea sumelor se face în roşu (sau în
negru dar încadrate în chenar) şi au semnificaţia unor dume cu semnul minus (-), care se scad din
sumele înscrise în negru. Ele se mai numesc şi formule contabile curente de înregistrare în roşu.
Astfel de formule servesc la înregistrarea unor operaţii economice curente cu caracter special,
care au ca scop rectificarea prin scădere a valorii unor mijloace economice înregistrate anterior la
preţuri sau la costuri mai mari decât cele efective, în scopul aducerii lor la nivelul preţurilor sau
costurilor efective, motiv pentru care se mai numesc şi formule contabile de rectificare.
b. formule contabile de stornare reprezintă o modalitate specifică a contabilităţii de corectare a
unor erori săvârşite anterior cu ocazia înregistrării în conturi a sumelor din operaţiile economice
şi financiare care au avut loc în activitatea întreprinderii. Necesitatea efectuării unor asemenea
formule contabile decurge din faptul că în conturi nu se admit corectări de sume înregistrare
greşit prin ştergerea sau tăierea lor şi înscrierea apoi a sumelor corecte.
După modul de înscriere a sumei în formulele contabile de stornare, acestea pot fi de două feluri:
stornare în negru şi stornare în roşu.
Stornarea în negru constă în anularea unei formula contabile effectuate anterior greşit prin
inversarea ei, înscriind suma tot în negru, după care se întocmeşte formula contabilă corectă.
Stornarea în roşu constă în anularea unei formule contabile effectuate anterior greşit, prin
repetarea ei, dar cu suma înscrisă în roşu (sau în negru, dar încadrată în chenar) după care se
întocmeşte formula contabilă corectă în negru.
3.3. Planul de conturi

Planul de conturi general este un tablou al tuturor conturilor folosite de către un sector de
activitate al economiei naţionale.
Acesta are la bază schema de clasificare a conturilor în funcţie de conţinutul lor economic, care
cuprinde următoarele clase:
Clasa 1 Conturi de capitaluri
Clasa 2 Conturi de active imobilizate
Clasa 3 Conturi de stocuri şi producţie în curs de execuţie
Clasa 4 Conturi de terţi
Clasa 5 Conturi de trezorerie
Clasa 6 Conturi de cheltuieli
13
Clasa 7 Conturi de venituri
Clasa 8 Conturi speciale
Clasa 9 Conturi de gestiune
Clasele de conturi sunt simbolizate cu o cifră de la 1 la 9, clasa 0 (zero) nefiind utilizată.

Grupele de conturi din cadrul fiecărei clase sunt simbolizate cu două cifre: prima reprezentând
simbolul clasei şi a doua simbolul grupei. Conturile sintetice sunt simbolizate cu 3 cifre,
primele două cifre reprezentând simbolul grupei şi a treia cifră reprezentând simbolul contului
sintetic de gradul I.
Subconturile sunt simbolizate cu patru cifre, primele trei cifre reprezentând simbolul contului
sintetic, iar a patra cifră reprezentând simbolul subcontului.
Schematic, logica determinării simbolului unui cont se prezintă astfel:
X X X X
CLASA GRUPA SINTETIC GRAD I SINTETIC GRAD II
EXEMPLU: 1012
CLASA 1 – Conturi de capitaluri
Grupa 10 – Capital si reserve
Cont sintetic grad I – 101 Capital social
Cont sintetic grad II – 1011 capital social subscris nevarsat
Planul de conturi este un tablou al tuturor conturilor folosite într-o ramură de activitate în care
conturile sunt identificate ca şi în cadrul general, tot printr-un cod şi denumire şi sunt încadrate
în clase şi grupe de conturi specifice ramurii respective.
Pentru fiecare plan de conturi există instrucţiuni de aplicare a conturilor, prin care se reprezintă
simbolul contului, funcţia contabilă pentru fiecare cont, precum şimodul de desfăşurare a
acestora în subconturi (analitice) pe feluri de elemente evidenţiate. Pe baza instrucţiunilor
respective se asigură înregistrarea uniformă a fiecărui tip de operaţie economică, la toate unităţile
de acelaşi tip şi organizarea unitară a contabilităţii curente.
14
Cap 4 Sistemul informational contabil
4.1. Documentele contabile

4.2. Registrele contabile
Documentul este un înscris care consemnează un fapt, un fenomen sau o acţiune

care s-a produs sau urmează să se producă. Acesta serveşte la formalizarea în scris a unor
fapte, fenomene sau decizii cu caracter economic care produc modificări ale patrimoniului.
Legea contabilităţii prevede: “orice operaţiune patrimonială se consemnează în momentul

efectuării ei într-un înscris care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel
calitatea de document justificativ”
Din cele prezentate se pot desprinde câteva din funcţiile documentelor:

a. funcţia de consemnare;
b. funcţia de document (act) justificativ;
c. funcţia de control;
d. funcţia de asigurare a integrităţii patrimoniale;
e. funcţia de calculaţie;
f. funcţia juridică.
Clasificarea documentelor
În practica unităţilor patrimoniale sunt utilizate numeroase şi variate documente, în raport cu
operaţiile economice pe care le consemnează. În funcţie de trăsăturile caracteristice ale acestora,
documentele se clasifică după mai multe criterii:
1. După natura operaţiilor economice pe care le consemnează documentele economice se

împart în:
a. documente privind imobilizările corporale, necorporale şi financiare (Ex. bon de mişcare a
mijloacelor fixe, Proces verbal de predare primire, Proces verbal de scoatere din funcţiune etc.);
b. documente privind activele circulante materiale (Ex. nota de recepţie şi constatare diferenţe,
bon de predate – transfer – restituire, bon de consum, fişa limita de consum);
c. documente privind disponibilităţile băneşti (Ex. chitanţa, dispoziţia de plată/încasare);
d. documente privind salariile şi alte drepturi cuvenite angajaţilor (Ex. Statul de salarii, lista de
avans chenzinal, Ordin de deplasare etc.);
e. documente privind vânzările (Ex. factura, aviz de însoţire a mărfii, dispoziţia de livrare etc.)
2. După locul unde se întocmesc şi circulă, se deosebesc:

a. documente interne – se întocmesc în interiorul unităţii patrimoniale şi circulă fie numai în
interiorul acesteia, fie către exterior (Ex. bonul de consum, bonul de lucru – se întocmesc şi
rămân în interiorul unităţii patrimoniale; factura, cecul în numerar, chitanţele etc. – se întocmesc
în interiorul unităţii patrimoniale, dar circulă în afara ei, în totalitate sau doar un exemplar);
b. documente externe – sunt acele documente primite de unitate de la alte unităţi cu care se află
în raporturi contractuale (Ex. factura de la furnizor, extrasul de cont);
1
3. După numărul operaţiilor economice pe care le cuprind, documentele se împart în două
grupe :
a. documente singulare – sunt documentele care oglindesc o singură operaţiune economică,
înregistrată pentru prima dată în acel document (Ex. factura, cecul, chitanţa);
b. documente centralizatoare sau cumulative – cuprind operaţii de acelaşi fel culese din mai
multe documente primare (Ex. centralizatorul consumurilor de materiale, centralizatorul
vânzărilor);
4. După caracterul şi funcţia pe care o îndeplinesc, documentele economice se împart în:

a. documente de dispoziţie – sunt acele documente care conţin ordinul de efectuare a unei
operaţiuni economice, precum şi indicaţiile necesare executării ei. Ele nu fac dovada executării
efective a operaţiei respective, şi, de aceea, nu pot servi ca bază a înregistrărilor în contabilitate
(Ex. comanda, dispoziţia de livrare );
b. documente de execuţie sau justificative – sunt acele documente prin care se face dovada
executării operaţiei consemnate. Acestea stau la baza înregistrărilor în contabilitate (Ex. factura
(justifică încasarea sau plata unei sume de bani), bonul de consum, proces verbal de recepţie);
c. documente mixte (combinate) – sunt acele documente care reunesc însuşirile documentelor de
dispoziţie şi a celor de execuţie (Ex. bonul de consum de materiale este iniţial un document de
dispoziţie prin care se dispune eliberarea materialelor din depozit, iar când este completat cu
menţiuni privind eliberarea şi primirea materialelor devine document de execuţie);
d.documente contabile – se întocmesc de către compartimentul de contabilitate pentru
înregistrarea operaţiilor în contabilitate sau pentru a evidenţia elementele patrimoniale (Ex. nota
contabilă, fişa de cont etc.);
5. După sfera de aplicare, documentele se grupează în:

a. documente de uz general (comune) – care au o formă şi text prestabilite, fiind obligatorii
pentru toate categoriile de utilizatori din economia naţională (Ex. factura, chitanţa, nota de
recepţie şi constatare de diferenţe, etc.);
b. documente specifice – sunt acele documente care se utilizează în anumite ramuri ale
economiei, fiind determinate de particularităţile acestora – pentru industrie, agricultură,
trezoreria statului (Ex. actul de fătare, fişa consumului de furaje – agricultură; contractul de
antrepriză – construcţii etc.);
6. După forma de prezentare pot exista:

a. documente tipizate – se întocmesc pe formulare tip, strict determinate, a căror folosire este
obligatorie. Din această categorie fac parte toate documentele generale sau comune care se
folosesc de către unităţile patrimoniale. Regulamentul de aplicare a Legii contabilităţii cuprinde
Nomenclatorul privind modelele registrelor şi formularelor tipizate commune privind activitatea
financiară şi contabilă.
b. documentele netipizate – se întocmesc, fie pe formulare specifice fiecărei ramuri economice,
fie pe hârtie simplă, fără a avea un format tip, dinainte stabilit.
7. După regimul de tipărire şi folosire a formularelor utilizate la întocmirea documentelor, se

disting:
a. documente întocmite pe formulare cu regim special – sunt acelea pentru care există dispoziţii
şi precizări exprese privind modul de completare, circulaţie şi păstrare. Principalele categorii de
2
formulare pentru documente cu regim special sunt: chitanţele şi chitanţele fiscale, cecurile,
efectele de comerţ, avizele de însoţire, facturile, foile de parcurs, buletinele de cântărire –analiză
pentru valori materiale, cartelele şi bonurile de masă, borderourile de achiziţii.
b. documentele întocmite pe formulare cu reglementări exprese de tipărire, gestionare,
numerotare, folosire şi justificare - sunt imprimatele cu valoare nominală (mărci poştale, timbre
fiscale, bilete de călătorie, bilete de intrare, etc.); bonurile cantităţi fixe de carburanţi;
certificatele medicale; carnetele de muncă; autorizaţiile de funcţionare; certificatele de
înmatriculare; permisele de călătorie, etc.
c. documentele întocmite pe formulare cu regim uzual – nu sunt supuse anumitor restricţii
privind tipărirea, numerotarea, gestionarea, folosirea şi justificarea lor. În această categorie intră
toate documentele necuprinse în primele două categorii.
8. După momentul întocmirii şi rolul pe care-l îndeplinesc în cadrul sistemului informaţional

contabil, documentele se împart în:
a. documente primare - sunt acele documente care se întocmesc la locul şi în momentul
producerii operaţiei. Ele constituie piese de bază ale contabilităţii. Prin semnarea lor de către
persoanele care le-au întocmit, verificat şi înregistrat, ele asigură certitudinea şi realitatea
înfăptuirii operaţiilor consemnate;
b. documentele secundare – se întocmesc pe baza documentelor primare sau concomitent cu
acestea şi asigură pregătirea datelor în vederea prelucrării lor.
4.2. Registrele de contabilitate

Registrele de contabilitate sunt documentele prin care întreprinderea evidenţiază cronologic şi
sistematic operaţiile economice din documentele justificative. Acestea sunt:
- Registrul jurnal;
- Registrul inventar;
- Registrul carte mare
- Balanta de verificare.
Registrul-jurnal - este un document contabil obligatoriu în care se înregistrează zilnic, în mod

cronologic, operaţie cu operaţie, fără spaţii libere, toate modificările patrimoniului unităţii. El
serveşte ca probă în litigii.
Orice înregistrare în Registrul-jurnal trebuie să cuprindă elemente cu privire la: felul, numărul şi
data documentului justificativ, explicaţii privind operaţiile respective şi conturile debitoare şi
creditoare în care s-au înregistrat sumele corespunzătoare operaţiilor efectuate.
În Registrul-jurnal se trec toate operaţiile economice privind modificarea patrimoniului unităţii,
indiferent dacă acestea au loc în numerar sau prin contul de decontare de la bancă, neţinându-se
seama dacă a avut loc plata sau încasarea efectivă.
Registru Jurnal
Nr. Data Docum Explicatie Simbol Cont Sume
crt inregustrarii ent
Fel Nr. Data D C D C
3
Registrul-inventar - este un document contabil obligatoriu, care serveşte la înregistrarea anuală
şi gruparea rezultatelor inventarierii patrimoniului şi ca probă în litigii. Se întocmeşte într-un
singur exemplar, după ce a fost numerotat, şnuruit şi parafat, la organul fiscal teritorial.
Registrul-inventar se completează pe baza inventarierii faptice a fiecărei poziţii cuprinse în toate
conturile de bilanţ. În cazul în care inventarierea are loc pe parcursul anului, în Registrul-
inventar se înregistrează soldurile evidenţiate în listele de inventariere actualizate cu valoarea
intrărilor şi ieşirilor până la data închiderii exerciţiului.
Nr. Recuapitulatia Valoarea Valoraea Diferenta de Evaluare

crt. documentelor inventariate contabila la inventar
(istorica)
valoarea Cauzele
diferentei
Registrul – Cartea Mare - este un document contabil obligatoriu în care se înregistrează lunar şi
sistematic, prin regruparea conturilor, mişcarea şi existenţa tuturor elementelor patrimoniale, la
un moment dat. Acesta este un document contabil de sinteză şi sistematizare, un instrument de
verificare a înregistrărilor contabile efectuate, precum şi o bază de informaţii necesară pentru
analiza economicofinanciară a întreprinderii. El conţine: simbolul contului debitor şi al conturilor
creditoare corespondente, rulajul debitor şi creditor, precum şi soldul contului pentru fiecare lună
a anului curent. Registrul Cartea Mare conţine câte o filă pentru fiecare cont sintetic utilizat de
unitate.
Se întocmeşte la sfârşitul lunii, în cadrul compartimentului financiarcontabil, astfel:

 Rulajul creditor se reportează din jurnalul contului respectiv, într-o singură sumă, fără
desfăşurarea pe conturi corespondente;
 Sumele cu care a fost debitat contul respectiv în diverse jurnale se reportează din acele
jurnale, obţinându-se defalcarea rulajului debitor pe conturi corespondente;
 Soldul debitor sau creditor al fiecărui cont se stabileşte în funcţie de rulajele debitoare şi
creditoare ale contului respectiv, ţinându-se seama de soldul de la începutul anului (care
se înscrie pe rândul destinat pentru acest scop).
Balanţa de verificare sau balanţa conturilor este un procedeu specific al metodei contabilităţii
care asigură verificarea exactităţii înregistrării operaţiilor economice în conturi, legătura dintre
conturile sintetice şi bilanţ, legătura dintre conturile sintetice şi conturile analitice, precum şi
centralizarea datelor contabilităţii curente.
Balanţa de verificare se prezintă sub forma unei situaţii tabelare, în care se înscriu datele valorice
preluate din conturi.
În cadrul balanţei de verificare se obţin anumite egalităţi structurale şi globale proprii dublei
înregistrări şi corespondenţei conturilor. Aceste egalităţi exprimă un echilibru permanent între
aceste date, de unde provine şi denumirea de “balanţă”.
4
Balanţa de verificare conţine toate conturile folosite de o unitate patrimonială, fiecare cont fiind
înscris cu soldul iniţial, rulajele perioadei curente, totalul sumelor şi soldul final de la sfârşitul
lunii pentru care se încheie balanţa respectivă.
Legea contabilităţii nr. 82/1991 prevede la articolul 22 că “pentru verificarea înregistrării
corecte în contabilitate a operaţiunilor se întocmeşte lunar balanţa de verificare”.
Clasificarea balanţelor de verificare

Balanţele de verificare se clasifică după mai multe criterii:
a. După natura conturilor pe care le conţin:
􀂃 balanţe de verificare ale conturilor sintetice – se întocmesc pe baza datelor preluate din
conturile sintetice şi cuprind toate conturile sintetice folosite în contabilitatea curentă a unei
unităţi patrimoniale, într-o anumită perioadă de gestiune;
􀂃 balanţe de verificare ale conturilor analitice – se întocmesc înaintea elaborării balanţei
conturilor sintetice, pe baza datelor preluate din conturile analitice. Se întocmesc pentru fiecare
cont sintetic care a fost desfăşurat pe conturi analitice. Se mai numesc şi balanţe de verificare
auxiliare sau secundare. Spre deosebire de balanţa de verificare a conturilor sintetice care
este una singură pe întreprindere, numărul balanţelor de verificare ale conturilor analitice
depinde de numărul conturilor care au fost desfăşurate pe conturi analitice.
b. După numărul de egalităţi pe care le cuprind:
􀂃 balanţe de verificare cu o egalitate;
Balanţa de verificare cu o egalitate se prezintă în două variante: fie ca balanţă a sumelor, fie ca
balanţă a soldurilor. Ea cuprinde numai o singură egalitate
Simbol Denumire Cont Solduri initiale Solduri initiale

cont debitoare creditoare
􀂃 balanţe de verificare cu două egalităţi;
Simbol Denumire cont Solduri Solduri Solduri finale Solduri finale

cont initiale initiale debitoare debitoare
debitoare creditoare
􀂃 balanţe de verificare cu trei egalităţi;
Simbol Denumire Solduri Solduri Rulaje Rulaje Solduri Solduri

cont cont initiale initiale debitoare crditoare finale finale
debitoare creditoare debitoare creditoare
5
􀂃 balanţe de verificare cu patru egalităţi.
Simbol Denumire Solduri Solduri Rulaje Rulaje Total Total Solduri Solduri
cont cont initiale initiale debitoare creditoare sume sume finale finale
debioare creditoare debitoare creditoare debitoare crditoare
Balanţele de verificare se întocmesc lunar şi ori de câte ori este necesar, în scopul verificării
exactităţii înregistrării operaţiilor economice în conturi şi pentru întocmirea bilanţului contabil.
În vederea întocmirii balanţei de verificare se efectuează următoarele lucrări:

 se trec operaţiile din evidenţa cronologică (Registrul Jurnal) în evidenţa sistematică
(Registrul Cartea Mare), până la data când urmează a se întocmi balanţa de verificare;
 se totalizează sumele din debitul şi creditul conturilor deschise şi sedetermină soldul lor;
 se transpun datele din conturi în formularul de balanţă de verificare;
 se adună coloanele balanţei conturilor şi se verifică egalităţile dintre coloanele perechi.
6
Cap 5 : Capitaluri permanente
5.1. Sursele proprii de finanţare

5.2. Sursele imprumutate de finanţare
Capitalurile proprii – reprezintă interesele reziduale ale proprietarilor (investitorilor) în activele

unei întreprinderi după deducerea tuturor datoriilor sale.
Sunt constituite din:
- aportul proprietarilor, în calitatea lor de investitori de capital,
- autofinanţare – prin capitalizarea profitului,
- din alte surse financiare nerambursabile stabilite prin lege.
Ca mărime, se determină:
Total capitaluri proprii = capital social + prime de capital + rezerve din reevaluare +
rezerve + rezultatul reportat + rezultatul exerciţiului financiar
Datorii pe termen lung, (datoriile care trebuie plătite într-o perioadă mai mare de un an)
reprezintă resurse financiare străine, furnizate pe termen mediu şi lung, de terţe persoane în
raport cu întreprinderea.
În mod concret, acestea se identifică cu împrumuturile din emisiunea de obligaţiuni, credite
bancare pe termen mediu şi lung, datorii legate de participarea în cadrul întreprinderilor în
participaţie sau asociative, datoriile privind concesiunile şi locaţiile de gestiune, alte datorii şi
împrumuturi, precum şi dobânzile aferente.
Din punct de vedere financiar capitalurile agenţilor economici reprezintă componente ale
pasivului patrimonial, destinate finanţării pe o perioadă mai mare de un an a activului
patrimonial.
5.1. Sursele proprii de finanţare
I. Capitalul propriu este sursa financiară nerambursabilă concretizată în: aporturi sub formă de
capital social şi prime de capital, rezerve din reevaluare, rezervele, rezultatul exerciţiului
precedent, profitul rămas nerepartizat din anii precedenţi şi subvenţii pentru investiţii.
Capitalul social este sursa proprie permanentă a întreprinderii şi are un caracter avansabil, el
fiind constituit la înfiinţarea întreprinderii prin aportul în natură şi/sau în numerar al
proprietarilor sau asociaţilor.
Capitalul social se împarte în capital subscris nevărsat şi capital subscris vărsat.
Capitalul subscris nevărsat este capitalul pe care proprietarii sau asociaţii sau angajat să-1 pună
la dispoziţia întreprinderii societare. În măsura în care capitalul este eliberat sau capitalizat
efectiv în bani şi/sau în natură, el devine capital subscris vărsat.
Capitalul social este divizat în acţiuni sau părţi sociale, în raport de natura juridică şi economico
- financiară a societăţilor comerciale.
Pentru reflectarea în contabilitate a capitalului social se utilizează contul 101“Capital social”.

Cu ajutorul acestui cont se ţine evidenţa capitalului subscris şi vărsatîn natură şi/sau numerar de
către acţionarii sau asociaţii unei societăţi, precum şimajorării sau reducerii capitalului potrivit
legii.
1
Contabilitatea analitică a capitalului se ţine pe acţionari sau asociaţievidenţiindu-se numărul şi
valoarea nominală a acţiunilor sau părţilor sociale subscrisesau vărsate.
Contul 101 “Capital social” se desfăşoară în conturi sintetice de gradul II(conturi
operaţionale) astfel:
1011 “Capital subscris nevărsat” are rolul de a înregistra şi controla procesulde subscriere a
capitalului până în momentul vărsării lui de către asociaţi sau acţionari.
Soldul creditor reflectă capitalul social subscris şi nevărsat încă.
1012 “Capital subscris vărsat” are rolul de a înregistra şi controla procesul deconstituire
efectivă a capitalului subscris prin depunere în natură sau în numerar decătre asociaţi sau
acţionari. Soldul creditor al acestui cont reprezintă capitalul socialsubscris şi vărsat.
După conţinutul economic, este un cont de surse proprii iar după funcţiacontabilă, este cont de
capital.
Se creditează cu capitalul social subscris de către acţionari / asociaţi, rezervele şi primele de
capital încorporate în capitalul social, profitul net realizat în exerciţiile precedente, destinat
majorării capitalului social, cote-părţi din profitul net realizat în cursul exerciţiului destinat
majorării capitalului social.
Se debitează cu micşorarea capitalului, hotărâtă de adunarea generală a acţionarilor sau
asociaţilor, acoperirea pierderilor reportate din exerciţiile financiare precedente, anularea
acţiunilor proprii răscumpărate.
Soldul creditor al contului 101 „Capital social” reprezintă capitalul social subscris, vărsat şi
nevărsat.
Pentru subscrierea şi vărsarea capitalului se utilizează şi contul 456

“Decontări cu asociaţii privind capitalul”- ţine evidenţa aporturilor subscrise de asociaţi sau
acţionari pentru constituirea sau creşterea capitalului social, precum şi a obligaţiilor de restituire,
de micşorare ale capitalului hotărâtă de adunarea generală a acţionarilor sau asociaţilor.
După funcţia contabilă este cu cont bifuncţional.
În situaţia în care se constituie/majorează capitalul întreprinderii, contul 456 ”Decontări cu
asociaţii privind capitalul” funcţionează ca un cont de activ. În această situaţie :
Se debitează cu capitalul subscris de către asociaţi sau acţionari (1011) precum şi cu primele de
capital (104). Se creditează cu valoarea aporturilor în natură sau în bani, depuse de către asociaţi
în corespondenţă cu debitul conturilor de mijloace băneşti, imobilizări, stocuri, în funcţie de
natura aporturilor depuse.
Soldul debitor reprezintă sumele subscrise de asociaţi sau acţionari la constituirea societăţii, dar
nevărsate încă.
În cazul în care are loc reducerea capitalului social, contul 456 “Decontări cu asociaţii privind
capitalul” funcţionează ca şi un cont de datorii.
Se creditează cu micşorarea capitalului social, micşorare hotărâtă de adunarea generală a
asociaţilor, înregistrând astfel obligaţia unităţii patrimoniale faţă de asociaţi, prin debitul contului
1012 “Capital subscris vărsat”. Se debitează cu sumele achitate asociaţilor sau acţionarilor cu
ocazia retragerii capitalului .
Soldul creditor reprezintă obligaţiile unităţii patrimoniale faţă de asociaţi privind reducerea de
capital social.
2
A. Creşterea capitalului social se poate realiza prin:
• noi aporturi în natură şi/sau numerar – presupune creşterea surselorfinanciare proprii prin
emisiunea de noi acţiuni, la preţ de emisiune. Dacă preţul de emisiune este mai mare decât
valoarea nominală a vechilor acţiuni, atunci diferenţa o reprezintă prima de emisiune.
Înregistrările contabile sunt similare celor de la constituirea capitalului:
􀀩 subscrierea noilor acţiuni:
456 “Decontări cu asociaţii privind capitalul” = % 1011 ”Capital subscris nevărsat”
1041 ”Prime de emisiune”
􀀩 realizarea aportului:
%= 456 “Decontări cu asociaţii privind capitalul”
Clasa 2, Clasa 3
5121 ”Conturi la bănci în lei”
􀀩 trecerea capitalului subscris aferent creşterii de capital la categoria ”vărsat”:
1011 “Capital subscris nevărsat” = 1012 ”Capital subscris vărsat”
• operaţii interne – presupune încorporarea primelor de capital, a rezervelor, a cote-părţi din

profitului curent şi reportat (profitul nerepartizat):
% = 1012 “Capital subscris vărsat”
104 ”Prime de capital”
106 ”Rezerve”
117 ”Rezultatul reportat”
129 ”Repartizarea profitului”
• conversia obligaţiunilor în acţiuni – asigură diminuarea datoriilor pe termen lung rezultate din
emisiunea de obligaţiuni concomitent cu creşterea capitalului social. Este posibilă numai cu
acordul obligatarului de a deveni acţionar în cadrul societăţii debitoare.
161 „Împrumuturi din emisiunea de obligaţiuni” = 1012 “Capital subscris vărsat”
B. Diminuarea capitalului social se poate realiza prin:

• rambursarea unei părţi din capital către acţionari/asociaţi – are loc atunci când capitalul este
supraproporţionat în raport cu volumul activităţii, când se decide vânzarea unei părţi din activul
societăţii sau la cererea acţionarilor, în condiţiile prevăzute în statut. Înregistrările contabile
aferente sunt:
􀀩 constituirea obligaţiei faţă de acţionari pentru capitalul de restituit:
1012 “Capital subscris vărsat” = 456 “Decontări cu asociaţii/acţionarii privind capitalul”
􀀩 stingerea obligaţiei faţă de acţionari prin restituirea capitalului:

456 “Decontări cu asociaţii/ acţionarii privind capitalul” = %
Clasa 2, Clasa 3
512 ”Conturi curente la bănci ”
• acoperirea pierderilor din exerciţiile precedente – numai în cazurile în care nu există altă
modalitate de acoperire:
1012 “Capital subscris vărsat” = 117 ”Rezultatul reportat”

3
• răscumpărarea de la acţionari a propriilor acţiuni în vederea anulării lor. Răscumpărarea se
face la un preţ de răscumpărare care poate fi egal, mai mare sau mai mic decât valoarea
nominală. Dar, indiferent de mărimea preţului de răscumpărare, capitalul va fi micşorat la nivelul
mărimii valorii nominale a titlurilor.
Înregistrările contabile aferente sunt:

􀀩 dacă preţul de răscumpărare = valoarea nominală, atunci: - răscumpărarea acţiunilor:
109 ”Acţiuni proprii” = 5121 ”Conturi la bănci în lei”
- anularea acţiunilor răscumpărate:
1012 ”Capital subscris vărsat” = 109 ”Acţiuni proprii”
􀀩 dacă preţul de răscumpărare > valoarea nominală:

% = 109 ”Acţiuni proprii” (la cost de achiziţie)
1012 ”Capital subscris vărsat”
1062 ”Rezerve pentru acţiuni proprii”
􀀩 dacă preţul de răscumpărare < valoarea nominală:

1012 ”Capital subscris vărsat” (la valoarea nominală) = %
109 ”Acţiuni proprii”
1041 ”Prime de emisiune”
Primele de capital sunt evidenţiate în contabilitate cu ajutorul contului 104 ”Prime de capital”-
acest cont ţine evidenţa primelor de emisiune, de aport şi fuziune;
Se creditează cu primele determinate cu ocazia emisiunii de noi acţiuni, aportului sau fuziunii, ca
diferenţă între preţul de emisiune, aport sau fuziune mai mare şi valoarea nominală a titlurilor,
mai mică.:
456 ”Decontări cu asociaţii/ acţionarii privind capitalul” = %
1011 ”Capital subscris şi nevărsat”
104 ”Prime de capital”
Se debitează cu utilizarea lor fie pentru majorarea capitalului, fie pentru majorarea rezervelor:
104 ”Prime de capital” = %
106 ”Rezerve”
Soldul creditor reprezintă primele de emisiune, fuziune sau de aport la capital, neîncorporate la
capitalul social sau la rezerve.
4
Rezervele reprezintă, în principiu, profituri capitalizate în mod durabil de întreprindere până la
o decizie contrară a organelor autorizate. Ele se constituie din profiturile anuale şi din alte
resurse, cum sunt: rezervele din reevaluare şi primele de capital.
Evidenţa rezervelor se realizează cu ajutorul contului de capital 106 ”Rezerve”, dezvoltat pe
patru sintetice de gradul II:
1061 ”Rezerve legale” ţine evidenţa rezervelor constituite în proporţie de cel puţin 5 % din
profitul contabil anual înainte de impozitare (profitul brut) până la limita când rezerva atinge 20
% din capitalul social - la societăţile comerciale cu capital autohton şi regiile autonome - şi
25% la societăţile comerciale cu participare de capital străin.
Se creditează cu rezervele constituite din profitul brut:
129 ”Repartizarea profitului” = 1061 ”Rezerve legale”
Se debitează cu rezervele utilizate pentru acoperirea pierderilor din exerciţiile precedente, sau
destinate majorării capitalul social.
1061 „Rezerve legale” = %
117 ”Rezultatul reportat”
Soldul creditor reprezintă rezervele legale constituite şi neutilizate.
1062 „Rezerve pentru acţiuni proprii”
1063 ”Rezerve statutare” ţine evidenţa rezervelor constituite anual din profitul net, în baza
prevederilor din statutul societăţii.
1068 ”Alte rezerve” nu sunt prevăzute de lege sau de statut şi pot fi constituite facultativ pe
seama beneficiilor şi din alte surse (primele legate de capital, rezerve din reevaluare), fiind
destinate acoperirii pierderilor, creşterii capitalului social, acordării de dividende şi în anii de
exerciţiu financiar care se încheie cu pierderi şi alte destinaţii stabilite prin hotărârea generală
a asociaţilor.
PROVIZIOANELE PENTRU RISCURI ŞI CHELTUIELI

– sunt structuri de capitaluri permanente, ”rezerve” constituite pe seama cheltuielilor destinate
acoperirii riscurilor posibile generate de obligaţii a căror plată rămâne incertă, aleatoare.
Provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli se constituie în spiritul principiului prudenţei şi sunt
destinate finanţării riscurilor şi cheltuielilor pe care evenimente trecute sau actuale le fac
probabile. În mod indirect ele reprezintă echivalentul unor datorii generatoare de pierderi sau de
cheltuieli, cum sunt:
- litigiile, amenzile, penalităţile, despăgubirile, daunele şi alte datorii incerte;
- cheltuieli legate de activitatea de service în perioada de garanţie;
- cheltuielile pentru dezafectarea imobilizărilor corporale şi alte acţiuni similare legate de
acestea;
- alte provizioane specifice anumitor sectoare de activitate.
Evidenţa provizioanelor se ţine cu ajutorul contului 151 ”Provizioane pentru riscuri şi
cheltuieli” – cont de surse, asimilate celor proprii, cu funcţie contabilă de capital.
Se creditează cu constituirea provizioanelor, prin trecerea pe cheltuieli:
6812 „Cheltuieli de exploatare privind
provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli” = 151 ”Provizioane pentru riscuri şi cheltuieli”
Se debitează cu diminuarea sau anularea provizioanelor, prin trecerea la venituri:
5
151 ”Provizioane pentru riscuri şi cheltuieli”= 7812 „Venituri din provizioane pentru riscuri şi
cheltuieli”
Soldul creditor reprezintă provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli constituite şi neutilizate.
5.2. SURSELE ATRASE DE FINANŢARE

Împrumuturile din emisiunea de obligaţiuni, denumite şi credite obligatare, sunt obţinute din
emisiunea de obligaţiuni şi sunt utilizate cu prioritate pentru satisfacerea nevoilor de investiţii
ale întreprinderilor de producţie, circulaţia mărfurilor şi serviciilor.
Reflectarea în contabilitate a operaţiunilor privind împrumuturile din emisiunea de obligaţiuni
se face cu ajutorul conturilor:
161 ”Împrumuturi din emisiunea de obligaţiuni” - este un cont de surse împrumutate, cu
funcţie contabilă de datorii.
Se creditează cu suma împrumuturilor obţinute în urma emisiunii de obligaţiuni (512), sau de
încasat (461 „Debitori diverşi”), cu primele de rambursare aferente împrumuturilor din
emisiunea de obligaţiuni (169 ”Prime privind rambursarea obligaţiunilor”). Se debitează cu
suma împrumuturilor din emisiunea de obligaţiuni rambursate (512); cu valoarea obligaţiunilor
emise, răscumpărate şi anulate (505 ”Obligaţiuni emise şi răscumpărate”).
Soldul creditor reprezintă împrumuturile din emisiunea de obligaţiuni nerambursate.
169 ”Prime privind rambursarea obligaţiunilor” - este un cont de regularizare, cu funcţie
contabilă de activ.
Se debitează cu suma primelor de rambursare aferente împrumuturilor din emisiunea de
obligaţiuni (161). Se creditează la rambursarea împrumuturilor ajunse la scadenţă, cu primele de
rambursare amortizate prin debitul contului 6868 ”Cheltuieli financiare privind amortizarea
primelor de rambursare a obligaţiunilor”
Soldul debitor reprezintă valoarea primelor de rambursare a obligaţiunilor, neamortizate.
168 ”Dobânzi aferente împrumuturilor şi datoriilor asimilate” – ţine evidenţa dobânzilor
datorate, aferente împrumuturilor din emisiunea de obligaţiuni, creditelor bancare pe termen
lung, datoriilor ce privesc imobilizările financiare, precum şi a altor împrumuturi şi datorii
asimilate. Este un cont de surse, cu funcţie contabilă de datorii.
Se creditează cu valoarea dobânzilor datorate, aferente împrumuturilor şi datoriilor asimilate
(666 ”Cheltuieli privind dobânzile”). Se debitează cu suma dobânzilor plătite (512).
Soldul creditor reprezintă valoarea dobânzilor datorate şi neplătite. Contul se dezvoltă în conturi
sintetice de grad II corespunzător categoriilor de împrumuturi şi datorii asimilate.
Creditele bancare pe termen lung – sunt o componentă a capitalurilor permanente,

reprezentând pentru întreprindere o sursă de finanţare cu caracter durabil, termenele de
contractare fiind mai mari de un an.
162 ”Credite bancare pe termen lung” este un cont de surse împrumutate, cu funcţie contabilă
de datorii.
Se creditează obligaţiile întreprinderii faţă de instituţiile bancare pentru creditele primite de la
acestea (512, 401, 404). Se debitează cu stingerea obligaţiilor faţă de bănci, pentru sumele
rambursate cu ocazia ajungerii la scadenţă a creditelor (512).
Soldul creditor reprezintă creditele bancare pe termen lung primite, neajunse la scadenţă.
6
Cap 6 Active imobilizate
6.1. Imobilizari necorporale
6.2. Imobilizari corporale
6.3. Imobilizari financiare
Activele imobilizate reprezintă bunuri şi valori care se utilizează o perioadă îndelungată în

întreprindere şi care nu se consumă de la prima întrebuinţare. Ele îşi transmit treptat valoarea
asupra produselor la a căror obţinere participă.
Cu excepţia terenurilor, activele imobilizate au o existenţă limitată în timp.
Ele se consumă în procesul obţinerii veniturilor întreprinderii. Amortizarea este, de altfel, o
modalitate prin care costul activelor imobilizate este desfăşurat pe parcursul duratei de viaţă
utilă a acestora.
În contabilitate, toate elementele veniturilor şi cheltuielilor legate de o anumită perioadă sunt
recunoscute pentru determinarea profitului sau pierderii acelei perioade. Cheltuiala cu
amortizarea reprezintă, aşadar, fracţiunea din costul activelor imobilizate folosită în cursul unei
perioade contabile.
Totodată, amortizarea este element de determinare a valorii rămase a activelor imobilizate,
valoare care se înscrie în bilanţ.
Punctele de vedere care le diferenţiază au determinat următoarea tipologie a activelor
imobilizate:
􀂃 imobilizări necorporale (intangibile sau investiţii nemateriale);
􀂃 imobilizări corporale (tangibile sau investiţii materiale);
􀂃 imobilizări financiare (investiţii financiare pe termen lung).
La evaluarea imobilizărilor se disting patru momente :

1. În momentul intrării lor în patrimoniu, mijloacele fixe sunt evaluate şi înregistrate în
contabilitate la valoarea de intrare care poate fi diferită în funcţie de sursa de intrare a
mijloacelor fixe în unitatea patrimonială astfel:
- costul de achiziţie pentru mijloacele fixe cumpărate;
- costul de producţie pentru mijloacele fixe produse în unitatea patrimonială;
- valoarea de utilitate, pentru mijloacele fixe intrate în patrimoniu cu ocazia asocierii sau
fuziunii, conform contractelor sau statutelor;
- valoarea rezultată în urma reevaluărilor conform dispoziţiilor legale.
Valoarea de intrare se mai numeşte şi valoare contabilă, deoarece mijloacele fixe rămân
înregistrate la această valoare pe întreaga perioadă în care se găsesc în patrimoniul unităţii.
2. La ieşirea din patrimoniu mijloace fixe sunt evaluate la valoarea contabilă.
3. La inventariere, imobilizările sunt evaluate la valoarea actuală sau de utilitate, denumită şi
valoare de inventar, stabilită în funcţie de utilitatea bunului pentru întreprindere şi preţul pieţei.
4. La închiderea exerciţiului, imobilizările se evaluează şi se reflectă în bilanţ la valoarea de
intrare în patrimoniu, respectiv valoarea contabilă, pusă de acord cu rezultatele inventarierii.
1
Există mai multe metode (sisteme) de determinare a amortismentelor, şi anume:
􀂃 sistemul de amortizare linear – constă în calcularea şi alocarea uniformă a valorii contabile de
intrare a activelor amortizate pe toată durata normală de funcţionare exprimată în ani. Utilizarea
regimului de amortizare lineară se aprobă de Consiliul de administraţie al agentului economic, la
data punerii în funcţiune a mijlocului fix.
Amortizarea anuală se calculează după relaţia.
Aa = Vi/nf
în care:
Aa – amortizarea anuală;
Vi – valoare de intrare (de înregistrare);
nf – timpul de funcţionare.
a – rate amortizării
sau: Aa = a x Vi ;
a =1/nf x100
Un mijloc fix achiziţionat la un cost de achiziţie de 20.000 lei, are o durată de utilizare de 4 ani.
În acest caz, amortizarea anuală (anuitatea) acestui mijloc fix se va calcula astfel:
Aa =20.000 lei/ 4 ani = 5.000 lei
􀂃 sistemul de amortizare degresiv – presupune accelerarea procesului de amortizare în primii

ani de la punerea în funcţiune rpin alicarea unor indici de degresie la nivelul amortizarii liniare
(1;1,5 sau 2);
􀂃 sistemul de amortizare accelerată – constă în trecerea pe cheltuieli în primul an de
funcţionare a 50% din valoarea de intrare a mijlocului fix respectiv. Amortizările anuale pentru
exerciţiile următoare sunt calculate după regimul linear, prin raportarea valorii rămasă de
amortizat, la numărul de ani de utilizare rămaşi.
2
EXEMPLU:
S.C. AUTOBUZUL S.A. cumpără şi pune în funcţiune, în data de 15,05, N, un autobuz la un

cost de achizitie de 126.000 lei. Conform normelor legale în vigoare perioada de fucţionare este
de 5 ani. Conform normelor legale, amortizarea mijloacelor fixe începe cu luna următoare datei
de punere în funcţiune, în cazul prezentat societatea comercială în cepe amortizarea cu luna iunie
exerciţiul N.
Tabelul privind calculul amortizării autobuzului folosind metoda liniară, se prezintă astfel :
luna ex. N N+1 N+2 N+3 N+4 N+5
ianuarie 0 2.100 2.100 2.100 2.100 2.100
februarie 0 2.100 2.100 2.100 2.100 2.100
martei 0 2.100 2.100 2.100 2.100 2.100
aprilie 0 2.100 2.100 2.100 2.100 2.100
mai 0 2.100 2.100 2.100 2.100 2.100
iunie 2.100 2.100 2.100 2.100 2.100 0
iulie 2.100 2.100 2.100 2.100 2.100
august 2.100 2.100 2.100 2.100 2.100
septembrie 2.100 2.100 2.100 2.100 2.100
octombrie 2.100 2.100 2.100 2.100 2.100
noiembri 2.100 2.100 2.100 2.100 2.100
decembrie 2.100 2.100 2.100 2.100 2.100
total an 14.700 25.200 25.200 25.200 25.200 10.500
3
Coeficientul aplicat pentru amortizarea degresivă este de 1,5. Acest coeficient se aplică la nivelul
amortizării liniare. Concomitent cu calculul amortizării degresive se va calcula şi amortizarea
liniară aferentă perioadei rămase. La data la care amorizarea liniară aferentă perioadei rămase
devine mai mare, se va aplica amortizarea liniară.
Cota de amortizare anuală liniară = 100/5 ani = 20%
Cota de amortizare degresivă = 20%*1,5= 30%
ianuarie 0 3.150 2.205 1.715 1.715 1.715
februarie 0 3.150 2.205 1.715 1.715 1.715
martei 0 3.150 2.205 1.715 1.715 1.715
aprilie 0 3.150 2.205 1.715 1.715 1.715
mai 0 3.150 2.205 1.715 1.715 1.715
iunie 3.150 2.205 1.715 1.715 1.715
iulie 3.150 2.205 1.715 1.715 1.715
august 3.150 2.205 1.715 1.715 1.715
septembrie 3.150 2.205 1.715 1.715 1.715
octombrie 3.150 2.205 1.715 1.715 1.715
noiembri 3.150 2.205 1.715 1.715 1.715
decembrie 3.150 2.205 1.715 1.715 1.715
total an 22.050 31.185 23.030 20.580 20.580 8.575
4
Conform normelor legale în vigoare perioada de fucţionare este de 5 ani. Conform normelor
legale, amortizarea mijloacelor fixe începe cu luna următoare datei de punere în funcţiune, în
cazul prezentat societatea comercială în cepe amortizarea cu luna iunie exerciţiul N. În primul an
de funcţionare se va amortiza 50% din valoare, respectiv 63.000 lei, iar difernţa se va amortiza
liniar pentru perioada rămasă.
ianuarie 0 5.250 1.312,50 1.312,50 1.312,50 1.312,50
februarie 0 5.250 1.312,50 1.312,50 1.312,50 1.312,50
martei 0 5.250 1.312,50 1.312,50 1.312,50 1.312,50
aprilie 0 5.250 1.312,50 1.312,50 1.312,50 1.312,50
mai 0 5.250 1.312,50 1.312,50 1.312,50 1.312,50
iunie 5.250 1.312,50 1.312,50 1.312,50 1.312,50
iulie 5.250 1.312,50 1.312,50 1.312,50 1.312,50
august 5.250 1.312,50 1.312,50 1.312,50 1.312,50
septembrie 5.250 1.312,50 1.312,50 1.312,50 1.312,50
octombrie 5.250 1.312,50 1.312,50 1.312,50 1.312,50
noiembri 5.250 1.312,50 1.312,50 1.312,50 1.312,50
decembrie 5.250 1.312,50 1.312,50 1.312,50 1.312,50
total an 36.750 35.438 15.750 15.750 15.750 6.563
6.1. IMOBILIZĂRILE NECORPORALE (nemateriale sau active intangibile). Sunt acele

imobilizări care nu sunt reprezentate printr-un bun fizic, concret, ci prin valori nemateriale,
respectiv printr-un document juridic sau comercial. În cadrul acestei categorii se cuprind
următoarele:
􀂃 cheltuieli de constituire (contul 201);
􀂃 cheltuieli de dezvoltare (contul 203);
􀂃 concesiuni, brevete, licenţe, mărci comerciale şi alte drepturi şi valori similare(contul 205);
􀂃 fondul commercial (contul 207);
􀂃 alte imobilizări necorporale(contul 208).
5
Contul 201 “Cheltuieli de constituire”(cheltuieli de stabiliment) - are rolul de a evidenţia
cheltuielile ocazionate de înfiinţarea sau dezvoltarea unităţii patrimoniale cum sunt: cheltuieli de
înscriere şi înmatriculare, cheltuieli cu emisiunea şi vânzarea de obligaţiuni şi acţiuni, cheltuieli
de prospectare a pieţei, cheltuieli de publicitate şi alte cheltuieli.
După conţinutul economic este un cont de active imobilizate, după funcţia contabilă este un cont
de activ.
Se debitează cu toate cheltuielile legate de constituirea societăţii în corespondenţă cu creditul
conturilor care indică modalităţile de plată (5121, 5311), sau obligaţia de plată a acestor
cheltuieli (401 ”Furnizori”, 404 ”Furnizori de imobilizări”).
Se creditează cu cheltuielile de constituire amortizare integral şi, deci, scoase din evidenţă, prin
debitul contului 2801 ”Amortizarea cheltuielilor de constituire”.
Soldul debitor reprezintă cheltuielile de constituire existente neamortizate integral.
Aceste cheltuieli de constituire se includ pe cheltuieli eşalonat în trei până la cinci ani sub formă
de amortizare.
Pentru înregistrarea amortizării imobilizărilor necorporale se foloseşte contul:
280 “Amortizări privind imobilizările necorporale” – este un cont rectificativ a valorii
imobilizărilor necorporale, cu funcţie contabilă de pasiv.
Se creditează cu amortizarea aferentă imobilizărilor necorporale prin debitul conturilor 6811
”Cheltuieli de exploatare privind amortizarea imobilizărilor ”.
Se debitează cu amortizarea imobilizărilor necorporale ieşite din patrimoniul unităţii ca urmare a
amortizării lor integrale sau cedate altor unităţi patrimoniale, prin creditul conturilor de
imobilizări necorporale.
Soldul creditor reprezintă amortizarea aferentă imobilizărilor necoporale existente în gestiune.
Contul 280 ”Amortizări privind imobilizările necorporale” se subdivide în conturi sintetice de
grad II pe categorii de imobilizări necorporale:(2801, 2803, 2805, 2807, 2808).
Contul 205 ”Concesiuni, brevete, licenţe, mărci comerciale şi alte drepturi şi valori similare”-
ţine evidenţa imobilizărilor necorporale concretizate în brevete, licenţe, know-how, şi alte
elemente cum sunt: mărcile de fabrică şi de comerţ şi alte drepturi de proprietate industrială şi
intelectuală similare, inclusiv imobilizările de natura superficiei şi a uzufructului.
După funcţie contabilă, 205 ”Concesiuni, brevete, licenţe, mărci comerciale şi alte drepturi şi
valori similare” este un cont de activ.
Se debitează cu valoarea bunurilor concesionate (167 ”Alte împrumuturi şi datorii asimilate”);
costul de achiziţie al brevetelor, mărcilor de fabrică şi de comerţ şi altor valori, achiziţionate
(404); valoarea de aport a celor aduse de către asociaţi sau acţionari (456); costul de producţie a
celor provenite din producţie proprie (721 ”Venituri din producţia de imobilizări necorporale”);
şi cu cele primite cu titlu gratuit (445). Se creditează brevetele, licenţele şi alte drepturi şi valori
similare vândute sau scoase din funcţie, amortizate integral (2805); sau neamortizate integral
(2805 şi 6583 ”Cheltuieli privind activele cedate”); şi a celor restituite acţionarilor (456).
Soldul debitor indică imobilizările necorporale de natura concesiunilor, brevetelor şi altor
drepturi şi valori asimilate existente în patrimoniu.
6.2. IMOBILIZĂRILE CORPORALE (materiale).

Reprezintă bunuri care servesc o perioadă mai îndelungată în activitatea unităţii patrimoniale şi
deci ele nu se consumă la prima lor utilizare. În această grupă se include terenurile şi mijloacele
fixe.
6
Terenurile sunt întinderi de pământ bine determinate care pot avea diverse destinaţii. Pot fi
grupate în terenuri agricole şi silvice, terenuri fără construcţii, terenuri cu zăcăminte, terenuri cu
construcţii şi alte terenuri. Se evaluează şi se înregistrează în contabilitate la o valoare ce se
stabileşte în conformitate cu legislaţia în vigoare:
􀂃 la valoarea potrivit legii în funcţie de clasele de calitate, suprafaţă, amplasare şi/sau alte
criterii legale;
􀂃 la costul de achiziţie;
􀂃 la valoarea de aport stabilită prin expertize tehnice.
Fiindcă nu suferă, de regulă, deprecieri ireversibile, terenurile nu se amortizează.
Mijloacele fixe sunt constituite dintr-un obiect singular sau complex de obiecte care se utilizează
ca atare şi îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: au ovaloare mai mare decât limita stabilită
de lege şi au o durată de utilizare mai mare de un an. Mijloacele fixe cuprind: clădiri, construcţii,
maşini, unelte, animale de muncă, plantaţii, mijloace de transport etc. Ele sunt grupate în funcţie
de caracteristicile lor tehnice şi destinaţia pe care o au.
Pentru înregistrarea în contabilitate a imobilizărilor corporale se utilizează conturile din grupa 21
”Imobilizări corporale” şi anume:
211 “Terenuri şi amenajări de terenuri”
212 “Construcţii”
213 “Instalaţii tehnice, mijloace de transport, animale şi plantaţii”
214 “Mobilier, aparatură birotică, echipamente de protecţie a valorilor umane şi materiale şi
alte active corporale”
Aceste conturi, după conţinutul economic sunt conturi de active imobilizate corporale, iar după
funcţia contabilă, sunt conturi de activ.
Se debitează cu valoarea imobilizărilor corporale intrate în gestiune cu titlu oneros (404),
obţinute din producţie proprie (722), aport la capital (456), primite cutitlu gratuit (445), etc.
Se creditează cu valoarea de înregistrare a imobilizărilor corporale ieşite din patrimoniul
unităţilor economice prinscoatere din funcţiune, vânzări (281, 6583), donaţii acordate
(6582”Donaţii şi subvenţii acordate”), retragerea aportului la capital (456) etc.
Soldul debitor reprezintă valoarea de înregistrare a terenurilor şi respectiv a mijloacelor fixe
existente la un moment dat în patrimoniu.
Pentru înregistrarea amortizării imobilizărilor corporale se utilizează contul: 281 “Amortizări
privind imobilizările corporale”- acest cont are rol rectificativ al valorii mijloacelor fixe, iar
după funcţia contabilă este cont de pasiv.
Se creditează cu amortizarea imobilizărilor corporale calculate şi incluse lunar în cheltuieli, prin
debitul contului 6811 “Cheltuieli de exploatare privind amortizările”.
Se debitează cu amortizarea aferentă imobilizărilor corporale ieşite din patrimoniul unităţii, prin
vânzare, scoatere din funcţiune, donaţii ( 211, 212), etc.
Soldul creditor şi reprezintă amortizarea aferentă imobilizărilor corporale existente în
patrimoniul unităţii.
Când deprecierea imobilizărilor este temporară, deci reversibilă, se constituie provizioane de

depreciere. Ele sunt destinate să acopere un risc posibil să se producă într-un exerciţiu financiar
viitor.
Provizioanele pentru deprecierea imobilizărilor se constituie pe seama cheltuielilor, la sfârşitul
unui exerciţiu financiar cu ocazia inventarierii şi se majorează, se diminuează sau se anulează în
exerciţiul viitor.
7
La sfârşitul exerciţiilor următoare, cu ocazia inventarierii sau la ieşirea din patrimoniu a
imobilizărilor, în urma analizării provizioanelor constituite pentru deprecieri, se procedează
astfel:
􀂃 dacă deprecierea imobilizărilor este mai mare decât provizionul constituit, se constituie un
provizion suplimentar, pentru diferenţă;
􀂃 dacă deprecierea imobilizărilor este mai mică decât provizionul constituit, diferenţa
diminuează provizionul şi se înregistrează la venituri;
􀂃 dacă provizionul constituit devine fără obiect, ca urmare a ieşirii din patrimoniu a
imobilizărilor pentru care a fost constituit, provizionul se anulează şi se înregistrează la venituri.
Conturile 290 ”Provizioane pentru deprecierea imobilizărilor necorporale”şi 291 ”Provizioane

pentru deprecierea imobilizărilor corporale” sunt conturirectificative a valorii imobilizărilor, de
pasiv.
Se creditează în momentul constituirii provizioanelor pe seama cheltuielilor, prin debitul
conturilor de cheltuieli:
6813 = 291
Se debitează cu sumele aferente provizioanelor anulate în exerciţiul următor,prin creditul
conturilor de venituri:
291 = 7813
Soldul creditor al conturilor de provizioane, reprezintă valoarea provizioanelor aferente
imobilizărilor la finele exerciţiului.
Conturile de provizioane sintetice de grad I se desfăşoară pe analitice, deschise pe obiecte
generatoare de provizioane.
6.3. Imobilizările financiare

Imobilizările financiare recunoscute ca activ se evaluează la costul de achiziţie sau valoarea
determinată prin contractul de dobândire a acestora.
Imobilizările financiare se prezintă în bilanţ la valoarea de intrare mai puţin ajustările cumulate
pentru pierdere de valoare.
Pentru înregistrarea în contabilitate a imobilizărilor financiare se utilizează conturile din grupa
26 ”Imobilizări financiare” şi anume:
261 “Actiuni detinute la entitati afiliate”
263 “Interese de participare”
264 “Titluri puse in chivalenta”
265 “Alte titluri imobilizate”
Aceste conturi, după conţinutul economic sunt conturi de active imobilizate corporale, iar după
funcţia contabilă, sunt conturi de activ.
Se debitează cu valoarea imobilizărilor corporale intrate în gestiune cu titlu oneros (404), aport la
capital (456), primite cutitlu gratuit (445), etc.
Se creditează cu valoarea de înregistrare a imobilizărilor corporale ieşite din patrimoniul
unităţilor economice prin vânzări ( 6583), donaţii acordate (6582”Donaţii şi subvenţii acordate”),
retragerea aportului la capital (456) etc.
8
Soldul debitor reprezintă valoarea de înregistrare a imobilizarilor corporale existente la un
moment dat în patrimoniu.
La deprecierea imobilizărilor financiare se constituie provizioane de depreciere. Ele sunt

destinate să acopere un risc posibil să se producă într-un exerciţiu financiar viitor.
Provizioanele pentru deprecierea imobilizărilor financiare se constituie pe seama cheltuielilor,
la sfârşitul unui exerciţiu financiar cu ocazia inventarierii şi se majorează, se diminuează sau se
anulează în exerciţiul viitor.
Conturile 296 ”ajustari pentru deprecierea imobilizărilor financiare” sunt conturi rectificative
a valorii imobilizărilor, de pasiv.
Se creditează în momentul constituirii provizioanelor pe seama cheltuielilor, prin debitul
conturilor de cheltuieli:
6813 = 296
Se debitează cu sumele aferente provizioanelor anulate în exerciţiul următor,prin creditul
conturilor de venituri:
296 = 7813
Soldul creditor al conturilor de provizioane, reprezintă valoarea provizioanelor aferente
imobilizărilor la finele exerciţiului.
9
Cap 7 Stocuri
7.1. Evaluarea stocurilor
7.2. Contabilitatea materiilor prime si materialelor
7.3. Contabilitatea produselor in curs de executie si produselor finite
7.4. Contabilitatea marfurilor
7.1. La evaluarea stocurilor şi a producţiei în curs se disting patru momente principale,

aferente stării lor patrimoniale:
1. la intrarea în patrimoniu – regula generală de evaluare şi înregistrare a stocurilor este
evaluarea la costul istoric, care poate fi identificat, după caz, prin:
- costul de achiziţie, în cazul bunurilor aprovizionate de la terţi;
- costul de producţie în cazul bunurilor şi serviciilor obţinute din activitatea proprie de
exploatare.
2. cu ocazia inventarierii – evaluarea se face la valoarea actuală sau de utilitate, denumită şi
valoarea de inventar. Aceste valori se stabilesc în funcţie de utilitatea bunului în întreprindere şi
preţul pieţei.
3. la închiderea exerciţiului prin bilanţul contabil – evaluarea se face la valoarea de intrare
(contabilă) pusă de acord cu rezultatele evaluării la inventariere. În acest scop, valoarea de
intrare se compară cu valoarea de utilitate (de inventar), fiind posibile următoarele cazuri:
- pentru stocurile la care au rezultat diferenţe în plus între valoarea de inventar şi valoarea de
intrare, în bilanţ acestea sunt evaluate la valoarea lor de intrare. Deci, plusul de valoare
(valoarea de inventar >valoarea de intrare) nu se înregistrează în contabilitate;
- pentru stocurile la care s-au constatat diferenţe în minus între valoarea de inventar şi valoarea
lor de intrare, acestea se evaluează în bilanţ la valoarea de inventar. În contabilitate aceste
stocuri vor continua să fie înregistrate la valoarea lor de intrare, iar minusul de valoare datorat
unor
deprecieri probabile se înregistrează prin intermediul conturilor de provizioane
4. la ieşirea din patrimoniu sau darea în consum - stocurile se evaluează şi se înregistrează în
contabilitate prin aplicarea următoarelor metode :
 metoda “costului mediu ponderat”;
 metoda “primei intrări-primei ieşiri” (FIFO);
 metoda “ultimei intrări-primei ieşiri” (LIFO);
 metoda costului standard (prestabilit).
7.2. CONTABILITATEA MATERIILOR PRIME SI MATERIALELOR
Organizarea contabilitatii, stocurilor de materii prime si materiale este o categorie

inportanta si relativ complexa de active circulante materiale si se realizeaza cu ajutorul conturilor
sintedice din gtrupele 301-materii prime –si 302-materiale consumabile-
În situati utilizarii metodei inventarului permanenr conturile din grupele 301 si 302 se debiteaza
cu intrarile in gestiune in corespondenta cu creditul conturilor care arata sursa de provenienta.
(401-Furnizori, 408- Furnizori – facturi nesosite, 542- avansuri de trezorerie etc.)
În creditul conturilor analizate se reflecta iesirile de materii prime si materiale ca urmare a
consumului, lipsei la inventar, si deprecierii, vavzarii, calamitatilor sau donatiilor, trimiterii spre
prelucrare sau in custodie la terti.
1
Obiectele de inventar (contul 303) sunt bunuri care se folosesc in mai multe cicluri ale
procesului de exploatare si/sau in mai multe perioade de gestiune fara sa indeplineasca cele doua
conditii legale pentru a fi incadrate in categoria mijloacelor fixe. Ele isi transmit valoarea asupra
cheltuielilor de exploatare in perioadele de gestiune in care sunt utilizate.
Obiectele de inventar fac parte din categoria stocurilor cumparate fiind evaluate la cost de
achizitie. Reflectarea in contabilitate a activelor circulante materiale de natura obiectelor de
inventar se face prin intermediul contului 303 – Obiecte de inventar.
Debitul contului reflecta intrarile in gestiune a acestui tip de stocuri in corespondenta cu
conturile care arata sursa de provenienta: achizitionarii de la terti, procurari din avansuri spre
decontare, aport in natura, donatii sau plus in inventar.
7.3. CONTABILITATEA PRODUSELOR
Refractarea in contabilitate a rezultatului material al activitatii economice cu caracter

productiv s realizeaza prin intermediul conturilor din grup 34, si anume: 341 – Semifabricate,
345 – Prouse finite, 346 – Produse reziduale si 348 – Diferente de pret la produse.
Toate aceste conturi cu exceptia contului 348 - Diferente de pret la produse au functii de
activ si se debiteaza cu intrarile de produse in gestiune din activitatea proprie, precum si cu
plusurile la inventariere in corespondata cu contul 711 – Variatia stocurilor. Refleca in debit
intrarile in gestiune provenite de la terti, in corespondente cu contul 354 – Produse aflate la terti
si contul 401 – Furnizori.
In credit se inregistreaza iesirile de gestiune ca urmare a vanzarii – lipsei la inventariere prin
corespondenta prin contul 711, sau datorita trimiterii spre preluare sau in custodie la terti in
corespondenta cu contul 345 , pierderile din calamitati, sau trecerile in magazinele proprii de
desfacere.
Contul 348 – Diferentele de pret la produse se utilizeaza doar in cazul in care pretul de
evidenta al produselor utilizate este cel standard (prestabilit). Este un cont rectificativ dintre
pretul prestabilit si costul efectiv de productie, debitarea si creditarea se face numai in
corespondenta cu contul 711 – Variatia stocurilor, soldul poate fi debitor sau creditor si reflecta
diferentele de pret in plus (nefavrabile) si respectiv in minus (favorabile) aferente produselor
aflate in stoc.
7.4. CONTABILITATEA MARFURILOR
Marfurile reprezinta o categorie importanta de stocuri, care, in circuitul lor de la

producatori la consumatori genereaza un volum foarte mare de operati economico – financiare
care se efectueaza prin intermediul unui numai deosebit de mare de agenti economici cu diferite
profiluri de activitatea comerciale.
Unitatile comerciale en-gros sunt cele care cumpara bunuri de consum in cantitati mari si
foarte mari de la producator si furnizor intern si extern si le vinde catre alti agenti economici, de
regula cu profil comercial en-detail sau alimentatie publica sau cu profil comercial en-gros.
Unitatile comerciale en-detail cumpara de la unitatile en-gros dar si direct de la
producatori si furnizori in loturi mici si vanzarea aestora catre populat. In consecinta unitatile
mai sus amintite au caracteristica faptul ca au obiect de activitate cumpararea si revanzarea
marfurilor in scopul obtinerii de profit.
Organizarea contbilitati marfurilor este influentata de pretul de inregistrare care se
utilizeaza in functie de obtinea unitatii patrimoniale de a utiliza costul efectiv de achizitie, pretul
prestabilit (standard) , pretul cu amanuntul sau en-gros.
2
COSTUL EFECTIV DE ACHIZITIE
Este recomandat unitarilor care comercializeaza un numar relativ redus de sortiment de

marfuri cu frecventa redusa a intrarilor si iesirilor , dar in cantitati mari. In situatia utilizarii
acestui tin de cost se creaza in cadrul contului 371-Marfuri –a doua conturi analitice unul pentru
pretul de facturare si celalalt pentru cheltuielile de transport aprovizionare amandoua de activ ,
insa ultimul cu repartizarea lunara proportionala cu marfurile vandute pe baza de coeficient
mediu de repartitie. Pentru iesirile din patrimoniu se poate adopta una din metodele (C.M.P.,
F..I.F.O., L.I.F.O.)
PRETUL PRESTABILIT
Se poate utiliza in perioadele de relativa stabilitate am preturilor marfurilor avand ca efect

reducerea volumului de munca si cresterea operativitatii informatiilor obtinute. Pe baza preturilor
perioadei anterioare se stebileste pretul standard care va fi folosit toata perioada exercitiului atat
pentru intrari cat si pentru iesirile de marfuri din gestiune. Înregistrarea diferentelor in plus sau
in minus dintre pertul prestabilit si costul efectiv se realizeaza cu ajutorul contului 378 –
Diferente de pret la marfuri.
PRETUL CU AMANUNTUL SAU CEL DE VANZARE EN-GROS
Se utilizeaza numai in cazul marfurilor si de agenti economici cu profil de comercializare

a acestora. Pretul cu amanuntul sau de vanzare en-gros este stabilit de agentul economic prin
luarea in calcul a unei anumit adaos comercial, insa atunci cand situatia de piata se schimba este
normal ca adaosul comercial sa se diminueze sau majoreze si implcit si pretul de vanzare pe
baza de inventar de schimbare de preturi.
Pretul de vanzare cu ridicata: intrarile se inregistreaza la pretul de vanzare cu ridicata,
calculand adaosul comercial ca procent din costul de achizitie si cheltuielile de transport –
aprovizionare si TVA aferenta in debitul contului 371 – Marfuri. Regulamentul contabil
recomanda pentru utilizarea contului sintetic 378 – diferente de pret la marfuri,
deschiderea doua conturi analitice distincte: 378.01 – Diferentele de pret la marfuri privind
cheltuielile de transport – aprovizionare, cu functie de activ si 378.02 – Diferente de pret la
marfuri privind adaosul comercial, cu functie de pasiv.
Iesirile din gestiune se inregistreaza tot la pret de vanzare cu ridicata calculand adaosul
comercial aferent.
3
Cap 8 Decontările cu terţii
8.1. Clasificarea relatiilor cu tertii

8.2. Decontari cu tertii - debitori
8.3. Decontările cu terţii - creditori
În vederea desfăşurării activităţii economice între unităţile patrimoniale se realizează schimburi

de valori care dau naştere la creanţe şi datorii.
În general, prin creanţă se înţelege “dreptul creditorului de a primi la un anumit termen o sumă
de bani sau alte bunuri economice” Sunt elemente patrimoniale de activ care iau naştere la
avansarea temporară a unor bunuri sau valori altor persoane fizice sau juridice şi se lichidează la
încasarea lor.
Se pot clasifica după mai multa criterii:
1. după natura operaţiilor care le generează pot fi:
- creanţe comerciale;
- creanţe financiare;
- alte creanţe.
2. după conţinutul economic şi obiectul creanţelor pot fi:
- creanţe asupra clienţilor pentru produse vândute, lucrări executate şi servicii prestate;
- creanţe asupra furnizorilor generate de avansurile şi acordurile acordate anticipat de către
cumpărător;
- creanţe generate de deţinerea unor bilete la ordin, cupoane, bonuri de tezaur;
- diverse creanţe asupra debitorilor provenite din operaţii necomerciale.
Datoriile reprezintă obligaţiile pe termen scurt ale unităţii, respectiv surse atrase la finanţarea
activităţii acesteia. Denumite şi ”fonduri furnizate de terţi, ele se concretizează în angajamente
financiare ale debitorilor cu privire la sume de bani sau bunuri cuvenite creditorilor şi sunt
elemente patrimoniale de pasiv care iau naştere la apariţia şi se lichidează la plata lor”
Se pot clasifica după mai multe criterii:

1. după natura operaţiilor ce le generează pot fi:
- datorii comerciale;
- datorii financiare;
- datorii fiscale;
- datorii salariale şi sociale;
- alte datorii.
2. după conţinutul economic şi obiectul datoriilor pot fi:
- datorii faţă de furnizori;
- datorii faţă de clienţi pentru avansurile primite de la aceştia;
- datorii faţă de buget;
- datorii din efecte comerciale;
- datorii faţă de salariaţi;
- datorii faţă de asigurările şi protecţia socială;
- datorii faţă de acţionari;
- alte datorii.
1
Contabilitatea creanţelor şi datoriilor faţă de terţi, persoane fizice sau juridice se realizează cu
ajutorul conturilor din clasa a 4-a “Conturi de terţi”. Conturile din această clasă ţin evidenţa
creanţelor şi datoriilor unităţilor patrimoniale care provin din activitatea comercială curentă, a
căror scadenţă este sub un an.
Datorită varietăţii mari de relaţii economice care dau naştere la datorii şi creanţe, în clasa a 4-a a
planului de conturi a fost atribuit un număr mare de conturi cu ajutorul cărora se ţine evidenţa
creanţelor şi datoriilor. Acestea sunt sistematizate în funcţie de natura relaţiilor în grupe de
conturi.
8.2. Decontările cu terţii - debitori
Creanţele reprezintă valorile economice constatate temporar de titularul de patrimoniu faţă de
alte persoane fizice şi juridice de la care urmează să se primească un echivalent valoric.
În general, conturile în creanţe se găsesc în grupa 41 “Clienţi şi conturi asimilate”, dar există
conturi de creanţe şi în alte grupe de conturi ale clasei a 4-a “Conturi de terţi”.
Conturile la care ne vom opri şi care reflectă creanţele unităţii patrimoniale sunt: 411 “Clienţi”,
413 “Efecte de primit”, 461 “Debitori diverşi”, 425 “Avansuri acordate personalului”.
Contul 411 “Clienţi” - este un cont de active circulante în decontare, iar după funcţia contabilă
este de active.
Acest cont ţine evidenţa decontărilor cu clienţii interni şi externi pentru produse, semifabricate,
materiale şi mărfuri etc, vândute, lucrări executate şi servicii prestate, pe bază de facturi.
Se debitează cu preţul de vânzare al produselor, semifabricatelor, mărfurilor, lucrărilor executate
şi serviciilor prestate prin creditul conturilor de venituri, precum şi cu taxa pe valoarea adăugată
aferentă acestora, prin creditul contului 4427 “TVA colectată”.
Se creditează cu sumele încasate de la clienţi în conturile de disponibilităţi bancare (512) sau în
numerar (531), cu valoarea efectelor comerciale acceptate în contul drepturilor de creanţă (413),
cu sumele decontate pe seama avansurilor primate de la clienţi (419), etc.
Soldul debitor al contului reprezintă drepturile de creanţă care nu au fost încă încasate.
Contul 413 “Efecte de primit”- este un cont de active circulante în decontare, care reflectă
drepturile de creanţă stabilite pe bază de efecte comerciale (trate, bilete la ordin etc.)
După funcţia contabilă este un cont de activ. Se debitează cu sumele datorate de clienţi
reprezentând valoarea efectelor comerciale acceptate (411). Se creditează cu valoarea efectelor
comerciale primite de la clienţi (5113), sau cu sumele încasate de la clienţi prin bancă (5121).
Soldul debitor al contului reprezintă valoarea efectelor comerciale de primit.
Contul 461 “Debitori diverşi”- ţine evidenţa debitorilor din reclamaţii şi pagube materiale aduse
unităţii patrimoniale şi a altor creanţe izvorâte din existenţa unor titluri executorii.
După funcţia contabilă este un cont de activ. Se debitează cu creanţele din imputaţii privind
valoarea bunurilor constatate lipsă la inventar sau degradate, din vina unor persoane, la care se
adaugă taxa pe valoarea adăugată (7588, 4427), cu valoarea titlurilor de plasament cedate, cu
preţul de vânzare a elementelor de activ cedate (cl 2) şi cu alte creanţe. Se creditează cu valoarea
debitelor încasate.
Soldul debitor reprezintă debitele de încasat.
2
8.3. Decontările cu terţii - creditori
Datoriile unităţilor patrimoniale faţă de alte persoane fizice şi juridice au o structură variată şi se
pot grupa astfel:
� datorii faţă de furnizorii de bunuri şi servicii;
� datorii faţă de personalul întreprinderii privind drepturile cuvenite pentru
munca prestată;
� datorii faţă de organismele de protecţia socială;
� datorii faţă de stat privind impozite, taxe şi alte obligaţii.
A. Datoriile faţă de furnizorii de bunuri şi servicii sunt evidenţiate cu ajutorul conturilor din
grupa 40 ”Furnizori şi conturi asimilate” Conturile analizate din această grupă sunt:
Contul 401 “Furnizori” - este un cont de datorii, cu funcţie contabilă de pasiv. Se utilizează
pentru evidenţa decontărilor cu furnizorii pentru aprovizionările de bunuri, lucrări şi servicii.
Se creditează cu obligaţiile de plată a valorii bunurilor intrate în patrimoniu la preţ de achiziţie,
lucrărilor executate şi a serviciilor prestate de terţi (cl.3), materialelor nestocabile aprovizionate
şi incluse direct pe cheltuieli, precum şi a taxei pe valoarea adăugată înscrisă în factura
furnizorilor (4426), etc. Se debitează cu plăţile effectuate către furnizori (162, 521, 531, 541,
542), cu valoarea efectelor comerciale de plată acceptate de furnizori (403), cu valoarea
avansurilor virate anterior furnizorilor (cu ocazia regularizării plăţilor - 409), etc.
Soldul creditor reprezintă sumele datorate furnizorilor.
Contul 404 “Furnizori de imobilizări” - funcţionează asemănător contului 401 “Furnizori”, dar
acest cont ţine evidenţa obligaţiilor de plată faţă de furnizori pentru imobilizările corporale şi
necorporale achiziţionate.
Contul 403 “Efecte de plată” - reflectă obligaţiile de plată stabilite pe bază de efecte comerciale
(bilet de ordin, trată).După funcţia contabilă este un cont de pasiv.
Se creditează cu valoarea acceptată a cambiilor sau biletelor la ordin subscrise (401). Se
debitează cu plăţile efectuate la scadenţă a acestor efecte comerciale (512).
Soldul creditor reprezintă valoarea efectelor de plătit pentru stocurile achiziţionate.
Contul 405 ”Efecte de plătit pentru imobilizări” – funcţionează asemănător contului 403, cu
menţiunea că intră în corespondenţă cu contul 404.
B. Datorii faţă de personalul întreprinderii privind drepturile cuvenite pentru

munca prestată
Conturi folosite:
 421 "Personal – salarii datorate", care este un cont de pasiv fiind
utilizat pentru evidenţa decontărilor cu personalul pentru drepturile
salariale în bani şi în natură ale acestuia, inclusiv a adaosurilor şi premiile
plătite din fondul de salarii;
 423 "Personal – ajutoare materiale datorate", este utilizat pentru
evidenţa ajutoarelor pentru incapacitate temporară de muncă, a celor
pentru îngrijirea copilului, a celor de maternitate, a ajutoarelor de deces,
etc. datorate personalului;
3
 424 "Participarea personalului la profit" care este un cont de pasiv
fiind utilizat pentru evidenţa stimulentelor materiale repartizate angajaţilor
din profitul net realizat;
 425 "Avansuri acordate personalului", este un cont de activ cu ajutorul
căruia se ţine evidenţa avansului chenzinal acordat angajaţilor;
 426 "Drepturi de personal neridicate", cont de pesiv, în care se
transferă drepturile de personal neridicate. În condiţiile în care drepturile
personalului se achită prin virament bancar, prin carduri, utilizarea acestui
cont în practică este limitată;
 427 "Reţineri din salarii datorate terţilor", este utilizat pentru evidenţa
reţinerilor din drepturile salariale datorate terţilor (ca de exem-plu: chirii,
popriri, pensii alimentare, etc).
C. Contabilitatea sintetică a decontărilor cu bugetele de asigurări şi protecţie socială se

efectuează cu ajutorul conturilor de gradul I din grupa 43 "Asigurări sociale, protecţie socială
şi conturi asimilate" şi din grupa 44 "Bugetul statului, fonduri speciale şi conturi asimilate"
şi anume:
 431 "Asigurări sociale" – cu detalierea pe următoarele conturi de gradul II:
o 4311 "Contribuţia unităţii la asigurările sociale"
o 4312 "Contribuţia personalului pentru pensia suplimentară"
o 4313 "Contribuţia angajatorului la asigurările sociale de sănătate"
o 4314 "Contribuţia angajaţilor la asigurările sociale de sănătate"
 437 "Ajutor de şomaj" – cu detalierea următoare:
o 4371 "Contribuţia unităţii la fondul de şomaj"
o 4372 "Contribuţia personalului la fondul de şomaj"
 438 "Alte datorii şi creanţe sociale" - care se desfăşoară pe următoarele conturi
de gradul II:
o 4381 "Alte datorii sociale"
o 4382 "Alte creanţe sociale"
 444 "Impozitul pe venituri de natura salariilor"
Toate aceste conturi, cu excepţia contului 4382 "Alte creanţe sociale", de regulă sunt
conturi de pasiv, reflectând datorii ale întreprinderii faţă de beneficiarii sumelor respective. În
cazul în care întreprinderea plăteşte mai mult decât are obligaţia, acest conturi vor prezenta sold
debitor, fapt care le transformă în conturi de activ. Deci, în anumite situaţii, aceste conturi pot fi,
după funcţia contabilă, bifuncţionale.
Conturile de cheltuieli legate de salariile personalului sunt: 641 "Cheltuieli cu salariile
personalului" şi 645 "Cheltuieli privind asigurările şi protecţia socială", acesta din urmă
detaliindu-se pe mai multe conturi sintetice de gradul II.
D. Datorii faţă de stat privind impozite, taxe şi alte obligaţii.
Derularea activităţilor economice a firmelor generează datorii şi creanţe faţă de bugetul
statului şi faţă de alte organisme publice.
Datoriile fiscale se concretizează în impozite, taxe şi contribuţii. Acestea se pot clasifica
după cum urmează:
4
 impozite directe, suportate direct de către plătitori şi anume:
 impozitul pe profit;
 impozitul pe veniturile microîntreprinderilor;
 impozitul pe veniturile de natura salariilor;
 impozitul pe dividende;
 impozite şi taxe locale: impozitul pe clădiri, pe terenuri, pe venitul agricol, taxa pentru
mijloacele de transport, taxa pentru utilizarea mijloacelor de publicitate, afişaj şi reclamă, taxa
pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi autorizaţiilor, impozitul pe spectacole, taxa hotelieră,
etc.;
 fondurile speciale: fondul special pentru dezvoltarea sistemului energetic, pentru
produse petroliere, fondul de protejare a asiguraţilor. Fondul de protecţie a victimelor, fondul
cinematografic naţional, fondul special al drumurilor publice, fondul cultural naţional, etc.
 impozite indirecte, incluse în preţurile bunurilor şi tarifele serviciilor şi anume:
 taxa pe valoarea adăugată;
 accize;
 taxe vamale;
 taxe pentru jocuri de noroc;
 taxe pentru eliberarea de licenţe, autorizaţii de funcţionare, etc.
Creanţele fiscale care apar în urma relaţiilor cu bugetul statului se concretizează în
subvenţii de primit şi vărsăminte virate în plus.
Pentru reflectarea datoriilor şi creanţelor faţă de buget şi alte organisme publice, structura
de conturi 44 “Bugetul statului, fonduri speciale şi conturi speciale”este urmatoarea:
A. Conturi de datorii, şi anume:
 441 “Impozit pe profit/venit”
 442 “Taxa pe valoarea adăugată” , cu detalierea:
o 4423 “TVA de plată”
o 4427 “TVA colectată”
o 4428 “TVA neexigibilă”
 444 “Impozit pe salarii”
 446 “Alte impozite, taxe şi vărsăminte asimilate”
 447 “Fonduri speciale, taxe şi vărsăminte asimilate”
 448 “Alte datorii şi creanţe cu bugetul statului”
cu contul operaţional:
o 4481 “Alte datorii faţă de bugetul statului”
B. Conturi de creanţe:
 441 “Impozit pe profit/venit”
 442 “Taxa pe valoarea adăugată”; cu conturile operaţionale:
o 4424 “TVA de recuperat”
o 4426 “TVA deductibilă”
o 4428 “TVA neexigibilă”
 445 “Subvenţii”
 448 “Alte datorii şi creanţe cu bugetul statului”, cu contul operaţional:
o 4482 “Alte creanţe privind bugetul statului”.

Conta Bili Tate

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Conta Bili Tate

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Cap 1 : Introducere in contabilitate

Nevoia de armonizare şi uniformitate în contabilitate la nivel internaţional, impune normalizarea

1.5.Utilizatorii situaţiilor financiare anuale

Utilizatorii situaţiilor financiare întocmite potrivit reglementărilor în vigoare includ:

 investitorii actuali şi potenţiali,

Investitorii Ofertanţii de capital purtător de risc sunt preocupaţi de:

Tipuri de modificări bilanţiere

2.1. Poziţia şi situaţia financiară a întreprinderii - bilanţul

Entităţile mici sunt entităţile care, la data bilanţului, nu se încadrează în categoria

Microentităţile întocmesc situaţii financiare anuale care cuprind:

 politici contabile şi notele explicative. Ca şi formă de prezentare, notele explicative sunt

Poziţia financiară a unei întreprinderi (capacitatea de a se adapta schimbărilor mediului) este

Lichiditatea presupune capacitatea fiecărui mijloc economic de a parcurge calea normală a

Un activ patrimonial, reprezintă o sursă controlată de întreprindere ca rezultat al unor evenimente

În funcţie de gradul de exigibilitate, sursele de finanţare se împart în:

2.2. Delimitări privind principalele posturi de activ, datorii și capitaluri

Activele imobilizate sunt acele bunuri ce au o durată de folosință mai mare de un un și nu se

Activele circulante reprezintă bunurile utilizate de entitate în activitatea curentă, au o durată

Venituri în avans sunt reprezentatea de sumele contabilizate în exerciţiul curent ca şi venituri

Capitaluri proprii reprezimtă drepturlie cuvenite acţionarilor după deducerea tuturor

2.3. Tipuri de modificări bilanţiere

- modificări de volum, de tipul:

- modificări de structură, de tipul:

Elemnte de ACTIV Sume Elemente de PASIV Sume

Elemnte de Sume Sume Sume Sume

Terenuri 15.600 15.600 Capital social 15.000 15.000

Marfuri 2.200 3.500 5.700 Rezultat curent (profit) 3.500 3.500

Semifabricate 1.600 1.600 Creditori diversi 800 800

Clienti 900 900 Furnizori 2.600 3500 6.100

Elemnte de Sume Sume Sume Sume

Elemnte de Sume Sume Sume Sume

Elemnte de Sume Sume Sume Sume

Prezentarea bilanţului sub formă listă, determină umatoarea egalitate bilanţieră:

Pentru exemplificare presupunem următorul bilanţ simplificat:

Elemnte bilant Sume initiale

A. ACTIVE IMOBILIZATE 22.500

Elemnte bilant Sume initiale

D. Datorii: sumele care trebuie plătite într-o 15.700 0 15.700

E. Active circulante nete/datorii curente nete

G. Datorii: sumele care trebuie plătite într-o

Elemnte bilant Sume initiale

D. Datorii: sumele care trebuie plătite într- 15.700 0 15.700

G. Datorii: sumele care trebuie plătite într-

Elemnte bilant Sume initiale

D. Datorii: sumele care trebuie plătite 15.700 3.000 18.700

G. Datorii: sumele care trebuie plătite

Elemnte bilant Sume initiale Modificari Sume finale

D. Datorii: sumele care trebuie plătite 18.700 0 18.700

G. Datorii: sumele care trebuie plătite

Elemnte bilant Sume initiale

D. Datorii: sumele care trebuie plătite într-o 18.700 -1.300 17.400

G. Datorii: sumele care trebuie plătite într-o

Elemnte bilant Sume initiale

D. Datorii: sumele care trebuie plătite 17.400 0 17.400

G. Datorii: sumele care trebuie plătite

Operaţiune nr. 7: Conform Contractului de împrumut, se înregistrează plata dintr-un credit

Elemnte bilant Sume initiale Modificari Sume finale

Elemnte bilant Sume initiale Modificari Sume finale

Elemnte bilant Sume initiale Modificari Sume finale

D. Datorii: sumele care trebuie plătite într-o 12.400 2.000 14.400

G. Datorii: sumele care trebuie plătite într-o

2.4. Situaţia performanţei financiare – contul de rezultate

Cheltuielile constituie diminuări ale beneficiilor economice înregistrate pe parcursul perioadei

Venituri din exploatare (I)