Capitolul 2.

Aspecte privind organizarea comerţului

2.1. Principii de organizare a comerţului

2.2. Firma comercială – locul şi importanţa acesteia în
organizarea comerţului
2.3. Comerţul cu ridicata (de gros)
2.4. Comerţul cu amănuntul (en detail)
2.5. Comerţul electronic
2.6. Baza tehnico – materială a comerţului (seminar, studiu
de caz+aplicație)
2.1. Principii de organizare a comerţului

1) Legalitatea;

2) Pluralismul formelor de proprietate - semnifică existenţa unei multitudini de

forme pentru exprimarea celor două elemente necesare definirii conceptului de
proprietate: obiectul şi subiectul.

3) Libera iniţiativă este o conturare şi o consecinţă a existenţei şi garantării

proprietăţii private;

4) Concurenţa;

5) Asocierea şi combinarea;
6) Specializarea;

7) Aria de activitate;

8) Pluralismul formelor organizatorice- consecință a aplicării

principiilor precedente;

9) Profitul – scopul final al faptelor comerciale;

10) Protecţia consumatorilor;

11) Protejarea mediului şi menţinerea echilibrului ecologic.

 2.2. Firma(întreprinderea) comercială
– locul şi importanţa acesteia în
organizarea comerţului

Definirea firmei comerciale: formă de

organizare a proprietăţii care combină factorii de
producţie într-o unitate productivă (unitate fizică
existentă sub formă de fabrică, antrepozit, magazin
universal), în scopul producerii de bunuri sau servicii
şi vânzării lor cu un profit.
Firma comercială poate fi definită pe două planuri:

 planul structural – existenţial

 planul identificării şi personalizării.

Din punct de vedere organizatoric, orice firmă se compune din:

 structura tehnico-funcţională;
 structura operativă (depozit, magazin, unitate de
alimentaţie publică etc.).
 2.3. Comerţul cu ridicata (de gros)

2.3.1. Conţinutul activităţii şi rolul economic al

comerţului cu ridicata
2.3.2. Funcţiile comerţului cu ridicata
 2.3.1. Conţinutul activităţii de comerţ cu ridicata

Constă în achiziţionarea de mărfuri în partizi mari şi

desfacerea acestora în partizi mici, dar într-un sortiment
comercial, către comerţul cu amănuntul şi, în unele cazuri,
către unităţi care cumpără diferitele produse în vederea
prelucrării lor ulterioare.

Comerţul cu ridicata prezintă câteva trăsături specifice:

- actele de comerţ au loc între întreprinderi economice;
- cumpărările şi vânzările de mărfuri se fac în partizi mari;
- activitatea de comerţ cu ridicata nu încheie circuitul economic al
mărfurilor.
 Caracteristici ale întreprinderilor de comerţ cu ridicata:

 acoperire financiară mare;

 specializarea activităţii pe familii de produse;

 intervenţia întreprinderilor cu ridicata atât în fluxul produselor

realizate de producătorii indigeni, cât şi de cei externi;

 existenţa unor servicii comerciale bine puse la punct, servicii

prestate de un personal de înaltă calificare.
 Rolul comerţului cu ridicata în raport cu producătorii:

 alimentarea constantă a fluxurilor financiare ale producătorilor;

 asigurarea producătorilor cu multiple servicii logistice;
 regularizarea producţiei;
 informarea producătorilor prin:
 prospectarea detailiştilor;
 realizarea de cataloage şi documentaţii privind piaţa unor
produse;
 participarea la campaniile de promovare a produselor iniţiate de
către producători.
Rolul comerţului cu ridicata faţă de comerţul cu amănuntul:

 fracţionarea partizilor de mărfuri şi livrarea lor către

comercianţii cu amănuntul;

 informarea comercianţilor cu amănuntul cu privire la oferta

de produse şi servicii;

 oferirea de produse la preţuri mai mici;

 simplificarea şi uşurarea muncii administrative a

detailiştilor.
 2.3.2. Funcţiile comerţului cu ridicata

Funcţii specifice:

1. cumpărarea unor cantităţi mari de produse şi

concentrarea unor fonduri de mărfuri de la un număr mare
şi divers de producători în vederea aprovizionării continue şi
în sortiment variat a comerţului cu amănuntul;

2. stocarea unor cantităţi mari de mărfuri în vederea

asigurării unei eşalonări normale a fluxului de produse
către detailişti. Stocarea mărfurilor asigură echilibrul dintre
oferta şi cererea de mărfuri în cadrul pieţei.
 Funcţiile comerţului cu ridicata (continuare)

3. transformarea sortimentului industrial, format din cantităţi

mari de produse de un anumit fel, livrat de producători, în
sortiment comercial, corespunzător varietăţii cererii populaţiei;

4. revânzarea mărfurilor în cantităţi mici către comercianţii cu

amănuntul;

5. cercetarea permanentă a pieţei şi studierea îndeosebi a evoluţiei

cererii de mărfuri a populaţiei şi a utilizatorilor industriali sau
asimilaţi acestora.
2.4. Comerţul cu amănuntul (en detail)

2.4.1. Conţinutul activităţii, rolul economic şi funcţiile

comerţului cu amănuntul

2.4.2. Tipologia activităţii comerciale cu amănuntul

 2.4.1. Conţinutul activităţii, rolul economic şi funcţiile comerţului
cu amănuntul

Definire:

 include toate activităţile implicate în vânzarea produselor sau

serviciilor direct către consumatorii finali, spre a fi folosite în
scopuri personale necomerciale;

 ansamblul de activităţi şi relaţii organizate şi desfăşurate de

unităţi specializate pe circulaţia mărfurilor, în scopul
aprovizionării consumatorilor sau utilizatorilor finali.
 Funcţiile comerţului cu amănuntul:

 cumpărarea de mărfuri pe care le revinde în cantităţi mici;

 asigurarea prezenţei sale în toate zonele, localităţile şi punctele

populate;

 asigurarea unui sortiment de mărfuri foarte larg şi extrem de

complex.
 2.4.2. Tipologia activităţii comerciale cu amănuntul

Sectorizarea activităţii comerciale cu amănuntul (după

criteriul merceologic):

a) comerţ alimentar;
b) alimentaţie publică;
c) comerţ nealimentar.
a) Comerţul alimentar

Tipuri de unităţi comerciale:

 unităţi cu profil general: magazin alimentar general,
supermagazin, chioşc alimentar;
 magazine specializate şi strict specializate:
- mezeluri-brânzeturi;
- carne;
- lapte şi produse lactate;
- peşte;
- cafea şi produse zaharoase;
- dulciuri;
- legume şi fructe etc.
b) Alimentaţia publică

Tipuri de unităţi comerciale:

 restaurantul;
 barul;
 unităţile tip fast – food;
 cofetăriile;
 patiseriile.
c) Comerţul nealimentar

Principalele direcţii de specializare:

 monoprodus;

 monosector;

 monoclientelă;

 monotemă;

 multisectorială.
 Tipuri de unităţi comerciale:

- unităţi despecializate:
 magazin universal din mediul rural;
 magazin nealimentar general;
 magazin mixt etc..

- unităţi specializate: unităţi pentru textile-încălţăminte, unităţi

metalo-chimice, etc.
 În funcţie de tipul reţelei de unităţi prin care se realizează
vânzarea mărfurilor, comerţul cu amănuntul se clasifică în:

1. comerţul stabil;

2. comerţul mobil;

3. comerţul fără magazine.

 1. Comerţul stabil

Comerţul stabil se desfăşoară prin:

a) unităţi clasice
b) automate.
a) Comerţul desfăşurat prin unităţi clasice de desfacere:
 oferă condiţiile prezentării unui sortiment variat de mărfuri şi
servicii;
 utilizează tehnici comerciale deosebit de complexe;
 metodele de vânzare folosite sunt foarte variate.
 b) Comerţul desfăşurat prin automatele comerciale:

 oferă un sortiment restrâns de mărfuri;

 în procesul de comercializare sunt utilizate tehnologii

automatizate;

 funcţionează fără orar;

 sunt amplasate fără restricţii în locuri cu trafic maxim;

 rezolvă unele necesităţi de bază sau complementare.

 2. Comerţul mobil

Modalităţi de desfăşurare a comerţului mobil:

 deplasarea itinerantă pe distanţe mici a unor vânzători ambulanţi;

 gruparea unor unităţi mobile de diferite specializări în cadrul

pieţelor obişnuite de mărfuri;

 concentrarea unităţilor mobile în anumite zone în zilele de târg din

diverse localităţi;

 organizarea unui comerţ itinerant, realizat cu ajutorul unor mijloace

de transport specializate, bine dotate şi amenajate.
 3. Comerţul fără magazine

Piaţa vânzărilor fără magazine poate fi segmentată:

a) în funcţie de mijloacele utilizate în procesul de comercializare a
mărfurilor:
 vânzări prin curier;
 vânzări prin telefon;
 vânzări electronice.
b) în funcţie de tipul cumpărătorilor:
 consumatori individuali;
 întreprinderi.
 Forme de vânzare ale comerţului fără magazine:

1) Vânzările tradiţionale fără magazine:

a) vânzarea la domiciliu;
b) vânzările pe bază de catalog, prin corespondenţă.

2) Vânzările electronice:
a) vânzarea directă generată de publicitatea televizată;
b) vânzarea prin televiziunea cablată;
c) vânzarea prin Internet.
 2.5. Comerţul electronic

Definiţii:
 achiziţii comerciale şi totalitatea activităţilor care susţin
obiectivele de marketing ale unei firme şi care pot include, spre
exemplu, publicitate, vânzări, plăţi, activităţi post-vânzare,
servicii către clienţi, etc..

 distribuţie, marketing, vânzarea sau livrare de mărfuri şi

servicii prin mijloace electronice (C.R.C.E. „Secretele comerţului electronic.
Ghid pentru exportatori – întreprinderi mici şi mijlocii”, International Trade Center
UNCTAD/WTO, Geneva, 2000, p. 4.).
 2.6. Baza tehnico - materială a comerţului

Baza tehnico-materială a comerţului se referă la totalitatea

mijloacelor fixe şi a bunurilor de inventar necesare desfăşurării
activităţii comerciale.

Preponderent în comerţ, mijloacele fixe se regăsesc în primele

cinci categorii de mijloace fixe:
 clădiri;
 construcţii speciale;
 maşini, utilaje şi instalaţii de lucru;
 aparate şi instalaţii de măsurare, control şi reglare;
 mijloace de transport;

În comerţ, în cadrul obiectelor de inventar se includ:

 toate instrumentele şi dispozitivele speciale ce se folosesc la
fabricarea anumitor produse de alimentaţie publică;
 echipamentele de protecţie şi de lucru;
 materialele consumabile şi de uz gospodăresc;
 ambalajele care nu sunt de natura mijloacelor fixe etc..