TEMA1.

Locul, rolul şi funcţiile contabilităţii:

• contabilitatea însăşi prin denumirea ei are ca şi instrument important contul,

iar documentele de baza care se folosesc sunt situaţiile financiare;
• contabilitatea este o ştiinţă economică şi ca orice ştiinţă are o metodă
proprie( operează cu instrumente şi principii);
• contabilitatea are o utilizare în viaţa economică dată de faptul că este un
instrument de cunoaştere a averii (patrimoniul) de către fiecare agent
economic (societate comercială) la un moment dat, dar şi mişcările suferite în
timp şi spaţiu;
• părintele contabilitătii este Luca Paciolo (italian), care a încercat să destăinue
tainele contabilităţii încă din 1400
• ca disciplină ştiinţifică, contabilitatea se ocupă de stabilirea principiilor,
normelor şi regulilor de prelucrare a informaţiilor contabile
• contabilitatea a descoperit şi a formulat principii de maximă importanţă şi de
maximă generalitate:
1. principiul dublei reprezentări
2. principiul dublei înregistrări

• contabilitatea operează numai cu valori ,adică se face exprimarea fenomenelor

atât cantitativ dar mai ales valoric.

Concluzie: contabilitatea înregistrează, urmăreşte şi controlează documentele

complet şi neîntrerupt (operativ) ,fenomenele şi procesele economice care se pot
exprima valoric.
Contabilitatea reflectă cronologic şi sistematic, şi controlează existenţa şi mişcarea
mijloacelor economice de natură materială, financiară şi umană.

Funcţiile contabilităţii:

- contabilitatea are 4 funcţii:

1) Funcţia de înregistrare: constă în capacitatea contabilitaţii de a reflecta
operativ şi exact procesele şi fenomenele economice care apar în cadrul agenţilor
economici şi care pot fi exprimate valoric.
2) Funcţia de informare: rezultă din faptul că, contabilitatea trebuie să prezinte
informaţii exacte referitoare la modul în care au fost gospodărite şi utilizate mijloacele
băneşti şi materiale. Prin urmare contabilitatea prin această funcţie îndeplineşte rolul
de instrument de cunoaştere a realităţii.
3) Funcţia de control gestionat: constă în verificarea cu ajutorul contabilităţii a
modului de păstrare, utilizare şi gospodărire a averii agentului economic.
- datele înregistrate în contabilitate (în registre) servesc ca mijloc de probă în
justiţie pentru a demonstra realitatea unei operaţii pentru a se stabili răspunderea,
vinovăţia sau nevinovăţia unei persoane.
4) Funcţia previzionară: constă în faptul că datele înregistrate în contabilitate
reprezintă o sursă exactă şi completă pentru analiza economico-financiară a activităţii
şi stabilirea rezultatului care dau la rândul lor posibilitatea luării deciziilor curente şi
viitoare.

Sistemele de contabilitate:

-contabilitatea operează în 2 sisteme

1) Sistemul de contabilitate în partidă simplă – presupune faptul că o operaţie
economică se înregistrează într-o singură partidă.
2) Sistemul de contabilitate în partidă dublă – presupune înregistrarea unei
singure operaţii economice în 2 partide concomitent care arată originea şi destinaţia.
- în cadrul sistemului de contabilitate cu un singur circuit conturile sunt
organizate într-un singur flux în cadrul circuitului economic
- sistemul de contabilitate cu dublu circuit organizeaza conturile asfel încât să fie
delimitate în circuite simple, acele operaţii rezultate din mişcarea elementelor
patrimoniale (schimbul cu terţi)
- al doilea circuit, inregistrează operaţiile interne de gestiune
- se formează astfel contabilitatea financiară (a intreprinderii) şi contabilitatea de
gestiune.

Contabilitatea financiară:

- are ca obiect îregistrarea tuturor operaţiilor care afectează direct

patrimoniul în vederea determinarii rezultatului.
Contabilitatea financiară este obligatorie pentru toţi agenţii economici

Contabilitatea internă de gestiune

-are ca scop urmărirea factorilor de construcţie în vederea obţinerii unor

produse şi servicii
Contabilitatea de gestiune nu este obligatorie, se organizează şi se lasă la
latitudinea fiecărui agent economic.

Utilizatorii informaţiei contabile:

Informaţiile contabile oferite de contabilitate sunt utile unei game largi de
utilizatori,care pot fi clasificaţi în trei grupuri:
1. Cei care gestionează o intreprindere(managementul)
2. Cei din afara intrprinderii care au interes financiar direct in societate:
a)Investitorii actuali şi potenţiali- sunt interesati de regulă de câştigurile care
pot fi obtinute prin investirea intr-o anumită societate comercială, dar şi de
riscurile posibile să apară.
- in cazul in care aceşti investitori devin acţionari sau asociaţi în cadrul
societăţii, ei vor fi renumeraţi prin dividende şi prin urmare vor fi interesaţi de
mărimea dividentului sau a profitului mediu pe acţiune
b)Salariaţii- sunt interesaţi de bunul mers al societăţii astfel încât să primească
salarii cât mai mari şi la timp (îi interesează stabilitatea locului de muncă)
c)Creditorii- pot fi financiari (băncile) sau comerciali (furnizorii)
d)Clienţii
- sunt interesaţi de stabilitatea şi continuitatea activităţii ageţilor
economici pentru a se asigura de faptul că au de la cine să se aprovizioneze.

2
 3.Persoane ,organizaţii şi instituţii care au interes financiar indirect în
intreprindere
Statul (guvernul)- este interesat în mod special de veniturile sub formă de
impozite şi taxe plătite de către agenţii economici la buget

Reglementarea contabilităţii în România:

- legea de baza este legea nr. 82 din 1991 rectificată prin modificări ulterioare.
- pentru aplicarea legii contabilităţii s-a elaborat regulamentul de aplicare a
legii contabilităţii şi de asemenea s-au publicat normele metotologice pentru
utilizarea conturilor, întocmirea registrelor contabile şi întocmirea situaţiilor
financiare.
- pentru armonizarea situaţiilor contabile în sistemul românesc cu cel
european şi internaţional s-au eloborat 2 legi:
a)Legea 306 – privind armonizarea sistemului contabil românesc cu
directivele comunităţii economice europene şi cu Standardele Internationale de
Contabilitate în sistem simplificat.
b)Legea 94-ordinul ministerului finanţelor.

3
 TEMA 2.Obiectul şi metoda contabilităţii

PATRIMONIUL – obiect de studiu al contabilităţii. Obiectul contabilităţii îl

constituie reflectarea în expresie bănească a patrimoniului (averii) aflat în gestiunea
intreprinderii precum şi mişcările şi transformările pe care acesta le suferă în urma
operaţiunilor economico-financiare.
Patrimoniul este constituit din totalitatea drepturilor şi obligaţiilor de natura
economică (asupra unor bunuri economice)şi care în mod obligatoriu sunt exprimate
valoric. Pentru a putea exista patrimoniu sunt necesare 2 elemente esenţiale:
a) subiectul patrimoniului – care constituie persoana fizică sau juridică care posedă
bunurile economice puse la dispoziţia intreprinderii.
b) bunurile materiale care compun patrimoniul.
In concluzie patrimoniul reprezintă totalitatea drepturilor şi obligaţiilor cu valoare
economică care aparţin unei persoane fizice sau juridice precum şi bunurile la care se
referă.

Patrimoniul

Bunuri economice ca pers. fizica Drepturile si

obiecte de drepturi obligatile
si obligatii pers. juridica

Bunurile economice ca obiecte de drepturi şi obligaţii formează substanţa materială a

patrimoniului.
Determinarea economică a bunurilor se face prin prisma utilităţii lor pentru
intreprindere.
Utilitate înseamnă capacitatea unui bun economic de a satisface o nevoie în urma
participării la activitatea de producţie.
Drepturile si obligatiile exprimă raporturile de proprietate în cadrul cărora se obţin şi
se gestionează drepturi în situaţia în care titularul patrimoniului este proprietar. Ne
referim la obligaţii, în situaţia în care titularul patrimoniului pentru a obţine bunurile
economice care-i sunt necesare, trebuie să îndeplinească o anumită prestaţie sau să
plătească un echivalent valoric.
In concluzie contabilitatea are în centrul său ca obiect de studiu patrimoniul,
respectiv averea, ca expresie bănească a bunurilor mobile şi imobile, iar pe de altă parte
titlurile de valoare şi disponibilităţile.

Trăsăturile patrimoniului

Patrimoniul a fost studiat din mai multe puncte de vedere:

a) un prim ansamblu de raporturi studiat şi delimitat în obiectivul contabilităţii
este cel creat între bunurile economice ca obiect de drepturi şi obligaţii, iar pe de altă
parte drepturile şi obligaţiile cu privire la aceste bunuri. Ecuatia creată pe baza acestui
raport este de forma:

bunuri economice = drepturi+ obligaţii

 In cazul în care intră în rol resursele , raportul de schimb se crează între utilizări şi
resurse. In acest caz ecuaţia devine:

Utilizari = resurse

Interpretarile prezentate anterior sunt reunite la nivelul contabilităţii prin structurile

de activ si pasiv.
Activul -> reprezinta mijloacele economice de care dispune intreprinderea.
Pasivul -> surse de finanţare a bunurilor economice.
Ecuatia devine în acest caz: Activ = Pasiv

b) un alt ansamblu de raporturi de schimb specific contabilităţii este cel

corespunzător activităţilor care produc transformări în cantitatea sşi calitatea masei
patrimoniale. La nivelul contabilitatii acest raport este urmarit prin intermediul
cheltuielilor şi veniturilor.
Cheltuielile -> sunt generate de valorile pe care intreprinderea trebuie să le plătească
în vederea obţinerii unor produse sau pentru acele servicii care i-au fost prestate.
Veniturile ->sunt constituite în mare parte din valorile primite ca echivalent al
bunurilor economice vândute sau serviciile prestate.
Relatia între cheltuieli şi venituri se stabileşte pe seama rezultatelor astfel :
Rezultatul = venituri- cheltuieli
- Daca veniturile sunt mai mari decat cheltuielile se înregistrează un rezultat pozitiv
(profit).
- Daca veniturile sunt mai mici decat cheltuielile rezultatul este negativ (pierdere)
c)un alt ansamblu de raporturi se referă la pozitia financiară exprindu-se asfel
raporturile intreprinderii faţă de proprietar şi terţele persoane care au furnizat resursele
economice.Ecuaţia care dezvăluie aceste raporturi este:
Activ –obligaţii=activ net
Activ- datorii=capitaluri proprii(activ net)

Sfera de actiune a obiectului contabilitatii:

Contabilitatea se organizează în cadrul fiecarei unităti patrimoniale. In mod concret se

delimitează ca unităţi patrimoniale (societăţile comerciale, regiile autonome, instituţii
publice şi chiar persoanele care au calitatea de comerciant).
Intreprinderile pot fi: - publice
- private
- mixte
Societatile comerciale se pot organiza sub forma de :– S.A.
- S.R.L.

5
 Imaginea fidelă – obiectiv fundamental al contabilităţii

Prezentarea unei imagini fidele a patrimoniului vizează capacitatea şi obligaţia

documentelor contabile de sinteză, de a prezenta o informaţie reală cât mai corectă
asupra averii intreprinderii, asupra rezultatului şi a situaţiei financiare.
Documentele contabile de sinteza includ:
- bilanţul (situaţia patrimoniului)
- contul de profit şi pierdere (situaţia financiară)
- situatia modificărilor capitalurilor proprii
- situatia fluxurilor de trezorerie (încasări şi plăţi)
- anexe (note explicative)

TEMA 3. Principiile contabilităţii:

Ca stiinţă contabilitatea are o metodă prin care îşi realizează obiectul de studiu.
Aceasta metodă presupune utilizarea de tehnici specifice, principii şi procedee specifice.
Principiile contabilităţii se clasifică în:
principiile inregistrării operaţiilor economico-financiare
principiile partidei duble
principiile de observare
principiile cunatificării

A) Principiile inregistrării operaţiilor economico-financiare sunt:

a) Principiul înregistrării complete şi continue

– constă în reprezentarea în scris a tuturor operaţiilor economico-financiare care iau
parte la modificarea patrimoniului. Continuitatea în timp se începe cu soldul iniţial şi se
încheie cu soldul final.

b) Principiul uniformitătii inregistrarii contabile

– presupune respectarea de către toate unităţile patrimoniale a unui formalism care
să asigure ireversibilitatea inregistrării contabile. De asemenea pe seama acestui principiu
se procedează la numerotarea documentelor contabile, neadmiţându-se înregistrări
ulterioare.

c) Principiul fundamentării documentare a înregistrărilor

– impune înregistrarea şi conservarea operaţiilor economico-financiare în
momentul efectuării lor într-un document justificativ.

d) Principiul ţinerii contabilităţii – actul normativ care reglementează organizarea

şi ţinerea contabilităţii în ţara noastră este LEGEA CONTABILITĂŢII 82/1991. In baza
acestei legi contabilitatea se organizează astfel:
- pentru intreprinderile mari se aplică reglementările contabile româneşti
armonizate cu cele europene (directiva a IV-a) şi cu cele internaţionale (standardele
interne de contabilitate).
- pentru intreprinderile mici şi mijlocii se aplica reglementări contabile simplificate
(legea 306).
- pentru microintreprinderi există reglementări specifice.

6
 B) Principiile partidei duble:

a) Principiul dublei reprezentari

– conform căreia relaţiile dintre elementele patrimoniale (activ - pasiv) la un
moment dat , dar şi mişcările acestora sunt privite ca raport de echivalenţă între:destinaţia
şi finanţarea resurselor alocate.
Patrimoniul privit static arată pe de o parte, mijloacele economice, iar pe de altă
parte sursele de provenienţă ale acestora. Privit din acest punct de vedere ecuatia
patrimoniului este: mijloace = resurse.
Daca obiectul dublei reprezentari îl formează însă activitatea economică internă a
intreprinderii şi transformările care au loc concretizate în cheltuieli şi venituri, atunci
relaţia care se stabileste este : R = vt2 – ch2.

b) Principiul dublei înregistrări

- cu toate că elementele patrimoniale sunt supuse unei permanente mişcări şi
transformări ele se află tot timpul in echilibru.
- dubla inregistrare a elementelor patrimoniale este determinata de dubla lor
reprezentare
- prin urmare pe parcursul mişcarii şi transformărilor, elementele patrimoniale sunt
privite din 2 puncte de vedere, respectiv : modul de dobândire şi sursa de finanţare
- în al doilea rând dubla înregistrare este determinată de faptul că mişcarea unui
element patrimonial într-un sens generează obligatoriu cel puţin mişcarea unui alt
element patrimonial în sens invers.
- pornind de la prima ecuaţie specifică dublei reprezentări ( bunuri economice =
drepturi + obligaţii ) se crează cea de-a doua relaţie şi anume :
• Creşterea bunurilor economice + micşorarea drepturilor şi obligatiilor =
micşorarea bunurilor economice + creşterea drepturilor şi obligaţiilor
Relaţia care se stabileşte, raportul de schimb este între debit şi credit, rezultând astfel
egalitatea DEBIT = CREDIT

c) Principiul dublului calcul al rezultatului contabil

- rezultatul contabil se stabileste astfel :
1. dacă se ţine seama de dreptul de proprietate – se calculează situaţia netă a
patrimoniului astfel : situaţia neta = activ – datorii
2. dacă se au în vedere activitatile desfăşurate de intreprindere privite din prisma
cheltuielilor şi veniturilor, relaţia de calcul este : rezultatul = venituri –
cheltuieli

d) Principiul înregistrării cronologice şi sistematice

- presupune faptul că toate operaţiile economico-financiare care afectează patrimoniul
se inregistrează în contabilitate cronologic, adică în ordinea succesiunii lor în timp.

e) Principiul înregistrării analitice şi sintetice

- de regulă înregistrările contabile se fac în conturi sintetice. In situaţia în care o
anumită tranzacţie necesită detalierea, atunci se folosesc conturile analitice.

7
C. Principiile de observare

a) Principiul entităţii contabile

- presupune delimitarea între patrimonial care aparţine intreprinderii şi averea
celor care au participat la înfiinţarea intreprinderii.

b) Principiul continuitătii activităţii

- presupune că intreprinderea îşi va continua în mod normal activitatea în viitorul
previzibil, fără a avea intenţia sau a fi nevoită să-şi restrângă activitatea sau să se
lichideze.
Consecinţele acestui principiu sunt:
1. delimitarea în timp a exerciţiilor financiare
2. delimitarea in timp a cheltuielilor şi veniturilor
3. delimitarea elementelor patrimoniale de activ şi pasiv in active şi pasive pe
termen scurt şi lung.

c) Principiul independenţei exerciţiului

- presupune utilizarea în contabilitate a conceptului de “contabilitate de
angajamente”, adică înregistrarea efectelor tranzacţiilor şi evenimentelor se face
atunci când acestea au loc fără a se ţine cont de momentul lichidărilor.
Consecinţa aplicării acestui principiu este, utilizarea conturilor de regularizare :-
cheltuieli şi venituri înregistrate în avans
- aceste conturi se folosesc pentru înregistrarea cheltuielilor, respectiv
veniturilor care nu sunt aferente perioadei curente.
- cheltuielile şi veniturile perioadei curente se înregistrează în conturile
din clasa 6 cheltuieli şi 7 venituri.

d) Principiul permanenţei metodelor

- presupune aplicarea aceloraşi metode de evaluare, înregistrare şi prezentare a
informaţiilor în situaţiile financiare.
- aplicarea acestui principiu dă utilizatorilor situaţiilor financiare posibilitatea
comparărilor în timp şi spaţiu
- prin urmare se interzice, de regulă, schimbarea metodelor de la un exerciţiu
financiar la altul.

e) Principiul intangibilităţii bilanţului de deschidere

- presupune faptul că soldurile iniţiale din bilanţul de deschidere se identifică cu
soldurile finale ale bilanţului de închidere din perioada anterioară.

D. Principiile cuantificării sau măsurării

a) Principiul cuantificării monetare

- presupune faptul că înregistrarea contabilă a operaţiilor economico-financiare se
face valoric şi obligatoriu în moneda ţării respective.

b) Principiul costului istoric

- presupune faptul că in momentul intrării în patrimoniu bunurile economice se înscriu
în activ la valoarea lor de intrare (valoare contabila de intrare)

8
- in funcţie de costurile cu care au fost aduse în patrimoniu, bunurile economice,
valoarea contabilă de intrare se identifică cu :
1. costul de achiziţie – dacă bunurile economice au fost achiziţionate de la
intreprinzător
2. costul de producţie dacă costurile economice au fost aduse din producţia
proprie
3. valoarea de utilizat dacă bunurile economice au fost aduse ca acord sau au
intrat în patrimoniu cu titlu gratuit

c) Principiul prudenţei
- presupune introducerea unui grad de precauţie in evaluarea activelor şi pasivelor
prin faptul că trebuie să se tină cont de deprecierea acestora în timp.
- in mod concret prin aplicarea acestui principiu se urmăreşte ca activele şi veniturile
să nu fie supraevaluate, iar pasivele şi cheltuielile să nu fie subevaluate.
Consecinţele aplicării acestui principiu sunt :
1. in contabilitate activele se inregistrează la valoarea minimă, iar pasivele la
valoarea maximă.
2. contabilizarea deprecierii activelor pe seama amortizării şi a previziunilor.

d) Principiul importanţei relative ( pragul de semnificaţie )

- presupune faptul că situaţiile financiare trebuie să evidenţieze toate informaţiile
semnificative.
- o informaţie este semnificativă dacă ea poate influenţa decizia utilizatorului
- potrivit acestui principiu, elementele semnificative sunt prezentate separate în
situaţiile financiare, iar cele nesemnificative pot fi cumulate.

e) Principiul necompensării
- interzice compensarea elementelor de activ şi pasiv în bilanţ, sau a cheltuielilor şi
veniturilor în conturi, sau profitul in pierdere.

TEMA 4. Procedee ale metodei contabilităţii

A. Procedee comune tuturor ştiinţelor
a) observaţia – este faza iniţială de cercetare a obiectului de studiu
b) raţionamentul – se aplică pentru ca pe bază de judecăţi logice să se
poată inregistra în contabilitate mişcările şi transformările patrimoniului
c) comparaţia – presupune alăturarea a cel putin 2 structuri patrimoniale
care se pot exprima valoric pentru a se vedea asemănările şi deosebirile
d) clasificarea – este procedeul prin care se împart şi se repartizează
sistematic pe clase de conturi sau în conturi elemente patrimoniale
e) analiza – este procedeul prin care se cercetează un fenomen (un întreg)
pe baza examinării componentelor sale
f) sinteza – este procedeul prin care se cercetează mai multe fenomene şi
se face apoi generalizarea concluziilor de la particular la general, de la simplu la
complex.

9
B. Procedee specifice metodei contabilităţii
a) BILANTUL – este procedeul prin care se înfăptuieşte dubla reprezentare a
patrimoniului şi a rezultatelor obţinute.
- cu ajutorul bilanţului se prezintă la un moment dat în expresie valorică
patrimoniul unei intreprinderi sub dublul lui aspect:cel al provenienţei bunurilor
economice – pentru care regăsim în bilanţ pasivul şi cel al destinaţiilor bunurilor
economice – le regăsim în bilanţul activ.
b) CONTUL – având în vedere faptul că bilanţul prezintă patrimoniul numai
la un moment dat, pentru a evidenţia mişcările şi transformările patrimoniului,
metoda contabilităţii foloseşte procedeul denumit cont.
- totalitatea conturilor utilizate în contabilitate formează SISTEMUL
CONTURILOR.
- contabilitatea dispune de un sistem de conturi în care reflectarea mişcărilor
elementelor patrimoniale au la baza dubla înregistrare.
c) BALANTA DE VERIFICARE (balanţa conturilor) – este procedeul care
face legatura între cont şi bilanţ.
- cu ajutorul balanţei de verificare se centralizează întreaga activitate a
intreprinderii care a fost anterior reflectată distinct in conturi.
- in concluzie balanţa de verificare indeplinşte şi funcţia de control. Datele,
informaţiile din balanţa de verificare stau la baza situaţiilor financiare.

EXERCITIU FINANCIAR
- având în vedere faptul ca activitatea unei intreprinderi este continuă pentru a se
stabili siţuatia patrimonială şi rezultatele, se procedează la împarţirea timpului în
exerciţii financiare.
- în general, în România, exerciţiul financiar se suprapune anului
calendaristic. Adică un exerciţiu financiar, începe pe 1 ian. şi se
încheie pe 31 dec.

TEMA 5.Modele de bază privind situaţia patrimoniului şi rezultetele

obţinute

BILANŢUL
– este un procedeu al metodei contabilităţii prin care se prezintă simultan, ordonat
şi sintetic patrimoniul intreprinderii
– el se prezintă ca un tablou care cuprinde în expresie valorică activele şi pasivele
intreprinderii existente în patrimoniu la un moment dat. Bilanţul se întocmeşte
semestrial (30 iunie – 31decembrie)
– la un moment dat bilanţul poate fi redat schematic astfel :

Active Pasive
Utilizările valorilor deţinute de Resursele din care provin valorile
intreprindere. deţinute de intreprindere

Rolul bilanţului – este de a demonstra şi de a realiza dubla prezentare.

- bilanţul permite, de asemenea, punerea în corespondenţă a tuturor conturilor în
care sunt reprezentate elementele patrimoniale.

10
Funcţiile bilanţului
a) Funcţia de reflectare şi generalizare prin care bilanţul reprezintă un sistem
de indicatori economico-financiari – prin care sunt reflectate modul de alocare
a resurselor precum şi finanţarea activităţilor.
b) Funcţia de control şi analiză – prin care bilanţul are un rol bine stabilit în
urmărirea modului de realizare a obiectivelor.
c) Funcţia de decontare a patrimoniului – prin care bilanţul este folosit ca
document justificativ de recuperare sau finanţare a cheltuielilor din venituri.

Forma sau modelul bilanţului

- există 2 modele sau scheme de întocmire a bilanţului, astfel :
• prima schema prevăzută de directiva a 4-a este schema sub formă de
tablou :

Active Pasive
A active imobilizate (AI) A capitalul propriu CPR
B active circulante (AC) B provizioane pt riscuri şi cheltuieli
C contul de regularizare (CTREG) (PRC)
D prime de rambursare a obligaţiilor C datorii
D conturi de regularizare CTREG

- acest prim model se bazează pe ecuaţia A = P

• a doua schemă prevazută în directiva a 4-a, care este reglementată şi în
Romania, este modelul de bilanţ listă.
Se prezinta astfel :
1. Active imobilizate
(+) 2 active circulante
(+) 3 active de regularizare

(=) 4 total active

(-) 5 datorii pe termen scurt
(=) 6 excedentul de activ faţă de datoriile pe termen scurt
(-) 7 datorii pe termen lung
(-) 8 pasive de regularizare
(-) 9 provizioane pentru riscuri şi cheltuieli
(=) 10 capitalul propriu
- acest model de bilanţ are la baza ecuaţia: situaţia netă (capitalul propriu) = A – D
- bilanţul este un procedeu al metodei contabilităţii prin care se reflectă principiul
dublei reprezentări a averii astfel :
- obiectul de studiu al patrimoniului este averea, alcatuită din, pe de o
parte, mijloace economice, iar pe de altă parte sursele de procurare a
acestora, care transpuse în bilanţ, reprezintă activul şi pasivul.

11
 AVEREA

Mijloace economice Surse

BILANT

Activ Pasiv

Concluzie – bilanţul este definit ca o reprezentare a utilizărilor şi a resurselor de care

dispune la un moment dat intreprinderea.

TEMA 6. Structuri privind activul bilanţier

- in cadrul activului bilanţier, se evidenţiază destinaţia bunurilor economice, iar

elementele sunt grupate în funcţie de gradul de lichiditate.
- ordinea prezentării elementelor în activul bilanţier este cea inversă lichidităţilor,
adică se trec mai întâi activele cele mai puţin lichide şi ulterior cele care pot lua mai
repede formă de numerar.
- in raport de aceste criterii se disting următoarele categorii de active :
a) active imobilizate sau fixe
b) active circulante
c) active de regularizare
a) active imobilizate (imobilizari) – cuprind acele valori economice de investitie a
căror perioadă de utilizare şi lichiditate este mai mare de un an. Ele se diferenţiază în :
1. imobilizări necorporale
2. imobilizări corporale
3. imobilizări financiare
1. Imobilizări necorporale (active intangibile) – cuprind toate acele valori
economice care nu îmbracă forma fizică de bunuri materiale. Ele sunt reprezentate
de :
- cheltuieli de constituire – cuprind cheltuieli cu înfiinţarea, dezvoltarea
şi fuziunea intreprinderii
- cheltuieli privind emiterea şi vânzarea de acţiuni
- cheltuieli de constituire – se supun amortizării (recuperarii treptate) pe
cel mult 5 ani.
- concesiuni – brevete, licenţe, mărci şi alte cheltuieli şi valori similare.
– cuprind acele cheltuieli ocazionate de achiziţionarea unui bun,
activităţi sau servicii a unui brevet sau a unei licenţe, a unei mărci de
fabricare sau alte drepturi de proprietate. Amortizarea acestor
imobilizări necorporale se face pe durata utilizării lor de către
intreprinderi.

12
 - cheltuieli de dezvoltare – sunt acele cheltuieli ocazionale, de achiziţie
de tehnologii noi, produse noi şi alte achiziţii. Aceste cheltuieli se
amortizează în maxim 5 ani.
- fondul comercial – reprezintă diferenţa între costul de achiziţie al unei
imobilizări şi valoarea efectivă de piaţă a acestuia generată de
clientelă, firmă, etc.
- avansurile şi imobilizările necorporale în curs de execuţie – sunt acele
imobilizări care nu au fost finalizate până la sfârşitul perioadei de
gestiune.
2. Imobilizările corporale (active tangibile) – se prezintă sub forma unor bunuri
economice cu conţinut material (existenţă fizică). Sunt acele active deţinute de o
intreprindere pentru a fi utilizate pe mai multe exerciţii financiare. Durata de piaţă
utilă a imobilizării corporale trebuie să fie mai mare de un an. In categoria
imobilizărilor corporale se cuprinde:
• Terenurile şi amenajările de teren – terenurile au o durată de viaţă nelimitată şi
nu se supun amortizării. Amenajările de teren sunt investiţii efectuate pentru o mai
bună utilizare a terenurilor şi se supun amortizării.
• Construcţiile – sunt mijloace reprezentate de clădiri achiziţionate de la terţi
sau obţinute din producţie proprie. Clădirile se amortizează pe o perioadă de 20 de
ani.
• Instalaţiile tehnice, mijloacele de transport şi plantaţii – sunt active corporale
utilizate în activitatea de exploatare a intreprinderii pe o perioadă mai mare de un an
şi care au o valoare mai mare decât limita stabilită de lege (1.500 lei RON). Aceste
imobilizări corporale se amortizeaza în 3-6 ani.
• Alte instalaţii, utilaje şi mobiliere – cuprind aparatura birotică, mobilier,
echipamente de producţie.
• Avansurile şi imobilizările corporale în curs de execuţie – includ acele
imobilizări corporale, care nu au fost încă finalizate la sfârşitul exerciţiului financiar.
3. Imobilizări financiare ( investiţiile financiare pe termen lung) – sunt acele valori
financiare investite de intrprindere pe o perioadă mai mare de un an, in scopul
obţinerii de venituri imediate sau ulterioare (dividente sau dobânzi). In categoria
imobilizări financiare, se cuprind :
• Titlurile de participare şi interesele de participare – reprezintă drepturile sub
formă de acţiuni sau alte titluri de valoare în capitalul altor intreprinderi şi care dau
drept de exercitare a controlului sau doar o influenta semnificativă in gestiunea
emitentului.
• Alte titluri imobiliare includ titluri de valoare exclusiv titlurile şi interesele de
participare pe care intreprinderea le deţine pe o perioadă mai mare de un an.
• Creanţele imobilizante – sunt acele creanţe (drepturi de primit) rezultate din
imprumuturile acordate unor alte intreprinderi la care deţine sau nu un titlu de
participare. Se includ şi garanţiile plătite terţilor.

b). active circulante (active curente)

- sunt acele bunuri şi valori utilizate de intreprindere pe o perioada scurtă de timp (de
până la un an). In categoria activelor circulante se includ :
1. Stocuri
2. Creanţe
3. Investiţiile financiare pe termen scurt
4. Disponibilităţi băneşti

13
 1. Stocurile
- reprezintă ansamblul bunurilor şi serviciilor din cadrul intreprinderii,
deţinute în scopul de a fi vândute în aceeaşi stare sau după prelucrarea
lor.
- stocurile participă la un singur ciclu de exploatare.
- în categoria stocuri se cuprind :
a) Materiile prime şi materiale consumabile
-materiile prime sunt bunuri destinate utilizării în activitatea de producţie,
participă direct la obţinerea produsului finit, regăsindu-se în final, integral sau
parţial în componenta acestuia.
-materialele consumabile sunt de asemenea destinate utilizării în activitatea de
producţie, ajută la procesul de fabricaţie fără a se regăsi de regulă în produsul
finit.
-materialele de natura obiectelor de inventar:
sunt acele bunuri care au o valoare mai mică decât limita legală pentru a fi
încadrate în categoria mijloace fixe sau o durată de funcţionare mai mică de un an.
-stocurile aflate la terţi – sunt bunurile aflate în proprietatea intreprinderii, dar se
află în custodie la terţi.
-ambalajele – sunt acele bunuri utilizate pentru protecţia şi depozitarea materiilor
prime şi a materialelor.
b) Producţia în curs de execuţie – reprezintă producţia care
nu a parcurs toate stadiile de prelucrare şi punere în
funcţiune.
c) Produsele finite – care cuprind :
-semifabricatele – sunt acele produse al caror proces tehnologic a fost terminat în
prima faza de producţie şi urmează a fi supuse altor etape de prelucrare în fazele
următoare (sunt parţial terminate)
-produsele finite – sunt acele produse care au parcurs toate fazele de producţie.
-produsele reziduale – sunt acele produse rezultate din procesul de fabricaţie ca
deşeuri sau rebuturi.
-mărfurile – sunt acele produse care au fost achizitionate de intrprindere direct
pentru a fi vândute fără a fi supuse nici unui proces de prelucrare.
d)Avansurile acordate pentru cumpărări de stocuri – sunt
sume achitate furnizorilor cu anticipaţie în vederea obţinerii
de bunuri şi servicii.

2. Creanţele
- reprezintă valorile avansate temporal de către intreprindere terţilor şi pentru care
urmează să primească în contraprestaţie bunuri sau servicii.
Persoanele fizice sau juridice care au beneficiat de o valoare avansată urmând să
dea ulterior echivalentul corespunzător, se numesc debitori.
In structura creanţelor se cuprind :
a) creantele comerciale – sunt acele creanţe faţă de clienţi şi
efectele de primit.
b) clienţii – reprezintă acele creanţe rezultate în urma vânzării bunurilor sau
prestării de servicii a căror contravaloare urmează a fi încasată ulterior.

14
 c) efectele de primit – sunt titluri de valoare negociabile sub
forma de cambie sau bilet la ordin care atestă existenţa unei
creanţe în cadrul relaţiilor cu terţi.
d) creanţe în cadrul grupului – sunt acele creanţe stabilite între
societatea mamă şi filialele ei.
e) creanţe rezultate din interesele de participare – sunt acele
creanţe generate între intreprindere şi celelalte intreprinderi
asociate.
f) creanţele rezultate din decontările cu asociaţii sau
acţionari – sunt reprezentate de creanţele în urma subscrierii
capitalului de către acţionari sau asociaţi.

3. Investiţiile financiare pe termen scurt

-reprezintă acele valori investite de intreprindere pe termen scurt (mai puţin de un

an) în scopul obţinerii de venituri imediate.
-in această categorie se cuprind :
• acţiunile – pot fi acţiuni proprii (răscumpărate de la
acţionar sau asociaţi) sau acţiuni achiziţionate de la alte
societăţi.
• obligaţiunile pot fi obligaţiuni emise şi răscumpărate
sau obligaţiuni achiziţionate de la o altă intreprindere.

4. Casa şi conturile la bănci ( disponibilităţile băneşti )

-sunt reprezentate de valorile care îmbracă efectiv forma de bani.

→ conturile la bănci (disponibilul în cont) includ banii intreprinderii depuşi în
cont la bancă în lei sau în devize sub formă de cont curent sau depozit.
→ casa (numeralul în casierie) – sunt banii aflaţi în casieria intreprinderii în lei
sau devize şi alte valori (tichete de masă, bilete de călătorie, de tratament).
→ acreditivele – sunt disponibilităţi băneşti ale intreprinderii puse la dispoziţia
unui furnizor într-un cont distinct şi care vor fi folosiţi numai pentru achitarea
datoriilor faţă de acestea.
→ avansurile de trezorerie – sunt sume puse la dispoziţia administratorului sau
altor angajaţi ai intreprinderii în vederea efectuării de plăţi în contul şi în numele
societăţii.

c)cheltuieli înregistrate în avans

- sunt valori achitate în cursul exerciţiului curent, dar care se
referă la bunuri şi servicii ce vor fi recunoscute drept
cheltuieli în exerciţiile următoare.

15
 TEMA 7.Pasivul bilanţier

In bilanţ pasivele sunt prezentate în ordinea inversă

exigibilităţii lor.
Exigibilitatea reprezintă capacitatea fiecărui element de pasiv
de a deveni scadent la un moment dat.
In categoria pasivului bilanţier se cuprind :
a) Capitalul propriu
b) Provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli
c) Datoriile
d) Veniturile înregistrate în avans
e) Capitalul propriu

a)Capitalul propriu – reprezintă sursele de finanţare

stabilite de care dispune intreprinderea.
In categoria capital propriu se cuprind :
1. capitalul social – este reprezentat de aportul în bani sau în natură adus de către
proprietari.
Capitalul social se diferenţiază astfel :
a) capital social subscris nevărsat – reprezintă promisiunea acţionarilor
sau asociaţilor de a participa la constituirea societăţii.
b) capitalul subscris vărsat – se constituie pe măsura depunerii efective a
aporturilor de către acţionari sau asociaţi.
2. primele de capital – sunt diferenţe rezultate în urma emiterii de acţiuni noi la o
valoare mai mare decât valoarea nominală a acestora.
3. rezervele de reevaluare – diferenţe de valoare stabilite în urma reevaluării de
regulă a activelor imobilizate.
4.rezervele – sunt surse constituite anual din profitul intreprinderii astfel :
a) rezervele legale se constituie conform legii, obligatoriu în procent de 5
% din profitul brut până la atingerea limitei de 20% din capitalul
social.
b) rezervele pentru acţiuni proprii – se constituie din profitul net pentru
a acoperi pierderile rezultate în urma răscumpărării propriilor acţiuni la
un preţ mai mare decât valoarea nominală.
c) rezervele contractoare – se constituie din profitul net conform
prevederilor actualului constitutiv
d) alte rezerve (facultative).
5. rezultatul poate fi :
- reportat – respectiv rezultatul stabilit în exerciţiul sau exerciţiile anterior sau
anterioare.
- rezultatul exerciţiului curent – înseamnă rezultatul stabilit la sfârşitul
perioadei curente prin diferenţa dintre venituri şi cheltuieli.

16
 (Rezulatul poate fi pozitiv sub forma de profit atunci când venturile au fost mai
mari decât cheltuielile inregistrate.
Rezultatul poate fi negativ sub formă de pierdere atunci când cheltuielile au fost
mai mari decât veniturile înregistrate.)

b. Provizioane pentru riscuri şi cheltuieli

- sunt sume constituite de intreprindere în vederea finanţării unor riscuri
probabile generate de evenimente trecute sau prezente.

c. Datoriile
- reprezintă surse străine sau împrumutate , de finanţare cu sediul la dispoziţia
intreprinderilor de către terţi (bănci şi alte instituţii financiare sau furnizori).
Datoriile se împart în 2 categorii:
- datorii pe termen lung cu scadenţa > 1 an
- datorii pe termen lung cu scadenţa < 1 an
In structura datoriilor se cuprind:
1. împrumuturile sunt: financiare (ale intreprinderii rezultate din emisiunea de
obligaţiuni -credite obligatorii) sau împrumuturi de la bănci (credite bancare).
Creditele obligatorii precum şi cele bancare sunt purtătoare la rândul lor de
dobânzi care se plătesc la scadenţă odată cu rambursarea creditelor.
2. datoriile comerciale – se stabilesc în relaţiile intreprinderii de decontare cu
furnizorii şi rezultă din achiziţia de bunuri sau prestări de servicii.
In categoria datoriilor comerciale se cuprind: furnizorii şi efectele de plătit.
Furnizorii desemnează datoriile intreprinderii echivalente bunurilor achiziţionate,
lucrărilor şi servicilor primite de la terţi.
Efectele de plătit – reprezintă titluri de valoare care atestă obligaţia de plată a
intreprinderii în cazul operaţiilor de decontare cu terţii.
Datoriile în cadrul grupului se stabilesc în urma relaţiilor de decontare între
societatea mamă şi filială.
3. datoriile din interese de participare – sunt acele datorii rezultate în urma
relaţiilor de decontare cu intreprinderile asociate.

d. Veniturile înregistrate în avans:

Includ subvenţiile pentru investiţii şi veniturile înregistrate în avans.
Subvenţiile pentru investiţii – sunt sume de regulă nerambursabile primite de la
bugetul statului pentru efectuarea de investiţii.
Veniturile înregistrate în avans – sunt sume încasate în cadrul exerciţiului
curent în contul unor bunuri şi servicii prestate în exerciţiul următor.

TEMA 8.Modificari privind activul şi pasivul unităţii patrimoniale

Activităţile economice desfăşurate de orice intreprindere generează modificări

patrimoniale în A/P. Aceste modificări pot fi sub formă de creşteri / mişcări
patrimoniale cu , condiţia să se respecte în permanenţă egalitatea bilanţieră : A=P.
Există operaţii economice şi tranzacţii care produc modificări numai în structura
activelor (bunurilor economice) în sensul creşterii unui element de A şi concomitent şi

17
cu aceeaşi sumă se micşorează un alt element de activ astfel încât pe ansamblu
valoarea activului rămâne nemodificată.
Există însă operaţii economice şi tranzacţii care produc modificări concomitent şi
cu aceeaşi sumă atât în volumul şi structura A cât şi în volumul şi structura P astfel:
- in sensul creşterii unui element de A şi a unui element de P
- in sensul micşorării unui element de A şi a unui element de P

In aceste două situaţii totalul bilanţului se modifică şi el în acelaşi sens (de

creştere sau micşorare) egalitatea bilanţieră menţinându-se.
In concluzie oricât de variate sunt operaţiile economice şi tranzacţiile din punct de
vedere al modificărilor patrimoniale, tipurile de modificări se grupează în 4 categorii,
astfel:
1. tranzacţii / operaţii economice care aduc modificări numai în A bilanţului.
A+x–x=P
2. tranzacţii economice şi operaţii care produc modificări numai în P bilanţului.
A=P+y–y
3. tranzacţii şi operaţii care produc modificări în ambele părţi ale bilanţului A şi P
în sensul creşterii.
A+z=P+z
4. operaţii economice care produc modificări în ambele părţi ale bilanţului A şi P
în sensul micşorării.
A–x=P–x
Aşa cum rezultă din ecuaţiile de mai sus se vede că în permanenţă se menţine A = P.
Bilanţul exprimă situaţia elementelor patrimoniale la un moment dat (înainte sau
dupa efectuarea tranzacţiilor). El nu arată însă modificările care s-au produs asupra
elementelor patrimoniale iniţiale şi care au determinat situaţia finală.

Modelarea patrimoniului prin contul de rezultate

Consumurile de resurse şi rezultatele activităţii intreprinderii se analizează în

contabilitate prin contul de rezultate (contul de profit şi pierdere).
In contul de profit şi pierdere rezultatele sunt exprimate prin raporturile stabilite
între cheltuieli şi venituri.
Cheltuielile desemnează în expresie valorică raporturile patrimoniale cu privire la
utilizarea resurselor şi care are ca efect diminuarea capitalului propriu.
Veniturile exprimă raporturile patrimoniale pivind plusul de valoare rezultată din
activitatea intreprindeii şi au ca efect creşterea capitalului propriu. In funcţie de natura
lor cheltuielile şi veniturile se clasifică în:
a) cheltuieli şi venituri din activitatea de exploatare – sunt acele cheltuieli
generate de desfăşurarea obiectului de activitate a intreprinderii şi respectiv veniturile
obţinute din activitatea curentă. Aceste cheltuieli şi venituri rezultă din producţia de
bunuri şi prestarea de servicii sau comercializarea acestora.
b) cheltuieli şi venituri din activitatea financiară – sunt acele cheltuieli şi
venituri generate de operaţiuni sau activităţi cu , caracter financiar – bancar şi valutar
dar în strânsă legatură cu activitatea de expoatare.
c) cheltuieli şi venituri extraordinare – sunt acele cheltuieli şi venituri generate
de operaţii şi nelegate de activitatea de exploatare care au un caracter accidental /
întâmplător.

18
 Prin compararea la sfârşitul fiecarei perioade a cheltuielilor şi venitului se
stabileşte rezultatul astfel:
- sub formă de pierdere în situaţia în care cheltuielile au depăşit veniturile.
Pierderea reprezintă valori, aceea parte a cheltuielilor neacoperită de venit.
- sub formă de profit , în situaţia în care veniturile sunt mai mari decât
cheltuielile. Profitul exprimă valoric excendentul de venituri faţă de cheltuieli. In
funcţie de destinaţie cheltuielile şi venitul se diferenţiază pe funcţiile intreprinderii
astfel: producţie, desfacere, administraţie şi activitate financiară. Rezultatul net stabilit
sub formă de profit / pierdere este prezentat atât în bilanţ cât şi în contul de profit şi
pierdere astfel:
A – P = rezultat net = V – ch .
Rezultatul exerciţiului atunci când este favorabil (profit) reprezintă o sursa proprie
de finanţare până în momentul repartizării lui pe destinaţii.
In situaţia în care rezultatul a fost nefavorabil atunci se caută soluţii pentru
acoperirea pierderii.
In sistemul contabil din România se foloseşte schema listă a contului de profit şi
pierdere bazată pe clasarea cheltuielilor şi veniturilor după natura lor astfel:
1. cifra de afaceri netă
2. variaţia stocurilor de produse finite şi produse în curs de execuţie
3. producţia imobilizată
4. alte venituri din expoatare
5. cheltuieli cu materiile prime şi materialele consumabile
6. cheltuieli cu personalul (salariul şi cheltuielile privind asigurările şi protecţia
socială)
7. ajustarea valorii activelor (imobilizari şi active circulante)
8. alte cheltuieli de expoatare
Profitul sau pierderea din expoatare
9. venituri din interese de participare
10. venituri din alte investiţii financiare
11. venituri din dobânzi
12. ajustarea valorii imobilizarilor şi a investiţiilor financiare
13. cheltuieli cu dobânzi
Profitul sau pierderea din activitatea curentă
14. venituri extraordinare
15. cheltuieli extraordinare
Profitul sau pierderea din activitate extraordinară
16. impozitul pe profit
17. alte impozite şi taxe
Rezultatul exerciţiului financiar
18. rezultatul pe acţiune

TEMA 9.Teorie şi model privind contul

Contul este al doilea procedeu al contabilităţii prin care se face înregistrarea,

urmărirea atât a existentului cât şi a modificărilor care s-au produs zi de zi în decursul
unei perioade de gestiune asupra elementelor patrimoniale.
Cu ajutorul contului contabilitatea înregistreaza şi urmăreşte existentul şi
schimbările fiecărui bun economic sau sursa de finanţare precum şi fazele procesului

19
economic. Pentru a delimita în timp şi spaţiu situaţia şi mişcarea elementelor
patrimoniale, înregistrările în cont se efectuează cronologic.
Spre deosebire de bilanţ care prezintă situaţia patrimoniului la un moment dat,
contul prezintă existentul iniţial , mişcările elementelor patrimoniale şi existentul
final. Cu toate acestea contul are dezavantajul de a se referi la un singur element
patrimonial.
In cont se înregistrează existentul iniţial de mijloc şi surse economice de la
începutul perioadei preluate din bilant; se continuă cu înregistrarea modificărilor
aduse asupra bunurilor economice şi a surselor de finanţare pe baza documentelor
justificative , modificări determinate de operaţiile economice efectuate în cursul unei
perioade de gestiune; la sfârşitul perioadei se stabileşte existentul final de bunuri
economice şi surse de finanţare.
Ecuaţia de funcţionare a contului este:
Existentul iniţial + creşterile – micşorări = existentul final

Fiecare cont are un anumit conţinut economic determinat de elementele

patrimoniale pe care le controlează şi le urmăreşte.
Elementele patrimoniale la care se referă un anume cont pot fi din categoria
mijloacelor economice sau din categoria surselor de finanţare. Prin urmare fiecare
cont deschis poate ţine în contabilitate socoteala scrisă a unei anume părţi din
totalitatea elementelor patrimoniale.

Concluzia: Contul este acel procedeu al metodei contabilităţii folosit pentru

gruparea şi sistematizarea informaţiilor, pentru evidenţa şi calculaţia scrisă valoric în
ordine cronologică a existenţei şi mişcărilor unui mijloc economic, sursă sau proces
economic pe o anumită perioadă de gestiune.

Structura şi forma contului:

Pentru fiecare cont se definesc următoarele elemente :

1. Titlul contului – exprimă denumirea elementului căruia i s-a asociat contul. In
ţara noastră titlul contului (şi simbolul acestuia) sunt stabilite în planuri de conturi
generale.
2. Data înregistrării – indică momentul când a avut loc tranzacţia economică ,
care face obiectul reflectării în contul respectiv. Data înregistrării este cea din
documentul justificativ.

3. Explicaţia contului – este acea parte a contului rezervată pentru prezentarea

conţinutului tranzacţiei .

4. Debitul şi creditul contului – sunt cele 2 părţi ale contului cu ajutorul cărora se
sistematizează modificările elementelor patrimoniale, soldul iniţial şi cel final. Pentru
orice cont partea stângă este denumită debit, iar partea dreaptă este denumită credit.
Sumele trecute în partea stângă sunt sume debitoare , iar cele înscrise în partea
dreaptă sunt sume creditoare.
Atunci când se înregistrează o sumă în partea stângă a contului înseamnă că acel
cont se debitează, iar când se înregistrează sume în partea dreaptă a contului înseamnă
că acesta se creditează.
Pornindu-se de la ecuaţia bilanţieră (activ = pasiv) debitul reprezintă acea parte a
contului în care se înregistrează existenţele iniţiale şi creşterile de activ , micşorările şi

20
existentele finale de pasiv, iar creditul reprezintă acea parte a conului în care se
înregistrează existenţele iniţiale şi creşterile de pasiv, micşorările şi existenţele finale
de activ.

5. Mişcarea sau rulajele contului – reprezintă totalul sumelor înregistrate

succesiv în cursul unei perioade de gestiune în debitul sau creditul contului. Aceste
rulaje sunt determinate de creşterea sau micşorarea elementelor patrimoniale în urma
efectuării tranzacţiilor economice.
• Rulajul debitor – reprezintă totalitatea sumelor înregistrate în debitul unui
cont în cursul unei perioade de gestiune.
• Rulajul creditor – reprezintă totalitatea sumelor înregistrate în creditul unui
cont în cursul unei perioade de gestiune.
Prin însumarea soldului iniţial debitor şi a rulajului debitor se obţine total sume
debitoare:
a)SID (soldul iniţial debitor) + RD (rulajul debitor) = TSD (total sume debitor)
b)SIC + RC = Tsc (total sume creditor)

6. Soldul contului – reprezintă mărirea la un moment dat a elementelor

patrimoniale căruia i s-a asociat contul.
Soldul contului se stabileşte ca diferenţă între totalul sumelor debitoare şi totalul
sumelor creditoare sau invers.
• Soldul final debitor – se stabileşte atunci când total sume debitor > total
sume creditor
• Soldul final creditor – se stabileşte atunci când TSC > TSD.
Obs: Dacă TSD = TSC atunci soldul final este 0 (contul se soldează)
Deschiderea unui cont se face prin preluarea din bilanţ a existentului iniţial de
activ şi / sau pasiv. Pentru acele conturi care au soldul iniţial 0 deschiderea contului se
face în momentul înregistrării unei tranzacţii economice fie debitul fie creditul
contului.
Inchiderea unui cont se face de regulă la sfârşitul perioadei de gestiune. Prin
trecerea soldului final în partea opusă aceluia din care a provenit cu indicarea sensului
debitor sau creditor (soldul final debitor se scrie in contul creditului, iar soldul final
creditor se scrie in contul debitului).
Se asigura astfel 2 relaţii balanţiere:
a) pentru conturile cu sold iniţial debitor
SID + RD = RC + SFD
b) pentru conturile cu sold iniţial creditor
SIC + RC = RD + SFD

TEMA 10.Regulile de funcţionare a conturilor

Prin regulile de funcţionare a conturilor se stabileşte partea de credit sau debit în

care se înregistrează existentul iniţial şi / sau mişcările produse de tranzacţiile
economice şi existentul final.
Existentul iniţial se preia din bilanţ , prin urmare conturile bilanţului devin conturi
în contabilitatea curentă.
Pentru fiecare poziţie din bilanţ se deschide câte un cont. Se înregistrează în cont
existentul iniţial şi apoi pe baza documentelor se înregistrează toate tranzacţiile care

21
au loc în cursul perioadei respective, stabilindu-se astfel la sfârşitul perioadei
existentul final.
Se observă că pornindu-se de la elementele de bilanţ de activ şi respectiv pasiv
vom deschide 2 feluri de conturi:
• Contul de activ
• Contul de pasiv
Aceste două grupe de conturi având conţinut opus vor avea şi funcţii contrare.
Elementele de activ şi pasiv din bilanţ vor apare în aceeaşi parte în conturi: existentul
iniţial din activul bilanţului (din stânga) va fi înscris în debitul contului (în stânga);
existentul iniţial din pasivul bilanţului (din dreapta) va fi înscris în credit (în dreapta).
Se observă că existentul iniţial din activ devine sold iniţial debitor , iar existentul
inţial din pasiv devine sold iniţial creditor . Se formează astfel prima regulă de
funcţionare a contului:
- conturile de activ încep să funcţioneze prin debitare şi se debitează cu existentul
iniţial al conturilor de mijloace economice preluate din activul bilanţier.
- conturile de pasiv încep să funcţioneze prin creditare şi se creditează cu
existentul iniţial de surse economice preluate din pasivul bilanţier.

1. Regula de funcţionare a conturilor de activ :

Conturile de activ încep prin a se debita. Se debitează cu existentul iniţial şi cu
creşterile mijloacelor economice. Se creditează cu reducerile din cursul perioadei
aferente mijloacelor economice. Soldul sau existentul final este debitor sau 0.
2. Regula de funcţionare a conturilor de pasiv:
Conturile de pasiv încep să funcţioneze prin creditare. Se creditează cu soldul
(existentul / iniţial şi creşterile de surse de finantare). Se debiteaza cu resursele
surselor de finantare. Soldul sau existentul final este creditor sau 0.
Analizând comparativ conturile de activ şi cele de pasiv se constată că funcţia lor
este diametral opusă astfel :

D CT Activ C D CT Activ C
Si diminuari Si
cresteri

Sold final debitor Sfd

Din comparaţia bilanţului şi contului rezultă unele asemănări şi deosebiri :

- atât bilanţul cât şi contul sunt procedee ale metodei contabilităţii.
- conturile din bilanţ şi soldurile finale din conturi arată existentul la un moment
dat de mijloace economice sau surse de finanţare.
- atât bilanţul cât şi contul au 2 părţi : pentru bilanţ A şi P, pentru cont D şi C.
- elementele de A din bilanţ se identifică cu Sfd din conturile de A.
- sursele reflectate de P bilanţului sunt preluate din Sfc ale conturilor de P.
- spre deosebire de bilanţ care prezintă situaţia patrimoniului la un moment dat,
contul reflectă şi mişcările (creşteri/reduceri) elementelor patrimoniale.
Există 2 tipuri de conturi :

22
 - conturile monofuncţionale – sunt acele conturi care funcţionează numai după
regula contului de A sau numai după regula contului P ; aceste conturi vor avea
întotdeauna un iniţial : debitor / creditor / 0.
- conturile bifuncţionale – sunt acele conturi care funcţioneaza după regula cont
de A cât si a conturilor de P ; prin urmare ele pot prezenta atat Sfd dar la un moment
dat pot avea si Sfc.

TEMA 11.Dubla înregistrare şi corespondenţa contului

Reflectarea tranzacţiei economice şi financiare cu ajutorul bilanţului s-a facut prin

utilizarea a cel putin 2 posturi sau elemente bilanţiere (amândouă de P sau A, fie unul
P şi unul A).
Având în vedere faptul că elementele din bilanţ corespund soldurilor finale din
conturi, înseamnă că tranzacţiile economice şi financiare se vor înregistra în
contabilitate prin utilizarea a cel putin 2 conturi (amândouă P sau fie unul A şi unul P).
Orice tranzacţie economică sau financiară care produce o modificare în bilanţ se va
reflecta în contabilitate printr-o înregistrare în conturi concomitent şi cu aceeaşi sumă.
Rezultă că dubla înregistrare constă în înregistrarea cu aceeaşi sumă a unei tranzacţii
în 2 conturi, în debitul unui cont şi creditul altui cont. Legătura reciprocă dintre debitul
unui cont şi creditul altui cont stabilit cu ocazia înregistrării tranzacţiilor în
contabilitatea curentă pe baza dublei înregistrări poartă denumirea de corespondenţa
conturilor. Cele 2 conturi între care se stabileşte legătura sunt conturi
corespondente.

Analiza contabilă a operaţiilor economice şi reflectarea lor în

contabilitate.Formula şi articolul contabil

Inregistrarea corectă a fiecărei tranzacţii economice sau financiare presupune

determinarea în prealabil cu exactitate a conturilor corespondente. Se indică astfel
contul/conturile care se debitează, respectiv contul/conturile care se creditează.
Această operaţie se realizează prin analiza contabilă a tranzacţiei ce urmează a fi
înregistrată.
Etapele analizei contabile :
1. Determinarea naturii tranzacţiei : - înseamnă stabilirea conţinutului
operaţiilor ce trebuie înregistrate în contabilitate.
2. Determinarea modificărilor în bilanţ : - presupune stabilirea elementelor
patrimoniale asupra cărora au loc creşteri sau reduceri. Se stabilesc care elemente de A
şi P se modifică şi în ce sens.
3. Stabilirea conturilor corespondente : - în care urmează să fie înregistrate
tranzacţiile. Se aleg din planul de conturi în funcţie de elementele de A şi/sau P care
au fost modificate. Se precizează titlul contului (conţinutul) şi simbolul contului
(cifra).
4. Se stabileşte partea de debit sau credit a conturilor corespondente : - prin
aplicarea regulilor de funcţionare a conturilor.

23
5. Se întocmeşte formula contabilă (egalitate contabilă) astfel : - în stânga se
aşează contul care se debitează.
- în dreapta semnului “=” se aşează contul care se creditează.
Formula contabilă : DEBIT = CREDIT
Prin ataşarea explicaţiei descriptive a operaţiilor în cauză la elementele formulei
contabile, rezultă articolul contabil.
Există 2 tipuri de formule contabile :
1. FORMULE CONTABILE SIMPLE : în care tranzacţia înregistrează
modificări numai asupra a 2 elemente bilanţiere => un cont se va debita şi altul se va
credita. D = C
2. FORMULE CONTABILE COMPUSE : se întocmeşte în situaţia în care
tranzacţia înregistrată în contabilitate, produce modificări asupra cel puţin 3 conturi. In
acest caz, se poate debita un cont şi celelalte 2 se creditează
a) D = % 1, 2, 3
b) în cazul în care se debitează 2 sau mai multe conturi şi se creditează unul singur :
% C.
c) se debitează şi creditează 2 sau mai multe conturi : % 1, 2, 3, … = % 1, 2, 3,…

STORNAREA INREGISTRĂRILOR CONTABILE se face atunci când se constată

că a fost înregistrată greşit o tranzacţie eonomică sau financiară. Inregistrările
contabile nu pot fi corectate prin ştergere sau prin tăierea sumelor greşite. Stornarea se
poate face în 2 variante :
- “ stornarea în negru “ constă în anularea înregistrarii făcute prin inversarea
conturilor corespondente din formula contabilă intocmită anterior.
- “ stornarea în roşu “ constă în înregistrarea unei noi formule contabile similare
cu cea eronată cu sumele înscrise în roşu (cu semnul “ – “ sau în chenar)

TEMA 12.Sistemul de conturi şi clasificarea lor

Totalitatea conturilor utilizate în contabilitate constituie sistemul de conturi.

Conturile se clasifică astfel :
a) după funcţia contabilă : în funcţie de cele 2 părţi ale bilanţului există 2 categorii
de conturi : 1) contul de A ; 2) contul de P.
b) după sfera de cuprindere există 2 tipuri de conturi : 1) conturi sintetice – reflectă
mijloacele economice în extensie valorică pe grupe sau categorii. Cu ajutorul
conturilor sintetice, este posibilă cunoaşterea situaţiei generale în ansamblu a unui
mijloc economic, sursă sau proces economic. Prin utilizarea conturilor sintetice se
constituie contabilitatea sintetică a unei intreprindrei. ; 2) conturi analitice – sunt
conturi “dezvoltatoare” ale conturilor sintetice care reflectă în detaliu situaţia
mijloacelor economice surselor şi proceselor economice. Contabilitatea ţinută cu
ajutorul fondurilor analitice poartă denumirea de contabilitate analitică.

OBSERVAŢII :
1) Regulile de funcţionare a conturilor se aplică atât conturilor sintetice cât şi celor
analitice.
2) Inregistrarea tranzacţiilor economice se face simultan în conturile sintetice şi
analitice.
Legăturile dintre conturile sintetice şi analitice se stabilesc cu ajutorul unor
corelaţii :

24
 1. Suma soldurilor iniţiale a conturilor analitice aferente unui cont sintetic
trebuie să fie egală şi de acelaşi sens cu soldul iniţial al contului sintetic
respectiv .
2. Suma rulajelor debitoare a conturilor analitice aferente unui cont sintetic trebuie
să fie egală cu rulajul debitor al contului sintetic respectiv.
3. Suma rulajelor creditoare a conturilor analitice aferente unui cont sintetic trebuie
să fie egală cu rulajul creditor al contului sintetic respectiv.
4. Suma soldurilor finale a conturilor analitice aferente unui cont sintetic trebuie să
fie egală şi de acelaşi fel (D sau C) cu soldul final al contului sintetic respectiv.
c) După conţinut conturile se împart în :
- contul de bilanţ
- contul de evidenţă

TEMA 13.Normalizarea contabilităţii . Planul de contabilitate

generală

Normalizarea contabilităţii presupune delimitarea unor principii şi reguli

generale identice pentru toţi. Normalizarea contabilităţii intră în atribuţiile
Ministerului Finanţelor Publice care emite :
- planul de conturi generale
- modelul registrelor contabile şi situaţiei financiare
- modelele documentelor şi formularelor comune privind activitatea contabilă şi
financiară
- norme privind utilizarea şi întocmirea documentelor contabile.
Planul de conturi general cuprinde totalitatea conturilor sintetice care servesc la
înregistrarea existenţei şi miscarea mijloacelor economice şi surselor de finanţare.
Plan de cont general – PCG
PCG se prezintă sub forma unui tablou în care fiecare cont are o denumire şi un
simbol cifric şi este încadrat într-o clasă şi o grupă .
Exista 9 clase de conturi :
1. Contul de capital
2. Contul de imobilizări
3. Contul de stocuri şi producţie în curs de execuţie
4. Contul de terţi
5. Contul de trezorerie
6. Contul de cheltuieli
7. Contul de venituri
8. Conturi speciale
9. Conturi interne de gestiune
Clasele de conturi 1 – 5 cuprind conturi bilanţiere.
Clasa 6,7 conţin conturi de rezulate.
Clasa 9 este aferentă contabilităţii de gestiune.
Clasa 8 cuprinde conturi extrapatrimoniale.

TEMA 14.Documentele contabile

Orice operaţiune economico-financiaraă poate fi înregistrată în contabilitate

numai dacă se află înscrisă într-un document justificativ.

25
 Numai acele tranzacţii care sunt înscrise în acte pot fi înregistrate în conturi.
Totalitatea documentelor folosite pentru consemnarea operatiunilor economice
şi financiare în momentul producerii lor se numesc documente primare. Deasemenea
se întocmesc documente justificative pe toată durata existenţei în partimoniu a
mijloacelor economice şi pentru angajarea şi prezenţa personalului sau pentru
utilizarea surselor de finantare.
Având în vedere multitudinea şi diversitatea de documente tipizate existente la
un moment dat în cadrul reglementarilor contabile, Ministerul Finanţelor Publice a
elaborat nomenclatorul privind modelele registrelor contabile şi al formularelor
tipizate comune pe economie care nu au regim special pentru activităţi financiare şi
contabile.
Documentele contabile în funcţie de rolul pe care îl îndeplinesc se clasifică în :
a) Documente justificative
b) Registrele contabile (doc. de evidenţă contabilă)
c) Situaţiile financiare (doc. de sinteză şi raportare)
Indiferent în care categorie se încadrează documentele se împart în funcţie
de frecvenţa şi importanţa utilizării lor :
1) Documente tipizate
2) Documente netipizate
1) Documente tipizate – au conţinutul şi formă unitare, stabilite de către Ministerul
Finanţelor Publice. Se folosesc pentru aceeaşi categorie de operaţii şi au caracter
obligatoriu pentru toţi agenţii economici.
Conţinutul acestor documente se concretizează în informaţii consemnate.
Forma documentelor se identifică prin gruparea şi aşezarea elemntelor precum
şi a informaţiilor variabile din documente.
Formatul documentului exprimă mărimea şi suportul pe care acesta este
imprimat.
2) Documente netipizate – nu au conţinut sau formă / formatul prestabilite. Acestea
se stabilesc la nivelul fiecărui agent economic în funcţie de necesităţi.

a) Documente justificative – conform legii contabilităţii orice operaţiune economico-

financiară se consemnează în momentul efectuării într-un document care stă la baza
înregistrării ei în conturi. Acest document se numeşte document justificativ.
Conţinutul justificativ este format din elemente comune şi specifice.
Elementele comune se referă la datele de identificare ale agentului
economic, persoanele răspunzatoare pentru întocmirea, verificarea şi centralizarea
acestor documente.
Se concretizează în :
- conţinutul tranzacţiei consumate
- date cantitative (u.m.)
- preţuri unitare
- total valoare
Intocmirea documentelor justificative se face la locul unde se produce
operaţia pe formulare tipizate sau netipizate. Completarea se face manual sau cu
ajutorul tehnicii de calcul.
Prelucrarea documentelor se concretizează în sortarea acestora pe tipuri de
operaţii, exprimarea în etalon monetar a tranzacţiei, precontabilizarea documentelor,
verificarea acestora din punct de vedere al formei şi fondului şi în final contabilizare.

26
 In vederea înregistrării în contabilitate a tranzactiilor economice şi financiare
se face analiza şi contarea documentelor justificative (se indică conturi şi debitarea în
care se evidentiază tranzacţia).
Inregistrarea contabilă a tranzacţiei se face documentar cu documente sau pe
baza documentelor centralizatoare care se referă la tranzacţii de aceeaşi natură şi din
aceeaşi perioadă.
Inregistrările contabile se pot face direct pe documentul justificativ sau pe
note de contabilitate. Pentru fiecare tranzacţie se precizează numărul, felul şi data
documentului. Contul / conturile debitoare, respectiv creditoare, sunt corespunzatoare
tranzacţiei.

Verificarea documentelor justificative se face de către persoane răspunzătoare în

vederea preîntâmpinării sau eliminării erorilor.
Verificarea de formă are în vedere utilizarea unui document corespunzător
tranzacţiei consemnate, completarea tuturor documentelor, exactitatea preţurilor şi a
calculelor aritmetice, existenţa semnăturilor persoanelor răspunzătoare.
Verificarea de fond se referă la necesitatea, legalitatea, oportunitatea şi
economicitatea operaţiei ;
Necesitatea efectuării tranzacţiei se apreciază în raport de bugetul de venituri şi
cheltuieli al intreprinderii ;
Legalitatea presupune respectarea tuturor prevederilor legale referitoare la tranzacţia
consemnată ;
Oportunitatea constă în efectuarea tranzacţiei la momentul cel mai favorabil ;
Economicitatea impune efectuarea unui minim de cheltuieli pentru efectuarea
tranzacţiei desfăşurate.
Inregistrările contabile se fac cronologic prin respectarea succesiunii
documentelor în funcţie de numărul şi data acestora. După ce au fost înregistrate în
contabilitate documentele se arhivează.
Erorile constatate în documentele justificative cu ocazia întocmirii, verificării,
înregistrării în contabilitate se face astfel :
- se taie cu o linie textul sau cifra greşită pe toate exemplarele documentului, iar
deasupra se scriu textul sau cifra corectă. Nu se admit ştersături în
dococumentele justificative, acestea duc la nulitatea documentului;
- obligatoriu orice modificare în documentele justificative se semnează şi se
ştampilează de către persoana răspunzătoare.

b) Registrele contabile – servesc pentru înregistrarea cronologică şi sistematică a

operaţiilor consemnate în documentul justificativ. Aceste document se prezintă sub
formă de registre sau după caz foi volante sau liste cu ajutorul tehnicii de calcul,
şnuruite şi parafate ulterior.
In functie de destinaţie sau scopul utilizării lor se împart în :
- registre pentru evidenţa cronologică - registrul jurnal
- note de contabilitate
- registre sistematice - registru Cartea Mare
- inventar
Conform legii contabilităţii principalele registrele folosite de agenţii
economici şi care sunt obligatorii sunt : Registrul Jurnal, Inventar şi Cartea mare.

27
1) Registrul Jurnal este un document contabil obligatoriu în care se înregistrează
zilnic în mod cronologic tranzacţie cu tranzacţie fără spaţii libere, toate mişcările din
patrimoniului intreprinderii. Pentru fiecare operaţie economico-financiară se
precizează numărul, felul şi data documentului justificativ, conturile debitoare şi
creditoare şi suma corespunzătoare tranzacţiei.
Dacă evidenţa contabilă se ţine cu ajutorul evidenţei de calcul Registrul
Jurnal se listează la fiecare zi de luni, iar paginile se şnuruiesc şi se numerotează pe
măsura editării lor.
Registrul Jurnal se arhivează la Departamentul financiar contabil împreună
cu toate documentele justificative care au stat la baza completării lui.
2) Registrul Inventar este un document obligatoriu care serveşte la înregistrarea
anuală şi gruparea rezultatelor stabilite în urma inventarierii patrimoniului.
Registrul Inventar se completeaza la începutul activităţii după efectuarea
inventarierii anuale şi în momentul încetării activităţii fără ştersături sau spaţii libere
pe baza listelor de inventariere şi a proceselor verbale de inventariere precum şi în
urma inventarierii faptice a patrimoniului.
Registrul Inventar se arhiveazaă la compartimentul financiar contabil
împreună cu documentel. justificative care au stat la baza întocmirii lor.
3) Registrul Cartea mare este un document obligatoriu în care se înregistrează lunar
şi sistematic prin gruparea pe conturi mişcarea şi existenta elementelor patrimoniale la
un moment dat.
Registrul Cartea mare conţine simbolurile debitoare şi creditoare
corespondente contului pentru care s-a deschis fişa, rulajul debitor şi creditor, iar la
sfârşitul lunii soldul final.
Cu ajutorul acestui registru se stabileşte lună de lună rulajele, se verifică
înregistrările contabile, iar la sfârşitul fiecării luni se întocmeşte balanţa de verificare.
Se arhivează la departamentul financiar contabil.

c) Situaţiile financiare – reprezintă documente contebile de sinteză prin care sunt

comunicate informaţii comune necesare majorităţii utilizatorilor.Sunt alcătuite
din:bilanţ,contul de profit şi pierdere,situaţia modificărilor poziţiei financiare,note
explicative,alte situatii şi alte materiale suplimentare.Nu se includ rapoartele
directorilor,declaraţiile preşedintelui,discuţiile şi analizele conducerii şi elemente
similare carepot fi incluse într-un raport financiar anual.

Bibliografie obligatorie:
1.Dobrin,M.,Contabilitate Baze,Editura Fundaţia România de Mâine ,Bucureşti 2005
2.Ionescu ,C.,Bazele contabilităţii.Abordări practice, Editura Fundaţia România de
Mâine ,Bucureşti 2007

Bibliografie orientativă:
Ristea,M.,Dumitru,C.,Bazele contabilităţii,Editura Universitară Bucureşti 2006

28
Lect.univ.drd .Nicoleta Grideanu

29