UNIVERSITATEA "ȘTEFAN CEL MARE", SUCEAVA

FACULTATEA DE ECONOMIE, ADMNISTRAȚIE ȘI AFACERI

2023

CAPITALUL
- FACTOR DERIVAT DE PRODUCȚIE-

STUDENT: CRĂCIUN (DRELCIUC) SILVIA- ELENA

SPECIALIZAREA: ASISTENȚĂ MANAGERIALĂ ȘI ADMINISTRATIVĂ,
AN I, ID, GRUPA I

1
 UNIVERSITATEA "ȘTEFAN CEL MARE", SUCEAVA
FACULTATEA DE ECONOMIE, ADMNISTRAȚIE ȘI AFACERI
2023

CUPRINS

I. INTRODUCERE- scurt istoric.................................................

II. DEFINIȚIE-caracteristici.........................................................
III. CLASIFICARE........................................................................
IV. STRUCTURĂ .........................................................................
V. UZURA CAPITALULUI.........................................................
VI. CAPITALUL UMAN...............................................................
VII. COMBINAREA CAPITALULUI CU ALȚI FACTORI
DE PRODUCȚIE............................................................................

2
 UNIVERSITATEA "ȘTEFAN CEL MARE", SUCEAVA
FACULTATEA DE ECONOMIE, ADMNISTRAȚIE ȘI AFACERI
2023

I. INTRODUCERE- scurt istoric

Orice activitate economică presupune pe lângă utilizarea factorilor de producție primari și

utilizarea unor instrumente de muncă denumite capital.
Noțiunea de capital a fost introdusă în limbajul de specialitate încă din sec. XI- XII,
atunci când era cunoscută sub forma de: fond, stoc de mărfuri, cheag pentru o afacere, bani
aducători de venituri. Ulterior i s-a atribuit semnificația de bogăție, averi bănești, patrimoniu.
În sec. al XVIII-lea termenul de capital este introdus în teoria economică în sensul de
factor de producție de către economistul francez A.J.Turgot. În accepțiunea economistului
francez, noțiunea de capital însemna mai mult decât bani și bunuri, respectiv o valoare care
participa la producerea unor valori și a profitului.
Ulterior toți economistii s-au raportat la acest concept.

II. DEFINIȚIE- caracteristici

Capitalul ca factor de producție reprezintă ansamblul bunurilor produse prin muncă și

utilizate pentru obținerea altor bunuri și/ sau servicii economice destinate vânzării cu avantaj
economic, cu profit.
Spre deosebire de factorii primari de producţie, capitalul se caracterizează prin faptul că:
- este un rezultat al proceselor economice anterioare;
- este alcătuit din bunurile intermediare, din bunurile mijloace de producţie;
- în sfera sa se includ doar banii activi.

Supus permanent unor ample dezbateri de dezvoltare si aprofundare, termenul capital,

figureaza astăzi în componența altor elemente specifice, cum ar fi:
-capital tehnic;
-capital avansat;
- bănesc;
- comercial;
- circulant;
- investițional;
- fizic, etc..
Astfel, putem spune că anumiți utilizatori specializați preferă să folosească anumiți
termeni în detrimentul altora. Cum ar fi salariații care se referă la capitalul bănesc, nominal
atunci când își cer drepturile, managerii la capital investițional și productiv, speciliștii din
domeniul ingineresc la capitalul tehnic, iar acționarii/ asociații la capitalul propriu.

3
 UNIVERSITATEA "ȘTEFAN CEL MARE", SUCEAVA
FACULTATEA DE ECONOMIE, ADMNISTRAȚIE ȘI AFACERI
2023

III. CLASIFICARE

Capitalul este clasificat din mai multe puncte de vedere.

După modul în care participă la procesele economice, se consumă şi se înlocuiesc,
capitalurile, se clasifică în:
- capitalul fix;
- capitalul circulant;
După conţinutul lor:
- capitalul economic;
- capitalul permanent;
- capitalul de lucru (fondul de rulment);
După forma de proprietate:
- capitalul propriu;
- capitalul împrumutat;
După rolul şi forma capitalului:
- capital productiv;
- capital financiar;
După modul de participare a proprietarilor la formarea capitalurilor:
- capital subscris;
- capital vărsat;

IV. STRUCTURA CAPITALULUI

Prezintă importanță următoarea structură :

Capitalul real are o valoare de sine stătătoare, concretizată în bunuri de producție,
fabrici, uzine, mine etc. și funcționează în activitatea economică.

Capitalul nominal nu are o valoare reală de sine stătătoare și nu funcționează în

activitatea economică, ci constituie un titlu de proprietate asupra unor valori reale și dă dreptul
de a însuși venit și este format din : bunuri, bani, creanțe, capital fictiv (hârtii de valoare).

Componența principală a capitalului real o reprezintă capitalul tehnic, respectiv

totalitatea bunurilor reproductibile capabile să crească eficacitatea muncii și să aducă un venit
proprietarului său.

4
 UNIVERSITATEA "ȘTEFAN CEL MARE", SUCEAVA
FACULTATEA DE ECONOMIE, ADMNISTRAȚIE ȘI AFACERI
2023

Oprindu-ne atenția asupra capitalului tehnic acesta se grupează astfel:

1. Capital fix (Kf)
2. Capital circulant( Kc)

Kt= Kf+Kc

Acesta clasificare s-a făcut în funcție de modul în care se comportă anumite elemente de
capital la producerea de bunuri, felul în care acestea se consumă în activităţile economice si
modalităţile prin care pot fi de înlocuite în momentul când sunt consumate sau uzate și
transmiterea valorii acestora în cadrul procesului de producție.

1. Capitalul fix (Kf) este acea parte a capitalului tehnic care participă la mai multe procese
economice, se consumă treptat, parte cu parte și se înlocuiește periodic atunci când este consumat
integral sau când este uzat moral.

Pe măsura dezvoltării economiei, elementele capitalului fix sunt supuse unor modificări
multiple în baza următoarelor procese:

- formarea de noi capitaluri;

- înnoirea şi modernizarea celor existente;
- deprecierea sau uzura capitalului fix;
- scoaterea din funcţiune a acestuia.

Formarea de noi capitaluri fixe este rezultatul efectuării de investiţii; acestea sunt
formate din totalitatea cheltuielilor făcute de întreprinderi pentru dezvoltarea capacităţilor
de producţie (intrări de capital fix). Astfel de investiţii au rol de motor al creşterii
economice, ele având drept sursă o parte a beneficiului (profitului) obţinut de producători.
Structura capitalului fix cuprinde:

a) construcții care formează condițiile generale ale desfășurarii procesului de producție;

b) echipamentele de producție care reprezintă componenta principală activă a capitalului fix,
determiând capacitatea de producție al unei intreprinderi.

2. Capitalul circulant( Kc) este acea parte a capitalulul tehnic care se consumă în
fiecare ciclu de producție, participă cu întreaga lui expresie bănească la formarea costurilor și se
înlocuiște după fiecare consumare, odată cu reluarea unui nou ciclu. Capitalul circulant
reprezintă acea parte a capitalului tehnic care este transformată în procesul de producție
schimbându-și forma naturală, nu poate servi decât unui singur ciclu de producție și își transmite
în întregime, dintr-o dată valoarea asupra noului produs. Se prezintă sub următoarele forme
(elemente): stocurile de materii prime și materiale pentru producție; combustibil; energie;
producție neterminată; producție finită și semifabricatele destinate vânzării; etc.

5
 UNIVERSITATEA "ȘTEFAN CEL MARE", SUCEAVA
FACULTATEA DE ECONOMIE, ADMNISTRAȚIE ȘI AFACERI
2023

Capitalul circulant are un grad de mobilitate și lichiditate mai mare decât capitalul fix. În
orice moment, întreprinderea dispune de capitalul necesar pentru desfășurarea activității ei, care
îmbracă trei forme: bani, bunuri-capital, marfă.

Fluxul circular al capitalului cuprinde trei stadii:

Stadiul 1 reprezintă procesul prin care capitalul bănesc este utilizat pentru procurare de
factori de producție: capital fix, capital circulant, munca (plata salariilor), transformându-se în
capital productiv;

Stadiul 2 constă în utilizarea și transformarea capitalului productiv, în combinație cu

ceilalti factori de producție, în bunuri sau servicii destinate vânzării ca mărfuri pe piață;

Stadiul 3 îl constituie trecerea capitalului din forma marfă în forma bănească de la care s-
a pornit inițial însă cu un spor cantitativ reprezentând valoarea adăugată.

Trecerea succesivă a capitalului prin cele trei stadii și forme funcțional corespunzătoare
poartă denumirea de flux circular al capitalului.

Fluxul circular al capitalului nu se întrerupe o dată cu efectuarea unui circuit. Reluarea

permanentă a acestei mișcări constituie rotația capitalului.

Timpul de rotație reprezintă timpul necesar parcurgerii unui circuit complet. Numărul de
rotații efectuate de capital într-o perioadă dată (de obicei un an) constituie viteza de rotație a
capitalului.

Accelerarea vitezei de rotație este condiționată de promovarea de către întreprindere a

unor măsuri tehnico-organizatorice și manageriale în toate stadiile fluxului circular al capitalului.
Cu cât viteza de rotație are valori mai mari cu atât eficiența capitalului crește.

FIG. 1 STRUCTURALA CAPITALULUI- CA FACTOR DE PRODUCȚIE

6
 UNIVERSITATEA "ȘTEFAN CEL MARE", SUCEAVA
FACULTATEA DE ECONOMIE, ADMNISTRAȚIE ȘI AFACERI
2023

V. UZURA CAPITALULUI

Prin uzură fizică a capitalului fix se înțelege pierderea treptată a proprietăților tehnice de
exploatare ca urmare a utilizării sale în procesul de producție și a acțiunii agenților naturali.

Uzura morală a capitalului fix este determinată de progresul tehnic care favorizează
apariția unor elemente de capital fix cu performanțe superioare celor aflate în funcțiune sau
permite practicarea unor prețuri mai scăzute la achiziționarea aceluiași echipament.

Prevenirea unora dintre pierderile sub formă de uzură morală se realizează prin
practicarea unor cote anuale de amortizare, care să includă efectele uzurii fizice, ca şi pe cele ale
uzurii morale a capitalului fix. Ca urmare, s-a ajuns la constituirea unor fonduri de
amortizare care depăşesc necesarul de sume pentru reparaţii şi înlocuiri, ceea ce înseamnă
că se constituie fondul de înlocuire cu câtva timp înainte de uzura fizică a capitalului fix.
Amortizarea capitalului fix reprezintă expresia bănească a acelei părți din capitalul fix,
corespunzătoare uzurii fizice și morale, iar suma astfel constituită poartă numele de fond de
amortizare.

Kf
A=
t

Exemplu :

Să presupunem că o societate comercială dispune de un capital tehnic de 300.000 lei, din

care 70% capital fix, cu o durata de functionare de 7 ani. Cum vom calcula expresia valorica a
capitalului fix consumat anual?

300000 x 70
Kf = =210000
100

210000
A= =30000
7

A= 30000/ an

7
 UNIVERSITATEA "ȘTEFAN CEL MARE", SUCEAVA
FACULTATEA DE ECONOMIE, ADMNISTRAȚIE ȘI AFACERI
2023

Metodele de amortizare, pe baza cărora se stabilește anual, lunar etc., valoarea

amortizabilă sunt:
1. Metoda liniară – este folosită cel mai des atât în teorie, cât și în practică și
presupune utilizarea, într-un mod constant, a activelor pe durata de viață utilă;
2. Metoda degresivă;
3. Metoda accelerată.

Aceste ultime două metode sunt folosite de cele mai multe ori în cazurile în care activele
sunt utilizate într-un mod mai intens în primii ani de folosință a lor.

Formarea de noi capitaluri fixe este rezultatul efectuării de investiții, care reprezintă
totalitatea cheltuielilor făcute de întreprinderi pentru dezvoltarea capacităților de producție.
Sursa investițiilor este dată de profitul obținut de producători și fondul de amortizare constituit.
Atragerea resurselor de producție în activitățile economice depinde de tehnologia
existentă și de costurile implicate.
Condițiile tehnice existente la un moment dat oferă posibiliatate de a prelucra doar
anumite resurse, care devin factori de producție efectivi, spre deosebire de acele resurse care nu
pot fi prelucrate cu tehnologia existentă și care vor deveni factori de producție in viitor.
Costul cu care pot fi prelucrate anumite resurse este deosebit de important pentru
producător. Dacă, pentru a utiliza anumite resurse, el trebuie sa plăteasca un cost mai mare decât
cheltuielile pe care le poate recupera, rațional este să renunțe, în caz contrar va fi obligat să
suporte pierderile.

Capitalul economic poate fi exprimat sub forma capitalului necesar pentru acoperirea
pierderilor viitoare neaşteptate, la un nivel de încredere selectat pentru un anumit orizont de
timp. Acesta reprezintă o formă de cuantificare a riscului şi leagă capitalul de riscurile specifice
entităţii, indiferent de existenţa activelor. Capitalul economic reprezintă o măsură prospectivă de
adecvare a capitalului şi este bazat pe o evaluare probabilistică a pierderilor viitoare potenţiale.
Dezvoltarea şi implementarea unui model funcţional de capital economic poate spori capacitatea
conducerii unei bănci de a anticipa potenţialele probleme. Capitalul economic aduce valoare
adaugată preponderent prin aplicarea acestuia în procesul decizional şi în administrarea
riscurilor.
Capitalul permanent este o noțiune şi mai extinsă care cuprinde pe lângă capitalul
propriu şi datoriile pe termen lung. Capitalul permanent acoperă nevoile pe termen lung ale
activității firmei, respectiv finanțează activele pe termen lung, constituind sursele stabile ale
firmei.

Capital de lucru se mai numeşte şi fond de rulment şi reflectă capacitatea firmei de a-şi
achita datoriile curente ajunse la scadență. Fondul de rulment net se determină ca diferență dintre
activele circulante şi datoriile curente ale societății . Capitalul de lucru acoperă nevoile pe
termen scurt ale activității fimei, respectiv activele pe termen scurt. Este aşadar un indicator de
analiză, pe termen scurt.

8
 UNIVERSITATEA "ȘTEFAN CEL MARE", SUCEAVA
FACULTATEA DE ECONOMIE, ADMNISTRAȚIE ȘI AFACERI
2023

Urmărirea corectă a evoluției capitalului permanent şi a capitalului de lucru este

importantă pentru a lua deciziile corecte de finanțare, pentru a preveni situații complicate care să
afecteze lichiditatea şi solvabilitatea.

Din punct de vedere contabil, capitalurile deţinute de agenţii economici reprezintă surse
stabile şi permanente de finanţare a activului patrimonial.
Cu ajutorul capitalurilor, societatea îşi procură mijloacele economice necesare: utilaje,
clădiri, mijloace de transport, stocuri de materii prime şi materiale, obiecte de inventar , etc.
Din punct de vedere patrimonial, capitalurile sunt elemente de pasiv.
Capitalurile se formează la înfiinţarea societăţii, iar pe parcursul desfăşurării activităţii
ele se majorează sau diminuează, după caz, iar la încetarea activităţii se lichidează.
Conturile de capitaluri cuprind totalitatea resurselor de finanţare stabile, aflate la
dispoziţia unităţii patrimoniale formate din:
a) capitalurile proprii;
b) provizioane pentru riscuri şi cheltuieli asimilate capitalurilor proprii;
c) împrumuturile pe termen mediu şi lung şi alte surse cu durata de
finanţare mai mare de un an.
Privite în contextual legii nr.82/1991 capitalurile permanente se structurează:

a) CAPITALURILE PROPRII cuprind totalitatea capitalurilor aflate în proprietatea

titularilor de patrimoniu (acţionari , asociaţii , întreprinzători individuali ). Acestea se constituie
din aportul proprietarilor , din profit , din su bvenţii ,etc.. Principalele forme de manifestare ale
capitalurilor proprii sunt :
- capital social
- prime legate de capital
- diferenţe din reevaluare
- rezerve
- rezultat reportat (profit nerepartizat (+)/ pierdere neacoperită(-))
- rezultat curent (profit (+)/ pierdere (-))
- fondurii proprii
- subvenţii pentru investiţii
- provizoane reglementate

b) PROVIZIOANE PENTRU RISCURI ŞI CHELTUIELI sunt surse constituite la

sfârşitul exerciţiului financiar, în temeiul principiului prudenţei, cu scopul de a evita posibile
pierderi generate de apariţia unor fenomene de risc:
- litigii cu alte societăţii
- garanţii acordate clienţilor

9
 UNIVERSITATEA "ȘTEFAN CEL MARE", SUCEAVA
FACULTATEA DE ECONOMIE, ADMNISTRAȚIE ȘI AFACERI
2023

- cheltuieli cu reparaţii capitale

- pierderi din schimb valutar

c) CAPITALURILE STRĂINE sunt surse atrase de întreprindere de la alte societăţii

sau de la bănci , sub forma împrumuturilor pe termen mediu şi lung. Ele sunt rambursabile la
scadenţă şi purtă toare de dobândă. Cuprind următoarele categorii:
- împrumuturi din emisiuni de obligaţiuni
- credite bancare pe termen mediu şi lung
- datorii legate de participaţii
- alte împrumuturi şi datorii assimilate
Reflectarea în contabitatea financiară a capitalurilor societăţii comerciale se realizează cu
ajutorul clasei de conturi nr. 1 din Planul General de Conturi.
VI. CAPITALUL UMAN

Problema capitalului uman, în economia modernă, demult a devenit una prioritară. Dacă
economia din secolul al XX-lea se remarca prin orientarea şi caracterul său tehnocratic,
economia de la începutul secolului al XXI-lea este, cu precădere, o economie a cunoaşterii, a
cunoştinţelor. Spiritul de iniţiativă, ingeniozitatea şi creativitatea personalului, generarea noilor
soluţii manageriale, căutarea şi procesarea informaţiei necesare, accelerarea acţiunilor de
comercializare a inovaţiilor şi implementarea lor în sfera producţiei de mărfuri şi de obţinere a
profitului – aceste procese, această problematică constituie în prezent obiectul cercetărilor în
diverse domenii ale ştiinţei economice. Există multe exemple, când, în condiţii similare şi,
practic, dispunând de aceleaşi capacităţi de producţie şi volum de investiţii, o întreprindere
reuşeşte să progreseze considerabil, avântându-se înainte, iar o altă întreprindere bate pasul pe
loc, înşelând aşteptările proprietarilor şi investitorilor săi. Această situaţie se explică prin
calitatea capitalului uman şi a sistemului de management al întreprinderii. Omul, calităţile
creative, forţele şi aptitudinile sale, cu ajutorul cărora se poate schimba pe sine însuşi şi poate
transforma lucrurile ce-l înconjoară, au ocupat, în mod tradiţional, locul central în domeniul
ştiinţelor economice şi sociale. Totodată, accelerarea dezvoltării bazei tehnicomateriale a
producţiei, condiţionată de revoluţia industrială, a eclipsat problemele dezvoltării omului şi a
capacităţilor sale productive, creând iluzia priorităţii capitalului fizic în asigurarea progresului
economic. Drept urmare, timp îndelungat, capacităţile (posibilităţile, puterea) de producţie ale
individului erau considerate doar unul dintre factorii cantitativi ai producţiei. În perioada
economiei de tip inovaţional, însă, a devenit necesar ca noţiunea de „resurse umane” să fie
schimbată prin conceptul de „capital uman”. Capitalul uman reprezintă forţa motrice a
progresului economic.
În teoria conducerii, în ultimii 250 de ani, s-au substituit consecutiv, cel puţin, patru
concepţii, înainte ca factorul capitalul uman să devină un obiect de reală valoare al cercetării. În
perioada cuprinsă între finele secolului al XVIIIlea şi începutul secolului al XX-lea, în domeniul
ştiinţei s-a cristalizat concepţia utilizării resurselor de muncă, concepţie, care a fost reflectată,
ulterior, în marxism şi taylorism.

10
 UNIVERSITATEA "ȘTEFAN CEL MARE", SUCEAVA
FACULTATEA DE ECONOMIE, ADMNISTRAȚIE ȘI AFACERI
2023

În secolul al XVIII-lea, Adam Smith, în „Cercetarea naturii şi cauzelor avuţiei

naţiunilor”, sublinia deosebita importanţă economică a educaţiei, plasând-o între factorii care
contribuie la sporirea avuţiei ţării.

VII. COMBINAREA CAPITALULUI CU ALTI FACTORI DE PRODUCȚIE

Factorii de producție sunt combinati în funcție de tipul de bun sau de serviciu care se
produce și de cantitatea în care se produce.
Combinarea reprezintă modul specific de unire a factorilor de producție, în vederea
producerii diferitelor bunuri și servicii.
În funcție de tipul de bun sau serviciu, producătorul selectează factorii de producție
specifici domeniului de activitate respectiv, impusi de tehnoligia de fabricație.
Pentru un anumit nivel de producție, există mai multe posibilități de combinare a
factorilor de producție. Combinarea optimă este aleasă în urma substituirii unor factori de
producție cu alții și a calculării unor indicatori de eficiență, precum productivitatea.
Suplimentul dintr-un factor (de regulă, capitalul) necesar pentru a reduce o cantitate
utilizată dintr-un alt factor (de regula, munca) astfel încât producția să nu se reducă, reprezintă
rata marginala de substituție (RmgS).
Combinarea factorilor de producție se bazează pe calcule de eficiență.
Productivitatea marginală a unui factor de producție x se calculează după formula:

ΔQ
Wmgx=
Δx

Rata marginala de substituție a factorului de producție x cu factorul de producție y se

calculează după formula:

−Δx
RmgS=
Δy

În funcție de cantitate de bunuri și servicii de care se estimează că este nevoie,

producătorul va achiziționa și combina cantități mai mari sau mai mici de factori. El trebuie să
combine eficient factorii de producție, pentru a obține maximum de cantitatea consum minim.

11
 UNIVERSITATEA "ȘTEFAN CEL MARE", SUCEAVA
FACULTATEA DE ECONOMIE, ADMNISTRAȚIE ȘI AFACERI
2023

BIBLIOGRAFIE:
https://ro.wikipedia.org
https://www.contzilla.ro
Revista / Journal „ECONOMICA” nr. 2 (80) 2012
Revista "CAPITAL"

12