CAPITOLUL I

LUCRĂRILE CONTABILE
DE ÎNCHIDERE A EXERCIŢIULUI FINANCIAR

Lucrări de raportare financiar contabilă întocmite de unităţile patrimoniale în cursul anului

Sintetizarea şi generalizarea informaţiilor contabile se realizează la toate unităţile

patrimoniale care gestionează bunuri materiale şi valori economice şi organizează contabilitate
proprie: societăţi comerciale, regii autonome, asociaţii, fundaţii, instituţii, ministere etc. Lucrările
de sinteză şi raportare financiar contabilă sunt reprezentate de situaţiile sau documentele
centralizatoare care se întocmesc periodic. Majoritatea ţărilor europene întocmesc documente de
sinteză contabilă, anual, denumite şi conturi anuale, deoarece exerciţiul financiar se închide anual.
Ca excepţie, de la această regulă, România, potrivit normelor legale în vigoare, întocmeşte situaţii
de raportare contabilă lunar, trimestrial, semestrial şi anual. Acestea sunt impuse de interesele
fiscale şi de control ale statului, care doreşte să cunoască obligaţiile ce revin unităţilor patrimoniale
la intervale mai scurte de timp.
Întocmirea lucrărilor de sinteză şi raportare financiar-contabilă, constituie un proces complex
de prelucrare a datelor din conturi în scopul obţinerii indicatorilor economico-financiari privind
situaţia patrimoniului, rezultatele obţinute şi datoriile fiscale.
Pe baza datelor din contabilitatea curentă, unităţile patrimoniale, indiferent de specificul
activităţii, forma de organizare sau tipul de proprietate, întocmesc periodic, în cursul anului, diferite
documente sau lucrări contabile centralizatoare. Acestea se concretizează, de fapt, în completarea
unor formulare tipizate, elaborate de Ministerul Finanţelor.
Componentele şi conţinutul informaţional al acestor lucrări contabile diferă în funcţie de
scopul pentru care se întocmesc şi perioadele pentru care se face raportarea, astfel:
 Balanţa de verificare, se elaborează, potrivit art. 22 din Legea contabilităţii nr. 82/1991.
 Declaraţia privind obligaţiile de plată la bugetul de stat se întocmeşte lunar, trimestrial sau
anual, în funcţie de natura datoriei ce se creează faţă de bugetul statului pentru perioada de
raportare.

CAP I. ASPECTE GENERALE PRIVIND INVENTARIEREA

NOŢIUNEA INVENTARIERII

Pentru a corecta neconcordanţele, contabilitatea recurge la ajutorul inventarierii.

 Privită din punct de vedere al teoriei contabile, inventarierea este un procedeu de
autocontrol, prin care datele contabile sunt aduse periodic la nivelul realităţii.
În sistemul de organizare al contabilităţii pe bază de norme legale, inventarierea este un
procedeu de autocontrol, prin care datele contabile sunt aduse periodic la nivelul realităţii.
În sistemul de organizare al contabilităţii pe bază de norme legale, inventarierea este
obligatorie pentru toţi agenţii economici şi este definită ca “ ansamblul operaţiunilor prin care se
constată existenţa tuturor elementelor de activ şi pasiv, cantitativ şi valoric după caz ,existente în
patrimoniu la data la care acesta se efectuează, cu scopul stabilirii situaţiei reale a patrimoniului
fiecărei unităţi inclusiv a bunurilor şi valorilor deţinute cu orice titlu , aparţinând altor persoane
juridice sau fizice, în vederea întocmirii bilanţului contabil care să asigure o imagine fidelă, clară şi
completă a patrimoniului, a situaţiei financiare şi a rezultatelor obţinute “.
Inventarierea îndeplineşte mai multe funcţii dintre care cele mai semnificative sunt:
-funcţia de control a concordanţei dintre informaţiile furnizate de contabilitate şi realitate,
-funcţia de stabilire a situaţiei nete şi a rezultatelor exerciţiului;
-funcţia de calcul şi evidenţă a stocurilor, consumurilor vânzărilor;
Prin funcţia de control se determină, în principal, diferenţele dintre soldurile scriptice şi cele
reale, apoi cauzele care le-au generat, precum şi persoanele implicate în producerea lor.
Diferenţele pot fi de natură cantitativă şi calitativă.
Diferenţele cantitative în minus, adică soldurile scriptice sunt mai mari decât în realitate,
constituie lipsuri în gestiune. La rândul lor, aceste lipsuri pot fi justificate, nejustificate sau în curs
de justificare.
Difenţele pot fi şi de plus, adică soldurile contabile să fie mai mici decât cele reale.
Atât lipsurile cât şi plusurile pot avea cauze multiple. Dacă este vorba de bunuri materiale,
ambele situaţii, se pot găsi atât în procesul utilizării acestora.
Astfel lipsurile pot depinde de proprietăţile fizico-chimice, pot fi provocate de uscare ,
oxidare, evaporare, scurgere etc, de factori naturali cu caracter distructiv (calamităţi naturale ) de
forţă majoră sau fortuită ( clienţi incerţi, furturi prin efracţie ).
Prin inventariere se mai pot constata şi situaţii de pierderi de bunuri din cauză de proastă
organizare a acestora (rebuturi, consumuri exagerate); confuzii în manipulare, respectiv între
sortimente, calităţi şi preţuri; existenţa unor bunuri fără mişcare sau mişcare lentă; a unor bunuri
declasate (conserve cu termen de garanţie expirat, bunuri dezasortate), comenzi în curs anulate
datorită renunţării făcute de clienţi , sau unele proiecte de investiţii şi cercetare abandonate,
cheltuielile făcute în avans .

FUNCŢIILE INVENTARIERII
 Funcţia de stabilire a situaţiei nete şi a rezultatului exerciţiului.

Inventarierea împreună cu balanţa de verificare, constituie procedee ale metodei

contabilităţii care permit atât începerea ciclului contabil cât şi încheierea acestuia.
Pe baza inventarierii şi respectiv a balanţei de verificare în care rezultatele inventarierii se
regăsesc în conturile contabile, se deschid conturile la începul exerciţiului şi tot pe baza lor se
încheie şi se desfinitivează bilanţul contabil anual.
Situaţia netă a patrimoniului , se stabileşte ca diferenţa între activele şi obligaţiile stabilite
prin inventariere. În acelaşi timp rezultatul net , reprezintă situaţia netă de la sfârşitul exerciţiului şi
situaţia netă de la începutul exerciţiului, confirmate ca reale tot prin intermediul inventarierii.

Funcţia de calcul şi evidenţă a stocurilor, consumurilor şi vânzărilor.

Unităţile patrimoniale, care folosesc pentru evidenţa stocurilor metoda inventarului

intermitent sau metoda global valorică (în comerţ) , pentru a fi în posesia informaţiilor referitoare
la situaţia stocurilor, a cheltuielilor provocate de consumul anumitor stocuri nu au altă cale decât,
procedând la la inventarierea gestiunilor.
În funcţie de corectitudinea în care s-a efectuat inventarierea şi în funcţie de evaluarea
stocurilor determinate prin inventariere, se stabilesc apoi cheltuielile pe care le provoacă ieşirile de
stocuri, cum ar fi cele de materii prime, materiale consumabile, mărfuri, ambalaje.

CLASIFICAREA INVENTARIERILOR

În raport cu sfera de cuprindere inventarierea poate fi: completă (generală sau integrală)
şi parţială.
Înventarierea completă se efectuează obligatoriu la începutul activităţii intreprinderii şi cu
ocazia întocmirii bilanţului anual, cuprinzând totalitatea elementelor de activ şi pasiv. O asfel de
inventariere cuprinde nu numai mijloacele economice ale intreprinderii ci şi pe cele primite spre
păstrare , spre prelucrare sau spre folosinţă temporară.
Inventarierile parţiale se referă numai la o parte a mijloacelor economice ale unei unităţi
(mijloace fixe, obiectele de inventar, mijloacele băneşti ).
După perioadele la care se efectuează inventarierile pot fi :
-iniţiale
 -ocazionale
-periodice
Inventarierile iniţiale se efectuează la începutul activităţii, iar cele ocazionale pe parcursul
desfăşurării acesteia, atunci când intervin anumite modificări în conţinutul şi structura mijloacelor
economice gestionate.
Inventarierea periodică se face cel puţin odată pe an , în funcţie de natura bunurilor aflate în
patrimoniu.
După scopul urmărit inventarierea îmbracă mai multe forme şi anume :
-inventarierea pentru control gestionar
-inventariere pentru schimbare de preţ
-inventarierea statistică
Inventarierea pentru control gestionar se efectuează prin constatarea faptică a existenţei
valorilor materiale şi băneşti încredinţate gestionarilor , a structurii şi vechimii lor inclusiv a
modului de păstrare şi depozitare , în scopul asigurării integrităţii acestora. Această inventariere este
inopinată, adică se efectuează fără a fi anunţată.
Inventarierea pentru schimbare de preţ se efectuează în scopul stabilirii stocurilor faptice ce
urmează să fie supuse reevaluării.
Inventarierea statistică se efectuează periodic pentru cunoaşterea structurii, mărimii şi
vechimii stocurilor. Scopul principal pentru care se efectuează inventarierea este stabilirea situaţiei
reale a patrimoniului fiecărei unităţi în vederea întocmirii bilanţului contabil, care trebuie să
asigure o imagine fidelă, clară şi completă a patrimoniului, situaţiei financiare şi a rezultatelor
obţinute.

1.4. METODE DE INVENTARIERE

Conform normelor contabile din ţara noastră unităţile patrimoniale îşi pot organiza
contabilitatea analitică a stocurilor în funcţie de specificul activităţii, şi necesităţile proprii după
următoarele metode:

1. Metoda cantitativ - valorică

2. Metoda global valorică
3. Metoda operaţiei contabile
1. Metoda cantitativ - valorică
În cazul utilizării acestei metode la locul de depozitare se ţine evidenţa cantitativă a
stocurilor pe categorii de bunuri, iar la contabilitate se ţine evidenţa cantitativ valorică.
 Verificarea exactităţii şi concordanţei înregistrărilor din evidenţa depozitelor cu cele din
contabilitate se face prin punctajul perioadei dintre cantitatile înregistrate în fişele din magazie cu
cele din fişele fiscale de cont analitic de la contabilitate.
2. Metoda global valorică
Această metodă constă în ţinerea evidenţei numai valoric, atât la nivelul gestiunii, cât şi în
contabilitate.
Potrivit acestei metode, la evidenţa operativă a fiecărei gestiuni nu se mai înregistrează
mişcările de stocuri în fişa de magazie, cantitativ pe fiecare fel sau sortiment de marfă. Fişele de
magazie sunt înlocuite cu Registrul de gestiune, în care zilnic sunt înregistrate.
3. Metoda operaţiei contabile
În acest caz la locul de depozitare se ţine evidenţa cantitativă a bunurilor materiale pe
categorii, iar la contabilitate se ţine evidenţa valorică pe gestiuni, iar în cadrul gestiunilor pe grupe sau
subgrupe de bunuri.
Verificarea exactităţii şi concordanţei înregistrărilor din evidenţa depozitelor cu cele din
contabilitate se face lunar prin evaluarea stocurilor cantitative transcrise din fişele de magazie în
registrul stocurilor.

1.5. SITUAŢII ÎN CARE SE EFECTUEAZĂ INVENTARIEREA

În conformitate cu Legea Contabilităţii, unităţile patrimoniale au obligaţia să efectueze
inventarierea generală a patrimoniului :
- la începutul activităţii ;
- cel puţin odată pe an, de regulă la sfârşitul anului ;
- pe parcursul funcţionării;
- în cazul fuzionării, divizării sau încetării activităţii ;
De asemenea inventarierea este obligatorie în următoarele situaţii.
- în cazul modificării preţurilor ;
- la cererea organelor de control cu prilejul efectuării controlului sau a altor organe
prevăzute de lege;
- ori de câte ori sunt indicii că există lipsuri sau plusuri în gestiune care nu pot fi stabilite
cert decât prin inventariere ;
- ori de câte ori intervine o predare-primire de gestiune;
- cu prilejul reorganizării gestiunilor;
- ca urmare a calamităţilor naturale sau a unor cazuri de forţă majoră,
- alte cazuri prevăzute de lege;
 Instituţiile publice pot solicita iar Ministerul finanţelor poate aproba cu avizul Direcţiilor
Generale ale Finanţelor Publice Judeţene, excepţii de la regula inventarierii anuale.
Dacă în situaţiile prezentate au fost inventariate toate elementele patrimoniale dintr-o
gestiune, aceasta poate ţine loc de inventariere, dar numai cu aprobarea ordonatorului de credite,
a administratorului sau a altei persoane care are obligaţia gestionării patrimoniului.
De regulă inventarierea anuală a patrimoniului se face la închiderea exerciţiului, avându-se
în vedere specificul activităţii. În cazul elementelor patrimoniale aduse ca aport , acestea se înscriu
în registrul inventar grupate pe conturi. Pentru agenţii economici cu activitate complexă
inventarierea se poate efectua şi înaintea datei de 1 decembrie, cu condiţia asigurării valorificării şi
cuprinderii rezultatelor inventarierii în bilanţul întocmit pentru anul respectiv.
Valorile aflate în caseria unităţilor patrimoniale, cecurile biletele la ordin şi disponibilităţile
băneşti din conturi se inventariază în conformitate cu “Regulamentul operaţiunilor de casă “ emis
de Banca Naţională.
Atunci când în cadrul regiilor autonome există bunuri proprietate publică, date în
administrarea acestora, inventarierea bunurilor din această categorie se face distinct.
Dacă inventarierea unor gestiuni a avut loc pe parcursul anului , în registrul-inventar se va
cuprinde valoarea stocurilor faptice inventariate , actualizate cu intrările şi ieşirile de bunuri din
perioada cuprinsă între data inventarierii şi ultima zi a anului.

ORGANIZAREA OPERAŢIUNII DE INVENTARIERE

RESPONSABILITĂŢI PRIVIND ORGANIZAREA ŞI DESFĂŞURAREA

LUCRĂRILOR DE INVENTARIERE.
Răspunderea pentru buna organizare a lucrărilor de inventariere revine administratorului,
ordonatorului de credite sau alte persoane care are obligaţia gestionării patrimoniului.
Aceste persoane au obligaţia elaborării şi transmiterii comisiilor de inventariere a
instrucţiunilor scrise cu privire la modul de desfăşurare a lucrărilor de inventariere în funcţie de
specificul activităţii unităţii.
Efectuarea lucrărilor privind inventarierea revine Comisiei de Inventariere. Aceasta este
formată din cel puţin două persoane numite prin decizie scrisă, semnată de persoanele autorizate ,
prevăzute anterior. Decizia cuprinde în mod obligatoriu :
-componenţa comisiei;
-numele responsabilului comisiei;
-modul de efectuare a inventarierii,
-gestiunile supuse inventarierii,
 -data de incepere şi de terminare a inventarierii
În cazul unităţilor mici cum sunt : societăţile comerciale a căror număr de salariaţi este de
până la două persoane, iar valorile ce trebuie inventariate nu depăşesc plafonul stabilit de
administratorul unităţii sau persoane fizice care au calitatea de comerciant , inventarierea poate fi
efectuată de către o singură persoană.
În anumite situaţii comisiile de inventariere sunt coordonate de către o comisie centrală care
are ca sarcini să organizeze , şi să supravegheze şi să controloze modul de efectuare a
operaţiunilor de inventariere.
Pe lângă efectuarea corectă şi la timp a inventarierii patrimoniului, comisiei de inventariere
îi revine şi importanta sarcină de evaluare a elementelor patrimoniale inventariate.În acest sens
comisia include şi persoane cu pregătire corespunzătoare economică şi tehnică.
Pentru efectuarea inventarierii se pot apela la personal propriu ori la persoane fizice şi
juridice din afară, în baza unor contracte de prestări servicii.
Nu pot face parte din comisia de inventariere :
-gestionarii depozitelor supuse inventarierii
-contabiblii care ţin evidenţa gestiunii respective;
Se pot aplica excepţii de la aceste reguli în cazul unităţilor mici, aşa cum au fost ele
împărţite anterior.
Înlocuirea unui membru al comisiei de inventariere se poate face numai prin decizia scrisă
a celui care a numit comisia de inventariere.

PRINCIPALELE MĂSURI ORGANIZATORICE LUATE CU OCAZIA INVENTARIERII

Măsurile organizatorice în vederea bunei desfăşurări a operaţiunilor de inventariere pot fi
grupate astfel:
-măsuri care trebuiesc luate de administratori ,ordonatori de credite sau alte persoane care au
obligaţia gestionării patrimoniului;
-măsuri care trebuie luate de comisia de inventariere;
Măsurile din prima categorie sunt legate de crearea condiţiilor corespunzătoare de lucru
pentru comisia de inventariere şi se referă la:
-gruparea valorilor materiale pe sorto-tipo-dimensiuni, codificarea acestora şi întocmirea
etichetelor de raft;
-efectuarea lunară a confrutării datelor dintre evidenţa tehnico-operativă şi cea contabilă,
inclusiv ţinerea la zi a evidenţei gestiunilor;
-asigurarea condiţiilor pentru participarea la inventariere a întregii comisii de inventariere,
 -asigurarea personalului pentru manipularea valorilor materiale care se inventariază în
vederea sortării, măsurării , cîntăririi, numărării acestora;
-punerea la dispoziţia comisiei a instrumentelor adecvate în vederea măsurării , cântăririi,
dotarea cu mijloace de identificare inclusiv formularele şi rechizitele necesare;
-dotarea membrilor comisiei de inventariere cu mijloace tehnice de calcul şi de sigilare a
spaţiilor inventariate, inclusiv asigurarea gestiunilor cu două rânduri de încuietori diferite.
Listele de invetar vizate şi parafate de către directorul economic, contabilul şef sau altă
persoană nimită să îndeplinească această funcţie sunt ridicate de către responsabilul comisiei de
inventariere.
Principalele măsuri organizatorice care trebuie luate de către comisia de inventariere sunt
următoarele:
a. luarea de la gestionarul valorilor materiale înainte de începerea operaţiunilor de
inventariere a unei declaraţii scrise din care să rezulte dacă :
- are în gestiune valori materiale şi în alte locuri de depozitare decât cele cunoscute de
comisie ;
- are în gestiune valori materiale aparţinând terţilor primite cu sau fără documente;
- cunoaşte existenţa în gestiunea sa a unor plusuri sau niveluri cantitative sau valorice ;
- există în cadrul gestiunii, valori materiale nerecepţionate sau care trebuie livrate şi pentru
care s-au întocmit documente corespunzătoare;
- are documente de primire-livrare care nu au fost operate în evidenţa gestiunii sau care nu au
fost predate contabilităţii ;
- a primit sau eliberat din gestiune valori materiale fără documente legale ;
- deţine numerar sau alte hârtii de valoare rezultate din vânzarea bunurilor aflate în gestiunea
sa;
Se va menţiona , de asemenea , în declaraţie felul , numărul şi data ultimului document de
intrare şi ieşire a bunurilor în sau din gestiune. Declaraţia va fi semnată de gestionar şi de comisia
de inventariere.
b. să identifice toate încăperile şi locurile în care sunt păstrate valorile materiale ce
urmează a fi inventariate;
c. să asigure închiderea şi sigilarea în prezenţa gestionarului, ori de câte ori se întrerup
operaţiunile de inventariere şi se părăseşte gestiunea.Atunci când bunurile gestionate de
o singură persoană şi sunt depozitate în locuri diferite sau când există mai multe căi de
acces acestea se vor sigila la începerea operaţiunilor de inventariere.
Pe durata inventarierii , documentele întocmite de comisia de inventariere se păstrează în
cadrul gestiunii inventariate în fişete, casete, dulapuri, încuiate şi sigilate.
 d. să bareze şi să semneze în ultima operaţiune documentele ( fişă de magazie, raport de
gestiune ) care atestă intrări respectiv ieşiri de valori materiale, să vizeze documente care
privesc intrări sau ieşiri de valori materiale existente în gestiune dar neînregistrate şi să
dispună înregistrarea lor în evidenţa scriptică a gestiunii.
e. Să verifice numerarul din casă, stabilind în acelaşi timp suma încasărilor din ziua
curentă, solicitând întocmirea monetarului ( la unităţile cu amănuntul ) şi depunerea
acestuia la caseriile unităţii, să ridice benzile de control de la aparatele de casă şi
ştampila unităţii, păstrându-le în siguranţă.
În situaţia inventarelor inopinate este posibil ca în momentul sosirii comisiei de inventariere
la locul de desfăşurare a inventarului , gestionarul să lipsească din unitate. Atunci când apare o
asemenea situaţie comisia de inventariere va sigila intrările şi ieşirile de la încăperile unde se
găsesc bunurile ce urmează a fi inventariate şi va anunţa conducătorul unităţii de situaţia apărută.
Acesta are obligaţia să încunoştiinţeze în scris pe gestionar despre inventarierea ce trebuie făcută,
precizând ziua, ora şi locul fixat pentru începerea inventarierii.În situaţia în care gestionarul sau
reprezentantul acestuia nu se conformează, inventarierea se va efectua în prezenţa altor persoane
numite prin decizie scrisă a conducătorului unităţii care îl va reprezenta pe gestionar. Programul şi
perioada de inventariere vor fi afişate la loc vizibil.

CAPITOLUL II

BILANŢUL CONTABIL

NOŢIUNE ŞI FUNCŢIILE BILANŢULUI CONTABIL

Pentru realizarea funcţiilor contabilităţii: de informare, decizie şi control, este necesar ca în
urma lucrărilor curente de contabilitate să se sintetizeze periodic informaţiile generate de conturi şi
calculele contabile, în documente de sinteză expresiv şi relevante, accesibile nu numai specialiştilor,
ci şi celor interesaţi de gestiunea unităţii patrimoniale în calitate de: investitor, administrator, bancă,
creditor, fiscalitate şi alte organisme economice şi sociale. Aceste documente de sinteză constituie
obiectul de bază al contabilitaţii financiare, deoarece redau o imagine fidelă asupra situaţiei
patrimoniale, rezultatelor şi situaţiei financiare a întreprinderii.
Potrivit Legii 31/1990 privind societăţile comerciale şi a Legii Contabilităţii 82/1991, toţi
agenţii economici ( toate persoanele juridice ) sunt obligaţi să întocmească bilanţ contabil.
Bilanţul este documentul oficial de sinteză al tuturor unităţilor patrimoniale. Bilanţul
contabil contribuie să dea o imagine fidelă, clară şi completă a patrimoniului, a situaţiei financiare
şi asupra rezultatelor obţinute de unitatea patrimonială, care presupune:
 - respectarea cu bună credinţă a regulilor privind evaluarea patrimoniului;
- respectarea principiilor: prudenţei, permanenţei metodelor, continuitatea
activităţii bilanţului de deschidere cu cel de închidere, a noncompensării;
- posturile înscrise în bilanţ trebuie să corespundă cu datele înregistrate în
contabilitate, puse de acord cu inventarul.
Procedeu principal al metodei contabilităţii şi bază informaţională fundamentală, bilanţul
propriu-zis este un tablou care cuprinde în formă sintetică şi în expresie valorică mijloacele
economice patrimoniale, sursele de constituire a acestora, precum şi rezultatul unui agent economic
la un moment dat.

Bilanţul este documentul contabil de sinteză, prin care se prezintă activul şi pasivul unităţii
patrimoniale la închiderea exerciţiului, precum şi în celelalte situaţii prevăzute de Legea
Contabilităţii.
Importanţa bilanţului contabil derivă din funcţiile pe care acesta le îndeplineşte:
1) funcţia de generalizare a datelor contabilităţii;
2) funcţia de cunoaştere a mersului activităţii economico-financiare;
3) funcţia previzională.

1) Funcţia de generalizare a datelor în ciclul contabil de prelucrare a informaţiilor izvorăşte

din necesitatea de a grupa datele dispersate ale contabilităţii curente, după criterii bine stabilite, într-
un număr restrâns de indicatori, care să poată oferi o imagine de ansamblu asupra situaţiei
economico-financiare a unităţii patrimoniale.

2) Funcţia de analiză a mersului activităţii economico-financiare se manifestă prin aceea

că, pe baza bilanţului contabil se analizează periodic, gradul realizării indicatorilor proiectaţi şi a
rezultatelor, se identifică rezerve şi se stabilesc măsuri de perfecţionare a activităţii economice şi
financiare.
Adunările Generale ale Acţionarilor, Consiliile de Administraţie, managerii unităţilor
patrimoniale analizează periodic situaţia economico-financiară, pe baza bilanţului contabil, a
anexelor sale şi a raportului de gestiune, componente de bază ale dării de seama contabile.

3) Funcţia previzională constă în posibilitatea oferită de bilanţ de a orienta activitatea

viitoare. În acest scop, întocmirea bugetului de venituri şi cheltuieli pentru perioadele următoare se
fundamentează pe situaţia patrimonială şi a rezultatelor din perioada considerată baza de raportare.
Directiva a IV-a a prevăzut două scheme pentru bilanţ, din care doar una trebuie aplicată la alegere:
- prima schemă (descrisă de articolul 9) prezintă bilanţul sub formă bilaterală, format orizontal (de
cont);
- a doua schemă (descrisă de art. 10 ) prezintă bilanţul contabil sub formă de listă, format vertical.
Schema prevede în partea stângă activul, descompus în şase mari rubrici, notate de la A
la F, iar în partea dreaptă, pasivul, descompus în cinci mari rubrici, notate de la A la E:
Bilanţul contabil format orizontal (în cont):

ACTIV Sume PASIV Sume

A. CAPITAL SUBSCRIS
NEVĂRSAT A. CAPITALURI PROPRII
B. CHELTUIELI DE CONSTITUIRE I. Capital subscris
C. ACTIV IMOBILIZAT II. Primele de emisiune
I. Imobilizări necorporale III. Rezerve din reevaluare
II. Imobilizări corporale IV. Rezerve
III. Imobilizări financiare V. Rezultate reportate
D. ACTIV CIRCULANT V. Rezultatul exerciţiului
B. PROVIZIOANE PENTRU
I. Stocuri
RISCURI ŞI CHELTUIELI
II. Creanţe C. DATORII
D. CONTURI DE
III. Valori mobiliare REGULARIZARE
IV. Disponibil în bănci, disponibil în
cont de cecuri poştale, în cecuri şi casă E. BENEFICIUL EXERCIŢIULUI
E. CONTURI DE REGULARIZARE
F. PIERDEREA EXERCIŢIULUI
Directiva a IV-a lasă posibilitatea înscrierii creanţei privind capitalul subscris
nevărsat, ca primă rubrică a activului (aşa cum rezultă din schema de mai sus) sau ca un element
component al activului circulant (rubrică de creanţe).
Cheltuielile de constituire sunt înscrise distinct, înaintea activului imobilizat, dar
directiva lasă şi posibilitatea înscrierii lor ca element component al activelor necorporale
(acceptându-se judecata că astfel de cheltuieli reprezintă un element de activ fictiv, necesitatea
capitalizării lor fiind o opţiune de probat).
Directiva prezintă beneficiul sau pierderea ca ultimă rubrică a pasivului, respectiv, a
activului bilanţier. Totuşi, ea lasă legislaţiilor naţionale posibilitatea de a înscrie, cu semne diferite,
aceste elemente, în structura rubricii A din pasiv (în componenţa capitalurilor proprii).
Directiva reuneşte sub acelaşi element cheltuielile în avans şi veniturile de primit,
considerându-le în virtutea acţiunii principiului independenţei exerciţiilor, conturi de regularizare.
Acest element poate să fie prezentat fie în cadrul unei rubrici distincte în structura creanţelor, fie în
rubrica E din activ.
În acelaşi mod Directiva a IV-a runeşte sub acelaşi element cheltuielile de plătit şi
veniturile în avans, considerându-le conturi de regularizare, în virtutea acţiunii principiului
independenţei exerciţiilor. Acest element poate să fie prezentat fie în cadrul unei rubrici distincte, în
structura rubricilor de datorii, fie în rubrica D din pasiv.
Schema descrisă de articolul 10, care prezintă bilanţul sub formă listă, permite
calculul unor indicatori economico-financiari necesari gestiunii întreprinderii şi facilitează analizele
de tip solvabilitate-lichiditate. Rubricile listei sunt notate de la A la L:
Bilanţ contabil format listă (vertical)
A. CAPITAL SUBSCRIS NEVĂRSAT
B. CHELTUIELI DE CONSTITUIRE
C. ACTIV IMOBILIZAT
I. Imobilizări necorporale
II. Imobilizări corporale
III. Imobilizări financiare
D. ACTIV CIRCULANT
I. Stocuri
II. Creanţe
III. Valori mobiliare
IV. Disponibil în bănci, disponibil în cont de cecuri poştale, în cecuri şi casă
E. CONTURI DE REGULARIZARE – activ
F. DATORII CE TREBUIE PLĂTITE ÎNTR-O PERIOADĂ DE UN AN
G. ACTIVE CIRCULANTE, RESPECTIV DATORII CURENTE NETE
H. TOTAL ACTIV MINUS DATORII CURENTE
I. DATORII CE TREBUIE PLĂTITE ÎNTR-O PERIOADĂ MAI MARE DE UN
AN
J. PROVIZIOANE PENTRU RISCURI ŞI CHELTUIELI
K. CONTURI DE REGULARIZARE – pasiv
L. CAPITALURI PROPRII
I. Capital subcris
II. Prime de emisiune
III. Rezerve din reevaluare
IV. Rezerve
V. Rezultate reportate
VI. Rezultatul exerciţiului

2. STRUCTURA BILANŢULUI CONTABIL

Bilanţul contabil are în componenţa sa documente şi situaţii de sinteză economică sau de

control fiscal, cuprinzând următoarele elemente:
Bilanţul propriu-zis;
Contul de “Profit si pierdere”
 Anexa la bilanţ;
Raportul de gestiune.
Având acelaşi scop, de informare asupra situaţiei patrimoniului, a situaţiei financiare a
unităţii patrimoniale şi a rezultatelor obţinute, aceste părţi constitutive formează un tot unitar.
Pentru întocmirea şi prezentarea completului bilanţier, Ministerul Finanţelor, prin Colegiul
Consultativ al Contabilităţii, elaborează modele de situaţii privind bilanţul şi celelalte componente
pentru regii autonome, societăţi comerciale şi instituţii publice. Pentru societăţile bancare, modelele
şi normele metodologice se elaborează de Banca Naţională cu avizul Ministerului Finanţelor.
La întocmirea bilanţului contabil, se au în vedere următoarele reguli:
- posturile de bilanţ să corespundă cu datele înregistrate în contabilitate, puse de acord cu
situaţia reală a elementelor patrimoniale stabilite pe baza inventarului;
- nu sunt admise compensări între conturile ce se înscriu în bilanţ şi respectiv între
conturile de venituri şi cheltuieli din contul de “Profit si pierdere”.
În practică se cunosc două scheme de bilanţ, una sub formă de tablou cu două părti: partea
stângă, ACTIVUL, şi partea dreaptă, PASIVUL, numită şi schema orizontală de bilanţ, şi modelul
sub forma listei verticale sau schema bilanţului vertical. Bilanţul sub formă de tablou cu două
părţi pune în evidenţă egalitatea între resurse şi utilizări, iar modelul de bilanţ sub forma listei
verticale ordonează structurile patrimoniale în active, datorii, capitaluri, rezerve şi alte componente
ale situaţiei nete, finalitatea fiind prezentarea situaţiei nete a patrimoniului.
A) Bilanţul propriu-zis poate fi alcătuit în două variante sau sisteme, în funcţie de gruparea
întreprinderilor în întreprinderi mici , mijlocii şi întreprinderi mari, grupare ce se face în funcţie de
praguri fiscale ( care au în vedere valoarea activului bilanţului, cifra de afaceri şi numărul mediu de
salariaţi ).
a. Bilanţ contabil în sistem simplificat, în cazul întreprinderilor mici si mijlocii, care
presupune o schemă de bilanţ mai redusă.
b. Bilanţ contabil în sistem de bază prevăzut să fie utilizat de întreprinderi mari, acesta
cuprinzând posturi şi indicatori compleţi privind activitatea şi rezultatele întreprinderii.
Bilanţul unităţilor patrimoniale care desfăşoară activităţi economice cuprinde toate
elementele de activ şi pasiv grupate după destinaţie şi respectiv provenienţa lor. ACTIVUL
BILANŢULUI cuprinde următoarele grupe principale de elemente:
a) Activele imobilizate ( imobilizări necorporale; imobilizări corporale; imobilizări
financiare );
b) Activele circulante ( stocuri, creanţe, titluri de plasament, disponibilităţi şi alte valori );
c) Conturile de regularizare şi asimilare-activ ( cheltuielile înregistrate în avans, diferenţe
de conversie-activ şi alte elemente tranzitorii şi de regularizat, de activ);
 d) Primele de rambursare a obligaţiunilor.
Capitalul social subscris nevărsat se înscrie distinct în grupa activelor circulante ale
bilanţului.
PASIVUL BILANŢULUI cuprinde următoarele grupe principale de elemente:
a) Capitalurile proprii ( capitalul social sau individual, primele legate de capital,
diferenţele din reevaluare, rezervele, rezultatul reportat nerepartizat, rezultatul
exerciţiului, fondurile proprii, subvenţiile pentru investiţii si provizioanele
reglementate );
b) Provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli;
c) Datoriile ( împrumuturi şi datorii asimilate, furnizori şi conturi asimilate, datorii în
legatură cu personalul, datorii faţă de bugetul statului, datorii privind asigurările sociale,
creditori şi alte datorii );
d) Conturile de regularizare şi asimilare-pasiv ( veniturile înregistrate în avans,
diferenţele de conversie-pasiv, alte elemente tranzitorii şi de regularizat de pasiv).
Elementele patrimoniale în bilanţ sunt sistematizate pornind de la conturi, pe grupe,
capitole, posturi, după criteriul lichidităţii activului şi a exigibilităţii pasivului, astfel: posturile de
activ sunt aşezate în ordinea crescătoare a lichidităţii ( de la cele mai puţin lichide - cum este cazul
activelor imobilizate la disponibilităţile băneşti ca formă de lichiditate absolută ), iar în pasiv
posturile sunt dispuse de la cele mai puţin exigibile ( de la capital - ultimul cont care se închide in
cazul lichidării patrimoniului ) la datoriile curente.
Atât activul cât şi pasivul bilanţier suportă un dublu criteriu de ordonare:
- criteriul major: pentru active, natura lor economică, iar pentru elementele de pasiv,
natura lor juridică;
- criteriul minor: pentru active, lichiditatea ( crescătoare ) a acestora, iar pentru
elementele de pasiv, exigibilitatea lor ( crescătoare ).
Structura bilanţului o stabileşte Ministerul Finanţelor la sfârşitul fiecărui an financiar.

B) Contul de “Profit şi pierdere” reprezintă o recapitulaţie a veniturilor şi a cheltuielilor,

după cum urmează:
a. Venituri din exploatare;
b. Cheltuielile activităţii de exploatare;
c. Rezultatul activităţii de exploatare;
d. Venituri financiare;
e. Cheltuieli financiare;
f. Rezultatul activităţii financiare;
 g. Venituri excepţionale;
h. Cheltuieli excepţionale;
i. Rezultatul operaţiunilor excepţionale;
j. Venituri totale;
k. Cheltuieli totale;
l. Rezultatul brut al exerciţiului;
m. Impozitul pe profit;
n. Rezultatul net al exerciţiului.
Datele se preiau din rulajele debitoare ale conturilor de cheltuieli, respectiv din rulajele
creditoare ale conturilor de venituri, cumulate de la începutul anului. În situaţia în care au fost
efectuate înregistrari prin creditul conturilor de cheltuieli sau prin debitul conturilor de venituri,
datele sunt reprezentate de soldurile conturilor de venituri şi cheltuieli înainte de a fi transferate
asupra contului de rezultate finale, cumulate de la începutul anului.
Veniturile sunt preluate din balanţa de verificare, suma veniturilor din contul de “Profit şi
pierdere” este egală cu rulajul creditor cumulat al conturilor de venituri sau rulajul creditor cumulat
corectat.
Cheltuielile sunt preluate din rulajul debitor cumulat al conturilor de cheltuieli, corectat dacă
este cazul cu unele sume înregistrate în credit.
Contul de “Profit şi pierdere” are un conţinut îndeosebi economic, deoarece oferă informaţii
asupra activităţii de producţie, comerciale sau financiare a unităţii patrimoniale prin dimensiunea
veniturilor, cheltuielilor, rezultatelor pe care le generează.
În prezentarea contului de “Profit şi pierdere” sunt conturate două modele de expunere a
cheltuielilor şi veniturilor: unul ce ia în considereare natura economică a acestora, altul ce pleacă
de la funcţiunile sau activităţile unei întreprinderi ( de la destinaţia veniturilor şi cheltuielilor ).
Ca formă, contul de “Profit şi pierdere “ se poate prezenta:
- tablou bilateral sau formă de cont ( schema orizontală );
- listă ( schema verticală ).
În ambele cazuri, cheltuielile şi veniturile sunt grupate în trei categorii:
- din exploatare;
- financiare;
- excepţionale.
C) Anexa la bilanţ are ca obiective principale completarea şi explicarea datelor înscrise în bilanţ
şi în contul de “Profit şi pierdere” şi conţine informaţii cu privire la situaţia patrimonială şi
financiară, la rezultatele aferente exerciţiului încheiat cum sunt:
- repartizarea profitului;
 - situaţia stocurilor şi a producţiei în curs de execuţie;
- situaţia creanţelor şi datoriilor;
- situaţia altor provizioane;
- date informative;
- plăţi restante;
- impozitele, taxele şi alte obligaţii datorate şi vărsate;
- situaţia activelor imobilizate:
A. Valori brute
B. Amortizări
C. Provizioane pentru depreciere
- alte informaţii privind regulile şi metodele contabile utilizate şi date complementare.
a) Repartizarea profitului cuprinde alocări din profitul exerciţiului în curs, la rezerve,
fondul de participare a salariaţilor la profit, fondul de dezvoltare, surse proprii de finanţare,
dividende de plătit etc., precum şi profitul rămas nerepartizat.
b) Situaţia stocurilor şi a producţiei în curs conţine date referitoare la dinamica stocurilor
de materii şi materiale, a obiectelor de inventar, producţiei neterminate, stocurilor la terţi,
animalelor, mărfurilor, ambalajelor şi a totalului stocurilor.
c) Situaţia creantelor şi datoriilor se referă la informaţii cum sunt:
- creanţe din active imobilizate;
- creanţe din active circulante;
- cheltuieli înregistrate în avans;
- total creanţe;
- datorii bancare;
- datorii fiscale şi sociale;
- datorii comerciale;
- datorii în legatură cu personalul;
- alte datorii;
- venituri înregistrate în avans;
- total datorii.
d) Situaţia altor provizioane pune la dispoziţie date referitoare la mişcarea balanţiera a
provizioanelor ( sold la începutul anului; cheltuieli privind provizioanele constituite; veniturile din
provizioanele diminuate sau anulate; sold la sfârşitul anului ) pe categorii de provizioane, respectiv:
provizioane reglementate; provizioane pentru riscuri şi cheltuieli; provizioane pentru depreciere;
total provizioane.
e) Date informative oferă date cu privire la:
 - rezultatele obţinute;
- evoluţia indicatorilor ( nr. salariaţilor, salarii brute, veniturile, exporturi,
imobilizările corporale comparativ cu anul precedent );
- evoluţia creditelor, alocaţiilor bugetare;
- investiţiile străine.

DETERMINAREA REZULTATULUI ACTIVITĂŢII

Societatea înregistrează pe parcursul desfăşurării activităţii un rezultat. Acest rezultat poate
fi pozitiv (profit) sau negativ (pierdere). Acesta se stabileşte în funcţie de cheltuielile şi veniturile
societăţii. Etape de stabilire a rezultatului sunt următoarele:
1. Profitul brut = total venituri – total cheltuieli
2. Rezerva legala (la 31.12.N) = 5% x profitul brut
3. Profitul impozabil = profitul brut – elemente deductibil fiscal + elemente nedeductibil fiscal
a. elemente deductibil fiscal:
i. dividende primite de la alte societăţi
ii. venituri din reducerea sau anularea provizioanelor pentru care nu s-a acordat
reducere
iii. rezerva legală
b. elemente deductibil fiscal + elemente nedeductibil fiscal
i. cheltuieli cu impozitul pe profit datorat
ii. dobânzile şi majorările de întârziere, amenzile, confiscările, penalităţile de
întârziere
iii. cheltuieli de sponsorizere şi/sau mecenat şi cheltuieli privind bursele private
iv. cheltuieli privind bunurile de natira stocurilor constatate lipsă în gestiune ori
degradabile şi neimputabile
4. Impozitul pe profit = 16% x profitul impozabil
5. Profitul net = profitul brut – impozitul pe profit

Capitolul III.
III.1 Analizarea informaţiilor din situaţiile financiare anuale.
III.2 Calcularea costului de producţie complet

III.1 ANALIZAREA INFORMATIILOR DIN SITUATIILE FINANCIARE ANUALE

 Analizele economice si diagnosticul financiar sunt elemente de management financiar sau
altfel spus de contabilitate manageriala.
Managerii interesati de dezvoltarea si consolidarea afacerilor sunt extrem de interesati de
interpretarea indicatorilor economici, care reprezinta "starea de sanatate" a companiei.
Care sunt cei mai importanti indicatori? Depinde de specificul firmei (obiect de activitate,
dimensiune etc).
In general se urmaresc indicatorii de profitabilitate, lichiditate si de indatorare. Acesti indicatori se
calculeaza si se analizeaza lunar.

SITUATIA NETA

Situatia neta calculata ca diferenta intre activul total si datoriile totale contractate da o prima
evaluare (contabila) a intreprinderii la data inchiderii exercitiului. Aceasta ecuatie fundamentala a
bilantului reda averea neta a actionarilor respectiv activul neangajat in datorii.

SITUATIA NETA = ACTIV - DATORII

Situatia neta prezinta o crestere in timp, fapt ce semnifica o imbogatire a intreprinderii (o

crestere a capitalurilor proprii), aceasta situatie marcheaza atingerea obiectivului major algestiunii
financiare , si anume maximizarea valorii capitalurilor proprii, a activului net finantat din aceste
capitaluri.In toata perioada se observa o crestere a situatiei nete acest lucru aratand o imbogatire a
patrimoniului, fiind rezultatul unei gestiuni sanatoase a firmei.

DIAGNOSTICUL FINANCIAR presupune identificarea punctelor tari si a punctelor slabe

din mediul intern al companiei, prin prisma principalilor indicatori economico-financiari, precum si
identificarea oportunitatilor si riscurilor care pot sa apara ca influenta a mediului extern asupra
companiei.
INDICATORII sunt expresia eficientei si performantei activitatilor economico-financiare
previzionate si/sau realizate. Acesti indicatori se pot calcula fie la nivel de firma, fie la nivel de
centre de responsabilitate sau centre de cost. In functie de rezultatele obtinute prin tabloul
indicatorilor economici se pot lua decizii pentru realizarea obiectivele generale ale firmei.
ANALIZA CONTULUI DE PROFIT SI PIERDERE Se realizeaza cu ajutorul Soldurilor
Intermediare de Gestiune (dupa modelul francez, anglo-saxon sau cf. OMF 94/2001).
ANALIZA BILANTULUI FINANCIAR -Bilantul financiar reprezinta o prelucrare
simplificata a bilantului financiar-contabil, pe baza caruia se analizeaza starea de echilibru /
dezechilibru financiar in care se situeaza compania din punctul de vedere al alocarilor (sub forma de
active), respectiv al surselor de finantare (sub forma de pasive) pe termen lung si scurt.
Pentru a se asigura echilibrul financiar, trebuie sa fie respectate urmatoarele corelatii:
-activele pe termen lung sa fie finantate din surse atrase pe termen lung
-activele pe termen scurt sa fie finantate din surse atrase pe termen scurt

Analiza activelor si pasivelor pe termen lung :

Pentru realizarea echilibrului financiar la nivelul intreprinderii, trebuie sa se respecte
principiul paritatii maturitatilor potrivit caruia alocarile permanente (imobilizari) trebuiesc finantate
pe seama surselor permanente (capitalurile proprii si imprumuturile pe termen lung) datorita rotatiei
mai lente a acestora; alocarile ciclice (activele circulante) se finanteaza pe seama surselor temporare
(datorii pe termen scurt). Cu cat sursele permanente sunt mai mari decat necesitatile permanente de
alocare a fondurilor banesti, cu atat intreprinderea dispune de o marja de securitate, care o pune la
adapost de evenimente neprevazute.

Acest surplus de resurse permanente, degajat de ciclul de finantare al investitiilor, poate fi rulat
pentru reannoirea stocurilor si creantelor. Aceasta utilizare potentiala a marcat si denumirea lui, si
anume aceea de fond de rulment. El este expresia echilibrului financiar pe termen lung si a
contributiei acestuia la realizarea echilibrului finantarii pe termen scurt. Daca fondul de rulment
este pozitiv, acest lucru certifica o stare de echilibru financiar; un rezultat negativ poate semnala o
situatie nefovorabila in perioada urmatoare.

FOND DE RULMENT = SURSE PEMANENTE - ALOCARI PERMANENTE

Fond de rulment = (Capitaluri proprii + Datorii financiare) - Imobilizari nete de amortizare

FR total = total capitaluri permanente – total utilizari pe termen lung = (capitaluri proprii +
imprumuturi pe termen lung) – active imobilizate
FR propriu = capitaluri proprii – active imobilizate

NEVOIA DE FOND DE RULMENT

Este expresia echilibrului financiar pe termen scurt, a echilibrului dintre necesarul si resursele de
capitaluri circulante (ale exploatarii).

NFR = (STOCURI + CREANTE) - DATORII DE EXPLOATARE

NFR = stocuri + creante – datorii pe termen scurt
NFR exploatare = stocuri si creante din activitatea de exploatare – datorii legate de activitatea
de exploatare
Trezoreria neta TN = FR – NFR = active de trezorerie – pasive de trezorerie
Existenta unei trezorerii pozitive certifica o stare de echilibru financiar la nivel de companie.

INDICATORI DE RENTABILITATE
rentabilitatea comerciala = profit net / cifra de afaceri
rentabilitatea financiara = profit net / capital propriu
rentabilitatea economica = profit brut / capital investit
rentabilitatea activelor = cifra de afaceri / total active

INDICATORI DE LICHIDITATE
lichiditatea generala = active circulante / datorii pe termen scurt
lichiditatea rapida = (active circulante – stocuri) / datorii pe termen scurt
lichiditatea imediata = active de trezorerie / datorii pe termen scurt

INDICATORI DE SOLVABILITATE
rata solvabilitatii generale = active totale / datorii totale
situatia neta = capitaluri proprii = total active – total datorii

INDICATORI DE GESTIUNE (viteze de rotatie)

durata medie de incasare a clientilor = sold mediu creante comerciale / cifra de afaceri cu TVA *
360 zile
durata medie de plata a furnizorilor = sold mediu datorii comerciale / cheltuieli cu furnizorii cu TVA
* 360 zile
durata medie de rotatie a stocurilor = sold mediu stocuri / cheltuieli cu marfa, materii prime si
consumabile * 360 zile

APLICATII INDICATORI ECONOMICO-FINANCIARI

SITUATIA NETA

Situatia neta calculata ca diferenta intre activul total si datoriile totale contractate da o prima
evaluare (contabila) a intreprinderii la data inchiderii exercitiului. Aceasta ecuatie fundamentala a
bilantului reda averea neta a actionarilor respectiv activul neangajat in datorii.

SITUATIA NETA = ACTIV - DATORII

 INDICATORI ANUL 1997 sfarsitul anului sfarsitul sfarsitul anului
1998 anului 1999 2000
TOTAL ACTIV 11305661 86829329 103087813 123077986
DATORII 3306584 6531815 10532362 10840145
SITUATIE NETA 7999076 80297515 92555452 112237841
VARIATIA 72298438 12257937 19682389
SITUATIEI NETE

Situatia neta 97 = 11305661 - 3306584 = 7999076 48437kof46hmc2u

Situatia neta 98 = 868829329 - 6531815 = 80297515

Situatia neta 99 = 103087813 - 10532362 = 92555452

Situatia neta 00 = 123077986 - 10840145 = 112237841

Variatia situatiei nete98/97 = Situatia neta 98 - Situatia neta 97 = 72298438 om437k8446hmmc

Variatia situatiei nete99/98 = Situatia neta 99 - Situatia neta 98 = 12257937

Variatia situatiei nete00/99 = Situatia neta 00 - Situatia neta 99 = 19682389

Situatia neta prezinta o crestere in timp, fapt ce semnifica o imbogatire a intreprinderii (o

crestere a capitalurilor proprii), aceasta situatie marcheaza atingerea obiectivului major algestiunii
financiare , si anume maximizarea valorii capitalurilor proprii, a activului net finantat din aceste
capitaluri.In toata perioada se observa o crestere a situatiei nete acest lucru aratand o imbogatire a
patrimoniului, fiind rezultatul unei gestiuni sanatoase a firmei.

FONDUL DE RULMENT

FOND DE RULMENT = SURSE PEMANENTE - ALOCARI PERMANENTE

Fond de rulment = (Capitaluri proprii + Datorii financiare) - Imobilizari nete de amortizare

INDICATORI inceputul sfarsitul anului sfarsitul anului sfarsitul anului

anului 1998 1998 1999 2000
CAPITALURI PROPRII 7999076 80297515 92555452 112237841
DATORII FINANCIARE 0 0 0 1205939
IMOBILIZARI NETE 8044206 83994763 97294903 116078789
FOND DE RULMENT -45129 -3697249 -4739451 -2635009
VARIATIE FR -3652119 -1042203 2104442
FR 97 = (7999076+0) - 8044206 = -45129

FR 98 = (80297515 + 0) - 83994763 = - 3697249

FR 99 = (925555452 +0) - 97294903 = -4739451

FR 00 = (112237841 + 1205939) - 116078789 = -2635009

VARIATIA FR 98/97 = -3697249 - (-45129) = -3652119

VARIATIA FR 99/98 = -4739451 - (-3697249) = - 1042203

VARIATIA FR 00/99 = -2635009 - (-4739451) = 2104442

Marimea negativa a fondului de rulment reflecta absorbirea unei parti din resursele temporare
pentru finantarea unor necesitati permanente, contrar principiului de gestiune financiara : la
necesitati permanente se aloca surse permanente, astfel alocarile pe termen lung sunt finantate prin
resurse pe termen scurt. Aceasta situatie ar putea fi mai putin nefavorabila daca firma ar duce o
politica de investitii - o orientare spre dezvoltare - accentuata. In orice caz fondul de rulment
negativ are implicatii serioase asupra trezoreriei si a capacitatii ei de plata.

In anul 2000 se observa o tendinta de remediere a acestui dezechilibru pe termen lung, fondul de
rulment, desi in continuare negativ este la jumatate fata de valoarea anului precedent, firma
gestionand mai bine resursele atrase de la actionari sau creditori.

NEVOIA DE FOND DE RULMENT

Este expresia echilibrului financiar pe termen scurt, a echilibrului dintre necesarul si resursele de
capitaluri circulante (ale exploatarii).

NFR = ALOCARI CICLICE - SURSE CICLICE

NFR = (STOCURI + CREANTE) - DATORII DE EXPLOATARE

INDICATORI ANUL 1997 sfarsitul anului sfarsitul anului sfarsitul anului

1998 1999 2000
STOCURI 753777 494092 273839 545942
CREANTE 885917 829320 717386 614770
DATORII DE EXPLOATARE 3306584 6531815 10532362 9634206
NFR -1666890 -5208403 -9541137 -8473494
VARIATIA NFR -3541512 -4332734 1067643
NFR97 = (753777 + 885917) - 3306584 = - 1666890

NFR98 = (494092 + 829320) - 6531815 = -5208403

NFR99 = (273839 + 717386) - 10532362 = - 9541137

NFR00 = (545942 + 614770) - 9634206 = - 8473494

VARIATIA NFR98/97 = -5208403- (- 1666890) = - 3541512

VARIATIA NFR 99/98 = - 9541137- (-5208403) = - 4332734

VARIATIA NFR 00/99 = - 8473494- (- 9541137) = 1067643

NFR este de asemenea negativ. Exista un surplus de resurse temporare, aceasta stare este acceptata
doar daca este rezultaatul accelerarii vitezei de rotatie a activelor circulante si al angajarii unor
datorii cu scadente mai relaxate. Altfel semnifica aprovizionarea defectuoasa a stocurilor.

TREZORERIA NETA (TN)

Trezoreria neta este expresia cea mai concludenta a desfasurarii unei activitati echilibrate si
eficiente. Ea releva calitatea echilibrului general al intreprinderii atat pe termen lung cat si pe
termen scurt.

INDICATORI ANUL 1997 ANUL 1998 ANUL 1999 ANUL 2000

FOND DE RULMENT -45129 -3697249 -4739451 -2635009

VARIATIE FR -3652119 -1042203 2104442
NFR -1666890 -5208403 -9541137 -8473494
VARIATIA NFR -3541512 -4332734 1067643
TREZORERIE NETA 1621761 1511154 4801686 5838485
VARIATIA TN -110607 3290532 1036799

Trezoreria neta este pozitiva in toti acesti ani evidentiind ca exercitiile financiare s-au incheiat cu un
surplus monetar, expresia concreta a profitului net din pasivul bilantier si a altor acumulari banesti.
Cresterea trezoreriei nete in 1999 fata de 1998 si respectiv in 2000 fata de 1999 reprezinta cash-
flow- ul ce revine actionarilor sub forma de dividende de incasat si/sau profit de reinvestit.

III.2 Calcularea costului de producţie complet

Clasificarea cheltuielilor
 Cunoasterea criteriilor de clasificare a cheltuielilor are o mare importanta pentru organizarea
evidentei cheltuielilor si a calculatiei costurilor . Clasificarea cheltuielilor se face dupa mai multe
criterii , astfel :
a) In functie de fazele mari ale circuitului mijloacelor economice din intreprindere ,
cheltuielile se clasifica , astfel : cheltuieli de aprovizionare , cheltuieli de productie , cheltuieli de
desfacere .
b) Dupa natura si , respectiv , dupa continutul lor economic cheltuielile se clasifica in cheltuieli
cu munca materializata si cheltuieli cu munca vie .
Cheltuielile cu munca materializata sunt cele referitoare la : consumurile de materie prima si
materiale consumabile , consumurile de obiecte de inventar , consumurile de energie si apa ,
amortizarea imobilizarilor .
Cheltuielile cu munca vie sunt cele cu : salariile , impozitele , si contributiile la asigurarile si
protectia sociala suportate de intreprindere .
c)Dupa componenta (omogenitatea sau neomogenitatea ) lor , cheltuielile se clasifica in :
cheltuieli simple si cheltuieli complexe .
Cheltuielile simple sunt acelea formate dintr-un singur element de cheltuiala , ca de exemplu :
salariile, amortizarea , cheltuielile cu materiile prime, energia .
Cheltuielile complexe sunt acelea care nu au continut omogen fiind formate din mai multe elemente
de cheltuieli simple , cum sunt : cheltuielile comune sectiilor , cheltuieli generale de administratie.
d) Dupa modul de identificare si repartizare in costul productiei , cheltuielile se clasifica in :
cheltuieli directe si cheltuieli indirecte
Cheltuielile directe sunt acelea care se identifica de la inceput , din momentul efectuarii lor , pe
obiecte de calculatie .
Cheltuielile indirecte sunt acelea care nu se identifica de la inceput pe obiecte de calculatie . In
momen- tul efectuarii lor ele se evidentiaza in conturi separate de cheltuieli indirecte , de unde la
sfarsitul perioadei de gestiune, cand se face calculatia costurilor se repartizeaza pe obiecte de
calculatie pe baza unor cote procentuale
e) In functie de momentul efectuarii si cel al includerii in costul productiei , cheltuielile se
impart in : cheltuieli curente si cheltuieli efectuate in avans ( anticipate )
Cheltuielile efectuate in avans sunt cele care se efectueaza in perioada curenta , dar care privesc
perioa-dele viitoare de gestiune, introducandu-se esalonat in costul productiei , cum sunt : cheltuieli
cu chiriile ,cu abo- namentele cu reparatiile efectuate in avans .
f) In functie de raportul dintre volumul cheltuielilor si volumul fizic al productiei fabricate , chel-
tuielile se impart in : cheltuieli variabile si cheltuieli fixe sau cheltuieli conventional –constante .
Cheltuielile variabile sunt cele care isi modifica volumul corespunzator modificarii volumului fizic
al productiei obtinute . De exemplu : consumurile de materii prime , materiale consumabile ,
energie , apa .
Cheltuielile fixe sunt acelea a caror marime ramane , relativ neschimbata , sau se modifica in
functie de cresterea sau scaderea productiei obtinute in marimi nesemnificative . De exemplu :
cheltuielile cu amortizarea imobilizarilor , cu chiriile platite , cu salariile personalului administrativ
si de conducere .

Felurile si formele calculatiei costurilor

In activitatea practica din intreprinderi se intalnesc mai multe feluri de calculatii ale
costurilor , fapt pentru care se clasifica dupa mai multe criterii ,astfel :
1) Din punctul de vedere al momentului elaborarii calculatiilor in raport de procesele si
fenomenele economice la care se refera , acestea sunt de doua feluri , si anume : antecalculatiile si
postcalculatiile .
Antecalculatia , sau calculatia de deviz , este aceea care se face inainte de efectuarea
operatiunilor si proceselor economice si care are ca scop determinarea unor indicatori ai
programului de productie si ai bugetului de venituri si cheltuieli .In categoria antecalculatiilor se
cuprind : calculatiile de proiect , calculatiile de deviz calculatiile de buget sau de plan ,calculatiile
standard sau normative .
Postcalculatia sau calculatia efectiva este aceea care se face dupa ce au avut loc operatiile si
procesele economice si are drept scop stabilirea indicatorilor economici efectivi ai intreprinderii
pentru a controla modul si masura in care s-au realizat previziunile prevazute in antecalculatii..
Postcalculatiile pot fi, la randul lor , im-partite in trei categori :
-calculatii contabile , sunt acelea care se bazeaza pe datele contabilitatii, iar indicatorii pe care ii
determina se exprima in marimi absolute ; stabilirea lor se face pe baza meto-dologiei contabile.
-calculatii statistice , sunt acelea care au la baza datele furnizate de evidenta statistica , iar
indicatorii stabiliti au la baza o metodologie proprie statisticii si se pot exprima atat in marimi
absolute cat si in marimi relative .
-calculatii de analiza si control ale activitati economico-financiare a unitatii patrimoni-ale , sunt
acelea care au la baza date furnizate atat de contabilitate cat si de statistica si se elaboreaza dupa o
metodologie proprie analizei si controlului , putandu-se exprima atat in marimi absolute , cat si in
marimi relative .
2)Dupa sfera de cuprindere a elementelor structurale ale indicatorilor economico-financiari in
continutul acestora , calculatiile se impart in : totale si partiale .
Calculatiile totale sunt acelea care iau in considerare la stabilirea indicatorilor economico-financiari
toa-te elementele structurale ale acestora , motiv pentru care se mai numesc si calculatii complete.
Exemplu: calcu-lul costului complet al productiei fabricate prin luarea in considerare a tuturor
cheltuielilor de productie si desfacere ocazionate de fabricarea si vanzarea unui anumit produs .
Calculatiile partiale sunt acelea care iau in considerare la determinarea indicatorilor economico-
finan-ciari , numai o parte din elementele structurale ale acestora , limitand deci continutul lor
numai la anumite ele-mente , in functie de scopul urmarit , motiv pentru care se mai numesc si
calculatii limitative . Exemplu : calculul costului de productie prin luare in considerare numai a unei
parti din cheltuielile de productie si anume a cheltuielilor directe si a celor indirecte de productie
ocazionate de fabricarea unui anumit produs .
3) Din punct de vedere al intervalului de timp la care se intocmesc , pot fi : calculatii periodice
si calculatii neperiodice .
Calculatiile periodice sunt acelea care se intocmesc la intervale de timp egale . Exemplu :
calculatiile de buget sau de plan , calculatiile standard care se intocmesc anual .
Calculatiile neperiodice sunt acelea care se intocmesc la intervale inegale de timp . In aceasta
categorie se cuprind , in general , o serie de postcalculatii , dar si antecalculatiile de proiect si de
deviz .
In ceea ce priveste costul productiei , acesta in functie de etapele de formare si de includere a
diferitelor elemente de cheltuieli , poate fi :
· COST DE SECTIE , format din cheltuieli directe plus cheltuieli comune sectiei ;
· COST DE UZINA , format din costul de sectie plus cheltuieli generale de administratie ;
· COST COMPLET (comercial ) , format din costul de uzina plus cheltuieli de desfacere .
Costul de producţie reprezintă expresia bănească a tuturor cheltuielilor, consumurilor materiale şi
de muncă vie (salariale) ocazionate de întreprindere pentru producerea şi desfacerea de bunuri materiale,
executarea de lucrări şi prestarea de servicii.
Aceste cheltuieli sunt determinate de desfăşurarea concretă a procesului de producţie care este
inseparabil legat de folosirea productivă a celor trei factori indispensabili oricăruii proces de producţie:
natura, munca, capitalul.
Folosirea productivă a acestor trei factori determină într-un anumit fel consumarea lor, ceea ce
constituie baza cheltuielilor de producţie şi de desfacere. Fiind utilizaţi în procesul de producţie potrivit
rolului şi însuşirilor lor, factorii fundamentali ai procesului de muncă contribuie în mod diferit la formarea
cheltuielilor care constituie costul producţiei.
Astfel, natura (reprezentată prin pământ, sol, aer, minerale, apa, etc.) asigură câmpul de
acţiune al procesul de producţie şi locul de desfăşurare al acestuia, participând în mod evident şi
semnificativ la desfăşurarea procesului de producţie. Consumul său este foarte greu de determinat,
uneori chiar imposibil din punct de vedere fizic, drept pentru care se urmăreşte numai sub aspect
valoric prin cheltuielile ocazionate de dobândirea sa, inclusiv amenajările de orice fel, investiţiile ce
adaugă valoare. În ceea ce priveşte munca, care rezultă din utilizarea forţei de muncă, în calitate de
factor primar al procesului de producţie, are rolul de a combina şi utiliza eficient ceilalţi doi factori
de producţie, conservând astfel valorile de întrebuinţare preexistente şi creiind pe baza lor noi valori
de întrebuinţare, ocazionând şi ea cheltuieli salariale – salariile şi alte drepturi asimilate, contribuţia
la asigurările sociale, la fondul de şomaj etc.

Costurile de productie in functie de obiectul de calculatie pot fi : cost pe grupe de produse sau
pe feluri ale acestora si cost pe comenzi si in cadrul acestora pe : sectii , ateliere , faze de fabricatie
si pe unitati de masura .

Capitalul ca factor de producţie, reprezentat prin capitalul fix şi capitalul circulant, participă în mod
diferit la formarea producţiei.
Capitalul fix în forma sa naturală – maşini, utilaje, clădiri etc. – adică mijloace de muncă necesare
procesului de producţie, participă integral şi la mai multe cicluri de producţie, procese de producţie, ceea ce
face să-şi păstreze forma iniţială şi să fie utilizat în această calitate în decursul mai multor procese de
producţie, adică un consum treptat ce dă naştere amortizării (cheltuială). Amortizarea reprezintă numai o
parte cu care au intrat intrat ele în procesul de producţie, acea parte pe care ele au pierdut-o prin uzură.
Capitalul circulant – materiile prime, materialele auxiliare, combustibilii etc. – în calitate de
obiecte ale muncii, fie că se transformă – intră în mod material în componenţa noului produs (materii prime,
combustibilii, energia etc.), consumându-se deci într-un singur proces de producţie şi regăsindu-se total,
parţial sau de loc în noile produse, devine cheltuială pentru întreaga sa valoare. Valoarea sa de întrebuinţare
dispare după un singur ciclu de producţie, adică devine cheltiuală materialele şi alte obiecte ale muncii.
Similar se petrec lucrurile şi în procesul de desfacere care este şi el generator de costuri – cheltuieli
de desfacere. Ele intră în costul complet al producţiei.
Cheltuielile de producţie şi de desfacere care formează costul şi care trebuie să fie înregistrate,
urmărite şi calculate cu ajutorul contabilităţii de gestiune şi calculaţie a costurilor, în al cărei obiect de
acţiune intră, nu se pot confunda cu categoria de cheltuieli în înţelesul larg (generic) al cuvântului. In
extenso, prin cheltuială se înţelege expresia valorică a consumurilor de mijloace băneşti pentru satisfacerea
necesităţilor de consum productiv sau neproductiv social şi individual.
Noţiunea de cheltuieli, în general are prin urmare un înţeles mai cuprinzător decât cea de cheltuieli
de producţie şi respectiv de desfacere – exprimă pe lângă cheltuielile în care sunt cuprinse costuri şi
transformarea de mijloace băneşti în valori materiale prin aprovizionare, cumpărare sau utilizare efectivă a
diferitelor fonduri specifice de care dispune unitatea patrimonială ( fondul de participare la profit, folosirea
anumitor mijloace băneşti sau materiale în scopul prevenirii şi înlăturării calamităţilor naturale). Asemenea
cheltuieli nu reprezintă niciodată costuri şi nu se cuprind în sfera contabilităţii de gestiune şi calculaţie a
costurilor, deoarece nu sunt legate nici de obţinerea sau de desfacerea producţiei. În costuri se cuprinde prin
urmare numai o parte a cheltuielilor care pot să apară într-o întreprindere – acelea care reprezintă cheltuieli
de producţie şi respectiv de desfacere. Prin urmare, baza cheltuielilor de producţie o constituie consumurile
productive normale care au loc în întreprindere.
O serie de cheltuieli – cheltuielile financiare şi cele extraordinare – nu se cuprind în costuri.
Între cheltuielile financiare care nu se cuprind:
 pierderi din creanţe legate de participaţii;
 pierderi din vânzarea titlurilor de plasament;
 diferenţe nefavorabile de curs valutar, din operaţii curente şi disponibilităţi în devize;
 cheltuieli privind sconturile acordate clienţilor etc.
Din categoria cheluielilor financiare, fac excepţie dobânzile aferente împrumuturilor la unităţile cu
ciclu lung de fabricaţie, care deşi sunt cheltuieli financiare se pot include în costuri cu aprobarea Ministerului
Finanţelor.
Între cheltuielile excepţionale care nu se includ în costuri, fac parte:
 cheltuielile legate de operaţiunile de gestiune cum ar fi: – despăgubiri, amenzi, lipsuri de
inventar, donaţii şi subvenţii acordate, pierderi din creditori diverşi;
 cheltuieli legate de operaţii de capital – valoarea contabilă a imobilizărilor cedate şi alte
cheltuieli care nu au legatura cu fabricatia si desfacerea unui bun
Trebuie menţionat faptul că nu orice consum productiv intră în costuri. Astfel substanţele care provin
direct din natură (aerul) pot constitui consum productiv în cazul unui proces unitar de prelucrare şi extracţie.
Ele nu sunt cuprinse deoarece nu se pot exprima în bani, nu sunt produse ale muncii omeneşti şi ca atare nu
fac obiectul vânzării cumpărării.
Dacă, pe de o parte în costul producţiei se includ şi cheltuieli care prin natura lor economică nu
aparţin categoriei de costuri, pe de altă parte unele elemente care prin conţinutul lor economic se încadrează
ştiinţific în această categorie, rămân în afara costurilor datorită caracteristicii fondurilor din care s-au
acoperit: fonduri cu destinaţie specială; fonduri primite de la buget.
Pentru delimitarea corectă a costurilor de producţie trebuie avut în vedere faptul că în întreprindere
au loc o serie de consumurii materiale şi muncă vie precum şi plăţi băneşti al căror rezultat nu este unul
productiv:
 plata salariilor provocate de abaterile de la procesele tehnologice;
 utilizarea unor materiale mai scumpe;
 consumuri suplimentare determinate de rebuturile definitive şi cele recondiţionate;
 pierderile din întreprindere din cauze interne şi externe.
 Plata reparatii, intretinere, hrana camine si gradinite aflate sub administratia intreprinderii
Faptul că aceste cheltuieli au uneori un conţinut material cu cele care se fac pentru obţinerea
producţiei propriuzise, că se exprimă în bani şi că apar pe parcursul desfăşurării procesului de producţie al
întreprinderii, trebuie să fie considerate cheltuieli de producţie obişnuite. Ele au caractere net de cheltuieli
neeconomicoase şi nu sunt admise în bugetarea costurilor deoarece ar însemna recunoaşterea unor aspecte
nesatisfăcute.
Costul efectiv al producţiei trebuie să oglindească condiţiile reale în care se desfăşoară procesul de
producţie şi de desfacere din fiecare întreprindere, adică aceasta trebuie să cuprindă şi cheltuielile
neeconomicoase, ceea ce afectează negativ conţinutul său.
Formarea costului de productie tine cont de specificul activitatii desafsurate in intreprinderea
respectiva. In orice intreprindere costul de productie este o contructie (diferite costuri pentn diferite
scopuri) care are la baza trei elemente: MATERIALE, MANOPERA , CHELTUIELI INDIRECTE DE
FABRICATIE
Dacă se adoptă modelul clasic de calculaţie, costul produsului are un caracter complet şi se determină
pe bază relaţiei: CCi = CDi + CIi + CDesfi + Cfdi + CGAi unde:
Cci cost complet al produsului i;
CDi cost direct pe produsul i;
CIi cotă cheltuieli indirecte pe produs i;
CDesfi cheltuieli de desfacere pe produsul i;
CGAi cotă cheltuieli generale de administraţie pe produs i
Cfdi cheltuieli financiare cu dobânzile pe produsul i.

COSTURI

COST DE PRODUCŢIE Costuri în afara activităţii

de producţie
„nonmanufacturing”
Consum de Costuri Costuri cu Contul de profit şi
materii cu regia de pierdere
prime şi manoper fabricaţie
materiale a

Costul Costul produselor

Producţie în produselor vândute
curs de finite în
execuţie stoc

Conform Ordinului Ministrului Finantelor nr.306/2002 “Costul de producţie al unui bun cuprinde:
costul de achiziţie al materiilor prime şi consumabilelor, celelalte cheltuieli directe de producţie, precum şi
cota cheltuielilor indirecte de producţie alocate în mod raţional ca fiind legate de fabricaţia acestuia”.
Pierderile de materiale, manopera sau alte costuri de producţie înregistrate peste limitele normal
admise, cheltuielile de depozitare, cu excepţia cazurilor în care aceste costuri sunt necesare în procesul de
producţie, anterior trecerii într-o nouă fază de fabricaţie, regiile (cheltuielile) generale de administraţie care
nu participă la aducerea stocurilor în forma şi locul final, precum şi costurile de desfacere, reprezintă
exemple de costuri care nu trebuie incluse în costul stocurilor, ci sunt recunoscute drept cheltuieli ale
perioadei în care au survenit.
În costul unui activ cu ciclu lung de fabricaţie pot fi incluse şi dobânzile plătite la creditele bancare
contractate pentru achiziţia, construcţia sau producţia acestuia, direct atribuibile activului, până la finalizarea
sa, aferente aceleiaşi perioade. În sensul prezentelor reglementări, prin activ cu ciclu lung de fabricaţie se
înţelege un activ care solicită în mod necesar o perioadă substanţială de timp pentru a fi gata în vederea
utilizării sau pentru vânzare.
Costul stocurilor cuprinde toate costurile aferente achiziţiei şi prelucrării, precum şi alte costuri
suportate de întreprindere pentru a aduce stocurile în forma şi în locul în care se găsesc în prezent.
Costurile de achiziţie a stocurilor cuprind preţul de cumpărare la care se adaugă taxe de import şi
alte taxe, cu excepţia acelora pe care întreprinderea le poate recupera de la autorităţile fiscale şi costurile de
transport, manipulare şi alte costuri care pot fi atribuite direct achiziţiei de produse finite, materiale şi
servicii. Reducerile comerciale, rabaturile şi alte elemente similare sunt deduse pentru a determina costul de
achiziţie.
Diferenţele de curs valutar aferente achiziţiilor recente de bunuri pot fi incluse în costul de achiziţie
doar în cazurile permise prin tratamentul alternativ prevăzut de IAS 21, Efectele variaţiei cursurilor de
schimb valutar (când au rezultat dintr-o depreciere monetară accentuată împotriva căreia nu există nici un
mijloc practic de acoperire şi privesc datorii rezultate din achiziţie recente de stocuri, datorii care nu pot fi
achitate).
Costurile de prelucrare a stocurilor cuprind: costurile directe (de exemplu, costurile cu manopera
directă); costurile indirecte de producţie, care cuprind regia fixă, formată din costurile indirecte care rămân
relativ constante, indiferent de volumul producţiei (amortizarea utilajelor şi echipamentelor, întreţinerea
sculelor şi utilajelor, precum şi costurile cu conducerea şi administrarea secţiilor) şi regia variabilă, formată
din acele costuri de producţie care variază direct proporţional sau aproape direct proporţional cu volumul
producţiei (costurile indirecte cu materialele şi cu forţa de muncă).
Alocarea valorii regiei fixe asupra costurilor de prelucrare se face pe baza capacităţii normale de
producţie. Capacitatea normală de producţie este producţia estimată a fi obţinută medie, de-a lungul unui
anumit număr de perioade sau sezoane, în condiţii normale, având în vedere şi pierderea de capacitate
determinată de întreţinerea planificată a echipamentelor.
Valoarea regiei fixe alocate produselor realizate nu se majorează ca urmare a obţinerii unei producţii
scăzute sau a neutilizării unor active. Regia fixă nealocată este recunoscută drept cheltuială în perioada care a
apărut. Regia variabilă este alocată producţiei realizate, corespunzător folosirii efective a capacităţii de
producţie. Regia fixă care se recunoaşte ca o cheltuială a perioadei: Cheltuieli fixe x (1 – nivelul real al
activităţii/nivelul normal al activităţii).
Exemplu de costuri indirecte fixe (regie fixă):
- întreţinerea clădirilor fabricii, a instalaţiilor şi a echipamentelor;
 - amortizarea clădirilor fabricii, a instalaţiilor şi a echipamentelor;
- chiria şi cheltuielile cu taxele pentru clădirea fabricii;
- costurile de depozitare şi de manipulare a materiilor prime, producţiei în curs şi consumabile;
- cheltuieli cu conducerea şi administrarea secţiilor.
Costul stocurilor poate include alte costuri numai în măsura în care acestea reprezintă costuri
suportate pentru a aduce stocurile în forma şi în locul în care se află în prezent. De exemplu cheltuielile cu
regia generală sau costurile de proiectare a produselor destinate anumitor clienţi.
Exemplu de costuri care nu trebuie incluse în costul stocurilor, ci trebuie recunoscute drept cheltuieli
ale perioadei în care au survenitcum ar fi: pierderile de materiale, manoperă sau alte costuri de producţie
înregistrate peste limite normal admise; cheltuieli de depozitare, cu excepţia cazurilor în care astfel de costuri
sunt necesare în procesul de producţie, anterior trecerii într-o nouă fază de fabricaţie; regii generale de
administraţie, care nu participă la aducerea stocurilor în starea şi locul în care se găsesc în prezent; costuri de
desfacere.
În anumite circumstanţe prevăzute de tratamentul contabil alternativ permis de IAS 23, Costul
îndatorării, pot fi incluse în costul stocurilor, costul îndatorării care sunt direct atribuite achiziţiei sau
construcţiei unui activ pe termen lung. Suma costurilor îndatorării ce pot fi capitalizate pentru un activ
trebuie determinată conform prevederilor IAS 23.
Costul stocurilor unui prestator de servicii cuprinde: cheltuieli cu manopera plus alte costuri
legate de personalul direct angajat în furnizarea serviciilor, inclusiv personalul însărcinat cu supravegherea
plus cheltuielile cu regia fixă şi variabilă.
Costurile cu personalul angajat în activitatea de desfacere şi administraţie sunt recunoscute drept
cheltuieli în perioada în care au loc.
Pentru simplificare în determinarea costurilor, standardul IAS 2 precizează că pentru activitatea de
producţie, poate fi utilizată cu succes metoda cost standard. La stabilirea costului stocului de produse
realizate se iau în considerare nivelurile normale ale consumurile de materiale, consumabile, manoperă şi
utilizarea eficientă a capacităţilor de producţie. Aceste niveluri trebuie revizuite periodic şi ajustate dacă este
necesar, în funcţie de condiţiile actuale. La finele lunii se stabileşte costul efectiv al produsului obţinut, care
ia în considerare doar cheltuielile încorporabile şi se determina diferenţele de preţ aferente.
Tratamentul contabil de bază precizat de IAS 2 presupune că, costul stocurilor, cu excepţia celor
care nu sunt fungibile ori nu sunt destinate unor comenzi distincte, să fie determinat prin metoda „primul
intrat, primul ieşit” (FIFO) sau prin metoda costului mediu ponderat (CMP).

Pentru evidenta si calculatia costurilor productiei se utilizeaza diferite metode si procedee de

calculatie , cum sunt :
· Metoda globala , sau simpla ;
· Metoda pe faze de fabricatie ;
· Metoda pe comenzi .
Metoda globala consta in colectarea intr-un singur cont a tuturor cheltuielilor facute intr-o
perioada de gestiune , care la sfarsitul perioadei se impart la cantitatea de produse fabricate ,
exprimate in unitati naturale (bucati , kg , tone , etc ) si astfel se obtine costul pe unitatea de produs .
Aceasta metoda se aplica in intreprin-derile care fabrica un singur produs : energie electrica , abur ,
carbune .
Metoda pe faze consta in evidentierea cheltuielilor de productie pe fazele prin care trec
produsele in pro-cesul de fabricatie , de la operatii de prelucrare a materiilor prime , pana la
obtinerea produsului finit . Prin insu-marea cheltuielilor din toate fazele se obtin cheltuielile totale ,
care impartite la cantitatea de produse obtinute se obtine costul productiei . Aceasta metoda se
aplica in productia de masa unde materiile prime trec prin diferite faze succesive de prelucrare . De
exemplu , in prelucrarea petrolului sunt urmatoarele faze : distilarea primara , rafinarea , cracarea ,
fabricarea uleiurilor.
Metoda pe comenzi consta in organizarea contabilitatii analitice a cheltuielilor pe fiecare
comanda , iar in cadrul acesteia pe sectii si pe elemente de cheltuieli . Fisele de conturi deschise
pentru fiecare comanda colec
teaza toate cheltuielile ocazionate de comanda respectiva , pe toata durata executiei ei. Aceasta
metoda se aplica in intreprinderile constructoare de masini unde produsele finite se obtin sub forma
de unicat prin asam-blarea pieselor si subansamblurilor, precum si in alte ramuri : industria
lemnului , intreprinderile de reparatii , intreprinderile de constructii-montaj .
 TEST DE EVALUARE 1

1. Enumeraţi situaţiile în care entitatea este obligată să efectueze inventarierea generală:

a. ..................................................................................................................................
.
b. ..................................................................................................................................
.
c. În cazul fuziunii societăţii
d. ..................................................................................................................................
.
2. Nu poate face parte din comisia de inventariere:
a. Gestionarul
b. Contabilul
c. a şi b
d. expertul evaluator
3. Evaluarea bunurilor constate plus în gestiune se efectuează la:
a. Valoarea de înlocuire
b. Valoarea justă
c. Valoarea realizabilă netă
d. Valoarea reziduală
4. Entitatea efectuează lucrările de inventariere la sfârşitul exerciţiului şi se stabilesc următoarele
diferenţe:
Denumire Cantitatea Dif. Pret Dif.
bunuri Cantit unitar valorice
Script. Faptica
Materii prime 400 390 2.50
Mater. consumab. 980 980 1.50
Produse finite 570 600 2.00
Semifabricate 860 820 1.40
Combustibil 500 520 0.90
Mf. la cost de ach. 4.500 4.460 1.20
Obiecte de inven. 9 14 12.00
Se cere: stabiliţi rezultatele inventariere atât cantitativ cât şi valoric.
5. Stabiliţi corespondenţa pe care o considerati corectă în următorul context, unind cu
săgeţi:

Valoarea de inventar Categoria de elemente

a. active imobilizate amortizabile 1. costul de producţie
reevaluate 2. valoarea rămasă actualizată
b. producţia fabricată 3. VN din documente actualizată la
 c. creanţe şi datorii în lei cursul BNR 31 XII
d. disponibilităţi în devize 4. VN conform documentelor

TEST DE EVALUARE 2

1. Pe parcursul desfăşurării activităţii, inventarierea anuală se efectuează::

a. În primul trimestru
b. La închiderea exerciţiului financiar
c. La sfârşitul primului semestru
d. După data de 1 ianuarie a anului următor
2. Valoarea de inventar se stabileşte în funcţie de::
a. Utilitatea bunului
b. Starea bunului
c. Preţul pieţei
d. Valoarea de achiziţie
3. În funcţie de gradul de cuprindere, inventarierea se clasifică:
a. Inventarierea generală
b. Inventarierea ordinară
c. Inventarierea anuală
d. Inventarierea parţială
4. Entitatea efectuează lucrările de inventariere la sfârşitul exerciţiului şi se stabilesc următoarele
diferenţe:
Denumire Cantitatea Dif. Preţ Dif.
bunuri Cantit unitar valorice
Script. Faptică
Piese de schimb 300 290 3.50
Combustibil 100 50 2.50
Produse finite 570 600 5.00
Semifabricate 860 820 4.40
Combustibil 500 520 2.90
Mf. la cost de ach. 500 460 3.20
Obiecte de inven. 8 14 10.00
Se cere: stabiliţi rezultatele inventariere atât cantitativ cât şi valoric.
5. Alegeţi varianta adevărat sau fals (A sau F) pentru afirmaţiile făcute:
a. Plusurile valorice la inventar apar când Vînreg > Vinv;
b. Comisia de inventariere se constituie în baza Declaraţiei de inventar;
c. Pentru deprecierile definitive se constituie provizioane;
d. Rezultatul curent = rezultat din exploatare +/- rezultat financiar;
 TEST DE EVALUARE 3

1. Completati spatiile libere:

Managerii interesati de dezvoltarea si consolidarea afacerii urmaresc indicatorii
de ................................., ....................................... si de...........................
2. Stabiliti valoarea de adevar:
In functie de rezultatele obtinute prin tabloul indicatorilor economici se pot lua decizii pentru
realizarea obiectivele generale ale firmei.
3. Enumerati indicatorii de rentabilitate:
................................................................................................................................................................
................................................................................................................................................................
................................................................................................................................................................
...............................................................................................................................................................
4. Prezentati indicatorul Situatia Neta.
5.Se dau urmatoarele date:

INDICATORI ANUL 1997 ANUL 1998 ANUL 1999 ANUL 2000

FOND DE RULMENT -45100 -3697300 -4739551 -2635109

VARIATIE FR -3652119 -1042203 2104442
NFR -1666900 -5208500 -9541237 -8473594
VARIATIA NFR -3541512 -4332734 1067643
TREZORERIE NETA
VARIATIA TN

Calculati trezoreria neta, variatia trezoreriei nete si analizati rezultatele acesteia.

 TEST DE EVALUARE 4

1. Enumerati tipurile de cheltuieli dupa modul de identificare si repartizare in costul productiei.

........................................................................................................................................................

2. Stabiliti valoarea de adevar:

Capitalul ca factor de producţie, reprezentat prin capitalul fix şi capitalul circulant, nu participă în
mod diferit la formarea producţiei.

3. Definiti notiunea de cost de productie:

...............................................................................................................................................................................
...............................................................................................................................................................................
...............................................................................................................................................................................
...............................................................................................................................................................................

4. Enumerati metodele si procedeele de calculatie a costurilor de productie:

...............................................................................................................................................................................
...............................................................................................................................................................................
..............................................................................................................................................................................

5. Se dau urmatoarele date:

- întreţinerea clădirilor fabricii, a instalaţiilor şi a echipamentelor= 15 000 lei
- amortizarea clădirilor fabricii, a instalaţiilor şi a echipamentelor= 12 000lei
- taxe de import stocuri= 3000 lei
- chiria şi cheltuielile cu taxele pentru clădirea fabricii= 7000 lei
- costurile de depozitare şi de manipulare a materiilor prime, producţiei în curs şi consumabile=8000
- taxe de transport stocuri= 1500 lei
- cheltuieli cu conducerea şi administrarea secţiilor=10 000lei
Sa se calculeze costurile indirecte de regie fixa.