Oferta de Mărfuri Sinteza

Modul OFERTA DE MĂRFURI
1.Analiza ofertei de mărfuri
Structura ofertei de marfuri
Oferta de mărfuri este o categorie a pieţei, strâns legată de cererea de mărfuri.
Def. Oferta de mărfuri cuprinde toate produsele destinate satisfacerii consumului prin
intermediul circulaţiei, respectiv, atât bunuri şi servicii destinate consumului intermediar
sau formării brute a capitalului fix, cât şi bunuri sau servicii care asigură consumul final al
populaţiei.
In cadrul ofertei, se disting două elemente principale:

- fondurile de mărfuri aflate în reţeaua de distribuţie în cursul unei perioade spre a fi
realizate, respectiv oferta reală sau efectivă.
- stocurile de mărfuri existente în diferite verigi ale circuitului economic, respectiv

oferta pasivă.
Def. Fondul de marfa reprezintă cantitatea negociată şi primită de comerţ. De aceea,

oferta totală este compusă din:
- fondul de mărfuri negociat şi primit de comerţ;

- stocurile rămase din perioadele anterioare.
1.1. Clasificarea ofertei de mărfuri

In funcţie de mai multe criterii, oferta de mărfuri poate fi clasificată astfel:
1. După destinaţia produselor în procesul de consum, oferta de mărfuri prezintă
următoarea structură:
a) produse destinate consumului final („bunuri şi servicii de consum"), care

reprezintă ansamblul obiectelor materiale sau imateriale realizate pentru
satisfacerea directă a nevoilor umane;
b) bunuri şi servicii destinate consumului intermediar („bunuri şi servicii

productive"), care reprezintă ansamblul bunurilor şi serviciilor oferite
agenţilor economici antrenaţi în acţiuni lucrative, pentru a se consuma în
procesul de producţie, în vederea realizării altor bunuri sau servicii;
c) produse de echipament cuprinde bunurile utilizate în organizarea şi
1
desfăşurarea unui proces de producţie şi a cărui durată de viaţă este de cel

puţin un an (utilaje, maşini, clădiri).
2. După durata de viaţă a diferitelor categorii de produse, avem:
a) bunuri nedurabile, care se referă la articole de uz curent, de mare difuziune,

în general standardizate;
b) bunuri durabile, adică produse de folosinţă îndelungată, caracterizate printr-

o perioadă relativ mare de utilizare şi printr-un anumit grad de finisaj şi
tehnicitate.
3. în funcţie de criteriul merceologic, avem următoarele grupe de produse:
a) grupa produselor alimentare;
b) grupa produselor nealimentare.
4. în funcţie de locul produselor în consumul populaţiei şi modul de solicitare a

acestora de către consumatori oferta se grupează în:
a) bunuri primare de consum, destinate satisfaceri nevoilor fiziologice ale

populaţiei: hrană, îmbrăcăminte, încălţăminte, locuinţă etc;
b) bunuri de necesitate medie, destinate satisfacerii nevoilor de confort,

întreţinerea sănătăţii, petrecerea timpului liber etc;
c) bunuri de prisos sau de lux, în majoritatea lor sunt produse cu o semnificaţie

mai mult socială, posesia sau cumpărarea lor producând o satisfacţie episodică
sau mai puţin practică, potenţialul de consum devenind astfel nelimitat.
5. Clasificarea ofertei de mărfuri în cadrul pieţei bunurilor de utilizare

productivă în:
a) materii prime, cuprind bunurile ce vor intra ca parte integrată în structura

viitoarelor produse;
b) semifabricate, sunt acele produse ce vor deveni o parte a produsului finit;
c) echipament industrial grupează acele produse ce nu devin parte a
2
produsului finit, dar prin folosirea lor asigură desfăşurarea procesului de

producţie;
d) furnituri, bunuri de utilizare productivă, sunt consumate continuu:

carburanţi, materiale pentru curăţenie etc.
1.1.1. Diversificarea ofertei de mărfuri
Procesul de diversificare a ofertei de mărfuri îmbracă două importante aspecte:
- lărgirea continuă a gamei sortimentale prin apariţia produselor noi, care se

adaugă celor existente şi schimbarea structurii sortimentale, prin înlocuirea unora
dintre ele cu produse noi;
- diferenţierea şi individualizarea ofertei în procesul concurenţial.
Noţiunea de produs nou are în vedere un bun material ce prezintă elemente

constructive, funcţionale, fiabilitate, valenţe estetice, ergonomice, comerciale, precum şi
componente acorporale deosebite, realizat în vederea satisfacerii superioare a cerinţelor
de consum sau a acoperirii unui spectru mai larg de nevoi.
Diferenţierea şi individualizarea ofertei în procesul concurenţial se realizează

prin intermediul: procesului de realizare a produselor; produselor şi serviciilor comerciale
ataşate produsului; personalului comercial, imaginii de produs, marcă sau întreprindere.
Ca elemente de individualizare şi diferenţiere a ofertei pot fi amintite:

- funcţionalitatea produsului;
- performanţa prin nivelul rezultatelor obţinute în procesul de utilizare potrivit

- funcţionalităţii specifice fiecărui produs;
- durabilitatea, prin perioada ce caracterizează durata de viaţă sau procesul de
- utilizare a fiecărui produs;
- reparabilitatea;
- conformitatea, gradul de respectare de către produs a specificaţiilor stabilite;
- stilul produsului, prin aparenţa sa exterioară generatoare de reacţii emotive

3
- din partea consumatorilor;
- design-ul produsului;
- sistemul serviciilor comerciale;
- termenele de livrarea sau realizare;
- formarea personalului de exploatare;
- instalarea produsului, ca ansamblul de operaţiuni necesare punerii în funcţiune a unui

produs;
- consilierea cumpărătorilor;
- reparaţiile etc.
În prezent, principala strategie de construire a ofertei este aceea de inovare şi

diferenţiere. Orice comerciant trebuie să-şi conceapă oferta astfel încât să fie percepută de
către consumatori ca fiind unică.
1.1.2. Caracteristicile ofertei de marfuri
Oferta de marfuri, evoluand sub influenta unei multitudini de factori de ordin tehnologic,
economic, social sau de alta natura, prezinta o serie de tendinte, care se contureaza cu caracter de
legitate pentru intreaga economie, in aceiasi timp, respectivii factori genereaza frecvente
modificari in componenta si formele de manifestare a ofertei, reclamand preocupari continue cu
privire la adaptarea acesteia la specificul cererii de consum.
Dat fiind faptul ca se adreseaza unei mase mari de consumatori, cu structuri deosebite
atat in ceea ce priveste consumul propriu-zis, constituind segmente bine definite in cadrul pietei
totale (piata bunurilor de consum individual si piata bunurilor de consum productiv), cat si in
ceea ce priveste modul de adjudecare a diverselor produse, unele caracteristici sunt comune
pentru ambele segmente ale ofertei, altele sunt proprii unuia sau altuia dintre acestea.
Ca o caracteristica comuna apare tendinta de crestere continua si in ritm intens a

volumului de marfuri oferit pietei determinata de:
sporirea permanenta a capacitatii de productie si a productivitatii muncii generate de

frecventa ridicata a descoperirilor stiintifice si cresterea gradului de aplicabilitate a
4
acestora, aplicabilitate care are drept rezultat sporirea continua a volumului de produse
pus la dispozitia populatiei si a consumatorilor productivi.
mondializarea pietei care contribuie la accentuarea gradului de penetrare in cadrul

fiecarei piete interne a unor produse realizate pe terte piete externe. Asa cum a fost
subliniat anterior, comertul mondial a crescut, in ultimele decenii, mai puternic decat
productia, creand interdependente productive si sporind gradul de penetrare pe diverse
piete. Or, acest element are o dubla influenta asupra ofertei ca stimulent de crestere
continua si puternica a productiei urmare a existentei unor piete de desfacere relativ
deschise; ca sursa de alimentare si sporire neintrerupta a ofertei din cadrul diferitelor
piete interne nationale.
Dezvoltarea productiei interne, si cresterea continua a gradului de penetrare pe diversele

piete nationale a produselor straine are ca urmare:
diversificarea continua a ofertei de marfuri prin:
o largirea puternica a gamei sortimentale de produse,

o crearea de noi produse care inlocuiesc pe cele existente,
o perfectionarile tehnice si ale functionalitatii aduse produselor,
o crearea unor ramuri si subramuri care furnizeaza produse noi, cum sunt:
inlocuitorii din piele, fibrele si firele sintetice, aparatura electronica, informatica,
ansamblurile cibernetice si robotii etc.
Legatura stransa a bunurilor cu serviciile in procesul de satisfacere a nevoilor si cresterea

considerabila a ponderii serviciilor ca element constitutiv al ofertei. Peste tot in lume serviciile se
implementeaza functional in consum datorita gradului ridicat de adaptabilitate la nevoile de
consum si, in special, ca urmare a dezvoltarii puternice, din a doua jumatate a secolului XX, a
tehnicilor si tehnologiilor care au contribuit la adaptabilitatea bazei tehnico-materiale a acestora,
usurand astfel procesul de organizare si accentuand capacitatea de penetrare in sistemul de
satisfacere a nevoilor de consum. Fenomenul prezinta importanta pentru oferta de bunuri, cel
putin din doua puncte de vedere. Primul se refera la faptul ca dezvoltarea ofertei de servicii
genereaza o puternica concurenta cu oferta de marfuri, fortand-o la preocupari de perfectionare,
diversificare sortimentala, imbunatatiri calitative si politici adecvate de preturi. Cel de al doilea
priveste asigurarea unui proces superior de utilizare a insesi bunurilor din structura ofertei, multe
dintre servicii fiind legate de sporirea gradului de satisfactie a consumatorilor in ceea ce priveste
realizarea actului de cumparare si a sistemului de garantie, utilizare si intretinere a multor bunuri
din structura ofertei.
5
Cresterea calitatii bunurilor care alcatuiesc oferta - generata de perfectionarea continua a

productiei si a tehnologiilor utilizate, precum si de existenta unor piete deosebit de exigente,
sporirea nivelului calitativ al produselor constituie, in actuala etapa de dezvoltare a economiilor
nationale, mobilul tuturor actiunilor lucrative. Cresterea calitatii ofertei se materializeaza in:
diversificarea productiei, prin aparitia produselor noi, superioare calitativ;

imbunatatirea parametrilor de calitate la produsele existente, pe baza valorificarii
superioare a materiilor prime si a perfectionarii tehnologiilor de fabricatie. Elementul
esential in aprecierea calitatiitrebuie sa-1 constituie gradul de utilitate, nivelul la care
produsul isi indeplineste functiile sale in consum.Aceasta inseamna ca desi parametrii
tehnologici indica aspecte importante ale calitatii, ei nu sunt suficienti pentru o
apreciere completa, trebuind sa fie intregiti cu elemente economice, precum si cu o serie
de aspecte psihosociale si estetice.
innoirea produselor - reprezinta o reflectare a modificarilor profunde care intervin in

nevoile consumatorilor, in mecanismul formarii si satisfacerii cererii. La aceasta se
adauga faptul ca deprecierea fizica, scaderea utilitatii unui produs este amplificata
continuu de deprecierea functionala, in special prin aparitia de noi produse. Drept
urmare, procesul de diversificare a ofertei de marfuri imbraca doua importante aspecte:
1. largirea gamei sortimentale prin aparitia produselor noi, care se adauga celor
existente si schimbarea structurii sortimentelor prin inlocuirea unora dintre acestea cu
produse noi. Notiunea de produs nou are in vedere un bun material ce prezinta
elemente constructive, functionale, fiabilitate, valente estetice, ergonomice,
comerciale, precum si componente acorporale deosebite, realizat in vederea satisfacerii
superioare a cerintelor de consum sau acoperirii unui spectru mai larg de nevoi.
Clasificare: produse absolut noi, care apar pentru prima data pe piata, asa cum a fost,
de pilda, la vremea sa, televizorul; produse noi cu caracteristici functionale superioare,
diferite de cele existente pe piata, contribuind la satisfacerea unor necesitati satisfacute
si anterior cu alte marfuri similare, cazul televizorului color; produse ameliorate, care
au parametri functionali, estetici si comerciali superiori celor ai bunurilor existente,
cum ar fi de exemplu cazul televizoarelor ameliorate fie in directia multiplicarii
canalelor de receptie sau adaugarea unor noi functionalitati; produse ce largesc gama
sortimentala existenta prin crearea de varietati noi ale aceluiasi bun, cazul
televizoarelor diversificate in functie de marimea ecranului pentru a contribui la
satisfacerea tot mai deplina si intr-un grad mai ridicat a exigentelor consumatorilor.
2. Durata „ciclului de viata” a produselor. Un alt aspect, care trebuie avut in vedere in
legatura cu innoirea produselor si diversificarea ofertei se refera la faptul ca produsele
care apar, formand oferta din cadrul pietei, pot avea o 'viata' mai lunga sau mai scurta,
fiecare conturandu-si propriul sau 'ciclu de viata'. Notiunea 'ciclu de viata al unui
6
produs' desemneaza perioada in cadrul careia bunul respectiv exista pe o anumita

piata, respectiv intervalul cuprins intre finalizarea produsului de catre producator si
vanzarea sa prin intermediul unui vanzator catre consumatorul final sau
intermediar.Ciclul de viata al produselor nu trebuie confundat cu durata de viata
fizica sau ciclul de utilizare a acestuia, care are in vedere timpul scurs intre faza finala
a fabricatiei unui exemplar dintr-un produs si distrugerea sau casarea sa de catre
consumator.
Fazele parcurse de un bun in timpul de la aparitia sa in cadrul pietei si pana la

disparitia de pe piata au urmatoarea succesiune:
a. aparitia pe piata a produsului;

b. cresterea cererii si respectiv a ofertei pe piata pentru produsul in cauza;
c. maturitatea, care corespunde etapei in care produsul a atins limitele de saturatie

ale pietei;
d. declinul, faza in care produsul este mai putin cerut de consumatori si care se
incheie cu disparitia lui de pe piata.
Ciclul de viata fiind specific fiecarui produs, durata de ansamblu a acestui ciclu de viata,
cat si a fiecarei faze care il compun poate sa difere in functie de tipul produsului, de ritmul in
care apar pe piata alte produse care il inlocuiesc total sau partial pe cele existente, precum si de
alte fenomene generate de evolutia societatii moderne.
Astfel, pentru producatori, cat si pentru comert, cunoasterea fazelor ce compun ciclul de
viata al produselor, precum si a factorilor de influenta ai acestuia prezinta o insemnatate practica
deosebita, servind la fundamentarea masurilor menite sa asigure posibilitatile ca orice produs
nou sa supravietuiasca un timp mai indelungat alaturi de celelalte, in conditiile unei eficiente
economice corespunzatoare atat pentru activitatea de productie, cat si pentru cea de
comercializare. Pornind de la o asemenea premisa, sunt necesare doua aspecte importante de
retinut in legatura cu innoirea si diversificarea ofertei. Primul se refera la faptul ca progresul
rapid al stiintei - si tehnicii determina extinderea ofertei, imbogatirea ei permanenta cu produse
noi. Cel de al doilea aspect are in vedere ca acelasi fenomen genereaza si altfel de consecinte
asupra activitatii comerciale, in masura in care provoaca reducerea duratei ciclului de viata al
produselor. Or, pentru comert, intrarea produsului intr-un timp scurt in perioada de declin
inseamna uzarea lui morala prematura, fenomen insotit, de regula, de crearea unor stocuri peste
limitele normale, greu vandabile. Prin urmare, pentru prevenirea unor asemenea consecinte,
cercetarea economica asupra lansarii produselor si directionarea actiunilor de diversificare
trebuie sa se faca atat de catre producatori, cat si de catre intreprinderile comerciale, colaborare
care este necesar sa aiba in vedere cercetarea pietei pentru asigurarea cunoasterii amanuntite a
cererii de marfuri, precum si previzionarea evolutiei in timp a produsului, deoarece riscul de a nu
7
fi pe deplin acceptate de catre consumatori se manifesta la toate produsele. Cercetarile trebuie

continuate si dupa lansarea produselor, pentru a se putea asigura comertului elementele pe baza
carora sa se actioneze in directia prelungirii duratei de viata a produsului pe piata si asigurarii
unei eficiente economice corespunzatoare.
O problema care apare legata exclusiv de diversificarea ofertei se refera la modalitatile de

actiune prin care societatile comerciale sa sustina derularea procesului respectiv. Schimbarea
structurii sortimentelor ce formeaza structura ofertei prin inlocuirea unora dintre acestea cu
produse noi, ameliorate sau produse ce largesc gama sortimentala existenta poate fi realizata in
mod eficient pentru ofertant si benefic pentru consumator, printr-un program deliberat de
diferentiere continua a produselor realizate initial. O asemenea diferentiere poate avea loc dupa
lansare, in faza de crestere sau de maturitate a produsului, in asa fel incat cresterea sa pe piata sa
se realizeze prin aportul diferit al variantelor sub care produsul a evoluat in cadrul ciclului sau de
viata. Solutionarea unei asemenea probleme poate avea in vedere:
 activizarea procesului de utilizare de catre consumatorii obisnuiti;
 largirea posibilitatilor de folosire a produsului de catre consumatori;
 cautarea de noi consumatori;
 punerea la punct a unor noi variante de produs.
1.1.3. Factorii de influenta asupra ofertei de marfuri
Pretul de comercializare a produselor influenteaza direct cantitatea si structura ofertei pe

piata.
Legea generala a ofertei:
daca pretul creste oferta creste;
daca pretul scade oferta scade.
Nivelul si dinamica costului de productie influenteaza direct cantitatea de bunuri produse

si oferite pe piata. Cunoasterea costurilor de productie este baza oricarui calcul economic. Daca
costul productiei scade, oferta pentru bunurile respective va creste si invers, cresterea costului va
duce la scaderea ofertei.
Tehnologia procesului de productie. Introducerea tehnologiei noi, are ca efect cresterea

productivitatii muncii, si implicit, reducerea costului de productie determinand cresterea
cantitatii oferite. Avansul tehnologic consta in realizarea unor schimbari care sa duca la
8
scaderea cantitatii de resurse folosite pentru producerea aceleiasi cantitati de bunuri. Termenul
de avans tehnologic are multiple semnificatii, incepand cu descoperirile stiintifice, continuand cu
mai buna aplicare a tehnologiilor existente si terminand cu simpla reorganizare a muncii.
Introducerea tehnicilor de productie mai eficiente vor reduce deci, costurile si vor creste limita
profitului pentru fiecare unitate vanduta. De aceea, oferta totala e de asteptat sa creasca.
Pretul factorilor de productie. Daca pretul factorilor de productie scade, ofertantii unui

anumit produs sunt dispusi sa produca o cantitate mai mare din produsele care au la baza factorii
mai ieftini.
Modificarile de pret ale altor bunuri substituibile sau complementare.Oferta din bunurile
substituibile este direct influentata de pretul produselor similare. Daca de exemplu scade pretul
unui produs substituibil, atunci oferta bunului substituit va scadea. In schimb in cazul bunurilor
complementare, cresterea pretului produsului de baza poate determina cresterea ofertei acestuia
si implicit si cresterea ofertei bunului complementar.
Numarul firmelor care aduc acelasi bun pe piata – pe masura intrarii intr-un anumit
domeniu de activitate a unui numar din ce in ce mai mare de intreprinzatori oferta este
influentata in sensul cresterii din punct de vedere cantitativ si calitativ.
Taxele si impozitele – majorarea taxelor si impozitelor are ca efect, in general, reducerea

ofertei de bunuri si servicii. Pe de alta parte acordarea de subventii de la bugetul de stat
determina cresterea ofertei.
Conditiile climatice pot influenta hotarator cantitatea de produse oferita pe

piata.Succesiunea unor ani secetosi, sau din potriva a unor ani bogati in precipitatii influenteaza
direct oferta de produse agricole.
Evenimentele social – politice influenteaza la randul lor productia. Daca productia se

desfasoara intr-un cadru caracterizat de stabilitate politica, sociala, juridica etc. aceasta va
inregistra o tendinta de crestere.
Previziunile privind evolutia preturilor influenteaza oferta in sensul ca asteptarea unui

pret ridicat in viitor are ca efect reducerea ofertei prezente, in schimb, previziunea unor scaderi
de pret in viitor va determina cresterea ofertei prezente.
Elasticitatea ofertei
9
Elasticitatea ofertei exprima sensibilitatea ofertei la variatiile diferitilor factori, indeosebi la

modificarile preturilor. Aceasta se masoara prin intermediul coeficientului de elasticitate al
ofertei fata de pret, in functie de care avem:
 Oferta elastica – pentru care o modificare a pretului determina o modificare mai mare a
cantitatii oferite in acelasi sens (Eop>1). De exemplu o crestere de pret de 10% determina
cresterea ofertei cu 15%.
 Oferta unitara - pentru care o modificare de pret atrage dupa sine o modificare egala a
cantitatii oferite (Eop=1). De exemplu o crestere a pretului cu 10% determina cresterea ofertei tot
cu 10%.
 Oferta inelastica (Eop<1) – pentru care o modificare a pretului determina o modificare mai

redusa a cantitatii oferite. De exemplu o crestere de pret cu 10% determina cresterea ofertei cu
8%.
 Oferta perfect inelastica – reprezinta pastrarea cantitatii oferite chiar daca pretul se
modifica (in sensul reducerii sau cresterii lui), (Eop=0).
 Oferta perfect elastica – chiar daca pretul nu se modifica oferta creste sau scade foarte mult
(Eop=∞).
Paradoxul King
Exprima comportamentul atipic al producatorilor agricoli, mici si mijlocii, care apeleaza pe scara
larga la credite pentru organizarea si sustinerea productiei agricole. Comportamentul atipic
consta in acea ca, daca preturile produselor agricole scad, oferta se extinde, pentru ca doar in
acest fel, producatorii debitori pot sa-si procure mijloacele banesti pentru achitarea creditelor
scadente.
Paradoxul Rugina
Profesorul Anghel Rugina in lucrarea sa „Principia oeconomica”, prezenta un paradox al ofertei

care se manifesta in economiile dezechilibrate, caracterizate de inflatie puternica. In aceste
situatii, de la un anumit nivel de crestere a preturilor, majorarea in continuare a acestora este
insotita, pe termen scurt, de reducerea cantitatii oferite pentru ca intreprinzatorii asteapta conditii
si mai favorabile (preturi si mai mari), procedand la stocarea unei parti din productie.
10
1.2 Selectarea mărfurilor complementare:
Def. Produsele complementare sunt produse care se comercializeaza separat dar care se afla in
relatie de asociere, respectiv cresterea consumului unuia dintre ele antreneaza cresterea
consumului celuilalt; cresterea pretului unui produs va genera scaderea cererii pentru celalalt, si
invers.
Exemple:
- accesorii pentru completarea îmbrăcămintei (articole de galanterie, de marochinărie),
-accesorii pentru funcţionarea aparatelor electronice şi electrocasnice ( microfoane, difuzoare,

CD-uri, dischete, filtre, discuri, benzi magnetice, etc.)
1.2.1Articole de marochinărie
Articolele de marochinărie sunt produse executate din piele sau înlocuitori din piele care
se folosesc ca accesorii de îmbrăcăminte (cordoane, curele), sau se întrebuinţează la păstrarea şi
transportul altor obiecte (portmonee, port-stilou, port-ochelari, serviete, poşete, ghiozdane,
geamantane).
Aceste produse trebuie să îndeplinească câteva condiţii: să fie uşoare, să nu se deformeze, să

fie rezistente, să aibă aspect plăcut în ton cu linia modei, să se poată asorta cu îmbrăcămintea
şi încălţămintea celui care le poartă.
Ca materii prime se folosesc: pielea, înlocuitori de pile, materiale metalice, textile.
Sortimentul articolelor de marochinărie cuprinde:
- articole de marochinărie grea: geamantane, serviete, genţi de voiaj, poşete, sacoşe,

ghiozdane, valize diplomat, mape;
- articole de mică marochinărie: port-visite, portochelari, portchei, port-stilou, borsete,
curele de ceas, penare, truse, port-calculator, cordoane;
- mănuşi: obişnuite, sport, de voiaj. Acestea se execută din piei glasé, napa, velur cu
căptuşeli din tricot sau blănuri. Numărul de mănuşi reprezintă lungimea în cm a
conturului mâinii măsurate într-un plan ce trece prin articulaţiile metacarpafalagiene.
Măsurile sunt:
- pentru copii: 13-19 cm
- pentru femei: 16-23 cm
- pentru bărbaţi: 22-30 cm
din 0,5 în 0,5.
11
Depozitarea produselor de marochinărie se face în magazii uscate, aerisite la temperaturi

între 100-300C la o umiditate relativă
Rolul articolelor de marochinarie este:
- se folosesc ca accesorii la imbracaminte
- se intrebuinteaza la pastrarea si transportul altor obiecte
Pentru a indeplini acest rol trebuie sa prezinte urmatoarele caracteristici de calitate:
Sa fie usoare
Sa nu se deformeze
Sa fie rezistente
Sa se intretina usor
Sa fie incapatoare
Sa se poata asorta cu imbracamintea si

incaltamintea cu care se poarta
Toate aceste caracteristici se vor putea realiza prin folosirea unor materii prime si auxiliare
corespunzatoare fiecarui sortiment , prin folosirea unor procese tehnologice de confectionare
si finisare adecvate, prin alegerea unor modele si calapoade corespunzatoare.
Materiile prime si auxiliare folosite la obtinerea articolelor de marochinarie sunt:
- pieile fine
- inlocuitori din piele
- materiale auxiliare: textile, metalice, chimice
Pieile finite se obtin prin tabacirea pieilor brute cu diverse substante vegetale, minerale,
grasimi, sulfocloruri care le confera caracteristici diferite.
12
Pieile pentru produse de marochinarie trebuie sa fie suple, moi, rezistent, elastice, cu
alungire mare, rezistente la apa, la frecare umeda si uscata.În marochinarie se mai utilizeaza
si alte tipuri de piei conform tabelului urmator:
Nr. Denumirea Caracteristici principale ale pielii
Crt Pielii finite

1 Blanc Obtinut prin tabacirea vegetala sau combinata, se finiseaza in culoare
naturala sau vopsit,este dens, rezistent
2 Glase Se finiseaza in culoare naturala sau vopsit este moale,supla, are fata neteda
, lucioasa sau velurata
3 Marochin Se finiseaza cu desen in relief, este supla, vopsita de obicei in culori
inchise, finisata in culori vii se numeste piele SAFIAN
4 Napa Este moale, supla, extensibila, rezistenta la apa, se finiseaza pe fata si se
vopseste
5 Skiver Se obtine din spalt finisat prin acoperire, are fata neteda sau presata.
Inlocuitorii de piele sunt produse industriale, cu aspect si caracteristici asemanatoare pieii

naturale.
1.2.2 Mărfurile electrocasnice
Mărfurile electrocasnice sunt destinate asigurării confortului şi pentru realizarea unor

activităţi curente din gospodărie/bucătărie, unităţi hoteliere, unităţi de alimentaţie publică,
spitale, etc. Considerate mult timp articole de lux, în prezent sunt întâlnite în majoritatea
locuinţelor datorită creşterii nivelului de trai al populaţiei şi mai ales evoluţiei progresului tehnic,
ce a permis realizarea unor produse cu caracteristici funcţionale superioare la un preţ accesibil.
Concurenţa manifestată pe piaţa acestor produse a condus la apariţia unor produse asemănătoare
din punct de vedere al funcţiilor îndeplinite, departajate prin valoare sau marca producătorului.
O clasificare a mărfurilor electrocasnice după diferite criterii, cum ar fi :
 destinaţie:
- produse destinate pregătirii şi păstrării la rece a alimentelor, utilizate pentru încălzire, fierbere,
coacere a produselor (vase încălzite electric, reşouri, maşini electrice de gătit, grătare electrice,
maşini de gătit cu micround), tăiere, măcinare şi tocare, frământare, amestecare, spumare (cuţite
electrice, maşini de măcinat, storcătoare, mixere, roboţi de bucătărie), refrigerare sau congelare
(răcitoare, frigidere, congelatoare, etc.);
- produse destinate pregătirii, curăţirii şi tratării sau reparării îmbrăcăminţii (maşini de spălat
rufe, fiare de călcat, maşini de cusut electrice, etc.);
13
- produse destinate curăţirii şi întreţinerii locuinţei, colectării prafului, impurităţilor, ştergerii,

lustruirii mobilei şi a parchetului (aspiratoare, bătătoare electrice, aparate de lustruit, etc.);
- produse destinate încălzirii, aerisirii, climatizării locuinţelor, ce asigură condiţiile optime de
umiditate, temperatură, compoziţie a aerului şi produse pentru încălzirea apei menajere
(ventilatoare, radiatoare, centrale electrice, boilere, etc.);
- produse pentru igienă, terapie şi confort, destinate uscării şi ondulării părului (uscătoare,
ondulatoare de păr), tuns şi bărbierit (aparate de tuns şi ras electrice), igienă bucală (perii de dinţi
electrice), produse pentru confortul personal (perne, pături electrice), aparate medicale de uz
familial (pentru măsurarea pulsului, temperaturii, masaje, etc.);
 principiul de funcţionare: aparate şi maşini electrotermice, aparate şi maşini electromotrice,
mixte, aparate cu dispozitive radiante, aparate cu dispozitive vibrante, aparate şi maşini cu
funcţionare mixtă;
 modul de utilizare: aparate staţionare (cu masă în general peste 18 kg), aparate mobile,
aparate portabile;
 gradul de protecţie împotriva electrocutării diferenţiază cinci clase de protectie specifice
aparatelor electrocasnice:
- aparate electrice clasa ‘’0’’ de protecţie, din ce în ce mai puţin utilizate (prezintă o izolaţie de
bază necesară funcţionării, dar nu asigură protecţie în cazul unor defecţiuni, părţile metalice nu
au legătura de scurgere la pământ, cordonul de alimentare este bifilar);.
- aparate electrice clasa ‘’01’’ de protecţie (prezintă suplimentar, pe lângă izolaţia de bază
necesară funcţionării încă o izolaţie de protecţie şi borna pentru legare la pământ, cordonul de
alimentare este bifilar, fără contactul de scurgere iar împământarea se face direct la aparat);
- aparate electrice clasa ‘’I’’ de protecţie (cu izolaţie de bază la toate conductoarele din aparat şi
legare la pământ prin cordonul de alimentare trifilar);
-aparate electrice clasa ‘’II’’ de protecţie (închise în carcase din material plastic electroizolant
sau carcase metalice bine izolate de părţile sub tensiune, asigurându-se astfel evitarea completă a
electrocutării în timpul funcţionarii, nefiind necesară legarea la pământ);.
- aparate electrice clasa ‘’III’’ de protecţie (funcţionează la tensiuni scăzute, sub 42 V,
neprezentând pericol de electrocutare).
 durata de utilizare:
- aparate cu regim de funcţionare continuă (care pot funcţiona un timp îndelungat la sarcină
normală fără ca temperatura să depăşească limita admisă; tendinţa manifestată de producători
este de înlocuire a acestor aparate datorită consumului relativ mare de energie electrică, fiind din
ce în ce mai rar întâlnite pe piaţă - frigiderele cu absorbţie, radiatoarele fără termoregulator,
etc.);
14
- aparate cu regim de funcţionare intermitentă (prevazute cu termoregulator/ termostat care

determină funcţionare in cicluri util /în gol, sau deconectează total sau parţial aparatele de la
sursa de curent - frigidere cu compresie, fiare de călcat cu termoregulator, etc),
- funcţionare de scurtă durată ( funcţioneaza o anumită perioadă de timp, stabilită în funcţie de
tipul aparatului, până când ajung la o anumită temperatură, dupa care trebuie oprite în vederea
răcirii până la temperatura mediului ambiant - aspiratoare de praf, aparatele de măcinat cafea,
roboţi de bucătărie, etc)
- aparate programabile, ce funcţionează după programul ales de utilizator din variantele cu care
este dotat produsul;
 gradul de protecţie contra pătrunderii apei (realizându-se şi o codificare specifică): aparate
obişnuite (neprotejate), aparate protejate contra picăturilor de apă (simbol o picătură), aparate
protejate contra stropilor (simbol o picătură într-un triunghi), aparate cu construcţie etanşă
(simbol două picături).
Aparatele pentru pregătirea alimentelor sunt utilizate pentru prelucrarea termică (prăjire,
coacere, fierbere, încălzire, decongelare, etc.) sau mecanică (mărunţire, măcinare, răzuire, tăiere,
frământare, amestecare, stoarcere, etc.) a alimentelor.
Aparatele utilizate în gospodărie pentru pregătirea termică a produselor alimentare
transformă energia electrică în energie calorică, respectiv microunde. Sortimentul comercial
cuprinde: termoplonjoane, vase fierbătoare şi de copt, reşouri, plite electrice, maşini de gătit,
rotisoare, grătare, cuptoare cu microunde.
Principalele caracteristici tehnico-funcţionale specifice sortimentului sunt tensiunea de
alimentare (V), puterea absorbită de la reţea (W), cantitatea maximă de produs prelucrat
(exprimat prin volum, masă, bucăţi, etc), durata operaţiei (minute). Majoritatea sunt
comercializate însoţite de accesorii şi dotări suplimentare, facilitând munca şi realizarea unor
operaţii complexe.
Aparatele pentru pentru prelucrarea mecanică a alimentelor transformă energia electrică în
lucru mecanic prin intermediul unor dispozitive active specializate, demontabile sau fixe,
acţionate de un motor electric. Sortimentul cuprinde: râşniţe şi cuţite electrice, storcătoare de
fructe, mixere, roboţi de bucătărie, etc.
Principalele caracteristici tehnico-funcţionale specifice sortimentului sunt tensiunea de
alimentare (V), frecvenţa curentului (Hz), puterea absorbită de la reţea (W), cantitatea maximă
de produs prelucrat (exprimat prin volum, masă, bucăţi, etc), durata de funcţionare şi durata de
răcire (minute). Vânzarea se realizează împreună cu o serie de accesorii ce conferă, pentru
majoritatea produselor, un rol mutifuncţional.
Aparatele pentru păstrarea la rece a alimentelor au drept principiu de funcţionare utilizarea
unui agregat frigorific pentru evacuarea, respectiv scăderea temperaturii într-o incintă
termoizolată (incinta frigorifică), amenajată corespunzător pentru aşezarea produselor. Gama
15
sortimentală este formată din răcitoare, frigidere, congelatoare, frigocongelatoare, combine

frigorifice .
Clasificarea aparatelor pentru păstrarea alimentelor la rece se poate realiza după diverse
criterii :
 principiul de funcţionare al agregatului frigorific: aparate cu absorbţie, aparate cu compresie;
 temperatura de răcire, număr de compartimente, număr de agregate: răcitoare, frigidere,
frigocongelatoare, congelatoare, combine frigorifice ;
 forma costructivă: tip masă, tip dulap, tip bar, tip ladă;
 sistem de răcire şi degivrare: convenţional (cu degivrare manuală, semiautomată sau
automată) sau cu aer uscat (no frost) ;
 temperatura ambiantă de funcţionare
Aparatele pentru întreţinerea îmbrăcămintei facilitează o serie de operaţii realizate în cadrul
gospodăriei, cum ar fi spălarea, stoarcerea, uscarea, călcarea şi repararea hainelor. Aparatele
moderne din această grupă realizează concomitent economie de energie electrică, apă şi agenţi de
spălare. Majoritatea maşinilor de spălat sunt programabile, permiţând utilizatorului economie de
timp pentru efectuarea altor activităţi. Sortimentul cuprinde maşini de spălat, stors şi uscat rufe,
fierul electric de călcat rufe, maşina electrică de cusut.
Maşinile de spălat rufe sunt aparate ce realizează îndepărtarea impurităţilor de pe haine prin
agitarea rufelor într-un bazin cu emulsie de spălat sau prin intermediul unui sistem de bule de aer
ce acţionează simultan cu detergentul din soluţia apoasă (brevetat de Daewoo). Maşinile de
spălat existente în prezent pe piaţă permit efectuarea mai multor operaţii cuprinse într-un ciclu
complet de spălare, cum ar fi admisia apei, formarea emulsiei de detergent, încălzirea apei,
prespălarea, spălarea, limpezirea şi stoarcerea rufelor, golirea bazinului, astfel încât cel care spală
execută manual doar operaţiile de introducere/ scoatere a rufelor şi dozare a detergentului.
Numărul de programe automate este variabil, fiind cuprins între 11 şi 22.
Multitudinea aparatelor existente în comerţ a condus la clasificarea acestora pe baza unor
criterii, cum ar fi :
 destinaţie: maşini de spălat rufe, maşini de uscat rufe, maşini de stors rufe, maşini combinate
de spălat şi stors rufe, maşini combinate de spălat şi stors rufe;
 număr de bazine: maşini cu unul sau două bazine;
 sistemul de incălzire: fără încălzire, cu încălzire de completare, cu încălzire completă;
 gradul de automatizare: maşini simple, combinate sau automate, în funcţie de operaţiunile ce
pot fi efectuate în cadrul unui ciclu de spălare (prespălare/spălare/limpezire/stoarcere/
evacuare emulsie, alimentare cu apă, încălzirea apei, etc) ;
 principiul de funcţionare:maşini de spălat cu pulsator, maşini de spălat cu tambur, maşini de
spălat cu bule. (sursa Stanciu ş.a,. 1998)
16
Principalele caracteristici tehnice şi funcţionale specifice maşinilor de spălat sunt tensiunea

de alimentare (V), frecvenţa curentului (Hz), puterea absorbită de la reţea (W), capacitatea
bazinului (l), capacitatea de stoarcere, spălare, uscare (kg rufe), consumul de energie electrică pe
ciclu de spălare (kW/h), raportul de flotă, durata operaţiei de spălare, uscare (min), numărul de
programe, accesorii suplimentare.
Aparatele pentru întreţinerea curăţeniei în locuinţe creează un mediu curat, igienic prin
îndepărtarea prafului şi a altor impurităţi. Sortimentul comercial cuprinde aspiratoarele de praf şi
aparatele de şters şi lustruit parchetul.
Sortimentul de aspiratoare se poate clasifica după diferite criterii, cum ar fi forma
costructivă şi fluxul de aer (aparate cu flux orizontal sau vertical), numărul şi tipul operaţiilor
efectuate (aparate mono sau multifuncţionale), reglajul motorului (cu sau fără reglaj, cu
regulatoare electronice sau automate de reglaj, mod de utilizare), mod de alimentare cu energie
electrică şi autonomie, mod de colectare al prafului (pe filtru sau în sac), tipul sacului colector,
ş.a.
Principalele caracteristici tehnico-funcţionale specifice produselor sunt tensiunea de
alimentare (V), frecvenţa curentului (Hz), puterea absorbită de la reţea (W), depresiunea maximă
realizată (mm col Hg), debitul maxim de aer refulat (m 3/min), nivelul de zgomot (dB), masa
totală (kg), numărul accesoriilor suplimentare.
Aparatele pentru încălzire, aerisire, climatizare asigură confortul optim în locuinţele
moderne din punct de vedere al temperaturii, umidităţii şi al compoziţiei aerului. Produsele ce
asigură parametrii optimi, specifici unui microclimat, sunt aparatele pentru încălzirea locuinţei,
aparatele pentru încălzirea apei, ventilatoarele, hotele absorbante şi climatizoarele.
Aparatele pentru igienă corporală, cosmetică şi terapie permit utilizatorilor efectuarea unor
activităţi specifice domeniului medical recuperatoriu sau al serviciilor. Sortimentul comercial
cuprinde o varietate de produse grupate în aparate pentru igienă şi cosmetică (ondulatoare de păr,
aparate electrice de ras, aparate electrice de tuns, periuţe electrice de dinţi), aparate pentru
terapie(aparate de ionizarea aerului, aparate de vibromasaj, aparate radiante, aparate de
gimnastică, aparate medicale de uz familial, etc.)( sursa Dinu, 2002)
1.2.3 Mărfurile electronice
Mărfurile electronice sunt considerate drept produse de vârf ale ştiinţei şi tehnicii, ce
cunosc cel mai rapid ritm de dezvoltare pe plan mondial în ultima perioadă. Industria electronică
reprezintă un sector economic complex, cu implicaţii directe în diferite domenii de activitate cum
ar fi automatizările, maşinile de calcul, cibernetica, transporturile şi telecomunicaţiile. Dezoltarea
fără precedent a sectorului produselor electronic este datorată unor factori tehnologici,
economici, demografici:
17
 progresele ştiinţifice din domeniul matematicii şi informaticii, la cel mai înalt nivel, cu
aplicaţii tehnologice directe;
 diversificarea sortimentală şi miniaturizarea componentelor electronice, legate de apariţia
circuitelor integrate;
 existenţa unor produse noi, cu performanţe superioare şi ciclu de viaţă scurt;
 scăderea permanentă a preţurilor comparativ cu creşterea nivelulului de calitate al produselor
oferite pe piaţă, influenţată şi de creşterea concurenţei ;
 unificarea sistemelor de telecomunicaţii, dezvoltarea internetului şi trecerea de la transmisii
analogice la numerice;
 accentuarea preocupărilor din partea producătorilor, legate de aspecte estetice, ergonomice,
ecologice, etc. (sursa Redeş şi colaboratorii, 1999)
Principiul comun de funcţionare al produselor din această categorie îl constituie utilizarea unor
fenomene legate de emiterea, mişcarea şi interacţiunea particulelor încărcate electric.
Din punct de vedere constructiv, aparatele electronice sunt alcătuite dintr-un număr mare de
elemente funcţionale (componente sau piese electronice), interconectate şi grupate în blocuri
funcţionale, module (plăci sau cartele funcţionale) sau subansamble cu funcţii distincte.
Clasificarea mărfurilor electronice se poate realiza după mai multe criterii: destinaţie, mod
de alimentare cu energie electrică, funcţii realizate, manevrabilitate (Vasile, 2002):
 după destinaţie:
 aparate de uz general (destinate consumului obişnuit, performanţe medii);
 aparate semiprofesionale (destinate unui anumit segment de piaţă, performanţe bune);
 aparate profesionale (destinate în special industriei, performanţe foarte bune);
 după modul de alimentare cu energie electrică: aparate alimentate de la reţea, aparate
alimentate de la surse electrochimice, aparate cu alimentare mixtă;
 după manevrabilitate: aparate staţionare, aparate portabile, aparate destinate autovehiculelor;
 după funcţia îndeplinită:
 piese şi componente electronice, active sau pasive (rezistoare, condensatoare, bobine,
transformatoare, relee, tuburi electronice, dispozitive semiconductoare, etc.);
 subansambluri electronice (module de schimb pentru radioreceptoare, televizoare,
casetofoane, etc.);
 accesorii pentru aparatele electronice (microfoane, difuzoare, căşti, discuri, compact discuri,
casete audio-video, antene, etc.);
 aparate audiofonice (amplificatoare de audiofrecvenţă, casetofoane, magnetofoane, cititoare
de CD, instrumente muzicale electronice, etc.);
 aparate radiofonice (radioreceptoare, radiocasetofone, combine radiofonice, etc.);
 aparate videofonice (televizoare, monitoare, cititoare de CD video, camere video, aparate
fotografice electronice, etc.);
18
 aparate birotice şi de telecomunicaţii (maşini electronice de scris, copiatoare, agende

electronice, telefoane electronice, telefoane celulare, radiotelefoane, faxuri, etc.);
 aparate informatice (imprimante, scanere, laptopuri, sisteme multimedia, etc.);
 aparate de uz medical;
 aparate de măsură şi control;
 aparate de uz comercial (cântare şi case electronice de marcat).
Consumatorul obişnuit utilizează uzual în domeniul casnic o serie de aparate electronice din
categoria produselor audiofonice, radiofonice, videofonice, sistemelor de telecomunicaţii şi
accesoriile acestora.
Aparatele audiofonice sunt produse ce permit obţinerea, înregistrarea şi reproducerea
sunetelor pe cale electronică. În această grupă sunt incluse amplificatoare de audiofrecvenţă,
discofoane, magnetofoane, casetofoane, istrumente muzicale electronice.
Amplificatoarele de audiofrecvenţă amplifică prin intermediul unui ansamblu electronic
semnalele de audiofrecvenţă de la diferite surse (microfon, pick-up, cititor de compact disc,
magnetofon, casetofon, radioreceptoare), recepţionate sub forma unor tensiuni electrice de
audiofrecvenţă. În comerţ se întîlnesc o serie de produse, diferenţiate în funcţie criterii cum ar fi
destinaţie (produse de uz general, semiprofesional sau profesional), modul de redare al sunetului
(monofonice sau multifonice), mod de prezentare (independente, înglobate în alte aparate).
Discofoanele reprezintă aparate folosite pentru redarea sunetului înregistrat în prealabil pe
un suport sub formă de disc. Ca variante constructive pot fi întâlnite sub formă de pick-up uri sau
cititoare de compact disc audio (CD), monofonice sau stereofonice, comercializate ca atare sau
sub forma unor sisteme muzicale. Cititorul de CD reprezintă varianta electronică modernă a
pick-up-lui ce redă sunetul înregistrat pe CD. CD –urile, accesorii cunoscute marelui public, sunt
alcătuite dintr-un disc din material plastic (suport mecanic) pe care este dispus un strat de răşină
ce conţine informaţia sonoră. Deasupra stratului de răşină este dispusă o folie lucioasă de
aluminiu, cu rol de oglindă şi de suport a unui strat de lac protector pe care se fixează eticheta.
Iniţial produse scumpe, datorită evoluţiei tehnologice au ajuns în prezent la preţuri accesibile
oricărui cumpărător. Varianta cea mai raspândită în comerţ pentru CD este cea cu diametru de 12
cm şi durată totală 74 min.
Casetofoanele sunt variante cu dimensiuni reduse, simplificate, ale magnetofoanelor ce
permit înregistrarea şi redarea magnetică a semnalelor acustice înmagazinate pe un suport
magnetic. Funcţiile principale ale aparatelor din această grupă sunt înregistrarea şi redarea
sunetelor, ştergerea benzii, rebobinarea benzii pe ambele sensuri, amplificarea semnalelor
electrice primite de la capul de citire şi transformarea acestora în semnale electrice. Aparatele
conţin o parte mecanică (mecanism de antrenare al benzii, şasiul şi cutia de protecţie), un sistem
magnetic şi un sistem electronic.
19
Aparatele radiofonice recepţionează selectiv, prin intermediul unei antene, semnale

radiofonice din domeniul 100 KHz-108 MHz, emise prin sistemul de radiocomunicaţii. Acestea
sunt amplificate, decodificate (cu separea semnalului de audiofrecvenţă util de cel de
radiofrecvenţă) şi redate în varianta sonoră. Domeniul de frecvenţă cuprinde următoarele game
de unde:
 unde lungi (UL, LW, DB), cu frecvenţa între 151- 281 KHz, utilizate la transmisiile de
radiofuziune monofonice, modulate în aplitudine;
 unde scurte (US, SW, KW, KB), cu frecvenţe cuprinse între 3,9 MHz – 26,1 MHz, utilizate
la transmisiile de radiofuziune monofonice, modulate în aplitudine;
 unde ultrascurte (UUS, USW, UKB, YKB), cu frecvenţe cuprinse între 63 MHz – 108 MHz,
utilizate la transmisiile de radiofuziune monofonice sau stereofonice, modulate în frecvenţă.
Constructiv, un radioreceptor este alcătuit dintr-un ansamblu electronic cu etaje funcţionale,
dispozitive de comandă şi reglaj alături de elemente de conectare, susţinere şi protecţie.
Variantele comerciale se diferenţiază prin destinaţie, particularităţi constructive/mod de
prezentare (cu sau fără amplificator, combinate cu alte aparate sau înglobate într-un sistem
muzical), manevrabilitate, performanţe, alimentare cu energie electrică, ş.a.. În funcţie de
valorile principalilor parametri tehnici tehnici şi funcţionali, radioreceptoarele se împart în patru
clase de calitate (I...IV). Pentru încadrarea pe clase de calitate sunt luate în considerare
următoarele caracteristici: sensibilitate limitată de zgomot (capacitatea de a recepţiona semnale
de audiofrecvenţă cât mai slabe, mV), selectivitatea (aptitudinea de asepara semnalul util de
semnale perturbatoare, recepţionate prin antenă, dB), eficacitatea circuitelor de reglaj automat al
amplificării (dB), puterea de ieşire maximă utilizabilă (W), fidelitatea (reproducerea semnalului
sonor cât mai aproape de forma originală), respectiv diafonia (raportul dintre puterea de ieşire a
primului canal şi puterea de ieşire al celui de-al doilea canal, dB), gradul de egalitate între cele
două amplificatoare de audiofrecvenţă (dB) şi factorul de echilibrare stereofonică (dB) în cazul
aparatelor stereofonice (sursa Schileru, ş.a, 1998).
Evaluarea comparativă a radioreceptoarelor comercializate pe piaţă trebuie să ţină cont şi de
facilităţile oferite de către unele aparate, cum ar fi extensia de bandă, căutrea şi memorarea
automată a posturilor, acord silenţios, controlul automat al frecvenţei, indicator optic de acord,
telecomandă, etc. (sursa Pleşea, 1999).
Receptoarele de televiziune (televizoarele) reprezintă aparate electronice utilizate pentru
reproducerea imaginii şi a sunetului, transformate în semnale electrice video, respectiv audio şi
modulate cu semnale de radiofrecvenţă, transmise la distanţă prin intermediul undelor
electromagnetice sau prin cablu.
Clasificarea domeniilor de lungimi de undă utilizate în difuzarea programelor de televiziune:
 unde de foarte înaltă frecvenţă (FIF, VHF) cu frecvenţe cuprinse între 30 MHz – 300 MHz,
cu trei benzi de frecvenţă, respectiv banda I, alocată canalelor 1 şi 2 de telviziune, cu
frecvenţa cuprinsă între 49 MHz- 66 MHz; banda II, alocată canalelor 3-5 de televiziune, cu
20
frecvenţă 76 MHz - 100 MHz; banda III, alocată canalelor 6-20 de televiziune, cu frecvenţă
162 MHz - 216 MHz;
 unde de ultraînaltă frecvenţă (UIF, UHF) cu frecvenţe cuprinse între 300 MHz – 3 GHz, cu
două benzi de frecvenţă, respectiv banda IV, alocată canalelor 21 -39 de telviziune, cu
frecvenţa cuprinsă între 470 MHz- 662 MHz; banda V, alocată canalelor 40-60 de
televiziune, cu frecvenţă 622 MHz - 790 MHz;
 microunde, utilizate pentru transmisiile prin satelit, în frecvenţele 3 GHz-300 GHz (datorită
faptului că sunt singurele care tranzitează ionosfera).
Clasificarea receptoarelor de televiziune se poate realiza conform unor criterii internaţional
recunoscute:
 normele de televiziune (standardul de televiziune). Standardul de televiziune defineşte

parametrii referitori la explorarea imaginii, prelucrarea semnalelor video şi audio,
sincronizarea celor două semnale, transmisia informaţiei de culoare, domeniul de frecvenţă
alocat. Pe plan internaţional cele mai utilizate standarde sunt B/G-Comite Consultatif des
Radiocommunications, D/K-Organisation Internationale de Radiofusiffusion-Television, M-
Federal Communications Commision, N-Federal Communications Commision, I-UK, L-
France. Aparatele realizate de diverşi producători pot fi unistandard, utilizate pentru
recepţionarea programelor transmise în una din normele B/G, D/K, I, L, N sau bistandard,
folosite pentru ambele norme D/G şi D/K (variantă constructivă aplicată la produsele pentru
piaţa românească);
 sistemul de televiziune reprezintă varianta de obţinere a semnalului videocomplex color. Pe
plan internaţional se utilizează trei sisteme, aplicabile la televizoarele color şi la camerele
video (PAL - Phase Alternation Line, SECAM - System sEquentiel ouleurs A Memoire,
NTSC - National Television System Comittee). Ţinând cont de globalizarea pieţei mondiale,
producţia în domeniu se realizează mai puţin în variantele de televizoare alb – negru (din ce
în ce mai rare pe piaţă) şi mai ales în cea de televizoare color, unisistem (PAL, SECAM sau
NTSC), bisistem (PAL/SECAM), multisistem (PAL/SECAM/NTSC), predominând cele
fabricate în varianta multisitem;
 tipul constructiv al traductorului video- tub cinescop, afişaj lichid, afişaj cu gaz ionizat ;
 definiţia imaginii-normale sau de înaltă definiţie ;
 procedeul de redare al sunetului – sisteme monofonice sau stereofonice ;
 manevrabilitate, sistemul de alimentare cu energie electrică, etc.
1.3 Recunoaşterea familiilor de mărfuri înrudite
1.3.1 Legumele şi fructele
Într-o alimentaţie raţională, legumele şi fructele proaspete sau prelucrate acoperă circa
15% din necesarul energetic al omului.
Sunt destinate consumului sau prelucrării industriale fructele, frunzele, inflorescenţele,
mugurii, peţiolurile, rădăcinile, rizomii, seminţele, tuberculii sau tulpinile unor varietăţi de
plante, arbuşti, pomi sau arbori. Pot fi folosite pentru consum sau industrializare fructele sau
legumele întregi, ori numai părţile utile ale acestora, rezultate după eliminarea celor
21
necomestibile: învelişuri, coji, sâmburi, seminţe, cavităţi seminale, peţioluri sau frunze exterioare
îmbătrânite.
Sortimentul şi calitatea legumelor şi fructelor proaspete
Clasificarea legumelor şi fructelor se face după caracteristicile comune, botanice,
compoziţie, mod de utilizare, zonă de cultivare. (tab.1 şi 2)
În practica comercială, în standarde, caiete de sarcini sau alte documente se utilizează
denumirile din limbile naţionale ale ţărilor de origine, dar şi cele ştiinţifice, pentru evitarea
oricăror confuzii.
Sortimentul de legume şi fructe se clasifică după specia din care fac parte, după
destinaţie (pentru comercializare în stare proaspătă sau industrializare) şi nivel cantitativ.
De regulă, legumele şi fructele proaspete din flora spontană şi cele de cultură se
diferenţiază în funcţie de soi, fiecare constituindu-se într-un sortiment aparte. Speciile care
cuprind un număr redus de soiuri, cu proprietăţi asemănătoare, formează un singur sortiment
comun.
Loturile de legume şi fructe proaspete, în funcţie de nivelul lor calitativ, pot alcătui una,
două sau trei clase de calitate: extra, calitatea I şi a II-a. La unele fructe (struguri, mere, pere şi
altele), soiurile sunt clasificate după performanţele calitative în grupele A, B sau C. Soiurile din
grupele A şi B pot alcătui toate clasele de calitate, spre deosebire de cele din grupa C, care nu pot
forma clasa extra.
Loturile de legume şi fructe proaspete destinate comercializării trebuie să fie alcătuite
din acelaşi soi, soiul trebuind să fie autentic, să îndeplinească condiţiile de mărime, să prezinte o
stare de curăţenie, sănătate şi prospeţime optime, iar natura, mărimea şi numărul defectelor să
corespundă standardelor sau înţelegerilor actuale.
Tabelul nr.1
Clasificarea legumelor
Grupa Denumirea uzuală Denumirea ştiinţifică
Ceapa Allium cepa L
Legumele bulboase Prazul Allium porum L
Usturoiul Allium sativum L
Castravetele Cucumis sativus L
Legumele cucurbitaceae Dovlecelul Cucurbita pepo L
(bostănoase) Pepenele galben Cucumis melo L
Pepenele verde Citrullus vulgaris L
Legumele solano- Ardeiul Capsicum annum L
fructoase
Tomatele Solanum lycopersicum L
22
Vinetele Solanum melogena L

Loboda Atriplex hortensis L
Legumele frunzoase Salata Lactuca sativa L
Spanacul Spinacea oleracea L
Legumele păstăioase Bamele Hybiscus esculentum L
(păstăi şi capsule)
Fasolea păstăi Phaseolus vulgaris L
Mazărea Pisum sativum L
Morcovul Daucus carota L
Pătrunjelul Petroselinum sativum
Legumele rădăcinoase var.tuberosum L
Păstârnacul Pastinaca sativa
Ridichea neagră Raphanus sativus L
Sfecla roşie Beta vulgaris L
Ţelina Apium graveolens L
Legumele tuberculifere Cartoful Solanum tuberosum L
Topinamburul Helianthus tuberosum L
Varza albă Brasica oleracea,
var. capitata, f.alba
Legumele vărzoase Varza roşie Brasica oleracea,
var. capitata, f.rubra
Varza creaţă Brasica oleracea,
var. sabanda
Varza de Bruxelles Brasica oleracea,
var. gemnifera
Conopida Brasica oleracea,
var. botrytis
Gulia Brasica oleracea,
var. gongylodes
Cimbrul Satureja hortensis
Hreanul Armoracia rusticana L
Legumele condimentare Leuşteanul Levisticum officinale
Mărarul Anethum graveolens
23
Tarhonul Artemisia dracunculus

Alte legume Ciuperca albă cultivată Psalliota campestris
Sparanghelul Asparagus officinalis
Tabelul nr.11
Clasificarea fructelor
Grupa Denumirea uzuală Denumirea ştiinţifică
Fructele seminţoase Gutuile Cydonia vulgaris
(pomaceae)
Merele Pirus malus
Perele Pirus comunis
Fructele sâmburoase Caisele Armeniaca vulgaris
(drupaceae)
Cireşele Cerasus avium
Corcoduşele Prunus cerasifera
Prunele prunus domestica
Piersicile Prunus persica
Vişinile Cerasus acida
Fructele arbuştilor Afinele Vaccinium myrtillus
fructiferi
Agrişele Ribes grassularia (elatior)
Căpşunile Fragaria grandiflora
Coacăzele Ribes rubrum
Fragii Fragaria vesca
Murele Rubus morus
Zmeura Rubus idasus
Strugurii Vitis vinifera
Fructele nucifere Alunele Corylus avelana
Castanele comestibile Castanea sativa
Măslinele Olea europea
Migdalele Amygdalus communis
Nucile Juglans regia
Fructele subtropicale Lămâile Citrus liomnum
Mandarinele Citrus nobilis
Portocalele Citrus aurantium
24
Grapefruit Citrus grandis

Smochinele Ficus carica
Fructele tropicale Ananasul Ananas sativa
Bananele Musa paradisiaca
Curmalele Phoenix dactylifera
Produsele alimentare obţinute din prelucrarea legumelor şi fructelor.
Sortimentul cuprinde: conserve sterilizate din legume şi fructe, legume şi fructe

deshidratate, produse din legume şi fructe concentrate, legume şi fructe murate, legume şi fructe
congelate, legume suprasărate, produse pasteurizate din fructe, semifabricate din fructe şi altele.
Pentru fabricarea produselor industrializate, legumele şi fructele pot fi supuse unor
operaţiuni comune pregătitoare: recepţie, depozitare, sortare, curăţire de părţi necomestibile sau
degradate, spălare, opărire, răcire, tratamente prin sulfitare, prăjire şi altele.
Conservele sterilizate din legume şi fructe
Sortimentul de conserve sterilizate cuprinde:
- conserve de legume în apă şi saramură uşoară;
- conserve de legume în bulion;
- ghiveci de legume pentru gătit;
- conserve de legume în ulei;
- compoturi de fructe;
- conserve de legume dietetice;
- compoturi dietetice.
Pentru fabricarea conservelor sterilizate, legumele şi fructele se supun operaţiilor
pregătitoare necesare, în funcţie de sortiment, se introduc în recipiente, acestea se închid în vid
pentru eliminarea aerului, se marchează, sterilizează, se răcesc, etichetează şi depozitează.
Defectele conservelor sterilizate sunt determinate de:
- nivelul calitativ al legumelor şi fructelor conservate;
- modul şi calitatea operaţiunilor de pregătire a legumelor şi fructelor pentru prelucrare;
- umplerea recipientelor;
- suprasterilizare;
- substerilizare;
- răcire;
- calitatea materialului utilizat la confecţionarea recipientelor;
25
- condiţiile şi timpul de păstrare.

Legumele şi fructele congelate
Congelarea constituie o cale de valorificare a excedentelor de legume şi fructe cu
perisabilitate mare, disponibile în perioada vârfurilor de recoltare, un mijloc de diversificare
sortimentală şi de promovare a cateringului în activitatea economică.
Se supun congelării în scopul comercializării către populaţie, în extrasezon, legumele
proaspete perisabile (ardei graşi, bamele, conopida, dovleceii în floare, fasolea verde, mazărea
boabe verde, tomatele, vinetele, spanacul, verdeţurile şi altele) a căror cultură nu poate fi
eşalonată în condiţii economice şi care nu pot fi conservate prin refrigerare perioade mari de
timp. Se congelează şi amestecurile de legume pregătite pentru producerea unor preparate
culinare (ciorbe, ghiveciuri etc.). Pot fi congelate şi legume relativ stabile (cartofi, morcovi,
ceapă, alte rădăcinoase) pentru asigurarea cu materii prime, de un înalt grad de prelucrare, a
marilor unităţi de producţie şi desfacere a preparatelor culinare. Deoarece prin congelare,
legumele ăşi modifică consistenţa şi îşi pierd frăgezimea, ele nu pot fi consumate direct după
decongelare, fără a li se aplica operaţiuni speciale de prelucrare. Ele pot fi utilizate numai după o
prelucrare culinară mai mult sau mai puţin avansată.
Se pot congela toate fructele perisabile: căpşunile, caisele, fructele de pădure, piersicile,
prunele, vişinele, zmeura şi altele.
Produse concentrate din legume şi fructe

Sortimentul cuprinde produse ce se obţin prin prelucrarea legumelor şi fructelor
proaspete şi conservate prin refrigerare sau cu substanţe antiseptice (pulpe, marcuri).
Prin concentrare, din legume se produc în cantităţi mai mari bulion (tomate, ardei,
gogoşari) şi paste (tomate şi altele).
Produsele concentrate din fructe sunt reprezentate de sucuri concentrate şi siropuri,
paste de fructe, magiun, marmeladă, gemuri, dulceţuri, peltele şi altele.
Pentru obţinerea produselor concentrate se folosesc mai multe procedee: concentrarea
prin firbere la presiune scăzută, concentrarea asociată cu adaosul de zahăr şi fierberea în sirop de
zahăr.
Legumele şi fructele deshidratate
Legumele deshidratate prezintă avantajul că se pot utiliza direct fără operaţiuni
pregătitoare. Operaţiunile de sortare, spălare, îndepărtare a părţilor necomestibile, mărunţire şi
opărire, aplicate legumelor înainte de deshidratare, în condiţii industriale, economice le ridică
gradul de prelucrare, ele putând di introduse ca atare în procesele tehnologice, cu avantajele de
rigoare.
Legumele deshidratate se utilizează ca materii prime pentru fabricarea preparatelor
culinare la marile unităţi de consum colectiv (şcoli, cămine, grădiniţe, spitale, armată şi unităţi de
alimentaţie publică) sau în gospodăriile populaţiei. O cantitate mare de legume şi fructe
deshidratate se formează rezervele de stat pentru hrana populaţiei în cazurile de stare de
necesitate.
26
Legumele şi fructele deshidratate deţin o pondere însemnată în comerţul internaţional.

Principalii furnizori de legume şi fructe sunt: China, S.U.A., Taiwanului, Germania, Franţa,
Japonia, Spania, Italia, Ungaria, Egiptul, Chile, India, Marocul, Elveţia şi România. Ţările slab
dezvoltate asigură mai mult de jumătate din exporturi, iar cele industrializate absorb peste 70%
din total. Numai Japonia, Hong-Kong şi Germania realizează aproape 50% din importuri.
Legumele şi fructele conservate prin murare şi marinare
Murarea, ca procedeu de acidifiere naturală a legumelor şi mai puţin a fructelor, se
bucură de o apreciere unanimă în ţara noastră.
Acidifierea naturală sau murarea se bazează pe fermentaţia lactică a zahărului conţinut
de legume şi fructe, prin formarea în final a acidului lactic în concentraţie de circa 1,0-2,0%.
Desfăşurarea unei fermentaţii lactice cât mai pure favorizează obţinerea unor produse de calitate
superioară.
Se supun murării în special legumele proaspete: varza albă, varza roşie, conopida,
pătlăgelele verzi, ardeiul, pepenii verzi necopţi, ceapa, castraveţii şi altele.
Calitatea legumelor şi a fructelor murate este condiţionată de starea de prospeţime şi
modul de pregătire a materiei prime, concentraţia saramurii, igiena vaselor, modul de aşezare a
legumelor, temperatura, condiţiile de fermentare şi păstrare.
1.3.2. Brânzeturile şi mezelurile

Fabricarea brânzeturilor reprezintă una din cele mai importante forme de valorificare a
laptelui.
Datorită conţinutului ridicat de substanţe proteice şi grăsimi într-o formă uşor asimilabilă,
brânzeturile au o valoare nutritivă ridicată, constituind un aliment important în hrana omului
de toate vârstele.
Sortimentul de brânzeturi
Clasificarea brânzeturilor după un singur criteriu este dificilă deoarece fiecare sortiment
prezintă caracteristici variate. Se poate face: după felul laptelui, conţinutul de grăsime şi
consistenţa pastei.
După felul laptelui se clasifică în: brânzeturi din lapte de vacă (brânză proaspătă de vaci,
trapist, Olanda, Şvaiţer etc.), brânzeturi din lapte de oaie (telemea, caşcavalul de Dobrogea,
brânza de burduf, caşul de Mănăştur), brânzeturi din lapte de capră (Bâlea) şi brânzeturi din
amestecul laptelui diferitelor specii.
După conţinutul de grăsime (exprimată în substanţă uscată), br-nzeturile se clasifică în:
- brânzeturi crème duble, cu minimum 60% grăsime;
- brânzeturi crème, cu min. 50% grăsime;
- brânzeturi foarte grase, cu min. 45% grăsime;
27
- brânzeturi trei sferturi grase, cu min. 30% grăsime;

- brânzeturi semigrase, cu min. 20% grăsime;
- brânzeturi slabe, cu mai puţin de 10% grăsime.
După consistenţa pastei şi unele particularităţi tehnologice se clasifică în:
- brânzeturi cu pasta moale (brânza proaspătă de vaci, brânza Caraiman, brânza telemea,
brânza Bucegi, Bran, Camembert etc.);
- brânzeturi cu pasta semitare (trapist, Olanda etc.);
- brânzeturi cu pasta tare (Şvaiţer, Mureşană, parmezan, Cedar, Pecorină romano etc.);
- brânzeturi frământate (Brânza de Moldova, brânza de burduf etc.);
- caşcavaluri, brânzeturi opărite (caşcava de Dobrogea, Penteleu, Dalia, caşcaval afumat etc.);
- brânzeturi topite.
Caracterizarea merceologică a principalelor grupe de brânzeturi
Brânzeturi cu pasta moale, nematurate
Din această grupă fac parte brânzeturile proaspete cu pastă moale, nematurate. Se
caracterizează printr-un coagul fin, consistenţă onctuoasă, aromă şi gust de fermentaţie
lactică, uşor acrişor şi corespunzător adaosurilor folosite. Se clasifică în:
- brânză proaspătă de vaci;
- brânzeturi crème;
- brânzeturi aperitiv şi desert;
- caş proaspăt;
- urdă.
Brânzeturile maturate
Brânzeturile cu pasta moale, fermentate se caracterizează printr-un conţinut mai ridicat de
apă, peste 50%, ceea ce le conferă o consistenţă care variază de la pasta moale, onctuoasă,
până la o consistenţă uşor elastică, în funcţie de conţinutul de apă şi grăsime. Se obţin printr-o
coagulare de durată mai mare, prelucrare sumară a coagului şi la temperaturi mai scăzute,
autopresare sau presare uşoară şi maturare de scurtă durată (20-40 zile).
Se pot clasifica în mai multe tipuri:
- brânzeturi tip telemea;
- brânzeturi tip Limburg sau Romadur;
- brânzeturi cu mucegaiuri nobile;
28
- brânzeturi moi la care se aplică încălzirea a doua.

Brânzeturi moi la care se aplică încălzirea a doua
Aceste brânzeturi au caracteristici intermediare între brânzeturile cu pasta moale şi cele cu
pasta semitare. Prelucrarea coagului se face prin mărunţire mai accentuată, încălzirea masei de
boabe de coagul şi agitare. Modul de încălzire, temperatura, durata, modul de formare şi forţa
de presare variază în funcţie de sortiment.
Produsele finite maturate au o consistenţă mai fermă, elastică şi prezintă de obicei, în
secţiune, un desen format din goluri de formare, de formă alungită, mici şi rare ochiuri de
fermentare, rotunde. În procesul de maturare (30-40 zile), pe suprafaţa brânzeturilor se
dezvoltă un mucilagiu de culoare galben-roşiatică, datorită lui Bacterium Linens.
Din această categorie fac parte brânzeturile: Zamora, Cozia, Postăvaru, Râşnov, brânza
italiană (Belle Paese) fabricate din lapte de vacă; brânza Năsal din lapte de oaie, vacă sau
amestec şi brânza Taga din lapte de oaie.
Brânzeturile cu pasta semitare
Se obţin prin mărunţirea coagului până la mărimea bobului de grâu, aplicarea încălzirii a doua
la temperaturi cuprinse între 38 şi 46°C, formarea şi tăierea calupurilor la fundul vanei sub
zer, introducerea în forme şi presarea cu o forţă care creşte treptat (1-10 kgf/kg brânză). După
sărarea umedă, urmează maturarea în camere speciale, la temperatura de 14-16°C, timp de 35-
45 zile. Spre sfârşitul perioadei de maturare, când s-a format coaja, se procedează la
parafinare.
Din această categorie fac parte: brânza Trapist, Tilsit, Olanda, Târnava, Carpatină,
Transilvania, Rodo, brânzeturile maturate cu ingrediente (ţelină, piper, chimen, extract de
morcovi etc.).
Brânzeturile Trapist şi Olanda prezintă în secţiune un desen format din ochiuri de fermentare
rotunde, de mărimea bobului de mazăre, mai dese şi mai mari spre centru, iar brânza Tilsit şi
celelalte sortimente prezintă un desen format atât din goluri de formare, de formă alungită, cât
şi din ochiuri de fermentare de dimensiuni mai mici decât Trapist şi Olanda. prezintă o
secţiune semitare, elastică şi un gust puţin dulceag, caracteristic.
Brânzeturile cu pastă tare
În procesul de obţinere al acestor brânzeturi coagularea are loc la temperaturi mai ridicate (32-
34°C), timp de 15-25 minute, urmată de o prelucrare înaintată a coagulului, prin mărunţire,
până la mărimea bobului de mei, cu aplicarea încălzirii a doua la temperaturi rodocate (48-
56°C), timp de 10-20 minute. După turnarea în forme urmează presarea cu o forţă crescută,
mergând până la 20 kgf/kg brânză. Sărarea se face un timp mai îndelungat, iar maturarea este
de lungă durată.
Se clasifică în mai multe tipuri:
29
- brânzeturi tip Emmenthal (Şvaiţer, Mureşana);

- brânzeturi tip Cedar;
- brânzeturi tip Parmezan;
- brânzeturi tip Pecorino;
- brânzeturi tip Kefalotiri.
Caşcavalurile au ca particularitate tehnologică comună – opărirea caşului. Prin opărire caşul
capătă proprietăţi plastice şi se poate întinde sub formă de fire. Această însuşire pe care o
capătă caşul prin opărire, se datorează unui proces de demineralizare parţială a
fosfocazeinatului de calciu sub acţiunea acidului lactic, cu formare de fosfocazeinat
monocalcic, solubil, care uneşte particulele de coagul într-o masă compactă cu grad ridicat de
plasticitate.
Tipurile principale de caşcaval sunt: caşcavalul Dobrogea (denumit şi caşcaval de câmpie) din
lapte de oaie, caşcavalul Dalia din lapte de vacă, caşcavalul Penteleu, Muscel, Rucăr, Feteşti,
Teleorman din lapte de oaie, vacă sau amestec, caşcavalurile afumate Covasna, Brădet,
Vrancea din lapte de vacă.
Procesul tehnologic de obţinere a caşcavalului cuprinde două faze principale: prepararea
caşului şi fabricarea propriu-zisă a caşcavalului. Operaţia de opărire a caşului are loc în
momentul când acesta are un pH optim între 4,8 şi 5,0.
La caşcavalurile tip Dobrogea, caşul tăiat este introdus în coşuri metalice, perforate şi acestea
la rândul lor sunt imersate timp de 1-2 minute în apă cu temperatura cuprinsă între 70 şi 75°C.
Caşul este amestecat cu o spatulă până se obţine o masă moale, cu temperatura de circa 55°C.
În cazul caşcavalului Penteleu opărirea se face prin turnare de apă fierbinte într-un hârdău de
lemn, în care se găsesc bucăţile de caş şi amestecare până la obţinerea unei paste moi, elastice
cu o umiditate mai mare şi consistenţă mai redusă.
Prin încălzire, brânzeturile se deemulsionează şi are lor separarea proteinelor (ce se
transformă într-o masă cauciucoasă) de grăsime. Sărurile de topire realizează umflarea apoi
solubilizarea substanţelor proteice şi reformarea emulsiei cu grăsimea, ce rămâne stabilă.
Sortimentul de brânzeturi topite este alcătuit din:
- brânzeturi pentru copii “Ligia” şi crème pentru copii;
- brânzeturi tip crème: Cedar, Olandam Carpaţi, Mixtă, Bucegi, Şvaiţer;
- brânzeturi cu adaos de legume şi condimente tip Pik-Nik;
- brânzeturi tip gras şi semigras: Păltiniş, Mioriţa, Mediaş, Olt;
Preparatele din carne (mezeluri)
30
Mezelurile sunt preparate obţinute din carne tocată şi condimentată maturată, introdusă în
membrane naturale sau artificiale şi supusă unor tratamente termice (pasteurizare, afumare sau
uscare) care diferă în funcţie de tipul şi sortimentul fabricat.
După calibrul membranelor folosite şi după particularităţile compoziţiei, mezelurile se
clasifică în: salamuri la care se folosesc membrane cu diametrul mare, cârnaţi la care se
utilizează membrane subţiri, tobe, rulade, caltaboşi şi sângerete.
În funcţie de tratamentele aplicate, mezelurile se clasifică în: preparate pasteurizate (tobe,
leber, caltaboş şi sângerete); preparate afumate la cald şi pasteurizate (parizer, crenwuşti,
salam Bucureşti, Bihor, Mioriţa, cârnaţi trandafir, Harghita etc.); preparate afumate la cald şi
pasteurizate şi afumate la rece (salam de vară, salam Prahova, cabanos), afumate la cald
(cârnaţi de porc), preparate crude (salam de Sibiu şi tip Sibiu, cârnaţi cruzi, babic, ghiudem)
care comportă tratament de afumare şi uscare-maturare sau numai uscare maturare.
Preparate pasteurizate. Sortimentul preparatelor pasteurizate cuprinde: tobele, produsele tip
caltaboş, sângeretele şi leberul.
Tobele se obţin din carne de pe căpăţâni de porc, slănină şi şoriciul aferent, organe şi alte
subproduse de abator comestibile, supă, condimente şi eventual alte adaosuri (derivate
proteice, arpacaş, orez etc.).
Produsele tip caltaboş şi sângeretele se obţin din organe şi subproduse de abator (carne cap
porc, inimă, rinichi, splină, şorici, urechi, ficat, plămâni, sânge şi altele) fierte şi tocate cu
maşina Volf prin site cu ochiuri între 3 şi 8 mm; supă de la fierberea capului de porc, slănină,
arpacaş, ceapă, usturori şi condimente.
Produsele tip leber se obţin din carne cap porc, slănină, ficat şi alte organe sau subproduse
fierte, arpacaş hidratat sau amidon pregelificat, ceapă şi condimente tocate prin maşina Volf şi
pastificate la cuter. Compoziţia omogenizată se introduce în membrane ccu grosimi de cel
mult 60 mm, se pasteurizează la temperaturi cuprinse între 75-80°C şi se răceşte cu apă.
Din grupa preparatelor afumate la cald şi pasteurizate cu structură omogenă, fac parte:
parizerul, salamul polonez, cremwuştii, cârnăciorii pentru bere etc.
Preparatele afumate la cald şi pasteurizate cu structura omogeni, se obţin prin prelucrare la
cuter din brat, slănină moale, adaosuri, condimente, apă şi fulgi de gheaţă. Compoziţia astfel
pregătită se introduce în membrane, batoanele se supun zvântării, se afumă la cald şi se
pasteurizează (temperatura în centru trebuie să atingă 68-69°C). Datorită omogenizării la
cuter, produsele se prezintă în secţiune ca o pastă fină de culoare roz, compactă şi uniformă.
Preparatele de carne cu structură eterogenă se obţin din brat, şrot tocat la Volf, slănină cuburi
şi în unele cazuri subproduse de abator. Compoziţia omogenizată în malaxoare se supune în
continuare aceloraşi operaţiuni tehnologice ca şi produsele omogene.
31
Deoarece componentele nu sunt tocate fin, la cuter, preparatele eterogene din carne, afumate
la cald şi pasteurizate prezintă în secţiune un aspect mozaicat determinat de prezenţa bucăţilor
de slănină sau a bucăţilor de carne.
Sortimentele de produse se diferenţiază între ele după calitatea şi natura cărnii din care se
obţin, după formă sau dimensiuni şi natural, după caracteristicile lor nutritive şi organoleptice.
Salamurile fierte, afumate şi uscate se produc în cantităţi mici datorită randamentului scăzut.
Ele se obţin din brat, şrot şi slănină prin afumare la cald, pasteurizare şi afumare la rece
(uscare).
Preparatele crude, uscate – maturate. Preparatele din carne crude, uscate-maturate (salamuri
şi cârnaţi) sunt produse cu valoare nutritivă mare, la obţinerea cărora nu intervin tratamente
termice. Comestibilitatea şi caracteristicile gustative superioare se obţin în urma proceselor de
maturare la care sunt supuse. La maturare contribuie enzimele secretate de microflora naturală
sau de culturile de microorganisme utile (bacterii, mucegaiuri, drojdii) adăugate.
Salamurile şi cârnaţii cruzi se clasifică după particularităţile tehnologice în următoarele
categorii:
- salamuri crude, afumate la rece şi maturate cu mucegaiuri (salam de Sibiu, salam Carpaţi);
- salamuri şi cârnaţi care se obţin prin etuvare, afumare la rece, uscare şi maturare, fără
mucegaiuri;
- salamuri crude, uscate şi maturate (ghiudem, babic) obţinute din carne de oaie şi vită la care
nu se aplică etuvarea şi afumarea la rece.
Materiile prime pentru preparatele crude sunt: carnea de porc, vită, oaie şi slănina; pentru
anumite sortimente carnea de vânat în amestec cu cea de porc şi slănina; amestec de carne de
vită şi porc; carnea de oaie în amestec cu cea de vită pentru babic şi ghiudem.
Carnea trebuie să provină de la animale adulte cu stare medie de îngrăşare.
1.3.3. TEXTILE ŞI ÎNCĂLŢĂMINTE
Conform HG 332/2001, în grupa produselor textile sunt încadrate materiile prime,

produsele semifabricate, semiprelucrate, prelucrate, semifinite sau finite constituite exclusiv din
fibre textile, fără a se ţine seama de procesul de fabricaţie utilizat
32
Mărfurile textile ocupă o pondere importantă în cadrul produselor industriale flexibile.

Clasificarea mărfurilor textile se realizează în funcţie de treapta de prelucrare în fibre, fire,
ţesături, tricotaje, materiale textile neţesute, confecţii, etc.
Fibre textile
Fibrele textile reprezintă unitatea de bază a produsului textil, fiind definite drept
materiale solide, filiforme, de natura animala, vegetala, minerala sau de provenienţă chimică
avand drept caracteristica principala lungimea (exprimată în centimetri) mult mai mare decat
diametrul (exprimat în micrometri).
Clasificarea fibrelor textile se poate realiza după mai multe criterii, cel mai utilizat fiind bazat pe
provenienţă, mod de obţinere, natură şi compoziţie chimică:
 fibre naturale:
- vegetale (celulozice) - bumbac, in cânepă, iută, manila, etc.;
- animale (proteice) - lână, mătase;
- minerale (fibre de azbest);
 fibre chimice:
- din polimeri naturali (fibre celulozice, fibre proteice, fibre din hidrocarburi);
- din polimeri sintetici (fibre obţinute prin polimerizare, policondensare, poliadiţie);
 alte fibre industriale: fibre din sticlă, fibre metalice, fibre carbon, etc.
Marea diversitate a fibrelor textile întâlnite în practică a condus la utilizarea unor simboluri
valabile pe plan internaţional (conform DIN6001/1970), facilitându-se astfel recunoaşterea
provenienţei şi utilizarea acestora (de exemplu, pentru bumbac - Co, in - Ln, lănă - Wo, fibre
vâscoză - CV, fibre poliamilice -PA, etc.).
Proprietăţile generale ale fibrelor sunt datorate materiei prime de provenienţă şi procesului
tehnologic de obţinere.
Aprecierea calităţii fibrelor textile se realizează prin verificarea proprietăţilor fizice (masă
specifică, culoare, luciu, lungime, fineţe sau densitate de lungime, rezistenţă specifică, alungire
la rupere, higroscopicitatea); proprietăţilor chimice (comportarea la agenţi chimici),
proprietăţilor termice (conductibilitate, stabilitate termică, comportare la flacără, comportare la
acţiunea luminii, etc.); proprietăţilor tehnologice.
Prin intermediul analizelor senzoriale şi analizelor fizico-chimice se poate identifica
natura fibrelor textile (ca element de bază al mărfurilor textile) cât şi calitatea acestora.
Examinarea senzorială a principalelor caracteristici specifice fibrelor textile (culoare,

aspect, tuşeu, lungime, ondulaţii, etc.) poate oferi informaţii referitoare la originea acestor
33
produse. O analiză senzorială specifică acestei grupe de mărfuri o constituie studiul comportării
la acţiunea căldurii şi a focului. Pentru rezultate mai exacte aceste analize vor fi completate cu
metode de laborator. Astfel, utilizarea microscopului la examinarea aspectului şi structurii
fibrelor textile în secţiune longitudinală şi transversală poate constitui o metodă de identificare a
provenienţei. Analizele se fac asupra unor preparate microscopice uscate şi umede. Pentru a
căpăta informaţii suplimentare referitoare la natura fibrelor analizate, acestea se vor trata ulterior
cu diferite substanţe chimice (acizi minerali, baze, reactivi specifici).
Fire textile
Firele textile sunt produse realizate prin procesul de filare ce constă în reunirea mai
multor fibre scurte sau continue. Firele textile reprezintă elemente fundamentale de structură ale
produselor textile finite, cu implicaţii directe asupra calităţii acestora (prin tipul de fire utilizate,
tehnologia de fabricaţie).
Clasificare firelor textile se poate realiza după mai multe criterii dintre care mai utilizate sunt:
 compozitia fibroasă: fibre omogene (dintr-un singur tip de fibră cum ar fi: fire din bumbac,
fire de lână, fire din fibre liberiene, fire din mătase, etc) şi fibre mixte (obţinute din
amestecuri de fibre, cum ar fi de exemplu fire tip bumbac, tip lână, etc);
 structura (fire simple, răsucite şi multiple);
 sistemul de obţinere (fire cardate, fire pieptănate, fire vigonie, etc);
 finisare (fire crude, fire mercerizate, fire vopsite, texturate, fire de efect, etc.);
 densitate de lungime (fire fine, fire de fineţe medie, fire groase).
Principalii indicatori de calitate specifici firelor textile sunt: densitatea de lungime (fineţea
firelor, exprimată în variantele tex sau den în sistemul indirect-titlu sau Nm în sistemul direct-
număr metric) torsiunea, rezistenţa la tracţiune (sarcina de rupere, alungirea la rupere),
uniformitatea, umiditatea, etc.
Defectele firelor. La verificarea senzorială a firelor se pot constata şi anumite defecte ce
influenţează negativ însuşirile acestora. În funcţie de provenienţa defectelor, acestea pot fi
grupate astfel:
 defectele provenite de la materia primă: fire de bumbac cu impurităţi vegetale, fire de
bumbac nematurizat, fire liberiene subtopite sau supratopite, fire de lână atacate de ciuperci,
bacterii, fire chimice cu fineţe variată, etc. Aceste defecte duc la inegalităţi la vopsire, luciu şi
rezistenţă necorespunzătoare etc.
 defecte provenite de la filare: fire neuniforme, cu nopeuri, cu porţiuni prea răsucite sau
ineficient răsucite, fire dublate incidental, noduri şi scame, etc.
 defecte provenite de la finisare: pete de vopsea, pete de la albire, mercerizare
necorespunzătoare, vopsire cu rezistenţă slabă, etc.
34
Firele textile se comercializează sub formă de papiote, bobine, sculuri, jurubiţe, gheme.
Etichetele ce însoţesc produsele vor cuprinde următoarele elemente: denumirea sau marca
producătorului, destinaţia firelor, compoziţia fibroasă, fineţea, standardul pe baza căruia s-au
fabricat, gramajul, culoarea, condiţiile de întreţinere, etc.
În funcţie de prevederile contractului economic sau de anumite incertitudini apărute în timpul

verificării calităţii se mai pot efectua şi alte analize asupra firelor, cum ar fi: determinarea
umidităţii, determinarea rezistenţei vopsirii la frecare, spălare, comportarea la coasere, contracţie
la fierbere, etc.
Ţesături
Ţesăturile reprezintă o categorie de produse textile de o foarte mare varietate şi care, prin
proprietăţile lor îşi găsesc cele mai diverse utilizări. Aceste produse se prezintă sub formă de foi
plane sau suprafeţe mari, elastice, flexibile obtinuţe prin încrucişarea unui sistem de fire dispuse
longitudinal (urzeala) cu un sistem de fire paralele, dispuse transversal (bătătura) după anumite
modele. În funcţie de modul de obţinere se disting: ţesături simple (cu o singură urzeală şi o
singură ţesătură) şi ţesături compuse (cu două sau mai multe urzeli şi bătături).
Cele mai întâlnite criterii utilizate în clasificarea ţesăturilor sunt: natura firelor (ţesături
unitare sau ţesături amestec); forma ţesăturii (plane sau cilindrice); domeniul de utilizare (pentru
îmbracăminte, decorative, tehnice); procesul tehnologic (crude sau finisate); lăţime (înguste, late,
normale); felul legăturii - modul de încrucişare al celor două sisteme de fire - (cu legături
fundamentale, derivate, duble şi multiple etc.).
Redeş şi colab. (1999) propun utilizarea unui sistem de indicatori pentru aprecierea
calităţii ţăsăturilor, grupaţi în următoarele categorii: indicatori estetici şi de prezentare (aspect,
drapare, grad de alb, modificarea dimensiunilor la spălat, modificarea densităţii la uscare, etc.),
indicatori fizico-mecanici (lăţime, dimensiuni la articolele comercializate la bucată, grosime,
masă, desene, sarcina la rupere, rezistenţa la uzură, etc.), indicatori igienico-sanitari şi de
confort (capacitatea de absorbţie şi cedare a umidităţii, capacitatea de îmbibare cu lichide, vapori
de apă, capacitatea de izolare termică. Permeabilitatea la aer, apă, vapori de apă, capacitatea de
reţinere a prafului, etc.) şi indicatori ecologici, conform ECO-TEX 100 (pH, pesticide, coloranţi,
proprietatea de rezistenţă a culorii, etc.).
Verificarea calităţii ţesăturilor se face pe loturi, pe baza unor standarde, buletine de
analiză, certificate de calitate, cataloage, mostre omologate, anexe la contractele economice, etc.
La verificare se iau la întâmplare mostre, reprezentând 10% din lot pentru ţesăturile din
fire fine şi 5% pentru restul ţesăturilor, dar nu mai puţin de cinci bucaţi. Dacă în lot sunt mai
multe poziţii coloristice, trebuie recoltate eşantioane din toate poziţiile coloristice. Mărimea unui
lot este de 3 000 -30 000 m, în funcţie de tipul ţesăturilor (bumbac, in, lână, cânepă, mătase,
amestec, etc).
35
Verificarea ambalării şi marcării se realizează la toate bucăţile din mostră. Lotul se

admite dacă, pentru fiecare bucată din lot, rezultatele obţinute corespund standardelor în vigoare.
Dacă chiar şi numai la o bucată luată pentru verificare, o singură caracteristică nu corespunde,
verificarea se repetă pentru un număr dublu de bucăţi. Dacă şi în acest caz, numai una din bucăţi
este necorespunzătoare, lotul se respinge fiind trimis la resortare.
Verificarea senzorială a ţesăturilor constă în verificarea aspectului (desen, colorit,
tuşeu). Pentru ţesăturile crude şi ţesăturile tehnice analiza senzorială se realizează prin comparare
cu mostre de referinţă. Pentru ţesăturile finisate analiza senzorială se realizează prin comparare
cu mostre de referinţă şi cu scara de nuanţe. Odată cu verificarea aspectului se constată şi
eventualele defecte ale ţesăturilor.
Defectele ţesăturilor pot proveni de la materia primă (fire) sau din procesul tehnologic.
Conform standardelor în vigoare, defectele ţesăturilor se clasifică în trei clase, în funcţie de
influenţa pe care o au asupra calităţii confecţiilor:
1. clasa A - defecte tolerabile care nu prejudiciază confecţia finită (nopeuri, flameuri,

cârcei, fibre străine, striaţii uşoare, aspect neuniform al culorii, fire îngroşate, urme de ace, etc);
2. clasa B - defecte care în anumite limite de dimensiuni şi număr implică scăzăminte (fir
gros vizibil, fir lipsă, pată, dungi sau blende de la vopsire, abateri de la dimensiunea laturii
caroului, îngustare a lăţimii, fire uleiate, etc);
3. clasa C - defecte care, prezente pe ţesătură, afectează calitatea confecţiei şi conduc la
cuponare (fir tensionat, striaţii în urzeală, zone lucioase, zone împâslite, zebrare, desime
neuniformă, diferenţă de nuanţă a lizierei, etc).
Încercările fizico-mecanice ale ţesăturilor se fac cu mostre alese din loturi întregi. Din
ţesăturile crude se iau 0,5%, iar din cele finite 3% din numărul total de bucăţi din lot. În ambele
cazuri se iau cel puţin trei bucăţi.
Mostra nu se taie chiar de la capătul bucăţii, bucata ce nu se utilizează se taie de o parte.
Mărimea acestei bucăţi, exprimate în m, variază după natura materiei prime şi după lăţimea
ţesăturii (bumbac 1,5-3; lână -3; in 2-2,5, mătase 3,5-5). Mostra se ia pe toată lăţimea ţesăturii,
iar lungimea ei variază de la 1 la 2m, în funcţie de lăţimea ţesăturii şi de încercările ce urmează a
se efectua.
Verificarea lungimii ţesăturii se realizează măsurându-se distanţa între semnele de
început şi sfârşit de bucată, sau distanţa între extremităţile bucăţii dacă n-au semnul de început şi
sfârşit.
Verificarea lăţimii ţesăturii se determină măsurăndu-se cu rigla metalică lăţimea la
anumite distanţe egale în funcţie de lungimea ţesăturii (5 măsurători dacă ţesătura este de 5 - 20
m şi 10 măsurători dacă ţesătura are peste 20 m). Prima şi ultima măsurare se vor face la distanţa
de 1,5 m de capetele bucăţii, iar ca rezultat se ia media aritmetică a tuturor măsurătorilor
efectuate. În buletinul de analiză se va trece: felul şi denumirea ţesăturii, lăţimea bucăţii de
ţesătură, în cm, data efectuării măsurătorilor. Ţesăturile au lăţimi de 70, 80, 90, 130, 140, 150,
220, 240 cm.
36
Determinarea desimii ţesăturilor
Prin desimea ţesăturilor se întelege numărul de fire de urzeală sau de bătătura dintr-o ţesătura,
raportată la o anumită unitate de lungime (în general, unitatea de lugime la care se raportează
este de 100 mm), dar se poate alege şi în funcţie de desimea ţesăturii, dupa cum se arată în
tabelul 6.1:
La desimi de fire Lungimi de masurat
100 fire/dm 10 cm
 100 până 500 fire/dm 5 cm
 500 fire/dm 2 cm
Numărul de fire se măsoara cu o exactitate de 1/2 fir.
Metodele folosite pentru determinarea desimii sunt:
- numărarea directă a firelor cu ochiul liber sau cu lupa,
- numărarea firelor după franjuri;
- numărarea firelor prin metoda extragerii;
- numărarea firelor după raport.
Determinarea greutăţii pe metru pătrat şi pe metru liniar
Greutatea pe metru pătrat se determină prin cântărirea la o balanţă tehnică a unei mostre
condiţionate şi tăiate pe fir. Se recomandă ca mostra să aibă minimum 0,25 m2.
Determinarea grosimii
Grosimea ţesăturii se măsoară cu micrometrul special, cu o suprafaţă şi cu o presiune de pipăire a

materialului regalbile. Precizia de măsurare este de 0,01mm. Se vor executa minim 10 măsurări
pentru o mostră. Grosimea se exprimă ca medie aritmetică a numărului de măsurări efectuate,
calculate cu o precizie de 0,001 mm şi rotunjită până la 0,01 mm.
Pâslele reprezintă materiale textile neţesute obţinute prin aderarea fibrelor între ele în
urma unor procese tehnologice de prelucrare: legarea fizică (impâslire) sau legare chimică.
Tricoturile sunt produse textile obţinute prin buclarea firelor sub forma de ochiuri care se
inlantuiesc intre ele fiind remarcabile prin elasticitate si porozitate. Destinaţia principală a
acestor produse o constituie fabricarea îmbrăcămintei.
Confecţii
37
Confecţiile cuprind articole de îmbrăcăminte interioară sau exterioară, obţinute din

materii prime de bază de tipul ţesături, tricoturi, produse textile neţesute. Drept materii auxiliare
se utilizează o serie de accesorii, garnituri, căptuşeli, etc.
Principalele etape tehnologice în fabricarea confecţiilor sunt grupate în patru faze
principale: pregătirea materiei prime, croirea, confecţionarea şi finisarea.
Clasificarea sortimentului de confecţii se poate realiza astfel :
 calitatea execuţiei şi a materiei prime (vezi tabelul 6.2);
Tabel 6.2. Clasificarea sortimentului de confecţii
Confecţii în Confecţii de Confecţii de
masă calitate calitate extra şi de
superioară lux
Grad de execuţie Simplu Ridicat Foarte îngrijit
Influenţa modei Elemente de Elemente de Elemente de modă
modă de sezon modă de sezon de avangardă
Materii prime/Materiale Fibre chimice Materii prime Materii prime de
sau amestec de calitate calitate superioară
superioară
Serie de produţie Mare Mici Foarte mici,
unicate
 împrejurarea în care este purtată – confecţii sport, de vacanţă şi timp liber, agrement, ocazie,
echipament de lucru, pentru diferite activităţi de uz casnic, etc;
 natura materiei prime: confecţii din ţesături, tricoturi, blănuri, materiale neţesute, etc.;
 destinaţie, vârstă, sex: confecţii pentru nou-născuţi; confecţii pentru copii, adolescenţi,
confecţii pentru femei şi confecţii pentru bărbaţi.
În cadrul fiecărei grupe se diferenţiază subgrupe de produse: articole de îmbrăcăminte
exterioară (paltoane, pardesie, etc.), costume şi taioare, rochii, bluze, fuste, halate, lenjerii de
corp, lenjerii de pat, confecţii pentru acoperirea capului, alte confecţii diverse. La fiecare
subgrupă se diferenţiază talii, măsuri diferite şi grupe de conformaţie corporală (A, B, C, D).
Aprecierea calităţii confecţiilor se realizează prin intermediul unor indicatori (31),
grupaţi în trei categorii: indicatori estetici (model, aspect exterior, capacitatea de păstrare a
formei), indicatori fiziologici şi de confort (confort la purtare, uşurinţă în întreţinere), indicatori
de durabilitate (comportament la uzură, învechire, distrugere şi degradare).
38
În domeniul comercial, cumpărătorul realizează o analiză senzorială în două etape: pe

manechin şi pe tejghea (masă), verificând caracteristicile estetice (linie, model, culoare, cusătură,
accesorii, etc.), calitatea execuţiei, aspectul produsului la exterior şi la interior (căptuşeală),
probă, etc.
Marcarea compoziţie fibroase reprezintă un element important de identificare a
falsurilor. Principalele prescripţii ce trebuie respectate sunt (conform HG 332/2002):
 produsul textil format în exclusivitate din acelaşi fel de fibre se marchează cu 100 % pur sau
total;
 marcarea individuală a compoziţiei fibroase este obligatorie, atât pentru produsele interne cât
şi pentru cele de import;
 la marcarea compoziţiei firbroase trebuie să se respecte denumirea fibrelor conform SR ISO
6938 pentru fibre naturale şi STAS 8983 pentru fibre chimice;
 marcarea compoziţie fibroase se realizează prin marcarea denumirii şi procentului în masă a
cel puţin două fribre principale, urmate de denumirile celorlalte în ordinea descrescătoare a
masei, cu sau fără indicarea procentuală a masei (dacă unele fibre reprezintă mai puţin de
10% pot fi denumite alte fibre, urmată de precizarea procentului total de masă);
 la produsele de import, marcarea se realizează şi în limba romănă;
 compoziţia fibroasă va fi aplicată de toţi agenţii ce produc, importă, ambalează,
comercializează şi trebuie scrisă clar, lizibil şi uniform atât pe etichetă, cataloage, prospecte,
ambalaje, documente comerciale.
Articolele de îmbrăcăminte sunt însoţite de o etichetă cu marca comercială a materiei
prime. Pentru evitarea falsurilor, unii proprietari de mărci de calitate impun producătorilor de
confecţii textile respectarea unui contract de licenţă privind anumite însemne de calitate, ce
garantează originalul, autenticul, siguranţa în exploatare (27).
Eticheta de însoţire a produselor textile va cuprinde specificaţii conform OG 21/1992 şi
HG 332/2002, referitoare la denumirea produsului, denumirea producătorului (cu însemnul
mărcii de fabrică), mărimea confecţiei, compoziţie fibroasă pentru faşă şi căptuşeli,, model,
desen, culoare, standard de fabricaţie, tratamente speciale de finisare (unde este cazul), semnul
controlului de calitate, data de fabricaţie, etc. În cazul produselor din import, la locul vânzării
trebuie prezentată corespondenţa între mărimile utilizate la produsele româneşti şi cele practicate
în alte ţări.
Confecţiile textile şi tricotajele vor fi prevăzute şi cu o etichetă de întreţinere, care
precizează recomandări privind operaţiile principale folosite în întreţinere: spălare, albire,
călcare, curăţire chimică şi uscare, realizate cu ajutorul unor simboluri standardizate (SR EN
23758/1996, în concordanţă cu prevederile GINETEX). Această etichetă vine în sprijinul
cumpărătorului în două direcţii:
a). menţinerea caracteristicilor de calitate în timpul utilizării;
39
b). alegerea optimă în funcţie de metoda de întreţinere (preferinţe legate de spălare manuală sau
la maşină, etc.).
Încălţămintea
În această categorie de mărfuri nealimentare sunt incluse bunuri de consum destinate

protejării piciorului împotriva acţiunii factorilor de mediu (umiditate, temperatură, acţiuni
mecanice şi chimice), care au în acelaşi timp şi un rol ortopedic, facilitând mersul şi împiedicând
deformarea piciorului.
Funcţiile de bază ale încălţămintei sunt:
 funcţia de protecţie împotriva agenţilor mecanici, termici sau a apei (realizată prin alegerea
unor materiale cu proprietăţi adecvate şi a unor tehnologii de fabricare în concordanţă cu
destinaţia încăltămintei);
 funcţia ortopedică, împiedicând deformarea piciorului şi facilitând echilibrul corpului, atât
static cât şi dinamic (realizată prin alegerea modulului şi dimensiunilor);
 funcţia de igienă şi confort, concretizată prin menţinerea unui microclimat optim la nivelul
piciorului şi a sănătăţii organismului (prin alegerea unor materiale cu structură şi compoziţie
chimică adecvată);
 funcţia estetică (exprimată prin formă, model, culoare, luciu, etc.).
Părţile componente ale încălţămintei sunt împărţite în două grupe:
- piese care formează partea de sus a încălţămintei (piese exterioare sau feţe, piese
intermediare sau întărituri şi piese interioare sau căptuşeli);
- piese pentru partea de jos a încălţămintei (piese exterioare sau de uzură şi piese interioare
sau de legătură).
Clasificarea sortimentului încălţăminte se realizează cu ajutorul unor criterii specifice în
familii, grupe comerciale, articole .
În funcţie de natura materialelor din care sunt confecţionate feţele încălţămintei, aceasta se
împarte în trei familii: încălţăminte cu feţe din piele, încălţăminte cu feţe din înlocuitori şi
încălţăminte din cauciuc. Aceste familii sunt împărţite în grupe comerciale, individualizate prin
destinaţie, materii prime utilizate la confecţionarea feţelor şi tălpilor, mod de prelucrare. Grupele
comerciale cuprind articole de încălţăminte, stabilite în funcţie de domeniul de utilizare specific.
Sortimentele de încălţăminte reprezintă subdiviziuni ale articolelor, diferenţiate prin mod de
prelucrare, sisteme de confecţionare, materii prime pentru feţe şi tălpi, etc.
În funcţie de destinaţie, încălţămintea poate fi pentru bărbaţi, femei, copii.
Verificarea calităţii încălţămintei se realizează pe loturi. Un lot conţine încălţăminte de
acelaşi fel, cu aceeaşi destinaţie, din aceleaşi materiale, cu acelaşi sistem de confecţionare şi de
acelaşi model. Verificările sunt în general nedistructive, doar în anumite situaţii apelându-se la
40
încercări distructibile, şi vor fi efectuate asupra unor eşantioane extrase din lot pe baza unor
criterii statistice de eşantionare şi control.
Aprecierea calităţii încălţămintei se realizează prin analiză senzorială (materiale de
confecţii, aspect general, simetrie, formă, mod de finisare, estetica generală la exterior şi interior,
netezimea, funcţionalitatea accesoriilor, prezenţa şi mărimea defectelor), analize de laborator
(rezistenţa cusăturilor, rezistenţa la desprinderea tălpii, rezistenţa la uzură, permeabilitatea la aer,
apă, etc.) şi prin purtare experimentală (comoditate la purtare, rezistenţa la purtare, aderenţa
tălpii, etc.). Dimensiunile încălţămintei se verifică instrumental. Cele mai importante măsuri
sunt: lungimea tălpii (cm, exprimă mărimea încălţămintei) şi lăţimea de bal, exprimată în numere
convenţionale, care indică lungimea încălţămintei (măsurată în interiorul încălţămintei).
Mărimea încălţămintei se exprimă în diferite sisteme: metric (utilizat şi în România) şi numeric
(sistem englez şi american, sistem francez, sistem german).
Ambalarea încălţămintei se realizează individual, în cutii de carton, dispuse în ambalaje
colective (cutii de dimensiuni mai mari -baxuri), pe seturi, modele, culori, destinaţie.
Marcarea încălţămintei se realizează pe ambele bucăţi din pereche, pe talpă sau piesele
feţei, precizăndu-se mărimea, marca fabricii, modelul, numărul de program şi de comision,
semnul controlului de calitate.
Eticheta aplicată ambalajului sau ataşată produsului va conţine informaţii referitoare la
denumirea produsului, denumirea producătorului (cu marca acestuia), importatorului sau
comerciantului, ţara de origine, lotul, articolul, mărimea, materialul din care este confecţionată
încălţămintea (prin intermediul pictogramelor specifice domeniului), calitatea, data fabricaţiei,
etc. Pentru a sprijini utilizarea, la unele produse se aplică şi eticheta de întreţinere, cu simboluri
specifice privind modul de purtare şi întreţinere.
1.3.4 Librarie si papetarie
41

Oferta de Mărfuri Sinteza

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Oferta de Mărfuri Sinteza

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Modul OFERTA DE MĂRFURI

1.Analiza ofertei de mărfuri

Structura ofertei de marfuri

Oferta de mărfuri este o categorie a pieţei, strâns legată de cererea de mărfuri.

In cadrul ofertei, se disting două elemente principale:

- stocurile de mărfuri existente în diferite verigi ale circuitului economic, respectiv

Def. Fondul de marfa reprezintă cantitatea negociată şi primită de comerţ. De aceea,

- fondul de mărfuri negociat şi primit de comerţ;

1.1. Clasificarea ofertei de mărfuri

a) produse destinate consumului final („bunuri şi servicii de consum"), care

b) bunuri şi servicii destinate consumului intermediar („bunuri şi servicii

c) produse de echipament cuprinde bunurile utilizate în organizarea şi

desfăşurarea unui proces de producţie şi a cărui durată de viaţă este de cel

2. După durata de viaţă a diferitelor categorii de produse, avem:

a) bunuri nedurabile, care se referă la articole de uz curent, de mare difuziune,

b) bunuri durabile, adică produse de folosinţă îndelungată, caracterizate printr-

3. în funcţie de criteriul merceologic, avem următoarele grupe de produse:

a) grupa produselor alimentare;

b) grupa produselor nealimentare.

4. în funcţie de locul produselor în consumul populaţiei şi modul de solicitare a

a) bunuri primare de consum, destinate satisfaceri nevoilor fiziologice ale

b) bunuri de necesitate medie, destinate satisfacerii nevoilor de confort,

c) bunuri de prisos sau de lux, în majoritatea lor sunt produse cu o semnificaţie

5. Clasificarea ofertei de mărfuri în cadrul pieţei bunurilor de utilizare

a) materii prime, cuprind bunurile ce vor intra ca parte integrată în structura

b) semifabricate, sunt acele produse ce vor deveni o parte a produsului finit;

c) echipament industrial grupează acele produse ce nu devin parte a

produsului finit, dar prin folosirea lor asigură desfăşurarea procesului de

d) furnituri, bunuri de utilizare productivă, sunt consumate continuu:

1.1.1. Diversificarea ofertei de mărfuri

Procesul de diversificare a ofertei de mărfuri îmbracă două importante aspecte:

- lărgirea continuă a gamei sortimentale prin apariţia produselor noi, care se

- diferenţierea şi individualizarea ofertei în procesul concurenţial.

Noţiunea de produs nou are în vedere un bun material ce prezintă elemente

Diferenţierea şi individualizarea ofertei în procesul concurenţial se realizează

Ca elemente de individualizare şi diferenţiere a ofertei pot fi amintite:

- performanţa prin nivelul rezultatelor obţinute în procesul de utilizare potrivit

- durabilitatea, prin perioada ce caracterizează durata de viaţă sau procesul de

- utilizare a fiecărui produs;

- conformitatea, gradul de respectare de către produs a specificaţiilor stabilite;

- stilul produsului, prin aparenţa sa exterioară generatoare de reacţii emotive

- din partea consumatorilor;

- sistemul serviciilor comerciale;

- termenele de livrarea sau realizare;

- formarea personalului de exploatare;

- instalarea produsului, ca ansamblul de operaţiuni necesare punerii în funcţiune a unui

În prezent, principala strategie de construire a ofertei este aceea de inovare şi

1.1.2. Caracteristicile ofertei de marfuri

Ca o caracteristica comuna apare tendinta de crestere continua si in ritm intens a

sporirea permanenta a capacitatii de productie si a productivitatii muncii generate de

mondializarea pietei care contribuie la accentuarea gradului de penetrare in cadrul

Dezvoltarea productiei interne, si cresterea continua a gradului de penetrare pe diversele

diversificarea continua a ofertei de marfuri prin:

o largirea puternica a gamei sortimentale de produse,

o perfectionarile tehnice si ale functionalitatii aduse produselor,

Legatura stransa a bunurilor cu serviciile in procesul de satisfacere a nevoilor si cresterea

Cresterea calitatii bunurilor care alcatuiesc oferta - generata de perfectionarea continua a

diversificarea productiei, prin aparitia produselor noi, superioare calitativ;

innoirea produselor - reprezinta o reflectare a modificarilor profunde care intervin in

produs' desemneaza perioada in cadrul careia bunul respectiv exista pe o anumita

Fazele parcurse de un bun in timpul de la aparitia sa in cadrul pietei si pana la

a. aparitia pe piata a produsului;

c. maturitatea, care corespunde etapei in care produsul a atins limitele de saturatie