Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Legea contabilităţii nr. 426 din 04.04.1995, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 28 din
25.05.1995 defineşte contabilitatea ca fiind un sistem complex de evidenţă, informare şi gestiune în baza căruia
se determină indicatorii necesari pentru întocmirea declaraţiilor, altor documente utilizate în vederea calculării şi
achitării impozitelor, efectuării decontărilor care trebuie să asigure:
a) înregistrarea cronologica şi sistematică, prelucrarea şi păstrarea informaţiei cu privire la patrimoniu,
cheltuielile de fabricare şi circulaţie, decontările, obligaţiile, drepturile şi rezultatele obţinute, utilizate atît pentru
necesităţile proprii, cît şi în relaţiile cu acţionarii, clienţii, furnizorii, băncile, organele fiscale şi alte persoane
fizice şi juridice;
b) controlul operaţiunilor patrimoniale efectuate, procedeelor de prelucrare utilizate şi al exactităţii
datelor contabile;
c) furnizarea informaţiei necesare determinarii patrimoniului naţional, executării bugetului, precum şi
întocmirii raportului financiar pe ansamblul economiei naţionale.
Aceeaşi lege obligă persoanele fizice şi juridice care desfăşoara activitate de întreprinzător, organizaţiile
necomerciale, instituţiile bugetare, avocaţii şi notarii să organizeze şi să ţină contabilitatea proprie în modul
stabilit de legislaţia în vigoare.
Din cele expuse mai sus rezultă că sfera de cuprindere a contabilităţii este întreprinderea, indiferent de
forma organizatorico-juridică şi tipul de proprietate.
Caracteristica principală a întreprinderii este autonomia ei care constă în delimitarea strictă a
patrimoniului, drepturilor şi obligaţiilor acesteia de patrimoniul proprietarilor.
În conformitate cu legea cu privire la antreprenoriat şi întreprindere nr. 845 din 03.01.1992, Monitorul
Oficial al Republici Moldova nr. 2 din 28.02.1994 scopul creării întreprinderii este fabricarea produselor,
executarea lucrărilor, prestarea serviciilor pentru asigurarea unei surse permanente de venituri.
Întreprinderile bugetare şi organizaţiile nonprofit nu cad sub incidenţa legislaţiei cu privire la
antreprenoriat, deoarece ele nu au scopul de a obţine profit. Astfel, întreprinderile bugetare (ministerele,
spitalele, instituţiile de învăţămînt) se dotează de la bugetul de stat şi utilizează mijloacele primite după
destinaţie, iar întreprinderile nonprofit sînt create pentru realizarea anumitor scopuri sociale, resursele lor se
constituie pe baza contribuţiilor efectuate de persoanele fizice sau juridice, de la bugetul de stat şi de
organismele internaţionale şi se utilizează în scopurile pentru care au fost create.
În Republica Moldova activitatea de antreprenoriat poate fi practicată sub următoarele forme
organizatorico-juridice:
- întreprindere individuală;
- societate în nume colectiv;
- societate în comandită;
- societate pe acţiuni;
- societate cu răspundere limitată;
- cooperativa de producţie;
- cooperativa de întreprinzător;
- întreprindere de arendă;
- întreprindere de stat şi întreprindere municipală.
Particularităţile formelor organizatorico-juridice sînt expuse în Lege cu privire la antreprenoriat şi
întreprindere.
2.2. Obiectul de studiu al contabilităţii
Activ Pasiv
Activele întreprinderii
Pasivele întreprinderii
2.8. Noţiuni generale privind metoda contabilităţii. Componentele (procedeele) metodei contabilităţii
Orice ştiinţă, pe lîngă obiectul propriu de cercetare, are şi o metodă specifică.
Metoda contabilităţii este definită ca fiind totalitatea principiilor, procedeelor şi instrumentelor folosite de
contabilitate la studierea obiectului său.
Metoda contabilităţii dezvăluie esenţa obiectului, evidenţiază modificările intervenite în patrimoniul
întreprinderii, permite de a stabili structura surselor proprii şi atrase, dă posibilitate de a determina veniturile,
cheltuielile şi rezultatele financiare ale întreprinderii precum şi o serie de alţi indicatori ce caracterizează situaţia
patrimonială a întreprinderii.
Metoda contabilităţii cuprinde trei categorii de procedee:
1. Procedee comune tuturor ştiinţelor:
- observaţia – este faza iniţială a cercetării pentru orice ştiinţe. Ea permite evidenţierea fenomenelor şi proceselor
care, avînd conţinut economic şi fiind evaluabile în bani, vor fi incluse obiectul de studiu al contabilităţii;
- raţionamentul – este un procedeu al contabilităţii, deoarece procesele şi operaţiunile economice ce se
înregistrează în contabilitate, mai întîi de toate, se supun unei analize logice din punct de vedere a necesităţii,
corectitudinii şi conţinutului lor. Raţionamentul permite de a efectua concluzii de valoare în baza informaţiei pe
care o deţine contabilitatea;
- comparaţia – se foloseşte pentru determinarea asemănărilor şi deosebirilor dintre două elemente omogene ale
obiectului contabilităţii, în scopul formării unor concluzii. Astfel, de exemplu, prin compararea veniturilor cu
cheltuielile se determină rezultatul financiar al întreprinderii;
- clasificarea – are menirea de a grupa elementele obiectului contabilităţii care au trăsături comune separîndu-le
de elementele care au trăsături diferite. Prin clasificare se grupează activele, pasivele, veniturile, cheltuielile,
operaţiunile economice etc.;
- analiza – reprezintă un procedeu ştiinţific de cercetare a unui întreg prin divizarea şi studierea fiecărui element
al acestuia.
- sinteza – se bazează pe trecerea de la particular la general, de la simplu la complex. Ea se foloseşte pe scară
largă de metoda contabilităţii la gruparea şi centralizarea datelor pentru generalizarea concluziilor obţinute în
urma analizei.
2. Procedee comune ştiinţelor economice:
- documentaţia - constă în urmărirea şi reflectarea totală şi permanentă a operaţiunilor economice în documente
cu scopul obţinerii datelor necesare pentru ţinerea contabilităţii curente şi exercitarea controlului asupra
acestora. Documentul este un act în scris care oferă dreptul la efectuarea operaţiunii economice sau confirmă
executarea acesteia. Cerinţele de bază privind întocmirea documentelor primare sînt stipulate în Legea
contabilităţii nr. 426 din 04.04.1995, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 28 din 25.05.1995. Numai
după documentarea operaţiunilor economice acestea pot fi reflectate în conturi.
- evaluarea – este procedeul ce permite exprimarea valorică (în bani) a elementelor patrimoniale şi operaţiunilor
economice. Elementele patrimoniale se exprimă în diferite etaloane (natural, timp, convenţional etc.), dar
numai după aducerea acestora la un numitor comun prin exprimarea lor în etalon monetar, ceea ce se realizează
prin evaluare, contabilitatea îşi poate realiza funcţiile.
- calculaţia – este un ansamblu de operaţiuni matematice prin care se determina valoarea unei sau alei mărimi.
Unul din obiectivele de bază ale calculaţiei este determinarea costului de producţie prin acumularea
consumurilor şi repartizarea acestora pe tipuri de produse. Rezultatul calculaţiei se află în legătură strînsă cu
modul în care au fost evaluate elementele ce participă la calculaţie.
- inventarierea – este acel procedeu ce permite compararea datelor din contabilitate cu datele faptice pentru
stabilirea situaţiei reale a patrimoniului întreprinderii. Inventarierii se supun atît bunurile materiale (mijloacele
fixe, stocurile de mărfuri şi materiale, mijloacele băneşti etc.) cît şi creanţele şi datoriile întreprinderii.
3. Procedee specifice contabilităţii
- Bilanţul contabil – este un procedeu şi un document contabil care reflectă sintetic în expresie valorică, în activ
bunurile economice, iar în pasiv sursele de constituire a acestora.
- Contul – este acel procedeu prin care elementele patrimoniale sînt individualizate şi reflectă existenţe şi
mişcările (creşterile sau micşorările acestora) pe parcursul perioadei de gestiune.
- Dubla înregistrare – procedeu de bază al contabilităţii care presupune înregistrarea oricărei operaţiuni
economice concomitent în debitul unui cont şi creditul altui cont.
- Balanţa de verificare – asigură verificarea corectitudinii înregistrărilor în conturi, legătura dintre conturile
sintetice şi analitice şi permite depistarea greşelilor ce puteau fi comise în procesul evidenţei contabile.
Balanţa de verificare este documentul pe baza căreia se întocmeşte bilanţul contabil.