Managementul investiţiilor – CURS 1 1

CURS 1
05.03.2006

1.ROLUL INVESTIŢIILOR ÎN ECONOMIA NAŢIONALĂ

1.1. CONCEPTUL DE INVESTIŢIE

A investi -înseamnă a plasa un capital într-o întreprindere.

O altă definiţie presupune plasarea de capitaluri în întreprinderi industriale, agricole,
comerciale, etc, cu scopul obţinerii de profituri, respectiv alocarea unor sume şi a altor
mijloace materiale pentru crearea de noi fonduri fixe, pentru lărgirea, reutilarea şi
modernizarea celor existente.

De modul cum, când şi în ce domeniu de activitate investim ne putem aştepta pe baza

unei decizii investiţionale optime la:
1.Creşterea şi perfecţionarea capitalului productiv.
2.Punerea în funcţiune a noilor capacităţi de producţie
3.Stabilirea unui raport optim între venituri şi cheltuieli.
4. O repartiţie raţională a investiţiilor la nivel micro şi macroeconomic.
5.Dezvoltarea activităţii de cercetare ştiinţifică.
6.Perfecţionarea tehnicilor şi tehnologiilor.
7.Regulator al cererii şi ofertei.
8.Reconversia forţei de muncă disponibilă.
9.Dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii bazate pe proprietatea privată.
10. Creşterea competitivităţii produselor şi serviciilor pe pieţele externe.

Pierre Masse spunea că investiţiile comportă următoarele elemente:

1.Un subiect – persoană fizică sau juridică.
2.Un obiect – reprezentat de echipamente şi utilaje, instalaţii, în care se investeşte.
3.Un cost – reprezentat de efortul care se face pentru a investi.
4.Efectele – reprezentate de valorile economice nete care se obţin de pe urma investiţiei.

Pierre Masse defineşte investiţiile ca fiind “ totalitatea actelor de transformare a

mijloacelor financiare în bunuri concrete”.
Deci, investiţia este o cheltuială prezentă care va produce efecte viitoare iar aceste efecte
trebuie considerate în condiţii de risc şi incertitudine.

Pentru nevoile de comparaţii în privinţa investiţiilor reţinem accepţiunea dată de ONU

acestor cheltuieli, şi anume:
1.Investiţii brute - care cuprind
-cheltuielile pentru realizarea capitalului fix nou;
-cheltuielile pentru reparaţiile capitalului fix în funcţiune;
-cheltuielile pentru creşterea valorică a mijloacelor circulante;
-soldul mişcării capitalului străin.

1
Managementul investiţiilor – CURS 1 2

Soldul mişcării capitalului străin apare ca diferenţă între fondurile intrate sub formă de
împrumuturi, plasamente, investiţii directe şi sumele ieşite ce reprezintă rambursări de
rate, plata dobânzii, încasarea de profituri şi dividende din partea deţinătorilor de capital
străin şi repatrierea capitalului străin.
2.Investiţiile nete – care cuprind:
-cheltuielile pentru creşterea capitalului fix şi a celui circulant.

Deşi uneori se pune semn de egalitate între economii şi investiţii, ele nu sunt echivalente,
tendinţa spre economisire fiind mai puternică.

Prin investiţii de capital sa asigură construirea de noi unităţi economice, dezvoltarea,

modernizarea şi reutilarea celor existente precum şi construirea, lărgirea şi amenajarea
obiectivelor cu caracter socio-cultural şi de locuinţe.

Prin extindere, sunt considerate investiţii:

-cheltuielile cu supravegherea realizării viitorului obiectiv şi pentru calificarea salariaţilor
care vor deservi unitatea nou construită;
-cheltuielile pentru demolări, exproprieri şi amenajări.

Indiferent de natura investiţiei ( de stat, de grup sau particulară), fiecare agent economic
investitor, în general urmăreşte cu prioritate următoarele obiective:
1.Accentuarea procesului de modernizare a bazei tehnice în condiţiile restructurării
întregii producţii materiale.
2.Reducerea costurilor de producţie şi îndeosebi a cheltuielilor materiale; problema apare
cu atât mai importantă cu cât reducerea costurilor de producţie se va face în condiţiile
ridicării nivelului calitativ al produselor, diversificării sortimentale şi creşterii gradului de
complexitate a acesteia.
3.Promovarea largă a progresului tehnic, prin aplicarea cât mai rapidă în producţie a
rezultatelor cercetării ştiinţifice şi tehnologice.
4.Gospodărirea judicioasă a materialelor de care dispune fiecare beneficiar de investiţii,
ridicarea gradului de valorificare a resurselor materiale.
5.Creşterea calitativă şi cantitativă a întregii activităţi de comerţ exterior şi de cooperare
economică internaţională.

Sintetizând consideraţiile menţionate, definirea investiţiilor trebuie să releve că:

1.Reprezintă o plasare de fonduri băneşti într-o acţiune, într-un proiect sau operaţie
pentru a crea un spor de avuţie, atât la nivelul individului cât şi al firmelor şi societăţii.
2.Scopul urmărit nu constă numai în obţinerea sporului de bunuri şi capacităţi de
producţie, cât şi a unui profit, a unui câştig.
3.Reprezintă un flux al valorilor care au ca punct iniţial ( de pornire) fondurile financiare,
o parte a veniturilor şi economiilor realizate.
4.Există un decalaj de timp între momentul investirii şi cel al obţinerii rezultatelor şi
veniturilor scontate.
5.Sunt o cheltuială efectuată în prezent, certă, în scopul obţinerii unor efecte viitoare,
adesea incerte; din acest pdv investiţiile constituie o resursă avansată care comportă un
risc.

2
Managementul investiţiilor – CURS 1 3

6.Pentru a produce, în timp, acumularea viitoare de capital fix, este necesară funcţionarea
normală a întregului sistem economic.

1.2.CONCEPTUL DE PROCES ÎN DOMENIUL INVESTIŢIILOR.

ETAPELE PROCESULUI INVESTIŢIONAL

CONCEPTUL DE PROCES
In sens larg, procesul exprimă evoluţia unui fenomen sau eveniment, transformarea
succesivă în starea unui lucru sau şirul de operaţii şi fenomene prin care se efectuează o
lucrare.

Procesul economic reflectă desfăşurarea în timp şi spaţiu a fenomenelor economice,

transformările succesive, cantitative şi calitative, intervenite în starea acestora.

Activitatea de investiţii se desfăşoară ca proces economic, al cărui scop îl constituie

realizarea şi punerea în funcţiune a unor obiective economice, social-culturale,
administrative,etc.

Infăptuirea complexului de activităţi ca şi a fiecărei acţiuni sau operaţiuni în parte,

presupune, după caz,
-resurse (materiale, financiare, de muncă);
-o anumită încadrare în timp;
-intervenţia anumitor factori, organe, tocmai pentru asigurarea finalităţii scontate.

Totalitatea activităţilor şi operaţiunilor întreprinse în vederea înfăptuirii lucrărilor

necesare şi punerii in funcţiune-exploatare a unor obiective economice, sociale etc.,
angrenând resurse (materiale, financiare şi de muncă), precum şi timp, prin
intervenţia diferiţilor factori, constituie procesul investiţional.

1.3.ETAPELE PROCESULUI INVESTIŢIONAL

Pregătirea execuţiei lucrărilor de investiţii începe mult înaintea deschiderii şantierului şi

cuprinde o serie de activităţi de anvergură cum este activitatea de proiectare. După
terminarea lucrărilor pe şantierul de construcţii, se trece la o nouă pagină din viaţa
obiectivului de investiţii, care, transformat în fonduri fixe, furnizează societăţii efecte
utile, o perioadă destul de îndelungată, până în momentul când, din cauza uzurii fizice şi
morale, este casat, făcând loc unui alt obiectiv de investiţii.

3
Managementul investiţiilor – CURS 1 4

SCHEMA ETAPELOR ÎN VIAŢA UNUI OBIECTIV DE INVESTIŢIE

Conceptia I. Aparitia necesitatii unei noi investitii

II.Fundamentarea necesitatii noii investitii

III.Adoptarea deciziei de a investi

Etapele IV. Proiectarea.Elaborarea documentatiei

infaptuirii tehnico-economice
procesului
investitional V.Deschiderea finantarii lucrarilor de investitii

VI.Realizarea lucrarilor de investitii.

Punerea in functiune a obiectivului si receptia sa

VII.Atingerea parametrilor proiectati

VIII.Functionarea noului obiectiv in regim normal

IX.Scoaterea din functiune a obiectivului

FAZA DE CONCEPŢIE

ETAPA I.
La început, în procesul utilizării fondurilor fixe existente, datorită lipsei de capacitate
pentru realizarea acelor produse solicitate de piaţă, în calităţile necesare sau în calităţile
aşteptate, apare necesitatea unei noi investiţii, prin care să fie puse în funcţiune fonduri
fixe ce ar putea îndeplini aceste exigenţe.

ETAPA II
Se fundamentează necesitatea realizării unei noi investiţii, înţelegându-se prin aceasta
acţiunea de efectuare a unor calcule preliminare şi estimări generale cu privire la
oportunitatea investiţiei, costul lucrărilor, eficienţa lor, etc. Toate aceste elemente se
înscriu în nota de fundamentare tehnico-economică, decument ce se elaborează de
beneficiarul de investiţii respectiv.

ETAPA III
Constă în aprobarea notei de fundamentare tehnico-economică. Acest eveniment
defineşte momentul adoptării deciziei de a investi şi finalizează faza de concepţie a
procesului investiţional.

FAZA ÎNFĂPTUIRII PROCESULUI INVESTIŢIONAL

4
Managementul investiţiilor – CURS 1 5

ETAPA IV
Infăptuirea propriu-zisă a procesului investiţional se declanşează prin etapa de proiectare.
Rezultatele activităţii de proiectare, concretizate în documentaţii cu caracter tehnico-
economic, asigură în primul rând configurarea noului obiectiv sub aspect tehnico-
constructiv şi funcţional. In al doilea rând, permit iniţierea unui flux informaţional
absolut necesar continuării procesului investiţional.

ETAPA V
Deschiderea finanţării lucrărilor de investiţii este un moment sau o etapă în procesul
investiţional care, pe lângă fluxul informaţional, mai declanşează şi alte 2 şi anume:
fluxul financiar şi cel material. Finanţarea se poate realiza din surse proprii ale firmei, iar
în măsura în care acestea nu există sau nu sunt suficiente şi din alte surse atrase de la
unităţi de creditare. Astfel, se crează posibilitatea deschiderii frontului de lucru în vederea
executării lucrărilor de investiţii.

ETAPA VI
Realizarea lucrărilor de investiţii are o aferă de referinţă variabilă în funcţie de natura şi
felul investiţiei. Experienţa arată că obiectivele de investiţii puse în funcţiune nu lucrează
de la bun început la parametrii proiectaţi, că atingerea acestora se face treptat, pe măsura
rodării utilajelor, însuşirii noii tehnici de către muncitori, asigurării tuturor condiţiilor
necesare.

ETAPA VII
Este consacrată perioadei de atingere a parametrilor proiectaţi, perioadă care trebuie sa
fie cât mai scurtă, în aşa fel încât noul obiectiv pus în funcţiune să furnizeze toate
aspectele pozitive luate în considerare când a fost luată decizia de a investi.

ETAPA VIII
Este cea mai mare dintre toate etapele ce compun ciclul de viaţă a unui obiectiv de
investiţii. Ea se referă la funcţionarea noului obiectiv în regim normal.

ETAPA IX
Funcţionarea oricărui fond fix presupune şi uzura lui fizică, la care se adauga uzura lui
morală, care se produce indiferent dacă el este sau nu utilizat. Drept urmare, obiectivul pe
care îl analizăm este scos din funcţiune, continuarea folosirii lui atrăgând cheltuieli mari,
fiind deci ineficientă. Dacă înaintea acestui eveniment, şi anume în cursul etapei VIII,
mai precis spre sfârşitul acesteia, apare necesitatea înlocuirii obiectivului vechi cu altul
nou, mai modern, cu performanţe mai înalte. Apare deci, necesitatea unei noi investiţii.

5
Managementul investiţiilor – CURS 1 6

1.4.SCOPUL MATERIAL AL INVESTIŢIEI

Decizia investiţională trebuie să asigure garanţia realizării câştigului, a profitului într-o

perioadă mai apropiată sau mai îndepărtată de timp.

Conţinutul material al investiţiei este determinat de alocarea resurselor de capital şi a

celor materiale iar scopul final este realizarea profitului, a beneficiului sau al unui avantaj
economic.
Oricărei investiţii îi este determinată eficienţa în funcţie de durata de execuţie şi a celei
de exploatare, de unde şi influenţa factorului timp în derularea unei investitii.

Se pot face următoarele precizări în legătură cu actul investiţional:

1.Reprezintă o cheltuială prezentă care poate produce efecte viitoare ( profit, beneficiu,
avantaj economic etc.) care uneori sunt incerte, întrucât orice investiţie comportă un risc.
2.Este necesară o perioadă de timp între momentul declanşării actului investiţional şi cel
al obţinerii efectelor scontate.
3.Obiectivul actului investiţional nu presupune numai obţinerea de bunuri materiale,
produse, servicii, etc. ci şi a unui profit, beneficiu (avantaj economic).
4.Reprezintă un flux al fondurilor financiare respectiv o parte din venituri şi economiile
realizate.
5.Prin plasarea capitalului se urmăreşte realizarea unei avuţii sporite pentru individ,
întreprindere sau societate.

In condiţiile unei economii aflate în criză, întreaga activitate economică este bulversată
iar capitalul investit rămâne nefolosit sau folosit incomplet. In această situaţie este foarte
posibil ca:
-volumul resurselor economisite să fie foarte mic;
-costul creditului să fie foarte mare;
-rentabilitatea să fie scăzută;
-consumul ( cererea) să fie foarte redus.
In acest caz este necesar să se facă apel la surse de finanţare externă.

1.5. CLASIFICAREA INVESTIŢIILOR

1.După destinaţia şi natura rezultatelor activităţii

a)Investiţii materiale-concretizate în construcţii de clădiri, achiziţionarea de mijloace
fixe, echipamente, etc.
b)Investiţii imateriale – respectiv capitalul destinat pentru:
-perfecţionarea şi calificarea forţei de muncă
-dezvoltarea sistemelor de logică informatică, a activităţii de cercetare-dezvoltare;
-dezvoltarea studiilor de marketing, etc.
2.După destinaţia obiectivelor de investiţii:
a)investiţii productive
b)investiţii neproductive

3.După destinaţia cheltuielilor:

6
Managementul investiţiilor – CURS 1 7

a)Investiţii directe care vizează construirea de spaţii productive, achiziţii de mijloace

fixe, echipamente, etc.
b)Investiţii colaterale care vizează asigurarea utilităţilor privind necesarul de energie
electrică, apă, căi de acces, canalizarea, scurgerea rezidurilor, staţii de epurare, de
protecţia mediului ( acolo unde este cazul)etc.
c)Investiţii conexe care vizează asigurarea cu materii prime, materiale, combustibil,
prestări de servicii ca şi lucrări necesare pentru realizarea noului obiectiv cum ar fi:
lucrări de apărare împotriva inundaţiilor, consolidări de teren etc.

4.După modul de execuţie a lucrărilor:

a)Investiţii executate în antrepriză, respectiv în firme specializate.
b)Investiţii executate în regie respectiv prin effort propriu.
c)Investiţii executate în sistem mixt (combinaţie între cele amintite anterior).

5.După caracterul lucrărilor:

a)Investiţii pentru construirea de noi obiective, adică care nu au existat până la
declanşarea activităţii de investiţie.
b)Investiţii pentru reconstrucţii prin care se urmăreşte readucerea obiectivului la starea
iniţială, dacă spre exemplu, a fost supus unor calamităţi naturale.
c)Investiţii pentru dezvoltare (extindere) care vizează extinderea capacităţilor de
producţie, construirea de noi spaţii suplimentare pentru producţie etc.
d)Investiţii pentru amenajare ( transformare) care urmăresc îmbunătăţirea condiţiilor
de muncă, să lise dea o altă destinaţie, consolidarea unor elemente constructive,
amenajarea unor căi de acces,etc.
e)Investiţii pentru înnoire care presupun achiziţia de noi mijloace fixe, echipamente, în
scopul înlocuirii celor uzate fizic sau moral.

6.După stadiul de realizare:

a)Investiţii neterminate la care valoarea lucrărilor realizate este în curs de execuţie.
b)Investiţii restante la care termenele de realizare sunt depăşite.
c)Investiţii terminate la care obiectivele sunt realizate efectiv.

7.După structura tehnologică:

a)Lucrări de construcţii-montaj ( clădiri, montarea unor utilaje, etc.).
b)Achiziţii de utilaje care necesită montaj ( fixarea de fundaţii, postamente, piloni, etc)
c)Achiziţii de utilaje care nu necesită montaj ( mijloace de transport, maşini
agricole,etc).
d)Investiţii pentru lucrări şi explorări geologice ( prospecţiuni geologice, identificarea,
conturarea şi extinderea zăcămintelor, lucrări de foraj, studii şi cercetări geologice, etc.)
e)Alte investiţii ( proiectarea, pregătirea personalului pentru noile obiective etc)

7
Managementul investiţiilor – CURS 1 8

8.Dopă felul în care investiţiile produc modificări în eficienţa şi rentabilitatea activităţii

desfăşurate:
a)Investiţii cu efecte directe care pot fi identificate în gestiunea investitorului:
-investiţii alocate pentru construcţia de noi obiective
-extinderea capacităţilor de producţie
-introducerea progresului tehnic
-implementarea unor sisteme informatice şi informaţionale performante, retehnologizări.
b)Investiţii cu efecte indirecte care fac referire la:
-investiţii alocate pentru protecţia mediului înconjurător, prevenirea poluării,
conservarea mediului şi în general protecţia ecologică;
-investiţii pentru obiective social-culturale;
-investiţii strategice care au menirea de a conferi investitorului avantaje utile într-un
viitor mai mult sau mai puţin apropiat.

2.SURSE INTERNE ( AUTOHTONE) DE FINANŢARE A INVESTIŢIILOR

2.1.FINANŢAREA PRIN CAPITAL PROPRIU

Conform Legii 31/1990 există posibilitatea ca în România să poată funcţiona societăţi

comerciale care, în funcţie de formele de organizare se pot constitui în:
1.Societate în comandită simplă- obligaţiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social
şi cu răspunderea nelimitată şi solidară a asociaţilor comanditaţi; comanditarii răspund
până la nivelul aportului lor.
2.Societate în nume colectiv(SNC)- obligaţiile sociale sunt garantate cu patrimoniul
social şi cu raspunderea nelimitată şi solidară a tuturor asociaţilor.
3.Societate în comandită pe acţiuni- capitalul social este divizat în acţiuni iar obligaţiile
sociale sunt garantate cu cu patrimoniul social şi cu răspunderea nelimitată şi solidară a
asociaţilor comanditari; comanditarii sunt obligaţi numai la plata acţiunilor lor.
4.Societate cu răspundere limitată(SRL)- obligaţiile sociale sunt garantate cu
patrimoniul social iar asociaţii sunt obligaţi doar la plata părţilor sociale.
5.Societate pe acţiuni ( SA) – obligaţiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social iar
asociaţii(acţionarii) sunt obligaţi la plata acţiunilor lor.

Obiectivul de bază al fiecărei unităţi economice este obţinerea de profit iar acest profit
trebuie să devină o sursă pentru asigurarea, dacă nu totală, cel puţin parţială, pentru
investiţia adoptată, numită pe bună dreptate, autofinanţare.

De cele mai multe ori activitatea de investiţii se realizează prin credit, care trebuie
rambursat impreună cu dobânda aferentă.

8
Managementul investiţiilor – CURS 1 9

Activitatea de autofinanţare are ca suport material constituirea fondului de dezvoltare

care este format din:
1.Cota parte din profitul net;
2.Amortizarea mijloacelor fixe;
3.Valoarea reziduală care reprezintă surse valorice rezultate din vânzarea activelor fixe şi
a subansamblelor părţilor constitutive ca urmare a dezmembrării unor tipuri de utilaje;
4.Emisiunea şi vânzarea de acţiuni;
5.Imprumuturi bancare pe termen mediu şi lung ( finanţarea prin îndatorare);
6.Bugetul de stat.

2.1.1.PROFITUL NET
Orice unitate economică urmăreşte realizarea unui profit net cât mai mare care să-I
permită o mai mare iniţiativă şi independenţă în expansiunea procesului investiţional.
Acest lucru se poate realiza printr-o politică guvernamentală, prin 2 căi:
-prin reducerea procentului de impozitare asupra profitului brut;
-rpin facilităţi asupra profitului reinvestit.

2.1.2.AMORTIZAREA MIJLOACELOR FIXE

Acest proces vizează:
1.O desprindere şi transmitere a unei părţi de valoare din activele fixe asupra producţiei.
2.O cheltuială care se va include ulterior în costuri.
3.O resursă financiară care are drept scop recuperarea valorii iniţiale a activelor fixe,
respectiv sursa de finanţare pentru înlocuirea acestora.

Motivaţia economică a amortizării activelor fixe este uzura acestora. Nu în orice

moment uzura reală este egală cu amortizarea. Această egalitate se realizează la sfarşitul
duratei de exploatare, luându-se în calcul şi o posibilă valoare reziduală.

SISTEME DE AMORTIZARE
In general, un sistem de amortizare este format din:
1.Valorile de amortizat.
2.Durata de serviciu(de amortizare).
3.Normele de amortizare

1.Valoarea de amortizare este dată de valoarea de intrare sau valoarea contabilă a

mijlocului fix.
Se calculează şi valoarea medie anuală atunci când se elaborează studii de previziune şi
analiză economică.

Vma = Vo + Vmi - Vme

Unde:
Vma = valoarea medie anuală a mijlocului fix
Vo = valoarea de intrare a mijloacelor fixe existente la începutul anului.
Vmi = valoarea medie a intrărilor de mijloace fixe în cursul anului
Vme = valoarea medie a ieşirilor de mijloace fixe în cursul anului.

9
Managementul investiţiilor – CURS 1 10

Valoarea medie a intrărilor şi ieşirilor de mijloace fixe în cursul anului se calculează cu

relaţiile:

n Vilf
Vmi = ∑ -----
i=1 12

n Vilnf
Vme = ∑ ----------
i=1 12

Vilf – valoarea intrărilor funcţie de numărul lunilor de funcţionare.

Vilnf – valoarea ieşirilor în funcţie de numărul lunilor de nefuncţionare.

2.Fundamentarea duratei normale de serviciu sau de funcţionare se bazează pe

următoarele criterii:
a)Criteriul profitului(venitului) care se aplică pentru mijloacele fixe destinate să
participe direct la obţinerea produselor.
Conform acestui criteriu se estimează că un mijloc fix se menţine în stare de funcţionare
atâta vreme cât profitul obţinut pe unitatea de producţie are valoare maximă.
b)Criteriul cheltuielilor- potrivit căruia, durata normală de funcţionare este identică cu
perioada de timp la care producţia realizată înregistrează cheltuieli minime.

3.Norma de amortizare înseamnă mărimea amortizării exprimată în procente faţă de

valoarea de intrare a mijlocului fix. In Romania, norma de amortizare este o funcţie
invers proporţională cu durata de funcţionare.

Vi
Dn 100
Na = ------- * 100 = -----
Vi Dn
În care:
Vi- valoarea de intrare a mijlocului fix
Dn – durata normală de funcţionare
Na – norma de amortizare numită şi amortizare liniară.

Se cunosc 3 tipuri de amortizare:

-amortizare liniară identificată prin norma de amortizare Na
-amortizare degresivă prin care amortizarea liniară este multiplicată cu următorii
coeficienţi: 1.5 pentru Na cuprinsă între 2-5 ani; 2 pentru Na cuprinsă între 5-10 ani; 2.5
pentru Na mai mare de 10 ani.
-amortizare accelerată prin care în primul an de funcţionare se include cheltuielile de
exploatare 50% din valoarea de intrare a mijlocului fix, urmând ca celelalte amortizări
anuale să fie calculate la valoarea rămasă de amortizat, în mod liniar, respectiv o
raportare la numărul de ani rămaşi din durata normală de funcţionare.

10
Managementul investiţiilor – CURS 1 11

Calculul efectiv al amortismentului se determină lunar în funcţie de cota medie de

amortizare din soldul mijloacelor fixe la sfârşitul lunii precedente.

Inglobarea amortizării în cheltuielile de exploatare se face în corelaţie cu gradul de

utilizare a mijloacelor fixe de bază:

Em1
Gu = ------- * k * Ipr
Emo

Ve
Em = ----- * 1000
V

Gu- gradul de utilizare

Emo, Em1 – eficienţa utilizării mijloacelor fixe pentru perioada de bază, respectiv
curentă.
Ve-venituri din exploatare

V –valoarea medie anuală a mijloacelor fixe

k-coeficient de corelaţie specific activităţii desfăşurate de agentul economic.
Ipr – indicele mediu al preţurilor

V = Vi + Vi + Ve

Vi – valoare de inventar

Vi ; Ve – valoarea medie anuală a mijloacelor fixe intrate, respectiv ieşite.

Vi (sau Ve) * T
(Vi ; Ve) = -------------------
12

T –perioada ramasã pânã la sfârşitul anului de la data intrãrii(ieşirii) mijloacelor fixe.

11
Managementul investiţiilor – CURS 1 12

Pentru identificarea cauzelor care pot produce modificãri asupra eficienţei utilizãrii
mijloacelor fixe (Em) se propune relaţia:

Ve CA ± Qs + Qi + Se + Av + Ve
Em = ------ * --------------------------------------- * 1000
V V

In care:
CA – cifra de afaceti
Qs – valoarea producţiei stocate
Qi – valoarea producţiei imobilizate
Se- subvenţii de exploatare
Av – alte venituri din exploatare
Ve – venituri din provizioane pentru exploatare

2.1.3. VALOAREA REZIDUALÃ ŞI VALOAREA DE RECUPERARE

Daca ỉn urma studiilor de fezabilitate se constatã cã o parte din clãdiri, mijloace fixe, pot
fi valorificate total sau parţial, aceasta ỉnseamnã o creştere a veniturilor, respectiv permit
o economie de capital investiţional şi acestea se scad din volumul total al investiţiei. Dacã
cele enumerate anterior devin utile ỉn noua investiţie, ele se adaugã la valoarea investiţiei,
deci este inclusã ỉn totalul cheltuielilor de exploatare.

Poate fi consideratã ca valoare rezidualã şi valoarea realizatã pe seama valorificãrii

mijloacelor fixe neamortizate ỉn totalitate, care constituie economiei de capital, iar când
acestea nu pot fi valorificate prin vânzare, se valorificã ca deşeuri reprezentând valori de
recuperare.

2.1.4. EMISIUNEA ŞI VẢNZAREA DE ACŢIUNI

Acţiunea – divizarea patrimoniului unei societãţi ỉntr-un numãr de pãrţi egale, fiecãrei
pãrţi atribuindu-se o valoare nominalã.

Emisiunea de acţiuni presupune ca:

-dreptul de emisiune sã fie mai mic decảt cursul vechi dar mai mare decảt valoarea
nominalã;
Cv > Pe < Vn
-vizeazã creşterea capitalului social;
-poate constitui o sursã de venit pentru deţinãtori prin intermediul dividendelor;

12
Managementul investiţiilor – CURS 1 13

Din pdv juridic – acţiunea este un titlu negociabil care conferã un drept de coproprietate
asupra patrimoniului firmei şi care devine drept efectiv de proprietate ỉn caz de faliment
pentru valorificarea patrimoniului respectiv.
Din pdv financiar – acţiunea este un titlu nerambursabil şi prin care se finanţeazã o
ỉntreprindere, respectiv constituie o sursş de venit pentru acţionari prin intermediul
dividendelor.
Din pdv economic – acţiunea este o valoare care poate fi valorificatã pe piaţa valorilor
mobiliare.

Modul de formare şi circulaţie a acţiunilor

1.Acţiunile nominative pot fi emise sub formã materialã, pe suport de hảrtie sau sub
forma nematerializatã, prin ỉnscriere ỉn cont.
2.Acţiunile emise prin ofertã publicã de valori mobiliare, conform L52/1994, sunt
supuse reglementãrilor specifice pieţei organizate pe care acele acţiuni sunt
tranzacţionate.
3.Acţiunile emise nu pot avea o valoare mai micã decảt valoarea nominalã.
4.Acţiunile, chiar dacã nu sunt achitate ỉn ỉntregime, devin ỉn permanenţã acţiuni
nominative.
5.Capitalul social nu poate fi majorat şi nu este permis a se emite noi acţiuni pảnã cảnd
nu vor fi achitate complet cele emise anterior.
6.Se pot converti ỉn acţiuni la investitor şi invers, acele acţiuni nominative aprobate de
AGA.
7.Se pot emite titluri cumulative pentru mai multe acţiuni dacã acestea sunt acţiuni
nominative şi sunt emise ỉn formã materialã.
8.Acţiunile trebuie sã aibã valori egale pentru a conferi deţinãtorilor drepturi egale.
9.Dacã acţiunile sunt emise ỉn formã materialã, societatea comercialã ỉnmảneazã fiecãrui
deţinãtor un certificat de acţionar.

Cea mai importantã cale de autofinanţare, care de fapt ỉnseamnã o recapializare a firmei
este revảnzarea de acţiuni prin licitaţie liberã.

Reducerea Cs :
-prin reducerea numãrului de acţiuni sau pãrţi sociale, reducerea valorii nominale a
acţỉunilor sau a pãrţilor sociale;
-cảnd reducerea nu este motivatã de pierderi datorate scutirii totale sau parţiale a
asociaţilor de vãrsãminte datorate sau se restituie acţionarilor cote-pãrţi din aporturile
acestora, proporţional cu reducerea Cs şi calculatã egal pentru fiecare acţiune sau parte
socialã.

Majorarea Cs:
a)Prin noi aporturi ỉn numerar sau ỉn naturã – presupune emisiunea de acţiuni sau se
majoreazã Vn a acţiunilor existente; majorãrile de capital au urmãtoarele avantaje:
-compenseazã lipsa temporarã a disponibilitãţilor financiare;
-permite elaborarea unor strategii pentru contracararea concurenţei;
-poate asigura un echilibru financiar firmei

13
Managementul investiţiilor – CURS 1 14

Se impune respectarea urmãtoarelor condiţii:

Cv > Pe > Vn

Modalitãţi prin care acţiunile se ỉncearcã sã devinã atractive

1.Dreptul de subscriere
2.Dreptul de atribuire

1.Dreptul preferenţial de subscriere(DS) = diferenţa dintre cursul vechi al acţiunii(Cv)

şi valoarea de piaţã a acţiunii (Vp) dupã majorarea Cs
Valoarea de piaţã a acţiunii se calculeazã astfel:

n * Cv + N*Pe
Vp = --------------------
N+n
Unde:
n-nr. Acţiunilor ỉnainte de majorare(acţiuni vechi)
N-nr. Acţiunilor dupã noua emisiune
Pe-preţ emisiune
Cv-cursul vechi al acţiunii

Deci:
nCv + NPe NCv + nCv – nCv – Npe N(Cv – Pe)
DS = Cv – Vp = Cv - ---------------- = ----------------------------- = ----------------
N+n N+n N+n
Atentie!!
In cursul predat este gresit

b)Prin ỉncorporarea rezervelor, a diferenţelor din reevaluare şi a primelor de

emisiune
2.Dreptul de atribuire(DA) -dacã la sfảrşitul anului nivelul profitului atinge un nivel şi
poate permite, o parte din acesta se poate constitui ỉn fond de rezervã, ỉncorporat ỉn Cs
prin emisiunea de noi acţiuni care se acordã gratuit vechilor acţỉonari.

Calculul DA porneşte de la formula de calcul a DS şi la care considerãm Pe = 0

N*C
DA = ---------
N+n
N
Raportul --- reprezintã cota parte cu care cresc numãrul de acţiuni ỉn contul acţionarului.
n
D1
NAA = n*---- NAA-nr. de acţiuni atribuite, D1- dividendul ascordat ỉn anul respectiv
Pe

14
Managementul investiţiilor – CURS 1 15

Existã 2 situaţii
Cảnd numãrul acţiunilor atribuite nu reprezintã un numãr ỉntreg(ex.10.5 acţiuni):
1.Fie se achitã la casierie 0.5 acţiuni şi se primesc 11 acţiuni
2.Fie firma ỉi plãteşte acţionarului 0.5 acţiuni ia acţionarul primeşte 10 acţiuni.

Aceastã posibilitatea se numeşte SULTÃ – posibilitatea prin care se echilibreazã

(compenseazã) 2 valori economice.(NU ESTE IN CARTE!!!)

Preţul unei acţiuni se calculeazã astfel:

PA = ( V1 - V0 ) + D1

V1 – preţul de vảnzare ỉn anul respectiv

V0 – preţul de vảnzare ỉn anul anterior
D1 – dividendul ỉn anul respectiv

Calculul D1
D1 = D0( 1 + g)
D0 – dividendul din anul anterior
g- rata anualã constantã de creştere a dividendului.

S-a recurs la g deoarece este greu de prevãzut rata dividendelor peste 1,2…ani.

Profitul/acţiune se calculeazã astfel:

( V1 – V0 ) + D0
Pl/A = ---------------------
V0

Prima de risc:
-prima solicitatã de acţionari
-este profitul/acţiune la care se adaugã rata dobảnzii

PR = Pl/A + rd

c)Prin conversia datoriilor

Se poate ỉntảlni atunci cảnd societatea comercialã emite obligaţiuni convertibile ỉn acţiuni
şi are loc efectiv transformarea acestora ỉn acţiuni.
In aceastã situaţie are loc o majorare de Cs deoarece se majoreazã numãrul acţiunilor. Vn
a obligaţiunilor convertibile creazã avantaje deţinãtorului pentru cã, atunci cảnd sunt
investite, dacã societatea acordã dividende, acestea au o valoare mai mare decảt cea a
cupoanelor şi conferã deţinãtorului toate drepturile: drept de vot, de proprietate,etc.
Din 1998, ỉn Romảnia s-a introdus posibilitatea ca DATORIILE societãţilor comerciale
sã fie transformate ỉn acţiuni. Pe de altã parte, obligaţiunile convertite ỉn acţiuni
beneficiazã de un regim fiscal mai avantajos.

15
Managementul investiţiilor – CURS 1 16

Emisiunea de obligaţiuni(O)
Obligaţiunea-o valoare mobiliarã care se ramburseazã la termene de scadenţã
prestabilite, la nivelul dobảnzii convenitã de comun acord.

Din pdv juridic obligaţiunea – titlu de credit care conferã deţinãtorului un drept de
creanţã asupra patrimoniului existent şi un drept ipotecar asupra patrimoniului,
conferindu-I din acest pdv un avantaj faţã de celelalte valori mobiliare.

Din pdv economic obligaţiunea – titlu rambursabil ce creazã venituri pentru emitent şi
deţinãtor

Valoarea de restituit a obligaţiunii se face prin intermediul cuponului.

Valoarea cuponului (Vc) se calculeazã astfel;

rd
Vc = Vn ---
100

2.1.5.ỈMPRUMUTURI BANCARE PE TERMEN LUNG ŞI MEDIU

2.1.5.1.FINANŢAREA PRIN ỈNDATORARE

Firmele apeleazã la astfel de credite ỉn special ỉn 2 situaţii:

1.Cảnd resursele financiare proprii sunt insuficiente, respectiv nu se realizeazã un
echilibru ỉntre veniturile totale şi cheltuielile totale ( intrãri-ieşiri de lichiditãţi CASH-
FLOW).
2.Cảnd o firmã constatã cã deţine o poziţie dominantã pe piaţã şi atunci are tot
interesul sã-si extindã capacitãţile de producţie printr-o politicã de investiţie de
anvergurã, de extindere, care sã-i consolideze poziţia deţinutã deja pe piaţã.

Important este ca managementul firmei sã ia ỉn calcule toate elementele care pot favoriza
apariţia riscului, adicã, aceste credite sã sporeascã şi nu sã diminueze potenţialul financiar
al firmei.
Un management este performant ỉntr-o decizie investiţionalã dacã la sfảrşitul
acţiunii sau perioadei de graţie, un ỉmprumut pe termen lung şi mijlociu asigurã o
creştere minimã a rentabilitãţii valorii capitalurilor proprii. Acest lucru este
confirmat doar dacã totalul capitalului angajat ( Cp + Cimprumutat) are o
rentabilitate eficientã( rentabilitatea obţinutã > rata dobảnzii+credit).
Agentul economic apeleazã la credite bancare cảnd Cp nu satisfac nevoile financiare ale
acestuia. Se disting:
1.Credite pe termen mediu şi lung
2.Creditul obligatar
3.Creditul obligatar convertibil
4.Leasing
5.Credite acordate pe bazã de garanţii

16
Managementul investiţiilor – CURS 1 17

1.Creditul bancar pe termen mediu şi lung

-se acordã pe baza unei garanţii şi a unei documentaţii tehnico-economice pe o perioadã
de 5-25 ani. Se disting urmãtoarele tipuri: MEBO, L 1/1995, BERD, BIRD, BEI, pentru
dezvoltare-investiţii, credite pentru sectorul agrigol şi zootehnic, etc.

2.Creditul obligatar
Are la bazã emisiunea de obligaţiuni care dau deţinãtorului dreptul la o anumitã dobảndã
cu respectarea urmãtoarelor prevederi:
-numãrul de obligaţiuni la purtãtor sa nu depãşeascã ca sumã ¾ din capitalul vãrsat
existent aşa cum a fost ỉnregistrat la ultimul bilanţ contabil aprobat;
-sã aibã aceeaşi valoare pentru a conferi deţinãtorilor drepturi egale;
-pot fi emise ỉn formã materialã pe suport de hartie sau ỉn formã nematerialã prin
ỉnscriere ỉn cont;
-valoarea obligaţiunilor subscrise sã fie integral vãrsatã;
-obligaţiunile se ramburseazã la agentul economic emitent, la scadenţã.

Retribuirea obligaţiunilor se face prin dobảnzi care se plãtesc periodic prin cupoane:

Vn*d(%)
Vc = ------------
100
Vc-valoarea cuponului
Vn-valoarea nominalã
d-valoarea dobảnzii

Dacã Pc > Vn = vảnzare la primã

Dacã Pc < Vn= vảnzare la scont
Rambursarea se face la pretul de rambursare (PR)

Amortizarea creditelor obligatare

Presupune rambursarea ỉn conformitate cu scadenţele ỉnscrise la titlu.
Se cunosc 3 modalitãţi de rambursare(amortizare):
A.Prin anuitãţi constante
B.Prin serii egale
C.Amortizare unicã

A.Amortizarea prin anuitãţi constante – agentul economic se obligã anual la plata unor
sume constante care ỉnglobeazã rata de amortizare şi volumul dobảnzii.
Dacã este vorba de o amortizare la valoarea nominalã prin anuitãţi constante, relaţia de
calcul este:
n
Rd rd(1+rd)
A = K -------------- SAU A = K------------------
-T n
1 – ( 1 + rd) (1+rd) – 1

17
Managementul investiţiilor – CURS 1 18

n
raportul rd(1+rd) este factor de recuperare a kapitalului(K) care este inversul
n factorului de discontare multiplã.
(1+rd) - 1

Sau se poate utiliza relaţia:

rd
A = Ne*Vn ------------
-T
1 (1 + rd)
unde:
A-anuitate(amortisment anual+dobảnda)
Ne-numãrul de obligaţiuni emise
Vn-val. Nominalã a acţiunilor emise
K-capitalul sau suma ỉmprumutului obligatar
Rd-rata dobảnzii ỉmprumutului( la dobảnda nominalã)
T-durata ỉn ani a ỉmprumutului obligatar.

Dacã este amortizare la primã(PR > Vn), anuitãţile se calculeazã cu ajutorul formulei de
mai sus, numai cã se mai face o coloanã ỉn plus care se referã la prima de rambursare
pentru fiecare scadenţã (PR – Vn)

B.Amortizarea prin serii egale

Presupune rambursarea unui numãr egal de obligaţiuni ỉn fiecare an. In acest caz,
capitalul rambursat se menţine constant pentru fiecare an iar dobảnda scade de la an la an.
Dacã scadenţa este anualã:

Ne
NR = ------
T
NR-numãrul de obligaţiuni rambursate annual
Ne-numãrul de obligaţiuni emise
T-durata ỉn ani a ỉmprumutului obligatar

Rambursarea anualã se poate face:

-la valoarea nominalã
Ne
NR*Vn = -----* Vn
T
-la preţ de rambursare
Ne
NR*PR = -----*PR
T

18
Managementul investiţiilor – CURS 1 19

In care:
NR-numãrul de acţiuni rambursate annual
Vn-valoarea nominalã a obligaţiunilor emise
Ne-numãrul obligaţiunilor emise
T-durata ỉn ani a ỉmprumutului

Suma anualã a dobảnzii(Δd) se calculeazã pentru capitalul nerambursat:

rd
Δd = NNR*Vn*------
100
NNR-numãrul obligaţiunilor rãmase de rambursat

Anuităţile( valoarea amortismentelor + dobânda) se pot calcula la:

-valoarea nominală

Ne rd
AN = ------*Vn + NNR * -------
T 100

-la preţ de rambursare:

Ne d
AR = ------*PR + NNR*Vn*----
T 100

C.Amortizarea unică
Constă în aceea că agentul economic plăteşte la sfârşitul fiecărui an dobânzi asupra
volumului total al împrumutului:
D d
∆ d = K---- = Ne * Vn ---
100 100
K-valoarea creditului obligatar
Rambursarea finală se poate calcula:
-la valoarea nominală:

K = Ne*Vn
-la preţ de rambursare:
Ne*PR = Ne*Vn + Ne ( PR – Vn)
Valoarea dobânzii aferentă fiecărui an:
rd rd
NRR = NR----*Vn = NR*Vc ( Vc = ------Vn )
100 100
NRR-numărul de obligaţiuni rămase de rambursat
NR-numărul de obligaţiuni rambursate
Vn-valoarea nominală

19
Managementul investiţiilor – CURS 1 20

Din dorinţa de a proteja deţinătorul de obligaţiuni faţă de modificările care intervin pe

piaţa de capital, valoarea unei obligaţiuni se calculează:
n
∑ CFVC
n=1 100%
VO = ------------ + --------
n n
( 1 + rd ) ( 1 + rd )

CFVC-fluxul de lichidităţi generat de o obligaţiune prin valoarea de cupon

Rd-dobânda practicată pe piaţă

Valoarea calculată numai sub influenţa ratei dobânzii:

n
∑ rda
n=1 100%
VO = ---------------- + ---------------
n n
( 1 + rd ) ( 1 + rd )

rda-rata dobânzii anuale

Dacă rda < rd de pe piaţa de capital, preţul operaţiunii va scădea

Dacă rda > rd de pe piaţa de capital, preţul obligaţiunii va creşte
Rata dobânzii de referinţă
Tot din dorinţa de a proteja deţinătorul de obligaţiuni, în economiile stabile, performante,
această valoarea a obligaţiunii se calculează periodic la 3,6 luni.
n
∑ rra
n=1 100%
VO = ------------------------------------------------- + ------------------------------------------------
( 1 + rdr1 )( 1 + rdr2 )……. ( 1 + rdr n ) ( 1 + rdr1 )( 1 + rdr2 )……. ( 1 + rdr n )

rdr-rata dobânzii reale

3.Creditul obligatar convertibil
AGA poate decide emiterea unor obligaţiuni care pot fi convertite în acţiuni ale aceluiaşi
agent economic, la o dată sau intr-o perioadă stabilită anterior
Avantaje: Conversiunea permite întreprinzătorului să se îndatoreze la un preţ mai mic
faţă de obligaţiunile ordinare. Se poate înregistra o majorare de Cs prin conversia
datoriilor atunci când nu este posibilă o majorare prin aport în numerar sau prin
încorporarea rezervelor.

20
Managementul investiţiilor – CURS 1 21

Finanţarea pe termen lung se poate realiza prin emisiunea de obligaţiuni care este de fapt
o finanţare prin fonduri proprii, prin angajamente la termen şi prin împrumuturi
obligatare, care sunt cele mai preferabile deoarece, este mai puţin costisitor decât o
emisiune de acţiuni.

4.Creditul leasing(bail) (to lease = a închiria)

Conceptul de leasing
Prin leasing se înţelege operaţiunea prin car un solicitator de capital achiziţionează de la
producător, bancă sau intermediar prin inchiriere, dreptul de a utiliza în vederea obţinerii
de produse şi servicii. Cel care oferă se numeşte LOCATOR iar cel care utilizează se
numeşte LOCATAR. La sfârşitul perioadei de leasing, locatarul poate opta pentru:
-rezilierea contractului de închiriere
-prelungirea contractului de închiriere
-achiziţionarea bunului rspectiv la o valoare, care de regulă este valoarea reziduală.
Preţul de achiziţie este neutralizat prin redevenţe care sunt calculate astfel încât să
acopere preţul de achiziţie, cheltuielile de administraţie, dobânda şi profitul.
De regulă redevenţele sunt calculate a.î. valoarea să fie acoperită (neutralizată) înainte de
terminarea contractului de leasing.

Note de curs din management financiar(Anul III)

C. Leasing-ul
= pentru beneficiarul de leasing este o forma de finantare a activelor , o finantare
pe termen lung , iar pentru firma producatoare de bunuri de folosinta de lunga
durata , leasing-ul este o noua modalitate , mai eficienta , de vinzare a produselor.
Lexiconul defineşte lesingului finaciar ca o operatiune de inchiriere de
bunuri al caror termen este mai mare de 1 an si valoarea de achizitie a bunurilor
urmeaza sa fie recuperat in proportie de cel putin 75% de locator. Celalate
operatiuni de leasing se incadreaza in categoria leasingului operational.

Caracterul leasing-ului ca formă de finanţare a investiţiilor în active

imobilizate.
In tranzactiile de leasing intervin urmatoarele notiuni specifice :
a) participantii la tranzactie : locatorul (societatea de leasing), locatarul (chiriasul)
si furnizorul bunului de folosinta indelungata

21
Managementul investiţiilor – CURS 1 22

b) durata contractului de leasing incepe odata cu semnarea contractului sau cu

punerea in functiune a bunului ce face obiectul contractului si tine pina la
termenul prevazut in contract.
c) chiria (redeventa) = pretul leasing-ului, pentru locatar – cheltuiala, pentru
locator – venit
d) valoarea ramasă – valoarea la care la sfirsitul contractului de lasing locatarul
poate cumpăra bunul ce a facut obiectul contractului
e) coeficientul de leasing se determina ca raport intre suma globala a chiriei ce
urmeaza a fiplatita de locatar si valoarea contabila a bunului.

Obiectivele contractului de leasing:

- sa garanteze locatarului folosirea unui bun pe un interval bine determinat de

timp, la un pret fixat prin contract
- sa asigure locatorul ca va putea incasa cgiria convenita intr-un interval de timp
determinat
- sa asigure locatarul ca la sfirsitul perioadei va putea cumpara bunul ( la o
valoare reziduala rezonabila ) , va putea incheia un nou contract de inchiriere (
cu o chirie mai mica ) sau va putea returna bunul respectiv.

Cele mai cunoscute forme de leasing :

- lesing-ul de exploatare
- leasing-ul financiar
- leasing-ul de servicii
- sale – and – lease – back
- leasing-ul direct si indirect
- leasing-ul prin intermedieri
- subleasing-ul

22
Managementul investiţiilor – CURS 1 23

a) Leasing-ul financiar ( leasing clasic )

= tranzactie pe TM sau L, prin intermediul careia o societate de leasing cumpara
bunul cerut de locatar de la un furnizor in prealabil convenit si ii cedeaza folosinta
lui contra unei chirii , cu precizarea ca la sfirsitul perioadei de contract aceasta
poate sa-l cumpere la o valoare ramasa convenita.
Locatarul ( benficiarul ) este acela care cauta furnizorul de bunuri,
negociaza cu el parametrii tehnici si terminal de livrare. Ulterior locatarul
contacteaza mai multe societati de leasing , oprindu-se la aceea care ii ofera cele
mai bune conditii ( chirie, durata, conditii finale.
Societatea de leasing, inainte de a elabora oferta, contacteaza furnizorul de
bunuri pentru a stabilii conditiile de cumparare si analizeaza si starea
beneficiarului.In anumite cazuri , societatea de leasing poate solicita garantii
suplimentare de la viitorul locatar.
Numai in urma acestor studii si analize se incheie atit contractul de leasing
cit si de cumparare a bunului de la furnizor.

b) Leasing-ul de exploatare
= contractul de leasing de exploatare este o inteleger pe TS, cel mult mediu,
potrivit careia locatorul cedeaza locatarului folosinta unui bun pe o perioada
determinata, contra unei chirii, fara a mai prevedea dreptul acestuia din urma cala
sfirsitul perioadei sa opteze pentru cumparare.

- se aseamana mai mult cu inchirierea echipamentelor decit cu o forma de

finantare
- contractul de leasing se incheie in cazurile in care locatorul are nevoie de
echipamente specializate pentru anumite operatiuni nerepetabile.

23
Managementul investiţiilor – CURS 1 24

Trasaturi :
- durata contractului este mai mica decât durata normala de amortizare . Platile
convenite drept chirie nu acopera valoarea bunului; ca atare locatorul trebuie
sa inchirieze bunul de mai multe ori, astfel incit la un moment dat sa-l poata
vinde la o valoare reziduala.
- locatorul este nevoit sa sigure si sa-l mentina in stare de functionare
- locatorul are dreptul de a anula contractul de inchiriere inainte de expirarea
termenului
- marimea chiriei nu poate fi modificata pe parcursul contractului, ca urmare a
duratei foarte scurte.
Avantajele leasing-ului:

- poate constitui uneori singura modalitate reala de finantare a investitiilor

( imposibilitatea obtinerii unui credit bancar, emisiunii de obligatiuni sau
emisiunii suplimentare de actiuni).
- Firmele isi protejeaza resursele proprii. Chiria platibila periodic si decontarea
finala pot fi asigurate din veniturile obtinute prin exploatarea eficienta a
bunurilor care fac obiectul contractului.
- Permite locatarului indreptarea resurselor proprii sper alte abiective: marketing
- Nu se evidentiaza in bilantul locataru;lui, astfel incit acesta are posibilitatea
contractarii unor creite bancare.
- Mai usoara si mai rapida decit obtinerea creditului pe TL sau M
- chiria , pentru locatar, este o cheltuiala deductibila.

Dezavantajele leasing-ului:
- in platile periodice datorate de locatar locatorului, cota parte de dobinda este
mai mare decit dobinda aferenta imprumutului bancar

24
Managementul investiţiilor – CURS 1 25

ratele de leasing nu se recalculeaza , chiar daca rata dobinzii in economie este în

scadere.

Curs 1 Manole
Tipuri de leasing
Leasing financiar-pe parcursul perioadei de leasing se recuperează:
-preţul de achiziţie
-costuri auxiliare
-profitul
Leasing operaţional
-la început locatarul achită o parte din preţul de achiziţie urmărind ca restul să fie achitat
pe seama valorificării produselor realizate pe seama utilajului respectiv.
Leasingul scurt
-locatorul se angajează să suporte cheltuielile de întreţinere, reparaţii, etc.
Leasingul net
-cheltuielile de întreţinere, reparaţii, sunt suportate de locatar
-valorificarea leasingului cuprinde doar preţul de achiziţie
Leasingul direct
-contractul de leasing este încheiat între producătorul mijlocului fix şi utilizator
Leasingul indirect
-cand afacerea se derulează prin intermediul unui agent, bancă, agent de leasing
Leasing internaţional
-cand locatarul şi locatorul au statut de rezidenţi

5.Credite acordate pe bază de garanţii

După garanţiile care stau la baza lor, se disting următoarele tipuri de credite:
a)Credite acordate pe bază de garanţii materiale – vizează capitalul sau patrimoniul
firmei. Pot fi valorificate de agentul creditor când se pune problema recuperării datoriei.
b)Credite ipotecare- creditul obţinut este garantat prin ipotecarea clădirilor, terenurilor,
mijloacelor circulante care reprezintă o transformare rapidă în lichidităţi.
c)Credite de CASH-FLOW(flux de lichidităţi)- sunt garantate material. Singura
solicitare din partea creditorului este legată de studiul de fezabilitate al proiectului de
investiţie.

2.1.6.BUGETUL DE STAT
Pe măsura restructurării de fond a întregii economii naţionale şi a consolidării instituţiilor
de specialitate ca şi a regulilor economiei de piaţă, în viitor acestea vor aloca fonduri tot
mai mici pentru investiţii. Guvernul va avea în vedere acele domenii de activitate care nu
pot face faţă concurenţilor externi, dezvoltarea unor obiective social-culturale, a unor
ramuri economice strategice care rămân în continuare sub controlul statului, domenii de
interes naţional (îmbunătăţiri funciare, protecţia mediului, centrale nucleare, etc).

25
Managementul investiţiilor – CURS 1 26

2.2.CREDITE IN LEI ŞI VALUTĂ ACORDATE DE BANCILE DIN

ROMÂNIA

Prin acordare unor asemenea credite se urmăreşte acoperirea cheltuielilor de producţie,

prin creditarea diferenţei de fonduri între capitalul circulant necesar desfăşurării activităţii
şi fondurile agentului economic (proprii şi atrase).

O investiţie
-trebuie să corespundă unei necesităţi;
-reprezintă raportul dintre resurse şi necesităţi
-se au în vedere indicatori de risc
-trebuie restituită

Rata dobânzii reprezintă costul capitalului(∆d)

K*t * rd K*t * rd (%)

∆d = -------------- = ---------------
100*365 365

K-volumul creditului
t-durata acordării creditului
rd-rata dobânzii

INFLAŢIA- creştere generalizată a preţurilor şi reducerea puterii de cumpărare.

Milton Friedman – inflaţie prin prosperitate = inflaţie provocată de stat 3-5%

Efectul de levier al creditului se calculează astfel:

El = Rî ( re-rd)

K
Rî-rata de îndatorare = ----( re – rd)
Kpr
re- rentabilitatea economică
rd-rata dobânzii

re > rd garanţia de plată a creditului

Rentabilitatea economică

Pe Pe Pe- profitul din exploatare

re = ----- = ----------- TA-total active

26
Managementul investiţiilor – CURS 1 27

TA K + Kpr K-credit
Kpr-capital propriu

Rentabilitatea financiară

Profit curent Profit din exploatare – volumul vânzărilor

rf = --------------------- = ---------------------------------------------------
Capital propriu Capital propriu

Volumul vanzărilor = K * rd

Pe Pe - D
rf = ----- = ---------
Kpr Kpr

Trebuie ca rf > re pentru că rf face referire doar la capitalul propriu = valorificare

superioară a capitalului propriu.

re(K + Kpr) – K*rd reK + re*Kpr – K*rd K(re-rd) + re*Kpr

re = ------------------------- = --------------------------- = -----------------------------
Kpr Kpr Kpr

re= Rî ( re-rd) + re

K + Kpr = 1

Dacă nu se valorifică creditul, creditorul îşi va recupera creditul.

!!!! Randamentul creditului( noţiune personala a distinsului Manole, care este unică în
lume)
Pu
R = ----
Pa
R-randamentul
Pu-puterea utilă
Pa-puterea atrasă

Pr
Rk = ---
K
Rk-randamentul creditului
Pr-profit anual
K-capital primit ca şi credit

27
Managementul investiţiilor – CURS 1 28

Pe
Rek = -------
K

Pc
Rfk = -----, Pc-profit curent
K

2.3. COSTUL CAPITALULUI

Reprezintã rata de rentabilitate solicitatã de creditori şi acţionari, respectiv este efortul

financiar pe care ỉl face ag. Economic pentru procurarea capitalului, cu alte cuvinte
randamentul minim obţinut de investitori capabil sã asigure acţionarilor un cảştig
comparabil cu cel pe care l-ar putea obţine pe piaţã ỉn aceeaşi clasã de risc.

Prin evaluarea costului capitalului se urmãreşte:

-eficienţa activitãţii;
-stabilirea unui raport optim ỉntre capitalurile proprii şi cele ỉmprumutate.

Pentru determinarea costurilor capitalurilor, acestea se grupeazã astfel:

A)Costul Cp
B)Evaluarea costului acţiunilor
C)Costul profitului nedistribuit şi al acţiunilor nou emise
D)Costul ỉmprumutului pe termen lung şi mijlociu.
E)Costul creditului obligatar
F)Costul creditului de leasing
G)Costul total al capitalului

2.3.1.COSTUL CAPITALULUI PROPRIU

Capitalul propriu cuprinde finanţãri din profitul propriu şi din rezervele constituite,
acţiunile, aporturile ỉn numerar şi conversia obligaţiunilor

Costul capitalului propriu este format din:

-cost explicit = credite + acţiuni cu dividende
-cost implicit = fonduri proprii(fond de dezvoltare) + fonduri de rezervã + profit

Remunerarea fondurilor proprii trebuie = cu rata dobảnzii fảrả risc, adicã dobảnda
minimã pe care trebuie sã o primeascã acţionarii fãrã nici un risc, cum ar fi obligaţiile de
stat, la care se adaugã prime de risc, care ỉnseamnã o majorare a rentabilitãţii solicitate de
acţionari care sã le compenseze riscul asumat.

28
Managementul investiţiilor – CURS 1 29

Rata dobảnzii fãrã risc- dobảnda minimã pe care ar putea-o primi acţionarii dacã şi-Ar
plasa capitalurile ỉn plasamente fãrã risc(obligaţiuni de stat) faţã de situaţia cảnd le-ar
acorda investitorilor care sunt supuse unui anumit risc, de unde şi o rentabilitate incertã.
Prima de risc – presupune o majorare a rentabilitãţii solicitate de acţionari care sã le
compenseze riscul ca urmare a plasãrii capitalului la investitor.

2.3.2.EVALUAREA COSTULUI ACŢIUNILOR PRIN MODELUL

GORDON-SHAPIRO

Acest model porneşte de la premisa ca valoarea unei acţiuni = valoarea actualizatã a

fluxului de lichiditãţi datorat dividendelor şi preţului(cursului) de vảnzare a acesteia.

La momentul t0 :

D1 V1
V0 = ------- + ----------
1 + rr 1 + rr

V0-valoarea iniţialã a acţiunii

D1-valoarea dividendului la momentul t0
rr-rata de rentabilitate solicitatã de investitori

La momentul t1

D2 V2
V1 = ------- + ----------
1 + rr 1 + rr
V1- preţ vảnzare
D1-dividendul in momentul t1

Inlocuind pe V1 in relaţia de mai sus avem:

D2 V2
------- + --------
D1 1 + rr 1 + rr D1 D2 V2 1
V0 = ------- + -------------------- = -------- + -------- + ------- * --------
1 + rr 1 + rr 1 + rr 1 + rr 1 + rr 1 + rr

D1 D2 V2
= --------- + ----------- + ----------

29
Managementul investiţiilor – CURS 1 30

1 + rr ( 1 + rr)² ( 1 + rr)²

Prin generalizare se obţine:

D1 D2 Vn
V0 = ------- + ---------- +….. -----------
1 + rr ( 1 + rr)² ( 1 + rr)ⁿ
respectiv

n Di Vn
V0 = ∑ ---------- + ----------
i=1 (1 + rr)i (1 + rr)ⁿ

Deoarece rr- rata de rentabilitate creşte, rezultã cã:

Vn
------------ → 0
( 1 + rr)ⁿ
Si atunci:

n D
Vo = ∑ (1+ri )i
i=1 r

in care:
Di-fluxuri anuale pozitive previzionate a fi ỉnregistrate.

Din aceastã relaţie rezultã cã valoarea prezentã a unei acţiuni este suma plãţilor viitoare
de dividende actualizate, indiferent de orizontul investiţiei ( d + De).
Este greu de presupus cã se poate estima valoarea constantã a dividendelor şi de aceea ỉn
practicã se adevereşte cã aceasta creşte cu o ratã constantã g < rd, ỉn care
-rd este rata de actualizare a dividendelor.

D = D (1 + g )
i O
i

de unde prin ỉnlocuirea lui Di ỉn relaţia anterioarã se obţine:

30
Managementul investiţiilor – CURS 1 31

n n
∑ ∑
D0 (1 + g )i (1 + g )i
V 0 =
(1 + g )i
= Do
(1 + rd )i
i=1 i=1

Trebuie sã determinãm valoarea lui rd .Pentru aceasta notãm cu x = 11++ rg şi dảnd

d
factor comun pe x se obţine relaţỉa:

Vo = D0 * x(1 + x 2 + x3 + .......x n −1 ) ,care fiind o serie crescãtoare, soluţia este o progresie

geometricã si atunci:
1(1 − x) n
V 0 = D0 * x
1− x
unde x → o

1+ g 1+ g
1 + rd 1 + rd 1+ g
V 0 =
D0 * X *1 D0 * X
1− X
=
1− X
= D0
1+ g
= D0
1 + rd − 1 − g
= D0
1− g
1−
1 + rd 1 + rd
şi ỉntrucảt
D0 (1 + g ) = D1 , relaţỉa devine:
g-rata anuală constantă de creştere a dividendului
V 0 =
D1
rd − g
de unde re zultã cã:

D1
rd =
V0 + g
unde g < rd pentru cã dacã g > rd , atunci V
→ ∞ ceea ce ar fi posibil de acceptat.
0

Unii autori agreazã şi acceptã cã la momentul t, dividendul are o formã exponenţialã:

Dt = D0 * e gt

2.3.3.COSTUL PROFITULUI NEDISTRIBUIT SI AL ACTIUNILOR NOU EMISE

Dacã firma reinvesteşte profitul nedistribuit la o ratã superioarã celei solicitate de

investitori(acţionari) atunci cảştigul acestora se majoreazã.
In condiţii de echilibru, rata venitului pretinsã de acţionari este egalã cu rata aferentã
veitului ỉn urma noii investiţii pe care ei le-ar putea face. Cu alte cuvinte, costul profitului
nedistribuit este acelaşi cu al capitalului obţinut din acţiuni comune şi el pleacã tot de la
modelul Gordon-Shapiro:
r d =
D1
V0
+g

31
Managementul investiţiilor – CURS 1 32

Costul capitalului inregistrat prin emisiunea de noi acţỉuni se calculeazã cu relaţia:

re =
D
V0 (1 − E )
+g, in care E-costul procentual aferent emisiunii

r -rata de rentabilizare rezultatã ca urmare a

e

emisiunii de acţiuni

2.3.4.COSTUL IMPRUMUTULUI PE TERMEN LUNG SI MIJLOCIU

In gerneral creditele bancare nu presupun cheltuieli suplimentare( spre deosebire de

ỉmprumuturile obligatare), costul acestora se identificã de regulã cu rata nominalã a
dobảnzii:
D= k * t * rd
100
in care:
k – valoarea capitalului ỉmprumutat
t- durata plasamentului
rd -rata dobảnzii
D-dobảnda ỉn valoare absolutã.

Cand ỉmprumutul este acordat pentru un timp exprimat ỉn luni:

D= k * t * rd
12*100
t-numãrul de luni

Cand creditul este acordat pentru un timp exprimat ỉn zile:

D= k * t * rd
365*100
t-numarul de zile

De cele mai multe ori se calculeazã, ỉn mod normal, dobảnda compusã, care nereturnatã
la timpul potrivit se adaugã la capitalul ỉmprumutat generảnd ea ỉnsãşi o nouã dobảndã
majoratã:
1
 K n K
f  f
r = −1 = n −1
dc  K  K
 
in care:
K f -capitalul final adicã creditul iniţial + dobảnda aferentã la sfảrşitul perioadei
K-valoarea creditului acordat
r dc -rata dobảnzii compuse la 1um(1 unit. monetarã)

2.3.5.COSTUL CREDITULUI OBLIGATAR

32
Managementul investiţiilor – CURS 1 33

Pornind de la caracteristicile împrumutului pentru o obligaţîune, cheltuielile anuale ale

emitentului sunt date de relaţia:
r
C = ( Vn * r +C )*ef
hae d hs100

În care:
C
hae -cheltuielile anuale ale emitentului
Vn -valoarea nominală;
r -rata dobânzii la 1 um
d
C
hs -cheltuielile de serviciu ale împrumutului
r -reduceri fiscale aferente cheltuielilor financiare şi de serviciu.
ef

Costul net al împrumutului se calulează după relaţia:

n F
f
V = ∑
0 t
i = 1 (1 + r )
d
În care:
V -valoarea actualizată la momentul 0
0
F -fluxurile financiare
f
r -rata dobânzii la 1um
d

O altă metodă se bazează pe relaţia:

P −P
K + r e
a n
r =
d P
r+P
e
2
In care:
K -costul de emisiune;
a
P -preţul de răscumpărare;
r
P -preţul de emisiune.
e

2.3.6.COSTUL CREDITULUI PE TERMEN SCURT

In acest caz, costul este dat de valoarea dobânzii, care este în funcţie de
-cererea şi oferta de capitaluri
-conjunctura economică

33
Managementul investiţiilor – CURS 1 34

-valoarea taxei de scont,etc.

Băncile iau ca şi punct de plecare taxa de scont la care adaugă o cotă reprezentând
cheltuielile administrative şi profitul propriu, rezultând astfel rata dobânzii la care se
acordă creditul solicitat.

In cele mai multe cazuri, suma dobânzii (∆d) plătită se calculează cu relaţia:
K ∗ r *t
∆d = d
100*365
In care:
∆d -suma dobânzii de plată
K-volumul creditului
r -rata dobânzii
d
t-timpul de folosire al creditului

2.3.7.COSTUL CREDITULUI DE LEASING

Prin această formă de creditare – sursă de finanţare pe termen limitat- firme specializate
sau producători direcţi care prin condiţii de închiriere oferă bunuri unor beneficiari care
sunt în deficit de resurse proprii pentru a le achiziţiona şi acceptă dreptul de folosinţă
pentru o perioadă de comun acord stabilită.

n
(1 − ri )* Ca + ri * A Prr
Cam = ∑ +
t =1 (1 − Cl ) t
(1 + Cl ) n
In care:
Cam -costul de achiziţie şi montaj
ri -rata impozitului pe profit
Ca -chiria anuală
Cl -costul leasing-ului
Prr -preţul rezidual
t-durata în ani a leasing-ului.

2.3.8.COSTUL TOTAL AL CAPITALULUI

Se referă la situaţia în carea societatea este finanţată concomitent cu capital propriu,

capital împrumutat şi credit leasing, condiţie în care, costul total al capitalului este
determinat de rentabilitatea existentă pe piaţa financiară a capitalului.

Cp Dc Vl
CT = C fp + Cdc + Cl
C p + Dc + Vl C p + Dc + Vl C p + Dc + Vl
In care:
CT -costul total al capitalului Cdc -costul datoriilor aferente creditului

34
Managementul investiţiilor – CURS 1 35

C fp -costul fondurilor proprii Cl -costul aferent contractului de leasing

C p -valoarea capitalului propriu
Dc -datoriile aferente creditului
Vl -valoarea contractului de leasing

2.4.FINANTAREA PRIN SURSE EXTERNE

I. Imprumuturi externe
II. Investiţii străine directe (ISD).

I.Imprumuturile externe vizează:

1.Imprumuturi cu garanţie guvernamentală
2.Credite bancare de pe piaţa de capital la care riscul aparţine creditorului şi
investitorului.
3.Credite acordate de instituţii specializate- cele mai cunoscute suntFMI, BM(BIRD),
BERD.

II.ISD conferă următoarele avantaje:

1.Produc modificări rapide şi notabile în procesele de producţie.
2.Sunt implementate concomitent tehnici şi tehnologii moderne.
3.Realizează o puternică schimbare de mentalitate mai ales la nivelele operaţionale dar şi
la cele decizionale, respectiv formarea unei noi culturi organizaţionale.
4.Un management modern şi performant.
5.O rapidă şi superioară calificare a forţei de muncă.

2.5.FONDUL MONETAR INTERNATIONAL (FMI)

A apãrut ca o necesitate impusã de marea crizã economicã din perioada 1930-1933 cảnd
s-a constatat:
-o depreciere a comerţului internaţional;
-grave dezechilibre ỉn balanţele de plãţi ale ţãrilor;
-şomaj fãrã precedent.
Negocierile pentru ỉnfiinţarea FMI au ỉnceput ỉn iunie 1944 la Bretton Woods, ỉnainte de
debarcarea aliaţilor.
John Maymond Keynes(Anglia) –susţinea cã sursele de finanţare trebuie sã fie create
aidoma unei bãnci comerciale.
White (SUA)-susţinea cã sursele financiare trebuie create pe seama contribuţiei statelor.
S-a ajuns la un compromis- sursele sã fie surplusul temporar al balanţelor de plãţi ale
unor ţãri ; aceste ỉmprumuturi au geneza ỉntr-o rotaţie.
Exemplu: existã un surplus şi Romảnia solicitã un credit; FMI impune statelor care au
surplus temporar al balanţei de plãţi sã ỉl punã la dispoziţia Romảniei. Aceastã creditare
se realizseazã prin DST (drept special de tragere)
DST = 0.75-0.80$ (0.75-0.80 dintr-un dolar).
Numãrul acestor DST este ỉn funcţie de aportul ţãrilor la constituirea fondului şi se
numeşte tranşã de tragere.

35
Managementul investiţiilor – CURS 1 36

Presupunem cã SUA are nevoie de credit. In acest caz, FMI face apel la fondul de rezervã
creat de FMI pe seama ỉmprumuturilor de pe piaţa internaţionalã de capital.
Rata dobảnzii stabilitã= rata medie a principalelor ţãri, numite participante la coşul
valutar.Procentul statelor ỉn acest coş este: SUA 40%, Germania 21%, Franţa şi Japonia
11%, Anglia 17%.

Anglia 17%

Franta SUA
40%
11%
Germania
Japonia
11%
21%

Cel mai importanat organ FMI este Consiliul de Securitate din care fac parte:
-Frana, Anglia, SUA, China, Rusia- au drept de veto
-Germania şi
Creditele acordate de FMI se alocã dupã elaborarea unor programe economice la care
participã un grup de experţi - ai FMI şi reprezentanţi ai ţãrilor member.
De regulã aceste programe vizeazã mãsuri nepopulare:
-creşterea şomajului; dar partea pozitivã a acestor credite este cã reduce riscul de
-restructurare economicã; ţarã, adicã dau o “undã verde” pe piaţa investiţiilor
-inflaţie,etc.

Obiectivele FMI
1.Elaboreazã sistemul monetar internaţional şi finanţeazã temporar deficitele balanţelor
comerciale.
2.Sursele de finanţare - rezervele oficiale şi rezervele sau surplusul temporar al balanţelor
de plãti ale statelor member.
3.Termenul de rambursare a creditelor 3-5 ani.

Principalele fonduri acordate de FMI

1.Fonduri pentru stocuri tampon
2.Fonduri de finanţare compensatorie
3.Fonduri de finanţare extinsã

2.6.BANCA MONDIALÃ
A fost create la ỉnceput ỉn idea de a oferi surse financiare pentru reconstrucţia economiei
europene ca o consecinţã a distrugerilor provocate de cel de-al 2-lea Rãzboi Mondial.
Din momentul ỉn care Planul Marshall şi-a dovedit eficienţa, Banca Mondialã şi-a
reorientat obiectivele spre piaţa lumii a 3-a (ţãrile ỉn curs de dezvoltare). Au existat

36
Managementul investiţiilor – CURS 1 37

dispute mari deoarece ţãrile ỉn curs de dezvoltare s-au opus ỉn ceea ce priveşte
exploatarea resurselor lor. Prima crizã a avut loc ỉn anii ’60 iar apoi ỉn ’73.
Creditele BM respectã regulile unei bãnci comerciale.

Obiectivele BM
1.Promovarea dezvoltãrii economice
2.Finanţarea dezvoltãrii econommice
3.Sursele de finanţare-ỉmprumut de pe pieţele internaţionale de capital
-fondurile se alocã doar ţãrilor ỉn curs de dezvoltare
4.Durata 15-20 ani.

Capacitãţi de producţie – de citit

CAPITOLUL 3

EFICIENŢA ECONOMICÃ A INVESTIŢIILOR – CRITERIU ESENŢIAL ỈN

LUAREA DECIZIEI INVESTIŢIEI

Eficienţa economicã:
-un concept fundamental ỉn teoria şi practica economicã;
-un obiectiv principal la nivelul firmelor şi la nivel macroeconomic.
-din pdv etimologic,cuvảntul provine din limba latinã “efficiere” = a ỉndeplini sau a
rezulta, ceea ce face ca ỉn sens foarte larg sã putem defini eficienţa ca mãsura sau gradul
ỉn care s-a realizat efectul propus.
-in sens foarte larg = o ỉnsuşire a unei activitãţi, acţiuni sau resurse de a asigura efecte
economice pozitive ỉn unitatea datã, ỉnsuşire exprimatã prin raportul efecte
cheltuieli
efecte conexe
-ỉn sens larg = -----------------
chelt.conexe

efect
-ỉn sens restrảns = ------- sã fie acceptabil ỉn comparaţie cu alte rapoarte ale acţiunii
efort
respective sau ale altei acţiuni alternative sau cu un prag de eficienţã;

efecte totale echivalente ca naturã şi timp

-ỉn sens foarte restrảns = -----------------------------------------------------
resursele totale echivalente ca naturã şi timp

37
Managementul investiţiilor – CURS 1 38

Trãsãtura esenţialã a eficienţei este relaţia de acuzalitate resurse – efecte.Aceasta se

exprimã ỉn mod concret pentru fiecare fenomen, process, activitate economicã, printr-un
raport dintre cele 2 elemente dimensionale, cantitative, printr-o mulţime de modalitãţi
dupã numarul dar mai ales mãrimea elementelor de efecte şi resurse.
Formele eficienţei
1.Eficienţa activitãţii- reflectã o relaţie de cauzalitate ỉntre resursele economice şi
extraeconomice utilizate ỉntr-o activitate şi efectele economice şi extraeconomice
rezultate de pe urma acestei activitãţi

2.Eficienţa economică a activităţii-restrânge sfera elementelor la cele de natură

economică, respectiv resurse şi efecte economice.

Eficienţa investiţiilor- analizează activitatea de investiţii prin prisma efectelor multiple,

de orice natură pe care le generează procesul investiţional şi a resurselor de orice natură
pe care le implică acest proces.

Eficienţa economică a investiţiilor-se anlizează procesul inevstiţional sub forma eficienţei

economice a acestuia, respectiv evaluarea efectelor econoice pe care le generează şi
resursele economice pe care le implică.

Formele eficienţei economice:

1.Eficienţa economică a formelor activităţii economice cuprinde:
-eficienţa economică a producţiei, repartiţiei, a schimbului sau circulaţiei mărfurilor, a
consumului.
2.Eficienţa economică tipurilor de resurse angrenate într-o activitate economică- se
delimitează în următoarele forme:
-eficienţa economică a resurselor naturale (mat. Prime,energie, combustibil minerale,
vegetale, animale), a resurselor avansate (resurse cheltuite în prezent ce vor produce
efecte viitoare), ocupate (factori de producţie utilizaţi) şi consumate (se regăsesc în
costurile de producţie).

Delimitând eficienţa economică în funcţie de natura efectelor, se poate vorbi de

următoarele forme:

1.Productivitatea unei activităţi ,când efectele sunt de natura producţiei.

2.Rentabilitatea unei activităţi, când efectele sunt de natura profitului.
3.Economicitatea unei activităţi, când efectele sunt de natura economiilor.

3.3.FORMA GENERALĂ A INDICATORILOR DE EFICIENŢĂ ECONOMICĂ

efecte y
1.Indicatori direcţi = efort Id =
x

38
Managementul investiţiilor – CURS 1 39

efort x
2.Indicatori indirecţi = efect Id =
y

CAPITOLUL 5.
EVALUAREA ŞI ANALIZA PROIECTELOR DE INVESTIŢII CU AJUTORUL
INDICATORILOR DE EFICIENŢĂ ECONOMICĂ A INVESTIŢIILOR

Se disting 4 mari categorii de indicatori:

1.Indicatori cu caracter general
2.Indicatori de eficienţă economică de bază
3.Indicatori de eficienţă economică specifici
4.Indicatori de eficienţă economică suplimentari.

Importanţa indicatorilor vizează 2 aspecte de natură cnoseologică şi decizională.

Pe de altă parte, nu are importanţă numărul de indicatori luaţi în calcul pentru evaluarea
unei investiţii.

5.1.INDICATORI CU CARACTER GENERAL

Această grupă de indicatori are rolul de a forma o imagine globală asupra obiectivului de
investiţii. Orice proiect de investiţii trebuie să cuprindă obligatoriu asemenea indicatori.

Princpalii indicatori cu caracter general sunt:

1.Capacitatea obiectivului de investiţii

-în cazul obiectivelor productive este representată de capacitatea de producţie iar în caul
celor neproductive de elementele specifice ale acestora;
-exprimă cantitatea maximă de producţie care poate fi obţinută într-o perioadă de timp în
condiţii normale de funcţionare, cu un anumit regim de utilizare a factorilor de producţie
şi în anumite condiţii de organizare a producţiei şi a muncii;
-se exprimă de regulă prin volumul maxxim de producţie ce poate fi realizat (fizic sau
valoric) ddar se poate exprima şi prin cantitatea de materie primă care poate fi prelucrată
într-o perioadă de timp atunci când relaţia materie primă-produs finit nu este constantă
(de ex. În industria zahărului, capacitatea de producţie a unei fabrici de zahăr este
eexprimată prrin cantitatea de sfeclă de zahăr ce poate fi prelucrată);
-in cazul obiectivelor din sfera social-culturală se exprimă în funcţie de specificul
acestora: capacitatea unui spital prin numărul de paturi, capacitatea uneisăli de spectacol
prin numărul de locuri;
-indicator de calcul ce măsoară efectul potenţial realizat prin procesul investiţional.

Valoarea totală a investiţiei

39
Managementul investiţiilor – CURS 1 40

I t = I d + I col + I con + I pp + I M + I t + I ( Fn − S v )l n + M t * l n
I t -investiţia totală-cuprinde elemente de natură pur investiţonală şi elemente care prin
extensie se include în efortul total
I d -investiţia directă-valoarea obiectelor şi a dotărilor ce contribuie la realizarea scopului
pentru care se construieşte obiectivul
I col -investiţia colaterală—valoarea lucrărilor legate teritorial şi funcţional de investiţia
directă (căi de acces, aducţiuni de apă, energie, etc)
I con -investiţia conexă-apare ca rezultat propagat în amonte sau în aval de investiţia
directă
Există 2 situaţii
-în amonte-investiţiile sunt clasate înaintea obiectivului deinvestiţii
-în aval-investiţiile sunt clasate după obiectivele de investiţii
I pp -invesstiţii alocate pregătirii profesionale
I M -investtiţii pentru modernizare
I t -investiţii pentru eliberarea terenului
I -investiţii aferente pentru acele utilaje scoase din funcţiune înainte de amortizare
Fn -rămas de amortizat
S v -sume de valorificat
ln -eficienţa economică normală
M t -imobilizări
2.Numărul de salariaţi
-exprimă mărimea resurselor umane de care va beneficia obiectivul de investiţii după
punerea în funcţiune;
-mărimea acestui indicator este în funcţie de mărimea obiectivului de investiţii şi în
funcţie de parametrii calitativi (productivitatea muncii, nivelul tehnic al mijloacelor fixe)
-este indicator de calcul al eficienţei economice

3.Durata de execuţie a obiectivului de investiţii (De)

-exprimă timpul necesar realizării obiectivului de investiţii, respectiv perioada în care se
consumă resursele investiţionale, ele transformându-se în mijloace fixe.
-în această perioadă resursele investiţionale rămân imobilizate ele producând doar efecte
economice potenţiale;
-pentru că în această perioadă nu se obţin efecte utile, se impune scurtarea pe cât posibil a
duratei de execuţie pentru a diminua efectul negativ al imobilizării fondurilor investite.

4.Durata de funcţionare a obiectivului de investiţii (Df)

-este ultima etapa din durata de viaţă a obiectivului de investiţii;
-se derulează între momentul punerii-scoaterii din funcţiune a ob. de investiţii;
-se stabileşte în funcţie de duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe;
-se exprimă în ani şi în decursul ei, obiectivul de investiţii trebuie să-şi recupereze
amortizarea prin cheltuielile incluse în exploatare;
-este indicator de calcul al eficienţei economice a investiţiilor.

5.Costul producţiei

40
Managementul investiţiilor – CURS 1 41

-indicator ce cuantifică efortul din perioada de funcţionare împreună cu valoarea

investiţiilor, formând efortul total necesar pentru edificarea şi funcţionarea obiectivului
de investiţii;
-mărimea este în funcţie de volumul producţiei estimate şi cuantifică în expresie bănească
consumul total necesar de resurse pentru a obţine un anumit volum al producţiei.
-este un indicator de volum, de calcul al eficienţei economice şi al producţiei;
-raportat la volumul fizic se obţine costul unitar;
-raportat la volumul producţiei exprimate valoric*100 se obţin cheltuieli la 1000 lei
producţie.

6.Valoarea producţiei sau venituri realizate

-indicator ce măsoară efectul efectiv obţinut la un anumit grad de utilizare a capacităţii de
producţie sau a obiectivului de investiţii;
-se stabileşte pentru toată perioada de funcţionare pe baza unor estimări privind producţia
fizică, preţuri, piaţă, etc , în funcţie de volumul producţiei şi costurile acesteia
determinându-se alţi factori de calcul şi de eficienţă economică.

7.Profitul
-indicator foarte important, esenţial pentru viabilitatea unui obiectiv de investiţii şi pentru
cuantificarea eficienţei economice;
-măsoară efectul net obţinut în urma funcţionării obiectivului de investiţii

Pr = Total venituri – Costuri de producţie

-ca indicator arată că activitatea productivă se încheie cu un surplus de venituri faţă de

cheltuieli dar nu cuantifică efortul obţinut pentru obţinerea acestui surplus; deci,
reprezintă un indicator de calcul al eficienţei economice
-raportat la cheltuielile totale se obţine rata rentabilităţii generale care este indicator de
eficienţă economică.

8.Productivitatea muncii
-indicator de eficienţă economică ce cuantifică eficienţa utilizării principalului factor de
producţie-forţa de muncă.

9.Consumurile specifice
-indicator de eficienţă economică ce măsoară consumul principalelor resurse, pentru a
obţine 1 unitate de produs finit;-se estimează pe baza unor norme de consum şi pe această
bază se poate determina costul producţiei.

5.2.INDICATORI DE BAZĂ

1.Investiţia specifică şi cheltuielile specifice

Investiţia specifică-necesarul de investiţii pentru a realiza 1 unitate din produsul

respectiv.

41
Managementul investiţiilor – CURS 1 42

In cazul obiectivelor noi:

s-investiţia specifică; I-valoarea investiţiei; Q-capacitatea ob.inv.

I
s=
Q

Cheltuiala specifică

Ch
c= Ch-total cheltuieli de exploatare
Q

Atât s cât şi c se pot exprima în unităţi fizice şi valorice.

Dilema investitorului
Există 2 variante:
Dacă s1 > c1
Sau
Dacă s2 < c2
Interesul este ca c1 să rămână mai mică de-a lungul timpului.

In cazul modernizărilor
Investiţia specifică:

I
s= Qm-vol.de prod.după moderniz; Q0-vol.de prod.inainte de moderniz
Qm − Q0

Exprimă cât se investeşte pe 1 unitate fizică spor de capacitate rezultate în urma

modernizării.

Cheltuiala specifică:

I
c=
Ch m − Ch 0

Atunci când se doreşte compararea a 2 variante investiţionale prin investiţia specifică,

avem:

Ii − I j
s= unde i,j –variante de investiţii
Qi − Q j

Ii − I j
c=
Ch m − Ch 0

42
Managementul investiţiilor – CURS 1 43

Se pune în evidenţă sursplusul de effort investiţional al variantei i faţă de varianta j ,care

să creeze un surplus de producţie al variantei i faţă de varianta j.

Limitele investiţiei specifice

Vizează doar durata de execuţie dar nu este influenţată de aceasta.

Utilizat ca mijloc de comparare a 2 investiţii, el devine oportun doar în cazul în care,
raportul

Ch − ah
Qh este minim
Ch-cheltuieli de exploatare
Ah-amortizarea
Qh-valoarea producţiei

De regulă acest indicator cuprinde doar perioade de 1 an.

2.Durata de recuperare a investiţiei (D)

-este considerată ca unul dintre cei mai importanţi indicatori de eficienţă economică.

d Df
____________________________________
D

In cazul obiectivelor noi

It
D=
Ph

D-durata de recuperare
It-efort total de investiţie
Ph-profit anual

Exprimă perioada de timp în care investiţia se va recupera din profitul anual

Un obiectiv este în stare de funcţionare, atâta timp cât generează profit.

Se mai poate calcula astfel:

∑CF
D= h =1
It
CF-cash flow (flux de lichidităţi)

43
Managementul investiţiilor – CURS 1 44

Nu se depăşeşte It ci va trebuie să se calculeze fracţiunea pentru anul respectiv.

Nu există în carte!!! Calculul fracţiunii de an!!(teoria lui Manole)

Calculul fracţiunii de an pentru calculul efortului investiţional

n
I t − ∑ CF
Fani / I t = n +1
h =1
n

∑ CF − ∑CF
h =1 h =1

De regulă după recuperarea efortului investiţional, obiectivul generează valori-valori

suplimentare care se calculează astfel:

n
I t ∑CF
Vs = h =1
n

∑CF
h =1

Când obiectivul de investiţii este oprit din anumite motive, valoarea imobilizărilor creşte
datorită întreruperilor procesului de producţie.

I t + Pp + ( Fn − S v
D=
Ph
Rezultă:
-prelungirea perioadei de recuperare
-profit-profit degrevat de vvaloarea investiţiei
-durata de recuperare creşte si va fi:

I t + P'
D=
Phm
P’-profitul nerealizat pe perioada de atingere a parametrilor proiectaţi

Dacă obiectivul este pus în funcţiune mai devreme cu o parte a capacităţii de producţie

I t − P'
D=
Ph
P’-profit obţinut ca urmare a punerii mai devreme în funcţiune a unei părţi din capacitatea
de producţie.

44
Managementul investiţiilor – CURS 1 45

3.Coeficientul de eficienţă economică a investiţiilor

-exprimă profitul anual obţinut de 1 leu investit sau cât se recuperează sub formă de
profit dintr-un leu investit într-un an.

Pentru obiective noi

Ph
E=
It
E-coeficient de eficienţă economica
-Ph-profit anual
-It-investiţia totală

Pentru obiective supuse modernizării

Phm − Ph 0
E= Exprimă sporul de profit obţinut la 1 leu investit în
It
modernizări..
Phm-profitul după modernizare
-Ph0-profitul înainte de modernizare

In cazul comparării a 2 sau mai multe variante:

Phi − Phj
E=
Ii − I j
i,j-reprezintă 2 variante de investiţie şi exprimă sporul de profit obţinut de varianta i faţă
de varianta j, la 1 leu investiţie suplimentară solicitată de varianta i faţă de varianta j.

45