Sunteți pe pagina 1din 78

UNIVERSITATEA DE VEST TIMIŞOARA

FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE


Secţia: Contabilitate şi informatică de gestiune

Tema : Organizarea evidenţei operative şi


contabilitatea mărfurilor în comerţul en-gros

COORDONATOR ŞTIINŢIFIC,

Conf. Univ. Dr. DOREL MATEŞ


ABSOLVENT,
CUPRINS

1.Comertul activitate de bază a economiei……..………………………………….2


1.1.Conţinutul şi structura activităţii de comerţ………………………………...2
1.2.Rolul economic al comerţului cu ridicata…..………………………………...5
1.3.Funcţiile comerţului cu ridicata………………………………………………6
1.4. Tendinţe în evoluţia comerţului cu ridicata………..……………………….9
1.5.Baza tehnico-materială a comerţului cu ridicata……………………………10

2.Metode de evaluare, de evidenţă operativă şi de contabilizare a mărfurilor...13


2.1.Metode de evaluare a stocurilor de mărfuri………………………………..13
2.2.Metode de evidenţă analitică a gestiunilor de mărfuri.……………………19
2.2.1.Metoda cantitativ-valorică………………………………………………..20
2.2.2.Metoda operativ-contabilă..….…………………………………………..25
2.2.3.Metoda centralizatoarelor de intrare-ieşire…..…………………………27
2.2.4.Metoda global-valorică..…….…………………………………………….29
2.3.Metode de contabilizare a marfurilor……………………………………….31

3.Contabilitatea operaţiilor privind mărfurile…….…………………………….35


3.1.Documentele utilizate pentru înregistrarea operaţiilor cu mărfuri…..….35
3.2.Sistemul de conturi utilizate la operaţiile cu mărfuri…..…………………44
3.3.Contabilitatea intrărilor si ieşirilor de mărfuri …,,,………………………45
3.3.1.Contabilitatea intrărilor de mărfuri..……………………………………45
3.3.2.Contabilitatea ieşirilor de mărfuri.………………………………………52

4.Reflectarea în contabilitate a principalelor operaţiuni privind mărfurile...…59


4.1.Prezentarea S.C. Zyxon S.R.L………..……………………………………..59
4.1.1.Scurt istoric…………….………………………………………………….59
4.1.2.Obiect de activitate….…………………………………………………….59
4.1.3.Principalii indicatori economico-financiari…….……………………….60
4.2.Studiu de caz privind circulaţia mărfurilor…..……….…………………..62
5.Concluzii……………...…………………………………………………………..75

1
1. COMERŢUL ACTIVITATE DE BAZĂ A ECONOMIEI

1.1. CONŢINUTUL ŞI STRUCTURA ACTIVITAŢII DE COMERŢ

Noţiunea de comerţ determină o funcţie economică ce constă în a cumpăra materii prime sau
produse pentru a le revinde în acelaşi stadiu fizic , dar în condiţii convenabile consumatorilor
( locul, timpul,cantităţile,sortimentul,preţul ).
Sub aspect juridic noţiunea de comerţ defineşte transferul titlurilor de proprietate asupra
materialelor sau serviciilor, precum şi prestaţiile de servicii realizate între diferitele stadii ale
producţiei.
Activitatea de comerţ a cunoscut modificări substantiale transformându-se dintr-o simpla
intermediere într-o activitate creatoare de utilităti devenind foarte importantă atât pentru producători
cât şi pentru utilizatori.
Noţiunea de utilitate face parte din însuşi conţinutul activităţii de comerţ, definindu-i locul şi
rolul său în cadrul unei economii,comerţul reprezentând o fază intermediară esentială între funcţia
de producţie şi funcţia de consum. În orice societate modernă producătorii şi utilizatorii sunt
separaţi între ei . Printre principalele elemente comensurabile care separă cele două categorii de
parteneri,figurează amplasarea în spaţiu şi distanţa, necunoasterea reciprocă a mijloacelor financiare
şi productive de care dispun.
Activitatea de comerţ a suferit multiple schimbări crescându-i treptat gradul de
complexitate.
Dacă în primele etape ale unui comerţ acesta putea fi considerat “ ansamblul operaţiunilor
care se realizează începând din momentul în care sub forma să utilizabilă, intră în magazinul de
desfacere al producătorului sau al ultimului transformator, pâna în momentul în care consumatorul
preia livrarea “.S-a trecut ulterior la o interpretare mai largă comercializarea fiind considerată
în general ca reprezintă o punere a produsului la dispozitia consumatorului prin cercetarea pe bază
studiilor de piată şi determinarea nevoilor reale sau latente ale acestuia precum şi reliefarea şi
argumentarea noilor nevoi pe care consumatorul potenţial nu le-a sesizat. Aceasta înseamna că se
adaugă activitaţilor de intermediere a actelor de vânzare şi a celor legate de distribuţia fizică o serie
de noi activitaţi cum ar fi: cercetarea pietei, informarea populaţiei,educarea
consumatorilor,promovarea unei game de servicii legate de procesul utilizării produsului,crearea
cadrului ambiental necesar actului de vânzare-cumpărare.
În prezent noţiunea de comerţ se poate defini ca fiind “un ansamblu de activităţi care
privesc un produs din momentul investiţiei sau al manifestării intenţiei de a-l crea pâna la
distrugerea să în procesul de consum ,indiferent care ar fi forma acestuia”.
Conţinutul activităţii de comerţ cu ridicata constă în achiziţionarea de mărfuri în partizi mari
şi desfacerea acestora , în partizi mai mici ,dar asortate, către comerţul cu amănuntul şi în unele
cazuri către unităţi care cumpară diferitele produse în vederea prelucrării lor ulterioare.
Comerţul cu ridicata reprezintă un stadiu al circulaţiei mărfurilor, în cadrul căruia au loc operaţiuni
de vânzare-cumpărare a mãrfurilor în scopul revânzãrii lor ulterioare .
Activitatea ce se desfăşoara în cadrul acestei verigi prezintă câteva trăsături specifice dintre
care se pot aminti:
 actele de vânzare-cumpărare au loc între întreprinderi economice; spre deosebire de
activitatea ce se desfăşoară în cadrul comerţului cu amănuntul unde cumpărătorul
mărfurilor este nemijlocit consumatorul sau reprezentantul acestuia, în cadrul activităţii
de comerţ cu ridicata, atât cumpărătorul cât şi vânzatorul mărfurilor sunt întreprinderi
sau diferite organizaţii economice,sociale şi din administratia publică;

2
 în cadrul activităţii de comerţ cu ridicata , atât cumpărările cât şi vânzările de mărfuri
se realizează în partizi mari;
 activitatea de comerţ cu ridicata nu încheie circuitul economic al mărfurilor, ci
mijloceşte doar legatura între intermediară şi veriga comerciala cu amănuntul,
activitatea traditională a comercianţilor cu ridicata fiind cea de intermediari între
producători şi comercianţii cu amănuntul.
Pentru a reda întreaga imagine a activităţii de comerţ cu ridicata, mai trebuie adăugat că
veriga comercială cu ridicata generează o serie de imobilizări de fonduri, cheltuieli materiale şi
băneşti necesare întreţinerii reţelei de depozite, plăţii personalului s.a. Trecând prin veriga
comercială cu ridicata, mărfurile ramân o perioadă mai îndelungată de timp în sfera circulaţiei
,având o viteză de circulaţie mai mică, ceea ce influenţează relaţiile economice din cadrul pieţei
bunurilor şi serviciilor şi relaţiile financiar-bancare de pe piaţa capitalurilor.
Întreprinderile ce actionează în cadrul verigii comerţului cu ridicata se caracterizează
printr-o serie de trăsături distincte care le situează în sfera intereselor agenţilor economici din cadrul
tuturor celor patru componente ale pieţei – piaţa bunurilor şi serviciilor ,piata forţei de muncă, piaţa
capitalurilor şi piaţa schimburilor monetare.
O primă caracteristică a întreprinderilor de comerţ cu ridicata se referă la faptul că acestea
trebuie să fie firme cu mare acoperire financiară. Volumul de tranzacţii se referă în totalitate la
partizi mari de mărfuri, iar eşalonarea comenzilor are în vedere şi perioade afectate de sezonalitate,
când o parte din mărfurile ce formează obiectul tranzacţiilor trebuie stocate un timp mai îndelungat,
intermediarul cu ridicata trebuie să dispună atât de fonduri proprii, cât şi de capacitatea de a
contracta credite bancare pe termene mai mari , prin care să acopere plătile către intermediari
şi multiplele cheltuieli de depozitare şi stocare.
A doua caracteristică are în vedere specializarea activităţii de comerţ cu ridicata pe familii
de produse. Specializarea este generată de natura produselor care formează obiectul tranzacţiilor
realizate de întreprinderi ,ştiut fiind că orice familie de produse ridică probleme specifice de
stocaj ,depozitare şi conservare a valorilor de întrebuinţare.
A treia caracteristică este dată de faptul că întreprinderile de comerţ cu ridicata intervin atât
în cazul fluxului produselor realizate de producătorii indigeni, cât şi de cei externi. În condiţiile în
care producătorul este situat într-o altă tară , întreprinzatorul cu ridicata poate deveni importator
direct ,sub aspectul achiziţionării mărfurilor necesare aprovizionării comerţului cu amănuntul,
el intră în relaţii comerciale cu agenţii economici de pe piaţa bunurilor şi serviciilor din cadrul
terţelor pieţe externe şi cu agenţii economici care actionează în cadrul pieţei schimburilor monetare.
Aceasta întrucât, pentru realizarea diferitelor tranzacţii comerciale cu parteneri străini,se utilizează
valută straină sau alte instrumente de plată specifice schimburilor respective.
O ultimă caracteristică se referă la existenţa unor servicii comerciale bine puse la punct şi
încadrate cu un personal de înaltă calificare .Dată fiind importanţa comenzilor ,grosiştii nu-şi pot
permite să gresească asupra cantităţilor, calităţii sau serviciilor anexe furnizate de către
producători.
Produsele de înaltă tehnicitate ,cum sunt cele electronice ,informatice ,optice etc.,reclamă
specialisti de o calificare deosebită. De asemenea ,sortarea şi asortarea mărfurilor, precum şi
aprovizionarea comerţului cu amănuntul, necesită multă fortă de muncă calificată în
compartimentele de ambalare a mărfurilor, de conditionare şi de expediere către toţi detailiştii.
Detailiştii trebuie să fie prospectaţi, sensibilizaţi pentru a deveni clienţii diferiţilor grosişti. Pentru
toate acestea este nevoie ca, în cadrul serviciilor comerciale,să existe o puternică fortă de vânzare
şi o anumită retea de reprezentanţi.
3

Structura circuitelor de distribuţie a mărfurilor este prezentată în tabelul 1.1. ,intitulat


“Structura circuitelor de distribuţie”. Modalităţile de trecere ale unui produs din sfera producţiei în
sfera circulaţiei formează circuitul de distribuţie al acestuia . Circuitul de distribuţie sau circuitul
comercial include atât producatorul cât şi consumatorul,precum şi toţi intermediarii cu caracter
comercial.
Lungimea circuitului de distribuţie este dată de numărul verigilor intermediare care participă
succesiv la realizarea fluxului de produse de la producător la consumator. În funcţie de lungime
distingem:
- circuite foarte scurte în cadrul cărora nu intervine nici un intermediar, vânzarea fiind realizată
direct de către firma producătoare sau prin reprezentanţi proprii ai acesteia ;
- circuite scurte care presupun un intermediar producător-detailist-consumator
- circuite medii unde producătorul vinde produsele sale unei centrale de cumpărare care le
distribuie la propriile sale puncte de vânzare
- circuite lungi care cuprind mai mulţi intermediari producător-grosist-detailist-consumator.
Lătimea sau amploarea circuitului de distribuţie este data de numărul unităţilor prin care se
asigură circulaţia unui produs în cadrul aceleiaşi etape din structura circuitului respectiv. Un
asemenea aspect nu apare în cadrul circuitului ,unde au loc livrarile directe de la întreprinderile
producătoare la consumatori.
Adâncimea circuitului de distribuţie sau gradul de apropiere a circuitului respectiv de
punctele în care au loc procesele de consum ,are în vedere măsura în care procesul de distribuţie
asigură o proximitate de loc cât mai adecvată din punctul de vedere al consumatorului. Poate fi
apreciat ca deosebit de util circuitul foarte scurt care asigură livrarea directă a produselor
,consumatorul intrând în posesia bunurilor solicitate direct la locul de consum.
În cadrul circuitelor scurte comerţul prin corespondentă asigură un grad de apropiere ridicat.

STRUCTURA CIRCUITELOR DE DISTRIBUŢIE Tabelul 1.1.

PRODUCĂTOR

Curtieri
Reprezentanţi Comerţ cu ridicata
si agenti
Producători
vânzare prin
corespondenţă Centrale Comerţ
Societăţi de de Comerţ cu amanuntul cu
vânzare prin cumpărări ridicata
corespondenţă Reţeaua
de
detailişti Comerţ cu
Detailişti
amanuntul

CUMPĂRĂTOR FINAL
4

1.2. ROLUL ECONOMIC AL COMERŢULUI CU RIDICATA

Prin interpunerea sa în drumul mărfurilor de la intermediari la consum, comerţul cu


ridicata generează mobilizări de fonduri, cheltuieli suplimentare şi o încetinire a vitezei de
circulaţie de aceea este recomandabil ca atunci când este posibil să se procedeze la o trecere a
mărfurilor de la producător direct în reţeaua comercială cu amănuntul, ocolindu-se astfel veriga cu
ridicata. În cazuri frecvente o astfel de circulaţie este fie imposibilă, fie iratională din punct de
vedere economic. Tocmai asemenea situaţii,care impun existenţa verigii cu ridicata,ca intermediar
în circulatia mărfurilor, scot în evidenţa rolul economic al acestui stadiu al activităţii comerciale.
Complexitatea relaţiilor generate de intervenţia comerţului cu ridicata în fluxul produselor
determină analiza rolului acestuia pe ansamblul eonomiei, văzut atât în raport cu producătorii, cât
şi cu comerţul cu amănuntul.
În raport cu producătorii, sistemul de relaţii bazat pe prezenţa comerţului cu ridicata oferă o
serie de avantaje ,care pe ansamblul pieţei exercită influente multiple, asigurând continuitatea
activităţii comerciale, o mobilitate corespunzatoare în ceea ce priveşte orientarea mărfurilor
în raport cu cererea, precum şi asigurarea unei forţe de echilibru fără oscilaţii puternice de la un
sezon la altul sau de la o zonă la alta.
Datorită faptului că lansează şi plateşte comenzi care se referă la partizi mari de mărfuri,
comerţul cu ridicata permite producătorilor, prin alimentarea constantă a fluxurilor financiare, să-şi
continue fără întrerupere activitatea, evitându-se astfel orice stagnare a producţiei, ce s-ar putea
interpune între momentul realizării produselor şi momentul asigurării vânzarii acestora .
Stocând mari cantităti de produse, comerţul cu ridicata asigură producătorilor multiple
servicii logistice, eliberându-l astfel de sarcinile depozitării şi conditionării mărfurilor,
scutindu-l de cheltuielile materiale, financiare şi de forţa de muncă generate de procesul de stocare,
cât şi de grijile permanente cu privire la asigurarea capacitaţilor de stocare.
Comerţul cu ridicata îşi esalonează comenzile în timp, pornind de la informaţiile pe care le
obţine prin intermediul unităţilor cu amănuntul, cu privire la evoluţia şi oscilaţiile în timp ale
consumului . O asemenea eşalonare a comenzilor, cât şi previziunile pe care le elaborează cu
privire la viitoarele evoluţii ale consumului, contribuie de asemenea, la regularizarea producţiei,
evitarea rupturilor de stoc sau a unor suprasolicitări bruşte ale producţiei.
Comerţul cu ridicata ,ca mijloc de legatură între comerţul cu amănuntul şi producători,
permite acestora din urmă să aibă informaţii preţioase asupra modului în care le sunt primite
produsele, aceasta reprezentând o cale importantă de a se cunoaşte baza motivatională a pieţei.
Având interese ca produsele producătorilor cu care colaborează să se vândă în permanenţă,
comerţul cu ridicata participă activ la schimbarea vânzarilor respective, prospectând detailiştii,
stabilind şi realizând cataloage, documentaţii, punând dacă este cazul ,chiar proprii specialişti să
realizeze cercetări de piaţă, pentru o mai bună cunoaştere a cerinţelor pieţei, o îmbunătaţire a
sistemelor de vânzare şi chiar a unor produse.
Comerţul cu ridicata poate participa ,de asemenea, la campaniile de promovare a vânzarilor
alaturi de diferitele categorii de revânzatori şi într-un mod general,ia toate formele de acţiune
capabile de a ajuta detailistii şi de a antrena consumatorul.
Faţă de comerţul cu amănuntul , rolul economic al comerţului cu ridicata este dat de o serie
de avantaje care prezintă importanţă atât pentru întreprinzatorii ce acţionează în domeniul respectiv

5
cât şi pentru circuitul economic general din cadrul pieţei.
Astfel, comerţul cu ridicata joacă un rol foarte important în ceea ce priveşte informarea
detailiştilor. În cadrul unui comerţ descentralizat, bazat pe mecanismul pieţei, numai comercianţii
cu amănuntul, din afara marilor aglomeraţii, sunt slab informaţi sau total ignoraţi de către
producătorii indigeni şi de către cei străini, de pe terţele pieţe externe. Grosistii îi informează
permanent şi îi ajută în obţinerea partizilor de mărfuri necesare prin documentaţiile realizate şi prin
diversele cataloage elaborate.
Grosiştii, care se aprovizionează cu mijloace auto la întreaga capacitate, fractionează
respectivele partizi de mărfuri şi livrează spre comerţul cu amănuntul, la unităţile apropiate, în
cantităţile exacte pe care acestea le pot stoca sau le pot vinde într-o unitate de timp, corespunzator
posibilităţilor financiare : un asemenea procedeu permite o armonizare rapidă în caz de nevoie .
Datorită capacităţii sale de stocaj, comerţul cu ridicata permite detailiştilor să beneficieze de
preţuri mai joase decât dacă s-ar aproviziona direct de la producător, ca urmare a sistemelor de
remize care nu se acordă decât pentru achiziţionarea unor cantităţi foarte mari. Prin faptul că se
poate adresa unui singur grosist şi nu unei mulţimi de furnizori, comercianţii cu amănuntul au şi
avantajul simplificării şi usurării muncii administrative generate de înlocuirea comenzilor ,facturilor
acelaşi fenomen generează şi o reducere a cheltuielilor precum şi o uşurare a muncii de asortare şi
îmbogaţire a sortimentelor de mărfuri comercializate.

1.3. FUNCŢIILE COMERŢULUI CU RIDICATA

Comerţul, prin complexa sa activitate realizată, îndeplineşte numeroase funcţii, destinate să


asigure un flux normal al producţiei spre locurile de consum , în cele mai bune condiţii posibile .
Principala funcţie a comerţului, care caracterizează însuşi conţinutul activităţii sale,o
constituie cumpărarea mărfurilor de la producători sau colectori – în cazul producţiei agricole foarte
dispersate – şi transferarea acestora în depozite, în vederea pregătirii lor pentru vânzarea către
utilizatorii finali sau intermediari. Conturarea acestei funcţii şi delimitarea ei de funcţia de
producţie, reprezintă însăşi premisa apariţiei comerţului ca ramură de activitate independentă. Prin
vânzarea mărfurilor către consumatori, comerţul realizează, sub formă bănească, valoarea
materializată în mărfuri, valorificând eforturile investiţionale făcute pentru producerea şi circulaţia
mărfurilor; vânzarea încheie ciclul pe care îl parcurg mărfurile şi confirmă transferul lor din sfera
circulaţiei în sfera consumaţiei unde vor satisface anumite nevoi de consum.
O a doua funcţie materializează activităţi derivate din prima, dar foarte importante pentru
actul comercial. Este vorba de stocarea mărfurilor, care ia forma unor preocupări permanente de a
asigura echilibrul dintre oferta şi cererea de mărfuri în cadrul pieţei. Necesitatea echilibrării
producţiei cu consumul izvoraşte din manifestarea unor tendinţe diferite, specifice în evoluţia
acestora şi îndeosebi din existenţa posibilităţilor practice de rupere a echilibrului dintre ele.
Realizarea de către comerţ a funcţiei de stocaj şi prin aceasta a echilibrului faţă de consum
presupune studierea nevoilor de consum ,stabilirea direcţiilor în care vor evolua respectivele nevoi.
Comerţul prin politica de stocaj caută să influenţeze consumul, pentru a-l alinia la nivelul
producţiei. Aceeaşi funcţie a stocajului de mărfuri are în vedere şi manifestarea diferită a productiei
şi consumului care se referă la repartizarea în timp – este vorba despre sezonalitatea producţiei şi a
consumului. Asigurarea unui echilibru între intermediari şi consum impune comerţului sarcina
6
constituirii şi păstrării unor partizi de mărfuri, sub formă de stocuri, prin aceasta comerţul
asumându-şi responsabilitatea acoperirii nu numai a distanţei ,dar şi a timpului care separă
producţia de consum.
A treia funcţie importantă a comerţului constă în fracţionarea cantitaţilor mari de mărfuri
pe care le livrează producţia, asortarea loturilor respective, formarea sortimentelor comerciale şi
asigurarea micilor partizi care urmează a fi puse la dispozitia consumatorilor. Se are în vedere o
pregătire a mărfurilor pentru vânzare, deoarece odată mărfurile aduse în locul în care urmează a fi
realizate, ele trebuie pregătite pentru a putea intra în procesul de vânzare. O serie de mărfuri
nu pot intra în consumul populaţiei decât în urma unor operaţiuni prealabile de pregătire iar
satisfacerea cererii populaţiei ridică exigenţe speciale în legatură cu produsele oferite. Realizarea
acestei funcţii, presupune organizarea , în cadrul reţelei comerciale, a unor operaţiuni specifice,
cum ar fi: porţionarea ,dozarea şi preambalarea mărfurilor, prelucrarea lor,sortarea după criterii
comerciale controlul continuu al calităţii şi asigurarea unor condiţii optime de păstrare pâna în
momentul desfacerii.
O altă funcţie a comerţului constă în transferul mărfurilor către zonele şi punctele cele mai
îndepartate, pentru a fi vândute consumatorilor. Funcţia respectivă are în vedere o judicioasă
organizare a mişcării mărfurilor. Fenomenul apare deoarece realizarea finală a mărfurilor are loc, de
regulă, în punctele de consum ,ceea ce presupune o bună orientare a mărfurilor, manipularea lor
atentă şi transportul din locul de intermediari în cel de consum. Comerţul trebuie să acopere
spaţiul care separă punctele de intermediari de punctele de consum.
O funcţie strict specifică comerţului, o constituie crearea condiţiilor de realizare efectivă a
actului de vânzare –cumparare. Se are în vedere faptul că realizarea activităţii comerciale presupune
existenţa unei baze tehnico-materiale şi a unui personal care să ofere posibilitatea cumpărătorului
de a-si alege produsele de care are nevoie. Pentru realizarea acestei funcţii, comerţul trebuie să
dispună de o reţea de unităţi (magazine, automate, puncte mobile de vânzare, depozite pentru
comerţul prin corespondenţă ), prin intermediul cărora să fie puse la dispoziţia publicului mărfurile
necesare.
Eforturile întreprinderilor producătoare sau ale celor comerciale, nu se pot limita doar la
producerea de bunuri şi servicii. Atât unele ,cât şi altele trebuie să-şi asigure o permanentă şi
complexă comunicare cu piaţa, ceea ce presupune o informare atentă a consumatorilor potenţiali şi
a intermediarilor săi şi o serie de acţiuni specifice de influenţare a comportamentului de cumpărare
şi consum, de sprijinire a procesului de vânzare. O asemenea activitate, cu obiective şi mijloace de
acţiune specifice formează conţinutul unei alte funcţii a comerţului, cea de asigurare a promovării
produselor prin diferite tehnici ( publicitate la locul vânzarii, publicitate prin diverse mijloace mass-
media etc. ), care să genereze dorinţa de cumpărare . Asemenea activităţi pot fi realizate de
producători şi comercianţi, ambii parteneri fiind interesaţi într-o cât mai bună informare a
consumatorilor. Realizarea acestei informări necesită eforturi de cunoastere aprofundată a pieţei , a
segmentelor de cumpărare a gusturilor exigenţelor şi capacităţii de interpretare a mesajelor.
O ultimă funcţie a comerţului o constituie cea de cercetare a doleanţelor consumatorilor, a
sugestiilor acestora , a capacităţii lor de cumpărare a gradului de instruire, a obiceiurilor de consum,
precum şi a altor aspecte care stau la baza cererii de mărfuri. Obiectul acestei funcţii şi conţinutul
său sunt foarte complexe ceea ce a determinat îmbogăţirea şi diversificarea arsenalului de metode şi
tehnici ,cresterea responsabilităţilor comerţului în această sferă de activitate. Realizarea funcţiei
existenţa unui personal de înaltă calificare, capabil să absoarbă complexele probleme ale
confruntării ofertei cu cererea în cadrul pieţei.
Funcţia comerţului cu ridicata constă în asigurarea legăturilor dintre producători şi
comercianţii cu amănuntul, grosiştii având faţă de detailişti cam acelaşi rol pe care detailistul îl are
7
fată de consumator. Tinând seama că clientul detailist este departe de producător, el trebuie ajutat
să-şi formuleze comenzile, să-şi stabilească şi să obtină termenele de livrare cele mai acceptabile,
să obtină sisteme de plată şi diverse facilităţi care să-i uşureze procesul de vânzare, precum şi multe
alte acţiuni care dau stuctura activităţii de aprovizionare . Functia respectivă capată adevăratul
contur, dacă se mai tine seama că depărtarea dintre producători şi comercianţii cu amănuntul
nu se margineşte doar la distanţă; trebuie avute în vedere ,concomitent, şi alte aspecte ,cum ar fi:
imposibilitatea detailistilor de a comanda cantităţi mari de mărfuri, lipsa posibilităţilor de stocaj ,
lipsa informaţiilor “la zi “ cu privire la structura fondului de marfă pus la dispoziţie de către
diverşi furnizori, slaba cunoaştere a structurii sistemelor de transport utilizate pentru aprovizionarea
din diverse zone şi ţări. Ţinând seama de locul comerţului cu ridicata în cadrul circuitelor
comerciale, şi de rolul său economic, trebuie subliniat că acestuia îi revin urmatoarele funcţii
specifice:
 cumpărarea unor partizi mari de produse şi concentrarea unor fonduri de mărfuri
de la un numar mare şi divers de producători din cadrul pieţei interne sau de pe diverse
pieţe externe , în vederea aprovizionării fără întrerupere şi în sortiment variat a
comerţului cu amănuntul, precum şi a altor categorii de cumpărători;
 stocarea unor cantităţi mari de mărfuri în vederea asigurării unei eşalonari normale a
fluxului de produse către detailişti, a fluidităţii vânzărilor către consumatori , prin
eliminarea rupturilor intervenite în procesul de aprovizionare ca urmare a sezonalităţii
producţiei, lipsei de informaţii, diverselor situaţii conjuncturale, blocaje financiare în
cadrul întreprinderilor producătoare s.a..
Pentru aceasta, societăţile din cadrul comerţului cu ridicata trebuie să-şi imobilizeze
sume mari de bani, corespunzător valorilor din stoc; să asigure depozite de mare volum
sau suprafaţă ; să doteze depozitele cu instalaţiile speciale necesare conservării în bune
condiţii de temperatură, grad de luminozitate şi de umiditate constantă a tuturor
produselor stocate să asigure energia necesară, cât şi procurarea şi utilizarea instalaţiilor
speciale ce generează costuri foarte ridicate, ele trebuind astfel incluse în preţurile de
vânzare a mărfurilor;
 transformarea sortimentului industrial , format din partizi mari de produse de un anumit
fel (mărime, culoare, model ), livrate de fabrici , în sortiment comercial corespunzator
varieăatii cererii populaţiei;
 revânzarea mărfurilor în cantităţi mai mici către comercianţii cu amănuntul .
Concomitent cu transformarea sortimentului industrial în sortiment comercial , grosiştii
fractionează partizile mari de mărfuri primite de la producători, sau pe cele stocate, în
partizi mici pe care le distribuie , pe bază de comenzi , către detailişti , indiferent de
locul în care aceştia îşi au resedinţa şi baza de activitate;
 cercetarea permanentă a pieţei şi studierea îndeosebi a evoluţiei cererii de mărfuri,
a populaţiei şi a utilizatorilor industriali sau asimilaţii acestora , în vederea informării
producătorilor, orientării fluxurilor de mărfuri, îmbunătaţirii structurii distribuţiei, a
mijloacelor de promovare, precum şi pentru realizarea unor previziuni, care să stea la
baza propriei activităţi în perioadele viitoare;
 în cadrul comerţului cu ridicata , o secţiune aparte o formează comerţul industrial.
Funcţia grosiştilor industriali, ca întreprinderi specializate care distribuie industriaşilor ,
sau utilizatorilor profesionali diferite produse tehnice, furnituri industriale, produse
semifinite si, în unele cazuri chiar materii prime, constă, în primul rând , în a asigura
circuitul de distribuţie al produselor respective şi , în al doilea rând, în realizarea
logisticilor comerciale specifice fiecărui produs.
8

1.4. TENDINTE ÎN EVOLUŢIA COMERŢULUI CU RIDICATA

Antrenat într-un proces de distribuire comerţul cu ridicata a cunoscut şi va cunoaşte


multiple transformări, aparând astfel o serie de trăsături bine conturate, cu privire la viitoarea sa
evolutie. Respectivele tendinte pot fi împărţite în două mari categorii: o primă grupă cuprinde
diferitele aspecte prin care se încearcă consolidarea actualelor poziţii de intermediar ale comerţului
cu ridicata; o a doua categorie are în vedere preocuparile pentru căutarea unor noi soluţii cu privire
la perfectionarea circulaţiei mărfurilor cu ridicata şi asigurarea unei fluidităţi rationale a fluxului de
produse de le producător la consumator.
Cu privire la prima categorie de aspecte, referitoare la evoluţia comerţului cu ridicata, ele se
materializează într-o tendintă de mentinere a ciclului clasic al circuitelor lungi de distribuţie, în
cadrul cărora intervin , ca intermediari, atât comerţul cu ridicata cât şi comerţul cu amănuntul,
respectiv:
Producător – comerţ cu ridicata – comerţ cu amănuntul – Consumator.
În legatură cu această tendinţă, se impun două observaţii generale, potrivit cărora respectiva
tendinţă va deosebi evoluţiile viitoare ale comerţului cu ridicata , faţă de cele anterioare. Se are în
vedere că agenţii economici antrenaţi în activităţile de intermediere, sunt preocupaţi pentru găsirea
unor soluţii care să ducă la o creştere generală a capacităţii de adaptare a acestuia la o serie de
situaţii ce apar în diferitele localităţi, ţări sau zone ale lumii. În al doilea rând, este vorba de
preluarea, sub aspect juridic, a comerţului cu ridicata, fie de către producători, fie de către
comerţul cu amănunt, activitatea în sine rămânând însă în continuare. În ambele cazuri, apar fie noi
societăţi comerciale integrate, care răspund la activităţi paralele (producţie-comerţ cu ridicata ;
comerţ cu ridicata-comerţ cu amănuntul), fie mari lanţuri comerciale de magazine care au integrate
şi activităţi de comerţ cu ridicata. Fenomenul sub ambele forme de materializare, este întâlnit în
marea majoritate a ţărilor lumii dezvoltate din punct de vedere economic.
Referitor la cea de-a doua grupă de aspecte care se conturează ca tendinte în evoluţia comerţului
cu ridicata, în diferitele zone ale lumii, trebuie subliniat că fenomenele sunt mai complexe,
evidenţiind o serie de probleme care reprezintă un interes deosebit pentru ţările în curs de tranziţie
spre economia de piaţă, fiind vorba de soluţii care privesc atât perfecţionarea circulaţiei ,cât şi o
modernizare şi fluidizare a procesului de aprovizionare.
Cele mai interesante probleme din acest domeniu, sunt legate de sistemele de funcţionare a
activităţii, probleme care au strânse legături cu aspectele tratate mai sus, referitoare la elasticizarea
sistemelor de organizare.
Sub aspectul organizării, întreprinzătorii din cadrul comerţului cu ridicata simt nevoia să se
grupeze în diferite asociaţii. Aceasta, în scopul obţinerii celor mai bune condiţii de vânzare din
partea furnizorilor interesaţi în livrări mai importante şi, dacă este cazul, pentru promovarea unei
politici de grup, care să vizeze îmbunătaţirea vânzărilor printr-o modernizare a structurilor de
distribuţie, a modalităţilor de gestionare a mărfurilor, o mai bună participare la promovarea
produselor. Asemenea grupări asociate nu privesc decât comercializarea produselor nealimentare
destinate aprovizionării marelui public, altul decât cel al utilizatorilor industriali.
Alte soluţii interesante sunt legate de crearea unor mari societăţi comerciale,care
organizează fie magazine ce se ocupă cu vânzari de gros, în lanţ, fie lanţuri de unităţi cu sucursale
multiple, în cadrul cărora comerciantul cu ridicata se uneşte cu mici comercianţi cu amănuntul,
independenţi. Unele ţări organizează forme specializate în crearea de magazine – depozite cu
ridicata, care îşi desfăşoara activitatea în sistemul de autoservire. Este vorba de apariţia
9
şi dezvoltarea aşa-zisului “comerţ de gros cu autoservire”,care funcţionează pe baza sistemului
“cash and cading”, mărfurile cumpărate de comercianţii cu amănuntul se plătesc în numerar ; nu se
asigură transportul mărfurilor la magazinele cu amănuntul desfăşurarea procesului de
comercializare a mărfurilor nu necesită contracte sau comenzi prealabile, comercianţii cu
amănuntul independenţi intrând în depozitele cu ridicata după bunul lor plac, indicând mărfurile
necesare, comandând şi plătind. Sistemul este larg practicat în SUA, Franta, Germania,etc.
O altă solutie privind perfecţionarea comerţului cu ridicata are în vedere crearea unor firme
de comerţ cu ridicata , prin organizarea comercianţilor cu amănuntul independenţi, sub forma unor
cooperative. Un exemplu, în acest sens , îl poate constitui firma “Certified Grocess”din California ,
care a devenit una dintre cele mai moderne şi puternice societăţi comerciale din lume, ce realizează
comerţ cu ridicata.
În cadrul comerţului japonez o soluţie se referă la crearea unor mari întreprinderi comerciale
strict specializate, organizate în cascadă, preocupându-se de comercializarea anumitor produse sau
de produsele anumitor producători. În cadrul acestui sistem de organzare, întreprinderile comerciale
cu ridicata au un dublu rol: de reprezentante ale diferiţilor producători sau grupuri de producători
şi de verigă intermediară în cadrul circuitelor de distribuţie, asigurând aprovizionarea comerţului
cu amănuntul. Potrivit acestui sistem , în cadrul verigii comerţului cu ridicata se disting două tipuri
de întreprinderi:
a) întreprinderi comerciale cu ridicata principale, care se aprovizionează de la producători
şi vând numai către mari firme din comerţul cu amănuntul ;
b) întreprinderi comerciale secundare, care se aprovizionează de la cele principale şi vând
către micile firme din comerţul cu amănuntul .
Ca o tendinţă, care se conturează mai greu dar se va impune, apartinând viitorului, apariţia
unor întreprinderi comerciale cu ridicata, a căror activitate se bazează pe depozite complet
automatizate.

1.5. BAZA TEHNICO-MATERIALĂ A COMERŢULUI CU RIDICATA

Caracteristicile comerţului cu ridicata şi vehicularea mărfurilor în partizi mari se rasfrânge


şi asupra structurii bazei sale tehnico-materiale. Clădirile pentru depozite, instalaţiile, mobilierul şi
utilajul din depozit sunt dimensionate în raport cu cerinţele activităţii economice a acestora,
respectiv primirii şi pastrării mărfurilor, pregătirii comenzilor şi expedierii produselor către
beneficiari, în principal în sistem mecanizat, adică folosind conteinere, palete şi mijloace de
transport adaptate vehiculării acestora.
Depozitele sunt unităţi comerciale în care se desfăşoară procesele tehnico-economice legate
de primirea, păstrarea şi livrarea mărfurilor în partizi mari. Ele constituie componenta operativă a
întreprinderilor comerciale pentru desfacerea cu ridicata a mărfurilor, dar şi a altor societăţi care
participă la circulaţia mărfurilor (întreprinderi de intermediari sau întreprinderi de desfacere cu
amănuntul).
Formele circulaţiei mărfurilor, natura produselor care formează obiectul acestora, precum şi
procesele economice care le caracterizează determină tipuri specifice de depozite. Se disting astfel
depozite industriale, comerciale ,de păstrare a produselor agricole, de transport-expediţie şi de
serviciu.
10
a) depozite industriale sunt destinate aprvizionării cu materii prime şi livrării produselor
finite ale fabricilor. Ele intră în componenţa acestora, fiind amplasate la intrarea sau
iesirea din halele de intermediari şi sunt organizate pentru deservirea fluxului de
fabricaţie, formării loturilor de expediţie a produselor finite şi livrării acestora către
beneficiari.
b) depozitele comerciale sunt cele mai raspândite şi aparţin în cea mai mare parte
comerţului cu ridicata cu bunuri de larg consum. Ele deservesc însa şi circulaţia unor
produse de echipament industrial sau a unor bunuri de consum intermediar, în situaţia
prezentei comerţului în circulaţia acestora. În depozitele comerciale are loc
transformarea sortimentului industrial în sortiment comercial şi livrarea acestuia către
beneficiarii detailişti. Sistemul de organizare a lor este determinat de particularităţile
sortimentale ale diverselor grupe de mărfuri, care impun procedee diferite de stocaj şi
tehnici specifice de alcătuire a sortimentului comercial.
c) depozitele de păstrare a produselor agricole sunt destinate primirii unor cantităţi mari de
produse agricole (cereale ,legume, fructe ) în perioada recoltării lor , reconditionării ,
păstrării îndelungate şi livrării către beneficiari pe masura solicitării lor. Păstrarea
îndelungată a produselor agricole impune asigurarea unor condiţii de microclimat
(temperatură ,umiditate, ventilatie ) care determină un mod specific de amenajare şi
utilare cu consecinţe asupra costurilor de păstrare.
d) depozitele de transport-expediţie apartin unor agenţi economici care mijlocesc schimbul
în special comerţul exterior. Ele primesc mărfuri de la producători, le stochează, de
obicei un timp scurt şi le expediază, din porturile sau gările unde sunt amplasate, către
beneficiari.
e) depozitele de serviciu apartin unor agenţi economici care oferă servicii de depozitare pe
termen lung unor beneficiari care nu dispun de posibilităţi de depozitare.
Data fiind importanţa depozitelor în asigurarea fluxurilor complexe de mărfuri pe care le
generează activitatea economică, preocupările firmelor pentru comerţul cu ridicata sunt concentrate
în realizarea unor spaţii de depozitare şi dotarea lor tehnică astfel încât să asigure o vehiculare
rapidă a mărfurilor şi o eficienţă superioară a acesteia.
Modernizarea depozitelor urmează îndeaproape modernizarea producţiei, depozitele
devenind veritabile “uzine de distribuţie” , în care rapiditatea livrării către beneficiari reprezintă
una din căile de asigurare a vitezei de circulaţie a mărfurilor.
Practica mondială consemnează câteva tendinţe deosebit de importante în construcţia,
amenajarea şi dotarea depozitelor. Dintre acestea se pot aminti :
 Construirea unor depozite de mare capacitate, acestea având posibilitatea de a utiliza
mijloace mecanizate de transportare orizontală şi verticală a mărfurilor şi de a micşora
timpul de afectare a unei operaţiuni. Pentru depozitele construite în prezent mărimea lor
se exprimă atât prin suprafaţă şi capacitate de depozitare ,dar mai ales prin numărul de
palete vehiculate. Se consideră astfel depozite mari cele cu suprafaţa medie de 25000 –
30000 mp şi cu capacitatea de cel putin 12000 mc, capabile să vehiculeze 20000 palete.
 Organizarea depozitelor în principal pe un singur nivel pentru a elimina circulaţia pe
verticală a produselor. Datorită utilajelor cu putere mare de ridicare, depozitele îşi
sporesc capacitatea prin creşterea înălţimii stelajelor.
 Mecanizarea completă a activităţii în depozite, constând din vehicularea mărfurilor
cu ajutorul paletelor sau conteinerelor în întreg circuitul de primire, depozitare şi livrare
a Mărfuri lor.
 Folosirea pe scară largă în depozite a mijloacelor mecanizate de vehiculare a mărfurilor
( benzi transportoare, macarale )
11
 Informatizarea preluării, executării şi evidenţei comenzilor de la beneficiari, ajungându-
se chiar la automatizarea depozitelor. Computerele ţin evidenţa analitică a zeci de mii de
sortimente şi mii de beneficiari şi furnizori
 Depozitele beneficiază la amplasarea şi construcţia lor , în zone denumite platforme de
depozite sau în locuri individuale , de o infrastructură economică.
Mobilierul şi utilajul comercial
Efectuarea operaţiunilor de primire, depozitare şi livrare a mărfurilor din depozite necesită
utilaje şi mobilier adecvate vehiculării şi stocării mărfurilor. Ansamblul operaţiunilor tenhice de
deplasare a produselor în interiorul depozitelor şi a mijloacelor utilizate pentru efectuarea acestora
formează sistemul de manutenţiune, specific fiecărui tip de depozit şi grupe e mărfuri.
Stocarea în vrac este specifică produselor granulate, lichide şi gaze lichefiate, care constituie
ansambluri omogene şi în cantităţi mari (cereale, zahar, petrol ). Stocarea se face în grămezi,
hangare,silozuri, rezervoare şi în conteinere.
Stocarea în încărcături unitare este specifică produselor care se pot constitui în grupuri din
punctul de vedere al formei, greutăţii şi condiţiilor de ambalaj ( plăci de piatră pentru construcţii,
ţevi pentru instalaţii, recipiente pentru transportul diverselor produse ).
Stocarea în încărcături diverse se referă la acea parte a produselor care se prezintă sub
formă de articole sau piese constitutive ale acestora ( confecţii, articole electrocasnice, articole
mecanice ), foarte variate ca dimensiuni şi greutate, de aceea necesitând mijloace specifice de
depozitare. Forma de depozitare a acestora o constituie magazinajul, adică păstrarea mărfurilor
în rafturi şi rastele de dimensiuni şi înalţimi variabile, pentru a suporta paletele folosite la
transportul mărfurilor în interiorul depozitelor.
Asigurarea elementelor bazei tehnico-materiale reprezintă pentru societătile comerciale
investiţii de capital, propriu sau împrumutat, care se recuperează treptat prin amortizările cuprinse
în cheltuielile de circulaţie. Deoarece aceste cheltuieli, la care se adaugă şi cheltuielile cu dobânzile
la creditele bancare pentru investiţii, grevează asupra mărimii profitului, societăţile comerciale sunt
interesate în primul rând , în utilizarea intensivă a bazei tehnico-materiale existente, adică sporirea
desfacerilor folosind aceeasi bază, dar la capacitatea ei deplină.
Corelaţia dintre nivelul de dezvoltare a bazei tehnico-materiale şi cel al activităţii este pusă
în evidenţă de diferiţi indicatori de eficienţă economică. Se delimitează astfel două grupe de
indicatori :
- Indicatori exprimând raporturile dintre capacitatea mijloacelor fixe utilizate şi volumul
activităţii economice ( ex. suprafaţa comercială la un milion de lei desfaceri ), sau invers
raportul dintre volumul activităţii şi mijloacele fixe utilizate . Pentru a reliefa prin mărimea
bazei tehnico-materiale nivelul deservirii comerciale , se folosesc indicatori calculaţi ca raport
între elementele bazei tehnico-materiale şi numărul populaţiei deservite ( de exemplu , suprafaţa
comercială la o mie de locuitori ce revin pe o unitate comercială ). Prin compararea de către
fiecare societate a propriilor indicatori cu cei ai firmelor concurenţiale, cu media pe ţara a
ramurii din care face parte sau cu cei din alte ţări se pot obtine concluzii asupra efortului de
investiţii ce trebuie făcut.
- Indicatori exprimând raportul dintre dinamica valorii mijloacelor fixe utilizate şi dinamica
activităţii economice . Creşterea mai rapidă a activităţii economice decât valoarea mijloacelor
fixe indică sporirea utilizării acestora din urmă. Indicii de devansare fie a cresterii mijloacelor
fixe de către cea a desfacerilor , fie a desfacerilor de către mijloacele fixe sunt opţiuni de
politică economică a fiecărei întreprinderi corespunzator cu aprecierea perspectivelor profitului.
Îmbunătăţirea indicatorilor de utilizare a mijloacelor fixe se concretizează în economia
relativă de mijloace fixe . Ea se calculează ca diferenţă între valoarea mijloacelor fixe efectiv
folosite şi valoarea lor recalculată. Aceasta din urmă se determină prin menţinerea aceluiaşi raport
dintre mijloacele fixe şi volumul desfacerilor din perioada de bază şi în perioada urmatoare.
12

2. METODE DE EVALUARE, DE EVIDENŢĂ ANALITICĂ ŞI DE


CONTABILIZARE A MĂRFURILOR

2.1. METODE DE EVALUARE A STOCURILOR DE MĂRFURI

Principiile de evaluare a existenţei şi mişcării stocurilor sunt , de regulă ,identice oricare ar


fi natura elementelor stocabile. Aplicarea lor în practică permite determinarea stocurilor scriptice
după fiecare operaţiune de intrare-ieşire, respectiv realizarea evidenţei stocurilor potrivit
inventarului permanent.
Evaluarea stocurilor se realizează după principii şi tehnici distincte, în funcţie de
momentul la care se face evaluarea şi anume :
1) La momentul intrării în stoc, elementele stocabile se evaluează potrivit urmatoarelor
reguli:
a) elementele cumpărate, respectiv mărfurile şi aprovizionările stocabile, se evaluează fie la
costurile de achiziţie formate din ansamblul cheltuielilor reale efectuate cu achiziţia lor, fie la un
cost apropiat de acesta cum ar fi un cost prestabilit.
Conform normei contabile internationale IAS 2 “Stocuri” , revizuită în anul 1993 , costul de
achiziţie cuprinde preţul de cumparare, cheltuielile de tranport-aprovizionare, taxele vamale şi alte
taxe nerecuperabile , alte cheltuieli directe imputabile achiziţiei de stocuri.
Taxa pe valoarea adaugată, fiind ,de regulă, recuperabilă nu intră în costul de achiziţie al
stocurilor. În cazul unităţilor patrimoniale neplătitoare de TVA sau când taxa nu este deductibilă,
evaluarea stocurilor se face la valoarea inclusiv TVA.
Reglementările contabile româneşti mentionează că stocurile din cumpărări pot fi evaluate şi
la preţuri standard (prestabilite) ,fixate pe baza preţurilor medii ale bunurilor respective, denumite
preţuri de înregistrare, cu condiţia înregistrării distincte a abaterilor faţă de preţul standard de
achiziţie.
Abaterile de la preţul standard, denumite de normele contabile româneşti “diferenţe de preţ”,
stabilite la intrarea stocurilor în patrimoniu, se înregistrează proporţional, atât asupra valorii
stocurilor ieşite, cât şi asupra stocurilor existente în patrimoniu.
Repartizarea abaterilor de la preţurile standard (diferenţe de preţ) asupra valorii stocurilor
ieşite şi asupra stocurilor existente, se efectuează cu ajutorul unui coeficient,care se calculează
astfel:
(Sold iniţial + Rulaj creditor) ct 378
KCt. 378 =
(Sold iniţial + Rulaj debitor)ct 371
Diferenţe de preţ aferente = Rulajul creditor al ct 371,la cost x Kct. 378
stocurilor ieşite din gestiune standard evaluat la preţ de cumpărare

La finele perioadei de gestiune, stocurile sunt prezentate în bilanţ la costul de achiziţie ,


chiar dacă evaluarea curentă s-a făcut pe baza metodei costului standard. În acest scop, soldurile
conturilor de abateri se cumulează cu soldurile conturilor de stocuri la cost standard (preţ de
înregistrare), pentru obţinerea costurilor efective de achiziţie.
În cazul întreprinderilor de comerţ (distribuţie) ,norma contabilă internatională IAS 2 admite

13
evaluarea stocurilor la preţul de vânzare, prin diminuarea acestui preţ cu marja brută
aferentă venitului respectiv.
b) elementele fabricate, respectiv produsele, materialele şi ambalajele din intermediere
proprie, se evaluează, de regulă, la costul de intermediere format din ansamblul cheltuielilor
efectuate în întreprindere cu producerea lor. Dacă în momentul intrării lor în stoc, costul de
intermediere este necunoscut, acesta poate fi înlocuit cu un cost prestabilit.
2) La momentul ieşirii din stoc, elementele stocabile trebuie să se evalueze, în principiu, la
preţul la care au fost evaluate la intrarea în stoc. Aplicarea acestui principiu este deseori delicată
fiindcă sunt puţine elemente stocabile care la momentul ieşirii din stoc se pot identifica cu adevarat
din care lot de intrare provin. Aceasta deoarece, cele mai multe elemente stocabile sunt fungibile şi
interschimbabile, neputând fi identificate la ieşire, loturile de intrare din care provin. În acest din
urmă caz, se practică un evantai larg de soluţii, tehnici şi metode de evaluare a ieşirilor din stoc care
pot fi grupate în :
a) metode care fac abstracţie totală de identificarea loturilor de intrare bazate pe metoda
calculării costului unitar mediu ponderat (CUMP) care pot fi folosite atât în
contabilitatea financiară cât şi în contabilitatea de gestiune.
În cadrul acestor metode se cuprind:
- metoda costului mediu unitar ponderat al ultimei intrări
- metoda costului mediu unitar ponderat global
b) metode bazate pe identificarea loturilor de intrare, caz în care pentru fiecare element
stocabil iesit din stoc trebuie identificat lotul de intrare din care face parte, urmând a fi
evaluat la preţul real de intrare al acestuia. Identificarea se face pe cale pur contabilă,
deoarece pe teren elementele stocabile intrate în loturi diferite sunt nediferenţiabile. În
cadrul acestor metode se include:
- metoda primul intrat – primul ieşit (FIFO)
- metoda ultimul intrat – primul ieşit (LIFO)
c) alte metode de evaluare a ieşirilor din stoc, cum ar fi :
- metoda preţurilor standard
- metoda preţului de cumpărare al zilei

Metoda costului mediu unitar ponderat al ultimei intrări

Metoda costului mediu unitar ponderat al ultimei intrări constă în faptul că lunar, după
fiecare intrare în stoc, se calculează un cost mediu ponderat, conform urmatoarei relaţii de calcul :

VP + Vi
CMUPi =
S P + Ci
unde:
VP , SP - stocul (valoric şi cantitativ ) precedent;
Vi , Ci - expresiile (valorice şi cantitative) ultimei intrări
pentru care se calculează CMUPi.

Exemplu

Stoc iniţial la : 01.01., 2000 buc. x 500 lei/buc

14
Intrări : 09.01., 3000 buc x 520 lei/buc
Ieşiri : 21.01., 4000 buc
Intrări: 24.01., 6000 buc x 600 lei/buc
Ieşiri : 30.01., 500 buc.

CMUP , la 09.01. = 2000 x 500 + 3000 x 520 = 512 lei


2000 + 3000
CMUP, la 24.01. = [( 2000 + 3000 – 4000) x 512 ] + (6000 + 600) = 587,4 lei
2000 + 3000 – 4000 + 6000

Fişa de stoc Tabelul 2.1.

INTRARI IESIRI STOC


Data Explicati Cant Cant
Cant. P.U Val. P.U Val. P.U Val.
. .
01.01 S.i. 2000 500 1000000 - - - 2000 500 1000000

09.01 Intrare 3000 520 1560000 - - - 5000 512 2560000

21.01 Ieşire - - - 4000 512 2048000 1000 512 512000

24.01 Intrare 6000 600 3600000 - - - 7000 587,4 4112000

30.01 Ieşire - - - 5000 587,4 2937000 2000 587,4 1175000

11000 - 6160000 9000 - - 2000 587,4 1175000

Evaluarea tuturor ieşirilor care urmează unei intrări se vor face la costul mediu ponderat al
ultimei intrări

Metoda costului mediu unitar ponderat total

Metoda costului mediu unitar ponderat al intrărilor întregii perioade de gestiune este
aplicabilă în cazul combinării inventarului permanent cu inventarul intermitent. Deci, în cazul
perioadei de gestiune, se înregistrează în “ Fişele de stoc” numai intrările ,ieşirile stabilindu-se la
finele perioadei de gestiune pe baza de inventar, după relaţia :

E = S i+ I - Sf
In acest caz CMUPt se determină conform următoarei relaţii de calcul :

Vi +  I i
CMUPt =
Si +  Ci
15

unde : Vi ,Si – stocul (valoric şi cantitativ) de la începutul perioadei de gestiune


Ii ,Ci - intrările (valorice şi cantitative) care au avut loc în cursul perioadei de
gestiune

Exemplu
2000 x 500 + 3000 x 520 + 6000 X 600
CMUPt = = 560 lei
2000 + 3000 + 6000

Fişa de stoc Tabelul 2.2.

INTRARI IESIRI STOC


Data Explicati Cant Cant
Cant. P.U Val. P.U Val. P.U Val.
. .
01.01 S.i. 2000 500 1000000 - - - 2000 - -

09.01 Intrare 3000 520 1560000 - - - 5000 - -

21.01 Ieşire - - - 4000 560 2240000 1000 - -

24.01 Intrare 6000 600 3600000 - - - 7000 - -

30.01 Ieşire - - - 5000 560 2800000 2000 - -

11000 - 6160000 9000 - - 2000 560 1120000


Se recomandă ca în aplicarea acestei metode, inventarele să se facă la intervale cât mai mici,
dacă este posibil, chiar mai multe inventare faptice în cursul unei perioade de gestiune, respectiv la
finele fiecărei perioade medii de stocaj. Această metodă are avantajul de a nivela variaţiile
cheltuielilor cu consumurile de stocuri, dar şi dezavantajul ca nu permite evaluarea fiecărei ieşiri
din stoc, ci numai evaluarea lor global la perioadele la care se întocmesc inventarele faptice.
Din cele constatate, putem concluziona ca evaluarea ieşirilor din stoc după metoda costului
mediu unitar ponderat global prezintă avantajul unui calcul mai simplu, dar nu permite valorizarea
ieşirilor în cursul lunii. În schimb, metoda costului mediu unitar ponderat, calculat după fiecare
intrare, oferă posibilitatea evaluării ieşirilor în cursul perioadei de gestiune (lunii), deşi prezintă
inconvenientul unui calcul mai complex, limita eliminată prin utilizarea mijloacelor informatice.

Metoda primului intrat – primului ieşit (FIFO)

Metoda primului intrat- primului ieşit este cunoscută sub denumirea anglo-saxonă first in –
first out (FIFO). Potrivit acestei metode, elementele stocabile ies din stoc în ordinea vechimii
loturilor de intrare neangajate le ieşire. Dacă lotul de ieşire nu este acoperit din cel mai vechi lot de
intrare neangajat, se apelează în ordine la loturile de intrare următoare.
În cazul aplicării acestei metode de evaluare a ieşirilor din stoc, ieşirile urmează cu
întârziere variaţiile preţurilor de intrare, aceasta întârziere fiind mai mare sau mai mică , în funcţie

16
de viteza de rotaţie a stocurilor. În perioade inflaţioniste, aplicarea acestei metode duce la
subevaluarea cheltuielilor datorită supraevaluării stocurilor de mărfuri de la finele perioadelor de
gestiune, în funcţie de preţurile de achiziţie a ultimelor loturi intrate.
Exemplu
Fişa de stoc Tabelul 2.3.

INTRARI IESIRI STOC


Data Explicaţi Cant Cant
Cant. P.U Val. P.U Val. P.U Val.
. .
01.01 S.i. 2000 500 1000000 - - - 2000 500 1000000
2000 500 1000000
09.01 Intrare 3000 520 1560000 - - -
3000 520 1560000
2000 500 1000000
21.01 Ieşire - - -
2000 520 1040000
1000 520 520000
1000 520 520000
24.01 Intrare 6000 600 3600000 - - -
6000 600 3600000
1000 520 520000
30.01 Ieşire - - -
4000 600 2400000
2000 600 1200000

11000 - 6160000 9000 - 4960000 2000 600 1200000

Metoda ultimului intrat – primului ieşit (LIFO)

Metoda ultimului intrat – primului ieşit este cunoscută sub denumirea last in –first out
(LIFO). Potrivit acestei metode, elementele stocabile ies din stoc în ordinea celor mai recente loturi
de intrare care figureaza înca în stoc. În perioadele inflaţioniste, aplicarea acestei metode conduce la
supraevaluarea cheltuielilor datorită subevaluării stocurilor de mărfuri de la finele perioadelor de
gestiune, în funcţie de preţurile de achiziţie ale primelor intrări, neangajate încă la ieşire.

Exemplu
Fişa de stoc Tabelul 2.4.

INTRARI IESIRI STOC


Data Explicati Cant Cant
Cant. P.U Val. P.U Val. P.U Val.
. .
01.01 S.i. 2000 500 1000000 - - - 2000 500 1000000
2000 500 1000000
09.01 Intrare 3000 520 1560000 - - -
3000 520 1560000
3000 520 1560000
21.01 Ieşire - - -
1000 500 500000
1000 500 5000000
1000 500 500000
24.01 Intrare 6000 600 3600000 - - -
6000 600 3600000
1000 600 600000
30.01 Ieşire - - - 5000 600 3000000
1000 500 500000
11000 - 6160000 9000 - 5060000 2000 600 1100000

17
Alături de aceste metode, în literatura de specialitate este întâlnită şi evaluarea ieşirilor din
stoc după metoda următoarei intrări- primei ieşiri (NIFO). Potrivit acestei metode , valorizarea
ieşirilor din stoc se face la preţ anticipat (cost de înlocuire), care poate fi preţul ultimei facturi sau
preţul estimativ al urmatoarei facturi, pentru stocurile din cumpărări sau poate fi costul ultimului
lot produs pentru stocurile din producţia proprie. Deoarece, potrivit acestei metode ieşirile sunt
evaluate la valoarea de înlocuire , pentru a nu se obţine un sold (stoc negativ) este necesară
reevaluarea permanentă a stocului.

Concluzii: Aplicarea uneia dintre metodele de evaluare a ieşirilor din stoc trebuie analizată
în funcţie de fenomenul de mişcare a preţurilor şi politica contabilă a firmei deoarece aceleaşi ieşiri,
evaluate după metode diferite, conduc la valori diferite ale rezultatului contabil (profit) şi mărimii
stocului ( conduc la informaţii diferite în bilanţ şi în contul de rezultate ).
Deci, întreprinderile dispun de o anumită “libertate” în alegerea metodei de evaluare a
stocurilor si, indirect, rezultatului lor. Astfel în condiţiile de relativă stabilitate a preţurilor, este
recomandată metoda costului mediu unitar ponderat. În perioadele de creştere a preţurilor, aplicarea
metodei LIFO are drept consecinţă evaluarea consumurilor la valoare maximă, beneficiul şi stocul
find prezentate la valori minime. Efectul aplicării metodei LIFO într-o situaţie inversă, de scădere a
preţurilor, este diminuarea consumurilor, stocul final şi beneficiul fiind prezentate la valori maxime.
În cazul creşterii de preţuri prin aplicarea metodei FIFO , ieşirile sunt evaluate la valorile
cele mai scazute, stocurile finale, la valorile cele mai ridicate, rezultând o majorare a beneficiilor
unităţii patrimoniale. Din contră, dacă preţurile sunt în scădere, aplicarea metodei FIFO conduce la
evaluarea ieşirilor de stocuri la valoarea maximă, stocul final şi beneficiul fiind micşorate.
În perioadele de inflaţie , metodele LIFO şi NIFO sunt considerate cele mai adecvate
determinării rezultatului exerciţiului şi politicii de asigurare a conservării capitalului fizic al unităţii
patrimoniale.
Schimbările de metode de evaluare a stocurilor conduc la “manipularea” rezultatului
întreprinderii. Rezultatul unei întreprinderi nu depinde numai de performanţele economice şi
financiare, ci şi de opţiunea pentru o anumită metodă de evaluare a stocurilor. De aceea, pentru
asigurarea acurateţei analizelor financiare, orice schimbare de metodă de evaluare a stocurilor
trebuie semnalată în anexă, cu justificarea acesteia şi măsurarea incidenţelor schimbării metodei de
evaluare asupra rezultatului şi valorii stocurilor din bilanţ.
Potrivit normei contabile internaţionale IAS 2, la închiderea exerciţiului, stocurile trebuie să
fie evaluate la costul lor sau la valoarea netă de realizare, dacă aceasta este inferioară.
Valoarea netă de realizare a unui stoc este reprezentată de preţul de vânzare . De regulă,
valoarea netă de realizare tebuie să fie determinată separat pentru fiecare stoc (articol), însă se pot
face regrupări pentru elemente similare sau care au o anumită legatură între ele (cum este cazul
elementelor aparţinând aceleiaşi linii de produse, cu utilizări asemănătoare, produse şi mărfuri
comercializate în aceeaşi zonă geografică ).
Norma contabilă internatională IAS 2 prevede un minim de informaţii care trebuie furnizate
în legatură cu stocurile. Astfel situaţiile financiare trebuie să furnizeze informaţii privind :
- metodele de evaluare a stocurilor şi, în special, convenţia reţinută pentru evaluarea ieşirilor de
stocuri;
- valoarea reprezentând stocurile evaluate la valoarea lor netă de realizare;
- suma provizioanelor reluate la venituri (reintegrate în rezultatul exerciţiului);
- circumstanţele şi evenimentele care au condus la reintegrarea acestor provizioane în rezultatul
exerciţiului;
- valoarea contabilă a stocurilor care constituie garanţii pentru datoriile angajate.

18
În cazul utilizării metodei LIFO, norma contabilă internaţională IAS 2 stipulează că
întreprinderea trebuie să indice, în plus, şi diferenţa între valoarea stocurilor prezentate în bilanţ şi:
- cea realizată din reţinerea valorii minime dintre costul mediu unitar ponderat, metoda FIFO şi
valoarea netă de realizare;
- cea obţinută utilizând valoarea cea mai mică dintre valoarea actuală prezentată în bilanţ şi
valoarea netă de realizare.

Alte metode de evaluare a ieşirii mărfurilor din stoc

În această categorie sunt incluse un evantai larg de metode cum ar fi:


 Metoda de evaluare a ieşirilor din soc la un cost apropiat de costurile de achiziţie reale
de intrare calculat statistic pe baza preţurilor de achiziţie reale din perioadele de
gestiune anterioare.
 Metoda de evaluare a ieşirilor din stoc la un cost prestabilit determinat pe baza unor
studii tehnice şi de previziune a evoluţiei costurilor de achiziţie.
 Metoda de evaluare a ieşirilor din stoc la valoarea de înlocuire, sau la preţul zilei,
recomandată mai ales în perioade de hiperinflaţie, pentru a se realiza o evoluţie concretă
între mişcarea costurilor de achiziţie şi mişcarea preţurilor de vânzare.
Apar diferenţe între costurile reale de achiziţie ale intrărilor şi costurile teoretice ale
ieşirilor care periodic trebuie calculate, analizate şi tratate contabil. Teoretic, aceste diferenţe ar
trebui să corecteze costurile de achiziţie ale mărfurilor care au fost vândute, dar în practică se
procedează într-o manieră simplificată în sensul că, aceste diferenţe se înregistrează direct pe seama
cheltuielilor excepţionale, prin intermediul cărora se afectează rezultatele economico – financiare
ale contabilităţii financiare. Similar se procedează şi cu alte două tipuri de diferenţe care pot apare
între valoarea scriptică şi valoarea reală a stocurilor de mărfuri şi anume :
1. Diferenţele dintre inventarul scriptic şi cel faptic datorită cantităţilor faptice diferite faţă
de cele scriptice la data efectuării inventarului.
2. Diferenţele care rezultă în cazul ieşirilor din stoc care nu sunt evaluate după aceeaşi
metodă, atât în contabilitatea financiară, cât şi în contabilitatea de gestiune.
De regulă, astfel de diferenţe sunt calculate la finele exerciţiului financiar pentru a fi luate în
considerare la întocmirea bilanţului contabil şi a contului de profit şi pierdere, care trebuie să
reflecte imaginea fidelă a patrimoniului şi a rezultatului economico-financiar al perioadei pentru
care se întocmesc documentele de sinteză contabile.

2.2. METODE DE EVIDENŢĂ ANALITICĂ A GESTIUNILOR DE


MĂRFURI

Conceptul “gestiune” are implicaţii practice distincte în funcţie de contextul în care este
folosit şi anume:
a) Administrarea generală cu maximă eficienţă a patrimoniului sau a unor bunuri
apartinând unei persoane fizice sau juridice de către reprezentantul acesteia.
b) Totalitatea bunurilor încredinţate unei persoane, denumită generic “gestionar”.

19

c) Totalitatea operaţiilor de primire , păstrare şi eliberare a bunurilor sau a valorilor băneşti


efectuate de gestionar.
Ultimele două accepţiuni sunt avute în vedere în abordarea metodelor de evidenţă
operativă şi analitică a stocurilor de mărfuri . Condiţiile înfiinţării gestiunilor de mărfuri nu sunt
legiferate. Cu toate acestea , doctrina contabilă recomandă unele criterii operative pentru înfiinţarea
gestiunilor de mărfuri , cum ar fi:
1. Volumul operaţiilor de predare-primire dintr-o perioadă de timp dată . Este cel mai
important criteriu în funcţie de care se stabileşte numărul de gestiuni dintr-o unitate
patrimonială. Astfel într-o unitate patrimonială de dimensiuni reduse poate fi înfiinţată o
singură gestiune pentru toate stocurile pe care le deţine, în timp ce într-o unitate
patrimonială de dimensiuni mari este necesar să se înfiinţeze gestiuni specializate pe
principalele categorii de mărfuri .
2. Volumul, suprafaţa şi amplasamentul spaţiului de depozitare care conduce la înfiinţarea
de gestiuni distincte. În raport de acest criteriu se pot înfiinţa depozite centrale sau generale
care deservesc întreaga unitate patrimonială sau depozite de repartizare care deservesc, de
regulă, unitaţi operative: magazine, chioşcuri,standuri etc.
Indiferent însă de criteriile adoptate pentru înfiinţarea gestiunilor de mărfuri , acestea
trebuie astfel organizate încât pentru fiecare categorie de stoc a cărui evidenţă contabilă se
realizează cu ajutorul unui cont distinct, aceasta poate fi identificată faptic şi spaţial.
Aceasta restricţie este impusă de necesitatea creării condiţiilor pentru facilitarea controlului
gestionar, respectiv a concordanţei dintre stocurile scriptice ale conturilor contabile de stocuri şi
valoarea stocurilor faptice constatate cu ocazia inventarierilor anuale.
Pentru facilitarea controlului gestionar al bunurilor stocabile, doctrina contabilă a elaborat
iar practica a confirmat multe metode de evidenţă operativă şi analitică a gestiunilor de stocuri,
dintre care cele mai cunoscute sunt:
1. Metoda cantitativ-valorică
2. Metoda operativ-contabilă sau pe solduri
3. Metoda centralizatoarelor de intrare-ieşire
4. Metoda global-valorică.

2.2.1.Metoda cantitativ-valorică

În accepţiunea clasică a metodei cantitativ-valorice, evidenţa operativă şi analitică a gestiunilor


de mărfuri se realizează astfel:
- evidenţa operativă se conduce numai cantitativ la locurile de depozitare, cu ajutorul “fişei
de magazie”, deschisă pentru fiecare element stocabil în parte, pentru care gestionarul calculează “
stocul cantitativ scriptic” după fiecare operaţiune de intrare sau de iesire din stoc.
Cu ocazia inventarierilor periodice, fişa de magazie permite confruntarea operativă a
stocului scriptic cu cel faptic şi determinarea plusurilor şi/sau minusurilor de inventar cantitative.
- evidenţa contabilă analitică se conduce cantitativ-valoric la compartimentul contabilităţii
gestiunii stocurilor, cu ajutorul “fişelor de cont analitic pentru valori materiale”. Se deschide câte o
fişa de cont analitic pentru valori materiale pentru fiecare element stocabil în parte, pentru care s-a
deschis câte o fişa de magazie, distinctă la locul de depozitare.
Înregistrările în “fişele de cont analitic pentru valori materiale” se fac document cu
document, pe baza documentelor de intrare-ieşire a bunurilor stocabile care au stat la baza fiecărei
înregistrări în “Fişa de magazie”.

20

Pentru a se justifica predarea-primirea tuturor documentelor de intrare-iesire de către


gestionarul compartimentului gestiunii stocurilor, se poate utiliza “Borderoul de predare a
documentelor “în care gestionarul semnează de predare a documentelor , iar compartimentul
contabilităţii gestiunii stocurilor, de primirea lor. Cu ocazia preluării documentelor de la gestionar ,
compartimentul contabilităţii gestionării stocurilor verifica stocurile cantitative scriptic din “Fişa de
magazie” şi semnează de exactitatea lor.
Concomitent cu înregistrarea fiecărui document de intrare-ieşire , în “Fişa de cont analitic a
valorilor materiale”, se pot întocmi situaţii centralizatoare, respectiv “Situaţia mărfurilor
intrate” şi “Situaţia mărfurilor ieşite”, în care intrările şi ieşirile sunt grupate pe conturile
corespondente ale conturilor de stocuri. În acest fel , situaţii centralizatoare stau la baza
înregistrarilor în contabilitatea gestiunii stocurilor de mărfuri .
Controlul gestionar contabil al existenţei şi mişcărilor de mărfuri se realizează prin:
a) confruntarea concordanţei dintre datele cantitative (intrări, ieşiri, stoc) din ”fişele de cont
analitic pentru valori materiale” şi date similare din “Fişa de magazie”.
b) Confruntarea concordanţei dintre datele valorice (debit, credit, sold) din “ fişele de cont
analitic pentru valori materiale” şi totalurile balanţelor de verificare analitice ale contului
de stocuri de mărfuri. În concluzie, principalele operaţiuni pe care le presupune aplicarea
metodei cantitativ-valorice de evidenţă operativă şi analitică a gestiunilor de mărfuri
sunt:
1. La locul de depozitare al mărfurilor:
 Primirea-predarea mărfurilor în baza documentelor de dispozitie privind intrarea-ieşirea
acestora.
 Înregistrarea documentelor de dispoziţie de intrare-ieşire în “Fişa de magazie”.
 Întocmirea “Borderoului de predare a documentelor” de intrare-ieşire compartimentului
contabilităţii gestiunii stocurilor de mărfuri .
2. La compartimentul contabilităţii gestiunii stocurilor de mărfuri :
 Verificarea necesităţii , exactităţii şi oportunităţii de intrare-ieşire de stocuri şi
confirmarea corectitudinii înregistrărilor efectuate de gestionari în “fişele de magazie”.
 Evaluarea cantităţilor intrate sau ieşite din stoc în conformitate cu procedeele de
evaluare acceptate de legislaţia şi doctrina contabilă şi adoptate de unitatea
patrimonială .
 Înregistrarea documentelor de intrare-ieşire în “Fişele de cont analitic pentru valori
materiale” şi eventual în situaţii centralizatoare a intrărilor şi ieşirilor de
mărfuri .
 Înregistrarea intrărilor şi ieşirilor valorice în contul de stocuri de mărfuri .
 Întocmirea balanţei de verificare analitică a contului de stocuri de mărfuri .

Schematic, realizarea evidenţei operative şi analitice a gestiunilor de stocuri potrivit metodei


cantitativ-valorice, este prezentată în figura 3.1.
Metoda cantitativ-valorică de evidenţă operativă şi analitică a gestiunilor de mărfuri,
prezintă avantajul că poate furniza în orice moment date cu privire la existenţa şi mişcarea
stocurilor. Are însă dezavantajul că , necesită un volum mare de muncă prin faptul că
mişcările cantitative de mărfuri se fac pentru necesităţi de control în vederea asigurării
integrităţii lor , atât în fişele de magazie cât şi în fişele de cont analitice de la contabilitatea
gestiunii stocurilor.

21
Metoda cantitativ-valorică de evidenţă operativă şi analitică a gestiunilor de mărfuri
poate fi realizată şi într-o versiune simplificată care constă în comasarea evidenţei
operative de la locurile de depozitare cu evidenţa analitică a elementelor stocabile de la
compartimentul contabilităţii stocurilor. În această versiune , denumită şi metoda
contabilităţii valorice la locul de depozitare , “Fişa de magazie” este suprimată, urmând ca în
locul acesteia , să se conducă la locurile de depozitare “Fişele de cont analitic pentru
valori materiale” deschise pentru fiecare element stocabil în parte.

Principalele operaţiuni pe care le presupune aceasta versiune a metodei cantitativ-valorice


de evidenţă operativă şi analitică a gestiunilor de mărfuri sunt:
1. La locurile de depozitare:
 Primirea –predarea bunurilor în baza documentelor de dispoziţie privind intrarea şi
ieşirea lor din gestiune.
 Evaluarea cantităţilor intrate sau ieşite din stoc în conformitate cu procedeele de
evaluare practicate de unitatea patrimonială şi acceptate de doctrina şi
legislaţia contabilă.
 Înregistrarea documentelor de dispoziţie de intrare-ieşire în “Fişele de cont analitic
pentru valori materiale”.
 Întocmirea “Borderourilor de predare a documentelor de intrare-ieşire”
compartimentului contabilităţii gestiunii stocurilor.
2. La compartimentul contabilităţii gestiunii stocurilor:
 Verificarea necesităţii, exactităţii şi oportunităţii operaţiilor de intrare-ieşire de
stocuri şi confirmarea corectitudinii evaluărilor şi înregistrărilor în “Fişe de cont
analitic pentru valori materiale”.
 Întocmirea (facultativa) a situatiilor centralizatoare a intrarilor şi ieşirilor şi
înregistrarea acestora în conturile de stocuri.
 Întocmirea balanţelor de verificare analitice.

Această versiune menţine avantajul că poate furniza operativ date cu privire la nivelul,
structura şi mişcarea stocurilor concomitent cu reducerea volumului de muncă generat de dubla
înregistrare a mişcarilor cantitative. Necesită , însă, un personal gestionar mai bine calificat care să
posede pe lângă cunoştiinţe stricte de gestiune a stocurilor şi cunoştiinţe minime de contabilitate a
existenţei şi mişcării acestora.
În esenţă metoda cantitativ-valorică prezintă urmatoarele caracteristici:
- documentele de intrare şi de ieşire se înregistrează mai întâi cantitativ în fişele de magazie, care
se ţin la locurile de depozitare;
- aceste documente , grupate în operaţii de intrare şi ieşire, se îmborderează separat şi împreună
cu acestea se predau la biroul contabilităţii stocurilor;
- la biroul contabilităţii stocurilor aceste documente se prelucrează conform necesităţilor,pe grupe
sau subgrupe de mărfuri şi pe locuri de consum , se evaluează la preţul de înregistrare şi se
stabilesc conturile în care urmează să se înscrie conturile respective;
- după prelucrarea datelor în aceste documente, mărfurile se înregistrează cantitativ şi valoric în
fişele conturilor analitice.

22
Schema realizării evidenţei operative şi analitice a gestiunilor de mărfuri prin metoda
cantitativ-valorică (forma clasică)
Fig. 2.1.

Documente privind Documente privind


intrări de mărfuri ieşiri de mărfuri

Fişa de magazie

Borderoul de predare a
documentelor

Fişa de cont analitic


pentru valori materiale

Situaţia mărfurilor Balanţa de verificare Situaţia


intrate analitică mărfurilor ieşite

Nota de contabilitate

23
Schema realizării evidenţei operative şi analitice a gestiunilor de mărfuri prin metoda
cantitativ-valorică (forma simplificată)
Fig. 2.2.

Documente privind Documente privind


intrări de mărfuri ieşiri de mărfuri

Fişa de cont analitic


pentru valori
materiale

Borderoul de predare a
documentelor

Balanţa de verificare
analitică

Situaţia mărfurilor Situaţia


intrate mărfurilor ieşite

Nota de contabilitate

24
2.2.2. Metoda operativ-contabilă sau pe solduri

Această metoda de evidenţă operativă şi analitică a gestiunilor de stocuri se bazează pe


eliminarea “Fişelor de cont analitic pentru valori materiale “ de la compartimentul
contabilităţii gestiunii stocurilor. În locul acestora , la compartimentul contabilităţii gestiunii
stocurilor se conduce “Fişa centralizatoare a mişcărilor valorice pe grupe de mărfuri ” în
care înregistrările se fac numai valoric ( intrări, ieşiri, sold ) fie document cu document, fie
pe baza unor “Centralizatoare (cantitative) a intrărilor şi ieşirilor de stocuri”.
Concordanţa dintre stocurile scriptice din “Fişele de magazie” şi datele contabilităţii
gestiunii stocurilor se realizează prin intermediul unui “Registru al stocurilor”.
Acest registru se deschide anual şi se conduce la compartimentul contabilităţii
gestiunii stocurilor, în care, periodic, de regulă lunar, se centralizează pe grupe de elemente
stocabile pentru care s-au deschis “Fişe centralizatoare ale mişcărilor valorice pe grupe de
mărfuri ” toate stocurile scriptice din “Fişele de magazie”. Aceste stocuri se evaluează potrivit
procedeelor de evaluare adoptate de unitatea patrimonială în concordanţă cu cele utilizate în
evaluarea intrărilor şi ieşirilor astfel încât, pe fiecare grupă de elemente stocabile în parte,
stocul valoric din “Registrul stocurilor” trebuie să fie egal cu soldul din “Fişa
centralizatoare a mişcărilor valorice pe grupe de mărfuri ”.
Schematic, realizarea evidenţei operative şi analitice a gestiunilor de mărfuri , potrivit
metodei operativ-contabile sau pe solduri, este prezentată în figura 3.3.
Metoda operativ-contabilă sau pe solduri de evidenţa operativă şi analitică a
gestiunilor de mărfuri se poate utiliza cu bune rezultate în cazul aplicaţiilor computerizate
în cadrul cărora existenţa şi mişcările cantitative ale stocurilor sunt urmărite operativ, iar
cele valorice, periodic, cu ocazia înregistrărilor efectuate în contabilitatea gestiunii stocurilor
de mărfuri .

25
Schema realizării evidenţei operative şi analitice a gestiunilor de mărfuri prin
metoda operativ-contabilă sau pe solduri
Fig. 2.3.

Documente privind Documente privind


intrări de mărfuri ieşiri de mărfuri

Fişa de magazie

Registrul stocurilor

Fişa centralizatoare a
mişcărilor valorice pe
grupe de mărfuri

Balanţa de verificare
analitică
Situaţia mărfurilor Situaţia
intrate mărfurilor ieşite

Nota de contabilitate

26
2.2.3.Metoda centralizatoarelor de intrare-ieşire

Această metodă de evidenţă operativă şi analitică a gestiunilor de mărfuri se


recomandă a fi folosită în cadrul acelor unităţi patrimoniale care au o nomenclatură
redusă de elemente stocabile.
Comparativ cu metoda cantitativ-valorică, aceasta metodă constă în înlocuirea “Fişelor de
cont analitic pentru valori materiale” de la compartimentul gestiunii stocurilor cu
“Centralizatorul intrărilor/ieşirilor de mărfuri ”.
Acest centralizator se deschide separat pentru intrări şi pentru ieşiri în care se operează
cantitativ, document cu document. Periodic, de regulă lunar, intrările şi ieşirile cantitative din
“ Centralizatorul intrărilor/ieşirilor de mărfuri ” se evaluează şi se centralizează cu
ajutorul formularului: Evidenţa analitică a mărfurilor”.
Dacă în formularul “Evidenţa analitică a mărfurilor” se preiau la începutul lunii
stocurile din formularul lunii precedente la care se adaugă mişcările curente (intrările şi
ieşirile lunii în curs), aceasta poate servi şi ca balanţa de verificare analitică, cantitativ-
valorică a gestiunilor de mărfuri .
Schematic, realizarea evidenţei operative şi analitice a gestiunilor de mărfuri , potrivit
metodei centralizatoarelor de intrare-ieşire , este prezentată în figura 3.4.
Metoda centralizatoarelor de intrare-iesire are, în practică, o aplicabilitate restrânsă
deoarece reclamă multe centralizatoare, cu multe coloane de intrări şi ieşiri, precum şi
dubla înregistrare a ieşirilor cantitative, o dată în “Fişele de magazie” şi apoi în
“Centralizatorul intrărilor/ieşirilor de mărfuri ”.

27
Schema realizării evidenţei operative şi analitice a gestiunilor de mărfuri prin
metoda centralizatoarelor de intrare-ieşire
Fig. 2.4.

Documente privind Documente privind


intrări de mărfuri ieşiri de mărfuri

Fişa de magazie

Evidenţa analitică a
mărfurilor

Centralizatorul Centralizatorul
intrărilor de ieşirilor de
mărfuri mărfuri

Nota de contabilitate

28
2.2.4. Metoda global-valorică

Această metodă de evidenţă operativă şi analitică a stocurilor de mărfuri poate fi


practicată atunci când nu există obligaţia legală, iar managerii unităţilor patrimoniale nu
dispun ţinerea unei evidenţe cantitativ-valorice pentru mărfuri le ce fac obiectul unei
gestiuni. Potrivit acestei metode, evidenţa operativă a elementelor stocabile se realizează la
locul de depozitare cu ajutorul “Fişelor de magazie”, la compartimentul contabilităţii
gestiunii stocurilor se ţine numai o evidenţă global-valorică cu ajutorul “Fişelor de cont
pentru operaţiuni diverse”.
Verificarea concordanţei dintre stocurile existente la locurile de depozitare şi soldul
global valoric din “Fişa de cont pentru operaţii diverse” se face lunar sau la alte perioade
prin :
a) Evaluarea stocurilor scriptice din “Fişa de magazie” prin procedee concordante
cu evaluarea intrărilor şi ieşirilor şi confruntarea sumei lor cu soldul global-valoric din
“Fişa de cont pentru operaţii diverse”.
b) Inventarierea faptică a stocurilor, confruntarea lor cu stocurile scriptice din “Fişa
de magazie”, evaluarea stocurilor faptice din listele de inventariere şi confruntarea sumei
lor cu soldul global-valoric din “Fişa de cont pentru operaţii diverse”.
Schematic, realizarea evidenţei operative şi analitice a gestiunilor de mărfuri ,
potrivit metodei global-valorice, este prezentată în figura 3.5.
Metoda global-valorică de evidenţa operativă şi analitică a gestiunilor de mărfuri
prezintă serioase avantaje, dintre care cel mai semnificativ este reducerea volumului de
muncă prin eliminarea “Fişelor de cont analitic pentru valori materiale” de la
compartimentul contabilităţii gestiunii stocurilor .
O versiune simplificată a acestei metode constă în eliminarea completă a evidenţei
operative a existenţei şi mişcărilor cantitative ale elementelor stocabile, respectiv a “Fişei
de magazie” şi ţinerea numai a evidentei global-valorice la compartimentul contabilităţii
stocurilor sau chiar la locul de depozitare cu ajutorul “Fişei de cont pentru operaţii
diverse”.
De remarcat ca în practica se întâlnesc deseori, diferite combinaţii ale metodelor de
evidenţă analitică şi operativă a gestiunilor de mărfuri .

29
Schema realizării evidenţei operative şi analitice a gestiunilor de mărfuri prin
metoda global-valorică
Fig. 2.5.

Documente privind Documente privind


intrări de mărfuri ieşiri de mărfuri

Fişa de magazie

Fişa de cont pentru


operaţii diverse

Balanţa de verificare
analitică

Situaţia mărfurilor Situaţia


intrate mărfurilor ieşite

Nota de contabilitate

30
2.3.METODE DE CONTABILIZARE A MĂRFURILOR
Metoda inventarului permanent şi metoda inventarului intermitent

Unităţile patrimoniale au posibilitatea organizării contabilităţii stocurilor în două sisteme de


inventar, respectiv inventarul permanent şi inventarul intermitent.
În condiţiile aplicării inventarului permanent , fiecare intrare de bunuri este înregistrată
cantitativ şi valoric în contul de stocuri corespunzător, la nivelul costului istoric sau preţului
stabilit, în funcţie de valoarea de utilitate (pentru stocurile aduse ca aport, primite ca donaţii
sau obţinute cu titlu gratuit). De asemenea , fiecare ieşire din stoc este contabilizată fizic şi
valoric ceea ce permite cunoaşterea în orice moment a mărimii stocurilor atât valoric cât şi
cantitativ.
Normele de contabilitate din ţara noastră prevăd ca, în condiţiile folosirii inventarului
permanent, contabilitatea analitică a stocurilor să se poată organiza, în funcţie de specificul
activităţii şi necesităţile proprii ale fiecarei unităţi patrimoniale, după una din metodele:
metoda operativ-contabilă (pe solduri), metoda cantitativ-valorică (pe fise de cont analitic) şi
metoda global-valorică.
Metoda inventarului permanent este considerată ca fiind generatoare de costuri ridicate
cu prelucrarea informaţiei deoarece presupune înregistrarea fiecărei mişcări de stoc şi calcule
reiterate, limită atenuată prin informatizarea contabilităţii stocurilor.
Potrivit acestei metode, în cursul exerciţiului are loc debitarea contului 371 “Mărfuri”
cu intrările de stocuri evaluate la preţ de înregistrare (cost de achizitie, pret standard, preţ de
vânzare) şi creditarea aceluiaşi cont cu ieşirile din stoc aferente perioadei de gestiune.
La sfârşitul exerciţiului, soldul contului 371 “Mărfuri” este comparat cu mărimile
rezultate din inventariere, eventualele diferenţe (plusuri sau minusuri de inventar), fiind
regularizate prin aducerea stocurilor la mărimea lor reală.
În cazul practicării inventarului permanent, o achiziţie de stocuri (cumpărare) este
contabilizată ca o intrare de stocuri în patrimoniu. O asemenea soluţie de tehnică contabilă aduce
atingerea conceptului de “Contabilitate de angajamente”, concept asumat şi de normele contabile
româneşti, potrivit cărora ”rezultatul exerciţiului se determină ca diferenţă între veniturile şi
cheltuielile exerciţiului indiferent de data încăsării sau plăţii lor. Astfel se încalcă principiul
independenţei exerciţiului care presupune “delimitarea în timp a veniturilor şi cheltuielilor aferente
activităţii unităţii patrimoniale pe masură angajării acestora…” deoarece, însăsi formarea stocului
(cumpărarea) reprezintă angajarea unei asemenea cheltuieli , indiferent de data plăţii acestei
cheltuieli sau consumul stocului.
Pentru transpunerea tehnică de o maniera corectă a conceptului de contabilitate de
angajament, consideram ca orice cumpărare de stocuri ar trebui contabilizată ca o cheltuială
deoarece aceasta operaţie corespunde cu angajarea patrimoniului, realizată în momentul transferului
de proprietate (de regulă al facturii), pentru efectuarea unei plaţi prezente sau viitoare. Într-o
asemenea variantă, intrările şi ieşirile de stocuri din gestiune trebuie contabilizate într-un cont de
variaţie a stocurilor din cumpărări care corectează soldul sau rezultatul exerciţiului. Astfel,
contul de profit şi pierdere prezintă în cheltuielile de expluatare atât valoarea cumpărarilor de
stocuri cât şi variaţia stocurilor, sub forma stocajului, înscrisă cu semnul “-“ sau a destocajului,

31
înscrisă cu semnul “+”.
Într-o contabilitate de angajamente, stocajul de bunuri cumpărate există atunci când
stocul final > stocul iniţial şi se trece în contul de profit şi pierdere , la rubrica cheltuielilor de
expluatare cu semnul “-“ deoarece are semnificaţia unui venit, reprezentând o
“îmbogăţire” pentru întreprindere (deci stocajul diminuează cheltuielile de expluatare);
destocajul de bunuri cumpărate există atunci când stocul final < stocul iniţial şi se trece în
contul de profit şi pierdere, la rubrica de cheltuieli de expluatare cu semnul “+”, deoarece este
considerat ca o cheltuială , fiind o sursă de “sărăcire” a întreprinderii (deci, destocajul
majorează cheltuiala de expluatare).
Întotdeauna soldul contului “variaţia stocului” (aferente cumpărărilor de stocuri) este
trecut în debitul contului de “Profit şi pierdere”, fie cu semnul “+” (destocaj), fie cu semnul
“-“ (stocaj).
În unele lucrări de specialitate este prezentată şi varianta contabilizării stocurilor din
cumpărări în condiţiile practicării inventarului permanent, la preţ de cumpărare (sau preţ de
facturare).
Conform acestei tehnici de înregistrare, în cursul exerciţiului functionează două conturi
în care se contabilizează valoarea achiziţiei de stocuri: un cont de stoc care se debitează cu
preţul de cumpărare al intrărilor şi se creditează cu preţul de cumpărare al ieşirilor şi un
cont rectificativ denumit ”diferenţe de preţ la mărfuri ” care se debitează cu cheltuielile
accesorii aferente cumpărărilor de stocuri şi se creditează cu cheltuielile accesorii
repartizate asupra stocurilor ieşite din gestiune, prin vânzare sau consum. Soldul contului de
“diferenţe de preţ” reflectă cheltuielile accesorii aferente mărfurilor existente în stoc.
Repartizarea cheltuielilor accesorii asupra valorii stocurilor ieşite din gestiune se
face cu ajutorul coeficientului K care se calculează astfel:

(Sold iniţial + Rulaj debitor) Ct.378


KCt.378 =
(Sold iniţial + Rulaj debitor)Ct.371
Valoarea cheltuielilor accesorii aferente stocurilor ieşite din gestiune, prin vânzare se
determină astfel:

Cheltuieli accesorii aferente Rulaj creditor cont 371


stocurilor ieşite din gestiune = evaluat la preţ de cumpărare x KCt.378
Această soluţie contravine principiilor de evaluare practicate în condiţiile economiei de
piaţă, deoarece nu asigură determinarea costului de achiziţie al fiecărui lot de mărfuri
(stoc), respectiv a totalului cheltuielilor efectuate cu un anumit stoc până la locul de
vânzare sau depozitare, situaţie care atrage diminuarea valenţei gestionare a informaţiilor
furnizate de contul aferent stocurilor din cumpărări.
În cazul inventarului permanent pentru stocuri din cumpărări evaluate la cost standard,
contul de stocuri din cumpărări se debitează cu valoarea intrărilor, la cost de achiziţie
standard (prestabilit) şi se creditează cu ieşirile evaluate tot la cost de achiziţie standard.
Abaterile între costurile de achiziţie standard şi costul de achiziţie efectiv sunt reflectate
denumit “Diferente de preţ la mărfuri ”.
Contul “Diferenţe de preţ la mărfuri ” funcţionează ca un cont de activ şi se debitează
cu abaterile de la costurile de achiziţie standard aferente stocurilor cumpărate, cu sume în
roşu, pentru abaterile favorabile (cost de achiziţie efectiv < cost de achiziţie standard) sau

32
cu sume în negru, pentru abaterile nefavorabile (cost de achiziţie efectiv > cost de
achiziţie standard) şi se creditează cu abaterile de la costurile de achiziţie standard
aferente stocurilor ieşite din gestiune (cu sume în roşu pentru abaterile favorabile, sau cu
sume în negru, pentru abaterile nefavorabile).
Soldul debitor al contului “Diferenţe de preţ la mărfuri ” reflectă abaterile de la
costurile de achiziţie standard aferente diferitelor categorii de stocuri din cumpărări existente
la un moment dat (sumele în roşu reflectă abaterile favorabile de la costurile standard , iar
sumele în negru, pe cele nefavorabile de la costurile standard).
În bilanţul contabil, stocurile din cumpărări sunt evaluate la costul de achiziţie
efectiv (costul standard corectat cu abaterile favorabile sau nefavorabile, diminuate cu
eventualele provizioane pentru deprecierea mărfurilor).
Deşi evaluarea la costuri standard este utilizată şi în contabilitatea financiară, acestea
constituie, prin excelenţă, obiectul contabilităţii de gestiune.
În multe din lucrările de contabilitate apărute în anii ’90, în ţara noastră, este
prezentată şi metoda inventarului permanent la preţ de vânzare , pentru stocurile de mărfuri .
În această metoda de evaluare, preţul de vânzare se formează pornind de la preţul
de cumpărare sau costul de achiziţie al unui lot de mărfuri , la care se adaugă o cota de
adaos comercial (marja comercială), cota destinată să asigure acoperirea cheltuielilor
accesorii de achiziţie, cheltuielilor de distribuţie şi administraţie generală cât şi obţinerea
unui profit pentru comerciant.
Aplicarea inventarului permanent, la preţ de vânzare, pentru stocurile de mărfuri ,
presupune utilizarea unui cont de înregistrare a marjei comerciale. Acest rol este jucat de
contul 378 “Diferente de preţ la mărfuri ” care functionează ca un cont de pasiv .
Se creditează cu marja comercială aferentă mărfurilor intrate în stoc.
Se debitează cu marja comercială aferentă ieşirilor de mărfuri din gestiune.
Soldul creditor reflecta marja comercială aferentă mărfurilor existente în stoc.
Determinarea marjei comerciale (adaosului comercial) aferentă mărfurilor iesite din stoc ,
se face periodic (la sfârşitul lunii), pe baza unui coeficient mediu de marjă comercială
K Ct.378 .

(Sold iniţial + Rulaj creditor)Ct.378


K Ct.378 =
(Sold iniţial + Rulaj debitor)Ct.371 - (Sold iniţial + Rulaj creditor) Ct.4428

Deoarece în contul 371 “Mărfuri” operaţiile sunt înregistrate la preţ de vânzare, inclusiv
TVA, pentru descărcarea gestiunii cu marja aferentă vânzărilor este necesară diminuarea
acestei valori cu TVA neexigibilă.
Marja comercială aferentă mărfurilor vândute ( Mvânzări ) se aplicarea coeficientului
mediu de marjă comercială (K Ct.378) la valoarea vânzărilor de mărfuri , exclusiv TVA
(rulajul creditor al contului 707 “Venituri din vânzarea mărfurilor”.

Mvânzări = Vânzări de mărfuri (Rulaj creditor cont 707) x KCt.378

Daca întreprinderea comercială capată un coeficient unic de marjă, marja comercială


aferentă mărfurilor vândute, se poate calcula la fiecare ieşire, aplicând coeficientul de marjă
redusă (Kmarja redusă) la preţul de vânzare al mărfii vândute, exclusiv TVA (rulajul creditor al

33
contului 707 “Venituri din vânzarea mărfurilor”).
Coeficientul de marjă redusă se calculează prin procentul sutei majorate:
100 x % Marja
Kmarja redusă =
100 + % Marja

Marja aferenta vânzarilor = Vânzari de mărfuri (rulaj creditor cont 707) x K marja
redusa

Marja comerciala aferenta mărfurilor existente în stoc se determna prin


multiplicarea valorii stocului de mărfuri la pret de vânzare, exclusiv TVA (sold final
debitor cont 371 - sold final creditor cont 4428) cu coeficientul mediu de marja comerciala
(Kct.378) sau coeficientul de marja redusa.

Metoda inventarului intermitent se poate aplica în întreprinderile mici şi mijlocii.


Conform acestei metode, evaluarea şi contabilizarea ieşirilor din stoc se face pe baza unei
inventarieri fizice a stocului, la finele perioadei. Astfel, iesirile din stoc se determină prin
calcul extracontabil , ca diferenta între valoarea stocului initial plus valoarea intrarilor şi
valoarea stocului final, stabilit prin inventariere fizica.

E = Si + I - Sf

Deşi este mai simplu şi mai putin costisitor decât inventarul permanent, inventarul
intermitent prezintă câteva inconveniente:
- o eroare sau o omisiune în inventarul fizic duce la deformarea informaţiei contabile,
prezentate în documentele contabile de sinteză (valoarea stocului din bilanţ, cheltuielile cu
stocul şi respectiv rezultatul din contul de profit şi pierdere);
- nu permite stabilirea plusurilor sau minusurilor în gestiune;
- creeaza tendinţa de subevaluare a stocurilor la inventar , din motive fiscale, în vederea creşterii
nereale a cheltuielilor cu stocurile şi diminuării profitului impozabil.
În condiţiile inventarului intermitent, intrările de stoc din cumpărări sunt contabilizate
direct în contul de cheltuieli cu stocul respectiv, la cost de achizitie.
În cursul perioadei de gestiune (exerciţiului financiar), ieşirile din stoc din gestiune
prin vânzare nu sunt contabilizate.
La sfârşitul exerciţiului, după efectuarea inventarierii fizice, este înregistrată variaţia
stocurilor (sold iniţial – sold final), neafectată de eventualele provizioane pentru
depreciere.
Variaţia stocului este determinată pe cale contabilă prin anularea stocului iniţial şi
constatarea stocului final, conform datelor stabilite la inventar.
Normele contabile româneşti nu prevad în acest sens un cont special de variaţie a stocului
din cumpărări, ceea ce lezează conceptul de inventar intermitent. De aceea, anularea stocului
iniţial se face tot prin debitarea contului de cheltuieli aferent stocului din cumpărări şi
creditarea contului de stoc, cu mărimea soldului iniţial, iar constatarea stocului final se
face invers, adică debitând contul de stoc şi creditând contul de cheltuieli corespunzator,
cu mărirea soldului final, constatat prin inventariere fizică.

34
Reglementarile contabile româneşti prevăd că “în cazul inventarului intermitent,
valorile materiale inventariate se evaluează la preţul de înregistrare a ultimei intrări în
gestiune. Pe această bază, urmează a se efectua corectarea cheltuielilor pe naturi “. În
aceasta situaţie, normele contabile româneşti autorizează ca valoare de inventar (valoare
actuală) preţul ultimei facturi de cumpărare.
Inventarul intermitent nu ridică problema regularizării problema plusurilor sau
minusurilor la inventarul fizic, deoarece soldul contului de stoc reflectă mărimea stocului
real, constatat prin inventariere fizică. Soldul contului de cheltuieli privind un anumit stoc
din cumpărări (mărfuri) reflectă cheltuielile cu achziţia elementului de stoc influenţate cu
variaţia stocului (adică valoarea ieşirilor din stoc).
În situaţia practicării inventarului intermitent, pentru stocurile din cumpărări ,
achiziţia este considerată o cheltuială din chiar momentul angajării ei (recepţia facturii de
cumpărare), indiferent de data revânzării stocului achiziţionat.

3.CONTABILITATEA OPERAŢIILOR PRIVIND MĂRFURILE

3.1. DOCUMENTELE UTILIZATE PENTRU ÎNREGISTRAREA


OPERAŢIILOR CU MĂRFURI

Nota de intrare în gestiune şi constatare de diferenţe

Se foloseşte ca :
- document justificativ pentru încarcarea gestiunii ;
- document pentru recepţia valorilor materiale, utilajelor şi instalaţiilor, pentru investiţii care
necesită montaj, aprovizionare;
- document justificativ de înregistrare în evidenţa magaziilor;
- act de probă în litigii cu cărăusi şi furnizori pentru diferenţe contabile la receptie.
Circulă :
- la magazie, după semnarea de către comisia de recepţie , delegaţii furnizorului, cărăuşului sau
persoane neutre şi de către gestionar pentru încarcarea în gestiune a mărfurilor gestionate ;
- la compartimentul de aprovizionare, pentru înregistrarea cantităţii aprovizionate, în evidenţele
acestuia, şi certificarea efectuării plăţilor de către furnizor;
- la compartimentul financiar-contabil, pentru întocmirea formelor privind lichidările precum şi
înregistrarea în contabilitatea sintetică şi analitică, atestată de documentele de livrare ;
- la unitatea furnizoare şi la unitatea de transport, pentru comunicarea lipsurilor stabilite în cazul
constatării de diferenţe la recepţie.
Nota de recepţie pentru mărfuri se transmite la :
- unitatea predătoare ;
- compartimentul financiar-contabil.
Se întocmeste în două exemplare. Exemplarul doi ramâne la compartimentul de aprovizionare,
iar primul la compartimentul financiar-contabil. Macheta formularului “Nota de recepţie şi
constatare de diferenţe “ este prezentată în urmatorul tabel :

35

Tabelul 3.1.
Unitatea NOTA DE RECEPTIE ŞI CONSTATARE DE DIFERENTE
U Opp Nr. Data Cod Cod Nr. Nr. Cont Nr.
M ad doc Z L A furnizor primitor contract factura credit poz

Subsemnaţii membrii ai comisiei de receptie am procedat la recepţionarea valorilor


materiale furnizate de ___________ din __________ cu auto nr.________ documente
însotitoare ____________________________ constatându-se urmatoarele :
Nr. Den. Cont Cod Um Cant Receptionat Rabat
crt mat debitor conf. Cantitate Pret u Valoare % valoare
doc

Comisia de recepţie Primit în gestiune


Numele şi Numele şi
Semnătura Semnătura Data Semnătura
prenumele prenumele

Dispoziţia de livrare

Serveşte ca :
- document pentru eliberarea din magazie a produselor, mărfurilor sau altor valori materiale
destinate vânzării;
- document justificativ de scădere din gestiunea magaziei predătoare ;
- document de baza pentru întocmirea avizului de însotire a mărfii sau a facturii după caz .
Se întocmeste în două exemplare de către serviciul desfacere.
Circulă :
- la magazie, pentru eliberarea mărfurilor şi pentru evidenţă, semmându-se de către
gestionarul predător pentru cantitatea livrată;
- la compartimentul desfacere pentru înregistrarea cantităţii livrate în evidenţele acestuia şi pentru
întocmirea avizului de însotire a mărfii, după caz.
Se arhivează :
- la magazie (exemplarul unu );
- la compartimentul desfacere (exemplarul doi).

Factura

Document care stă la baza vânzarilor / cumpărărilor de mărfuri. Pentru furnizori , ea este un
document de vânzare a mărfurilor iar pentru client , de cumpărare.
Factura se întocmeşte de furnizor în trei exemplare, de către compartimentul desfacere sau
alt compartiment desemnat, pe baza dispoziţiei de livrare, a avizului de însoţire a mărfii sau prestare
a serviciilor, se semnează de către compartimentul emitent şi serveşte ca :
- document pe baza căruia se întocmeşte instrumentul de decontare a mărfurilor livrate, a
lucrărilor executate sau a serviciilor prestate;
- document de însoţire a mărfii pe timpul transportului;

36
- document de încarcare a gestiunii primitorului;
- document justificativ de înregistrare în contabilitatea furnizorului şi a cumpărătorului.
Factura este un document tipizat , cu regim special de înscriere şi numerotare care cuprinde
informaţii privind:
- data şi numărul de ordin al facturii;
- denumirea furnizorului şi adresa sa (forma juridică, numărul de înmatriculare în Registrul
comerţului , codul fiscal, sediul social, contul bancar );
- denumirea precisă, unitatea de masă, cantitatea , preţul unitar fără taxa pe valoarea adaugată
(TVA), valoarea exclusiv T.V.A. şi valoarea T.V.A. pentru fiecare din bunurile livrate sau
serviciile prestate;
- totalul facturii exclusiv T.V.A., totalul T.V.A. şi totalul de plată;
- reducerile comerciale (sub forma de rabat, remiză şi risturn) şi financiare (scontul de decontare)
cât şi eventualele majorări (cheltuieli de transport adaugate la preţul bunurilor cumpărate şi
suportate de client);
- alte menţiuni.
În condiţiile unor facturi simple (care nu conţin reduceri de preţ sau majorări) pot fi întâlnite două
cazuri:
a) vânzarea-cumpărarea se efectuează pe credit , ceea ce presupune un interval semnificativ
(30,60, 90 de zile) pentru decontarea facturii.
b) vânzarea-cumpărarea cu plată imediată.
Un caz particular este reprezentat de vânzarea mărfurilor cu amănuntul (direct
consumatorului ) deoarece o astfel de tranzacţie nu presupune facturare. Pentru înregistrarea
încasărilor corespunzatoare vânzarilor se utilizează fie “casa de marcat”, fie “o masină de adunat cu
imprimantă”, încasările zilnice se totalizează la sfârşitul programului.
Facturi care comportă reduceri
Derularea tranzacţiilor de vânzare-cumpărare presupune, într-un mediu concurenţial,
operarea cu reduceri de preţ destinate să plătească “fidelitatea” unui client respectarea întocmai a
unor clauze contractuale, achitarea înainte de termen a unor datorii şi nu în ultimul rând să incite
clientul spre cumpărare , ceea ce atrage creşterea cifrei de afaceri.
Din punct de vedere al metodologiei de calcul şi contabilizare, trebuie reţinute urmatoarele
reguli:
- toate reducerile de preţ sunt înscrise în factură;
- reducerile comerciale premerg reducerile financiare;
- reducerile sunt determinate în cascadă, ceea ce înseamnă ca procentele sau sumele absolute ale
fiecarei categorii de reduceri se aplică asupra “netului” anterior;
- T.V.A. se calculează la ultimul ”net” determinat şi se adună cu acesta pentru a obtine totalul
facturii;
- reducerile comerciale acordate iniţial, adică în momentul întocmirii facturii de vânzare-
cumpărare, deşi înscrise în factură , nu se contabilizează nici la furnizor nici la client;
- reducerile comerciale se contabilizează ca o cheltuială financiară la cel care le acordă (furnizor )
şi ca venit financiar, la cel care îl primeşte (client).

37
FACTURA Tabelul 3.2.
Furnizor_____________ Cumpărător___________
Nr.ord.reg.com._______ Nr. înreg.fisc__________
Nr. înreg.fisc_________ FACTURA Localitatea___________
Localitate____________ Banca_______________
Banca/cont___________ Nr. factura _______ Cont_______________
Data (zi, luna ,an)__
Nr Denumirea Preţ unitar Valoare
Valoarea
crt produselor sau UM Cantitatea (fara TVA) TVA
-lei-
serviciilor –lei- -lei-
0 1 2 3 4 5(3*4) 6

Semnătura şi Date privind expediţia : Total


ştampila Numele delegatului___________ Semnătura
furnizorului Mijloc de transport___________ de primire
_____________nr.___________
Expedierea s-a facut în prezenţa Total de
noastră la data de_______ora___ plată (5+6)
Semnăturile_________________

Factura fiscală
Se întocmeşte numai de plătitorul de TVA. În factură, bunurile, lucrările executate sau
serviciile prestate se înscriu în coloana 1, grupate pe cote de TVA. Circulă:
 La furnizor:
- la compartimentul în care se efectuează operaţiile de control financiar preventiv pentru
acordarea vizei; viza de control financiar preventiv se acordă numai pe exemplarul trei;
- la persoanele autorizate să dispună încasarea în contul de la bancă al unitaţii (toate
exemplarele);
- la compartimentu desfacere, în vederea înregistrării în evidenţele operative şi pentru eventualele
reclamaţii ale clienţilor (exemplarul doi al facturii la care se anexează dispoziţia de livrare);
- la compartimentul financiar-contabil, pentru înregistrarea în contabilitate (exemplarul numărul
trei).
 La cumpărător:
- la compartimentul aprovizionare , pentru confirmarea operaţiunii,având ataşat exemplarul unu
din avizul de însotire al mărfii, inclusiv nota de recepţie şi constatare de diferenţe în cazul în
care marfa nu a fost însotită de factura pe timpul transportului (exemplarul unu);
- la compartimentul care efectuează operaţiile de control financiar efectiv pentru acordarea vizei
(exemplarul unu împreună cu avizul de însotire a mărfii, inclusiv nota de recepţie şi constatare
de diferenţe, după caz).
Se arhivează:
 La furnizor:
- la compartimentul desfacere (exemplarul doi);

38
- la compartimentul financiar-contabil (exemplarul trei).
 La cumpărător:
- la compartimentul financiar-contabil (exemplarul unu).

Avizul de însotire al mărfii

Este un formular cu regim special de tipărire, înscriere şi numerotare.


Serveşte ca:
- document de însoţire a mărfii pe timpul transportului;
- document ce stă la baza întocmirii facturii;
- dispoziţie de transfer a valorii materiale de la o gestiune la alta, dispersate teritorial, ale aceleiaşi
unităţi;
- document pentru eliberarea din magazie a mărfii destinate vânzării, trimise pentru prelucrare la
terţi , în custodie sau spre păstrare;
- document justificativ de scădere din gestiunea furnizorului;
- document de primire în gestiunea cumpărătorului sau în gestiunea primitoare din cadrul acestei
unităţi, în cadrul transferului.
Se întocmeşte în trei exemplare de către unităţile care nu au posibilitatea întocmirii facturii
în momentul livrării produselor, mărfurilor sau altor valori materiale, datorită unor condiţii
obiective şi cu totul excepţionale, facându-se menţiunea “urmează factura”.
Se emite pe masura livrării de către compartimentul desfacere care semnează pentru
întocmire.
Circulă:
 la furnizor:
- la delegatul unităţii care face transportul sau al clientului, pentru semnare de primire
(exemplarul unu);
- la compartimentul de desfacere, pentru înregistrarea cantităţii livrate în evidenţele acestuia şi
pentru întocmirea facturilor (exemplarul doi şi trei);
- la compartimentul financiar contabil ataşat la factura (exemplarul trei).
 la cumpărător :
- la magazie, pentru încărcarea în gestiune a produselor, mărfurilor sau altor valori materiale
primite după efectuarea recepţiei de către comisia de recepţie şi după desemnarea rezultatelor
(exemplarul unu);
- la compartimentul aprovizionare, pentru înregistrarea în contabilitatea sintetică şi analitică,
ataşat la factura (exemplarul unu).
Se arhivează:
 la furnizor:
- la compartimentul desfacere (exemplarul doi);
- la compartimentul financiar-contabil, ataşat la exemplarul trei al facturii (exemplarul doi).
 la cumpărător :
- la compartimentul financiar-contabil, ataşat la exemplarul unu al facturii (exemplarul unu).

Registrul stocurilor
Serveste ca:
- document de evidenţa la locul de depozitare a intrărilor ,iesirilor şi stocurilor de mărfuri, una
sau două unităti de masură;
- document de contabilitate în cadrul metodei operativ-contabile;
- sursa de informaţii pentru controlul operativ curent şi contabil al stocurilor de mărfuri.

39
Se întocmeşte într-un exemplar, separat pentru fiecare fel de marfă şi se completează de
către:
- compartimentul financiar-contabil, la deschiderea fişei şi la verificarea înregistrărilor în
coloană;
- gestionarul sau persoana desemnată care completează coloanele cu privire la intrări, ieşiri şi
stoc.
Fişele de magazie se ţin la fiecare loc de depozitare a mărfii pe fel de marfă, ordonate
alfabetic.
Înregistrările în fişele de magazie se fac document cu document. Stocul se poate stabili după
fiecare operaţie înregistrată şi zilnic. Nu circulă fiind document de înregistrare contabilă.
Se arhivează la compartimentul financiar-contabil.

Borderoul de vânzare (încasare)

Serveşte ca document de centralizare zilnică a vânzărilor (încasărilor) realizate de unitate şi


constituie actul de bază pentru înregistrarea vânzărilor în jurnalul pentru vânzări şi pentru stabilirea
TVA colectată.
Se întocmeşte într-un exemplar, de către compartimentul financiar-contabil, pe baza
borderourilor, bonurilor de vânzare, notelor de plată etc..

Fişa de contabilitate analitică

Serveşte:
- la ţinerea contabilităţii analitice (cantitative şi valorice) pe sortimente de mărfuri, în cazul
aplicării metodei cantitativ-valorice;
- la ţinerea contabilităţii analitice şi sintetice a mărfurilor.
Se întocmeşte manual sau cu ajutorul tehnicii de calcul, după caz, într-un exemplar separat
pentru fiecare fel de marfă şi se sortează pe gestiuni, conturi eventual grupe sau subgrupe..
Se completează la începutul anului, pe baza stocurilor şi soldurilor de la sfârşitul perioadei
precedente, iar în cursul anului, pe baza documentelor de intrare şi de iesire a mărfurilor.
Înregistrările se fac , de regulă, zilnic, pe baza documentelor primite de la magazie, poziţie
cu poziţie, stabilind stocul şi soldul. În cazul folosirii fişelor limită pe feluri de mărfuri, se
înregistrează la sfârşitul lunii sau la termenele comenzii, când se evaluează aceste documente.
La sfârşitul fiecărei luni se totalizează rulajele din fişe în vederea întocmirii balanţei
analitice de mărfuri.
Nu circulă, fiind document de înregistrare contabilă.
Se arhivează la compartimentul financiar-contabil.

Borderoul de predare a documentelor

Se foloseşte ca:
- document de predare la contabilitate, de către gestionar, a documentelor justificative privind
mişcarea valorilor materiale;
- document de predare a documentelor justificative între compartimentele unităţii;
- document de control al sumelor înregistrate în contabilitatea sintetică prin confruntarea acestora
cu totalul borderoului.
Se întocmeşte în două exemplare, zilnic sau pe măsura predării documentelor , separat
pentru intrări şi ieşiri, de gestionar care completează toate datele prevăzute de către

40
formular, cu excepţia celor referitoare la valoare care se completează de departamentul financiar-
contabil.
Se întocmeşte pe baza documentelor justificative privind mărfurile şi se semnează de către
gestionar, pentru predarea documentelor şi de persoana din compartimentul financiar-contabil
desemnată prin primirea documentului.
Circulă:
- la compartimentul financiar-contabil sau alte compartimente, însoţit de documentele
justificative respective (exemplarul 1);
- la magazie sau la ceilalţi emitenţi pentru justificarea predării documentelor (exemplarul 2).
Se arhivează:
- la compartimentul financiar-contabil sau la celelalte compartimente primitoare (exemplarul 1)
- la magazie sau la celelalte compartimente emitente (exemplarul 2).

Jurnal pentru cumpărări

Serveşte ca Registru-jurnal auxiliar pentru înregistrarea cumpărărilor de valori materiale


sau a prestării de servicii şi constituie un document prin care se determină lunar TVA deductibilă.
Se întocmeşte într-un singur exemplar fiind completat de către compartimentul financiar-
contabil pe baza documentelor privind cumpărarea de valori materiale sau primirea de servicii
prestate.

Jurnal pentru vânzări

Serveşte ca Registru-jurnal auxiliar pentru înregistrarea vânzărilor la valoare materială sau a


prestărilor de servicii şi constituie document prin care se determină lunar TVA colectată.
Se întocmeşte într-un singur exemplar , fiind completat la compartimentul financiar-contabil
pe baza facturilor sau a documentelor înlocuitoare cu privire la vânzarea de valori materiale sau
prestarea de servicii.

Registru-jurnal

Serveşte ca:
- document obligatoriu de înregistrare cronologică şi sistematică a mişcării patrimoniului
societăţii;
- probă în litigii.
Se întocmeşte de către regiile autonome, societăţile comerciale, instituţiile publice, unităţile
cooperatiste, asociaţiile şi celelalte persoane juridice , într-un singur exemplar, după ce a fost
numerotat, şnuruit, certificat şi parafat.
În cazul în care societatea foloseşte Registru-jurnal auxiliar, totalul lunar al fiecăruia se trece
în Registrul-jurnal general.
Registrul jurnal general se numerotează şi se şnuruieşte. Acest registru se parafează de către
organul de drept, la începutul activităţii , la încetarea activităţii unităţii, precum şi ori de câte ori
este cazul.
Nu circulă, fiind document de înregistrare contabilă.
Se arhivează de către unitate, care este obligată să-l păstreze împreună cu documentele
justificative care au stat la baza întocmirii lui.

41
Registru-jurnal de încasări şi plăţi
Serveşte ca:
- document de înregistrare operativă a încasărilor şi plăţilor, pe baza actelor justificative;
- document de stabilire a situaţiei financiare a agentului economic prin compararea încasarilor cu
plăţile.
Se întocmeşte într-un singur exemplar de către agentul economic, persoanele fizice şi
asociaţiile familiale, facându-se înregistrările operaţiilor efectuate pe baza actelor justificative,
zilnic, distinct pe fiecare operaţie în parte, fără a se lăsa rânduri libere.
În Registrul de încasări şi plăţi se înregistrează nu numai operaţiile în numerar, ci şi cele
făcute prin contul de decontare de la bancă.
Acest registru se vizează de către organul fiscal teritorial la începerea activităţii , la încetarea
activitaţii, precum şi anual.
Nu circulă , fiind un document de înregistrare contabilă.
Se arhivează de către emitent care are obligaţia să-l păstreze împreună cu documentele
justificative care au stat la baza întocmirii lui.
Documente de transport pot fi : scrisoarea de trasură , foaia de parcurs.
În lipsa facturii se întocmeşte “avizul de expediţie” ce însoteşte mărfurile pe timpul
transportului şi serveşte ca document de recepţie.
Plusurile de inventar constatate se consemnează în “lista de inventariere” şi “situaţii de
calcul”, iar lipsurile în inventare, “decizia de imputare”, “situaţii de calcul”.
Formele şi documentele întâlnite în operaţiile de aprovizionare cu mărfuri
Activitatea de aprovizionare se face pe baza contractelor ce se încheie cu furnizorii. În
aceste contracte sunt precizate bunurile ce se achizitionează , cantităţile contractate, termenele de
livrare, calitatea, modalităţile şi termenele de plată, condiţiile de transport şi de ambalare.
Formele şi documentele utilizate în operaţiile de aprovizionare sunt:
a) aprovizionarea fără delegat - are loc potrivit prevederilor contractuale şi ale graficului
de livrări întocmit de furnizor. Răspunderea în acest caz îi revine furnizorului care pe
baza dispoziţiei de livrare întocmită la compartimentul comercial va efectua
autorecepţia lotului de mărfuri în urma căreia se întocmeşte un “proces verbal de
autorecepţie” şi factura.Urmează ambalarea , încărcarea în mijlocul de transport şi
expedierea mărfurilor, ocazie cu care sunt încredinţate cărăuşului. Ţinând cont de
mijlocul de transport folosit, se întocmesc documentele de transport care pot fi :
“Scrisoarea de trăsură”,pentru transportul feroviar, “foaia de parcurs” pentru
transportul auto,”conosamentul” pentru transportul pe apă. Cărăuşul transportă
mărfurile la destinaţie, anunţă destinatarul şi încredinţează mărfurile beneficiarului,
care va numi o comisie de receptie pentru efectuarea receptiei cantitative şi calitative a
mărfurilor.
În urma recepţiei comisia întocmeşte “Nota de recepţie şi constatare de diferenţe” .
dacă se constată urme de desigilare a mijlocului de transport sau a ambalajelor se
întocmeşte “proces verbal de constatare” opozabil furnizorului sau cărăuşului după
caz. Dacă mărfurile nu sunt acceptate de unitatea patrimonială, fie total, fie parţial,
deoarece nu corespund sortimental, calitativ sau nu au fost livrate la termenele
stabilite, acestea se iau în custodie întocmindu-se un “Proces verbal de luare în
custodie”. La o dată ulterioară mărfurile refuzate sunt restituite furnizorului.
Pe baza “Notei de recepţie” se înregistrează mărfurile în “Fişa de magazie” sau în
“Raportul de gestiune” , iar apoi se întocmesc documentele centralizatoare

42
“Recapitulaţia mărfurilor intrate în ziua de..” sau “ Borderoul mărfurilor intrate”, care se
înregistrează în contabilitatea sintetică.
b) aprovizionarea prin delegat propriu – se realizează de regulă când furnizorul şi
beneficiarul îşi au sediul în aceeaşi localitate. Conform acestei forme, delegatul unităţii
beneficiare se prezintă la furnizor cu o comandă, o delegaţie de ridicare a bunurilor şi
eventual un cec necesar efectuării plăţii. Delegatul participă la recepţia mărfurilor, le
preia şi semnează documentele de livrare – dispoziţia de livrare şi factura. În acest caz
răspunderea pentru integritatea mărfurilor preluate, pe timpul transportului revine
delegatului.
La destinaţie beneficiarul execută recepţia calitativă şi cantitativă a mărfurilor şi
întocmeşte nota de recepţie . Pe baza acesteia ca şi în cazul metodei anterioare se
înregistrează mărfurile în fişa de magazie sau raport de gestiune şi se întocmesc
documentele centralizatoare recapitulaţii sau borderouri ale mărfurilor intrate.
c) aprovizionarea cu delegat al unităţii furnizoare – presupune prezenţa delegatului la
unitatea beneficiară când se face verificarea mărfurilor de către comisia de recepţie şi se
întocmesc documentele de recepţie. Decontarea datoriei faţă de furnizor necesită fie
aşteptarea documentelor de decontare de la furnizor, fie întocmirea lor de către
beneficiar din proprie initiativă .

Formele şi documentele întâlnite în operaţiile de vânzare de mărfuri


La formele de vânzare specifice unităţilor “en-gros” modalitatea de încasare a banilor
este prin virament, dar se face şi în numerar.
Forme de vânzare către alte unităţi patrimoniale :
a) vânzarea loco unitate primitoare cu delegat al furnizorului. Această forma presupune
colectarea comenzilor de mărfuri de la beneficiari, pregătirea loturilor spre vânzare,
autorecepţia, încredinţarea mărfurilor delegatului, încărcarea în mijloacele de transport
şi întocmirea “Avizului de însoţire a mărfurilor”- care reprezintă documentul de iesire a
mărfurilor şi este completat de furnizorul iniţial cu cantitatea livrată. Confirmarea
primirii mărfurilor şi acceptul plăţii lor se face prin completarea de către
beneficiar a cantităţii efectiv primite. Diferenţele ce pot apărea între cele două cantităţi ,
se numesc diferenţe din distribuţie şi se soluţionează de predătorul mărfii.
Pe baza avizului completat furnizorul întocmeşte factura care poate fi individuală sau
globală dacă vânzarea se face la mai multe unităţi aparţinând aceleiaşi societăţi.
Facturile şi avizele de însotire se centralizează în “Recapitulaţia sau borderoul mărfurilor
ieşite”.
b) vânzarea loco unitate furnizoare cu delegat al cumpărătorului. Această formă necesită
prezentarea delegatului cu o comandă care va cuprinde sortimentele şi cantităţile
solicitate , o “delegaţie de ridicare a mărfurilor” şi eventual un cec pentru efectuarea
plăţii. Pe baza comenzii, serviciul comercial emite dispoziţia de livrare prin care se
dispune vânzarea mărfurilor. Se realizează recepţia mărfurilor la unitatea furnizoare în
prezenţa delegatului cumpărătorului şi se întocmeşte factura şi certificatul de calitate.
c) vânzarea mărfurilor pe răspunderea furnizorului (fără delegat). Această formă de vânzare
are loc pe baza “Contractului”, şi a dispoziţiei de livrare emise de compartimentul
comercial. Mărfurile destinate livrării sunt supuse autorecepţiei întocmindu-se “Procesul
verbal de autorecepţie” şi pe baza lui factura şi certificatul de calitate. Mărfurile se
predau cărăuşului şi se emit documentele de transport. Documentele de livrare se
înregistrează în evidenţa gestionară şi apoi se prelucrează , centralizează şi înregistrează
în contabilitate.

43
3.2.SISTEMUL DE CONTURI UTILIZATE LA OPERAŢIILE CU
MĂRFURI

Contabilitatea mărfurilor se realizează cu ajutorul conturilor sintetice de gradul I din grupa


37 “Mărfuri”- contul 371 “Mărfuri”
- contul 378 “Diferenţe de preţ la mărfuri ”
Contul 371 “Mărfuri” ţine evidenţa existenţei şi mişcării mărfurilor aflate în depozite,
precum şi în unităţile cu amănuntul sau de alimentaţie publică. Este un cont de activ.
În debit se înscrie valoarea la preţ de înregistrare a mărfurilor intrate în gestiunea unităţii,
astfel:
 achiziţionate cu plată de la terţi, în corespondenţa cu creditul conturilor 401 “Furnizori”,
408 “Furnizori- facturi nesosite”, cu preţul de achiziţie fără TVA;
 cu adaosul comercial cuprins în preţul de vânzare, dacă înregistrarea mărfurilor
intrate se face la preţul de vânzare prin creditul contului 378 “Diferenţe de preţ la
mărfuri ”;
 cu TVA cuprinsă în preţul de vânzare cu amănuntul cu care sunt înregistrate mărfurile
la intrare prin creditul contului 4428 “TVA neexigibilă”;
 readuse din custodie, pastrare sau consignaţie, de la terţi, prin creditul contului 357
” Mărfuri în custodie sau în cosignaţie la terţi;
 aduse ca aport în natură la capital de asociaţi prin creditul contului 456 “Decontări cu
asociaţii privind capitalul”
 transferate din gestiunea altor stocuri redistribuite spre vânzare prin creditul conturilor
300 “Materii prime”, 301 “Materiale consumabile”, 321 “Obiecte de inventar”;
 primite în donaţie sau cu titlu gratuit prin creditul contului 771 “Venituri excepţionale
din operaţiuni de gestiune”;
 constatate plusuri la inventar în corespondenţă cu creditul contului 607 “Cheltuieli
privind mărfurile”.
Creditul contului cuprinde valoarea la preţ de înregistrare a mărfurilor ieşite din patrimoniul
unităţii:
 prin vânzare, în corespondenţă cu contul 607 “Cheltuieli privind mărfurile”;
 cu adaosul comercial aferent mărfurilor vândute, când preţul de înregistrare este preţul
de vânzare, prin debitul contului 378 “Diferenţe de preţ la mărfuri ”;
 cu TVA aferentă mărfurilor vândute cu amănuntul prin debitul contului 4428”TVA
neexigibilă”
 date în custodie sau consignaţie prin debitul contului 357”Mărfuri în custodie sau
consignaţie la terţi”;
 constatate lipsă la inventar şi perisabilităţi prin debitul contului 607 “Cheltuieli privind
mărfurile”;
 pierderi din calamităţi prin debitul contului 671 “Cheltuieli excepţionale privind
operaţiile de gestiune”.
Soldul debitor reprezintă valoarea mărfurilor existente în stoc la preţul de înregistrare.
Contul 378 “Diferenţe de preţ la mărfuri
Este un cont de activ, se debitează cu cheltuielile de transport, încărcare, descărcare, taxe
nedeductibile, comisioane pentru mărfurile achiziţionate şi se creditează cu cheltuielile aferente
mărfurilor ieşite din patrimoniu prin debitul contului 607”Cheltuieli privind mărfurile”.
Soldul debitor reprezintă cheltuielile de achiziţie aferente mărfurilor în stoc.

44
Se folosesc ca preţ de înregistrare în contul 371 diferite categorii de preţuri în funcţie de
care se corelează şi conţinutul contului 378 “Diferenţe de preţ la mărfuri ”.

Preţul de înregistrare la contul de mărfuri poate fi:


- preţul efectiv de cumpărare
- preţul prestabilit de cumpărare
- preţul de vânzare.
Dacă se optează pentru preţul efectiv de cumpărare, la înregistrarea mărfurilor costul de
achiziţie se fixează în conturi astfel:
- preţul efectiv de cumpărare, fără TVA, în contul 371
- cheltuieli de aprovizionare (transport, manipulare), în contul 378.
Dacă se adoptă preţul prestabilit de cumpărare , care poate fi un preţ mediu ponderat dintr-o
perioadă precedentă sau preţul de la furnizorul principal, costul de achiziţie se formează şi se
fixează în conturi astfel:
- preţul prestabilit de cumpărare, în contul 371”Mărfuri”;
- cheltuieli de aprovizionare şi diferenţele între preţul efectiv de cumpărare şi preţul prestabilit,
în contul 378.
În cazul alegerii preţului de vânzare, care poate fi preţ cu ridicata, preţul importatorului,
preţul cu amănuntul, costul de achiziţie se înregistrează:
- preţul de vânzare, care cuprinde în structura sa şi marja importatorului, adaosul comercial,
adaosul de alimentaţie publică, în contul 371;
- adaosul comercial şi cheltuielile de aprovizionare se înregistrează în contul 378 care se
desfăşoară în acest caz în conturi sintetice de gradul II:
- contul 3781”Diferenţe de preţ din cheltuieli de aprovizionare”, cu funcţie de activ;
- contul 3782”Diferenţe de preţ din adaosul comercial”, cu funcţie de pasiv.

3.3.CONTABILITATEA INTRĂRILOR ŞI IEŞIRILOR DE MĂRFURI

3.3.1.Contabilitatea intrărilor de mărfuri

Intrarea mărfurilor se înregistrează pe baza documentelor de livrare ale furnizorilor, a


notelor de recepţie şi constatare de diferenţe , a recapitulaţiilor de mărfuri şi a documentelor
cumulative întocmindu-se “Nota de contabilitate”. În condiţiile practicării preţurilor de vânzare,
inclusiv TVA, se impune, din motive de tehnică contabilă, folosirea contului 378 ”Diferenţe de
preţ la mărfuri ”.
Aprovizionarea mărfurilor cu ridicata se face de regulă pe bază de contract sau
comandă. Acestea sunt supuse recepţiei de către comisia de primire a mărfurilor
formată din şeful de depozit, gestionarul primitor, delegatul care a preluat marfa de la
unitatea de transport sau de la furnizor.
Evidenţa stocurilor de mărfuri în comerţul cu ridicata se ţine, de regulă, în preţuri
de cumpărare negociate.
Comisia de recepţie verifică mărfurile sosite cu cele înscrise în documentul de însoţire
întocmind “Nota de recepţie şi constatare de diferenţe”. La recepţie se pot constata neconcordanţe
între mărfurile recepţionate şi documentele însoţitoare în plus sau în minus.

45
Diferenţele cantitativ-valorice pot fi :
- plusuri acceptate în gestiune, dacă mărfurile se încadrează în prevederile
contractuale;

- plusuri neacceptate în situaţia în care nu au fost respectate prevederile


contractuale.
Plusurile acceptate se înregistrează ca o intrare de mărfuri la preţul de vânzare,
obligaţia de plată fiind reflectată cu ajutorul contului 408 “Furnizori-facturi nesosite”, iar TVA
aferentă este neexigibilă până la sosirea facturii, când se face transferul obligaţiei în contul
401 “Furnizori”, iar TVA neexigibilă în contul 4428 “TVA neexigibilă”.
Plusul neacceptat se refuză la plată, fiind preluat în custodie, iar ulterior se restituie
furnizorului.
În ceea ce priveşte minusurile cantitativ-valorice, acestea pot fi soluţionate sau
nesolutionate.
Minusurile nesolutionate pot apare din vina furnizorului, delegatului sau cărăuşului şi în
aceasta situaţie sunt recuperate prin imputare sau pot fi cauzate de factori obiectivi, fiind
nerecuperabile.
Pentru minusurile care apar dinn vina furnizorului şi sunt refuzate la plată, se solicită
furnizorului o factură cu sumele corespunzatoare minusului în roşu. În situaţia în care plata s-a
efectuat înainte de recepţia mărfurilor, iar minusul s-a constatat la recepţie, furnizorul devine
debitor în limita costului de achiziţie al mărfii lipsa plus TVA aferentă se datorează furnizorului,
diferenta până la preţul de vânzare reprezintă un venit exceptional din operaţii de gestiune.
Minusul cantitativ-valoric soluţionat dar nerecuperat poate reprezenta :
- perisabilităţi în limita normelor legale;
- pierderi din cauze de forţă majoră (calamităţi).Aceste minusuri se suportă de societatea
comercială care majorează cheltuielile cu marfa ale exerciţiului în care are loc achiziţia la
costul de achiziţie al mărfurilor lipsa. Se calculează prin aplicarea normelor de perisabilitate
stabilite prin legislatie şi exprimate procentual la cantitatea facturată de
furnizor.
Minusurile cantitativ-valorice nesoluţionate se reflectă în debitul contului 473 “Decontări
din operaţii în curs de clarificare” la costul de achiziţie, până la solutionare. După soluţionare,
acest cont se creditează în corespondenţă cu conturile care arată modalităţi de soluţionare (461
“Debitori diverşi”, contul 607 “Cheltuieli privind mărfurile” pentru minusurile peste normele
suportate de întreprindere).
La recepţia mărfurilor primite de la furnizor se pot constata diferenţe cantitative care
constau în abaterea de la parametrii de calitate ai mărfurilor primite faţă de prevederile
contractuale , mărfuri care au asemenea defecte pot fi: neacceptate şi refuzate, fiind preluate
în custodie, se înregistrează în contul 8033 “Valori materiale primite în păstrare sau custodie”
care, ulterior , sunt transmise furnizorului.
Sunt şi situaţii în care clientul acceptă mărfurile care au defecte de calitate, furnizorul
acordând clientului, pentru aceste mărfuri, bonificaţii. Aceste bonificaţii (ca de altfel toate
reducerile comerciale) pot fi facturate odată cu marfa asupra pretului de vânzare, sau pot fi facturate
ulterior facturarii mărfii, având caracterul unor cheltuieli sau venituri, în cazul în care se
contabilizează cu ajutorul conturilor :
658 “Alte cheltuieli de expluatare”
758 “Alte venituri din expluatare”
667 “Cheltuieli privind sconturile acordate”
767 “Venituri din sconturi obţinute”

46
Exemple privind intrările de mărfuri

1. La S.C. Zyxon S.R.L. ,la 01 . 03. 2001 există un stoc de mărfuri de sortimentul “Z” în
valoare de 800.000 lei , TVA neexigibilă 100.000 şi diferenţe de preţ aferente 120000 lei.
La data de 04.03. 2001 , S.C. Zyxon S.R.L. cumpară de la S.C. Arvinex S.A. 3750 sticle vin

Factura cuprinde:

Preţ de cumpărare 3.750 sticle x 38.360 lei/sticla 143.850.000


Cheltuieli de transport 252.000
Cost de achiziţie 144.102.000
TVA deductibilă (19%) 27.379.380
Suma de plată către furnizor 171.481.380
Marja bruta (25%) 36.025.500
Pret de vânzare total 180.127.500
TVA neexigibilă 34.224.225
Preţ de vânzare + TVA neexigibilă 214.351.725

 Înregistrari contabile :
 Cumpărare + inregistrare adaos comercial

241.731.105 % = % 241.731.105
214.351.725 371”Mărfuri” 401 “Furnizori” 171.481.380
27.379.380 4426 “TVA 378 “Diferenţe de pret la mărfuri ” 36.025.500
deductibilă 4428 “TVA neexigibila” 34.224.225
________________________________________________________________________________

2. S.C. Zyxon S.R.L. primeşte de la S.C. Murvin S.A. un lot de mărfuri însotite de o
factură care cuprinde 2000 sticle vin la cost de achiziţie 40.000 lei / sticla. La recepţia mărfurilor
se constată un plus de 100 sticle , plus care este acceptat.

Factura cuprinde :

Cost de achiziţie 2000 buc. x 40.000 lei/buc 80.000.000


TVA deductibila (19%) 15.200.000
Suma de plată către furnizor 95.200.000
Marja brută (25%) 20.000.000
Pret de vânzare total 100.000.000
TVA neexigibilă 19.000.000
Pret de vânzare + TVA neexigibilă 119.000.000

47
 Înregistrări contabile
 înregistrarea obligaţiei faţă de furnizor şi a adaosului comercial aferent mărfurilor
cumparate

134.200.000 % = % 134.200.000
119.000.000 371 “Mărfuri” 401 “Furnizori” 95.200.000
15.200.000 4426 “TVA 378”Diferenţe de preţ la mărfuri ” 20.000.000
deductibilă” 4428”TVA neexigibilă” 19.000.000

 înregistrarea plusului acceptat înscris în NIR :

Cost de achiziţie 100 buc x 40.000 lei/buc 4.000.000


TVA deductibila (19%) 760.000
Suma de plata către furnizor 4.760.000
Marja brută (25%) 1.000.000
Preţ de vânzare total 5.000.000
TVA neexigibilă 950.000
Pret de vânzare + TVA neexigibilă 5.950.000

 încărcarea gestiunii cu mărfurile acceptate, dar pentru care nu s-a primit factura de la
furnizor :

371 “Mărfuri” = % 5.950.000


408 “Furnizori-facturi nesosite” 4.000.000
378 “Diferente de preţ la mărfuri ” 1.000.000
4428 “TVA neexigibilă” 950.000

 înregistrare TVA aferentă mărfurilor primite, dar nefacturate :

4428 “TVA neexigibilă” = 408 “Furnizori-facturi nesosite” 760.000

48
 la primirea facturii, se înregistrează :

408 “Furnizori-facturi nesosite” = 401 “Furnizori” 4.000.000

4426 “TVA deductibilă” = 4428 “TVA neexigibilă” 760.000

În cazul în care cele 100 de sticle nu ar fi fost acceptate, acestea ar fi fost perluate în
custodie de S.C. Zyxon S.R.L., iar, ulterior, ar fi fost restituite furnizorului.
Înregistrările care ar fi fost efectuate sunt :

 preluarea mărfurilor în custodie

357 “Mărfuri în custodie sau = % 5.950.000


consignaţie la terţi” 408 “Furnizori-facturi nesosite” 4.000.000
387 “Diferenţe de preţ la mărfuri ” 1.000.000
4428 “TVA neexigibilă” 950.000

 restituirea mărfurilor furnizorului

% = 357 “Mărfuri în custodie sau 5.950.000


401”Furnizori” consignaţie la terţi” 4.000.000
378”Diferenţe de preţ la mărfuri ” 1.000.000
4428 “TVA neexigibilă” 950.000

Exemple de operaţii privind intrările de mărfuri în condiţiile în care se constată diferenţe


la recepţie

3. S.C. Zyxon S.R.L. primeşte de la S.C. Arion S.R.L. cutii carton însotite de factură care
cuprinde :

49
Cost de achiziţie 4000 buc. x 2500 lei/buc 10.000.000 lei

La recepţie se constată un minus de 100 bucăţi din urmatoarele cauze :

- 0.25% perisabilităţi
- 25 bucăţi lipsă din vina delegatului propriu, preţul de vânzare fiind 5000 lei/buc
- restul , un minus nesoluţionat care se impută delegatului.

 înregistrarea mărfurilor facturate şi recepţionate:

Cost de achiziţie 3.900 buc x 2500 lei/buc 9.750.000


TVA deductibilă (19%) 1.852.500
Suma de plată către furnizor 11.602.500
Marja brută (25%) 2.437.500
Pret de vânzare total 12.187.500
TVA neexigibilă 2.315.625
Preţ de vânzare + TVA neexigibilă 14.503.125

 înregistrarea mărfurilor efectiv intrate în depozit :

16.355.625 % = % 16.355.625
14.503.125 371 “Mărfuri” 401 “Furnizori” 11.602.500
1.852.500 4426 “TVA 378 “Diferenţe de preţ la mărfuri ” 2.437.500
deductibilă” 4428 “TVA neexigibila” 2.315.625

 calculul şi înregistrarea perisabilităţii :

Cost de achiziţie 20 buc x 2500 lei/buc 50.000


TVA deductibilă (19%) 9.500
Total 59.500

% = 401 “Furnizori” 59.500


607 “Cheltuieli privind mărfurile” 50.000
4426 “TVA deductibilă” 9.500

50
 înregistrarea minusului cantitativ-valoric apărut din vina delegatului (imputarea acestui
minus se face delegatului la preţul de vânzare + TVA aferentă cumpărătorului) :

Cost de achiziţie 25 buc x 2500 lei/buc 62.500


TVA deductibilă (19%) 15.625
Preţ de vânzare 25 buc x 5000 lei/buc 125.000

461 “Debitori diverşi” = % 140.625


401 “Furnizori” 125.000
7718 “Alte venituri excepţionale 15.625
din operaţiuni de gestiune”

 încasarea sumei de la delegat :

5311 “Casa în lei” = 461 “Debitori diverşi” 140.625

 înregistrarea minusului cantitativ-valoric nesoluţionat :

100 - ( 20 + 25 ) = 55 bucăţi

Cost de achiziţie 55 buc x 2500 lei/buc 137.500


TVA deductibilă (19%) 26.125

 înregistrari contabile:
 minus cantitativ-valoric nesoluţionat:

% = 401 “Furnizori” 163.625


473 “Decontări din operaţii în curs de clarificare” 137.500
4426 “TVA deductibilă” 26.125

51
Imputarea ulterioară a minusului nesoluţionat (se impută delegatului la preţul de vânzare al
mărfurilor lipsă plus TVA aferentă cumpărării).

Preţ de vânzare 55 buc x 5000 lei/buc 275.000


Preţ de vânzare + TVA aferentă cumpărării 275.000 + 26.125 = 301.125

 înregistrări contabile:

461 “Debitori diverşi” = % 301.125


473 “Decontări din operaţii în curs de 137.500
clarificare”
7718 “Alte venituri excepţionale din 163.625
operaţii de gestiune “

 încasarea banilor de la delegat :

5311 “Casa în lei” = 461 “Debitori diverşi” 301.125

3.3.2.Contabilitatea ieşirilor de mărfuri

Principalul flux de ieşire al mărfurilor din depozitele en-gros este reprezentat de vânzarea
acestora către alţi intermediari, de regulă, societăţi comerciale specializate în comerţul cu
amănuntul sau direct către consumatorii finali.
Mai pot apare ca fluxuri de ieşire secundare :
1. lipsurile la inventariere;
2. mărfuri trimise în custodie sau în consignaţie;
3. mărfuri retrase din aportul în natură al întreprinzatorului individual;
4. donaţiile şi pierderile din calamităţi naturale.

Contabilitetea acestor fluxuri de ieşire a mărfurilor este influenţată de trei factori :


a) sediul inventarului permanent al stocurilor de mărfuri – în contabilitate financiară sau în
contabilitate de gestiune.
b) preţurile la care se ţine evidenţa existentei şi mişcarii mărfurilor în contul de stoc 371
“Mărfuri”.

52
c) natura fluxurilor de ieşire a mărfurilor.

Unităţile en-gros folosesc, pentru ţinerea evidenţei mărfurilor, de regulă, preţul de


cumpărare.”În cazul evidenţei mărfurilor la pret de cumpărare nu este necesară prezenţa unui cont
care să urmaească special adaosul comercial”, deoarece adaosul comercial se formează indirect ca
diferenţă între veniturile şi cheltuielile privind mărfurile vândute, respectiv ca diferenta între
soldurile conturilor 707 “Venituri din vânzarea mărfurilor” şi 607 “Cheltuieli privind mărfurile”.
În ipoteza în care evidenţa stocurilor de mărfuri se ţine în preţuri de vânzare fără TVA , se
impune utilizarea conturilor de adaos sau rabat comercial, denumite impropriu “Diferenţe de preţ la
mărfuri ”.
Între adaos şi rabat comercial deosebirile apar numai prin modul de calcul (Procentul de
adaos se aplică la preţul de cumpărare al mărfii, suma rezultată adaugându-se la aceasta pentru a
obtine preţul de vânzare , iar procentul de rabat se aplică la preţul de vânzare , suma rezultatată
scazându-se din aceasta pentru a determină preţul de vânzare). În aceste condiţii, apare necesitatea
transformării procentului de adaos în procent de rabat şi invers.
Pentru transformarea procentului de adaos comercial (PA) în procent de rabat comercial
(PR), se foloseste procedeul sutei majorate, respectiv:

100 x PA
PR =
100 + PA

iar pentru transformarea procentului de rabat comercial în procent de adaos comercial, se foloseşte
procedeul sutei micşorate, respectiv:

100 x PR
PA =
100 - PR

Utilizarea conturilor de “diferenţe de pret la mărfuri “ impune ca la sfârşitul perioadei de


gestiune sau la sfârşit de exerciţiu financiar să se determine adaosul comercial aferent mărfurilor
vândute, potrivit urmatoarelor metodologii :

a) Determinarea ratei (marjei) medii de adaos comercial (Ka), conform relaţiei:

SICt.378 + RCCt.378
Ka =
SICt.371 + RDCt.371
b) Determinarea adaosului comercial aferent vânzărilor de mărfuri (ACV), conform
relaţiei:
ACV = RCCt.371 x Ka
c) Determinarea costului mediu de achiziţie al mărfurilor vândute (CMV), potrivit relaţiei:

53
CMV = RCCt.371 – ACV

Costul mediu al mărfurilor vândute (CMV) va forma elementul de “cheltuieli privind


mărfurile”, concomitent cu descărcarea gestiunilor de mărfuri .
În comerţul cu amănuntul, factorul specific care particularizează filierele de înregistrări
contabile a fluxurilor de ieşire a mărfurilor, este evaluarea stocurilor din contul 371 “Mărfuri” în
preţuri de vânzare cu amănuntul, inclusiv TVA , din necesităţi de control gestionar. Întrucât
TVA-ul cuprins în preţurile de vânzare cu amănuntul este exigibil la decontare cu statul numai în
momentul vânzarii efective a mărfurilor prin magazinele cu amănuntul, pe durata stocării acestora,
se va evidenţia cu ajutorul contului 4428 “TVA neexigibilă”.
Deoarece la S.C. “Zyxon”S.R.L. evaluarea mărfurilor se face la preţul de vânzare plus
TVA, la scăderea din evidenţă a mărfurilor vândute se exclude mai întâi TVA colectată şi apoi se
calculează marja aferentă vânzărilor care se deduce din preţul de vânzare fără TVA a mărfurilor
vândute în vederea debitării contului 607 “Cheltuieli privind mărfurile”.
În situaţia în care se practică un coeficient de marjă, ieşirea din gestiune a mărfurilor
se face după fieare operaţie calculând marja brută aferentă ieşirilor prin aplicarea coeficientului
redus. Dacă marja este diferenţiata pe grupe de mărfuri ieşirea din gestuine se face doar la sfârşitul
perioadei prin calculul unui coeficient mediu aplicat la valoarea mărfurilor vândute în vederea
determinării costului de achiziţie al mărfurilor vândute.
Sunt şi situaţii în care furnizorul acordă clientului sconturi sau reduceri de preţuri pentru
plata sau încasarea înainte de termen.
Şi în cazul ieşirilor de mărfuri apar diferenţe mai ales în cazul formei de vânzare prin
autorecepţie la furnizor sau cu delegatul furnizorului. Cele mai frecvente sunt minusurile cantitativ-
valorice din pierderi normale (perisabilităţi) sau cele imputate delegatului. Acestea se înregistrează
la iesirea de mărfuri .
Mărfurile furnizate de unităţile en-gros pot fi refuzate de clienţi, în anumite situaţii. Refuzul
poate fi total când mărfurile primite de client nu au fost comandete de acesta , nefiind necesare,
când nu au fost respectate termenele prevazute în contract, când mărfurile nu corespund din punct
de vedere calitativ,etc. Pentru valorile corespunzătoare refuzului, se stornează în roşu înregistrările
şi descărcarea gestiunilor mărfurilor.

Exemple de operaţii privind vânzarea mărfurilor

1. S.C. Zyxon S.R.L. vinde unui magazin alimentar 2000 sticle băuturi, la preţ de vânzare
70.500 lei/sticla.

Preţ de vânzare 2000 sticle x 70.500 lei/sticla 141.000.000


TVA colectată (19%) 26.790.000
Marja brută 35.250.000
Preţ de vânzare – TVA colectată 114.210.000
Costul de achiziţie al mărfurilor vândute 78.960.000

54
 Înregistrări contabile
 înregistrarea vânzării :

411 “Clienţi” = % 141.000.000


707 “Venituri din vânzarea mărfurilor” 114.210.000
4427 “TVA colectată “ 26.790.000

 Scoaterea din gestiune a mărfurilor vândute :

% = 371 “Mărfuri” 141.000.000


607 “Cheltuieli privind mărfurile” 78.960.000
378 “Diferenţe de preţ la mărfuri ” 35.250.000
4428 “TVA neexigibilă” 26.790.000

Operatii privind vânzarea pe credit

2. S.C. Zyxon S.R.L. vinde către un magazin alimentar 1500 sicle lichior la un preţ de
vânzare de 40.200 lei/sticla.

Preţ de vânzare 1500 sticle x 40.200 lei/sticla. 60.300.000


TVA colectată (19%) 11.457.000
Marja brută 12.060.000
Preţ de vânzare – TVA colectată 48.843.000
Costul de achiziţie al mărfurilor vândute 36.783.000

 înregistrarea vânzării:

411 “Clienţi” = % 60.300.000


707 “Venituri din vânzarea mărfurilor” 48.843.000
4427 “TVA colectată” 11.457.000

 scoaterea din gestiune a mărfurilor vândute:

55
% = 371 “Mărfuri” 60.300.000
607 “Cheltuieli privind mărfurile” 36.783.000
378 “Diferente de pret la mărfuri” 12.060.000
4428 “TVA neexigibilă” 11.457.000

Exemple privind vânzarea mărfurilor în condiţiile în care se constata diferenţe de


recepţie

3. S.C. Zyxon S.R.L. livrează către magazinul “Saturn” 2000 sticle bere la preţul de
vânzare de 5.500 lei/sticla. La recepţie, clientul constată un minus de 80 de sticle care
este menţionat în nota de recepţie şi constatare de diferenţe, din care 20 de sticle
perisabilităţi, iar restul, din vina delegatului.

Preţ de vânzare 1920 sticle x 5.500 lei/sticla 10.560.000


TVA colectată (19%) 2.006.400
Total 12.566.400

 Înregistrari contabile
 înregistrarea vânzarii :

411 “Clienti” = % 12.566.400


707 “Venituri din vânzarea mărfurilor” 10.560.000
4427 “TVA colectată” 2.006.400

 scoaterea din gestiune a mărfurilor vândute:

% = 371 “Mărfuri” 12.566.400


607 “Cheltuieli privind mărfurile” 7.920.000
378 “Diferenţe de preţ la mărfuri” 2.640.000
4428 “TVA neexigibilă” 2.006.400

 înregistrarea minusului din perisabilităţi :

20 sticle x 6545 lei/sticla (1045-TVA + 5500) = 130.900 (preţ de vânzare + TVA)


20 stcle x 4125 lei/sticla (5.500 – 25%x 5.500) = 82.500 (cost de achiziţie)

56
% = 371 “Marfuri” 130.900
607 “Cheltuieli privind mărfurile” 82.500
378 “Diferenţe de pret la mărfuri ” 27.500
4428 “TVA neexigibilă” 20.900

 înregistrarea minusului din vina delegatului, imputat la nivelul preţului de vânzare plus
TVA :

60 sticle x 6545 lei/sticla = 392.700 lei (preţ de vânzare + TVA)


60 sticle x 4125 lei/sticla = 247.500 lei (cost de achiziţie)
TVA deductibilă 47.025 lei ( 4125 x 19% x 60 ).

% = 371 “Mărfuri” 392.700


607 “Cheltuieli privind mărfurile” 247.500
378 “Diferenţe de preţ la mărfuri” 82.500
4428 ”TVA neexigibilă” 62.700

 imputarea mărfurilor lipsă delegatului :

461 “Debitori diverşi” = % 392.700


7718 “Alte venituri excepţionale 330.000
din operaţii de gestiune”
4427 “TVA colectată” 62.700

4. Dacă clientul ar fi dorit să cumpere 2.000 sticle, dar primeşte de la furnizor o factură
care cuprinde 2.100 sticle, clientul solicită furnizorului o factură în roşu pentru plusul de
100 sticle.

Pret de vânzare 2.100 x 5.500 lei/sticla 11.550.000


TVA colectată (19%) 2.194.500
Total 13.744.500

 înregistrarea vânzării :

57
411 “Clienţi” = % 13.744.500
707 “Venituri din vânzarea mărfurilor” 11.550.000
4427 “TVA colectată” 2.194.500

 scoaterea din gestiune a mărfurilor vândute :

% = 371 “Mărfuri” 13.744.500


607 “Cheltuieli privind mărfurile” 8.662.500
378 “Diferenţe de preţ la mărfuri” 2.887.500
4428 “TVA neexigibilă” 2.194.500

Cele 100 de sticle sunt refuzate la plată de client. Pentru acest plus, S.C. Zyxon S.R.L. emite
o factura în roşu care cuprinde :

Preţ de vânzare 100 x 5500 lei/sticla 550.000


TVA colectată (19%) 104.500
Total 654.500

 înregistrarea vânzării :

411 “Clienţi” = % 654.500


707 “Venituri din vânzarea mărfurilor” 550.000
4427 “TVA colectată”
104.500

 concomitent se înregistrează tot în roşu :

% = 371 “Mărfuri” 654.500


607 “Cheltuieli privind mărfurile” 412.500
378 “Diferenţe de preţ la mărfuri ” 137.500
4428 “TVA neexigibilă” 104.500

58
4. REFLECTAREA ÎN CONTABILITATE A PRINCIPALELOR
OPERAŢIUNI PRIVIND MĂRFURILE

4.1. PREZENTAREA S.C. ZYXON S.R.L.

4.1.1. Scurt istoric

Societatea comercială Zyxon S.R.L. a luat fiinţă în 1995 la initiativa unor distribuitori
(persoane fizice ) de băuturi. Întrucât unul din asociaţi deţinea la momentul înfiinţării un spatiu de
depozitare destul de însemnat ca suprafaţă aceasta a permis firmei să se dezvolte rapid şi să
intre în relaţii cu un numar în crestere de producători şi distribuitori.
La început societatea era specializată pe vânzarea în partizi mări a berii şi vinului. Ulterior
pe lângă vânzarea en-gros societatea a amenajat şi un magazin de desfacere cu amănuntul
actionând şi în veriga comercială cu amănuntul .
Totusi,activitatea de bază a ramas vânzarea mărfurilor cu ridicata către diverse persoane
fizice şi juridice. Cerinţele pieţii au impus şi stabilirea unor relaţii cu furnizorii externi, firma
importând produse de renume din străinatate din sortimentul băuturilor.
O relaţie importantă şi continuă încă din primul an de functionare există între firma şi
producătorii de vinuri de renume din România, din zone viticole cu tradiţii de mai multe
sute de ani. Producţia de vin este însă sezonieră, de aceea, cea mai mare parte din valoarea
vânzarilor băuturile alcoolice şi răcoritoare.
În ultimii ani , societatea a achizitionat şi mijloace de transport cu care livrează
mărfurile vândute la beneficiari în timp util, cu efect asupra statorniciei relaţiei cu acestia.

4.1.2. Obiect de activitate

Societatea comercială Zyxon S.R.L. are ca obiect de activitate vânzarea mărfurilor


în partizi mari (en-gros) şi cu amănuntul .
Realizează şi activitatea de import de bunuri supuse vămuirii şi accizelor aplicate asupra
comercializarii băuturilor alcoolice.
În afară de activitatea de bază , vânzarea mărfurilor firma prestează servicii de transport în
momentul livrării mărfurilor la beneficiari prin mijloacele de transport proprii sau deţinute în
leasing.
Dacă o parte din depozite sunt disponibile, acestea pot fi folosite pentru depozitarea altor
bunuri care apartin altor persoane sau firme , aceştia plătind societatii chirie pentru utilizarea lor
temporară.

59
4.1.3. Principalii indicatori economico-financiari

Perioada luată în considerare cuprinde anii 1998 , 1999 şi 2000, iar evoluţia pe ansamblul
celor trei ani este prezentată cu ajutorul dreptunghiurilor de structură.
Indicatorii economico-financiari consideraţi semnificativi sunt prezentaţi în urmatorul tabel:

Principalii indicatori economico-financiari Tabelul 4.1.

- mii lei -
Nr. ANII
INDICATORII EC-FIN
crt 1998 1999 2000

1. Profitul net 73.438 64.803 186.426

2. Cifra de afaceri 387.043 964.235 1.893.255

3. Investiţii 25.000 78.405 96.500

Evolutia profitului net în perioada 1998-2000

Nivelul indicatorului în mii lei

200.000

150.000

100.000

50.000

1998 1999 2000 Anii

60
Evolutia cifrei de afaceri în perioada 1998-2000

Nivelul indicatorului în mii lei

2.000.000

1.500.000

1.000.000

500.000

1998 1999 2000 Anii

Evolutia investiţiilor în perioada 1998-2000

Nivelul indicatorului în mii lei

100.000

75.000

50.000

25.000

1998 1999 2000 Anii

61
4.2. STUDIU DE CAZ PRIVIND CIRCULAŢIA MĂRFURILOR

Stocul iniţial de mărfuri prezintă urmatoarea structura la data 01.02.2001 :


- marfuri în depozit, unde evidenţa se tine la cost de achiziţie, iar ieşirile sunt evaluate după
metoda FIFO, în valoare de 150.000.000 lei.
- mărfuri în magazinul propriu, unde evidenţa se ţine la preţ de vânzare cu amănuntul ,
astfel :

 preţ de cumpărare al mărfurilor 200.000.000 lei


 adaos comercial 60.000.000 lei
 TVA nedeductibilă aferentă mărfurilor în stoc din magazinele de desfacere cu
amănuntul :

260.000.000 x 19% = 49.400.000 lei

Total 309.400.000 lei


Tinând cont ca societatea Zyxon desface mărfuri în partizi mari, s-a deschis contul analitic
distinct 371.10 “Mărfuri în depozit”.
Printre mărfurile existente şi care se vând prin magazinul propriu de desfacere cu amănuntul
, se vor folosi urmatoarele conturi:
- 371.20 “Mărfuri în unităţile cu amănuntul”;
- 378.20 “Diferenţe de preţ aferente mărfurilor în unităţile cu amănuntul ”;

În bilanţ, evaluarea mărfurilor se va face la costul de achiziţie, adică:

Mărfuri = CT371 - CT378 - CT4428 = 350.000.000 - 60.000.000 - 49.400.000 =


= 240.600.000

Operaţii în cursul perioadei - aprovizionări

a) Pe data de 05.02.2001 firma se aprovizioneaza de la furnizorul S.C. Vinex S.A. cu


urmatoarele sortimente de marfă :

1.Vin Drăgăşani 1000 sticle x 30.000 lei/sticla = 30.000.000 lei


2. Vin Resling 2000 sticle x 40.000 lei/sticla = 80.000.000 lei
3. Vin Murfatlar 2500 sticle x 35.000 lei/sticla = 87.500.000 lei
TOTAL 197.500.000 lei

TVA 19% 37.525.000 lei

Total factura 235.025.000 lei

62
Ambalajele au fost la schimb, recepţia se face la depozit şi nu s-au constatat diferenţe
contrastive.
 Înregistrarea operaţiei de aprovzionare:

% = 401 “Furnizori” 235.025.000


371.10 “Mărfuri în depozit” 197.500.000
4426 “TVA deductibilă” 37.525.000

b) pe data de 07.02.2001 se efectuează un transfer de marfă de la depozit la magazinul


propriu conform urmatoarelor date:

1.Vin Drăgăşani 200 sticle


2. Vin Resling 100 sticle
4. Vin Murfatlar 500 sticle.

Se calculeaza preţul de vânzare cu amănuntul şi se determină adaosul comercial total şi


TVA neexigibilă aferentă acelor mărfuri .

Calculul preţului de vânzare cu amănuntul pentru fiecare produs Tabelul 4.2.1.

Adaos Preţ de
Cost de TVA
PRODUSUL comercial vânzare cu
achiziţie neexigibilă
30% amănuntul
0 1 2 = 1x 30% 3=(1+2)x19% 4 = 1+2+3
1. Vin Drăgăşani 30.000 9.000 7.140 46.410

2. Vin Riesling 40.000 12.000 9.880 61.880

3. Vin Murfatlar 35.000 10.500 8.645 54.145

63

Calculul preţului de vânzare cu amănuntul pe total Tabelul 4.2.2.


Adaos Preţ de
Preţ Valoare preţ TVA
PRODUS Cantitate comercial vânzare cu
unitar cumpărare neexigibilă
30% amănuntul
1.Vin
30.000 200 6.000.000 1.800.000 1.482.000 9.282.000
Drăgăşani
2. Vin
40.000 100 4.000.000 1.200.000 988.000 6.188.000
Resling
3.Vin
35.000 500 17.500.000 5.250.000 4.322.500 27.072.500
Murfatlar

TOTAL - - 27.500.000 8.250.000 6.792.500 42.542.500

 Înregistrări contabile:

371.20 “Mărfuri în unităţile cu amănuntul ” = % 42.542.500


371.10 “Mărfuri în depozit” 27.500.000
378.20 “Dif. de preţ mf. unit cu amănuntul” 8.250.000
4428 “TVA neexigibilă” 6.792.500

c) La magazin s-au primit în cursul lunii februarie conform facturii şi centralizatorului


notelor de recepţie a mărfurilor după cum urmează:

DATA COST DE ACHIZIŢIE TVA

1. 2.02.2001 35.000.000 6.650.000


2. 7.02.2001 20.800.000 3.952.000
3. 12.02.2001 18.500.000 3.515.000
4. 23.02.2001 19.000.000 3.610.000

I. TOTAL 93.300.000 17.727.000


II. Adaos comercial 30% 27.990.000
III. TVA neexigibilă (I + II )x 19% 23.045.100

Preţ de vânzare cu amănuntul 144.335.100

64

 Contabilitatea operaţiilor
371.20 “Mărfuri în unităţile cu amănuntul ” = % 144.335.100
401 “Furnizori” 93.300.000
378.20 “Dif de preţ mf pt unit cu amănuntul” 27.990.000
4428 “TVA neexigibilă” 23.045.100

- concomitent se înregistrează:

4426 “TVA deductibilă” = 401 “Furnizori” 17.727.000

d) Societatea a importat produse în luna februarie conform declaraţiei vamale de import şi a


notei de recepţie de la depozit astfel:
- cursul dolarului este 26.800 lei/1 $
I. mărfuri receptionate 1200 $ x 26.800 lei/1 $ = 32.160.000 lei
II. Comision vamal (0,5 % din valoarea mărfii) 160.800
III. Taxe vamale 25% 8.040.000
Baza de calcul TVA (I + II + III) 40.360.800

TVA în vamă 7.668.552

Cantitatea a fost primită integral neexistând diferenţe cantitative. La operaţiunea de vămuire


a mărfii, societatea a prezentat “Dispoziţia de plată” confirmată de bancă pentru plata taxelor
vamale, a comisionului şi TVA-ului , extrasul de cont indicând virarea sumelor .

 Înregistrări contabile :

371.10 “Mărfuri în depozit” = % 40.360.800


401 “Furnizori” 32.160.000
446 “Alte impozite,taxe, varsăminte” 8.200.800

% = 5121 “Disponibil la bănci în lei” 15.869.352


446 “Alte impozite,taxe,varsăminte” 8.200.800
4426 “TVA deductibilă” 7.668.552

65

Vânzări la intermediari
e) S-au vândut mărfuri la diverşi clienţi prin depozit astfel:

- costul de achiziţie al mărfurilor 250.000.000 lei


- preţul de vânzare (cost achiziţie + adaos com) 325.000.000 lei
- TVA 19% (inclusă în Pv) 51.890.756 lei

 Se înregistrează vânzarea mărfurilor şi descarcarea gestiunii:

411 “Clienţi” = % 325.000.000


707.10 “Venituri din vz mf din depozit” 273.109.244
4427 “TVA colectată” 51.890.756

607.10 “Cheltuieli privind mf din depozit” = 371.10 “Mărfuri în depozit” 250.000.000

Contul 378.20 “Diferenţe de preţ aferente mărfurilor în unităţile cu amănuntul ” - adaosul


comercial din mărfurile proprii functionează ca un cont de pasiv.
Se creditează cu intrarea mărfurilor în gestiune prin debitul contului 371.20 .
Se debitează la ieşirea mărfurilor din gestiune, cu adaosul comercial aferent prin creditul
contului 371.20 “Mărfuri în unităţile cu amănuntul ”.
Soldul final este creditor.

f) Vânzarea prin magazinul propriu, conform “Borderoului încasărilor” în suma de


87.500.000 lei.

5311 “Casa în lei” = % 87.500.000


707.20 “Venituri din vz mf în unit cu amănuntul ” 73.529.412
4427 “TVA colectată” 13.970.588

Calculul TVA: 87.500.000 x 19/119 = 13.970.588

66

 Descărcarea gestiunii :
% = 371.20 “Mărfuri în unităţile cu amănuntul” 87.500.000
607.20 “Cheltuieli privind mf în unit cu amănuntul” 56.561.087
378.20 “Dif de pret la mf cu amănuntul” 16.968.325
4428 “TVA neexigibilă” 13.970.588

Operaţii la sfârşitul perioadei

g) Regularizarea TVA:

Situaţia în conturi se prezintă astfel:

D 4426 “TVA deductibilă” C

a) 37.525.000 62.920.552 g)
c) 17.727.000
d) 7.668.552
Tsd 62.920.552 62.920.552 Tsc

D 4427 “TVA colectată” C

g) 62.920.552 51.890.756 e)
2.940.792 13.970.588 f)

Tsd 65.861.344 65.861.344 Tsc

4427 “TVA colectată” = 4426 “TVA deductibilă” 62.920.522

67
4427 “TVA colectată” = 4423 “TVA de plată” 2.940.792

La sfârşitul perioadei rezultă TVA de plată pentru ca TVA colectată > TVA deductibilă.

h) Închiderea conturilor de venituri:

% = 121 “Profit şi pierdere” 346.638.656


707.10 “Venituri din vz mf prin depozit” 273.109.244
707.20 “Venituri din vz mf cu amănuntul” 73.529.412

i) Închiderea conturilor de cheltuieli:

121 “Profit şi pierdere” = % 306.561.087


607.10 “Cheltuieli privind mf din depozit” 250.000.000
607.20 “Cheltuieli privind mf din unit cu amănuntul” 56.561.087

Situaţia în contul de profit şi pierdere se prezintă astfel:

D 121 “Profit şi pierdere” C

i) 306.561.087 346.638.656 h)

SFC 40.077.569

68

REGISTRU JURNAL Tabelul 4.2.3.


SIMBOL
SUME
Nr CONT
DATA DOCUMENT EXPLICATII
crt
Debit Credit Debitoare Creditoare

% 401 235.025.000
Aprovizionare cu
1.a 05.02.2001 Factura 371.10 197.500.000
mărfuri
4426 37.525.000

Transfer de marfă de la 371.20 % 42.542.500


Bon de
2.b 07.02.2001 depozit la magazinele 371.10 27.500.000
transfer
proprii 378.20 8.250.000
4428 6.792.500
Factura,
centralizator 371.20 % 144.335.100
Achiziţie mărfuri pentru
3.c 11.02.2001 note de 401 93.300.000
vânzare cu amănuntul
recepţie a 378.20 27.990.000
mărfurilor 4428 23.045.100

Nota Inregistrare TVA


4.c 11.02.2001 4426 401 17.727.000 17.727.000
contabilă deductibilă

Declaraţie
vamală de 371.10 % 40.360.800
5.d 16.02.2001 import, nota Import de produse 401 32.160.000
de recepţie de 446 8.200.000
la depozit

Dispoziţie de % 5121 15.869.352


Inregistrarea operaţiunii
6.d 16.02.2001 plată, extras 446 8.200.800
de vămuire a mărfii
de cont 4426 7.668.552

411 % 325.000.000
7.e 18.02.2001 Factura Vânzarea mărfurilor 707.10 273.109.244
4427 51.890.756

69
SIMBOL
SUME
Nr CONT
DATA DOCUMENT EXPLICATII
crt
Debit Credit Debitoare Creditoare

Nota Descărcarea gestiunii de


8.e 18.02.2001 607.10 371.10 250.000.000 250.000.000
contabilă mărfuri

5311 % 87.500.000
Borderoul Vânzarea mărfurilor prin
9.f 20.02.2001 707.20 73.529.412
încasărilor magazinul propriu
4427 13.970.588

% 371.20 87.500.000
10. Nota Descărcarea gestiunii cu
20.02.2001 607.20 56.561.087
f contabilă mărfurile vândute
378.20 16.968.325
4428 13.970.588

4427 4426 62.920.552 62.920.552


11. Nota
28.02.2001 Regularizarea TVA
g contabilă
4427 4423 2.940.792 2.940.792

% 121 346.638.656
12. Nota Inchiderea conturilor de
28.02.2001 707.10 273.109.244
h contabilă venituri
707.20 73.529.412

121 % 306.561.087
13. Nota Inchiderea conturilor de
28.02.2001 607.10 250.000.000
i contabilă cheltuieli
607.20 56.561.087

70
Situaţia în conturi se prezintă astfel :

D 371.10 “Mărfuri în depozit” C

şi 150.000.000
a) 197.500.000 27.500.000 b)
d) 40.360.800 250.000.000 e)
Rd 237.860.800 Rc 277.500.000
Tsd 387.860.800 Tsc 277.500.000
Sfd 110.360.800

D 371.20 “Mărfuri în unităţile cu amănuntul” C

Si 317.200.000
b) 42.542.500 87.500.000 f)
c) 144.335.100
Rd 186.877.600 Rc 87.500.000
Tsd 504.077.600 Tsc 87.500.000
Sfd 416.577.600

D 378.20 “Diferenţe de preţ la mf pt unit cu amănuntul” C

f) 16.968.325 8.250.000 b)
27.990.000 c)
Rd 16.968.325 Rc 36.240.000
Tsd 16.968.325 Tsc 36.240.000
Sfc 19.271.675

D 401 “Furnizori” C

235.025.000 a)
93.300.000 c)
32.160.000 d)
17.727.000 c)
Rc 378.212.000
Tsc 378.212.000
Sfc 378.212.000

71

D 411 “Clienţi” C
e) 325.000.000

Rd 325.000.000
Tsd 325.000.000
Sfd 325.000.000

D 4426 “TVA deductibilă” C

a) 37.525.000 62.920.552 g)
c) 17.727.000
d) 7.668.552
Rd 62.920.552 Rc 62.920.552
Tsd 62.920.552 Tsc 62.920.552
Sf 0

D 4427 “TVA colectată” C

g) 62.920.552 51.890.756 e)
2.940.792 13.970.588 f)
Rd 65.861.344 Rc 65.861.344
Tsd 65.861.344 Tsc 65.861.344

Sf 0

D 4428 “TVA neexigibilă” C

f) 13.970.588 6.792.500 b)
23.045.100 c)
Rd 13.970.588 Rc 29.837.600 |
Tsd 13.970.588 Tsc 29.837.600
Sfc 15.867.012

72
D 446 “Alte impozite,taxe,vărsăminte” C

d) 8.200.800 8.200.800 d)

Rd 8.200.800 Rc 8.200.800

Tsd 8.200.800 Tsc 8.200.800

Sf 0

D 5121 “Disponibil la bănci în lei” C

Si 20.000.000
15.869.352 d)

Rc 15.869.352
Tsd 20.000.000 Tsc 15.869.352
Sfd 4.130.648

D 5311 “Casa în lei” C

Si 2.000.000
f) 87.500.000

Rd 87.500.000
Tsd 89.500.000

Sfd 89.500.000

D 607.10 “Cheltuieli privind mf din depozit” C

e) 250.000.000 250.000.000 i)

Rd 250.000.000 Rc 250.000.000

Tsd 250.000.000 Tsc 250.000.000

Sf 0

73
D 607.20 “Cheltuieli privind mf din unit cu amănuntul” C

f) 56.561.087 56.561.087 i)

Rd 56.561.087 Rc 56.561.087

Tsd 56.561.087 Tsc 56.561.087


Sf 0

D 707.10 “Venituri din vânzarea mf din depozit” C

h) 273.109.244 273.109.244 e)

Rd 273.109.244 Rc 273.109.244

Tsd 273.109.244 Tsc 273.109.244

Sf 0

D 707.20 “Venituri din vz mf din unit cu amănuntul” C

h) 73.529.412 73.529.412 f)

Rd 73.529.412 Rc 73.529.412

Tsd 73.529.412 Tsc 73.529.412

Sf 0

D 121 “Profit şi pierdere” C

i) 306.561.087 346.638.656 h)

Sfc 40.077.569

74
5. CONCLUZII

Activitatea de comerţ a cunoscut numeroase modificări, evoluând dintr-o simplă


intermediere într-o activitate creatoare, o activitate de bază a economiei.
Ín prezent comercializarea este considerată o punere a produsului la dispoziţia
consumatorului pe baza studiilor de piaţă şi determinarea nevoilor reale sau latente ale
acestuia, precum şi reliefarea şi argumentarea noilor nevoi pe care consumatorul nu le-a
sesizat. Deci activitatea de comerţ este o activitate de descoperire a unor noi nevoi
anterior latente, odată cu satisfacerea nevoilor deja existente, contribuind la continuitatea
dezvoltării economice.
Specificul activităţii de comerţ cu ridicata îl constituie achiziţionarea de mărfuri în
partizi mari şi desfacerea acestora în partizi mai mici, dar asortate, către comerţul cu
amănuntul şi în unele cazuri către unităţi care cumpără diferite produse în vederea
prelucrării lor ulterioare.
Principalele trăsături ale comerţului cu ridicata se referă în primul rând la părţile
între care se realizează actele de vânzare-cumpărare care sunt întreprinderi economice, spre
deosebire de comerţul cu amănuntul unde cumpărătorul este consumatorul sau
reprezentantul acestuia. O altă trăsătură se referă la volumul mărfurilor tranzaţionate
cumpărările şi vânzările efectuându-se în partizi mari.
Ín concluzie raportându-ne la circuitul economic al mărfurilor comerţul cu ridicata
ocupă un loc esenţial în drumul mărfurilor de la producător la consumator, activitatea
tradiţională a comercianţilor cu ridicata, fiind cea de intermediari între producători şi
comercianţii cu amănuntul.
Comerţul cu ridicata are un rol important în situaţia în care producătorul nu are o
reţea de distribuţie proprie foarte bine conturată şi recurge la comercianţii en-gros pentru a fi
reprezentaţi pe pieţe diferite.
Comerţului cu ridicata îi revine şi o misiune de prospectare a pieţei şi distribuirea
mărfurilor acolo unde sunt solicitate, prin alegerea detailiştilor astfel încât să se realizeze o
distribuţie uniformă a produselor comercializate.
Dintre funcţiile comerţului cu ridicata, stocarea mărfurilor este foarte importantă
pentru asigurarea echilibrului dintre cererea şi oferta de mărfuri în cadrul pieţei, prin
politica de stocaj urmărindu-se influenţarea consumului pentru a-l alinia la nivelul
producţiei.
Fracţionarea cantităţilor mari de mărfuri, asortarea loturilor şi formarea sortimentelor
comerciale este o altă funcţie a comerţului cu ridicata, care se concretizează în pregătirea
mărfurilor pentru vânzare.
Comercianţii cu ridicata realizează transferul mărfurilor către zonele cele mai
îndepărtate pentru a fi vândute consumatorilor.
Pentru perfecţionarea comerţului cu ridicata, este semnificativă tendinţa de creare a
unor mari societăţi comerciale care organizează magazine specializate în vânzarea en-gros
sau lanţuri de unităţi cu sucursale multiple. Este recomandată şi asocierea comercianţilor cu
amănuntul sub forma unor cooperative care realizează şi comerţ cu ridicata.

75
O altă soluţie este fracţionarea întreprinderilor în cadrul comerţului cu ridicata în
societăţi comerciale cu ridicata principale, care se aprovizionează de la producători şi
vând numai către mari firme din comerţul cu amănuntul şi întreprinderi comerciale
secundare, care se aprovizionează de la cele principale şi vând firmelor mici din
comerţul cu amănuntul.
Evidenţa analitică a mărfurilor, presupune înfiinţarea gestiunilor de mărfuri care au
ca obiectiv administrarea generală cu maximă eficianţă a patrimoniului.
Pentru înfiinţarea gestiunilor de mărfuri, doctrina contabilă recomandă o serie de
criterii operative cum sunt:
- volumul operaţiilor de predare-primire dintr-o perioadă de timp dată, în funcţie de
care se stabileşte numărul de gestiuni dintr-o unitate patrimonială. Conform acestui
criteriu, într-o unitate patrimonială de dimensiuni reduse, poate fi înfiinţată o singură
gestiune pentru toate stocurile pe care le deţine, în timp ce într-o unitate de dimensiuni
mari este necesar să se înfiinţeze gestiuni specializate pe principalele categorii de
mărfuri;
- suprafaţa şi amplasamentul spaţiului de depozitare care conduce la înfiinţarea de
depozite centrale sau generale care deservesc întreaga unitate patrimonială sau depozite
de repartizare, care deservesc unităţi operative (magazine, chioşcuri, standuri).
Contabilitatea analitică a stocurilor trebuie astfel organizată încăt să se permită
cunoaşterea acestora cantitativă şi valorică, pe fiecare loc de depozitare în parte şi pe feluri de
mărfuri. Metoda cantitativ-valorică este adecvată pentru gestiunea mărfurilor în vederea
comercializării en-gros, deoarece documentele de intrare şi de ieşire se înregistrează mai întâi
cantitativ în fişele de magazie care se ţin la depozite constatându-se lipsurile cantitative pentru
fiecare sortiment de marfă.
Se foloseşte preţul de înregistrare pentru evaluarea cantităţilor existente şi apoi mărfurile
sunt înregistrate cantitativ şi valoric în fişele conturilor analitice, deschise pe feluri de materiale
şi locuri de depozitare.
Dezavantajul este că necesită un volum mare de muncă pentru că mişcările cantitative de
mărfuri se fac pentru necesităţi de control în vederea asigurării integrităţii lor , atât în fişele de
magazie cât şi în fişele de cont analitice de la contabilitatea gestiunii stocurilor. Din acest motiv
se recomandă folosirea versiunii simplificate prezentată în lucrare şi care presupune înlocuirea
“fişei de magazie” cu “fişele de cont analitic pentru valori materiale”, deschise pentru fiecare
element stocabil în parte.
Organizarea contabilităţii stocurilor se realizează la societatea analizată prin metoda
inventarului intermitent, specifică întreprinderilor mici şi mijlocii. Conform acesteia evaluarea şi
contabilizarea ieşirilor din stoc se face pe baza unei inventarieri fizice a stocului, la finele
perioadei. Ieşirile din stoc se determină prin calcul extracontabil, ca diferenţă între valoarea
stocului iniţial plus valoarea intrărilor şi valoarea stocului final stabilit prin inventariere fizică.
Inventarul intermitent prezintă o serie de neajunsuri cum sunt neidentificarea
plusurilor sau minusurilor în gestiune, o tendinţă de subevaluare a stocurilor la inventar, din
motive fiscale, pentru a se diminua profitul impozabil.

76
BIBLIOGRAFIE

1. Mihail Epuran, Valeria Băbăiţă, Contabilitatea financiară în noul sistem contabil


Corina Grosu Editura de Vest, Timişoara, 1996

2. Mihail Epuran, Valeria Băbăiţă Bazele contabilităţii, Editura de Vest,


Timişoara 1997

3. N.Feleagă, I. Ionaşcu Tratat de contabilitate financiară, Vol. I, II


Editura Economică, Bucureşti, 1998

4. Mihai Grigorescu Bazele comerţului, Editura Didactică şi


Pedagogică, Bucureşti, 1995

5. Dorel Mateş Contabilitatea financiară a unităţilor


patrimoniale Editura Societăţii Culturale
şi Stiinţifice “Ivan Kvasko”, 2000

6. Maria Niculescu Diagnostic global strategic,


Editura Economică, Bucureşti, 1997

7. Călin Oprea , Ilie Văduva, Bazele contabilităţii, Editura Didactică şi


Mihai Ristea, Horia Neamţu Pedagogică, Bucureşti, 1995

8. Anastasiu Pop Contabilitatea de gestiune în comerţ,


Editura Intelcredo, Deva, 1997

9. Ministerul Finanţelor Revista Finanţe,Credit şi Contabilitate,


1998,1999

10. Ministerul Finanţelor Sistemul contabil al agenţilor economici,


Editura Economică, Bucureşti, 1994

77