Active circulante si imbolizate

Activele reprezinta resurse controlate de firma obtinute din beneficii trecute si

de la care se asteapta sa genereze beneficii economice viitoare fie sub forma
intrarilor de numerar (sau echivalente numerar), fie prin reducerea iesirilor de
numerar.
Exista doua tipuri de active:
 active circulante (curente)
 active imobilizate

Active circulante
Activele circulante (curente) sunt bunuri si valori care participa la un singur
circuit economic, fiind detinute pe termen scurt (mai mic de un an) de catre
societate. Aceasta categorie de active este importanta pentru finantarea
curenta a activitatii unei companii.
Din punct de vedere al structurii, activele circulante se impart
in: stocuri, creante, investitii pe termen scurt, casa si conturi la banci.
Stocurile reprezinta bunurile materiale aflate in proprietatea societatii detinute
cu scopul de a fi vandute (marfuri) sau pentru a fi folosite in procesul de
productie (materii prime, materiale consumabile). In structura acestora sunt
incluse: materiile prime si materialele consumabile (destinate procesului de
productie care se regasesc in produsul final integral sau partial - materii prime -
sau nu se regasesc de obiecei in produsul final-materialele consumabile);
productia in curs de executie; produsele finite si marfurile (cumparate de
societate in vederea revanzarii); avansuri pentru cumparari de stocuri.
Creantele se mai numesc si valori in curs de decontare si reprezinta valori
economice avansate temporar de societate catre alte persoane fizice sau juridice
pentru care societatea urmeaza sa primeasca un echivalent valoric reprezentat
de o suma de bani sau un serviciu. Acest post bilantier reflecta datoriile asupra
carora societatea are drepturi. Creantele pot fi impartite in: creante comerciale
(fata de clienti); creante in cadrul grupului (intre societatea-mama si filiale);
creante din interese de participare (generate de relatiile dintre societate si alte
societati la care aceasta detine titluri de particpare); creante privind capitalul
subscris si nevarsat (subscrieri de capital social efectuate si nedepuse); alte
creante.
Investitiile termen scurt reprezinta sumele investite de societate cu scopul de a
obtine un castig pe termen scurt (ex: actiuni, obligatiuni, actiuni proprii
rascumparate temporar).
Casa si conturi la banci reprezinta valori sub forma de bani (casa, conturi
curente la banci, avansuri de trezorerie).
Ajustari de valoare privind activele circulante
Aceste cheltuieli reprezinta sume care sunt alocate de companie in urma
constatarii unor scaderi de valoare pentru creante, stocuri sau investitii pe
termen scurt.
Ajustarile in minus (cheltuielile) sunt facute in cazul in care se constata
pierderi din creante si debitori diversi sau se constituie provizioane pentru
deprecierea activelor circulante (daca se constata o valoarea mai mica decat
costul de achizitie).
Ajustarile in plus (veniturile) se constituie atunci cand exista venituri din
creante reactivate si debitori diversi sau reluarea (reversarea) provizioanelor
constituite pentru deprecierea activelor circulante.

Active imobilizate
Activele imobilizate reprezinta bunurile si valorile cu o durata de utilizare mai
mare de un an si care nu se consuma la prima utilizare, acestea fiind impartite in
trei categorii: imobilizari necorporale, imobilizari corporale siimobilizari
financiare.
Imobilizarile necorporale (numite si active intangibile sau nemateriale)
reprezinta active fara suport material (identificabile nemonetar) detinute cu
scopul de a fi utilizate in procesul de productie sau pentru furnizarea de servicii
(ex: brevete, licente, marci). Imobilizarile necorporale cuprind: cheltuieli de
constituire, cheltuieli de dezvoltare, concesiuni, licente, brevete, marci
comerciale, fondul comercial.
Imobilizarile corporale (numite si active tangibile sau fixe) sunt reprezentate
de bunurile cu continut material utilizate de societate in procesul de productie
de bunuri sau prestare de servicii (ex: terenuri si constructii, masini, utilaje,
mijloace de transport etc).
Imobilizarile financiare reprezinta sumele financiare investite de societate pe
termen lung sub forma de titluri si creante, cu scopul de a obtine venituri din
dividende si dobanzi (ex: actiuni, imprumuturi acordate pe termen lung).
Ajustari de valoare privind imobilizarile corporale si necorporale
Acestea reprezinta o categorie aparte de cheltuieli, care reflecta pierderile de
valoare ale activelor imobilizate, corporale si necorporale, pierderi de valoare
incluse esalonat in Contul de profit si Pierdere pe o durata fixa de timp (ani).
Pentru a fi incluse in categoria imobilizarilor care sunt depreciate/amortizate,
activele trebuie sa indeplineasca anumite conditii (o valoare minima,
reglementata prin lege si o durata de utilizare minima, de asemenea
reglementata.
Metode de dimensionare a stocurilor

Necesitatea dimensionării corecte a stocurilor decurge din consecinţele lor

asupra desfăşurării ciclului de exploatare, asupra nivelului de blocare a
capitalului şi asupra costurilor. Nivelul optim al stocului este acela care ţine
seama de condiţiile reale de aprovizionare, tehnologice, de producţie şi
comercializare, de reducerea capitalurilor blocate şi a costurilor şi este orientat
spre accelerarea vitezei de rotaţie, spre creşterea eficienţei economice.

În dimensionarea stocurilor se pot utiliza mai multe metode:

 Metoda analitică

 Metoda pe elemente

 Metoda mixtă

 Metoda sintetică

Metoda analitică
Se caracterizează prin determinarea stocurilor, annual şi
trimestrial, pe fiecare component al elementului de active circulante
urmînd ca în final să se însumeze. Pentru stabilirea stocului de
materii şi materiale avem nevoie de următorii factori:

1) Necesarul fizic şi valoric de materii şi materiale

(N) – ce se determină în funcţie de cantitatea de

produse prevăzute de a se fabrica şi consumul specific;
iar (Nvaloric) – reprezintă produsul dintre Nfizic şi preţul
de aprovizionare.

2) Timpul de imobilizare total al materiilor şi materialelor

(Ti) – este numărul total de zile în care vor fi stocate

materiile şi materialele la depozit

a) materii prime şi materiale

 S = N*Tit / 90 sau 360, unde

S - stocul

N - necesarul fizic

Tit = Tsc + Tsig + Tcond

Tit – timpul de imbilizare

total
Tsc – timpul pentru stocul curent denumit şi intervalul
mediu între aprovizionări
Tsig – timpul pentru stocul de siguranţă, reprezentat
de numărul de zile necesar prevenirii întreruperii
procesului de producţie ca urmare a unor defecţiuni în
aprovizionare

Tcond – timpul pentru condiţionare, cuprinde numărul

de zile necesar efectuării unor operaţiuni de pregătire a
materialelor.

b) producţia neterminată, cînd producţia este

discontinuă şi nu există utilaje care paralel şi
independent

S = Pcu*D / 90 sau 360, unde

Pcu – producţia la cost de uzină

D – durata ciclului de fabricaţie

Iar cînd producţia este continiă, în care există utilaje care lucrează
paralel şi independent, stocul se calculează ca:
S = Pcu* D* k / 90 sau 360

k – coeficient de corecţie, este subunitar şi intervine

în relaţia de calcul a stocului, mai ales la întreprinderile
cu producţie continuă, deoarece cheltuielile nu se
efectuează în întregime la începutul ciclului de
fabricaţie, ci ele cresc succesiv şi continuu.
Metoda pe elemente
Se caracterizează prin determinarea stocurilor pe
elemente de active circulante nu şi pe fiecare
component al acestora. În cadrul acestei metode avem 2
procedee principale de calcul a stocurilor şi anume:
1. Pe baza timpului de imobilizare pe element
2. Pe baza corelaĘiei dintre
soldurile elementelor de active
circulante

Se = Bce*Tie / 90 sau 360, unde

Se – soldul pe elemente de active circulante

Bce – baza de calcul pe elemente, care poate fi:

 Necesarul de materii şi materiale

 Producţia la preţ de cost de uzină (la elementul producţiei

neterminate)

 Producţia la preţ de cost complet (la produsele finite)

Tie – timpul de imobilizare pe fiecare element

Se = Sal*k
Sal – soldul anual pe elemente
 k – k de creştere sau scădere a producţiei în anul de
preveziune faţă de anul precedent.
 Metoda mixtă

Se caracterizează prin stabilirea stocurilor anuale pe fiecare

component al elementelor de active circulante (analitic) şi a
stocurilor trimestriale numai pe elemente (nu şi pe componentele
acestora). Cu alte cuvinte, se combină calculele analitice, ce se fac
annual, cu cele pe elemente, ce se efectuiază trimestrial.

Metoda mixtă (globală),

Se caracterizează prin stabilirea stocului pe total active circulante,

eventual cu defalcarea acesteia pe elemente. Ea porneşte de la
ideea unei legături directe între fondul de rulment, ca sursă proprie
de finanţare şi cifra de afaceri.
 STOCURILE ŞI FLUXURILE DIN ACTIVITATEA ÎNTREPRINDERII
În vederea realizării obiectului său
de activitate, întreprinderea îşi constituie o
structură patrimonială adecvată, un stoc de
capital economic, fix şi circulant, constând
din bunuri materiale (şi imateriale), reunite
pentru realizarea de alte bunuri şi/sau servicii.
Este vorba de un flux real de bunuri şi
servicii din economie şi stocat în societatea
nou înfiinţată, compensat de un flux
financiar în sens invers, din stocul de
capitaluri proprii şi/sau împrumutate.
Acest flux real (ca şi cel financiar) nu
poate exista decât în urma unei acumulări
prealabile de bunuri, de servicii (sau de bani),
aflate în stoc la anumiţi agenţi
economici. Constituirea imobilizărilor şi
stocurilor la societatea nou înfiinţată va
modifica structura imobilizărilor şi
stocurilor la agenţii economici furnizori
de elemente patrimoniale. În general, are loc
un flux real către societatea nouă şi un flux
financiar invers, către agenţii furnizori.
Aceştia din urmă schimbă imobilizările şi
stocurile lor reale (de maşini, utilaje, clădiri,
materii prime etc.) pe imobilizări şi stocuri
financiare (drepturi de participaţie, creanţe,
lichidităţi), cedate de societatea nou
înfiinţată. Funcţionarea, în continuare,
a societăţii va genera, de asemenea,
fluxuri compensatorii reale şi financiare, dar
cu preponderenţă pentru
multe cicluri financiare ale capitalurilor
circulante (cicluri de exploatare) şi prin care
se recuperează, de altfel, capitalul financiar
activitatea de producţie, pentru ciclul de
exploatare.
Ciclul financiar reprezintă
totalitatea operaţiilor ce intervin între
momentul transformării monedei, a
lichidităţilor proprii sau împrumutate, în
bunuri şi servicii, până în momentul în care
se recuperează moneda alocată. Ciclul
financiar cuprinde o succesiune de modificări
ale stocurilor reale, datorate unor fluxuri reale
(unor procese de producţie şi/sau de
comercializare), până la forma de stoc de
creanţe – clienţi care poate fi transformată în
bani, recuperându-se capitalul financiar,
avansat iniţial şi obţinând un surplus
monetar.
În funcţie de activele constituite şi
de poziţia lor în structura de exploatare a
întreprinderii distingem cicluri financiare
lungi ale capitalurilor fixe şi cicluri financiare
scurte ale capitalurilor circulante. Ciclurile
financiare ale imobilizărilor sunt de
mărimi diferite, în funcţie de natura
acestora, în funcţie de caracterul lor
amortizabil sau neamortizabil. La actuala
structură a capitalurilor fixe din industria
naţională, putem aprecia că durata unui ciclu
financiar este în medie de 20-21 de ani şi că
reflectă o rotaţie lentă şi o pondere redusă a
maşinilor şi utilajelor active în totalul
capitalului fix. Ciclul financiar al
imobilizărilor se suprapune peste mai
avansat în imobilizări (amortizări acumulate).
Investirea în imobilizări se
completează cu investirea în active circulante
în vederea fructificării acestuia în corelaţie
cu munca şi factorii naturali. În ceea ce
priveşte sectorul industrial, capitalul poate
fi investit în cumpărarea de materii prime,
pentru fabricarea şi vinderea de bunuri de
piaţă. În sectorul de comerţ, capitalul poate
fi investit în cumpărarea de mărfuri „en
gross“, în scopulAprovizionare Produse finite
revânzării lor, „en detail“
pe piaţă. În prestările de servicii, capitalul
este
Credit furnizor
chelt. fin.
Durată stocaj
Necesarul de finanĘare a ciclului de exploatare
folosit pentru procurarea de informaţii,
pentru întreţinerea echipamentelor de
prestări servicii etc. în vederea servirii
populaţiei. În toate aceste situaţii, ciclul
financiar este deci mai scurt decât în cazul
imobilizărilor, dar înregistrează durate mai
mici sau mai mari, în funcţie de
caracteristicile ciclului de exploatare:
comercializarea de bunuri, construcţii
Încasări facturi
civile sau agro-industriale etc. Un ciclu de
exploatare începe deci cu aprovizionarea
Stocare - Livrare
pentru formarea stocurilor şi se închide cu
Cre- ditvândute
încasarea clienţilor pentru mărfurile clienĘi
sauCiclul
pentru produsele finite livrate acestora .
de fabricaĘie
 Necesarul de finanţare a ciclului de exploatare
Ciclul de exploatare se prezintă
astfel ca o succesiune de stocuri în diferitele
faze ale exploatării, de mărimi fizice diferite
şi de valori crescătoare pe unitatea de stoc.
Valoarea unei unităţi de stoc este crescătoare,
pe măsura înaintării în ciclul de exploatare, la
valoarea iniţială adăugându-se
cheltuielile de stocare şi cele de prelucrare
sau de circulaţie a acesteia până la
încasarea clienţilor beneficiari. Or,
procurarea, păstrarea, prelucrarea şi circulaţia
acestor stocuri generează cheltuieli
băneşti, care dau conţinut noţiunii de
„nevoi de finanţare a ciclului de
exploatare“.
În raport cu caracteristicile ciclului de
exploatare, nevoia de finanţare a ciclului
de exploatare (NFCE) are impact
Aprovizionare
10 zile de stocaj şi vânzare5 zile trezo- rerie dispon.
OperaĘiuni
Trezorerie
diferit asupra situaţiei trezoreriei
(excedent sau deficit).
Exemple:
(1) Dacă un comerciant obţine
din partea furnizorului său un credit
comercial (credit-furnizor) de 15 zile,
iar mărfurile sale sunt revândute şi
încasate în 10 zile, aceasta determină
derularea întregii afaceri fără a fi
nevoie de un capital iniţial pentru
cumpărarea mărfurilor. Comerciantul
dispune, pe durata a 15 zile, de o
trezorerie gratuită echivalentă cu
încasările pe 5 zile, ce poate fi folosită
pentru alte scopuri până la data plăţii
furnizorului.
Încasarea mărfurilor Plata furnizorului
VariaĘia excedentului de trezorerie
01015 zile
 Evoluţia trezoreriei în funcţie de scadenţa plăţilor şi
încasărilor
(2) Dacă, dimpotrivă, ciclul de
producţie al unei construcţii civile este
de un an şi creditul comercial, acordat
de furnizorul de materiale pentru
investiţii, este de 90 de zile,
constructorul va avea nevoie de
trezorerie timp de 9 luni, până la
încasarea contravalorii construcţiei
civile. Toate plăţile, pe durata
construcţiei (pentru materiale, salarii
etc.) se vor face dintr-o trezorerie
constituită, în prealabil, din capitalul
propriu sau împrumutat de la terţi.
Furnizorul de capital poate fi chiar
beneficiarul construcţiei prin efectuarea
de plăţi parţiale în avans, convenite
printr-un contract de credit comercial
(credit-cumpărător).
Între aceste două modalităţi
extreme de manifestare a ciclului de
exploatare se situează o multitudine de situaţii
intermediare ale impactului ciclului de
exploatare şi ale scadenţei plăţilor şi
încasărilor asupra trezoreriei.
În concluzie, nevoia de finanţare a
ciclului de exploatare va creşte odată cu
(1) creşterea volumului şi duratei
stocurilor, precum şi cu (2) creşterea
volumului şi duratei creanţelor asupra
clienţilor. Nevoia de finanţare va scădea
(chiar până la degajarea unei trezorerii
disponibile) odată cu (3) creşterea volumului
şi duratei datoriilor şi creditelor primite de la
furnizori.
Altfel spus, fragilitatea sau,
dimpotrivă, stabilitatea unei întreprinderi
depinde de trei factori:
1 - stocurile şi intervalul lor de
stocare;
2 - clienţii şi intervalul lor de
încasare;
3 - furnizorii şi intervalul lor de
plată.
Sinteza acţiunii celor trei factori
poate fi surprinsă prin „durata medie de
conversie a numerarului“:
 Dur. medie Dur. med. Dur. med. Dur. medie

de conversie = de stocare + de încasare – de achitare

a numerarului (în mat. şi prod.) a creanţelor-clienţi a furnizorilor

Ciclul de producĘie de 12 luni

Credit cumpărător acordat de beneficiar

Cumpărări Plata
Încasare finală
pt. construcĘie furnizorilor
OperaĘiuni

Trezoreria
VariaĘia nevoii de trezorerie

0 1 lună 9 luni