CAPITALUL CIRCULANT

7.1. Noţiune de capital circulant. Componenţa şi structura lui

Pentru a iniţia o activitate economică, orice firmă are nevoie nu numai de capital fix, ci şi
de capital circulant.
Capitalul circulant reprezintă resursele financiare ale firmei investite în obiectele de
muncă, cu ajutorul cărora se efectuează circuitul economic. Capitalul circulant, numit şi activele
circulante sau mijloacele circulante, include două părţi componente: fondurile circulante de
producţie şi fondurile de circulaţie.
Fondurile circulante de producţie reprezintă obiectele muncii care participă la un singur
ciclu de producţie, consumându-se la prima utilizare şi transferându-şi complet valoarea lor în
costul producţiei fabricate. Fondurile circulante de producţie deservesc sfera producerii.
Fondurile de circulaţie reprezintă a doua parte a mijloacelor circulante, şi anume producţia finită
fabricată pe baza prelucrării obiectelor de muncă, banii lichizi şi banii în conturi bancare şi în
decontare ale firmei. Fondurile de circulaţie deservesc de asemenea sfera de producţie.
Partea principală a mijloacelor circulante o reprezintă fondurile circulante de producţie,
în componenţa cărora se includ: materii prime, materiale şi semifabricate; materiale auxiliare;
combustibil şi carburanţi; ambalaje şi materiale pentru ambalaje; materiale şi piese necesare
pentru reparaţii; instrumente şi inventar de uzură rapidă. După conţinut, fondurile circulante de
producţie reprezintă mijloacele circulante materiale, în activitatea economică a firmelor mai fiind
cunoscute şi ca active circulante materiale. Ele includ atât stocurile de materii prime, materiale,
combustibil etc, care urmează să fie incluse în ciclul de producţie, cât şi cele deja aflate în ciclul
de producţie. Deci, activele materiale circulante sunt bunuri materiale care, prin natura şi
destinaţia lor, sunt folosite pentru asigurarea continuităţii proceselor de producţie.
A doua parte a mijloacelor circulante - fondurile de circulaţie - exprimă mijloacele
circulante băneşti, valorile de trezorerie şi producţia finită, care urmează să fie comercializată şi
transferată în bani.
Pe parcursul circuitului economic se produce o mişcare continuă a celor două părţi ale
mijloacelor circulante, raportul dintre ele modificându-se permanent. Firma acumulează
mijloacele circulante băneşti de Ia comercializarea producţiei finite pentru a le utiliza, iară
întrerupere, la procurarea activelor circulante materiale, care asigură continuitatea proceselor de
producţie.
Pe parcursul circuitului economic, mijloacele circulante capătă diferite forme, parcurgând
următoarele faze:
1. aprovizionarea cu materii prime, materiale, combustibil etc. necesare pentru iniţierea
(ori menţinerea) procesului de producţie;
 2. utilizarea treptată a materiilor prime, materialelor etc. procurate şi acumulate în prima
fază pe baza cărora se produc produsele finite;
3. stocarea producţiei finite pentru a fi comercializată;
4. comercializarea producţiei finite şi acumularea mijloacelor circulante băneşti pentru
continuarea circuitului economic.
Astfel, este evidentă necesitatea subdivizionarii mijloacelor circulante în fonduri
circulante de producţie şi fonduri de circulaţie.
Fondurile circulante de producţie includ mijloacele circulante aflate în primele două faze,
adică cele aflate în procesul de producţie. Pe când fondurile de circulaţie asigură circulaţia pro-
duselor finite între producători şi consumatori.
Deci, circuitul economic parcurs de mijloacele circulante poate fi exprimat prin: B—>
Sm —> PP —> Pf —> B', unde B - banii utilizaţi pentru aprovizionarea firmei cu active cir-
culante materiale;
Sm - stocurile de active circulante materiale; PP -procesul de producţie;
Pf - rezultatul procesului de producţie, producţia finită;
B’ - banii acumulaţi în urma realizării producţiei finite.
Evident că pentru asigurarea procesului de producţie, continuu şi eficient, este necesar ca
B' > B.
Trebuie să ţinem cont de faptul că componenţa şi structura mijloacelor circulante sunt
diferite pentru fiecare firmă, în funcţie de direcţia ei de activitate economică. Astfel, dacă
activitatea de bază a firmei este activitatea de producţie, atunci ponderea principală în structura
ei revine fondurilor circulante de producţie. La firmele cu activitate preponderent comercială
ponderea principală revine fondurilor de circulaţie.
Subdivizionarea capitalului circulant în fonduri circulante de producţie şi fondurile de
circulaţie coincide cu clasificarea lui în capital în producţie şi capital în circulaţie.
Structura stocurilor materiale ale firmelor include: materii prime şi materiale,
semifabricate confecţionate, combustibil, ambalaje şi materiale de ambalaj, piese pentru reparaţia
utilajului propriu, inventar cu o durată de utilizare mai mica de un an etc.
Prin urmare, capitalul circulant se află în mişcare continuă, transferându-se permanent
din forma valorică în formă materială şi invers.
Datorită aflării lui permanente în circuitul economic şi transferării continue dintr-o formă
în alta, el este numit capital circulant.
Capitalul circulant efectiv al firmelor este evidenţiat atât în expresie naturală, cât şi în
expresie valorică. In expresie naturală pot fi evidenţiate numai elementele capitalului circulant:
volumele de stocuri de materii prime şi materiale, cantitatea de stocuri de combustibil etc.
  In calitate de indicator statistic al capitalului circulant se foloseşte volumul în expresie
valorică. Dar trebuie să ţinem cont de faptul că valoarea capitalului circulant nu este o
mărime constantă, ea variind nu numai în cursul anului, dar şi în fiecare lună. Mărimea
corectă a valorii capitalului fix poate fi evidenţiată la o dată concretă. Pe baza acestor
valori pot fi determinate valorile medii pe o perioadă oarecare. Astfel, valoarea medie
lunară a capitalului circulant, O, poate fi determinată ca semisuma valorilor la începutul
lunii, O0, şi la sfârşitul lunii respective, O1: O = (O0+ O1)/2

Valoarea medie anuală a capitalului circulant poate fi calculată ca medie a valorilor medii
lunare sau ca medie cronologică a valorilor lui la începutul fiecărei luni:
 O = (½ O1+O2+O3….+O12+½O13)/13-1
Variaţia valorii capitalului circulant şi a elementelor lui în timp are loc din cauza utilizării
permanente în procesul de producţie a stocurilor materiale şi necesităţii completării lor continue
în urma comercializării producţiei şi acumulării mijloacelor băneşti necesare pentru întreţinerea
circuitului economic.
7.2. Indicatorii utilizării capitalului circulant
Capitalul circulant al firmelor se formează pe baza resurselor financiare proprii şi a celor
împrumutate. Resursele proprii includ o parte din capitalul statutar al firmei şi o parte din
profitul obţinut. Dar, în majoritatea cazurilor, resursele financiare proprii sunt insuficiente pentru
formarea capitalului circulant necesar pentru desfăşurarea unei activităţi economice normale. De
aceea, o parte din capitalul circulant se formează pe baza resurselor financiare împrumutate.
Acestea pot fi credite bancare de scurtă durată (pe un termen mai mic de un an), împrumuturi
comerciale de la diferiţi agenţi economici etc. Pentru creditele luate firmele plătesc dobânzi
băncilor comerciale şi altor creditori. Dobânda exprimă preţul creditului luat. Ea se stabileşte în
procente faţă de suma împrumutată, constituind cheltuieli suplimentare suportate de firmele care
iau credite. Dobânda este stabilită în contractul de acordare a creditelor, ca o normă procentuală
de creştere a sumei împrumutate.
In termenul stipulat în contractul de creditare, firma este obligată să restituie băncii
(creditorului) suma împrumutată şi suma dobânzii calculată pentru termenul respectiv.
Astfel, în termenul stipulat firma va trebui să ramburseze atât suma creditului primit, cât
şi suma dobânzii calculate:
Creşterea sumei totale de rambursare depinde de suma dobânzii şi de termenul creditului
acordat.
Capitalul circulant al firmei este limitat, iar pentru resursele împrumutate în scopul
lărgirii lui se plăteşte din veniturile firmei, ceea ce duce la reducerea eficienţei activităţii
economice.
Astfel, firmele sunt interesate să folosească cât mai eficient capitalul circulant de care
dispun. Ele caută să obţină rezultate mai înalte cu un volum limitat de capital circulant.
Pentru a estima eficienţa folosirii capitalului circulant, pot fi folosiţi diferiţi indicatori.
Viteza de rotaţie a capitalului circulant, Ko, care exprimă numărul de rotaţii într-o perioadă şi se
calculează ca raportul dintre suma producţiei realizate şi valoarea medie a mijloacelor circulante:
K0=Pr/O

Viteza de rotaţie este unul din indicatorii principali ai intensităţii utilizării mijloacelor
circulante. Cu cât este mai mare numărul de rotaţii al mijloacelor circulante în decursul anului,
cu atât este mai înalt nivelul lor de utilizare.
Trebuie însă să ţinem cont de faptul ca numărul de rotaţii al mijloacelor circulante diferă
de la o firmă la alta, în funcţie de direcţia de activitate, de specializarea lor. Astfel, numărul de
rotaţii al mijloacelor circulante în timpul unui an la o firmă care fabrică zahăr din sfeclă va
depăşi cu greu o unitate, deoarece în decursul anului sfecla se recoltează şi se prelucrează o
singură dată. In acest caz, în decurs de un an, are loc un singur ciclu de producere de bază. In
acelaşi timp, la fabricile de panificaţie, ciclurile de producţie se repetă zilnic şi chiar şi mai des.
La firmele de acest gen numărul de rotaţii al mijloacelor circulante va fi mult mai mare.
Deci, după numărul de rotaţii al mijloacelor circulante, pot fi comparate între ele numai
firmele cu specializare economică omogenă.
Cunoscând numărul de rotaţii într-un an, putem calcula durata medie a unei rotaţii (în
zile) a mijloacelor circulante, L, ca raportul dintre numărul de zile ale anului, Tz, şi numărul
rotaţiilor:
 L=Tz/K0 sau L=Tz*Oc/Pr
De asemenea, poate fi stabilit şi volumul necesar, zilnic, de mijloace circulante, Oz, ca
raportul dintre volumul mediu anual al mijloacelor circulante şi numărul de zile:
 Oz=O/Tz
Accelerarea vitezei de rotaţie duce la disponibilizarea unui volum oarecare de mijloace
circulante. Astfel, firma poate asigura fabricarea şi comercializarea aceluiaşi volum de producţie
cu un volum mai mic de mijloace circulante.
Volumul disponibilizat (economisit) de mijloace circulante, Eo, poate fi determinat
astfel:
 E0=(Pr1/Tz)*(L0-L1)
nde Lo şi L1 sunt durata de rotaţie a mijloacelor circulante (în zile) în perioada de bază şi
în cea curentă; Pr1 — producţia realizată în perioada curentă.
 Numărul de rotaţii al mijloacelor circulante poate servi şi în calitate de randament al
mijloacelor circulante, deoarece el exprimă cantitatea de producţie ce revine la un leu (1000 de
lei) mijloace circulante.
Valoarea inversă a numărului de rotaţii, Ky, exprimă cantitatea de mijloace circulante ce
revine la un leu (1000 de lei) producţie realizată:
 Acest indicator caracterizează gradul de folosire intensivă a mijloacelor circulante.
. Kop=O/Pr

Eficienţa folosirii mijloacelor circulante ale firmei trebuie evidenţiată şi analizată în

dinamică, ceea ce permite elaborarea şi realizarea unor măsuri cu privire la îmbunătăţirea
folosirii lor.
Astfel, putem conclude că pentru îmbunătăţirea folosirii mijloacelor circulante este
necesar ca firmele să asigure creşterea volumului producţiei realizate cu acelaşi volum de
mijloace circulante sau să accelereze viteza de rotaţie a mijloacelor circulante.
In acest scop este necesar ca în baza implementării tehnologiilor avansate să se reducă
durata fiecărui ciclu de producţie şi să se micşoreze necesitatea în mijloace circulante la o unitate
de producţie.
7.3. Determinarea necesităţii de capital circulant
Determinarea corectă a necesităţii de capital circulant este importantă în asigurarea
activităţii economice eficiente a firmei. Volumul insuficient de mijloace circulante nu poate
asigura procesul de producţie cu resurse materiale necesare şi, în cele din urmă, duce la
suspendarea lui. Volumele exagerate de mijloace circulante nu asigură folosirea lor eficientă.
O condiţie necesară pentru folosirea raţională a mijloacelor circulante este normarea lor.
O dată cu organizarea şi iniţierea activităţii economice, fiecare firmă determină şi formează
volumul necesar de capital circulant ca normativ în funcţie de volumul producţiei planificat
pentru fabricare.
Dat fiind faptul că orice firmă tinde să-şi lărgească activitatea economică în timp, este
necesar ca periodic, cel puţin pentru fiecare an, să-şi planifice volumele necesare de mijloace
circulante. Planificarea mijloacelor circulante se efectuează prin normarea lor.
Mijloacele circulante pot fi normate şi nenormate. Majoritatea mijloacelor circulante pot
fi normate. Nenormate sunt numai mijloacele băneşti în conturi bancare, în numerar şi creanţele
firmei.
Volumul normat al capitalului circulant este valoarea minimă a mijloacelor băneşti,
exprimate în diferite forme de mijloace circulante, dar optimă pentru asigurarea desfăşurării
procesului de producţie.
Pentru a determina volumul necesar de capital circulant, pot fi folosite diferite metode,
printre care:
- elaborarea şi utilizarea normelor agregate ale necesităţii de mijloace circulante la o
unitate de producţie;
- elaborarea şi utiliza utilizarea normelor necesare în fiecare element al mijloacelor
circulante la o unitate de producţie.
Cea mai simplă este prima metodă. Pe baza informaţiei statistice se stabileşte norma
efectivă de mijloace circulante ce-au revenit la o unitate de producţie în anul precedent, în
expresie valorică. Apoi această normă poate fi corectată de către specialişti în corespundere cu
probabilităţile îmbunătăţirii utilizării mijloacelor circulante în perioada de planificare şi înmulţită
cu volumul de producţie planificat pentru perioada nouă.
Aşadar, necesitatea totală de mijloace circulante normate pentru perioada de planificare,
On, se determină astfel:
On=Knop-Pr
unde Knop este norma stabilită a necesităţii de mijloace circulante calculate la o unitate
de producţie (la un leu ori la 1000 de lei); Pr- volumul producţiei planificat pentru realizare în
perioada de planificare.
In cazurile în care volumul mijloacelor circulante, determinat pentru perioada de
planificare, este mai mare decât cel din perioada anterioară, se stabilesc şi resursele de finanţare
a necesităţii suplimentare de aceste mijloace.
O altă metodă, mai argumentată, de normare a capitalului circulant constă în efectuarea
calculelor tehnico-economice pentru fiecare din elementele fondurilor circulante pe baza cărora
se stabilesc normele progresive de utilizare a lor la producerea unei unităţi de producţie.
Normarea capitalului circulant după această metodă poate fi efectuată în mai multe etape.
La prima etapa se stabileşte norma progresivă de utilizare a fiecărui element al mijloacelor
circulante la o unitate de producţie. Acest normativ se stabileşte în expresie naturală şi valorică.
La a doua etapă se determină volumul necesar pentru o zi de lucru pe baza volumului anual pla-
nificat pentru producţie şi numărul de zile lucrătoare. Norma stabilită de utilizare a elementului
respectiv al mijloacelor circulante se înmulţeşte cu volumul de producţie ce revine pentru o zi de
lucru.
La etapa a treia, pentru fiecare element material al mijloacelor circulante se stabileşte
numărul de zile de lucru, pe parcursul cărora necesităţile de aceste materiale trebuie să fie
asigurate pe baza stocurilor, astfel încât procesul de producţie să se desfăşoare fără întrerupere.
La etapa a patra se stabileşte necesitatea normată de mijloace circulante pe flecare din
elementele lor materiale ca produsul dintre norma stabilită, la etapa a doua, de utilizare a
elementului respectiv pentru o zi de lucru la numărul de zile stabilite pentru asigurarea
procesului de producţie pe baza stocului format.
Volumele normate ale mijloacelor circulante se determină pentru fiecare tip de materie
primă, materiale de bază şi auxiliare, combustibil, piese de rezervă etc. Astfel de volume
normate se determină şi pentru producţia nefinisată, pentru cheltuielile perioadelor viitoare şi
pentru producţia finită, stocată. Volumul normat al capitalului circulant, necesar pentru păstrarea
stocurilor
producţiei finite la depozitele firmei, se calculează ca produsul volumului costului
producţiei fabricate în medie pe zi la numărul de zile pe parcursul cărora poate fi acumulat şi
pregătit pentru a fi expediat consumatorilor volumul necesar de producţie.
După efectuarea acestor calcule, la ultima etapă se determină volumul total al capitalului
circulant normat al firmei pentru perioada respectivă de planificare ca suma volumelor necesare
(normate) pentru fiecare element al lor, determinate la etapele anterioare.
7.4. Determinarea volumelor optime ale stocurilor de materiale
Normarea capitalului circulant presupune determinarea corectă a necesităţii de materiale
de bază utilizate în procesele de producţie. în conformitate cu necesarul de materiale, materii
prime, combustibil etc, se organizează aprovizionarea cu cantităţile necesare în scopul asigurării
procesului de producţie.
Aprovizionarea cu materiale se desfăşoară în condiţiile specifice fiecărei firme. Dar orice
aprovizionare are scopul de a asigura procesele de producţie cu necesarul de resurse materiale
pentru a asigura fabricarea ritmică a produselor, ceea ce presupune formarea în cadrul firmelor a
unor stocuri de materiale, materii prime, combustibil etc.
Stocurile de resurse materiale sunt necesare pentru asigurarea neîntreruptă a proceselor
de producţie, deoarece livrarea şi utilizarea lor nu coincid în timp.
însă stocurile de materiale din depozitele firmelor reprezintă capitaluri eliminate
provizoriu din circuitul de producţie. Păstrare? şi întreţinerea stocurilor materiale cer cheltuieli
suplimentare, în scopul sporirii eficienţei utilizării mijloacelor circulante, este necesar de a
determina volumele optime ale stocurilor fiecărui material utilizat în procesul de producţie.
Volumele optime ale stocurilor de materiale pot fi considerate acele volume care necesită
cheltuieli minime pentru menţinerea şi păstrarea lor şi în acelaşi timp asigură desfăşurarea
ritmică a proceselor de producţie.
Costurile stocurilor de materiale includ:
- costul propriu-zis al materialelor;
- costul lansării şi organizării unei comenzi pentru livrarea materialelor;
- costul transportului materialelor;
- costul păstrării şi întreţinerii materialelor în depozitele firmei;
 - costul pierderilor firmei în legătură cu staţionarea din cauza lipsei materialelor necesare.
Se presupune că costurile propriu-zise ale materialelor şi costul transportării lor rămân
neschimbate pe parcursul anului, iar momentul livrării lor şi mărimea comenzii nu schimbă
volumul costurilor totale ale materialelor utilizate.
Costul pierderilor firmei în legătură cu staţionarea din cauza lipsei materialelor necesare
este greu de calculat. De aceea se pune condiţia aprovizionării proceselor de producţie cu
materialele necesare pentru întreaga durată a perioadei de funcţionare, excluzând întreruperile
proceselor de producţie.
Deci, pentru determinarea volumelor optime ale stocurilor de materiale rămâne să
minimizăm cheltuielile lansării şi organizării comenzilor pentru livrarea materialelor şi
cheltuielilor necesare pentru păstrarea şi întreţinerea lor în depozitele firmei.
Astfel, cu cât mai puţine comenzi de livrare vor fi organizate, cu atât mai mici vor fi
costurile legate de lansarea şi organizarea livrărilor. Dar în asemenea cazuri vor creşte stocurile
de materiale în depozitele firmei, deci vor creşte şi costurile legate de păstrarea şi întreţinerea
materialelor. Reducerea volumelor stocurilor va duce la creşterea numărului comenzilor de
livrare a materialelor. Aşadar, apare necesitatea de a determina volumul optim al unei livrări a
materialelor, astfel încât să fie minime.