Sunteți pe pagina 1din 57

BAZELE COMERTULUI

Cuprins

Capitolul 1. Locul, rolul şi importanŃa comerŃului în economia naŃională


1.1. ComerŃul activitate de bază în cadrul economiei
1.2. Actele de comerŃ şi comerciantul

Capitolul 2. DistribuŃia mărfurilor


2.1. ConŃinutul, rolul şi funcŃiile distribuŃiei
2.2. Tipologia canalelor de distribuŃie
2.3. ParticularităŃi ale distribuŃiei unor bunuri şi servicii

Capitolul 3. Organizarea comerŃului şi a aparatului comercial


3.1. Principii ale organizării activităŃii comerciale
3.2. Sisteme de organizare a aparatului comercial
3.3. Locul şi importanŃa firmei în organizarea comerŃului

Capitolul 4. ComerŃul cu ridicata


4.1. ConŃinutul, rolul şi funcŃiile comerŃului cu ridicata
4.2. Tipologia comerŃului cu ridicata
4.3. TendinŃele şi evolutia comerŃului cu ridicata

Capitolul 5. Comertul cu amănuntul


5.1. ConŃinutul, importanŃa şi funcŃiile comerŃului cu amănuntul
5.2. Tipologia activităŃii comerciale cu amănuntul
5.3. TendinŃele şi evoluŃia comerŃului cu amănuntul

Capitolul 6. AlimentaŃia publică


6.1. Continutul şi particularităŃile alimentaŃiei publice
6.2. Tipologia unităŃilor de alimentaŃie publică
6.3. Baza tehnico – materială a sectorului de alimentaŃie publică
6.4. MutaŃii şi orientări în organizarea şi modernizarea activităŃii de alimentaŃie publică
Capitolul 7. Serviciile comerciale
7.1 ConŃinutul serviciilor comerciale
7.2 Locul serviciilor comerciale în cadrul comerŃului actual
7.3 Tipologia serviciilor comerciale
7.4 TendinŃe pe plan mondial în dezvoltarea serviciilor comerciale

Capitolul 8. ComerŃul cooperatist


8.1. Organizarea şi funcŃionarea cooperaŃiei de consum
8.2. MutaŃii în viaŃa şi activitatea cooperaŃiei de comsum în etapa actuală
Capitolul 9. ComerŃul electronic
9.1. Conceptul de comerŃ electronic şi sfera sa de cuprindere
9.2. ComerŃul electronic pe Internet
9.3. ComerŃul electronic în România
Capitolul 10. Baza tehnico- materială a comerŃului
10.1. Conceptul de bază tehnico-materială a comerŃului
10.2. Baza tehnico-materială a comerŃului cu amănuntul
10.3. Baza tehnico-materială a comerŃului cu ridicata
10.4. Progresul tehnic în comerŃ
Capitolul 11. Resursele comerŃului
11.1. Resursele umane în comerŃ
11.2. Patrimoniul agenŃilor economici în comerŃ
11.3. Resursele financiare în comerŃ
Capitolul 12. RelaŃiile comerŃului cu producătorii şi consumatorii
1
12.1. RelaŃiile comerŃului cu producătorii
12.2. RelaŃiile comerŃului cu consumatorii
Capitolul 13. ProtecŃia consumatorilor
13.1. Conceptul şi structura de acŃiune a protecŃiei consumatorului
13.2. Implicarea puterii publice în protecŃia consumatorilor
13.3. Organizarea consumatorilor în vederea apărării drepturilor proprii
13.4. Politica de protecŃie a consumatorilor în România
Capitolul 14. EficienŃa activităŃii comerciale
14.1. Conceptul şi conŃinutul eficienŃei activităŃii comerciale
14.2. EficienŃa economică a activităŃii comerciale
14.3. EficienŃa socială a comerŃului
14.4. Căi de creştere a eficienŃei activităŃii comerciale

Bibliografie obligatorie
1. Gheorghe Pistol Bazele comertului, Editura FundaŃiei România de Mâine, Bucureşti, 2004.
2. Gheorghe Pistol ComerŃul interior .Teoria şi practică, Editura Economică, Bucureşti, 2004.
LuminiŃa Pistol
(coordonatori)
3. LuminiŃa Pistol Concepte, mecanisme si politici, Editura FundaŃiei România de Mâine,
Bucureşti, 2001.

4. Dumitru Patriche Bazele comertului, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1995.


(coordonator),

Bibliografie facultativă
1. Kotler, Ph. Managementul marketingului, Editura Teora, Bucureşti, 1997
2. Dumitru Patriche Tratat de economia comertului, Editura Eficient, Bucureşti, 1998
3. Dumitru Patriche, Gheorghe
Pistol.(coordonatori) Protectia Consumatorilor, Editura Monitorul Oficial, Bucuresti, 1998.

Obiective Disciplina “Bazele ComerŃului” abordeazã


fenomenele si procesele economice sub aspectul
esentei si formelor de manifestare, conexiunilor cu
celelalte procese din economie, metodologiei de
cuantificare a mãrimii si dinamicii acestora, precum si
al eficientei.
Disciplina are un rol esential în a pune bazele
pregãtirii în domeniu a viitorilor specialisti în comert,
în general, în marketing, în particular, întregind
cunostintele teoretice si practice cãpãtate în primii doi
ani de studiu.
I. ROLUL SI LOCUL COMERTULUI ÎN CADRUL
ECONOMIEI NATIONALE
Comertul – NoŃiunea de comerŃ are un continut complex, determi-
concept, nând o funcŃie economică ce constă în a cumpăra mate-
continut, rii prime sau produse pentru a le revinde.
functii si Sub aspect juridic, comerŃul reprezintă transferul titlu-
forme lui de proprietate, respectiv înstrăinarea rezultatelor
propriei activităŃi, pentru a primi, în schimb, alte
bunuri (bani) sau servicii.

2
NoŃiunea de comerŃ trebuie privită sub o dublă
accepŃiune:
• categorie economică, concept folosit de teorie;
• ramură a economiei naŃionale.
Continutul activităŃii de comerŃ este complex. Astfel,
alături de activitatea de intermediere, comerŃul
cuprinde şi alte activităŃi, precum cercetarea pieŃei,
informarea populaŃiei, educarea consumatorilor, publi-
citatea, promovarea, crearea cadrului ambiental
necesar actului de vânzare-cumpărare etc.
ÎnŃelegerea importanŃei activităŃii desfăşurate de co-
merŃ este legată de functiie acestuia, funcŃii destinate
să asigure un flux normal al producŃiei spre consum. În
acest sens, principalele funcŃii ale comerŃului sunt:
a) cumpărarea mărfurilor de la producător sau de la
colector în vederea revânzării către intermediari sau
utilizatorii finali;
b) stocarea mărfurilor, funcŃie datorată locului de
intermediar pe care comerŃul îl ocupă între producŃie şi
consum;
c) fracŃionarea cantităŃilor mari de mărfuri livrate de
către producŃie, asortarea loturilor respective, formarea
sortimentelor comerciale şi asigurarea unor partizi
mici, care urmează să fie puse la dispoziŃia consuma-
torilor;
d) transferul mărfurilor către zonele şi punctele cele
mai îndepărtate şi izolate, pentru a fi vândute
consumatorilor;
e) crearea condiŃiilor de realizare efectivă a actului de
vânzarecumpărare;
f) informarea atentă a consumatorilor potenŃiali şi a
intermediarilor şi, în acest context, promovarea
produselor şi serviciilor prin tehnici şi metode diverse;
g) cercetarea cerinŃelor consumatorilor şi a sugestiilor
acestora.
În concluzie, este vorba de funcŃii importante ale
comerŃului, de natură economică şi socială.
Principalele forme ale comerŃului sunt:
– comerŃul interior – ce face obiectul cursului nostru;
– comerŃul exterior.
Corespunzător formelor de circulaŃie a mărfurilor, se
disting două forme de comerŃ:
• ComerŃul cu ridicata (de gros sau en gros);
• ComerŃul cu amănuntul (de detail sau en detail).
Actul de comerŃ = o activitate efectuată în procesul
Actele de realizării unei profesiuni comerciale. Aşadar, actul de
comert comerŃ este o activitate specializată în intermedierea
schimbului, desfăşurată de persoane juridice sau fizice.
Asemenea acte de comerŃ prezintă o serie de
caracteristici referitoare la:
• scopul relaŃiilor comerciale este profitul;
• existenŃa unei baze tehnico-materiale adecvate;
• o problematică comună a pieŃei (ofertă, cerere,
negocieri, logistică etc.);
• probleme comune de gestiune a resurselor (pregătirea
personalului, evidenŃă contabilă etc.).
3
Actele comerciale se diferenŃiază în funcŃie de
destinaŃia pe care bunurile o au în activitatea
economică şi după modul lor de însuşire a în procesul
de repartiŃie din economie.
În funcŃie de bunurile care fac obiectul actului de
comerŃ, se poate vorbi despre:
• acte de comerŃ cu bunuri intermediare, industriale şi
de echipament;
• acte de comerŃ cu produse agricole;
• acte de comerŃ cu bunuri de larg consum (industriale
şi agricole).
Există însă şi acte de comerŃ cu servicii – de producŃie
şi consum – respectiv:
• acte de comerŃ cu servicii turistice;
• acte de comerŃ cu servicii bancare şi de asigurări;
• acte de comerŃ cu titluri financiare.
Actele de comerŃ sunt efectuate de comercianŃi, având
acest statut orice persoană juridică sau fizică a cărei
profesie este comerŃul.
Pentru a fi comerciant, persoana în cauză trebuie să
Comerci- îndeplinească în totalitate şi în aceleaşi timp
antul următoarele condiŃii:
• să facă acte de comerŃ;
• să realizeze asemenea acte în mod obişnuit, acest
lucru presupunând repetabilitatea operaŃiilor
respective;
• să transforme realizarea actelor respective în profesia
de bază sau accesorii;
• să acŃioneze în nume personal.
Există o serie de restricŃii privind desfăşurarea
activităŃii de comerŃ, ele referindu-se la:
a) persoana comerciantului (persoane incapabile,
persoane incompatibile);
b) modul de organizare a diferitelor tipuri de comerŃ
(activităŃi interzise în mod expres întreprinzătorilor,
fiind monopol de stat, sectoare de comerŃ reglementate
în cadrul cărora activitatea comercială poate fi
desfăşurată sub restricŃia respectării unor condiŃii
speciale, acte de comerŃ care presupun o autorizaŃie
specială etc.).
Orice comerciant are o serie de obligaŃii şi prerogative.
ObligaŃiile comerciantului se referă la:
• respectarea sistemului de relaŃii specifice fiecărei
ramuri şi a modului de desfăşurare a activităŃii
comerciale, ce Ńin de conducerea unor evidenŃe
contabile şi de conservarea unor documente sau de
deschiderea unui cont bancar etc.;
• obligaŃii fiscale – plata impozitelor şi taxelor legale;
• obligaŃii ce revin comerciantului în calitatea sa de
patron (cunoaşterea legislaŃiei în domeniul comercial
şi al muncii, a regulilor de igienă şi securitate socială).
Prerogativele comerciantului (avantaje, privilegii) se
referă la o serie de drepturi, precum acela de a fi
membru al Camerei de ComerŃ, posibilitatea de a
beneficia de o serie de măsuri speciale cu privire la
activitatea desfăşurată etc.
4
CUVINTE CHEIE: comert exterior; comert interior;
comert cu ridicata; comert cu amanuntul; comerciant;
acte de comert.
TESTE GRILA
• Activitatile de transport sunt prin natura lor:
a. acte de comert formale
b. acte de comert naturale
c. acte de schimb in virtutea teoriei accesorii
d. acte civile
Raspuns: B
• Clasificati activitatile de comert in functie de
obiectul afacerilor
a. comertul propriu-zis, comertul cu servicii, comertul exterior, tranzitul.
b. comertul interior, comertul exterior, tranzitul.
c. comertul propriu-zis, comertul bancar, comertul transporturilor, comertul de asigurari.
d. comertul cu produse de baza, comertul cu produse manufacturate, comertul cu servicii.
Raspuns: C
• Comertul ofera consumatorilor finali sau
intermediari posibilitatea de a evita efectuarea unor
cumparaturi mari si foarte mari, care sa le imobilizeze
sume importante de bani, contribuind astfel la
reducerea cheltuielilor consumatorilor legate de
achizitionarea celor necesare, determinate de deplasari
costisitoare.
Raspuns: ADEVARAT
• Actele de comert formale, numite si proforma,
sunt acele acte de comert ce au ca
obiect_______________________________________.
Raspuns: operatiuni realizate sub acoperire sau prin
intermediul scrisorii de schimb.
II. DISTRIBUTIA MÃRFURILOR
Continut- DistribuŃie = ansamblul mijloacelor şi operaŃiunilor ce
ul, rolul si asigură punerea la dispoziŃia utilizatorilor sau consu-
functiile matorilor finali a bunurilor şi serviciilor realizate de
distributiei producători. În acest context, se poate vorbi despre:
• distribuŃia comercială = transferul titlului de
proprietate asupra produsului de la producător la
consumator;
• distribuŃia fizică (logistica) = punerea la dispoziŃia
consumatorilor a bunurilor şi serviciilor, cu ajutorul
mijloacelor de transport şi a stocajului.
DistribuŃiei îi revine rolul de a regulariza mişcarea
bunurilor şi serviciilor între producŃie şi consum şi de
a satisface nevoile consumatorilor, furnizându-le o
serie de servicii.
Principalele funcŃii ale distribuŃiei sunt:
• schimbarea proprietăŃii asupra produsului, prin
intermediul actului de vânzare-cumpărare;
• deplasarea produselor de la producător la
consumator;
• informarea, consilierea şi organizarea service-ului
după vânzare;
• finanŃarea unor operaŃiuni comerciale.
Canale de ModalităŃile de trecere ale unui produs din sfera
distributie producŃiei în procesul de consum formează circuitul de
distribuŃie = circuitul comercial (canal de distribuŃie).
5
Dimensiunile circuitului (canalului) de distribuŃie sunt:
• lungimea canalului, dată de numărul verigilor
intermediare care participă la realizarea fluxului. În
acest context, există circuite directe (producător –
consumator), circuite scurte (producător – intermediar
– consumator), circuite lungi şi circuite foarte lungi
(cu mai mulŃi intermediari);
• lăŃimea (amploarea) canalului = numărul de unităŃi
prin care se asigură circulaŃia unui produs în cadrul
aceleiaşi etape din structura circuitului respectiv;
• adâncimea canalului, respectiv gradul de apropiere a
circuitului de punctele în care au loc procesele de
consum ale produselor.
Într-o economie de piaŃă, tipologia canalelor de
distribuŃie este una complexă. Ele se pot grupa în
funcŃie de mai multe criterii, cele mai importante fiind
însă categoria de produse sau servicii şi tipul de
piaŃă în cadrul căreia se realizează distribuŃia acestora.
Particula- ParticularităŃile canalelor de distribuŃie sunt
ritãti ale determinate în primul rând de natura produselor ce fac
distributiei obiectul distribuŃiei.
unor a) În cazul distribuŃiei bunurilor de consum, canalele
bunuri si de distribuŃie iau forme diferite. Astfel, bunurile de
servicii consum curent se comercializează prin circuite scurte
sau medii, deoarece ele trebuie să asigure
cumpărătorilor proximitate, rapiditate, facilitate.
Bunurile cu caracter de noutate se distribuie prin toate
categoriile de canale, dar în urma selectării detailiştilor
şi al nominalizării acestora prin mijloace specifice.
Bunurile de folosinŃă îndelungată solicită o distribuŃie
specifică, de regulă prin canale directe, fără
intermediari (prin magazine proprii ale
producătorilor).
b) În cazul distribuŃiei bunurilor de utilizare
productivă sunt necesare canale de distribuŃie
specifice, apelându-se la canale directe, atunci când
producătorul livrează direct produsul în baza unor
comenzi individuale, canale scurte, cu un singur
intermediar (aşa-zişii „agenŃi de fabrică”) sau chiar
canale lungi cu doi sau mai mulŃi intermediari.
c) Produsele agricole se comercializează în condiŃii
specifice datorate localizării neregulate şi dispersate a
producŃiei agricole în spaŃiu şi timp, procesului larg şi
costisitor de aprovizionare, dar mai ales perisabilităŃii
unor asemenea produse. În aceste condiŃii, distribuŃia
produselor agricole se face prin canale directe sau
foarte scurte, dar şi prin canale scurte, canale de
lungime mică sau chiar prin canale lungi.
d) DistribuŃia serviciilor se face prin excelenŃă prin
canale directe, fără intermediari, fiind însă nevoie de o
reŃea de distribuŃie (de prestări de servicii) foarte
întinsă (de exemplu băncile, societăŃile de asigurări
Tendinte etc.).
în evolutia
În evoluŃia viitoare a distribuŃiei se conturează, în
distributiei
principal, următoarele tendinŃe:
a) Concentrarea distribuŃiei, privită ca un caz
6
particular al concentrării activităŃii. De menŃionat însă
că gradul de concentrare a distribuŃiei este mult mai
redus decât în sfera producŃiei, iar o asemenea
concentrare ce se va realiza diferit la nivelul
structurilor organizatorice şi al activităŃilor practice
propriu-zise.
b) Integrarea, sub forma integrării verticale, ce constă
în asocierea unor participanŃi de-a lungul canalului de
distribuŃie, având ca scop fluidizarea mişcării
produsului spre cumpărător, reducerea costurilor
distribuŃiei fizice şi o mai bună corelare a acŃiunilor
întreprinderilor asociate. De asemenea, integrarea va
mai lua forma integrări orizontale, ce constă în
asocierea unor intermediari din cadrul aceleaşi verigi a
canalului de distribuŃie, în diferite forme.
c) Specializarea este în cadrul distribuŃiei un proces
contradictoriu, dar care va cunoaşte totuşi o anumită
accelerare.
d) Scumpirea distribuŃiei, urmare în principal a
evoluŃiei serviciilor comerciale în cadrul procesului de
distribuŃie.
De asemenea, alături de aceste patru tendinŃe de bază
se va mai manifesta şi altele precum:
• diminuarea canalelor scurte, fie în favoarea
circuitelor directe, fie a circuitelor lungi;
• modificarea amplorii şi a gradului de apropiere a
circuitelor comerciale de punctele în care au loc
procesele de consum;
• dezvoltarea puternică a comerŃului prin franciză, deci
fenomenul de „franchising”;
• extinderea sistemelor integrate de distribuŃie;
• creşterea amplorii distribuŃiei verticale, orizontale şi
cu mai multe canale.
CUVINTE CHEIE: distributie; canale de distri-butie;
lungimea canalului; amploarea canalului; adancimea
canalului; concentrarea distributiei.
TESTE GRILA
• Ce forma de distributie este specifica
marfurilor care reclama anumite conditii pentru
pastrare, expunere si vanzare, dar si eventual de
incercare a lor de catre clienti ori de verificare a
modului lor de functionare?
a. distributia extensiva
b. distributia selectiva
c. distributia exclusiva
Raspuns: B
• Ce tipuri de canale de distributie pot fi avute
in vedere in cazul comercializarii bunurilor de consum
curent?
a. scurte
b. scurte si medii
c. medii si lungi
d. scurte, medii si lungi
Raspuns: B
• Ce tipuri de canale de distributie pot fi avute
in vedere in cazul comercializarii bunurilor cu caracter
7
de noutate?
a. scurte
b. scurte si medii
c. medii si lungi
d. scurte, medii si lungi
Raspuns: D
• Enumerati principalele functii ale distributiei.
Raspuns:
• schimbarea proprietăŃii asupra produsului, prin
intermediul actului de vânzarecumpărare;
• deplasarea produselor de la producător la
consumator;
• informarea, consilierea şi organizarea service-lui
după vânzare;
• finanŃarea unor operaŃiuni comerciale

III. ORGANIZAREA COMERTULUI SI A APARATULUI


COMERCIAL
Principiile Pentru realizarea obiectivelor sale, în comerŃ este
organizãrii nevoie de o anumită organizare, care să aibă în vedere
activitãtii un sistem coerent şi eficient de reguli, ce cuprinde:
comerciale • un ansamblu de acte normative specifice;
• recunoaşterea unor norme internaŃionale convenite;
• un set de principii de uz intern asimilate practicilor
economice, social politice şi juridico-internaŃionale.
Principiile în cauză constituie un cadru favorabil
iniŃierii şi desfăşurării de activităŃi economice.
Principalele asemenea principii au în vedere:
a) legalitatea – întreaga activitate comercială se
desfăşoară în concordanŃă cu reglementările legale în
domeniu;
b) pluralismul formelor de proprietate (proprietatea
publică, proprietatea privată, proprietatea mixtă,
proprietatea cooperatistă);
c) libera iniŃiativă şi concurenŃa;
d) asocierea şi combinarea;
e) specializarea comerŃului;
f) pluralismul formelor organizatorice;
g) ocrotirea mediului înconjurător, refacerea şi
menŃinerea echilibrului ecologic;
h) asigurarea protecŃiei consumatorului;
i) obŃinerea de profit.
Sisteme de Principalele sisteme de organizare a aparatului
organizare comercial sunt: comertul independent, comertul
a asociat şi comertul integrat.
aparatului a) Comertul independent. În această formă de
comercial organizare, firma de comerŃ nu are nici un fel de
legătură în organismele coordonatoare ale activităŃilor
în acest domeniu, deci nu este asociată sau integrată.
Într-o asemenea formă de organizare se disting două
categorii de firme independente:
• micul comerciant independent, ce desfăşoară
activităŃi comerciale sedentare sau mobile;
• marele comerŃ independent, ce se realizează prin
superete şi autoserviri situate în centrul oraşului,
supermagazine (magazine cu autoservire), hiperma-
gazine, centre comerciale şi magazinele tip8 franciză.
gazine, centre comerciale şi magazinele tip franciză.
b) Comertul asociat urmăreşte o aprovizionare
comună, asigurarea unui sortiment mai larg de
produse, obŃinerea unor condiŃii mai bune de preŃ.
Acest sistem de organizare a aparatului comercial
îmbracă, în principal, forma:
• grupărilor de cumpărare sau cooperativelor
comercianŃilor cu amănuntul, acestea fiind formate din
detailişti care îşi asumă şi funcŃia de angrosist.
Principiile de funcŃionare a acestor grupări sunt
libertatea de a cumpăra independent şi neîngrădit orice
cantitate de marfă de la furnizor existent pe piaŃă,
libertatea ambilor asociaŃi de a se retrage în orice
moment, indiferent de motiv, exclusivitate acordată
fiecărui asociat pentru un sector determinat,
renumerarea serviciilor furnizate de asociaŃi şi
posibilitatea acestora de a realiza comenzi în avans;
• lanŃurile voluntare au în vedere asigurarea
coordonării funcŃiilor comerŃului cu ridicata şi cu
amănuntul, organizarea în comun a cumpărării şi
vânzării mărfurilor şi adaptarea procesului managerial
şi a gestiunii firmelor asociate (cu ridicata şi cu
amănuntul) la o serie de condiŃii de acŃiune cu
respectarea independenŃei juridice şi economice a
acestora. Principalele principii ale lanŃurilor voluntare
sunt: libertatea comercianŃilor cu amănuntul de a se
retrage oricând din cadrul lanŃului, libertatea de
cumpărare pentru toŃi aderenŃii din rândul comercian-
Ńilor, remunerarea serviciilor financiare furnizate de
asociaŃi şi utilizarea unor mărci comune pentru produ-
sele comercializate;
• grupările de cumpărare ale comercianŃilor cu ridicata
se întâlnesc mai ales în comerŃul cu ridicata cu bunuri
destinate consumului intermediar, asigurând apro-
vizionarea tehnico-materială aîntreprinzătorilor. Are
aceleaşi principii ca şi cele specifice grupărilor de
cumpărare ale detailiştilor;
• magazinele colective ale independenŃilor sunt axate
pe vânzarea mărfurilor cu amănuntul, dispunând de
mari suprafeŃe comerciale, organizate pe raioane
specializate, exploatate de comercianŃi independenŃi
din punct de vedere economic şi juridic şi care îşi
asumă responsabilitatea directă în organizarea şi
conducerea propriilor afaceri, precum şi în ceea ce
priveşte gestionarea şi conducerea întregului magazin.
Conducerea magazinului se poate realiza fie sub formă
colectivă, formată din reprezentanŃi ai acestor
comercianŃi, fie printr-o conducere executivă, plătită.
c) Comertul integrat este acel sistem de organizare a
activităŃii comerciale în cadrul căruia întreprinderile
cumulează atât funcŃiile comerŃului cu ridicata, cât şi
ale celui cu amănuntul. Acest comerŃ se structurează
în:
• formele capitaliste ale comerŃului integrat, aici
cuprinzându-se marile magazine, magazinele cu
sucursale şi magazinele populare;
9
• formele cooperatiste ale comerŃului integrat, ce
cuprinde două principale forme: comerŃul realizat de
cooperativa de consum şi comerŃul organizat de
cooperativele marilor întreprinderi sau ale
administraŃiei;
• sistemul acordurilor în franciză, respectiv acea formă
de contract încheiat între „francizori” (persoana care
acordă anumite drepturi de folosire ale unei firme mai
cunoscute) şi, „franciz” (comerciantul care cumpără
dreptul respectiv). În practică, există două tipuri de
franciză, respectiv franciza produselor şi a mărcilor de
fabrică şi franciza de distribuŃie.
CUVINTE CHEIE: comertul independent; cometul
integrat; comertul asociat; grupari de cumparare;
lanturi voluntare; magazine colective; franciza.
TESTE GRILA
• In cadrul acestui sistem de organizare a
aparatului comercial intreprinderile cumuleaza atat
functiile comertului cu ridicata, cat si functiile
comertului cu amanuntul
a. comertul independent
b. comertul asociat
c. comertul integrat
Raspuns: C
• Lanturile voluntare sunt o structura
organizatirica existenta in cadrul:
a. comertului asociat
b. comertului independent
c. comertului integrat
Raspuns: A
• Comertul integrat este acel sistem de
organizare a activităŃii comerciale în cadrul căruia
întreprinderile cumulează atât funcŃiile comerŃului cu
ridicata, cât şi ale celui cu amănuntul.
Raspuns: ADEVARAT
• Grupările de cumpărare ale comercianŃilor cu
ridicata se întâlnesc mai ales în ______________cu
bunuri destinate consumului intermediar, asigurând
aprovizionarea tehnico-materială a
întreprinzătorilor.
Raspuns: comerŃul cu ridicata

IV. COMERTUL CU RIDICATA


Continutul, ComerŃul cu ridicata reprezintă un stadiu al circulaŃiei
rolul si mărfurilor, în cadrul căruia au loc operaŃiuni de
functiile vânzare cumpărare a mărfurilor, în scopul revânzării
comertului ulterioare. C R prezintă următoarele trăsături specifice:
cu ridicata • actele de vânzare-cumpărare au loc între agenŃi
economici;
• actele de vânzare-cumpărare se realizează în partizi
mari;
• activitatea cu ridicata nu încheie ciclul economic al
mărfurilor, ci doar mijloceşte legătura între producŃie
şi comerŃul cu amănuntul.

10
AgenŃii economici ce-şi desfăşoară activitatea în acest
domeniu se caracterizează printr-o serie de trăsături,
respectiv:
• sunt firme puternice, cu mare acoperire financiară şi
cu independenŃă economică;
• sunt specializaŃi pe familii de produse (comerŃ cu
ridicata de mărfuri alimentare, comerŃ cu ridicata de
mărfuri metalo-chimice, comerŃ cu ridicata de mărfuri
textile, încălŃăminte etc.);
• intervin în cadrul fluxului produselor realizate atât de
producătorii interni, cât şi de cei externi;
• prestează o serie de servicii comerciale.
Rolul economic al comerŃului cu ridicata trebuie
analizat pe ansamblul economiei şi văzut atât în raport
cu producătorii, cât şi cu comerŃul cu amănuntul.
a) În raport cu producătorii, C.R.:
• permite producătorilor să-şi continue neîntrerupt
activitatea;
• le asigură o serie de servicii logistice, mai ales
referitoare la depozitare;
• le regularizează producŃia, evitând astfel ruperile de
stoc sau suprasolicitările de producŃie;
• le oferă informaŃii privind comportarea produselor în
consum sau în procesul de utilizare;
• realizează campanii publicitare în favoarea
producătorilor.
b) În raport cu comerŃul cu amănuntul, C.R.:
• joacă un rol de seamă în informarea acestuia;
• fracŃionează partizile mari în loturi mici, permiŃând
astfel armonizarea rapidă a actelor de vânzare-
cumpărare;
• permite detailiştilor să beneficieze uneori de preŃuri
mai mici decât dacă s-ar aproviziona direct de la
producător, urmare sistemului de facilităŃi acordate
pentru achiziŃionarea unor cantităŃi foarte mari;
• uşurează munca şi cheltuielile detailiştilor, făcând
posibilă găsirea mai multor sortimente de mărfuri la
acelaşi furnizor.
Pornind de la locul C.R. în cadrul circuitelor
comerciale, cât şi de la rolul său economic, acestuia îi
revin următoarele funcŃii specifice:
a) Cumpărarea unor partizi mari de produse şi
concentrarea unor fonduri de mărfuri de la un număr
mare şi divers de producători, în vederea
aprovizionării comerŃului cu amănuntul;
b) Stocarea unor mari cantităŃi de mărfuri, în vederea
eşalonării normale a fluxului de produse către
detailişti;
c) Transformarea sortimentului industrial, format din
partizi mari de produse livrate de producător, în
sortiment comercial, potrivit cerinŃelor populaŃiei;
d) Revânzarea mărfurilor în cantităŃi mai mici către
comercianŃii cu amănuntul;
e) Cercetarea permanentă a pieŃei şi, mai ales,
studierea cererii de mărfuri a populaŃiei şi a
utilizatorilor industriali.
11
În ceea ce priveşte grosiştii industriali – funcŃia lor
principală constă în a asigura circuitul de distribuŃie al
produselor în cauză, iar apoi realizarea logisticii
comerciale specifice fiecărui produs în parte.
Tipologia ComerŃul cu ridicata se poate structura în funcŃie de o
activitãtii serie de criterii. Astfel:
comerciale a) ComercianŃii cu ridicata clasici, respectiv agenŃi
cu ridicata economici independenŃi, care la rândul lor pot fi:
• comercianŃi care oferă servicii complete sau limitate,
respectiv cei de tip „cash and carry”, comercianŃi
camionagii, „truck jobber”, agenŃii de expediŃie („desk
jobbers”) şi comercianŃii cu ridicata care
lucrează pe bază de comenzi trimise prin poştă „mail-
order”;
• comercianŃi care aprovizionează rafturile
detailiştilor, numiŃi şi „rack jobbers”.
b) AgenŃii mijlocitori includ agenŃii producătorului,
brokerii, comisionari/ şi agenŃii de vânzări.
c) Auxiliarii producătorilor, aici fiind cuprinse filialele
de vânzări (sales branches), care sunt mijlocitori ce
aparŃin producătorilor, precum şi birourile de vânzări
(soles offices).
Tendinte în ComerŃul cu ridicata va cunoaşte transformări
evolutia structurale, evoluŃia sa viitoare urmând a se încadra în
comertului următoarele tendinŃe:
cu ridicata a) consolidarea actualelor poziŃii de intermediar, se
materializează în preocupările pentru menŃinerea
ciclului clasic al circuitelor lungi de distribuŃie, rolul
de intermediar revenindu-i prin excelenŃă comerŃului
cu ridicata;
b) căutarea unor soluŃii noi privind perfecŃionarea
circulaŃiei mărfurilor cu ridicata şi asigurarea unei
periodicităŃi raŃionale a fluxului de produse de la
producător la consumator. Aici se au în vedere mai
ales problemele legate de sistemele de funcŃionare a
activităŃii comerŃului cu ridicata;
c) antrenarea comerŃului cu ridicata în marile prefaceri
ce urmează a avea loc în economia europeană în
general şi crearea unor mari întreprinderi de comerŃ cu
ridicata, capabile a prelua fluxul de mărfuri generat de
asumarea prefaceri. De asemenea se profilează ca
tendinŃă crearea unor firme de comerŃ cu ridicata strict
specializate, concomitent cu organizarea unor depozite
de mic-gros.
CUVINTE CHEIE: partizi mari de produse; cash and
carry; ruck jobber; desk jobbers; mail-order; rack
jobbers; agenŃii producătorului; brokerii; comisionari;
agenŃii de vânzări; sales branches; soles offices.
TESTE GRILA
• Agentii economici ce-si desfasoara activitatea
in comertul cu ridicata trebuie sa fie specializati in
anumite produse sau familii de produse.
Raspuns: ADEVARAT
• Agentii de vanzari sunt:
a. comercianti cu ridicata clasici
b. agenti mijlocitori
c. auxiliari 12
c. auxiliari
Raspuns: B
• Agentii de expeditie sunt:
a. comercianti cu ridicata clasici
b. agenti mijlocitori
c. auxiliari
Raspuns: A
• ComerŃul cu ridicata reprezintă un stadiu al
circulaŃiei mărfurilor, în cadrul căruia au loc operaŃiuni
de vânzare cumpărare a mărfurilor, în scopul
______________________.
Raspuns: revânzării ulterioare
• Enumerati functiile comertului cu ridicata.
Raspuns:
a) Cumpărarea unor partizi mari de produse şi
concentrarea unor fonduri de mărfuri de la un număr
mare şi divers de producători, în vederea
aprovizionării comerŃului cu amănuntul;
b) Stocarea unor mari cantităŃi de mărfuri, în vederea
eşalonării normale a fluxului de produse către
detailişti;
c) Transformarea sortimentului industrial, format din
partizi mari de produse livrate de producător, în
sortiment comercial, potrivit cerinŃelor populaŃiei;
d) Revânzarea mărfurilor în cantităŃi mai mici către
comercianŃii cu amănuntul;
e) Cercetarea permanentă a pieŃei şi, mai ales,
studierea cererii de mărfuri a populaŃiei şi a
utilizatorilor industriali.
V. COMERTUL CU AMÃNUNTUL
Continutul, C.A. reprezintă acea formă a circulaŃiei mărfurilor care
importanta are drept funcŃie cumpărarea de mărfuri pentru a le
si functiile revinde consumatorilor sau utilizatorilor finali, de
comertului regulă în cantităŃi mici şi în stare de a fi întrebuinŃate.
cu El reprezintă un ansamblu de activităŃi şi de relaŃii
amãnuntul organizate şi desfăşurate de unităŃi specializate în
circulaŃia mărfurilor,în scopul aprovizionării
consumatorilor sau utilizatorilor finali.
C.A. este realizat de agenŃi economici cu capital public
sau privat, regii autonome, societăŃi comerciale,
cooperative, unităŃi proprii ale producătorilor, diverse
organizaŃii obşteşti, asociaŃii etc.
C.A. are o anumită specificitate, dată de următoarele
elemente:
• mărfurile vândute sunt destinate, în cea mai mare
parte, consumului individual;
• actele de vânzare-cumpărare se realizează prin
intermediul relaŃiilor băneşti;
• mărfurile se desfac în partizi mici, corespunzător
consumului normal al unei persoane sau familii, într-o
anumită perioadă de timp;
• după vânzare, mărfurile părăsesc sfera circulaŃiei
mărfurilor, intrând în cea a consumului.
În sfera desfacerilor cu amănuntul se cuprind
următoarele activităŃi comerciale:
• vânzările de mărfuri cu plata în numerar sau pe
13
credit;
• vânzările de tipărituri pe bază de abonament;
• vânzările prin sistemul de consignaŃie;
• vânzările unor produse specifice aprovizionării unor
categorii de meşteşugari sau în regim special de
aprovizionare;
• livrările de energie electrică şi termică prin
intermediul unităŃilor specializate în distribuŃia unor
asemenea servicii;
• unele vânzări ocazionale realizate de diferite tipuri
de instituŃii şi întreprinderi publice sau private, care au
în vedere o serie de produse destinate consumurilor
sociale (cantine, creşe, spitale etc.);
• vânzările către unele instituŃii şi întreprinderi pentru
consumul lor gospodăresc (furnituri de birou,
materiale de întreŃinere etc.).
Prin conŃinutul activităŃii sale extrem de eterogen,
C.A. deŃine un loc important în cadrul mecanismului
economic al societăŃii.
Analiza rolului economic al C.A. trebuie să plece de la
ideea că vânzarea cu amănuntul este indispensabilă în
activitatea economică a societăŃii, deoarece, prin
intermediul acesteia, produsele sunt puse la dispoziŃia
consumatorilor, acolo unde aceştia se găsesc.
Principalele funcŃii ale comerŃului cu amănuntul sunt:
a) C.A. cumpără mărfuri pe care apoi la revinde în
cantităŃi mici şi foarte mici, potrivit consumului
obişnuit al unei persoane sau al unei familii, într-o
anumită perioadă de timp.
b) C.A. asigură prezenŃa unităŃilor sale în toate zonele,
localităŃile şi punctele populate prin:
• marile magazine universale;
• micile magazine din cartiere, dar şi din sate izolate
sau cabane din munŃi;
• comerŃul mobil sau cel prin corespondenŃă.
c) C.A. asigură un sortiment foarte larg şi complex de
mărfuri, punând la dispoziŃia populaŃiei absolut toate
produsele realizate de producătorii industriali şi
agricoli. funcŃie cumpărarea de mărfuri pentru a le
revinde consumatorilor sau utilizatorilor finali, de
regulă în cantităŃi mici şi în stare de a fi întrebuinŃate.
El reprezintă un ansamblu de activităŃi şi de relaŃii
organizate şi desfăşurate de unităŃi specializate în
circulaŃia mărfurilor, în scopul aprovizionării
consumatorilor sau utilizatorilor finali.
C.A. este realizat de agenŃi economici cu capital public
sau privat, regii autonome, societăŃi comerciale,
cooperative, unităŃi proprii ale producătorilor, diverse
organizaŃii obşteşti, asociaŃii etc.
C.A. are o anumită specificitate, dată de următoarele
elemente:
• mărfurile vândute sunt destinate, în cea mai mare
parte, consumului individual;
• actele de vânzare-cumpărare se realizează prin
intermediul relaŃiilor băneşti;
• mărfurile se desfac în partizi mici, corespunzător
14
consumului normal al unei persoane sau familii, într-o
anumită perioadă de timp;
• după vânzare, mărfurile părăsesc sfera circulaŃiei
mărfurilor, intrând în cea a consumului.
În sfera desfacerilor cu amănuntul se cuprind
următoarele activităŃi comerciale:
• vânzările de mărfuri cu plata în numerar sau pe
credit;
• vânzările de tipărituri pe bază de abonament;
• vânzările prin sistemul de consignaŃie;
• vânzările unor produse specifice aprovizionării unor
categorii de meşteşugari sau în regim special de
aprovizionare;
• livrările de energie electrică şi termică prin
intermediul unităŃilor specializate în distribuŃia unor
asemenea servicii;
• unele vânzări ocazionale realizate de diferite tipuri
de instituŃii şi întreprinderi publice sau private, care au
în vedere o serie de produse destinate consumurilor
sociale (cantine, creşe, spitale etc.);
• vânzările către unele instituŃii şi întreprinderi pentru
consumul lor gospodăresc (furnituri de birou,
materiale de întreŃinere etc.).
Prin conŃinutul activităŃii sale extrem de eterogen,
C.A. deŃine un loc important în cadrul mecanismului
economic al societăŃii.
Analiza rolului economic al C.A. trebuie să plece de la
ideea că vânzarea cu amănuntul este indispensabilă în
activitatea economică a societăŃii, deoarece, prin
intermediul acesteia, produsele sunt puse la dispoziŃia
consumatorilor, acolo unde aceştia se găsesc.
Structura C.A. prezintă o tipologie complexă, atât din
Tipologia punctul de vedere al formelor de comercializare, cât şi
activitãtii sub aspectul procesului de vânzare a mărfurilor.
comerciale Pornind de la caracteristicile merceologice ale
cu grupelor de mărfuri ce formează obiectul comerŃului
amãnuntul cu amănuntul, activitatea acestuia se structurează în
trei domenii distincte:
a) comerŃul alimentar, cu următoarele caracteristici:
• cerere curentă, de frecvenŃă constantă;
• mărfurile se asociază în consum;
• majoritatea mărfurilor sunt uşor alterabile. În acest
context, comerŃul alimentar presupune:
– existenŃa unei reŃele mari de unităŃi, care să
comercializeze întregul univers de mărfuri alimentare;
– o combinare raŃională a diferitelor tipuri de suprafeŃe
comerciale, cu existenŃa unor mici unităŃi specializate
şi de completare;
– desfacerea, pe lângă sortimentul general de mărfuri
alimentare în stare naturală, a unor mărfuri com-
plementare sau a unor produse prelucrate industrial.
b) alimentaŃia publică reprezintă o formă de activitate
mai complexă, ce îmbină procesul de producŃie cu cel
de vânzare către consumatorii finali.
c) comerŃul nealimentar, este sectorul cel mai
important ca dimensiune şi structură. El satisface cele
mai variate cerinŃe, cererea fiind de o mare
15
mobilitate
mai variate cerinŃe, cererea fiind de o mare mobilitate
şi în primul rând pentru mărfuri substituibile.
Prin această formă de comerŃ, se vând produse cu un
grad foarte mare de înnoire.
Marea varietate a sortimentelor de mărfuri
nealimentare a condus la structurarea acestui tip de
comerŃ în:
• comerŃul cu textile-încălŃăminte;
• comerŃul cu produse metalo-chimice;
• comerŃul cu articole electro-casnice;
• comerŃul cu mobilă etc.
În ultimii ani, se manifestă o puternică tendinŃă de
specializare a comerŃului cu amănuntul nealimentar,
respectiv:
• specializarea monoprodus;
• specializarea monosector;
• specializarea monoclientelă;
• specializarea monotemă;
• specializarea multisectorială.
Dacă se au în vedere formele de vânzare utilizate în
comerŃul cu amănuntul, se poate vorbi despre:
a) comerŃul stabil;
b) comerŃul mobil;
c) comerŃul fără magazine.
ComerŃul stabil se realizează prin intermediul
unităŃilor clasice, reprezentând forma cea mai
obişnuită de comerŃ (vânzarea clasică, vânzarea prin
sistemul liber-servici-ului şi prin intermediul
automatelor).
ComerŃul mobil se realizează prin diferite forme,
respectiv deplasarea itinerantă, gruparea unor unităŃi
mobile de diferite specializări în cadrul pieŃelor,
concentrarea unităŃilor mobile în anumite zone, în
zilele de târg sau cu ocazia unor evenimente sau
comerŃul mobil itinerant, prin intermediul unor
mijloace de transport speciale.
ComerŃul fără magazine este un sistem de comerŃ cu
amănuntul ce se prezintă sub diferite forme, respectiv
vânzarea la domiciliu, vânzare prin corespondenŃă,
vânzare electronică etc.
Ca tendinŃă este evident faptul că, în general, comerŃul
Tendinte cu amănuntul a devenit un sector foarte dinamic,
în evolutia manifestând o creştere a sensibilităŃii sale la evoluŃia
comertului mediului ambiant şi o mare capacitate de a se adapta la
cu noile condiŃii ale pieŃei.
amãnuntul Asemenea tendinŃă este urmarea unor factori de
influenŃă asupra comerŃului cu amănuntul, ce Ńin fie de
cumpărător, fie de însăşi activitatea comercială
propriu-zisă. InfluenŃele venite din partea cumpă-
rătorilor sunt generate de următoarele trei aspecte:
• modificarea structurii pe vârste a populaŃiei;
• creşterea puterii de cumpărare;
• profundele transformări în modul şi stilul de viaŃă al
oamenilor.
InfluenŃele generale ale însăşi activităŃii comerciale se
referă la:
16
• aspectele de natură managerială, respectiv
pătrunderea şi extinderea unor noi metode de
aprovizionare, de gestiune a stocurilor, a metodelor
moderne de calcul şi evidenŃă, a informaŃiei etc.;
• aspectele de natură materială, ce au în vedere
perfecŃionarea sistemelor şi mijloacelor de transport,
mecanizarea sau chiar automatizarea manipulării
mărfurilor, raŃionalizarea muncii fizice, apariŃia
unor noi tipuri şi materiale de ambalare etc.;
• aspectele de ordin comercial, respectiv aplicarea pe
scară mai largă a tehnicilor şi metodelor de marketing
şi perfecŃionarea sistemului de prezentare a mărfurilor,
utilizarea tehnicilor moderne de design şi
merchandesign, promovarea unor metode noi de
vânzare, care să atragă clientela, să o permanetizeze.
În acest context, principalele tendinŃe cu privire la
evoluŃia de ansamblu a activităŃii comerciale se referă
la:
• dezvoltarea şi perfecŃionarea conceptelor
manageriale;
• promovarea unor practici şi tehnologii comerciale
noi;
• profunde transformări în desfăşurarea activităŃii prin
comerŃul stabil (acŃiuni de vânzare-cumpărare de tip
spectacol, vânzări tehnico informatizate, metode de
vânzare practice şi rapide care să transforme
magazinul în săli de expoziŃie, dezvoltarea comerŃului
prin automate etc.);
• noi tehnici şi metode de vânzare în comerŃul mobil
(vânzarea pe baza unui program organizat,
modernizarea vânzărilor prin corespondenŃă şi a celor
electronice etc.);
• integrarea unor funcŃii caracteristice comerŃului cu
amănuntul;
• centralizarea puternică a sectorului de conducere.
CUVINTE CHEIE: comert cu amanuntul; partizi
mici; comert alimentar; comert nealimentar;
alimentatia publica; comert stabil; comert mobil;
comert fara magazine.
TESTE GRILA
• Caracteristicile sistemului de organizare a
magazinelor cu sucursale sunt date de modul in care
sunt imbinate si realizate cele doua functii, de comert
en-gros si de comert de mic-gros.
Raspuns: FALS
• Caracteristicile sistemului de organizare a
magazinelor cu sucursale sunt date de modul in care
sunt imbinate si realizate cele doua functii, de comert
en-gros si de comert de mic-gros.
Raspuns: D
• Acest tip de magazine va fi amplasat in afara
centrelor comerciale traditionale sau in cartierele
oraselor si va fi format din patru tipuri de unitati
comerciale: supermagazine cu marfuri de larg consum,
magazine discount cu marja limitata, marile magazine
specializate din categoria killer si marile magazine de
17
tipul Universe Exploders.
a. grupul magazinelor de inalta performanta
b. grupul magazinelor performante
c. supermagistralele informationale
Raspuns: A
• Enumerati principalele functii ale comertului
cu amanuntul.
Raspuns:
a) C.A. cumpără mărfuri pe care apoi la revinde în
cantităŃi mici şi foarte mici, potrivit consumului
obişnuit al unei persoane sau al unei familii, într-o
anumită perioadă de timp.
b) C.A. asigură prezenŃa unităŃilor sale în toate zonele,
localităŃile şi punctele populate prin:
• marile magazine universale;
• micile magazine din cartiere, dar şi din sate izolate
sau cabane din munŃi;
• comerŃul mobil sau cel prin corespondenŃă.
c) C.A. asigură un sortiment foarte larg şi complex de
mărfuri, punând la dispoziŃia populaŃiei absolut toate
produsele realizate de producătorii industriali şi
agricoli. funcŃie cumpărarea de mărfuri pentru a le
revinde consumatorilor sau utilizatorilor finali, de
regulă în cantităŃi mici şi în stare de a fi întrebuinŃate.
VI. ALIMENTATIA PUBLICÃ
Continutul AlimentaŃia publică se circumscrie organic ramurilor
si circulaŃiei mărfurilor, având un rol de bază în
particulari- organizarea producŃiei de preparate culinare şi de
tãtile cofetărie şi desfacerea acestora către populaŃie, atât
alimentati- pentru consumul pe loc, cât şi la domiciliu.
ei publice ImportanŃa sectorului de alimentaŃie publică derivă
din:
a) funcŃia sa de transformare a modului de viaŃă al
oamenilor, oferind condiŃii de folosire plăcută a
timpului liber al acestora;
b) participarea sa la îmbunătăŃirea aprovizionării
populaŃiei cu produse şi preparate culinare, într-o
gamă sortimentală variată din punct de vedere
cantitativ şi calitativ;
c) asigurarea unei mai bune folosiri şi valorificări a
resurselor materiale, în principal agricole;
d) orientează şi dezvoltă gustul consumatorilor,
stabilind formarea unor obiceiuri de consum alimentar
al populaŃiei;
e) se asigură uşurarea muncii şi implicit reducerea
costurilor de producŃie şi, de aici, obŃinerea unei cote
înalte de profit ;
f) uşurează, în mod evident, munca femeii, eliberând-o
de o importantă activitate, respectiv pregătirea hranei
în familie.
Rolul şi importanŃa sectorului de alimentaŃie publică
este cu atât mai mare în condiŃiile creşterii timpului
liber şi a intensificării activităŃii turistice. În acest
domeniu alimentaŃia publică are un dublu rol:
• de satisfacere a cerinŃelor de hrană;
• de asigurare a condiŃiilor de ambianŃă şi agrement.

18
Principalele particularităŃi ale activităŃii de alimentaŃie
publică sunt:
a) consumul este prin excelenŃă un consum în afara
gospodăriei (există, desigur, şi excepŃii);
b) activitatea de alimentaŃie publică este influenŃată
sugestiv de fenomenul turistic;
c) alimentaŃia publică are un caracter pronunŃat
sezonier;
d) la baza politicii preŃurilor din sectorul de
alimentaŃie publică stă atât complexitatea activităŃii
(proces de producŃie, de comercializare şi de prestări
servicii), cât şi necesitatea diferenŃierii preŃurilor în
funcŃie de specificul unităŃilor de alimentaŃie publică,
de categoria de încadrare şi calitatea serviciilor
prestate;
e) alimentaŃia publică asigură un câmp mai larg, faŃă
de celelalte ramuri ale comerŃului, de promovare a
progresului tehnic, atât în domeniul producŃiei, cât şi
al prestaŃiilor de servicii;
f) în sectorul de alimentaŃie publică există un grad de
dotare ridicat, în principal cu fonduri fixe, dar şi un
personal de înaltă pregătire profesională (bucătari,
cofetari, barmani, ospătari etc.);
g) se manifestă o diferenŃiere sensibilă a categoriilor
de personal pe profesii, o organizare şi conducere
eficientă a activităŃii de producŃie, comercializare şi de
prestări servicii;
h) stabilirea programelor de funcŃionare şi a
formaŃiilor de lucru are un specific aparte, deosebindu-
se de restul activităŃilor de comerŃ (se lucrează seara şi
noaptea, există mai multe categorii de personal etc.);
i) prin structura şi volumul său de activitate,
alimentaŃia publică oferă cele mai favorabile premise
de promovare a liberei iniŃiative şi de manifestare a
concurenŃei.
Cunoaşterea acestor particularităŃi, a modului lor de
manifestare are o importanŃă deosebită în desfăşurarea
activităŃii de alimentaŃie publică, în stabilirea
obiectivelor, principiilor şi criteriilor de conducere
şi organizare a acestei activităŃi, ele reflectându-se
pregnant asupra tuturor indicatorilor de eficienŃă
economică şi socială.
Sectorul de alimentaŃie publică este un sector aproape
prin excelenŃă privat, bine organizat, manifestându-se
o diversificare accentuată a profilului unităŃilor, în
funcŃie de categoria de încadrare, de preŃurile
practicate, de amplasarea unităŃilor şi dimensiunea
acestora.
În prezent, formale de organizare a sectorului de
alimentaŃie publică se prezintă astfel:
a) În funcŃie de forma de proprietate există:
• agenŃi economici cu capital de stat (foarte puŃini);
• agenŃi economici cu capital privat (cei mai mulŃi);
• unităŃi comerciale cooperatiste, formate prin
reorganizarea fostei cooperaŃii de consum;
• agenŃi economici cu capital mixt.
19
b) În funcŃie de obiectul de activitate există:
• unităŃi de alimentaŃie publică(restaurante, baruri,
bufete, braserii, cafenele etc.);
• cofetării şi patiserii;
• unităŃi turistice: hoteluri, moteluri, cabane etc.
Tipologia ActivităŃile de alimentaŃie publică se desfăşoară prin
unitãtilor următoarele categorii de unităŃi:
de a) pentru servirea consumatorilor
alimentatie • cu preparate culinare (restaurante, rotiserii, birturi
publicã etc.);
• recreative (restaurante clasice, restaurante cu
destinaŃie specială, baruri etc.);
• unităŃi de cofetărie şi patiserie;
• unităŃi de incintă.
b) unităŃi de producŃie culinară
• complexe independente de producŃie culinară;
• laboratoare independente;
• laboratoare de carmangerie;
• laboratoare de cofetărie-patiserie;
• laboratoare integrate de alimentaŃie publică;
• bucătării integrate de alimentaŃie publică.
c) unităŃi de depozitare, sortare, conservare şi păstrare
a mărfurilor
Modernizarea activităŃii de alimentaŃie publică
presupune existenŃa unei baze tehnico-materiale
adecvate. Aceasta cuprinde totalitatea mijloacelor fixe
şi a obiectelor de inventar necesare desfăşurării
activităŃii de producŃie şi de servire.
Elementul principal al bazei tehnico materiale a
alimentaŃiei publice îl constituie unităŃile de servire şi
de producŃie, numărul acestora crescând foarte mult
după anul 1990. Baza tehnico materială a sectorului de
alimentaŃie publică se caracterizează prin următoarele
elemente:
• numărul unităŃilor de care se dispune;
• tipul clădirilor (construcŃii independente sau la
parterul blocurilor, înzidite sau improvizate, din
diferite materiale de construcŃie etc.);
• dimensiunea unităŃilor de alimentaŃie publică;
• profilarea unităŃilor de alimentaŃie publică;
• locul de amplasare a unităŃilor de alimentaŃie
publică;
Baze • gradul de dotare al unităŃilor de alimentaŃie publică.
tehnico- Modernizarea B.T.M. a alimentaŃiei publice este
materiale a condiŃionată de particularităŃile procesului de muncă
sectorului din acest sector.
de În ceea ce priveşte inventarul, utilajele şi instalaŃiile
alimentatie din sectorul de alimentaŃie publică, acestea trebuie să
publicã asigure servirea corespunzătoare a consumatorilor, să
realizeze o productivitate a muncii înalte, să creeze
condiŃiile obŃinerii unor cantităŃi sporite de preparate
culinare într-un timp scurt şi cu eforturi cât mai
reduse.
Indiferent de natura lor, inventarul, utilajele şi
instalaŃiile folosite în sectorul de alimentaŃie publică
trebuie să răspundă următoarelor cerinŃe:
20
• să fie moderne şi rezistente la o utilizare intensivă;
• să aibă o capacitate mare de producŃie, în condiŃiile
unor costuri de exploatare cât mai mici;
• să fie multifuncŃionale, uşor de exploatat şi de
întreŃinut;
• să aibă dimensiuni cât mai mici, adaptabile spaŃiilor
şi condiŃiilor de prelucrare într-un cadru normal.
În următoarea perioadă este necesar ca în sectorul de
alimentaŃie publică să se acŃioneze în principal în
următoarele direcŃii:
• perfecŃionarea cadrului legislativ şi instituŃional,
menit să susŃină ajustarea structurală a activităŃii de
alimentaŃie publică;
• atenuarea dezechilibrelor de structură în tipologia
unităŃilor de alimentaŃie publică, prin respectarea
regulilor de urbanism comercial referitoare la
amplasarea, dimensionarea şi profilarea unităŃilor;
• modernizarea bazei tehnico-materiale a sectorului de
alimentaŃie publică, prin introducerea de tehnologii
noi, moderne şi de înaltă productivitate, automatizarea
operaŃiunilor de transport, manipulare, depozitare,
distribuŃie şi expunere a mărfurilor;
• îmbunătăŃirea distribuŃiei, găsirea celor mai eficiente
canale de distribuŃie, continuarea procesului de
dezvoltare şi modernizare a laboratoarelor de
producŃie;
• revitalizarea politicii de investiŃii, prin finalizarea
celor neterminate, analiza posibilităŃilor de schimbare
a profilurilor unor unităŃi ce se dovedesc neviabile în
noile condiŃii ale pieŃei;
• perfecŃionarea sistemului informaŃional, concomitent
însă cu cea a proceselor de servire a consumatorilor,
de vânzare a mărfurilor;
• introducerea şi lărgirea tehnicilor moderne de
organizare, de management, creşterea rolului activităŃii
de marketing etc.;
• reaşezarea raporturilor de competenŃă şi respon-
Mutatii si sabilitate între conducerea unităŃilor şi personalul
orientãri operativ.
în organi- În prezent, se poate spune că în sectorul de alimentaŃie
zarea si publică din Ńara noastră s-au produs şi mai ales se vor
moderniza produce mutaŃii profunde în modernizarea activităŃii,
-rea acti- ajungându-se chiar, în unele cazuri, la nivelul şi
vitãtii de metodele existente în Ńările dezvoltate, cu o economie
alimenta- cu adevărat de piaŃă.
tie publicã CUVINTE CHEIE: alimentatie publica; timp liber;
productie culinara; unitati turistice; baza tehnico-
materiala.
TESTE GRILA
• AlimentaŃia publică se circumscrie organic
ramurilor circulaŃiei mărfurilor, având un rol de bază
în organizarea producŃiei de preparate culinare şi de
cofetărie şi desfacerea acestora către populaŃie, atât
pentru consumul pe loc, cât şi la domiciliu.
Raspuns: ADEVARAT
• La baza politicii preŃurilor din sectorul de
21
alimentaŃie publică stă atât, __________________ cât
şi __________________, de categoria de încadrare şi
calitatea serviciilor prestate;
Raspuns:
-complexitatea activităŃii (proces de producŃie, de
comercializare şi de prestări servicii)
-necesitatea diferenŃierii preŃurilor în funcŃie de
specificul unităŃilor de alimentaŃie publică
• Elementul principal al bazei tehnico materiale
a alimentaŃiei publice îl constituie ________________.
Raspuns: unităŃile de servire şi de producŃie
• Enumerati principalele particularităŃi ale
activităŃii de alimentaŃie publică.
Raspuns:
a) consumul este prin excelenŃă un consum în afara
gospodăriei (există, desigur, şi excepŃii);
b) activitatea de alimentaŃie publică este influenŃată
sugestiv de fenomenul turistic;
c) alimentaŃia publică are un caracter pronunŃat
sezonier;
d) la baza politicii preŃurilor din sectorul de
alimentaŃie publică stă atât complexitatea activităŃii
(proces de producŃie, de comercializare şi de prestări
servicii), cât şi necesitatea diferenŃierii preŃurilor în
funcŃie de specificul unităŃilor de alimentaŃie publică,
de categoria de încadrare şi calitatea serviciilor
prestate;
e) alimentaŃia publică asigură un câmp mai larg, faŃă
de celelalte ramuri ale comerŃului, de promovare a
progresului tehnic, atât în domeniul producŃiei, cât şi
al prestaŃiilor de servicii;
f) în sectorul de alimentaŃie publică există un grad de
dotare ridicat, în principal cu fonduri fixe, dar şi un
personal de înaltă pregătire profesională (bucătari,
cofetari, barmani, ospătari etc.);
g) se manifestă o diferenŃiere sensibilă a categoriilor
de personal pe profesii, o organizare şi conducere
eficientă a activităŃii de producŃie, comercializare şi de
prestări servicii;
h) stabilirea programelor de funcŃionare şi a
formaŃiilor de lucru are un specific aparte, deosebindu-
se de restul activităŃilor de comerŃ (se lucrează seara şi
noaptea, există mai multe categorii de personal etc.);
i) prin structura şi volumul său de activitate,
alimentaŃia publică oferă cele mai favorabile premise
de promovare a liberei iniŃiative şi de manifestare a
concurenŃei.
VII . SERVICIILE COMERCIALE
Continutul Există mai multe concepŃii privind definirea serviciilor
si caracte- comerciale, respectiv:
risticile • activitatea oferită cu ocazia actului de vânzare-
serviciilor cumpărare, care asigură avantaje şi satisfacŃii
comerciale cumpărătorului, fără a antrena un schimb fizic sub
forma unui bun (AsociaŃia americană de marketing);
• suma satisfacŃiilor sau utilităŃilor pe care le oferă un
magazin clientelei sale (A. Tordjman).

22
În acest context, există servicii comerciale legate
direct de vânzarea produsului – servicii exogene –, dar
şi servicii care Ńin de organizarea magazinului –
servicii endogene. Ultima definiŃie implică o abordare
dublă a noŃiunii de servicii comerciale, respectiv:
a) sector integrat în cadrul activităŃii comerciale –
serviciile grupând ansamblul activităŃilor terŃiare
înglobate în procesul de vânzare amărfurilor (servicii
bancare, asigurări, coafură, retuş etc.);
b) element al politicii de marketing a întreprinderilor
producătoare şi comerciale, preocupate să ofere
cumpărătorilor utilităŃi adiŃionale produsului sau
actului de vânzare.
ConŃinutul serviciilor comerciale iese în evidenŃă în
mod pregnant atunci când se analizează caracteristicile
acestuia, respectiv:
a) realizarea şi consumul serviciilor comerciale nu pot
fi stocate pentru a fi valorificate ulterior. De asemenea,
serviciile comerciale nu pot fi returnate şi nici
înlocuite;
b) utilizatorul serviciului participă la realizarea
acestuia. Această caracteristică este urmarea faptului
că asigurarea unui serviciu implică existenŃa unui
contact direct între ofertant şi consumator şi că la uti-
lizarea serviciului consumatorul participă în mod
activ;
c) preŃul serviciilor comerciale reprezintă un preŃ al
cererii, în sensul că orice client ce doreşte utilizarea
unui serviciu procedează la anumite raŃionamente ce
vor avea în vedere raportul dintre avantajul pe
care-l oferă serviciul posibil şi costul procurării sale.
De aici rezultă faptul că nivelul preŃului unui serviciu
va fi determinat mai mult în funcŃie de preferinŃele
pentru utilitatea sa şi de frecvenŃa de solicitări şi mai
puŃin este un rezultat al unui proces de analiză a
Locul costurilor comparate.
serviciilor În prezent, serviciile comerciale devin o oportunitate
comerciale pentru agenŃii economici – producători sau
în cadrul comercianŃi – ele dovedindu-se a fi mijloace ce
comertului contribuie direct la creşterea profitabilităŃii. Aceasta,
actual cu atât mai mult, cu cât:
• există situaŃii în care veniturile asigurate prin servi-
ciile comerciale prestate reprezintă unica sursă genera-
toare de profit;
• imaginea calităŃii serviciilor acŃionează puternic
asupra comportamentului de cumpărare al potenŃialilor
cumpărători;
• serviciile comerciale constituie cel mai bun vector
prin intermediul căruia poate fi fondat şi dezvoltat un
sistem puternic de relaŃii între producători şi
comercianŃi, pe de o parte, şi cumpărătorii finali, pe de
alta.
Toate aceste aspecte au condus la creşterea volumului
serviciilor comerciale în activitatea de distribuŃie a
produselor, urmând ca în viitor creşterea vânzărilor să
se sprijine pe o mai mare exploatare a serviciilor, a
căror valoare adăugată va permite o23 diminuare a
căror valoare adăugată va permite o diminuare a
ponderii ce revine activităŃii industriale şi o limitare a
vulnerabilităŃii acesteia pe diverse pieŃe.
În concluzie, succesul afacerii, indiferent de domeniu,
va depinde, în bună măsură, şi de serviciile comerciale
Tipologia adiacente, complementare,adecvate şi utile.
serviciilor Serviciile comerciale au un conŃinut deosebit de
comerciale complex, dat de o gamă foarte largă de operaŃiuni.
Pentru surprinderea întregii tipologii a serviciilor
comerciale este necesară o grupare a lor, bazată pe mai
multe criterii specifice, precum:
a) natura serviciilor (servicii de închiriere, de reparaŃii,
de desfăşurare corespunzătoare a procesului de
vânzare);
b) locul serviciilor în procesul vânzării (servicii
vândute singure, servicii vândute împreună cu
produsul);
c) originea serviciilor (legate de producŃie sau legate
de comercializare);
d) funcŃiile serviciilor (servicii de confort sau psiholo-
gie, servicii tehnice, servicii financiare, servicii extra-
comerciale);
e) sistemul de integrare a serviciilor (servicii endogene
şi servicii exogene).
Problematica utilizării serviciilor în fundamentarea
strategiilor
comerciale scoate în evidenŃă, în plus, următoarele
aspecte:
• cunoaşterea naturii serviciilor oferă numeroase
variabile ce pot fi utilizate în dimensionarea capacităŃii
concurenŃiale a diferitelor tipuri de întreprinderi
comerciale;
• în baza grupării serviciilor în funcŃie de locul lor în
procesul vânzării se poate alcătui o politică eficientă
de comercializare în cadrul punctelor comerciale;
• gruparea serviciilor în funcŃie de originea realizării
acestora prezintă importanŃă pentru redistribuirea
sarcinilor şi asigurarea echilibrului între respon-
sabilităŃile producătorilor şi cele ale comercianŃilor,
sub aspectul costurilor şi al riscurilor specifice fiecărei
categorii de servicii;
• gruparea în funcŃie de locul ce revine serviciilor în
procesul de satisfacere a diferitelor sisteme de nevoi
ale populaŃiei prezintă liste largi de operaŃiuni şi
utilităŃi ce formează totalitatea serviciilor ce pot fi
oferite de către întreprinzătorii privaŃi în cadrul pieŃei;
• ultima grupare, ce are în vedere sistemul de integrare
a serviciilor, conduce la ideea că în sistemul de
comercializare a produselor a apărut în timp o anumită
complementaritate, bazată pe un transfer ce vizează, în
multe cazuri, substituirea obiectului material cu
Tendinte serviciul pe care acesta îl oferă.
pe plan Principalele tendinŃe în dezvoltarea viitoare a
mondial în serviciilor comerciale se referă la:
dezvoltarea a) trecerea la o gestiune strategică a serviciilor
serviciilor comerciale, modificarea proceselor de realizare a
acestora, prin crearea unor noi sisteme24de conducere.
comerciale acestora, prin crearea unor noi sisteme de conducere.
În acest sens, este necesară o nouă abordare, pentru
găsirea celor mai eficiente combinaŃii posibile ale
serviciilor, fiind de menŃionat aici modelul strategic al
service-mixului;
• o nouă abordare în planul serviciilor post-vânzare;
• creşterea numărului de servicii complementare ce pot
fi puse la dispoziŃia consumatorilor şi diversificarea
continuă a domeniilor de realizare a acestora;
• perfecŃionarea modalităŃilor de dialog cu
consumatorii, cunoaşterea criteriilor şi comporta-
mentului acestora sub toate aspectele;
• apariŃia unor tendinŃe contradictorii în dezvoltarea
serviciilor, generate de evoluŃia unor fenomene social-
economice, cu implicaŃii serioase în conŃinutul mediu-
lui de afaceri, tot mai des vorbindu-se de „o limitare a
expansiunii şi penetrării în consum a serviciilor în
general, dar care îşi pun amprenta şi asupra evoluŃiei
serviciilor comerciale”.
CUVINTE CHEIE: servicii comerciale; servicii exo-
gene; servicii endogene; preŃul serviciilor comerciale;
tipologia serviciilor; modelul strategic al service-
mixului;
TESTE GRILA
• Serviciile endogene sunt legate de punctul de
vanzare si cuprind servicii de confort sau psihologice,
servicii financiare extracomerciale, gararea
autoturismelor etc.
Raspuns: FALS
• Livrarile la domiciliu, instalarea si punerea in
functiune a diverselor produse achizitionate, garantiile
acordate sunt:
a. servicii psihologice
b. servicii tehnice
c. servicii financiare
Raspuns: B
• In functie de locul serviciilor in procesul
vanzarii, exista urmatoarea grupare a serviciilor
comerciale:
a. servicii de inchiriere, servicii de reparare si redare a propietatilor specifice, servicii legate
de buna desfasurare a procesului de vanzare
b. sevicii vandute singure, servicii vandute impreuna cu produsul
c. servicii legate de productie (integrate produsului sau generate de o serie de metode noi de
vanzare)
d. servicii de confort, servicii tehnice, servicii financiare, servicii extracomerciale
Raspuns: B
• Serviciile comerciale reprezinta un element al
politicii de marketing a întreprinderilor producătoare şi
comerciale, preocupate să ofere cumpărătorilor______
_______ produsului sau actului de vânzare.
Raspuns: utilităŃi adiŃionale
VIII COMERTUL COOPERATIST
Rolul si În activitatea comercială, cooperaŃia ocupă un loc
importanta însemnat, cel puŃin din două considerente:
cooperatiei • este sursa de aprovizionare a mai mult de jumătate
de consum din populaŃia Ńării ce are domiciliul în mediul rural;
în
25
în • ponderea vânzărilor cu amănuntul realizate de
România cooperaŃia de consum în totalul vânzărilor este în
continuare relativ mare, chiar dacă nu se mai situează
la nivelul celei înregistrate până în anul 1989.
După anul 1989, urmare a mutaŃiilor din societatea şi
economia românească şi în domeniul cooperaŃiei de
consum a fost nevoie să se întreprindă o serie de
măsuri organizatorice şi de conŃinut. Asemenea modi-
ficări s-au realizat printr-o serie de măsuri legislative,
precum Decretul-Lege nr. 67/1990, iar mai apoi
măsurile stabilite la congresele cooperaŃiei de consum,
cele mai multe fiind legiferate prin Legea nr. 109
/octombrie 1996. Potrivit acestui act normativ,
obiectul de activitate al cooperaŃiei de consum se
realizează în principal prin:
• comerŃ cu ridicata şi cu amănuntul;
• alimentaŃie publică, activitate hotelieră, turism extern
şi intern;
• producŃie industrială şi de prestări servicii;
• cumpărări de produse de la populaŃie şi de la agenŃi
economici şi valorificarea acestora prin prelucrare sau
prin comercializarea ca atare;
• vânzări de materiale de construcŃie, maşini şi unelte
agricole, articole de uz casnic, îngrăşăminte etc.;
• organizarea pentru proprietarii de terenuri şi agenŃii
economici a unor servicii agro-zooveterinare, inclusiv
închirierea de maşini şi unelte agricole etc.;
În acest context, rezultă în mod clar că scopul social al
cooperaŃiei de consum constă în aprovizionarea şi
desfacerea de mărfuri, inclusiv a celor de strictă
necesitate.
Principiile CooperaŃia de consum are la bază un ansamblu de
cooperatiste principii specifice, proprii mişcării cooperatiste
internaŃionale. Potrivit declaraŃiei Congresului AlianŃei
Cooperatiste InternaŃionale din anul 1995, este vorba
de următoarele şapte principii:
a) asocierea membrilor cooperatori este voluntară şi
deschisă, societăŃile cooperatiste constituindu-se pe
baza liberului consimŃământ al acestora;
b) controlul democratic al membrilor cooperatori,
democraŃia în cooperaŃie incluzând atât drepturi, cât şi
responsabilităŃi;
c) participarea economică a membrilor cooperatori,
aceştia contribuind în mod echitabil la constituirea
societăŃii cooperatiste;
d) autonomia şi independenŃa societăŃilor cooperatiste,
acestea neaflându-se sub nici un fel de relaŃii de
subordonare faŃă de alte instituŃii publice sau private;
c) educaŃia, instruirea şi informarea, cooperativele
asigurând asemenea valori tuturor membrilor
cooperatori;
f) cooperarea între cooperative, o cooperare reciprocă,
riguroasă în cadrul structurilor locale, regionale,
naŃionale şi internaŃionale;
g) preocuparea pentru comunitate presupune acordarea
atenŃiei necesare dezvoltării durabile a comunităŃilor
26
din care fac parte cooperativele.
Aceste principii ale cooperaŃiei, privite într-o viziune
sistemică, reprezintă forŃa motrice a mişcării
cooperatiste.
Obiectivul principal al strategiei dezvoltării
Principale cooperaŃiei de consum rămâne consolidarea şi evoluŃia
le directii calitativă a activităŃii tuturor structurilor organizatorice
de actiune ale acestui sector. În înfăptuirea unui asemenea
ale obiectiv strategic, şi în anii viitori, cooperaŃia de
cooperatiei consum va avea în vedere, printre altele, următoarele
de consum direcŃii de acŃiune:
în etapa de a) consolidarea şi dezvoltarea proprietăŃii cooperatiste,
tranzitie
garanŃie sigură a continuităŃii sistemului, a stabilităŃii
locurilor de muncă;
b) asigurarea unui cadru legislativ şi instituŃional
modern, astfel încât cooperaŃia de consum să
funcŃioneze ca un sistem economic-osocial cu valenŃe
profund umaniste;
c) modernizarea structurilor economice ale cooperaŃiei
de consum, în concordanŃă cu cerinŃele pieŃei şi cu
orientarea dezvoltării spre domenii cu o dinamică
accelerată;
d) promovarea şi dezvoltarea culturii cooperatiste, în
vederea afirmării principiilor de organizare şi
funcŃionare, a valorilor morale şi sociale proprii
acestui sistem economico-social;
e) asigurarea unei protecŃii sociale reale a membrilor
cooperatori, în acelaşi timp însă cu protejarea
patrimoniului cooperaŃiei de consum.
Totodată, cooperaŃia de consum are în vedere
realizarea unor măsuri care să creeze condiŃiile
desfăşurării unei activităŃi benefice atât pentru fiecare
organizaŃie în parte, cât şi pentru beneficiarii activităŃii
acestora.
Este vorba, în principal, despre:
• asigurarea bunurilor de primă necesitate pentru
consumul populaŃiei, mai ales din mediul rural;
• creşterea ponderii aprovizionării magazinelor din
depozitele proprii ale cooperaŃiei;
• creşterea masivă a comerŃului cu ridicata, prin
activizarea depozitelor şi unităŃilor adecvate ale
cooperaŃiei;
• îmbunătăŃirea calităŃii mărfurilor şi serviciilor;
• intensificarea achiziŃiilor de produse agroalimentare
de la producători, prelucrarea acestora în unităŃile
proprii ale cooperaŃiei şi apoi comercializarea lor atât
la export, cât şi pe piaŃa internă;
• menŃinerea şi diversificarea raporturilor de
colaborare cu organizaŃii similare din lume, creşterea
acŃiunilor de promovare şi popularizare a mişcării
cooperatiste în România.
CUVINTE CHEIE: cooperaŃia de consum; obiectul
de activitate al cooperaŃiei de consum; principii
specifice ale cooperaŃiei de consum; direcŃii de acŃiune
ale cooperaŃiei de consum.
TESTE GRILA
27
• În activitatea comercială, cooperaŃia ocupă
un loc însemnat, cel puŃin din două considerente:
• este sursa de aprovizionare a mai mult de jumătate
din populaŃia Ńării ce are domiciliul în mediul rural;
• ponderea vânzărilor cu amănuntul realizate de
cooperaŃia de consum în totalul vânzărilor este relativ
mare.
Raspuns: ADEVARAT
• Obiectul de activitate al cooperaŃiei de consum
se realizează doar prin comerŃul cu ridicata şi cu
amănuntul.
Raspuns: FALS
• Scopul social al cooperaŃiei de consum constă
în ___________________de mărfuri, inclusiv a celor
de strictă necesitate.
Raspuns: aprovizionarea şi desfacerea
Enumerati măsurile care creaza condiŃiile desfăşurării
unei activităŃi benefice atât pentru fiecare organizaŃie
în parte, cât şi pentru beneficiarii activităŃii acestora.
Raspuns:
• asigurarea bunurilor de primă necesitate pentru
consumul populaŃiei, mai ales din mediul rural;
• creşterea ponderii aprovizionării magazinelor din
depozitele proprii ale cooperaŃiei;
• creşterea masivă a comerŃului cu ridicata, prin
activizarea depozitelor şi unităŃilor adecvate ale
cooperaŃiei;
• îmbunătăŃirea calităŃii mărfurilor şi serviciilor;
• intensificarea achiziŃiilor de produse agroalimentare
de la producători, prelucrarea acestora în unităŃile
proprii ale cooperaŃiei şi apoi comercializarea lor atât
la export, cât şi pe piaŃa internă;
• menŃinerea şi diversificarea raporturilor de
colaborare cu organizaŃii similare din lume, creşterea
acŃiunilor de promovare şi popularizare a mişcării
cooperatiste în România.

IX. COMERTUL ELECTRONIC


Conceptul O definiŃie a comerŃului electronic este destul de dificil
de comert de dat, acest lucru nu este un lucru uşor. Cu toate
electronic acestea, se poate spune că prin comerŃ electronic (e-
si sfera sa commerce) se înŃelege distribuŃie, marketing, vânzare
de sau livrare de mărfuri şi servicii prin mijloace
cuprindere electronice: fax, telefon, voice-mail, e-mail, externet,
Internet etc. În acest context, comerŃul electronic
reprezintă schimbul de informaŃii de afaceri prin reŃele
informatice, utilizând în acest scop tehnologii
electronice şi informatice.
ComerŃul electronic oferă oportunitatea de a
comercializa produse în întreaga lume, sporind
numărul de clienŃi, urmare a eliminării barierelor
geografice dintre aceştia şi comercianŃi. Acest gen
modern de comerŃ cuprinde o sferă largă de activităŃi,
precum:
• comercializarea bunurilor fizice (tangibile), a
serviciilor şi a bunurilor netangibile;
28
• stabilirea strategiilor de piaŃă;
• publicitate şi alte acŃiuni promoŃionale;
• contact virtual între consumator şi comerciant sau
între comercianŃi.
Pentru a înŃelege problematica complexă pe care o
presupune comerŃul electronic, este necesară o
prezentare succintă a principalelor concepte cu care
acesta operează:
a) Magazinul electronic (e-shop) este o pagină de
Internet care întruneşte un minimum de condiŃii:
• prezintă informaŃii despre produse sau servicii,
inclusiv preŃul;
• include un sistem prin care vizitatorii paginii pot
selecta produsul dorit;
• include un sistem de prelucrare şi transmitere a
datelor personal cumpărătorului, pentru a putea fi
contactat de către vânzător;
• include un sistem de plată prin care vânzătorul poate
încasa banii de la clientul virtual.
b) Magazinul universal electronic (e-mail) reprezintă o
colecŃie de magazine electronice, reunite sub o
umbrelă comună, de exemplu, o marcă bine cunoscută;
c) aprovizionarea electronică (e-procurement);
d) piaŃa unui terŃ (3rd party market place);
e) comunităŃi virtuale (virtual comunites) formate din
mai mulŃi membri, care adaugă propriile informaŃii
peste un mediu de baze furnizat de companie;
f) furnizorul de servicii cu valoare pentru canalele de
comerŃ electronic (value chain service provider)
reprezintă orice fel de persoană fizică sau juridică,
care prestează un serviciu specific societăŃii
informaŃionale;
g) platformele de colaborare cuprind un set de
instrumente şi un mediu informaŃional necesar
colaborării între compartimente.
Avantajele Avantajele şi dezavantajele comerŃului electronic
si dezavan- trebuie analizate atât în raport cu comercianŃii, cât şi în
tajele co- raport cu cumpărătorii.
metului Avantajele comerŃului electronic în raport cu
electronic comercianŃii se referă la:
fatã de • contact permanent cu clienŃii, atât ziua, cât şi
comertul noaptea, în toate zilele săptămânii;
clasic • facilitarea intrării pe pieŃele internaŃionale, deci acces
permanent la produsele şi serviciile furnizorilor din
întreaga lume;
• acces uşor la studiile de piaŃă, studii referitoare la
întreaga problematică pe care o presupune piaŃa,
privită atât la nivel mondial, global, cât şi la nivel
naŃional;
• crearea condiŃiilor de practicare a marketingului
direct (one-to-one);
• licitarea pentru o mare varietate de produse şi
servicii;
• integrarea mai uşoară a furnizorilor locali şi străini în
cadrul lanŃului de aprovizionare;
• creşterea veniturilor micilor comercianŃi, prin
29
parteneriate la afacerile mai mari;
În raport cu cumpărătorii, comerŃul electronic prezintă
următoarele avantaje:
• disponibilitate permanentă faŃă de toŃi cei interesaŃi,
clienŃii având astfel posibilitatea să-şi facă cumpărături
oricând doresc;
• comoditate, cu tot ce înseamnă acest lucru;
• acces neîngrădit la produse şi informaŃii diferite.
Există însă şi unele dezavantaje ale comerŃului
electronic în raport cu cel clasic.
În raport cu comercianŃii, dezavantajele se referă la:
• posibilitatea unor fraude, clienŃii putând să-şi declare
identităŃi false;
• neasigurarea securităŃii datelor;
• costuri relativ ridicate de lansare şi integrare, chiar
dacă ele sunt mai mici în raport cu cele presupuse de
deschiderea unui magazin clasic.
În raport cu cumpărătorii, dezavantajele principale
sunt:
• securitate – teama de a furniza on-line informaŃii
legate de cartea de credit personală;
• intimitate;
• lipsa contactului uman direct este poate cel mai
evident inconvenient al e-comerŃului;
• accesul la tehnologie, respectiv gradul încă redus de
răspândire a calculatoarelor şi a cunoştinŃelor de
specialitate, pe de o parte şi de penetrare a
Internetului, în sine, pe de altă parte.
În prezent, Internetul îşi găseşte în comerŃ un teren
Comertul propice de dezvoltare, datorită în principal
electronic următoarelor aspecte:
prin • globalizarea afacerilor;
Internet • reducerea şi chiar eliminarea intermediarilor, făcând
posibil contactul direct între furnizori şi clienŃi;
• se schimbă natura pieŃei dintr-o locaŃie fizică în una
virtuală;
• oferă noi oportunităŃi de afaceri, schimbând tipul şi
forma relaŃiilor comerciale, creşte interesul privat,
concomitent cu reducerea influenŃei statului.
Imensa expansiune a Internetului şi mai ales a reŃelei
internaŃionale www a condus la o participare masivă
din partea consumatorilor şi a firmelor la o piaŃă
globală on-line.
Pentru a-şi face cunoscute produsele şi pentru a putea
fi contactate de potenŃialii clienŃi, firmele în domeniu
apelează la web, un site web bine conceput
contribuind la atingerea unui asemenea obiectiv. Un
site eficient presupune să se apeleze la un consultant
care să facă o analiză de ansamblu a activităŃilor
desfăşurate de firme, recomandând unul din
următoarele tipuri de site-uri web:
• site-urile cu pagini statice, care servesc drept panouri
publicitare, denumite şi brochureware. Este un site
relativ uşor de pus la punct;
• site-urile cu pagini dinamice cer o actualizare
periodică a elementelor specifice, aşa cum fac de
30
exemplu companiile imobiliare;
• site-urile dezvoltate pe baze de date necesită
actualizări frecvente ale elementelor componente, fiind
destul de greu de administrat;
• magazinul virtual este cel mai complicat tip de site.
Magazinele virtuale au în spate informaŃiile stocate
într-o bancă de date care dă posibilitatea vizitatorilor
să poată achiziŃiona în siguranŃă produse sau servicii
on-line cu ajutorul cărŃilor de credit sau al banilor
virtuali.
În comerŃul electronic se folosesc mai multe sisteme
de plată. Cele mai cunoscute sunt sistemul de plata
Cyber Cash si First virtual.
Pentru a beneficia de sistemul digital de plată Cyber
Cash, consumatorul va trebui să-şi procure şi să-şi
instaleze anumite programe, astfel încât să aibă
posibilitatea de a avea contact cu furnizorul de sistem
de plată digital. În acelaşi timp, comerciantul trebuie
să semneze un angajament cu unul sau mai mulŃi
furnizori de sisteme de plată digitale, consumatorul
comportându-se la fel ca într-un magazin clasic,
plătind produsele achiziŃionate cash sau cu orice carte
de credit acceptată de magazinul respectiv.
Sistemul digital de plată First virtual oferă o metodă
specială de cumpărare şi vânzare a informaŃiilor pe
Internet, permiŃând distribuitorilor de informaŃii pe
Internet să-şi ofere informaŃiile pentru un preŃ corect,
în timp ce consumatorilor le oferă posibilitatea
„încercării” acestora o singură dată. Acest sistem nu
poate fi deci folosit pentru vânzarea-cumpărarea de
produse sau servicii.
Pe măsură ce piaŃa în general, activitatea comercială
propriu-zisă, în particular, capătă o complexitate tot
mai mare, iar Internetul se dezvoltă şi se extinde într-
un ritm rapid, agenŃii economici nu mai pot să se
situeze în afara acestuia. La fel şi cumpărătorii
individuali.
În România, comerŃul electronic nu cunoaşte încă o
dezvoltare pe măsura aşteptărilor, existând doar puŃine
magazine virtuale în adevăratul sens al cuvântului,
cele mai multe site-uri de comerŃ electronic nefăcând
altceva decât să descrie oferta campaniei şi să ofere
datele necesare contactării ulterioare a firmei, fără a da
posibilitatea de a comanda produse on-line.
CUVINTE CHEIE: comerŃ electronic; magazinul
electronic (e-shop); magazinul universal electronic (e-
mail); aprovizionarea electronică (e-procurement);
piaŃa unui terŃ (3rd party market place); comunităŃi
virtuale (virtual comunites); furnizorul de servicii cu
valoare pentru canalele de comerŃ electronic (value
chain service provider); platformele de colaborare.
TESTE GRILA
• Prin comertul electronic sau e-comert se
intelege distributie, marketing, vanzare sau livrare de
marfuri sau servicii prin mijloace electronice.
Raspuns: ADEVARAT
31
• Acest model de afaceri inclus in comertul
electronic este gestionat de catre o companie pentru
marketingul si vanzarile propriilor produse sau servicii
a. magazinul electronic (e-shop)
b. magazinul universal electronic (e-mail)
c. comunitati virtuale
d. furnizorul de servicii cu valoare pentru canalele de comert electronic
Raspuns: A
• Acest tip de site-uri se limiteaza in a prezenta
firma si produsele acesteia, magazinele care le
comercializeaza, iar in unele cazuri pun la dispozitia
vizitatorului formulare prin intermediul carora acesta
poate solicita diverse informatii.
a. site tip brosura
b. site precomercial
c. site de comert electronic
Raspuns: A
• Cele mai cunoscute sisteme de plată in
comerŃul electronic sunt_________________.
Raspuns: sistemul de plata Cyber Cash si First virtual
X. BAZA TEHNICO-MATERIALÃ A COMERTULUI
Conceptul Baza tehnico-materială a comerŃului cuprinde
de bazã totalitatea mijloacelor fixe (inclusiv terenurile) şi a
tehnico- obiectelor de inventar necesare efectuării operaŃiunilor
materialã a comerciale. În contabilitate, mijloacele fixe şi
comertului terenurile sunt denumite imobilizări corporale.
a) Terenurile sunt evaluate în patrimoniul unităŃilor,
nefiind însă, de regulă, supuse amortizării, în afară de
cazurile în care, pentru amenajarea lor, s-au făcut
investiŃii.
b) Mijloacele fixe sunt bunuri materiale de valoare
mare şi durată de funcŃionare îndelungată. Ele îşi
transmit valoarea în mod treptat asupra mărfurilor
vândute şi sunt recuperate pe seama amortizărilor
cuprinse în cheltuielile de circulaŃie. În structură,
mijloacele fixe cuprind: clădiri, construcŃii speciale,
maşini, utilaje şi instalaŃii de lucru, aparate şi instalaŃii
de măsurare, control şi reglare, mijloace de transport,
animale de muncă, plantaŃii, unelte de inventar
gospodăresc şi alte mijloace fixe.
c) Obiectele de inventar sunt bunuri de valoare mică,
indiferent de durata de serviciu sau cu o durată mai
mică de un an, indiferent de valoarea acestora. În
comerŃ, se includ în această categorie: utilajul mărunt,
echipamentul de protecŃie a salariaŃilor, materialele de
uz gospodăresc, unele ambalaje cu un număr mic de
circuite etc. Valoarea obiectelor de inventar se
recuperează integral la darea în folosinŃă sau eşalonat
pe mai mulŃi ani, pe seama cheltuielilor de circulaŃie.
CerinŃele raŃionalizării circulaŃiei mijloacelor fixe
impun o concordanŃă între nivelul dezvoltării bazei
tehnico-materiale şi volumul activităŃii desfăşurate,
atât la nivel macro, cât şi la nivel microeconomic.
Dezvoltarea B.T.M. a comerŃului rămâne o cerinŃă
Baza prioritară pentru creşterea nivelului calităŃii acestuia.
32
tehnico- a) Reteaua de unitãti de desfacere cu amãnuntul
materialã a cuprinde:
comertului • magazine;
cu • restaurante;
amãnuntul • chioşcuri, tonete etc.
Gradul de dezvoltare a reŃelei comerciale cu
amănuntul reflectă nivelul calitativ al comerŃului în
domeniu. ReŃeaua în cauză aparŃine, în cea mai mare
parte, agenŃilor economici cu capital privat,
cooperaŃiei (de consum sau meşteşugăreşti) şi, foarte
puŃin, statului. În teritoriu, reŃeaua comercială cu
amănuntul este amplasată potrivit unor principii
definite de urbanismul comercial. În acest context,
tipurile de unităŃi corespund următoarelor trepte de
amplasare:
• centrul comercial pentru ansamblul de locuinŃe;
• centrul comercial de cartier;
• centrul comercial al localităŃii
b) Mobilierul si utilajul comercial trebuie să răspundă
cerinŃelor prezentării (etalării) mărfurilor, asigurării
stocurilor de rezervă, mişcării mărfurilor în magazin şi
înzestrării tehnice a muncii lucrătorilor. Din aceste
cerinŃe rezultă marea varietate a tipurilor de mobilier şi
utilaj comercial. Un loc aparte în cadrul utilajului
comercial îl deŃine utilajul frigorific necesar
distribuirii produselor alimentare. În cadrul utilajului
comercial trebuie inclus şi echipamentul electronic de
birou necesar prelucrării şi transmiterii informaŃiilor,
echipament ce a cunoscut o dezvoltare calitativă şi
Baza cantitativă apreciabilă.
tehnico- Baza tehnico-materială a comerŃului cu ridicata este
materialã formată din:
a a) ReŃeaua de depozite, cu următoarele categorii:
comertului • depozite industriale;
cu ridicata • depozite comerciale;
• depozite de păstrare (însilozare) a produselor
agricole;
• depozite de expediŃie;
• depozite de serviciu.
Pentru a fi cu adevărat eficient, în construirea,
amenajarea şi exploatarea depozitelor trebuie să se Ńină
seama de o serie de factori, precum:
• volumul şi structura oscilaŃiilor sezoniere ale
mărfurilor;
• volumul stocurilor de mărfuri ce urmează a fi păstrat;
• nivelul de înzestrare tehnică existent şi cel
preconizat;
• particularităŃile constructive ale depozitului;
• natura produselor ce urmează a fi depozitate;
• gradul de organizare şi depozitare a transporturilor;
• gradul de dezvoltare a utilajelor şi instalaŃiilor din
depozit.
b) mobilierul şi utilajul comercial din depozitele cu
ridicata, acestea făcând parte din sistemul de
manutenŃiune al sistemului.
Mobilierul şi utilajul comercial trebuie să răspundă
procedurilor de stocare, respectiv: stocarea
33 în vrac
procedurilor de stocare, respectiv: stocarea în vrac
(fără ambalaj), stocarea în încărcături unitare, stocarea
Progresul în alte încărcături diverse.
tehnic în Progresul tehnic în comerŃ înseamnă procesul de
comert perfecŃionare a tehnicii şi tehnologiei comerciale şi a
sistemului de organizare a activităŃii în vederea
creşterii productivităŃii muncii. Factor care determină
progresul tehnic în comerŃ sunt strâns legaŃi de
particularităŃile
procesului de muncă din acest domeniu, printre care şi
existenŃa multor activităŃi cu caracter preponderent
manual. Necesitatea promovării progresului tehnic în
comerŃ este data de:
• interdependenŃa dintre comerŃ şi celelalte ramuri
economice mult mai receptive la acest proces. O
eventuală rămânere în urmă a progresului tehnic în
comerŃ ar influenŃa în mod negativ întreg circuitul
mişcării mărfurilor;
• este o condiŃie a creşterii eficienŃei întregii activităŃi
comerciale, fiind factorul principal al creşterii
productivităŃii muncii, a accelerării vitezei de
circulaŃie a mărfurilor şi a reducerii cheltuielilor de
circulaŃie;
• este impus de schimbările pe care le-a adus în
management tehnica modernă a comunicaŃiilor şi
informatica.
În România, progresul tehnic în comerŃ a pătruns mai
lent decât în alte ramuri economice, urmare politicii de
investiŃii din anii socialismului, când cea mai mare
parte a acestora a fost dirijată spre industrie. De
asemenea, dotarea tehnică nu răspunde cerinŃelor reale
ale comerŃului. Cu toate acestea, este de apreciat
existenŃa unei reŃele destul de diversificate de unităŃi
comerciale, mai ales în mediul urban, la parterul
blocurilor.
Principalele direcŃii ale progresului tehnic în comerŃul
românesc sunt:
a) modernizarea bazei tehnico-materiale, respectiv a
procesului de adaptare continuă a construcŃiilor,
amenajării şi dotării magazinelor şi depozitelor la
progresele realizate în creşterea şi diversificarea
ofertei şi la tehnica din ramurile economice cu care
comerŃul intră în relaŃii;
b) perfecŃionarea tehnologiilor comerciale, respectiv a
ansamblului de procese, metode şi procedee ştiinŃifice
folosite pentru distribuirea comercială a produselor.
Modernizarea constă în raŃionalizarea lanŃurilor de
procese tehnico-economice care definesc tehnologiile
comerciale şi promovarea progresului tehnic sub
aspectul condiŃiilor materiale de înfăptuire a acestora.
Există trei principale direcŃii ale modernizării
tehnologiilor comerciale:
• amplificarea conŃinutului acestora, urmare a unor
fenomene comerciale complexe;
• tendinŃa de simplificare a unor tehnologii, prin
preluarea de către industrie a unor operaŃiuni de
34
pregătire prealabilă a mărfurilor pentru vânzare;
• raŃionalizarea, desfăşurarea lor după procedee
ştiinŃifice care duc la micşorarea costului de
distribuŃie.
c) organizarea raŃională a activităŃii comerciale,
urmărindu-se asigurarea condiŃiilor necesare pentru
folosirea deplină a capacităŃii mijloacelor utilizate. De
aici rezultă creşterea productivităŃii muncii. O astfel de
organizare raŃională cuprinde:
• măsurile, metodele, formele şi mijloacele cu caracter
economic şi tehnico-organizatoric folosite la nivelul
unităŃilor operative pentru
desfăşurarea activităŃii;
• organizarea activităŃii şi a muncii după principii
ergonomice şi folosirea unor procedee raŃionale de
desfăşurare a lor, care să conducă la indicatori
superiori de eficienŃă.
Progresul tehnic din comerŃ se evaluează printr-o
multitudine de indicatori de natură tehnică şi
economică, respectiv.
• indicatorii tehnici se obŃin prin raportarea
componentelor progresului tehnic la factorii de
producŃie sau la activitatea economică.
Este vorba, în principal, de tehnica utilizată, gradul de
mecanizare a operaŃiunilor, gradul de înzestrare
tehnică a muncii, rata difuzării tehnologiilor moderne
etc.
• indicatorii economici evidenŃiază efectul economic
obŃinut prin utilizarea tehnicii noi şi se referă la
productivitatea globală a factorilor tehnici,
productivitatea unui mijloc fix, consumul specific de
capital fix pe unitatea valorică de activitate economică,
costul marginal al folosirii unui utilaj nou,
rentabilitatea în raport cu capitalul fix utilizat etc.
CUVINTE CHEIE: baza tehnico-materială a
comerŃului; mijloace fixe; obiecte de inventar; reteaua
de unitãti de desfacere cu amãnuntul; mobilierul si
utilajul comercial; progresul tehnic.
TESTE GRILA
Obiectele de inventar reprezinta bunuri materiale de
valoare mare, cu durata de functionare indelungata.
Raspuns: FALS
Indicatorii de evaluare a progresului tehnic in comert
sunt de natura tehnica si economica, fara a exista insa
o separareneta a acestora, fiecare categorie implicand-
o pe cealalta.
Raspuns: ADEVARAT
Baza tehnico-materială a comerŃului cuprinde
totalitatea ____________________________ necesare
efectuării operaŃiunilor comerciale.
Raspuns: mijloacelor fixe (inclusiv terenurile) şi a
obiectelor de inventar
Descrieti baza tehnico-materială a comerŃului cu
ridicata.
Raspuns:
a) ReŃeaua de depozite, cu următoarele categorii:
35
• depozite industriale;
• depozite comerciale;
• depozite de păstrare (însilozare) a produselor
agricole;
• depozite de expediŃie;
• depozite de serviciu.
Pentru a fi cu adevărat eficient, în construirea,
amenajarea şi exploatarea depozitelor trebuie să se Ńină
seama de o serie de factori, precum:
• volumul şi structura oscilaŃiilor sezoniere ale
mărfurilor;
• volumul stocurilor de mărfuri ce urmează a fi păstrat;
• nivelul de înzestrare tehnică existent şi cel
preconizat;
• particularităŃile constructive ale depozitului;
• natura produselor ce urmează a fi depozitate;
• gradul de organizare şi depozitare a transporturilor;
• gradul de dezvoltare a utilajelor şi instalaŃiilor din
depozit.
b) mobilierul şi utilajul comercial din depozitele cu
ridicata, acestea făcând parte din sistemul de
manutenŃiune al sistemului.
XI. RESURSELE COMERTULUI
Resursele Ca factor de producŃie, personalul comercial este
de muncã definit de următoarele elemente:
în comert • numărul şi structura personalului comercial;
• capacitatea de muncă – totalitatea aptitudinilor fizice
şi intelectuale necesare pentru exercitarea profesiei;
• munca propriu-zisă, care în comerŃ are anumite
caracteristici specifice activităŃii de schimb.
Astfel, conŃinutul muncii desfăşurate în comerŃ este
mai complex decât simpla cheltuire de forŃă de muncă,
o asemenea muncă fiind deosebită din punct de
vedere:
• economic, fiind creatoare de servicii economice,
existând o relaŃie socială între vânzător şi cumpărători.
De remarcat faptul că procesul de muncă al
vânzătorului se încheie numai atunci când cumpă-
rătorul a acceptat marfa;
• fiziologic = eforturi fizice şi intelectuale cu totul
deosebite, de o intensitate medie;
• psihologic = este necesară o pregătire psihologică cu
totul specială, deoarece procesul de vânzare-
cumpărare presupune un dialog continuu între
vânzător şi cumpărător;
• sociologic – în comerŃ munca este prin excelenŃă
colectivă, iar formaŃiile de muncă sunt relativ
restrânse.
Personalul din comerŃ deŃine o pondere importantă şi
în continuă creştere în totalul populaŃiei active în Ńările
cu economie de piaŃă dezvoltată, comerŃul făcând parte
din sectorul terŃiar, a cărui pondere este tot mai mare.
În comerŃ îşi desfăşoară activitatea personal de diferite
categorii:
• personal specific, în activitatea de aprovizionare,
vânzare, stocare etc.;
36
• personal nespecific – în transporturi, întreŃinere etc.;
În funcŃie de natura muncii prestate, personalul din
comerŃ se grupează în două mari categorii:
a) Personalul operativ: şef de unităŃi, magazioneri,
vânzători, casieri, ospătari, bucătari, bufetieri, barmani
etc. Această categorie deŃine ponderea cea mai mare
din totalul personalului, respectiv 83-84%.
b) Personalul tehnico-administrativ (TESA) desfăşoară
activităŃi de conducere sau de execuŃie, în cadrul
compartimentelor, birourilor, serviciilor etc. Numărul
posturilor şi locurilor de muncă se stabileşte prin
organigrama întreprinderii.
O caracteristică de primă însemnătate a personalului
din comerŃ rămâne ponderea mare a numărului de
femei (57-58%) în totalul personalului.
Recrutarea şi pregătirea profesională a personalului
din comerŃ se realizează prin unităŃi şcolare
preuniversitare sau universitare, respectiv prin şcoli
profesionale, licee economice, colegii, facultăŃi etc.
Personalul din comerŃ trebuie să răspundă la o serie de
cerinŃe specifice, privind însuşirile psihice şi morale,
un nivel de cultură peste medie, cunoaşterea însuşirilor
merceologice ale mărfurilor, a modului de păstrare şi
utilizare a lor. De asemenea, există şi o serie de cerinŃe
speciale, specifice pentru personalul TESA, mai ales
pentru cel de conducere, care trebuie să stăpânească
foarte bine tehnicile de negociere şi procesul de
adoptare a deciziilor.
Productivi-
Natura activităŃii comerciale determină particularităŃi
tea mun-
în modul de participare a factorilor de producŃie la
cii în
crearea produsului şi implicit în măsurarea
comert
productivităŃii muncii. În acest sector, productivitatea
muncii este diferenŃiată faŃă de celelalte ramuri, dar şi
pe ramuri de comerŃ.
Ca indicator calitativ, productivitatea muncii în comerŃ
va trebui asociată şi cu alŃi indicatori, ce caracterizează
eficienŃa activităŃii.
În comerŃ, productivitatea muncii se calculează prin
două metode:
• metoda directă, respectiv cantitatea sau valoarea
mărfurilor vândute de un lucrător într-o unitate de
timp:

unde: W = productivitatea muncii


D = desfacerile de mărfuri
Np = numărul de lucrători
• metoda indirectă – consumul de muncă (ore sau zile
muncă) pentru vânzarea unei unităŃi cantitative sau
valorice dintr-un produs:

unde: T = fondul de timp


Există şi alte expresii ale productivităŃii muncii
(calculată pe vânzător, pe personal operativ, pe
37
operaŃii, pe total personal etc.).
În principiu, productivitatea muncii se calculează
valoric, în acest caz fiind însă influenŃată semnificativ
de preŃuri.
Factorii care influenŃează productivitatea munci sunt
factori direcŃi (procesul tehnic, calificarea
personalului, cointeresarea acestuia etc.) sau indirecŃi
(în comerŃ aceştia exprimă condiŃiile în care se
desfăşoară munca), cei din urmă fiind profilul
economico-social al zonei, proprietăŃile mărfurilor,
nivelul şi dinamica preŃurilor, mărimea unităŃilor
comerciale etc.
Principalele căi ce duc la creşterea productivităŃii
muncii în comerŃ sunt:
• promovarea progresului tehnic;
• organizarea ştiinŃifică a muncii;
• perfecŃionarea pregătirii profesionale;
• cercetarea permanentă şi atentă a pieŃei, a cerinŃelor
de consum şi perfecŃionarea comunicării cu piaŃa, cu
consumatorii potenŃiali.
Creşterea productivităŃii muncii în comerŃ (W)este
condiŃionată semnificativ de folosirea raŃională a
personalului, de corelarea acestuia cu volumul
activităŃii economice desfăşurate. O asemenea corelare
se realizează prin urmărirea unui sistem de indicatori
de sinteză, respectiv:
a) numărul mediu de salariaŃi ( ), structurat pe
categorii, pe profesii, pe nivele de pregătire sau
vechime în muncă.
D
NS =
W
La nivelul întregului comerŃ, numărul de salariaŃi se
analizează în raport cu totalul populaŃiei active şi cu
numărul de salariaŃi din economie.
b) Productivitatea muncii (W) se evidenŃiază pe
categoriile cuprinse în numărul de salariaŃi, prin
raportarea volumului activităŃii la numărul mediu de
salariaŃi.
c) Fondul de salarii (Fs), calculat pe principalele lui
componente (fond salarii tarifar, fond salarii
suplimentar, premii etc.). Fondul de salarii este
produsul dintre numărul mediu de salariaŃi şi salariul
mediu.

d) Salariul mediu

e) Nivelul relativ al fondului de salarii (fondul de


salarii la un milion de lei desfaceri) se obŃine prin
raportarea fondului de salarii la volumul desfacerilor

Este un indicator valoric calitativ ce reflectă în


dinamică respectarea corelaŃiilor normale dintre
38
indicatorii forŃei de muncă, diminuarea lui fiind o
condiŃie a creşterii eficienŃei acestora.
Între indicatorii de mai sus trebuie să existe o serie de
corelaŃii. Astfel:
• Indicele creşterii productivităŃii muncii să depăşească
indicele de creştere a salariului mediu

• Indicele creşterii desfacerilor să depăşească media de


creştere a fondului de salarii.

În comerŃ, creşterea productivităŃii muncii este practic


limitată, mai ales datorită posibilităŃilor reduse de
creştere a progresului tehnic, ce depinde de alte ramuri
ale economiei naŃionale.
De remarcat şi faptul că în România productivitatea
Patrimo- muncii în comerŃ este mult inferioară faŃă de alte Ńări.
niul Patrimoniul reprezintă totalitatea drepturilor şi
agentilor obligaŃiilor ce pot fi exprimate în bani, precum şi
economici bunurile la care acestea se referă.
Există două moduri de abordare a noŃiunii de
patrimoniu: economic şi juridic.
Din punct de vedere economic, patrimoniul (care în
contabilitate = se exprimă ca mijloace economice în
activul bilanŃului – sau ca surse de constituire – la
pasiv) este format din:
• active imobilizate;
• active circulante;
• mijloace în curs de regularizare
a) Activele imobilizate sunt valori de patrimoniu ce
deservesc activitatea economică şi se amortizează în
mai mulŃi ani. Ele sunt:
• necorporale – cheltuielile de constituire şi dezvoltare;
• corporale – terenuri şi mijloace fixe;
• activele financiare – titluri de participare (acŃiuni şi
obligaŃiuni) ale unei societăŃi comerciale şi creanŃe
acordate altor agenŃi economici.
b) Activele circulante – reprezintă valorile materiale şi
băneşti ce îşi schimbă permanent forma în circuitul
economic, trecând din forma bănească în cea materială
şi din nou în cea bănească. Ele cuprind:
• stocurile de mărfuri şi ambalaje;
• drepturile (creanŃele) şi obligaŃiile rezultate din
relaŃiile cu furnizorii şi clienŃii, cu personalul, cu
bugetul statului;
• titlurile de plasament – obligaŃiuni şi acŃiuni;
• capitalul subscris, dar neachitat;
• disponibilităŃile băneşti, din bancă şi din casierie
c) Mijloacele în curs de regularizare se referă la
cheltuielile efectuate în avans şi care urmează să fie
repartizate la alte grupe de cheltuieli, precum şi
diferenŃele nefavorabile de conversie.
39
Din punctul de vedere al pasivului bilanŃului contabil,
sursele de formare a patrimoniului sunt:
a) Capitalul propriu (capitalul social, valoarea
acŃiunilor emise şi vândute şi diferenŃele favorabile de
evaluare a patrimoniului);
b) Provizioanele (rezervele) pentru riscuri şi cheltuieli
– se constituie din profit;
c) Datoriile (împrumuturi din emisiuni de obligaŃiuni,
credite bancare, datorii rezultate din decontările cu
furnizorii, efecte de plătit, clienŃi credibili, sumele
datorate personalului propriu etc.).
Patrimoniul unui agent economic este supus în
permanenŃă modificării, în principal prin creşterea
acestuia.
Resursele financiare ale unui agent economic, ale
comerŃului în general, trebuie să fie în permanentă
corelare cu volumul activităŃii desfăşurate.
La nivel macroeconomic, dimensiunea capitalului
comercial este dată de raportul dintre mărimea
Produsului Intern Brut ce intră în sfera schimbului şi
numărul de rotaŃii ale capitalului comercial care
deserveşte schimbul, determinat, la rândul lui, de
Resursele rotaŃiile capitalurilor independente.
financiare În procesul de formare şi utilizare, resursele
în comert financiare sunt identificate ca fluxuri monetare în
operaŃiunile la care participă şi ca stocuri de valori în
patrimoniul agenŃilor economici.
La înfiinŃare, agenŃii economici îşi constituie capitalul
prin aportul în bani (sau în natură) al celor care se
asociază sau prin emiterea de acŃiuni pentru atragerea
disponibilităŃilor băneşti ale unor persoane juridice sau
fizice.
Alături de acest capital financiar, prin vânzarea de
mărfuri se obŃin venituri (încasări), folosite pentru
acoperirea cheltuielilor efective, asigurându-se şi cu
un anumit profit. Deci în activitatea comercială apar
două fluxuri de valori:
• un flux material;
• un flux monetar.
Resursele financiare ale comerŃului reprezintă
mijloacele băneşti atrase în procesul de formare şi
modificare a capitalului şi utilizate pentru efectuarea
încasărilor şi plăŃilor în relaŃiile cu instituŃiile care
participă la asemenea procese. Sfera de cuprindere a
resurselor financiare poate fi extinsă la întregul capital
bănesc al unui agent economic, folosit pentru
efectuarea încasărilor şi plăŃilor. SemnificaŃia şi mai
ales importanŃa relaŃiilor financiare şi de credit rămân
legate de funcŃiile acestora în formarea şi creşterea
capitalului şi de sursele lor de provenienŃă, pentru a fi
Politica valorificate oportun la apariŃia nevoilor de capital.
financiarã Politica financiară este o componentă a politicii
în comert economice din comerŃ, fiecare acŃiune comercială fiind
însoŃită de utilizarea unor resurse financiare şi
obŃinerea de rezultate evaluate financiar. O asemenea
politică prezintă două aspecte:
40
• Aspectul macroeconomic constă în măsurile
legislativ-financiare luate de stat pentru dezvoltarea şi
modernizarea comerŃului, reglementarea activităŃii
comerciale, asigurarea participării comerŃului la
formarea veniturilor bugetului, protecŃia consuma-
torilor etc. În acest scop, se utilizează pârghii
economico-financiare (taxe, impozite, dobânzi etc.).
• Aspectul microeconomic are în vedere agentul
economic şi vizează probleme precum formarea şi
creşterea capitalului, veniturile, cheltuielile şi profitul,
utilizarea profitului. În comerŃ, capitalul are o serie de
particularităŃi, ce se reflectă în politica financiară a
agenŃilor economici cu privire la formarea,
dimensionarea şi utilizarea resurselor financiare.
Astfel, capitalul comercial se caracterizează prin limite
largi de dimensionare, iar structura acestuia pe
elemente este în favoarea mijloacelor circulante, acest
lucru explicând posibilitatea utilizării lui la orice scară
a activităŃii economice. Mai mult, capitalul comercial
încorporat în mijloacele circulante are o viteză de
rotaŃie diferită pe grupe de mărfuri (de la o zi, la
produsele perisabile, la peste 100 zile la mărfurile de
sortiment larg). Asemenea particularităŃi ale
capitalului comercial şi posibilităŃile largi de folosire a
lui determină atracŃia spre comerŃ a multor
întreprinzători care, dispunând de capitaluri mici,
urmăresc valorificarea şi creşterea acestora într-un
timp relativ scurt. Din politica economico-financiară a
întreprinderii comerciale fac parte şi aspecte precum:
• constituirea capitalului propriu;
• modificarea capitalului social (dezvoltarea activităŃii
proprii, emiterea de noi acŃiuni, creşterea valorii
nominale a unei acŃiuni, capitalizarea unei părŃi din
profit);
• atragerea de capital nou prin împrumuturi de genul
creditelor bancare sau lansarea de noi obligaŃiuni sau
Finantarea acŃiuni etc.
investitiilor a) InvestiŃiile reprezintă prima destinaŃie care este dată
si capitalului comercial, ele asigurând formarea bazei
mijloacelor tehnico-materiale, creşterea şi modernizarea acesteia.
circulante În condiŃiile în care investiŃiile reprezintă imobilizări
de fonduri pe termen lung, efectuarea acestora trebuie
bine fundamentată. Necesitatea şi oportunitatea unei
investiŃii se motivează prin creşterea volumului
activităŃii economice, precum şi prin cerinŃele de
modernizare a acesteia, pentru a încorpora progresul
tehnic şi a face faŃă concurenŃei. EficienŃa economică a
investiŃiilor se apreciază prin efectele economice pe
care acestea le aduc, precum profitul, sporul de
vânzări, economisirea unor cheltuieli sau ridicarea
nivelului deservirii comerciale.
Rentabilitatea investiŃiei (Ri) este criteriul de bază al
eficienŃei acesteia. Indicatorul se calculează prin suma
utilităŃilor de profit (P) obŃinută în perioada de
funcŃionare (amortizare) a investiŃiei, raportată
la mărimea investiŃiei:
41
O altă expresie a rentabilităŃii o reprezintă termenul de
recuperare (în ani) a investiŃiei (Tr), calculat ca raport
între investiŃie şi profitul anual adus:

Economicitatea investiŃiei se exprimă prin investiŃia


specifică (Is), reprezentată de raportul dintre investiŃie
(I) şi efectul economic (E) adus:

InvestiŃiile se finanŃează din capitalul propriu şi, în


completare, din surse împrumutate.
b) Asigurarea volumului de mijloace circulante la
înfiinŃarea societăŃii comerciale şi creşterea acestui
volum este cea de-a doua destinaŃie pe care o capătă
capitalul propriu constituit. La stabilirea nivelului
acestora şi la finanŃarea lor se are în vedere specificul
fiecărui gen de active circulante (stocuri, ambalaje,
obiecte de inventar etc.).
Necesarul de mijloace circulante depinde de volumul
desfacerilor şi de numărul de rotaŃii (de circuite) pe
care îl realizează stocurile într-un an

unde: Mc = volumul mijloacelor circulante; D =


volumul desfacerilor; Vr = numărul de rotaŃii în cursul
unui an.
Aceiaşi atenŃie se acordă şi fundamentării celorlalte
mijloace circulante (mărfuri, obiecte de inventar,
echipament de protecŃie, materiale de întreŃinere etc.)
O parte a activelor circulante este formată din
mijloacele băneşti care se află ca sold de numerar în
casă şi în conturile bancare ale societăŃii comerciale
pentru efectuarea plăŃilor curente. DisponibilităŃile în
numerar apărute în evoluŃia curentă a încasărilor şi
plăŃilor formează trezoreria societăŃii, componentă a
activităŃii financiar-contabile a acesteia.
CUVINTE CHEIE: numărul şi structura personalului
comercial; capacitatea de muncă ; munca propriu-zisă;
productivitatea muncii în comerŃ; patrimoniul agentilor
economici; resursele financiare în comert; politica
financiarã în comert; finantarea investitiilor; finantarea
mijloacelor circulante.
TESTE GRILA
• Resursele financiare din comert se identifica in
doua componente de baza: fluxuri monetare in cadrul
operatiunilor la care participa si stocuri de valori aflate
in patrimoniul agentilor economici.
Raspuns: ADEVARAT
• Exprimati productivitatea muncii in comert
prin metoda directa (formula de calcul)

42
Raspuns: W

• Scrieti formula de calcul a rentabilitatii


investitiilor in comert.

Raspuns: Ri =

• Patrimoniul reprezintă totalitatea drepturilor şi


obligaŃiilor ce pot fi exprimate în _____, precum şi
bunurile la care acestea se referă.
Raspuns: bani
XII. RELATIILE COMERTULUI CU PRODUCÃTORII
SI CONSUMATORII
Necesitatea Ansamblul formelor organizatorice, tehnice şi juridice,
si continu- care pregătesc sau asigură înfăptuirea actelor de
tul relatii- schimb între producători şi consumatori formează
lor comer- relaŃiile comerŃului cu producătorii. Acestea pot fi de
tului cu sine stătătoare (contractul economic) sau acŃiuni
producãto- asociate actelor de vânzare-cumpărare desfăşurate de
rii fiecare partener (studierea cererii, negocierea etc.).
Necesitatea relaŃiilor comercianŃilor cu producătorii
rezultă din:
a) caracterul complex al pieŃei în economia
concurenŃială, relaŃiile de schimb dintre actorii pieŃei
neputând să aibă doar caracter spontan;
b) efortul continuu al producătorilor de a apropia de
piaŃă produsele lor şi de extindere a acestora, mai ales
în condiŃiile specializării adânci a producŃiei şi
separării ei de consum. De aici rezultă şi faptul că, de
regulă, comerŃul este acela ce cercetează mai mult
piaŃa, transmiŃând apoi informaŃiile culese şi
producătorilor;
c) necesitatea armonizării intereselor economice ale
partenerilor în relaŃiile de schimb (creşterea volumului
activităŃii fiecăruia, reducerea costului distribuŃiei etc.)
Complexitatea şi formele relaŃiilor comercianŃilor cu
producătorii depind de tipul de piaŃă în care au loc
relaŃiile de schimb, respectiv piaŃa cu concurenŃă
perfectă sau cea cu concurenŃă imperfectă.
a) Pe piaŃa cu concurenŃă perfectă, formele relaŃiilor
între comercianŃi şi producători sunt restrânse, actele
de vânzare-cumpărare realizându-se prin acceptarea pe
loc a preŃului şi a condiŃiilor de circulaŃie a produselor.
b) Pe piaŃa cu concurenŃă imperfectă există forme
complexe de legătură între parteneri, de forma
politicilor de produs, de preŃ şi de distribuŃie, având
loc o permanentă informare reciprocă.
În perioada de tranziŃie, relaŃiile dintre comercianŃi şi
producători cunosc aspecte specifice, fiind în curs de
formare, pe măsura realizării reformei şi a schimbării
concepŃiei vechi care a dominat raporturile dintre
întreprinderile economice (plan centralizat, preŃuri
stabilite, reglementări unitare etc.).
Baza noilor relaŃii dintre comercianŃi şi producători
este dată de proprietatea privată şi libertatea de acŃiune
a agenŃilor economici în politica lor de piaŃă.
43
a agenŃilor economici în politica lor de piaŃă.
Formele Privite ca modalităŃi de înlesnire a negocierilor între
relatiilor participanŃii la relaŃiile de schimb, relaŃiile
comercian- comercianŃilor cu producătorii se concretizează în
tului cu forme specifice fiecărei etape de derulare a
producãto- schimbului. De asemenea, conŃinutul acestor acŃiuni
rii diferă în funcŃie de natura produsului şi formele de
comerŃ în care acestea se desfăşoară. RelaŃiile în cauză
îmbracă următoarele forme:
a) Negocierea presupune:
• existenŃa a cel puŃin doi parteneri cu interese diferite;
• cele două părŃi sunt angajate în relaŃii voluntare
privind vânzarea şi cumpărarea unor bunuri;
• o serie de compromisuri, concesii, argumente şi
contra argumente etc.;
• se încheie prin semnarea contractului.
Teoria negocierilor este creaŃia a mai multor
discipline, iar echipa de negociere trebuie să cuprindă
economişti, ingineri, jurişti, psihologi, sociologi etc.
b) RelaŃiile precontractuale presupun:
• studierea sistematică a pieŃei;
• activitatea de creare a noi produse;
• informarea permanentă de către producători a
comercianŃilor şi a consumatorilor.
c) RelaŃiile contractuale constituie, de fapt, principala
legătură dintre agenŃii economici.
Contractul economic reprezintă un acord de voinŃă
intervenitîntre două sau mai multe persoane fizice sau
juridice cu privire la desfăşurarea relaŃiilor economice
dintre ele. Contractul va conŃine clauze privind
drepturile şi obligaŃiile părŃilor, obiectul contractului,
preŃul, condiŃiile de livrare, modalităŃile de plată şi
răspunderea părŃilor.
d) RelaŃiile post contractuale concretizează actele de
vânzarecumpărare şi constau în realizarea aprovi-
zionării curente cu mărfuri a unităŃilor comerciale,
acest lucru presupunând:
• emiterea de comenzi;
• aprovizionarea propriu-zisă;
• recepŃia mărfurilor.
O formă concretă, de o mare importanŃă, a relaŃiilor
dintre comercianŃi şi producători o reprezintă
negocierea preŃurilor, acest lucru constituind o
expresie a libertăŃii de acŃiune a agenŃilor economici.
Statul este obligat să asigure regulile de desfăşurare a
relaŃiilor dintre producători şi comercianŃi, respectiv
reglementările juridice în domeniu.
RelaŃiile comerŃului cu consumatorii fac parte din
Locul si sistemul de relaŃii interne angajate de unităŃile din
continutul aparatul comercial. Ele îmbracă mai multe forme, fiind
relatiilor de o deosebită importanŃă datorită:
comertului • sporirii dimensiunilor comerŃului interior şi a ariei
cu consu- sale de preocupări;
matorii • dezvoltării şi modernizării reŃelei comerciale;
• introducerii şi extinderii unor forme de vânzare noi şi
moderne;
44
• regândirii sistemului de informare a consumatorilor
şi operaŃionalizării unor politici promoŃionale
moderne.
Sistemul de relaŃii ale comerŃului cu consumatorii
poate fi structurat în trei principale domenii:
• organizarea unui cadru eficient de dialog cu
cumpărătorii;
• crearea unei ambianŃe favorabile realizării actului de
vânzarecumpărare;
• asigurarea unor raporturi corespunzătoare între
personalul comercial şi cumpărători.
Analiza principalelor elemente ce dau conŃinutul
relaŃiilor comert consumatori evidenŃiază faptul că
rolul activ al comerŃului este condiŃionat de
cunoaşterea corespunzătoare a celor doi parteneri-
producător şi consumator – de asigurarea unor condiŃii
adecvate de manifestare a posibilităŃilor şi intereselor
acestora, precum şi de utilizarea unor mijloace care să
faciliteze comunicaŃia în ambele direcŃii.
Organizarea sistemului de relaŃii comerŃ-consumatori
presupune buna cunoaştere a comportamentului
Baza consumatorului, a factorilor de influenŃă a acestuia.
motivatio- În acest sens, comerŃul acŃionează în două direcŃii:
nalã a re- • utilizarea în organizarea diferitelor acŃiuni
latiilor co- comerciale a caracteristicilor psihologice şi
mert con- psihosociologice ale consumatorilor;
sumatori • iniŃierea unor programe de măsuri menite să
influenŃeze comportamentul respectiv, orientându-l şi
determinându-i noi dimensiuni.
În procesul de organizare a sistemului de colaborare
comerŃ-consumatori, comportamentul nu trebuie privit
doar ca o însuşire sau o îmbinare de acŃiuni
independente separate, ci ca rezultatul unei experienŃe
de viaŃă, diferenŃiate în raport cu locul pe care fiecare
individ îl ocupă în societate, cu gradul său de instruire
etc. De aici rezultă necesitatea cercetării motivaŃiei
consumatorilor atunci când aceştia adoptă decizia de
cumpărare. O asemenea decizie trebuie privită ca fiind
un act de alocare a resurselor, în cadrul căruia intervin
atât motivaŃii raŃionale, economice, cât şi motivaŃii
aparent neraŃionale, de natură emotiv-psihologică.
Atunci când adoptă decizia de cumpărare, consumato-
rul trece prin trei etape distincte:
• întâlnirea dintre nevoie şi produs, o stare anterioară
procesului de cumpărare, când se creează o stare de
tensiune ce va dispare numai în momentul satisfacerii
nevoii în cauză;
• faza deciziei, care se va lua în baza tuturor
informaŃiilor de care consumatorul dispune şi a
factorilor de alegere;
• faza posterioară cumpărării, când consumatorul va
compara satisfacŃia anticipată cu utilitatea produsului
achiziŃionat.
Pentru comerŃ, această a treia fază are o importanŃă
deosebită pentru asigurarea continuităŃii şi perspectivei
activităŃii sale.
45
CUVINTE CHEIE: relaŃiile comercianŃilor cu
producătorii; relaŃiile comerŃului cu consumatorii;
negocierea; contractul economic; comportamentul
consumatorului; decizia de cumpărare.
TESTE GRILA
• Enumerati aspectele rezultate din analiza
rolului comertului in raport cu producatorii.
Raspuns:
- comertul asigura o regularizare a procesului de
fabricatie, permitand o esalonare a productiei pe intreg
anul calendaristic;
- comertul participa la diminuarea eforturilor
financiare ale producatorilor, achitand contravaloarea
marfurilor pe care le stocheaza, chiar daca nu are
certitudinea vanzarii lor;
- comertul permite producatorilor sa-si orienteze
productia in orice zona, folosind reteaua de distributie,
relatiile pe care le au comerciantii in cadrul pietei, ca
si actiuni publicitare destinate sustinerii si realizarii
unei bune vanzari a produselor si serviciilor oferite.
• Enumerati aspectele rezultate din analiza
rolului comertului in raport cu consumatorii.
Raspuns:
- comertul pune la dispozitia consumatorilor, acolo
unde acestia se gasesc si atunci cand este nevoie,
produsele solicitate, in cantitatea si calitatea dorite si
la pretul pietei;
- comettul ofera consumatorilor finali sau intermediari
posibilitatea de a evita efectuarea unor cumparaturi
mari si foarte mari, care sa le imobiizeze sume
importante de bani, contribuind astfel la reducerea
cheltuielilor consumatorilor legate de achizitionarea
celor necesare, determinate de deplasari costisitoare;
- comertul asigura informarea consumatorilor,.
• Care sunt formele relatiilor comertului cu
producatorii, specifice fiecarei etape de derulare a
schimbului.
Raspuns:
1. relatiile precontractuale
2. relatiile contractuale
3.relatiile postcontractuale
• Ansamblul formelor organizatorice, tehnice şi
juridice, care pregătesc sau asigură înfăptuirea actelor
de schimb între producători şi consumatori formează
relaŃiile comerŃului cu producătorii. Acestea pot fi
__________________ sau ______________________.
Raspuns: de sine stătătoare (contractul economic);
acŃiuni asociate actelor de vânzare-cumpărare
desfăşurate de fiecare partener (studierea cererii,
negocierea etc.)
XIII. PROTECTIA CONSUMATORILOR

46
Conceptul În cadrul strategiilor şi politicilor de protecŃie socială
si structura se înscrie şi politica de protecŃie a consumatorilor, ce
protectiei priveşte în principal, aspecte referitoare la un sistem
consuma- de relaŃii creat în cadrul pieŃei, sistem generat de
torilor confruntarea consumului cu obiectul său, respectiv cu
produsul oferit de producător.
Politica de protecŃie a consumatorului se regăseşte
într-un complex de intervenŃii social-guvernamentale
sau neguvernamentale, cu privire la următoarele
aspecte:
• îmbunătăŃirea consumului populaŃiei, atât sub aspect
cantitativ, cât şi structural-calitativ;
• asigurarea calităŃii bunurilor şi serviciilor oferite spre
vânzare;
• asigurarea unui sistem de preŃuri în concordanŃă cu
cerinŃele pieŃei şi calitatea produselor şi serviciilor
oferite;
• organizarea unui sistem de informare eficient şi util
pentru consumatori.
În contextul de mai sus, apărarea drepturilor
consumatorilor se constituie într-un obiectiv de primă
însemnătate al protecŃiei sociale. De altfel, aşa cum în
politică democraŃia constă în asigurarea drepturilor
alegătorilor, în economie, o asemenea democraŃie
înseamnă asigurarea drepturilor consumatorilor de a-şi
alege bunurile şi serviciile de care au nevoie, potrivit
dorinŃelor şi posibilităŃilor de care aceştia dispun.
Drepturile consumatorilor comportă următoarele
elemente:
• dreptul la liberă alegere;
• dreptul la informare;
• dreptul la petiŃie şi ascultare;
• dreptul la protecŃie.
ProtecŃia consumatorilor trebuie organizată sub forma
unui proces complex, în care să fie implicată atât
puterea publică, statul, cât şi consumatorii.
a) Implicarea statului în procesul de protecŃie a
consumatorilor se concretizează în:
• existenŃa unei legislaŃii care să răspundă necesităŃilor
generate de apărarea şi asigurarea protecŃiei
consumatorilor;
• organizarea cadrului instituŃional de specialitate, care
să urmărească asigurarea unei protecŃii reale a
consumatorilor.
b) Organizarea consumatorilor pentru apărarea
dreptului lor de protecŃie presupune:
• constituirea unor organizaŃii sau asociaŃii, fie sub
egida marilor centrale sindicale sau cooperatiste, fie
independente;
• constituirea unor organizaŃii internaŃionale de
Politica de protecŃie a consumatorilor.
protectie a Pornind de la prevederile RezoluŃiei ONU nr.
consuma- 39/248/1985, după 1990 în România s-au luat o serie
torilor în de măsuri în domeniul producŃiei consumatorilor, care
România converg, în principal, în trei direcŃii:
• crearea cadrului legislativ;
47
• crearea cadrului instituŃional;
• o continuă preocupare pentru armonizarea legislaŃiei
naŃionale cu cea a Uniunii Europene.
Principalul act normativ în domeniul protecŃiei
consumatorilor este OrdonanŃa Guvernului nr.
21/august 1992, devenită Legea nr. 11/1994 privind
protecŃia consumatorilor, modificată şi completată de
mai multe ori. Potrivit acestui act normativ, în
România protecŃia consumatorilor presupune:
• asigurarea accesului neîngrădit la produse şi servicii;
• informarea permanentă a consumatorilor asupra
caracteristicilor esenŃiale ale produselor şi serviciilor;
• asigurarea şi apărarea drepturilor şi intereselor
legitime ale consumatorilor împotriva unor practici
abuzive;
• participarea consumatorilor la fundamentarea şi
luarea deciziilor în domeniu.
În temeiul OrdonanŃei nr. 21/1992 au fost adoptate şi
alte acte normative în domeniul:
• standardizării şi metrologiei;
• calităŃii mărfurilor;
• alimentaŃiei publice.
LegislaŃia în domeniul protecŃiei consumatorilor se
referă la:
• protecŃia vieŃii, sănătăŃii şi securităŃii consumatorilor;
• protecŃia intereselor economice ale consumatorilor;
• informarea şi educarea consumatorilor.
LegislaŃia în vigoare conŃine prevederi referitoare la
răspunderea şi sancŃionarea încălcării sale.
Principala instituŃie guvernamentală în domeniul
protecŃiei consumatorilor este Autoritatea NaŃională
pentru ProtecŃia Consumatorilor, care are unităŃi
subordonate în teritoriu.
Ca organe neguvernamentale funcŃionează:
• AsociaŃiile pentru protecŃia consumatorilor;
• Consiliile consultative pentru protecŃia
consumatorilor, care funcŃionează la nivelul fiecărui
judeŃ, municipiu, oraş sau comună.
O preocupare de prim ordin a puterii publice rămâne
armonizarea cadrului juridic şi instituŃional cu cel al
Uniunii Europene. În acest sens:
• se pleacă de la ideea că legislaŃia Uniunii Europene
se constituie într-un cadru comun pe care fiecare stat
aspirant trebuie să-l adopte înainte de aderare sau o
dată cu aderarea.
• În România, se urmăreşte combinarea tranziŃiei la
economia de piaŃă cu adoptarea legislaŃiei comunitare
în domeniul protecŃiei consumatorilor.
• Există o serie de realizări notabile în domeniu, fiind
necesare însă şi alte măsuri de perfecŃionare a cadrului
legislativ şi instituŃional în ceea ce priveşte protecŃia
consumatorilor.
CUVINTE CHEIE: politica de protecŃie a
consumatorilor; drepturile consumatorilor;implicarea
statului; organizarea consumatorilor; Autoritatea
NaŃională pentru ProtecŃia Consumatorilor.
48
TESTE GRILA
• Enumerati elementele drepturilor consuma-
torilor.
Raspuns:
• dreptul la liberă alegere;
• dreptul la informare;
• dreptul la petiŃie şi ascultare;
• dreptul la protecŃie.
• Pornind de la prevederile RezoluŃiei ONU nr.
39/248/1985, după 1990 în România s-au luat o serie
de măsuri în domeniul producŃiei consumatorilor, care
converg, în principal, în trei direcŃii:
• crearea de asociatii ale consumatorilor;
• implicarea statului;
• armonizarea legislaŃiei naŃionale cu cea a Uniunii
Europene.
Raspuns: FALS
• LegislaŃia în domeniul protecŃiei
consumatorilor se referă la:
• protecŃia vieŃii, sănătăŃii şi securităŃii consumatorilor;
• protecŃia intereselor economice ale consumatorilor;
• informarea şi educarea consumatorilor.
• Principala instituŃie guvernamentală în
domeniul protecŃiei consumatorilor este ___________
___________, care are unităŃi subordonate în teritoriu.
Raspuns: Autoritatea NaŃională pentru ProtecŃia
Consumatorilor
XIV. EFICIENTA ACTIVITÃTII COMERCIALE
Continutul Prin eficienŃa activităŃii comerciale se înŃelege raportul
si indica- dintre efortul economic depus şi rezultatele obŃinute de
torii efici- un agent economic, respectiv de comerŃ, în ansamblul
entei eco- său sau raportul dintre rezultate şi efort.
nomice în Conceptul de eficienŃă este asimilat cu diversele forme
comert de manifestare a rezultatelor obŃinute, cum sunt:
rentabilitatea, productivitatea factorilor de producŃie,
eficacitatea capitalului, economisirea costurilor etc.
Efortul în comerŃ este dat de consumul de resurse
economice (materiale, financiare şi umane), iar
rezultatele reprezintă volumul desfacerilor sau alte
efecte calitative ale activităŃii economice desfăşurate.
Şi în comerŃ, eficienŃa economică este expresia
cerinŃelor unor legi obiective, în primul rând a legii
economiei de timp, care dirijează
raŃionalitatea şi comportamentul agenŃilor economici.
InterdependenŃa dintre comerŃ şi alte ramuri ale
economiei naŃionale determină o intercondiŃionare
între eficienŃa comerŃului şi eficienŃa acestora din
urmă, eficienŃa comerŃului fiind condiŃionată de
activitatea desfăşurată în ramurile cu care acesta intră
în relaŃii şi invers. Şi în interiorul ramurii ca atare,
eficienŃa trebuie privită atât la nivelul fiecărui agent
economic în parte, cât şi pe ansamblul ramurii, a
comerŃului.
Pentru exprimarea eficienŃei economice a comerŃului
se foloseşte un complex de indicatori, care evidenŃiază
asemenea raporturi la nivelul ramurii şi al fiecărui
49
agent economic în parte.
a) EficienŃa de ansamblu a comerŃului se calculează
prin intermediul următorilor indicatori:
• Productivitatea factorilor de producŃie, calculată ca
raport între volumul activităŃii şi fiecare din factorii
respectivi (capital social, număr personal etc.);
• Veniturile aduse la bugetul de stat de către comerŃ, în
principal cele din impozitul pe profit şi din taxa pe
valoarea adăugată;
• Timpul mediu de circulaŃie a mărfurilor, calculat ca
raport între stocurile medii la diferitele grupe de
mărfuri şi desfacerile medii zilnice;
• Numărul de personal din comerŃ faŃă de total
populaŃie activă sau faŃă de total salariaŃi;
• Nivelul relativ al cheltuielilor de circulaŃie, ce
caracterizează complexitatea şi raŃionalitatea
distribuŃiei, acest nivel fiind diferenŃiat pe agenŃi
economici de acelaşi profil.
b) EficienŃa activităŃii unui agent economic, deci
eficienŃa la nivel microeconomic, se apreciază pe baza
următoarelor criterii:
• eficienŃa utilizării resurselor (materiale, umane şi
financiare) se exprimă prin indicatori în care resursele
economice (ca efort) se raportează la rezultate (efect),
obŃinându-se consumul de resurse la o unitate de
rezultat (exemplu valoarea fondurilor fixe la un milion
lei desfaceri). Prin calcularea raportului invers, se
obŃin rezultatele la o unitate de efort;
• costul circulaŃiei (cheltuielile de circulaŃie);
• rentabilitatea.
Veniturile Principalul factor care determină eficienŃa economică
în comert a comerŃului este venitul obŃinut de agentul economic.
În comerŃ se evidenŃiază trei categorii de venituri:
• venituri din exploatare = încasările din activitatea de
bază şi din alte activităŃi;
• venituri financiare = încasări din dobânzi, din
diferenŃe de curs valutar, încasări din participaŃii,
venituri obŃinute din obligaŃiunile sau acŃiunile
deŃinute la alte firme etc.;
• venituri excepŃionale = obŃinute din reevaluarea
activelor, din operaŃiuni de gestiune sau din subvenŃii
pentru investiŃii.
Volumul veniturilor obŃinute de o firmă depinde de o
serie de factori exogeni sau endogeni, cei mai
importanŃii fiind:
• volumul vânzărilor – indicator ce depinde, la rândul
său, de politica de aprovizionare a firmei, de
concurenŃă, dar mai ales de cererea populaŃiei;
• preŃul mărfurilor vândute, preŃ care este dependent de
adaosul comercial practicat, de costurile
aprovizionării, de efectele inflaŃiei etc.;
• nivelul cheltuielilor firmei, în special cele de
circulaŃie.
Cheltuielile de circulaŃie reprezintă consumul de
Cheltuielile resurse economice, evaluate în bani, necesar pentru
de circulatie realizarea circulaŃiei mărfurilor de la producător la
50
în comert consumator. Ele sunt efectuate atât de producători, cât
şi de comercianŃi (angrosişti şi detailişti) şi de
consumatori.
În categoria cheltuielilor de circulaŃie intră:
• cheltuieli materiale (combustibil, energie, apă etc.);
• lucrări şi servicii executate de către terŃi (reparaŃii,
chirii, transport, poştă, telefon etc.);
• impozite şi taxe (altele decât impozitul pe profit);
• cheltuieli cu personalul;
• cheltuieli cu amortizarea;
• provizioane;
• cheltuieli excepŃionale (amenzi, despăgubiri, pierderi
din calamităŃi, sponsorizări etc.);
Clasificarea cheltuielilor de circulaŃie se face având în
vedere mai multe criterii. Astfel:
a) O primă clasificare structurează cheltuielile după
forma de comerŃ (cu materii prime şi echipament
industrial, cu produse agricole, cu bunuri de consum
individual), grupele de produse (alimentare,
nealimentare, alimentaŃie publică) şi stadiile de
circulaŃie a mărfurilor (cu ridicata, cu amănuntul) în
care se efectuează.
O asemenea clasificare răspunde cerinŃelor unei
politici de diferenŃiere a cotelor de adaos comercial pe
forme de comerŃ şi pe grupe de mărfuri, astfel încât
acestea să asigure condiŃiile de eficienŃă în
comercializarea normală a oricărei grupe de mărfuri.
b) În funcŃie de dependenŃa de volumul activităŃii
economice, există două categorii de cheltuieli:
variabile (ce se modifică o dată cu evoluŃia volumului
activităŃii) şi constante, independente de volumul
activităŃii (ex. chiria). O asemenea clasificare permite
determinarea costului marginal al comercializării,
definit prin costul (cheltuielile) cu care se realizează o
unitate valorică suplimentară dintr-un produs.
c) În vederea urmăririi eficienŃei economice pe fiecare
unitate operativă, cheltuielile se grupează în directe
(cheltuielile cu salarii, întreŃinere, chirii etc.) şi
indirecte (în acest caz repartizarea lor pe
fiecare unitate în parte se face în funcŃie de o serie de
criterii).
Principalii factori care acŃionează asupra ansamblului
Factorii cheltuielilor de circulaŃie sunt:
care influ- a) Volumul desfacerilor – creşterea acestuia
entezã mã- determinând în mod obiectiv volumul cheltuielilor, dar
rimea si nu proporŃional. Deci volumul absolut al cheltuielilor
dinamica creşte proporŃional cu desfacerile, aceasta însemnând,
cheltuieli- de fapt, reducerea nivelului lor relativ;
lor de cir- b) Structura desfacerilor pe grupe de mărfuri şi
culatie schimbarea acesteia în timp determină o modificare a
volumului total al cheltuielilor, chiar dacă celelalte
condiŃii rămân neschimbate;
c) Modul de distribuŃie a mărfurilor (directă sau prin
intermediari), mişcarea directă fiind cea mai
economicoasă, ea evitând cheltuielile de depozitare
făcute de intermediari;
51
d) Viteza de circulaŃie a mărfurilor, respectiv timpul în
care mărfurile parcurg sfera circulaŃiei;
e) Productivitatea muncii este un factor cu acŃiune
directă asupra cheltuielilor, în principal a celor cu
salariile;
f) Complexitatea activităŃi comerciale, nivelul de
dezvoltare a reŃelei, varietatea sortimentului oferit,
numărul de personal etc. Asemenea factori conduc la
creşterea cheltuielilor de circulaŃie, acest spor fiind
însă în mare parte compensat prin creşterea volumului
desfacerilor;
g) AlŃi factori externi activităŃii comerciale, legaŃi de
mediul economico-social, juridic şi administrativ în
care funcŃionează unităŃile comerciale.
Pentru a măsura cheltuielile de circulaŃie, pentru a
Indicatorii urmări dinamica lor şi a le corela cu volumul activităŃii
cheltuieli- economice se folosesc diferiŃi indicatori, absoluŃi sau
lor de relativi, de nivel şi dinamică. Astfel:
circulatie a) Nivelul (volumul) absolut al cheltuielilor (Che)
reprezintă expresia bănească a fiecărei cheltuieli,
servind la calcularea tuturor indicatorilor economici de
rezultate, în primul rând a profitului;
b) Nivelul relativ al cheltuielilor de circulaŃie (Nche)
este raportul procentual dintre nivelul absolut al
cheltuielilor şi volumul desfacerilor

Este un indicator calitativ al activităŃii economice,


expresie a eficienŃei acesteia.
c) Cuantumul reducerii (creşterii) nivelului relativ al
cheltuielilor de circulaŃie (Q) reprezintă diferenŃa
dintre nivelul relativ al cheltuielilor din perioada
curentă şi cel din perioada de bază sau dintre nivelul
relativ estimat şi cel efectiv realizat, pe o anumită
perioadă:
Q = Nche1 + Ncheo
d) Ritmul reducerii (creşterii) nivelului relativ al
cheltuielilor de circulaŃie (Rche) este dat de raportul
procentual dintre cuantumul reducerii (creşterii) şi
nivelul relativ al cheltuielilor din perioadă de bază.

Acest indicator măsoară efortul depus pentru


reducerea nivelului relativ al cheltuielilor de către un
agent economic.
e) Economia (creşterea) relativă de cheltuieli (Eche)
datorată reducerii (creşterii) nivelului relativ al
cheltuielilor de circulaŃie se calculează prin înmulŃirea
cuantumului de reducere (creştere) a nivelului relativ
al cheltuielilor cu volumul desfacerilor din perioada
curentă şi împărŃit la 100.

Indicatorul semnifică eficienŃa activităŃii economice,


în valoarea lui concretizându-se rezultatele obŃinute ca
52
în valoarea lui concretizându-se rezultatele obŃinute ca
urmare a efortului depus sub forma consumului de
resurse.
Rentabilitatea reprezintă criteriul principal de
Rentabili- apreciere a eficienŃei activităŃii comerciale, definindu-
tatea acti- se prin capacitatea unui agent economic de a obŃine
vitãtii din activitatea desfăşurată un profit sau beneficiu.
comerciale Cele două elemente determinante ale profitului
(veniturile şi cheltuielile) definesc starea de
rentabilitate ca fiind expresia comportamentului
raŃional al agentului economic de maximizare a
rezultatelor, în condiŃiile folosirii unor resurse
economice limitate.
Profitul comercial reprezintă în cea mai mare parte
forma proprie de valorificare a factorilor de producŃie
din interiorul comerŃului. În practică se disting trei
forme de profit:
• profitul câştigat prin iniŃiativa proprie a agentului
economic;
• profitul primit datorită unor împrejurări favorabile;
• profitul admis, stabilit prin reglementări legale.
Gradul de rentabilitate este diferit pe ramuri ale
comerŃului şi pe fiecare unitate în parte, în funcŃie de o
serie de factori, obiectivi sau subiectivi.
Baza profitului o constituie adaosul comercial,
mărimea acestuia fiind însă limitată, în principal
datorită concurenŃei.
Rentabilitatea în comerŃ se exprimă prin doi indicatori:
profitul şi rata profitului.
a) Profitul la nivelul unui agent economic se determină
ca diferenŃă între suma veniturilor şi cea a cheltuielilor
efectuate, inclusiv taxa pe valoarea adăugată şi
accizele percepute la vânzarea mărfurilor.
Principalele categorii de venituri sunt obŃinute din
vânzarea mărfurilor, din alte activităŃi, venituri
financiare şi venituri excepŃionale.
Cheltuielile se referă la costul mărfurilor vândute,
cheltuielile pentru alte activităŃi, cheltuielile de
circulaŃie, cheltuielile financiare şi cheltuielile
excepŃionale.
b) Rata rentabilităŃii (Rr) se determină ca raport
procentual între mărimea profitului (P) şi volumul
desfacerilor.

Indicatorul în cauză permite o apreciere exactă a


efortului depus pentru obŃinerea profitului, putând fi
exprimat şi ca raport între profit şi mărimea fiecărui
factor de producŃie în parte, sau a diferitelor elemente
ce compun patrimoniul.
Între rata rentabilităŃii capitalului şi rata rentabilităŃii
economice există următoarea relaŃie:

Rata rentabilităŃii mai poate fi calculată şi în raport cu


53
resursele umane folosite, cu activul total al agentului
economic sau cu investiŃiile care au creat profitul.
Creşterea eficienŃei economice constă în maximizarea
Cãile de rezultatelor la un anumit efort economic.
crestere a În comerŃ, principalele căi de creştere a eficienŃei
eficientei activităŃii economice sunt:
activitãtii a) Creşterea volumului desfacerilor, cu condiŃia ca
comerciale ritmul de creştere a profitului obŃinut din aceste
desfaceri să fie superior ritmului de creştere al
desfacerilor. Acest factor este neexploatat încă la
maximum posibil, prezentând însă o serie de limite
maxime, unele obiective, altele subiective, limite
impuse de piaŃă, de concurenŃă, de numărul populaŃiei,
de veniturile acesteia, de gradul de saturaŃie a nevoilor
etc.
b) Creşterea adaosului comercial în mărime absolută,
dar mai ales relativă. O asemenea creştere va fi
dependentă de volumul şi structura aprovizionărilor şi
de cotele de adaos comercial pe grupe de mărfuri.
Ambele elemente sunt mărimi variabile, influenŃate de
factori obiectivi şi subiectivi.
c) Minimizarea consumului de resurse la un anumit
rezultat, altfel spus – raŃionalizarea cheltuielilor prin:
• accelerarea vitezei de rotaŃie a mărfurilor;
• creşterea productivităŃii factorilor de producŃie;
• modernizarea bazei tehnico-materiale a comerŃului,
respectiv sporirea funcŃionalităŃii acesteia, folosirea ei
intensivă, perfecŃionarea organizării activităŃii şi a
managementului firmei.
În ceea ce priveşte cheltuielile de circulaŃie, acestea
vor fi influenŃate de:
• volumul şi structura desfacerilor;
• nivelul relativ al cheltuielilor pe grupe de mărfuri.
Conceptul de eficienŃă trebuie analizat prin prisma
Eficienta celor două coordonate – efort şi efect – un asemenea
socialã a concept implicând un triplu aspect: economic, social şi
comertului ecologic.
EficienŃa socială a comerŃului poate fi privită ca
eficienŃa cumpărătorului, înŃelegând prin aceasta
calitatea deservirii consumatorului.
Un model al eficienŃei sociale a comerŃului poate să ia
forma unei funcŃii multifuncŃionale, de genul:
Es = f(Mc, S, Che, E), unde Es reprezintă eficienŃa
socială a comerŃului, Mc rprezintă aspecte referitoare la
modernizarea comerŃului, S = varietatea sortimentelor,
Che = costurile de consumaŃie iar E include alŃi factori
importanŃi care definesc eficienŃa socială a comerŃului.
În ultimă instanŃă, eficienŃa socială a comerŃului va
depinde de o serie de elemente de bază, respectiv:
• modernizarea activităŃii comerciale;
• calitatea actului de vânzare-cumpărare;
• asigurarea unei structuri sortimentale diversificate;
• costuri reduse de consum, acestea reprezentând
ansamblul cheltuielilor materiale şi de timp efectuate
de cumpărător pentru procurarea mărfurilor şi
pregătirea acestora în vederea consumului;
54
• alte elemente ce Ńin de unele condiŃii ale pieŃei.
Este destul de dificil de cuantificat eficienŃa socială a
comerŃului. Cu toate acestea, se pot determina o serie
de indicatori care să cuantifice această eficienŃă,
respectiv:
a) indicele satisfacerii cererii cumpărătorului se
determină ca raport între calitatea şi structura
sortimentală a ofertei (Of) şi volumul cererii (C)
pentru produsul în cauză.

b) indicele satisfacerii serviciului vânzătorului (Isv) ce


exprimă nivelul de deservire a cumpărătorului,
calculat ca raport între numărul de cumpărători
satisfăcuŃi de serviciile comerciale (Cs) şi totalul
cumpărătorilor

c) timpul cheltuit de cumpărători pentru achiziŃionarea


mărfurilor, cuprinzând trei componente, respectiv
timpul cheltuit pentru informare, timpul cheltuit pentru
deplasarea clientului de la domiciliu la unitatea
comercială şi timpul cheltuit pentru realizarea efectivă
a actului de cumpărare.
CUVINTE CHEIE: indicatorii eficientei economice
în comert; veniturile în comert; rentabilitatea activitãtii
comerciale; factorii care influentezã mãrimea si
dinamica cheltuielilor de circulatie; indicatorii
cheltuielilor de circulatie; rentabilitatea activitãtii
comerciale; cãile de crestere a eficientei activitãtii
comerciale; eficienta socialã a comertului.
TESTE GRILA
• Scrieti formula de calcul a indicatorului
“nivelul relativ al cheltuielilor de circulatie.

Raspuns: Nche =

• Scrieti formula de calcul a ratei rentabilitatii


activitatii comerciale.

Raspuns: Rr =

• Scrieti formula de calcul pentru indicele


satisfacerii serviciului vanzatorului.

Raspuns: Isv =

• Scrieti formula de calcul pentru indicele


satisfacerii cererii cumparatorului.

Raspuns: Isc =

Lista subliectelor pentru pregătirea în vederea evaluării finale

1. Conceptul de comerŃ. ConŃinutul activităŃii comerciale


55
2. Rolul şi funcŃiile comerŃului
3. NoŃiunea de act de comerŃ
4. Principalele restricŃii privind desfăşurarea de activităŃi comerciale
5. ObligaŃiile şi prerogativele comerciantului
6. Conceptul şi conŃinutul distribuŃiei
7. Rolul, formele şi funcŃiile distribuŃiei
8. Conceptul de canal de distribuŃie. Dimensiunile acestuia
9. Tipologia canalelor de distribuŃie
10. ParticularităŃile distribuŃiei bunurilor de consum
11. ParticularităŃile distribuŃiei produselor agricole
12. ParticularităŃile distribuŃiei serviciilor
13. Principiile organizării activităŃii comerciale
14. Firma comercială. Concept şi tipologie
15. ComerŃul independent
16. ComerŃul asociat
17. ComerŃul integrat
18. ConŃinutul activităŃii de comerŃ cu ridicata
19. Rolul economic al comerŃului cu ridicata
20. FuncŃiile comerŃului cu ridicata
21. Tipologia activităŃii comerciale cu ridicata
22. TendinŃe în evoluŃia comerŃului cu ridicata
23. Conceptul şi conŃinutul comerŃului cu amănuntul
24. Rolul şi funcŃiile comerŃului cu amănuntul
25. Sectorizarea activităŃii comerciale cu amănuntul
26. TendinŃe în evoluŃia comerŃului cu amănuntul
27. ComerŃul stabil
28. ComerŃul mobil
29. ComerŃul fără magazine
30. Conceptul şi importanŃa alimentaŃiei publice
31. Organizarea activităŃii de alimentaŃie publică
32. Tipologia unităŃilor de alimentaŃie publică
33. Baza tehnico-materială a sectorului de alimentaŃie publică
34. Progresul tehnic în activitatea de alimentaŃie publică
35. MutaŃii şi orientări în organizarea şi modernizarea activităŃii de alimentaŃie publică
36. Conceptul de serviciu comercial
37. Caracteristicile serviciilor comerciale
38. Locul serviciilor comerciale în cadrul comerŃului actual
39. Tipologia serviciilor comerciale
40. TendinŃe în dezvoltarea serviciilor comerciale
41. MutaŃii în organizarea şi desfăşurarea activităŃii cooperaŃiei de consum
42. ConŃinutul, rolul şi importanŃa cooperaŃiei de consum în etapa actuală
43. Principiile cooperatiste
44. Sistemul de organizare a cooperaŃiei de consum
45. NoŃiunea de comerŃ electronic. Sfera sa de cuprindere
46. Avantajele şi dezavantajele comerŃului electronic faŃă de comerŃul clasic
47. ComerŃul electronic prin Internet
48. ComerŃul electronic în România
49. Conceptul de bază tehnico-materială a comerŃului
50. Baza tehnico-materială a comerŃului cu amănuntul
51. Baza tehnico-materială a comerŃului cu ridicata
52. Progresul tehnic în comerŃ
56
53. Caracteristicile procesului de muncă în comerŃ
54. Productivitatea muncii în comerŃ
55. Patrimoniul agenŃilor economici în comerŃ
56. Resursele financiare din comerŃ
57. Politica financiară în comerŃ
58. RelaŃiile comerŃului cu producătorii
59. Formele relaŃiilor comerŃului cu producătorii
60. ConŃinutul relaŃiilor comerŃului cu consumatorii
61. Conceptul de protecŃie a consumatorilor. Structura câmpului său de acŃiune
62. Implicarea puterii publice în protecŃia consumatorilor
63. Cadrul legislativ privind protecŃia consumatorilor în România
64. Cadrul instituŃional privind protecŃia consumatorilor în România
65. Conceptul şi conŃinutul eficienŃei activităŃii comerciale
66. Calculul eficienŃei economice în comerŃ
67. Veniturile şi cheltuielile în comerŃ
68. Indicatorii cheltuielilor de circulaŃie
69. ConŃinutul şi indicatorii rentabilităŃii activităŃii comerciale
70. Factorii care determină mărimea profitului în comerŃ
71. EficienŃa socială a comerŃului
72. Căile de creştere a eficienŃei activităŃii comerciale
73. PiaŃa bunurilor şi serviciilor – componentă de bază a pieŃei globale
74. ConŃinutul şi structura pieŃei bunurilor şi serviciilor
75. AgenŃii economici care activează în cadrul pieŃei
76. Conceptul de consum. Structura acestuia
77. Comportamentul de consum
78. Conceptul de cerere de mărfuri. ConŃinutul şi formele acesteia
79. Conceptul de ofertă de mărfuri. ConŃinutul şi formele acesteia
80. ConŃinutul şi natura preŃurilor din comerŃ
81. Tipurile de preŃuri practicate în comerŃ
82. Stabilirea strategiilor de preŃ în domeniul comerŃului
83. Rolul şi obiectivele politicii de aprovizionare cu mărfuri în comerŃ
84. Rolul stocurilor în activitatea comercianŃilor

57