BAZELE CONTABILITĂŢII

Prima definiţie dată contabilităţii aparţine italianului Luca Paciolo, în lucrarea de

matematică şi geometrie „Summa di Arithmetica, Geometria, Proportioni et Proportinalita” în care
include „Tractatus de Computis et Scripturis”, care a apărut la Veneţia în 1494. El defineşte
contabilitatea ca un ansamblu de principii şi reguli privind înregistrarea în partidă dublă a averii
unui negustor şi toate afacerile acestuia, în ordinea în are au avut loc. În concepţia sa, partida dublă
este definită prin prisma ecuaţiei de schimb dintre avere = capital, respectiv, ce posed şi cui datorez.
1. OBIECTIVELE ŞI FUNCŢIILE CONTABILITĂŢII
Obiectivele contabilităţii sunt:
- furnizarea de informaţii necesare elaborării planurilor de activitate şi în special a bugetelor
de venituri şi cheltuieli ale entităţilor patrimoniale;
- urmărirea şi controlul valoric al activităţilor, prin înregistrarea cronologică a operaţiilor
economice şi financiare derulate şi prelucrarea informaţiilor privind situaţia patrimoniului, utile atât
conducerii unităţii cât şi utilizatorilor externi (clienţi, furnizori, bănci, organe fiscale, virtuali
investitori etc.);
- asigurarea controlului integrităţii patrimoniului prin înregistrarea existenţelor şi mişcărilor
elementelor patrimoniale pe categorii, gestiuni, etc.;
- furnizarea informaţiilor utilizate în elaborarea documentelor de sinteză contabilă.
Realizarea obiectivelor este asigurată prin funcţiile contabilităţii:
- funcţia de observare şi informare constă în furnizarea de informaţii, într-o formă specifică
de prezentare, privitoare la gospodărirea resurselor economice, producţia obţinută, costurile de
producţie, veniturile realizate, situaţia financiară şi rezultatele obţinute, în scopul fundamentării
deciziilor;
- funcţia de înregistrare şi prelucrare a datelor, care constă în consemnarea sistematică a
tuturor proceselor şi fenomenelor economice exprimabile în etalon valoric;
- funcţia de control gestionar semnifică verificarea modului de păstrare şi utilizare a
mijloacelor materiale şi băneşti, a modului de gospodărire a resurselor, precum şi controlul
respectării disciplinei financiare;
- funcţia juridică sau probantă se referă la utilizarea informaţiilor contabile ca probă în
justiţie, în virtutea verificabilităţii şi exactităţii lor;
- funcţia previzională constă în utilizarea informaţiilor contabile în elaborarea bugetelor, pe
baza tendinţelor desprinse din analiza datelor privind realitatea trecută şi prezentă.
Entităţile patrimoniale se identifică cu societăţile comerciale, societăţile/companiile
naţionale, regiile autonome, institutele naţionale de cercetare-dezvoltare, societăţile cooperatiste,
instituţiile publice, asociaţiile şi celelalte persoane juridice cu şi fără scop patrimonial, precum şi
persoanele fizice care desfăşoară activităţi producătoare de venituri.
Contabilitatea are două forme:
- Contabilitatea financiară sau generală are la bază norme unitare privind organizarea şi
conducerea ei, prevăzute de legislaţie, având caracter obligatoriu pentru toate entităţile
patrimoniale.
- Contabilitatea de gestiune are ca scop principal controlul factorilor de producţie în
vederea obţinerii unor produse, lucrări, servicii de calitate cu costuri raţionale. Ca
urmare, aceasta este obligatorie, însă se organizează de fiecare entitate patrimonială în
funcţie de specificul activităţii ei şi de necesităţile proprii.
2. OBIECTUL CONTABILITĂŢII
Obiectul contabilităţii este constituit de consemnarea, cuantificarea, prelucrarea şi
comunicarea în etalon monetar a informaţiilor referitoare la averea unei entităţi patrimoniale,
inclusiv ansamblul tranzacţiilor care modifică permanent această structură în perioadă de timp.
Pentru definirea obiectului contabilităţii s-au utilizat diferite concepte: avere, resurse
economice, fonduri, capital şi patrimoniu. În prezent se utilizează noţiunea de patrimoniu.

1
 În concepţia economică, patrimoniul reprezintă totalitatea bunurilor economice exprimabile
în bani, ce aparţine unei persoane fizice sau juridice.
În sens contabil, patrimoniul reprezintă totalitatea drepturilor şi obligaţiilor cu valoare
economică, aparţinând unei persoane fizice sau juridice, precum şi bunurile la care se referă.
Patrimoniul se prezintă astfel:
PATRIMONIUL
BUNURI ECONOMICE DREPTURI
OBLIGAŢII
La nivelul obiectului contabilităţii, bunurile economice sunt delimitate prin structura
calitativă de activ, iar drepturile şi obligaţiile, prin cea de pasiv, astfel avem:
ACTIVUL PATRIMONIAL = PASIVUL PATRIMONIAL
Sau
ACTIV = CAPITALURI PROPRII + DATORII
STRUCTURA ACTIVULUI PATRIMONIAL
Un activ reprezintă o resursă controlată de către entitate ca rezultat al unor evenimente
trecute, de la care se aşteaptă să genereze beneficii economice viitoare pentru entitate şi al cărui cost
poate fi evaluat în mod credibil.
Beneficiile economice viitoare reprezintă potenţialul de a contribui, direct sau indirect, la
fluxurile de trezorerie sau de echivalente de trezorerie către entitate.
Contabilitatea din ţara noastră structurează activele în bilanţ în ordinea inversă a lichidităţii:
- activele imobilizate
- activele circulante
- activele de regularizare
A) Activele imobilizate (fixe sau pe termen lung) sunt acele active cu existenţă durabilă în
patrimoniul entităţii
Activele imobilizate sau fixe cuprind:
 Imobilizări necorporale;
 Imobilizări corporale;
 Imobilizări financiare.
Imobilizările necorporale cuprind cheltuieli de constituire, cheltuieli de dezvoltare,
concesiuni, brevete, licenţe, mărci de fabrică, drepturi şi active similare, programe informatice,
fondul comercial.
Imobilizările corporale (fizice sau tangibile) sunt constituite din bunuri cu conţinut
material, de folosinţă îndelungată care formează baza tehnică, de producţie şi comercială a entităţii.
Imobilizările corporale reprezintă active care:
a) sunt deţinute de o entitate pentru a fi utilizate în producţia de bunuri sau prestarea
de servicii, pentru a fi închiriate terţilor sau pentru a fi folosite în scopuri
administrative; şi
b) sunt utilizate pe parcursul unei perioade mai mari de un an
Imobilizările corporale se împart în: terenuri şi amenajări la terenuri; construcţii;
echipamente tehnologice (maşini, utilaje, instalaţii de lucru); aparate şi instalaţii de măsurare,
control, reglare; mijloace de transport; animale (de muncă şi reproducţie) şi plantaţii; mobilier,
aparatură birotică, precum şi alte active corporale.
Imobilizările corporale, cu excepţia terenurilor şi amenajărilor de terenuri, constituiau o
subgrupă distinctă, numită mijloace fixe, însă Reglementările conforme cu directivele europene nu
mai definesc în mod explicit această noţiune.
Activele încadrate în categoria mijloacelor fixe trebuie să aibă valoarea de intrare mai mare
decât limita minimă prevăzută de lege şi anume 2.500 lei (H.G. nr. 276/21.05.2013 privind
stabilirea valorii de intrare a mijloacelor fixe).
Imobilizările financiare sunt sumele investite de entitate pe o perioadă mai mare de un an
în capitalul altor entităţi. Scopul deţinerii unor astfel de valori îl poate constitui obţinerea de venituri

2
financiare sub formă de dividende, dobânzi şi/sau pentru a exercita un anumit control asupra
entităţii emitente.
Imobilizările financiare cuprind acţiunile deţinute la entităţile afiliate, împrumuturile
acordate entităţilor afiliate, interesele de participare, împrumuturile acordate entităţilor de care
compania este legată în virtutea intereselor de participare, alte investiţii deţinute ca imobilizări, alte
împrumuturi acordate.
B) Activele circulante numite şi active curente sunt acele bunuri care participă la procesul
de producţie cu întreaga lor valoare de utilitate în care se consumă şi îşi transmit dintr-o dată
valoarea de utilitate asupra noului produs. Activele circulante intră şi ies din entitate de mai multe
ori sau cel puţin o singură dată în cursul unui exerciţiu financiar. Perioada lor de rotaţie este de
regulă mai mică de un an.
În raport de forma concretă pe care o îmbracă şi de destinaţia pe care o îndeplinesc în cadrul
ciclurilor de exploatare, activele circulante se împart în:
1. stocuri;
2. creanţe;
3. investiţii pe termen scurt
4. disponibilităţi băneşti.
1) Stocurile sunt bunuri materiale care pot îmbrăca forme diferite:
- Materii prime
- Materiale consumabile (materiale auxiliare, combustibili, materiale pentru ambalat, piese
de schimb, seminţe şi materiale de plantat, furaje şi alte materiale consumabile)
- Materiale de natura obiectelor de inventar
- Produse sunt reprezentate de semifabricate, produse finite, produse agricole şi produse
reziduale.
- Active biologice de natura stocurilor
- Mărfuri
- Ambalajele
- Producţia în curs de execuţie
2) Creanţele (valorile în curs de decontare) reprezintă valori economice avansate temporar
de titularul de patrimoniu altor persoane fizice sau juridice şi pentru care urmează să primească un
echivalent valoric. Acest echivalent poate fi reprezentat de o sumă de bani, de o lucrare sau de un
serviciu. Toate persoanele fizice şi juridice care au beneficiat de valorile avansate şi urmează să dea
un echivalent corespunzător sunt denumite debitori.
Principalele categorii de creanţe sunt următoarele:
a) avansuri acordate furnizorilor
b) clienţii
c) creanţe asimilate clienţilor – se referă la efectele comerciale de primit.
d) decontări cu asociaţii/acţionarii privind capitalul
e) alte creanţe
3) Investiţiile pe termen scurt sunt titluri de plasament concretizate în hârtii de valoare,
care au ca scop principal realizarea unui câştig în urma vânzării acestora la un preţ mai mare decât
cel de cumpărare.
Titlurile de plasament se deosebesc de titlurile imobilizate deoarece acestea din urmă sunt
achiziţionate şi păstrate de către entitate în mod durabil, pe când titlurile de plasament sunt
achiziţionate şi păstrate pe termen scurt.
Investiţiile pe termen scurt cuprind: acţiunile emise de către entităţile afiliate sau de către
alte entităţi, obligaţiunile emise de către entitate, obligaţiunile emise de către alte entităţi,
contractele futures, bonurile de tezaur, certificatele de depozit, warantul.
4) Disponibilităţile băneşti se prezintă sub forma de bani, fiind delimitate prin numerarul
din casierie, disponibilul din contul curent, acreditive, carnete de cecuri.
Cu ajutorul acestor mijloace băneşti se efectuează operaţiuni de încasări şi plăţi în numerar
sau prin virament. Disponibilităţile băneşti cuprind:

3
 a) Disponibilităţile băneşti în conturile curente
b) Disponibilităţi băneşti în numerar (casierie)
c) Acreditivele
d) Alte valori de trezorerie
e) Valorile de încasat şi avansurile de trezorerie
C) Activele de regularizare - fac parte din categoria activelor de regularizare:
- Cheltuielile înregistrate în avans
- Decontările din operaţiuni în curs de clarificare - se referă la situaţii, în care pentru
anumite modificări în structura patrimoniului sunt necesare cercetări care să determine cauze şi
responsabilităţi precise. Este cazul amenzilor, locaţiilor, cheltuielilor de judecată etc.
STRUCTURA PASIVULUI PATRIMONIAL
Pasivul reprezintă acea parte a bilanţului prin care este exprimată în etalon valoric
modalitatea de dobândire a bunurilor din activ. Pasivul reprezintă sursele de finanţare a bunurilor
economice.
În structura pasivului patrimonial distingem următoarele poziţii:
- capitaluri proprii;
- provizioane;
- datorii;
- pasive rectificative şi de regularizare.
A) Capitalurile proprii reprezintă interesul rezidual al acţionarilor în activele unei entităţi
după deducerea tuturor datoriilor. Din structura acestora fac parte:
- capitalul social;
- alte elemente de capitaluri proprii;
- prime legate de capital;
- rezervele din reevaluare;
- rezervele;
- rezultatul reportat;
- rezultatul exerciţiului;
B) Provizioanele reprezintă fonduri constituite sau prezervate la închiderea exerciţiului pe
seama cheltuielilor, în cadrul principiului prudenţei. Cazurile cele mai tipice de provizioane sunt
litigiile, amenzile şi penalităţile, despăgubirile, cheltuielile legate de activitatea de service în
perioada de garanţie, impozitele, etc.
C) Datoriile reprezintă fondurile sau capitalurile furnizate de terţi pentru care entitatea
trebuie să acorde o prestaţie sau un echivalent.
Datoriile pot fi grupate astfel: datorii financiare, datorii comerciale, datorii salariale, datorii
sociale, datorii fiscale, datorii faţă de asociaţi/acţionari şi alte datorii.
D) Pasivele rectificative şi de regularizare
Pasivele rectificative cuprind amortizările şi ajustările pentru deprecierea sau pierderea de
valoare.
Pasivele de regularizare sunt reprezentate de veniturile încasate în avans.
VENITURILE, CHELTUIELILE ŞI REZULTATELE – OBIECT DE STUDIU AL
CONTABILITĂŢII
Cheltuielile entităţii reprezintă valorile plătite sau de plătit pentru:
- consumuri de stocuri, lucrări executate şi servicii prestate de care beneficiază
entitatea;
- cheltuieli cu personalul;
- executarea unor obligaţii legale sau contractuale etc.
Cheltuielile constituie diminuări ale beneficiilor economice înregistrate pe parcursul
perioadei contabile, sub formă de ieşiri sau scăderi ale valorii activelor ori creşteri ale datoriilor,
care se concretizează în reduceri ale capitalurilor proprii, altele decât cele rezultate din distribuirea
acestora către acţionari.

4
 Cheltuielile ce constituie obiectul contabilităţii se grupează, pe feluri de cheltuieli, după
natura lor, astfel:
 cheltuieli de exploatare;
 cheltuieli financiare;
 cheltuieli extraordinare;
 cheltuieli cu amortizările, provizioanele şi ajustările pentru depreciere sau pierderea
de valoare;
 cheltuieli cu impozitul pe profit/venit şi alte impozite.
În categoria veniturilor se includ atât sumele sau valorile încasate sau de încasat în nume
propriu din activităţi curente, cât şi câştigurile din orice alte surse.
Activităţile curente sunt orice activităţi desfăşurate de o entitate, ca parte integrantă a
obiectului său de activitate, precum şi activităţile conexe acestora.
Câştigurile reprezintă creşteri ale beneficiilor economice care pot apărea sau nu ca rezultat
din activitatea curentă, dar nu diferă ca natură de veniturile din această activitate.
Veniturile reprezintă creşteri ale beneficiilor economice înregistrate pe parcursul perioadei
contabile sub formă de intrări sau creşteri ale activelor ori reduceri ale datoriilor, care se
concretizează în creşteri ale capitalurilor proprii, altele decât cele rezultate din contribuţii ale
acţionarilor.
Contabilitatea veniturilor se ţine pe feluri de venituri, după natura lor, astfel:
a) venituri din exploatare;
b) venituri financiare;
c) venituri extraordinare.
Cheltuielile şi veniturile nefăcând parte componentă din situaţia reprezentării patrimoniului,
se înregistrează direct în contabilitate în cursul exerciţiului la funcţia contabilă de activ pentru
cheltuieli şi pasiv pentru venituri. La sfârşitul fiecărui exerciţiu, valoarea cheltuielilor şi veniturilor
este preluată în vederea determinării rezultatului exerciţiului, de contul de rezultate.
Rezultatul exerciţiului se determină distinct pentru activitatea de exploatare, pentru
activitatea financiară şi pentru activitatea extraordinară.
3. METODA CONTABILITĂŢII
Ca orice disciplină ştiinţifică constituită, contabilitatea dispune de o metodă proprie de
cercetare. Metoda contabilităţii este constituită dintr-un sistem logic de convenţii, principii,
procedee şi instrumente folosite pentru realizarea obiectului ei de activitate.
Totodată metoda contabilităţii reprezintă abordarea obiectului contabilităţii, pe baza unui
ansamblu de principii, mijloace şi procedee, susceptibile să ofere o imagine fidelă a poziţiei
financiare şi performanţei entităţii patrimoniale.
Conţinutul metodei contabilităţii este dată de dubla reprezentare a stării şi mişcării
patrimoniului entităţilor, prin active şi pasive. Dubla înregistrare presupune raporturi de echilibru
între venituri, cheltuieli şi rezultate.
În scopul realizării obiectului contabilităţii, procedeele care sunt folosite pentru furnizarea
de informaţii cu privire la fenomenele şi procesele economice care au loc în cadrul entităţilor
patrimoniale, se împart în:
 procedee comune tuturor ştiinţelor;
 procedee specifice metodei contabilităţii;
 procedee comune metodei contabilităţii şi altor discipline economice;
a) Procedeele comune tuturor ştiinţelor folosite şi de metoda contabilităţii sunt: observaţia,
clasificarea, comparaţia, raţionamentul, analiza, sinteza.
b) Procedeele specifice folosite de metoda contabilităţii pentru studierea şi cercetarea
obiectului său sunt: bilanţul, contul şi balanţa de verificare.
c) Procedeele comune metodei contabilităţii şi altor discipline economice sunt:
documentarea, evaluarea, calculaţia şi inventarierea.
Realizarea contabilităţii unei entităţi trebuie să respecte anumite principii şi reguli contabile:
 principiul independenţei exerciţiului presupune că se vor lua în considerare toate

5
veniturile şi cheltuielile corespunzătoare exerciţiului financiar pentru care se face raportarea, fără a
se ţine seama de data încasării sumelor sau a efectuării plăţilor.
 principiul prudenţei presupune că evaluarea trebuie făcută pe o bază prudentă, şi în
special:
a) poate fi inclus numai profitul realizat la data bilanţului;
b) trebuie să se ţină cont de toate datoriile apărute în cursul exerciţiului financiar curent
sau al unui exerciţiu precedent, chiar dacă acestea devin evidente numai între data bilanţului şi data
întocmirii acestuia;
c) trebuie să se ţină cont de toate datoriile previzibile şi pierderile potenţiale apărute în
cursul exerciţiului financiar curent sau al unui exerciţiu financiar precedent, chiar dacă acestea
devin evidente numai între data încheierii exerciţiului şi data întocmirii bilanţului;
d) trebuie să se ţină cont de toate ajustările de valoare, indiferent dacă rezultatul
exerciţiului financiar este pierdere sau profit.
În consecinţă, minusurile constatate între valoarea de inventar (mai mică) şi valoarea de
intrare sunt contabilizate prin amortizare, în caz de depreciere ireversibilă, sau prin constituire de
ajustări pentru depreciere sau pierderea de valoare, dacă deprecierea este reversibilă.
În cazul în care valoare de inventar este mai mare decât valoarea de intrare, plusvaloarea nu
se contabilizează.
 principiul necompensării interzice orice compensare între elementele de activ şi de
datorii sau între elementele de venituri şi cheltuieli.
 principiul permanenţei metodelor presupune continuitatea aplicării aceloraşi reguli şi
norme privind evaluarea, înregistrarea în contabilitate şi prezentarea elementelor de activ şi de
pasiv, precum şi a rezultatelor, asigurând comparabilitatea în timp a informaţiilor contabile.
 principiul continuităţii activităţii presupune că persoana juridică îşi continuă în mod
normal funcţionarea, fără a intra în stare de lichidare sau reducere semnificativă a activităţii.
În cazul în care situaţiile financiare anuale nu sunt întocmite pe baza principiului
continuităţii, această informaţie trebuie prezentată împreună cu explicaţii privind modul de
întocmire a acestora şi motivele care au stat la baza deciziei conform căreia persoana juridică nu îşi
mai poate continua activitatea.
 principiul intangibilităţii bilanţului de deschidere susţine că bilanţul de închidere al
unui exerciţiu trebuie să corespundă cu cel de deschidere al unui nou exerciţiu financiar. Excepţie
când se modifică planul de conturi şi are loc o regrupare a posturilor din bilanţ.
 principiul evaluării separate a elementelor de activ şi de datorii, la stabilirea valorii
totale corespunzătoare unei poziţii din bilanţ se va determina separat valoarea aferentă fiecărui
element individual de activ sau de datorii;
 principiul prevalenţei economicului asupra juridicului, presupune că informaţiile din
situaţiile financiare trebuie să reflecte realitatea economică a evenimentelor şi tranzacţiilor, nu
numai forma lor juridică;
 principiul pragului de semnificaţie, evidenţiază că un element care are o valoare
semnificativă trebuie prezentat distinct în cadrul situaţiilor financiare. Elementele cu valori
nesemnificative care au aceeaşi natură sau funcţii similare trebuie însumate, nefiind necesară
prezentarea lor separată.
4. BILANŢUL CONTABIL
Una din principalele funcţii ale contabilităţii este principiul dublei reprezentări care îşi are
originea în 1494 când a apărut sub forma principiului “scriptura dopica”. De la aceea dată pe
măsura evoluţiei sociale, principiul s-a îmbogăţit sub forma denumirii de dublă reprezentare a
elementelor patrimoniale.
Respectarea acestui principiu are loc cu ajutorul instrumentului contabil, respectiv a
bilanţului. Termenul de bilanţ derivă din cuvintele latineşti „bi” şi „lanx”, respectiv cântar cu două
talere şi presupune reflectarea patrimoniului în cadrul principiului dublei reprezentări.
Forma de principiu a bilanţului se prezintă mai jos:

6
 ACTIV PASIV
VALORIFICARE SURSE DE FINANŢARE
LICHIDITATE EXIGIBILITATE
Bunurile economice cu funcţia de valorificare, lichiditate constituie ACTIVUL, iar sursele
de finanţare şi exigibilitatea lor PASIVUL bilanţului. În bilanţ este prezentat rezultatul sub formă de
profit sau pierdere, profitul se trece în pasivul bilanţului, pierderea se trece în activul bilanţului.
Modificări bilanţiere
Operaţiile economice şi financiare care au loc în legătură cu elementele patrimoniale, strică
echilibrul static dintre bunurile economice şi sursele lor de finanţare reflectate cu ajutorul bilanţului.
Asemenea operaţii economice şi financiare produc continuu modificări în volumul şi
structura elementelor patrimoniale ale entităţii, modificând mărimea posturilor de bilanţ
corespunzătoare elementelor respective. Indiferent cum se numesc elementele patrimoniale,
modificările se prezintă sub formă de creşteri sau micşorări, dar se menţine în permanenţă egalitatea
bilanţieră TOTAL ACTIV = TOTAL PASIV.
Modificări bilanţiere de volum:
a) Creşterea simultană cu aceeaşi mărime a unui element de activ şi a unui element de
pasiv, A + x = P + x.
b) Micşorarea simultană cu aceeaşi mărime a unui element de activ şi a unui element de
pasiv, A - x = P - x.
Modificări bilanţiere de structură:
a) Creşterea unui element de activ, concomitent cu micşorarea cu aceeaşi mărime a unui alt
element de activ A + x - x = P.
b) Creşterea unui element de pasiv, concomitent cu micşorarea cu aceeaşi mărime a unui
alt element de pasiv, A = P + x - x.
5. CONTUL ŞI DUBLA ÎNREGISTRARE
Contul este un procedeu specific al metodei contabilităţii care reflectă existenţa şi mişcarea
fiecărui element patrimonial, ca efect al modificărilor produse de operaţiile economice ce au loc
într-o perioadă de gestiune (exerciţiu financiar).
Următoarele elemente definesc structura contului ca model de evidenţă şi calcul: titlul sau
denumirea contului, debitul şi creditul, rulajul contului, totalul sumelor, soldul contului şi explicaţia
contului.
Regulile de funcţionare a conturilor
Prima regulă de funcţionare a conturilor: conturile de activ încep să funcţioneze prin a se
debita şi se debitează cu existenţele iniţiale de activ, iar conturile de pasiv încep să funcţioneze prin
a se credita şi se creditează cu existenţele iniţiale de pasiv.
Cea de a doua regulă de funcţionare a conturilor şi anume: conturile de activ se debitează cu
creşterile elementelor de activ, iar conturile de pasiv se creditează cu creşterile elementelor de
pasiv.
Cea de a treia regulă de funcţionare a conturilor, care se va enunţa astfel: conturile de activ
se creditează cu micşorările elementelor de activ, iar conturile de pasiv se debitează cu micşorările
elementelor de pasiv.
Cea de a patra regulă de funcţionare a conturilor: conturile de activ au sold final debitor, sau
nu prezintă sold (sunt soldate), iar conturile de pasiv au sold final creditor sau nu prezintă sold (sunt
soldate).
Dacă se grupează prin separarea regulilor de funcţionare menţionate pentru conturile de
activ şi pasiv, rezultă două reguli: regula de funcţionare a conturilor de activ şi regula de
funcţionare a conturilor de pasiv, astfel:
Conturile de activ încep să funcţioneze prin a se debita şi se debitează cu existentul iniţial şi
creşterile (majorările, intrările) de activ şi se creditează cu micşorările (diminuările, ieşirile) de
activ, şi în final prezintă sold debitor sau nu prezintă sold.

7
 Conturile de pasiv încep să funcţioneze prin creditare şi se creditează cu existentul iniţial şi
creşterile (majorările) de pasiv, se debitează cu micşorările (diminuările) de pasiv, iar în final au
sold creditor sau nu prezintă sold.
După soldul pe care îl prezintă la un moment dat, conturile sunt de două feluri:
monofuncţionale şi bifuncţionale.
Dubla înregistrare constă în înregistrarea concomitentă şi cu aceeaşi sumă a unei operaţii
economice sau financiare în două conturi, şi anume în debitul unui cont şi în creditul celuilalt cont.
Legătura reciprocă dintre debitul unui cont şi creditul altui cont stabilită cu ocazia
înregistrării operaţiilor economice şi financiare în contabilitatea curentă pe baza dublei înregistrări
poartă denumirea de corespondenţa conturilor, iar conturile între care se stabileşte o astfel de
legătură se numesc conturi corespondente.
Analiza contabilă constă în cercetarea, pe bază de documente, a fiecărei operaţii economice
sau financiare în parte, prin descompunerea ei în elementele componente, în scopul stabilirii
conturilor corespondente şi a părţii acestora - debit sau credit - în care urmează să se înregistreze
operaţia respectivă, concomitent şi cu aceeaşi sumă.
Etapele analizei contabile
Efectuarea analizei contabile a operaţiilor economice sau financiare în vederea înregistrării
lor în conturi parcurge în general următoarele etape:
a) stabilirea naturii şi, respectiv, a conţinutului operaţiei economice sau financiare supuse
analizei, adică ce se înţelege prin operaţia în cauză, la ce se referă ea (încasare, plată, aprovizionare
cu materii prime, consum de materii prime, obţinerea de produse finite, livrarea de produse finite
etc.);
b) determinarea modificărilor pe care le produce operaţia economică sau financiară în bilanţ,
respectiv a elementelor de activ şi de pasiv care se modifică, a sensului modificărilor în cauză
(creşteri sau micşorări de activ sau de pasiv la posturile modificate) şi a conţinutului economic al
acestora (cresc disponibilităţile băneşti ale unităţii la bancă, se micşorează numerarul din casieria
unităţii, scade valoarea stocului de materiale existent în depozitul unităţii, scad datoriile unităţii faţă
de furnizori etc.);
c) stabilirea, pe baza elementelor din bilanţ modificate, a conturilor corespondente în care
urmează să se înregistreze operaţia economică sau financiară analizată;
d) aplicarea regulilor de funcţionare a conturilor în vederea stabilirii părţii conturilor
corespondente - debit sau credit - în care urmează să se înregistreze operaţia analizată, adică a
formulei contabile.
Formula contabilă este modalitatea de prezentare grafică a fiecărei operaţii economice sau
financiare în conturile corespondente, pe baza dublei înregistrări, sub formă de egalitate valorică.
În formula contabilă, contul care se debitează se aşează în partea stângă a semnului
egalităţii, ca urmare a faptului că debitul apare în partea stângă a unui cont, iar contul care se
creditează se aşează în partea dreaptă a semnului egalităţii, întrucât creditul reprezintă partea
dreaptă a contului.
Prin adăugarea la elementele formulei contabile a explicaţiei descriptive a operaţiei în cauză,
adică a datei efectuării ei şi a documentului justificativ care o atestă, se ajunge la noţiunea de articol
contabil.
Înregistrarea operaţiilor economice şi financiare consemnate în documente în ordinea
producerii lor, în funcţie de data la care au avut loc, sub formă de articole contabile, poartă
denumirea de înregistrare în ordine cronologică. Această înregistrare se efectuează, în activitatea
practică, cu ajutorul documentului de contabilitate denumit Registrul Jurnal, după ce pe
documentele primare, în munca de prelucrare şi verificare a lor, au fost trecute conturile
corespondente în care urmează a se înregistra în contabilitatea curentă operaţia economică sau
financiară consemnată în ele.
Înscrierea pe documentele primare a conturilor corespondente, sub formă de formulă
contabilă, în care urmează să se înregistreze operaţia economică sau financiară respectivă în
contabilitatea curentă, poartă denumirea de contare.

8
 După înregistrarea operaţiilor economice şi financiare în ordine cronologică, periodic, pe
baza Registrului-Jurnal, acestea se grupează pe conturi distincte după natura operaţiilor respective,
indiferent de data la care au avut loc şi se înregistrează în ordine sistematică cu ajutorul
documentului de contabilitate denumit registrul Cartea mare.

6. BALANŢA DE VERIFICARE
Balanţa de verificare este un procedeu specific metodei contabilităţii care asigură
respectarea în contabilitate a echilibrului permanent impus de dubla înregistrare a operaţiilor
economice, oferind prin aceasta garanţia exactităţii înregistrărilor efectuate în conturi, precum şi a
întocmirii unor bilanţuri reale şi complete.
Pentru verificarea înregistrării corecte în contabilitate a operaţiunilor efectuate se întocmeşte
balanţa de verificare, cel puţin la încheierea exerciţiului financiar, la termenele de întocmire a
situaţiilor financiare, a raportărilor contabile, precum şi la finele perioadei pentru care entitatea
trebuie să întocmească declaraţia privind impozitul pe profit/venit, potrivit legii.
Pentru întocmirea unei balanţe de verificare se procedează astfel:
- se trec operaţiile din jurnale în cartea-mare până la data când urmează să se întocmească
balanţa de verificare;
- se totalizează sumele în debitul şi creditul fiecărui cont deschis în cartea-mare şi se
stabileşte soldul acestora;
- se trec datele din conturile deschise în cartea-mare (solduri iniţiale, rulaje, solduri totale,
solduri finale) în formularul de balanţă de verificare;
- se adună coloanele balanţei de verificare, iar totalurile stabilite în cadrul fiecărei perechi
de coloane (debitoare-creditoare) trebuie să fie egale între ele. De asemenea, totalul
rulajelor stabilite în cadrul balanţei de verificare trebuie să fie egal cu totalul rulajelor
din registrul-jurnal.

7. EVALUAREA ÎN CONTABILITATE
Ca procedeu al metodei contabilităţii, evaluarea reprezintă cuantificarea şi măsurarea, în
expresie bănească, a mărimii elementelor patrimoniale: active, pasive, cheltuieli, venituri şi
rezultate financiare, precum şi a operaţiilor economice şi financiare.
Formele de evaluare în contabilitate sunt:
1. Evaluarea la data intrării în entitate
La data intrării în entitate, bunurile se evaluează şi se înregistrează în contabilitate la
valoarea de intrare, care se stabileşte astfel:
a) la cost de achiziţie - pentru bunurile procurate cu titlu oneros;
b) la cost de producţie - pentru bunurile produse în entitate;
c) la valoarea de aport, stabilită în urma evaluării - pentru bunurile reprezentând aport la
capitalul social;
d) la valoarea justă - pentru bunurile obţinute cu titlu gratuit.
2. Evaluarea la ieşire sau la a doua înregistrare
Această evaluare se efectuează în principiu la valoarea contabilă de intrare. Dacă bunuri
similare de natura stocurilor sau a titlurilor de valoare au valori contabile diferite şi nu există
posibilitatea identificării valorii contabile de intrare, evaluarea se face la costul mediu ponderat de
intrare (CMP), preţul primului lot intrat (FIFO) în ordinea cronologică a epuizării loturilor,
preţul ultimului lot intrat (LIFO) în ordinea invers cronologică a epuizării loturilor.
3. Evaluarea cu ocazia inventarierii
Evaluarea elementelor de activ şi de pasiv cu ocazia inventarierii se face potrivit prezentelor
reglementări şi normelor emise în acest sens de Ministerul Finanţelor Publice.
Aceasta se efectuează cu ocazia inventarierii patrimoniului la închiderea exerciţiului
financiar. Constituie obiect al inventarierii şi evaluării numai activele şi datoriile.
Evaluarea se bazează în principiu pe valoarea actuală la 31.XII.N., fiind denumită valoare
de inventar.

9
 4. Evaluarea la încheierea exerciţiului financiar
Evaluarea la încheierea exerciţiului financiar a elementelor patrimoniale constituie o acţiune
complexă. Aceasta se efectuează cu prilejul închiderii conturilor la finele exerciţiului, în vederea
întocmirii situaţiilor financiare anuale.
Regulile de evaluare la bilanţ indică evaluarea elementelor patrimoniale la valoarea de
intrare în patrimoniu, respectiv la valoarea contabilă, pusă de acord cu rezultatele inventarierii.

8. DOCUMENTELE CONTABILE
Datele şi informaţiile proprii circuitului economic al patrimoniului sunt consemnate în
cadrul documentelor contabile. Prin şi pe baza acestor documente se formalizează în scris şi se
organizează material procesele de culegere, prelucrare, stocare şi transmitere a datelor.
Formularele folosite ca documente contabile pot fi tipizate şi netipizate
Operaţiile economice şi financiare se consemnează în momentul efectuării lor în
documentele justificative. Aşa cum prevede Legea Contabilităţii, „orice operaţie patrimonială se
consemnează în momentul efectuării ei într-un act înscris care sta la baza înregistrărilor în
contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ". Pe această cale se asigură datele
de intrare în sistemul informaţional contabil şi se fundamentează înregistrarea proprie contului.
Verificarea documentelor justificative constă în:
- verificarea formei documentului justificativ
- verificarea aritmetică a documentului justificativ
- verificarea de fond, care constă în:
o verificarea realităţii
o verificarea necesităţii
o verificarea oportunităţii
o verificarea legalităţii operaţiei
Datele consemnate în documentele justificative sunt înregistrate şi grupate în ordine
cronologică în registrele contabile. Principalele registre ce se folosesc sunt: registrul-jurnal,
registrul-inventar şi registrul cartea-mare.
Registrul-jurnal este un document contabil obligatoriu, folosit pentru înregistrarea
operaţiilor economico-financiare în ordinea efectuării lor în timp.
Registrul Cartea mare este un registru contabil obligatoriu în care se înregistrează lunar şi
sistematic, prin regruparea conturilor, mişcarea şi existenţa tuturor elementelor de activ şi de pasiv,
la un moment dat.
Registrul-inventar este un document contabil obligatoriu în care se înregistrează toate
elementele de activ şi de pasiv, grupate în funcţie de natura lor, inventariate de unitate, potrivit legii.

9. INVENTARIEREA
Inventarierea este un ansamblu de operaţiuni prin care se constată existenţa elementelor de
activ şi de pasiv, cantitativ şi valoric sau numai valoric în patrimoniul unităţii la data la care se
efectuează. Scopul principal al inventarierii este stabilirea situaţiei reale a patrimoniului.
Situaţiile în care se efectuează inventarierea:
Entităţile (regiile autonome, societăţile comerciale, instituţiile publice, unităţile cooperatiste,
asociaţiile şi celelalte persoane juridice, persoanele fizice care au calitatea de comerciant) au
obligaţia să efectueze inventarierea generală a patrimoniului:
a) la începutul activităţii, când are ca scop principal stabilirea şi evaluarea elementelor
patrimoniale ce constituie aportul la capitalul social
b) cel puţin o dată pe an, de regulă la sfârşitul anului, pe parcursul funcţionării entităţii
patrimoniale
c) în cazul fuzionării, divizării sau încetării activităţii
d) la cererea organelor de control, cu prilejul efectuării controlului sau a altor organe
prevăzute de lege

10
 e) ori de câte ori sunt indicii că există lipsuri sau plusuri în gestiune care nu pot fi stabilite
cert decât prin inventariere
f) ori de câte ori intervine o predare-primire de gestiune
g) cu prilejul reorganizării gestiunilor
h) ca urmare a calamităţilor naturale sau a unor cazuri de forţă majoră
i) alte cazuri prevăzute de lege
Clasificarea inventarierilor
a) După momentul în care se efectuează, avem:
- inventarieri periodice;
- inventarieri anuale.
b) După gradul de cuprindere a elementelor patrimoniale se deosebesc:
- inventarieri generale;
- inventarieri parţiale.
c) După modalitatea de efectuare, inventarierile sunt:
- totale
- prin sondaj.
d) În funcţie de condiţiile în care se desfăşoară, inventarierile sunt: ordinare şi extraordinare.
Ca lucrare contabilă deosebit de importantă pentru stabilirea realităţii situaţiei patrimoniale,
inventarierea se efectuează în mai multe etape, aceste sunt:
- pregătirea inventarierii,
- efectuarea inventarierii,
- stabilirea şi regularizarea rezultatului inventarierii.

10. CALCULAŢIA COSTURILOR

Calculaţia costurilor, ca procedeu al metodei contabilităţii, reprezintă un ansamblu de
operaţii matematice, corelate între ele, prin care se evaluează, se măsoară şi se cuantifică, în
expresie monetară, cheltuielile, în scopul determinării costurilor bunurilor, lucrărilor, serviciilor,
activităţilor sau altor obiecte de calculaţie. Tot în cadrul calculaţiei costurilor, prin compararea
preţurilor de vânzare cu costurile de producţie, se determină rezultatele (profitul sau pierderea), pe
fiecare produs sau serviciu în parte.
Prin costuri înţelegem expresia bănească a consumaţiunilor productive efectuate în scopul
obţinerii unui produs, executării unei lucrări, prestării unui serviciu la un moment dat, consumaţiuni
care îmbracă forma cheltuielilor de producţie.
Clasificarea costurilor:
a) după legătura cu purtătorul de costuri:
- costuri directe
- costuri indirecte
b) după variaţia lor în raport cu volumul producţiei:
- costuri variabile
- costuri fixe
Pentru calculul costurilor bunurilor, lucrărilor, serviciilor şi al costurilor perioadei,
cheltuielile înregistrate în contabilitatea financiară după natura lor se grupează în contabilitatea de
gestiune astfel:
a) cheltuieli directe;
b) cheltuieli indirecte;
c) cheltuieli de desfacere;
d) cheltuieli generale de administraţie.
Metoda de calculaţie a costurilor reprezintă un mod de cercetare şi cunoaştere a mediului
extern, sistemului de impozitare şi taxe, consumurilor specifice, tarifelor şi preţurilor unitare care
influenţează costurile de aducere a bunurilor economice în starea de a fi vândute consumatorilor,
procedeelor şi mecanismelor interne relevante în acest domeniu, cu scopul de a transforma aceste
realităţi şi de a obţine un cost competitiv.

11
 Contabilitatea de gestiune şi calculaţia costurilor se poate organiza după mai multe metode,
acest lucru fiind lăsat la latitudinea fiecărei entităţi, în funcţie de o serie de factori.
Astfel, potrivit legislaţiei în vigoare din ţara noastră, calculaţia costurilor de producţie se
poate efectua după metoda globală, metoda pe comenzi, metoda pe faze, metoda costurilor standard
sau normate, metoda direct-costing sau a costurilor variabile sau alte metode adoptate de entitatea
patrimonială. În literatura de specialitate sunt prevăzute şi alte metode de calculaţie a costurilor, şi
anume: metoda pe locuri (cente) de cheltuieli; metoda tarif-oră-maşină (THM); metoda Georges
Perrin (GP); metoda PERT-cost şi metoda ABC. Fiecare dintre metodele de calculaţie enumerate îşi
are particularităţile ei, elementele sale specifice.

CONTABILITATE FINANCIARĂ

1. CONTABILITATEA CAPITALURILOR
Contabilitatea capitalurilor proprii
Capitalul este o categorie economică ce exprimă sursa de provenienţă a mijloacelor
economice care dau expresia activului bilanţier. El include totalitatea surselor de finanţare stabile
care prin asociere cu ceilalţi factori de producţie (natura şi munca) participă la realizarea de noi
bunuri economice sau prestarea de servicii, în scopul obţinerii de profit.
Categoria economică de capital cuprinde:
• capitalurile proprii;
• patrimoniul public;
• capitalurile împrumutate şi datoriile asimilate, pe termen mediu şi lung.
Capitalurile proprii reprezintă dreptul acţionarilor asupra activelor unei entităţi, după
deducerea tuturor datoriilor.
Capitalurile proprii cuprind: capitalul social, primele de capital, rezervele din reevaluare,
rezervele, rezultatul reportat şi rezultatul exerciţiului financiar.
Capitalul social este o componentă a capitalurilor proprii care exprimă valoarea totală a
aporturilor subscrise de acţionari sau asociaţi la constituirea societăţii comerciale.
Capitalul social = Nr. de acţiuni (părţi sociale) x Valoarea nominală a unei acţiuni (părţi sociale)
La constituirea societăţilor pe acţiuni trebuie vărsat cel puţin 30% din capitalul subscris.
Restul de capital se va vărsa în termen de 12 luni de la înmatriculare pentru aportul în numerar şi 24
luni pentru aportul în natură.
În cazul societăţilor cu răspundere limitată, capitalul social subscris se varsă, de regulă,
integral înainte de începerea formalităţilor de constituire.
Astfel, în cazul societăţilor în nume colectiv şi în comandită simplă capitalul subscris se
varsă integral la data prevăzută prin contractul de societate şi statut.
Majorarea capitalului social se poate face prin:
a) emisiunea de noi acţiuni sau prin majorarea valorii nominale a acţiunilor existente în
schimbul unor aporturi în numerar şi/sau în natură;
b) încorporarea unor elemente care aparţin capitalurilor proprii, cum ar fi: rezervele, cu
excepţia rezervelor legale, precum şi a profitului sau a primelor de emisiune,
c) conversia unor datorii ale societăţii în acţiuni sau părţi sociale, care se face numai cu
acordul creditorului, care devine acţionar sau asociat.
Capitalul social poate fi redus prin:
a) micşorarea numărului de acţiuni sau părţi sociale;
b) reducerea valorii nominale a acţiunilor sau a părţilor sociale;
c) dobândirea propriilor acţiuni, urmată de anularea lor.
Primele de capital reprezintă suplimentul de aport neîncorporat în capitalul social. În
funcţie de modul de constituire, acestea se grupează astfel:

12
 a) Primele de emisiune se determină prin diferenţa dintre valoarea de emisiune (de vânzare)
a noilor acţiuni sau părţi sociale (mai mare) şi valoarea nominală a acestora (mai mică). Primele de
emisiune au o dublă funcţie:
1) să acopere cheltuielile de emisiune a acţiunilor;
2) să egalizeze drepturile acţionarilor noi cu cele ale vechilor acţionari, prin compensarea
diferenţei dintre valoarea nominală si valoarea contabilă a vechilor acţiuni.
b) Primele de fuziune/divizare se calculează ca diferenţă între valoarea bunurilor primite
prin fuziune/divizare şi suma cu care a crescut capitalul social.
c) Primele de aport corespund diferenţei dintre valoarea bunurilor aportate şi valoarea
nominală a acţiunilor sau părţilor sociale atribuite în schimbul contribuţiei. Prima de aport are
aceeaşi funcţie ca şi prima de emisiune.
d) Primele de conversie se stabilesc cu ocazia conversiei datoriilor în acţiuni.
Rezervele din reevaluare reprezintă plusurile sau minusurile de valoare rezultate din
reevaluarea activelor, de regulă, a imobilizărilor corporale.
Rezervele din reevaluare se calculează ca diferenţă între valoarea justă şi cea contabilă netă.
- Valoarea contabilă netă a unui activ reprezintă valoarea contabilă diminuată cu
amortizarea şi ajustările pentru depreciere aferente activului respectiv.
- Valoarea justă este valoarea actuală, determinată, de regulă, de către profesionişti calificaţi
în evaluare, membri ai unui organism profesional în domeniu, recunoscut naţional şi internaţional.
Rezervele reprezintă, în principal, profituri capitalizate în mod durabil de către entitate.
Rezervele se mai pot constitui şi din alte surse, cum ar fi primele de capital si rezervele din
reevaluare.
Contabilitatea rezervelor se ţine pe categorii de rezerve şi anume:
a) Rezervele legale se constituie anual în procent de cel puţin 5% din profitul brut al
societăţii comerciale, până ce vor atinge minim o cincime din capitalul social.
Rezervele legale sunt deductibile în limita cotei de 5% din profitul contabil, înainte de
calcularea impozitului pe profit, profit din care se scad veniturile neimpozabile şi se adaugă
cheltuielile aferente acestor venituri, până la nivelul de 20% din capitalul subscris şi vărsat.
b) Rezervele statutare se constituie din profitul net şi se utilizează pentru acoperirea
pierderilor, finanţarea investiţiilor sau pentru majorarea capitalului social, conform clauzelor
prevăzute în actul de constituire al societăţii.
c) Alte rezerve (rezerve libere sau facultative) se pot constitui din profitul net pe baza
hotărârii adunării generale a asociaţilor, precum şi din alte surse, având ca destinaţii finanţarea
investiţiilor, acoperirea pierderilor, distribuirea de dividende în exerciţiile financiare încheiate cu
pierderi, creşterea capitalului social etc.
Rezultatul reportat
Repartizarea profiturilor sau acoperirea pierderilor trebuie supusă aprobării adunării
generale a acţionarilor sau asociaţilor. În practică, pot să apară cazuri când adunarea generală nu a
repartizat parţial sau integral profitul sau nu s-a hotărât asupra modului de acoperire a pierderilor,
aceste sume rămânând în aşteptare. Ele formează rezultatul reportat, a cărui contabilitate se ţine cu
ajutorul contului 117 „Rezultatul reportat". Acest cont poate avea la un moment dat:
• fie sold creditor, reprezentând profiturile (beneficiile) reportate din exerciţiile financiare
precedente;
• fie sold debitor, reprezentând pierderile reportate din exerciţiile financiare precedente.
Rezultatul exerciţiului
Din punct de vedere contabil, rezultatul exerciţiului reprezintă diferenţa dintre veniturile şi
cheltuielile unui exerciţiu, putând fi favorabilă (profit) sau nefavorabilă (pierdere).
Planul de conturi general în vigoare a instituit, pentru contabilizarea rezultatelor economico-
financiare curente ale exerciţiului, conturile: 121 şi 129.
Contul 121 „Profit şi pierdere" care la sfârşitul exerciţiului financiar poate prezenta:
a) sold creditor, în ipoteza în care veniturile exerciţiului sunt mai mari decât
cheltuielile;

13
 b) sold debitor, în ipoteza în care veniturile exerciţiului sunt mai mici decât
cheltuielile.
Profitul net realizat într-un exerciţiu financiar (N) se repartizează potrivit reglementărilor
legale şi/sau statutare, iar în lipsa acestora, potrivit hotărârii Adunării generale a asociaţilor sau
acţionarilor, întrunită în şedinţă ordinară pentru aprobarea bilanţului, în cel mult trei luni de la
încheierea exerciţiului financiar.
Întrucât în bilanţul supus aprobării Adunării generale profitul trebuie să figureze, potrivit
normelor contabile în vigoare, ca post bilanţier distinct în structura capitalurilor proprii, s-a impus
instituirea unui cont de repartizare a profitului care să corecteze în bilanţ profitul repartizat pe
destinaţiile supuse aprobării Adunării generale. Acest cont este 129 „Repartizarea profitului".
Câştigurile sau pierderile legate de emiterea, răscumpărarea, vânzarea, cedarea cu
titlu gratuit sau anularea instrumentelor de capitaluri proprii
Câştigurile sau pierderile legate de emiterea, răscumpărarea, vânzarea, cedarea cu titlu
gratuit sau anularea instrumentelor de capitaluri proprii ale entităţii (acţiuni, părţi sociale) nu vor fi
recunoscute în contul de profit şi pierdere. Contravaloarea primită sau plătită în urma unor astfel de
operaţiuni este recunoscută direct în capitalurile proprii şi se prezintă distinct în bilanţ, respectiv
Situaţia modificărilor capitalului propriu, astfel:
- câştigurile sunt reflectate în contul 141 «Câştiguri legate de vânzarea sau anularea
instrumentelor de capitaluri proprii»;
- pierderile sunt reflectate în contul 149 «Pierderi legate de emiterea, răscumpărarea,
vânzarea, cedarea cu titlu gratuit sau anularea instrumentelor de capitaluri proprii».
Câştigurile legate de instrumentele de capitaluri proprii se determină ca diferenţă între preţul
de vânzare al instrumentelor de capitaluri proprii şi valoarea lor de răscumpărare, respectiv între
valoarea nominală a instrumentelor anulate şi valoarea lor de răscumpărare.
Pierderile legate de instrumentele de capitaluri proprii se determină ca diferenţă între
valoarea de răscumpărare a instrumentelor de capitaluri proprii şi preţul lor de vânzare, respectiv
între valoarea de răscumpărare a instrumentelor anulate şi valoarea lor nominală.
Analiza şi funcţionarea conturilor de capitaluri proprii
Din punctul de vedere al funcţiei contabile, conturile din această subgrupă au funcţie
contabilă de pasiv. Se creditează la constituirea capitalurilor proprii prin aportul în natură sau/şi în
bani al proprietarilor ca investitori, prin capitalizarea propriilor rezultate, prin subvenţii de la buget
şi din alte surse, prin autofinanţare pe seama cheltuielilor, prin operaţiile interne de transformare a
unor structuri de capitaluri proprii în alte structuri şi prin transformarea obligaţiunilor în acţiuni.
Se debitează cu micşorarea capitalurilor proprii, prin rambursarea capitalului social către
asociaţi, prin acoperirea pierderilor din capitalurile proprii, prin transformarea subvenţiilor în
venituri cu ocazia amortizării sau realizării activelor subvenţionate şi prin operaţiile interne de
transformare a unor capitaluri în alte structuri.
Soldul conturilor este creditor şi evidenţiază capitalurile proprii delimitate ca surse per-
manente sau cu durata mai mare de un an pentru finanţarea activelor.
Contabilitatea provizioanelor
Un provizion este o datorie cu exigibilitate sau valoare incertă.
Un provizion va fi recunoscut numai în momentul în care sunt îndeplinite cumulativ
următoarele condiţii:
- o entitate are o obligaţie curentă generată de un eveniment anterior;
- este probabil ca o ieşire de resurse să fie necesară pentru a onora obligaţia respectivă; şi
- poate fi realizată o estimare credibilă a valorii obligaţiei.
Dacă aceste condiţii nu sunt îndeplinite, nu va fi recunoscut un provizion.
Provizioanele se constituie pentru elemente cum sunt:
a) Provizioane pentru litigii
b) Provizioane pentru garanţii acordate clienţilor
c) Provizioane pentru restructurare
d) Provizioane pentru pensii şi obligaţii similare

14
 e) Provizioane pentru impozite
f) Provizioana pentru terminarea contractului de muncă
g) Alte provizioane
Analiza şi funcţionarea conturilor de provizioane
Prin funcţia contabilă sunt conturi de pasiv. Se creditează cu provizioanele constituite pe
seama cheltuielilor, se debitează cu reluarea provizioanelor la finele fiecărui exerciţiu când
provizionul trebuie diminuat sau anulat, respectiv devine total sau parţial fără obiect sau când are
loc realizarea riscului sau cheltuiala devine exigibilă. Diminuarea sau anularea provizioanelor se
face prin creditul conturilor de venituri. Totodată, cheltuielile şi pierderile ocazionate în raport de
natura lor se înregistrează în conturile corespunzătoare de cheltuieli. Soldul creditor reprezintă
provizioanele constituite ca sursă de finanţare cu caracter permanent sau mai mare de un an.
Contabilitatea împrumuturilor şi datoriilor asimilate
Împrumuturile şi datoriile asimilate, cu termene de rambursare mai mari de un an, sunt
încadrate în categoria capitalurilor permanente sub denumirea de capitaluri împrumutate, deoarece
ele au menirea de a finanţa activitatea unităţilor patrimoniale cu caracter de relativă permanenţă.
Contabilitatea împrumuturilor şi datoriilor asimilate acestora se ţine pe următoarele
categorii: împrumuturi din emisiuni de obligaţiuni şi prime de rambursare a acestora, credite
bancare pe termen lung şi mediu, sumele datorate entităţilor afiliate şi entităţilor de care compania
este legată prin interese de participare, alte împrumuturi şi datorii asimilate, precum şi dobânzile
aferente acestora.
Potrivit Legii nr. 31/1990, cu modificările ulterioare, societăţile pe acţiuni pot emite
obligaţiuni la purtător sau nominative, pentru o sumă care să nu depăşească trei pătrimi din capitalul
vărsat şi existent, conform celui din urmă bilanţ contabil aprobat.
Obligaţiunea este un titlu de valoare, de obicei pe termen lung, care reflectă o sumă de bani
împrumutată de o persoană juridică de la publicul investitor. Acesta are dreptul de a încasa de la
emitent dobânzile aferente sumei date cu împrumut.
Obligaţiunile pot fi nominative sau la purtător. Valoarea nominală a unei obligaţiuni nu
poate fi mai mică de 2,50 lei. Obligaţiunile din aceeaşi emisiune trebuie să fie de o valoare egală şi
acordă posesorilor lor drepturi egale. Obligaţiunile pot fi emise în formă materială, pe suport hârtie,
sau în formă dematerializată, prin înscriere în cont.
Creditele sunt sume împrumutate de către bănci persoanelor fizice si juridice şi care trebuie
rambursate (restituite) la un anumit termen numit scadenţă. Creditele bancare sunt purtătoare de
dobânzi.
Multe entităţi sunt legate între ele prin relaţii de capital, respectiv o entitate deţine acţiuni
sau părţi sociale ale altor entităţi.
Societatea care a cumpărat titlurile poate acorda societăţii care le-a emis ajutoare financiare
sub formă de împrumuturi în condiţii avantajoase, preferenţiale. Pentru societatea care acordă
împrumutul, aceste sume reprezintă creanţe imobilizate şi se contabilizează ca imobilizări
financiare. Pentru societatea care beneficiază de împrumut, aceste sume reprezintă datorii ce privesc
imobilizările financiare.
În structura altor împrumuturi şi datorii asimilate intră depozitele şi garanţiile băneşti
primite, datoriile privind concesiunile, brevetele, licenţele şi alte drepturi similare preluate în
patrimoniu de către unitatea patrimonială primitoare, potrivii contractelor încheiate în astfel de
scopuri.
Analiza şi funcţionarea conturilor de împrumuturi şi datorii asimilate
Datoriile şi împrumuturile fiind elemente de pasiv, conturile asociate au funcţie contabilă de
pasiv. Se creditează cu datoriile şi împrumuturile create faţă de terţi şi se debitează la decontarea
datoriilor şi împrumuturilor. Soldul creditor reprezintă datoriile şi împrumuturile în curs de
decontare.

15
 2. CONTABILITATEA IMOBILIZĂRILOR
Activele imobilizate sunt active generatoare de beneficii şi deţinute pe o perioadă mai mare
de un an. Beneficiile economice viitoare reprezintă potenţialul de a contribui, direct sau indirect, la
fluxul de trezorerie sau de echivalente de trezorerie către entitate. Potenţialul poate fi unul
productiv, fiind parte a activităţilor de exploatare ale entităţii.
Contabilitatea imobilizărilor necorporale
Un activ necorporal este un activ identificabil, nemonetar, fără suport material şi deţinut
pentru utilizare în procesul de producţie sau furnizare de bunuri sau servicii, pentru a fi închiriat
terţilor sau pentru scopuri administrative.
În categoria imobilizărilor necorporale se cuprind:
- Cheltuielile de constituire sunt cheltuielile ocazionate de înfiinţarea sau dezvoltarea
unei entităţi (taxe şi alte cheltuieli de înscriere şi înmatriculare, cheltuieli privind
emisiunea şi vânzarea de acţiuni şi obligaţiuni, precum şi alte cheltuieli de această
natură, legate de înfiinţarea şi extinderea activităţii entităţii). Aceste cheltuieli pot fi
imobilizate sub forma cheltuielilor de constituire şi se amortizează în cadrul unei
perioade de maximum cinci ani.
- Cheltuielile de dezvoltare sunt generate de aplicarea rezultatelor cercetării sau a altor
cunoştinţe, în scopul realizării de produse sau servicii noi sau îmbunătăţite
substanţial, înaintea stabilirii producţiei de serie sau utilizării.
- Concesiunile, brevetele, licenţele, mărcile comerciale, drepturile şi activele similare
- Active necorporale de explorare şi evaluare a resurselor minerale
- Fondul comercial se recunoaşte, de regulă, la consolidare şi reprezintă diferenţa
dintre costul de achiziţie şi valoarea justă la data tranzacţiei, a părţii din activele nete
achiziţionate de către o entitate.
- Alte imobilizări necorporale se cuprind în această categorie de imobilizări:
programele informatice (deşi se prezintă sub formă de bunuri materiale ca suporţi
tehnici) create de unitate sau cumpărate de la terţi, fie pentru nevoi proprii, fie pentru
comercializare, precum şi alte imobilizări necorporale.
Contabilitatea imobilizărilor corporale
Un activ trebuie recunoscut ca activ corporal dacă se estimează că va genera beneficii
economice pentru persoana juridică şi costul activului poate fi evaluat în mod credibil.
Încadrarea unui activ în categoria imobilizărilor corporale presupune îndeplinirea
următoarelor condiţii:
a) sunt deţinute de o entitate pentru a fi utilizate în producţia de bunuri sau prestarea de
servicii, pentru a fi închiriate terţilor sau pentru a fi folosite în scopuri administrative; şi
b) sunt utilizate pe parcursul unei perioade mai mari de un an.
Conform H.G. nr. 276/21.05.2013 (M.O. nr. 313/30.05.2013), în prezent, valoarea minimă
pentru a fi încadrat în categoria mijloacelor fixe a unui activ este de 2.500 RON.
Structural, imobilizările corporale cuprind:
- terenuri şi amenajări de terenuri,
- construcţii,
- instalaţii tehnice şi mijloace de transport,
- mobilier, aparatură birotică, echipamente de protecţie a valorilor umane şi materiale
şi alte active corporale,
- investiţii imobiliare
- active corporale de explorare şi evaluare a resurselor minerale
- active biologice productive
- avansuri şi imobilizări corporale în curs de execuţie.
Contabilitatea imobilizărilor în curs de execuţie
Desfăşurarea activităţii investiţionale de către un agent economic conduce la situaţii, în care,
la sfârşitul unei perioade de gestiune, aceasta nu este finalizată. Pentru aceste cazuri s-au rezervat

16
conturi specifice care să evidenţieze valorile materiale şi băneşti încorporate în lucrările de investiţii
neterminate.
Investiţiile neterminate se regăsesc sub forma imobilizărilor corporale sau investiţiilor
imobiliare, iar cheltuielile efectuate sunt evidenţiate distinct pe cele două categorii.
Astfel:
- imobilizările corporale în curs de execuţie se referă la investiţiile neterminate realizate în
regie proprie sau în antrepriză care se evaluează la costul de producţie, respectiv la costul de
achiziţie, ca preţ de deviz al investiţiei. Imobilizările corporale în curs de execuţie se trec în
categoria imobilizărilor finalizate după recepţia, darea în folosinţă sau punerea în funcţiune a
acestora, după caz.
Contabilitatea imobilizărilor financiare
Entităţile patrimoniale posesoare a unui capital excedentar pot să-l utilizeze în activitatea
financiară prin plasarea lui în capitalul altei firme aflate în dificultate sau care are nevoie de resurse
de finanţare suplimentare pentru dezvoltarea activităţii. Scopul care determină decizia de participare
a unei societăţi la finanţarea activităţii investiţionale sau de exploatare a alteia, poate fi:
- cel al venitului obţinut din plasamentul capitalului (dividend sau
dobândă);
- unele avantaje din cooperare;
- exercitarea unui control ori a unei influenţe semnificative asupra
societăţii finanţate (debitoare).
Imobilizările financiare cuprind:
o acţiunile deţinute la entităţile afiliate,
o acţiunile deţinute la entităţile asociate,
o acţiunile deţinute la entităţile controlate în comun,
o alte titluri imobilizate,
o certificate verzi amânate,
o creanţe imobilizate.
Toate imobilizările financiare sunt generatoare de venituri financiare.
Analiza şi funcţionarea conturilor de imobilizări
Conturile de imobilizări au o funcţie contabilă de activ. În debitul acestor conturi se
înregistrează cheltuielile „activate", în cazul imobilizărilor necorporale, intrările de bunuri imobile
prin achiziţie, construcţie sau producţie proprie şi aport în natură, în cazul imobilizărilor corporale,
valoarea titlurilor financiare achiziţionate sau investite în capitalul altor întreprinderi, depozitele de
disponibil pe termen lung şi cauţiunile vărsate, respectiv creanţele imobilizate, în cazul
imobilizărilor financiare. În creditul conturilor se reflectă cheltuielile amortizate integral, în cazul
unor imobilizări necorporale, ieşirile de imobilizări prin scoatere din funcţiune (lichidare sau
casare) sau cedare (cesionare-vânzare) în cazul celorlalte imobilizări. Soldul debitor evidenţiază
valoarea contabilă de intrare a activelor imobilizate aflate în inventarul entităţii patrimoniale.
Amortizarea imobilizărilor corporale şi necorporale
Trecerea treptată pe cheltuieli a costului imobilizărilor corporale şi necorporale pe parcursul
perioadei lor de utilizare se numeşte amortizare.
Reglementările contabile acceptă, ca regimuri (metode) de amortizare, următoarele:
a) amortizarea liniară;
b) amortizarea degresivă;
c) amortizarea accelerată.
Codul fiscal stabileşte următoarele reguli de amortizare:
a) în cazul construcţiilor, se aplică metoda de amortizare liniară;
b) în cazul echipamentelor tehnologice, respectiv al maşinilor, uneltelor şi instalaţiilor,
precum şi pentru computere şi echipamente periferice ale acestora, contribuabilul poate
opta pentru metoda amortizării liniare, degresivă sau accelerată;
c) în cazul oricărei alte imobilizări amortizabile, contribuabilul poate opta pentru metoda
de amortizare liniară sau degresivă.

17
 Metoda de amortizare liniară
Amortizarea liniară se realizează prin includerea în cheltuielile de exploatare a unor sume
fixe, stabilite proporţional cu duratele de utilizare ale mijloacelor fixe. Cota anuală de amortizare
liniară se calculează prin divizarea numărului 100 la durata normală de utilizare.
Exemplu
Un utilaj achiziţionat şi pus în funcţiune la 30 decembrie 2010, are o valoare de intrare de
70.000 lei, amortizabil pe durata de 8 ani.
Cota de amortizare liniară = 100:8 = 12,5%
Amortizarea anuală = 70.000 x 12,5% = 8.750 lei
Metoda de amortizare degresivă
Amortizarea degresivă presupune o accelerare a amortizării în primii ani de la punerea în
funcţiune a mijlocului fix.
În cazul metodei de amortizare degresive, amortizarea se calculează prin multiplicarea cotei
de amortizare liniară cu unul dintre coeficienţii următori:
- 1,5 – dacă durata normată de utilizare a mijlocului fix amortizabil este cuprinsă între 2 şi 5 ani;
- 2 – dacă durata normată de utilizare a mijlocului fix amortizabil este între 6 şi 10 ani;
- 2,5 – dacă durata normată de utilizare a mijlocului fix amortizabil este mai mare de 10 ani.
Regimul de amortizare degresivă se poate aplica în două variante:
a) Amortizarea degresivă fără influenţa uzurii morale
În primul an de funcţionare, amortizarea se calculează aplicând cota de amortizare degresivă
la valoarea contabilă a mijlocului fix. Amortizarea anuală pentru anii următori se calculează prin
aplicarea cotelor de amortizare degresive la valoarea contabilă netă rămasă până în anul în care
amortizarea este egală sau mai mică cu/decât amortizarea anuală calculată prin raportul dintre
valoarea rămasă şi numărul de ani de utilizare rămaşi. Începând cu anul respectiv şi până la
expirarea duratei de utilizare, se trece la amortizarea liniară, prin calcularea amortizării anuale,
raportând valoarea rămasă la numărul de ani de funcţionare rămaşi.
Exemplu
1) O societate comercială achiziţionează şi pune în funcţiune la 30 decembrie 2012 un utilaj cu
preţul de 12.000 lei, TVA 19%, care se amortizează degresiv fără influenţa uzurii morale (AD1) pe
o perioadă de 5 ani.
Cota liniară anuală = 100 : 5 = 20%
Cota degresivă anuală = 20% x 1,5 = 0,3
De Amor- Valoarea rămasă de Valoarea rămasă/
Ani Cota
amortizat tizarea amortizat nr. de ani rămaşi
12.000 = 2.400
2013 12.000 0,3 3.600 8.400 5
8.400 = 2.100
2014 8.400 0,3 2.520 5.880 4
5.880 = 1.960
2015 5.880 - 1.960 3.920 3
2016 3.920 - 1.960 1.960
2017 1.960 - 1.960 0

b) Amortizarea degresivă cu influenţa uzurii morale

Această variantă permite amortizarea valorii contabile a mijloacelor fixe într-o perioadă mai
mică decât durata normală de utilizare, diferenţa reprezentând influenţa uzurii morale.
Metoda de amortizare accelerată
Aplicarea acestei metode constă în includerea, în primul an de funcţionare, în cheltuielile de
exploatare, a unei sume ce nu poate depăşi 50% din valoarea de intrare a mijlocului fix respectiv.
Pentru anii următori de funcţionare, amortizarea se calculează prin raportarea valorii rămase de
amortizat la durata normată de funcţionare rămasă a acestuia.
Exemplu

18
 O societate comercială achiziţionează şi pune în funcţiune la 23 decembrie 2010 un utilaj cu
preţul de 72.000 lei, TVA 19%, care se amortizează prin metoda accelerată pe o perioadă de 4 ani.
Valoarea rămasă de
Ani De amortizat Cota Amortizarea
amortizat
2011 72.000 50% 36.000 36.000
2012 36.000 - 12.000 24.000
2013 24.000 - 12.000 12.000
2014 12.000 - 12.000 0

Contabilitatea ajustărilor pentru deprecierea şi pierderea de valoare a imobilizărilor

Entităţile au obligaţia, ca în cazul constatării unor deprecieri a activelor lor, acestea să fie
evidenţiate prin constituirea de ajustări pentru depreciere, astfel încât să se reflecte realitatea
existentă în situaţiile financiare anuale, indiferent de situaţia economică a entităţii respective sau
tratamentul fiscal al acestora.
În conformitate cu O.M.F.P. nr. 1802/2014 este obligatorie constituirea de ajustări pentru
depreciere sau pierdere de valoare pentru fiecare activ imobilizat a cărui valoare s-a diminuat,
indiferent de durata de utilizare a acelei imobilizări. Valoarea care trebuie înscrisă în situaţiile
financiare va fi determinată corespunzător, iar ajustările astfel constituite se vor prezenta separat în
notele explicative.
Din punct de vedere fiscal cheltuielile cu ajustările pentru depreciere sau pierderea de
valoare a imobilizărilor sunt nedeductibile, iar veniturile din diminuarea sau anularea acestora sunt
neimpozabile.
Conturile de ajustări după funcţia contabilă sunt conturi de pasiv, care se creditează cu
sumele reprezentând constituirea sau suplimentarea ajustărilor pentru deprecierea imobilizărilor şi
se debitează cu sumele reprezentând diminuarea sau anularea ajustărilor pentru deprecierea
imobilizărilor. Soldul contului reprezintă valoarea ajustărilor aferente imobilizărilor.

3. CONTABILITATEA STOCURILOR
Stocurile sunt active circulante:
a) deţinute pentru a fi vândute pe parcursul desfăşurării normale a activităţii;
b) în curs de producţie în vederea vânzării în procesul desfăşurării normale a activităţii;
c) sub formă de materii prime, materiale şi alte consumabile care urmează să fie folosite
în procesul de producţie sau pentru prestarea de servicii.
În cadrul stocurilor se cuprind:
a) mărfurile, şi anume bunurile pe care entitatea le cumpără în vederea revânzării sau
produsele predate spre vânzare magazinelor proprii;
b) materiile prime, care participă direct la fabricarea produselor şi se regăsesc în
produsul finit integral sau parţial, fie în starea lor iniţială, fie transformată;
c) materialele consumabile (materiale auxiliare, combustibili, materiale pentru ambalat,
piese de schimb, seminţe şi materiale de plantat, furaje şi alte materiale
consumabile), care participă sau ajută la procesul de fabricaţie sau de exploatare fără
a se regăsi, de regulă, în produsul finit;
d) materialele de natura obiectelor de inventar;
e) produsele, şi anume:
- semifabricatele, prin care se înţelege produsele al căror proces
tehnologic a fost terminat într-o secţie (fază de fabricaţie) şi care trec în
continuare în procesul tehnologic al altei secţii (faze de fabricaţie) sau se
livrează terţilor;
- produsele finite, adică produsele care au parcurs în întregime
fazele procesului de fabricaţie şi nu mai au nevoie de prelucrări ulterioare în

19
 cadrul entităţii, putând fi depozitate în vederea livrării sau expediate direct
clienţilor;
- produsele reziduale - rebuturile, materialele recuperabile şi
deşeurile;
- produsele agricole.
f) Active biologice de natura stocurilor, respectiv animalele născute şi cele tinere de
orice fel (viţei, miei, purcei, mânji şi altele) crescute şi folosite pentru reproducţie,
animalele şi păsările la îngrăşat pentru a fi valorificate, coloniile de albine, precum şi
animalele pentru producţie - lână, lapte şi blană;
g) ambalajele, care includ ambalajele refolosibile, achiziţionate sau fabricate, destinate
produselor vândute şi care în mod temporar pot fi păstrate de terţi, cu obligaţia
restituirii în condiţiile prevăzute în contracte;
h) producţia în curs de execuţie, reprezentând producţia care nu a trecut prin toate
fazele (stadiile) de prelucrare, prevăzute în procesul tehnologic, precum şi produsele
nesupuse probelor şi recepţiei tehnice sau necompletate în întregime. În cadrul
producţiei în curs de execuţie se cuprind, de asemenea, lucrările şi serviciile, precum
şi studiile în curs de execuţie sau neterminate.
În cadrul stocurilor se includ şi bunurile aflate în custodie, pentru prelucrare sau în
consignaţie la terţi, care se înregistrează distinct în contabilitate pe categorii de stocuri.
Metode de organizare a contabilităţii sintetice şi analitice a stocurilor şi producţiei în
curs de execuţie
a) metoda (sistemul) inventarului permanent;
b) metoda (sistemul) inventarului intermitent.
a) Metoda (sistemul) inventarului permanent
Atunci când inventarul se realizează permanent, fiecare intrare şi ieşire de bunuri se
înregistrează valoric în conturile de stocuri specifice.
Această înregistrare se face la nivelul contului sintetic, cantităţile evaluându-se la costul de
achiziţie sau costul de producţie şi mai rar, la preţul pieţei (situaţii excepţionale).
Utilizarea acestei metode de inventar permite cunoaşterea în permanenţă a cantităţilor şi
valorilor existente în stoc.
În cazul folosirii inventarului permanent, contabilitatea analitică a stocurilor şi producţiei în
curs se poate organiza în funcţie de specificul activităţii şi de necesităţile proprii de informare a
echipei manageriale, după una din următoarele metode:
- metoda operativ-contabilă;
- metoda cantitativ-valorică;
- metoda global-valorică.
1. Metoda operativ-contabilă
Constă în ţinerea, în cadrul fiecărei gestiuni, a evidenţei cantitative a bunurilor, pe feluri, cu
ajutorul fişelor de magazie. În contabilitate, această metodă constă în ţinerea evidenţei valorice pe
conturi de materiale, desfăşurate valoric pe gestiuni, iar în cadrul gestiunilor, pe grupe sau subgrupe
de materiale, după caz.
Controlul exactităţii înregistrărilor din evidenţa gestiunilor şi din contabilitate se asigură
prin evaluarea stocurilor cantitative, transcrise din fişele de magazie în registrul stocurilor.
2. Metoda cantitativ-valorică
Metoda cantitativ-valorică pentru materii prime, materiale consumabile, materiale de natura
obiectelor de inventar în depozit, semifabricate, produse finite, produse reziduale, mărfuri, animale
şi ambalaje constă în ţinerea evidenţei cantitative pe feluri de stocuri în cadrul fiecărei gestiuni, iar
în contabilitate - a celei cantitativ-valorice. Conturile sintetice care reflectă stocurile de valori
materiale se desfăşoară în analitic pe gestiuni. Verificarea exactităţii înregistrărilor din evidenţa de
la locurile de depozitare şi din contabilitate se efectuează prin punctajul periodic dintre cantităţile
operate în fişele de magazie şi cele din fişele de cont analitic din contabilitate.

20
 3. Metoda global-valorică
Metoda global-valorică se aplică pentru evidenţa mărfurilor şi ambalajelor aflate în unităţile
de desfacere cu amănuntul (magazine, restaurante, bufete etc.), folosindu-se formularul comun
„Fişa de cont pentru operaţiuni diverse” (cod 14-6-22) şi raportul de gestiune, după caz.
Potrivit acestei metode, contabilitatea analitică a mărfurilor şi ambalajelor se ţine global-
valoric, atât la gestiune, cât şi în contabilitate, iar verificarea concordanţei înregistrărilor din
evidenţa gestiunii şi din contabilitate se efectuează numai valoric, la perioade stabilite de unitate.
Raportul de gestiune se completează pe baza documentelor de intrare şi de ieşire a
mărfurilor şi ambalajelor şi de depunere a numerarului din vânzare, iar în fişele valorice (ţinute pe
gestiuni în cadrul conturilor de mărfuri şi ambalaje din contabilitate) înregistrările se fac pe baza
aceloraşi documente.
b) Metoda (sistemul) inventarului intermitent
Metoda inventarului intermitent constă în inventarierea la sfârşitul perioadei de gestiune a
diferitelor stocuri, iar existenţele cantitative, constatate faptic, sunt evaluate printr-un calcul
extracontabil.
Concepţia de bază a metodei inventarului intermitent este cea potrivit căreia bunurile
materiale nu sunt aprovizionate în scopul stocării, ci al consumului, astfel încât, în momentul
aprovizionării lor, bunurile intrate în patrimoniu nu se reflectă în conturile de stocuri, ci direct în
conturile specifice de cheltuieli (cu materiile prime, materialele consumabile etc.).
Stocurile apar evidenţiate în contabilitate, doar la sfârşitul fiecărei perioade de gestiune când
se stabilesc pe baza inventarierii şi a datelor oferite de contabilitatea internă de gestiune.
Analiza şi funcţionarea conturilor de stocuri şi producţie în curs de execuţie
Conturile de stocuri şi producţie în curs de execuţie au funcţia contabilă de activ.
În cazul inventarului permanent:
Se debitează cu valoarea stocurilor intrate în gestiunea entităţii patrimoniale prin
achiziţionare de la furnizori, aportate în natură de către asociaţi, realizate din producţie proprie şi
din alte surse. Se creditează cu valoarea stocurilor ieşite din gestiunea entităţii patrimoniale prin
consum, vânzare şi alte destinaţii. Soldul conturilor este debitor şi reprezintă valoarea contabilă de
intrare a bunurilor şi serviciilor în stoc.
În cazul inventarului intermitent:
Stocurile existente la începutul lunii, precum şi intrările în cursul perioadei de stocuri se
înregistrează direct în debitul conturilor de cheltuieli aferente stocurilor respective.
Conturile de stocuri se debitează numai la sfârşitul lunii cu valoarea, la preţ de înregistrare a
stocurilor, existente în stoc, stabilită pe baza inventarului, prin creditul conturilor de cheltuieli cu
stocurile respective.
Reducerile comerciale şi financiare
În practică apar situaţii în care furnizorul acordă la valoarea rezultată din aplicarea preţului
negociat anumite reduceri care influenţează atât vânzările, cât şi cumpărările, în funcţie de poziţia
pe care o are unitatea de vânzător, respectiv cumpărător.
Reducerile practicate de vânzător sunt de două tipuri:
1) reduceri cu caracter comercial;
2) reduceri cu caracter financiar.
1) În categoria reducerilor cu caracter comercial se cuprind:
a) rabaturile – se primesc pentru defecte de calitate şi se practică asupra preţului de
vânzare;
b) remizele – se primesc în cazul vânzărilor superioare volumului convenit sau dacă
cumpărătorul are un statut preferenţial;
c) risturnele – sunt reduceri de preţ calculate asupra ansamblului tranzacţiilor efectuate cu
acelaşi terţ, în decursul unei perioade determinate.
2) Reducerile financiare apar sub forma „sconturilor de decontare” şi constau în reduceri
acordate clienţilor care îşi achită mărfurile achiziţionate înaintea termenului de exigibilitate a
datoriei.

21
 Scontul de decontare se calculează prin aplicarea unei cote procentuale asupra valorii
facturii la preţul curent sau asupra valorii comerciale nete, dacă au fost acordate reduceri
comerciale.
Toate aceste reduceri de preţ trebuie să fie convenite între părţi şi prevăzute în contact ca şi
clauze contractuale.
Metodologia de calcul a reducerilor:
- reducerile comerciale premerg reducerile financiare;
- reducerile se aplică asupra netului anterior;
- se operează întâi rabaturile, apoi remizele;
- în baza de calcul a TVA nu se includ reducerile comerciale şi financiare, indiferent
dacă acestea sunt acordate la facturarea bunurilor sau ulterior.
Contabilitatea ajustărilor pentru deprecierea stocurilor şi producţiei în curs de
execuţie
Ajustările pentru deprecierea stocurilor au drept scop acoperirea riscurilor generate de
scăderea conjuncturală a valorii acestora. Ajustările pentru deprecierea stocurilor se constituie la
nivelul diferenţelor dintre valoarea actuală (mai mică) a stocurilor stabilită la inventariere şi
valoarea contabilă (mai mare).
Conturile de ajustări pentru deprecierea stocurilor şi producţiei în curs de execuţie au funcţie
contabilă de pasiv. Se creditează cu valoarea ajustărilor pentru deprecierea stocurilor şi a producţiei
în curs de execuţie, constituite sau suplimentate potrivit legii, pe feluri de ajustări, pe seama
cheltuielilor de exploatare şi se debitează cu sumele ce privesc diminuarea sau anularea ajustărilor
pentru deprecierea stocurilor şi producţiei în curs de execuţie, pe seama veniturilor din exploatare.
Soldul conturilor este creditor şi reprezintă valoarea ajustărilor constituite.

4. CONTABILITATEA DECONTĂRILOR CU TERŢII

Entităţile îşi desfăşoară activitatea în contextul unui sistem complex de relaţii de decontare
cu furnizorii, cu clienţii, cu angajaţii, cu organismele de asigurare şi protecţie socială, cu bugetul
statului şi alte organisme publice, cu grupul de asociaţi şi cu subunităţile, precum şi cu alte persoane
fizice şi juridice, care în contabilitate poartă denumirea de terţi.
Aceste relaţii comerciale curente generează, în contabilitate, apariţia datoriilor pentru
beneficiar şi a creanţelor pentru furnizor sau prestator, ambele situaţii având termene de decontare,
de regulă, sub un an.
Evaluarea datoriilor şi creanţelor se face în momentul apariţiei lor la valoarea nominală
consemnată în documente, adică a sumelor datorate, respectiv a sumelor de încasat sau de decontat.
Datoriile şi creanţele exprimate în valută se înregistrează în contabilitate în lei la cursul de
schimb existent la data efectuării operaţiilor care le-au generat.
Diferenţele de curs valutar ce apar între data plăţii datoriilor respectiv încasării creanţelor în
valută şi data la care au fost înregistrate iniţial sunt recunoscute ca venituri financiare (la datorii -
cursul valutar scade, la creanţe cursul valutar creşte) respectiv cheltuieli financiare (la datorii cursul
valutar creşte, la creanţe cursul valutar scade) în perioada în care apar.
La finele fiecărei luni, creanţele şi datoriile în valută se evaluează la cursul de schimb al
pieţei valutare, comunicat de Banca Naţională a României din ultima zi bancară a lunii în cauză.
Diferenţele de curs înregistrate se recunosc în contabilitate la venituri sau cheltuieli din diferenţe
de curs valutar, după caz.

Contabilitatea decontărilor cu furnizorii şi clienţii

Pentru a-şi putea desfăşura activitatea, orice entitate efectuează în mod curent tranzacţii de
cumpărări şi vânzări de bunuri şi servicii. Derularea acestor operaţii economice presupune existenţa
a doi agenţi economici: unul numit furnizor, pentru care operaţia reprezintă o vânzare de bunuri sau
servicii, iar celălalt numit client, pentru care operaţia reprezintă o cumpărare de bunuri sau servicii.
În funcţie de momentul decontării vânzărilor - cumpărărilor de bunuri sau servicii pot fi
întâlnite două cazuri:

22
 - vânzarea - cumpărarea cu decontarea imediată;
- vânzarea - cumpărarea care se efectuează pe credit comercial.
În funcţie de natura creditelor şi de documentele ce stau la baza înregistrării lor distingem:
- creditul comercial clasic care presupune existenţa unui interval de timp până la
decontarea facturii, moment în care se utilizează instrumentele clasice (ordin de plată, cec,
chitanţă);
- creditul comercial cambial care are la bază existenţa unui efect comercial (bilet la ordin
sau cambie) prin care se amâna plata unei datorii, stipulându-se în el, printre altele, suma de plată,
scadenţa şi banca la care se va face decontarea.
Analiza şi funcţionarea conturilor de creanţe şi datorii privind clienţii şi furnizorii
Conturile de creanţe au funcţie contabilă de activ. În debitul lor se înregistrează creanţele
asupra clienţilor privind bunurile vândute, efectele comerciale primite, avansurile şi aconturile
acordate. Se creditează la decontarea creanţelor prin încasare sau anulare. Soldul conturilor este
debitor şi reprezintă creanţele entităţii patrimoniale asupra clienţilor.
Conturile de datorii privind furnizorii au funcţia contabilă de pasiv. Se creditează cu
datoriile create faţă de furnizori şi se debitează la decontarea datoriilor. Soldul conturilor este
creditor şi reprezintă datoriile în curs de decontare.

Contabilitatea decontărilor cu personalul şi a operaţiilor asimilate

Sunt considerate venituri din salarii toate veniturile în bani şi/sau în natură obţinute de o
persoană fizică ce desfăşoară o activitate în baza unui contract individual de muncă sau a unui statut
special prevăzut de lege, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor ori de
forma sub care ele se acordă, inclusiv indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă.
În vederea impunerii, sunt asimilate salariilor:
a) indemnizaţiile din activităţi desfăşurate ca urmare a unei funcţii de demnitate publică,
stabilite potrivit legii;
b) indemnizaţii din activităţi desfăşurate ca urmare a unei funcţii alese în cadrul persoanelor
juridice fără scop patrimonial;
c) drepturile de soldă lunară, indemnizaţiile, primele, premiile, sporurile şi alte drepturi ale
personalului militar, acordate potrivit legii;
d) indemnizaţia lunară brută, precum şi suma din profitul net, cuvenite administratorilor la
companii/societăţi naţionale, societăţi comerciale la care statul sau o autoritate a administraţiei
publice locale este acţionar majoritar, precum şi la regiile autonome;
d1) remuneraţia obţinută de directori în baza unui contract de mandat conform prevederilor
legii societăţilor comerciale;
d2) remuneraţia primită de preşedintele asociaţiei de proprietari sau de alte persoane, în baza
contractului de mandat, potrivit legii privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de
proprietari;
e) sumele primite de membrii fondatori ai societăţilor comerciale constituite prin subscripţie
publică;
f) sumele primite de reprezentanţii în adunarea generală a acţionarilor, în consiliul de
administraţie, membrii directoratului şi ai consiliului de supraveghere, precum şi în comisia de
cenzori;
g) sumele primite de reprezentanţii în organisme tripartite, potrivit legii;
h) indemnizaţia lunară a asociatului unic, la nivelul valorii înscrise în declaraţia de asigurări
sociale;
i) indemnizaţia primită de angajaţi pe perioada delegării şi detaşării în altă localitate, în ţară şi
în străinătate, în interesul serviciului, precum şi orice alte sume de aceeaşi natură, pentru partea care
depăşeşte 2,5 ori nivelul legal stabilit prin hotărâre a Guvernului pentru personalul din Instituţiile
publice;

23
 j) indemnizaţia administratorilor, precum şi suma din profitul net cuvenite administratorilor
societăţilor comerciale potrivit actului constitutiv sau stabilite de adunarea generală a acţionarilor;
j1) sume reprezentând salarii, diferenţe de salarii, dobânzi acordate în legătură cu acestea,
precum şi actualizarea lor cu indicele de inflaţie, stabilite în baza unor hotărâri judecătoreşti rămase
definitive şi irevocabile;
j2) indemnizaţiile lunare plătite conform legii de angajatori pe perioada de neconcurenţă,
stabilite conform contractului individual de muncă;
k) orice alte sume sau avantaje de natură salarială ori asimilate salariilor în vederea
impunerii.
Următoarele sume nu sunt incluse în veniturile salariale şi nu sunt impozabile:
a) ajutoarele de înmormântare, ajutoarele pentru pierderi produse în gospodăriile proprii ca
urmare a calamităţilor naturale, ajutoarele pentru bolile grave şi incurabile, ajutoarele pentru
naştere, veniturile reprezentând cadouri pentru copiii minori ai salariaţilor, cadourile oferite
salariatelor, contravaloarea transportului la şi de la locul de muncă al salariatului, costul prestaţiilor
pentru tratament şi odihnă, inclusiv transportul pentru salariaţii proprii şi membrii de familie ai
acestora, acordate de angajator pentru salariaţii proprii sau alte persoane, astfel cum este prevăzut în
contractul de muncă;
Cadourile oferite de angajatori în beneficiul copiilor minori ai angajaţilor, cu ocazia
Pastelul, zilei de 1 iunie, Crăciunului şi a sărbătorilor similare ale altor culte religioase, precum şi
cadourile oferite angajatelor cu ocazia zilei de 8 martie sunt neimpozabile, în măsura în care
valoarea cadoului oferit fiecărei persoane, cu orice ocazie din cele de mai sus, nu depăşeşte 150 lei.
Nu sunt incluse în veniturile salariate şi nu sunt impozabile nici veniturile de natura celor
prevăzute mai sus, realizate de persoane fizice, daca aceste venituri sunt primite în baza unor legi
speciale şi finanţate din buget;
a1) tichetele de creşă acordate potrivit legii;
b) tichetele de masă şi drepturile de hrană acordate de angajatori angajaţilor, în conformitate
cu legislaţia în vigoare;
b1) sumele primite ca urmare a exproprierii pentru cauză de utilitate publică, conform legii;
c) contravaloarea folosinţei locuinţei de serviciu sau a locuinţei din incinta unităţii;
d) cazarea şi contravaloarea chiriei pentru locuinţele puse la dispoziţia oficialităţilor publice,
a angajaţilor consulari şi diplomatici care lucrează în afara ţării, în conformitate cu legislaţia în
vigoare;
e) contravaloarea echipamentelor tehnice, a echipamentului individual de protecţie şi de
lucru, a alimentaţiei de protecţie, a medicamentelor şi materialelor igienico-sanitare, a altor drepturi
de protecţie a muncii, precum şi a uniformelor obligatorii şi a drepturilor de echipament, ce se
acordă potrivit legislaţiei în vigoare;
f) contravaloarea cheltuielilor de deplasare pentru transportul între localitatea în care
angajaţii îşi au domiciliul şi localitatea unde se află locul de muncă al acestora, la nivelul unui
abonament lunar, pentru situaţiile în care nu se asigură locuinţă sau nu se suportă contravaloarea
chiriei, conform legii;
g) sumele primite de angajaţi pentru acoperirea cheltuielilor de transport şi cazare a
indemnizaţiei primite pe perioada delegării şi detaşării în altă localitate, în ţară şi în străinătate, în
interesul serviciului. Sunt exceptate de la aceste prevederi sumele acordate de persoanele juridice
fără scop patrimonial şi de alte entităţi neplătitoare de impozit pe profit peste limita de 2,5 ori
indemnizaţia acordată salariaţilor din instituţiile publice;
h) sumele primite, potrivit dispoziţiilor legale, pentru acoperirea cheltuielilor de mutare în
interesul serviciului;
i) indemnizaţiile de instalare ce se acordă o singură dată, la încadrarea într-o unitate situată
într-o altă localitate decât cea de domiciliu, în primul an de activitate după absolvirea studiilor, în
limita unui salariu de bază la angajare, precum şi indemnizaţiile de instalare şi mutare acordate,
potrivit legilor speciale, personalului din instituţiile publice şi celor care îşi stabilesc domiciliul în
localităţi din zone defavorizate, stabilite potrivit legii, în care îşi au locul de muncă;

24
 j) sumele reprezentând plăţile compensatorii, calculate pe baza salariilor medii nete pe
unitate, primite de persoanele ale căror contracte individuale de muncă au fost desfăcute ca urmare
a concedierilor colective, precum şi sumele reprezentând plăţile compensatorii, calculate pe baza
salariului mediu net pe economie, primite de personalul civil din sectorul de apărare naţională,
ordine publică şi siguranţă naţională la încetarea raporturilor de muncă sau de serviciu, ca urmare a
nevoilor de reducere şi de restructurare, acordate potrivit legii;
k) sumele reprezentând plăţile compensatorii, calculate pe baza soldelor lunare nete,
acordate personalului militar trecut în rezervă sau al cărui contract încetează ca urmare a nevoilor
de reducere şi de restructurare, precum şi ajutoarele stabilite în raport cu solda lunară netă, acordate
acestora la trecerea în rezervă sau direct în retragere cu drept de pensie sau celor care nu îndeplinesc
condiţiile de pensie, precum şi ajutoare sau plăţi compensatorii primite de poliţişti aflaţi în situaţii
similare, al căror cuantum se determină în raport cu salariul de bază lunar net, acordate potrivit
legislaţiei în materie;
k1) veniturile din salarii realizate de către persoanele fizice cu handicap grav sau accentuat,
la funcţia de bază;
l) veniturile din salarii, ca urmare a activităţii de creare de programe pentru calculator;
încadrarea în activitatea de creaţie de programe pentru calculator se face prin ordin comun al
ministrului muncii, solidarităţii sociale şi familiei, al ministrului comunicaţiilor şi tehnologiei
informaţiei şi al ministrului finanţelor publice;
m) sumele sau avantajele primite de persoane fizice din activităţi dependente desfăşurate
într-un stat străin, indiferent de tratamentul fiscal din statul respectiv. Fac excepţie veniturile
salariale plătite de către sau în numele unui angajator care este rezident în România sau are sediul
permanent în România, care se supun procedurii de globalizare, indiferent de perioada de
desfăşurare a activităţii în străinătate;
n) cheltuielile efectuate de angajator pentru pregătirea profesională şi perfecţionarea
angajatului legată de activitatea desfăşurată de acesta pentru angajator;
o) costul abonamentelor telefonice şi al convorbirilor telefonice, inclusiv cartelele
telefonice, efectuate în vederea îndeplinirii sarcinilor de serviciu;
p) avantajele sub forma dreptului la stock options plan, la momentul angajării şi implicit la
momentul acordării;
r) diferenţa favorabilă dintre dobânda preferenţială stabilită prin negociere şi dobânda
practicată pe piaţă, pentru credite şi depozite;
s) prima de stat acordată pentru economisirea şi creditarea în sistem colectiv pentru
domeniul locativ, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006
privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea
nr. 227/2007;
Salariul reprezintă contraprestaţia muncii depuse de salariat în baza contractului individual
de muncă. Pentru munca prestată în baza contractului individual de muncă fiecare salariat are
dreptul la un salariu exprimat în bani.
Salariul cuprinde salariul de bază, indemnizaţiile, sporurile, precum şi alte adaosuri.
Salariile se plătesc înaintea oricăror alte obligaţii băneşti ale angajatorilor.
Veniturile din salarii se determină în urma negocierilor dintre angajatori şi reprezentanţii
salariaţilor (sindicatele), iar rezultatele concrete ale acestora se inserează în contractele colective
sau individuale de muncă, prin intermediul cărora ambele părţi asumă drepturi şi obligaţii. Astfel,
angajatorii se obligă să remunereze munca prestată, suportând anumite cheltuieli privind
personalul, asigurările şi protecţia socială, în timp ce angajaţii se obligă să presteze activităţile
pentru care sunt retribuiţi. Dacă angajatorii au dreptul de a pretinde calitatea corespunzătoare a
muncii remunerate, angajaţii pot şi pretind condiţii corespunzătoare de muncă şi drepturi salariale
conform muncii prestate.
În contabilitatea entităţilor din România, componentele drepturilor salariale cuvenite
personalului acestora reprezintă atât cheltuieli ale angajatorilor, cât şi obligaţii de plată ale acestora.

25
 Cheltuielile salariate principale suportate de către angajatori (îndeosebi cele referitoare la
drepturile salariale cuvenite) se referă la componentele fondului de salarii al fiecărui angajat. Acesta
include totalitatea salariilor brute (aferente timpului lucrat) suportate de angajator. Elementele
salariului brut în general, a celui aferent timpului efectiv lucrat în special sunt următoarele:
o salariul de încadrare – se stabileşte prin negocieri colective sau individuale
între patronat şi salariaţi sau reprezentanţii acestora. Salariul de bază se acordă în raport
cu timpul lucrat şi poate fi egal sau mai mic în raport cu salariul de încadrare;
Salariul de bază minim pe economie pentru un program complet de lucru de 168,667 de ore
în medie pe lună, este de 975 lei începând cu 1 ianuarie 2015, iar de la 1 iulie 2015 este de 1.050 lei.
Salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2015 este
de 2.415 lei.
o sporurile – se acordă în următoarele cazuri:
 pentru vechime în muncă, minimum 5% pentru 3 ani vechime şi maximum
25% la o vechime de peste 20 de ani, din salariul de bază;
 pentru condiţii deosebite de muncă, grele, periculoase, nocive, penibile,
izolare, stres etc. 10 % din salariul de bază;
 pentru lucrul în timpul nopţii, 25% din salariul de bază;
 pentru uzitarea limbilor străine în timpul serviciului, dacă aceasta nu este
cuprinsă în obligaţiile postului;
 pentru plata muncii suplimentare – pentru orele suplimentare şi orele lucrate
în zilele de repaus săptămânal sau în zilele de sărbători legale se acordă un
spor de 100% din salariul de bază;
 pentru îndeplinirea unor funcţii suplimentare – se acordă un spor de până la
50% din salariul de bază al funcţiei înlocuite;
o adaosurile – la salariul de bază sunt:
 adaosul de acord;
 premiile acordate din fondul de premiere, calculate în proporţie de
minimum 1,5% din fondul de salarii realizat lunar şi cumulat;
 primele de vacanţă şi de sărbători.
o indexările - se obţin în urma aplicării procentelor (generate de creşterea
preţurilor) asupra salariului de bază.
o indemnizaţiile pentru concediile de odihnă. Dreptul la concediul de odihnă
anual plătit este garantat tuturor salariaţilor. Durata minimă a concediului de odihnă ce
trebuie acordată salariaţilor este 20 de zile lucrătoare şi se acordă proporţional cu
activitatea prestată într-un an calendaristic.
Efectuarea concediului în anul următor este permisă numai în cazurile expres prevăzute de
lege sau în cazurile prevăzute în contractul colectiv de muncă. Angajatorul este obligat să stabilească
programarea concediilor astfel încât fiecare salariat să efectueze într-un an calendaristic cel puţin 15
zile lucrătoare de concediu neîntrerupt.
Compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai în cazul
încetării contractului individual de muncă.
Cuantumul indemnizaţiei se stabileşte astfel:
salariul mediu zilnic x numărul de zile lucrătoare din concediu
Salariul mediu zilnic se stabileşte prin raportarea drepturilor salariale din ultimele 3 luni,
anterioare celei în care se efectuează concediul, la numărul de zile lucrătoare din cele 3 luni.
Drepturile salariale luate în calcul includ salariul de bază la care se adaugă indemnizaţiile şi
sporurile cu caracter permanent, prevăzute prin contractul individual de muncă. Indemnizaţia se
acordă cu cel puţin 5 zile înaintea plecării în concediu.
o indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă -
plătite din fondul de salarii.
o avantajele în natură - constituie partea salariului acordată sub
formă de bunuri şi servicii.
26
 Alte drepturi de personal:
 cota-parte din profit ce se repartizează salariaţilor, care este de până la 10% în
cazul societăţilor comerciale şi de până la 5% în cazul regiilor autonome;
 tichetele de masă, tichetele cadou, tichetele de creşă şi alte instrumente similare
acordate conform prevederilor legale şi înţelegerii părţilor.
Alături de componentele drepturilor salariale cuvenite personalului, cheltuielile suportate de
angajator includ şi cele referitoare la contribuţiile la bugetele de asigurări şi protecţie socială.
Contabilitatea asigurărilor sociale, a protecţiei sociale şi a operaţiilor asimilate,
precum şi a impozitului pe veniturile de natura salariilor
Alături de componentele drepturilor salariale care compun fondul de salarii, alte cheltuieli
suportate de angajator se referă la:
- contribuţia entităţii la asigurările sociale (CAS) - care, în funcţie de ramura de activitate
se determină prin aplicarea, asupra fondului de salarii realizat conform timpului efectiv lucrat, a
următoarelor cote:
• 15,8% pentru condiţii normale de muncă;
• 20,8% pentru condiţii deosebite de muncă;
• 25,8% pentru condiţii speciale de muncă;
- contribuţia angajatorului pentru concedii şi indemnizaţii - care se calculează în cotă de
0,85% din fondul de salarii realizat conform timpului de muncă efectiv lucrat;
- contribuţia entităţii la fondul de şomaj (CFS) - care se calculează din fondul de salarii
realizat conform timpului de muncă efectiv lucrat în cotă de 0,5%;
- contribuţia entităţii la fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale - care se
calculează în cotă de 0,25% din fondul de salarii brut realizat;
- contribuţia entităţii la fondul de asigurări sociale de sănătate (CASS) - determinată
prin aplicarea asupra fondului de salarii realizat conform timpului de muncă efectiv lucrat a
procentului de 5,2%;
- contribuţia entităţii la fondul pentru accidente şi boli profesionale - care se stabileşte
prin aplicarea cotelor procentuale cuprinse între 0,15% şi 0,85% asupra fondului brut de salarii
realizat conform timpului de muncă efectiv lucrat, în funcţie de clasa de risc în care se încadrează
activitatea economică principală;
Firmele cu capital de stat sau privat plătitoare de impozit pe profit pot realiza anual, în limita
unei cote de până la 2% aplicată asupra fondului de salarii realizat, cheltuieli sociale deductibile
fiscal care vizează:
- ajutoarele pentru naştere;
- ajutoarele pentru înmormântare;
- ajutoarele pentru boli grave sau incurabile şi protezele;
- spezele pentru funcţionarea corespunzătoare a unor activităţi sau unităţi aflate în
administrarea contribuabililor (grădiniţe, creşe, servicii de sănătate acordate în cazul bolilor
profesionale şi ale accidentelor de muncă, până la internarea într-o unitate sanitară, muzee,
biblioteci, cantine, baze sportive, cluburi, cămine de nefamilişti, precum şi pentru şcolile pe care le
au sub patronaj);
- spezele reprezentând transportul la şi de la locul de muncă al salariaţilor;
- cadouri în bani sau în natură oferite copiilor minori ai salariaţilor;
- cadouri în bani sau în natură acordate salariatelor;
- costul prestaţiilor pentru tratament şi odihnă pentru salariaţii proprii şi pentru membrii de
familie ai acestora, inclusiv transportul;
- ajutoare pentru salariaţii care au suferit pierderi în gospodărie
- contribuţia la fondurile de intervenţie ale asociaţiei profesionale s minerilor;
- ajutorarea copiilor din şcoli şi centre de plasament.
Reţinerile din salarii suportate de către angajaţi sunt următoarele:

27
 • contribuţia personalului la asigurările sociale - se determină prin aplicarea cotei de
10,5% (indiferent de condiţiile de muncă oferite de angajator) asupra venitului brut realizat lunar.
Este limitată la nivelul a 5 salarii medii brute pe economie (2.415 lei);
• contribuţia personalului la fondul de şomaj - care se determină prin aplicarea
procentului de 0,5% asupra venitului brut realizat lunar;
• contribuţia angajaţilor pentru asigurările sociale de sănătate - care se determină prin
aplicarea asupra venitului brut realizat lunar, a procentului de 5,5%.
Pentru persoanele aflate în incapacitate temporară de muncă din motive medicale, în
- impozitul pe veniturile din salarii - se determină prin aplicarea cotei de 16% asupra
salariului impozabil;
- alte reţineri datorate terţilor (rate, chirii, amenzi, popriri, imputaţii, pensii alimentare,
garanţii materiale etc.) - se realizează pe baza titlurilor executorii sau ca rezultat a unor relaţii
contractuale.
Pentru calculul impozitului lunar aferent venitului realizat, cota de impozit de 16% se aplică
asupra bazei de calcul determinate astfel:
a) pentru veniturile obţinute la locul unde se află funcţia de bază, ca diferenţă între venitul
net din salarii, calculat prin deducerea din venitul brut a contribuţiilor obligatorii aferente unei luni,
şi următoarele:
- deducerea personală acordată pentru luna respectivă;
- cotizaţia sindicală plătită în luna respectivă;
- contribuţiile la fondurile de pensii facultative, potrivit legii, astfel încât la nivelul anului
să nu se depăşească echivalentul în lei a 400 euro.
Transformarea contribuţiilor reţinute pentru fondurile de pensii facultative din lei în euro,
pentru verificarea încadrării în plafonul anual, se face la cursul de schimb valutar comunicat de
Banca Naţională a României în vigoare în ultima zi a lunii pentru care se plătesc drepturile salariale.
Plătitorul de venituri din salarii cumulează sumele în euro reprezentând contribuţiile reţinute
pentru fondurile de pensii facultative şi verifică încadrarea în plafonul deductibil prevăzut de lege.
b)pentru veniturile obţinute în celelalte cazuri, ca diferenţă între venitul brut şi contribuţiile
obligatorii pe fiecare loc de realizare a acestora.
Această regulă se aplică şi în cazul veniturilor sub forma:
- indemnizaţiei lunare a asociatului unic;
- drepturilor de natură salarială acordate de angajator persoanelor fizice ulterior încetării
raporturilor de muncă;
Deduceri personale
Persoanele fizice salariate au dreptul la deduceri din venitul net lunar din salarii a unor sume
sub formă de deducere personală, acordată pentru fiecare lună a perioadei impozabile numai pentru
veniturile din salarii la locul unde se află funcţia de bază.
Deducerea personală se acordă pentru persoanele fizice care au un venit lunar brut de până la
1.000 lei inclusiv, astfel:
- pentru contribuabilii care nu au persoane în întreţinere - 250 lei;
- pentru contribuabilii care au o persoană în întreţinere - 350 lei;
- pentru contribuabilii care au două persoane în întreţinere - 450 lei;
- pentru contribuabilii care au trei persoane în întreţinere – 550 lei;
- pentru contribuabilii care au patru sau mai multe persoane în întreţinere - 650 lei.
Pentru contribuabilii care realizează venituri brute lunare din salarii cuprinse între 1.000,01
lei şi 3.000 lei, inclusiv, deducerile personale sunt degresive.
Pentru contribuabilii care realizează venituri brute lunare din salarii de peste 3.000 lei nu se
acordă deducerea personală.
Persoana în întreţinere poate fi soţia/soţul, copiii sau alţi membri de familie, rudele
contribuabilului sau ale soţului/soţiei acestuia până la gradul al doilea inclusiv, ale cărei venituri,
impozabile şi neimpozabile, nu depăşesc 250 lei lunar.

28
 În cazul în care o persoană este întreţinută de mai mulţi contribuabili, suma reprezentând
deducerea personală se atribuie unui singur contribuabil, conform înţelegerii între părţi.
Copiii minori, în vârstă de până la 18 ani împliniţi, ai contribuabilului sunt consideraţi
întreţinuţi.
Suma reprezentând deducerea personală se acordă pentru persoanele aflate în întreţinerea
contribuabilului, pentru acea perioadă impozabilă din anul fiscal în care acestea au fost întreţinute.
Perioada se rotunjeşte la luni întregi în favoarea contribuabilului.
Nu sunt considerate persoane aflate în întreţinere:
a) persoanele fizice care deţin terenuri agricole şi silvice în suprafaţă de peste 10.000
mp în zonele colinare şi de şes şi de peste 20.000 m2 în zonele montane;
b) persoanele fizice care obţin venituri din cultivarea şi din valorificarea florilor,
legumelor şi zarzavaturilor în sere, în solarii special destinate acestor scopuri şi/sau
în sistem irigat, din cultivarea şi din valorificarea arbuştilor, plantelor decorative şi
ciupercilor, precum şi din exploatarea pepinierelor viticole şi pomicole, indiferent de
suprafaţă.

Contabilitatea decontărilor cu bugetul statului, a fondurilor speciale şi a operaţiilor

asimilate
Datoriile fiscale se concretizează în impozite, taxe şi contribuţii. Acestea se pot clasifica
după cum urmează:
- impozite directe, suportate direct de către plătitori şi anume:
 impozitul pe profit;
 impozitul pe veniturile de natura salariilor;
 impozitul pe dividende;
 impozite şi taxe locale: impozitul pe clădiri, pe terenuri, pe
venitul agricol, taxa pentru mijloacele de transport, taxa pentru utilizarea mijloacelor
de publicitate, afişaj şi reclamă, taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi
autorizaţiilor, impozitul pe spectacole, taxa hotelieră etc.;
 fondurile speciale: fondul special pentru dezvoltarea sistemului energetic, pentru
produse petroliere, fondul de protejare a asiguraţilor, Fondul de protecţie a
victimelor, fondul cinematografic naţional, fondul special al drumurilor publice,
fondul cultural naţional etc.
- impozite indirecte, incluse în preţurile bunurilor şi tarifele serviciilor şi anume: taxa pe
valoarea adăugată; accize; taxe vamale; taxe pentru jocuri de noroc; taxe pentru eliberarea de
licenţe, autorizaţii de funcţionare etc.
Impozitul pe profit
Impozitul pe profit este o parte din veniturile suplimentare obţinute peste cheltuielile
efectuate sub forma profitului (sau beneficiului) de către toate întreprinderile, societăţile
comerciale, datorat bugetului de stat.
Agenţi economici plătitori de impozit pe profit
Conform legislaţiei în vigoare, sunt obligaţi la plata impozitului pe profit, următorii
contribuabili:
a) persoanele juridice române pentru profitul obţinut din orice sursă, atât din România, cât
şi din străinătate;
b) persoanele juridice străine care desfăşoară activitate prin intermediul unui sediu
permanent în România pentru profitului impozabil atribuibil sediului permanent;
c) persoanele juridice străine şi persoanele fizice nerezidente care desfăşoară activitate în
România într-o asociere fără personalitate juridică pentru partea din profitul impozabil al
asocierii atribuibile fiecărei persoane;
d) persoanele juridice străine care realizează venituri din/sau în legătură cu proprietăţi
imobiliare situate în România sau din vânzarea/cesionarea titlurilor de participare

29
 deţinute la o persoană juridică română pentru profitului impozabil aferent acestor
venituri;
e) persoanele fizice rezidente asociate cu persoane juridice române care realizează venituri
atât în România, cât şi în străinătate, din asocieri fără personalitate juridică, asupra părţii
din profitul impozabil al asocierii atribuibile persoanei fizice rezidente.
Agenţi economici neplătitori de impozit pe profit
Sunt exceptate de la plata impozitului pe profit:
a) trezoreria statului;
b) instituţiile publice, pentru fondurile publice, inclusiv pentru veniturile proprii şi
disponibilităţile realizate şi utilizate potrivit Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice,
cu modificările ulterioare, şi Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu
modificările şi completările ulterioare, daca legea nu prevede altfel;
c) persoanele juridice române care plătesc impozitul pe veniturile microîntreprinderilor;
d) fundaţiile române constituite ca urmare a unui legat;
e) cultele religioase, pentru: venituri obţinute din producerea şi valorificarea obiectelor şi
produselor necesare activităţii de cult, potrivit legii, venituri obţinute din chirii, alte
venituri obţinute din activităţi economice, venituri din despăgubiri în formă bănească,
obţinute ca urmare a măsurilor reparatorii prevăzute de legile privind reconstituirea
dreptului de proprietate, cu condiţia ca sumele respective să fie utilizate, în anul curent
şi/sau în anii următori, pentru întreţinerea şi funcţionarea unităţilor de cult, pentru lucrări
de construcţie, de reparaţie şi de consolidare a lăcaşurilor de cult şi a clădirilor
ecleziastice, pentru învăţământ, pentru furnizarea, în nume propriu şi/sau în parteneriat,
de servicii sociale, acreditate în condiţiile legii, pentru acţiuni specifice şi alte activităţi
nonprofit ale cultelor religioase, potrivit Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă
şi regimul general al cultelor;
f) instituţiile de învăţământ particular acreditate, precum şi cele autorizate, pentru
veniturile utilizate, în anul curent sau în anii următori, potrivit Legii învăţământului;
g) asociaţiile de proprietari constituite ca persoane juridice şi asociaţiile de locatari
recunoscute ca asociaţii de proprietari, pentru veniturile obţinute din activităţi
economice şi care sunt sau urmează a fi utilizate pentru îmbunătăţirea utilităţilor şi a
eficienţei clădirii, pentru întreţinerea şi repararea proprietăţii comune;
h) Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar;
i) Fondul de compensare a investitorilor;
j) Banca Naţională a României;
k) Fondul de garantare a pensiilor private, înfiinţat potrivit legii.
Organizaţiile nonprofit, organizaţiile sindicale şi organizaţiile patronale sunt scutite de la
plata impozitului pe profit pentru următoarele tipuri de venituri:
a) cotizaţiile şi taxele de înscriere ale membrilor;
b) contribuţiile băneşti sau în natură ale membrilor şi simpatizanţilor;
c) taxele de înregistrare stabilite potrivit legislaţiei în vigoare;
d) veniturile obţinute din vize, taxe şi penalităţi sportive sau din participarea la competiţii şi
demonstraţii sportive;
e) donaţiile şi banii sau bunurile primite prin sponsorizare;
f) dividendele şi dobânzile obţinute din plasarea disponibilităţilor rezultate din venituri
scutite;
g) veniturile pentru care se datorează impozit pe spectacole;
h) resursele obţinute din fonduri publice sau din finanţări nerambursabile;
i) veniturile realizate din acţiuni ocazionale precum: evenimente de strângere de fonduri cu
taxă de participare, serbări, tombole, conferinţe, utilizate în scop social sau profesional,
potrivit statutului acestora;

30
 j) veniturile excepţionale rezultate din cedarea activelor corporale aflate în proprietatea
organizaţiilor nonprofit, altele decât cele care sunt sau au fost folosite într-o activitate
economică;
k) veniturile obţinute din reclamă şi publicitate, realizate de organizaţiile nonprofit de
utilitate publică, potrivit legilor de organizare şi funcţionare, din domeniul culturii,
cercetării ştiinţifice, învăţământului, sportului, sănătăţii, precum şi de camerele de
comerţ şi industrie, organizaţiile sindicale şi organizaţiile patronale.
l) sumele primite ca urmare a nerespectării condiţiilor cu care s-a făcut
donaţia/sponsorizarea, potrivit legii, sub rezerva ca sumele respective să fie utilizate de
către organizaţiile nonprofit, în anul curent sau în anii următori, pentru realizarea
scopului şi obiectivelor acestora, potrivit actului constitutiv sau statutului, după caz;
m) veniturile realizate din despăgubiri de la societăţile de asigurare pentru pagubele produse
la activele corporale proprii, altele decât cele care sunt utilizate în activitatea economică;
n) sumele primite din impozitul pe venit datorat de persoanele fizice.
Organizaţiile nonprofit, organizaţiile sindicale şi organizaţiile patronale sunt scutite de la
plata impozitului pe profit şi pentru veniturile din activităţi economice realizate până la nivelul
echivalentului în lei a 15.000 euro, într-un an fiscal, dar nu mai mult de 10% din veniturile totale
scutite de la plata impozitului pe profit.
Stabilirea bazei de calcul a impozitului pe profit
Profitul impozabil se calculează ca diferenţă între veniturile realizate din orice sursă şi
cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri, dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile
neimpozabile şi la care se adaugă cheltuielile nedeductibile.
Profitul impozabil se numeşte profitul fiscal care se determină pornind de la profitul contabil
(venituri – cheltuieli) care se corectează în sensul scăderii cu veniturile neimpozabile şi în sensul
creşterii cu cheltuielile nedeductibile.
  La calculul profitului impozabil, pentru activităţile de cercetare-dezvoltare se acordă
următoarele stimulente fiscale:
    a) deducerea suplimentară la calculul profitului impozabil în proporţie de 20% a cheltuielilor
eligibile pentru aceste activităţi; deducerea suplimentară se calculează trimestrial/anual; în cazul în
care se realizează pierdere fiscală, aceasta se recuperează potrivit dispoziţiilor art. 26 – pierderi
fiscale;
    b) aplicarea metodei de amortizare accelerată şi în cazul aparaturii şi echipamentelor
destinate activităţilor de cercetare-dezvoltare.
    Stimulentele fiscale pentru cercetare-dezvoltare se acordă în condiţiile elaborării de către
Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, cu avizul Ministerului Finanţelor, a unei scheme de
ajutor de stat având ca obiectiv cercetarea-dezvoltarea şi inovarea în condiţiile îndeplinirii
dispoziţiilor prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 117/2006 privind procedurile
naţionale în domeniul ajutorului de stat, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.
137/2007, şi de Regulamentul (CE) nr. 800/2008 al Comisiei din 6 august 2008 de declarare a
anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piaţa comună în aplicarea art. 87 şi 88 din Tratat
(Regulament general de exceptare pe categorii de ajutoare).
Pentru determinarea profitului impozabil sunt considerate cheltuieli deductibile numai
cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri impozabile, inclusiv cele reglementate prin acte
normative în vigoare.
Sunt cheltuieli efectuate în scopul realizării de venituri şi:
a) cheltuielile cu achiziţionarea ambalajelor, pe durata de viaţă stabilită de către
contribuabil;
b) cheltuielile efectuate, potrivit legii, pentru protecţia muncii şi cheltuielile efectuate pentru
prevenirea accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale;
c) cheltuielile reprezentând contribuţiile pentru asigurarea de accidente de muncă şi boli
profesionale, potrivit legii, şi cheltuielile cu primele de asigurare pentru asigurarea de riscuri
profesionale;

31
 d) cheltuielile de reclamă şi publicitate efectuate în scopul popularizării firmei, produselor
sau serviciilor, în baza unui contract scris, precum şi costurile asociate producerii materialelor
necesare pentru difuzarea mesajelor publicitare. Se includ în categoria cheltuielilor de reclamă şi
publicitate şi bunurile care se acordă în cadrul unor campanii publicitare ca mostre, pentru
încercarea produselor şi demonstraţii la punctele de vânzare, precum şi alte bunuri şi servicii
acordate cu scopul stimulării vânzărilor;
e) cheltuielile de transport şi de cazare în ţară şi în străinătate, efectuate pentru salariaţi şi
administratori, precum şi pentru alte persoane fizice asimilate acestora, stabilite prin norme;
f) contribuţia la rezerva mutuală de garantare a casei centrale a cooperativelor de credit;
g) taxele de înscriere, cotizaţiile şi contribuţiile obligatorii, reglementate de actele normative
în vigoare, precum şi contribuţiile pentru fondul destinat negocierii contractului colectiv de muncă;
h) cheltuielile pentru formarea şi perfecţionarea profesională a personalului angajat;
i) cheltuielile pentru marketing, studiul pieţei, promovarea pe pieţele existente sau noi,
participarea la târguri şi expoziţii, la misiuni de afaceri, editarea de materiale informative proprii;
j) cheltuielile de cercetare, precum şi cheltuielile de dezvoltare care nu îndeplinesc condiţiile
de a fi recunoscute ca imobilizări necorporale din punct de vedere contabil;
k) cheltuielile pentru perfecţionarea managementului, a sistemelor informatice, introducerea,
întreţinerea şi perfecţionarea sistemelor de management al calităţii, obţinerea atestării conform cu
standardele de calitate;
l) cheltuielile pentru protejarea mediului şi conservarea resurselor;
m) taxele de înscriere, cotizaţiile şi contribuţiile datorate către camerele de comerţ şi
industrie, organizaţiile sindicale şi organizaţiile patronale;
n) pierderile înregistrate la scoaterea din evidenţă a creanţelor neîncasate, în următoarele
cazuri:
a. procedura de faliment a debitorilor a fost închisă pe baza hotărârii judecătoreşti;
b. debitorul a decedat şi creanţa nu poate fi recuperată de la moştenitori;
c. debitorul este dizolvat, în cazul societăţii cu răspundere limitată cu asociat unic,
sau lichidat, fără succesor;
d. debitorul înregistrează dificultăţi financiare majore care îi afectează întreg
patrimoniul.
o) cheltuielile efectuate de operatorii economici cu evaluarea/reevaluarea activelor fixe
corporale care aparţin domeniului public al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale, primite
în administrare/concesiune, după caz, cheltuieli efectuate la solicitarea conducătorului instituţiei
titulare a dreptului de proprietate;
p) cheltuielile efectuate de operatorii economici cu înscrierea în cărţile funciare sau cărţile
de publicitate imobiliară, după caz, a dreptului de proprietate a statului sau a unităţilor
administrativ-teritoriale asupra bunurilor publice primite în administrare/concesiune, după caz,
cheltuieli efectuate la solicitarea conducătorului instituţiei titulare a dreptului de proprietate.
r) cheltuielile înregistrate ca urmare a restituirii subvenţiilor primite, potrivit legii, de la
Guvern, agenţii guvernamentale şi alte instituţii naţionale şi internaţionale;
s) cheltuielile cu beneficiile acordate salariaţilor în instrumente de capitaluri cu decontare în
numerar la momentul acordării efective a beneficiilor, dacă acestea sunt impozitate conform titlului
III.
Cheltuielile nedeductibile sunt cheltuieli care potrivit regulilor fiscale sunt considerate că
nu participă în mod normal la realizarea obiectului de activitate al întreprinderii, fie datorită naturii
lor, cum sunt amenzile, penalizările şi altele, fie datorită caracterului lor excesiv, cum sunt:
depăşirea cheltuielilor de protocol, sponsorizare, acordarea de remuneraţii mai mari şi altele.
Cheltuielile nedeductibile, care se adaugă la rezultatul contabil, sunt:
a) cheltuielile proprii ale contribuabilului cu impozitul pe profit datorat, inclusiv cele
reprezentând diferenţe din anii precedenţi sau din anul curent, precum şi impozitele pe profit sau pe
venit plătite în străinătate. Sunt nedeductibile şi cheltuielile cu impozitele nereţinute la sursă în
numele persoanelor fizice şi juridice nerezidente, pentru veniturile realizate din România, precum şi

32
cheltuielile cu impozitul pe profit amânat înregistrat de către contribuabilii care aplică
reglementările contabile conforme cu Standardele internaţionale de raportare financiară;  
b) dobânzile/majorările de întârziere, amenzile, confiscările şi penalităţile, datorate către
autorităţile române/străine, potrivit prevederilor legale;
c) cheltuielile privind bunurile de natura stocurilor sau a activelor corporale constatate lipsă
din gestiune ori degradate, neimputabile, pentru care nu au fost încheiate contracte de asigurare,
precum şi taxa pe valoarea adăugată aferentă, dacă aceasta este datorată potrivit prevederilor titlului
VI. Nu intră sub incidenţa acestor prevederi stocurile şi mijloacele fixe amortizabile, distruse ca
urmare a unor calamităţi naturale sau a altor cauze de forţă majoră, în condiţiile stabilite prin
norme;
d) cheltuielile cu taxa pe valoarea adăugată aferentă bunurilor acordate salariaţilor sub
forma unor avantaje în natură, dacă valoarea acestora nu a fost impozitată prin reţinere la sursă;
e) cheltuielile făcute în favoarea acţionarilor sau asociaţilor, altele decât cele generate de
plăţi pentru bunurile livrate sau serviciile prestate contribuabilului, la preţul de piaţă pentru aceste
bunuri sau servicii;
f) cheltuielile înregistrate în contabilitate, care nu au la bază un document justificativ,
potrivit legii, prin care să se facă dovada efectuării operaţiunii sau intrării în gestiune, după caz,
potrivit normelor;
g) cheltuielile înregistrate de societăţile agricole, constituite în baza legii, pentru dreptul de
folosinţă al terenului agricol adus de membrii asociaţi, peste cota de distribuţie din producţia
realizată din folosinţa acestuia, prevăzută în contractul de societate sau asociere;
h) *** Abrogat.
i) cheltuielile aferente veniturilor neimpozabile, cu excepţia celor prevăzute la art. 20 lit. c)
j) cheltuielile cu contribuţiile plătite peste limitele stabilite sau care nu sunt reglementate
prin acte normative;
k) cheltuielile cu primele de asigurare plătite de angajator, în numele angajatului, care nu
sunt incluse în veniturile salariale ale angajatului, conform titlului III;
l) alte cheltuieli salariale şi/sau asimilate acestora, care nu sunt impozitate la angajat, cu
excepţia prevederilor titlului III;
m) cheltuielile cu serviciile de management, consultanţă, asistenţă sau alte prestări de
servicii, pentru care contribuabilii nu pot justifica necesitatea prestării acestora în scopul
activităţilor desfăşurate şi pentru care nu sunt încheiate contracte; n) cheltuielile cu primele de
asigurare care nu privesc activele contribuabilului, precum şi cele care nu sunt aferente obiectului
de activitate, cu excepţia celor care privesc bunurile reprezentând garanţie bancară pentru creditele
utilizate în desfăşurarea activităţii pentru care este autorizat contribuabilul sau utilizate în cadrul
unor contracte de închiriere sau de leasing, potrivit clauzelor contractuale;
o) pierderile înregistrate la scoaterea din evidenţă a creanţelor incerte sau în litigiu,
neîncasate, pentru partea neacoperită de provizion, potrivit art. 22, precum şi pierderile înregistrate
la scoaterea din evidenţă a creanţelor incerte sau în litigiu, neîncasate, în alte situaţii decât cele
prevăzute la art. 21 alin. (2) lit. n). În această situaţie, contribuabilii care scot din evidenţă clienţii
neîncasaţi sunt obligaţi să comunice în scris acestora scoaterea din evidenţă a creanţelor respective,
în vederea recalculării profitului impozabil la persoana debitoare, după caz;
p) cheltuielile de sponsorizare şi/sau mecenat şi cheltuielile privind bursele private, acordate
potrivit legii; contribuabilii care efectuează sponsorizări şi/sau acte de mecenat, potrivit prevederilor
Legii nr. 32/1994 privind sponsorizarea, cu modificările ulterioare, şi ale Legii bibliotecilor nr.
334/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cei care acordă burse
private, potrivit legii, scad din impozitul pe profit datorat sumele aferente în limita minimă precizată
mai jos:
1. 3 la mie din cifra de afaceri;
2. 20% din impozitul pe profit datorat.
În limitele respective se încadrează şi cheltuielile de sponsorizare a bibliotecilor de drept
public, în scopul construcţiei de localuri, al dotărilor, achiziţiilor de tehnologie a informaţiei şi de

33
documente specifice, finanţării programelor de formare continuă a bibliotecarilor, schimburilor de
specialişti, a burselor de specializare, a participării la congrese internaţionale;
r) cheltuielile înregistrate în evidenţa contabilă, care au la bază un document emis de un
contribuabil inactiv al cărui certificat de înregistrare fiscală a fost suspendat în baza ordinului
preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
s) cheltuielile cu taxele şi cotizaţiile către organizaţiile neguvernamentale sau asociaţiile
profesionale care au legătură cu activitatea desfăşurată de contribuabili şi care depăşesc echivalentul
în lei a 4.000 euro anual, altele decât cele prevăzute la alin. (2) lit. g) şi m).
ş) cheltuielile reprezentând valoarea deprecierilor mijloacelor fixe, în cazul în care, ca
urmare a efectuării unei reevaluări, se înregistrează o descreştere a valorii acestora.
ş^1) cheltuielile din reevaluarea imobilizărilor necorporale, în cazul în care, ca urmare a
efectuării unei reevaluări de către contribuabilii care aplică reglementările contabile conforme cu
Standardele internaţionale de raportare financiară, se înregistrează o descreştere a valorii acestora;
ş^2) cheltuielile din reevaluarea mijloacelor fixe, în cazul în care, ca urmare a efectuării
unei reevaluări de către contribuabilii care aplică reglementările contabile conforme cu Standardele
internaţionale de raportare financiară, se înregistrează o descreştere a valorii acestora;
ş^3) cheltuielile reprezentând modificarea valorii juste a investiţiilor imobiliare, în cazul în
care, ca urmare a evaluării ulterioare utilizând modelul bazat pe valoarea justă de către
contribuabilii care aplică reglementările contabile conforme cu Standardele internaţionale de
raportare financiară, se înregistrează o descreştere a valorii acestora;
ş^4) cheltuielile reprezentând deprecierea/amortizarea mijloacelor fixe, înregistrate de către
contribuabilii care aplică reglementările contabile conforme cu Standardele internaţionale de
raportare financiară, la momentul transferului din categoria activelor imobilizate deţinute în vederea
vânzării în categoria activelor imobilizate deţinute pentru activitatea proprie;
ş^5) cheltuielile din evaluarea activelor biologice în cazul în care, ca urmare a efectuării
unei evaluări utilizând modelul bazat pe valoarea justă de către contribuabilii care aplică
reglementările contabile conforme cu Standardele internaţionale de raportare financiară, se
înregistrează o descreştere a valorii acestora;
ş^6) cheltuielile cu dobânzile, stabilite în conformitate cu reglementările contabile conforme
cu Standardele internaţionale de raportare financiară, în cazul în care mijloacele fixe/imobilizările
necorporale/stocurile sunt achiziţionate în baza unor contracte cu plată amânată.
t) 50% din cheltuielile aferente vehiculelor rutiere motorizate care nu sunt utilizate exclusiv
în scopul activităţii economice, cu o masă totală maximă autorizată care să nu depăşească 3.500 kg
şi  care să nu aibă mai mult de 9 scaune de pasageri, incluzând şi scaunul şoferului, aflate în
proprietatea sau în folosinţa contribuabilului. Aceste cheltuieli sunt integral deductibile pentru
situaţiile în care vehiculele respective se înscriu în oricare dintre următoarele categorii:
1. vehiculele utilizate exclusiv pentru servicii de urgenţă, servicii de pază şi protecţie şi
servicii de curierat;
2. vehiculele utilizate de agenţii de vânzări şi de achiziţii;
3. vehiculele utilizate pentru transportul de persoane cu plată, inclusiv pentru serviciile de
taximetrie;
4. vehiculele utilizate pentru prestarea de servicii cu plată, inclusiv pentru închirierea către
alte persoane sau pentru instruire de către şcolile de şoferi;
5. vehiculele utilizate ca mărfuri în scop comercial.
Cheltuielile care intră sub incidenţa acestor prevederi nu includ cheltuielile privind
amortizarea.
În vederea acordării deductibilităţii integrale la calculul venitului net anual, justificarea
utilizării vehiculelor se efectuează pe baza documentelor justificative şi prin întocmirea foii de
parcurs care trebuie să cuprindă cel puţin următoarele informaţii: categoria de vehicul utilizat,
scopul şi locul deplasării, kilometrii parcurşi, norma proprie de consum carburant pe kilometru
parcurs.

34
 ţ) cheltuielile cu beneficiile acordate salariaţilor în instrumente de capitaluri cu decontare în
acţiuni. Acestea reprezintă elemente similare cheltuielilor la momentul acordării efective a
beneficiilor dacă acestea sunt impozitate conform titlului III;
u) cheltuielile înregistrate în evidenţa contabilă, indiferent de natura lor, dovedite ulterior ca
fiind legate de fapte de corupţie, potrivit legii.
De asemenea, următoarele cheltuieli au deductibilitate limitată:
a) cheltuielile de protocol în limita unei cote de 2% aplicată asupra diferenţei rezultate dintre
totalul veniturilor impozabile şi totalul cheltuielilor aferente veniturilor impozabile, altele
decât cheltuielile de protocol şi cheltuielile cu impozitul pe profit;
b) suma cheltuielilor cu indemnizaţia de deplasare acordată salariaţilor pentru deplasări în
România şi în străinătate, în limita a de 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru instituţiile
publice;
c) cheltuielile sociale, în limita unei cote de până la 2%, aplicată asupra valorii cheltuielilor cu
salariile personalului, potrivit Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările şi
completările ulterioare. Intră sub incidenţa acestei limite, cu prioritate, ajutoarele pentru
naştere, ajutoarele pentru înmormântare, ajutoarele pentru boli grave sau incurabile şi
protezele, precum şi cheltuielile pentru funcţionarea corespunzătoare a unor activităţi sau
unităţi aflate în administrarea contribuabililor; grădiniţe, creşe, servicii de sănătate acordate
în cazul bolilor profesionale şi al accidentelor de muncă până la internarea într-o unitate
sanitară, muzee, biblioteci, cantine, baze sportive, cluburi, cămine de nefamilişti, precum şi
pentru şcolile pe care le au sub patronaj, în cadrul acestei limite, pot fi deduse şi cheltuielile
reprezentând: tichete de creşă acordate de angajator în conformitate cu legislaţia în vigoare,
cadouri în bani sau în natură oferite copiilor minori şi salariaţilor, cadouri în bani sau în
natură acordate salariatelor, costul prestaţiilor pentru tratament şi odihnă, inclusiv
transportul, pentru salariaţii proprii şi pentru membrii de familie ai acestora, ajutoare pentru
salariaţii care au suferit pierderi în gospodărie şi contribuţia la fondurile de intervenţie ale
asociaţiei profesionale a minerilor, ajutorarea copiilor din şcoli şi centre de plasament;
d) perisabilităţile, în limitele stabilite de organele de specialitate ale administraţiei centrale,
împreună cu instituţiile de specialitate, cu avizul Ministerului Finanţelor Publice;
e) cheltuielile reprezentând tichetele de masă acordate de angajatori, potrivit legii;
f) abrogat;
g) cheltuielile cu provizioane şi rezerve, astfel:
a) rezerva legală este deductibilă în limita unei cote de 5% aplicată asupra profitului
contabil, înainte de determinarea impozitului pe profit, din care se scad veniturile
neimpozabile şi se adaugă cheltuielile aferente acestor venituri neimpozabile, până
ce aceasta va atinge a cincea parte din capitalul social subscris şi vărsat sau din
patrimoniu, după caz, potrivit legilor de organizare şi funcţionare. În cazul în care
aceasta este utilizată pentru acoperirea pierderilor sau este distribuită sub orice
formă, reconstituirea ulterioară a rezervei nu mai este deductibilă la calculul
profitului impozabil. Prin excepţie, rezerva constituită de persoanele juridice care
furnizează utilităţi societăţilor comerciale care se restructurează, se reorganizează
sau se privatizează poate fi folosită pentru acoperirea pierderilor de valoare a
pachetului de acţiuni obţinut în urma procedurii de conversie a creanţelor, iar sumele
destinate reconstituirii ulterioare a acesteia sunt deductibile la calculul profitului
impozabil;
b) provizioanele pentru garanţii de bună execuţie acordate clienţilor;
c) provizioanele constituite în limita unui procent de 20% începând cu data de 1
ianuarie 2004, 25% începând cu data de 1 ianuarie 2005, 30% începând cu data de 1
ianuarie 2006, din valoarea creanţelor asupra clienţilor, înregistrate de către
contribuabili, care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
1. sunt înregistrate după data de 1 ianuarie 2004;
2. sunt neîncasate într-o perioadă ce depăşeşte 270 de zile de la data scadenţei;

35
 3. nu sunt garantate de altă persoană;
4. sunt datorate de o persoană care nu este persoană afiliată contribuabilului;
5. au fost incluse în veniturile impozabile ale contribuabilului;
d) provizioanele specifice, constituite potrivit legilor de organizare şi funcţionare, de
către instituţiile de credit, instituţiile financiare nebancare înscrise în Registrul
general ţinut de Banca Naţională a României, precum şi provizioanele specifice
constituite de alte persoane juridice similare;
e) rezervele tehnice constituite de societăţile de asigurare şi reasigurare, potrivit
prevederilor legale de organizare şi funcţionare, cu excepţia rezervei de egalizare.
Pentru contractele de asigurare cedate în reasigurare, rezervele se diminuează astfel
încât nivelul acestora să acopere partea de risc care rămâne în sarcina asigurătorului,
după deducerea reasigurării;
f) provizioanele de risc pentru operaţiunile pe pieţele financiare, constituite potrivit
reglementărilor Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare;
g) provizioanele constituite în limita unei procent de 100% din valoarea creanţelor
asupra clienţilor, înregistrate de către contribuabili, altele decât cele prevăzute la lit.
d) şi f) care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
1. sunt înregistrate după data de 1 ianuarie 2007;
2. creanţa este deţinută la o persoană juridică asupra căreia este declarată procedura
de deschidere a falimentului, pe baza hotărârii judecătoreşti prin care se atestă
această situaţie;
3. nu sunt garantate de altă persoană;
4. sunt datorate de o persoană care nu este persoană afiliată contribuabilului;
5. au fost incluse în veniturile impozabile ale contribuabilului.
h) provizioanele pentru închiderea şi urmărirea postînchidere a depozitelor de deşeuri,
constituite de contribuabilii care desfăşoară activităţi de depozitare a deşeurilor,
potrivit legii, în limita sumei stabilite prin proiectul pentru închiderea şi urmărirea
postînchidere a depozitului, corespunzătoare cotei-părţi din tarifele de depozitare
percepute.
h) cheltuielile cu dobânda şi diferenţele de curs valutar:
- Cheltuielile cu dobânzile sunt integral deductibile în cazul în care gradul de îndatorare a
capitalului este mai mic sau egal cu trei. Gradul de îndatorare a capitalului se determină ca raport
între capitalul împrumutat cu termen de rambursare peste un an şi capitalul propriu, ca medie a
valorilor existente la începutul anului şi sfârşitul perioadei pentru care se determină impozitul pe
profit. Prin capital împrumutat se înţelege totalul creditelor şi împrumuturilor cu termen de
rambursare peste un an, potrivit clauzelor contractuale.
- În condiţiile în care gradul de îndatorare a capitalului este peste trei, cheltuielile cu
dobânzile şi cu pierderea netă din diferenţele de curs valutar sunt nedeductibile. Acestea se
reportează în perioada următoare, în condiţiile aliniatului precedent, până la deductibilitatea
integrală a acestora.
- În cazul în care cheltuielile din diferenţele de curs valutar ale contribuabilului depăşesc
veniturile din diferenţele de curs valutar, diferenţa va fi tratată ca o cheltuială cu dobânda,
deductibilitatea acestei diferenţe fiind supusă limitei prevăzute la primul aliniat de la pct. h).
Cheltuielile din diferenţele de curs valutar, care se limitează potrivit prezentului alineat, sunt cele
aferente împrumuturilor luate în calcul la determinarea gradului de îndatorare a capitalului.
- Dobânzile şi pierderile din diferenţe de curs valutar, în legătură cu împrumuturile obţinute
direct sau indirect de la bănci internaţionale de dezvoltare şi organizaţii similare, menţionate în
norme, şi cele care sunt garantate de stat, cele aferente împrumuturilor obţinute de la instituţiile de
credit române sau străine, instituţiile financiare nebancare, de la persoanele juridice care acordă
credite potrivit legii, precum şi cele obţinute în baza obligaţiunilor admise la tranzacţionare pe o
piaţă reglementată nu intră sub incidenţa prevederilor prezentului articol.

36
 - În cazul împrumuturilor obţinute de la alte entităţi, cu excepţia celor prevăzute la aliniatul
precedent, dobânzile deductibile sunt limitate la:
- nivelul ratei dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României,
corespunzătoare ultimei luni din trimestru, pentru împrumuturile în lei; şi
- nivelul ratei dobânzii anuale de 9%, pentru împrumuturile în valută. Acest nivel
al ratei dobânzii se aplică la determinarea profitului impozabil aferent anului
fiscal 2004. Nivelul ratei dobânzii pentru împrumuturile în valută se
actualizează prin hotărâre a Guvernului.
i) amortizarea fiscală;
j) cheltuielile efectuate în numele unui angajat, la schemele de pensii facultative, în limita unei
sume reprezentând echivalentul în lei a 400 euro într-un an fiscal, pentru fiecare participant;
k) cheltuielile cu primele de asigurare voluntară de sănătate, în limita unei sume reprezentând
echivalentul în lei a 250 euro într-un an fiscal, pentru fiecare participant;
l) cheltuielile pentru funcţionarea, întreţinerea şi repararea locuinţelor de serviciu situate în
localitatea unde se află sediul social sau unde societatea are sedii secundare, deductibile în
limita corespunzătoare suprafeţelor construite prevăzute de Legea locuinţei nr. 114/1996,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care se majorează din punct de vedere
fiscal cu 10%;
m) cheltuielile de funcţionare, întreţinere şi reparaţii aferente unui sediu aflat în locuinţa
proprietate personală a unei persoane fizice, folosită şi în scop personal, deductibile în limita
corespunzătoare suprafeţelor puse la dispoziţia societăţii în baza contractelor încheiate între
părţi, în acest scop;
n) cheltuielile de funcţionare, întreţinere şi reparaţii, exclusiv cele privind combustibilul,
aferente autoturismelor folosite de persoanele cu funcţii de conducere şi de administrare ale
persoanei juridice, deductibile limitat la cel mult un singur autoturism aferent fiecărei
persoane cu astfel de atribuţii.
Veniturile neimpozabile sunt veniturile care nu mai trebuie impozitate, deoarece ele provin
din rezultate deja impozitate.
Veniturile neimpozabile care se scad din rezultatul contabil sunt:
a) dividendele primite de la o persoană juridică română sau de la o persoană juridică străină
plătitoare de impozit pe profit sau a unui impozit similar impozitului pe profit, situată într-un stat
terţ, astfel cum acesta este definit la art. 201 alin. (3) lit. c), cu care România are încheiată o
convenţie de evitare a dublei impuneri, dacă persoana juridică română care primeşte dividendele
deţine, la persoana juridică română sau la persoana juridică străină din statul terţ, la data
înregistrării acestora potrivit reglementărilor contabile, pe o perioadă neîntreruptă de 1 an,
minimum 10% din capitalul social al persoanei juridice care distribuie dividende;
b) diferenţele favorabile de valoare a titlurilor de participare, înregistrate ca urmare a
încorporării rezervelor, beneficiilor sau primelor de emisiune la persoanele juridice la care se deţin
titluri de participare. Acestea sunt impozabile la data cesionării, transmiterii cu titlu gratuit,
retragerii capitalului social sau lichidării persoanei juridice la care se deţin titlurile de participare, cu
excepţia celor aferente titlurilor de participare pentru care sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la lit.
e) şi h);
c) veniturile din anularea cheltuielilor pentru care nu s-a acordat deducere, veniturile din
reducerea sau anularea provizioanelor pentru care nu s-a acordat deducere, veniturile din
recuperarea cheltuielilor nedeductibile, precum şi veniturile din restituirea sau anularea unor
dobânzi şi/sau penalităţi de întârziere pentru care nu s-a acordat deducere;
d) veniturile neimpozabile, prevăzute expres în acorduri şi memorandumuri aprobate prin
acte normative.
e) în perioada 1 ianuarie 2009 - 31 decembrie 2009 inclusiv, veniturile din tranzacţionarea
titlurilor de participare pe piaţa autorizată şi supravegheată de Comisia Naţională a Valorilor
Mobiliare. În aceeaşi perioadă, cheltuielile reprezentând valoarea de înregistrare a acestor titluri de

37
participare, precum şi cheltuielile înregistrate cu ocazia desfăşurării operaţiunilor de tranzacţionare
reprezintă cheltuieli nedeductibile la calculul profitului impozabil.
f) veniturile din impozitul pe profit amânat determinat şi înregistrat de către contribuabilii
care aplică reglementările contabile conforme cu Standardele internaţionale de raportare financiară;
g) veniturile reprezentând modificarea valorii juste a investiţiilor imobiliare, ca urmare a
evaluării ulterioare utilizând modelul bazat pe valoarea justă de către contribuabilii care aplică
reglementările contabile conforme cu Standardele internaţionale de raportare financiară. Aceste
sume sunt impozabile concomitent cu deducerea amortizării fiscale, respectiv la momentul scăderii
din gestiune a acestor investiţii imobiliare, după caz.
Pentru determinarea profitului impozabil contribuabilii sunt obligaţi să întocmească un
registru de evidenţă fiscală, ţinut în formă scrisă sau electronică, cu respectarea dispoziţiilor Legii
nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la utilizarea
sistemelor informatice de prelucrare automată a datelor.
În registrul de evidenţă fiscală trebuie înscrise veniturile impozabile realizate de
contribuabil, din orice sursă într-un an fiscal, potrivit art. 19 alin. (1) din Codul fiscal, cheltuielile
efectuate în scopul realizării acestora, inclusiv cele reglementate prin acte normative în vigoare,
potrivit art. 21 din Codul fiscal, precum şi orice informaţie cuprinsă în declaraţia fiscală, obţinută în
urma unor prelucrări ale datelor furnizate de înregistrările contabile.
Evidenţierea veniturilor impozabile şi a cheltuielilor aferente se efectuează pe natură
economică, prin totalizarea acestora pe trimestru şi/sau an fiscal.
Cotele de impozitare a profitului
Cota de impozit pe profit care se aplică asupra profitului impozabil este de 16%, cu
următoarele excepţii:
- Contribuabilii care desfăşoară activităţi de natura barurilor de noapte, cluburilor de noapte,
discotecilor, cazinourilor sau pariurilor sportive, inclusiv persoanele juridice care realizează aceste
venituri în baza unui contract de asociere, şi la care impozitul pe profit datorat este mai mic decât
5% din veniturile respective sunt obligaţi la plata unui impozit de 5% aplicat acestor venituri
realizate.
Calcularea impozitului pe profit
Calculul şi determinarea impozitului pe profit se realizează trimestrial, după parcurgerea
următoarelor etape:
o determinarea rezultatului contabil, cumulat de la începutul anului (RCC) astfel:

REZULTA = -
TOTAL VENITURI TOTAL CHELTUIELI
T CUMULATE CUMULATE
CONTABI
o calcularea rezultatului impozabil, cumulat de la începutul anului, astfel:

REZULTAT REZULTAT CHELTUIEL PIERDEREA

IMPOZABIL = CONTABIL + I NEDEDUC- - DEDUCE - FISCALĂ
CUMULAT CUMULAT TIBILE RI DIN ANII
FISCAL FISCALE PRECEDEN

o determinarea impozitului pe profitul datorat, cumulat de la începutul anului până la

finele trimestrului pentru care se face calculul:

IMPOZITU REZULTATUL COTA DE

L PE = IMPOZABIL x IMPOZIT PE
PROFIT CUMULAT PROFIT

38
 o determinarea impozitului pe profit aferent trimestrului pentru care se face calculul:

IMPOZITU IMPOZITUL IMPOZIT PE PROFIT DATORAT

L PE = PE PROFIT - CUMULAT LA FINELE
PROFIT AF. CUMULAT TRIMESTRULUI PRECEDENT

Fluctuaţia rezultatului impozabil de la un trimestru la altul face ca diferenţa trimestrială

referitoare la impozitul pe profit să poată fi:
 pozitivă (dacă în trimestrul respectiv s-a realizat profit);
 negativă (dacă în trimestrul respectiv s-a realizat pierdere).
Dacă la finele exerciţiului financiar rezultatul impozabil determinat este negativ, acesta
reprezintă de fapt pierderea fiscală, care se va recupera din profiturile impozabile ale celor 5
exerciţii viitoare.
Pierderea fiscală din anii precedenţi se acoperă trimestrial, din profitul fiscal, odată cu
calcularea şi înregistrarea impozitului pe profit.
Dacă din profitul contabil brut (mai mare) se scad cheltuielile cu impozitul pe profit (mai
mici), rezultă profitul contabil net, care reprezintă soldul creditor al contului 121 "Profit şi
pierdere".
În cazul în care volumul veniturilor realizate este mai mic decât cel al cheltuielilor (inclusiv
eventualele cheltuieli cu impozitul pe profit), rezultă o pierdere contabilă netă, care reprezintă
soldul debitor ai contului 121 "Profit şi pierdere".
(1) Declararea şi plata impozitului pe profit, cu excepţiile prevăzute de prezentul articol, se
efectuează trimestrial, până la data de 25 inclusiv a primei luni următoare încheierii trimestrelor I -
III. Definitivarea şi plata impozitului pe profit aferent anului fiscal respectiv se efectuează până 25
martie.
(2) Începând cu data de 1 ianuarie 2013, contribuabilii, alţii decât cei prevăzuţi la alin. (4) şi
(5), pot opta pentru declararea şi plata impozitului pe profit anual, cu plăţi anticipate, efectuate
trimestrial. Termenul până la care se efectuează plata impozitului anual este termenul de depunere a
declaraţiei privind impozitul pe profit, prevăzut la art. 35.
(3) Opţiunea pentru sistemul anual de declarare şi plată a impozitului pe profit se efectuează
la începutul anului fiscal pentru care se solicită aplicarea prevederilor alin. (2). Opţiunea efectuată
este obligatorie pentru cel puţin 2 ani fiscali consecutivi. Ieşirea din sistemul anual de declarare şi
plată a impozitului se efectuează la începutul anului fiscal pentru care se solicită aplicarea
prevederilor alin. (1). Contribuabilii comunică organelor fiscale teritoriale modificarea sistemului
anual/trimestrial de declarare şi plată a impozitului pe profit, potrivit prevederilor Codului de
procedură fiscală, până la data de 31 ianuarie inclusiv a anului fiscal respectiv.
(4) Contribuabilii societăţi comerciale bancare - persoane juridice române şi sucursalele din
România ale băncilor - persoane juridice străine au obligaţia de a declara şi plăti impozit pe profit
anual, cu plăţi anticipate efectuate trimestrial. Termenul până la care se efectuează plata impozitului
anual este termenul de depunere a declaraţiei privind impozitul pe profit, prevăzut la art. 35.
(5) Următorii contribuabili au obligaţia de a declara şi plăti impozitul pe profit, astfel:
a) organizaţiile nonprofit au obligaţia de a declara şi plăti impozitul pe profit, anual, până la
data de 25 februarie inclusiv a anului următor celui pentru care se calculează impozitul;
b) contribuabilii care obţin venituri majoritare din cultura cerealelor şi a plantelor tehnice,
pomicultură şi viticultură au obligaţia de a declara şi plăti impozitul pe profit anual, până la data de
25 februarie inclusiv a anului următor celui pentru care se calculează impozitul;
c) contribuabilii prevăzuţi la art. 13 lit. c) - e) au obligaţia de a declara şi plăti impozit pe
profit trimestrial, conform alin. (1).
(6) Contribuabilii, alţii decât cei prevăzuţi la alin. (4) şi (5), care, în anul precedent, se aflau
în una dintre următoarele situaţii:

39
 a) nou-înfiinţaţi;
b) înregistrează pierdere fiscală la sfârşitul anului fiscal precedent;
c) s-au aflat în inactivitate temporară sau au declarat pe propria răspundere că nu desfăşoară
activităţi la sediul social/sediile secundare, situaţii înscrise, potrivit prevederilor legale, în registrul
comerţului sau în registrul ţinut de instanţele judecătoreşti competente, după caz;
d) au fost plătitori de impozit pe veniturile microîntreprinderilor, în anul pentru care se
datorează impozitul pe profit aplică sistemul de declarare şi plată prevăzut la alin. (1). În sensul
prezentului alineat nu sunt consideraţi contribuabili nou-înfiinţaţi cei care se înregistrează ca efect
al unor operaţiuni de reorganizare efectuate potrivit legii.
(7) Prin excepţie de la prevederile alin. (8), contribuabilii prevăzuţi la alin. (4) nou-înfiinţaţi,
înfiinţaţi în cursul anului precedent sau care la sfârşitul anului fiscal precedent înregistrează
pierdere fiscală efectuează plăţi anticipate în contul impozitului pe profit la nivelul sumei rezultate
din aplicarea cotei de impozit asupra profitului contabil al perioadei pentru care se efectuează plata
anticipată.
(8) Contribuabilii care aplică sistemul de declarare şi plată a impozitului pe profit anual, cu
plăţi anticipate efectuate trimestrial, determină plăţile anticipate trimestriale în sumă de o pătrime
din impozitul pe profit datorat pentru anul precedent, actualizat cu indicele preţurilor de consum,
estimat cu ocazia elaborării bugetului iniţial al anului pentru care se efectuează plăţile anticipate,
până la data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului pentru care se efectuează plata. Impozitul
pe profit pentru anul precedent, pe baza căruia se determină plăţile anticipate trimestriale, este
impozitul pe profit datorat conform declaraţiei privind impozitul pe profit, fără a lua în calcul plăţile
anticipate efectuate în acel an.
(8^1) În cazul contribuabililor care aplică reglementările contabile conforme cu Standardele
internaţionale de raportare financiară, plăţile anticipate trimestriale se efectuează în sumă de o
pătrime din impozitul pe profit aferent anului precedent determinat potrivit alin. (8), fără a lua în
calcul influenţa ce provine din aplicarea prevederilor art. 193, inclusiv pentru anii fiscali în care se
deduc sumele evidenţiate în soldul debitor al contului rezultatul reportat din provizioane specifice.
(9) Prin excepţie de la prevederile alin. (8), contribuabilii care aplică sistemul de declarare şi
plată a impozitului pe profit prevăzut la alin. (2) şi care, în primul an al perioadei obligatorii
prevăzute de alin. (3), înregistrează pierdere fiscală efectuează plăţi anticipate în contul impozitului
pe profit la nivelul sumei rezultate din aplicarea cotei de impozit asupra profitului contabil al
perioadei pentru care se efectuează plata anticipată.
(10) În cazul contribuabililor care aplică sistemul de declarare şi plată a impozitului pe profit
prevăzut la alin. (2) şi care, în anul precedent, au beneficiat de scutiri de la plata impozitului pe
profit, conform legii, iar în anul pentru care se calculează şi se efectuează plăţile anticipate nu mai
beneficiază de facilităţile fiscale respective, impozitul pe profit pentru anul precedent, pe baza
căruia se determină plăţile anticipate, este impozitul pe profit determinat conform declaraţiei
privind impozitul pe profit pentru anul precedent, luându-se în calcul şi impozitul pe profit scutit.
(11) În cazul următoarelor operaţiuni de reorganizare efectuate potrivit legii, contribuabilii
care aplică sistemul de declarare şi plată a impozitului pe profit anual, cu plăţi anticipate efectuate
trimestrial, stabilesc impozitul pe profit pentru anul precedent, ca bază de determinare a plăţilor
anticipate, potrivit următoarelor reguli:
a) contribuabilii care absorb prin fuziune una sau mai multe persoane juridice române,
începând cu trimestrul în care operaţiunile respective produc efecte, potrivit legii, însumează
impozitul pe profit datorat de aceştia pentru anul precedent cu impozitul pe profit datorat pentru
acelaşi an de celelalte societăţi cedente;
b) contribuabilii înfiinţaţi prin fuziunea a două sau mai multe persoane juridice române
însumează impozitul pe profit datorat pentru anul precedent de societăţile cedente. În situaţia în care
toate societăţile cedente înregistrează pierdere fiscală în anul precedent, contribuabilii nou-înfiinţaţi
determină plăţile anticipate potrivit prevederilor alin. (7) şi (9);
c) contribuabilii înfiinţaţi prin divizarea unei persoane juridice române împart impozitul pe
profit datorat pentru anul precedent de societatea cedentă proporţional cu valoarea activelor şi

40
pasivelor transferate, conform proiectului întocmit potrivit legii. În situaţia în care societatea
cedentă înregistrează pierdere fiscală în anul precedent, contribuabilii nou-înfiinţaţi determină
plăţile anticipate potrivit prevederilor alin. (7) şi (9);
d) contribuabilii care primesc active şi pasive prin operaţiuni de divizare a unei persoane
juridice române, începând cu trimestrul în care operaţiunile respective produc efecte, potrivit legii,
însumează impozitul pe profit datorat de aceştia pentru anul precedent cu impozitul pe profit datorat
pentru anul precedent de societatea cedentă, recalculat proporţional cu valoarea activelor şi
pasivelor transferate, conform proiectului întocmit potrivit legii;
e) contribuabilii care transferă, potrivit legii, o parte din patrimoniu uneia sau mai multor
societăţi beneficiare, începând cu trimestrul în care operaţiunile respective produc efecte, potrivit
legii, recalculează impozitul pe profit datorat pentru anul precedent proporţional cu valoarea
activelor şi pasivelor menţinute de către persoana juridică care transferă activele.
 (12) În cazul contribuabililor care aplică sistemul de declarare şi plată a impozitului pe
profit anual, cu plăţi anticipate efectuate trimestrial, şi care în cursul anului devin sedii permanente
ale persoanelor juridice străine ca urmare a operaţiunilor prevăzute la art. 27^1, începând cu
trimestrul în care operaţiunile respective produc efecte, potrivit legii, aplică următoarele reguli
pentru determinarea plăţilor anticipate datorate:
a) în cazul fuziunii prin absorbţie, sediul permanent determină plăţile anticipate în baza
impozitului pe profit datorat pentru anul precedent de către societatea cedentă;
b) în cazul divizării, divizării parţiale şi transferului de active, sediile permanente determină
plăţile anticipate în baza impozitului pe profit datorat pentru anul precedent de societatea cedentă,
recalculat pentru fiecare sediu permanent, proporţional cu valoarea activelor şi pasivelor transferate,
potrivit legii. Societăţile cedente care nu încetează să existe în urma efectuării unei astfel de
operaţiuni, începând cu trimestrul în care operaţiunile respective produc efecte, potrivit legii,
ajustează plăţile anticipate datorate potrivit regulilor prevăzute la alin. (11) lit. e).
(13) Contribuabilii care aplică sistemul de declarare şi plată a impozitului pe profit anual, cu
plăţi anticipate efectuate trimestrial, implicaţi în operaţiuni transfrontaliere, altele decât cele
prevăzute la alin. (12), aplică următoarele reguli în vederea determinării impozitului pe profit pentru
anul precedent, în baza căruia se determină plăţile anticipate:
a) în cazul contribuabililor care absorb una sau mai multe persoane juridice străine,
începând cu trimestrul în care operaţiunile respective produc efecte, potrivit legii, impozitul pe
profit pentru anul precedent, în baza căruia se determină plăţile anticipate, este impozitul pe profit
datorat de societatea absorbantă în anul fiscal precedent celui în care se realizează operaţiunea;
b) contribuabilii care absorb cel puţin o persoană juridică română şi cel puţin o persoană
juridică străină, începând cu trimestrul în care operaţiunea respectivă produce efecte, potrivit legii,
însumează impozitul pe profit datorat de aceştia pentru anul precedent cu impozitul pe profit datorat
pentru acelaşi an de celelalte societăţi române cedente;
c) contribuabilii înfiinţaţi prin fuziunea uneia sau mai multor persoane juridice române cu
una sau mai multe persoane juridice străine însumează impozitul pe profit datorat de societăţile
române cedente. În situaţia în care toate societăţile cedente române înregistrează pierdere fiscală în
anul precedent, contribuabilul nou-înfiinţat determină plăţile anticipate potrivit prevederilor alin. (7)
şi (9).
(14) Persoanele juridice care, în cursul anului fiscal, sedizolvă cu lichidare, potrivit legii, au
obligaţia să depunădeclaraţia anuală de impozit pe profit şi să plătească impozitulpână la data
depunerii situaţiilor financiare la organul fiscalcompetent din subordinea Agenţiei Naţionale de
AdministrareFiscală.
(15) Persoanele juridice care, în cursul anului fiscal, se dizolvă fără lichidare au obligaţia să
depună declaraţia anuală de impozit pe profit şi să plătească impozitul până la închiderea perioadei
impozabile.
(16) Obligaţiile fiscale reglementate de prezentul titlu sunt venituri ale bugetului de stat.
(17) Prin excepţie de la prevederile alin. (16), impozitul pe profit, dobânzile/majorările de
întârziere şi amenzile datorate de regiile autonome din subordinea consiliilor locale şi a consiliilor

41
judeţene, precum şi cele datorate de societăţile comerciale în care consiliile locale şi/sau judeţene
sunt acţionari majoritari, care realizează proiecte cu asistenţă financiară din partea Uniunii
Europene sau a altor organisme internaţionale, în baza unor acorduri/contracte de împrumut
ratificate, respectiv aprobate prin acte normative, sunt venituri ale bugetelor locale respective până
la sfârşitul anului fiscal în care se încheie proiectul care face obiectul acordului/contractului de
împrumut.
(18) Pentru aplicarea sistemului de declarare şi plată a impozitului pe profit anual, cu plăţi
anticipate efectuate trimestrial, indicele preţurilor de consum necesar pentru actualizarea plăţilor
anticipate se comunică, prin ordin al ministrului finanţelor publice, până la data de 15 aprilie a
anului fiscal pentru care se efectuează plăţile anticipate.
 ART. 35   Depunerea declaraţiilor de impozit pe profit (în vigoare de la 1 ian. 2012)
    (1) Contribuabilii au obligaţia să depună o declaraţie anuală de impozit pe profit până la
data de 25 martie inclusiv a anului următor, cu excepţia contribuabililor prevăzuţi la art. 34 alin. (5)
lit. a) şi b), alin. (14) şi (15), care depun declaraţia anuală de impozit pe profit până la termenele
prevăzute în cadrul acestor alineate.
Impozitul pe veniturile microîntreprinderilor
O microîntreprindere este persoana juridică română care îndeplineşte cumulativ următoarele
condiţii, la data de 31 decembrie a anului fiscal precedent:
a) realizează venituri, altele decât cele din activităţi în domeniul bancar, activităţi în
domeniile asigurărilor şi reasigurărilor, al pieţei de capital, cu excepţia persoanelor
juridice care desfăşoară activităţi de intermediere în aceste domenii si activităţi în
domeniul jocurilor de noroc;
b) realizează venituri, altele decât cele din consultanţă şi management, în proporţie de peste
80% din veniturile totale;
c) abrogată;
d) a realizat venituri care nu au depăşit echivalentul în lei a 65.000 euro;
e) capitalul social al acesteia este deţinut de persoane, altele decât statul şi autorităţile
locale;
f) nu se află în dizolvare cu lichidare, înregistrată în registrul comerţului sau la instanţele
judecătoreşti, potrivit legii.
Plătitoare de impozit pe venit, microîntreprinderile organizează şi conduc contabilitatea
potrivit reglementărilor contabile, aprobate prin O.M.F.P. nr. 1802/2014.
Baza impozabilă asupra căreia se aplică cota de 3% este reprezentată de totalul veniturilor
trimestriale care sunt înregistrate în creditul conturilor din clasa a 7-a «Conturi de venituri», din
care:
a) se scad următoarele categorii de venituri:
- veniturile aferente costurilor stocurilor de produse;
- veniturile aferente costurilor serviciilor în curs de execuţie;
- veniturile din producţia de imobilizări corporale şi necorporale;
- veniturile din subvenţii;
- veniturile din provizioane şi ajustări pentru depreciere sau pierdere de valoare;
- veniturile rezultate din restituirea sau anularea unor dobânzi şi/sau penalităţi de întârziere,
care au fost cheltuieli nedeductibile la calculul profitului impozabil;
- veniturile realizate din despăgubiri, de la societăţile de asigurare/reasigurare, pentru
pagubele produse bunurilor de natura stocurilor sau a activelor corporale proprii;
- veniturile din diferenţe de curs valutar;
- veniturile financiare înregistrate ca urmare a decontării creanţelor şi datoriilor în lei în
funcţie de un curs valutar diferit de cel la care au fost înregistrate iniţial;
- valoarea reducerilor comerciale acordate ulterior facturării;
b) şi se adaugă următoarele categorii de venituri:
- valoarea reducerilor comerciale primite ulterior facturării;

42
 - în trimestrul IV, diferenţa favorabilă dintre veniturile din diferenţe de curs valutar/veniturile
financiare înregistrate ca urmare a decontării creanţelor şi datoriilor în lei în funcţie de un curs
valutar diferit de cel la care au fost înregistrate iniţial şi cheltuielile din diferenţe de curs
valutar/cheltuielile financiare aferente, înregistrate cumulat de la începutul anului.
În cazul în care o microîntreprindere achiziţionează case de marcat, valoarea de achiziţie a
acestora se deduce din baza impozabilă, în conformitate cu documentul justificativ, în trimestrul în
care au fost puse în funcţiune, potrivit legii.
Dacă în cursul unui an fiscal o microîntreprindere realizează venituri mai mari de 65.000
euro, aceasta va plăti impozit pe profit luând în calcul veniturile şi cheltuielile realizate de la
începutul anului fiscal. Calculul şi plata impozitului pe profit se efectuează începând cu trimestrul
în care s-a depăşit limita prevăzută în prezentul articol. Impozitul pe profit datorat reprezintă
diferenţa dintre impozitul pe profit calculat de la începutul anului fiscal până la sfârşitul perioadei
de raportare şi impozitul pe veniturile microîntreprinderilor datorat în cursul anului respec
Calculul şi plata impozitului pe veniturile microîntreprinderilor se efectuează trimestrial,
până la data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului pentru care se calculează impozitul.

Taxa pe valoarea adăugată

TVA este un impozit indirect, calculat pe valoarea adăugată realizată de către persoanele
impozabile înregistrate în scopuri de TVA şi suportat de către consumatorii finali. Persoana
impozabilă înregistrată în scopuri de TVA trebuie să plătească bugetului de stat diferenţa dintre
suma taxei colectată de la clienţii săi pentru vânzările de bunuri şi servicii şi taxa deductibilă
achitată sau datorată de către persoana respectivă pentru achiziţia de bunuri şi servicii. Acest lucru
înseamnă că rolul persoanei impozabile se reduce la cel de perceptor al taxei în contul Ministerului
Finanţelor Publice, această taxă nereprezentând un cost pentru persoana respectivă. Cel care suportă
taxa pe valoarea adăugată este consumatorul final, care fie va consuma bunurile sau serviciile
achiziţionate, fie le va revinde fără a colecta de la clienţi taxa pe valoarea adăugată, neavând dreptul
de a recupera taxa achitată pentru bunurile şi serviciile achiziţionate.
1. OPERAŢIUNI CUPRINSE ÎN SFERA DE APLICARE A TAXEI
I. Operaţiuni impozabile
Din punct de vedere al taxei, sunt operaţiuni impozabile operaţiunile care îndeplinesc
cumulativ următoarele condiţii:
a) operaţiunile constituie sau sunt asimilate cu o livrare de bunuri sau o prestare de servicii
efectuate cu plată de către o persoană impozabilă care acţionează ca atare;
b) locul de livrare a bunurilor sau de prestare a serviciilor este considerat a fi în România;
Sunt considerate operaţiuni impozabile şi achiziţiile şi livrările intracomunitare, precum şi
importul de bunuri efectuat în România de orice persoană.
Sunt, de asemenea, operaţiuni impozabile următoarele operaţiuni efectuate cu plată în
România:
a) o achiziţie intracomunitară de bunuri care urmează unei livrări intracomunitare efectuate
în afara României de către o persoană impozabilă ce acţionează ca atare;
b) o achiziţie intracomunitară de mijloace de transport noi, efectuată de orice persoană;
c) o achiziţie intracomunitară de bunuri accizabile, efectuată de o persoană impozabilă ce
acţionează ca atare sau de o persoană juridică neimpozabilă.
Sunt asimilate operaţiunilor impozabile următoarele operaţiuni:
a) preluarea de către o persoană impozabilă a bunurilor mobile achiziţionate sau produse de
către aceasta pentru a fi utilizate în scopuri care nu au legătură cu activitatea economică desfăşurată,
dacă taxa aferentă bunurilor respective sau părţilor lor componente a fost dedusă total sau parţial:
b) preluarea de către o persoană impozabilă a bunurilor mobile achiziţionate sau produse de
către aceasta pentru a fi puse la dispoziţie altor persoane în mod gratuit, dacă taxa aferentă bunurilor
respective sau părţilor lor componente a fost dedusă total sau parţial;
c) preluarea de către o persoană impozabilă de bunuri mobile corporale achiziţionate sau
produse de către aceasta, altele decât bunurile de capital, pentru a fi utilizate în scopul unor

43
operaţiuni care nu dau drept integral de deducere, dacă taxa aferentă bunurilor respective a fost
dedusă total sau parţial la data achiziţiei:
d) bunurile constatate lipsă din gestiune, cu excepţia cauzelor de forţă majoră;
e) distribuirea de bunuri din activele unei persoane impozabile către asociaţii sau acţionarii
săi, inclusiv o distribuire de bunuri legată de lichidarea sau de dizolvarea fără lichidare a persoanei
impozabile, dacă taxa aferentă bunurilor respective sau părţilor lor componente a fost dedusă total
sau parţial.
f) transferurile succesive ale dreptului de proprietate asupra unui bun, fiecare transfer fiind
considerat o livrare separată a bunului, chiar dacă bunul este transportat direct beneficiarului final.
g) plata în natură a dividendelor şi salariilor.
În cazul unui contract de vânzare cu plata în rate, livrarea de bunuri este considerată a fi
transferul fizic al bunurilor către cumpărător şi nu transferul proprietăţii asupra acestor bunuri.
Astfel, dacă se datorează TVA pentru o astfel de vânzare, TVA se aplică la întreaga valoare a
contractului la data la care bunul este predat cumpărătorului.
Pentru bunurile livrate în baza unui contract de consignaţie, se consideră că livrarea
bunurilor de la consignant la consignatar are loc la data la care bunurile sunt vândute de consignatar
clienţilor săi.
II. Operaţiuni neimpozabile
Nu sunt considerate operaţiuni impozabile în sfera de aplicare a taxei:
a) bunurile distruse ca urmare a unor calamităţi naturale sau a unor cauze de forţă majoră;
b) bunurile de natura stocurilor degradate calitativ, care nu mai pot fi valorificate, precum şi
activele corporale fixe casate, chiar şi înainte de expirarea duratei normale de întrebuinţare;
c) perisabilităţile, în limitele prevăzute prin lege;
d) bunurile acordate gratuit din rezerva de stat ca ajutoare umanitare externe sau interne;
e) acordarea în mod gratuit de bunuri ca mostre în cadrul campaniilor promoţionale, pentru
încercarea produselor sau pentru demonstraţii la punctele de vânzare, alte bunuri acordate în scopul
stimulării vânzărilor;
f) acordarea de bunuri de mică valoare, în mod gratuit, în cadrul acţiunilor de sponsorizare,
de mecenat, de protocol/reprezentare, precum şi alte destinaţii prevăzute de lege, în condiţiile în
care aceste cheltuieli se încadrează în limitele plafonului de deductibilitate;
g) transferul tuturor activelor sau al unei părţi a acestora, efectuat cu ocazia transferului de
active şi pasive, ca urmare a unor operaţiuni precum divizarea, fuziunea, indiferent clacă e făcut cu
plată sau nu ori ca aport în natură la capitalul unei societăţi;
Nu sunt considerate operaţiuni impozabile achiziţiile intracomunitare de bunuri care
îndeplinesc următoarele condiţii:
• sunt efectuate de o persoană impozabilă în scopul desfăşurării activităţilor agricole, silvice
sau de pescuit, care fac subiectul regimului special pentru agricultori, de o persoană impozabilă care
efectuează numai livrări de bunuri sau prestări de servicii pentru care taxa nu este deductibilă, sau
de o persoană juridică neimpozabilă;
• valoarea totală a acestor achiziţii intracomunitare nu depăşeşte, pe parcursul anului
calendaristic curent sau nu a depăşit, pe parcursul anului calendaristic anterior echivalentul în lei a
10.000 euro.
III. Clasificarea operaţiunilor impozabile
Operaţiunile impozabile cuprinse în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată se
clasifică astfel:
1) Operaţiuni taxabile, pentru care se aplică cota standard sau cota redusă a TVA:
A) Cota standard este de 24% şi se aplică asupra bazei de impozitare pentru operaţiunile
impozabile care nu sunt scutite de taxă sau care nu sunt supuse cotelor reduse.
B) Cota redusă de 9% se aplică asupra bazei de impozitare pentru următoarele prestări de
servicii şi sau livrări de bunuri:

44
 - serviciile constând în permiterea accesului la castele, muzee, case memoriale,
monumente istorice, monumente de arhitectură şi arheologice, grădini zoologice şi
botanice, târguri, expoziţii şi evenimente culturale, cinematografe;
- livrarea de manuale şcolare, cărţi, ziare şi reviste, cu excepţia celor destinate
exclusiv sau în principal publicităţii;
- livrarea de proteze şi accesorii ale acestora, cu excepţia protezelor dentare;
- livrarea de produse ortopedice;
- livrarea de medicamente de uz uman şi veterinar;
- cazarea în cadrul sectorului hotelier sau al sectoarelor cu funcţie similară, inclusiv
închirierea terenurilor amenajate pentru camping;
- livrarea următoarelor bunuri (în vigoare de la 1 iunie 2015): alimente, inclusiv
băuturi, cu excepţia băuturilor alcoolice, destinate consumului uman şi animal,
animale şi păsări vii din specii domestice, seminţe, plante şi ingrediente utilizate în
prepararea alimentelor, produse utilizate pentru a completa sau înlocui alimentele.
Prin normele metodologice se stabilesc codurile NC din anexa I la Regulamentul
(CEE) nr. 2.658/87 al Consiliului din 23 iulie 1987 privind Nomenclatura tarifară şi
statistică şi Tariful Vamal Comun, astfel cum a fost modificată prin Regulamentul de
punere în aplicare (UE) nr. 1.101/2014 al Comisiei din 16 octombrie 2014,
corespunzătoare acestor bunuri;
- serviciile de restaurant şi de catering, cu excepţia băuturilor alcoolice. (în vigoare de
la 1 iunie 2015):
C) Cota redusă de 5% se aplică asupra bazei de impozitare pentru livrarea locuinţelor ca
parte a politicii sociale, inclusiv a terenului pe care sunt construite. Terenul pe care este construită
locuinţa include şi amprenta la sol a locuinţei. În sensul prezentului titlu, prin locuinţă livrată ca
parte a politicii sociale se înţelege:
    a) livrarea de clădiri, inclusiv a terenului pe care sunt construite, destinate a fi utilizate drept
cămine de bătrâni şi de pensionari;
    b) livrarea de clădiri, inclusiv a terenului pe care sunt construite, destinate a fi utilizate drept
case de copii şi centre de recuperare şi reabilitare pentru minori cu handicap;
    c) livrarea de locuinţe care au o suprafaţă utilă de maximum 120 mp, exclusiv anexele
gospodăreşti, a căror valoare, inclusiv a terenului pe care sunt construite, nu depăşeşte suma de
380.000 lei, exclusiv taxa pe valoarea adăugată, achiziţionate de orice persoană necăsătorită sau
familie. Suprafaţa utilă a locuinţei este cea definită prin Legea locuinţei nr. 114/1996, republicată,
cu modificările şi completările ulterioare. Anexele gospodăreşti sunt cele definite prin Legea nr.
50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare. Cota redusă se aplică numai în cazul locuinţelor care în momentul vânzării
pot fi locuite ca atare şi dacă terenul pe care este construită locuinţa nu depăşeşte suprafaţa de 250
mp, inclusiv amprenta la sol a locuinţei, în cazul caselor de locuit individuale. În cazul imobilelor
care au mai mult de două locuinţe, cota indiviză a terenului aferent fiecărei locuinţe nu poate depăşi
suprafaţa de 250 mp, inclusiv amprenta la sol aferentă fiecărei locuinţe. Orice persoană necăsătorită
sau familie poate achiziţiona o singură locuinţă cu cota redusă de 5%, respectiv:
1) în cazul persoanelor necăsătorite, să nu fi deţinut şi să nu deţină nicio locuinţă în
proprietate pe care au achiziţionat-o cu cota de 5%;
2) în cazul familiilor, soţul sau soţia să nu fi deţinut şi să nu deţină, fiecare sau
împreună, nicio locuinţă în proprietate pe care a/au achiziţionat-o cu cota de 5%;
    d) livrarea de clădiri, inclusiv a terenului pe care sunt construite, către primării în vederea
atribuirii de către acestea cu chirie subvenţionată unor persoane sau familii a căror situaţie
economică nu le permite accesul la o locuinţă în proprietate sau închirierea unei locuinţe în
condiţiile pieţei.
D) Cota recalculată se aplică, de regulă, pentru determinarea sumei T.V.A. la livrarea de
bunuri şi prestarea de servicii direct către populaţie în situaţia în care preţul cu amănuntul include
TVA şi nu este necesară emiterea unei facturi.

45
 Pentru determinarea TVA se aplică procedeul sutei mărite, respectiv:
• 24 x 100/124 (în cazul cotei standard);
• 9 x 100/109 (în cazul cotei reduse de 9%);
• 5 x 100/105 (în cazul cotei reduse de 5%).
2) Operaţiuni scutite de taxă cu drept de deducere
Operaţiunile scutite cu drept de deducere pot fi considerate operaţiuni taxate cu TVA, dar
cota de TVA aplicată este zero. Din acest motiv, persoana care efectuează operaţiuni scutite cu
drept de deducere este o persoană impozabilă, cu obligaţia de a se înregistra în scopuri de TVA şi
cu posibilitatea de a solicita deducerea TVA achitată sau datorată furnizorilor/prestatorilor săi, chiar
dacă persoana respectivă nu facturează TVA clienţilor săi.
Principalele operaţiuni scutite de taxă sunt:
a) livrările de bunuri expediate sau transportate în afara Comunităţii de către furnizor sau de
altă persoană în contul său;
b) livrările intracomunitare de bunuri către o persoană care îi comunică furnizorului un cod
de înregistrare valabil în scopuri de TVA, atribuit de autorităţile fiscale din alt Stat Membru cu
excepţia:
 livrărilor intracomunitare efectuate de o întreprindere mică, altele decât livrările
intracomunitare de mijloace de transport noi;
 livrărilor intracomunitare care au fost supuse regimului special pentru
bunurile second-hand, opere de artă, obiecte de colecţie şi antichităţi;
c) livrările intracomunitare de mijloace de transport noi către un cumpărător care nu îi
comunică furnizorului un cod valabil de înregistrare în scopuri de TVA;
d) livrările intracomunitare de produse accizabile către o persoană impozabilă sau către o
persoană juridică neimpozabilă care nu îi comunică furnizorului un cod valabil de înregistrare în
scopuri de TVA, cu excepţiile de la punctul b);
e) prestările de servicii direct legate de exporturi sau operaţiuni similare;
f) transportul de bunuri plasate în regim de antrepozit de TVA, în regim de admitere
temporară sau în regim vamal suspensiv şi serviciile accesorii;
g) transportul bunurilor importate şi serviciile accesorii;
h) transportul internaţional de pasageri;
i) lucrările efectuate asupra bunurilor mobile transportate în afara Comunităţii;
3) Operaţiuni scutite de taxa fără drept de deducere
Principalele operaţiuni scutite fără drept de deducere sunt:
♦ Prestările de servicii şi livrările de bunuri efectuate în domeniul sănătăţii;
♦ Prestările de servicii şi livrările de bunuri din domeniul educaţiei şi învăţământului;
♦ Studiile şi cercetarea;
♦ Prestările de servicii şi/sau livrările de bunuri strâns legate de asistenţa şi/sau protecţia
socială, efectuate de instituţiile publice sau de alte entităţi recunoscute ca având caracter social,
inclusiv cele livrate de căminele de bătrâni;
♦ Serviciile asigurate de organizaţii non-profit membrilor proprii;
♦ Prestările de servicii strâns legate de practicarea sporturilor şi a educaţiei fizice;
♦ Prestările de servicii culturale şi livrările de bunuri strâns legate de aceste servicii;
♦ Servicii şi livrările de bunuri legate de anumite servicii scutite;
♦ Activităţi ale instituţiilor publice de radio şi televiziune, altele decât activităţile
comerciale;
♦ Serviciile poştale publice;
♦ Servicii prestate de grupuri independente de persoane cu caracter de non-profit;
♦ Servicii financiar - bancare;
♦ Servicii de asigurări şi de către intermediarii din asigurări;
♦ Jocurile de noroc;
♦ Livrarea de timbre;
♦ Arendarea, concesionarea, închirierea şi leasingul de bunuri imobile.

46
 4) Operaţiunile scutite de taxă, pentru care nu se datorează taxa la autorităţile vamale, sunt,
în principal, următoarele:
o importul şi achiziţia intracomunitară de bunuri a căror livrare în România este în orice
situaţie scutită de taxă în interiorul ţării;
o achiziţia intracomunitară de bunuri al căror import în România este în orice situaţie
scutit de taxă;
o achiziţia intracomunitară de bunuri pentru care, persoana care cumpără bunurile în
orice situaţie ar avea dreptul la rambursarea integrală a taxei care s-ar datora, dacă
respectiva achiziţie nu ar fi scutită;
o importul definitiv de bunuri care îndeplinesc condiţiile pentru scutire definitivă de taxe
vamale;
o importul de bunuri de către misiunile diplomatice şi birourile consulare care
beneficiază de scutire de taxe vamale.
5) Regimuri speciale de scutire
a) Regimul special de scutire pentru întreprinderile mici
Persoana impozabilă stabilită în România, a cărei cifră de afaceri anuală, declarată sau
realizată, este inferioară plafonului de 65.000 euro, al cărui echivalent în lei se stabileşte la cursul
de schimb comunicat de Banca Naţională a României la data aderării şi se rotunjeşte la următoarea
mie poate solicita scutirea de taxă, pentru operaţiunile impozabile, cu excepţia livrărilor
intracomunitare de mijloace de transport noi.
b) Regimul special pentru agenţiile de turism
c) Regimuri speciale pentru bunurile second-hand, opere de artă, obiecte de colecţie şi
antichităţi
d) Regimul special pentru persoanele impozabile nestabilite care prestează servicii
electronice persoanelor neimpozabile
e) Regimul special cu cota forfetară pentru agricultori
2. CATEGORII DE PERSOANE IMPOZABILE
Este considerată persoană impozabilă orice persoană care desfăşoară, de o manieră
independentă şi indiferent de loc, activităţi economice oricare ar fi scopul sau rezultatul acestei
activităţi. Din această perspectivă, persoanele impozabile se pot clasifica astfel:
(1) Persoane impozabile integral - sunt persoanele care efectuează operaţiuni taxabile şi
operaţiuni scutite cu drept de deducere.
(2) Persoane impozabile scutite - sunt persoanele care desfăşoară numai operaţiuni scutite
fără drept de deducere (instituţii publice, societăţi bancare, societăţi de asigurări etc.)
(3) Persoane impozabile cu regim mixt - sunt persoanele care efectuează atât operaţiuni
impozabile cu drept se deducere, cât şi operaţiuni scutite fără drept de deducere;
(4) Persoane impozabile parţial - sunt persoanele care realizează atât operaţiuni pentru care
nu au calitatea de persoană impozabilă, cât şi operaţiuni pentru care au calitatea de persoană
impozabilă.
(5) Persoane impozabile ocazional - sunt persoanele care efectuează ocazional operaţiuni
impozabile, cum ar fi achiziţia intracomunitară de mijloace de transport noi.
(6) Persoane neimpozabile - sunt persoanele care nu realizează operaţiuni impozabile, cum
ar fi angajaţii sau oricare alte persoane legate de angajator printr-un contract individual de muncă.
3. ÎNREGISTRAREA PERSOANELOR IMPOZABILE ÎN SCOPURI DE TVA
Prevederile legale dau naştere la două categorii de persoane înregistrate în scopuri de TVA,
şi anume:
a) Persoana impozabilă obişnuită care este obligată la plata TVA în România pentru
operaţiunile taxabile curente ce au loc în România.
b) Persoana care, deşi nu este înregistrată în scopuri de TVA, devine obligată la plata TVA
pentru o achiziţie intracomunitară efectuată în România, fie deoarece a optat pentru plata TVA în
România pentru toate aceste achiziţii intracomunitare sau valoarea totală a achiziţiilor

47
intracomunitare efectuate în România într-un anumit an calendaristic depăşeşte plafonul de achiziţii
intracomunitare (echivalentul în lei a sumei de 10.000 Euro).
În ambele cazuri, codul de înregistrare de TVA atribuit persoanei impozabile este precedat
de prefixul "RO", care îi atribuie calitatea de persoană înregistrată în scopuri de TVA în România.
Organele fiscale pot anula înregistrarea unei persoane în scopuri de TVA, dacă persoana nu
era obligată să solicite înregistrarea sau nu avea dreptul să solicite înregistrarea în scopuri de TVA.
Persoana înregistrată în scopuri de TVA poate solicita anularea înregistrării sale oricând,
după expirarea anului calendaristic următor celui în care a fost înregistrată, dacă valoarea
achiziţiilor sale intracomunitare nu a depăşit plafonul de achiziţii în anul în care face solicitarea sau
în anul calendaristic anterior şi clacă nu şi-a exercitat opţiunea.
4. FAPTUL GENERATOR ŞI EXIGIBILITATEA TVA
Faptul generator reprezintă faptul prin care sunt realizate condiţiile legale necesare pentru
exigibilitatea taxei. Exigibilitatea plăţii taxei reprezintă data la care o persoană are obligaţia de a
plăti taxa la bugetul statului.
În principiu, faptul generator intervine la data livrării bunurilor sau la data prestării
serviciilor. Prin derogare de la regula de bază, faptul generator intervine:
a) în cazul livrărilor de bunuri şi/sau al prestărilor de servicii care se efectuează continuu,
dând loc la decontări sau plăţi succesive, cum sunt: livrările de gaze naturale, de apă, serviciile
telefonice, livrările de energie electrică şi altele asemenea, în ultima zi a perioadei specificate în
contract pentru plata bunurilor livrate sau a serviciilor prestate, dar perioada nu poate depăşi un an;
b) în cazul operaţiunilor de închiriere, leasing, concesionare şi arendare de bunuri, la data
specificată în contract pentru efectuarea plăţii.
Exigibilitatea taxei intervine la data la care are loc faptul generator.
Prin derogare de la acest principiu, exigibilitatea taxei intervine:
a) la data emiterii unei facturi, înainte de data la care intervine faptul generator;
b) la data la care se încasează avansul, pentru plăţile în avans efectuate înainte de data la
care intervine faptul generator. Fac excepţie de la aceste prevederi avansurile încasate pentru plata
importurilor şi a taxei pe Valoarea adăugată aferente importului, precum şi orice avansuri încasate
pentru operaţiuni scutite sau care nu sunt impozabile.
c) la data extragerii numerarului, pentru livrările de bunuri sau prestările de servicii
realizate prin maşini automate de vânzare, de jocuri sau alte maşini similare.
În cazul unei livrări intracomunitare de bunuri scutită de taxă, exigibilitatea taxei intervine la
data la care este emisă factura pentru întreaga contravaloare a livrării în cauză, dar nu mai târziu de
a cincisprezecea zi a lunii următoare celei în care a intervenit faptul generator.
În cazul unei achiziţii intracomunitare de bunuri, faptul generator intervine la data la care ar
interveni faptul generator pentru livrări de bunuri similare, în statul membru în care se face
achiziţia. În acest caz, exigibilitatea taxei intervine la data la care este emisă factura către persoana
care efectuează achiziţia, pentru întreaga contravaloare a livrării de bunuri, dar nu mai târziu de a
cincisprezecea zi a lunii următoare celei în care a intervenit faptul generator.
5. BAZA DE IMPOZITARE
Pentru livrările de bunuri şi prestările de servicii, baza de impozitare a taxei pe valoarea
adăugată este constituită din tot ceea ce constituie contrapartida obţinută sau care urmează a fi
obţinută de furnizor ori prestator din partea cumpărătorului, beneficiarului sau a unui terţ, inclusiv
subvenţiile direct legate de preţul acestor operaţiuni.
Baza de impozitare cuprinde următoarele:
a) impozitele şi taxele, dacă prin lege nu se prevede altfel, cu excepţia taxei pe valoarea
adăugată;
b) cheltuielile accesorii, cum sunt: comisioanele, cheltuielile de ambalare, transport şi
asigurare, solicitate de către furnizor/prestator cumpărătorului sau beneficiarului.
În baza de impozitare nu se cuprind:
a) rabaturile, remizele, risturnele, sconturile şi alte reduceri de preţ, acordate de furnizori
direct clienţilor la data exigibilităţii taxei;

48
 b) sumele reprezentând daune-interese, stabilite prin hotărâre judecătorească definitivă şi
irevocabilă, penalizările şi orice alte sume solicitate pentru neîndeplinirea totală sau parţială a
obligaţiilor contractuale, dacă sunt percepute peste preţurile şi/sau tarifele negociate;
c) dobânzile, percepute după data livrării sau prestării, pentru plăţi cu întârziere;
d) valoarea ambalajelor care circulă între furnizorii de marfă şi clienţi, prin schimb, fără
facturare;
e) sumele achitate de furnizor sau prestator, în numele şi în contul clientului, şi care apoi se
decontează acestuia, precum şi sumele încasate în numele şi în contul unei alte persoane.
Baza de impozitare se reduce în următoarele situaţii:
a) dacă a fost emisă o factură şi, ulterior, operaţiunea este anulată total sau parţial, înainte de
livrarea bunurilor sau de prestarea serviciilor;
b) în cazul refuzurilor totale sau parţiale privind cantitatea, calitatea ori preţurile bunurilor
livrate sau ale serviciilor prestate, în condiţiile anulării totale ori parţiale a contractului pentru
livrarea sau prestarea în cauză, declarată printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă,
sau în urma unui arbitraj, ori în cazul în care există un acord scris între părţi;
c) în cazul în care rabaturile, remizele, risturnele şi celelalte reduceri de preţ sunt acordate
după livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor;
d) în cazul în care contravaloarea bunurilor livrate sau a serviciilor prestate nu se poate
încasa din cauza falimentului beneficiarului.
e) în cazul în care cumpărătorii returnează ambalajele în care s-a expediat marfa. pentru
ambalajele care circulă prin facturare.
În cazul în care bunurile de capital sunt folosite de persoana impozabilă integral sau parţial
pentru alte scopuri decât activităţile economice sau pentru realizarea de operaţiuni care nu dau drept
de deducere a taxei, se procedează la ajustarea taxei deductibile astfel:
a) pe o perioadă de 5 ani, pentru bunurile de capital achiziţionate sau fabricate, altele decât
cele prevăzute la lit. b);
b) pe o perioadă de 20 de ani, pentru construcţia sau achiziţia unui bun imobil, precum şi
pentru transformarea sau modernizarea unui bun imobil, dacă valoarea fiecărei transformări sau
modernizări este de cel puţin 20% din valoarea totală a bunului imobil astfel transformat sau
modernizat.
Bunurile de capital reprezintă toate activele corporale fixe şi operaţiunile de construcţie,
transformare sau modernizare a activelor corporale fixe.
6. REGIMUL DEDUCERILOR
Deducerea TVA achitată sau datorată furnizorilor de persoanele impozabile este dreptul
incontestabil şi exclusiv al persoanelor impozabile. Persoanele neimpozabile nu au dreptul de
deducere a taxei aferentă achiziţiilor (cu excepţia cazului în care se efectuează o livrare
intracomunitară a unui mijloc de transport nou). În plus, întreprinderile mici, persoanele impozabile
ce desfăşoară numai operaţiuni scutite fără drept de deducere, agenţiile de turism, comercianţii de
bunuri second-hand, opere de artă, obiecte de colecţie sau antichităţi nu îşi pot exercita dreptul de
deducere a taxei aferentă achiziţiilor.
Când se analizează în ce măsură este deductibilă TVA aferentă achiziţiilor într-un anumit
caz, este esenţial să se găsească răspunsurile corecte la 5 întrebări de bază.

49
 Se datorează TVA NU
pentru operaţiune ? Nu există TVA deductibilă

DA

Cumpărătorul are dreptul NU

să deducă TVA ? Nu există TVA deductibilă

DA

TVA este deductibilă NU

(condiţii legale) ? Nu există TVA deductibilă

DA

NU DA
Există vreo excludere ? Nu există TVA deductibilă

NU DA
Există vreo limitare ? Deducerea este limitată

DA

NU
Sunt îndeplinite
condiţiile formale ?
Nu există TVA deductibilă
DA
- TVA este integral deductibilă
- TVA este parţial deductibilă

Deducerea taxei se aplică pentru TVA achitată sau datorată pentru toate achiziţiile interne,
intracomunitare şi importurile de bunuri, precum şi pentru toate serviciile ce sunt într-un fel sau
altul utilizate în cursul sau în vederea exercitării activităţii economice (taxabile) a persoanei
impozabile. Dreptul de deducere ia naştere la momentul exigibilităţii taxei.
Nu se exercită dreptul de deducere a TVA achitată sau datorată pentru:
♦ bunurile şi serviciile cumpărate şi utilizate pentru uz personal sau pentru activităţi
netaxabile;
♦ sumele achitate în numele şi în contul clientului şi care apoi se decontează acestuia:
♦ sumele încasate în numele şi în contul altei persoane, care nu sunt incluse în baza de
impozitare a livrărilor/prestărilor efectuate:
♦ achiziţiile de băuturi alcoolice şi produse din tutun, cu excepţia cazurilor în care aceste
bunuri sunt destinate revânzării sau pentru a fi utilizate pentru prestări de servicii.
Achiziţiile destinate exclusiv realizării de operaţiuni care permit exercitarea dreptului de
deducere, inclusiv de investiţii destinate realizării de astfel de operaţiuni, se înscriu într-o coloană
distinctă din jurnalul pentru cumpărări, iar taxa deductibilă aferentă acestora se deduce integral.

50
 Achiziţiile destinate exclusiv realizării de operaţiuni care nu dau drept de deducere, precum
şi de investiţii care sunt destinate realizării de astfel de operaţiuni se înscriu într-o coloană distinctă
din jurnalul pentru cumpărări pentru aceste operaţiuni, iar taxa deductibilă aferentă acestora nu se
deduce.
Achiziţiile pentru care nu se cunoaşte destinaţia, respectiv dacă vor fi utilizate pentru
realizarea de operaţiuni care dau drept de deducere sau pentru operaţiuni care nu dau drept de
deducere, ori pentru care nu se poate determina proporţia în care sunt sau vor fi utilizate pentru
operaţiuni care dau drept de deducere şi operaţiuni care nu dau drept de deducere se evidenţiază
într-o coloană distinctă din jurnalul pentru cumpărări, iar taxa deductibilă aferentă acestor achiziţii
se deduce pe bază de pro-rata.
Pro-rata se determină ca raport între:
a) suma totală, fără taxă, a operaţiunilor constând în livrări de bunuri şi prestări de servicii
care permit exercitarea dreptului de deducere, la numărător: şi
b) suma totală, fără taxă, a operaţiunilor prevăzute la lit. a) şi a operaţiunilor constând în
livrări de bunuri şi prestări de servicii care nu permit exercitarea dreptului de deducere, la numitor.
Se includ sumele primite de la bugetul statului sau bugetele locale, acordate în scopul finanţării
operaţiunilor scutite fără drept de deducere sau operaţiunilor care nu se află în sfera de aplicare a
taxei.
Elementele principale care se exclud din calculul pro-ratei sunt următoarele:
a) valoarea oricărei livrări de bunuri de capital care au fost utilizate de persoana impozabilă
în activitatea sa economică;
b) valoarea oricăror livrări de bunuri sau prestări de servicii către sine efectuate de persoana
impozabilă;
Pro-rata definitivă se determină procentual şi se rotunjeşte până la cifra unităţilor imediat
următoare. La decontul de taxă în care s-a efectuat ajustarea se anexează un document care prezintă
metoda de calcul al pro-ratei definitive.
Pro-rata aplicabilă provizoriu pentru un an este pro-rata definitivă, determinată pentru anul
precedent, sau pro-rata estimată pe baza operaţiunilor prevăzute a fi realizate în anul calendaristic
curent, în cazul persoanelor impozabile pentru care ponderea operaţiunilor cu drept de deducere în
totalul operaţiunilor se modifică în anul curent faţă de anul precedent. Persoanele impozabile
trebuie să comunice organului fiscal competent, la începutul fiecărui an fiscal, cel mai târziu până la
dala de 25 ianuarie inclusiv, pro-rata provizorie care va fi aplicată în anul respectiv, precum şi
modul de determinare a acesteia.
Taxa de dedus într-un an calendaristic se determină provizoriu prin înmulţirea valorii taxei
deductibile pentru fiecare perioadă fiscală din acel an calendaristic cu pro-rata provizorie,
determinată pentru anul respectiv.
Taxa de dedus pentru un an calendaristic se calculează definitiv prin înmulţirea sumei totale
a taxei deductibile din anul calendaristic respectiv, cu pro-rata definitivă.
Dreptul de deducere al taxei trebuie justificat cu unul dintre următoarele documente
originale:
♦ factura, care trebuie să conţină informaţiile minime stabilite de lege;
♦ pentru carburanţii achiziţionaţi, bonurile fiscale ştampilate, pe care sunt înscrise denumirea
cumpărătorului şi numărul de înmatriculare al autovehiculului;
♦ facturile sau alte documente legale emise pe numele salariaţilor aliaţi în deplasare în
interesul serviciului, pentru cazarea şi transportul acestora, însoţite de decontul de deplasare;
♦ declaraţia vamală de import sau alt act constatator emis de autorităţile vamale, pentru
importurile de bunuri;
7. MĂSURI DE SIMPLIFICARE
Bunurile şi serviciile pentru livrarea sau prestarea cărora se aplică măsurile de simplificare
sunt:
a) livrarea următoarelor categorii de bunuri:

51
 1. livrarea de deşeuri feroase şi neferoase, de rebuturi feroase şi neferoase, inclusiv livrarea
de produse semifinite rezultate din prelucrarea, fabricarea sau topirea acestora;
2. livrarea de reziduuri şi alte materiale reciclabile alcătuite din metale feroase şi neferoase,
aliajele acestora, zgură, cenuşă şi reziduuri industriale ce conţin metale sau aliajele lor;
3. livrarea de deşeuri de materiale reciclabile şi materiale reciclabile uzate constând în
hârtie, carton, material textil, cabluri, cauciuc, plastic, cioburi de sticlă şi sticlă;
4. livrarea materialelor prevăzute la pct. 1—3 după prelucrarea/transformarea acestora prin
operaţiuni de curăţare, polizare, selecţie, tăiere, fragmentare, presare sau turnare în lingouri,
inclusiv a lingourilor de metale neferoase pentru obţinerea cărora s-au adăugat alte elemente de
aliere;
b) livrarea de masă lemnoasă şi materiale lemnoase, astfel cum sunt definite prin Legea nr.
46/2008 - Codul silvic, cu modificările şi completările ulterioare.
c) livrarea de cereale şi plante tehnice menţionate în continuare, care figurează în
nomenclatura combinată stabilită prin Regulamentul (CEE) nr. 2.658/87 al Consiliului din 23 iulie
1987 privind Nomenclatura tarifară şi statistică şiTariful vamal comun:
 
Cod NC Produs
1001 10 00 Grâu dur
1001 90 10 Alac (Triticum spelta), destinat însămânţării
ex 1001 90 91 Grâu comun destinat însămânţării
ex 1001 90 99 Alt alac (Triticum spelta) şi grâu comun, nedestinate însămânţării
1002 00 00 Secară
1003 00 Orz
1005 Porumb
1201 00 Boabe de soia, chiar sfărâmate
1205 Seminţe de rapiţă sau de rapiţă sălbatică, chiar sfărâmate
1206 00 Seminţe de floarea-soarelui, chiar sfărâmate
1212 91 Sfeclă de zahăr
 
d)  transferul de certificate de emisii de gaze cu efect de seră, astfel cum sunt definite la art.
3 din Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 13 octombrie 2003 de
stabilire a unui sistem de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră în cadrul
Comunităţii şi de modificare a Directivei 96/61/CE a Consiliului, transferabile în conformitate cu
art. 12 din directivă, precum şi transferul altor unităţi care pot fi utilizate de operatori în
conformitate cu aceeaşi directivă;
e) (în vigoare din 1 septembrie 2013) livrarea de energie electrică către un comerciant
persoană impozabilă, astfel cum este definit la art. 132 alin. (1) lit. e). În vederea aplicării taxării
inverse, furnizorul de energie electrică trebuie să obţină din partea cumpărătorului dovada că acesta
se încadrează în definiţia prevăzută la art. 132 alin. (1) lit. e), respectiv:
1. licenţa de furnizare a energiei electrice, eliberată de Autoritatea Naţională de
Reglementare în Domeniul Energiei Electrice, care atestă calitatea de comerciant de energie
electrică a cumpărătorului;
2. declaraţia pe propria răspundere din care să rezulte că activitatea sa principală, în ceea ce
priveşte cumpărările de energie electrică, o reprezintă revânzarea acesteia şi consumul său propriu
din energia electrică cumpărată este neglijabil;
f) (în vigoare din 1 septembrie 2013) transferul de certificate verzi, astfel cum sunt definite
la art. 2 lit. h) din Legea nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii
energiei din surse regenerabile de energie, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Pe facturile emise pentru livrările de bunuri furnizorii sunt obligaţi să înscrie menţiunea
"taxare inversă", fără să înscrie taxa aferentă. Pe facturile primite de la furnizori, beneficiarii vor
52
înscrie taxa aferentă, pe care o evidenţiază atât ca taxă colectată, cât şi ca taxă deductibilă în
decontul de taxă. Pentru operaţiunile supuse măsurilor de simplificare nu se face plata taxei între
furnizor şi beneficiar.
În situaţia în care furnizorul/prestatorul nu a menţionat "taxare inversă" în facturile emise,
beneficiarul este obligat să aplice taxare inversă, să nu facă plata taxei către furnizor/prestator, să
înscrie din proprie iniţiativă menţiunea "taxare inversă" în factură.
Condiţia obligatorie pentru aplicarea măsurilor de simplificare este ca atât furnizorul, cât şi
beneficiarul să fie înregistraţi în scopuri de TVA.
8. PERIOADA FISCALĂ
Perioada fiscală este luna calendaristică.
Prin derogare, perioada fiscală este trimestrul calendaristic pentru persoana impozabilă care
în cursul anului calendaristic precedent a realizat o cifră de afaceri din operaţiuni taxabile şi/sau
scutite cu drept de deducere care nu a depăşit plafonul de 100.000 euro al cărui echivalent în lei se
calculează conform normelor.
Persoana impozabilă care are obligaţia depunerii deconturilor trimestriale trebuie să depună
la organele fiscale competente, până la data de 25 ianuarie inclusiv, o notificare în care să
menţioneze cifra de afaceri din anul precedent, obţinută sau, după caz, recalculată.
9. DOCUMENTE UTILIZATE
A. Facturarea
Persoana impozabilă care efectuează o livrare de bunuri sau o prestare de servicii. alta decât
o livrare/prestare fără drept de deducere a taxei, trebuie să emită o factură către fiecare beneficiar,
cel târziu până în cea de-a 15-a zi lucrătoare a lunii următoare celei în care ia naştere faptul
generator al taxei. De asemenea, persoana impozabilă trebuie să emită o factură către fiecare
beneficiar, pentru suma avansurilor încasate în legătură cu o livrare de bunuri sau o prestare de
servicii, cel târziu până în cea de-a 15-a zi lucrătoare a lunii următoare celei în care a încasat
avansurile.
Persoana înregistrată în scopuri de TVA trebuie să autofactureze fiecare livrare de bunuri
sau prestare de servicii către sine.
Factura cuprinde în mod obligatoriu următoarele informaţii:
a) numărul de ordine, în baza uneia sau mai multor serii, care identifică factura în mod unic;
b) data emiterii facturii;
c) denumirea numele, adresa şi codul de înregistrare, după caz, ale persoanei impozabile
care emite factura;
d) denumirea numele, adresa şi codul de înregistrare ale reprezentantului fiscal, în cazul în
care furnizorul/prestatorul nu este stabilit în România şi şi-a desemnat un reprezentant fiscal, dacă
acesta din urmă este persoana obligată la plata taxei;
e) denumirea, numele, adresa şi codul de înregistrare ale cumpărătorului de bunuri sau
servicii, după caz;
f) numele şi adresa cumpărătorului, precum şi codul de înregistrare în scopuri de TVA, în
cazul în care cumpărătorul este înregistrat în scopuri de TVA. precum şi adresa exactă a locului în
care au fost transferate bunurile. în cazul livrărilor intracomunitare de bunuri;
g) denumirea, numele, adresa şi codul de înregistrare ale reprezentantului fiscal. În cazul în
care cealaltă parte contractantă nu este stabilită în România şi şi-a desemnat un reprezentant fiscal
în România, în cazul în care reprezentantul fiscal este persoană obligată la plata taxei;
h) codul de înregistrare în scopuri de TVA furnizat de client prestatorului;
i) codul de înregistrare în scopuri de TVA cu care se identifică cumpărătorul în celălalt stat
membru;
j) codul de înregistrare în scopuri de TVA cu care furnizorul s-a identificat în alt stat
membru şi sub care a efectuat achiziţia intracomunitară în România, precum şi codul de înregistrare
în scopuri de TVA al cumpărătorului;

53
 k) denumirea şi cantitatea bunurilor livrate, denumirea serviciilor prestate, precum şi
particularităţile privind definirea bunurilor. în cazul livrării intracomunitare de mijloace de transport
noi;
I) data la care au fost livrate bunurile/prestate serviciile sau data încasării unui avans, cu
excepţia cazului în care factura este emisă înainte de data livrării/prestării sau încasării avansului;
m) baza de impozitare a bunurilor şi serviciilor, pentru fiecare cotă, scutire sau operaţiune
netaxabilă, preţul unitar, exclusiv taxa, precum şi rabaturile, remizele, risturnele şi alte reduceri de
preţ;
n) indicarea, în funcţie de cotele taxei, a taxei colectate şi a sumei totale a taxei colectate,
exprimate în lei, sau a următoarelor menţiuni:
 în cazul în care nu se datorează taxa, o menţiune referitoare la prevederile aplicabile
din prezentul titlu sau din Directiva 112 ori menţiunile „scutit cu drept de
deducere”, „scutit fără drept de deducere”, „neimpozabilă în România” sau, după
caz, „neinclus în baza de impozitare”;
 în cazul în care taxa se datorează de beneficiar, o menţiune la prevederile
respectivului titlu sau ale Directivei 112 ori menţiunea "taxare inversă";
o) o referire la alte facturi sau documente emise anterior, atunci când se emit mai multe
facturi sau documente pentru aceeaşi operaţiune;
p) orice altă menţiune cerută de acest titlu.
Semnarea şi ştampilarea facturilor nu sunt obligatorii.
Persoana impozabilă este scutită de obligaţia emiterii facturii, pentru următoarele operaţiuni,
cu excepţia cazului în care beneficiarul solicită factura:
a) transportul persoanelor cu taximetre, precum şi transportul persoanelor pe baza biletelor
de călătorie sau a abonamentelor;
b) livrările de bunuri prin magazinele de comerţ cu amănuntul şi prestările de servicii către
populaţie, consemnate în documente, fără nominalizarea cumpărătorului;
c) livrările de bunuri şi prestările de servicii consemnate în documente specifice, care conţin
cel puţin informaţiile prevăzute la pagina anterioară.
Prin lege se stabilesc condiţiile în care:
a) se poate întocmi o factură centralizatoare pentru mai multe livrări separate de bunuri sau
prestări separate de servicii;
b) se pot emite facturi de către cumpărător sau client în numele şi în contul
furnizorului/prestatorului;
c) se pot transmite facturi prin mijloace electronice:
d) se pot emite facturi de către un terţ în numele şi în contul furnizorului/prestatorului;
e) se pot păstra facturile într-un anumit loc.
Se pot întocmi facturi simplificate în cazurile stabilite de lege.
B. Autofacturarea
Persoana impozabilă sau persoana juridică neimpozabilă obligată la plata taxei trebuie să
autofactureze, până cel mai târziu în a 15-a zi lucrătoare a lunii următoare celei în care ia naştere
faptul generator al taxei, în cazul în care persoana respectivă nu se află în posesia facturii emise de
furnizor/prestator.
La primirea facturii de la furnizor, persoana impozabilă sau persoana juridică neimpozabilă
va înscrie pe factură o referire la autofacturare, iar pe autofactură, o referire la factură.
C. Decontul de taxă
Persoanele înregistrate în scopuri de TVA trebuie să depună la organele fiscale competente,
pentru fiecare perioadă fiscală, un decont de taxă, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei
în care se încheie perioada fiscală respectivă.
Decontul de taxă va cuprinde suma taxei deductibile pentru care ia naştere dreptul de
deducere în perioada fiscală de raportare şi, după caz, suma taxei pentru care se exercită dreptul de
deducere, suma taxei colectate a cărei exigibilitate ia naştere în perioada fiscală de raportare şi,
după caz, suma taxei colectate care nu a fost înscrisă în decontul perioadei fiscale în care a luat

54
naştere exigibilitatea taxei, precum şi alte informaţii prevăzute în modelul stabilit de Ministerul
finanţelor Publice.
Datele înscrise incorect într-un decont de taxă se pot corecta prin decontul unei perioade
fiscale ulterioare şi se vor înscrie la rândurile de regularizări.
D. Alte declaraţii
Persoanele impozabile care nu sunt înregistrate în scopuri de TVA şi persoanele juridice
neimpozabile pot solicita să se înregistreze în cazul în care realizează achiziţii intracomunitare.
Aceste persoane trebuie să depună la organele fiscale competente un decont special de taxă pentru:
a) achiziţii intracomunitare;
b) operaţiuni pentru care sunt obligate la plata taxei.
Decontul special de taxă pe valoarea adăugată trebuie întocmit potrivit modelului stabilit de
Ministerul Finanţelor Publice şi se depune până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care
ia naştere exigibilitatea operaţiunilor. Decontul special de taxă trebuie depus numai pentru
perioadele în care ia naştere exigibilitatea taxei.
Persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA, a căror cifră de afaceri realizată la
finele unui an calendaristic, este inferioară sumei de 10.000 euro, calculată la cursul de schimb
valutar din ultima zi lucrătoare a anului, trebuie să comunice printr-o notificare scrisă organelor
fiscale de care aparţin, până la data de 25 februarie inclusiv a anului următor, următoarele
informaţii:
a) suma totală a livrărilor de bunuri şi a prestărilor de servicii precum şi suma taxei, către
persoane înregistrate în scopuri de TVA;
b) suma totală a livrărilor de bunuri şi a prestărilor de servicii şi suma taxei aferente, către
persoane care nu sunt înregistrate în scopuri de TVA.
Persoanele impozabile neînregistrate în scopuri de TVA, a căror cifră de afaceri, este între
10.000 şi 65.000 euro, calculată la cursul de schimb valutar din ultima zi lucrătoare a anului, trebuie
să comunice, printr-o notificare scrisă organelor fiscale competente, până la data de 25 februarie
inclusiv a anului următor, următoarele informaţii:
a) suma totală a livrărilor de bunuri şi a prestărilor de servicii către persoane
înregistrate în scopuri de TVA;
b) suma totală a livrărilor de bunuri şi a prestărilor de servicii către persoane care nu sunt
înregistrate în scopuri de TVA;
c) suma totală şi taxa aferentă a achiziţiilor de la persoane înregistrate în scopuri de TVA;
d) suma totală a achiziţiilor de la persoane care nu sunt înregistrate în scopuri de TVA.
Persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA, care prestează servicii de transport
internaţional trebuie să comunice printr-o notificare scrisă organelor fiscale competente, până la
data de 25 februarie inclusiv a anului următor, suma totală a veniturilor obţinute din vânzarea de
bilete pentru transportul rutier internaţional de persoane cu locul de plecare din România.
E. Declaraţia recapitulativă
Fiecare persoană impozabilă, înregistrată în scopuri de TVA, trebuie să întocmească şi să
depună la organele fiscale competente, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare unui trimestru
calendaristic, o declaraţie recapitulativă privind livrările intracomunitare, conform modelului
stabilit de Ministerul Finanţelor Publice, care va cuprinde următoarele informaţii:
a) suma totală a livrărilor intracomunitare de bunuri scutite de la plata taxei pe fiecare
cumpărător, pentru care exigibilitatea taxei a luat naştere în trimestrul calendaristic respectiv;
b) suma totală a livrărilor de bunuri efectuate în cadrul unei operaţiuni triunghiulare,
efectuate în statul membru de sosire a bunurilor expediate sau transportate, pe fiecare beneficiar al
livrării ulterioare care are desemnat un cod T, şi pentru care exigibilitatea taxei a luat naştere în
trimestrul calendaristic respectiv.
Fiecare persoană impozabilă înregistrată în scopuri de TVA, trebuie să depună la organele
fiscale competente, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare unui trimestru calendaristic, o
declaraţie recapitulativă privind achiziţiile intracomunitare, conform modelului stabilit de
Ministerul Finanţelor Publice, care va cuprinde următoarele informaţii:

55
 a) suma totală a achiziţiilor intracomunitare de bunuri, pe fiecare furnizor, pentru care
această persoană impozabilă este obligată la plata taxei, pentru care exigibilitatea taxei a intervenit
în trimestrul calendaristic respectiv;
b) suma totală a achiziţiilor de bunuri efectuate în cadrul unei operaţiuni triunghiulare,
pentru care furnizorul a desemnat persoana impozabilă beneficiară drept persoană obligată la plata
taxei;
Declaraţiile recapitulative se depun numai pentru perioadele în care ia naştere exigibilitatea
taxei pentru astfel de operaţiuni.
F. Jurnalele de TVA
1. Jurnalul pentru vânzări serveşte ca document de stabilire lunară sau trimestrială a taxei pe
valoarea adăugată colectate; Se completează pe baza documentelor privind vânzările de valori
materiale şi prestările de servicii.
Unităţile scutite de obligaţia emiterii unei facturi trebuie să utilizeze documentul Borderoul
de vânzare / încasare. El serveşte ca document de:
♦ centralizare zilnică a vânzărilor - încasărilor realizate de unitate, precum şi
♦ la înregistrarea acestora în jurnalul pentru vânzări şi stabilirea taxei pe valoarea adăugată
colectată.
2. Jurnalul pentru cumpărări serveşte ca document de stabilire lunară sau trimestrială a
taxei pe valoarea adăugată deductibile. Se completează pe baza documentelor privind cumpărările
de valori materiale sau prestările de servicii.
La sfârşitul lunii/trimestrului se totalizează TVA deductibilă din jurnalul pentru cumpărări şi
TVA colectată din Jurnalul pentru vânzări. Din compararea celor două totaluri. pot rezulta două
situaţii:
a) dacă total TVA colectată este mai mare decât TVA deductibilă, înseamnă că agentul
economic a încasat/va încasa mai mult TVA de la clienţi decât a plătit/va plăti furnizorilor, diferenţa
respectivă urmând să fie virată bugetului:
TVA colectată - TVA deductibilă = TVA de plată
b) clacă TVA deductibilă este mai mare decât TVA colectată, înseamnă că agentul economic
a plătit/va plăti furnizorilor mai mult TVA decât a încasat, va încasa de la clienţi, diferenţa
respectivă urmând să fie recuperată de la buget:
TVA deductibilă - TVA colectată = TVA de recuperat
TVA de recuperat poate să fie rambursată de la buget (dacă suma respectivă este mai mare
de 5000 lei), să se compenseze cu TVA de plată din perioada următoare, sau sa fie compensata cu
alte impozite şi taxe datorate.
TVA de plată se virează la buget până în data de 25 a lunii următoare.
G. Corectarea documentelor
Corectarea informaţiilor înscrise în facturi sau în alte documente care ţin loc de factură se
efectuează astfel:
a) în cazul în care documentul nu a fost transmis către beneficiar, acesta se anulează şi se
emite un nou document;
b) în cazul în care documentul a fost transmis beneficiarului, fie se emite un nou ;
document care trebuie să cuprindă, pe de o parte, informaţiile din documentul iniţial, numărul şi
data documentului corectat, valorile cu semnul minus, iar pe de altă parte, informaţiile şi valorile
corecte, fie se emite un nou document conţinând informaţiile şi valorile corecte şi concomitent se
emite un document cu valorile cu semnul minus în care se înscriu numărul şi data documentului
corectat.
În cazul ajustării bazei de impozitare, furnizorii de bunuri şi/sau prestatorii de servicii
trebuie să emită facturi sau alte documente, cu valorile înscrise cu semnul minus, când baza de
impozitare se reduce sau, după caz, fără semnul minus, dacă baza de impozitare se majorează, care
vor fi transmise şi beneficiarului.
Contabilitatea decontărilor între entităţile afiliate

56
 Grupul este denumirea generică dată asocierii de entităţi cu personalitate juridică distinctă,
în cadrul căreia relaţiile sunt influenţate (impuse, controlate sau afectate semnificativ) de către una
dintre societăţi care are capacitatea de a-şi impune autoritatea decizională asupra activităţii
celorlalte; interesul economic urmărit în cadrul grupului se identifică la nivelul acestei societăţi şi
circumscrie interesul individual al celorlalte întreprinderi din cadrul grupului. Societatea dominantă
din cadrul grupului este denumită „societate mamă", iar entităţile a căror activitate este controlată
de aceasta sunt denumite „filiale".
Grupul de entităţi cuprinde o societate mamă şi toate filialele sale. Cel mai cunoscut
exemplu de control al societăţii mamă faţă de una din filialele sale este acela direct, în care
societatea mamă deţine peste 51% din drepturile de vot ale filialei.
Contabilitatea decontărilor cu asociaţii
Odată cu înfiinţarea entităţii şi pe parcursul activităţii, apar situaţii în care entitatea intră în
raporturi (de regulă) financiare cu asociaţii sau acţionarii. Aceste raporturi privesc activităţi prin
care:
- este constituită societatea comercială, asociaţii obligându-se prin actul de înfiinţare să îşi
aducă aportul pe care l-au subscris sau retragerea capitalului social de către acţionari sau asociaţi;
- asociaţii (persoane fizice sau juridice) împrumută temporar firma cu sume de bani necesare
acoperirii unor necesităţi imediate sau
- aportul asociaţilor la capitalizarea firmei este remunerat prin distribuirea de dividende
(partea din profitul net de distribuit acţionarilor sau asociaţilor care revine unei acţiuni sau părţi
sociale).
Contabilitatea decontărilor cu debitorii şi creditorii diverşi
În viaţa entităţii pot apare datorii şi creanţe ce nu au legătură cu obiectul de bază al activităţii
acestora. Principalele operaţiuni din care rezultă creanţe şi datorii diverse sunt:
- imputaţii, despăgubiri şi penalităţi de primit de la terţi sau datorate terţilor;
- vânzarea imobilizărilor financiare şi a investiţiilor financiare pe termen scurt;
- împrumuturi din emisiuni de obligaţiuni;
- sume cuvenite pentru concesiuni, locaţii de gestiuni, chirii etc.;
- dividende şi dobânzi de încasat pentru titluri imobilizate sau de plasament;
- reactivarea unor debite.
În contul de debitori diverşi se evidenţiază şi sumele reprezentând avansuri de trezorerie,
nedecontate până la data bilanţului (articol contabil 461 «Debitori diverşi» = 542 «Avansuri de
trezorerie»).
Subvenţiile pentru investiţii
Subvenţiile sunt sume primite cu titlu gratuit (nerambursabile şi nepurtătoare de dobânzi)
care se pot clasifica astfel:
- subvenţii aferente activelor;
- subvenţii aferente veniturilor.
În cadrul subvenţiilor, se reflectă distinct:
o subvenţii guvernamentale
o împrumuturi nerambursabile cu caracter de subvenţii
o alte sume primite cu caracter de subvenţii
Subvenţiile aferente activelor sunt sume primite gratuit, cu îndeplinirea condiţiei principale
ca entitatea beneficiară să cumpere, să construiască sau să achiziţioneze active imobilizate.
În categoria subvenţiilor pentru active intră şi donaţiile pentru investiţii, precum şi plusurile
constatate la inventar de natura imobilizărilor corporale şi necorporale.
Subvenţiile aferente veniturilor cuprind toate subvenţiile, altele decât cele pentru active. Se
includ în această categorie:
- subvenţii pentru acoperirea diferenţelor de preţ la anumite bunuri şi servicii;
- subvenţionarea locurilor de muncă în cazul angajării de absolvenţi şi de şomeri.
Contabilitatea operaţiilor de regularizare şi asimilate

57
 În cursul exerciţiului, dar mai ales la sfârşitul acestuia, apar unele operaţii economice care
trebuie reflectate temporar în contabilitatea entităţii şi care, ulterior, urmează a fi anulate sau
repartizate la alte conturi. Asemenea operaţii poartă numele de regularizări.
Principalele operaţii de regularizare se referă la:
- delimitarea cheltuielilor şi veniturilor aferente perioadei viitoare de cele aferente perioadei
curente;
- separarea creanţelor şi datoriilor care necesită cercetări şi lămuriri suplimentare.
În categoria cheltuielilor înregistrate în avans, denumite şi cheltuieli anticipate, se includ
cheltuielile efectuate în cursul exerciţiului curent, dar care se referă la exerciţiile următoare, cum
sunt: chiriile, locaţiile de gestiune, concesiunile plătite anticipat, primele de asigurare, abonamente
la publicaţii achitate anticipat, dobânzi aferente contractelor de leasing financiar etc.
Veniturile înregistrate în avans sunt veniturile aferente perioadelor următoare, dar încasate
anticipat în perioada curentă, cum ar fi: chirii, abonamente, asigurări, dobânzi aferente contractelor
de leasing financiar şi alte venituri aferente perioadelor sau exerciţiilor următoare.
Cheltuielile şi veniturile înregistrate în avans urmează a se încorpora în mod eşalonat în
rezultat, pe baza unui scadenţar, în perioadele următoare. Deoarece rezultatul exerciţiului se
stabileşte lunar, delimitarea acestor venituri şi cheltuieli se efectuează lunar.
Principalele operaţii în curs de clarificare se referă la încasările şi plăţile pentru care nu
există documente, încasări sau plăţi efectuate din eroare în conturile bancare, documente din care nu
rezultă clar natura operaţiei etc. Toate sumele în curs de clarificare trebuie lămurite până la
închiderea exerciţiului financiar. Sumele înregistrate în acest cont trebuie clarificate de către entitate
într-un termen de cel mult trei luni de la data constatării.
Activele de regularizare pot fi considerate ca fiind creanţe ale exerciţiului curent faţă de
exerciţiul următor, iar pasivele de regularizare sunt datorii ale exerciţiului curent faţă de exerciţiul
viitor.
Contabilitatea ajustărilor pentru deprecierea creanţelor
Ca urmare a insolvabilităţii, falimentului, dispariţiei clienţilor sau debitorilor diverşi,
entitatea se poate afla în situaţia de a nu putea încasa, total sau parţial creanţele. Deprecierea
creanţelor poate fi, similar deprecierii celorlalte active, reversibile sau ireversibile. Deprecierile
ireversibile necesită scoaterea din evidenţă a creanţelor şi înregistrarea lor la pierderi, în situaţia
existenţei deprecierii reversibile, se compară valoarea de intrare (valoarea contabilă) a creanţelor cu
valoarea actuală sau reală a acestora, iar pentru diferenţele stabilite se constituie ajustări pentru
depreciere sau se actualizează ajustările existente.
Pentru creanţele neîncasate de la clienţi se pot constitui ajustări deductibile fiscal dacă sunt
îndeplinite criteriile cerute de reglementările fiscale în vigoare, şi anume:
A. ajustările constituite în limita unui procent de 20% începând cu data de 1 ianuarie 2004,
25% începând cu data de 1 ianuarie 2005, 30% începând cu data de 1 ianuarie 2006, din valoarea
creanţelor asupra clienţilor, înregistrate de către contribuabili, care îndeplinesc cumulativ
următoarele condiţii:
   1. sunt înregistrate după data de 1 ianuarie 2004;
   2. sunt neîncasate într-o perioadă ce depăşeşte 270 de zile de la data scadenţei;
   3. nu sunt garantate de altă persoană;
   4. sunt datorate de o persoană care nu este persoană afiliată contribuabilului;
   5. au fost incluse în veniturile impozabile ale contribuabilului;
B. ajustările constituite în limita unei procent de 100% din valoarea creanţelor asupra
clienţilor, înregistrate de către contribuabili, care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
1. sunt înregistrate după data de 1 ianuarie 2007;
2. creanţa este deţinută la o persoană juridică asupra căreia este declarată procedura de
deschidere a falimentului, pe baza hotărârii judecătoreşti prin care se atestă aceasta
situaţie;
3. nu sunt garantate de altă persoană;
4. sunt datorate de o persoană care nu este persoană afiliată contribuabilului;

58
 5. au fost incluse în veniturile impozabile ale contribuabilului.
Valoarea ajustărilor se constituie în limita creanţei neacoperite din avansurile încasate sau
din garanţiile deţinute asupra clienţilor respectivi, mai puţin valoarea T.V.A.. Aceste ajustări se
diminuează sau se anulează prin contabilizarea acestora la venituri în cazul încasării ulterioare a
creanţei sau când hotărârea judecătorească definitivă atestă imposibilitatea încasării creanţei.

5. CONTABILITATEA TREZORERIEI
Contabilitatea trezoreriei asigură evidenţa existenţei şi mişcării titlurilor de plasament,
disponibilităţilor în conturi la bănci şi în casă, creditelor bancare pe termen scurt şi a altor valori de
trezorerie.
În sens larg, noţiunea de trezorerie cuprinde toate mijloacele de care o unitate dispune pentru
a putea face faţă plăţilor cum sunt: disponibilităţile din casierie şi din bănci, valorile mobiliare de
plasament, efectele comerciale scontate, creditele pe termen scurt.
Contabilitatea investiţiilor pe termen scurt
Investiţiile pe termen scurt sunt titluri de plasament concretizate în hârtii de valoare, care au
ca scop principal realizarea unui câştig în urma vânzării acestora la un preţ mai mare decât cel de
cumpărare.
În categoria investiţiilor pe termen scurt intră:
• acţiuni emise de către entităţile afiliate, care sunt cumpărate pentru a fi vândute în termen
scurt pentru obţinerea unui câştig;
• obligaţiuni emise de către unitate, care sunt răscumpărate la scadenţă în vederea anulării
acestora;
• alte investiţii financiare pe termen scurt: bonuri de subscriere automată, certificate de
investitor, drepturi de tragere, efecte comerciale, certificate de depozit etc.
Titlurile de plasament se deosebesc de titlurile imobilizate deoarece acestea din urmă sunt
achiziţionate şi păstrate de către unitate în mod durabil, pe când titlurile de plasament sunt
achiziţionate şi păstrate pe termen scurt.
Dacă titlurile de plasament achiziţionate au fost emise de către alte societăţi, operaţia se
numeşte cumpărare. Dacă titlurile de plasament sunt redobândite de către emiţătorii lor pentru a fi
anulate sau revândute, operaţia se numeşte răscumpărare.
Cheltuielile accesorii de cumpărare a titlurilor de plasament, cum sunt comisioanele şi alte
cheltuieli similare, se înregistrează direct în cheltuielile de exploatare ale exerciţiului.
Contabilitatea decontărilor în numerar
Entităţile economice pot efectua o serie de decontări în numerar, care pot fi în lei şi în
valută.
Sumele în numerar, în lei şi în valută, de care dispune o entitate patrimonială sunt păstrate în
casieria entităţii, cu gestionarea lor distinctă.
Toate operaţiunile de casă se înscriu de către casier în „Registrul de casă”, care constituie
evidenţa operativă pentru asemenea operaţii.
Operaţiunile de încasări şi plăţi efectuate de persoane juridice, persoane fizice autorizate,
întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, liber profesionişti, persoane fizice care desfăşoară
activităţi în mod independent, asocieri şi alte entităţi cu sau fără personalitate juridică de la/către
oricare dintre aceste categorii de persoane se vor realiza numai prin instrumente de plată fără
numerar.
Se pot efectua operaţiuni de încasări şi plăţi în numerar, în următoarele condiţii:
a) încasări de la persoane juridice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale,
întreprinderi familiale, liber profesionişti, persoane fizice care desfăşoară activităţi în mod
independent, asocieri şi alte entităţi cu sau fără personalitate juridică, în limita unui plafon zilnic de
5.000 lei de la o persoană;
b) încasări efectuate de către magazinele de tipul cash and carry, care sunt organizate şi
funcţionează în baza legislaţiei în vigoare, de la persoane juridice, persoane fizice autorizate,

59
întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, liber profesionişti, persoane fizice care desfăşoară
activităţi în mod independent, asocieri şi alte entităţi cu sau fără personalitate juridică, în limita
unui plafon zilnic de 10.000 lei de la o persoană;
c) plăţi către persoane juridice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale,
întreprinderi familiale, liber profesionişti, personale fizice care desfăşoară activităţi în mod
independent, asocieri şi alte entităţi cu sau fără personalitate juridică, în limita unui plafon zilnic de
5.000 lei/persoană, dar nu mai mult de un plafon total de 10.000 lei/zi;
d) plăţi către magazinele de tipul cash and carry, care sunt organizate şi funcţionează în baza
legislaţiei în vigoare, în limita unui plafon zilnic total de 10.000 lei;
e) plăţi din avansuri spre decontare, în limita unui plafon zilnic de 5.000 lei, stabilit pentru
fiecare persoană care a primit avansuri spre decontare.
Sunt interzise încasările fragmentate în numerar de la beneficiari pentru facturile a căror
valoare este mai mare de 5.000 lei şi, respectiv, de 10.000 lei, în cazul magazinelor de tipul cash
and carry, precum şi fragmentarea facturilor pentru o livrare de bunuri sau o prestare de servicii a
căror valoare este mai mare de 5.000 lei, respectiv de 10.000 lei.
Sunt interzise plăţile fragmentate în numerar către furnizorii de bunuri şi servicii pentru
facturile a căror valoare este mai mare de 5.000 lei şi, respectiv, de 10.000 lei, către magazinele de
tipul cash and carry. Persoanele juridice, persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale,
întreprinderile familiale, liber profesionişti, persoanele fizice care desfăşoară activităţi în mod
independent, asocieri şi alte entităţi cu sau fără personalitate juridică pot achita facturile cu valori
care depăşesc plafonul de 5.000 lei, către furnizorii de bunuri şi servicii, respectiv de 10.000 lei,
către magazinele de tipul cash and carry, astfel: 5.000 lei/10.000 lei în numerar, suma care
depăşeşte acest plafon putând fi achitată numai prin instrumente de plată fără numerar.
Operaţiunile de încasări în numerar efectuate de persoanele juridice, persoanele fizice
autorizate, întreprinderile individuale, întreprinderile familiale, liber profesionişti, persoanele fizice
care desfăşoară activităţi în mod independent, asocieri şi alte entităţi cu sau fără personalitate
juridică, de la persoane fizice, reprezentând cesiuni de creanţe, primiri de împrumuturi sau alte
finanţări, precum şi contravaloarea unor livrări de bunuri sau a unor prestări de servicii se
efectuează în limita unui plafon zilnic de 10.000 lei de la o persoană.
Sunt interzise încasările fragmentate de la o persoană fizică, pentru operaţiunile de încasări
în numerar, cu o valoare mai mare de 10.000 lei, precum şi fragmentarea tranzacţiilor reprezentând
cesiuni de creanţe, primiri de împrumuturi sau alte finanţări, respectiv fragmentarea unei livrări de
bunuri sau a unei prestări de servicii, cu valoare mai mare de 10.000 lei.
Operaţiunile de plăţi în numerar efectuate de persoanele juridice, persoanele fizice
autorizate, întreprinderile individuale, întreprinderile familiale, liber profesionişti, persoanele fizice
care desfăşoară activităţi în mod independent, asocieri şi alte entităţi cu sau fără personalitate
juridică, către persoane fizice, reprezentând contravaloarea unor achiziţii de bunuri sau a unor
prestări de servicii, dividende, cesiuni de creanţe sau alte drepturi şi restituiri de împrumuturi sau
alte finanţări se efectuează cu încadrarea în plafonul zilnic de 10.000 lei către o persoană. Sunt
interzise plăţile fragmentate în numerar către o persoană, pentru tranzacţiile mai mari de 10.000 lei.
În casieriile entităţilor economice se mai păstrează şi alte valori, categorie în care sunt
incluse: timbrele fiscale şi poştale, biletele de tratament şi odihnă, tichete şi bilete de călătorie şi alte
valori.
Contabilitatea decontărilor prin conturile de la bănci
Contabilitatea decontărilor prin conturile de la bănci este cunoscută sub denumirea de
decontări fără numerar. Acestea deţin ponderea cea mai mare în cazul decontărilor între unităţile
economice.
Contabilitatea valorilor de încasat
În categoria valorilor de încasat se cuprind cecurile de încasat şi efectele de încasat primite
de la clienţi.
Cecul este ordinul de plată dat de titularul unui cont curent către banca la care-şi ţine
depozitul, de a elibera o anumită sumă de bani persoanei înscrise în cec sau prezentatorului

60
acestuia. Titularii de depozite folosesc cecurile în mod frecvent, pentru achitarea mărfurilor
cumpărate, fapt care le atribuie şi rolul de instrumente de credit pentru circulaţia mărfurilor.
Efectele de încasat sunt titluri de credit care nu au valoare proprie. Ele sunt concomitent
simbol al banilor şi document de expresie a relaţiilor de credit, respectiv relaţii dintre debitori şi
creditori. Creditul comercial dă naştere la titluri de credit sub forma cambiei.
Cambia este obligaţia scrisă de a plăti sau de a face să se plătească, la scadenţă, o sumă de
bani.
Cambia care cuprinde numai obligaţia de a plăti se mai numeşte şi bilet la ordin.
În cazul biletului la ordin, în relaţia de credit apar două persoane: debitorul şi beneficiarul.
În situaţia în care creditorul dă ordin debitorului să plătească la scadenţă suma datorată unei
persoane specificate în cambie, cambia se mai numeşte poliţă sau trată.
În circuitul tratei participă trei persoane: trăgătorul - acela care emite cambia, trasul - acela
care o achită şi beneficiarul - acela care primeşte banii.
Contabilitatea încasărilor şi plăţilor prin conturile deschise la bănci
Încasările şi plăţile prin conturile deschise la bănci sunt reflectate prin contul 512 „Conturi
curente la bănci”. Acest cont poate fi folosit în două modalităţi:
a) ca un cont de disponibilităţi în lei şi devize aflate în conturile de disponibilităţi păstrate
la bănci.
În această situaţie, contul 512 „Conturi curente la bănci" este, după conţinutul economic, un
cont de disponibilităţi, iar după funcţia contabilă, un cont de activ. Se debitează cu sumele încasate
prin bancă, în lei sau în valută, şi se creditează cu sumele plătite prin bancă.
Soldul său poate fi numai debitor şi reflectă disponibilităţile unităţii aflate în conturile
bancare.
b) ca un cont curent, ce poate reflecta, la un moment dat, fie disponibilităţi băneşti existente
în conturile unităţii la bănci, fie credite bancare de plăţi acordate de bănci, în cadrul limitei de
creditare.
Contabilitatea disponibilităţilor aflate în banci/casierie şi a mişcării acestora, ca urmare a
încasărilor şi plăţilor efectuate, se ţine distinct în lei şi în valută.
Operaţiunile privind încasările şi plăţile în valută se înregistrează în contabilitate la cursul de
schimb valutar, comunicat de Banca Naţională a României, de la data efectuării operaţiunii.
La finele fiecărei luni, disponibilităţile în valută şi alte valori de trezorerie, cum sunt titluri
de stat în valută, acreditive şi depozite în valută se evaluează la cursul de schimb al pieţei valutare,
comunicat de Banca Naţională a României din ultima zi bancară a lunii în cauză. Diferenţele de
curs înregistrate se recunosc în contabilitate la venituri sau cheltuieli din diferenţe de curs valutar,
după caz.
Contabilitatea creditelor bancare pe termen scurt
Creditele acordate de bănci pe termen scurt se reflectă cu ajutorul contului 519 „Credite
bancare pe termen scurt".
Este un cont de pasiv, care se creditează cu creditele bancare pe termen scurt, acordate de
bancă pentru nevoi temporare, prin conturi bancare distincte, inclusiv dobânzile datorate, şi se
debitează cu creditele bancare pe termen scurt, restituite băncii finanţatoare, inclusiv dobânzile
plătite.
Contabilitatea acreditivelor
Acreditivul reprezintă disponibilităţi băneşti ale unităţii, virate într-un cont distinct la
dispoziţia unui terţ, de regulă furnizor, şi destinate achitării obligaţiilor faţă de acesta, pe măsura
livrării de mărfuri, executării de lucrări sau prestării de servicii.
Evidenţa acreditivelor deschise în bănci pentru efectuarea de plăţi în favoarea terţilor se
realizează cu ajutorul contului 541 „Acreditive". Este un cont de activ, care se debitează cu sumele
virate în conturile de acreditive deschise la dispoziţia terţilor şi cu diferenţele favorabile de curs
valutar, aferente soldului la închiderea exerciţiului, privind acreditivele deschise în devize.

61
 Contul se creditează cu sumele plătite terţilor sau retrase în conturile de disponibilităţi, ca
urmare a încetării valabilităţii acreditivului şi cu diferenţele nefavorabile de curs valutar, aferente
soldului privind acreditivele deschise în devize.
Soldul poate fi numai debitor şi reprezintă acreditivele deschise în bănci.
Contabilitatea avansurilor de trezorerie
Avansurile de trezorerie sunt sume puse la dispoziţia administratorilor sau altor persoane
împuternicite de unitate, în vederea efectuării unor plăţi în favoarea acesteia.
Reflectarea în contabilitate a acestor operaţii se face cu ajutorul contului 542 „Avansuri de
trezorerie". Este un cont de activ, care se debitează cu sumele virate în conturi la bănci sau acordate
în numerar şi se creditează cu diversele plăţi făcute din avansuri, în contul unităţii.
Poate avea numai sold debitor, care reprezintă sumele acordate ca avansuri de trezorerie,
nedecontate.
Avansurile de trezorerie se pot acorda în lei sau în valută. Dacă avansurile de trezorerie sunt
în valută, la sfârşitul exerciţiului financiar se înregistrează diferenţele de curs valutar, după caz, ca o
cheltuială sau ca un venit financiar.
Contabilitatea viramentelor interne
Sunt anumite operaţii care reprezintă transferuri de mijloace băneşti dintr-un cont de
trezorerie în altul şi anume:
- între conturile bancare;
- între conturile bancare şi casieria unităţii;
Întrucât aceeaşi operaţie se evidenţiază în mai multe registre, există riscul unor înregistrări
duble. Pentru evitarea acestor riscuri se poate utiliza contul 581 „Viramente interne".
Este un cont de activ care se debitează cu sumele virate dintr-un cont de trezorerie în alt cont
de trezorerie şi se creditează cu sumele intrate într-un cont de trezorerie din alt cont de trezorerie.
Contul nu prezintă sold.

Contabilitatea ajustărilor pentru pierderea de valoare a conturilor de trezorerie

Aceste ajustări se constituie în cazul în care, la inventarierea de la sfârşitul exerciţiului, se
constată că valoarea de piaţă a investiţiilor pe termen scurt este inferioară valorii de cumpărare a
acestora. Pentru această diferenţă nefavorabilă, considerată ca fiind o depreciere reversibilă, se
constituie o ajustare pentru pierderea de valoare pe seama cheltuielilor financiare, în cazurile în care
titlurile de plasament se vând sau când valoarea acestora creşte până la nivelul valorii de cumpărare,
ajustările se anulează, prin majorarea corespunzătoare a veniturilor financiare.
Evidenţa ajustărilor pentru pierderea de valoare a conturilor de trezorerie se realizează cu
ajutorul conturilor din grupa 59 „Ajustări pentru pierderea de valoare a conturilor de trezorerie"
Înregistrarea constituirii sau majorării ajustărilor pentru pierderea de valoare a conturilor de
trezorerie reprezintă o cheltuială, ocazie cu care se debitează contul 6864 „Cheltuieli privind
ajustările pentru pierderea de valoare a activelor circulante" şi se creditează, contul adecvat de
ajustări pentru pierderea de valoare a conturilor de trezorerie.
Diminuarea sau anularea ajustărilor pentru pierderea de valoare a conturilor de trezorerie
reprezintă un venit financiar, ocazie cu care se creditează contul 7864 „Venituri din ajustările pentru
pierderea de valoare a activelor circulante" şi se debitează contul adecvat de ajustări pentru
pierderea de valoare a conturilor de trezorerie.

6. CONTABILITATEA CHELTUIELILOR ŞI VENITURILOR

Contabilitatea cheltuielilor
Cheltuielile entităţilor reprezintă sumele sau valorile plătite sau de plătit, reprezentând:
- consumurile, lucrările executate şi serviciile prestate de care beneficiază entitatea;
- cheltuielile cu personalul;
- executarea unor obligaţii legale sau contractuale de către entitatea.
În cadrul cheltuielilor pentru determinarea rezultatului exerciţiului se cuprind, de asemenea:
- amortizări, provizioane şi ajustări calculate;

62
 - valoarea contabilă a activelor vândute, distruse sau dispărute.
Cheltuielile sunt structurate pe domenii de activitate, respectiv:
 Activitatea de exploatare (de bază) privind sectorul industrial, comercial sau
prestările de servicii;
 Activitatea financiară ce vizează participaţiile cu capital propriu la alte firme, precum
şi utilizarea capitalului împrumutat, de asemenea, se includ aici şi cheltuielile din
diferenţe de curs valutar etc.
 Activitatea extraordinară, respectiv cheltuielile care nu sunt legate de activitatea
normală, curentă a activităţii societăţii comerciale.
La organizarea contabilităţii financiare a cheltuielilor se ţine seama de unele principii de
organizare a contabilităţii:
Principiului independenţei toate operaţiile care determină cheltuieli sunt înregistrate în
contabilitate în momentul producerii lor fără a ţine seama de data plăţii lor. Reflectarea cheltuielilor
în faza de angajare şi consum face din contabilitatea financiară o contabilitate de angajamente.
Principiul prudenţei impune înregistrarea cheltuielilor cu amortizările şi ajustările pentru
depreciere şi pierdere de valoare indiferent de existenţa unor rezultate financiare favorabile.
Principiul noncompensării interzice efectuarea de compensări între cheltuieli şi venituri,
înregistrate la conturi de rezultate diferite.
Cheltuielile de exploatare
Cheltuielile de exploatare reprezintă expresia bănească a consumurilor materiale şi de forţă
de muncă necesare desfăşurării activităţii agenţilor economici.
Principalele categorii de cheltuieli de exploatare sunt:
 Cheltuieli privind stocurile – se referă la cheltuielile cu consumul de materii prime,
materiale auxiliare, combustibil, ambalaje, piese de schimb, seminţe şi materiale
consumabile, costul de achiziţie al materialelor nestocate trecute direct asupra
cheltuielilor, costul de achiziţie al energiei şi apei consumate, costul de achiziţie al
animalelor şi păsărilor;
 Costul de achiziţie al mărfurilor vândute – sunt constituite din preţul de cumpărare al
mărfurilor, taxele nerecuperabile, cheltuielile de transport-aprovizionare şi alte cheltuieli
legate de achiziţia mărfurilor;
 Cheltuieli cu lucrările şi serviciile executate de terţi: reparaţii, chirii, studii, colaborări
etc. - reprezintă cheltuielile cu întreţinerea şi reparaţii, redevenţe, locaţii şi chirii,
cheltuieli cu primele de asigurare, cheltuieli cu protocol, reclamă şi publicitate,
transporturi de bunuri şi personal, cheltuieli cu deplasări, detaşări şi transferări, cheltuieli
poştale şi taxe telecomunicaţii, servicii bancare etc.
 Cheltuieli cu impozitele şi taxele – sunt cheltuieli cu impozitele şi taxele suportate de
entitate cum sunt: impozit pe clădiri, taxa asupra mijloacelor de transport, contribuţia la
fondurile speciale, alte impozite, taxe şi vărsăminte asimilate;
 Cheltuieli cu personalul – reprezintă salariile şi alte drepturi de personal, asigurările şi
protecţia socială, contribuţia entităţii la asigurările sociale şi pentru ajutorul de şomaj,
cheltuielile cu pregătirea şi perfecţionarea profesională şi alte cheltuieli cu personalul
suportate de entitate;
 Alte cheltuieli de exploatare – includ pierderile din creanţe şi debitori diverşi,
despăgubiri, amenzi şi penalităţi, donaţii şi alte cheltuieli similare, cheltuieli privind
activele cedate şi alte operaţii de capital etc.
Cheltuielile financiare
Sunt considerate cheltuieli financiare, cheltuielile care se referă la :
 Pierderi din creanţe legate de participaţii – reprezintă pierderile din creanţele
imobilizate;
 Cheltuieli privind investiţiile financiare cedate – respectiv pierderea netă din vânzarea
investiţiilor pe termen scurt, adică diferenţa nefavorabilă dintre valoarea contabilă a
investiţiilor pe termen scurt şi preţul lor de cesiune;
63
  Cheltuieli din diferenţe de curs valutar – respectiv diferenţele nefavorabile de curs
valutar, rezultate în urma lichidării creanţelor şi datoriilor în valută, diferenţele
nefavorabile de curs valutar aferente disponibilităţilor în valută;
 Cheltuieli privind dobânzile – reprezintă dobânzile datorate şi plătite;
 Cheltuieli privind sconturile acordate – reprezintă sconturile acordate clienţilor,
debitorilor sau băncilor;
 Alte cheltuieli financiare – pierderi din creanţe de natură financiară şi altele.
Cheltuielile extraordinare
Activităţile care nu au caracter ordinar, normal, care nu sunt generate de activitatea curentă,
dau naştere la cheltuieli extraordinare. Cheltuielile extraordinare se referă la sumele reprezentând
valoarea pierderilor din calamităţi şi exproprieri de active.
Cheltuielile cu amortizările, provizioanele şi ajustările pentru depreciere sau pierdere de
valoare cuprind:
 Cheltuieli de exploatare privind amortizările, provizioanele şi ajustările pentru
depreciere – care cuprinde amortizarea imobilizărilor, provizioane, ajustări pentru
deprecierea imobilizărilor, ajustări pentru deprecierea activelor circulante;
 Cheltuieli financiare privind amortizările şi ajustările pentru pierdere de valoare –
care cuprinde ajustările pentru pierderea de valoare a imobilizărilor financiare, ajustările
pentru pierderea de valoare a activelor circulante şi amortizarea primelor de rambursare
a obligaţiunilor.
Analiza şi funcţionarea conturilor de cheltuieli
Conturile de cheltuieli au funcţie contabilă de activ. Ele se debitează cu cheltuielile
efectuate în cursul anului şi se creditează la decontarea cheltuielilor asupra rezultatului exerciţiului
(contul 121 „Profit şi pierdere”). Nu prezintă sold.
Contabilitatea veniturilor
Conform O.M.F.P. nr. 1802/2014, veniturile entităţii reprezintă sumele sau valorile încasate
sau de încasat, din:
- livrări de bunuri, executări de lucrări, prestări de servicii şi din avantajele pe care
entitatea a consimţit să le primească;
- executarea unor obligaţii legale sau contractuale din partea terţilor;
- venituri extraordinare.
Pentru determinarea rezultatului exerciţiului se cuprind, de asemenea, în venituri:
- producţia stocată;
- producţia imobilizată;
- diminuarea sau anularea provizioanelor şi ajustărilor pentru depreciere sau pierderea de
valoare.
Organizarea conturilor de venituri are în vedere gruparea acestora pe categorii de venituri,
după natura lor, astfel:
 venituri din exploatare
 veniturile financiare
 veniturile extraordinare
 veniturile din diminuarea sau anularea provizioanelor sau ajustărilor pentru depreciere
sau pierdere de valoare
Veniturile din exploatare
Veniturile aferente activităţii de exploatare sunt:
 Veniturile din vânzarea de mărfuri, sunt întâlnite la întreprinderile comerciale, dar şi la
tipuri de întreprinderi cu activitate de distribuţie. Vânzările de mărfuri sunt evaluate la preţ
de vânzare, exclusiv taxa pe valoare adăugată.
 Venituri din producţia vândută includ veniturile din vânzarea de produse finite,
semifabricate, produse reziduale, executarea de lucrări, prestări servicii, venituri din
redevenţe, locaţii de gestiune şi chirii etc.

64
  Variaţia stocurilor, reprezentând variaţia în plus (creştere) sau minus (reducere) între
valoarea la cost de producţie a stocurilor de produse şi a producţiei în curs de la finele
perioadei şi valoarea stocurilor iniţiale ale produselor şi producţiei în curs, neluând în calcul
provizioanele şi ajustările pentru depreciere sau pierdere de valoare constituite.
 Venituri din producţia de imobilizări, reprezintă costul lucrărilor şi cheltuielilor efectuate
de entitate, pentru ea însăşi, care se înregistrează ca active imobilizate, corporale şi
necorporale.
 Alte venituri din exploatare se referă la veniturile din creanţe reactivate (recuperate) şi
alte venituri din exploatare, altele decât cele enumerate anterior.
Veniturile financiare
Atragerea, de către entitate a capitalurilor temporar disponibile la alte persoane juridice sau
fizice generează costuri care se înregistrează în contabilitate ca aparţinând activităţii financiare a
entităţii. La fel şi plasarea capitalurilor disponibile poate genera cheltuieli. Evoluţia nefavorabilă a
cursurilor de schimb, în situaţia existenţei de relaţii exprimate în devize, dă naştere la pierderi, de
natură financiară. Atunci când se acordă reduceri pentru plata imediată sau în termen scurt a unor
facturi, aceste reduceri se constituie şi ele ca o cheltuială.
Veniturile financiare cuprind: venituri din alte imobilizări financiare, venituri din creanţe
imobilizate, venituri din titluri de plasament, venituri din diferenţe de curs valutar, venituri din
dobânzi, venituri din sconturi obţinute şi alte venituri financiare.
Veniturile extraordinare
În activitatea entităţilor patrimoniale apar venituri ce nu sunt legate direct nici de activitatea
de exploatare şi nici de activitatea financiară, care se numesc venituri extraordinare.
Veniturile din provizioane şi ajustări pentru depreciere sau pierderea de valoare
Veniturile din provizioane şi ajustări pentru depreciere sau pierdere de valoare sunt obţinute
din anularea sau diminuarea provizioanelor şi ajustărilor pentru depreciere sau pierdere de valoare
constituite anterior.
Anularea provizioanelor şi ajustărilor pentru depreciere sau pierdere de valoare are loc în
cazurile în care acestea rămân fără obiect. Pentru provizioanele şi ajustărilor pentru depreciere sau
pierdere de valoare, ele rămân fără obiect atunci când elementele patrimoniale pentru care s-au
constituit ies din patrimoniul entităţii prin vânzare, consum intern etc. Diminuarea provizioanelor şi
ajustărilor pentru depreciere sau pierdere de valoare are loc la sfârşitul exerciţiului financiar când
provizioanele şi ajustările constituite anterior se reajustează, în sensul că se reduc la situaţia
concretă nou intervenită.
Atât anularea cât şi diminuarea provizioanelor şi ajustărilor pentru depreciere sau pierdere
de valoare generează aceeaşi operaţie contabilă, adică micşorarea provizioanelor şi ajustărilor
pentru depreciere sau pierdere de valoare şi concomitent o creştere a veniturilor.
În cazul anulării provizioanelor şi ajustărilor pentru depreciere sau pierdere de valoare,
veniturile obţinute sunt egale cu întreaga suma a provizioanelor şi ajustărilor pentru depreciere sau
pierdere de valoare constituite anterior.
În cazul diminuării provizioanelor şi ajustărilor pentru depreciere sau pierdere de valoare,
veniturile obţinute sunt reprezentate numai de diferenţa cu care se reduc provizioanele şi ajustările
pentru depreciere sau pierdere de valoare constituite anterior.
Analiza şi funcţionarea conturilor de venituri
Conturile de venituri au funcţie contabilă de pasiv. Se creditează cu veniturile realizate în
cursul exerciţiului financiar şi se debitează cu încorporarea veniturilor în rezultatul exerciţiului. Nu
prezintă sold.
Contul de profit şi pierdere
Contul 121 „Profit şi pierdere" are practic două „momente" distincte de funcţionare, şi
anume:
1) La sfârşitul exerciţiului financiar expirabil (N), când se închid, de regulă, conturile de
venituri şi cheltuieli. În practica contabilă curentă s-a consacrat închiderea conturilor de venituri şi
cheltuieli, lunar.

65
 2) În exerciţiul financiar N+1, la momentul închiderii contului 121 „Profit şi pierdere"
aferent exerciţiului financiar N, pe baza hotărârii Adunării generale a asociaţilor sau acţionarilor.
La acest „moment", corespondenţele contabile „standard" ale contului 121 „Profit şi
pierdere" diferă în funcţie de natura rezultatului aferent exerciţiului N, şi anume:
2.1) În cazul în care rezultatul exerciţiului N se concretizează în profit, contul 121 „Profit şi
pierdere" se închide, în exerciţiul financiar următor, prin formula contabilă:

121 = %
129 (rezervele constituite)
1171
2.2) În cazul în care rezultatul exerciţiului N se concretizează în pierdere, aceasta va fi
transferată la începutul exerciţiului financiar următor asupra rezultatului reportat, caz în care contul
121 „Profit şi pierdere" se închide prin formula contabilă:
1171 = 121
Contul 121 „Profit şi pierdere” este un cont bifuncţional, care ţine evidenţa rezultatului
(profit sau pierdere) realizat în exerciţiul financiar curent.
În creditul contului 121 ''Profit sau pierdere'' se înregistrează:
- la sfârşitul perioadei, soldul creditor al conturilor din clasa 7 (701 la 786);
- pierderile contabile realizate în exerciţiul financiar încheiat, transferate la începutul
exerciţiului financiar următor asupra rezultatului reportat (117).
În debitul contului 121 ''Profit sau pierdere'' se înregistrează:
- la sfârşitul perioadei, soldul debitor al conturilor de cheltuieli (601 la 698);
- profitul net realizat în exerciţiul financiar încheiat, care a fost repartizat la rezerve
conform prevederilor legale (129);
- profitul net realizat în exerciţiul financiar încheiat, evidenţiat la începutul exerciţiului
financiar următor în rezultatul reportat (117).
Soldul creditor reprezintă profitul realizat, iar soldul debitor, pierderea realizată.

7. STRUCTURA SITUAŢIILOR FINANCIARE ANUALE

În funcţie de criteriile de mărime, entităţile se grupează în trei categorii, astfel: microentităţi;
entităţi mici; entităţi mijlocii şi mari.
Microentităţile sunt entităţile care, la data bilanţului, nu depăşesc limitele a cel puţin două
dintre următoarele trei criterii:
a) totalul activelor: 350 000 EUR;
b) cifra de afaceri netă: 700 000 EUR;
c) numărul mediu de salariaţi în cursul exerciţiului financiar: 10.
Entităţile mici sunt entităţile care, la data bilanţului, nu se încadrează în categoria
microentităţilor şi care nu depăşesc limitele a cel puţin două dintre următoarele trei criterii:
a) totalul activelor: 4 000 000 EUR;
b) cifra de afaceri netă: 8 000 000 EUR;
c) numărul mediu de salariaţi în cursul exerciţiului financiar: 50.
Entităţile mijlocii şi mari sunt entităţile care, la data bilanţului, depăşesc limitele a cel puţin
două dintre următoarele trei criterii:
a) totalul activelor: 4 000 000 EUR;
b) cifra de afaceri netă: 8 000 000 EUR;
c) numărul mediu de salariaţi în cursul exerciţiului financiar: 50.
Microentităţile întocmesc situaţii financiare anuale care cuprind:
- bilanţ prescurtat,
- cont prescurtat de profit şi pierdere,
Entităţile mici întocmesc situaţii financiare anuale care cuprind:
- bilanţ prescurtat,

66
 - cont de profit şi pierdere,
- notele explicative la situaţiile financiare anuale.
Opţional, entităţile mici pot întocmi situaţia modificărilor capitalului propriu şi/sau situaţia
fluxurilor de trezorerie.
Entităţile mijlocii şi mari, precum şi entităţile de interes public întocmesc situaţii financiare
anuale care cuprind:
- bilanţ;
- cont de profit şi pierdere;
- situaţia modificărilor capitalului propriu;
- situaţia fluxurilor de trezorerie;
- notele explicative la situaţiile financiare anuale.
Potrivit legii contabilităţii, situaţiile financiare anuale trebuie însoţite de o declaraţie scrisă
de asumare a răspunderii conducerii persoanei juridice pentru întocmirea situaţiilor financiare
anuale în conformitate cu Reglementările contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunităţilor
Economice Europene.
Bilanţul este documentul contabil de sinteză prin care se prezintă elementele de activ,
datorii şi capitalul propriu ale persoanei juridice, grupate după natură şi lichiditate, respectiv natură
şi exigibilitate, la încheierea exerciţiului financiar, precum şi în celelalte situaţii prevăzute de lege.

BILANŢ
la data de .............

Nr. Sold la:

Denumirea elementului
rd. 01.01 31.12
A. ACTIVE IMOBILIZATE
I. IMOBILIZĂRI NECORPORALE
1. Cheltuieli de constituire (ct.201-2801) 01
2. Cheltuieli de dezvoltare (ct.203-2803-2903) 02
3. Concesiuni, brevete, licenţe, mărci comerciale, drepturi şi active similare şi
alte imobilizări necorporale 03
(ct.205+208-2805-2808-2905-2908)
4. Fond comercial (ct.2071-2807-2907) 04
5. Avansuri şi imobilizări necorporale în curs de execuţie
05
(ct.233+234-2933)
TOTAL (rd. 01 la 05) 06
II. IMOBILIZĂRI CORPORALE
1. Terenuri şi construcţii (ct.211+212-2811-2812-2911-2912) 07
2. Instalaţii tehnice si maşini (ct.213-2813-2913) 08
3. Alte instalaţii, utilaje şi mobilier (ct.214-2814-2914) 09
4. Avansuri şi imobilizări corporale în curs de execuţie (ct.231 +232-2931) 10
TOTAL (rd. 07 la 10) 11
III. IMOBILIZARI FINANCIARE
1. Acţiuni deţinute la entităţile afiliate (ct.261-2961) 12
2. Împrumuturi acordate entităţilor afiliate (ct.2671+2672-2964) 13
3.Interese de participare (ct.263-2962) 14
4. Împrumuturi acordate entităţilor de care compania este legată în virtutea
15
intereselor de participare (ct.2673+2674-2965)
5. Investiţii deţinute ca imobilizări (ct.265-2963) 16
6. Alte împrumuturi (ct.2675*+2676*+2678*+2679*-2966*-2968*) 17
TOTAL (rd.12 la 17) 18
ACTIVE IMOBILIZATE - TOTAL (rd. 06+11+18)
B. ACTIVE CIRCULANTE

67
 Nr. Sold la:
Denumirea elementului
rd. 01.01 31.12
I. STOCURI
1, Materii prime si materiale consumabile (ct.301 +302+303+308+351
20
+358+381+388-391-392-3951-3958-398)
2. Producţia în curs de execuţie (ct.331+332+341 ±348*-393-3941-3952) 21
3. Produse finite şi mărfuri
(ct.345+346±348*+354+356+357+361±368+371±378-3945-3946-3953- 22
3954-3956-3957-396-397-4428)
4. Avansuri pentru cumpărări de stocuri (ct. 4091) 23
TOTAL (rd. 20 la 23) 24
II. CREANŢE (Sumele care urmează să fie încasate după o perioadă mai
mare de un an trebuie prezentate separat pentru fiecare element)
1. Creanţe comerciale (ct. 2675*+2676*+2678* +2679* -2966*-
25
2968*+4092+411+413+418-491)
2. Sume de încasat de la entităţile afiliate (ct. 451**-495*) 26
3. Sume de încasat de la entităţile de care compania este legată în virtutea
27
intereselor de participare (ct. 453-495*)
4. Alte creanţe (ct. 425+4282+431**+437**+4382+
441**+4424+4428**+444**+445+446**+447**+4482+ 4582+461+473**- 28
496+5187)
5. Capital subscris şi nevărsat (ct. 456-495*) 29
TOTAL (rd. 25 la 29) 30
III. INVESTIŢII PE TERMEN SCURT
1. Acţiuni deţinute la entităţile afiliate (ct. 501 -591 ) 31
2. Alte investiţii pe termen scurt (ct. 505+506+508-595-596-598+5113+5114) 32
TOTAL (rd. 31 la 32) 33
IV. CASA Şl CONTURI LA BĂNCI (ct.5112+512+531+532+541+542) 34
ACTIVE CIRCULANTE - TOTAL (rd. 24+30+33+34) 35
C.CHELTUIELI ÎN AVANS (ct. 471) 36
D. DATORII: SUMELE CE TREBUIE PLĂTITE ÎNTR-O PERIOADĂ
DE PÂNĂ LA UN AN
1. Împrumuturi din emisiunea de obligaţiuni, prezentându-se separat
37
împrumuturile din emisiunea de obligaţiuni convertibile (ct. 161+1681-169)
2. Sume datorate instituţiilor de credit (ct. 1621+1622+ 1624+1625+
38
+1627+1682+5191+5192+5198)
3.Avansuri încasate în contul comenzilor (ct.419) 39
4.Datorii comerciale – furnizori (ct.401+404+408) 40
5.Efecte de comerţ de plătit (ct.403+405) 41
6. Sume datorate entităţilor afiliate (ct. 1661+1685+ 2691+451***) 42
7. Sume datorate entităţilor de care compania este legată în virtutea
43
intereselor de participare (ct. 1663+1686+ 2692+453***)
8.Alte datorii, inclusiv datorii fiscale şi alte datorii pentru
asigurările sociale (ct.1623+1626+167+1687+2693+421+
423+424+426+427+4281+431***+437***+4381+441***+4423+4428***+ 44
444***+446***+447***+4481+455+ +456***+457+4581
+462+473***+509+5186+5193+5194+5195+5196+5197)
TOTAL (rd. 37 la 44) 45
E. ACTIVE CIRCULANTE NETE / DATORII CURENTE NETE
46
(rd. 35+36-45-62)
F. TOTAL ACTIVE MINUS DATORII CURENTE
47
(rd 19+46)
G. DATORII: SUME CARE TREBUIE PLĂTITE ÎNTR-O PERIOADĂ
MAI MARE DE UN AN

68
 Nr. Sold la:
Denumirea elementului
rd. 01.01 31.12
1. Împrumuturi din emisiunea de obligaţiuni, prezentându-se separat
48
împrumuturile din emisiunea de obligaţiuni convertibile (ct. 161+1681-169)
2. Sume datorate instituţiilor de credit (ct. 1621+1622+ 1624+1625+
49
+1627+1682+5191+5192+5198)
3.Avansuri încasate în contul comenzilor (ct.419) 50
4.Datorii comerciale – furnizori (ct.401+404+408) 51
5.Efecte de comerţ de plătit (ct.403+405) 52
6. Sume datorate entităţilor afiliate (ct. 1661+1685+ 2691+451***) 53
7. Sume datorate entităţilor de care compania este legată în virtutea
54
intereselor de participare (ct. 1663+1686+ 2692+453***)
8.Alte datorii, inclusiv datorii fiscale şi alte datorii pentru
asigurările sociale (ct.1623+1626+167+1687+2693+421+
423+424+426+427+4281+431***+437***+4381+441***+4423+4428***+ 55
444***+446***+447***+4481+455+ +456***+457+4581+462+473***
+509+5186+5193+5194+5195+5196+5197)
TOTAL (rd. 48 la 55) 56
H. PROVIZIOANE
1. Provizioane pentru pensii şi obligaţii similare (ct. 1515) 57
2. Provizioane pentru impozite (ct. 1516) 58
3. Alte provizioane (ct. 1511+1512+1513+1514+1518) 59
TOTAL (rd. 57 la 59) 60
I. VENITURI ÎN AVANS
1. Subvenţii pentru investiţii (ct. 475) 61
2. Venituri înregistrate în avans (ct. 472) –total (rd. 63+64), din care: 62
Sume de reluat într-o perioadă de până la un an (ct.472*) 63
Sume de reluat într-o perioadă mai mare de un an (ct.472*) 64
Fond comercial negativ (ct. 2075) 65
TOTAL (rd. 61+62+65) 66
J. CAPITAL ŞI REZERVE
I. CAPITAL
1. Capital subscris vărsat (ct. 1012) 67
2. Capital subscris nevărsat (ct. 1011) 68
3. Patrimoniul regiei (ct. 1015) 69
TOTAL (rd. 67 la 69) 70
II. PRIME DE CAPITAL (ct. 104) 71
III. REZERVE DIN REEVALUARE (ct. 105) 72
IV. REZERVE
1.Rezerve legale (ct.1061) 73
2.Rezerve statutare sau contractuale (ct. 1063) 74
3.Rezerve reprezentând surplusul din rezerve din reevaluare (ct. 1065) 75
4.Alte rezerve (ct.1068) 76
TOTAL (rd. 73 la 76) 77
Acţiuni proprii (ct. 109) 78
Câştiguri legate de instrumentele de capitaluri proprii (ct. 141) 79
Pierderi legate de instrumentele de capitaluri proprii (ct. 149) 80
V. PROFITUL SAU PIERDEREA Sold C 81
REPORTAT(Ă) (ct. 117) Sold D 82
VI. PROFITUL SAU PIERDEREA Sold C 83
EXERCIŢIULUI FINANCIAR (ct. 121) Sold D 84

69
 Nr. Sold la:
Denumirea elementului
rd. 01.01 31.12
Repartizarea rezultatului (ct. 129) 85
CAPITALURI PROPRII - TOTAL
86
(rd. 70+71+72+77-78+79-80+81-82+83-84-85)
Patrimoniul public (ct.1016) 87
CAPITALURI - TOTAL (rd. 86+87) 88

*) Conturi de repartizat după natura elementelor respective

**) Solduri debitoare ale conturilor respective
***) Solduri creditoare ale conturilor respective

Contul de profit şi pierdere este imaginea rezultatului activităţii entităţii patrimoniale,

permite măsurarea performanţelor întreprinderii prin abordarea profitului din punct de vedere
economic respectiv ca diferenţa între venituri şi cheltuieli. Contul de rezultate este documentul
contabil de sinteză care măsoară rezultatele activităţii unei entităţi patrimoniale în cursul unei
perioade date. În condiţiile în care bilanţul reprezintă starea patrimonială la care s-a ajuns la
încheierea exerciţiului, contul de profit şi pierdere exprimă modul în care s-a ajuns la respectiva
stare patrimonială finală.

CONTUL DE PROFIT ŞI PIERDERE

la data de ......................
Nr. Exerciţiul financiar
Denumirea indicatorilor
rd. Prec. Curent
1. Cifra de afaceri netă (rd. 02+03-04+05+06) 01
Producţia vândută (ct.701+702+703+704+705+706+708) 02
Venituri din vânzarea mărfurilor (ct.707) 03
Reduceri comerciale acordate (ct. 709) 04
Venituri din dobânzi înregistrate de entităţile radiate din Registrul general şi
05
care mai au în derulare contracte de leasing (ct. 766*)
Venituri din subvenţii de exploatare aferente cifrei de afaceri nete (ct.7411) 06
2. Venituri aferente costului producţiei în Sold C 07
curs de execuţie (ct.711+712) Sold D 08
3. Producţia realizată de entitate pentru scopurile sale proprii şi capitalizată
09
(ct.721+722)
4. Alte venituri din exploatare (ct.758+7417+7815 ) 10
- din care, venituri din fondul comercial negativ 11
VENITURI DIN EXPLOATARE - T O T A L
12
(rd. 01+07-08+09+10)
5. a) Cheltuieli cu materiile prime şi materiale consumabile (ct.601+602-7412 ) 13
Alte cheltuieli materiale (ct. 603+604+606+608) 14
b) Alte cheltuieli din afară (cu energie şi apa) (ct.605-7413) 15
c) Cheltuieli privind mărfurile (ct.607) 16
Reduceri comerciale primite (ct.609) 17
6. Cheltuieli cu personalul (rd.19+20) 18
a) Salarii şi indemnizaţii (ct.641+642+643+644-7414 ) 19
b) Cheltuieli cu asigurările şi protecţia socială (ct.645-7415) 20
7. Ajustări de valoare privind imobilizările corporale şi necorporale (rd.22-23) 21
a1) Cheltuieli (ct.6811+6813) 22
a2) Venituri (ct.7813) 23
b) Ajustări de valoare privind activelor circulante
24
(rd.25-26)

70
 Nr. Exerciţiul financiar
Denumirea indicatorilor
rd. Prec. Curent
b1) Cheltuieli (ct.654+6814) 25
b2) Venituri (ct.754+7814) 26
8. Alte cheltuieli de exploatare (rd.28 la 31) 27
8.1. Cheltuieli privind prestaţiile externe
28
(ct.611+612+613+614+621+622+623+624+625+626+627+628-7416)
8.2.Cheltuieli cu alte impozite, taxe şi vărsăminte asimilate (ct.635) 29
8.3.Alte cheltuieli (ct.652+658) 30
Cheltuieli cu dobânzile de refinanţare înregistrate de entităţile radiate din
31
Registrul general şi care mai au în derulare contracte de leasing (ct. 666*)
Ajustări privind provizioanele (rd.33-34) 32
- Cheltuieli (ct.6812) 33
- Venituri (ct.7812) 34
CHELTUIELI DE EXPLOATARE - T O T A L
35
(rd.13 la 16-17+18+21+24+27+32)
PROFITUL SAU PIERDEREA DIN EXPLOATARE
- Profit (rd. 12-35) 36
- Pierdere (rd. 35-12) 37
9.Venituri din interese de participare (ct.7611+7613) 38
- din care, veniturile obţinute de la entităţile afiliate 39
10.Venituri din alte investiţii şi împrumuturi care fac parte din activele
40
imobilizate (ct.763)
- din care, veniturile obţinute de la entităţile afiliate 41
11.Venituri din dobânzi (ct.766*) 42
- din care, veniturile obţinute de la entităţile afiliate 43
Alte venituri financiare (ct.762+764+765+767+768) 44
VENITURI FINANCIARE - T O T A L
45
(rd. 38+40+42+44)
12. Ajustări de valoare privind imobilizărilor financiare şi investiţiilor deţinute
46
ca active circulante (rd.47-48)
- Cheltuieli (ct.686) 47
- Venituri (ct.786) 48
13.Cheltuieli privind dobânzile
49
(ct.666-7418)
- din care, cheltuieli în relaţia cu entităţile afiliate 50
Alte cheltuieli financiare (ct.663+664+665+667+668) 51
CHELTUIELI FINANCIARE - T O T A L
52
(rd. 46+49+51)
PROFITUL SAU PIERDEREA FINANCIAR(Ă)
- Profit (rd. 45-52) 53
- Pierdere (rd. 52-45) 54
14.PROFITUL SAU PIERDEREA CURENT(Ă)
- Profit (rd. 12+45-35-52) 55
- Pierdere (rd. 35+52-12-45) 56
15.Venituri extraordinare (ct.771) 57
16.Cheltuieli extraordinare (ct.671) 58
17. PROFITUL SAU PIERDEREA DIN ACTIVITATEA
EXTRAORDINARĂ
- Profit (rd. 57-58) 59
- Pierdere (rd. 58-57) 60
VENITURI TOTALE (rd. 12+45+57) 61

71
 Nr. Exerciţiul financiar
Denumirea indicatorilor
rd. Prec. Curent
CHELTUIELI TOTALE (rd. 35+52+58) 62
PROFITUL SAU PIERDEREA BRUT(Ă)
- Profit (rd. 61-62) 63
- Pierdere (rd. 62-61) 64
18. Impozitul pe profit (ct. 691) 65
19. Alte impozite neprezentate la elementele de mai sus (ct. 698) 66
20. PROFITUL SAU PIERDEREA NET(Ă) A EXERCIŢIULUI
FINANCIAR
- Profit (rd. 63-65-66) 67
- Pierdere
(rd. 64+65+66); 68
(rd. 65+66-63)
*) Conturi de repartizat după natura elementelor respective.

Situaţia fluxurilor de trezorerie reflectă creşterea sau descreşterea netă a mijloacelor

băneşti în cursul unui exerciţiu financiar. Principalul obiectiv al acestei situaţii este de a reflecta
influenţa activităţilor de exploatare, de investiţii şi de finanţare asupra mijloacelor băneşti ale unei
entităţi, pe parcursul unul exerciţiu financiar.

SITUAŢIA FLUXURILOR DE TREZORERIE

la data de ...............
Exerciţiul financiar
Denumirea elementului
Precedent Curent
A 1 2
Fluxuri de trezorerie din activităţi de exploatare:
Încasări de la clienţi
Plăţi către furnizori şi angajaţi
Dobânzi plătite
Impozit pe profit plătit
Încasări din asigurarea împotriva cutremurelor
Trezorerie netă din activităţi de exploatare
Fluxuri de trezorerie din activităţi de investiţie:
Plăţi pentru achiziţionarea de acţiuni
Plăţi pentru achiziţionarea de imobilizări corporale
Încasări din vânzarea de imobilizări corporale
Dobânzi încasate
Dividende încasate
Trezorerie netă din activităţi de investiţie
Fluxuri de trezorerie din activităţi de finanţare:
Încasări din emisiunea de acţiuni
Încasări din împrumuturi pe termen lung
Plata datoriilor aferente leasingului financiar
Dividende plătite
Trezorerie netă din activităţi de finanţare
Creşterea netă a trezoreriei şi echivalentelor de trezorerie
Trezorerie şi echivalente de trezorerie la începutul exerciţiului financiar
Trezorerie şi echivalente de trezorerie la sfârşitul exerciţiului financiar

72
 Situaţia modificărilor capitalului propriu
Este prezentată ca o componentă separată a situaţiilor financiare cu scopul de a evidenţia
următoarele:
 profitul net sau pierderea aferentă exerciţiului
 elementele de venituri şi cheltuieli care afectează în mod direct capitalul propriu
 efectul modificărilor politicilor contabile şi corecţia erorilor fundamentale
Referitor la situaţia modificărilor capitalului propriu, ea are următoarea configuraţie:

SITUAŢIA MODIFICĂRILOR CAPITALULUI PROPRIU

la data de .......................
Sold la Creşteri Reduceri Sold la
începutul sfârşitul
Denumirea elementului Total, Prin Total, Prin
exerciţiului exerciţiului
din care transfer din care transfer
financiar financiar
Capital subscris
Patrimoniul regiei
Prime de capital
Rezerve din reevaluare
Rezerve statutare sau contractuale
Rezerve reprezentând surplusul
realizat din rezerve din reevaluare
Alte rezerve
Acţiuni proprii
Câştiguri legate de instrumentele
de capitaluri proprii
Pierderi legate de instrumentele de
capitaluri proprii
Rezultatul reportat Sold C
reprezentând profitul
nerepartizat sau
Sold D
pierderea neacoperită
Rezultatul reportat Sold C
provenit din adoptarea
ptr. prima dată a IAS,
Sold D
mai puţin IAS 29
Rezultatul reportat Sold C
provenit din
corectarea erorilor
Sold D
contabile
Rezultatul reportat pro-
venit din trecerea la
Sold C
aplicarea Reglementărilor
contabile conforme cu
Directiva a patra a C.C.E. Sold D
Profitul sau pierderea Sold C
exerciţiului financiar Sold D
Repartizarea profitului
TOTAL capitaluri proprii

Note explicative
În ţara noastră setul notelor explicative reţin în mod explicit:
1. Active imobilizate;
2. Provizioane;

73
3. Repartizarea profitului;
4. Analiza rezultatului din exploatare;
5. Situaţia creanţelor şi datoriilor;
6. Principii, politici şi metode contabile;
7. Participaţii şi surse de finanţare;
8. Informaţii privind salariaţii şi membri organelor de administraţie, conducere şi de
supraveghere;
9. Exemple de calcul şi analiză a principalilor indicatori economico-financiari;
10. Alte informaţii.

BIBLIOGRAFIE

74
1. Andreescu C., - Bazele contabilităţii, Editura Yolans, Braşov, 2012
2. Bojian O., Bratu A., Ciucur E. – Bazele contabilităţii, Editura ROLCRIS, Bucureşti,
2005
3. Capotă V., Dinescu M., Ionescu R., Lixandru F., Popa I. – Bazele contabilităţii, Editura
Niculescu, Bucureşti, 2006
4. Cenar I., Deaconu S.C., – Viaţa contabilă a întreprinderii de la constituire la faliment,
Editura CECCAR, Bucureşti, 2006
5. Călin Oprea, Ristea M. - Bazele contabilităţii, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 2004
6. Dumitrean E., - Contabilitate financiară, Editura SECOM LIBRIS, Iaşi, 2008
7. Epuran M., Băbăiţă V., Imbrescu C. – Teoria contabilităţii, Editura Economică,
Bucureşti, 2004
8. Horomnea E., Budugan D., Georgescu I., Tabără N., Beţianu L. – Bazele contabilităţii,
Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2006
9. Matiş D., Pop A., - Contabilitate financiară, ediţia a III-a, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă,
Cluj-Napoca, 2010
10. Paliu-Popa L, Ecobici N., - Contabilitate financiară aplicată – ghid contabil, Editura
Universitaria, Craiova, 2010
11. Pântea P., Bodea G. - Contabilitatea financiară românească conformă cu Directivele
europene, Editura Intelcredo, Deva, 2007
12. Pleşea D. - Bazele contabilităţii, vol. I şi II, Editura OMNIA UNI - SAST Braşov, 2004
13. Ristea M. - Contabilitatea financiară, Editura Universitară, Bucureşti, 2005
14. Ristea M., Dumitru C. - Bazele contabilităţii – Noţiuni de bază, probleme, studii de caz,
teste grilă şi monografie, Editura Universitară, Bucureşti, 2005
15. Todea N., Cenar I. – Bazele contabilităţii I şi II, Editura Universitas Apulensis, Alba
Iulia, 2006
16. Todea N. - Contabilitate financiară I şi II, Editura Universitas Apulensis, Alba Iulia,
2006
17. Secărea T., Andreescu C. – Bazele contabilităţii, Editura Yolans, Braşov 2006
18. *** Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată în M.O. nr. 454/18.06.2008
19. *** Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, M.O. nr. 927/23.12.2003 cu modificările
ulterioare
20. *** Legea nr. 15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale şi
necorporale, republicată în M.O. nr. 242/1999
21. *** - Legea 53/2003 privind Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare
22. *** - Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2015
23. *** Hotărârea Guvernului nr. 2139/2004 pentru aprobarea Catalogului privind
clasificarea şi duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe, M.O. nr.
46/13.01.2005
24. *** Hotărârea Guvernului 276/21.05.2013 privind stabilirea valorii de intrare a
mijloacelor fixe, M.O. nr. 313/30.05.2013
25. *** O.M.F.P. nr. 1802 din 29 decembrie 2014 pentru aprobarea Reglementărilor
contabile privind situaţiile financiare anuale individuale şi situaţiile financiare anuale
consolidate, M.O. nr. 963/30.12.2014
26. *** O.M.F.P. nr. 2861 din 9 octombrie 2009 privind organizarea şi efectuarea
inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii, M.O. nr.
704/20.10.2009
27. *** O.M.E.F. nr. 3512/27.11.2008 privind documentele financiar-contabile, publicat în
M.O. nr. 870 şi 870 bis/23.12.2008

75