1) ACCEPȚIUNILE CONCEPTULUI DE

CONTABILITATE
Obiectul contabilităţii îl reprezintă evidenţa, calculaţia şi
controlul, în expresie valorică, a stării şi mişcării patrimoniului, cu
indicarea destinaţiei şi sursei lor de provenienţă, a mijloacelor
economice, a proceselor economice, precum şi a rezultatelor
financiare.
Ea se clasifică în:
a) contabilitatea curentǎ, care cuprinde lucrările ce se
efectuează zi de zi, pe parcursul perioadei de gestiune
b) contabilitatea periodică, care se realizează la sfârşitul
perioadelor de gestiune.

2) CONTABILITATEA CA TEHNICĂ ȘI METODĂ DE

ÎNREGISTRARE
Metoda contabilităţii se bazează pe:
a) dubla reprezentare a patrimoniului,
b) dubla înregistrare a operaţiilor economice şi financiare
c) pe calculele periodice de sinteză (balanţe de verificare,
bilanţ, cont de profit şi pierdere etc.).
Principalele sisteme adoptate în practică sunt cele în partida simplă şi în
partida dublă. Contabilitatea în partidă simplă presupune înregistrarea
unei operaţii economice într-un singur cont. Contabilitatea în partidă
dublă presupune reflectarea unei operaţii economice prin înregistrarea
în două partide, concomitent, una indicând originea şi cealaltă
destinaţia.
3) CONTABILITATEA CA DISCIPLINĂ ȘTIINȚIFICĂ
Din punct de vedere etimologic, cuvântul „contabilitate”
provine din limba latină, de la computare (a număra), adoptat în
limba română pe filiera franceză, de la verbul compter, cu acelaşi
înţeles. Contabilitatea este, practic, limbajul codificat al afacerilor,
la baza căruia stă etalonul monetar, care cuantifică orice
activitate, de aşa manieră încât ea să poată fi înregistrată şi
standardizată într-o formă concentrată.

4) CONCEPTE PRIVIND OBIECTUL CONTABILITĂȚII

În legătură cu obiectul contabilității s-au exprimat puncte de
vedere diferite:
a) CONCEPȚIA ADMINISTRATIVĂ: contabilitatea se ocupă cu
reflectarea și controlul în expresie valorică a faptelor
administrative în bederea conducerii eficiente a activitații
economice.

b) CONCEPȚIA JURIDICĂ: obiectul contabilității îl constituie

PATRIMONIUL unui subiect de drept privit prin prisma relațiilor
juridice a drepturilor și obligațiilor luate în corelație cu bunurile
materiale la care se referă.

c) CONCEPȚIA ECONOMICĂ: plasează în centrul contabilității ca

obiect de cercetare circuitul capitalului privit sub aspectul
destinației și structurii lui (capital fix și circulant) și al modului de
dobândire (autofinanțare/ Capital propriu și Capital Împrumutat)
 5) ECUAȚIILE DE BAZĂ ALE CONTABILITĂȚII

Activele(bunurile)= capital propriu+ datorii

CAPITAL PROPRIU= ACTIVE-DATORII

6) CONCEPȚII PRIVIND PATRIMONIUL

La baza construcției principiului contabilității se află conceptul de
PATRIMONIU. Și în legătură cu acest concept există mai multe
concepții:
 JURIDICĂ
 ECONOMICĂ
 ECONOMICO-JUDICIARĂ

I. CONCEPȚIA JURIDICĂ: Patrimoniul=totalitatea drepturilor și

obligațiilor cu conținut economic ale unui subiect de drept.

II. CONCEPȚIA ECONOMICĂ: Patrimoniul=totalitatea bunurilor

economice exprimate sau exprimabile în bani, precum și a
rezultatelor folosirii lor.

III. CONCEPȚIA ECONOMICO-JUDICIARĂ: Patrimoniul= un concept

prin care se desemnează structura economico-juridică de
apropiere și gestiune a valorilor materiale și bănești.
 7) DEFINIȚIA PATRIMONIULUI ȘI A
COMPONENTELOR ACESTUIA

PATRIMONIUL=FORMA DE BAZĂ ȘI CRITERIUL PRINCIPAL DE

AUTONOMIZARE ȘI IDENTIFICARE A ORICĂREI ENTITĂȚI ECONOMICE
ÎN VIRTUTEA RELAȚIILOR DE PROPRIETATE ȘI A FORMELOR DE
GESTIUNE.
Patrimoniul implică 2 componente distincte, dar interdependente:
a) Subiectul relațiilor de proprietate al drepturilor și
obligațiilor reprezentat de o persoană fizică/juridică cu
drepturi și obligații.

b) Obiectul de drepturi și obligații formate din bunuri

economice, materiale, etc.

BUNURILE MATERIALE DEȚINUTE DE PERSOANELE FIZICE/JURIDICE

ALCĂTUIESC SUBSTANȚA MATERIALĂ A PATRIMONIULUI.

8) STRUCTURA ACTIVULUI ȘI PASIVULUI

PATRIMONIAL
Cele 2 componente ale patrimoniului, respectiv bunurile economice pe
de o parte și drepturile și obligațiile pe de altă parte, se concretizează în
contabilitate prin pasiv și activ.
În cazul activului, criteriile principale după care se realizează
gruparea și clasificarea elementelor componente sunt:
  Modul în care se realizează rotația capitalului (modul în
care se consumă și se înlocuiesc componentele respective).
Potrivit acestui criteriu, bunurile economice sunt alcătuite
din două categorii de bază:
o Active fixe/imobilizante/imobilizări
o Active circulante/capital circulant/mijloace circulante

 Gradul de lichiditate. Conform acestui criteriu,

componentele sunt prezentate în ordinea crescătoare a
lichidității.
ACTIVELE FIXE/IMOBILIZĂRILE sunt alcătuite din acele bunuri /valori
economice a cărei perioadă de utilizare este mai mare de 1 an și se
folosesc în mod repetat în activitatea economică, nefiind înlocuite după
prima utilizare.
D.p.d.v aformei de prezentare, imobilizările includ următoarele
componente:
a) Active incoroporale/nemateriale/intangibile
b) Active corporabe/materiale/tangibile
c) Active financiare
ACTIVELE CIRCULANTE=acea parte a bunurilor/mijloacelor economice
care se prezintă sub formă de stocuri de materiale, disponibilități
bănești, creanțe sau alte valori.
Caracteristica lor principală: mișcarea continuă și schimbarea formei lor
prin trecerea prin diferite faze ale circuitului activității economice.
După forma lor concretă:
a) Stocuri și comenzi în curs de execuție
b) Creanțe/valori în curs de decontare
c) Investiții financiare pe termen scurt
 d) Disponibilități bănești

CEA DE A DOUA LATURĂ A PATRIMONIULUI DENUMITĂ DREPTURI ȘI

OBLIGAȚII/SURSE DE FINANȚARE/PASIVE, INFLUENȚEAZĂ MODUL DE
FINANȚARE A BUNURILOR ECONOMICE, RESPECTIV A ACTIVEOR
INTEPRINDERII.
Privite d.p.d.v al modului de finanțare, sursele sunt împărțite în 2
categorii:
a) Finanțare proprie/surse proprii/capital propriu și amortizare
b) Finanțarea străină a activului/surse atrase/datorii
ELEMENTELE COMPONENTE ALE PASIVULUI se grupează și se clasifică
la rândul lor după 2 criterii:
1. După natura relațiilor de proprietate
2. După gradul de exigibilitate(decontare a surselor de finanțare)
În raport cu cele 2 criterii, în cazul pasivului, componentele sunt dispuse
astfel:
 Capital propriu/surse proprii de finanțare a activității în care se
includ:
o Capital social/individual
o Primele de capital
o Rezerve egale, statuare și contractuale
o Subvenții de investiții

 Capital străin/surse împrumutate și atrase/datoriile și

obligațiunile
9) CELE 3 FORME ALE CONTABILITĂȚII

În general, contabilitatea este abordată sub 3 forme principale:

 CONTABILITATEA ÎNTREPRINDERII: cea mai veche formă
care d.p.d.v al obiectului și tehnicii utilizate cuprinde 2 părți:
o Contabilitate generală/financiară =>urmărește pe de
o parte evidența cheltuielilor și a veniturilor în scopul
comesurării profitului, iar pe de altă parte evidența
sistematică a activelor și obligațiilor S.C. în vederea
evoluției și compoziției capitalului acesteia.
o Contabilitate analitică/internă de gestiune =>vizează
determinarea costului de producție, al prețurilor
bunurilor și serviciilor, urmărește analiza eficienței
anumitor unități cât și furnizarea unor date necesare
pentru excluderea anumitor elemente din activul
bilanțului.

 CONTABILITATEA PUBLICĂ: desemnează activitatea de

înregistrare a acțiunilor financiare care rezultă din execuția
bugetului de venituri și cheltuieli al organismelor publice.

 CONTABILITATEA NAȚIONALĂ: cuprinde ansamblul

operațiunilor de măsurare a activităților economice ale
națiunii pe o perioadă determinată, de regulă regulă 1 an.
Rezultatul acestei activități se concretizează în determinarea
produsului național și a altor indicatori macroeconomici. Prin
urmare este o reprezentare simplificată a tuturor
operațiunilor economice realizate într-un an în cadrul
economiei naționale, precum și în relațiile acesteia cu restul
lumii. În acest cadru, contabilitatea națională grupează
 activitățile economice în mai multe sectoare instituționale
care alcătuiesc conturile naționale.
10) DEFINIREA METODEI CONTABILITĂȚII
Metoda contabilității poate fi definită ca un sistem logic de
studiere a existenței și mișcării elementelor patrimoniale, sistem
concretizat în dubla reprezentare a patrimoniului și dubla
înregistrare a operațiunilor care aduc transformări, și privit în
strânsă legătură cu procedeele și instrumentele de realizare.

11) PRINCIPIILE ȘI ESENȚA METODEI

CONTABILITĂȚII ÎN PARTIDĂ DUBLĂ
Dubla reprezentare și dubla înregistrare, care împreună alcătuiesc........
și care se completează cu alte elemente care constituie SISTEMUL
PRINCIPIILOR ȘI REGULILOR....... , sistem pe care se conturează...
Acest sistem cuprinde următoarele principii:
1. Principiul entității patrimoniale/contabile:contabilitatea
este grefată pe un patrimoniu și se organizează pe baza
patrimoniului considerat închis. Potrivit acestui principiu,
operațiunile economice care aduc modificări patrimoniuui
sunt analizate numai d.p.d.v. al unui singur titular care
răspunde de acest patrimoniu.

2. PRINCIPIUL DUBLEI REPREZENTĂRI A STĂRII

PATRIMONIULUI: Presupune utilizarea a două rânduri de
conturi pentru reflectarea celor 2 laturi ale patrimoniului.
Are o determinare reală dată de cele 2 laturi ale
patrimoniului care cuprinde:
  Activele/mijloacele economice ale întreprinderii
privite d.p.d.v. al existenței, al structurii și al destinației
lor.
 Ca surse de proveniență, ca drepturi și obligații,
respectiv ca relații economico-juridice.

3. PRINCIPIUL DUBLEI ÎNREGISTRĂRI A ACȚIUNILOR

ECONOMICE: vizează înscrierea aceleiași operațiuni
economice, respectiv financiare în două conturi distincte:
 În debitul unui cont
 În creditul contului corespondent
Conform acestui principiu se realizează egalitatea dintre mijloace și
resurse, respectiv Activ=Pasiv. De asemenea, conform acestui
principiu apare egalitatea dintre DEBIT ȘI CREDIT.

4. PRINCIPIUL ÎNREGISTRĂRII ECONOMICE ȘI SISTEMATICE:

faptele și operațiunile care influențează situația economico-
financiară se înregistrează în contabilitate numai pe baza
unui document care atestă și justifică aceste fapte.

5. PRINCIPIULÎNREGISTRĂRII SINTETICE ȘI ANALITICE:

înregistrările în contabilitate se efectuează atât cronologic, în
ordinea producerii lor, cât și sintetic, respectiv prin
sistematizarea lor pe elemente patrimoniale, procese
economice.

6. PRINCIPIUL FUNDAMENTĂRII DOCUMENTARE A

ÎNREGISTRĂRILOR: metoda contabilității impune totodată
necesitatea ca înregistrările să se facă atât analitic prin
 separarea cu elemente concrete, cât și sintetic, pentru a
surprinde trăsăturile comune ale elementelor
patrimoniale/procesele economice.

7. PRINCIPIUL AUTONOMIEI EXERCIȚIULUI ȘI AL

ÎNREGISTRĂRII COMPLETE: este determinat de exigențele
practicii financiar-contabile. Fiecare exercițiu financiar este
independent atât față de cele viitoare, evidențiind toate
cheltuielile și veniturile, dar atribuind exercițiului curent care
se încheie numai pe cele care îi sunt proprii.

12) BILANȚUL CONTABIL

BILANȚUL CONTABIL=un procedeu al metodei contabilității prin
care se prezintă simultan și sintetic patrimoniul și situația
economico-financiară a întreprinderii.
FUNCȚIILE BILANȚULUI:
A. FUNCȚIA DE REFLECTARE ȘI GENERALIZARE : Bilanțul=un
sistem de indicatori economico-financiari prin care sunt puse
în evidență informații referitoare la starea patrimoniului.

B. FUNCȚIA DE CONTROL ȘI ANALIZĂ: Se concretizează în

procesul de urmărire și interpretare a modului de realizare a
obiectivelor, precum și a modului de gestionare a fondurilor.
Se concretizează în analiza bilanțului care poate pune în
evidență date concludente cu privire la gradul de
rentabilitate, respectiv profitabilitate, cu privire la:
mijloacele economice pe componente, structura capitalului,
etc.
 C. FUNCȚIA DE DECONTARE A PATRIMONIULUI: Se realizează
la sfârșitul perioadei de gestiune, respectiv la încheierea
anului calendaristic. În acest scop, bilanțul este utilizat ca
instrument de justificare pentru recuperarea cheltuielilor din
venituri, precum și de restabilire a veniturilor, precum și
privind gospodăria patrimoniului.

Aceste funcții ale bilanțului se realizează prin existența mai multor

timpuri de bilanț:
I. D.P.D.V AL SISTEMULUI INFORMAȚIONAL ȘI AL LOCULUI
ÎNTOCMIRII:
a) BILANȚ PRIMAR ȘI ANALITIC: se întocmește la nivelul fiecărei
unități și instituții cu personalitate juridică.

b) BILANȚ SINTETIC/CENTRALIZATOR/CONSOLIDAR: se elaborează

prin centralizarea bilanțurilor primare în conturile consolidate la
nivelul grupurilor de societăți, al Ministerelor, precum și la scara
economiei naționale.

II. D.P.D.V AL MOMENTULUI ÎNTOCMIRII:

a) BILANȚ INIȚIAL/DE FONDARE/DE CONSTITUIRE: nu conține
rezultate economice

b) BILANȚ DE GESTIUNE/CURENT: este semestrial sau anual.

c) BILANȚ FINAL/DE LICHIDARE/DE FUZIUNE

 13) CRITERII DE ORDONARE A ELEMENTELOR ÎN
ACTIVUL ȘI PASIVUL BILANȚULUI
LA ACTIV: Mijloacele economice, denumite în continuare
bunuri/active sunt prezentate și ordonate pe baza a două
criterii:
a) MODUL DE PARTICIPARE LA CIRCUITUL ECONOMIC.
ROLUL ȘI DESTINAȚIA ACESTOR ELEMENTE: activele
imobilizate, respectiv fixe sunt prezentate separat de
cele necorporale, iar stocurile materiale sunt
prezentate și ele separat de mijloacele bănești.
b) LICHIDITĂȚII: elementele activului sunt prezentate în
ordinea crescătoare a lichidității, respectiv de la cele
mai puțin lichide cum sunt imobilizările corporale și
corporale, respectiv disponibilitățile bănești ale
întreprinderii.

LA PASIV: Elementele sunt grupate după mai multe criterii:

a) DUPĂ NATURA RELAȚIILOR DE PROPRIETATE CE
CARACTERIZEAZĂ MODUL DE DOBÂNDIRE.

b) DUPĂ GRADUL DE EXIGIBILITATE.

În acest cadru, capitalul propriu, fondurile proprii și de rezervă sunt
prezentate distinct de datoriile, obligațiile și împrumuturile
întreprinderii. Astfel, ordinea de pasiv este cea a exigibilității crescânde
a surselor de finanțare, ea cuprinzând la început CAPITALUL PROPRIU și
continuând cu CREDITELE BANCARE și cu alte OBLIGAȚII.
14) ECUAȚIA BILANȚIERĂ FUNDAMENTALĂ
Activ = Datorii + Capitaluri proprii
Activ = Pasiv

15) STRUCTURA BILANȚULUI CONTABIL

Bilanţul contabil poate fi structurat în trei modalităţi diferite:
1. D.P.D.V JURIDIC:
 ÎN ACTIV, drepturile de proprietate şi creanţă;
 ÎN PASIV, obligaţiile întreprinderii-datorii faţă de terţi
şi faţă de aportorii de capitaluri proprii.

2. D.P.D.V. FINANCIAR:
 ÎN ACTIV: bunurile economice ordonate după principiul
lichidităţii
 ÎN PASIV: modul de finanţare al bunurilor economice,
ordonate după principiul exigibilităţii.

3. D.P.D.V JURIDIC-FINANCIAR:
 ÎN ACTIV: mijloacele economice grupate după
destinaţiile lor, respectiv după funcţiile întreprinderii
 ÎN PASIV: sursele de finanţare, respectiv provenienţa
activelor.

16) REGIMUL JURIDIC AL BILANȚULUI ÎN ROMÂNIA

Bilanțul se întocmește anual și în situația fuziunii/încetării
activității organizației. Instituțiile publice și alte unități prevăzute
de lege întocmesc situații financiare trimestriale și anuale.
 Bilanțul contabil este însoțit de contul de profit și
pierdere/de contul de execuție. În cazul instituțiilor publice este
însoțit de o serie de anexe precum și de raportul de gestiune .
Bilanțul contabil este însoțit de contul de profit.
Bilanțurile sunt supuse verificării, operațiune care se
realizează de către auditori financiari, persoane fizice/juridice,
autorizate potrivit legii. După aprobare, bilanțul contabil se
publică în Monitorul Oficial împreună cu contul de profit și
pierdere.
Împreună cu celelalte situații financiare anuale se păstrează
timp de 50 de ani. Un exemplar din bilanțul contabil anual se
depune la Direcția Județeană a Finanțelor Publice, respectiv la
Municipiul București.

17) DEFINIȚIA ȘI CONȚINUTUL CONTULUI CONTABIL

CONTUL= un procedeu și un model de înregistrare, de
reflectare și control valoric și uneori cantitativ al existențelor și
mișcărilor unui mijloc economic, proces economic al unei surse
sau al unui rezultat economic-financiar pe o perioadă de timp
bine determinată.
CONȚINUTUL ECONOMIC POATE FI REPREZENTAT DE:
 Un anumit mijloc/bun economic:

 Un proces economic/o anumită fază a acestuia

  O sursă de proveniență a mijloacelor economice ale
întreprinderii, precum și relațiile financiare/credit
corespunzătoare

 Un rezultat final al activității economice

18) OPERAȚIUNILE CARE POT FI ÎNREGISTRATE

ÎNTR-UN CONT
Sunt de 2 feluri:
A. INTRĂRI/CREȘTERI/PLUSURI AL ELEMENTULUI REFLECTAT
PRIN CONTUL RESPECTIV
B. IEȘIRI/MICȘORĂRI A VALORII UNUI MIJLOC ECONOMIC/A
UNEI ACȚIUNI DE FINANȚARE

19) COMPONENTELE CONTULUI CONTABIL

ELEMENTELE STRUCTURII CONTULUI SUNT URMĂTOARELE:
a) DENUMIREA SAU TITLUL CONTULUI indică numele elementului
patrimonial a cărui evidenţă se ţine cu ajutorul respectivului cont.
b) DEBITUL ŞI CREDITUL, cele două părţi opuse ale contului
reflectă separarea celor două tipuri de modificări (creşteri sau
micşorări) pe care le determină operaţiile economice sau
financiare care se înregistrează cu ajutorul conturilor. Înregistrarea
unei sume în debitul contului este denumită „debitarea” lui, iar
suma înregistrată se numeşte „sumă debitoare”; în mod similar,
înregistrarea unei sume în creditul contului este denumită
„creditarea” lui, iar suma înregistrată se numeşte „sumă
creditoare”.
c) MIŞCAREA (RULAJUL) CONTULUI reprezintă totalul sumelor
care se înregistrează într-o perioadă de gestiune în debitul sau
 creditul unui cont în urma măririlor sau micşorărilor determinate
de operaţiile economice sau financiare care se produc în volumul
şi structura elementului patrimonial pentru care s-a deschis
respectivul cont. Astfel, distingem mişcare (rulaj) debitor şi
mişcare (rulaj) creditor.
d) EXPLICAŢIA OPERAŢIILOR ÎNREGISTRATE facilitează înţelegerea
sensului şi conţinutului lor. Ea poate fi descriptivă sau contabilă.
e) SOLDUL CONTULUI reprezintă existentul la un moment dat al
elementului patrimonial pentru care s-a deschis respectivul cont.
Soldul se stabileşte ca diferenţă între totalul sumelor debitoare şi
totalul sumelor creditoare, preluând semnul totalului mai mare.
20) CLASIFICAREA CONTURILOR
Principalele criterii de clasificare ale conturilor:
Ø     DUPĂ CONȚINUTUL ECONOMICO-FINANCIAR:
-    CONTURI DESCHISE PENTRU BUNURI ECONOMICE CU
VALOARE DE ACTIVE;
-         CONTURI DESCHISE PENTRU SURSE DE FINANȚARE CU
VALOARE DE DATORII SAU CAPITALURI PROPRII;
-         CONTURI DESCHISE PENTRU CHELTUIELI;
-         CONTURI DESCHISE PENTRU VENITURI,
-         CONTURI DE REZULTAT.

Ø     DUPA SOLDUL PE CARE ÎL PREZINTA LA UN MOMENT DAT :

-         CONTURI MONOFUNCTIONALE.-         CONTURI BIFUNCTION
ALE.

Ø   DUPA SFERA DE CUPRINDERE, conturile pot fi:

 CONTURI SINTETICE
 CONTURI ANALITICE
 21) SEMNIFICAȚIA DUBLEI ÎNREGISTRĂRI A
OPERAȚIUNILOR ECONOMICE FINANCIARE
Legătura reciprocă între debitul unui cont şi creditul altui cont
stabilită cu ocazia înregistrării operaţiilor economice şi financiare în
contabilitatea curentă pe baza dublei înregistrări poartă denumirea de
corespondenţa conturilor, iar conturile între care se stabileşte o astfel
de legătură se numesc conturi corespondente.

22) CORESPONDENȚA CONTURILOR ȘI CONTURILE

CORESPONDENTE

În funcţie de modificările pe care le produc operaţiile economice sau

financiare în bilanţ, corespondenţa conturilor se poate stabili:

– fie numai între conturi de activ, când modificările se produc

doar în activul bilanţului;
– fie numai între conturi de pasiv, când modificările se produc
doar în pasivul bilanţului;
– fie între conturi din ambele părţi ale bilanţului, atunci când
operaţia economică sau financiară produce modificări
concomitent şi cu aceeaşi sumă în ambele părţi ale bilanţului.
23) ANALIZA CONTABILĂ
Pentru a înregistra în mod corect operaţiile economice sau
financiare în conturi, este fundamental să se stabilească care sunt
conturile corespondente implicate şi în ce parte a conturilor (debit
sau credit) urmează să se efectueze înregistrarea, lucru judecat în
funcţie de conţinutul economic al operaţiunii. Acest proces logic
poartă numele de ANALIZĂ CONTABILĂ, adică cercetarea, pe bază de
documente, a fiecărei operaţii economice şi financiare în parte, prin
descompunerea ei în elementele componente, pentru a se putea
stabili conturile corespondente şi a părţii acestora (debit ori credit) în
care urmează să se înregistreze respectiva operaţiune.
ETAPELE ANALIZEI CONTABILE POT FI SINTETIZATE ASTFEL:
A) STABILIREA NATURII ŞI CONŢINUTULUI FIECĂREI OPERAŢII
ECONOMICE ŞI FINANCIARE ÎN PARTE;
B) DETERMINAREA TIPULUI MODIFICĂRILOR PE CARE LE
PRODUCE OPERAŢIA ECONOMICĂ ŞI FINANCIARĂ ÎN BILANŢ;
C) STABILIREA CONTURILOR CORESPONDENTE, ÎN FUNCŢIE DE
ELEMENTELE DE BILANŢ MODIFICATE;
D) APLICAREA REGULILOR DE FUNCŢIONARE A CONTURILOR.

24) FORMULA ȘI ARTICOLUL CONTABIL

Formula contabilă este modalitatea de reprezentare grafică
a fiecărei operaţii economice şi financiare în conturi
corespondente, pe baza dublei înregistrări, sub formă de egalitate
valorică.
Formula contabilă nu exprimă decât partea de logică (cea
mai importantă de altfel). Pentru a se oglindi corect şi complet
operaţia concretă, este necesară adăugarea la elementele
 formulei contabile a explicaţiei descriptive a operaţiei care se
înregistrează (prin precizarea datei şi felului, numărului şi datei
documentului justificativ). Introducem astfel noţiunea de articol
contabil.

25) CLASIFICAREA FORMULELOR CONTABILE

I. ÎN FUNCŢIE DE NUMĂRUL DE ELEMENTE PATRIMONIALE
FOLOSITE ÎN URMA OPERAŢIILOR ECONOMICO-FINANCIARE,
formula contabilă poate fi:
a) simplă, care se compune dintr-un singur cont debitor şi un
singur cont creditor.
b) compusă, care cuprinde un singur cont debitor şi mai
multe conturi creditoare sau invers.
II. ÎN FUNCŢIE DE SCOPUL PENTRU CARE SE ÎNTOCMESC ,
deosebim:
1. FORMULA CONTABILĂ CURENTĂ, care se întocmeşte în
scopul înregistrării unor operaţii economico-financiare în
conturi;
2. FORMULA CONTABILĂ DE STORNARE, care se
întocmeşte cu scopul de a corecta sau anula formulele
contabile curente întocmite eronat. La rândul său, formula
contabilă de stornare poate fi:
a) în roşu: constă în repetarea formulei contabile
înregistrate eronat, sumele scriindu-se în roşu sau în chenar, ceea
ce înseamnă că ele se scad. Apoi se întocmeşte formula contabilă
corectată.

b) în negru: se realizează prin inversarea poziţiei conturilor

din formula contabilă supusă corectării.
 26) PLANUL DE CONTURI GENERAL
În România, planul de conturi general este un tablou al
întregului sistem de conturi, în cadrul căruia fiecare cont este
delimitat printr-o denumire şi simbol cifric fiind încadrat într-o
clasă şi grupă 3 . În acest mod, se asigură un limbaj comun între
specialişti, uniformitate şi unitate de conţinut, funcţie, denumire şi
simbolizare a conturilor. Simbolizarea cifrică a conturilor sintetice
are la bază sistemul zecimal (0-9) în care:
– prima cifră reprezintă clasa;
– a doua cifră reprezintă grupa;
– a treia cifră reprezintă contul sintetic de grad I;
– a patra cifră reprezintă contul sintetic de grad II.
În planul de conturi general există 9 clase de conturi:
 Clasa 1 – Conturi de capitaluri
 Clasa 2 – Conturi de imobilizări
 Clasa 3 – Conturi de stocuri şi producţie în curs de execuţie
 Clasa 4 – Conturi de terţi
 Clasa 5 – Conturi de trezorerie
 Clasa 6 – Conturi de cheltuieli
 Clasa 7 – Conturi de venituri
 Clasa 8 – Conturi speciale
 Clasa 9 – Conturi de gestiune
 27) DEFINIREA ȘI CLASIFICAREA DOCUMENTELOR
CONTABILE
Unul dintre procedeele metodei contabilităţii este acela al
documentaţiei, care presupune ca toate operaţiunile economico-
financiare care afectează patrimoniul trebuie fundamentate şi
justificate prin acte scrise (documente justificative) înainte de
înregistrarea în conturi.
După criteriul de clasificare, documentele contabile se pot cataloga în
felul următor:
I. După modul de întocmire şi rolul lor în cadrul sistemului
informaţional-decizional pe care îl îndeplinesc în cadrul
unităţii patrimoniale, deosebim:
A. DOCUMENTE JUSTIFICATIVE care asigură datele de intrare
în sistemul informaţional contabil şi care sunt întocmite în
momentul efectuării operaţiilor economice (exemple:
ordinul de plată, chitanţa);
B. DOCUMENTE DE EVIDENŢĂ CONTABILĂ (REGISTRE DE
CONTABILITATE) care realizează înregistrarea şi stocarea
datelor în conturi;
C. DOCUMENTE DE SINTEZĂ ŞI RAPORTARE CONTABILĂ
(SITUAŢII FINANCIARE) prin care se centralizează şi
transmit informaţiile. Ele servesc la cumularea
informaţiilor cuprinse în documentele justificative, şi se
întocmesc la termene precise
II. După regimul de tipărire:
A. DOCUMENTE TIPIZATE, al căror conţinut, formă şi
format sunt standardizate. Informaţiile cuprinse în ele
sunt fixe şi variabile. De asemenea, informaţiile pot fi
 repartizate sub formă de chestionar, tabel, sau prin
grupare.
B. DOCUMENTE NETIPIZATE la care conţinutul şi forma nu
sunt prestabilite, acestea lăsându-se la latitudinea
fiecărei unităţi patrimoniale.
III. După regimul de utilizare şi păstrare:
A. DOCUMENTE CU REGIM SPECIAL pentru care există un
sistem unitar de înseriere şi numerotare, stabilit de
Ministerul Finanţelor;
B. DOCUMENTE FĂRĂ REGIM SPECIAL pentru care nu s-au
stabilit norme stricte, ci numai unele generale.
IV. DUPĂ DESTINAŢIA SAU FUNCŢIA PE CARE O ÎNDEPLINESC:
A. DOCUMENTE DE DISPOZIŢIE prin care se ordonă
efectuarea unei anumite operaţii (exemple: ordinul de
plată);
B. DOCUMENTE MIXTE (combinate) care atestă atât
dispoziţia cât şi execuţia operaţiei (exemple: cec de
numerar, foaie de vărsământ cu chitanţă);
V. DUPĂ CIRCUITUL LOR:
A. DOCUMENTE INTERNE care circulă numai în interiorul
unităţii (exemplu: fişa mijlocului fix);
B. DOCUMENTE EXTERNE care circulă şi în afara unităţii
(exemplu: avizul de însoţire a mărfii).
VI. DUPĂ CONŢINUTUL LOR:
A. DOCUMENTE PRIMARE, care înregistrează informaţiile în
momentul producerii lor (exemplu: nota de plată);
B. DOCUMENTE CENTRALIZATOARE, care cumulează
informaţiile din mai multe documente de aceeaşi natură şi
din aceeaşi perioadă (exemple: centralizatorul lunar al
bonurilor de consum).
 VII. DUPĂ NATURA ELEMENTELOR PATRIMONIALE:
A. DOCUMENTE PRIVIND MIJLOACELE FIXE;
B. DOCUMENTE PRIVIND STOCURILE;
C. DOCUMENTE PRIVIND DISPONIBILITĂŢILE BĂNEŞTI
28) IMPORTANȚA DOCUMENTELOR JUSTIFICATIVE
Neîntocmirea, întocmirea eronată şi/sau neutilizarea documentelor
justificative în conformitate cu normele metodologice se sancţionează
conform legii.
Înregistrările în contabilitate se fac cronologic prin înscrierea
documentelor în ordinea datei de intrare sau consemnare şi sistematic
în registrele de contabilitate.
Arhivarea documentelor este obligatorie, conform normelor legale în
vigoare. Acestea prevăd însă termene diferite de păstrare a
documentelor în arhivă. Astfel, registrele de contabilitate şi
documentele justificative trebuie păstrate timp de 10 ani, cu excepţia
statelor de plată a salariilor şi a situaţiilor financiare anuale care se
păstrează timp de 50 de ani.

29) CONȚINUTUL DOCUMENTELOR JUSTIFICATIVE

Legea contabilităţii stipulează faptul că orice operaţie patrimonială se
consemnează în momentul efectuării ei într-un înscris care stă la baza
înregistrărilor în contabilitate, dobândind, astfel, calitatea de document
justificativ. Documentele justificative conţin diverse elemente, care pot
fi clasificate în elemente comune şi specifice.
Elementele principale ale documentelor justificative sunt:
- denumirea documentului;
 - denumirea/numele şi prenumele şi, după caz, sediul persoanei
juridice/adresa persoanei fizice care întocmeşte documentul;
- numărul documentului şi data întocmirii acestuia;
- menţionarea părţilor care participă la efectuarea operaţiunii
economico-financiare (când este cazul);
- conţinutul operaţiunii economico-financiare şi, atunci când este
necesar, temeiul legal al efectuării acesteia;
- datele cantitative şi valorice aferente operaţiunii economico-
financiare efectuate, după caz;
- numele şi prenumele, precum şi semnăturile persoanelor care
răspund de efectuarea operaţiunii economico-financiare.

30) REGULI DE ÎNTOCMIRE ȘI UTILIZARE A

DOCUMENTELOR
O etapă premergătoare înregistrării în contabilitate este
prelucrarea documentelor justificative, care presupune sortarea
documentelor pe operaţii, cumularea mai multor documente
justificative în centralizatoare, verificarea de formă, de fond şi
aritmetică.
Urmează analiza şi contarea documentelor justificative prin
indicarea simbolurilor conturilor debitoare şi creditoare. Înregistrarea se
face fie document cu document, fie pe baza unui document
centralizator care adiţionează date în mai multe documente justificative
al căror conţinut se referă la operaţii de aceeaşi natură şi din aceeaşi
perioadă.
 31) REGISTRELE CONTABILE UTILIZATE ÎN ROMÂNIA
Documentele de evidenţă contabilă, denumite în activitatea practică
registre contabile, au caracter obligatoriu pentru toate unităţile
patrimoniale, asigurând înregistrarea cronologică şi sistematică a
operaţiilor consemnate în documentele primare.
Ele iau forme diferite: foi volante, registre, fişe, documente
informatice legate sub formă de registru, având un conţinut şi structură
adecvate scopului pentru care au fost elaborate.
În funcţie de destinaţia sau scopul pentru care se folosesc,
distingem:
 registre pentru evidenţa cronologică: asigură înregistrarea
operaţiilor economice şi financiare în ordinea datei când au
avut loc. Din această categorie fac parte Registrul-jurnal,
Registrul-jurnal de încasări şi plăţi, note contabile etc. Registrul-
jurnal este un registru obligatoriu, dar în conformitate cu
legislaţia actuală, notele de contabilitate nu mai constituie
registre obligatorii, deoarece funcţiile acestora sunt preluate de
Registrul-jurnal.
 registre pentru evidenţa sistematică: asigură gruparea şi
înregistrarea operaţiilor economico-financiare în funcţie de
natura acestora, precum şi în raport de data efectuării lor. Din
această categorie menţionăm: Registrul Cartea-Mare, Registrul-
inventar, fişa de cont pentru operaţii diverse.
 registre combinate: se utilizează atât pentru înregistrarea
cronologică, cât şi pentru cea sistematică, precum şi pentru
evidenţa analitică. În această categorie se încadrează actualele
jurnale folosite în cadrul formei de contabilitate pe jurnale.
Legea contabilităţii şi Regulamentul privind aplicarea Legii
 contabilităţii prevede ca principalele registre care se folosesc
sunt: Registrul-jurnal, Registru-inventar şi Cartea Mare.

32) REGIMUL JURIDIC AL DOCUMENTELOR

CONTABILE
Principalele reglementări se găsesc în LEGEA CONTABILITĂȚII
82/1991, modificată și republicată, precum și în ORDINUL NR. 2634,
PRIVIND DOCUMENTELE FINANCIAR-CONTABILE.
Conform acestor prevederi, documentele și registrele contabile se
utilizează în strictă concordanță cu destinația lor și se prezintă în mod
ordonat și completat, astfel încât să permită în orice moment
identificarea și controlul operațiunilor patrimoniale efectuat.
Persoanele fizice și juridice care efectuează sisteme automate de
prelucrare a datelor au obligația să asigure respectarea normelor
contabile, stocarea, păstrarea sub forma suporților tehnici și controlul
datelor înregistrate în contabilitate.
Unitățile de informatică poartă răspunderea prelucrării cu
exactitate a elementelor din documente, iar beneficiarii răspund de
exactitatea și realitatea datelor transmise spre prelucrare.

33) DELIMITĂRILE CONTABILE PRIVIND CREANȚELE

ȘI DATORIILE INSTITUȚIILOR PUBLICE
Atunci când unitatea patrimonială apare în calitate de vânzător, iau
naştere drepturi de creanţă faţă de clienţi, debitori etc., care, după
încasare se sting. Creanţele comerciale reprezintă dreptul unor
persoane (creditori) de a pretinde altor persoane (debitori), plata
bunurilor sau serviciilor cumpărate pe credit comercial.
Creanţele sunt reflectate în contabilitate din momentul creării dreptului
faţă de terţi până în momentul stingerii (încasării) lor.
DEBITORUL este persoana care a primit o valoare economică şi
urmează să dea un echivalent valoric sau o contraprestaţie. Când
unitatea patrimonială apare în calitate de cumpărător de bunuri sau
servicii necesare procesului de producţie, iau naştere datorii (obligaţii)
pe termen scurt, care urmează să fie achitate ulterior.
CREDITORUL este persoana care a avansat o valoare economică şi
urmează să primească un echivalent valoric sau o contraprestaţie. De
asemenea, întreprinderea intră în relaţii cu bugetul statului, cu alte
organisme publice, cu salariaţii, cu băncile etc., care generează drepturi
de creanţă şi obligaţii.
Creanţele şi datoriile se pot grupa astfel:
• creanţe şi datorii comerciale – apar în relaţiile cu clienţii şi
furnizorii;
• creanţe şi datorii salariale – apar în relaţiile cu salariaţii;
• creanţe şi datorii sociale – apar în relaţiile cu bugetul asigurărilor
sociale;
• creanţe şi datorii fiscale – apar în relaţiile cu bugetul statului;
• creanţe şi datorii diverse – apar în relaţiile cu diverşi debitori,
respectiv creditori.
34) CONTABILITATEA RELAȚIILOR CU FURNIZORII ȘI
CLIENȚII
1. CONTABILITATEA RELAȚIILOR CU FURNIZORII:
 sunt generate în principal de:
A. CUMPĂRĂRILE DE ACTIVE CIRCULANTE MATERIALE
B. LUCRĂRI EXECUTATE ȘI SERVICII PRESTATE
C. CUMPĂRĂRILE, PRESTĂRILE DE ACTIVE FIXE
D. AVANSURILE ACORDATE FURNIZORILOR
E. EFECTELE COMERCIALE UTILIZATE PENTRU ACHITAREA
DATORIILOR

 Se organizează cu ajutorul conturilor cuprinse în grupa

intitulată „FURNIZORI ȘI CONTURI ASIMILATE DEIN PLANUL
DE CONTURI GENERAL PENTRU INTITUȚIILE PUBLICE”.
 Are funcție contabilă de PASIV.

2. CONTABILITATEA ÎN RELAȚIILE CU CLIENȚII:

 Se includ și creanțele instituțiilor publice față de terțe persoane
fizice/juridice.
 Evidența decontărilor cu clienții pentru produsele vândute,
lucrările executate, serviciile prestate se realizează cu ajutorul
contului „ CLIENȚI”.
 Contabilitatea analitică a clienților se ține pe fiecare client,
existând 2 categorii de clienți: interni și externi, pe termeni de
încasare: < 1 an sau > 1 an.
 Are funcție contabilă de ACTIV.
 35) CONȚINUTUL OPERAȚIUNILOR DE TREZORERIE
Noțiunea de trezorerie se referă numai la ansamblul disponibilităților
bănești aflate în conturi curente și de care dispune o unitate pentru a
face față plăților scadente. Sunt utilizate conturile din clasa a 5-a a
planului general de conturi intitulat „CONTURI LA TREZORERIA
STATULUI BĂNCII COMERCIALE”.
În structura operațiunilor de trezorerie:
1. Disponibilitățile bănești aflate în conturi curente la bănci în lei
și valută
2. Cecuri și efecte comerciale depuse spre încasare/scontare la
bănci
3. Mijloace bănești contractate/garantate
4. Mijloace bănești ale bugetelor
5. Investiții financiare, așa cum sunt obligațiile emise și
răscumpărate
6. Disponibilitățile din fondurile speciale
7. Acreditivele în lei și în valută, precum și avansuri de trezorerie
8. Împrumuturi pe termen scurt

36) DOCUMENTELE DE ÎNCASĂRI ȘI PLĂȚI ÎN

NUMERAR ȘI FĂRĂ NUMERAR
În funcţie de modalitatea de decontare a obligaţiilor băneşti între
unităţile patrimoniale (cu numerar sau fără numerar) se pot
clasifica şi documentele utilizate pentru evidenţa mijloacelor
băneşti.
Pentru a încasa creanţele unităţii şi plăti datoriile scadente,
întreprinderile efectuează operaţii de încasări şi plăţi, cu ajutorul
activelor de trezorerie. Astfel, documentul folosit pentru
înregistrarea încasărilor şi plăţilor în numerar prin casieria unităţii
este REGISTRUL DE CASĂ; completarea sa se face pe baza
documentelor justificative: dispoziţie de plată-încasare către
casierie, chitanţă, monetar, bon de comandă-chitanţă, bon de
vânzare, cec de numerar, borderou de achiziţie
PLĂŢILE FĂRĂ NUMERAR folosesc instrumente şi mijloace de plată
emise pe suport de hârtie sau, mai recent, magnetic sau
electronic. Încasările şi plăţile fără numerar se înregistrează în
extrase de cont, pe baza documentelor care reflectă operaţiile
efectuate prin conturile bancare. Extrasul de cont este emis de
către bancă şi cuprinde: data emiterii, numărul documentului
justificativ, soldul precedent, încasările, plăţile, soldul final.
PRINCIPALELE INSTRUMENTE DE PLATĂ FĂRĂ NUMERAR SUNT:
1. CECUL este un instrument de plată, prin care titularul
dă o instrucţiune băncii sale de a pune la dispoziţie o
anumită sumă de bani unei alte entităţi/persoane
nominalizate sau pentru retragere de numerar de către
titular.

2. ORDINUL DE PLATĂ este o dispoziţie necondiţionată,

dată de emitentul acesteia unei bănci de a pune la
dispoziţia unui beneficiar o anumită sumă de bani.

3. CAMBIA, CUNOSCUTĂ ŞI SUB DENUMIREA DE TRATĂ

SAU POLIŢĂ, este un ordin scris şi necondiţionat dat de
o persoană (trăgător) unei alte persoane (tras) de a
plăti o sumă de bani, la vedere sau la scadenţă, unui
beneficiar.
 4. BILETUL LA ORDIN, ca variantă simplificată a cambiei,
reprezintă un înscris prin care o persoană, emitent, se
obligă să plătească unei alte persoane (beneficiar), sau
la ordinul acesteia, o sumă de bani la scadenţă

37) CLASIFICAREA CHELTUIELILOR ȘI A

VENITURILOR INSTITUȚIILOR PUBLICE
Contabilitatea cheltuielilor se ţine pe feluri de cheltuieli, după
natura lor, astfel:
a) cheltuieli de exploatare, care cuprind:
 cheltuieli cu materii prime şi materiale consumabile,
 costul de achiziţie al obiectelor de inventar consumate,
 contravaloarea energiei şi apei consumate,
 valoarea animalelor şi păsărilor,
 costul mărfii vândute şi al ambalajelor,
 cheltuieli cu lucrările şi serviciile executate de terţi,
 chirii, prime de asigurare,
 cheltuieli cu alte servicii executate de terţi,
 comisioane şi onorarii, cheltuieli de protocol,
 reclamă şi publicitate,
 transport de bunuri şi personal, deplasări, detaşări,
 cheltuieli poştale şi taxe de telecomunicaţii,
 servicii bancare,
 cheltuieli cu personalul,
 alte cheltuieli de exploatare (pierderi din creanţe,
despăgubiri, amenzi, penalităţi; donaţii; cheltuieli privind
activele cedate etc.).
b) cheltuieli financiare, care cuprind:
 pierderi din creanţe legate de participaţii,
  pierderi din investiţii financiare cedate,
 diferenţe nefavorabile de curs valutar,
 dobânzi privind exerciţiul în curs,
 sconturi acordate clienţilor şi altele.
c) cheltuieli extraordinare (calamităţi şi alte evenimente
extraordinare).
d) cheltuieli cu amortizări, provizioane şi ajustări,
e) cheltuieli cu impozitul pe profit/venit şi alte impozite.
În contabilitate, evidenţa cheltuielilor se realizează cu ajutorul
conturilor din clasa 6 „Conturi de cheltuieli”, care, prin funcţia lor
contabilă, sunt asimilate conturilor de activ.

Contabilitatea veniturilor se ţine pe feluri de venituri, după

natura lor, astfel:
1. VENITURI DIN EXPLOATARE, care cuprind:
 venituri din vânzarea produselor,
 mărfurilor,
 lucrărilor executate şi serviciilor prestate,
 venituri din variaţia stocurilor,
 venituri din producţia stocată,
 venituri din producţia de imobilizări,
 venituri din subvenţii de exploatare,
 alte venituri din exploatarea curentă (venituri din
creanţe recuperate).

2. VENITURI FINANCIARE care cuprind:

 venituri din imobilizări financiare,
 venituri din investiţii financiare cedate,
 venituri din diferenţe de curs valutar,
 venituri din dobânzi,
  venituri din sconturi obţinute şi alte venituri financiare

3. VENITURI EXTRAORDINARE, cum ar fi daunele pretinse de

deţinătorii de poliţe, în urma producerii unor calamităţi.

Veniturile obţinute generează creşterea situaţiei nete a unităţii

patrimoniale, fiind evidenţiate cu ajutorul conturilor din clasa 7 „Conturi
de venituri”.

38) COMPONENȚA SITUAȚIILOR FINANCIARE

Situațiile financiare trimestriale și anuale cuprind:

a) bilanțul;

b) contul de rezultat patrimonial;

c) situația fluxurilor de trezorerie;

d) situația modificărilor în structura activelor/capitalurilor

e) anexe la situațiile financiare, care includ: politici contabile și note

explicative;

f) contul de execuție bugetară.