Lucian Blaga şi Marea Unire de la 1918

Aflat la studii în perioada 1916-1918 la Universitatea din Viena, Lucian Blaga revine în
ţară în ajunul Marii Unirii. Confruntat cu sentimentul de insecuritate din capitala imperiului, cu
dificultăţi în aprovizionarea cu alimente şi degringolada administraţiei austriece, Lucian Blaga
decide să se reîntoarcă la Sebeş-Alba. Traseul străbătut de poet cu trenul evidenţiază panorama
deficitului de autoritate al oficialităţilor imperiale: magazii devastate, vagoane distruse, pivniţe
vandalizate şi soldaţi descârcând focuri de armă pe fereastra trenului. „În vagon ne sufocam în
înghesuiala ce nu voia să cedeze. Soldaţii fixaţi locului, urinau pe ferestre, făcând glume de
domeniul balisticei. Călătoria s-a prelungit toată noaptea. Dimineaţa am sosit la Vinţul de Jos.
Trebuia să cobor. Dar cum? Era cu neputinţă să te mişti. Am spart geamul, ce se întărâtase în
încheieturile sale, izbind din răsputeri cu geamantanul, şi am ieşit pe fereastră, însoţit de
chiotele soldaţilor. Era o zi senină, moale de 1 noiembrie. O răcoare vegetală şi un aer de
ţinuturi natale mă adia în obraji”1.
Textul este important pentru că sugerează mentalitatea revoluţionară care amplifică
resentimentele faţă de autorităţile austro-ungare şi diminuează barierele între guvernanţi şi
guvernaţi. Violenţa revoluţionară urmărea, aşa cum sublinia Jean Starobinski, extinderea
normelor moderne ale dreptului asupra tuturor cetăţenilor şi egalitatea tuturor în faţa dreptului.
Manifestările anarhice reprezintă prima formă de exprimare a libertăţii şi reliefează faptul că
domnia tenebrelor a încetat. Voluptatea distructivă focalizată asupra instituţiilor şi oficialităţilor
austro-ungare trebuia să conducă în timp la principiile legitime ale existenţei sociale.
Descompunerea vechiului regim este însoţită de frenezia unei aboliri finale şi a unui elan
întemeietor2.
Ajuns la Sebeş, Lucian Blaga constată în mod surprinzător atmosfera de linişte a oraşului
şi absenţa informaţiilor despre dezmembrarea imperiului. Jandarmii maghiari asigurau ordinea
patrulând pe străzile oraşului, afişând sobrietate şi calm. iar saşii care deţineau instrumentele
puterii arborau o stare de spirit caracterizată prin frustrare şi consternare. Fratele său, Lionel,
ofiţer în armata austro-ungară, care fusese repartizat să supravegheze activitatea unei fabrici de
hârtie, se afla într-o ipostază desuetă: asigura ordinea şi securitatea unui imperiu care se
prăbuşise. În această societate, încă ancorată în tiparele austro-ungare, Lucian Blaga a colportat
zvonurile privind prăbuşirea puterii imperiale de la Viena. „Am adus la Sebeş noutăţile care să
excite atitudinea şi turbulenţa, şi am trecut altora cuvântul despre toate cele văzute şi păţite. Cu
aceasta urbea intra în respiraţia epocii”3.
Intelectualitatea Sebeşului era dominată de ideea evitării exceselor însă era de aşteptat şi
impetuozităţi locale dificil de gestionat. Jandarmii maghiari deghizaţi în preoţi români, în ţărani
cu iţari şi în ciobani cu cojoace au părăsit oraşul, iar un funcţionar de la Primărie a fost împuşcat
de necunoscuţi4. Informaţiile lui Lucian Blaga exprimă resentimentele existente în imaginarul
românilor, al ungurilor şi al saşilor datorită prejudecăţilor, clişeelor şi a experienţelor istorice
acumulate împreună. Mentalitatea celor trei etnii, marcată de spiritul medieval, de nelinişti şi
culpe seculare mărturisesc rezerve de a coopera şi comunica în noua realitate geopolitică a
prăbuşirii Imperiului Austro-Ungar. Finalul războiului, definirea identităţii românilor,
proiectarea imaginii despre sine se restructurează în acest moment istoric, marcat de ideologia

1
Lucian Blaga, Hronicul şi cântecul vârstelor, Editura Minerva, Bucureşti, 1990, p. 176.
2
Jean Starobinski, 1789 emblemele raţiunii, traducere şi prefaţă de Ion Pop, Editura Meridiane, Bucureşti, 1990, p.
42-47.
3
Lucian Blaga, op. cit, p. 177.
4
Ibidem.

1
statului naţional, posibil de realizat prin unirea tuturor teritoriilor locuite de români cu Vechiul
Regat.
Prestigiul lui Lionel Blaga la nivelul sensibilităţii românilor a determinat ca o delegaţie a
Primăriei gestionată de saşii din Sebeş, să-i propună postul de primar al oraşului. Acesta a tratat
delegaţia cu deferenţa necesară şi a răspuns că în actualul context numai poporul avea autoritatea
de a-l însărcina cu conducerea Primăriei. Acceptul său a fost condiţionat ca durată temporală
până la normalizarea situaţiei, căci nu a aspirat niciodată la demnităţi publice5.
În după amiaza zilei de 3 noiembrie 1918, populaţia românească a oraşului s-a deplasat
spre centrul Sebeşului, fiind însoţiţi de soldaţii sosiţi în dimineaţa zilei de pe front, şi de
intelectualii localnici. În piaţa centrală a oraşului s-au rostit discursuri exprimându-se ideea că
românii din Transilvania doresc unirea cu România. Autorităţile săseşti au predat cheile
simbolice ale puterii lui Lionel Blaga, act politic care a semnificat debutul unei noi epoci pentru
românii transilvăneni. S-a format un consiliu orăşenesc având în componenţa sa intelectuali şi
ţărani, şi s-au iniţiat măsuri pentru prevenirea dezordinilor ce se profilau la orizont6.
Asemenea informaţii privind evenimentele din Sebeş-Alba reliefează intervenţia maselor
în viaţa publică şi accesul acestora la mecanismul luării deciziilor în viaţa politică şi socială.
Ortega y Gasset susţine faptul că revolta maselor din perioada interbelică, anunţă declinul
democraţiei în varianta sa tradiţională, iar acestea devin personajele principale pe fundalul scenei
sociale7.
În Transilvania coexistau atât românii, cât şi maghiari, secui şi saşi care locuiau împreună
de sute de ani. Chiar dacă înfrângerea României în 1916 a spulberat speranţele românilor
transilvăneni, ideea unirii a rămas ca o opţiune politică. Doar dezintegrarea Imperiului Austro-
Ungar în urma eşecurilor militare a favorizat opţiunea istorică a românilor transilvăneni de unire
cu Vechiul Regat. Pe acest fundal, autorităţile săseşti au realizat transferul puterii către românii
transilvăneni reprezentaţi de Lionel Blaga, care şi-a asumat actul gestionării administrative cu
ajutorul unui Consiliu orăşenesc.
În perioada Primului Război Mondial rechiziţiile pentru susţinerea frontului şi
comportamentul autorităţilor locale şi centrale a amplificat falia ditre populaţia prosperă şi cea
săracă8. Intelectualii uzând de autoritatea morală în faţa comunităţii au încercat să liniştească
populaţia, să limiteze jafurile şi să-i convingă pe ţărani să renunţe la proiectatele atacuri asupra
conacelor şi a oraşelor. „O ameninţare grea se ridica îndeosebi din satele dimprejur, că vor veni
cu lovire şi năvală asupra oraşului. Fratele meu a stat la primărie toată noaptea. Câţiva soldaţi,
o seamă de băieţandri au improvizat o gardă de pază. Intelectualii cu darul cuvântului, au ieşit
la periferie, ca să înduplece la întoarcere spre satele lor pe ţăranii, care se apropiaseră cu
armele tradiţionale ale răzmeriţei, cu securi şi coase, aşteptând coborârea nopţii. Toţi aceştia s-
au înapoiat la vetre”9.
Afirmaţiile lui Lucian Blaga subliniază ideea că mentalitatea colectivă a românilor
transilvăneni a fost contaminată de faptul că problematica politică, socială şi economică poate fi
soluţionată numai prin metoda revoluţiei, deci necesitatea de a transforma radical societatea.
Dificila conjunctură de la sfârşitul anului 1918 a dezvăluit liderilor politici asumarea tentativei

5
Ibidem.
6
Ibidem, p. 178.
7
Ortega y Gasset, Revolta maselor, traducere de Coman Lupu, Editura Humanitas, Bucureşti, 1994, p. 431.
8
Valentin Vişinescu, Turdenii la Marea Unire, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2008, p. 70.
9
Lucian Blaga, op. cit, p. 179.

2
de a transforma rapid şi radical societatea prin detaşarea de Austro-Ungaria şi unirea cu Vechiul
Regat.
Reliefând sentimentul de insecuritate, Jean Delumeau consideră că frica este o
componentă majoră a existenţei umane, în ciuda eforturilor de a o depăşii. Insecuritatea este
simbolul morţii, iar securitatea este simbolul vieţii. Individul care este victima fricii riscă
descompunerea. Personalitatea se fisurează şi confortul sufletesc dispare. Cînd devine un
fenomen colectiv frica poate determina comportamente aberante, lipsite de valorizarea corectă a
realităţii10. Asemenea caracteristici, precis formulate, apar şi în informaţiile oferite de Lucian
Blaga, care sondează în resorturile profunde ale românilor transilvăneni în 1918. Textul
documentului ne plasează fără îndoială sub auspiciile comportamentului anarhic, ancestral al
mulţimii revoltate. Un fapt încărcat de profunde semnificaţii îl reprezintă similitudinea
atitudinilor şi a gesturilor mulţimii de la 1918 cu cele din secolele anterioare. În pofida
administraţiei româneşti de la Sebeş de a evita jafurile şi distrugerea bunurilor comerciale,
gospodăria unui negustor sas de la periferia oraşului, recunoscut pentru atitudinea sa odioasă din
timpul războiului a fost devastată. Aşteptându-se la aceste resentimente din partea românilor
familia cetăţeanului sas s-a refugiat la Sibiu, salvându-şi astfel viaţa. „Văzând toate acestea,
populaţia a prins patimă de jaf. Şi s-au pomenit oamenii a veni cu carele, ca la zi de iarmaroc, şi
molipsindu-se unul de la altul fără împotrivire, au încărcat tot ce era de încărcat prin pivniţe, au
pustiit cârciuma, au golit cele vreo zece încăperi de belşug ale negustorului. După ce din cele
mişcătoare nu au mai rămas nimic, s-au pomenit oamenii a scoate feresrele, uşile, sobele şi a
desprinde podelele. A fost o forfotă uriaşă, lucrare fără stavili şi muncă pustiitoare din ceasul
serii şi până în straja dimineţii la curţile negustorului. Şi cât a ţinut domnia beznei , oameni de
omenie s-au pomenit a jefui ca-ntr.un vis, pe care-n zori ţi-e ruşine să ţi-l spui. Trecuse o noapte,
noapte de coşmar a cetăţii. Dimineaţa, mi-am făcut cale de câţiva paşi prin curţile negustorului
ca să văd. Totul era gol. Şuiera vântul prin ferestre şi uşi fără rame. Am străbătut prin jalea
încăperilor. Fusese ridicată şi scândură din praguri. Doar zidul a rămas, zid şi cărămidă. Şi
într-un colţ, o grămadă de cărţi. Alt nimic. Etajerele au luat drumul tuturor şi-al nimănui, dar
neatinse şi dispreţuite, într-un unghe, cărţile.”11.
Chiar din timpuri ancestrale, menţionează Toader Nicoară, colectivităţile umane au trăit
sentimentul de insecuritate, care a deţinut un rol important în devenirea umană. Inventariind
diverse forme de manifestare a insecurităţii, istoricul clujean acordă o semnificaţie majoră
ameninţării alterităţii, celuilalt, grecul, fanariotul, turcul, ungurul, austriacul, rusul, tătarul şi
polonezul percepută ca o ameninţare majoră pentru propria sensibilitate 12 . Acestui tip de
insecuritate se inseriază şi perspectiva sentimentului fricii descris de Lucian Blaga şi resimţit
acut de oamenii care au trăit sfârşitul Primului Război Mondial şi realizarea unirii de la 1918.
Termenii uzitaţi de filozoful român ne permite să investigăm nivelul profund al imaginarului şi al
mentalităţii colective pentru a recepta mai precis universul gândurilor şi al frământărilor care
animau societatea românească în preajma actului unirii de la Alba Iulia.
Ordinea a fost restabilită în decurs de câteva zile, dar era fragilă şi dificil de gestionat.
Adiministraţia oraşului se confrunta cu diverse probleme fapt care îl uza fizic pe Lionel Blaga,
primarul oraşului Sebeş. Sub presiunea evenimentelor, Sebeşul se administrează singur, fără

10
Jean Delumeau, Frica în Occident (secolele XIV-XVIII). O cetate asediată, vol. I, Editura Meridiane, Bucureşti,
1986, p. 17-20.
11
Lucian Blaga, op. cit, p. 179-180.
12
Toader Nicoară, Sentimentul de insecuritate în societatea românească la începuturile timpurilor moderne (1600-
1830), Editura Accent şi Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2002, p. 15-21.

3
imixtiunea unei autorităţi superioare, care în acel context nici nu exista. În percepţia lui Lucian
Blaga Sebeşul a fost un municipiu cu privilegii regale, iar prin forţa împrejurărilor devenise un
stat independent, o republică anarhistă condusă de un preşedinte, fratele său Lionel Blaga.
Această situaţie incertă a reprezentat nota dominantă a administraţiei oraşului Sebeş şi s-a
încheiat aproape brusc, notează Lucian Blaga, după Adunarea Naţională de la 1 decembrie 1918
de la Alba Iulia13.
Referindu-se la anul 1918, Lucian Boia consideră că românii erau pregătiţi pentru marele
eveniment al unirii. Îi anima un sentiment naţional dezvoltat pe parcursul secolului al XIX-lea şi
a fost favorizat de prăbuşirea Imperiului Austro-Ungar şi a celui Ţarist. În concepţia sa mai puţin
a contribuit lupta naţionalităţilor la prăbuşirea imperiilor, cât căderea imperiilor la formarea sau
desăvârşirea statelor naţionale. În acest sens, românii transilvăneni până la izbucnirea Primului
Război Mondial solicitau doar drepturi egale în cadrul monarhiei habsburgice sau recunoaşterea
autonomiei Transilvaniei. „România Mare” exista desigur la nivelul imaginarului colectiv
românesc, dar materializarea sa a fost rezultatul contextului anului 1918, când românii şi
celelalte popoare desprinse din structurile imperiale şi-au realizat doleanţele naţionale de unire14.
În acest context al reprezentărilor şi al imaginarului colectiv semnificative pentru
mentalitatea românilor sunt deplasarea acestora la 1 decembrie la Alba Iulia, dar şi retragerea
fără incidente a armatei germane din Transilvania, relatate de Lucian Blaga, care alături de
fratele său, Lionel au făcut deplasarea în oraşul Marii Uniri. „Pentru marea, istorica adunare
naţională de la Alba-Iulia, unde s-a hotărât alipirea Transilvaniei la patria-mamă, n-a fost
nevoie de o deosebită pregătire a opiniei publice. Pregătirea se făcuse vreme de sute de ani. În
dimineaţa zilei de 1 Decembrie, ca la un semnal, lumea românească a purces spre Alba-Iulia
(spre Bălgrad, cum îi spuneam noi, cu vechiul nume), pe jos şi cu căruţele. Fratele meu, şi cu
mine, luarăm şi noi o trăsură. Am renunţat la călătoria cu trenul căci până la Alba-Iulia nu erau
decât 16 Km. Era o dimineaţă rece de iarnă. Respiraţia se întrupa în invizibile cristale. Pe de o
parte a şoselei se duceau spre Alba-Iulia scârţâind prin făgaşele zăpezii, căruţele româneşti,
buchete de chiote şi bucurie, alcătuind un singur şir, iar pe cealaltă parte se retrăgea în aceeaşi
direcţie, armata germană ce venea din România, tun după tun, ca nişte pumni strânşi ai tăcerii.
Soldaţii germani fumegând liniştiţi din pipe, se uitau miraţi după căruţele noastre mai grăbite.
Ei îşi luau răgaz. Nu s-a produs niciun incident”15.
Acest text este semnificativ din perspectiva modalităţii de înfăptuire a unirii Transilvaniei
cu România. Referindu-se la această chestiune, Florin Constantiniu sublinia faptul că România
Mare nu a fost determinată de o victorie militară ci de voinţa naţiunii române de a-şi constitui
statul naţional. Realităţile româneşti au fost identice cu cele din Peninsula Italică, când se discuta
strategia de unificare a statelor italiene dominantă a fost sintagma Italia fara da se ( Italia se va
face prin ea însăşi); în mod similar România s-a realizat de la sine, peste erorile şi incertitudinile
clasei politice. „O necesitate istorică - naţiunea trebuie să trăiască într-un stat naţional - s-a
dovedit mai puternică decât orice guvern sau partid, culpabil de egoisme sau incompetenţă, şi,
punând în mişcare naţiunea i-a dat acea forţă uriaşă ca peste toate adversităţile să dea viaţă
aspiraţiei sale: statul naţional”16.

13
Lucian Blaga, op.cit, p. 178.
14
Lucian Boia, În jurul marii uniri de la 1918. Naţiuni, frontiere, minorităţi, Editura Humanitas, Bucureşti, 2017, p.
9.
15
Lucian Blaga, op. cit, p. 179-180.
16
Florin Constantiniu, O istorie sinceră a poporului român, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1999, p. 281.

4
 Aşa cum ne permite să înţelegem textul distanţa dintre Sebeş şi Alba Iulia fiind de numai
16 km, Lucian Blaga şi fratele său Lionel au renunţat să parcurgă distanţa cu trenul în favoarea
unei trăsuri. Ajunşi în oraşul unirii, nu a reuşit să fie prezent în sala adunării, dar Lionel care era
delegatul locuitorilor Sebeşului a participat la lucrările Marii Adunări Naţionale din 1 Decembrie
1918. Pentru buna desfăşurare a Marii Adunări Naţionale şi pentru a evita climatul de
insecuritare generat de atacurile unor elemente maghiare, românii şi-au desemnat delegaţii care
să-i reprezinte îm oraşul simbol pentru riomânii transilvăneni. În memoria colectivă, Alba Iulia
simbolizează stăpânirea lui Mihai Viteazul asupra Transilvaniei şi a martiriului lui Horea şi
Cloşca17-
Renunţând de a pătrunde în sala adunării, Lucian Blaga este contaminat de entuziasmul
naţional, sincer, spontan şi organic al celor peste 100.000 de români prezenţi la Alba Iulia.
Caracterul excepţional al evenimentului se degajă din construcţia de tribune de unde oratorii se
adresau celor prezenţi şi de multiplicarea ecoului pentru a fi receptat de cât mai multe persoane.
Atmosfera de sărbătoare ce marchează istorica adunare, care consacra voinţa de unire a
românilor, precizează Lucian Blaga, estompa chiar şi stângăcia şi lipsa de experienţă a
oratorilor18.
Relatarea lui Blaga este un excelent argument care exprimă emoţia sinceră şi ataşamentul
filosofului la unirea Transilvaniei cu România. Aspiraţia elitei intelectuale şi politice de-a lungul
secolului XIX şi începutul secolului XX şi-a găsit împlinirea prin actul unirii de la Alba Iulia şi
astfel imaginarul naţional prefigurează, ceea ce sugestiv menţiona Simona Nicoară, proiectul
regenerării societăţii până la fascinaţia idealului 19 . Acestui demers al elitei româneşti se
integrează şi Lucian Blaga care prin gesturile şi comportamentul său public a alimentat ideologia
naţională şi a legitimat dezideratul naţional de unire într-un singur stat naţional.
Lucian Blaga întruchipează paradigma intelectualului transilvănean care nu a aderat la
loialismul dinastic20 cultivat de Curtea Vineză şi este dominat de spiritul antantofil. În ciuda
influenţei culturii germane pe filiera Şcolii primare de la Sebeş 21 , acesta nu împărtăşeşte
sentimentul datoriei datoriei faţă de împăratul Franz Joseph. Pentru a evita încorporarea în
armata imperială a urmat cursurile Institutului Teologic din Sibiu, secţia Teologie 22 , unde a
studiat doi ani la Sibiu şi un an la Oradea (1914-1917). Gândirea filosofului reliefa credinţa în
succesul militar al Antantei şi în înfăptuirea unităţii naţionale prin unirea Transilvaniei cu
România23.
În cazul lui Lucian Blaga nu a funcţionat în 1914 ideea patriotismului dinastic faţă de
Austro-Ungaria perceput ca o valoare dominantă asociată demnităţii individuale. În spiritul celor
menţionate de Simona Nicoară când patria lansează mesajul emoţional al chemării sub drapel fii
săi au datoria să o apere, chiar cu preţul vieţii24. Analizând mentalităţile colective şi imaginarul
politic al românilor transilvăneni din perspectiva loialităţii faţă de habsburgi, Liviu Maior
subliniază faptul că tinerii români încorporaţi în armata imperială ca urmare a demersurilor
preoţilor şi al oamenilor de cultură conştientizează faptul că singura modalitate de realizare a

17
Florin Constantiniu, op. cit, p. 278..
18
Lucian Blaga, op. cit, p. 180.
19
Simona Nicoară, Naţiunea modernă. Mituri, simboluri, ideologii, Editura Accent, Cluj-Napoca, 2002, p. 198.
20
Sorin Mitu, Transilvania mea. Istorii, mentalităţi, identităţi, Editura Polirom, Iaşi, 2013, p. 292-304.
21
Lucian Blaga, op. cit, p. 40.
22
Mircea Cenuşă, Lucian Blaga şi Universitatea din Cluj, Editura Şcoala Albei, Cluj-Napoca, 1995, p. 7.
23
Lucian Blaga, Fascinaţia diplomaţiei, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1995, p. 12.
24
Simona Nicoară, op. cit, p. 334-335.

5
aspiraţiilor naţionale era angajarea propriilor energii în înfăptuirea unităţii naţionale25. În situaţia
lui Lucian Blaga apartenenţa etnică românească i-a alimentat sentimentul de frondă faţă de
Austro-Ungaria şi implicarea sa în favoarea unirii Transilvaniei cu România.
În concepţia sa unirea semnifică un timp fabulos al unui nou început realizat atât prin
implicarea românilor transilvăneni dar şi prin forţa destinului. Succesiunea de evenimente
relatate de Blaga fac trimitere la sintagma conceptualizată de Claude Lévi–Strauss,
subconştientul în ipostaza de „rezervor al amintirilor şi al imaginilor adunate în cursul fiecărei
vieţi omeneşti” 26 . În fapt limbajul filosofului şi poetului transilvănean denotă entuziasmul şi
emoţia colectivă a românilor transilvăneni după secole de privaţiuni şi suferinţe la împlinirea
dezideratului naţional. „Seara în timp ce ne întorceam, cu aceeaşi trăsură în Sebeş, atât eu, cât şi
fratele meu, ne simţeam purtaţi de conştiinţa că „pusesem” temeiurile unui alt Timp, cu toate că
n-am făcut decât să „participăm”, tăcuţi şi insignifianţi la un act ce se realiza prin puterea
destinului. Faptul de la răscrucea zilei, cu tăria şi atmosfera sa, ne comunica o conştiinţă
istorică. Când am trecut prin Lancrăm, satul natal, drumul ne ducea pe lângă cimitirul, unde,
lângă biserică, Tata îşi dormea somnul sub rădăcinile plopilor. Zgomotul roţilor pătrundea
desigur până la el şi-i cutremura oasele. „Ah, dacă ar şti Tata, ce s-a întâmplat!” zic eu fratelui
meu, întorcând capul spre crucea din cimitir. Şi cât a ţinut drumul prin sat n-am mai scos un
cuvânt, nici eu, nici Lionel. O emoţie ne strânse gâtul ca o mână, care încetul cu încetul se
înmuia, după ce voise aproape să ne sufoce. În sat era întuneric şi linişte. Când dăm să ieşim din
sat, numai ce auzim dintr-o curte, neaşteptat, în noapte, un strigăt de copil: „Trăiască România
dodoloaţă!” (acest „dodoloţ” era în Lancrăm cuvântul curent pentru „rotund”)”27.
Încercând să discernem trăirile reale de cele mitologice surprindem admiraţia spontană a
tânărului Blaga faţă de cele realizate la Alba Iulia, şi în subsidiar opinia că românii vor ocupa o
poziţie favorabilă în concertul naţiunilor europene. Limbajul poetului exprimă incontestabil o
certă dovadă de simpatie faţă de noua naţiune care se constituise şi îşi argumentează convingerea
prin gestul spontan al unui copil din Sebeş care aclama România Mare. În fond suntem în faţa
unui vibrant elogiu al demersurilor românilor transilvăneni pentru realizarea unităţii naţionale pe
care Lucian Blaga a dorit să-l transmită posterităţii prin opera sa Hronicul şi cântecul vârstelor.
Aspiraţia românilor de a crea o nouă realitate politică a fost rezultatul mai multor factori.
Aşa cum sublinia Dumitru Stăniloaie, pe scena istoriei apar mai mulţi factori misterioşi, multe
forţe neprevăzute care influenţează orice proces istoric28. Înfrângerile suferite în Primul Război
Mondial de Puterile Centrale, disoluţia Imperiului Austro-Ungar şi a Imperiului Ţarist şi a
victoriei Antantei au fost factorii externi favorabili ai constituirii României Mari29.
Referindu-se la unirea Transilvaniei cu România, Sorin Alexandrescu sublinia faptul că
acesta s-a realizat fără nicio intervenţie militară, numai prin forţele interne transilvănene. Trupele
române se aflau în acel moment la 200 de km de Alba Iulia, astfel încât nu au influenţat
derularea evenimentelor 30 . În acest context extraordinara euforie ce cuprinde societatea
românească este evidentă şi la nivelul sensibilităţii lui Lucian Blaga care se manifestă prin
nerăbdarea faţă de intrarea armatei române în Transilvania. Apariţia acesteia a declanşat
entuziasmul şi bucuria populaţiei, fapt ce consemna finalul situaţiei incerte de tranziţie şi
25
Liviu Maior, Habsburgii şi românii. De la loialitatea dinastică la identitatea naţională, Editura Enciclopedică,
Bucureşti, 2006, p. 143.
26
Claude Lévi-Strauss, Antropologia structurală, Editura Politică, Bucureşti, 1978, p. 244.
27
Lucian Blaga, Hronicul şi cântecul vârstelor, Editura Minerva, Bucureşti, 1990, p. 180-181..
28
Dumitru Stăniloaie, Ortodoxie şi naţionalism, Bucureşti, 2011, p. 135.
29
Sorin Alexandrescu, Paradoxul român, Editura Univers, Bucureşti, 1998, p. 53.
30
Ibidem, p. 53-58.

6
încadrarea efectivă a Transilvaniei în frontierele României Mari. „Sosirea în ţinuturile noastre a
trupelor regulate româneşti de peste munţi, a întârziat mai mult decât puteam să bănuim în
primele zile ale revoluţiei. Urmăream în imaginaţie etapele şi număram popasurile – până la
noi. Întârzierea, inexplicabilă nerăbdării noastre, ne da senzaţia că România era la o depărtare
intolerabilă. În cele din urmă, într-o seară de decemvrie, trupele mult aşteptate şi-au făcut
intrarea în sufletul cetăţii. Entuziasmul şi bucuria populaţiei s-au manifestat într-o horă uriaşă,
ce-şi spărgea cercul, încolăcindu-se în spirală, după modelul nebuloaselor cereşti, ce încearcă o
nouă închegare şi un nou echilibru.
Scurt timp, după intrarea trupelor româneşti, moment destinat să încheie starea nesigură
de tranziţie şi să marcheze încadrarea efectivă a poporului în statul mărit al României, fratele
meu care se însărcinase doar să supravegheze cetatea în faza de incertitudine a renunţat la
Primărie, reluându-şi activitatea de liber profesionist”31..
Limbajul textului decodifică excepţionala agregare politică a lui Lucian Blaga în jurul
ideii de unire a Transilvaniei cu România. Strategia naţională la 1918 a utilizat dreptul la
autodeterminare promovat de preşedntele american Wilson pentru a înfăptui „împlinirea visului
de unire naţională”32. Entuziasmul elitei politice şi culturale a impulsionat energiile naţionale în
jurul idealului unităţii şi al suveranităţii naţionale, fapt confirmat la Adunarea Naţională de la
Alba Iulia din 1 decembrie 1918. Prioritatea absolută a acestui act istoric în existenţa naţională a
fost opţiunea promovată de Lucian Blaga încă de la izbucnirea Primului Război Mondial, care a
mizat pe înfrângerea Puterilor Centrale şi unirea Transilvaniei cu România.
Ajuns la finalul actualului studiu, considerăm că se impune formularea următoarelor
concluzii:
Pe fundalul sentimentului de insecuritate din Viena, al dificultăţilor în aprovizionarea cu
alimente şi al dezmembrării Imperiului Austro-Ungar, Lucian Blaga decide să se reîntoarcă la
Sebeş-Alba. În această societate, încă ancorată în tiparele administraţiei austro-ungare, noutăţile
privind dezagregarea imperiului se materializează prin înlocuirea administraţiei săseşti a oraşului
Sebeş cu o administraţie românească condusă temporar de Lionel Blaga, fratele său, fost ofiţer în
armata imperială.
În după amiaza zilei de 3 noiembrie 1918 populaţia românească s-a deplasat spre centrul
oraşului unde şi-a exprimat adeziunea faţă de ideea unirii Transilvaniei cu România. S-a format
un consiliu orăşenesc alcătuit din intelectuali şi ţărani care a iniţiat măsuri pentru prevenirea
eventualelor dezordini. Intelectualii cu prestigiu în faţa comunităţii au încercat să limiteze
jafurile şi să-i convingă pe ţărani să renunţe la atacul conacelor şi a oraşelor.
Lucian Blaga simbolizează paradigma intelectualului transilvănean care nu a aderat la
loialismul dinastic şi a militat pentru succesul militar al Antantei şi pentru realizarea unităţii
naţionale. În acest context Lucian Blaga şi fratele său, Lionel, primarul oraşului Sebeş se
deplasează la Alba Iulia pentru a participa la dezbaterile Marii Adunări Naţionale din 1
decembrie 1918. Nereuşind să pătrundă în sala Adunării a constatat entuziasmul naţional al celor
peste 100.000 de români şi caracterul excepţional al evenimentului pentru devenirea ulterioară a
naţiunii române.

31
Lucian Blaga, Hronicul şi cântecul vârstelor, Editura Minerva, Bucureşti, 1990, p. 181.
32
Ibidem, p. 182.