TEMA.

RESURSELE MATERIALE ALE ÎNTREPRINDERII –

CONCEPTE, ANALIZE ŞI APRECIERI ECONOMICE

UNITĂȚI DE CONȚINUT:

1. Capitalul circulant - noţiunea, componenţa şi indicatorii de analiză

economică
2. Capitalul fix: definiția, clasificarea și sistemul de indicatori

CUVINTE CHEIE:
Capital fix, capital circulant, fondurile circulante de producţie, resurse
proprii, resurse financiare împrumutate, viteza și timpul de rotaţie a capitalului
circulant, randamentul capitalului fix.

REPERE DE CONȚINUT

1. Capitalul circulant - noţiunea, componenţa şi indicatorii de analiză

economică

Pentru a desfășura o activitate economică, orice unitate are nevoie de capital,

care este unul dintre principalii factori ai activității economice. Pe baza capitalului se
formează potențialul tehnico-material de producție.
Baza oricărui proces de producere este munca umană, care poate fi utilizată
numai împreună cu mijloacele și obiectele de muncă. Aceste trei elemente alcătuiesc
forțele de producție ale unității.
Mijloacele și obiectele de muncă reprezintă materializarea capitalului. După
rolul în procesul de producție, deosebim capitalul fix și capitalul circulant.
Capitalul circulant reprezintă resursele financiare ale întreprinderii investite
în obiectele de muncă, cu ajutorul cărora se efectuează circuitul economic.
Capitalul circulant include două părţi componente:
1. Fondurile circulante de producţie reprezintă obiectele muncii care participă la
un singur ciclu de producţie, consumându-se la prima utilizare şi transferându-şi
complet valoarea lor în costul producţiei fabricate.
2. Fondurile de circulaţie - exprimă mijloacele circulante băneşti, valorile de
trezorerie şi producţia finită, care urmează să fie comercializată şi transferată în bani.
Capitalul circulant al întreprinderii se formează pe baza resurselor financiare
proprii şi a celor împrumutate. Resursele proprii includ o parte din capitalul statutar
al întreprinderii şi o parte din profitul obţinut. Dar, în majoritatea cazurilor, resursele
financiare proprii sunt insuficiente pentru formarea capitalului circulant necesar
pentru desfăşurarea unei activităţi economice normale. De aceea, o parte din capitalul
circulant se formează pe baza resurselor financiare împrumutate. Acestea pot fi
credite bancare de scurtă durată (pe un termen mai mic de un an), împrumuturi
comerciale de la diferiţi agenţi economici etc. Pentru creditele luate întreprinderile
plătesc dobânzi băncilor comerciale şi altor creditori. Dobânda exprimă preţul
creditului luat. Ea se stabileşte în procente faţă de suma împrumutată, constituind
cheltuieli suplimentare suportate de întreprinderile care iau credite.
În termenul stipulat în contractul de creditare, întreprinderea este obligată să
restituie băncii (creditorului) suma împrumutată şi suma dobânzii calculată pentru
termenul respectiv.
Suma dobânzii pentru creditele pe termen scurt se calculează astfel:
Sc * Nd *t
Sd =
12 * 100

unde:
Sd - suma dobânzii pentru creditele pe termen scurt
Sc - suma creditului acordat;
Nd - norma anuală a dobânzii în % faţă de suma creditului acordat;
t - termenul de acordare a creditului.
Astfel, în termenul stipulat întreprinderea va trebui să ramburseze atât suma
creditului primit, cât şi suma dobânzii calculate: St = Sc + Sd

Exemplu: să presupunem că o întreprindere a luat un credit în sumă de 420

mii lei pentru un termen de 5 luni cu dobînda anuală de 18%. În acest caz
420 *18 *5
Sd = = 31,5
12 * 100
Suma totală de rambursare a creditului după cinci luni de zile va fi:
St =420 + 31,5 = 451,5 mii lei

Deci, capitalul circulant al firmei este limitat, iar pentru resursele împrumutate
în scopul lărgirii lui se plătește din veniturile unității, ceea ce duce la reducerea
eficienței activității economice.
Astfel, unitățile sînt interesate să folosească cît mai eficient capitalul circulant
de care dispune. Ele caută să obțină rezultate mai înalte cu un volum limitat de
capital circulant.
Capitalul circulant efectiv al întreprinderilor este evidenţiat atât în expresie
naturală, cât şi în expresie valorică. În expresie naturală pot fi evidenţiate numai
elementele capitalului circulant: volumele de stocuri de materii prime şi materiale,
cantitatea de stocuri de combustibil etc. În calitate de indicator statistic al capitalului
circulant se foloseşte volumul în expresie valorică. Deoarece valoarea capitalului
circulant nu este o mărime constantă, ea variează nu numai în cursul anului, dar şi în
fiecare lună. Mărimea corectă a valorii capitalului circulant poate fi evidenţiată la o
dată concretă.
Pentru a estima eficienţa folosirii capitalului circulant, pot fi folosiţi
următorii indicatori:
1. Viteza de rotaţie a capitalului circulant se calculează ca raportul dintre volumul
producţiei (VP) şi valoarea medie a capitalului circulant (O). Ea exprimă
cantitatea de producţie ce revine la 1 leu de capital circulant:
Vr = VP/ O
2. Timpul de rotaţie a capitalului circulant se determină ca raportul dintre
numărul de zile ale anului (Tz) şi viteza de rotaţie a capitalului circulant (Vr):
Tr = Tz / Vr sau Tr = O / VP

2. Capitalul fix: definiția, clasificarea și sistemul de indicatori

Capitalul fix reprezintă bunuri ale întreprinderii care se folosesc în activitatea

economică o perioadă îndelungată (mai mult de un an), păstrându-şi forma fizică
iniţială şi transferându – şi costul în producţia fabricată treptat, pe măsura utilizării
lor.
Capitalul fix se clasifică după mai multe criterii:
1. în dependenţă de participarea la procesul de producţie:
- productiv (mijloacele care participă direct la procesele de producţie sau
creează condiţii necesare pentru desfăşurarea lor)
- neproductive (mijloacele care nu participă la procesele de producţie, cum
ar fi obiectele de menire social-culturală ale firmelor)
2. în dependenţă de componenţa naturală şi destinaţie:
- clădiri (blocuri pentru secţiile de producţie, blocuri auxiliare pentru
deservire, blocuri administrative şi altele)
- construcţii speciale (fântâni, drumuri, poduri, sonde)
- instalaţii de transmisie (reţele electrice, conducte de apă, de petrol)
- maşini şi utilaje (maşini şi utilaje de forţă, maşini şi utilaje de lucru,
aparate şi instalaţii de măsurare şi reglare, tehnică de calcul)
- mijloace de transport (transport auto, aerian, căi ferate)
- unelte şi scule de producţie (unelte şi scule cu diferite destinaţii)
- inventar de producţie şi gospodăresc (mobilă, butoaie, safeuri, faxuri,
diferite tehnici de birou)
 - animale pentru producţie şi reproducţie (cai, bovine şi alte animale de
muncă, vaci, tauri, iepe, armăsari, scroafe, oi, berbeci)
- plantaţii perene (livezi, vii), plantaţii decorative
- alte mijloace fixe (fonduri de bibliotecă, valori ale muzeelor)
3. în dependenţă de importanţa lui:
- activ (include capitalul fix care contribuie cel mai mult la asigurarea
funcţionării normale a proceselor de producţie – maşinile şi utilajele
firmei -, influenţând asupra obiectelor de muncă şi participând direct la
obţinerea produselor finite.
- pasiv (include cealaltă parte de capital fix, care nu influenţează direct, în
procesul de producţie, asupra obiectelor de muncă, dar în acelaşi timp
asigură funcţionarea normală a activităţii firmei)
Valoarea capitalului fix ale unei întreprinderi poate fi modificată în timp atât
pe baza procurării şi includerii în funcţiune a fondurilor noi, cât şi pe baza scoaterii din
funcţiune a unor fonduri.
Pentru exprimarea dinamicii capitalului fix pe parcursul unei perioade (an)
pot fi determinaţi diverşi indicatori:
1. coeficientul înnoirii capitalului fix (Kp) care se calculează ca raportul dintre
valoarea capitalului fix pus în funcţiune în cursul acestei perioade (Fp) şi valoarea
capitalului fix existent la sfârşitul perioadei (F1): Kp = Fp / F1
2. coeficientul scoaterii din funcţiune a capitalului fix (Ks) care se calculează
ca raportul valorii capitalului fix scos din funcţiune în perioada dată (Fs) şi valoarea
capitalului fix existent la începutul perioadei (F0): Ks = Fs / F0
3. coeficientul de uzură (Kuz) care se determină ca raportul dintre uzura
capitalului fix (U) şi valoarea lor iniţială (Vi): Kuz = U / Vi
Eficienţa utilizării capitalului fix se caracterizează printr-un sistem de
indicatori, aşa ca:
1. randamentul capitalului fix (RF) care exprimă cantitatea de producţie
fabricată într – o perioadă de timp la o unitate de fonduri (arată valoarea producţiei în
lei fabricată la un leu fonduri fixe). Acesta este un indicator exprimă în formă
valorică. El se calculează ca raportul dintre cantitatea de producţie fabricată (VPF) şi
valoarea medie a capitalului fix
(F): RF = VPF / F
2. capacitatea capitalului fix (CF) este mărimea inversă a randamentului
capitalului fix şi exprimă capacitatea specifică de fonduri fixe la o unitate de
producţie. Cu cât această capacitate va fi mai mică, cu atât eficienţa folosirii fondurilor
va fi mai înaltă. El se calculează ca raportul dintre valoarea medie a capitalului fix
(F) şi cantitatea de producţie fabricată
(VPF): RF = F / VPF
 Acest indicator indică cantitatea de capital fix în expresie valorică utilizat
pentru fabricarea unei unităţi de producţie.
3. înzestrarea muncii cu capital fix sau productivitatea capitalului fix (ÎF)
care se calculează ca raportul dintre valoarea medie a capitalului fix (F) faţă de
numărul mediu scriptic al lucrătorilor
(Ns): RF = F / Ns .
Indicatorul respectiv exprimă cantitatea de fonduri care îi revine unui angajat.