ECHIPAMENTUL COMERCIAL

1.Rolul şi tipuri de echipamente

2.Categorii reprezentative de mobilier
3.Utilaje comerciale
4.Mijloace de transport intern

1. Rolul şi tipologia echipamentelor comerciale

Echipamentele comerciale se află în strânsă interdependenţă cu alte

componente ale tehnologiei comerciale ca de exemplu designul, sisteme de
amenajare interioară a unităţilor comerciale, modalităţi de etalare a produselor
în spaţiul sălii de vânzare şi spaţiul de depozitare(stocare). Acestea deţin un rol
esenţial în orientarea fluxurilor de circulaţie şi crearea unor puncte de atracţie în
interiorul magazinului.

1. Rolul şi tipurile de echipament comercial.

Parte importantă a unităţii comerciale, cu rol funcţional şi estetic,
echipamentul comercial cuprinde piesele de mobilier şi numeroase utilaje ce
deservesc activitatea comercială inclusiv mijloacele de transport intern(ex: rafturi
de toate felurile, formele şi mărimile, tonete, mese de lucru şi de prezentare,
camere frigorifice, monoblocuri frigorifice de perete în cazul produselor
alimentare, electrocare, lise, transpalete manuale şi electrice şi alte utilaje
specifice).
Rolul deosebit al echipamentului comercial constă în următoarele:
• Prezentarea produselor
• Expunerea unui stoc suficient şi reprezentativ de mărfuri
• Informarea consumatorilor prin funcţia sa de semnalizare şi
publicitate la locul vânzării concentrată în special asupra noilor produse.

Reprezentând mijlocul principal prin care sunt prezentate mărfurile în sala

de vânzare, echipamentul cu care sunt înzestrate spaţiile comerciale contribuie
mult la declanşarea deciziei de cumpărare. Aproape 60% din această decizie se
ia , în opinia unor specialişti, în sala de vânzare ca urmare a unei prezentări
atractive a produselor.
Mobilierul comercial poate fi executat din diferite materiale : lemn, plăci
fibrolemnoase, aluminiu, oţel inox, sticlă, plăci aglomerate şi melaminat, care are

1
avantajul de a se menţine uşor în condiţii igienice. Mobilierul metalic, specific
depozitelor de mărfuri şi tipului de unităţi cash and carry, dar şi pentru
expunerea unor mărfuri anume-stelaje, stendere, este realizat din semifabricate
metalice- bare, ţevi, profile diverse- prin ambutisări sau sudură. Pentru finisarea
lor se folosesc tehnici diferite precum emailările, cromarea, vopsirea. Mobilierul
comercial din mase plastice sau mai ales din materiale combinate este foarte
răspândit astăzi.
Pentru a fi funcţional şi a se adapta particularităţilor constructive ale
diferitelor spaţii de vânzare, mobilierul comercial se realizează respectând
următoarele cerinţe( caracteristici): modularitate (executarea unui modul
dimensionat prin a cărui repetare pot fi obţinute dimensiunile necesare pentru
fiecare suprafaţă de păstrae sau de expunere, cu distanţă de 1m între anexele
montanţilor), tipizare( executarea mobilierului de serie mare în proces continuu
ce asigură diminuarea costurilor şi timpului de execuţie), interşanjabilitate
( realizarea pieselor tipizate astfel încât să poată fi utilizate în componenţa unor
tipuri de mobilier diferite destinate unor raioane şi categorii de mărfuri
distincte), autoportanţa ( confecţionarea elementelor şi subansamblurilor din
profile rezistente astfel încât să nu mai fie necesară utilizarea unor structuri de
rezistenţă interioare).
În cadrul componentelor mobilierului interşanjabil cum sunt rafturile,
stenderele, gondole etc.-un rol special revine diferitelor subansambluri produse
în serie care pot fi : montanţi şi piese de rigidizare, console,piese auxiliare( diferite
tipuri de suporţi pentru etalarea produselor, suporţi executaţi din sârmă şi piese
speciale din tablă cromată). În condiţiile în care una dintre tendinţe în materie de
mobilier comercial este creşterea interşanjabilităţii) este greu să ne oprim asupra
dimensiunilor oprime ale diferitelor clase de mobilier. Dar practica în domeniu
foloseşte anumiţi parametrii apreciaţi ca optimi ai pieselor de mobilier.( vezi
M.O.Vişean, Tehnologii comerciale).
Prezentăm mai jos câteva dimensiuni ale pieselor de mobilier comercial des
întâlnite în practică:
• Mese de ambalare, pentru case de marcat: lungime 0,8-1,1 m,
înălţime 0,9-1m , folosite în magazinele cu autoservire gen supermarketuri
• Tonete folosite pentruprezentarea de produse de mici
dimensiuni( cărţi, mercerie, ţesături, galanterie) , lungime 0,8-1m, înălţime 0,9-
1,15
• Suporţi pentru confecţii ( stendere), lungime 8 m, înălţime 1,5 m
• Podiumuri pentru expunere tematică a mărfurilor, cu manechine,
coşuleţe pline cu produse , lungime 1m, lăţime 1m.

Prin caracteristicile sale tehnice, funcţionale, ergonomice şi estetice( de

design) , echipamentul comercial trebuie să răspundă următoarelor cerinţe:
• Să aibă capacitatea atingerii obiectivului respectiv etalarea unei
cantităţi corespunzătoare de marfă, prezentarea atractivă
• Să ţină seama de profilul magazinului, forma de vânzare şi tipul
mărfurilor comercializate
• Să se încadreze în ansamblul amenajării interioare a magazinului, să
fie coerent cu celelalte atribute ale unităţii
• Să fie dimensionat în funcţie de mărimea mărfurilor şi ambalajelor,
fiind recomandat mobilierul modular pretabil mai multor scopuri

2
 • Să fie rezistent şi fiabil, să permită totodată montarea sa facilă,
timpul consumat pentru reamenajarea raioanelor fiind substanţial diminuat
• Să asigure utilizarea intensivă a spaţiului comercial, facilitând
prezentarea pe liniar dat a cât mai multă marfă respectând facingul categoriei.
Se recomandă un coeficient de ocupare a suprafeţei de vânzare cu mobilier de
25-35%, acesta crescând corespunzător în cazul depozitelor.
• Să aibă drept trăsătură o anumită discreţie, în sensul că obiectul
comercializării e marfa şi nu mobilierul.
• Să stimuleze cumpărătorii în alegerea(achiziţia) produselor,
respectiv să permită etalarea unui sortiment diversificat, într-un mod atractiv.
În acest caz sunt valorizate caracteristicile sale funcţionale, estetice şi de
influenţare psihologică în actul cumpărării.
• Să fie dotat, când este cazul, cu sistem propriu de iluminare, să
asigure condiţii ergonomice de lucru.

Concluzionând, la folosirea unui tip sau altul de mobilier trebuie să se ţină

seama de tip, materiale, construcţie-execuţie şi d rezistenţa sa la care adăugăm
cum e şi normal, cunoaşterea particularităţilor constructive ale unităţii şi a
deprinderilor de cumpărare ale clienţilor.
Se cunosc mai multe tipuri de echipament(mobilier) comercial, folosind o
serie de criterii:
1. Astfel,în funcţie de rolul deţinut în cadrul sălii
de vânzare avem:
• mobilier destinat cu precădere sălii de vânzare şi diferenţiat în funcţie
de profilul unităţii;
• utilaje şi materiale indispensabile procesului de vânzare( ex: utilaje de
bază precum calculator, aparate pentru probă, aparate de măsură, stand de
probă, becuri şi baterii; utilaje suplimentare precum aparate şi maşini pentru
călcat, retuş, festonat, brodat, ţesături, covoare etc; utilaje specifice sectoarelor
de activitate sau raioanelor : în sectorul alimentar întâlnim vitrine frigorifice,
maşini de tăiat, cântare electronice, aparate de preambalat şi ambalat, case de
marcat; materiale de mici dimensiuni folosite la prezentarea şi desfacerea
mărfurilor: metru din lemn sau pânză, calapoade pentru încălţăminte, inele de
dimensionat pălării, suporţi pentru etichetele de preţ etc.)
• mobilier tehnologic, ca de pildă cel folosit în unităţi de alimentaţie
publică sau raioane alimentare care necesită piese specifice de mobilier: etajere,
butuc de tranşat carne, mese de lucru.
• mijloace de transport intern(palete, electrocare, cărucioare şi boxpaleţi
pe rotile, transpalete, electrostivuitoare, containere)

2. În funcţie de destinaţie, distingem:

a. Echipamente comerciale care deservesc activitatea de vânzare( ex:
mobilier comercial, utilaje de bază şi suplimentare din sala de vânzare)
b. Echipamente auxiliare,care deservesc activităţi non-vânzare şi
complementare procesului de vânzare propriu-zis: utilajele de etichetare,
maşinile de cusut, utilajele de ambalare, aparatele de aer condiţionat,
echipamentele de încălzire, mijloacele de transport intern.

3
 3.Din punct de vedere al mobilităţii distingem:
a. Echipamente comerciale fixe, amplasate în sala de vânzarea a
magazinelor sau în depozitele de mărfuri, care sprijină procesul de vânzare ,
depozitare şi protecţie a mărfurilor şi care sunt legate mai mult de mobilier:
vitrine, gondole, rafturi, accesorii precum coşuri, mese de prezentare şi
ambalare.
b. Echipamente mobile:diferite dispozitive şi utilaje de mici dimensiuni
precum cărucioare, palete etc.
4. Din punct de vedere al funcţiilor îndeplinite
distingem :
a. Echipamente de păstrare, pregătire şi etalare a mărfurilor(ex:
echipamente auxiliare, mijloace de transport intern)
b. Echipament electronic al punctului de vânzare(ex: case de marcat
electronice, POS-uri)
c. Calculatoare( sisteme electronice de prelucrare a datelor)
d. Utilaje de încărcare-descărcare şi manipulare a mărfurilor.
e. Echipamente diverse(ex: utilaje sau instalaţii pentru transportul
mărfurilor pe verticală, de ventilaţie şi încălzire)

5. În funcţie de locul de dispunere şi utilizare distingem:

a. Echipamente utilizate la sol:
• echipamente comerciale fixe-gondole liniare folosite în super
şi hypermarket-uri, gondole de alte forme folosite în băcănii, mese, stendere şi
rafturi;
• Vitrine interioare, închise, pentru produse de mici
dimensiuni nefolosite în sistemul de vânzare cu autoservire;
• Tejghele pentru expunerea mărfurilor vândute prin forma
autoservire;
• Coşuri şi lăzi folosite pentru vânzările promoţionale;
• Echipamente de depozitare aflate în depozitul sau rezerva de
mărfuri. şi pe care stocăm anumite familii de produse;
• Echipamente specializate/ex: caruselul pentru etalarea
revistelor şi ziarelor);
• Podiumuri şi piedestale;
• Scaune ,băncuţe de probă etc.
b. Echipamente de perete:
• Rafturi de perete sub formă de suporţi de diferite tipuri
• Rafturi de perete numite stelaje, flexibile şi cu multiple
modalităţi de design. Rafturile şi montanţii pot fi schimbate iar spaţiile rezultate
se pot utiliza pentru animarea spaţiului ca de exemplu amplasarea de afişe
promoţionale.

Se constată următoarele tendinţe în ceea ce priveşte caracteristicile şi

tipurile de echipamente comerciale: flexibilitatea( adaptabilitatea) şi
interşanjabilitatea.
Flexibilitatea reprezintă caracteristica mobilierului de a putea fi mutat în
diverse locuri ale spaţiului de vânzare în funcţie de cerinţele de momen-
sezonalitate, modificări sortimentale. Sunt preferate piesele uşoare de mobilier
respectiv unităţile modulare folosite separat sau combinat.

4
 Interşanjabilitatea reprezintă o tendinţă majoră, extinsă din raţiuni
economice(economii la costuri) şi estetice, recomandându-se utilizarea
mobilierului acestui tip de mobilier. Proiectarea magazinelor unicat sau
personalizate după specificul unei zone de atracţie este o soluţie care se aplică
după o analiză justificată. Deşi magazinul trebuie să se adapteze
comportamentului de cumpărare al consumatorilor din zonă, se va ţine cont de
următoarele:
• Pentru produse cu frecvenţă mare de achiziţie vom folosi sisteme
standard de amenajare( echipamente tipizate) şi nu echipamente fastuoase, care
pot inhiba cumpărătorii în luarea deciziei de achiziţionare; rolul fundamental al
mobilierului este de a prezenta mărfurile şi nu de a scote în faţă diverse piese de
mobilier !( vezi super şi hypermarketuri)
• Utilizarea echipamentelor de serie mică, netipizate, se utilizează cu
succes în magazine de antichităţi, în industria luxului şi mai mult echipamentul
poate fi înlocuit chiar de produsele puse la vânzare. 1 În altele mobilierul argintiu
e amplasat în mijlocul sălii de vânzare, e mult mai mare decât în situaţii
obişnuite, şu cuprinde un raft sub formă de glob din material rezistent( inox, de
pildă). Mărfurile sunt etalate în rafturi sub diverse forme:tub, capsulă, glob,
mese de mărimi diferite aşezate în cascadă etc. Se creează, de pildă, pentru
expunerea produselor marca Levi's o imagine de ansamblu a mobilierului ,
originală şi incitantă( magazine Silver TAB, New York).

2. Categorii reprezentative de mobilier.

În retail putem întâlni următoarele tipuri( categorii) de mobilier:

• Tejgheaua clasică. Cu sertare sau nu, cu vitrină sau nu, utilizată cu
preponderenţă în comerţul tradiţional dar întâlnită şi în comerţul modern( super
şi hipermarketuri, raioane cu vânzare clasică, magazine specializate de
lectronice , electrocasnice şi IT, articole de luxpromoţii), destinată produselor de
mici dimensiuni din categoria bijuterii, camere video şi aparate foto digitale,
consumabile pentru calculatoare, tejgheaua a scăzut ca importanţă şi ca arie de
folosinţă. Extinderea autoservirii a fost cea mai grea lovitură pentru acest tip de
mobilier. Continuă însă să fie folosită în micile magazine de cartier sau de
proximitate, magazine populare, tip discount, pentru mărfuri care nu necesită o
expunere specifică sau nevoie de protejare împotriva sustragerilor. Şi totuşi, este
o categorie mai puţin utilizată în prezent.
• Rafturile. Se utilizează cu eficienţă pentru expunerea mărfurilor de-
alungul pereţilor sălii de vânzare, în sistemul gondolă( rafturi îmbinate fixate pe
montanţi, cu posibilitatea deplasării lor pe verticală, deci a ajustării lor în
funcţie de mărfuri) din super şi hipermarketuri, fiind caracterizate prin
flexibilitate şi adaptabilitate. Pentru a permite prezentarea articolelor mai
voluminoase, rafturile mai joase au o adâncime şi înălţime mai mare pentru a
depozita un volum mai mare de mărfuri şi mai grele, la care accesul să se facă
mai facil. Tot maimulte firme folosesc materiale diverse şi adaptate profilului
unităţii pentru mobilier, care uneori se înalţă până la plafon şi are un design
inovativ şi original.

1
Anumiţi comercianţi, precum compania Marks and Spencer deţine o gondolă proprie, specifică,
numită gondola Luton.

5
 • Gondolele. Tip de echipament compus dintr-un sistem de rafturi
grupate cu ajutorul montanţilor destinate unei prezentări longitudinale. În mod
obişnuit le întâlnim în super şi hipermarketuri, unde vânzarea se face prin
autoservire iar sistemul de amenajare interioară este grila ( consumatorii se
deplasează de-alungul echipamentului comercial pentru a testa şi cumpăra
marfa).
Se cunosc mai multe tipuri de gondole:
1. gondole liniare simple sau cu dublă expunere. Prezentarea
mărfurilor se face pe o latură sau pe ambele laturi ale echipamentului. Gondolele
cu dublă expunere asigură o folosire maximă a linearului la sol şi permite
expunerea unei cantităţi mai mari de produse.
2. Gondole insulare, ale căror dezavantaj principal constă într-o
exploatare mai redusă a suprafeţei comerciale.

Capătul de gondolă trebuie utilizat în scop promoţional pentru

atenţionarea cumpărătorilor, pentru prezentarea unor oferte specifice sau
produse de impuls.
În funcţie de natura mărfurilor expuse, dimensiunile unei gondole obişnuite
pot fi: înălţime-1,3-1,8 m, adâncime-40 cm. Distanţa dintre montanţii care fac
legătura dintre diferite module ale gondolei poate fi de 1 m sau 2m. În mod
frecvent se utilizează lungimea mai mare de 1,33 m pentru a permite
introducerea mărfurilor în sistem paletizat( europaleta are dimensiuni de 120 x
80 cm), Pentru a permite etalarea unor produse prin agăţare( ex: medicamente,
cosmetice de mici dimensiuni, odorizante auto) pot fi prezăzute cu suporţi
speciali. În hipermarketuri, precum Auchan, Carrefour, Cora, Real etc.
gondolele pot avea înălţimi de 2,1-2,2 m( ex: raionul de legume şi fructe) sau
chiar mai înalte.
• Stenderele,liniare,radiale, circulare sau în spirală, oferă o flexibilitate
ridicată în gestionarea şi etalarea confecţiilor şi tricotajelor. Sunt cu dublă
expunere pe verticală.
• Lăzile, coşurile, boxpaleţii şi mesele. Sunt utilizate şi eficiente pentru
expunerea unei cantităţi mari de articole de mici dimensiuni. Sunt adecvate
expunerii unor mărfuri promoţionale sau sezoniere, produse variate
comercializate la acelaşi preţ ( bluze, ciorapi, treninguri, şorturi aşezate în
boxpaleţi ).Folosite să atragă atenţia , să promoveze vânzările, coşurile pot fi
răspândite prin tot magazinul, contribuind chiar la creşterea imaginii unităţii.
Articolele promoţionale pot fi amplasate pe mese care oferă flexibilitate în
alocarea spaţiilor şi zone de expunere. Mesele pot fi utilizate chiar şi pentru
etalări moderne sau atipice a le produselor.
• Tonete cu sertare şi sertare izolate sau combinate reprezintă în
prezent o categorie cu utilizare restrânsă, ca şi tejgheaua. Le întâlnim în raioane
de feronerie ( cuie, şuruburi etc.), mercerie şi pasmanterie , unde sunt stocate în
sertare( vrac), decât să le prezinte preambalat.
• Echipamente comerciale atipice utilizate pentru încălţăminte,articole
care se pot expune , în anumit număr( facing) , în ambalajele cu care vin , direct
pe paviment, păstrându-se doar culoare de circulaţie pentru clienţi.

Mobilier comercial reprezentativ pe familii de produse( non-food)

6
 Comercializarea încălţămintei.
De regulă, în comerţul modern, încălţămintea este expusă liber pe rafturi şi
gondole şi chiar în vrac la unele sortimente ieftine-în coşuri metalice sau
boxpaleţi cu peretele superior rabatabil, alegerea fiind directă iar probarealor e
destul de facilă.
În sezonul cald, pentru unele marketuri, desfacerea încălţămintei ieftine se
face în afara magazinului, expunerea pe utilaje metalice simple- rastele, coşuri,
aşezate în apropierea intrării în magazin ajungând până în dreptul trotuarului.
Gondola liniară şi raftul de expunere va permite etalarea întregii game de
produse( modele, mărimi, culori etc). Gondolele liniare cu dublă expunere
folosesc, dacă există spaţiu, aceeaşi suporţi de bare metalice.
Există şi tronsoane de raft de încălţăminte unde suporţii sunt fixaţi într-un
panou perforat.
Stocul se păstrează în magazia de mână ori pe poliţe deasupra suporţilor
metalici sau în spatele raftului. Gondolele pot avea poliţe pentru păatrarea
rezervei de mărfuri. Băncuţe, scăunele, canapele servesc pentru facilitarea
probării articolelor de încălţăminte.

Comercializarea ţesăturilor(metraje)

La această grupă de mărfuri se remarcă faptul că etalarea şi alte metode de

vânzare evoluează cu greu în timp. Astfel, tejgheaua are dezavantajul
inexistenţei modulării sau o modularitate necorespunzătoare. Vânzarea prin
etalarea unor mostre pe bare glisante ( sau raft cu bare glisante)prezintă
avantajul alegerii facile a ţesăturii, observarea simbolului urmate de tăierea din
balotul respectiv , aflat în spatele raftului, pe gondolă sau toneta dispuse în sala
de vânzare.
Sunt mult folosite gondolele liniare pe care se expun baloturile cu ţesături,
gondolele cu dublă expunere sau numai cu expunerea pe o parte şi la capăt de
gondolă , toate acestea fiind înzestrate cu sistemul de etalare cu bare glisante.
Sistemul de expunere a ţesăturilor cu bare glisante se îmbină cu expunerea
ţesăturilor pe gondolă în mijlocul spaţiului de vânzare al
raionului( magazinului).
Etalarea ţesăturilor se face pe tonete, dar să existe posibilităţi de a păstra în
partea inferioară rezerva de ţesături.
În jurul stâlpilor de susţinere din sala de vânzare se poate poziţiona o
gondolă circulară pe care să se etaleze ţesăturile până la înălţimea de cel mult
180 cm.
Pentru utilizarea spaţiilor aflate deasupra rafturilor , acolo unde nu
acoperă tot peretele, se pot monta poliţe pe console ancorate în pereţi pe care să
se depoziteze rezervele de mărfuri.
La acest capitol, pentru utilizarea raţională şi eficientă a sălii de vânzare şi
pe principiul „universurilor de consum” se poate lărgi gama produselor etalate
prin includerea unor articole complementare de galanterie, tricotaje( coerenţă
sortimentală de nevoi).

Comerţul cu tricotaje, galanterie.

7
 În acest caz se utilizează stenderele cu dublă expunere. În mijlocul sălii de
vânzare expunerea se face şi pe gondole, pe suporţi, tonete. Prezentarea noilor
modele are nevoie uneori de folosirea busturilor şi manechinelor, ca accesorii. Se
mai folosesc, în funcţie de natura articolului, etalarea unor articole prin agăţare,
oferind o mai bună prezentare şi o estetică superioară.(ex: pălării, cravate,
umbrele, poşete). Cravatele, ca produse complementare costumelor, cămăşilor,
încălţămintei, se pot etala prin agăţare pe bare fixate pe spatele raftului sau
gondolei.

Comerţul cu confecţii.

De regulă, pentru prezentarea confecţiilor se foloseşte expunerea deschisă

în forma de vânzare cu alegere liberă( autoservire asistată), renunţându-se tot
mai mult la depozitele( rezerva) de mână. Pentru această grupă de mărfuri sunt
reprezentative următoarele echipamente:
• Rafturile, care se pot executa simplu numai din montanţi metalici
din podea şi până în tavan prevăzuţi pentru susţinerea mărfii cu bare metalice
• Stendere în completarea rafturilor, cu posibilităţi de expunere pe
două bare orizontale şi altele pe verticală, stative pentru prezentarea
pantalonilor şi fustelor pe două niveluri .
• Rafturi simple respectiv montanţi cu bare metalice
• Mobilier metalic cromat ce foloseşte îmbinarea de bare metalice în
montanţi şi fixarea prin şuruburi, sau fixarea montanţilor în podea prin
înfiletare, sau montant perforat cu locaşuri pentru bare pe mijloc şi pe lateral
sau cu bare pe console
• Stenderele pot avea suporţi radiali sau circulari, reglabili.
• Un cadru metalic fixat de pereţi pe care e prins un stelaj pentru
expunerea consolelor.

Comerţul cu articole de mercerie şi pasmanterie.

Vechiul sistem de vânzare după tejghea, cu marfa aşezată în sertare fără a

putea fi observată şi cutii îngreuna accederea clientului la întregul sortiment şi
desfacerea rapidă a mărfurilor. Pe acest motiv, s-au extins noi modalităţi de
etalare:
• Panourile de mostre. Oferă economie de timp şi mai mulţi
cumpărători serviţi şi pot fi organizate pe toate suprafeţele verticale libere din
magazine, pe stâlpi, pereţi şi colţuri ale încăoerii. Piesele se pot executa din plăci
îmbrăcate în material textil pentru a se fixa mostrele. Panourile din pânză cu
ramă pe care sunt aplicaţi nasturi, aţă etc. sunt familiare acestui gen de articole.
• Raftul cu sertare şi mostre este cea mai cuprinzătoare soluţie de
stocare şi prezentare şi este dispus în zonele perimetrale ale sălii de vânzare.
Locul de vânzare se fixează în partea frontală a rafturilor cuprinzând un blat
pentru măsurarea articolelor de pasmanterie şi un spaţiu pentru depozitarea
ambalajelor goale. Ochiurile rafturilor vor fi diferite în funcţie de dimensiunile
articolelor( nasturi, aţă, pasmanterie) şi, de preferinţă, se folosesc sertarele cu
capac translucid. În partea superioară a raftului, deasupra sertarelor, se poate
fixa un panou de prezentare a produselor aflate în stoc.

8
 • Tonete insulare cu panou de mostre. În magazinele care dispun de
suprafeţe mari se amplasează în mijlocul sălii de vânzare , panourile înălţându-
se pe montanţi sau sunt suspendate de tavan la o înălţime convenabilă.
• Gondolele pentru etalarea articolelor de mercerie, casetate şi cu
geamuri pentru a asigura vizibilitatea dorită.
• În rafturile de perete se creează posibilitatea expunerii unor articole
din lână sau înlocuitori.

Comercializarea bunurilor de folosinţă îndelungată şi a articolelor

nealimentare de uz gospodăresc.

Pentru expunere se folosesc piese de mobilier de genul:

• Rafturi pentru etalarea televizoarelor, apartelor audio-video, home-
cinema , camere video, apartae foto digitale , articole IT-calculatoare,
imprimante etc. cu posibilitate expuneri în partea de jos a unor articole
complementare( ex; genţi pentru computere portabile)
• Gondole pentru prezentarea televizoarelor, monitoarelor,
calculatoarelor etc.cu un capăt de gondolă folosit pentru expunerea unor piese
de schimb sau produse complementare.
• Module de raft cu montanţi din aluminiu şi cu poliţe din sticlă
reglabile, după caz.
• Expunerea lustrelor prin agăţarea lor de braţe fixate pe tavan,
aranjare ce permite vizionarea uşoară a întregului sortiment
• Etalarea gen bazar, care creează impresia de abundenţă, favorizează
utilizarea intensivă a spaţiilor şi cunoaşterea întregului sortiment.
• Expunere suspendată sau înclinată, pe podiumuri etc. ce măreşte
suprafaţa de vânzare( ex: biciclete, mopede)
• Stelaje pentru prezentarea bicicletelor în magazin, poziţionat lângă
un perete sau stelaje speciale în mijlocul sălii de vânzare.
• Articolele mărunte se expun în cutii speciale pe gondole sau rafturi
de perete(ex: etalarea cuielor în cutii înclinate). Lacătele, şuruburile, cuiele etc.
se expun pe module, fie în pachete, fie în vrac, pe dimensiuni şi preţuri.
• Articole de uz gospodăresc( bricolaj) , unelte de lucru de dimensiuni
mici, ( cleşti, ciocane, bormaşine etc.) se expun vizibil pe panouri perforate, prin
simpla deplasare a suporţilor asigurându-se o etalare directă şi vizibilă în acelaşi
timp.

3. Utilaje folosite în comerţ.

Nu numai folosirea unei categorii sau alta de utilaj în funcţie de formatul

comercial ne interesează ci şi dimensionarea necesarului de utilaj, avându-se în
vedere parametrii tehnici( randamentul), numărul mediu de operaţiuni efectuate
în unitatea de timp, cantitatea medie zilnică ce urmează a fi depozitată şi stocată
şi care necesită un utilaj specific.
• Utilaj de prelucrat( ex. maşini de tocat carne, de tăiat mezeluri etc.)
Necesarul se calculează după formula:

9
 C
• N p
=
cx 5
unde: C= cantitatea medie zilnică de prelucrat(kg);
c= capacitatea de lucru, de prelucrat, a utilajului(kg); 5= durata minimă de
lucru a utilajului într-o zi, o constantă,( ore)
• Utilaj de cântărit marfa ( cântare electronice, balanţe analitice etc)
al cărui număr se stabileşte în funcţie de cantitate medie zilnică vândută din
produsele respective din raion raportată la randamentul unui singur utilaj într-o
zi de lucru.
• Utilaj frigorific ( congelare, refrigerare). De pildă, necesarul de
vitrine frigorifice se află în urma efectuării următorului calcul:

C
N v
=
cxt
unde C= cantitatea medie de produs alimentar
perisabil sau băuturi răcoritoare păstrată în vitrine frigorifice(kg); capacitatea
vitrinei frigorifice (kg) ; t= perioada dintre două aprovizionări succesive ale
produselor.

• Aparate de încasat( case electronice de marcat). Necesarul se poate

stabili luând în calcul variabilele: numărul operaţiunilor de încasat, suprafaţa de
vânzare şi timpul petrecut în magazin şi în dreptul casei de marcat, numărul de
clienţi din magazin şi timpul mediu de servire la casă a unui client.

N T
N
N cm
=
R
o
= N o
÷
t
unde 0
=numărul operaţiunilor

de încasat efectuate pe timpul unei zile;R= randamentul mediu zilnic al unui

aparat de încasat( timpul total de funcţionare a aparatelor de încasat într-o zi de
lucru , exprimat în minute / durata medie a unei operaţiuni de încasat în
minute).

N xt
N
N cm = cl

T
unde cl
=numărul maxim al clienţilor

care vizitează magazinul într-o zi; t=timpul mediu petrecut la casa de marcat de
un client( min); T= durata totală de funcţionare a casei de marcat într-o zi de
lucru(min)

4. Utilaje şi mijloace de transport intern

În scopul ducerii la îndeplinire a procesului de manipulare a mărfurilor în

spaţiile de vânzare pot fi utilizate utilaje şi mijloace diverse de transport intern.
Anumite criterii prevalează în alegerea mijloacelor cu randamentul cel mai mare
şi economii la costuri, ca de exemplu:
• Raţiuni tehnice( capacitate de transport a utilajului(tone/oră), viteză
de deplasare(m/s), înălţimea de ridicare, dimensiunile utilajului)
• Raţiuni operaţionale( natura operaţiunilor ce vor fi efectuate în
spaţiile depozitelor de mărfuri, magazinelor- încărcare-descărcare, stivuire,
transport, distanţa de parcurs, direcţia de lucru-pe orizontală, verticală,

10
combinată, starea pardoselii- plană, denivelată, dimensiunile culoarelor de
circulaţie, condiţii de mediu, de lucru-umiditate, posibilităţi de inflamare,
particularităţi constructive ale depozitului- materiale de construcţie, număr de
niveluri, descoperit sau acoperit, de formă pătratică sau dreptunghiulară:
• Raţiuni de natură economice:costuri de achiziţie şi exploatare.

Manipularea mărfurilor poate fi realizată prin intermediul unei diversităţi

de utilaje, la baza clasificării fiind anumite criterii, după cum urmează:
Mod de tracţiune:
• Tracţiune umană (lize, cărucioare, transpalete manuale)
• Tracţiune mecanică şi electrică( motostivuitoare,
electrostivuitoare, electrotranspalete, electrocare, benzi rulante)
• Deplasare gravitaţională, prin cădere liberă( tobogan)

Direcţie de lucru:
• Orizontală( lize, transpalete manuale,transportor, electrocar
etc.
• Verticală ( moto sau electrostivuitor, ascensor pentru mărfuri,
sau personal angajat, vizitatori)
• Combinată( translator linear)

Continuitate în modul de lucru :

• Activitate continuă ( benzi rulante, transport pe

rulmenţi)
• Activitate discontinuă, cu întreruperi ( macarale,
cărucioare, electrocare)

Mod de funcţionare :
• Normal( lize, trotinetă în trei sau patru colţuri)
• Electric (electrocar, electrostivuitor,
electrotranspaletă )
• Mijloace care se bazează pe putere şi
alunecare( transportor cu bandă)
• Diesel şi cu benzină( motostivuitor, benzi rulante)
• Mijloace de transport intern care dispun de sisteme
integral sau parţial automatizate.

Capacitate de ridicare:
• Fără instalaţii de ridicare( liză, cărucioare)
• Ridicare la înălţimi mici( mese de ridicat şi mese
telescopice)
• Ridicare la înălţimi mari( stivuitoare, macarale)

Mijloacele de transport cu acţionare manuală sunt utilizate când e

necesară manipularea pe distanţe mici a unor cantităţi reduse de mărfuri, atunci
când sunt necesare operaţiuni de încărcare-descărcare în locuri diferite. Din

11
această categorie fac parte: liza, cărucioare, trotinete în 3 şi 4 colţuri, transpaletă
manuală, stivuitor.
Dar cele mai folosite mijloace de transport intern sunt cele mecanizate care
includ motostivuitoarele, cărucioare motorizate cu remorcă, electrocare,
macarale etc. Avantajele folosirii lor constau în uşurinţa de încărcare –
descărcare a mijloacelor de transport marfă, capacitate ridicată de stivuire etc.
Se disting aici mijloace de transport cu instalaţii de ridicare ( ex: stivuitoare cu
furcă frontală, cu catarg retractabil) sau fără instalaţie( ex: electrocarul pentru
cărat şi cu platformă). Macaralele, acţionate electric permit ridicarea de
încărcături de cca. 2 tone până la înălţimi cuprinse între 15-30 m. Este cazul
depozitelor mari.
Din punct de vedere al modului de funcţionare, mijloacele de transport
mecanizate pot fi acţionate prin motoare electrice alimentate de
acumulatori( electrostivuitoare, electrotranspalete, electrocare), motoare cu ardere
internă( motostivuitoare, transpalete cu motor termic).
Prezentăm câteva caracteristici ale motostivuitoarelor : se pot utiliza pentru
manipularea unei mari diversităţi de produse în sistem paletizat sau nepaletizat
iar în cazul încărcării - descărcării unor produse cu dimensiuni şi forme diferite
e necesară şi utilizarea unor dispozitive speciale de prindere. Sarcina (tone) are
mărimea de 1,2-3,5 tone, lăţimea culoarului de lucru e de 3488-4158 mm,
înălţimea stivuitorului e de 2070-2250 mm., poluare sonoră de 76-78 dB etc.
Mijloacele de transport acţionate prin cădere liberă, datorită gravitaţiei,
funcţionează continuu şi poartă denumirea de transportoare şi acestea cuprind
diverse tipuri de benzi rulante pentru transportul produselor în linie dreaptă dar
şi pentru depozitarea mărfurilor până la preluarea de către operatori, pentru
sortarea şi gruparea mărfurilor pe categorii. Există transportoare cu bandă, cu
role sau cilindri, cu lanţ, cu şurub, transportoare vibratoare, transportoare
aeriene, ultimele fiind folosite pentru deplasarea unor cantităţi mari de alimente
printr-un tunel cu ajutorul unor cârlige mari care le ridică şi le transportă iar
viteza de deplasare a lanţului pe care sunt fixate cârligele fiind de 6-10 m /min.
Privitor la mijloacele de transport marfă care dispun de sisteme
automatizate, specificăm următoarele: prin intermediul lor se selectează automat
înălţimea de lucru şi se localizează produsele în spaţiul de depozitare. Realizarea
automată a încărcării-descărcării produselor se face în cazul î care punctele de
preluare a mărfurilor sunt limitate numeric, şi se folosesc cărucioare cu
remorcă, precum şi în cazul utilizării motostivuitoarelor pentru manipularea
unor cantităţi mai mari de mărfuri. Astfel, cărucioarele pentru manipularea
automată a produselor se conectează la diverse mijloace de transport cu
activitate continuă cum sunt benzile transportoare rulante.
Pe de altă parte, s-au dezvoltat mijloace de transport complet
automatizate, care elimină inflexibilitatea cărucioarelor de transport din punct
de vedere al distanţei parcurse. Asemenea utilaje utilizează acumulatori şi
parcurg un traseu trasat cu existenţa unor puncte de oprire prestabilite. La baza
tuturor acestor operaţiuni stau programe informatice rulate pe calculator dar şi
montarea unor şine în pardoseala depozitului. Posibilitatea tractării de
cărucioare oferă în plus multiple avantaje.
Sunt centre de distribuţie care dispun de sisteme de televiziune cu circuit
închis care furnizează informaţiile necesare cu privire la poziţionarea diverselor
categorii de mărfuri în spaţiul de stocare cât şi la operaţiunile efectuate.

12
 ---------------------------------------------

TEHNOLOGIA DEPOZITĂRII MĂRFURILOR

1. Funcţiile şi tipologia centrelor de distribuţie a mărfurilor

2. Componente funcţionale; Fluxuri de circulaţie

3. Dimensionarea şi calculul eficienţei spaţiilor de depozitare a mărfurilor.

1. Funcţiile şi tipologia centrelor de distribuţie a mărfurilor

Depozitarea mărfurilor este esenţială pentru ambele forme de comerţ-cu

ridicata şi cu amănuntul. Obiectivul urmărit e de asigurare a unei aprovizionări
corespunzătoare a consumatorilor români în condiţiile unei vehiculări raţionale
pe circuitul de comercializare(distribuţie). De aceea tehnologia folosită în
depozitare reclamă determinarea amplasamentului, numărului şi tipului de
depozite, dotarea lor cu echipamente moderne şi economice contribuind la
asigurarea unor fluxuri scurte şi eficiente ale operaţiunilor.
Depozitele deţin o serie de funcţii grupate astfel:
 După importanţă: o funcţie fundamentală constând în concentrarea
şi păstrarea stocurilor de mărfuri, funcţii secundare precum recepţia
mărfurilor, formarea sortimentului comercial, pregătirea mărfurilor
pentru vânzare en detail, formarea loturilor pentru livrare.
 Luând în considerare conţinutul lor, avem: funcţii de
mişcare( descărcarea sau primirea produselor, manipularea
mărfurilor respectiv depozitarea în sistem paletizat, formarea
comenzilor sau comisionare, expediţia mărfurilor), funcţii de
alimentare( depozitare pe diferite termene), funcţii
suplimentare( marcarea şi etichetarea produselor, controlul
produselor la intrare şi ieşire din depozit, formarea loturilor
comandate, ambalarea ).

Tipologia depozitelor. Acestea se pot clasifica după anumite criterii, după

cum urmează:
1. în funcţie de înălţime: depozite cu un singur nivel, depozite
pe mai multe niveluri.
2. după sistemul de construcţie, forma construcţiei şi
materialele folosite se cunosc: depozite simple( barăci,
şoproane), clădiri din cărămidă, beton,lemn sau metal,
depozite specifice - frigorifice, pentru substanţe radioactive
etc.); depozite deschise, neacoperite, folosite pentru stocarea

13
 materialelor de construcţii etc., depozite semideschise sau
închise;
3. în funcţie de gradul de specializare avem: depozite strict
specializate( sare, cartofi, morcovi), specializate( adăpostesc o
grupă,familie, de produse ca de exemplu textile, încălţăminte,
produse chimice, combinate( stochează produse din două-rei
grupe de produse ca de exemplu textile-încălţăminte,
generale ( sector alimentar, sector nealimentar), mixte ,
pentru depozitarea mărfurilor din ambele sectoare.
4. după caracterul activităţii principale îndeplinite le putem
grupa în: depozite de colectare pentru legume, fructe ,
cereale, lapte(ex: Piaţa de gros), depozite de repartizare care
primesc cantităţi mari de mărfuri în vederea livrării în
partizi mici către detailişti, cum sunt liniile de produse
caracterizate prin profunzime ridicată ca de pildă confecţii,
încălţăminte, depozite de tranzit şi transbordare situate în
gări, porturi, aeroporturi, depozite pentru păstrarea
sezonieră a produselor.
5. depozite subterane( vinuri, cartofi), terane şi supraterane.
6. din punct de vedere al modului de proprietate depozitele pot
fi : depozite închiriate publicului larg interesat, depozite
private, folosite de patronii companiei şi managerii lor.
7. din punct de vedere al dispunerii spaţiale:depozite
centralizate, depozite necentralizate sau centre de distribuţie
zonale(centrele regionale de distribuţie se întâlnesc în mai
multe locaţii pe cuprinsul ţării sau unei regiuni, ca de pildă
municipiile capitale de judeţ sau oraşele care polarizează
atenţia mediului de afaceri dintr-o anumită regiune)

Amplasarea centrelor de distribuţie( depozitelor)

Zona de amplasare este aleasă ţinând seama de influenţa mai multor

factori, ca de exemplu:
 factori de natură economică: costurile de transport, de depozitare,
de exploatare, cu chiriile (costul spaţiului alocat )
 criterii organizatorice care ţin de organizarea managerială şi
aspectele tehnice
 despecializarea şi concentrarea reţelei comerciale cu amănuntul care
se corelează cu numărul depozitelor.
 Repartizarea teritorială a producţiei şi consumului. De exemplu :
depozite amplasate în apropierea producătorilor , pentru cereale, de
pildă, depozite situate în zona de consum( ex: de fructe) sau situate
într-o zonă intermediară pe traseul producţie-consum.
 Relaţiile şi distanţele existente între furnizori şi clienţii lor.
 Dezvoltarea şi organizarea transporturilor , starea infrastructurii,
gradul dotării cu terminale în cazul transportului feroviar, structura
parcului de transport
 Posibilităţi de extindere a depozitelor în viitor.

14
 Problema amplasamentului depozitelor, o problemă de management.
Esenţial în această problemă este proiectarea unor circuite scurte de distribuţie ,
o mişcare raţională a produselor. În acest sens, succesul e asigurat de luarea
celor mai optime decizii care privesc numărul, dispersia depozitelor în teritoriu şi
gradul de centralizare a stocurilor. Se poate opta pentru un depozit central, către
mai multe depozite necentralizate dar o soluţie intermediară între centralizare şi
descentralizare de stocuri o reprezintă centrele de distribuţie regionale, care fac
legătura dintre mai mulţi furnizori( de produse alimentare, de echipamente IT
etc. şi tot aşa de mulţi retaileri( lanţuri de magazine, de pildă). În scopul
asigurării unui circuit cu costuri reduse şi beneficii mari de la furnizori la
consumatori, centrele regionale de distribuţie sunt amplasate în apropierea
pieţelor d desfacere şi au ca ţintă în principal mişcarea şi nu stocarea produselor.
Aceste centre de distribuţie sunt puternic informatizate , acest lucru privind în
special operaţiunile de procesare a comenzilor şi livrărilor.

2.Componente funcţionale; Fluxuri de circulaţie

Procese şi operaţiuni desfăşurate în cadrul depozitelor.

Organizarea proceselor tehnologice din depozite este strâns legată de tipul

şi specializarea lor. Următoarele grupe de operaţiuni atrag atenţia aici:
Operaţiunile tehnologice ce se petrec în spaţiul unui depozit de mărfuri
sunt prezentate în schema de mai jos ( tehnologia depozitării mărfurilor )

Recepţia
Depozita-
cantitativă Sortarea
rea
şi produselor
mărfurilor
calitativă

Formarea
Expedie-
Stocarea comenzi-
rea
mărfurilor lor(loturi-
mărfurilor
lor)

Spre deosebire de angrosişti la care depozitarea constituie un proces

principal , în unităţile detailiştilor este un proces secundar( ca şi recepţia,
pregătirea produselor pentru vânzare, circulaţia ambalajelor goale).
Putem spune că procesele principale întâlnite la nivelul depozitelor cuprind
următoarele operaţiuni care se derulează după fluxuri tehnologice cunoscute.
Procesul principal de aprovizionare . Operaţiunile pe care le presupune se
desfăşoară după următorul flux tehnologic:

15
 • Primirea mărfurilor care sunt transportate cu diverse mijloace –
vagoane, autocamioane şi alte autovehicule comerciale, pe rampă.
• Verificarea sigiliilor;
• Primirea documentelor care însoţesc mărfurile( facturi, avize de
expediţie, certificat de calitate);
• Descărcarea mijloacelor de transport, a produselor,paleţilor,
boxpaleţilor, containerelor, în mod mecanizat ; descărcare şi
dispunere pe paleţi.
• Recepţia mărfurilor, cantitativă şi calitativă şi întocmirea notei de
recepţie şi operarea pe calculator în gestiune, sortarea produselor
pentru a fi mai uşoară confruntarea cu documentele
• Trecerea în custodie( aşteptare) a loturilor cu lipsuri sau defecte
până la prezentarea furnizorului.

Procesul principal de depozitare şi stocare a mărfurilor. Presupune

desfăşurarea următorului flux de operaţiuni:
• Manipularea produselor- încărcare-descărcare şi transport în
interiorul spaţiului de depozitare de la locul de recepţie la locul de
stocare( pe zone de depozitare).
• Stocarea mărfurilor în diverse sisteme: vrac şi paletizat, stive, în
celule de stelaj, pe rafturi, în camere frigorifice. În
depozitele”informatizate” stocarea se face extrem de precis cu
ajutorul mijloacelor informatice de prelucrare a datelor.

Procesul principal de vânzare( livrare) a produselor comandate sau

contractate. În acest caz , fluxul de activităţi se prezintă în felul următor:

• Pregătirea comenzilor de mărfuri respectiv identificarea zonei de

stocare, accesul la produs şi transportul produsulor pe rampa de
expediţie, executarea comenzii ce are particularităţi în funcţie de
forma d vânzare( prin catalog, cu autoservire, cameră de mostre),
• Aducerea produselor în zona de expediţie
• Verificarea documentelor de livrare cu lotul format pe fiecare
beneficiar,
• Transportul la firmele beneficiare
• Predarea mărfurilor beneficiarului şi transferul dreptului de
proprietate;

Procesul secundar al circulaţiei ambalajelor goale.Fluxul respectiv

presupune derularea următoarelor operaţiuni:
• Recepţia ambalajelor;
• Recondiţionarea lor;
• Restituirea ambalajelor proprietarilor( firme furnizoare);

Proiectarea formei şi structurii depozitelor de mărfuri.

16
 Forma optimă a depozitelor este cea dreptunghiulară, cu un raport
lungime/lăţime de 2/1., sau 8/1 în cazul marilor suprafeţe. De asemenea, este
mult mai eficient pentru depozitarea aceleiaşi cantităţi de mărfuri existenţa unui
depozit mai înalt pe o suprafaţă mai mică decât situaţia inversă, când costurile
cresc( de construcţie, cu manipularea). Forma construcţiei e dependentă şi de
caracteristicile terenului , ce pot limita o anumită soluţie constructivă.
Corespunzător funcţiilor pe care le are, un depozit de mărfuri prezintă
următoarele componente funcţionale:
1. Suprafaţa utilă.
2. Spaţii administrative şi cu caracter social( birouri, grupuri sanitare)
3. Spaţii tehnice( ex: staţia de redresori, generatori electrici, camere
frigorifice)
4. Spaţii ocupate de elemente ale construcţiei.( stâlpi de susţiner,
ziduri interioare)

Suprafaţa utilă cuprinde spaţiile unde se păstrează( stochează) mărfurile,

incluzând aici trecerile afectate transportului şi stivuirii lor( treceri dintre stive,
stelaje). Cu alte cuvinte spaţiul util înseamnă suma următoarelor spaţii:
suprafaţa de depozitare efectivă, suprafaţa aleilor de lucru destinată manevrării
utilajelor de transport intern pentru poziţionarea paletelor şi pentru formarea
partizilor ce urmează a fi expediate, suprafeţe suplimentare formate din culoarele
de circulaţie centrale şi perimetrale din hală, spaţiile de recepţie şi expediţie a
mărfurilor,spaţii de pregătire pentru vânzare, precum şi camera de mostre.
Proiectarea suprafeţelor auxiliare va ţine seama de rolul şi specificul
fiecăruia în economia unităţii, astfel:
• Suprafaţa de recepţie e determinată de volumul de marfă primit
dar şi complexitatea operaţiunilor pe care le presupune.
• Spaţiul pentru pregătirea mărfurilor oferă condiţii pentru
operaţiuni de natură tehnico-economică (ex: dezambalare,
prelucrare prin prăjire, îmbuteliere, coacere, călcat confecţii,
sortări). Aici se include şi spaţiul de păstrare a mărfurilor în
custodie( păstrare temporară) la recepţia cărora s-au constatat d
lipsuri cantitative şi deficienţe de calitate, spaţii destinate
laboratorului propriu de testare a calităţii .
• Camerele de mostre se dimensionează în funcţie de complexitatea
sortimentală, de numărul de vizitatori şi de necesarul personalului
de vânzări( al fabricantului sau firmei distribuitoare, angrosist)
• Spaţiul de expediţie inclusiv rampele, serveşte grupării mărfurilor
pe loturi distincte răspunzând comenzilor primite, în structură şi
volum.

În practică, suprafaţa utilă se prezint în următoarea structură, pe grupe de

mărfuri:

Componente Tipul depozitului *

funcţionale ale depozite depozite depozite
depozitului mărfuri textile- metalo-
alimentare încălţăminte chimice
spaţiu de 9 9 5
recepţie(%)

17
 spaţiu de 82 82 90
depozitare
efectivă plus
aleile de lucru(%)
spaţii de 9 9 5
expediţie(%)
*date orientative

Amenajarea interioară .
Se realizează ţinând seama de următoarele criterii:

a) Particularităţile construcţiei: tipul construcţiei, dimensiuni,număr

de niveluri, de rampe, lăţimea spaţiilor exterioare destinate
circulaţiei.
b) Caracteristicile merceologice şi dimensionale ale produselor
stocate: volum, greutate, formă ambalaj, complexitate
sortimentală, grad de perisabilitate, respectarea condiţiilor de
vecinătate admise, limitele de încărcătură şi ambalaje;
c) Criterii economice: viteza de circulaţie a mărfurilor şi numărul de
rotaţii ale stocului( frecvenţa comenzilor), numărul de expediţii
efectuate zilnic etc.

Gestiunea optimă a spaţiilor de depozitare şi a fluxurilor de circulaţie.

Managementul firmei poate lua pentru optimizarea folosirii spaţiilor de
depozitare o serie de măsuri necesare precum:
 Aprovizionare cu un lot optim , care să minimizeze costul
total( de aprovizionare şi stocare, conform formulei
R.H.Wilson)
 Optare pentru o frecvenţă de aprovizionare care să creeze
condiţii favorabile de vehiculare şi stocare a produselor;
 Asigurarea unor construcţii pe un singur nivel, cu înveliş
metalic de tip hangar şi un sistem automatizat şi informatizat
d depozitare şi localizare a mărfurilor; se creează condiţiile
unei folosiri intensive a spaţiului.
 Separarea fluxurilor de intrare şi expediţie a mărfurilor.
 Existenţa unor distanţe cât mai scurte între diferitele
componente funcţionale;
 Reducerea la minimum a numărului de uşi pentru fluidizarea
circulaţiei mărfurilor.
 Folosirea unor materiale corespunzătoare: materiale din oţel
uşor sau combinate pentru pereţi şi acoperişuri, lianţi, beton
armat rigid şi substanţe protectoare în pardoseală pentru
evitarea uzurii sale;
 Asigurarea unei pardoseli netede şi solide, rezitentă la
greutăţi;
 Asigurarea protecţiei împotriva incendiilor, prin folosirea
substanţelor ignifuge;
 Ridicarea unor construcţii cu un număr minim de stâlpi de
susţinere pentru asigurarea flexibilităţii operaţiunilor.

18
  Proiectarea, amenajarea dpozitelor luând în considerare
caracteristicilor mărfurilor: valoare, greutate, mărime,
perisabilitate, compatibilitatea produselor,
 Corelarea proceselor de prelucrare a mărfurilor, de
transformare a sortimentului industrial în sortiment
comercial.
 Dotarea cu iloace de transport intern economice şi fiabile, cu
un mobilier rezistent şi ergonomic, în funcţie de volumul de
mărfuri vehiculat( ex: cărucioare, benzi rulante,
electrostivuitoare, macarale).
 Facilitarea operaţiunilor de manipulare a mărfurilor în
spaţiile de depozitare: transport şi încărcare în mijloacele de
transport comerciale- vagoane, camioane, autoutilitare,
facilitarea preluării mărfurilor din zonele de lucru- rampe de
încărcre-descărcare, din suprafeţele de primire şi recepţie.
 Extinderea principiului „primul venit , primul plecat”, fie că
este vorba de o gestionare tradiţională, clasică, sau
informatizată a stocurilor.
 Corelarea felului construcţiei cu modalităţile de transport al
mărfurilor de la depozite la beneficiari, procesul fiind
condiţionat de modul de ambalare, unitizare a produselor, de
existenţa unor echipamente adecvate pentru
încărcarea/descărcarea mărfurilor pe rampe.
Utilizarea intensivă a spaţiilor este strâns legată de tehnicile utilizate pentru
manipularea mărfurilor şi modalităţile de stocare( în stive, vrac, pe mobilier-
raft,stelaj, rastel). Mai e necesară cunoaşterea unor reguli generale privind
dimensionarea şi amenajarea propriu-zisă a depozitelor.

Fluxurile de circulaţie.

Dacă în magazine cel mai important flux este cel al cumpărătorilor, în

depozite este fluxul mărfurilor, strâns legat de fluxurile mijloacelor de transport
şi personalului angajat. Un flux a cărui importanţă nu trebuie neglijată este cel
al informaţiilor( documentelor) iar fluxul clienţilor variază în funcţie de forma
de vânzare( vânzare prin camera de mostre, în care accesul clienţilor e limitat ,
clienţii mişcându-se doar între camera cu produse expuse din fiecare sort şi locul
de efectuare al plăţii ; vânzare cu autoservire, când fluxul cumpărătorilor se
intersectează, în cadrul programului de funcţionare al depozitului, cu fluxurile
celelalte).
Fluxurile din depozite sunt condiţionate de anumite elemente: modul de
compartimentare pe secţii( gestiuni separate), numărul şi poziţionarea căilor de
acces, modul de dispunere al mobilierului comercial, lăţimea culoarelor de
circulaţie principale şi secundare, de trecere printre stive, sistemul de
aprovizionare şi desfacere dar şi de gestiune a stocurilor.
O remarcă se impune în sensul celor spuse anterior: circuitele din depozite
trebuie să fie simple, fără încrucişări, cu modificări minime a direcţiei de
acţionare a mijloacelor de transport intern.
Din punct de vedere al amenajării şi al modului de amplasare a
principalelor zone( de recepţie, depozitare-stocare, de expediţie), distingem
următoarele tipuri de fluxuri:

19
 0
• fluxuri circulare sau în forma literei U( sau la 180 ), caz în care
căile de acces nu ocupă integral o latură iar activităţile de recepţie şi
expediţie sunt organizate pe aceeaşi latură a depozitului de formă
rectangulară( dreptungi, pătrat)
• fluxuri de mărfuri pe principiul curentului sau liniar, care
presupune existenţa unei căi de acces pentru recepţia mărfurilor pe
o latură şi cea de expediţie pe latura opusă, marfa parcurgând deci
un traseu liniar.
0
• Fluxuri în formă de L ( sau arc de cerc de 90 ), caz în care
activităţile de recepţie şi activităţile de expediţie se organizează pe
laturi congruente sau adiacente ale construcţiei.

Se recomandă utilizarea pentru construcţie formele geometrice simple care

permit creşterea gradului de încărcare a spaţiilor.

Delimitarea principalelor zone de depozitare.

Activitatea se realizează în funcţie de viteza de circulaţie a mărfurilor şi
volumul lor. Astfel, atât în cadrul zonării pe orizontală cât şi a zonării pe
verticală , pe stelaje, se disting trei zone de depozitare I,II şi III. De pildă, zona
cea mai importantă este evident zona I, situată în imediata apropiere a căilor
principale de acces, destinată produselor stocate în cantităţi mari şi cu frecvenţă
ridicată d livrare. În ceea ce priveşte înălţimea stivelor sau stelajelor, zona
aceasta e situată pe primul nivel al stelajuk lui, uşor accesibilă cu mijloace de
transport, destinată produselor grele şi voluminoase cu rulaj sporit.

Rolul important al rampelor de încărcare- descărcare în activitatea

depozitelor.
Rampa reprezintă un spaţiu adiacent căii de circulaţie a mijloacelor de
transport, auto sau feroviar, situat la nivelul platformei acestora permiţând
astfel o mai lejeră şi economică manipulare a mărfurilor dispuse pe palete sau
sau containere.
Lăţimea lor e influenţată printre altele de gabaritul şi înălţimea mijlocului
de transport precum şi de dimensiunile ambalajelor.
În funcţie de modul de construcţie şi scopul acestora, distingem
următoarele categorii de rampe: fixe şi mobiel; permanente sau provizorii;
razante faţă de clădirea depozitului şi mediane; după formă, rectilinii, sub forma
dinţilor de ferăstrău, radiale etc.
În legătură directă cu tipurile de rampe, capacitatea unui post de încărcare-
descărcare(care dă şi numărul autovehiculelor comerciale, vagoanelor ce trebuie
încărcate sau descărcate) reprezintă cantitatea de produse ( tone) care se poate
încărca sau descărca într-o oră. Formula de calcul e următoarea:

C= C m unde:
txk

20
 C=capacitatea maximă a vehiculelor care se pot afla concomitent la
încărcare/descărcare( tone/oră); C m
=capacitatea de manipulare a unui post
de încărcare/descărcare (tone); t= timpul necesar pentru încărcarea –
descărcarea unei tone de marfă; k=coeficient de neregularitate a sosirii
vehiculelor la postul de încărcare/descărcare prevăzut cu rampe, ce vare
valoarea cuprinsă între 1-1,8.

3. Dimensionarea şi eficienţa depozitelor.

Dimensiunile depozitelor se referă al suprafaţa, volumul şi înălţimea

depozitului şi sunt determinate de factori precum: cantitatea de marfă ce
urmează a fi stocată pe o perioadă de timp stabilită, viteza de circulaţie a
mărfurilor, numărul de rotaţii ale stocului, natura unităţilor de încărcătură,
dimensiunile culoarelor de circulaţie cu mărfuri şi accesibile transportului
intern, mărimea capitalului circulant disponibil.
Dimensionarea va fi astfel realizată încât să se asigure desfăşurarea în bune
condiţiuni a operaţiunilor din depozite. Când vorbim de capacitatea globală a
unui depozit(număr, tone, mc., lei) trebuie să luăm în calcul următoarele
componente: capacitatea de preluare, de stocare şi livrare a produselor
( capacităţi parţiale) şi capacitatea de transport, ambalare,pregătire pentru
livrare etc.( capacităţi secudare).
Pentru buna gestionare a suprafeţei şi volumului de depozitare, se află
următorii indicatori:
• Suprafaţa de păstrare-depozitare

Pentru a afla suprafaţa ocupată cu mărfurile paletizate, utilizăm formula:

N p
N
S d
=
np
x s p în care p =numărul de palete ; np= numărul de

rânduri al paletelor dispuse pe verticală; s p =suprafaţa ocupată la sol de o

paletă cu marfă plus spaţiul de lucru( culoarul) din preajmă în care lucrează
utilajul din dotare. Mărimea N p se determină folosind relaţia:

N S D xV
p =
q
max
= max

T
xK unde S max
= stoc maxim de mărfuri ce se

poate depozita într-o unitate de timp; D max

= desfaceri maxime pentru aceeaşi
perioadă; V= viteza minimă de circulaţie înregistrată pentru aceeaşi perioadă;
T= an calendaristic(365 zile); K=coeficientul de neuniformitate al intrărilor şi
livrărilor de mărfuri, ce variază între 1,2-1,4.
• Celelalte dimensiuni ale depozitului se stabilesc astfel:
o Lungimea frontului de încărcare- descărcare se determină în
funcţie de traficul mediu zilnic, respectiv de numărul de

21
 vagoane sau mijloace auto care intră simultan la rampa de
încărcare-descărcare.
o Lăţimea depozitului se determină prin raportarea suprafeţei
totale utile la lungimea stabilită a depozitului
o Suprafaţa culoarelor de circulaţie se estimează cu ajutorul
unor coeficienţi şi cuprinde suprafaţa culoarelor principale şi
suprafaţa culoarelor laterale.

• Calculul gradului de utilizare a suprafeţelor de depozitare, a

înălţimii şi volumului depozitului.
o Coeficientul de utilizare a suprafeţei de depozitare:

S
C us = d
unde S = spaţiul de circulaţie între
S ⊕Sd c
c

stivele de palete şi rafturi.

o Coeficientul de utilizare a înălţimii depozitului :

I
C = unde I =înălţimea medie ponderată de stivuire;
ui
I u

I u
=înălţimea utilă a depozitului( distanţa dintre pardoseală şi
partea inferioară a plafonului)

o Coeficientul de utilizare a volumului calculat ca raport

între volumul total ocupat al spaţiului de depozitare şi volumul aferent
suprafeţei de depozitare efective şi de circulaţie în interior. Se poate aplica şi
relaţia: C uv
= C us x C ui

Cu privire la dimensiuni, se pot iniţia următoarele:

 În scopul folosirii unor tehnologii şi mijloace de
transport mai performante, de creştere a gradului de utilizare a spaţiilor, se
recomandă proiectarea unor depozitede dimensiuni mai mari de 3000 mp.
 Ca să putem stivui mărfuri până la înălţimi de 6m
se pot adopta soluţii constructive de depozite în sistem paletizat cu o înălţime sub
grindă de 6-7 m la ax şi 4,8 m sub grindă
 Pentru a facilita un acces facil în interior, se
recomandă ca uşile să aibă dimensiunile: lăţime de 2,7 m şi o înălţime de 3,1 m.
 În funcţie de dimensiunile rafturilor şi spaţiilor de
circulaţie, distanţele dintre stâlpi(traveele) optime au deschiderea de 12m x 12 m.
Şi în cazul angrosiştilor, ca societăţi comerciale, calculul eficienţei
economice se referă, printre altele la : calculul rentabilităţii economice şi
financiare, vitezei de rotaţie a fondurilor, nivelului relativ al cheltuielilor de
circulaţie, valorii nete actualizate(VAN), cash flow-lui, nivelului de îndatorare
etc. Desigur că nivelul profitului obţinut oferă indicii asupra termenului de

22
 I
recuperare a investiţiilor făcute( t= ), asupra profitului obţinut la o unitate de
P
cost.

23