UNIVERSITATEA BABEȘ-BOLYAI

Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerii

Contabilitate și informatică de gestiune

BAZELE CONTABILITĂȚII

Student,
Păcurari Lorena Maria
Grupa 5
 Contabilitatea este o ramură importantă a științelor economice care are ca obiect de
studiu gestiunea patrimoniului unei entități. Aceasta se ocupă cu evidența și înregistrarea
operațiunilor financiare și patrimoniale efectuate de o entitate, precum și cu pregătirea situațiilor
financiare și contabile necesare pentru luarea deciziilor economice. În acest referat, voi prezenta
principalele aspecte ale bazei contabilității, adică obiectul și metoda contabilității.

Obiectul contabilității
Obiectul contabilității este patrimoniul unei entități, care include toate bunurile, drepturile
și obligațiile acesteia. Patrimoniul reprezintă ansamblul de valori economice deținute de o
entitate la un moment dat, iar gestiunea acestuia reprezintă obiectul de studiu al contabilității.
Patrimoniul unei entități poate fi clasificat în două categorii: activ și pasiv. Activul reprezintă
ansamblul de bunuri și drepturi ale entității, cum ar fi imobilele, autovehiculele, stocurile de
marfă, conturile bancare sau drepturile de autor. Pasivul reprezintă ansamblul de obligații ale
entității, cum ar fi creditele bancare, datoriile față de furnizori sau taxele și impozitele datorate.

Concepte privind obiectul contabilității

A. CONCEPȚIA JURIDICĂ
Prezintă realitatea economică prin prisma raporturilor juridice, a drepturilor şi obligaţiilor
băneşti ale unui titular de patrimoniu şi a bunurilor şi valorilor economice corespunzătoare,
acordând prioritate structurii şi stării patrimoniului şi drepturilor şi obligaţiilor entității.

B. CONCEPȚIA FINANCIARĂ

Obiectul contabilității îl constituie resursele aparţinând investitorilor într-o entitate, resursele

fiind cflasificate în:
a) Resurse financiare aduse de proprietarii entității şi atrase de la terţi;
b) Resurse economice care constituie utilizarea concretă a resurselor financiare (se mai numesc
utilizări).

C. CONCEPȚIA ECONOMICĂ

Obiectul contabilității îl constituie capitalul aparţinând investitorilor într-o entitate,

capitalurile fiind dedublate după:
a) Modul de utilizare, consum, înlocuire rezultând capitalul fix şi circulant;
b) Modul de procurare rezultând capitalul propriu şi strain.

Elementele patrimoniale sunt structurate după două criterii:

• Natura activelor: Exemplu. capital fix de exploatare/în afara exploatării, respectiv
provenienţa pasivelor: Exemplu. capital propriu/strain.
• Lichiditatea activelor: Exemplu. capital fix/circulant, respectiv exigibilitatea
pasivelor: Exemplu. capital străin pe termen lung/pe termen scurt.
Prezentarea elementelor situațiilor financiare

Elementele situațiilor financiare sunt:

– Pe de o parte, de activele şi pasivele patrimoniale care reflectă la un moment dat existenţa
bunurilor şi valorilor economice deţinute de un titular de patrimoniu, precum şi de
drepturile/obligaţiile rezultate din posesia şi folosirea acestora
– Pe de altă parte, de cheltuielile şi veniturile obţinute în urma mişcării activelor şi pasivelor în
cadrul operațiilor derulate între entitate şi terţi
Aceste elemente sunt reflectate în contabilitate pe parcursul exerciţiului financiar şi
raportate, ca şi existenţe la sfârşitul acestei perioade sau ca şi fluxuri ale perioadei, în situațiile
financiare

1. Active patrimoniale
Activele reprezintă resurse controlate de entitate ca rezultat al unor evenimente trecute şi care
vor genera beneficii economice viitoare. Beneficiile pot rezulta din utilizarea activului pentru
realizarea unor active productive (obţinerea de produse care se vând şi se încasează), schimbarea
activului cu un altul care poate fi la rândul său valorificat, utilizarea activului pentru achitarea unei
datorii (rambursarea unui credit bancar), repartizarea către proprietarii entității (plata dividendelor)

Clasificarea activelor se face după două criterii

• Natură şi destinaţie
• Lichiditate

Structură:
A. Active imobilizate:
necorporale, corporale, financiare
B. Active curente:
stocuri, creanţe, investiţii financiare pe termen scurt, disponibilităţi băneşti
C. Active de regularizare:
cheltuieli în avans

2. Pasivele patrimoniale
Pasivele patriminiale reprezintă resurse financiare atrase de la proprietari şi terţi pentru a fi
utilizate în exploatarea entității sau resursele create de entitate din rezultatul perioadei pentru a
acoperi cheltuielile şi riscurile viitoare.

Clasificarea pasivelor se face după două criterii

• Natură şi provenienţă
• Exigibilitate

Structură:
A. Capitaluri proprii:
capital, prime legate de capital, rezerve, rezultatul exerciţiului, rezultatul reportat
B. Provizioane
C. Datorii:
financiare, comerciale, sociale, fiscale, diverse
D. Pasive de regularizare:
venituri în avans, subvenţii pentru investiţii
Alte pasive: pasive rectificative (E)

Metoda contabilității
Metoda contabilității constă în evidența și înregistrarea tuturor operațiunilor financiare și
patrimoniale efectuate de o entitate, astfel încât să se poată obține situațiile financiare și
contabile necesare pentru luarea deciziilor economice. Pentru a putea efectua această evidență și
înregistrare, se folosesc mai multe instrumente și tehnici contabile, cum ar fi jurnalele, registrele
sau balanțele contabile.
În general, metoda contabilității poate fi clasificată în două categorii: metoda
contabilității de angajament și metoda contabilității de trezorerie. Metoda contabilității de
angajament constă în înregistrarea operațiunilor financiare și patrimoniale în momentul în care
acestea sunt angajate, adică în momentul în care sunt încheiate contracte sau facturi. Această
metodă este folosită în general de către companiile mari și mijlocii, care au un volum mare de
tranzacții financiare și patrimoniale.
Metoda contabilității de trezorerie constă în înregistrarea operațiunilor financiare și
patrimoniale în momentul în care acestea sunt efectuate din punct de vedere al încasărilor sau
plăților. Această metodă este mai simplă și este folosită mai mult de către companiile mici sau
microîntreprinderi.

Principiile fundamentale ale contabilității

A. Principiul dublei repartizări

Se bazează pe echilibrul permanent dintre active şi pasive, echilibru denumit “egalitate

bilanţieră” și se referă la patrimoniu privit sub dublu aspect:
a) natura şi destinaţia elementelor de activ (A)
• Concepţia juridico-patrimonială = totalitatea drepturilor de propietate şi de
creanţă (bunuri tangibile şi intangibile, drepturi asupra terţilor)
• Concepţia financiară = resurse economice controlate de entitate, determinate de
investirea resurselor financiare procurate de la proprietari şi de la terţi
• Concepţia economică = capital fix şi circulant investit de proprietari şi terţi
b) provenienţa elementelor de pasiv (P)
• Concepţia juridico-patrimonială = drepturile şi obligaţiile aparţinând titularului de
patrimoniu provenite din posesia şi folosirea activelor
• Concepţia financiară = resurse financiare obţinute de la proprietari şi creditori
• Concepţia economică = capital propriu şi străin gestionat de entitate

B. Principiul dublei înregistrări

Are în vedere nu numai existenţa la un moment dat a patrimoniului ci şi mişcarea, respectiv

transformarea lui (deci elementele de patrimoniu şi de rezultat).
 Echilibrul patrimonial este permanent asigurat datorită principiului dublei înregistrări, care
cere ca orice mişcare care afectează un element patrimonial să fie însoţită de o mişcare inversă şi
de aceeaşi importanţă (valoare) asupra unuia sau mai multor elemente, astfel, ecuaţia A = P = CP
+ D este întotdeauna verificată.
Ecuaţia de echilibru nu se mai stabileşte între totalul elementelor de activ şi de pasiv ci între
elemente individuale ale activelor şi pasivelor şi între elemente de rezultat.

C. Principiul dublei determinări a rezultatului

Are în vedere elementele de rezultat (venituri, cheltuieli, rezultat) între care trebuie să existe o
ecuaţie de echilibru. Rezultatele sunt calculate în funcţie de activităţile desfăşurate în cursul
exerciţiului financiar.
Ecuaţia de echilibru: V – Ch = Rez ex (profit sau pierdere).

Principiile normative ale contabilității

Aplicarea lor este puternic influenţată de normele (standardele) contabile care sunt
rezultatul normalizării contabile supuse influenţelor economice, sociale, politice.
Din multitudinea de criterii de structurare a principiilor, se va alege structura prevăzută
de reglementările contabile româneşti actuale, conform cărora principiile sunt explicite, respectiv
implicite.

a. Continuitatea activității = se presupune că întreprinderea va continua să funcționeze într-un

viitor previzibil și că nu are intenția sau obligația să se lichideze sau să-și diminueze semnificativ
activitatea.
• evaluarea activelor nu va cuprinde valori de lichidare

b. Permanența metodelor = metodele contabile nu pot fi modificate de la un exercițiu la altul

decât dacă sunt cerute de lege, de un organism de normalizare contabilă sau permit o mai corectă
prezentare a întreprinderii în situațiile financiare.
• asigură comparabilitatea situațiilor financiare în timp

c. Prudența = nu se permite supraevaluarea activelor, respectiv subevaluarea datoriilor.

• se consideră doar profiturile recunoscute până la sfârșitul exercițiului financiar.
• se ține seama de datoriile previzibile și pierderile potențiale ale exercițiului încheiat sau
anterior chiar dacă apar între data închiderii exercițiului și cea a întocmirii situațiilor financiare.
• se ține seama de ajustările de valoare datorate deprecierilor, chiar în cazul în care rezultatul
exercițiului este o pierdere.

d. Independența exercițiului = veniturile și cheltuielile sunt contabilizate în momentul

primirii/angajării și nu în cel al plății/incasării.
• contabilitate de angajamente și nu de trezorerie.
• tranzacțiile în curs la sfârșitul exercițiului trebuie atașate perioadei care le privește – conturi de
regularizare.

e. Intangibilitatea: bilanț de deschidere = bilanț de închidere.

f. Necompensarea = dacă nu sunt reglementări legale exprese, activele nu se pot compensa cu
pasivele, respectiv veniturile cu cheltuielile

g. Evaluarea separată a elementelor de activ și de pasiv = se determină separat valoarea fiecărui

element de activ sau de pasiv în vederea stabilirii valorii totale a unui post al situațiilor financiare

h. Pragul de semnificație = sunt detaliate în contabilitate doar acele operații care sunt importante
ca mărime (valoare) și natură

i. Prevalența economicului asupra juridicului = sunt înregistrate în contabilitate și elemente care

nu
aparțin din punct de vedere juridic entității dar servesc exploatării sale perioade lungi de timp

j. Cuantificarea monetară = exprimarea în unități monetare a operațiilor, respectiv determinarea

valorii la care sunt recunoscute elementele patrimoniale și de rezultate în situațiile financiare
• Neajuns: dimensiune restrictivă asupra contabilității: nu sunt reflectate în contabilitate
elementele intangibile care nu pot fi exprimate valoric prin metode directe, care asigură o
evaluare fiabilă: calitatea resursei umane, calitatea mediului înconjurător

h. Costul istoric = înregistrarea elementelor patrimoniale la valoarea existentă în momentul

intrării lor în patrimoniu – se constituie într-o așa-numită bază de evaluare
• Neajuns: aceste valori devin “istorice”, se învechesc în timp și nu mai reflectă la un moment
dat noile prețuri de pe piață; pentru a-l corecta se utilizează amortizările și provizioanele pentru
depreciere, respectiv alte baze de evaluare care reflectă valori de piață sau alte valori curente

i. Patrimoniul închis = delimitatea în spațiu a organizării contabilității, pe titulari de patrimoniu

sau entități
• Operațiile sunt analizate din punctul de vedere al unui singur titular de patrimoniu, independent
de alți titulari
• Entitatea este autonomă, cu un patrimoniu distinct de cel al proprietarilor

Procedeele și instrumentele contabilității

Expunerea procedeelor şi instrumentelor contabilității se va face în ordinea succesiunii logice în

care sunt utilizate în activitatea practică:
1. Documentarea = observarea operațiilor referitoare la patrimoniu şi la rezultate şi
consemnarea lor în documente . Premisă obligatorie pentru înregistrările în contabilitate
2. Evaluarea = exprimarea în unităţi monetare a operațiilor. În contabilitate sunt înregistrate
numai acele operații care pot fi exprimate valoric.
3. Calculaţia = utilizarea unor algoritmi de calcul
4. Gruparea şi ordonarea informaţiilor culese = ordonarea elementelor patrimoniale şi de
rezultate după anumite criterii prin deschiderea câte unui cont (instrument al
procedeului).
În conturi se înscriu în ordine cronologică şi sistematic existenţele şi mişcările fiecărui
element
 5. Centralizarea şi verificarea corectei înregistrări a operațiilor cu ajutorul balanţei de
verificare
Centralizează informaţiile despre elementele patrimoniale şi de rezultate şi verifică respectarea
principiului dublei înregistrări pentru fiecare lună şi exerciţiu financiar.

• Inventarierea = constatarea faptică (pe teren) a existenţei şi stării elementelor

patrimoniale şi compararea cu evidenţele contabile, eventual ajustarea celor din urmă.
Are ca instrument listele de inventariere şi Registrul Inventar unde se consemnează, la
sfârşitul exerciţiului financiar, existenţele scriptice, faptice şi eventualele diferenţe
(cantitativ şi valoric)
• Generalizarea şi sintetizarea informaţiilor se realizează cu ajutorul documentelor
contabile de sinteză (situații financiare).

În concluzie, bazele contabilității reprezintă un aspect fundamental al gestionării eficiente a

resurselor financiare ale unei entități economice. Metoda contabilității în partidă dublă, evaluarea
patrimoniului și a rezultatelor, precum și pragul de semnificație sunt elemente esențiale pentru
asigurarea unei bune gestiuni financiare și a luării deciziilor informate.