Tema 6. Baza tehnico-materială a unităților alimentației publice.

Tema 6. Baza tehnico-materială a unităților alimentației publice.

6.1 Fondurile fixe.

6.1.1 Noțiunea de fonduri fixe. Clasificarea și structura fondurilor fixe.

Modernizarea bazei tehnico materiale. Progresul tehnic.

6.1.2 Evaluarea fondurilor fixe

6.1.3 Tipurile de reparație a fondurilor fixe.

6.1.4 Analiza efcienței folosirii fondurilor fixe.

6.2 Capitalul circulant.

6.2.1 Noțiunea de capital circulant. Structura capitalului circulant.

6.2.2 Indicatorii folosirii capitalului circulant.

6.2.3 Determinarea necesității de capital circulant.

6.3 Investițiile.

6.3.1 Noțiunea de investiții.

6.3.2 Tipologia investițiilor.

6.3.3 Factorii care influențează nivelul investițiilor

 6.2.1 Noțiunea de capital circulant. Structura capitalului circulant.

Capitalul ca factor de producţie, reprezintă ansamblul bunurilor economice acumulate –

eterogene şi reproductibile – ale căror utilizare face posibilă, prin reîntoarcerea lor în producţie,
sporirea randamentului factorilor primari de producţie sau cel puţin duce la uşurarea muncii.
Capitalul, ca factor de producţie, în practică, este numit „capital real” sau ethnic.

Capitalul tehnic trebuie are duă componente:

 componenta activă - capitalul fix;

 componenta pasivă - capitalul circulant.

Capitalul fix reprezintă acea parte a capitalului productiv (real, tehnic) format din bunuri de
lungă durată.
Capitalul circulant reprezintă acea parte a capitalului productiv care se consumă în întregime în
decursul unui singur ciclu de producţie

Capitalul circulant include două părţi componente:

1. Fondurile circulante de producţie reprezintă obiectele muncii care participă la un singur

ciclu de producţie, consumându-se la prima utilizare şi transferându-şi complet valoarea
lor în costul producţiei fabricate.
2. fondurile de circulaţie - exprimă mijloacele circulante băneşti, valorile de trezorerie şi
producţia finită, care urmează să fie comercializată şi transferată în bani.

       Capitalul circulant al întreprinderii se formează pe baza resurselor financiare proprii şi a

celor împrumutate. Resursele proprii includ o parte din capitalul statutar al întreprinderii şi o
parte din profitul obţinut. Dar, în majoritatea cazurilor, resursele financiare proprii sunt
insuficiente pentru formarea capitalului circulant necesar pentru desfăşurarea unei activităţi
economice normale. De aceea, o parte din capitalul circulant se formează pe baza resurselor
financiare împrumutate. Acestea pot fi credite bancare de scurtă durată (pe un termen mai mic de
un an), împrumuturi comerciale de la diferiţi agenţi economici etc. Pentru creditele luate
întreprinderile plătesc dobânzi băncilor comerciale şi altor creditori. Dobânda exprimă preţul
creditului luat. Ea se stabileşte în procente faţă de suma împrumutată, constituind cheltuieli
suplimentare suportate de întreprinderile care iau credite.

În termenul stipulat în contractul de creditare, întreprinderea este obligată să restituie băncii

(creditorului) suma împrumutată şi suma dobânzii calculată pentru termenul respectiv.

Suma dobânzii pentru creditele pe termen scurt se calculează astfel:        

Sd  = (Sc  * Nd  *t) / 12 * 100

unde:

Sd   - suma dobânzii pentru creditele pe termen scurt

Sc - suma creditului acordat;

Nd  - norma anuală a dobânzii în % faţă de suma creditului acordat;

t  - termenul de acordare a creditului.

Astfel, în termenul stipulat întreprinderea va trebui să ramburseze atât suma creditului primit, cât
şi suma dobânzii calculate:

St  = Sc  + Sd

Elementele capitalului circulant sunt consumate sau sunt profund transformate in cursul unui
singur ciclu (act) de productie, fapt ce face ca pretul sau suma care s-a platit pentru cumpararea
lor sa se transmita integral asupra produselor la a caror fabricatie participa. Consumandu-se intr-
un singur ciclu de productie, capitalul circulant se regaseste integral in costul productiei
respective. Reluarea productiei, inceperea unui nou ciclu, impune pentru fiecare intreprindere,
procurarea unei noi cantitati de elemente ale capitalului circulant.

Deci,

 Capitalul circulant este partea capitalului formată din bunuri (materii prime, materiale,
combustibil, semifabricate, energie etc.) care:
  participă la un singur ciclu de producţie;
 se consumă dintr-o dată;
 se înlocuieşte după fiecare ciclu de producţie.

Fluxul circular al capitalului nu se intrerupe dupa un circuit, el continua, reluandu-se permanent.

Privit in procesul reluarii sale, circuitul capitalului reprezinta rotatia capitalului, iar timpul
necesar pentru parcurgerea unui circuit complet semnifica durata de rotatie a capitalului. Rotatia
capitalului se desfasoara deci in timp si cuprinde perioada din momentul avansarii capitalului
pana ce acesta se intoarce la punctul de plecare sporit cu valoarea adaugata. Timpul de rotatie
cuprinde astfel timpul de productie si timpul de circulatie, pe parcursul carora capitalul
efectueaza un circuit complet. Cu cat acest timp este mai mic, deci cu cat viteza de rotatie a
capitalului creste, cu atat se valorifica mai repede capitalul, deci revine mai repede cu adaosul de
valoare respectiv. Viteza de rotatie a capitalului este influentata de doua grupe de factori:

a)   structura capitalului productiv;

b)   timpul de productie si timpul de circulatie.

6.2.2 Indicatorii folosirii capitalului circulant

  Capitalul circulant efectiv al întreprinderilor este evidenţiat atât în expresie naturală, cât şi
în expresie valorică. În expresie naturală pot fi evidenţiate numai elementele capitalului
circulant: volumele de stocuri de materii prime şi materiale, cantitatea de stocuri de combustibil
etc. În calitate de indicator statistic al capitalului circulant se foloseşte volumul în expresie
valorică. Deoarece valoarea capitalului circulant nu este o mărime constantă, ea variează nu
numai în cursul anului, dar şi în fiecare lună. Mărimea corectă a valorii capitalului  circulant
poate fi evidenţiată la o dată concretă. Pe baza acestor valori pot fi determinate valorile medii pe
o perioadă oarecare.
Astfel, valoarea medie lunară a capitalului circulant poate fi determinată ca semisuma valorilor
la începutul lunii şi la sfârşitul lunii respective:

O = (O0    + O1) / 2

Valoarea medie anuală a capitalului circulant poate fi calculată ca medie a valorilor medii

lunare sau ca medie cronologică a valorilor lui la începutul fiecărei luni:

O = (½*O1    + O2  + ... + ½* On) / n-1

Pentru a estima eficienţa folosirii capitalului circulant, pot fi folosiţi următorii indicatori:

1. Viteza de rotaţie a capitalului circulant se calculează ca raportul dintre volumul

producţiei (VP) şi valoarea medie a capitalului circulant (O). Ea exprimă cantitatea de
producţie ce revine la 1 leu de capital circulant :

Vr  = VP/ O

2. Timpul de rotaţie a capitalului circulant se determină ca raportul dintre numărul de zile

ale anului (Tz) şi viteza de rotaţie a capitalului circulant (Vr):

Tr  = Tz / Vr   sau Tr =  O / VP

6.2.3 Determinarea necesității de capital circulant.

Activele circulante sunt formate din acea parte a capitalului firmei concretizat în resurse
materiale şi băneşti care se transformă şi consumă în întregime într-un ciclu de producţie după
fiecare circuit economic, transferându-şi, dintr-o dată, valoarea sa asupra noului produs. În
cadrul lui sunt cuprinse stocurile de materii prime, materiale de bază şi auxiliare, energia,
combustibilul, apa, semifabricate, resursele băneşti etc. La modul general, ele sunt alcătuite din
stocuri, valori realizabile pe termen scurt şi valori disponibile. În economiile moderne,
conţinutul concret al activelor circulante s-a diversificat, concretizându-se în:

 materii prime, combustibili, mărfuri, produse, semifabricate; ambalaje; obiecte

de inventar de mică valoare sau scurtă durată, echipamentul – îmbrăcămintea şi
 materialele de protecţie etc.
 drepturi de creanţe sau de decontări (clienţi, produse şi lucrări facturate şi
livrate, decontări cu acţionarii sau asociaţii, debitori, efecte comerciale de primit);
 mijloace băneşti sau lichidităţi (numerar în casă, disponibilităţi în conturi din
bancă, acţiuni proprii, valori mobiliare de plasament etc.)
Activele circulante se deosebesc de alte elemente patrimoniale prin următoarele
caracteristici:

a) Reprezintă orice obiect tangibil sau creanţă–intangibilă, care pot fi evaluate pecuniar
şi se află în proprietatea unei persoane juridice sau fizice;

b) Reprezintă o parte a bilanţului întreprinderii în care se reflectă utilizarea resurselor

ca mijloace economice;

c) Oferă o imagine a existenţei materiale mai puţin durabilă a capitalului real şi sunt
ordonate în funcţie de transmiterea valorii lor, pe fazele circuitului de exploatare, în funcţie de
gradul lor de lichiditate;

d) Activele circulante se află într-o continuă fluenţă valorică, care îşi schimbă forma
materială şi utilitatea (bani, marfă, creanţe, bani) în cadrul circuitului economic;

e) Perioada de rotaţie, în care trebuie să fie consumate, este de regulă, scurtă, mai mică
de un an.

În funcţie de stadiile procesului de exploatare, activele circulante se întâlnesc:

 în stadiul de aprovizionare (materii prime, materiale auxiliare, combustibili,

energie, apă tehnologică etc.);
 în sfera producţiei propriu-zise (produse finite, semifabricate, producţie
neterminată etc.);
 în stadiu de comercializare (produse finite sub formă de mărfuri, lichidităţi
băneşti etc.)
Partea activelor circulante aflate pe stadii ale lanţului producţiei – materii prime,
materiale, combustibil, energie, semifabricate etc. – asigură continuitatea procesului de producţie
şi poată denumirea de capital circulant.

Stocurile îndeplinesc funcţia de regularizare, prin absorbţia decalajelor între fluxul de

vânzare şi cel de reaprovizionare, între vânzare sau consum, pe de o parte, şi producere sau achiziţie,
pe de altă parte, care se derulează în ritmuri diferite. De asemenea, prin intermediul stocurilor se
realizează şi funcţia de protecţie, ca urmare a factorilor aleatori, întâmplători. În acelaşi timp,
stocurile presupun imobilizări de fonduri băneşti, de aceea trebuie determinat un nivel raţional al
acestora şi rentabilizarea lor.

Dimensionarea stocurilor este punctul de plecare în determinarea fondurilor băneşti

acoperitoare. Volumul stabilit, reprezintă baza unor relaţii financiare ocazionate de autofinanţare,
creşteri de capital prin noi emisiuni de acţiuni sau de împrumut pe termen scurt, bancare şi/sau
comercial.

Necesarul de fonduri trebuie astfel dimensionat, încât să stimuleze întreprinderea

în folosirea cât mai eficientă a acestor valori, în mobilizarea tuturor factorilor care să conducă la
accelerarea vitezei de rotaţie, pentru reducerea absolută sau relativă a stocurilor. De asemenea,
necesarul de stocuri trebuie să exprime nevoile reale de fonduri. Abaterile de la criteriul realităţii
duc la greutăţi financiare ca: imobilizări în cazul supradimensionării necesităţilor, nerealizarea
volumului activităţii în cazul subdimensionării lor etc.

/Necesarul optim de mijloace circulante se determină ca suma mijloacelor bănești

avansată în crearea stocurilor de producție (stoc de mărfuri și materiale), produsului în curs de
execuție și stocului de produs finit la depozit. Procesul de elaborare a mărimii optime a
mijloacelor circulante, suficiente pentru asigurarea activității normale, poate fi asigurat cu
ajutorul normării mijloacelor circulante. Astfel, normarea mijloacelor circulante presupune
determinarea mărimii minime a mijloacelor circulante, dar suficiente pentru asigurarea ritmică și
eficientă a întreprinderii. Normarea mijloacelor circulante contribuie la evidențierea și
valorificarea rezervelor interne, la reducerea ciclului de producție, la comercializarea mai
accelerată a produsului finit. În procesul de normare a mijloacelor circulante se determină norma
de zile de rezervă și normativul de mijloace circulante. Pentru determinarea necesarului optim de
mijloace circulante pot fi utilizate trei metode:  metoda analitică sau statistică,  metoda
coeficienților,  metoda calculelor matematice directe. Esența metodei analitice se reduce la
corectarea stocurilor existente prin reducerea surplusului sau lichidarea bunurilor care nu mai pot
fi utilizate în întreprindere. Conform acestei metode, normativul mijloacelor circulante sub formă
de producție în curs de execuție se determină în baza ajustării valorii mijloacelor circulante ale
perioadei raportate cu ajutorul coeficienților, care indică modificarea volumului de producție și a
duratei de rotație a mijloacelor circulante. Exemplu: În perioada raportată, întreprinderea a atins
un volum de vânzări (VVr) de 46 mil. lei utilizând mijloace circulante medii anuale (MCr) în
valoare de 8,8 mil. lei. Pentru perioada de planificare se prevede sporirea vânzărilor cu 12% și
reducerea duratei de rotație (D) a mijloacelor circulante cu 5 zile. Necesarul de mijloace
circulante pentru perioada planificată în baza utilizării metodei coeficienților se va determina în
modul următor: 1) se determină volumul vânzărilor și durata de rotație a mijloacelor circulante
pentru perioada de planificare VVpl= VVr • 1,12 = 46 • 1,12 = 51,52 (mil. lei) Dr = 360 • MCr /
VVr = 36 • 08,8/46 = 69 (zile) Dpl = 69-5 = 64 (zile) 2) se ajustează necesarul de mijloace
circulante pentru perioada de planificare cu ajutorul coeficientului de sporire a vânzărilor și de
reducere a duratei de rotație a mijloacelor circulante MCpl =(Dp • lVVpl)/360 = (64 • 51,52)/360
= 9,16 (mil. lei) Astfel, necesarul de mijloace circulante pentru perioada de planificare,
determinat conform metodei analitice, va constitui 9,16 mil. lei. Metoda analitică şi metoda
coeficienților pot fi utilizate, de regulă, de către întreprinderile care activează mai mult de un an
de zile, dispun de un proces de producție bine organizat, au un program de producție format,
dispun deja de informație statistică pentru perioadele precedente, dar nu dispun de specialiști cu
abilități de planificare în domeniul mijloacelor circulante. Atunci când întreprinderea este una
nou-creată (la începutul perioadei de funcționare) sau deja funcționează, dar suportă modificări
esențiale în programul de producție sau în regimul de lucru cu clienții și furnizorii, pentru
determinarea necesarului de mijloace circulante se recomandă de a fi utilizată metoda
matematică. Conform acestei metode, necesarul de mijloace circulante se determină pe fiecare
element separat în baza formulei matematice corespunzătoare. Conform acestei metode,
normativul total de mijloace circulante se determină în valoare minimă necesară pentru crearea
rezervelor de producție (materie primă, materiale, combustibil, ambalaj, piese de rezervă etc.),
pentru determinarea producției în curs de execuție, a produsului finit la depozit și a cheltuielilor
pe viitor. Normativul total de mijloace circulante reprezintă suma normativelor determinate pe
fiecare grupă: Ntotal  Nrp  Npce  Npf  Nchv, (1) unde: Ntotal – normativul total de
mijloace circulante, mii lei; Nrp – normativul rezervelor de producție, mii lei; Npce –normativul
producției în curs de execuție; Npf – normativul producției finite la depozit; Nchv – normativul
cheltuielilor pe viitor./