antisemitismul

Apărută ca și o mișcare neocavalerească înflorită în Europa în prima jumătate a secolului

al XX-lea4, legionarismul s-a înscris în suita de revoluții de la începutul anilor 1920. Pe
fondul mișcărilor de extremă dreaptă din Germania (au fost comise 354 de asasinate),
Polonia (Gabriel Narutowicz este protagonistul unui atentat mortal din anul 1922),
Iugoslavia (gruparea ORMI și-a extins execuțiile cu ajutorul unui nou mod de represiune
politică, a pistolarilor politici)5, Ungaria (preluarea puterii de către amiralul Horthy),
Italia (cu intervenția lui B. Musollini), Spania (Primo de Rivera preia puterea), Bulgaria
(generalul Țankov organizează o lovitură de stat), Turcia (Kemal Ataturk declară
republica)6, Portugalia (Salazar preia puterea), România anilor ʼ20 reprezenta un mediu
prielnic pentru apariția unei mișcări naționale de extremă dreaptă cu o dominantă
antisemită7. Astfel că, una dintre însușirile predominante ale Mișcării Legionare a fost
antisemitismul.

Ca și date statistice cu care vom opera 8, avem recensământul din 1930. După religia pe
care au declarat-o, numărul etnicilor evrei din România era de 756.930. Evreii
reprezentau 30% din populația orașelor Bucovinei, 27% din populația urbană a
Basarabiei și 23,6% din populația orașelor Moldovei. Totodată 14,3% din totalul
populației urbane a României o constituiau etnicii de origine iudaică. În orașele Chișinău
și Cernăuți, de exemplu, evreii reprezentau 52,6% și respectiv 44,9% din numărul total al
locuitorilor, existând chiar și sigle în limba ebraică.

Una dintre cauzele de la care a pornit prigonirea evreilor în România a fost așa-zisa
"numerus clausus". Direcția prin care s-a infiltrat Mișcarea a fost țărănimea, în fața căreia
s-a pus accent pe ortodoxism, pe raportul inexistent între alogeni și autohtoni. Partidul
Național-Democrat înființat de Nicolae Iorga și de Alexandru C. Cuza în 1910, a
dezvoltat un curent antisemit, prin folosirea tendențioasă a termenului de "jidan".
Caracteristicile acestui partid au stat la baza înființării unei mișcări naționaliste,
nicidecum a Mișcării Legionare. În raport cu aceasta, cea ce a contribuit covârșitor la
activarea mișcării a fost revoluția rusă, pusă pe seama unui grandios complot evreiesc 9.
Abia pe 4 martie 1923, A. C. Cuza înființează LANC (Liga Apărării Național Creștine)
cu Uniunea Creștină, un program care dorea: expulzarea evreilor din țară, din armată,
oferirea căminelor doar studenților creștini, școli în care să învețe doar studenții
ortodocși, etc. Legionarismul a avut un program doctrinar care s-a conturat în timp,
definindu-se între anii 1936-1937.

Sursa antisemitismului legionar se cuibărea în izvoarele europene, de la cel austro-ungar

până la cel francez, german și rus. Stilul lor de a acționa nu era unul original, ci s-a
inspirat din complexitatea atmosferei revoluționare existente în Europa pe atunci 10.
Principala componentă a rădăcinii ideologice legionare o reprezintă anti-sionismul,
dorința exterminării plăgii societății.

Mișcarea Legionară și antisemitismul promovat de aceasta s-a cultivat pe terenul fertil al

Bucovinei, acolo unde un student la medicină pe nume Ion Banea publica un articol
intitulat „Bucovina și jidanii”, realizându-se dezideratul-cheie al naționalismului
exacerbat: înlăturarea evreilor din Bucovina11. Corneliu Zelea Codreanu, zis și Căpitanul,
întărea poziția legionarilor față de evrei: „Nu suntem împotriva minorității ungare,
germane, bulgare sau ruse. În țara noastră suntem numai împotriva evreilor”12., fapt
demonstrat prin faptul că șefii Mișcării Legionare au dat ordin ca produsele agricole să
fie achiziționate numai de la negustori creștini. Locul evreilor nu era în societatea
românească.

Tatăl lui Corneliu Z. Codreanu era un cunoscut luptător antisemit 13, iar mama sa, o
nemțoaică veritabilă14. Credința în acele teorii conspiraționiste ale presiunii iudaice
universale, a întărit poziția ideologică codrenistă. Căpitanul apărea ca și un haiduc, gata
să-și apere cu prețul propriei sale vieți, integritatea națiunii române. În aceste împrejurări
ideologice, evreul era invadatorul modern, aidoma turcilor din Evul Mediu și fanarioților
din premodernitate. Caracterul clar antisemit este ilustrat în traducerea în românește a
celebrelor „Protocoale ale Înțelepților Sionului” din inițiativa preotului ortodox Ion
Moța, care se consideră că ar fi fost un document fals, întocmit de poliția secretă rusească
Ohrana15.

Cei care au fost puși în gardă față de acțiunile evreilor, au fost țăranii. Ei erau principalii
adversari ai lor, fiindcă li se spunea că starea mizerabilă în care se află se datorează doar
intervenției sioniștilor în preluarea frâielor muncilor agricole și industriale. Țăranii se
organizau în batalioane, angrenate într-o „cruciadă creștină, anti-evreiască și
antimasonică”16. Nu numai țăranii erau chemați la arme împotriva evreilor, ci și tinerii
dezamăgiți de realitățile politice de la finalul anilor 1920. Datorită acestora, se
înregistrează în 1930, primul val de violențe antisemite comise, cu un ecou național.

În România interbelică, nucleul ideologic al Legiunii Arhanghelul Mihail era

antisemitismul. A. C. Cuza (1857-1947), profesor de economie politică, considera că:
„din cauza vieții parazitare a religiei lor și a amestecului rasial degenerat, trebuie să fie
expulzați din țară”17.

Anticomunismul lui Octavian Goga va degenera într-un antisemitism furibund, cu

accente discursive și publiciste din ce în ce mai joase. Democrația devenise un fel de lux
inutil, concretizat printr-un set de principii lipsite de conținut, modelul naționalist
autoritar fascinându-i din ce în ce mai mult. Ideea națională era principiul esențial pe care
trebuia să se bazeze totul. Evreii erau excluși, priviți ca un corp străin, percepuți drept un
factor de permanentă instabilitate, care trebuia, treptat, anihilat. Violența a însoțit aceste
manifestări, iar faptele consemnate în documente și mărturii cu adevărat viabile nu pot fi
negate decât de spiritele lipsite de o minimă onestitate intelectuală 18. Atacarea democrației
nu putea fi un fapt trecut cu vederea, întrucât Căpitanul rezona că legionarismul nu are
nici o legătură cu punerea în primejdie a acesteia. Altminteri, definiția pe care o dă
legionarul Vasile Marin democrației din România conchide tot: „Democrația din
România ar fi echivalat cu o caricatură, rodul bolnav al unor spirite fosilizate.”
Scenariul respingerii elementului străin de către legionarism, se înscria pe lista disputei
dintre tradiționalism și modernitate, dezbatere de idei amintită și de Keith Hitchins.