Argument

Contabilitatea este știința și arta stăpânirii afacerilor, în care scop se ocupă cu măsurarea,
evaluarea, cunoașterea, gestiunea și controlul activelor, datoriilor și capitalurilor proprii, precum
și a rezultatelor obținute din activitatea persoanelor fizice și juridice, în care scop trebuie să
asigure înregistrarea cronologică și sistematică, prelucrarea, publicarea și păstrarea informațiilor
cu privire la poziția financiară, performanța financiară și fluxurile de trezorerie, atât pentru
cerințele interne ale acestora, cât și în relațiile cu investitorii prezenți și potențiali, creditorii
financiari și comerciali, clienții, instituțiile publice și alți utilizatori.

Am ales tema cu titlul"PARTICULARITĂȚI PRIVIND ÎNREGISTRAREA

STOCURILOR ÎN CONTABILITATE"
Mi-am structurat lucraream pe următoare 3 capitole:
CAPITOLUL 1 "NOȚIUNI GENERALE PRIVIND ACTIVELE
CIRCULANTE"
În acest capitol am prezentat structura activele circulante.
CAPITOLUL 2 "CONTABILITATEA STOCURILOR"
În al doilea capitol, vom învăța despre contabilitatea stocurilor.Vom învăța despre metodele de
evaluare a stocurilor, conturile utilizate și operațiunile aferente.
CAPITOLUL 3 "STUDIU DE CAZ LA SC"
În acest capitol voi descrie compania în care am făcut stagiul de practică și cum își ține
contabilitatea stocurilor.
Dintotdeauna mi-a plăcut contabilitatea stocurilor, cred că este și un element important al
contabilității, motiv pentru care am ales acest subiect.

CAPITOLUL 1
NOȚIUNI GENERALE PRIVIND ACTIVELE
CIRCULANTE

1.1 Structura activelor circulante

Activele circulante (curente) sunt bunuri si valori care participa la un singur circuit
economic, fiind deținute pe termen scurt (mai mic de un an) de către societate. Aceasta categorie
de active este importantă pentru finanțarea curentă a activității unei companii.

Din punct de vedere al structurii, activele circulante se impart in: stocuri, creanțe, investiții
pe termen scurt, casa și conturi la banci.

Stocurile reprezintă bunurile materiale aflate in proprietatea societății deținute cu scopul de a

fi vândute (mărfuri) sau pentru a fi folosite in procesul de producție (materii prime, materiale
consumabile). În structura acestora sunt incluse: materiile prime și materialele consumabile
(destinate procesului de producție care se regăsesc in produsul final integral sau parțial - materii
prime - sau nu se regăsesc de obiecei in produsul final-materialele consumabile); producția in
curs de execuție; produsele finite și marfurile (cumpărate de societate în vederea revanzării);
avansuri pentru cumpărari de stocuri.

Creanțele se mai numesc și valori în curs de decontare și reprezintă valori economice

avansate temporar de societate către alte persoane fizice sau juridice pentru care societatea
urmează să primească un echivalent valoric reprezentat de o suma de bani sau un serviciu. Acest
post bilanțier reflecta datoriile asupra cărora societatea are drepturi. Creanțele pot fi impărțite în:
creanțe comerciale (fața de clienți) creanțe în cadrul grupului (intre societatea-mama si filiale)
creanțe din interese de participare (generate de relațiile dintre societate și alte societăți la care
aceasta detine titluri de particpare) creanțe privind capitalul subscris și nevărsat (subscrieri de
capital social efectuate si nedepuse) alte creanțe.

Investițiile termen scurt reprezintă sumele investițe de societate cu scopul de a obtine un

căstig pe termen scurt (ex: acțiuni, obligațiuni, acțiuni proprii răscumparate temporar).

Casa si conturi la banci reprezintă valori sub forma de bani (casa, conturi curente la banci,
avansuri de trezorerie).Ajustari de valoare privind activele circulante

Aceste cheltuieli reprezintă sume care sunt alocate de companie în urma constatării unor
scaderi de valoare pentru creanțe, stocuri sau investiții pe termen scurt.

Ajustarile în minus (cheltuielile) sunt făcute in cazul în care se constată pierderi din creanțe
și debitori diversi sau se constituie provizioane pentru deprecierea activelor circulante (dacă se
constată o valoarea mai mică decat costul de achiziție).

Ajustarile în plus (veniturile) se constituie atunci când există venituri din creanțe reactivate
și debitori diversi sau reluarea (reversarea) provizioanelor constituite pentru deprecierea activelor
circulante.
Pentru desfașurarea activității economice, orice întreprindere dispune în patrimoniul sau de
bunuri economice, clasificate în mijloace fixe și active circulante. Spre deosebire de activele
imobilizate, au o mișcare mai rapidă, in cele mai multe cazuri ele participa la un ciclu de
producție și își transmit valoarea dintr-o data, asupra valorii producției obținute. În structura
întreprinderii, activele circulante joacă rolul de obiect asupra căruia se realizează acțiunea de
prelucrare și transformare specifică unității în cauza. Mijloacele circulante înglobează materii
prime și materiale aflate în diferite faze ale prelucrarii, dar și sub forma de produse finite.

Activele circulante denumite si active curente, bunuri mobile sau mijloace circulante cuprind
valorile economice sub forma stocurilor, creanțelor, investițiilor financiare si disponibilităților
banesti. Ele sunt necesare bunei desfașurări a activităților tehnico- economice dintr-o
intreprindere. Activele circulante sunt o parte a activului economic, care se caracterizează prin
transformarea permanența ale formelor funcționale prin consumarea lor intr-un singur ciclu de
exploatare și transmiterea valorii integrale asupra producției in care se incorporează.

Activele imobilizate reprezintă bunurile și valorile cu o durata de utilizare mai mare de un

an și care nu se consuma la prima utilizare, acestea fiind impărtite în trei categorii: imobilizări
necorporale, imobilizări corporale și imobilizări financiare.

Imobilizările necorporale (numite și active intangibile sau nemateriale) reprezintă active

fără suport material (identificabile nemonetar) deținute cu scopul de a fi utilizate in procesul de
producție sau pentru furnizarea de servicii (ex: brevete, licențe, marci). Imobilizarile necorporale
cuprind: cheltuieli de constituire, cheltuieli de dezvoltare, concesiuni, licențe, brevete, marci
comerciale, fondul comercial.

Imobilizările corporale (numite și active tangibile sau fixe) sunt reprezentate de bunurile
cu conținut material utilizate de societate in procesul de producție de bunuri sau prestare de
servicii (ex: terenuri și construcții, mașini, utilaje, mijloace de transport etc).

Imobilizările financiare reprezintă sumele financiare investite de societate pe termen lung

sub forma de titluri și creanțe, cu scopul de a obține venituri din dividende si dobânzi (ex:
acîiuni, imprumuturi acordate pe termen lung).

Ajustări de valoare privind imobilizările corporale si necorporale

Acestea reprezintă o categorie aparte de cheltuieli, care reflecta pierderile de valoare ale
activelor imobilizate, corporale și necorporale, pierderi de valoare incluse esalonat in Contul de
profit si Pierdere pe o durata fixa de timp (ani). Pentru a fi incluse în categoria imobilizărilor care
sunt depreciate/amortizate, activele trebuie să indeplinească anumite condiții (o valoare minima,
reglementata prin lege și o durata de utilizare minima, de asemenea reglementata.

1.2 Organizarea contabilității activelor ciculante

În cadrul activităţii economice cel mai important loc este ocupat de societăţile
productiveacestea fiind elementele din circuitul economic care creează cu adevărat valoare
economică.Elementul de susţinere a întregii activităţi de producţie este reprezentat de activele
circulante materiale, acestea fiind baza întregului proces de producţie. De aceea se consideră
foarte importantăabordarea profundă a noţiunilor privind informaţia contabilă legată de aceste
active, în speţă detotalitatea stocurilor.

Activele circulante sunt definite ca fiind „acea parte din patrimoniu ce-şi schimbă
permanentforma, regăsindu-se ca stocuri, disponibilităţi băneşti şi drepturi faţă de terţi”

Obiectivul contabilităţii ca stiinţă a fost legat de constituirea, gestionarea şi utilizareaeficienta

a patrimoniului, fiind disciplina care pune la dispozitia conducerii firmei atât date cât şiinformatii
operative privind starea şi gestionarea patrimoniului.

Elementele patrimoniale care fac parte din activele circulante prezintă urmatoarelecaracteristici:

•Participă la un singur ciclu economic

•Işi recuperează valoarea printr-o singură participare

•Işi modifica în permanent forma

•Se află într-o continuă mişcare valorică

•Rămân în unitate pe o perioadă mai mică de un an.

În patrimoniul unei societăţi un rol important îl au activele circulante materiale din

cadrulcarora fac parte şi stocurile, adica acele materiale deţinute pentru a fi vândute pe
parcursuldesfăşurării normale a activităţii, în curs de producţie în vederea vânzării în aceleaşi
condiţii ca mai sus sau sub forma de materii prime, materiale şi alte consumabile ce urmează a fi
folosite în procesul de producţie sau pentru prestarea de servicii.

Această importanţă este dată de faptul că o unitate de producţie nu poate funcţiona

fărăexistenta stocurilor. În structura economică a întreprinderii, activele circulante joacă rolul de
obiectasupra căruia se realizează acţiunea de prelucrare şi transformare specifică unităţii în
cauză.Stocurile de mijloace circulante înglobează materii prime şi materiale aflate în diferite faze
ale prelucrării.

Valoarea adusă din afara unităţii sub formă de materii prime, materiale, combustibili
secompletează cu cea conservată prin procesele de transformare, devenind active circulante de
tipul producţiei neterminate, produselor finite şi semifabricatelor destinate vânzării.

Dacă societate, are ca obiect principal de activitate producţia, aceasta trebuie să

deţinăsuficiente stocuri (materii prime, materiale, etc.) astfel încât procesul de producţie să
aibăcontinuitate. Totodată trebuie avut în vedere ca structura şi mărimea stocurilor să fie stabilită
câtmai raţional, pentru a nu genera lipsuri dintr-o anumita materie primă sau din contra, să existe
suprastocuri din alte materii prime. Lipsa stocurilor de materii prime poate duce la întreruperea
activităţiide producţie şi automat sunt influenţate negativ veniturile firmei cu repercusiuni directe
asupra profitului.

În cazul în care există o aprovizionare în exces cu materii prime şi alte materiale se

poateajunge la un blocaj financiar ca urmare a obligativităţii achitării către furnizori a valorilor
imobilizate în stocurile procurate şi care nu sunt folosite imediat în procesul de producţie. Pe de
alta parte, aceste stocuri aprovizionate în exces se pot degrada sau altera ca urmare a
depozităriinecorespunzatoare sau ca urmare a influenţelor factorilor de mediu, mai ales în
industria alimentara.

De asemenea, stocurile de produse finite obţinute joacă un rol important în activitatea

uneifirme. În procesul de fabricatie al produselor finite firma trebuie să ţină cont de cererea şi
oferta de pe piaţă. Dacă firma produce mai mult decât se cere pe piaţă, acest fapt are o influenţă
negativădeoarece, pentru a obţine o anumită cantitate de produse, indiferent dacă se vând sau nu,
seconsumă materii prime, forţă de muncă, utilităţi, etc., consumuri care genereaza costuri.
Dacămărfurile obţinute nu se vând, costurile de producţie nu sunt acoperite şi se obţine pierdere.

Aşadar, odată cu vânzarea produselor finite, elementele de active circulante nu

dispar,valoarea lor transformându-se în creanţe, până la încasarea contravalorii sub formă de
bani. Prinurmare, în conceptul de active circulante se includ, pe lângă stocurile de bunuri
materiale,mijloacele în decontare (creanţele), precum şi disponibilităţile băneşti din casă sau de
la bancă.

Activele imobilizate sunt reflectate în contabilitate cu ajutorul clasei 2 "Conturi de

imobilizări", care cuprinde următoarele grupe de conturi care ţin evidenţa activelor imobilizate:

20 "Imobilizări necorporale”
21 "Imobilizări corporale"

23 "Imobilizări în curs de execuţie şi avansuri pentru imobilizări"

26 "Imobilizărifinanciare".

Aceste grupe cuprin conturi de activ, se debiteaza cu valoarea activelor imobilizate intrate și
se crediteaza cu ocazia ieşirii acestora din entitate. Soldul debitor exprimă activele imobilizate
existente în entitate.

269 "Vărsăminte de efectuat pentru imobilizări financiare"

Ca excepţie, este un cont de pasiv. Se crediteaza cu valoarea titlurilor imobilizate

achiziţionate pe credit. Se debiteaza cu ocazia achitării acestora. Soldul creditor exprimă
imobilizările financiare achiziţionate şi neplătite.

28 "Amortizări privind imobilizările"

Amortizarea se reflectă în conturile deprecierilor ireversibile ale activelor imobilizate.

Acestea au funcţia contabilă de pasiv. Se crediteaza cu amortizarea inclusă în cheltuieli. Se
debiteaza cu amortizarea aferentă activelor imobilizate ieşite. Soldul creditor exprimă
amortizarea aferentă activelor imobilizate existente.

29 "Ajustări pentru deprecierea sau pierderea de valoare a imobilizărilor"

Ajustările aferente deprecierilor se evidențiază în conturile care reflectă deprecierea

reversibilă ale activelor imobilizate. Acestea au functia contabila de pasiv. Se crediteaza cu
valoarea ajustărilor constituite sau majorate. Se debiteaza cu valoarea ajustărilor anulate sau
diminuate. Soldul creditor exprimă valoarea ajustărilor existente la un moment dat.

CAPITOLUL 2
CONTABILITATEA STOCURILOR

2.1 Noțiuni introductive

Un activ este 'o resursa controlata de o intreprindere, ca rezultat al unor evenimente trecute
și care se așteaptă să genereze beneficii economice viitoare către intreprindere'.

Un activ se recunoaște atunci când: este posibil ca acesta să aducă intreprinderii beneficii
economice viitoare, respectiv să genereze ieșirea acestora; și costul sau poate fi evaluat in mod
credibil.

Activele unei intreprinderi se impart în active imobilizate și active circulante. Activele circulante
sunt elemente patrimoniale care se utilizează pe o perioada scurtă în activitatea intreprinderii și,
în general, participa la un singur circuit economic, modificându-și în permanență forma. Activele
circulante cuprind urmatoarele categorii de elemente: stocuri, creanțe, investiții financiare pe
termen scurt, casa si conturi la banci.

Conform Standardelor Internaționale de Contabilitate stocurile sunt active :

a) deținute pentru a fi vândute pe parcursul desfașurării normale a activității;

b) în curs de producție în vederea vănzării în aceleași condiții ca mai sus; sau

c) sub forma de materii prime, materiale și alte consumabile ce urmează a fi folosite în procesul
de producție sau pentru prestarea de servicii.

Aceste calificative nu depind de natura elementului considerat, ci de destinația sa care este

puternic influențată de activitatea intreprinderii detinatoare. De exemplu, terenurile și
construcțiile constituie imobilizări pentru marea majoritate a intreprinderilor, insă pentru
societățile imobiliare acestea constituie stocuri.

Stocuri sunt considerate active curente ale intreprinderii. Un activ fiind clasificat ca activ curent
atunci când: se așteaptă să fie realizat sau detinut pentru vânzare sau consum în cursul normal al
ciclului de exploatare al intreprinderii. Ciclul de exploatare al unei intreprinderi reprezintă
perioada de timp dintre achiziționarea bunurilor care intră intr-un proces și finalizarea sa în
numerar sau sub forma unui instrument ușor convertibil în numerar.; este deținut, în principal, în
scopul comercializării sau pe termen de 12 luni de la data bilanțului; reprezintă numerar sau
echivalente de numerar a căror utilizare nu este restricționată.

Un stoc este o rezerva constituită în vederea satisfacerii unei nevoi ulterioare. Stocurile apar în
toate fazele circuitului economic, aprovizionare – producție – desfacere, și implicit în diferite
faze ale procesului de producție. Motivele pentru care se constituie stocurile sunt multiple,
putând fi clasificate astfel: tehnice: ritmul fluxului de producție este diferit de ritmul utilizării
(consumului); economice: influența costurilor fixe și randamentele crescande din procesul de
producție și de aprovizionare obliga intreprinderile sa comande sau să producă în
serie;financiare: existența unor piețe cu prețuri fluctuante; securitate: incertitudinea este o
caracteristica definitorie a cererii și a condițiilor de aprovizionare.

Deciziile referitoare la stocuri sunt conflictuale: departamentul financiar va dori un stocaj min
959e41j im; centrele operaționale, din contra, au tendința de a prefera un stoc mai ridicat pentru
o mai buna suplete la nivel de producție sau la nivel comercial.

In mod normal, recunoașterea stocurilor nu pune probleme. Totuși, există cazuri in care forma
legala a tranzacțiilor nu reflecta realitatea economică. În asemenea cazuri, trebuie utilizat
principiul prevalenței economicului asupra juridicului pentru a determina dacă stocurile
respective trebuie să fie recunoscute că active.

Stocurile contribuie intr-o maniera decisivă la flexibilitatea intreprinderii, dar, în acelasi timp,
constituie și o imobilizare de capitaluri și antrenează costuri de naturi diferite.

Stocurile includ bunurile cumpărate și deținute cu scopul revanzării, cum sunt mărfurile
achiziționate de un detailist în vederea revanzării sau terenurile și alte proprietăți imobiliare
deținute cu scopul de a fi revăndute. Stocurile includ, de asemenea, produsele finite și producția
aflată in curs de executie, precum și materialele și alte consumabilele destinate utilizării în
procesului de producție. În cazul furnizorilor de servicii, Standardele Internaționale de
Contabilitate includ in categoria stocurilor și costul pe care îl incuba serviciile oferite pentru care
intreprinderea nu a recunoscut încă veniturile aferente.

Ordinul Ministerului Finanțelor Publice numărul 306 din 26 februarie 2002 prevede ca in cadrul
stocurilor se cuprind:

- mărfurile, respectiv bunurile pe care unitatea le cumpăra în vederea revanzării sau produsele
predate spre vănzare magazinelor proprii;

- materiile prime, care participă direct la fabricarea produselor și se regăsesc în produsul finit
integral sau parțial, fie în starea lor inițială, fie transformata;

- materialele consumabile (materiale auxiliare, combustibili, materiale pentru ambalat, piese de

schimb, seminte si materiale de plantat, furaje și alte materiale consumabile), care participa sau
ajuta la procesul de fabricație sau de exploatare fără a se regasi, de regula, in produsul finit;

- materialele de natura obiectelor de inventar;

- produsele, respectiv:

- semifabricatele, prin care se înțelege produsele al căror proces tehnologic a fost terminat intr-o
secție (faza de fabricație) și care trec în continuare in procesul tehnologic al altei secții (faze de
fabricație) sau se livrează terților;

- produsele finite, adică produsele care au parcurs în intregime fazele procesului de fabricatie și
nu mai au nevoie de prelucrări ulterioare în cadrul unității, putând fi depozitate în vederea livrării
sau expediate direct clienților;

- rebuturile, materialele recuperabile sau deseurile;

- animalele și păsările, respectiv animalele născute și cele tinere de orice fel (vitei, miei, purcei,
manji și altele) crescute și folosite pentru reproducție, animalele și păsările la ingrasat pentru a fi
valorificate, coloniile de albine, precum si animalele pentru producție - lana, lapte și blana;

- ambalajele, care includ ambalajele refolosibile, achiziționate sau fabricate, destinate produselor
vândute și care în mod temporar pot fi păstrate de terți cu obligația restituirii în condițiile
prevăzute în contracte;

- producția în curs de execuție, care reprezintă producția care nu a trecut prin toate fazele
(stadiile) de prelucrare, prevăzute în procesul tehnologic, precum și produsele nesupuse probelor
și recepției tehnice sau necompletate în intregime. În cadrul producției în curs de execuție se
cuprind, de asemenea, lucrările și serviciile, precum și studiile în curs de execuție sau
neterminate.

În cadrul stocurilor se includ și bunurile aflate în custodie, pentru prelucrare sau în consignație la
terți, care se inregistrează distinct în contabilitate pe categorii de stocuri.

Se intâlnesc mai multe clasificări ale stocurilor care au la baza diferite criterii de clasificare.
După apartenența la patrimoniu, stocurile se pot grupa în: stocuri aflate în gestiune care fac parte
din patrimoniul propriu al unității. Ele se găsesc în depozitele sau spațiile proprii (magazine,
magazii, locuri de producție), fie se află la terți (materii și materiale aflate la terti, produse aflate
la terti, marfuri aflate în custodie sau consignație la terti); stocuri aflate în gestiune, dar care nu
fac parte din patrimoniul propriu. Acestea sunt stocurile primite spre prelucrare sau în custodie
sau consignație.

După provenienta lor, stocurile pot fi: stocurile provenite din cumparari din afara unității, cum
sunt: materii prime, materiale, mărfuri, etc.; stocuri provenite din producție proprie, ca: produse,
animale, etc.

Din punct de vedere al fazelor procesului de exploatare, stocurile pot fi: stocuri ce tin de sfera
aprovizionării (materii prime, materiale, combustibili); stocuri ce tin de sfera producției propriu-
zise (producția neterminată, semifabricată, etc.); stocuri ce tin de sfera comercializarii (produse
finite, marfuri, etc.).

Ponderea acestor categorii în totalul stocurilor depinde obiectul de activitate al unității și de

condițiile concrete în care ea își desfășoara activitățile de aprovizionare, producție si
comercializare.
De asemenea se pot distinge și alte tipuri de stocuri, cum ar fi: stocul activ este cantitatea de
intrata în stoc la fiecare livrare și care este apoi consumata, mai poarta denumirea de „cantitate
economica”; stocul de siguranța are drept scop evitarea apariției unor rupturi în stoc, în cazul în
care cererea se dovedește a fi superioara cererii medii previzionate și pentru a face fata la
intarzieri aleatorii ale livrării; stoc de rezerva conjunctural-speculativ: unitățile pot folosii prilejul
de a face achiziții în condiții favorabile, în funcție de posibilitățile lor financiare.

Pentru că unitatea sa funcționeze normal ea trebuie să își mentina stocurile la un nivel minim
indispensabil. Acest stoc poarta denumirea de stoc-util. Exista doua noțiuni de stoc-util: stocul-
normal, optim sau ideal care asigura nivelul de rentabilitate optim; stocul-util efectiv, respectiv
minimul de stoc care este necesar funcționării intreprinderii.

Intrucat stocurile folosite în activitatea unei întreprinderii sunt foarte diversificate, pentru a ușura
operațiile de aprovizionare și livrare, păstrare, folosire și evidențiere, este necesar că fiecare
intreprindere să intocmească o lista a tuturor materialelor folosite, cunoscută sub denumirea de
Nomenclator de materiale.

Gestionarea stocurilor, asigurarea și utilizarea raționala a acestora constituie un obiectiv principal

al managementului intreprinderii, la realizarea căruia contabilitatea prin funcțiile sale poate avea
o contributie însemnată.

2.2 Metode de evaluare a stocurilor

Pentru a exprima bunurile de natura activelor circulante, din care fac parte și stocurile, în
unități monetare acestea trebuie evaluate.

La evaluarea stocurilor se disting patru momente principale, corespunzătoare stării lor

patrimoniale:

• evaluarea la intrarea în patrimoniul intreprinderi;

• evaluarea la inventariere;

• evaluarea la bilanț;

• evaluarea la ieșirea din patrimoniu.

La intrarea în patrimoniu, bunurile materiale se evaluează și se inregistrează în contabilitate

astfel:

Materiile prime, materialele consumabile, obiectele de inventar, mărfurile, ambalajele și alte

bunuri procurate cu titlu oneros, la costul de achiziție;

Producția în curs de execuție, semifabricatele și produsele finite, obiectele de inventar,

ambalajele și alte bunuri produse de către unitatea patrimonială, la costul de producție;

Animalele și păsările, la costul de achiziție sau la costul de producție, după caz.

2. Evaluarea stocurilor cu ocazia inventarierii

Regula generala de evaluare și inregistrare a stocurilor, la inventar, este evaluarea la valoarea

actuală sau de utilitate denumită și valoare de inventar. Aceste valori se stabilesc în funcție de
utilitatea bunului în intreprindere sau prețul pieței și se identifica, în funcție de destinația lor,
astfel:

Stocurile destinate vânzării, li se stabilesc valoarea de inventar sub forma valorii nete de
realizare, care este data de prețul de vânzare previzionat, din care se scad cheltuielile cu
transport, comisioane etc. ;

Semifabricatele și producția în curs de execuție se evaluează la valoarea componențelor

materiale incorporate la care se adaugă costurile stadiilor de prelucrare ;

Materiile prime și materiale consumabile destinate utilizării în exploatare se evaluează la costul

lor de înlocuire.

La stabilirea valorii de inventar se va aplica principiul prudentei, potrivit căruia nu este admisă
supraevaluarea elementelor de activ și a veniturilor, respectiv subevaluarea elementelor de pasiv
și a cheltuielilor. În acest sens:

În cazul în care se constată ca valoarea de inventar, stabilită în funcție de utilitatea bunului pentru
unitate și prețul pieței, este mai mare decât valoarea cu care sunt acestea înregistrate în
contabilitate, în listele de inventariere vor fi înscrise valorile din contabilitate;

În cazul în care valoarea de inventar este mai mică decât valoarea din contabilitate, în listele de
inventariere se vor scrie valorile de inventar ;

Pentru asigurarea imaginii fidele a patrimoniului, in cazul constatării unor deprecieri

relative(nedefinitive) trebuie constituit provizion pentru deprecieri, care sa reflecte situația reală
existența, chiar și în cazul în care aceste cheltuieli nu sunt recunoscute din punct de vedere fiscal.
Provizioanele constituite cu ocazia inventarierii, pentru deprecierile constatate, nu sunt
deductibile fiscal ;

În cazul constatării unor lipsuri în gestiune, imputabile, administratorii vor lua măsura imputării
acestora la valoarea lor de înlocuire. Prin valoarea de inlocuire se întelege costul de achiziție, în
care sunt incluse costul de cumpărare practicat pe piața, taxele nedeductibile, inclusiv TVA,
cheltuieli de transport aprovizionare.

3. Evaluarea stocurilor la închiderea exercițiului prin bilanț contabil se face la valoarea de

intrare, respectiv la valoarea contabilă pusă de acord cu rezultatele evaluărilor la inventariere,
astfel pot fi posibile următoarele cazuri:

Pentru stocurile la care au rezultat diferenîe în plus între valoarea de inventar și valoarea de
intrare, în bilanț acesteă sunt evaluate la valoarea lor de intrare, deci plusul de valoare nu se
înregistrează în contabilitate ;

Pentru stocurile la care s-au constatat diferențe în minus între valoarea de inventar și valoarea lor
de intrare, acestea se evaluează în bilanț la valoarea de inventar. În contabilitate aceste stocuri
vor continua să fie înregistrate la valoarea lor de intrare, iar minusul de valoare datorat unor
deprecieri se înregistrează prin intermediul conturilor de provizioane. Dacă din valoarea de
intrare a stocurilor se deduce valoarea deprecierilor pentru care au fost calculate și înregistrate
provizioane, se obține valoarea de inventar ca valoare neta ce se înscrie în bilanț ;

Pe baza celor aratate mai sus se desprinde regula generală de evaluare și înregistrare a stocurilor,
și anume: înregistrarea lor în contabilitate la valoarea de intrare, stabilita la nivelul costului de
achiziție sau a costului de producție, după caz, ca forme a costului istoric. Prin această se asigura
aplicarea principiului realității, costurile efective de achiziție și de producție fiind parametrii reali
ai valorii stocurilor.

4. La ieșirea din patrimoniu, bunurile materiale se evaluează și se înregistrează în contabilitate

prin aplicarea urmatoarelor metode

• Metoda costului mediu ponderat (CMP);

• Metoda primei intrări-primei ieșiri (FIFO-respectiv, first in-first out);

• Metoda ultimei intrări-ultimei ieșiri (LIFO-respectiv, last in-first out);

• Metoda următorului intrat-primului ieșit(NIFO-respectiv, next in-firs out),

• Metoda identificării specifice (IS);

• Metoda ultimului preț de cumpărare;

• Metoda prețului standard (prestabilit) sau de înregistrare.

a) Metoda costului mediu ponderat – costul unitar mediu ponderat, se calculează, fie după
fiecare intrare, fie lunar, ca raport între valoarea totală a stocului inițial, plus valoarea intrarilor și
cantitatea existența în stocul inițial, plus cantitățile intrate.

Relația de calcul este urmatoarea în care:

CMP – costul mediu ponderat;

Si – soldul initial;

I – intrările în cursul perioadei;

Qi - cantitatea inițială;

Q - cantitatea intrată în cursul perioadei.

b) Metoda FIFO (primul intrat-primul ieșit) consta în aceea că bunurile ieșite din gestiune se
evaluează la costurile de achiziție sau de productie al primei intrări (al primului lot). Pe măsura
epuizării lotului, bunurile ieșite din gestiune se evaluează la costul de achiziție sau de producție
al lotului următor, în ordine cronologica.

c) Metoda LIFO (ultimul intrat-primul ieșit) presupune ca bunurile ieșite din gestiune se
evaluează la costul de achiziție sau de producție al ultimei intrări (lot). Pe măsura epuizării
lotului, bunurile ieșite din gestiune se evaluează la costul de achiziție sau de producție al lotului
anterior, în ordine cronologica

d) Metoda urmatorului intrat-primului ieșit (NIFO) are că principiu de baza faptul că

ieșirile din stoc sunt evaluate la valoarea de înlocuire, care corespunde cu prețul pieței la
momentul respectiv, sau costul de înlocuire al bunului respectiv.

e) Metoda identificării specifice (IS) este o metoda de evaluare a bunurilor prin care fiecare
bun material (lot) ieșit este evaluat în funcție de perioada de intrare și costul de achiziție al bunui
respectiv, ca reper luandu-se prețul estimativ al următoarei facturi. Aceasta metoda de evaluare se
practică, de regula, în cazul bunurilor fungibile, adică a acelor bunuri caracteristice pieței
bursiere, care permit înlocuirea unui lot de produse cu un alt lot, având caracteristici
asemănătoare și posibilitate de păstrare îndelungată (zahăr, orez, grau, etc.).

f) Metoda prețurilor standard (prestabilite) consta în evaluarea și înregistrarea în

contabilitate a materiilor prime, produselor, mărfurilor și altor bunuri de natura stocurilor, se
poate face și la prețuri standard (prestabilite), pe baza prețurilor medii ale bunurilor respective,
denumite prețuri de înregistrare, cu condiția evidențierii distincte a diferențelor de preț, fața de
costul de achiziție sau costul de producție, după caz.
Diferențele de preț astfel stabilite, la intrarea bunurilor respective în patrimoniu, se înregistrează
proporțional, atât asupra valorii bunurilor ieșite, cât și asupra stocurilor.

Prețurile standard, folosite pentru înregistrarea în contabilitate a bunurilor materiale, este necesar
să fie actualizate periodic, de regula, cel puțin o data pe an, în funcție de evoluția prețurilor și de
alți factori.

În cazul în care evaluarea bunurilor materiale se face la prețuri standard (prestabilite), diferențele
stabilite între prețul de înregistrare și costul de achiziție, respectiv, costul de producție efectiv, se
înregistreaza distinct în contabilitate.

Repartizarea diferențelor de preț asupra valorii bunurilor ieșite și asupra stocurilor se efectuează
cu ajutorul unui coeficient (Kr), care se determina în baza urmatoarelor relații de calcul:

a) Determinarea coeficientului de repartizat în care:

Kr – coeficientul de repartizare a diferențelor de preț;

SiD – soldul inițial al conturilor de diferențe de preț;

RdD- rulajul debitor al conturilor de diferențe de preț, respectiv diferențele de preț aferențe
intrărilor în cursul perioadei, cumulat de la începutul anului;

SiS - soldul inițial al conturilor de stocuri, la preț de înregistrare (standard);

RdS - rulajul debitor al conturilor de stocuri, la preț de înregistrare (standard), adică valoarea
intrărilor de stocuri în cursul perioadei, la preț de înregistrare, cumulat de la inceputul anului.

a) Determinarea cotei de repartizat (Cr) se face prin inmultirea coeficientului de repartizare

(Kr), cu valoarea bunurilor ieșite din gestiune, la preț de înregistrare, iar suma rezultată se
înregistrează în conturile corespunzătoare în care au fost inregistrate bunurile ieșite, respectiv: în
care :

Cr – cota de repartizat, reprezentând diferențele de preț aferențe ieșirilor de stocuri la preț de

înregistrare;

Kr – coeficientul de repartizare a diferențelor de preț:

RcS – rulajul creditor al conturilor de stocuri, la preț de înregistrare.

Coeficienții de repartizare a diferențelor de pret (Kr) pot fi calculați la nivelul conturilor de

gradul I si II, prevăzute țn Planul general de conturi, pe grupe sau pe categorii de stocuri.

La sfârsitul perioadei, soldurile conturilor de diferențe se cumuleaza cu soldurile conturilor de

stocuri, la preț de înregistrare, astfel încât aceste stocuri să reflecte valoarea stocurilor la costul
de achiziție, respectiv la costul de producție, după caz.

Utilizarea metodelor de evaluare este la latitudinea agenților economici, iar principalii factori
care se iau în considerare sunt rentabilitatea și fiscalitatea.

2.3 Conturi utilizate

CLASA 3 CONTURI DE STOCURI

GRUPA 30 STOCURI DE MATERII PRIME ȘI MATERIALE

301 Materii prime

302 Materiale consumabile

3021 Materiale auxiliare

3022 Combustibili

3023 Materiale pentru ambalat

3024 Piese de schimb

3025 Semințe și materiale de plantat

3026 Furaje

3028 Alte materiale consumabile

303 Materiale de natura obiectelor de inventar

308 Diferențe de preț la materii prime și materiale

GRUPA 32 STOCURI ÎN CURS DE APROVIZIONARE

321 Materii prime în curs de aprovizionare

322 Materiale consumabile în curs de aprovizionare

323 Materiale de natura obiectelor de inventar în curs de aprovizionare

326 Active biologice de natura stocurilor în curs de aprovizionare

327 Mărfuri în curs de aprovizionare

328 Ambalaje în curs de aprovizionare

GRUPA 33 PRODUCȚIE ÎN CURS DE EXECUȚIE

331 Produse în curs de execuție

332 Servicii în curs de execuție

GRUPA 34 PRODUSE

341 Semifabricate

345 Produse finite

346 Produse reziduale

347 Produse agricole

348 Diferențe de preț la produse

GRUPA 35 STOCURI AFLATE LA TERȚI

351 Materii și materiale aflate la terți

354 Produse aflate la terți

356 Active biologice de natura stocurilor aflate la terți

357 Mărfuri aflate la terți

358 Ambalaje aflate la terți

GRUPA 36 ACTIVE BIOLOGICE DE NATURA STOCURILOR

361 Active biologice de natura stocurilor

368 Diferențe de preț la active biologice denatura stocurilor

GRUPA 37 MĂRFURI

371 Mărfuri

378 Diferențe de preț la mărfuri

GRUPA 38 AMBALAJE

381 Ambalaje

388 Diferențe de preț la ambalaje

GRUPA 39 AJUSTĂRI PENTRU DEPRECIEREA STOCURILOR ȘI PRODUCȚIEI ÎN
CURS DE EXECUȚIE

391 Ajustări pentru deprecierea materiilor prime

392 Ajustări pentru deprecierea materialelor

3921 Ajustări pentru deprecierea materialelorconsumabile

3922 Ajustări pentru deprecierea materialelorde natura obiectelor de inventar

393 Ajustări pentru deprecierea producției în curs de execuție

394 Ajustări pentru deprecierea produselor

3941 Ajustări pentru deprecierea semifabricatelor

3945 Ajustări pentru deprecierea produselor finite

3946 Ajustări pentru deprecierea produselor reziduale

3947 Ajustări pentru deprecierea produselor agricole

395 Ajustări pentru deprecierea stocurilor aflate la terți

3951 Ajustări pentru deprecierea materiilor și materialelor aflate la terți

3952 Ajustări pentru deprecierea semifabricatelor aflate la terți

3953 Ajustări pentru deprecierea produselor finite aflate la terți

3954 Ajustări pentru deprecierea produselor reziduale aflate la terți

3955 Ajustări pentru deprecierea produselor agricole aflate la terți

3956 Ajustări pentru deprecierea activelor biologice de natura stocurilor aflate la terți

3957 Ajustări pentru deprecierea mărfurilor aflate la terți

3958 Ajustări pentru deprecierea ambalajelor aflate la terți

396 Ajustări pentru deprecierea activelor biologice de natura stocurilor

397 Ajustări pentru deprecierea mărfurilor

398 Ajustări pentru deprecierea ambalajelor

2.4 Operații privind stocurile
O SC plătitoare de TVA, ţine evidenta stocurilor la cost de achiziţie are un SI de 200 kg cu
8lei/kg, achiziţii 600kg cu 10lei/kg, si TVA 19%, cheltuieli transport 600 lei si TVA, consumuri
700kg, metoda LIFO.
Achiziţie materii prime 600kg. % = 401 7.140
301 6.000
4426 1.140

Cheltuieli transport % = 401 714

301 600
CA unitar = 6.600/600 =11 4426 114

Consum materii prime LIFO 700kg 601 = 301 7.400

600 x 11 + 100 x 8

O SC plătitoare de TVA, tine evidenta stocurilor la cost de achiziţie are un SI de 200 kg cu 8

lei/kg, achiziţii 600 kg cu 10 lei/kg, si TVA, cheltuieli transport 600 lei si TVA,stoc final 100kg
evoluţie prin metoda LIFO.

Includerea în cheltuieli a stocului iniţiaş 601=301 1600

Achiziţie materii prime 600kg. % = 401 7.140

601 6.000
4426 1.140

Cheltuieli transport % = 401 714

601 600
CA unitar = 6.600/600 =11. 4426 114

Constatare stoc final LIFO 100kg 601 = 301 - 800

100 x 8 sau
 301 = 601 800

MIP pret standard, materiale auxiliare şi 200 kg cu 20 lei/kg, diferenţe de preţ 200 lei achiziţii
500 kg preţ facturare 21 lei/kg si TVA consum 600 kg

Achiziţie materiale aux. 500kg. % = 401 12.495

3021 10.000
(21-20) x 500 308 500
4426 1.995

Consum materiale auxiliare 6021 = 3021 12.000

Coeficient diferenţe de preţ K = (Si308+Rd308)/(Si302+RD302)=0,05

Diferenţe de preţ aferente consumului 12.000 x 0,05

6021=3021 600

Se trimite în service, pentru reparare, un aparat de măsură de înaltă tensiune, în valoare 400 lei.
Costul reparaţiei, este achitat cu un avans de trezorerie este de 80 lei plus TVA. După reparare,
aparatul este înapoiat.

Trimiterea aparatului de măsură la reparat: 351=301 400

Materii şi materiale aflate la terţi Materii prime

Achitarea reparaţiei: %=401 95.2
611 80
Cheltuieli de întreţinere şi reparaţii 4426 15.2

Aducerea aparatului reparat: 301=351

Materii prime Materii şi materiale aflate la terţi 400 lei

Se achiziţionează mărfă în valoare de 300000 lei plus TVA, care se livrează cu trenul. Se
înregistrează factura privind mărfurile în curs de aprovizionare. Ulterior, se înregistrează sosirea
mărfurilor în entitate.

Înregistrarea mărfurilor în curs de aprovizionare:

%=401 357000

357 300000

Mărfuri aflate la terţi 4426 57000

Sosirea şi recepţionarea mărfurilor: 311=3571 300000

MărfuriMărfuri aflate la terţi

CAPITOLUL 3
PREZENTAREA SOCIETĂȚII

1.Date de identificare
Denumire: S.C. FITES ABC SRL.

Forma juridică: S.R.L Societate cu răspundere limitată este o formă legală de companie, o
anumită formă de persoană juridică, care are o răspundere limitată în fața legii și față de
proprietarii acesteia. Este o formă hibridă de business având caracteristici atât ale unui
parteneriat cât și ale unei corporații, fiind mai flexibilă decât alte forme de societăți comerciale și
mai adecvată pentru un proprietar unic sau pentru un număr mic de membri.

Obiect de activități: Principalul obiectiv al companiei este de a vinde produse, de a satisface

nevoile consumatorilor și de a să obțină profit.

2.Scurt istoric
Afacerea a fost înființată în 2005, inițial cu 2 angajați.La început au vândut doar produse
alimentare. Pe măsură ce a trecut timpul, afacerea s-a extins și au fost adăugate noi mărfuri. Au
fost adăugate noi articole, cum ar fi bunuri de uz casnic, haine, jucării.În primăvara anului 2011,
din cauza unui incendiu aproape jumătate din magazin a ars,a fost o pierdere uriașă,s-au pierdut
o mulțime de bunuri.Magazinul a fost reconstruit și a început să se vândă din nou. Reconstruit și
a adus și mai multe mărfuri,mai bine decât înainte.Acum este foarte bun o reputație foarte bună
și patru angajați.

3.Capital social
100000 lei

4.Conducerea societății

5.Eventual organigrama

Manager de magazin

Administrator

Angajați1 Angajați2 Angajați3 Angajați4