Contabilitate UPDATE

Contabilitate - 17.03.
2109
Bibliografie:
1. Luminiţa Jalbă - Bazele contabilităţii - Editura Pro Universitaria - Bucureşti - 2015
2. Luminiţa Jalbă - Bazele contabilităţii (caiet de aplicaţii) - editura Pro Universitaria - Bucureşti - 2015
3. Legea contabilităţii 82/1991 republicată
EXAMEN: SAMBATA - 22.06.2019

08.00 –10.00 GR. 1 -3 AMF. B
10.00 –12.00 GR. 4 -6 AMF. B
12.00 –14.00 GR. 7 -9 AMF. B
De făcut un referat (atenţie! maxim 10 pagini)

O temă la alegere din cele de mai jos:
 Istoricul contabilităţii
 Evaluarea patrimoniului în contabilitate
 Contabilitatea stocului
 La examen: definitii, grile si de facut cateva inregistrari.

 Se puncteaza in plus prezenta la curs, proiectul si caietul de aplicatii
 De adus caiet de aplicatii completat + referat in ziua examenului

CAIETUL DE APLICATII CU PAGINILE NUMEROTATE CORECT SE POATE DESCARCA DE AICI:

https://www.erols.ro/conta/caiet_aplicatii.zip
Tematica:
1. Obiectul şi metoda contabilităţii

2. Bilanţul contabil - structuri bilanţiere de activ şi de pasiv
3. Contul de profit şi pierdere (sau contul de rezultate)
4. Contul şi dubla înregistrare
5. Reducerile comerciale şi financiare
6. Documentele contabile
7. Analiza pe clase de conturi
8. Balanţa de verificare
9. Metode de înregistrare sintetică a stocului
- Metoda inventarului permanent
- Metoda inventarului intermitent
OBIECTUL ŞI METODA CONTABILITĂŢII
Definiţiile contabilităţii:
Prima definiţie a fost date de italianul Luca Paciolo în lucrarea sa apărută în anul 1494 la Veneţia,
lucrarea sa de matematică " Summa de arithmetica, geometria, proportioni et proportionalita ". Luca
Paciolo defineşte contabilitatea astfel: "ca un ansamblu de regului şi tehnici bazate pe partidă dublă, în
scopul înregistrării averii ce aparţine unui negustor, precum şi toate afacerile acestuia în ordinea în care
au avut loc". În concepţia sa, partidă dublă se bazează pe două ecuaţii:
1. AVERE = CAPITAL
folosită pentru descrierea la un moment dat a averii sale, unde: AVERE = ce posezi (sau ce deţii sau ce ai
în proprietate) si CAPITAL = cui îi datorezi (sau de unde ai)
2. DEBIT = CREDIT
se utilizează pentru înregistrarea tranzacţiilor şi evenimentelor determinate de afacerile negustorilor,
unde: DEBIT (DEBITOR) = persoană care a primit o valoare şi urmează să dea un echivalent si CREDIT
(CREDITOR) = persoană care a dat o valoare şi urmează să primească un echivalent.
Astfel fiecare mişcare intervenită în masă averii şi implicit a capitalului, este reprezentată ca un raport
între debitor (cel care primeşte valoarea) şi creditor (cel care o avansează).
În concluzie, Luca Paciolo a definit partidă dublă prin prisma celor două ecuaţii:
 AVERE = CAPITAL => ACTIV = PASIV => Principiul dublei reprezentări

 DEBIT = CREDIT => Principiul dublei înregistrări
În anul 1941 institutul american al contabililor autorizaţi a definit contabilitatea astfel: "o artă a
înregistrării, clasificării şi rezumării într-o manieră semnificativă şi în expresie bănească a tranzacţiilor şi
a evenimentelor care au chiar şi parţial caracter financiar, precum şi interpretarea rezultatelor acestei
acţiuni."
În definirea contabilităţii mai semnificative sunt următoarele concepţii:
A) Contabilitatea este o teorie ştiinţifică
B) Contabilitatea că practica socială sau sistem informaţional şi de asistare a deciziilor firmei
C) Contabilitatea este o tehnică
A. Contabilitatea este o teorie ştiinţifică, care furnizează informaţii privind:

1. Situaţia financiară a unei firme în raport cu mediul economic şi social care i-a furnizat resursele
utilizabile şi care participă la distribuirea bogăţiei; situaţia financiară se exprimă prin intermediul
bilanţului contabil.
2. Performanţa firmei este caracterizată în principal prin profitabilitate. Profitabilitatea reprezintă
capacitatea de a obţine profitul suficiente pentru a atrage şi păstra capitalul investit în firmă; aceasta se
exprimă prin contul de profit şi pierdere.
B. Contabilitatea că practica socială şi de asistare a deciziilor: - decizii de preţ, decizii de asociere, decizii
de angajare a salariaţilor, decizii de a vinde, decizii de a produce, etc.
Informaţiile contabile sunt folosite de o gamă largă de utilizatori clasificaţi în trei categorii:
1. Cei care gestionează o firmă, adică managementul sau conducerea reprezentată de: C.A.
(consiliul de administraţie), managerii, şefii de departamente, auditorii.
2. Cei din afara firmei şi care au un interes financiar direct în firma cuprind:
 Investitorii actuali sau potenţiali
 Creditorii actuali sau potenţiali
3. Utilizatorii care au interes financiar indirect în firma sunt reprezentaţi de organele fiscale: Fisc,
Curtea de Conturi, Garda Financiară precum şi de alte grupuri (organizaţiile consumatorilor, clienţii, etc)
C. Contabilitatea este o tehnică, adică o activitate de prestare de servicii.
OBIECTUL CONTABILITĂŢII
În literatura de specialitate există două concepţii pentru fundamentarea şi definirea obiectului său de
studiu, respectiv concepţia juridică şi concepţia economică; cele două concepţii corespund celor două
sisteme contabile, cel european şi anglo-saxon.
(I) Patrimoniul reprezintă un complex de elemente care formează pe de o parte bunurile economice ale
unei firme, iar pe de altă parte drepturile şi obligaţiile cu valoare economică ale aceleiaşi firme. Ecuaţia
este de formă:
BUNURI ECONOMICE = DREPTURI + OBLIGAŢII

Bunurile economice reprezintă substanţa materială a patrimoniului. Bunurile economice reprezintă
tot ceea ce deţine firma, identificându-se cu elemente sub formă de:
 Terenuri, clădiri, construcţii
 Maşini, utilaje şi instalaţii de lucru, mijloace de transport
 Stocuri de materii prime şi materiale consumabile
 Stocuri de mărfuri
 Disponibilităţi băneşti precum şi alte elemente de avere
(II) Cea de a doua componentă a patrimoniului se referă la drepturile şi obligaţiile cu valoare

economică, care exprimă raporturile de proprietate în cazul cărora se procură şi utilizează bunurile.
Aceste raporturi de proprietate îmbracă forma de:
 Drepturi - în situaţia în care titularul de patrimoniu este proprietarul, şi deci nu trebuie
să acorde niciun echivalent valoric sau să îndeplinească o contraprestaţie.
 Datorii pentru bunurile economice furnizate de către creditori, ca terţe persoane,
pentru care titularul de patrimoniu va trebui să plătească un echivalent valoric sau să
îndeplinească o contraprestaţie. De exemplu: banca pentru creditele acordate, furnizorii
pentru bunurile sau serviciile oferite şi salariaţii pentru munca prestată.
Din punct de vedere economic ecuaţia este de forma:
UTILIZĂRI = RESURSE
Utilizările definesc întrebuinţarea resurselor sau altfel spus cum şi la ce se utilizează acestea de către
firmă. Utilizările se clasifica astfel:
1. Utilizările permanente sau stabile adică bunurile de folosinţă îndelungată.
2. Utilizările temporare sau curente adică bunurile de folosinţă curentă.
3. Utilizări-rezultat sub formă de pierderi generate de activităţile nerentabile.
Resursele reprezintă sursele de finanţare pentru bunurile economice posibil a fi utilizate într-o
împrejurare dată, sau altfel spus de unde provin bunurile economice (de la titularii de patrimoniu sau
împrumutate de la terţi)
Resursele se clasifica astfel:

 Resurse proprii asigurate de către proprietar, resurse străine sau atrase, furnizate de terţele
persoane (de exemplu furnizori, bănci şi de alte persoane)
 Resurse-rezultat, care se prezintă sub forma profitului realizat la închiderea exerciţiului contabil.
În concluzie, din punct de vedere juridic:

 Activul în sens juridic reprezintă bunuri economice ca valori pozitive ale patrimoniului
 Pasivul reprezintă drepturile şi obligaţiile ca valori negative ale patrimoniului
Din punct de vedere economic, activul reprezintă utilizările de resurse, iar pasivul reprezintă sursele lor
de finanţare.
METODA CONTABILITĂŢII
DEFINIŢIE: reprezintă un ansamblu de procedee şi principii interdependente cu ajutorul cărora

contabilitatea poate cunoaşte situaţia patrimoniului precum şi rezultatele obţinute.
Procedee folosite de metoda contabilităţii sunt structurate astfel:

A) Procedee comune tuturor ştiinţelor
B) Procedee specifice metodei contabilităţii
C) Procedee ale metodei contabilităţii utilizate şi de alte disciplinei economice
Procedee comune tuturor ştiinţelor:

A1) observaţii
A2) raţionament
A3) comparaţia
A4) clasificarea
A5) analiza
A6) sinteză
Procedee specifice metodei contabilităţii:

B1) bilanţul contabil
B2) contul
B3) balanţă de verificare (sau balanta conturilor)
Procedee ale metodei contabilităţii utilizate şi de alte disciplinei economice:

C1) evaluarea
C2) calculaţia
C3) inventarierea
C4) documentaţia
Procedee comune tuturor ştiinţelor:
A1) observaţii -> reprezintă faza iniţială a cercetării obiectului de studiu al oricărei ştiinţe. Numai
după ce au fost percepute prin procedeul observării, operaţiile economice şi financiare se exprima
valoric, se consemnează în documente şi se înregistrează în contabilitate cu ajutorul procedeelor
specifice metodei sale.
A2) raţionament -> constă în înlănţuirea de judecăţi prin care, pornind de la cunoştinţe anterioare,
se ajunge la conştiinţe noi (deductiv - de la general -> particular | inductiv - de la particular -> general)
De exemplu, pe bază de raţionament s-a ajuns la concluzia că activul este egal cu pasivul, întrucât
între bunurile economice şi sursele lor de finanţare există o egalitate perfectă, fiind vorba de acelaşi
patrimoniu privit sub dublul sau aspect.
A3) comparaţia -> se foloseşte de metoda contabilităţii prin alăturarea a doua sau mai multe
fenomene şi procese economice care se pot exprima valoric cu scopul de a stabili asemănările şi
deosebirile între ele, că pe această bază să se fixeze anumite noţiuni şi să se ajungă la anumite concluzii.
De exemplu:
 Se compară cheltuielile cu veniturile din aceiaşi perioada contabilă, în scopul determinării
rezultatului financiar
 Se compară creanţele cu datoriile pentru a evidenţia capacitatea de plată a firmei
 Se compară costurile antecalculate cu cele post calculate pentru a se determina diferenţele de
preţ la produsele finite
A4) clasificarea -> este o operaţie logică prin care obiectele şi fenomenele sunt grupate în clase,
grupe şi subgrupe în funcţie de asemănările şi deosebirile dintre elementele clasificate. Metoda
contabilităţii aplică pe un câmp larg procedeul clasificării, realizând grupări ce vizează în principal:
elementele patrimoniale de activ şi cele de pasiv, conturile, cheltuielile şi veniturile.
A5) analiza -> este un procedeu general de cercetare a realităţii bazat pe descompunerea unui
întreg în elementele lui componente şi pe studierea distinctă a fiecăruia dintre acestea. De exemplu:
 Analiza contabilă - este folosită pentru înregistrarea corectă a operaţiilor economice şi financiare
 Analiza bilanţului pentru stabilirea situaţiei economico-financiară a firmei, a cauzelor care au
determinat-o şi a deciziilor de urmează a se adopta
 Analiza contului de rezultate pentru cunoaşterea cheltuielilor şi veniturilor firmei
A6) sinteza -> este opusă analizei, dar strâns legată de aceasta, constând în reunirea într-un tot
unitar a elementelor obţinute pe baza analizei şi în stabilirea legăturilor existente între aceste elemente.
În contabilitate se întocmesc periodic lucrări contabile de sinteză cum sunt, de exemplu, balantele de
verificare şi situaţiile financiare anuale în cadrul cărora informaţiile contabile sunt centralizate în scopul
stabilirii anumitor legături între acestea, necesare fundamentării deciziilor.
Procedee specifice metodei contabilităţii:
B1) bilanţul contabil -> reprezintă un procedeu al metodei contabilităţii prin care se reda la un
moment dat patrimoniul respectiv, bunurile economice şi provenienţa acestora.
Observaţie: deoarece bilanţul nu poate evidenţia mişcările valorilor economice (+, -) rezultate
în urma operaţiilor economico-financiară, contabilitatea foloseşte un alt procedeu şi anume
contul.
B2) contul -> reprezintă un procedeu de înregistrare, calcul şi control al existenţei şi mişcării fiecărui
element patrimonial în parte.
Totalitatea conturilor folosite în contabilitate formează sistemul contului.
Observaţie: legătura dintre bilanţ şi cont se realizează prin intermediul balanţei de verificare,
prin care se centralizează toate activităţile desfăşurate şi analizate distinct prin sistemul de
cont.
B3) balanţă de verificare -> asigura respectarea în contabilitate a dublei înregistrări (D = C debit =
credit), verificându-se exactitatea înregistrărilor efectuate în cont.
Observaţie: Datele balanţei de verificare stau la baza întocmirii bilanţului.
Procedee ale metodei contabilităţii utilizate şi de alte disciplinei economice:
C1) evaluarea -> constă în exprimarea bănească a elementelor patrimoniale, respectiv active,
datorii, capitaluri proprii, cheltuieli şi venituri, precum şi a operaţiilor economico-financiară care produc
modificări în masă patrimoniului.
C2) calculaţia -> este procedeul care asigură formalizarea matematică a unor prelucrări privind
operaţiile economico-financiară efectuate, calcularea costurilor precum şi stabilirea rezultatului.
C3) inventarierea -> este procedeul prin care se determina situaţia reală a patrimoniului, respectiv
concordanţă dintre datele înregistrate în conturi şi situaţia reală determinată la faţa locului prin
numărare, cântărire, măsurare.
C4) documentaţia -> constă în faptul că orice operaţie economică şi financiară referitoare la
existenţa şi mişcarea elementelor patrimoniale trebuie să fie consemnate într-un document care să
ateste înfăptuirea ei. În contabilitate nu se pot înregistra decât acele operaţiuni care au fost reflectate în
document.
Principiile normative ale metodei contabilităţii
Definiţie: Principiile contabile denumite şi reguli sau convenţii contabile reprezintă enunţul de esenţă
conceptuală, care se delimitează ca un sistem de referinţă pentru producţia de informaţii contabile
privind situaţia financiară şi rezultatul ei.
Principiile contabile se clasifica astfel:

A. Principiile înregistrării şi tinerii contabilităţii
B. Principiile partidei duble
C. Principiile de observare
D. Principiile responsabilităţii
E. Principiile evaluării
Principiile înregistrării şi ţinerii contabilităţii sunt:

A1. Înregistrarea completă şi continuă
A2. Uniformitatea înregistrărilor contabile (registrele contabile)
A3. Fundamentarea documentară a înregistrărilor contabile (document justificativ)
A4. Ţinerea contabilităţii
Principiile partidei duble cuprind:

B1. Principiul dublei reprezentări şi dublei înregistrări
B2. Calculul dublu al rezultatului contabil. Rezultatul se calculează astfel:
1. Pe baza proprietăţii deţinute de firmă. Ecuaţia este:
ACTIV NET = ACTIVE – DATORII

2. Pe baza activităţii desfăşurate având în vedere cheltuielile şi veniturile. Ecuaţia este:
REZULTAT = VENITURI - CHELTUIELI

B3. Principiul înregistrării cronologice (Registrul Jurnal) şi principiul înregistrării sistematice
(Registrul CARTEA MARE).
B4. Principiul înregistrării analitice şi sintetice
Principiile de observare: definesc câmpul şi perioada de observare a evaluării şi înregistrării

contabile. Ele cuprind:
C1. Principiul entităţii contabile
C2. Principiul continuităţii activităţii
C3. Principiul independenţei exerciţiului (sau specializării exerciţiului)
Principiile responsabilităţii cuprind:

D1. Principiul permanentei metodelor
D2. Principiul intangibilităţii bilanţului de deschidere
D3. Principiul pragului de semnificaţie
D4. Principiul necompensarii (sau non-compensarii)
D5. Principiul prevalentei economicului asupra juridicului
D6. Principiul evaluării separate a elementelor de active şi de datorii
Principiile evaluării cuprind:

E1. Principiul cuantificării monetare
E2. Principiul costului istoric (sau de origine)
E3. Principiul prudenţei
În România principiile contabile general acceptate sunt:
1. Principiul prudenţei - este generator de provizioane (bani albi pentru zile negre)
2. Principiul permanentei metodelor
3. Principiul necompensarii
4. Principiul continuităţii activităţii
5. Principiul intangibilităţii bilanţului de deschidere
6. Principiul independenţei exerciţiului
7. Principiul prevalentei economicului asupra juridicului
8. Principiul evaluării separate a elementelor de active şi de datorii
9. Principiul pragului de semnificaţie
10. Principiul costului istoric (sau costului de origine) care poate să fie:
 Cost de achiziţie pentru bunurile cumpărate cu titlu oneros
 Cost de producţie pentru bunurile obţinute din producţia proprie
 Valoare actuală pentru bunurile obţinute cu titlu gratuit - această valoare se stabileşte în
funcţie de importanta bunului pentru firmă şi starea şi amplasarea acestuia.
Bilanţul contabil
Definirea, conţinutul şi structura bilanţului
Bilanţul contabil reflectă situaţia financiară a firmei la un moment dat (de exemplu la sfârşitul
exerciţiului financiar). Exerciţiul financiar începe la 1 ianuarie şi se încheie la 31 decembrie, cu excepţia
primului an de activitate, când acesta începe la data înfiinţării firmei.
Observaţie: Reglementările contabile din românia definesc bilanţul astfel: documentul

contabil de sinteză prin care se prezintă elementele de activ şi cele de pasiv ale firmei, precum
şi celelalte situaţii anuale prevăzute de cadrul legislativ. Bunurile economice constituie activul,
iar sursa lor de finanţare constituie pasivul bilanţului.
În contabilitatea modernă bilanţul este definit şi analizat folosindu-se ecuaţia:
ACTIVE = CAPITALUL PROPRIU + DATORII

Pentru a reda bilanţul contabil se utilizează două scheme:
A) schema cont (tablou bilateral) în care activele sunt grupate în ordinea inversă a lichidităţii lor,
adică de la bunurile de folosinţă îndelungată la disponibilităţile băneşti care îmbracă deja formă de
bani, iar pasivele sunt grupate în ordinea inversă a exigibilităţii lor, adică de la capitalurile care
devin exigibile la desfiinţarea societăţii până la datoriile curente.
Bilanţ contabil:
ACTIV SUME PASIV SUME

I. Active imobilizate I. Capitalurile proprii
II. Active circulante II. Provizioane pentru riscuri si cheltuieli
III. Active de regularizare si asimilate III. Datorii
IV. Pasive de regularizare si asimilate
TOTAL ACTIV TOTAL PASIV
B) schema lista (sau diferenţă). Ecuaţia ei este:
ACTIV NET = ACTIVE - DATORII
I. Structuri bilanţiere de activ

Conţinutul activului este stabilit pe baza a două criterii: destinaţia şi lichiditatea bunurilor
economice.
Activul bilanţier cuprinde:
A. Imobilizările
B. Activele circulante
C. Activele de regularizare şi asimilate
1. Activele imobilizate sau fixe (sau imobilizări) cuprind activele generatoare de beneficii
economice viitoare şi deţinute pe o perioadă mai mare de un an. Activele mobilizate se clasifica
astfel:
- Imobilizări necorporale
- Imobilizări corporale
- Imobilizări financiare
A) Imobilizările necorporale cuprind acele valori economice denumite şi active intangibile sau
nemateriale, pentru că ele nu îmbracă forma materială. În structura lor sunt incluse:
1. Cheltuielile de constituire - CT 201 (CT = cont)
2. Cheltuielile de dezvoltare - CT 203
3. Concesiuni, brevete, licenţe, mărcile comerciale, drepturile şi activele similare - CT 205
4. Contul comercial - CT 207
5. Alte imobilizări necorporale - CT 208
A1) Cheltuielile de constituire cuprind următoarele cheltuieli: taxele precum şi alte cheltuieli de
înscriere şi înmatriculare a firmei
A2) Cheltuielile de dezvoltare cuprind cheltuielile legate de efectuarea unor lucrări sau obiective de
cercetare, menite să contribuie la crearea de noi produse şi tehnologii, utile şi eficiente în raport cu
activitatea viitoare a firmei
A3) Concesiuni, brevete, licenţe, mărcile comerciale, drepturile şi activele similare cuprind toate
cheltuielile efectuate pentru achiziţionarea acestora, inclusiv de "know-how", precum şi a altor drepturi
similare de proprietate industrială şi intelectuală.
A4) Contul comercial reprezintă acele cheltuieli care sunt efectuate de o firmă pentru dezvoltarea şi
menţinerea activităţii sale, cum ar fi: clientela, vadul comercial, mărcile de fabrică folosite, etc
Observaţii: contul comercial este recunoscut că activ necorporal atunci când rezultă din
achiziţia unei alte entităţi al cărui cost de achiziţie este superior valorii de piaţă a activelor
nete dobândite.
A5) Alte imobilizări necorporale cuprind programele informatice create de firma sau achiziţionate de la
terţi în scopul utilizării lor pentru nevoile firmei.
Imobilizările corporale denumite şi active tangibile reprezintă bunuri cu conţinut material (corporal). În
structura lor se includ:
- Terenuri şi amenajări de terenuri (CT 211)
- Construcţii (CT 212)
- Instalaţii tehnice şi mijloace de transport (CT 213)
- Mobilier, aparatura birotică (calculatoare, imprimante), echipamente de protecţie a valorilor umane
şi materiale şi alte active corporale (CT 214)
- Investiţii imobiliare (CT 215)
- Imobilizări corporale în curs de aprovizionare (CT 223)
- Imobilizări corporale în curs de execuţie (CT 231)
Contabilitate - 24.03.2019
Activul bilanţier (continuare lecţia precedentă)

Observaţii: Pentru că un bun economic să fie considerat mijloc fix trebuie să îndeplinească cumulativ
două condiţii
 să aibă o valoare mai mare decât limita stabilită de lege (2500 lei)
 să aibă o durată normală de utilizare mai mare de un an
1.3 Imobilizările financiare - reprezintă valorile financiare investite de firma în capitalul unei alte entităţi
economice, sub formă de titluri de valoare (acţiuni, obligaţiuni) şi creanţe financiare, în scopul obţinerii
de venituri financiare sub forma dividendelor sau dobânzilor. În structura lor sunt cuprinse:
1. Acţiunile deţinute la entităţile afiliate
2. Interesele de participare
3. Creanţele imobilizate
1) Acţiunile deţinute la entităţile afiliate - reprezintă drepturile sub formă de acţiuni sau alte titluri
deţinute în capitalul unei firme în scopul obţinerii de avantaje economice prin veniturile financiare
încasate, dar şi prin controlul şi influenţa semnificativă exercitate asupra societăţii respective.
2) Interesele de participare nu presupun intervenţia în gestiunea altei societăţi comerciale, la care sunt
deţinute titlurile de valoare.
3) Creanţele imobilizate se referă la:

- Sumele datorate de filiale, adică împrumuturile acordate entităţilor de la care s-au achiziţionat
titlurile
- Dobânzile aferente creanţelor imobilizate
- Precum şi alte creanţe imobilizate
II. Activele circulante
Denumite şi active curente, cuprind toate activele de exploatare şi cele de trezorerie, a căror durata de
lichiditate este de până la un an.
Activele circulante se împart în:
A. stocuri şi producţie în curs de execuţie
B. creanţe
C. titlurile de plasamente
D. disponibilităţile băneşti
A1. Stocurile şi producţia în curs de execuţie se clasifica astfel:

 materii prime
 materiale consumabile (materiale auxiliare, combustibili, piese de schimb, materiale
pentru ambalat)
 obiecte de inventar
 produse finite
 animale
 stocuri aflate în depozit la terţi, mărfuri, ambalaje, etc
B. Creanţele - numite şi valori în curs de decontare reprezintă valorile avansate temporar de către firmă
terţilor (persoane fizice sau persoane juridice) pentru care urmează să se primească un echivalent, o
sumă de bani sau un serviciu. În structura creanţelor se include:
 B1. Creanţele comerciale
 B2. Creanţele salariale, fiscale şi sociale
 B3. Creanţe asupra proprietarilor
 B4. Debitorii diverşi
B1.1 Creanţele comerciale - cuprind clienţii incerţi, clienţi-facturi de întocmit, furnizori-debitori,

efecte comerciale de primit de la clienţi
Definiţie: efectele comerciale de primit de la clienţi reprezintă titluri negociabile sub formă de
cambie, bilet la ordin care atestă existenţa unei creanţe în cadrul relaţiilor comerciale, care va
fi încasata de obicei până la 90 de zile
 creanţe salariale
 creanţe fiscale
 creanţe sociale
B2..2 Creanţele salariale = sumele primite de la angajaţi

Creanţele fiscale = sume primite de la bugetul statului
Creanţele sociale = creanţele cu bugetul asigurărilor sociale de stat
B3..3 Creanţele asupra proprietarului (asociaţi sau acţionari) se referă la subscrierile de capital
social efectuate şi nedepuse
B4.4. Debitorii diverşi provin din:

 pagube materiale
 despăgubiri şi penalităţi de la terţi precum şi din vânzarea activelor imobilizate
C. Titlurile de plasament - reprezintă valorile financiare investite de firma în vederea obţinerii unui
câştig. În această categorie se includ:
- Acţiunile proprii emise şi răscumpărate
- Acţiunile cumpărate pentru a fi vândute în vederea obţinerii unui câştig
- Obligaţiunile emise de către firmă şi care sunt răscumpărate la scadenţă în vederea anularii lor
- Obligaţiuni emise de către alte firme care sunt cumpărate pentru a fi vândute în vederea obţinerii
unui câştig. Acest câştig se determina că diferenţa dintre preţul de vânzare şi preţul de cumpărare
aferent acestor titluri de valori
D Disponibilităţile băneşti - sunt reprezentate de valorile care îmbracă forma de bani astfel:
 conturile la bănci în lei şi în valută
 casieria firmei în lei şi în valută
 alte valori: tichete de masă, tichete de vacanţă, bilete de tratament şi odihnă, timbre fiscale şi
poştale, tichete şi bilete de călătorie, etc
 acreditivele – reprezintă sumele rezervate în vederea achitării unor obligaţii faţă de anumiţi
furnizori de bunuri şi servicii
 dobânzile de încasat
 avansuri de trezorerie – reprezintă virate de la bănci sau puse la dispoziţia terţilor în vederea
efectuării unor plăţi în numele firmei
 valorile de încasat - reprezintă cecurile de încasat şi efectele de încasat
III. Activele de regularizare şi asimilate lor

Cuprind: cheltuielile în avans - reprezintă valorile contabile din cursul exerciţiului financiar curent, dar
care se referă la servicii care vor fi primite în cursul exerciţiului financiar următor, când vor fi
recunoscute drept cheltuieli ale perioadei. Exemplu: chirii, abonamente, dobânzi, prime de asigurare
achitate anticipat.
Pasivul bilanţier
Elementele de pasiv reflectă modul de acoperire şi finanţare pentru activul bilanţier.

Pasivele se grupează astfel:
A. Capitalul propriu
B. Provizioane pentru riscuri şi cheltuieli
C. Datorii
D. Pasive de regularizare şi asimilate
Capitalurile proprii - reprezintă sursele de finanţare stabile de care dispune o firmă. Capitalurile proprii
cuprind:
 capital social
 primele legate de capital
 rezerve din reevaluare
 rezervele
 rezultatul reportat al exerciţiului financiar precedent (‘+’ profit, ‘-‘ pierdere)
 rezultatul exerciţiului curent (‘+’ profit, ‘-‘ pierdere)
Capitalul social se constituie la înfiinţarea firmei prin aportul asociaţilor sau acţionarilor şi este împărţit
în acţiuni sau părţi sociale.
CAPITAL SOCIAL = NUMĂR DE ACŢIUNI SAU PĂRŢI SOCIALE * VALOAREA NOMINALĂ A UNEI ACŢIUNI
Observaţii: valoarea iniţială a unei acţiuni poartă numele de valoare nominală.
Capitalul social se diferenţiază în: capital subscris nevărsat şi capital subscris vărsat.
Capitalul subscris nevărsat reprezintă capitalul pe care proprietarii s-au angajat să-l aducă în firmă.
Capitalul subscris vărsat reprezintă partea din capitalul subscris care a fost adusă efectiv în firmă.
Observaţii: capitalul social se constituie la înfiinţarea firmei, se modifică pe parcursul
desfăşurării activităţii prin majorări sau micşorări de capital şi se lichidează odată cu
desfiinţarea firmei.
Primele legate de capital - reprezintă surse generate prin noi emisiuni de acţiuni, fuziune sau aport în
natură. Primele de capital se clasifica astfel:
 prime de emisiune
 prime de fuziune
 prime de aport
 prime de conversie a obligaţiunilor în acţiuni
Observaţii: primele de emisiuni şi cele de aport în natură se calculează că diferenţa dintre

preţul de emisiune pentru noile acţiuni şi valoarea lor nominală
Rezervele din reevaluare - reprezintă fluxurile de valoare rezultate din reevaluarea activelor imobilizate
şi se obţin că diferenţa între valoarea rezultată în urma acestei operaţiuni şi valoarea înregistrată în
contabilitate a lor.
Rezervele - reprezintă sursele constituite anual din profitul firmei. Ele se mai pot constitui şi din alte
surse, cum ar fi: primele de capital precum şi rezervele din reevaluare.
Rezervele se grupează astfel: rezerve legale, rezerve statutare şi alte rezerve.
Rezerve legale - se constituie anual în procent de cel puţin 5% din profitul brut până vor ajunge la 20%
din capitalul social. Ele se constituie din profitul brut, fiind destinate protejării capitalului.
Rezervele statutare - se constituie anual din profitul net, conform prevederilor din statutul firmei.
Alte rezerve - sunt facultative şi se constituie tot din profitul net.
Rezultatul reportat - poate fi pozitiv în cazul profitului nerepartizat sau negativ, adică pierderile din anii
precedenţi neacoperite încă.
Rezultatul exerciţiului curent - poate fi favorabil, caz în care reprezintă un profit, sau nefavorabil caz în
care reprezintă o pierdere.
B Provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli - reprezintă datoriile probabile ale firmei constituite de regulă
la sfârşitul anului. Ele sunt impuse de necesitatea aplicării principiului prudenţei şi reprezintă prelevări
din rezultat pe seama cheltuielilor constituite la sfârşitul anului, pentru acele elemente a căror plata este
incertă. De exemplu:
 provizioanele pentru litigii
 provizioane pentru garanţii
 provizioane pentru garanţii acordate clienţilor
 alte provizioane pentru riscuri şi cheltuieli
C. Datoriile - reprezintă surse de finanţare externe puse la dispoziţia firmei, fie de bănci, fie de furnizori,
fie de terţi şi pentru care firma trebuie să acorde o prestaţie sau un echivalent valoric.
Datoriile se grupează astfel:

- Datorii financiare
- Datorii comerciale
- Datorii fiscale, salariale şi sociale, datorii faţă de proprietari şi creditorii diverşi
Datoriile financiare sunt reprezentate de creditele bancare şi de împrumuturile din emisiunea de

obligaţiuni.
Definiţie: împrumuturile acestea sunt divizate în părţi egale numite obligaţiuni rambursabile la termen
sau eşalonat şi purtătoare de dobânzi.
Creditele bancare sunt generatoare de dobânzi şi sunt garantate cu activele firmei.
Datoriile comerciale reprezintă datoriile firmei create în cadrul relaţiilor de decontare cu furnizorii
pentru achiziţionarea de bunuri şi executarea de lucrări. Ele cuprind:
- Furnizori
- Furnizori de imobilizări
- Efecte de plătit
- Efecte de plătit pentru imobilizări
- Clienţi-creditori
Datoriile fiscale, salariale şi sociale cuprind:

1. Datoriile salariale = datorii faţă de angajaţi
2. Datoriile fiscale = datoriile firmei faţă de buget. De exemplu: impozitul pe profit, impozitul pe salariu,
TVA de plată precum şi alte impozite şi taxe
3. Datoriile firmei faţă de proprietari - reprezintă datoriile firmei faţă de ei pentru capitalul de rambursat
şi dividendele de plată
Creditorii diverşi - cuprind toate datoriile care prin natura lor nu se includ în categoriile prezentate
anterior. De exemplu:
- Datorii privind achiziţiile de titluri de plasament
- Sume încasate şi necuvenite
D. Pasivele de regularizare şi asimilate cuprind:

1. Subvenţiile pentru investiţii
2. Veniturile înregistrate în avans
Subvenţiile pentru investiţii reprezintă sursele de finanţare alocate de la bugetul de stat, de care
beneficiază o firmă, destinate achiziţionării sau producerii de echipamente sau alte bunuri.
Veniturile înregistrate în avans cuprind toate veniturile provenite din încasarea anticipată a unor lucrări
şi servicii. De exemplu: chirii, abonamente, prime de asigurare, dobânzi încasate anticipat.
Aplicaţii:
1. O societate comercială prezintă la sfârşitul anului următoarele elemente patrimoniale:

- Capital social, cont curent, terenuri, clădiri, materii prime, rezerve şi datorii fiscale.
Se cere să se ordoneze în bilanţul contabil aceste elemente de activ şi de pasiv, adică activul se
structurează în ordinea inversă a lichidităţii elementelor, iar pasivul în ordinea inversă a exigibilităţii lor.
ACTIV PASIV
Terenuri Capital social
Clădiri Rezerve
Materii prime Datorii fiscale
Cont curent
2. O societate comercială prezintă următoarele elemente patrimoniale:

- Capital social, cont curent, mărfuri, mijloace de transport, stocuri în curs de execuţie şi reclama
luminoasă.
Se cere să se stabilească clasa din care face parte fiecare element din planul general de conturi.
Capitalul social - Clasa 1 - "Capital"

Cont curent - Clasa 5 - "Trezorerie"
Mărfuri - Clasa 3 - "Stocuri şi producţie în curs de execuţie"
Mijloace de transport - Clasa 2 - "Imobilizări"
Stocuri în curs de execuţie - Clasa 3 - "Stocuri şi producţie în curs de execuţie"
Reclama luminoasă - (dacă are o valoare mai mare 2500 lei şi stă în firma mai mult de un an, se
încadrează la Clasa 2, dacă nu, se încadrează la Clasa 3)
Contul de rezultate sau contul de profit şi pierdere
Contul de profit şi pierdere măsoară rezultatele firmei prin intermediul cheltuielilor şi veniturilor.
Ecuaţia este:
REZULTAT = VENITURI - CHELTUIELI

Cheltuielile sunt elemente patrimoniale de activ, iar veniturile sunt elemente patrimoniale de pasiv. Atât
cheltuielile cât şi veniturile pot fi grupate în funcţie de diverse criterii, şi anume:
Cel al naturii şi destinaţiei lor.
În raport de natura lor ele se grupează astfel:
1. Cheltuieli şi venituri din exploatare
2. Cheltuieli şi venituri financiare
3. Cheltuieli şi venituri extraordinare
1.1 Cheltuielile şi veniturile din exploatare cuprind:

- Cheltuieli cu materie prime şi materiale consumabile
- Cheltuieli cu mărfurile
- Cheltuieli cu amortizările
- Cheltuieli cu personalul, asigurările şi protecţia socială
- Cheltuieli cu lucrările şi serviciile primite de la terţi
- Cheltuieli cu impozitele şi taxele precum şi alte cheltuieli
Venituri din exploatare cuprind:

- Veniturile din vânzarea de bunuri şi prestarea de servicii
- Veniturile din producţia de imobilizări
- Veniturile din producţia obţinută precum şi alte venituri
2.1 Cheltuielile şi veniturile financiare
Cheltuielile şi veniturile financiare provin din diferenţe favorabile sau nefavorabile de curs valutar,
cheltuieli şi venituri din dobânzi, cheltuieli şi venituri din reducerile financiare (SCONT), cheltuieli şi
venituri legate de participaţie.
3.1. Cheltuielile şi veniturile extraordinare se referă la evenimente extraordinare, cum ar fi:

- Calamităţi
- Minusuri sau plusuri din gestiune
- Amenzi şi penalităţi plătite sau încasate
- Cheltuieli şi venituri din vânzarea imobilizărilor.
Observaţii: în raport de provenienţa lor, veniturile se grupează în:

- Venituri din vânzări
- Alte venituri din exploatare
- Venituri financiare
- Venituri extraordinare
Cheltuielile se clasifica în funcţie de producţie, desfacere şi administraţie, astfel:

- Cheltuieli de producţie
- Cheltuieli generale de administraţie
- Cheltuieli de desfacere
Pentru a reda acest cont se utilizează două scheme:

A. schema sub formă de tabel bilateral
B. Schema lista sau diferenţe
Aplicaţii:
Aplicaţie 01:
O societate comercială prezintă următoarea situaţie e cheltuielilor şi veniturilor:

I. Cheltuieli de exploatare = 310.000 lei
Din care
Materiale consumate = 250.000 lei
Materii prime consumate = 20.000 lei
Obiecte de inventar = 6.000 lei
Salarii datorate personalului = 30.000 lei
Cheltuieli cu serviciile prestate de terţi firmei = 4.000 lei
II. Cheltuielile financiare = 15.000 lei

Din care
Dobânzi plătite băncii pentru credite = 10.000 lei
Diferenţe nefavorabile de curs valutar = 5.000 lei
III. Cheltuieli extraordinare = 10.000 lei

Din care
Amendă platita de firma = 3.000 lei
Donaţie acordată unei fundaţii = 7.000 lei
IV. Veniturile din activitatea de exploatare = 700.000 lei

Din care
Venituri din vânzarea produselor finite = 525.000 lei
Venituri din lucrări executate = 175.000 lei
V. venituri financiare
Din care:
Dividende încasate = 95.000 lei
Dobânzi încasate de la banca = 5.000 lei
VI. Veniturile extraordinare: = 8.000

Penalităţi încasate de la clienţi = 8.000
VII. Impozitul pe profit = 40.000
Să se calculeze profitul rămas la dispoziţia firmei.
I. Total cheltuieli din exploatare = 310.000

II. Total cheltuieli financiare = 15.000
III. Total cheltuieli extraordinare = 10.000
IV. Total venituri din exploatare = 700.000
V. total venituri din financiare = 100.000
VI. Total venituri din extraordinare = 8.000
Rezultatul din exploatare = 700.000- 310.000 = 390.000

Rezultatul financiar = 100.000 - 15.000 = 85.000
Rezultatul extraordinar = 8.000 - 10.000 = -2000
Rezultatul exerciţiului = 390.000 + 85.000 -2000 = 473.000
Rezultatul net = 473.000 - 40.000 = 433.000 lei
Aplicaţie 02:
Societatea comercială X prezintă la sfârşitul anului următoarea situaţie a veniturilor şi cheltuielilor. Se

cere să se clasifice în funcţie de natura lor.
- Valoarea serviciilor prestate de către terţi firmei (răspuns: cheltuieli de exploatare)

- Penalităţi încasate de la clienţi (răspuns: venituri extraordinare)
- Dividende încasate (răspuns: venituri financiare)
- Dobânzi plătite băncii pentru credite (răspuns: cheltuieli financiare)
- Suma încasată din vânzarea produselor (răspuns: venituri din exploatare)
- Donaţie acordată unei fundaţii (răspuns: cheltuieli extraordinare)
- Dobânzi încasate de la bancă (răspuns: venituri financiare)
- Valoarea materialelor consumate (răspuns: cheltuieli din exploatare)
- Salarii acordate (răspuns: cheltuieli din exploatare)
- Diferenţe nefavorabile de curs valutar (răspuns: cheltuieli financiare)
- Materii prime consumate (răspuns: cheltuieli din exploatare)
- Încasări din executarea de lucrări şi prestarea de servicii răspuns: (răspuns: venituri din exploatare)
- Dobânzi plătite băncii pentru creditele primite (răspuns: cheltuieli financiare)
- Sume încasate de la terţi pentru lucrări executate şi serviciile prestate (răspuns: venituri din
exploatare)
- Diferenţe favorabile de curs valutar (răspuns: venituri financiare)
- Dobânzi încasate de la bancă pentru disponibilităţile din cont (răspuns: venituri financiare)
- Obiecte de inventar consumate (răspuns: cheltuieli din exploatare)
- Penalităţi plătite ca urmare a nerespectării clauzelor de livrare a unor produse (răspuns: cheltuieli
extraordinare)
- Sume încasate din vânzarea produselor finite (răspuns: venituri din exploatare)
- Penalităţi încasate de la terţi (răspuns: venituri extraordinare)
- Salarii datorate personalului (răspuns: cheltuieli din exploatare)
- Materii prime consumate (răspuns: cheltuieli din exploatare)
- Sume încasate de la clienţi (răspuns: venituri din exploatare)
- Dividende încasate (răspuns: venituri financiare)
- Sconturi acordate clienţilor (răspuns: cheltuieli financiare)
- Materiale consumate (răspuns: cheltuieli din exploatare)
Modificări bilanţiere
În cadrul activităţii unei firme bunurile economice şi sursele lor de finanţare se afla într-o permanenta
transformare determinate de operaţiile economice şi financiare care au loc.
a) Operaţiile economice – sunt operaţii care nu presupun intervenţia banilor, a încasărilor sau a
plăţilor, de exemplu:
- achiziţionarea de la furnizori de materii prime cu achitarea ulterioară a facturii
- eliberarea de materii prime din depozit şi trecerea lor în consumul secţiilor de producţie
b) Operaţiile financiare se afla în strânsă legătură cu operaţiile economice, fiind de regulă o
consecinţă a acestora şi constau în principal în încasări şi plăti efectuate prin virament sau
numerar. De exemplu:
- plăţi de impozite sit axe la bugetul statului
- plăţi de salarii
- încasări de creanţe de la client
- etc
Analizate prin prisma ecuaţiei generale a bilanţului (A=P) operaţiile economice şi financiare determina
următoarele tipuri de modificări:
I. A+X–X=P modificări de structură care au loc

II. A=P+X–X } numai în activ sau numai în pasiv
III. A+X= P+X modificări de volum care au loc atât în activ cât şi în
IV. A-X=P-X } pasiv fie numai cu semnul +, fie numai cu semnul -
Unde A = activ, P = pasiv şi X = valoare
Exemplu: pentru exemplificarea celor patru tipuri de modificări, presupunem un bilanţ contabil iniţial în
formă simplificata şi patru operaţii economico-financiare, care au loc după întocmirea bilanţului iniţial.

Mărfuri 40000 Capital social 50000
Clienţi 20000 Rezerve 20000
Conturi la bănci 40000 Furnizori 30000
TOTAL 100000 TOTAL 100000
1. “Societatea Y SRL” încasează de la client în contul curent de la bancă o creanţă de 10.000 lei
Operaţia 1 determina următoarele două mişcări:
- se majorează disponibilul din contul curent de la bancă (+A) cu 10.000 lei şi concomitent şi cu
aceeaşi sumă scade creanţa firmei faţă de client (-A) cu 10.000 lei => A + X – X = P (unde A =
activ, P = pasiv şi X = valoare)

Observaţie: în această situaţie se află toate operaţiile privind fluxurile interne de valori intervenite în
masă activă (în cadrul activ), de exemplu:
- încasarea unor creanţe de la client
- încasarea unor creanţe de la debitori
- cumpărări de bunuri cu plată pe loc
- virarea unor sume dintr-un cont de disponibil într-altul
- şi alte modificări patrimoniale
2. “Societatea Y SRL” majorează capitalul social din rezerve cu suma de 5.000 lei.
Operaţia numărul 2 determina următoarele două modificări: se majorează capitalul social (+P)
cu 5000 lei şi concomitent şi cu aceeaşi sumă scad rezervele cu 5000 lei (-P) =>
A=P+X–X

Observaţii: este cazul operaţiilor privind mişcările interne de valori în structură, de exemplu:
transformarea unei datorii în alta, transformarea unor elemente de capitaluri proprii în alte elemente de
aceeaşi natură, achitarea unor datorii prin constituirea altor datorii, conversia unor datorii în capitaluri
propria.
3. “Societatea Y SRL” achiziţionează mărfuri de la furnizor în suma de 20.000 lei.

Operaţia numărul 3 determina următoarele două modificări: se majorează stocul de mărfuri (+A) cu
20.000 lei şi concomitent şi cu aceeaşi sumă se majorează datoria faţă de furnizori:
A + X = P + X (A + 20.000 = P + 20.000)

În această grupa de modificări se include toate operaţiile privind fluxurile de valori economice orientate
dinspre mediul economico-social spre patrimonial firmei, de exemplu:
- Cumpărări de bunuri pentru care plata se face ulterior
- Încasări din credite bancare
- Contribuţia proprietarilor la capitalul social
4. “Societatea Y SRL” achita prin banca datoria faţă de furnizori în suma de 10.000 lei.
Operaţia numărul 4 determina următoarele două modificări: scade datoria firmei faţă de furnizori
(-P) şi concomitent şi cu aceeaşi sumă scade disponibilul din contul curent de la bancă (-A).
A – X = P – X (A – 10.000 = P – 10.000)

În această situaţie se afla operaţiile privind fluxurile de valori economice dinspre întreprindere spre
mediul economico-social, de exemplu:
- Achitarea unor datorii comerciale (de exemplu plata furnizorilor)
- Achitarea unor datorii financiare (de exemplu rambursarea de credite)
- Achitarea unor datorii către stat (de exemplu plata unor impozite şi taxe)
- Rambursarea unei părţi din capitalul social către acţionari sau asociaţi.
Aplicaţie: o societate comercială prezintă la sfârşitul exerciţiului financiar N, următoarea situaţie a

elementelor sale patrimoniale:
Disponibil la banca 143.000 lei
Materiale 91.000 lei
Capital social 582.000 lei
Mijloace fixe 489.000 lei
Produse finite 47.000 lei
Casierie 11.000 lei
Credite bancare 112.000 lei
Mărfuri 78.000 lei
Clienţi 93.000 lei
Rezerve 76.000 lei
Furnizori 62.000 lei
Profit şi pierdere 57.000 lei
Datorii fiscal 21.000 lei
Datorii salariale 42.000 lei
Se cere să se întocmească bilanţul contabil în formă simplificată.
Rezolvare:
Disponibil la banca - Activ
Materiale - Activ
Capital social - Pasiv
Mijloace fixe - Activ
Produse finite - Activ
Casierie - Activ
Credite bancare - Pasiv
Mărfuri - Activ
Clienţi - Activ
Rezerve - Pasiv
Furnizori - Pasiv
Profit şi pierdere - Pasiv
Datorii fiscal - Pasiv
Datorii salariale – Pasiv

Disponibil la bancă 143000 Capital social - Pasiv 582000
Materiale 91.000 lei 91000 Credite bancare - Pasiv 112000
Mijloace fixe 489.000 lei 489000 Rezerve - Pasiv 76000
Produse finite 47.000 lei 47000 Furnizori - Pasiv 62000
Casierie 11.000 lei 11000 Profit şi pierdere - Pasiv 57000
Mărfuri 78.000 lei 78000 Datorii fiscal - Pasiv 21000
Clienţi 93.000 lei 93000 Datorii salariale - Pasiv 42000
TOTAL 952000 952000
Contul şi dublă înregistrare

Definiţie: contul este un procedeu specific metodei contabilităţii, cu ajutorul căruia se reflectă
existenţa şi mişcarea (+, -) fiecărui element patrimonial în parte ca urmare a modificărilor produse de
operaţiile economico-financiare care au avut loc într-o perioadă contabilă.
Observaţii: spre deosebire de bilanţ care prezintă la un moment dat în expresie valorică situaţia statică
a elementelor de activ, capitalul propriu şi datorii, contul reflecta atât şoldul iniţial cât şi mişcările (+, -)
fiecărui element de activ, capitaluri proprii şi datorii.
Orice cont deschis în contabilitatea curentă are un anumit conţinut economic determinat de conţinutul
economic aferent elementului patrimonial respectiv şi care poate să reprezinte:
a. Un bun economic (exemplu: materii prime, mărfuri, ambalaje, echipamente tehnologice, etc)
b. Surse de finanţare (exemplu: capital social, furnizori, credite bancare)
c. Un proces economic pentru a cărui desfăşurare se consuma bunuri economice (exemplu:
aprovizionarea cu materii prime, vânzare de mărfuri, produse finite, etc)
d. Un rezultat financiar care se prezintă sub formă de profit sau pierdere
În acest scop, pentru fiecare element patrimonial se deschide câte un cont distinct în contabilitatea
curentă, în care se înregistrează pe bază de documente şi în etalon valoric:
1. Şoldul iniţial (existentul la începutul perioadei pentru care s-a deschis contul)
2. Modificările care au avut loc în cadrul acestui element patrimonial, generate de operaţiile
economico-financiare, precum şi şoldul final (existentul final) din cadrul elementului patrimonial
respectiv.
Funcţiile contului
- Funcţia economică
- Funcţia statistică
- Funcţia de calcul
- Funcţia de control
- Funcţia de grupare
- Funcţia de sistematizare
- Funcţia contabilă
Funcţia contabilă se referă la modul de înregistrare în conturi a plusurilor şi minusurilor, determinate de

operaţiile economico-financiare la care se referă în raport cu conţinutul economic al conturilor
respective, astfel:
- Conturile de bunuri economice au funcţie contabilă de activ
- Conturile de surse de finanţare au funcţie contabilă de pasiv
- Conturile bifuncţionale A/P (activ/pasiv)
Structura contului
Structura unui cont este dată de următoarele elemente

1. Denumirea sau titlul contului
2. Explicaţia contului sau explicaţia operaţiilor înregistrate în cont
3. Debitul şi creditul contului
4. Rulajul contului
5. Totalul sumelor înregistrate în cont
6. Şoldul contului
1. Denumirea sau titlul contului este dată de regulă de denumirea elementului patrimonial pentru care
s-a deschis contul respectiv. De exemplu: materii prime, capital social, mărfuri, furnizori, clienţi, etc.
Observaţii: în ţara noastră denumirea şi simbolul conturilor se stabilesc în mod unitar prin planul general
de conturi. Pentru simplificare în utilizarea conturilor denumirea acestora este locuită cu câte o notaţie
cifrică, denumită “simbolul contului”.
2 Explicaţia contului poate fi descriptiva şi contabilă.

Explicaţia descriptivă constă în:
- Prezentarea pe scurt a conţinutului operaţiei respective.
- Prezentarea pe scurt a datei la care are loc operaţia.
- Prezentarea pe scurt a documentului justificativ care a stat la baza operaţiei respective.
Explicaţia contabilă constă în indicarea în debitul sau creditul contului utilizat la înregistrarea operaţiei a
denumirii contului corespondent în care se înregistrează concomitent aceeaşi operaţie
3. Debitul şi creditul contului: în mod convenţional s-a stabilit că partea stângă a contului să poarte
denumirea de debit iar partea dreaptă să poarte denumirea de credit.
Observaţii: debitul şi creditul nu au aceeaşi semnificaţie pentru toate conturile, astfel:
- Pentru contul de bunuri economice debitul reflectă şoldul iniţial şi majorările, iar creditul
reflectă micşorările elementelor patrimoniale respective
- Pentru conturile de surse de finanţare creditul reflectă şoldul iniţial şi majorările, iar debitul
reflectă micşorările elementelor patrimoniale respective.
4.. Rulajul contului – este reprezentat de totalul valorilor care exprimă modificările în plus sau în minus
ale elementului patrimonial respectiv, determinate de operaţiile economico-financiare desfăşurate în
cursul unei perioade. În funcţie de partea contului în care sunt înscrise, rulajele pot fi:
- Rulaje debitoare (RD)
- Rulaje creditoare (RC)
5.. Totalul sumelor reprezintă totalitatea sumelor înscrise în cont într-o perioadă de timp. În funcţie de
partea contului în care sunt înscrise, total sume pot fi:
- Total sume debitoare (TSD)
- Total sume creditoare (TSC)
În cazul conturilor de activ TSD se obţine prin însumarea SID (şoldul iniţial debitor) cu RD (rulajul
debitor), iar TSC (total sume creditoare) se determina prin însumarea numai a RC (rulaje creditoare) şi în
consecinţă la aceste conturi TSD (total sume debitoare) este întotdeauna mai mare decât TSC (total
sume creditoare).
În cazul conturilor de pasiv TSC rezultă din însumarea SID cu RC, iar TSD se obţine numai prin însumarea
RD şi ca atare la aceste conturi TSC este întotdeauna mai mare decât TSD.
6.. Şoldul contului reflectă existentul la un moment dat în contul respectiv şi se determina că diferenţa
dintre TSD şi TSC, astfel:
- dacă TSD este mai mare ca TSC, şoldul contului este debitor
- dacă TSD este mai mic decât TSC, şoldul contului este creditor
- dacă TSD este egal cu TSC contul nu prezintă şold şi despre aceste conturi se spune că sunt
conturi soldate
În funcţie de momentul în care se calculează şoldul contului, acesta poate fi şold iniţial sau şold final.
Şoldul iniţial se preia din perioada precedentă, iar şoldul final se calculează la sfârşitul perioadei.
Şoldul final este înregistrat în partea opusă celei din care provine, astfel:
- SFD va fi înregistrat în creditul conturilor, iar SFC va fi înregistrat în debitul contului.
Şoldul iniţial va fi înregistrat în aceiaşi parte a contului din care provine. SFD va fi preluat că SID în
debitul contului, iar SFC va fi preluat că ŞIC în creditul contului.
7.. Formele contului
Definiţie: formele contului se referă la configuraţia exterioară a acestuia, care răspunde cerinţelor de
obţinere a informaţiilor privind elementul patrimonial reflectat.
1. Forma bilateral a contului: se caracterizează prin dispunerea simetrică a debitului şi a creditului,
ambele părţi fiind prevăzute cu coloane distincte pentru celelalte elemente structural. (dată,
explicaţie şi sume)
Observaţii: contul cu o asemenea forma este utilizat pe o sferă restrânsă deoarece cuprinde
coloane repetitive la debit şi credit, fără să creeze condiţii pentru determinarea şoldului zilei,
după fiecare debitare sau creditare a contului.
2. Forma unilaterală a contului: se caracterizează prin dispunerea alăturată într-o singură parte e
debitului, creditului şi şoldului, acestea fiind precedate de coloane pentru celelalte elemente.
(dată, document, explicaţii, simbol cont corespondent)
Observaţii: această formă a contului denumită cont pentru operaţii diverse, se foloseşte
frecvent deoarece oferă posibilitatea stabilirii şoldului zilei după fiecare debitare şi creditare.
3. Forma şah a contului: se caracterizează prin utilizarea unor fise separate pentru debit şi credit,
în care debitul apare în corespondenta cu conturile creditoare, iar creditul în corespondenta cu
conturile debitoare.
Observaţii: într-o formă simplificata în scop didactic, forma contului este reprezentată prin litera
T
8.. Reguli de funcţionare a contului
1. Conturile de activ îşi încep activitatea prin a se debita şi se debitează cu şoldurile iniţiale şi
majorările conturilor de active şi se debitează cu micşorările conturilor de active. Ele au şold
final debitor sau şold 0. (dacă TSD = TSC)
2. Conturile de pasiv îşi încep activitatea prin a se credita şi se creditează cu şoldul iniţial şi
majorările de pasiv şi se debitează cu majorările de pasiv. Şoldul final este creditor sau şold 0
(dacă TSD = TSC)
Principiile dublei înregistrări
1. Definiţie: trăsătura definitorie a principiului dublei înregistrări constă în reflectarea modificărilor

oricărei operaţii economic financiare, utilizând concomitent cel puţin două conturi, din care unul
se debitează iar cel de al doilea se creditează în baza aceluiaşi document justificativ şi cu aceeaşi
mărime valorică (D=C)
Analiza contabilă. Formula contabilă
Definiţie: Analiza contabilă reprezintă procedeul logic de examinare pe bază de documente a fiecărei
operaţii economico-financiare în scopul identificării elementelor esenţiale ce o caracterizează şi
alcătuirea pe această bază a formulei contabile corecte pentru operaţia analizată.
 Obiectul analizei contabile îl constituie fiecare operaţie economico-financiara.
 Suportul analizei contabile îl reprezintă documentul justificativ care o consemnează
 Scopul final al analizei este întocmirea corectă a formulei contabile ce se înscrie în registrul
lunar.
Analiza contabilă presupune parcurgerea următoarelor etape:
1. Stabilirea conţinutului operaţiei supuse analizei, adică ce se înţelege prin operaţia în cauză, la ce
se referă. De exemplu: încasare, plată, aprovizionarea cu materii prime, consum de materii
prime, obţinere de produse finite.
2. Determinarea modificărilor bilanţiere pe care le produce operaţia respective şi sensul lor (+A. -A,
+P. -P)
3. Stabilirea conturilor corespondenţe în care urmează să se înregistreze operaţia analizată
4. Aplicarea regulilor de funcţionare în cazul conturilor corespondente din operaţia analizată.
5. Întocmirea formulei contabile reprezintă rezultatul analizei contabile în cadrul operaţiei
respective contabile.
Observaţii: Formula contabilă se formează prin adăugarea la elementele formulei contabile a
explicaţiei descriptive a operaţiei în cauză, adică a documentului justificativ care atestă
înfăptuirea ei, precum şi a datei la care a avut loc operaţia.
Clasificarea formulelor contabile
Formulele contabile se clasifica în funcţie de următoarele criterii:

1. În funcţie de numărul conturilor din care este compusă formula contabilă
2. După scopul pentru care se întocmesc, formulele contabile sunt:
 Formule contabile de înregistrare curentă
 Formule contabile de stornare
A.. În funcţie de numărul conturilor corespondente formulele contabile poţi fi:

1. Formula contabilă simplă: este aceea în care corespondenta se stabileşte între un singur cont
debitor şi un singur cont creditor. Observaţii: acest tip de formula contabilă este specifică
operaţiilor care afectează concomitent numai două elemente patrimoniale:
 Fie ambele din active
 Fie ambele din pasiv
 Fie unul din active şi celălalt din pasiv
2. Formula contabilă compusă: este aceea în care corespondenta se stabileşte între un singur cont
debitor şi două sau mai multe conturi creditoare, sau între două sau mai multe conturi
debitoare şi unul singur creditor.
Observaţii: este specifică acelor operaţii economico-financiare, care modifică concomitent mai
mult de două elemente patrimoniale din bilanţ
3. Formula contabilă recapitulative: este aceea în care corespondenta se stabileşte între două sau
mai multe conturi debitoare şi două sau mai multe conturi creditoare.
Observaţii: este mai rar întâlnită mai ales în cazul în care se acordă reducerile comerciale şi
financiare la întocmirea facturii.
B. 1. Formulele contabile de înregistrare curentă sunt acelea care se întocmesc pentru înregistrarea
operaţiilor care au loc în mod obişnuit (în mod curent)
2. Formulele contabile de stornare – o modalitate specifică contabilităţii de a corecta unele
erori săvârşite anterior cu ocazia înregistrării în conturi a sumelor din operaţiile care au avut loc în
activitatea firmei, deoarece nu se admit corectări de sume înregistrate greşit, prin ştergerea sau tăierea
lor şi înscrierea apoi a sumei corecte.
Sumele contabile de stornare pot fi de două feluri:
 Formule contabile de stornare în negru
 Formule contabile de stornare în roşu
Stornarea în negru constă în anularea unei formule contabile greşite prin inversarea ei, înscriind suma
tot în negru, apoi se întocmeşte formula contabilă corectă
Stornarea în roşu constă în anularea unei formule contabile greşite prin repetarea ei, dar cu suma
înscrisă în roşu (sau în negru dar încadrată în chenar) şi apoi întocmirea formulei contabile corecte în
negru.
Reducerile financiare şi contabile
I. Reducerile comerciale se clasifica astfel:

Rabatul sau bonificaţia – se acordă pentru defecte neînsemnate de calitate
Remize – sunt de două feluri
1. Pentru depăşirea volumului tranzacţiilor dintre furnizori şi client (de exemplu: la peste
10.000 de buc vândute se acordă 10% reducere către client)
2. Pentru fidelitatea clientului
3. Risturn - se acordă doar semestrial (după 6 luni sau la sfârşitul anului)
II. Reducerile financiare = Scontul de decontare, în situaţia în care clientul îşi achita factura
înainte de scadenta. Pentru client reprezintă un venit financiar iar pentru furnizor o
cheltuială financiară.
Metodologie de calcul.
1. Reducerile comerciale premerg reducerii financiare

2. Ele se calculează în cascadă (cotele procentuale se aplică netului anterior)
3. TVA-ul se aplică fie netului comercial, fie netului financiar
4. Reducerile comerciale se pot acorda fie la întocmirea facturii, fie ulterior întocmirii
facturii, caz în care se întocmesc facturi de reducere
Observaţii: în situaţia în care la întocmirea facturii se acordă atât reduceri comerciale cât şi sconturi de
decontare, formula contabilă folosită este cea recapitulativa.
În situaţia în care scontul de decontare este acordat ulterior întocmirii facturii, vom avea două
înregistrări contabile:
 Vânzarea propriu-zisă a mărfurilor
 Încasarea facturii cu evidenţierea scontului precum şi a TVA-ului aferent contului
Analiza şi funcţionarea contului
I. Analiza şi funcţionarea conturilor de active imobilizate
Conţinut: evidenţiază activele imobilizate (imobilizările necorporale, corporale, financiare) din cadrul
firmei. Funcţia contabilă este de activ, se debitează cu valoarea imobilizărilor intrate în firma prin:
- Achiziţie de la terţi
- Din producţia proprie
- Donaţie
- Aport în natură al proprietarilor la capitalul social
Precum şi alte intrări de imobilizări
Se creditează cu valoarea imobilizărilor ieşite din firme prin {
- Amortizarea integrală a cheltuielilor
- Scoaterea din folosinţă (casare)
- Vânzarea
- Retragerea aportului în natura de către proprietar
Precum şi alte ieşiri de imobilizări
Şoldul final este debitor şi reflectă valoarea imobilizărilor existente în firma la un moment dat.
--------------------------------------------------------------------------------------------------------
Exemplu:
1. SC X SRL achiziţionează de la un furnizor de imobilizări un mijloc de transport în valoare de 100.000
lei; TVA=19%
2. Ulterior SC X SRL achita contravaloarea mijlocului de transport prin contul curent de la bancă
3. SC X SRL înregistrează amortizarea mijlocului de transport în primul an de funcţionare în valoare de
20.000 lei.
Rezolvare:
1. Natura operaţiei (N.O.): achiziţie mijloc transport furnizor imobilizări
Se majorează valoarea mijloacelor fixe şi TVA deductibila (+A)
2133 - mijloace de transport - 4426 TVA deductibil ----> D
Se majorează datoria firmei faţă de furnizorii de imobilizări (+P)
404 - furnizori de imobilizări % = 404 --------> C
2. N.O.: achitare contravaloare mijloc de transport prin bancă

Se reduce datoria firmei faţă de furnizorii de imobilizări (-P)
404 - furnizori de imobilizări ------------> D
Se reduce disponibilul din contul curent de la bancă (-A)
5121 - contul la banca -----------> C
404. 119.000 = 5121. 119.000
3. Conturile de amortizare funcţionează după regulile conturilor de pasiv. Aceste conturi se creditează cu
amortizarea înregistrată anual şi se debitează cu valoarea amortizată a activelor ieşite din patrimoniul
firmei.
Şoldul final este creditor şi exprima valoarea cumulată a amortizării pentru activele existente în
patrimoniu
N.O. Înregistrarea amortizării anuale în primul an de utilizare, conform situaţiei de calcul a amortizării
imobilizărilor corporale.
Se majorează cheltuielile cu amortizarea (+A) -----> D
Contul este 6811 - cheltuieli de exploatare privind amortizarea imobilizărilor
Se majorează amortizarea mijloacelor de transport (+P)
Contul este 2813 - amortizarea mijloacelor de transport --------> C
6811 = 2813. 20.000
-------------------------------------------------------------------------------------------------------
Analiza şi funcţionarea conturilor de active circulante
2.1 Conturile de stocuri şi producţie în curs de execuţie

Conţinut: evidenţiază existenţa şi mişcarea stocurilor (materii prime, materiale consumabile, produse
finite, mărfuri, ambalaje) precum şi a producţiei în curs de execuţie.
Aceste conturi au funcţie contabilă de activ. Se debitează cu intrările de stocuri provenind din achiziţie
de la furnizori, producţie proprie, donaţii, plusuri constatate la inventariere, aport în natură al
acţionarilor la capitalul social, precum şi alte intrări de stocuri). Se creditează cu valoarea stocurilor
ieşite din firma prin consumare şi vânzare, de exemplu:
- Consum tehnologic în activitatea de exploatare
- Vânzare la terţi
- Donaţii
- Minusuri constatate la inventar
- Precum şi alte ieşiri de stocuri din firma
--------------------------------------------------------------------------------------------------------
Exemplu:
1. SC X SRL achiziţionează materii prime de la furnizori în valoare de 25.000 lei; TVA = 19%
2. Ulterior SC X SRL eliberează în consum materii prime din depozite în secţiile de producţie în valoare de
10.000 lei.
3. SC X SRL achita contravaloarea materiilor prime achiziţionate de la furnizori prin bancă.
1. N.O. Achiziţie materii prime furnizori

Se majorează stocul de materii prime şi TVA deductibila (+A)
Conturile sunt 301 - materii prime şi 4426 - TVA deductibila ------> D
Se majorează datoria firmei faţă de furnizori (+P)
Contul este 401 - furnizori -------> C
%=401 29.750
--------------------------------------
301 = 25.000
4426 = 19% 4.750
2. N.O. Consum materii prime conform bonului de consum

Se majorează cheltuielile cu materiile prime (+A)
Contul este 601 - cheltuieli cu materiile prime ---------------> D
Scade stocul de materii prime (-A)
Contul este 301 - materii prime -------------> C
601 = 301. 10.000
3. N.O. achitare contravaloare materii prime prin bancă.

Scade datoria firmei faţă de furnizori (-P)
Contul este 401 - furnizori -----------------> D
Scade disponibilul din contul curent de la banca --------> C
5121 - contul la banca -----------> C
401 = 5121. 29.750
---------------------------------------------------------------------------------------------------------
Conturile de creanţe
Conţinut: evidenţiază creanţele pentru valorile economice avansate altor persoane denumite debitori,
pentru care urmează să se primească o contraprestaţie, de regulă o sumă de bani, de exemplu: mărfurile
vândute clienţilor cu încasarea contravalorii acestora la scadenţă. Funcţia contabilă este de activ şi se
debitează la constituirea creanţelor asupra debitorului şi se creditează la încasarea creanţelor. Soldul
debitor reprezintă creanţele în curs de decontare.
1. SC X SRL achiziţionează mărfuri de la furnizori la un cost de achiziţie de 10.000 lei; TVA 19%
2. Ulterior SC X SRL vinde mărfuri la un preţ de vânzare de 12.000 lei; TVA 19%
3. SC X SRL destochează gestiunea cu mărfurile vândute în cursul perioadei la costul de achiziţie.
4. SC X SRL încasează contravaloarea mărfurilor vândute la clienţi prin bancă
N.O. Achiziţie mărfuri furnizori

Se majorează stocul de mărfuri şi TVA deductibila (+A)
371 - mărfuri şi 4426 TVA deductibila ------------> D
Se majorează datoria faţă de furnizori (+P)
401 - furnizori -------------> C
% =401 11.900
-----------------------------------------
371 - mărfuri 10.000
4426 - TVA deductibila 1.900
Observaţii: orice vânzare de active, inclusiv de mărfuri se înregistrează în contabilitate prin două
operaţii:
1. Vânzarea propriu-zisă a mărfurilor adică constituirea veniturilor la preţ de vânzare
2. Recunoaşterea cheltuielilor la costul mărfurilor, adică destocarea gestiunii cu mărfurile vândute în
cursul perioadei.
Procedându-se astfel prin compararea preţului de vânzare cu costul activului, respectiv a cheltuielilor cu
veniturile, se determina profitul.
2. Vânzarea propriu-zisă a mărfurilor
Se constituie creanţa firmei faţă de client (+A)

4111 - clienţi -----------> D
Se majorează veniturile din vânzarea mărfurilor şi TVA colectat (+P)
707 - venituri din vânzarea mărfurilor şi 4427 TVA colectat -----------> C
4111=%
707
4427
3. N.O. se descarcă (destochează) gestiunea cu mărfurile vândute în cursul perioadei.

Scade stocul de mărfuri (-A)
Contul este 371 - mărfuri ------------> C
Se majorează cheltuielile cu mărfuri (+A)
Contul este 607 - cheltuieli cu mărfurile --------------> D
607 = 371. 10.000 lei
4. N.O. Încasare creanţa clienţi prin bancă

Se majorează disponibilul din contul curent de la bancă (+A)
Cont 5121 - banca ---------------> D
Scade creanţa firmei faţă de clienţi (-A)
4111 - clienţi -----------------> C
5121 = 4111. 12000
Funcţia contabilă este de activ şi se debitează cu intrările de titluri de valoare (acţiuni, obligaţiuni) prin
achiziţie de pe piaţa financiară şi se creditează cu ieşirile de titlu de valoare pe vânzare. Soldul debitor
reprezintă titlurile de valoare aflate în portofoliul firmei la un moment dat.
Exemplu:
SC X SRL achiziţionează acţiuni de pe piaţa de capital în valoare de 100000 lei
N.O. achiziţie acţiuni de pe piaţa de capital
Se majorează numărul de acţiuni din portofoliul firmei (+A)
Contul 501 - acţiuni creditare
Se reduce disponibilul din contul curent de la bancă (-A)
Contul 5121 ---------------> C
501 = 5121. 100000
Conturile de disponibilităţi băneşti şi de numerar
Evidenţiază lichidităţile băneşti ale firmei aflate în casieria firmei, în conturile bancare ale firmei precum
şi alte valori de trezorerie (acreditive, tichete de masă, tichete de vacanţă, etc)
Funcţia contabilă este de activ; se debitează cu încasările de numerar precum şi alte valori de trezorerie
şi se creditează cu plăţile de numerar, precum şi alte valori de trezorerie.
Şoldul final este debitor şi reprezintă lichidităţile firmei (în casierie, în conturile de la bănci, etc)
Conturile de capital propriu
Conţinut: se evidenţiază capitalurile proprii constituite prin capitalizarea (incorporarea) profitului,

precum şi alte surse stabilite de lege. Funcţia contabilă este de pasiv.
Se creditează cu operaţiile de constituire şi majorare a capitalurilor proprii şi se debitează cu reducerea
capitalurilor proprii. Şoldul final creditor evidenţiază capitalurile existente că resursa financiară proprie.
Aplicaţii:
1. SC X SRL subscrie la înfiinţare un aport la capitalul social în valoare de 200000 lei
2. Ulterior SC X SRL înregistrează aducerea aportului la capitalul social astfel: un utilaj în valoare de
100000 lei şi aport în bani 100000 prin contul curent de la bancă.
SC X SRL înregistrează trecerea capitalului din categoria subscris-nevărsat la categoria subscris-vărsat.
4. SC X SRL înregistrează retragerea unui acţionar din firma cu suma de 10000 lei.
SC X SRL înregistrează achitarea datoriilor faţă de acţionar prin bancă cu suma de 10000.
1. N.O. Subscrierea aportului la capital

Se constituie creanţa firmei faţă de proprietar (+A)
- Contul este 456 - decontări cu asociaţii privind capital --------> D
Se majorează capitalul subscris nevărsat (+P)
- Contul este 1011 - capital subscris nevărsat ---------> C
456 = 1011. 200000
2. N.O. Aducerea efectivă a capitalului în firmă.

Se majorează valoarea mijloacelor fixe. Se majorează şi disponibilul din contul curent de la bancă (+A)
- Contul 2131 - echipamente tehnologice
- Contul 5121 - banca ------------------------> D
Se reduce creanţa firmei faţă de proprietari (-A)
- Contul este 456 (-A) ----------------> C
%=456 200.000
------------------------------------------------
2131 100.000
5121 100.000
3. N.O. Trecerea capitalului din nevărsat în vărsat
Se diminuează capitalul subscris nevărsat (-P)
- Contul este 1011 - --------------------------> C
Se majorează capitalul subscris vărsat (+P)
- Contul este 1012 -----------------> C
1011 = 1012. 200.000
4. N.O. Constituirea datoriei firmei faţă de proprietar

Se reduce capitalul subscris vărsat (-P)
- Contul este 1012 ---------------------> D
Se constituie datoria firmei faţă de acţionari (+P)
- Contul este 456 -----------------------> C
1012 = 456. 10.000
5. N.O. Achitarea datoriei firmei faţă de acţionar prin bancă

Scade disponibilul de la bancă (-A)
- Contul este 5121 - --------------------> C
Scade datoria firmei faţă de acţionar (-P)
- Contul este 456 -------------------------> D
456 = 5121. 10.000

Observaţie: contul 456 este un cont bifuncţional; la constituirea firmei are funcţie contabilă de activ, iar
la retragerea capitalului din firma are funcţie contabilă de pasiv.
Conturile de datorii
Conţinut: evidenţiază datoriile firmei faţă de terţele persoane care au furnizat resursele denumite
creditori. Funcţia contabilă este de pasiv; se creditează cu datoriile constituite în perioada contabilă
respectivă şi se debitează cu datoriile achitate. Şoldul final este creditor şi evidenţiază datoriile în curs de
decontare.
Exemplu:
SC X SRL obţine un credit bancar în valoare de 100000 lei.

Observaţii: creditele bancare în funcţie de termenul în care se rambursează, prezintă conturi diferite,
astfel: creditele bancare pe termen scurt se rambursează până într-un an, iar simbolul contului este
5191; iar pentru celelalte cu termen de rambursare mai mare de 1 an, contul utilizat este 1621.
N.O. obţinere credit bancar (sau contractare credit bancar)
Se majorează disponibilul din contul curent (+A)
- Contul este 5121 -----------------------> D
Se majorează datoria faţă de bancă (+P)
- Contul este 1621 -----------------------> C
5121 = 1621. 100000
Provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli

Conţinut: provizioanele sunt o rezervă care se constituie pe seama cheltuielilor şi care este destinată
riscurilor latente posibile, ca urmare a deprecierii elementelor patrimoniale; ele se constituie la sfârşitul
exerciţiului financiar, urmând a fi utilizate în exerciţiile viitoare. Funcţia contabilă este de pasiv; se
creditează cu valoarea provizioanelor pentru riscuri şi cheltuieli constituite pe seama cheltuielilor şi se
debitează cu sumele reprezentând diminuarea sau anularea provizioanelor constituite. Şoldul este
creditor şi reprezintă provizioanele constituite.
Observaţie: fondurile privind provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli se dezvoltă pe feluri în funcţie de
natură şi scopul pentru care au fost constituite.
De exemplu: provizioanele pentru litigii, provizioanele pentru garanţii acordate clienţilor, provizioanele
pentru restructurare, etc
Aplicaţie:
1. SC X SRL la 31 decembrie exerciţiul N (anul 2018) înregistrează un provizion pentru litigii probabile de
plătit în exerciţiul N+1 în valoare de 100000 lei.
N.O. - Constituire provizion pentru litigii
Se constituie provizionul (+P)
- Contul este 1511 - provizioane pentru litigii -----------> C
Se majorează cheltuielile cu provizioanele pentru litigii (+A)
- Contul este 6812 - cheltuieli de exploatare privind provizioanele ----> D
6812 = 1511. 100000
2. SC X SRL în cursul exerciţiului N +1 achita efectiv din contul curent de la banca cheltuielile cu litigiile în
valoare de 80000 lei.
N.O. Achitare cheltuieli prin bancă
Se reduce disponibilul din contul curent (-A)
- Contul este 5121 ---------------------> C
Se majorează cheltuielile de exploatare (+A)
- Contul este 658 - alte cheltuieli de exploatare --------------> D
658 = 5121. 80000
3. În exerciţiul N+1 provizionul pentru litigii rămas fără obiect se reia la venituri cu suma de 100000 lei.
N.O. Anulare provizion pentru litigii.
Se anulează provizionul pentru litigii (-P)
- Contul este 1511 -----------------> D
Se majorează veniturile din provizion (+P)
- Contul este 7812 - venituri din provizioane ---------> C
1511 = 7812. 100000
Conturile de cheltuieli şi venituri
Conturile de cheltuieli
Conţinut: evidenţiază cheltuielile determinate de utilizarea resurselor în cadrul activităţilor desfăşurate

de către firme. Funcţia contabilă este de activ; se debitează cu toate cheltuielile efectuate în cursul
perioadei contabile şi se creditează la sfârşitul perioadei contabile cu încorporarea cheltuielilor în
rezultatul exerciţiului. Nu prezintă şold.
Exemplu: în cursul unei perioade contabile s-au efectuat următoarele cheltuieli:

- Consum materii prime 100.000
- Cheltuieli cu salariile 200.000
- Cheltuieli cu dobânzile plătite 50.000
TOTAL CHELTUIELI ________350.000 LEI
1. N.O. consum materii prime

601 = 301. 100.000
2. N.O. se înregistrează cheltuielile cu salariile datorate personalului, conform statului de plată.
Cresc cheltuielile cu salariile personalului (+A)
- Contul este 641 ---------------> C
Creşte datoria firmei faţă de salariaţi (+P)
- Contul este 421 - personal - salarii datorate -------------------> C
641 = 421. 100.000
3. N.O. se înregistrează cheltuielile cu dobânzile plătite (+A)

- Contul este 666 -------------------> D
Scade disponibilul din contul curent de la bancă (-A)
- Contul este 5121 -------------------> C
666 = 5121. 50.000
4. N.O. Se închid conturile de cheltuieli prin contul 121-profit şi pierdere

121=% 350.000
----------------------
601 100.000
641 200.000
666 50.000
Conturile de venit
Conţinut: evidenţiază veniturile firmei sub forma producţiei fabricate, vânzării de bunuri materiale,
prestărilor de servicii precum şi din alte operaţii desfăşurate în cadrul firmei. Funcţia contabilă este de
activ; se creditează cu veniturile din producţia obţinută. Se debitează cu încorporarea veniturilor în
rezultatul exerciţiului financiar. Nu prezintă şold.
Exemplu:
1. SC X SRL obţine din procesul de producţie produse finite în valoare de 400.000 lei cost de producţie.
Ulterior SC X SRL vinde produse finite la clienţi la un preţ de vânzare de 500.000; TVA 19%.
Observaţii: în contabilitate veniturile din producţia obţinută sunt înregistrate în două etape astfel:
Etapa 1: stocarea producţiei fabricate
Etapa 2: vânzarea producţiei precum şi destocarea gestiunii cu produsele finite vândute în cursul
perioadei.
1. N.O. obţinere produse finite

Se majorează stocul de produse finite (+A)
- Contul este 345 --------------------> D
Se constituie veniturile din producţia obţinută (+P)
- Contul este 711 ------------> C
345 = 711. 400.000
2. N.O. Vânzare produse finite la clienţi

Se constituie creanţa firmei faţă de client (+A)
- Contul este 4111 ----------------> C
Se majorează veniturile din vânzarea produselor finite şi TVA colectata (+P)
- Contul este 701 - venituri din vânzarea produselor finite
- Contul 4427 - TVA colectata ---------------------> C
4111 = % 595.000
-----------------------------------
701 500.000
4427 95.000
3. N.O. Destocarea gestiunii cu produsele finite vândute finite în cursul perioadei.

Scade stocul de produse finite (-A)
- Contul este 345 -------------------> C
Scad veniturile din producţia obţinută (-P)
- Contul este 711 -------------------> D
711 = 345. 400.000
4. N.O. Se închid conturile de venituri prin contul 121 - profit şi pierdere
701 = 121. 500.000
Conturile de TVA
Pentru evidenţierea distinctă a TVA se utilizează următoarele conturi sintetice de gradul II (simbolul
contului este format din 4 cifre).
Contul 4423 - TVA de plată - are funcţie contabilă de pasiv
Codul 4424 - TVA de recuperat - are funcţie contabilă de activ
Contul 4426 - TVA deductibil - are funcţie contabilă de activ
Contul 4427 - TVA colectata - are funcţie contabilă de pasiv
Contul 4428 - TVA neexigibilă - cont bifuncţional
Regularizarea TVA
1. Dacă TVA colectata este mai mare decât TVA deductibila rezultă TVA de plată la buget.
2. Dacă TVA colectata mai mică decât TVA deductibila rezultă TVA de recuperat de la buget.
Contabilitate – 19.05.2109
Documentele contabile
Definiţie: Orice operaţie economico-financiara pentru a putea fi înregistrată în conturi, trebuie să fie mai
întâi consemnată în documente, care să ateste înfăptuirea ei.
Formularele folosite ca documente contabile pot fi tipizate şi netipizate.
Formularele tipizate sunt cele care au un format standardizat, stabilit conform legii contabilităţii nr.
82/1991. Conţinutul formularelor tipizate este definit de informaţiile consemnate, care sunt grupate în
două categorii, şi anume, fixe şi variabile.
Informaţiile fixe au un caracter repetitiv şi general, fiind de regulă tipărit. Forma acestor formulare
tipizate se concretizează în gruparea şi aşezarea informaţiilor fixe, dar şi a spaţiilor pentru informaţiile
variabile. Informaţiile pot fi repartizate sub formă de: chestionar, tabel sau grupare de zone (exemplu:
facturi).
Formularele netipizate reprezintă suportul de informaţii, în care conţinutul, forma şi formatul nu sunt
prestabilite şi imprimate, iar folosirea lor este la latitudinea firmelor, de exemplu: situaţiile de
repartizare a diferenţelor de preţ, de determinare a costurilor efective, precum şi altele care se folosesc
în mod ocazional.
Documentele justificative (documente primare)
Definiţie: Conform legii contabilităţii orice operaţie economico-financiara se consemnează în momentul

efectuării ei într-un act în scris, care stă la baza înregistrării în contabilitate, dobândind calitatea de
document justificativ.
Conţinutul documentelor justificative:

- Denumirea
- Numărul şi dată
- Denumirea şi sediul firmei
- Serviciul care a întocmit documentul
- Menţionarea părţilor
- Datele cantitative şi/sau valorice aferente operaţiei respective
- Semnăturile persoanelor care răspund de efectuarea operaţiilor, a celor care avizează şi a celor în drept
să aprobe operaţiile respective, precum şi alte elemente.
Întocmirea şi prelucrarea documentelor justificative
Documentele justificative se întocmesc la locul de muncă pe formularele tipizate sau netipizate, după
caz. Totodată este necesar că documentele să fie întocmite la zi.
După completare, documentele justificative sunt supuse operaţiei de prelucrare. Aceasta constă în:
- Sortarea documentelor pe operaţii
- Exprimarea în etalon monetar a operaţiei respective (dacă este cazul)
- Cumularea mai multor documente primare într-un document centralizator
- Verificarea documentelor
Verificarea documentelor să face din trei puncte de vedere:

- Verificarea formei
- Verificarea aritmetică (cifrica)
- Verificarea de fond, astfel:
- Verificarea realităţii operaţiei
- Necesitatea operaţiei respective
- Verificarea oportunităţii acesteia
- Legalitatea operaţiei
Corectarea valorilor din documentele justificative
Erorile constatate se corectează prin tăierea textului sau a cifrei greşite cu o linie în toate exemplarele şi
prin scrierea textului sau a cifrei corecte.
Observaţii: corectarea se confirmă prin semnătura persoanei care a întocmit documentul, menţionându-
se şi dată. Nu sunt admise corecturi la documentele justificative privind disponibilităţile băneşti şi nici în
documentele pe baza cărora sau efectuat înregistrări în contabilitate. Astfel de documente greşite se
anulează şi se întocmesc altele corecte.
Registrele de contabilitate
Definiţie: registrele de contabilitate sunt documente contabile obligatorii, în care firma înregistrează
juridic, cronologic şi sistematic operaţiile consemnate în documentele primare.
Registrele contabile sunt:
- Registrul Jurnal
- Registrul Inventar
- Registrul Cartea Mare
Observaţii: Registrul Jurnal şi Registrul Inventar pot fi admise că proba în cazul litigiilor firmei, în caz de
faliment, etc
Registrul jurnal - document contabil obligatori în care se înregistrează zilnic, în mod cronologic, operaţie
cu operaţie, fără spaţii libere şi fără ştersături toate mişcările care au loc în firmă.
Registrul Jurnal se clasifica astfel:
- Registrul Jurnal General
- Registrul Jurnal Auxiliar (de exemplu: pentru operaţiile de casă şi bancă, ptr decontările cu furnizorii,
situaţia avansurilor spre decontare, etc)
Registrul Cartea Mare - este un document contabil obligatoriu în care se înregistrează lunar şi sistematic
conturile la un moment dat.
Registrul Inventar - cuprinde două părţi: listele de inventariere şi recapitulaţia inventarului. În cadrul
recapitulaţiei datele preluate din listele de inventariere sunt grupate pe structurile patrimoniale de activ
şi pasiv.
Păstrarea documentelor contabile
Termenele de păstrare a documentelor contabile se stabilesc prin acte normative şi diferă în funcţie de
natură şi importanta documentului.
Registrele contabile se păstrează 10 ani de la închiderea exerciţiului, iar celelalte documente primare se
păstrează 3 ani. Fac excepţie statele de salarii şi bilanţurile contabile care se păstrează 50 de ani. După
expirarea termenului de păstrare documentele contabile se predau la arhivele statului dacă mai prezintă
un anumit interes, dacă nu, se predau la topit.
Balanţă de verificare
Noţiunea şi conţinutul balanţei

Definiţie: balanţa este un procedeu specific metodei contabilităţii, care asigură respectarea în
contabilitate a echilibrului permanent impus de:
- Dublă înregistrare a operaţiei (D=C)
- Legătura dintre conturile sintetice şi conturile analitice
- Legătura dintre conturile sintetice şi bilanţ
- Centralizarea datelor contabilităţii curente
Funcţiile balanţei:
- Funcţia de verificare a exactităţii înregistrărilor efectuate în conturi sau funcţia de control
- Funcţia de legătură dintre conturile sintetice şi conturile analitice
- Funcţia de legătură dintre conturile sintetice şi bilanţ
- Funcţia de grupare şi centralizare a datelor înregistrate în conturi
- Funcţia de analiză a activităţii economice
Clasificarea balanţei economice
I. După natura conturilor pe care le conţin, balantele pot fi:

A. balanţă de verificare generală sau sintetică a contului
B. balanţă de verificare a conturilor analitice - se întocmeşte pentru fiecare cont sintetic, care se
desfăşoară pe conturi analitice
II. După numărul de egalităţi pe care le cuprind balantele pot fi:

A. balanţă de verificare cu o serie de egalităţi
B. balanţă de verificare cu două serii de egalităţi
C. balanţă de verificare cu trei serii de egalităţi
D. balanţă de verificare cu patru serii de egalităţi
A. Balanţă de verificare cu o serie de egalităţi - se prezintă în două variante:

1. Balanţă de verificare a sumelor - egalitatea ei este Σ TSD = Σ TSC
2. Balanţă de verificare a şoldurilor - egalitatea ei este Σ SFD = Σ SFC
B. Balanţă de verificare cu două serii de egalităţi - egalităţile ei sunt:
{ Σ
Σ
TSD = Σ TSC
SFD = Σ SFC
C. Balanţă de verificare cu trei serii de egalităţi - egalităţile ei sunt
Σ SID = Σ SIC
{ Σ RD = Σ RC
Σ SFD = Σ SFC
D. Balanţă de verificare cu patru serii de egalităţi - egalităţile ei sunt
Σ SID = Σ SIC
{ Σ RD = Σ RC
Σ TSD = Σ TSC
Σ SFD = Σ SFC
Întocmirea balanţei de verificare
Balantele de verificare se întocmesc lunar şi ori de câte ori este necesar, în scopul verificării exactităţii
înregistrărilor contabile.
Etapele întocmirii balanţei:

1. se trec toate operaţiile din Registrul Jurnal în Registrul Cartea Mare până la dată când se întocmeşte
balanţa
2. se totalizează sumele din debit şi credit
3. se trec datele din conturi în formularul de balanţă de verificare
4. se adună coloanele balanţei, iar totalurile stabilite în cazul fiecărei perechi de coloane DEBIT-CREDIT
trebuie să fie egale între ele
Metode de evidentă sintetică a stocului
Orice societate comercială îşi poate organiza controlul şi evidenta stocurilor utilizând fie metoda
inventarului permanent, fie metoda inventarului intermitent
Metoda inventarului permanent - presupune cunoaşterea prin contabilitate în orice moment din
exerciţiul financiar a stocurilor existente. Utilizarea acestei metode presupune folosirea conturilor din
clasa 3 din planul de conturi general (Stocuri şi producţie în curs de execuţie).
În baza elementelor: stoc iniţial, intrări şi ieşiri, se vor stabili în permanenţă stocuri şi şolduri scriptic,
care vor fi comparate la inventar cu stocurile şi şoldurile faptice, din a căror comparare se pot stabili
plusuri sau minusuri de inventar, pentru a se putea pune de acord situaţia din contabilitate cu cea
faptica determinată din inventar.
Metoda inventarului permanent prezintă următoarele variante:
- La cost de achiziţie
- La cost standard
- Preţ de vânzare cu sau fără TVA
Această metodă prezintă avantajul că asigură un control asupra gestiunii de stocuri, iar dezavantajul =
volum mare de muncă.
Metoda inventarului la preţ de vânzare cu TVA
Se aplică la societăţile comerciale de vânzare cu amănuntul şi de alimentaţie publică.

Se caracterizează prin:
1. Utilizarea preţului de vânzare cu TVA compus din cost de achiziţie, adaos comercial + TVA neexigibilă.
Relaţie de calcul:
A. se calculează coeficientul mediu de adaos comercial (sau marjă)
(ŞI + RC) 378

K 378 = -------------------------------------- X 100
(SI + RD) 371 - (SI + RC) 4428
B. se calculează adaosul comercial (marja vânzări) aferent perioadei
K 378 X RC 707
C. cost achiziţie mărfuri vândute = preţ vânzare minus marjă vânzări minus TVA aferent vânzărilor
D. în bilanţ cost achiziţie stoc mărfuri = SFD 371 - SFC 378 - SFC 4428
(!!) Metoda inventarului intermitent
Presupune cunoaşterea prin contabilitate a stocurilor doar periodic şi ca urmare a efectuării unui
inventar fizic.
Utilizarea acestei metode presupune următoarele etape:
1. Anularea (destocarea) la începutul perioadei a stocului iniţial
2. Toate intrările de stocuri în cursul lunii se înregistrează în conturile din clasa 6 (clasa de cheltuieli)
3. la sfârşitul perioadei, după efectuarea inventarului, se înregistrează constatarea stocului final prin
debitarea conturilor de stocuri în contrapartidă cu creditarea conturilor de cheltuieli aferenta.
Relaţia de calcul este:

E = SI + I - SF
Unde:
E = valoare ieşiri
SI = valoare stoc iniţial
I = valoare intrări
SF = valoare stoc final
Avantajul metodei constă în simplitate, iar dezavantajul constă în pierderea controlului asupra
gestiunilor.
Ps. Succes!

Contabilitate UPDATE

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Contabilitate UPDATE

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Contabilitate - 17.03.

EXAMEN: SAMBATA - 22.06.2019

De făcut un referat (atenţie! maxim 10 pagini)

 La examen: definitii, grile si de facut cateva inregistrari.

CAIETUL DE APLICATII CU PAGINILE NUMEROTATE CORECT SE POATE DESCARCA DE AICI:

1. Obiectul şi metoda contabilităţii

OBIECTUL ŞI METODA CONTABILITĂŢII

 AVERE = CAPITAL => ACTIV = PASIV => Principiul dublei reprezentări

A. Contabilitatea este o teorie ştiinţifică, care furnizează informaţii privind:

C. Contabilitatea este o tehnică, adică o activitate de prestare de servicii.

BUNURI ECONOMICE = DREPTURI + OBLIGAŢII

(II) Cea de a doua componentă a patrimoniului se referă la drepturile şi obligaţiile cu valoare

Din punct de vedere economic ecuaţia este de forma:

Resursele se clasifica astfel:

În concluzie, din punct de vedere juridic:

DEFINIŢIE: reprezintă un ansamblu de procedee şi principii interdependente cu ajutorul cărora

Procedee folosite de metoda contabilităţii sunt structurate astfel:

Procedee comune tuturor ştiinţelor:

Procedee specifice metodei contabilităţii:

Procedee ale metodei contabilităţii utilizate şi de alte disciplinei economice:

Procedee comune tuturor ştiinţelor:

Procedee specifice metodei contabilităţii:

Observaţie: Datele balanţei de verificare stau la baza întocmirii bilanţului.

Procedee ale metodei contabilităţii utilizate şi de alte disciplinei economice:

Principiile normative ale metodei contabilităţii

Principiile contabile se clasifica astfel:

Principiile înregistrării şi ţinerii contabilităţii sunt:

Principiile partidei duble cuprind:

ACTIV NET = ACTIVE – DATORII

REZULTAT = VENITURI - CHELTUIELI

Principiile de observare: definesc câmpul şi perioada de observare a evaluării şi înregistrării

Principiile responsabilităţii cuprind:

Principiile evaluării cuprind:

Definirea, conţinutul şi structura bilanţului

Observaţie: Reglementările contabile din românia definesc bilanţul astfel: documentul

În contabilitatea modernă bilanţul este definit şi analizat folosindu-se ecuaţia:

ACTIVE = CAPITALUL PROPRIU + DATORII

ACTIV SUME PASIV SUME

B) schema lista (sau diferenţă). Ecuaţia ei este:

ACTIV NET = ACTIVE - DATORII

I. Structuri bilanţiere de activ

Activul bilanţier (continuare lecţia precedentă)

3) Creanţele imobilizate se referă la:

II. Activele circulante

A1. Stocurile şi producţia în curs de execuţie se clasifica astfel:

B1.1 Creanţele comerciale - cuprind clienţii incerţi, clienţi-facturi de întocmit, furnizori-debitori,

B2..2 Creanţele salariale = sumele primite de la angajaţi

B4.4. Debitorii diverşi provin din:

III. Activele de regularizare şi asimilate lor

Elementele de pasiv reflectă modul de acoperire şi finanţare pentru activul bilanţier.

Observaţii: valoarea iniţială a unei acţiuni poartă numele de valoare nominală.

Observaţii: primele de emisiuni şi cele de aport în natură se calculează că diferenţa dintre

Alte rezerve - sunt facultative şi se constituie tot din profitul net.

Datoriile se grupează astfel:

Datoriile financiare sunt reprezentate de creditele bancare şi de împrumuturile din emisiunea de

Datoriile fiscale, salariale şi sociale cuprind:

D. Pasivele de regularizare şi asimilate cuprind:

1. O societate comercială prezintă la sfârşitul anului următoarele elemente patrimoniale:

Materii prime Datorii fiscale

2. O societate comercială prezintă următoarele elemente patrimoniale:

Capitalul social - Clasa 1 - "Capital"

Contul de rezultate sau contul de profit şi pierdere

REZULTAT = VENITURI - CHELTUIELI