Ministerul Educaţiei, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova

Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți

Facultatea de Științe Reale, Economice și ale Mediului
Catedra de științe fizice și inginerești

Sarcinile la obiect:
<<Bazele contabilităţii>>

A efectuat: Strusevici Leonid

studentul grupei IM31R
A verificat: Dumbravanu Lilia
asistent universitar

Bălți 2022
A. Selectaţi răspunsul corect:
1. Conform cărui principiu cheltuielile se constatează în momentul când au fost suportate,
indiferent de momentul plăţii lor:
a) necompensarea;
b) continuităţii activităţii;
c) contabilitatea de angajamente;
d) permanenţei metodelor.
2. Obiectivele contabilităţi financiare sunt:
a) întocmirea situațiilor financiare;
b) prognozarea costului de producţie;
c) determinarea unor rezultate pe produse;
d) controlul şi analiza unor laturi ale activităţii întreprinderii;
e) înregistrarea tuturor operaţiilor economice efectuate la întreprindere.
3. Conform principiului contabilității de angajamente, cheltuielile din vânzarea bunurilor se
vor înregistra atunci, când:
a) se fabrică bunurile;
b) se comandă bunurile;
c) se livrează bunurile clienţilor;
d) în momentul încasării contravalorii bunurilor livrate.
4. Funcţia juridică a contabilităţii constă în:
a) consemnarea, potrivit unor principii şi reguli proprii, a proceselor şi fenomenelor
economice ce apar în cadrul întreprinderilor şi se pot exprima valoric.
b) furnizarea informaţiilor privind structura şi dinamica patrimoniului, a situaţiei financiare
şi a rezultatelor obţinute în scopul fundamentării deciziilor.
c) verificarea cu ajutorul informaţiilor contabile a modului de păstrare şi utilizare a valorilor
materiale şi băneşti, de gospodărire a resurselor, controlul respectării disciplinei
financiare etc.
d) datele din contabilitate şi documentele primare servesc ca mijloc de probă în justiţie,
pentru a dovedi realitatea unor operaţii economice.
5. Care din următoarele afirmaţii este falsă:
a) managerul răspunde de situațiile financiare anuale ale entității, care transmit informaţii
mai ales utilizatorilor interni.
b) contabilii de gestiune nu sunt obligaţi să utilizeze unitatea monetară, ei pot utiliza orice
unitate de măsură care răspunde nevoilor informaţionale ale managementului.
c) contabilitatea financiară înregistrează şi raportează informaţii referitoare la activele,
datoriile şi capitalul propriu ale entității în ansamblu.
6. Pe 20 aprilie un magazin recepţionează 10 frigidere, urmând să-şi achite datoria la 20
mai. Frigiderele sunt vândute cumpărătorilor pe 12 iunie. Plata pentru frigiderele vândute
este încasată pe 17 iulie. La ce moment se vor constata cheltuielile şi veniturile din
vânzări?

a) 20 aprilie;
b) 20 mai;
c) 12 iunie;
d) 17 iulie.
7. Întreprinderea “ART” a încasat de la întreprinderea “BARS” în luna decembrie suma de 5
000 lei, reprezentând avansul pentru produsele care se vor livra în luna ianuarie.
Identificaţi principiul contabil care indică momentul contabilizării cheltuielilor şi
veniturilor aferente operaţiunii date:
a) principiul permanența metodelor;
b) principiul contabilității de angajamente;
c) separarea patrimoniului și datoriilor;
d) necompensarea.
Care este acel moment?
8. La data de 1 decembrie 2012 întreprinderea dă în arendă o sală de fotbal pentru o
perioadă de 4 luni. Chiria, în valoare de 12 000 lei, este încasată anticipat la data de 1
decembrie. Care va fi valoarea chiriei, ce trebuie inclusă în veniturile anului 2012, şi cea
aferentă anului 2013, alegeţi din următoarele variante:
a) 6 000 lei în anul 2012 şi 6 000 lei în anul 2013;
b) 12 000 lei în anul 2012 şi 0 lei în anul 2013;
c) 3 000 lei în anul 2012 şi 9 000 lei în anul 2013;
d) 0 lei în anul 2012 şi 12 000 lei în anul 2013;
e) 9 000 lei în anul 2012 şi 3 000 lei în anul 2013.
De ce principiu contabil aţi ţinut seama în alegerea răspunsului?
a) principiul permanența metodelor;
b) principiul contabilității de angajamente;
c) separarea patrimoniului și datoriilor;
d) necompensarea.
 Referatul la obiect:
<<Bazele contabilităţii>>

CUPRINS:

1. Definiţia contabilităţii
2. Obiectul contabilităţii
3. Funcţiile contabilităţii
4. Principalele forme de organizare contabilă
5. Principii contabile
6. Funcţionarea contabilităţii
7. Organizarea contabilităţii
8. Concluzi
Bibliografie
 1.DEFINITIA CONTABILITATII

Contabilitatea este ştiinţa şi arta stăpânirii afacerilor, în care scop se ocupă cu "măsurarea,
evaluarea, cunoaşterea, gestiunea şi controlul activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii, precum şi a
rezultatelor obţinute din activitatea persoanelor fizice şi juridice", în care scop "trebuie să asigure
înregistrarea cronologică şi sistematică, prelucrarea, publicarea şi păstrarea informaţiilor cu privire la poziţia
financiară, performanţa financiară şi fluxurile de trezorerie, atât pentru cerinţele interne ale acestora, cât şi în
relaţiile cu investitorii prezenţi şi potenţiali, creditorii financiari şi comerciali, clienţii, instituţiile publice şi
alţi utilizatori" (Legea contabilităţii nr.82/1991, republicată în iunie 2007, art.2, al (1).

Împreună cu economia în dezvoltare s-a perfecţionat şi „arta ţinerii socotelilor”, punctul de cotitură
reprezentându-l modelul matematic elaborat de Luca Paciolo di Borgia acum mai bine de 500 de ani, după
care contabilitatea a devenit de neînlocuit, fără alternative, deopotrivă o ştiinţă şi o artă în urmărirea
existenţei şi mişcării capitalurilor şi utilităţilor, al stabilirii rezultatelor activităţii şi plasării lor, şi totul de
maniera că afacerile să beneficieze permanent de suportul bănesc necesar.

Companiile, întreprinderile, instituţiile, societăţile de orice fel şi mărime, persoanele juridice din întreaga
lume întocmesc „conturi” şi situaţii financiare pentru a fi prezentate utilizatorilor de informaţii,
proprietarilor, controlorilor, administratorilor, organelor fiscale, după o metodologie unică - iar aceasta este
contabilitatea.

Din punct de vedere istoric, câteva repere merită a fi reţinute. În lucrarea "Contabilitate generală" din
1947, ediţia a 13-a, autorul, prof. univ. C. G. Demetrescu defineşte contabilitatea pe trei coordonate:

 a) obiectul - contabilitatea este o ramură a ştiinţelor sociale care asigură înregistrarea metodică şi
ordonată a tuturor operaţiilor privind mişcările de valori, de drepturi şi obligaţii, precum şi
modificările determinate de rezultatele activităţii desfăşurate;
 b) scopul - contabilitatea are drept scop stabilirea situaţiei economice şi juridice a întreprinderii,
exercitarea permanentă a unui control;
 c) mijloacele - contabilitatea se foloseşte de mijloace proprii: conturi, balanţe de verificare, jurnale.

Contabilitatea modernă se bazează principiul dublei înregistrări. Această formă este cunoscută şi sub
numele de contabilitate în partidă dublă. Acest sistem presupune efectuarea a cel puţin două înregistrări
pentru fiecare tranzacţie: debitarea unui cont contabil şi creditarea altuia. Suma tuturor debitărilor trebuie să
fie întotdeauna egală cu suma tuturor creditărilor, putând astfel verifica uşor existenţa erorilor. Acest sistem
a fost folosit deja în Europa medievală, posibil chiar în Grecia antică.

În anumite cazuri se foloseşte şi contabilitatea în partidă simplă.

Înregistrerea cronologică a informaţiilor economice se realizează cu ajutorul conturilor contabile,

întocmindu-se Registrul-jurnal, iar înregistrarea sistematică se realizează prin întocmirea Registrului de
Inventar şi a Registrului Cartea Mare. Lucrările de sinteză care se întocmesc periodic sunt Bilanţul contabil
şi Contul de profit şi pierdere. Verificarea corelaţiilor se realizează cu ajutorul Balanţei de verificare.
 2.OBIECTUL CONTABILITATII

 Concepţia juridică

Este specifică ţărilor europene aflate sub influenţa dreptului roman. Conform acesteia constitue obiect al
reflectării contabile ,patrimoniu , adică averea agenţilor economici sub forma drepturilor şi obligaţiilor în
corelaţie cu bunurile şi valorile ce aparţin de drept unei persoane fizice sau juridice . Aceasta înseamnă că se
includ în sfera contabilităţii numai bunurile şi valorile asupra cărora întreprinderea exercită un drept de
proprietate sau de creanţă , respectiv obligaţiile legate de acestea.
În baza acestei concepţii patrimoniul îmbracă două forme :
- patrimoniu economic , reprezentat prin bunuri tangibile (materiale) şi intangibile , respectiv active
financiare care pot fi evaluate în bani .
- patrimoniu juridic , cuprinzând totalitatea drepturilor şi obligaţiilor conexe bunurilor ce aparţin de drept
unei persoane. Procedeul specific contabilităţii de prezentare a patrimoniului întreprinderii este bilanţul, iar
ecuaţia juridică a patrimoniului este: bunuri economice = drepturi + datorii

 Concepţia economică

Este susţinută de ţările anglo-saxone aflate sub influenţa dreptului cutumiar, care includ în obiectul
contabilităţii totalitatea bunurilor care genereză beneficii economice viitoare indiferent dacă asupra acestora
se exercită un drept de proprietate sau nu. Conform acestei concepţii obiectul de studiu al contabilităţii este
reprezentată de circuitul capitolului sub două aspecte :
-al existenţei concrete, destinaţiei şi al modului în care se alocă resursele denumit capital fizic.
-al apartenenţei, provenienţei, sursei sau originii utilităţilor , denumit capitol financiar.
Ecuaţia de echilibru conform acestei concepţii este de forma : Capitaluri proprii = Active – Datorii
Această concepţie acordă prioritate prezentării rezultatelor operaţiunilor efectuate cu ajutorul contului de
profit şi pierderi.

 Concepţia financiară

Este o combinaţie a dreptului roman cu cel cutumiar, acordând prioritate prezentării fluxurilor de numerar
şi echivalente de numerar cu ajutorul Tabloului fluxurilor de trezorerie. În esenţă presupune evidenţierea
resurselor economice în expresie monetară sub aspectul provenienţei, originii sursei sau resurselor
(permanente si temporare ), respectiv sub aspectul destinaţiei , al întrebuinţării ca utilităţi (durabile şi
ciclice).

În cadrul acestei concepţii putem avea două ecuaţii şi anume :

Resurse economice = Utilităţi durabile + Utilităţi ciclice
Resurse economice = Resurse permanente + Resurse temporare

Utilităţile durabile cuprind bunuri pe termen lung , adică activele imobilizate , iar cele ciclice , activele
circulante ( stocuri , creanţe , numerar şi echivalente de numerar ).

Resursele permanente cuprind finanţările pe termen lung ( capitaluri proprii , împrumuturi pe termen
lung) iar cele temporare împrumuturile pe termen scurt ( furnizorii ,salarii, impozite).

Conform acestei concepţii gruparea şi ordonarea utilităţilor trebuie să se facă în funcţie de criteriul
lichidităţii ( capacitatea de a se transforma în bani ) iar resursele în funcţie de criteriul exigibilităţii
( scadenţa sau data la care o datorie trebuie plătită ).
 3.FUNCTIILE CONTABILITATII

 Funcţia de înregistrare şi prelucrare a datelor constă în consemnarea, potrivit unor principii şi

reguli proprii, a proceselor şi fenomenelor economice ce apar în cadrul unităţilor patrimoniale şi se
pot exprima valoric.

 Funcţia de informare constă în furnizarea de informaţii privind structura şi dinamica patrimoniului, a

situaţiei financiare şi rezultatelor obţinute în scopul fundamentării deciziilor. Contabilitatea are o
funcţie de informare internă (pentru conducerea unităţii) şi o funcţie de informare externă (a terţilor).

 Funcţia de control gestionar constă în verificarea cu ajutorul informaţiilor contabile a modului de

păstrare şi utilizare a valorilor materiale şi băneşti, de gospodărire a resurselor, controlul respectării
disciplinei financiare etc.

 Funcţia juridică - datele furnizate de contabilitate şi documentele de evidenţă servesc ca mijloc de

probă în justiţie, pentru a dovedi realitatea unor operaţii economice şi a stabili răspunderea
patrimonială pentru pagubele produse.

 Funcţia previzională - informaţiile contabile aferente unei perioade deja încheiate pot fi folosite
pentru determinarea tendinţelor de evoluţie a fenomenelor şi proceselor economice viitoare.

Obiectivul contabilitatii este reprezentat de inregistrarile modificarilor survenite si a marimii la un

moment a patrimoniului unei societati.

Patrimoniul din punct de vedere al contabilitati este reprezentat de ansamblul bunurilor aflate in
proprietatea entitatii titulare de patrimoniu,impreuna cu drepturile si obligatiile aferente acestuia.

Bunurile reprezinta aspectul fizic-material al patrimoniului(cladiri, utilaje, mijloace de transport, stocuri

de materii prime, marfuri sau bani aflati in conturile firmei sau in casierie). In contabilitate bunurile
reprezinta activul patrimoniului.

Drepturile sunt reprezentate de acordurile aduse de proprietarul unei societati in cadrul acesteia,precum
si de rezultatele obtinute in urma activitatii firmei.

Obligatiile sunt reprezentate de aprovizionarile,cumparaturile de la tert sau sume de bani primite de acesta
cu titlul de imprumut ce urmeaza a fi platite ulterior.Drepturile si obligatiile se regasesc in contabilitate in
sfera conceptului de pasiv al patrimoniului.

4.PRINCIPALELE FORME DE ORGANIZARE CONTABILE

Contabilitatea întreprinderii (firmei) se organizează la nivelul întreprinderilor care produc bunuri, execută
lucrări, prestează servicii. Contabilitatea firmei este organizată în dublu circuit, şi anume:

 contabilitatea financiară presupune urmărirea, controlul şi prezentarea fidelă a patrimoniului, în

ansamblu şi pe structură, a situaţiei financiare şi rezultatului exerciţiului, prin intermediul
documentelor de sinteză, în scopul furnizării informaţiilor necesare elaborării deciziilor economice.
Are un caracter unitar pentru toţi agenţii economici, se organizează pe baza unor norme elaborate de
autorităţi.
 contabilitatea internă de gestiune (numită şi managerială) are ca scop urmărirea analitică a
gestiunii interne a unităţii, calcularea costurilor de producţie, stabilirea rentabilităţii pe produse,
lucrări, servicii, întocmirea bugetelor pe feluri de activităţi, furnizarea de informaţii necesare în
procesul decizional.
 contabilitatea instituţiilor publice este organizată la nivelul instituţiilor şi administraţiei publice,
unităţilor publice autonome persoane juridice din învăţământ, sănătate, apărare, cultură şi artă etc. şi
 urmăreşte execuţia de casă a bugetului statului, bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale de
stat, gestiunea datoriilor publice şi alte operaţii financiare specifice sectorului neproductiv.
 contabilitatea naţională este organizată la nivelul economiei naţionale şi prezintă sintetic activitatea
economică a unei naţiuni urmărind evoluţia indicatorilor macroeconomici, modificările în structura
de ramură şi teritorială a economiei, mărimea şi structura avuţiei naţionale, relaţiile financiare şi
fluxurile monetare.

Contabilitatea naţională se obţine pe alte căi decât prelucrarea documentelor justificative, apelându-se la
statistică, serii matematice, centralizări de situaţii financiare ale entităţilor juridice şi multe alte proceduri,
toate însă respectând regulile contabile

5.PRINCIPII CONTABILE

Principiile contabile conţin un ansamblu de reguli de conduită economică extinzând noţiunea de

evaluare de la bunuri şi relaţii financiare la evaluarea potenţialului, evaluarea performanţelor, evaluarea
perspectivelor etc., şi numai în această accepţiune lărgită prevederea din I.A.S. nr. 1 cum că "evaluarea
posturilor cuprinse în Situaţiile financiare trimestriale şi anuale se efectuează în conformitate cu anumite
principii infailibile" dă valoare şi sens contabilităţii ca sistem şi model economic de conducere financiară a
fiecărei persoane juridice.

Principiul continuităţii activităţii. Acesta presupune că persoana juridică îşi continuă în mod normal
funcţionarea într-un viitor previzibil, fără a intra în imposibilitatea continuării activităţii sau fără reducerea
semnificativă a acesteia. Dacă administratorii entităţii au luat cunoştinţă de unele elemente de nesiguranţă
legate de anumite evenimente care pot duce la incapacitatea instituţiei (întreprinderii) de a-şi continua
activitatea, aceste elemente trebuie prezentate în notele explicative. În cazul în care situaţiile financiare nu
sunt întocmite pe baza principiului continuităţii, această informaţie trebuie prezentată împreună cu
explicaţiile privind modul de întocmire a raportării financiare respective şi motivele ce au stat la baza
deciziei conform căreia persoana juridică nu îşi mai poate continua activitatea. Continuitatea sau încetarea
activităţii trebuiesc înţelese în sens financiar, pentru că orice instituţie „moartă” poate fi ţinută în viaţă prin
finanţări hemoragice, dar, astăzi, nimeni nu-şi mai propune aşa ceva.

Principiul permanenţei metodelor, conform căruia este obligatorie continuitatea aplicării aceloraşi
reguli şi norme privind evaluarea, înregistrarea în contabilitate şi prezentarea elementelor patrimoniale şi a
rezultatelor, asigurând comparabilitatea în timp a informaţiilor contabile.

Principiul prudenţei. Valoarea oricărui element trebuie să fie determinată pe baza principiului
prudenţei. În mod special aceasta presupune a se avea în vedere următoarele aspecte: a) se vor lua în
considerare numai profiturile (veniturile,finantarile) recunoscute până la data încheierii exerciţiului
financiar; b) se va ţine seama de toate obligaţiile previzibile şi de pierderile potenţiale care au luat naştere în
cursul exerciţiului financiar încheiat sau pe parcursul unui exerciţiu anterior, chiar dacă asemenea obligaţii
sau pierderi apar între data încheierii exerciţiului şi data întocmirii bilanţului; c) se va ţine seama de toate
ajustările de valoare datorate deprecierilor, chiar dacă rezultatul exerciţiului financiar este profit sau
pierdere. Se înţelege deci că potrivit acestui principiu nu este admisă supraevaluarea elementelor de activ şi
a veniturilor, respectiv subevaluarea elementelor de pasiv şi a cheltuielilor, ţinând cont de deprecierile,
riscurile şi pierderile posibile generate de desfăşurarea activităţii exerciţiului curent sau anterior.

Principiul independenţei exerciţiului. Se vor lua în considerare toate veniturile şi cheltuielile

corespunzătoare exerciţiului financiar pentru care se face raportarea, fără a se ţine seama de data încasării
sumelor sau a efectuării plăţilor (contabilitatea de angajament). „Independenţa” se asigură prin respectarea
tehnicilor „delimitării în timp” a evenimentelor, angajamentelor, veniturilor, cheltuielilor, obligaţiilor şi,
implicit, scadenţelor.

Principiul evaluării separate a elementelor de activ şi de pasiv. În vederea stabilirii valorii totale
corespunzătoare unei poziţii din bilanţ se va determina separat valoarea aferentă fiecărui element individual
de activ sau de pasiv, indiferent de conţinutul său economic, de evoluţia previzibilă a pieţei, de consecinţele
pe care le are această evaluare. Odată stabilită corect valoarea, mai departe, prelucrarea şi sistematizarea
informaţiilor o face contabilitatea după toate regulile sale specifice.

Principiul intangibilităţii. Bilanţul de deschidere al unui exerciţiu trebuie să corespundă cu bilanţul

de închidere a exerciţiului precedent, cu excepţia corecţiilor impuse de aplicarea l.A.S. 8. Atenţie la acest
principiu întrucât „oamenii cu experienţă” au tendinţa de a regla sau reporta erorile dintr-un bilanţ în altul
(„bilanţ de închidere”, „bilanţ de deschidere”) în loc să respecte procedurile contabile care cer
„scormonirea” erorii pentru a afla şi efectele sale colaterale.

Principiul necompensării. Valorile elementelor ce reprezintă active nu pot fi compensate cu valorile

elementelor ce reprezintă pasive, respectiv veniturile cu cheltuielile, cu excepţia compensărilor între active
şi pasive admise de Standardele Internaţionale de Contabilitate (este vorba de aşa numitele „conturi
rectificative”, care aduc activele şi, respectiv pasivele, la valoarea contabilă netă).

Principiul prevalenţei economicului asupra juridicului. Informaţiile prezentate în situaţiile

financiare trebuie să reflecte realitatea economică a evenimentelor şi tranzacţiilor, nu numai forma lor
juridică.

Principiul pragului de semnificaţie. Orice element care are o valoare semnificativă trebuie
prezentat distinct în cadrul situaţiilor financiare. Elementele cu valori nesemnificative care au aceeaşi natură
sau cu funcţii similare trebuie însumate, nefiind necesară prezentarea lor separată.

Principiul contabilităţii pe baza "Accrual", conform căruia tranzacţiile şi evenimentele sunt

înregistrate în conturi atunci când apar şi nu când sumele sunt plătite sau încasate. Ele trebuie înregistrate în
anul financiar la care se referă, principiul „accrual” fiind o extindere a regulii „contabilităţii de angajament”.

6. FUNCTIONAREA CONTABILITATII

„Contabilitatea, ca activitate specializată în măsurarea, evaluarea, cunoaşterea, gestiunea şi controlul

activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii, precum şi a rezultatelor obţinute din activitatea persoanelor fizice
şi juridice trebuie să asigure înregistrarea cronologică şi sistematică, prelucrarea, publicarea şi păstrarea
informaţiilor cu privire la poziţia financiară, performanţa financiară şi fluxurile de trezorerie, atât pentru
cerinţele interne ale acestora, cât şi în relaţiile cu investitorii prezenţi şi potenţiali, creditorii financiari şi
comerciali, clienţii, instituţiile publice şi alţi utilizatori.”

„Contabilitatea instituţiilor publice asigură informaţii ordonatorilor de credite cu privire la execuţia

bugetelor de venituri şi cheltuieli, patrimoniul aflat în administrare, precum şi pentru întocmirea contului
general anual de execuţie a bugetului de stat, a contului anual de execuţie a bugetului de asigurări sociale de
stat, a fondurilor speciale, precum şi a conturilor anuale de execuţie ale bugetelor locale.”

Organizarea contabilă şi asigurarea funcţionării ei corespunzător pretenţiilor europene este totuşi

atributul fiecărei persoane juridice deţinătoare şi administrator de patrimoniu, iniţiatoare şi decizionară de
acte comerciale, economice şi băneşti pentru că, spune Legea (Legea nr. 82 / 1991, republicată 2004, art. 11)
contabilitatea nu trebuie confundată sau redusă la întocmirea şi clasarea de documente sau alte înscrisuri, ci
conturarea şi respectarea unor concepţii şi politici care să asigure conducerea financiară a întreprinderilor şi
instituţiilor, într-o manieră care să corespundă exigenţelor actuale: integrarea europeană, libera circulaţie a
bunurilor şi a banilor, transparenţă în utilizarea resurselor şi a fondurilor comunitare, întărirea capacităţii de
rezilienţă financiară într-o economie concurenţială şi plină de obstacole. Notă: Acest capitol îl vom trata, în
continuare, pe exemplul instituţiilor publice, dat fiind că este mai accesibilă - dar trebuie avut în vedere că
există standarde, şi implicit particularităţi, pentru firme-corporaţii, pentru bănci, asigurări, instituţii
financiare.
 7.ORGANIZAREA CONTABILITATII

Contabilitatea poate fi organizată şi condusă pe bază de contracte de prestări de servicii şi de alte

persoane juridice autorizate sau de persoane fizice care au calitatea de expert contabil, respectiv contabil
autorizat, care răspund potrivit legii. Instituţiile publice la care contabilitatea nu este organizată în
compartimente distincte sau care nu au personal încadrat cu contract individual de muncă, potrivit legii, pot
încheia contracte de prestări de servicii, pentru conducerea contabilităţii şi întocmirea situaţiilor financiare
trimestriale şi anuale, cu societăţi comerciale de expertiză contabilă sau cu persoane fizice autorizate,
conform legii. Încheierea contractelor se face cu respectarea reglementărilor privind achiziţiile publice de
bunuri şi servicii. Plata serviciilor respective se face din fonduri publice cu această destinaţie.

În acest scop, persoanele care răspund de organizarea şi conducerea contabilităţii trebuie să asigure,
potrivit legii, condiţiile necesare pentru întocmirea documentelor justificative privind operaţiunile
economice, organizarea şi conducerea corectă şi la zi a contabilităţii, organizarea şi efectuarea inventarierii
elementelor de activ şi de pasiv, precum şi valorificarea rezultatelor acesteia, respectarea regulilor de
întocmire a situaţiilor financiare, depunerea la termen a acestora la organele în drept, păstrarea documentelor
justificative, a registrelor şi situaţiilor financiare, organizarea contabilităţii de gestiune adaptate la specificul
persoanei juridice.

8.CONCLUZII

Reflectarea fidelă a realităţii economico-financiare şi a consecinţelor sale sociale, umane,

instituţionale sunt atributele definitorii ale contabilităţii, pentru perfecţionarea căreia se bat, se luptă şi
muncesc astăzi cei mai redutabili specialişti în “ştiinţa conturilor”. Preocupaţi de standarde, de
convergenţă, de reflectarea contabilă a realităţii, profesioniştii contabili se preocupă în fapt de economie, de
instituţii, de oameni. Este poate, cea mai frumoasă parte a profesiei contabile. Este unul din motivele pentru
care Uniunea Europeană a luat în considerare oportunitatea recunoaşterii profesiei contabile la nivel
european. În faţa provocărilor europene, contabilitatea românească nu putea să rămână pasivă şi fără reflexe.
Ea s-a adaptat proceselor de normalizare, armonizare şi convergenţă, atât prin intermediul unor instituţii
naţionale, cât şi prin acţiunea organismelor ce reprezintă profesia contabilă.

Bibliografie
 "Drumul spre Europa"- Program de Reformă a contabilităţii şi de întărire Instituţională. Documentar
elaborat de Banca Mondială pentru România,2006;inregistrat pe C.D.de Camera Auditorilor
Financiari din Romania si trimismembrilor sai ca atasament la revista Auditul financiar" nr.4 /2007
 Reglementări contabile conforme cu Directivele a IV-a şi a VII-a a Comunităţii Economice
Europene; publicate în volum de Parlamentul României-Camera deputaţilor, 2005;
 I.P.A.S -Standardele de Contabilitate pentru Sectorul Public, 2006
 Directiva a Opta a Comunităţii Europene privind legislaţia societăţilor comerciale, nr.
COM/2004/177, referitoare la auditul statutar al conturilor comunitare (preluată din originalul în
limba franceză, 2004);
 Legea contabilităţii nr.82/1991 (cu toate modificările până în 2007);
 Ordonanţa Guvernului nr.70/13 aug. 2004;
 Ordinul m.f.p. nr. 1752/2005 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu directivele
europene, Mon. Of. nr. 1080/2005;
 Ordinul m.f.p. nr. 1917/2005 pentru aprobarea Normelor de contabilitate publică (inclusiv anexele
P.11-604), Mon. Of. nr. 1186 bis/2005;