CURS NR.

1
DELIMITĂRI CONCEPTUALE PRIVIND COMERȚUL

1.1. Comerțul – definire și funcții

1.2. Comerțul cu ridicata
1.3. Comerțul cu amănuntul

1.1. Comerțul – definire și funcții

În decursul timpului, activitatea de comerţ a cunoscut modificări substanţiale

transformându-se, în ultimele decenii, dintr-o simplă intermediere într-o activitate creatoare
de utilităţi, devenind foarte importantă atât pentru producători cât şi pentru utilizatori.
Comerţul are o importanţă strategică pentru dezvoltarea echilibrată şi viabilă a
sistemelor economice şi sociale din orice ţară; este un sector de activitate precisă, cu un
grad ridicat de complexitate, structurat pe domenii interioare multiple, în cadrul cărora
roluri importante revin:
- distribuţiei cu amănuntul,
- depozitării mărfurilor,
- aprovizionării cu ridicata,
- precum şi activităţilor de import – export.
Înţelegerea importanţei activităţii desfăşurate de către comerţ este legată de
funcţiile acestuia şi de impactul acestora asupra celor două categorii de parteneri
(producători şi utilizatori).

I. Principala funcţie a comerţului o constituie cumpărarea mărfurilor de la

producători sau colectori (în cadrul producţiei agricole foarte dispersate) şi transferarea
acestora în depozite, în vederea pregătirii lor pentru vânzare către utilizatorii lor
finali sau intermediari.
Vânzarea încheie ciclul pe care îl parcurg mărfurile, şi confirmă transferul lor din
sfera circulaţiei în sfera consumaţiei, unde, sub forma unor bunuri de întrebuinţare sau
servicii, vor satisface anumite nevoi de consum.

II. A doua funcţie a comerţului este stocarea mărfurilor, care ia forma unei preocupări
permanente de a asigura echilibrul dintre oferta şi cererea de mărfuri în cadrul pieţei.
Această funcţie se datorează locului de intermediar pe care comerţul îl ocupă între producţie
şi consum. Realizarea de către comerţ a funcţiei de stocaj şi prin aceasta a echilibrului faţă
de consum, presupune studierea nevoilor de consum, stabilirea direcţiilor în care vor evolua
respectivele nevoi. De asemenea, se are în vedere fenomenul sezonalităţii producţiei şi a
consumului, care impune comerţului sarcina constituirii şi păstrării unor partizii de mărfuri.

III. O a treia funcţie importantă a comerţului o constituie fracţionarea cantităţilor mari

de mărfuri pe care le livrează producţia, asortarea loturilor respective, formarea
sortimentelor comerciale şi asigurarea micilor partizii ce urmează a fi puse la dispoziţia
consumatorilor.
Realizarea acestei funcţii impune organizarea în cadrul reţelei comerciale a unor
operaţiuni specifice cum ar fi:
 porţionarea, dozarea şi preambalarea mărfurilor;
 prelucrarea lor (în cadrul alimentaţiei publice o asemenea operaţiune constituie activitatea
de bază);
 sortarea după criterii comerciale;
 controlul continuu al calităţii şi asigurarea unor condiţii optime de păstrare până în
momentul desfacerii;
 alte activităţi ce ţin de pregătirea mărfurilor pentru vânzare.

IV. O altă funcţie a comerţului constă în transferul mărfurilor către zonele şi punctele
cele mai îndepărtate sau izolate, pentru a fi vândute consumatorilor.
Prin această funcţie, comerţul trebuie să acopere spaţiul care separă punctele de
producţie de punctele de consum. Realizarea funcţiei respective presupune, pe de o parte,
buna cunoaştere a pieţei pe care acţionează fiecare întreprinzător comercial, cu condiţiile,
restricţiile şi avantajele sale specifice, iar pe de altă parte, alegerea celor mai apropiaţi
furnizori, a căilor mai scurte şi mai directe de transfer şi transport al mărfurilor.

V. O funcţie strict specifică comerţului o constituie crearea condiţiilor de realizare

efectivă a actului de vânzare cumpărare.
Realizarea activităţii comerciale presupune existenţa unei baze tehnico-materiale şi a
unui personal adecvat, care să ofere posibilitatea cumpărătorului de a alege şi a cumpăra
produsele de care are nevoie.

VI. O altă funcţie a comerţului este cea de cercetare a doleanţelor utilizatorilor, a

sugestiilor acestora, a capacităţii lor de cumpărare, a gradului de instruire, a obiceiurilor
de consum, precum şi a altor asemenea aspecte care stau la baza formării cererii de mărfuri,
cât şi la cea a fundamentării politicilor comerciale.
Realizarea acestei funcţii presupune existenţa unui personal de înaltă calificare,
capabil să rezolve problemele confruntării ofertei cu cererea în carul pieţei, atât în profil
macroeconomic, cât şi microeconomic, la nivelul fiecărui întreprinzător comercial. În acest
fel, comerţul se implică din ce în ce mai mult în procesul de cercetare.

1.2. Comerțul cu ridicata

Comerţul cu ridicata prezintă un stadiu al circulaţiei mărfurilor în cadrul cărora au

loc operaţiuni de cumpărare-vânzare a mărfurilor, în scopul revânzării lor ulterioare.
Ţinând seama de locul pe care comerţul cu ridicata îl ocupă în procesul mişcării mărfurilor,
activitatea care se desfăşoară în cadrul acestei verigi prezintă câteva trăsături specifice şi
anume:
 Actele de vânzare-cumpărare au loc între firme economice.
 În cadrul activităţii de comerţ cu ridicata, atât cumpărările cât şi vânzările de mărfuri se
realizează în partizii mari.
 Interpunându-se în drumul mărfurilor de la producţie la consum, veriga comercială cu
ridicata generează o serie de imobilizări de fonduri, cheltuieli materiale şi băneşti, necesare
întreţinerii reţelei de depozite, plăţii personalului, etc.
Purtând amprenta activităţii pe care o desfăşoară, firmele ce acţionează în cadrul
comerţului cu ridicata se caracterizează şi ele printr-o serie de trăsături distincte, şi anume:
1. Acestea trebuie să fie firme cu o mare acoperire financiară.
2. O a doua caracteristică are în vedere specializarea activităţii de comerţ cu ridicata pe
familii de produse.
3. A treia caracteristică este dată de faptul că firmele de comerţ cu ridicata intervin atât în
cadrul fluxului produselor realizate de producătorii indigeni, cât şi de cei externi.
4. O ultimă caracteristică se referă la existenţa unor servicii comerciale bine puse la punct şi
încadrate cu un personal de înaltă calificare. Dată fiind importanţa comenzilor, grosiştii nu-
şi pot permite greşeli asupra cantităţilor, calităţii, sau a serviciilor anexe furnizate de către
producător. Pe de altă parte, produsele de înaltă tehnicitate (electronice, informatice, optice,
etc.) reclamă specialişti de o calificare deosebită.

1.3. Comerțul cu amănuntul

Comerţul cu amănuntul reprezintă o formă a circulaţiei mărfurilor a cărei

funcţie constă în a cumpăra mărfuri pentru a le revinde consumatorilor sau
utilizatorilor finali, în general în cantităţi mici şi în stare de a fi întrebuinţate.
Comerţul cu amănuntul este înfăptuit de societăţi comerciale cu capital public
sau privat, regii autonome, cooperative, unităţi proprii ale producătorilor, diverse
organizaţii obşteşti, asociaţii, etc.
Specificitatea comerţului cu amănuntul este dată de următoarele elemente:
- mărfurile care se vând prin comerţul cu amănuntul sunt destinate în cea mai mare parte
consumului individual;
- vânzarea-cumpărarea are loc prin intermediul relaţiilor băneşti;
- mărfurile se desfac în partizii mici, corespunzător consumului unei persoane sau familii,
într-o anumită perioadă de timp;
- prin vânzarea lor, mărfurile părăsesc sfera circulaţiei mărfurilor, intrând în sfera
consumului.
Corespunzător caracteristicilor enunţate, în cadrul desfacerilor cu amănuntul se
cuprind următoarele categorii de operaţiuni comerciale:
- Vânzările de mărfuri alimentare, nealimentare, alimentaţie publică, realizate prin reţeaua
comercială, cu plata în numerar sau pe credit.
- Vânzările de tipărituri (ziare, reviste, etc.) pe bază de abonament.
- Vânzările de bunuri efectuate prin magazine de consignaţie in depunerile de obiecte făcute
de populaţie.
- Vânzarea unor produse specifice aprovizionării unor categorii de meşteşugari sau cu regim
special de aprovizionare.

Tipologia activităţii comerciale cu amănuntul

Universalitatea mărfurilor ce formează oferta comerţului cu amănuntul, condiţiile specifice

de comercializare a fiecărei grupe de mărfuri, mijloacele de realizare a relaţiilor de schimb
generează forme variate de exercitare a comerţului cu amănuntul. Ţinând seama de
caracteristicile merceologice ale grupelor de mărfuri care formează obiectul activităţii
comerţului cu amănuntul, literatura de specialitate grupează activitatea lui în trei domenii
distincte: comerţul alimentar; alimentaţie publică; comerţul nealimentar, din care, comerţul
nealimentar specializat.

 Comerţul alimentar
Are ca obiect vânzarea mărfurilor a căror cerere este curentă, a căror
cumpărare se realizează de către consumatorii cu o frecvenţă relativ constantă pe tot
parcursul anului.
Mărfurile din această categorie se asociază în consum, iar majoritatea dintre ele sunt
uşor alterabile, sau implică existenţa unor termen de garanţie. Drept urmare, comerţul cu
mărfuri alimentare se caracterizează prin următoarele aspecte:
- existenţa unei reţele de mari unităţi generale
- o raţională combinare a diferitelor tipuri de mari suprafeţe comerciale, cu existenţa
unor mici unităţi specializate şi de completare
- desfacerea şi a unor mărfuri complementare sau a unor produse prelucrate
industrial
 Alimentaţia publică
Reprezintă o formă de activitate mai complexă în cadrul comerţului cu
amănuntul, ea îmbinând procesul de producţie cu cel de vânzare către consumatorii
finali. Aici este cuprinsă activitatea restaurantelor, barurilor, rotiseriilor, cofetăriilor, etc.
În cadrul alimentaţiei publice se desfăşoară următoarele activităţi:
Activitatea de producţie, care constă în transformarea unor materii prime alimentare în
preparate culinare sau de cofetărie. Caracteristic e faptul că o parte dintre materiile prime
transformate sunt în acelaşi timp şi bunuri de consum ce se pot utiliza fără prelucrări
prealabile, iar altele devin comestibile numai ca rezultat al respectivelor prelucrări.
Procesele de producţie ce se desfăşoară în cadrul alimentaţiei publice, cunosc şi ele o mare
diversitate şi anume: procese artizanale (similare cu cele din gospodăriile casnice), procese
de producţie mecanizate sau automatizate, de mare serie, organizate pe principii industriale.
Activitatea comercială clasică, adică preparatele de bucătărie, cofetărie, produsele
semipreparate sau chiar nepreparate sunt puse la dispoziţia cumpărătorilor şi transferate în
sfera consumului, prin intermediul actului de vânzare.
Activitatea de prestări de servicii e legată de vânzarea preparatelor, a semipreparatelor, a
nepreparatelor şi a băuturilor, în vederea consumului pe loc a acestora. Prestaţiile de
servicii din alimentaţia publică au în vedere asigurarea unor condiţii corespunzătoare şi
civilizate de consum, cum ar fi: pregătirea mesei, servirea mâncărurilor şi produselor
complementare, asigurarea unei ambianţe plăcute (confort, muzică, program de
divertisment, etc.)

 Comerţul cu mărfuri nealimentare

Reprezintă sub aspectul dimensiunilor şi structurilor sale sectorul cel mai important
din cadrul comerţului cu amănuntul, deoarece produsele ce fac obiectul activităţii respective
urmează să satisfacă în consum cerinţe foarte variate. Datorită acestui fapt, comerţul cu
mărfuri nealimentare are în vedere domenii foarte variate, care presupun sisteme de
aprovizionare, formare a sortimentelor şi tehnologii comerciale cu o pregătire complexă, cât
şi o vastă şi eterogenă reţea de desfacere cu amănuntul.
Comerţul cu produse nealimentare foloseşte, alături de unităţi cu mari suprafeţe de
vânzare, cum sunt magazinele universale, şi o reţea largă de unităţi mai mici, prin
intermediul cărora sunt comercializate diferite grupe de mărfuri care implică o prezentare
deosebită, consultaţii de specialitate, ambianţă în procesul de cumpărare (blănuri, unele
confecţii, bijuterii, articole culturale, etc.).
Principalele direcţii de specializare a comerţului nealimentar sunt următoarele:
1. Specializarea monoprodus - constituie forma cea mai răspândită. Ea limitează
preocupările firmei la asigurarea sortimentului unui singur produs pe care îl declină în
mai multe direcţii sau puncte de referinţă (exemplu: organizarea unui magazin numai de
pluşuri, dar care are în vedre toate culorile, modelele şi ţesăturile posibile, magazine de
desfacere a costumelor de baie, etc.)
2. Specializarea monosector - Ea se caracterizează şi prin aceea că a introdus forme de
vânzare şi tipuri de unităţi caracteristice altor sectoare de mărfuri, propunând superete (ca
magazine), liber service-uri la un larg sortiment de produse, un sistem de preţuri scăzute pe
tot timpul anului.
3. Specializarea monoclientelă - are în vedere segmentarea pieţei pe grupe de vârstă şi
reţinerea pentru aprovizionare numai a unei părţi dintre acestea. Sistemul este folosit şi
dezvoltat numai în aceste sectoare, sau pentru aceste grupe de populaţie care exprimă nevoi
suficient de marcante pentru a se contura, realiza şi propune oferte specifice (exemplu:
magazine de modă feminine, cu produse de modă pentru copii între 2-12 ani, etc.).