1.1.

ROLUL CONTABILITĂŢII CA ŞTIINŢĂ ŞI SCURT ISTORIC AL ACESTEIA

Din punct de vedere etimologic, cuvântul „contabilitate” provine din limba

latină, de la computare (a număra), adoptat în limba română pe filiera
franceză, de la verbul compter, cu acelaşi înţeles. Contabilitatea este, practic,
limbajul codificat al afacerilor, la baza căruia stă etalonul monetar, care
cuantifică orice activitate, de aşa manieră încât ea să poată fi înregistrată şi
standardizată într-o formă concentrată. Deşi oamenii au încercat încă din
antichitate să ţină o evidenţă clară a valorilor pe care le deţineau sau le
gestionau, contabilitatea a început să se dezvolte ca ştiinţă de abia în secolul
al XV-lea.

Ea se clasifică în: contabilitatea curentǎ, care cuprinde lucrările ce se

efectuează zi de zi, pe parcursul perioadei de gestiune şi contabilitatea
periodică, care se realizează la sfârşitul perioadelor de gestiune. Printre
procedeele metodei contabilităţii se numără:

1) Procedee specifice metodei contabilităţii – contul; – bilanţul; – balanţa de

verificare.
2) Procedee comune cu alte discipline, cum ar fi: – documentele; –
evaluarea; – calculaţia; – inventarierea

Contabilitatea în partidă simplă presupune înregistrarea unei operaţii

economice într-un singur cont. De exemplu, intrarea unei sume de bani în
contul bancar se înregistrează la partida „Banca”.
Pentru aceasta se foloseşte un simplu jurnal de încasări şi plăţi, dar nu se
reflectă angajamentele (creanţe, datorii), ci numai transferurile de numerar.
Contabilitatea în partidă dublă presupune reflectarea unei operaţii economice
prin înregistrarea în două partide, concomitent, una indicând originea şi
cealaltă destinaţia. În exemplul iniţial, dacă suma de bani a fost vărsată în
contul bancar din casieria agentului economic, se vor folosi două partide:
„Banca” (indicând destinaţia sumei) şi „Casa” (indicând originea sumei).

Contabilitatea în partidă dublă foloseşte o multitudine de conturi deschise

pentru toate elementele patrimoniale care înregistrează mişcări. După modul
de organizare a conturilor, există sisteme de contabilitate cu un singur circuit
şi cu două circuite. Sistemul de contabilitate cu un singur circuit (monist)
organizează conturile într-un flux unic al operaţiilor economice, fără să facă
distincţie între operaţiile care fac obiectul contabilităţii financiare şi cele care
privesc gestiunea internă.
Sistemul de contabilitate cu dublu circuit (dualist) organizează conturile într-
un flux dublu, delimitând operaţiile cu terţii, precum şi rezultatele financiare
(financial accounting), de circuitul gestiunii interne (managerial accounting)
privind costurile, producţia şi rentabilitatea. În Romania, la ora actuală,
contabilitatea este organizată în sistem dualist, informaţia fiind clasificată
astfel: – Informaţie contabilă financiară (publică sau generală), destinată
utilizatorilor externi (acţionari, investitori, salariaţi, creditori, administraţia
financiară, publicul larg). Contabilitatea financiară sau generală are caracter

1
obligatoriu pentru toate unităţile patrimoniale. – Informaţie contabilă de
gestiune destinată utilizatorilor interni (conducerea întreprinderii).

Contabilitatea internă de gestiune se organizează de fiecare unitate

patrimonială în funcţie de specificul activităţii ei şi de necesităţile proprii.
Informaţia contabilă financiară este cuprinsă în situaţiile financiare de sinteză:
bilanţ, cont de profit şi pierdere, situaţia modificărilor capitalului propriu,
situaţia fluxurilor de trezorerie, politici contabile şi note explicative.
Informaţia contabilă de gestiune este nestandardizată, uneori şi nemonetară
(în etalon natural-metri cubi, kilograme, metri lineari), şi cuprinde informaţii
22 despre costul unitar al produselor, profitul pe produs sau tendinţele pe
care le au costurile în funcţie de volumul activităţii, având ca scop calcularea
unor indicatori de eficienţă, de productivitate, de rotaţie a stocurilor, foarte
utili managerilor atunci când iau decizii.

Principalii utilizatori ai informaţiei contabile sunt:

– Conducerea întreprinderii care utilizează datele contabile în mod operativ
pentru luarea unor decizii juste şi pentru întocmirea de planuri, prognoze şi
bugete;
– Investitorii, care sunt interesaţi de nivelul dividendelor care pot fi obţinute
sau de pierderile probabile;
– Salariaţii sau candidaţii potenţiali, care sunt interesaţi de dinamica locurilor
de muncă sau de oportunităţi de promovare în viitor;
– Clienţii, care urmăresc continuarea relaţiilor comerciale cu respectiva
companie;
– Creditorii comerciali, respectiv furnizorii de bunuri şi servicii, care sunt
preocupaţi de lichiditatea pe termen scurt a întreprinderii, deoarece doresc să
îşi recupereze creanţele cât mai rapid;
– Creditorii financiari (băncile), care sunt interesaţi de capacitatea
întreprinderii de a rambursa creditele şi dobânzile;
– Auditorii, care sunt chemaţi să îşi exprime o opinie independentă şi
obiectivă asupra fidelităţii datelor cuprinse în situaţiile financiare.
Tipurile de opinie favorabilă aferente auditului financiar se exprimă printr-una
din formulele: «situaţiile financiare dau o imagine fidelă…» sau «situaţiile
financiare prezintă în mod sincer în toate aspectele lor semnificative…».
– Ministerul de Finanţe, care întocmeşte prognoze referitoare la veniturile
statului, pe baza informaţiilor din contabilitatea financiară furnizate de
unităţile patrimoniale;
– Comisia Naţională de Statistică, care centralizează raportările statistice ale
întreprinderilor având ca scop calcularea indicatorilor macroeconomici şi
elaborarea conturilor naţionale;
– Publicul, care este interesat să obţină informaţii privitoare la impactul
activităţii întreprinderilor asupra mediului de afaceri, asupra mediului
înconjurător ori asupra comunităţilor locale.

2
ELEMENTELE COMPONENTE ALE ACTIVULUI

Activul evidenţiază destinaţia şi lichiditatea bunurilor economice (capacitatea

lor de transformare în bani). Din punct de vedere juridic-activul reprezintă
totalitatea bunurilor reale şi creanţelor (drepturi asupra altor persoane sau
entităţi economice), sub aspect economic, activul se împarte în active de
investiţie şi active de exploatare iar din punct de vedere financiar, valorile se
grupează în funcţie de lichiditatea lor (termenul de transformare a bunurilor
în bani) în active durabile, stocuri, active realizabile şi active disponibile
(lichidităţi).
Activele sunt resurse controlate de întreprindere care provin din evenimente
trecute şi de la care se aşteaptă să genereze avantaje economice viitoare
(beneficii, fluxuri de trezorerie).
Activul cuprinde: totalitatea bunurilor economice de care dispune entitatea
economică, clasificate în active imobilizate şi active circulante.

De asemenea activul înglobează şi cheltuielile în avans.

I) Activele imobilizate cuprind acele valori economice de investiţie, de

folosinţă durabilă, cu perioada de utilizare şi lichiditate mai mare de un an.
Ele se clasifică în imobilizări necorporale, corporale şi financiare.

A) Imobilizările necorporale (active intangibile sau active nemateriale)

cuprind acele valori care nu au forma materială concretă, şi anume: Cheltuieli
de constituire (cheltuieli cu înfiinţarea sau fuziunea, cum ar fi taxe, cheltuieli
de înregistrare, înmatriculare, emitere de acţiuni, prospectare a pieţei,
publicitate).
Cheltuieli de cercetare-dezvoltare cuprind resursele economice alocate
pentru investiţii, tehnologii noi, dezvoltarea de noi produse ori lărgirii gamei
sortimentale. Concesiuni, brevete, licenţe, mărci se referă la cheltuielile
efectuate pentru achiziţionarea drepturilor de exploatare a unui bun, serviciu,
în cazul concesiunilor, a unui brevet, know-how, a unei licenţe, a unei mărci
şi a altor drepturi similare de proprietate industrială şi intelectuală.
Alte imobilizări necorporale includ active cum ar fi programele informatice
create de întreprindere sau achiziţionate de la terţi în scopul utilizării pentru
nevoile proprii.
Fondul comercial cuprinde cheltuielile efectuate pentru menţinerea sau
dezvoltarea potenţialului de activitate al întreprinderii: clientela, vadul
comercial, firma, segmentul de piaţă, emblema. Fondul comercial este
recunoscut în contabilitate ca activ necorporal atunci când rezultă din achiziţia
unei alte întreprinderi al cărei cost de achiziţie este superior valorii de piaţă a
activelor nete dobândite (activele cumpărate minus datoriile preluate). Cauza
existenţei fondului comercial este existenţa acestor elemente necorporale
generate de întreprindere care nu sunt recunoscute distinct în contabilitate,
cum ar fi reputaţia, clientela, vadul comercial etc.).

3
Avansurile şi imobilizările necorporale în curs de execuţie sunt active
imobilizate care nu au fost terminate la sfârşitul exerciţiului financiar, inclusiv
sumele de bani achitate în contul activelor necorporale.

B) Imobilizările corporale (active fixe sau tangibile) cuprind totalitatea

bunurilor materiale de folosinţă îndelungată în activitatea unei firme, cum ar
fi terenuri şi mijloace fixe (clădiri, construcţii speciale, maşini, utilaje,
instalaţii de lucru, aparate şi instalaţii de măsurare, control, reglare, mijloace
de transport, animale, plantaţii, unelte, mobilier, aparatură birotică etc.).
Un mijloc fix are o valoare mai mare decât limita stabilită de lege şi o durată
normală de utilizare mai mare de un an.
Dacă bunurile materiale achiziţionate sau produse de întreprindere nu sunt
finalizate, se numesc investiţii în curs. Activele imobilizate corporale îşi pierd
în timp din valoare ca urmare a uzurii determinată de utilizarea lor (uzura
fizică) şi de progresul tehnic (uzura morală).
Constatarea contabilă a pierderii de valoare suferită de imobilizările corporale
(cu excepţia terenurilor) şi includerea lor pe costuri, se numeşte amortizare.
Terenurile sunt considerate ca având o durată de utilizare nelimitată, fiind
singurele elemente ale imobilizărilor corporale care nu se supun amortizării.

C) Imobilizările financiare (investiţii financiare sau de portofoliu) cuprind

valorile financiare investite de întreprindere în patrimoniul altor societăţi
comerciale, cum ar fi titluri de participare, creanţele ataşate participaţiilor,
împrumuturi etc. Titlurile de participare sunt titluri de valoare sub formă de
acţiuni, părţi sociale, şi alte valori similare investite în patrimoniul altor
întreprinderi. Deţinerea acestor titluri de valoare permite exercitarea unui
control în gestiunea unităţii care a emis respectivele titluri, şi în cazul în care
ea înregistrează profit, se pot obţine dividende. Alte titluri imobilizate includ
titlurile de valoare altele decât categoriile menţionate, pe care întreprinderea
le deţine şi nu are intenţia sau posibilitatea să le revândă. Creanţele ataşate
participaţiilor reprezintă drepturile conferite de operaţia de acordare de
împrumuturi pe termen lung sau mediu firmelor la care întreprinderea are o
relaţie de participare. Alte creanţe imobilizate sunt garanţiile şi cauţiunile
depuse de întreprindere la terţi în vederea garantării bunei execuţii a unor
obligaţii.

II) Activele circulante (active curente) cuprind toate valorile economice

sub forma stocurilor şi producţiei în curs de execuţie, creanţelor, valorilor
mobiliare de plasament şi disponibilităţilor băneşti. Aceste active îşi schimbă
în mod continuu, în cadrul ciclului economic, forma materială şi utilitatea. În
faza de aprovizionare, activele circulante sub formă de bani se transformă în
stocuri de materii prime şi materiale, în faza de producţie, stocurile se 45
consumă, transformându-se în stocuri de producţie în curs de execuţie, care,
după ultima operaţie de prelucrare, devin produse finite, iar în faza de
desfacere sunt vândute clienţilor, contra echivalentului lor în numerar.
Perioada lor de rotaţie este mai mică de un an. Activele circulante se clasifică
în stocuri şi producţie în curs de execuţie, creanţe, plasamente şi
disponibilităţi băneşti.

4
 A) Stocurile şi producţia în curs de execuţie. Stocurile reprezintă ansamblul
bunurilor deţinute pentru a fi vândute în aceeaşi stare ori după prelucrarea lor
în procesul de producţie, sau pentru a fi consumate la prima lor utilizare. Ele
sunt concretizate în materii prime şi materiale consumabile, producţia în curs
de execuţie, semifabricate, produse finite, ambalaje etc.

Materiile prime sunt destinate utilizării lor în procesul de producţie, participă

direct la generarea produselor, regăsindu-se în produsul finit integral sau
parţial, fie în starea lor iniţială, fie transformată. Materialele consumabile
(materiale auxiliare, combustibili, ambalaje, piese de schimb, seminţe,
materiale de plantat, furaje) sunt destinate utilizării lor în procesul de
producţie şi participă sau ajută la procesul de fabricaţie sau de exploatare
fără a se regăsi, de regulă, în produsul finit.
Stocurile aflate la terţi reprezintă diverse bunuri care se află în proprietatea
întreprinderii, dar care, fizic, se găsesc în custodie, prelucrare, consignaţie la
terţi. Obiectele de inventar, adică acele bunuri care au o valoare mai mică
decât limita prevăzută de lege pentru a fi considerate mijloace fixe, indiferent
de durata lor de serviciu sau cu durata mai mică de un an, indiferent de
valoarea lor, precum şi bunurile asimilate acestora (echipamentul de
protecţie, echipamentul de lucru, îmbrăcămintea specială, instrumentele,
verificatoarele etc.).
Baracamentele şi amenajările provizorii (barăci, podeţe) din care prin
demontare şi demolare se recuperează materiale. Producţia în curs de
execuţie reprezintă producţia care nu a parcurs toate fazele de prelucrare
prevăzute în procesul tehnologic, produsele care nu au fost încă supuse
probelor şi recepţiei tehnice sau necompletate în întregime. Semifabricatele
sunt produsele al căror proces tehnologic a fost terminat într-o fază de
fabricaţie şi care urmează să treacă la alte faze de fabricaţie sau să se livreze
terţilor ca atare.
Produsele finite sunt produsele care au parcurs toate fazele de fabricaţie
prevăzute în procesul tehnologic, fiind depozitate în vederea vânzării către
terţi. Produsele reziduale sunt produsele rezultate din procesul de fabricaţie,
cum ar fi rebuturi, materiale recuperabile, deşeuri. 46 Animalele includ
animalele şi păsările crescute şi folosite pentru reproducţie, animale şi păsări
la îngrăşat pentru a fi valorificate, colonii de albine şi animale pentru
producţia de lână, ouă, carne, lapte şi blană. Mărfurile sunt acele bunuri care
au fost cumpărate de întreprindere în vederea revânzării.

B) Creanţele sau valorile în curs de decontare se referă la sumele de bani,

lucrări sau servicii, bunuri avansate temporar altor persoane fizice sau
juridice şi pentru care se aşteaptă să se primească un echivalent sub forma
unei sume de bani sau a unui serviciu. Acestea pot fi stocuri vândute
clienţilor, avansuri în bani acordate salariaţilor care se deplasează în interes
de serviciu. Persoanele care datorează sume de bani unităţii economice se
numesc debitori. Creanţele comerciale cele mai semnificative sunt compuse
din creanţele faţă de clienţi şi efectele de primit. Debitorii legaţi de creanţele
comerciale referitoare la vânzarea pe credit de bunuri, lucrări sau servicii
proprii ciclului de exploatare al întreprinderii, se numesc clienţi. Efectele de

5
primit sunt titlurile negociabile sub forma de cambie, bilet la ordin etc., care
atestă existenţa unei creanţe în cadrul relaţiilor comerciale ce va fi încasată
pe termen scurt, de obicei până la 90 de zile. Creanţele în cadrul grupului
apar în relaţiile de decontare între societatea-mamă şi filialele ei. Creanţele
privind capitalul subscris şi nevărsat sunt creanţele pe care întreprinderea le
are asupra acţionarilor săi, referitoare la subscrierile de capital social
efectuate şi nedepuse. Alte creanţe sunt generate în relaţiile întreprinderii cu
personalul, bugetul statului, asigurările sociale, protecţia socială, debitori
diverşi etc.

C) Titluri de plasament şi disponibilităţile băneşti cuprind toate valorile

economice care îmbracă forma de bani sau care îndeplinesc această funcţie.
Ele se referă la titluri de plasament, disponibilităţi băneşti şi alte valori
financiare sau de trezorerie. – Titlurile de plasament se referă la acţiuni şi
obligaţiuni pe termen scurt, şi, spre deosebire de titlurile de participare, a
căror posesie depăşeşte un an, de regulă, perioada de rotaţie a titlurilor de
plasament este mai mică de un an, în general. – Disponibilităţile băneşti în lei
şi devize se referă la numerarul din casierie, depozitele aflate în conturi
bancare sau alte valori care pot fi convertite imediat în bani. Tot din categoria
disponibilităţilor băneşti fac parte şi carnetele de cecuri cu sau fără limită de
sumă, acreditivele şi avansurile de trezorerie.
Carnetele de cecuri cu limită de sumă cuprind valori băneşti înscrise în
documente-valoare 47 utilizate pentru efectuarea de plăţi; acestea se rezervă
la bancă într-un cont separat. Acreditivul este o formă de decontare care
conferă furnizorilor siguranţa încasării creanţelor. Lichidităţile se menţin într-
un cont distinct, la dispoziţia furnizorului, din care urmează a se efectua
plăţile către acesta pe măsura livrării mărfurilor, executării lucrărilor sau
prestării de servicii.
Avansurile de trezorerie reprezintă disponibilităţile băneşti repartizate
angajaţilor în vederea achiziţionării unor bunuri sau servicii şi care urmează a
fi decontate ulterior. În categoria altor valori financiare sau de trezorerie se
cuprind timbrele poştale sau fiscale, tichetele sau biletele de călătorie,
tratament şi odihnă.

III) Cheltuielile în avans sunt sume achitate în cursul exerciţiului curent,

dar care se referă la servicii ce vor fi primite de abia în exerciţiul următor,
când vor fi recunoscute drept cheltuieli (abonamente sau chirii plătite în
avans).

ELEMENTELE COMPONENTE ALE PASIVULUI

Pasivul reflectă sursele de finanţare a bunurilor economice, adică a activelor.

Din punct de vedere juridic, pasivul cuprinde capitalul propriu şi datoriile, sub
aspect economic, clasificarea se face în capitaluri şi datorii (financiare şi de
exploatare), iar din punct de vedere financiar valorile se grupează în funcţie

6
de exigibilitatea (termenul de plată) al lor în capitaluri permanente, pe
termen lung şi datorii pe termen scurt.

I) Capitalurile proprii
denumite şi fonduri proprii precum şi rezervele se clasifică în capital
individual sau social, prime de capital, diferenţele sau plusvalorile din
reevaluare, rezervele, rezultatul reportat, rezultatul exerciţiului, provizioanele
reglementate şi fondurile proprii cu scop determinat.

Capitalul individual sau social se constituie la înfiinţarea întreprinderii, prin

aportul personal al proprietarului (în cazul întreprinderilor individuale) sau
prin aportul în numerar sau/şi în natură al asociaţilor/acţionarilor (în cazul
societăţilor comerciale).

Capitalul social se divide în capital subscris nevărsat şi respectiv vărsat.

Primele de capital se referă la capitalul adiţional creat prin primele de
emisiune, fuziune şi aport în natură, care sunt determinate de operaţiile de
creştere a capitalului prin aporturi noi sau prin fuziune. În situaţia aporturilor
noi, primele de emisiune şi cele privind aportul în natură se creează ca
diferenţă între preţul de emisiune al noilor acţiuni (mai mare) şi valoarea
nominală a acţiunilor (mai mică).

Primele de fuziune reprezintă diferenţa dintre valoarea contabilă a acţiunilor

şi valoarea nominală.
Diferenţele sau plusvalorile din reevaluare derivă din acele plusuri create prin
reevaluarea imobilizărilor corporale şi a celor financiare. Cu ocazia reevaluării,
valoarea acestor active va creşte faţă de valoarea contabilă anterioară,
creşterea fiind considerată sigură şi durabilă.
Rezervele reprezintă partea din profitul capitalizat de întreprindere. Ele se
divid în rezerve legale, rezerve statutare şi alte rezerve.

Rezultatul reportat se referă la rezultatele pozitive (profiturile) reportate din

anii precedenţi a căror repartizare a fost amânată de adunarea generală a
asociaţilor, precum şi profitul net al exerciţiului financiar încheiat.
Rezultatele negative (pierderile) se iau în calcul cu semnul minus, diminuând
capitalul propriu.
Provizioanele reglementate sunt fonduri create temporar, pe seama
cheltuielilor, pentru acoperirea unor riscuri legate de fluctuaţia ratei dobânzii,
a cursului valutar, a preţurilor etc.).

II) Datoriile
se referă la credite bancare, împrumuturi din emisiunea de obligaţiuni,
datoriile comerciale faţă de furnizori, datorii fiscale, salariale, sociale, datorii
către asociaţi din operaţii de capital, dividende etc. În general, persoanele
fizice sau juridice faţă de care întreprinderea are datorii se numesc creditori.
Creditele bancare se referă atât la finanţările pe termen lung şi mijlociu cât şi
la creditele pe termen scurt, de trezorerie, acordate de bănci.

7
Acestea sunt purtătoare de dobândă şi sunt garantate cu activele
întreprinderii. Împrumuturi din emisiunea de obligaţiuni reprezintă fondurile
pe termen lung atrase prin vânzarea de titluri de credit negociabile.
Societatea care emite aceste titluri are obligaţia de a plăti ratele scadente
plus dobânzile sub forma cupoanelor ataşate titlurilor de credit. Datoriile
comerciale faţă de furnizori apar în relaţia cu diverse unităţi patrimoniale de
la care întreprinderea se aprovizionează cu materii prime, materiale, lucrări şi
servicii.
Datoriile fiscale, salariale, sociale cuprind obligaţiile de a plăti taxe şi
impozite, salarii şi alte drepturi similare datorate angajaţilor, obligaţiile
privind contribuţia la asigurările sociale, fondul de şomaj, contribuţia la
asigurările sociale de sănătate.
Datorii către asociaţi din operaţii de capital, dividende etc. reprezintă
obligaţiile faţă de acţionari pentru capitalul de rambursat, dividende de plată,
precum şi datoriile în cadrul grupului. Alte tipuri de datorii, cum ar fi datoriile
faţă de clienţii care au plătit în avans bunurile sau serviciile pe care firma
urmează să la livreze sau presteze (aşa numiţii clienţi-creditori).

III) Provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli

sunt datorii cu exigibilitate sau valoare incertă ale întreprinderii, şi care se
constituie, în general, la sfârşitul exerciţiului. Principala diferenţă între
provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli şi celelalte tipuri de datorii ale
întreprinderii constă în incertitudinea care le afectează pe primele în ceea ce
priveşte mărimea sau scadenţa.

IV) Veniturile în avans

sunt acele valori care asigură alocarea pentru fiecare exerciţiu financiar numai
a veniturilor care îi sunt proprii. Ele se referă la subvenţiile pentru investiţii şi
veniturile înregistrate în avans.
Subvenţiile pentru investiţii sau subsidiile de capital sunt obţinute de la buget
sau din alte surse nerambursabile, fiind destinate achiziţionării sau creării
activelor imobilizate (subvenţii pentru achiziţionarea de echipamente) sau
finanţării unor activităţi pe termen lung (de exemplu, prime de dezvoltare
pentru întreprinderile care creează noi locuri de muncă).

Veniturile înregistrate în avans sunt sumele încasate în cursul exerciţiului, în

contul unor servicii care vor fi prestate în cursul exerciţiului următor, când vor
fi recunoscute ca venituri, cum ar fi chirii sau abonamente încasate în avans.

Probleme

8
Adunarea Generală a Acţionarilor a decis ca pierderile contabile ale exerciţiilor
precedente în sumă de 4.000 lei să fie acoperite în proporţie de 50% din
rezerve, iar diferenţa să fie acoperită prin diminuarea capitalului social.
Această operaţiune determină:
– Acoperirea pierderilor contabile ale exerciţiilor precedente
– Diminuarea rezervelor şi a capitalului social.
% = 117 (–A) 4.000 lei (–P) 106
„Rezultatul reportat” 2.000 lei
„Rezerve” (–P) 1012 „Capital subscris vărsat” 2.000 lei

Aplicaţia 1
Societatea comercială IMOBILIZAREA SA are următoarea situaţie iniţială la
01.12.200N:
Cheltuieli de constituire 10.000 um,
amortizate pentru 4.000 um;
Utilaje330.000 um,
amortizate pentru 150.000 um;
Mijloace de transport150.000 um,
amortizate pentru 100.000 um;
Aparatură birotică45.000 um,
amortizate pentru 40.000 um
Titluri de participare65.000 um,
depreciate pentru 3.000 um.

Societatea efectuează următoarele tranzacţii în luna decembrie

200N:2.12.200N

se achiziţionează o licenţă de utilizare a programului MS Office în valoare

de 3.500 um, TVA 19%;
208 Alte imobilizări necorporale – licenţe soft A+ se deb.
4426 TVA deductibil A+ de deb.
404 Furnizori de imob. D+ se cred.

% = 404
208
4426

5.12.200N se achiziţionează un mijloc de transport în valoare de 180.000

um, TVA19%;
2133 Mijloace de transport A+ se deb.4426 TVA deductibil A+ de deb.
404 Furnizori de imob. D+
se cred.

% = 40421

9
3344268.12.200N se obţine din producţie proprie un utilaj în valoare de
95.000 um;

2131 Echipamente tehnologice (maşini, utilaje si instalaţii de lucru) A+ se

deb.
722 Venituri din producţia de imob. corporale CP+ se cred.

2131 = 7221

2.12.200N se vinde un utilaj pentru care se cunosc:

cost de achiziţie 130.000 um,
amortizat complet, la un preţ de vânzare de 20.000 um, TVA 19%;

a)461 Debitori diverşi A+ se deb.7583

Venituri din vânzarea activelor si alte operaţii de capital CP+ se cred.
4427 TVA Colectata D+ se cred.

461 = %7583

4427Amortizare completa rezulta formula de scoatere din gestiune:

2813 Amortizarea echipamentelor tehnologice (maşini, utilaje si instalaţii de
lucru)A+ se deb.
2131 Echipamente tehnologice (maşini, utilaje si instalaţii de lucru) A- se
cred.

2813 = 2131

14.12.200N se achiziţionează investiţii financiare pe termen lung în valoare

de 30.000um;
265 Alte titluri imobilizate A+ se debitează.
269 Vărsăminte de efectuat pentru imobilizări financiare D+
se cred.

265 = 269

10