Tema nr.

PREVIZIUNEA – FUNCŢIE A CONDUCERII ECONOMICE, FORME ŞI

INSTRUMENTE UTILIZATE ÎN PREVIZIONAREA ECONOMICĂ

Unităţi de învăţare :
• Ştiinţa previziunii.
• Funcţiile conducerii economice.
• Consideraţii teoretice despre prognozare. Clasificarea prognozelor.
• Consideraţii privind planificarea, planul economic şi fiabilitatea
previziunilor economice.

Obiectivele temei:
• înţelegerea conceptelor şi formarea perspectivei asupra activităţii de
previzionare economică;
• cunoaşterea funcţiilor conducerii economice şi a locului funcţiei de
previziune;
• înţelegerea conceptului de prognozare şi planificare, cunoaşterea
principalelor tipuri de prognoze şi planuri economice;
• analiza fiabilităţii previziunilor economice.

Timpul alocat temei :

Bibliografie recomandată :
1. Caracotă D. – Previziune economică, elemente de macroeconomie, Editura
DP, Bucureşti, 1997.
2. Ciurlău C., ş.a. - Previziune macroeconomică. Concepte şi metodologie,
Editura Universitaria, Craiova, 2001.
3. Nicolae V. ş.a. - Previziune şi orientare economică, Editura Economică,
Bucureşti, 2001.

1.1. Ştiinţa previziunii

Unul din atributele conducerii în condiţiile revoluţiei tehnico-ştiiţifice este
acela de a coordona activitatea de cercetare tehnico-ştiinţifică şi de a promova în
practica social-economică cele mai noi cuceriri ale ştiinţei şi tehnicii moderne. În
acest context, în cadrul activităţii de cercetare ştiinţifică s-a autonomizat
previzionarea macroeconomică, fapt care a condus la crearea ştiinţei previziunii.

4

Apariţia ştiinţei previziunii a fost
condiţionată următorii factori:
1. de cerinţele practicii sociale, ştiinţa
previziunii fiind reflectarea acesteia
pe plan teoretic, un act de cunoaştere
a realităţii economice şi de
influenţare a acesteia în sensul dorit

2. de mişcarea interioară, proprie

ştiinţei, care împinge gândirea şi
cunoaşterea umană spre domenii noi
de investigare, acumulându-se treptat
o serie de observaţii şi concluzii
pertinente, legitimate ca autonome,
constituindu-se ca un sistem de
cunoştiinţe cu obiect de cercetare de
sine stătător.

Previziunea, sub diversele sale forme şi

modalităţi de realizare, este un produs al gîndirii
şi experienţei umane. Ea reprezintă o expresie a
Reţinem raţionalităţii, o formă de manifestare a capacităţii
: societăţii de a preântâmpina cu metode ştiinţifice
problemele economico-sociale cu care se
confruntă.

Previziunea în sens general înseamnă a anticipa

apariţia şi evoluţia unor evenimente şi procese pe
baza datelor din trecut şi prezent, precum şi a
studierii legilor obiective într-un context temporal
şi spaţial dat.

Previziunea

Previziunea este un ansamblu sistematic de

cunoştinţe şi noţiuni, care are ca obiect de studiu
legităţile ce determină necesitatea lucrărilor
previzionale, principiile de realizare a acestora
potrivit condiţiilor generale şi particulare în care se
înfăptuiesc, metodele de previziune care pot fi
folosite.

5
Pentru previzionarea fenomenelor şi proceselor economice se poate vorbi de o
ştiinţă a previziunii numai în măsura în care se întemeiează pe realităţile
obiective, pe cunoaşterea şi luarea în considerare a legităţilor generale ale
progresului economico-social, adică în măsura în care se obiectivizează.

Componentele sistemului teoretic al ştiinţei previziunii

Ipotezele formulate Concluziile

cu privire la evoluţia desprinse în
în viitor a vieţii urma analizelor
economico-sociale, retrospective şi
precum şi gradul de prospective,
probabilitate scontat, exprimate prin
luându-se în noţiuni, legităţi şi
consideraţie teorii, confirmate
obiective şi funcţia- de practică.
scop.

Materialul faptic Metodele

supus observaţiilor, folosite.
adică informaţiile
semnificative asupra
dinamicii
fenomenelor şi
proceselor
economico-sociale şi
rezultatele obţinute
în urma studierii lor.

Observaţie: Stiinţa previziunii are, aşadar, o finalitate teoretico-practică,

iar pentru atingerea acestei finalităţi previziunea ca ştiinţă trebuie să asigure:
investigarea temeinică nu numai a fenomenelor şi proceselor economice, ci şi a
celor ştiinţifice, tehnice, sociale, ecologice etc. în sfera cărora urmează a se
efectua previzionarea.
Reţinem: În prezent, au crescut preocupările pentru elaborarea lucrărilor
sau studiilor previzionale, şi aceasta din următoarele considerente:
• creşterea importanţei deciziilor economice, reflectată în mărimea
resurselor pe care le necesită pentru a fi transpuse în practică, în
complexitatea noilor capacităţi de producţie create şi în influenţa
rezultatelor obţinute asupra multor sectoare ale vieţii economico-sociale;
• evoluţia tot mai rapidă a ştiinţei şi tehnicii, care antrenează schimbări
structurale în consum şi condiţiile de producţie, în eficienţa activităţii,
precum şi accelerarea ritmului de introducere a inovaţiilor tehnologice,
concomitent cu schimbarea sensibilă a condiţiilor de viaţă;
• amplificarea şi diversificarea schimburilor internaţionale şi necesitatea de
a folosi eficient posibilităţile de colaborare cu parteneri externi;

6
 • importanţa care se acordă creşterii economice şi atingerii la termene scurte
a unor niveluri înalte de civilizaţie.

TEST DE EVALUARE

1. Cum poate fi definită previziunea în sens general?

Răspuns:

Previziunea în sens general înseamnă a anticipa apariţia şi evoluţia unor

evenimente şi procese pe baza datelor din trecut şi prezent, precum şi a
studierii legilor obiective într-un context temporal şi spaţial dat.

2. Care sunt factorii ce au condiţionat apariţia ştiinţei previziunii?

Răspuns:

Exerciţii
Exemplu rezolvat:
1. Alegeti definitia corectă a previziunii:
a) Ansamblu de metode şi tehnici cu ajutorul cărora se fundamentează ştiinţific
evoluţia anterioară a unor fenomene şi procese economice pe baza datelor şi
informaţiilor din trecut şi prezent despre acestea;
b) Ansamblu de metode şi tehnici cu ajutorul cărora se fundamentează ştiinţific
anticiparea unor fenomene şi procese economice pe baza datelor şi informaţiilor
din trecut, prezent şi viitor despre acestea;
c) Ansamblu de metode şi tehnici cu ajutorul cărora se fundamentează ştiinţific
anticiparea unor fenomene şi procese economice pe baza datelor şi informaţiilor
din trecut şi prezent despre acestea.
Rezolvare O O •
De rezolvat:
2. Pentru atingerea finalităţii sale previziunea ca ştiinţă trebuie să asigure:
a) investigarea temeinică numai a fenomenelor şi proceselor economice;
b) investigarea temeinică nu numai a fenomenelor şi proceselor economice ci şi a
celor ştiinţifice, tehnice, sociale, ecologice;
c) investigarea temeinică numai a fenomenelor şi proceselor ştiinţifice, tehnice,
sociale, ecologice.
O O O

7
 1.2. Funcţiile conducerii economice
Conducerea economică îndeplineşte, deci concomitent mai multe
functii. Exercitarea fiecăreia dintre aceste funcţii se sprijină pe exercitarea
celorlalte şi condiţioneză, la rîndul său, exercitarea normală a fiecăreia dintre
celelalte şi a ansamblului acestora (Fig. nr. 1.1)

Principalele funcţii ale conducerii economice

Funcţia de Funcţia de Funcţia de

organizare coordonare antrenare

Funcţia de Funcţia de
previziune evaluare

1. Funcţia de previziune se realizează sub trei forme principale, şi anume:

planificarea, prognozarea şi programarea. Prin intermediul său se stabilesc
obiectivele de realizat, resursele necesare şi căile de acţiune.
Pentru a se exercita o conducere ştiinţifică, fundamentată pe baze realiste, a
activităţilor economice, este necesară previzionarea, respectiv anticiparea
acţiunilor şi rezultatelor viitoare, pe termene diferite, printr-un proces de
analiză retrospectivă şi prospectivă, de cunoaştere şi decizie. Prin
previzionarea acţiunilor se explorează tendinţele principale ale evoluţiei şi
implicaţiile acestora, se canalizează eforturile în direcţiile considerate
convenabile, se adoptă măsuri pentru restructurarea unor componente ale
sistemelor economice. Funcţia de previziune sau de prevedere a conducerii
presupune explorarea în timp pentru elaborarea lucrărilor prospective, proces
prin care se prefigurează sau se predetermină, cu metode şi mijloace specifice,
obiectul, structura, dinamica şi eficienţa unei acţiuni sau a unui sistem de
acţiuni viitoare. Aceasta înseamnă rezolvarea conştientă a problemelor tot mai
complexe pe care le ridică viaţa economică şi socială.
2. Funcţia de organizare înseamnă delimitarea principalelor activităţi -
cercetare, dezvoltare tehnologică, producţie, desfacere, personal, finanţe,
contabilitate etc. - şi structurarea lor într-un sistem organizatoric favorabil
realizării obiectivelor propuse, respectiv obţinerii unui randament maxim.
3. Funcţia de coordonare înseamnă armonizarea activităţii elementelor
Această funcţie presupune, deci, alegerea elementelor componente ale acţiunii
structurale ale sistemului economic pentru înfăptuirea obiectivelor propuse în
viitoare şi dispunerea lor într-un sistem, asigurând structura, coerenţa şi
cadrul organizatoric stabilit. Este vorba deci, de sincronizarea acţiunii tuturor
funcţionalitatea optimă. Funcţia de organizare se află la impact cu funcţia de
factorilor implicaţi în activitatea supusă procesului conducerii, astfel încât
previziune pentru că ambele se referă la modul cum trebuie realizată o acţiune
dependenţa funcţională a acestora să se realizeze conform scopului urmărit.
viitoare.
4. Funcţia de antrenare asigură participarea agenţilor economico-sociali la
realizarea obiectivelor prestabilite, prin folosirea unui ansamblu de pârghii
economico-financiare şi sociale, de stimulente materiale şi morale şi prin
întărirea responsabilităţii. Aceasta implică, din partea factorilor de decizie,
cunoaşterea motivaţiei care generează comportamentul colectivităţilor umane
şi adoptarea unor măsuri pentru corelarea satisfacerii necesităţilor şi intereselor
oamenilor cu realizarea atribuţiilor şi sarcinilor ce le revin.
8
5. Funcţia de evaluare înseamnă măsurarea gradului de îndeplinire a
obiectivelor propuse, evidenţiere abaterilor şi adoptarea măsurilor necesare
pentru înscrierea activităţilor în parametrii prestabiliţi.
 COORDONARE

OBIECTIVE
PREVIZIUNE ORGANIZARE
ECONOMICE
CONTROL

Fig. nr. 1.1.

Reprezentarea interconexiunilor dintre funcţiile conducerii economice
În centrul sistemului de funcţii ale conducerii
macroeconomice se află funcţia de previziune, care
este în strînsă conexiune cu toate celelalte faze ale
ciclului managerial. Aceasta nu înseamnă însă că
funcţia de previziune le subordonează pe celelalte, ci
că toate îi creează câmp favorabil de manifestare, şi, în
acelaşi timp, se sprijină pe aceasta în realizarea
obiectivelor pe care şi le propune. Astfel, nu se poate
concepe coordonare, organizare şi control fără
previziune, dar nici previziune fără acestea.
Organizarea creează cadrul necesar pentru
desfăşurarea unei activităţi sistematice de anticipare
Reţinem sau prefigurare a viitorului. Previziunea, la rândul său,
:
permite perfecţionarea continuă a cadrului
organizatoric în care se desfăşoară activităţile
economice. Coordonarea permite sincronizarea tuturor
activităţilor pentru realizarea obiectivelor prestabilite
pe calea previziunii, dar, pentru aceasta, activităţile
respective trebuie să urmeze, la rândul lor, traiectorii
care să corespundă scopului urmărit, traiectorii
proiectate tot prin intermediul previziunii. Controlul
permite evidenţierea abaterilor faţă de parametrii
prestabiliţi prin previziune şi adoptarea măsurilor
corespunzătoare, furnizând asfel informaţii pentru
elaborarea unor studii previzionale cât mai realiste.
TEST DE EVALUARE

1. Ce presupune funcţia de organizare?

Răspuns:

Funcţia de organizare înseamnă delimitarea principalelor activităţi - cercetare,

dezvoltare tehnologică, producţie, desfacere, personal, finanţe, contabilitate etc.
- şi structurarea lor într-un sistem organizatoric favorabil realizării obiectivelor
propuse, respectiv obţinerii unui randament maxim. Această funcţie presupune,
deci, alegerea elementelor componente ale acţiunii viitoare şi dispunerea lor
într-un sistem, asigurând structura, coerenţa şi funcţionalitatea optimă. Funcţia
de organizare se află la impact cu funcţia de previziune pentru că ambele se
referă la modul cum trebuie realizată o acţiune viitoare.

2. Ce presupune funcţia de previziune?

Răspuns:

9
 Exerciţii
Exemplu rezolvat:
1. Selectaţi variantele incorecte:
a) Funcţiile managementului sunt: funcţia de organizare, funcţia de previziune,
funcţia de coordonare, funcţia de motivare, funcţia de evaluare şi control;
b) Funcţiile managementului sunt: funcţia de organizare, funcţia de previziune,
funcţia de coordonare, funcţia de motivare;
c) Funcţiile managementului sunt: funcţia de financiar-contabilă, funcţia de
previziune, funcţia de coordonare, funcţia de motivare, funcţia de evaluare şi
control.
Rezolvare O ••
De rezolvat:
2. Funcţia de previziune se realizează sub următoarele forme:
a) planificare, prognozare şi programare;
b) planificare şi programare;
c) prognozare şi programare.
O O O

10
 1.3. Consideraţii teoretice despre prognozare. Clasificarea prognozelor.

Prognozarea presupune anticiparea şi evaluarea

probabilistică a desfăşurării în viitor a unor fenomene şi
procese din domeniile economic, tehnico-ştiinţific,
tehnologic, social, ecologic etc., pornind de la evoluţia
anterioară a acestora şi folosind un ansamblu de metode
şi tehnici pentru obţinerea unor informaţii privind
tendinţele lor de perspectivă.
Prognozarea

Prognozarea este o evaluare determinată în mod

ştiiţific, cu grad ridicat de probabilitate, a evoluţiei
posibile, cantitative şi calitative, într-un anumit
domeniu şi pe un interval de timp bine determinat,
numit orizont al prognozei.

Reţinem: Instrumentele previzionale în care se concretizează activitatea

de prognozare sunt denumite prognoze.
Prognozele dezvoltării economico-sociale se clasifică după diverse criterii
dintre care cele mai cunoscute sunt următoarele:
• specificul fenomenelor investigate sau domeniul prognozat;
• sfera de cuprindere;
• metodele folosite în elaborarea lor;
• orizontul de timp pentru care se elaborează.

11
 Prognozele dezvoltării ştiinţei şi prognozele
tehnologice abordează probleme prioritare ale
cercetării ştiiţifice, evoluţia tehnicilor şi
tehnologiilor de producţie, efectele aplicării şi
generalizării invenţiilor şi inovaţiilor.

Prognozele economice studiază dezvoltarea forţelor

de producţie, adâncirea diviziunii sociale a muncii,
apariţia unor noi ramuri şi subramuri de producţie,
evoluţia resurselor de forţă de muncă şi utilizarea
acestora, fenomenele financiare şi valutare.
Prognozele economice se elaborează pe mai multe
niveluri de agregare, şi anume: la nivelul economiei
naţionale, în care caz latura formală a fenomonelor
este oglindită cu ajutorul unor modele
macroeconomice; la nivelul ramurilor economice
şi unităţilor administrativ-teritoriale, când se
folosesc modele comasate din mai multe sectoare; la
După nivelul unităţilor productive de bază, când
specificul procesele economice suportă un grad înalt de
fenomenelor dezagregare.
investigate
sau după
Prognozele sociale studiază evoluţia în perspectivă a
domeniul
consecinţelor dezvoltării economice şi tehnico-
prognozat
ştiiţifice asupra societăţii şi asupra membrilor săi,
prognozele
concomitent cu urmărirea relaţiei inverse — a
pot fi :
efectelor dezvoltării sociale asupra economiei,
ştiinţei şi tehnologiei. Aceste prognoze abordează în
mod deosebit aspecte din domeniul demografiei,
forţei de muncă, consumului populaţiei,
învăţamântului, culturii, sănătăţii etc.

Prognozele ecologice abordează raporturile dintre

om, societate şi natură, având în vedere conexiunile
şi interdependenţele dintre aceste trei elemente.
Prognozele ecologice reflectă cerinţele şi căile de
urmat în perspectivă pentru menţinerea şi
perfecţionarea echilibrului normal între societate şi
natură, pentru protejarea mediului ambiant.

12
 Prognoza macroeconomică tratează probleme de ansamblu
ale dezvoltării economico-sociale. În cadrul său se studiază
evoluţia probabilă, în mai multe variante, a indicatorilor
principali ai dezvoltării, referitori la: populaţie şi structura
ocupării forţei de muncă; produsul intern şi naţional brut şi
net şi utilizarea acestora pentru acumulare şi consum;
producţia industrială şi agricolă şi structura pe subramuri;
eficienţa economică; volumul şi structura importurilor şi
exporturilor; domeniile prioritare ale cercetării ştiinţifice şi
dezvoltării tehnologice; veniturile populaţiei etc.

Prognozele pe ramuri şi subramuri se elaborează în număr

mai mare sau mai mic, în funcţie de cerinţe. Practica a
evidenţiat necesitatea ca astfel de prognoze să se elaboreze cel
puţin pe următoarele grupe de ramuri: resurse de materii
După sfera prime şi energetice; metalurgie şi construcţii de maşini;
de exploatarea şi prelucrarea lemnului; industria uşoară şi
cuprindere alimentară; transporturi şi telecomunicaţii; industria
prognozele materialelor de construcţii etc.
pot fi :

Prognozele pe probleme complexe de sinteză, se elaborează

pentru probleme prioritare, care prezintă interes pentru toate
ramurile şi domeniile de activitate, ca de exemplu:
dezvoltarea bazei de materii prime, pregătirea cadrelor,
cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, consumul
populaţiei, protecţia mediului înconjurător etc.

Prognozele teritoriale conturează variante ale dezvoltării

diferitelor zone, adică abordează probleme ale evoluţiei
regionale, cum ar fi: dinamica producţiei, evoluţia populaţiei
şi structura sa, resursele de forţă de muncă şi utilizarea
acestora, evoluţia resurselor de materii prime naturale şi
posibilităţile de valorificare etc.

Observaţie: După metodele folosite la elaborarea lor sunt: prognoze

explorative, prognoze normative, prognoze raţionale sau teoretice, prognoze
intuitive sau empirice, prognoze sintetice şi prognoze analitice. Clasificarea
după acest criteriu este precedată de opţiunea pentru un gen sau altul de metode.
Acestea se grupeaza astfel:
 după atitudinea faţă de viitor, sunt metode explorative şi metode
normative;
 după modul de cunoaştere, sunt metode teoretice sau raţionale şi
metode empirice sau intuitive;
 după căile de cercetare, deosebim abordarea sintetică şi
abordarea analitică sau morfologică.

13
 Prognozele explorative prefigurează evoluţia fenomenelor şi
proceselor pornind de la evoluţia trecută a acestora, fără a
impune nici o restricţie asupra valorilor ce urmează a fi luate
în viitor. Pentru a elabora prognozele normative, se alege de
la început un obiectiv care trebuie realizat în anul de
previziune cum ar fi, de exemplu, produsul intern brut pe total
economie sau pe locuitor, independent de situaţia trecută sau
prezentă, dar ca o soluţie a acestei situaţii. Asemenea
prognoze se elaborează, de obicei, pentru domenii prioritare
ale dezvoltării, în care se impun ritmuri mai ridicate de
creştere.

Prognozele raţionale sau teoretice se elaborează cu ajutorul

După unor metode bazate pe abstractizare şi pe sistemul de
metodele prelucrare automată a datelor. Pentru elaborarea lor este
folosite la necesară o succesiune logică de calcule şi estimări ale
elaborare: diferiţilor indicatori. Prognozele intuitive folosesc aprecierile
empirice ale specialiştilor, reflecţiunile acestora. Elaborarea
lor se bazează pe folosirea cunoştinţelor teoretice şi a
experienţei practice a specialiştilor.

Abordarea sintetică a viitorului are în vedere tratarea

globală a fenomenelor investigate, în care părţile componente
sunt deduse. Fenomenele sunt cercetate sub aspectul
caracteristicilor lor esenţiale. Abordarea analitică sau
morfologică are în vedere tratarea fenomenului pornind de la
părţile sale componente, de la subsisteme, iar întregul este
considerat ca o rezultantă. Prognozele analitice surprind, pe
lângă aspectele esenţiale, şi aspectele secundare ale evoluţiei.
Fenomenele sunt descompuse în componentele lor de bază,
care sunt studiate separat şi apoi se estimează evoluţia
probabilă a ansamblului prin combinarea evoluţiei
componentelor.

prognoze pe termen scurt

După orizontul de timp
pentru care se elaborează prognoze pe termen mediu
deosebim:

prognoze pe termen lung

prognoze pe termen foarte lung

14
 Observaţie: De menţionat este faptul că nu există o unanimitate de păreri
în ceea ce priveşte lungimea intervalului de timp pentru care o prognoză
poate fi considerată pe termen scurt, mediu, lung sau foarte lung, deoarece,
perioada de timp pentru care se elaborează prognozele se situează între anumite
limite şi depinde de o serie de factori.

TEST DE EVALUARE

1. Ce reprezintă prognoza macroeconomică?

Răspuns:
Prognoza macroeconomică tratează probleme de ansamblu ale dezvoltării
economico-sociale. În cadrul său se studiază evoluţia probabilă, în mai multe
variante, a indicatorilor principali ai dezvoltării, referitori la: populaţie şi
structura ocupării forţei de muncă; produsul intern şi naţional brut şi net şi
utilizarea acestora pentru acumulare şi consum; producţia industrială şi
agricolă şi structura pe subramuri; eficienţa economică; volumul şi structura
importurilor şi exporturilor; domeniile prioritare ale cercetării ştiinţifice şi
dezvoltării tehnologice; veniturile populaţiei etc.

2. Ce reprezintă prognozele economice?

Răspuns:

Exerciţii
Exemplu rezolvat:
1. După metodele folosite la elaborarea lor, prognozele pot fi:
a) prognoze intuitive, prognoze microeconomice, prognoze pe termen mediu;
b) prognoze explorative, prognoze normative, prognoze raţionale, prognoze
intuitive, prognoze sintetice, prognoze analitice;
c) prognoze sociale, prognoze raţionale, prognoze ştiinţifice.
Rezolvare O • O

De rezolvat:
2. După specificul fenomenelor investigate sau după domeniul prognozat,
prognozele pot fi:
a) prognoze economice, prognoze tehnologice, prognoze sociale, prognoze
ecologice, prognoze pe ramuri şi subramuri;
b) prognoze ale dezvoltării ştiinţei, prognoze tehnologice, prognoze economice,
prognoze sociale şi prognoze pe probleme complexe de sinteză;
c) prognoze ale dezvoltării ştiinţei, prognoze tehnologice, prognoze economice,
prognoze sociale şi prognoze ecologice.
O O O

15
 1.4. Consideraţii privind planificarea, planul economic şi
fiabilitatea previziunilor economice
Planificarea constă într-un sistem de activităţi îndreptate spre elaborarea
planului, adaptarea acestuia la condiţiile noi apărute în economie şi urmărirea
îndeplinirii sale la parametrii stabiliţi.

a decide, pentru a îndruma activităţile

economice într-o anumită direcţie, dar şi a
stabili, într-un document cu caracter imperativ,
obiective cuantificate şi termenele la care
trebuiau realizate;
A planifica
înseamnă a preciza sarcinile concrete ce reveneau
diferiţilor subiecţi economici;

a stabili măsurile necesare pentru îndeplinirea

acestora;

a controla modul cum sunt respectate.

În societăţile moderne, planificarea economică îndeplineşte o serie de

funcţii, dintre care cele mai semnificative se pot formula astfel:

- precizarea - evidenţierea
- informarea comenzilor de stat problemelor
agenţilor - fundamentarea
şi a unor obiective majore şi a
economici strategiei de urmat,
de investiţii de dezechilibrelor
autonomi asupra pe baza tendinţelor
importanţă care se
evoluţiei observate şi a
naţională pentru conturează în
probabile a opţiunilor
perioada orizontul de
conjuncturii exprimate şi
respectivă; plan;
economice adoptate de
interne şi guverne, inclusiv a
externe; măsurilor cu rol
reglator indirect.

Observaţie: O serie de aspecte specifice prezintă planificarea economică

în statele din Europa Centrală si de Est care au practicat o planificare
supracentralizată şi care în prezent, parcurg un un proces de tranziţie spre un
sistem liberalizat de gestiune. Transformările politice din aceste ţări au determinat
şi declanşarea unor procese economico-sociale, cu implicaţii profunde asupra
conducerii şi previzionării macroeconomice. Dispute teoretice pe tema planificării
macroeconomice în această etapă au avut loc în toate ţarile menţionate, inclusiv în
ţara noastră, exprimându-se opinii pro şi contra. Opiniile care susţin necesitatea
planificării economice precizează însă, că trebuie să se ţină seama de exigenţele

16
pe care o economie concurenţială le pune în acest domeniu, economie care trebuie
să asigure condiţii pentru manifestarea deplină a iniţiativei agenţilor economici
autonomi pentru satisfacerea nevoilor sociale şi realizarea unei eficienţe maxime
posibile în conjunctura respectivă. Tranziţia spre o economie liberalizată nu
înseamnă renunţarea totală la planificarea economică. Procesele de conducere
centralizată, sub forma planificării macroeconomice, trebuie să se împletească, în
proporţii diferite, cu cele de conducere liberalizată, cu libera iniţiativă.
Planificarea economică va căpăta un caracter orientativ, indicativ, faţă de
caracterul imperativ, obligatoriu al planificării macroeconomice, practicată până
de curând în ţara noastră şi în alte ţari foste socialiste din Europa.

Instrumentul previzional rezultat în urma activităţii

Reţinem:
de planificare economică este planul economic.

• Planul economic reprezintă un sistem de

decizii sau de orientări prin care se stabilesc
Planul niveluri, ritmuri şi proporţii ale dezvoltării
economi viitoare, pe baza studierii atente a cerinţelor
c manifestate pe piaţă şi a resurselor
disponibile, astfel încât să se desfăsoare o
activitate eficientă din punct de vedere
economic, tehnic, ecologic şi social.
• În statele cu economie dezvoltată, planul
macroeconomic oferă o viziune sintetică
asupra evoluţiei proceselor economice,
procese autoreglate prin confruntarea cererii
cu oferta. Factorii de decizie pot interveni cu
ajutorul unor pârghii economico-financiare,
cu caracter stimulativ sau restrictiv, pentru a
îmbina cât mai raţional diversele categorii de
interese şi pentru a preveni sau elimina
dereglările din activitatea practică. Prin
planificare şi planul economic se manifestă
mecanismul de reglare coştientă a
fenomenelor şi proceselor economico —
sociale ca expresie a activităţii de conducere.
• În condiţiile tranziţiei spre economia de
piaţă, planul economic schiţează strategia
economică şi socială, respectiv un program
adecvat de restructurare şi modernizare a
economiei, de mobilizare a mijloacelor
economice pentru a asigura un anumit nivel
de acumulare şi stabileşte, totodată,
programul de acţiune pentru stat şi instituţiile
sale. În această viziune planul
macroeconomic nu mai programează
ansamblul evoluţiei economice şi sociale ci
un număr redus de acţiuni prioritare pentru
care să fie rezolvate sursele de finanţare de
pus în aplicare.

17
 Observaţie: În general, planul economic prezintă o serie de caracteristici
şi îndeplineşte o serie de funcţii care, sintetic, pot fi formulate astfel: se prezintă
ca o lucrare prospectivă, prin care se afirmă un proiect uman colectiv, care trebuie
să întrunească, deci, un anumit consens pe baze democratice; dimensionează
trebuinţele sociale în corelaţie cu resursele ce pot fi antrenate în condiţii de
eficienţă şi preconizează măsuri împotriva riscului; se situează întotdeauna întru-
un orizont temporal şi într-un cadru spaţial determinat; asigură coerenţa
proceselor în devenire, ţinînd cont de restricţiile impuse de condiţiile
concrete economico-sociale, naturale şi tehnice şi oferă soluţii plauzibile atunci
când intervin neconcordanţe între agenţii economici; prin metodele pe care le
foloseşte, asigură armonizarea sau articularea, pe principii economice, a
diverselor categorii de interese, influenţând astfel pozitiv motivaţiile şi
comportamentul oamenilor.
Reţinem: Previziunile economice au un anumit grad de certitudine
determinat de legăturile cauzale numeroase dintre factorii care condiţionează
evoluţia fenomenelor şi proceselor economico-sociale. Fenomenele pot evolua în
condiţii de risc, de certitudine sau de incertitudine. Siguranţa sau gradul de
certitudine al previziunilor economice poartă numele de fiabilitate. Este
posibil ca în anumite cazuri concluziile studiilor previzionale să fie diferite faţă de
evoluţia realităţii economico-sociale. Asemenea situaţii nu trebuie considerate ca
o infirmare a necesităţii şi calităţii previziunilor economice. De aceea, verificarea
fiabilităţii previziunilor, respectiv estimarea probabilităţii realizării prevederilor
lor, are o importanţă metodologică deosebită. Probabilitatea realizării
previziunilor nu este maximă pentru că, aşa cum s-a văzut, viitorul este funcţie
atât de necesitate, respectiv de relaţiile dintre cauze şi efecte, cât şi de întâmplare,
adică de factori accidentali, întâmplători.
Observaţie: Gradul de siguranţă al previziunilor poate fi evaluat cel mai
bine după scurgerea orizontului de timp când se poate stabili dacă prevederile se
confirmă şi în ce măsură sau dacă se infirmă. În acest scop se calculează abaterea
absolută sau abaterea relativă a realizărilor sau rezultatelor faţă de prevederi şi
coeficientul de inegalitate sau coeficientul lui Theil. Notând cu Rt şi Pt realizările
şi respectiv prevederile pentru anul de previziune t, abaterea absolută (At) se
calculează după relaţia:

At = Rt — Pt (1.4.1)

iar abaterea relativă (at) după relaţia:

R t - Pt
at = × 100 ;
Pt (1.4.2)

şi coeficientul de inegalitate, notat cu U se calculează astfel:

2
( Pi - Ri )
U=
2 2
Pi + Ri (1.4.3)
unde:
Pi — datele de previziune pentru fiecare an al orizontului;
Ri — datele realizate pentru anii respectivi.
Reţinem: Pentru elaborarea unor previziuni cu grad ridicat de
probabilitate, respectiv a unor previziuni fiabile, este necesar ca ipotezele admise

18
să nu conţină contradicţii, adică, să se ţină seama de influenţa unor factori
extraeconomici, de interacţiunea factorilor determinanţi în domeniul respectiv, să
se ia în consideraţie situaţiile conjuncturale probabile.

• orizontul;
• aria şi gradul de agregare;
• volumul şi calitatea informaţiilor disponibile;
Factorii principali • metodele folosite la elaborarea lor;
care influenţează caracterul stohastic al elementelor introduse;
fiabilitatea • imperfecţiunile sistemului informaţional al
previziunilor sunt: previzionării macroeconomice;
• elementele subiective luate în calcul;
• cunoaşterea legităţilor obiective care
guvernează evoluţia fenomenelor studiate;
• strategiile adoptate de statele partenere în
domenii de interes comun.
TEST DE EVALUARE

1) Ce presupune activitatea de planificare?

Răspuns:
Planificarea constă într-un sistem de activităţi îndreptate spre elaborarea
planului, adaptarea acestuia la condiţiile noi apărute în economie şi urmărirea
îndeplinirii sale la parametrii stabiliţi.

2) Ce reprezintă fiabilitatea previziunilor economice?

Răspuns:

Exerciţii
Exemplu rezolvat:
1) Alegeţi variantele corecte referitoare la activitatea de planificare
economică:
a) Planificarea economică într-o economie de piaţă are un caracter orientativ,
indicativ;
b) Planificarea economică într-o economie de piaţă are un caracter obligatoriu;
c) În societăţile moderne, planificarea economică îndeplineşte o serie de funcţii.
Rezolvare • •O
De rezolvat:
2) Referitor la previziunile economice pot fi făcute următoarele afirmaţii :
a) Probabilitatea realizării previziunilor nu este maximă pentru că, viitorul este
funcţie atât de necesitate, respectiv de relaţiile dintre cauze şi efecte, cât şi de
întâmplare, adică de factori accidentali, întâmplători;

19
b) Este posibil ca în anumite cazuri concluziile studiilor previzionale să fie
diferite faţă de evoluţia realităţii economico-sociale;
c) Întotdeauna concluziile studiilor previzionale sunt diferite faţă de evoluţia
realităţii economico-sociale.
O O O

REZUMATUL TEMEI

Ştiinţa previziunii a apărut şi s-a dezvoltat datorită cerinţelor din planul

practicii sociale, dar şi ca o necesitate a cunoaşterii umane de a desprinde
concluzii pertinente despre trecut şi cu ajutorul acestora de a formula observaţii
despre viitor, previziunea fiind o ştiinţă cu o finalitate teoretico-practică
concretizată în elaborarea de studii previzionale.
Între funcţiile conducerii economice un rol fundamental îl ocupă funcţia
de previziune care se realizează sub trei forme principale şi anume: planificare,
prognozare şi programare, funcţia de previziune creând câmpul favorabil de
manifestare al celorlalte şi totodată sprijinindu-se pe acestea în realizarea
obiectivelor pe care şi le propune.
Prognozele sunt principalul instrument previzional, ele putându-se
clasifica după diverse criterii şi anume: în funcţie de specificul fenomenelor
investigate, după sfera de cuprindere a prognozelor, după metodele utilizate la
elaborarea lor şi după orizontul de timp pentru care se elaborează.
Planificarea este un alt instrument previzional deosebit de important în
societăţile moderne şi care are drept obiectiv elaborarea de planuri economice ce
reprezintă un sistem de decizii prin care se stabilesc proporţiile dezvoltării
viitoare pe baza studierii cerinţelor manifestate în cadrul pieţei şi a resurselor
disponibile. O dată cu realizarea de previziuni economice este important de
stabilit şi gradul de certitudine al acestora prin determinarea fiabiltăţii
previziunilor după scurgerea orizontului de timp la cre se referă acestea.

20
 Tema nr. 2
EVOLUŢIA CICLICĂ A ECONOMIILOR NAŢIONALE
CONTEMPORANE ŞI SISTEMUL INFORMAŢIONAL AL ACTIVITĂŢII
DE PREVIZIONARE

Unităţi de învăţare :
• Fluctuaţiile ciclice şi trendul economic.
• Consideraţii privind ciclurile economice lungi, ciclurile majore şi fazele
acestora.
• Sistemul indicatorilor utilizaţi în activitatea previzională.
• Structura sistemului conturilor naţionale.
• Conţinutul şi calculul principalilor indicatori sintetici ai sistemului
conturilor naţionale.
• Utilizarea sistemului conturilor naţionale în activitatea de previzionare.

Obiectivele temei:
• înţelegerea conceptelor de fluctuaţii ciclice ale economiei şi de trend
economic;
• dezbaterea particularităţilor ciclurilor economice majore şi a
caracteristicilor fazelor acestora;
• cunoaşterea sistemului de indicatori ce pot fi utilizaţi în activitatea de
previzionare;
• analizarea structurii sistemului conturilor naţionale sau contabilităţii
naţionale;
• cunoaşterea conţinutului şi a modului de calcul al principalilor indicatori
sintetici ai sistemului conturilor naţionale şi înţelegerea modului în care
acesta poate fi utilizat în activitatea de previzionare.

Timpul alocat temei :

Bibliografie recomandată :
1. Caracotă D. – Previziune economică, elemente de macroeconomie, Editura
DP, Bucureşti, 1997.
2. Ciurlău C., ş.a. - Previziune macroeconomică. Concepte
şi metodologie, Editura Universitaria, Craiova, 2001.
3. Nicolae V. ş.a. - Previziune şi orientare economică,
Editura Economică, Bucureşti, 2001.

2.1. Fluctuaţiile ciclice şi trendul economic

Evoluţia economiei naţionale, reproducţia şi creşterea economică sunt
rezultatul interacţiunilor şi intercondiţionărilor dintre componentele structurale ale
economiei în legatură organică cu mecanismul de funcţionare.

21
 Dinamica economică este fluctuantă şi neuniformă în timp
şi spaţiu pentru că factorii creşterii economice au o evoluţie
neliniară, neuniformă.

Unele evoluţii şi modificări ale condiţiilor şi rezultatelor

activităţii economice sunt accidentale, întîmplătoare, în timp
ce altele se produc în manieră mai regulată, se încadrează
Activitatea
într-o mişcare ciclică, respectiv ca succesiune, la anumite
economică
intervale de timp, a unor faze alternative de expansiune şi
contracţie.

Pe fondul unei evoluţii ciclice, reproductia şi creşterea

economică pot cunoaşte şi stări sau fenomene de criză.

Prin urmare, economiile naţionale contemporane au o

evoluţie oscilantă, cu abateri mai mari sau mai mici faţă de
tendinţa (trendul) generală.

În literatura de specialitate, această dinamică specifică este

cunoscută sub denumirea de fluctuaţie ciclică, fluctuaţia
afacerilor sau cicluri ale afacerilor.

Previziunea economică nu poate face abstracţie de această

caracteristică specifică actvităţii economice.
Ciclicitatea este modul specific de evoluţie a fenomenelor
economice, însuşirea lor de a se manifesta ondulatoriu.
Aceasta înseamnă că activitatea economică trece obligatoriu
prin anumite faze, cu trasături distincte, care se schimbă
aproximativ în aceeaşi succesiune şi se regăsesc în cadrul
unor cicluri diferite.

Un ciclu economic sau un ciclu al afacerilor se

caracterizează prin creşterea simultană a nivelului
majorităţii activităţilor economice, urmată de o
scădere a acestor niveluri, după care urmează faza de
Reţinem: expansiune a ciclului următor. Prin urmare, ciclurile
pot fi definite ca fluctuaţii în jurul unei mărimi, care
este o medie a creşterii economice într-o perioadă.

Observaţie: Pentru măsurarea fluctuaţiilor ciclice se utilizează o serie de

indicatori, dintre care mai semnificativi sunt următorii:
• produsul intern sau naţional brut, în preţuri curente şi constante;
• volumul vânzărilor cu amănuntul şi cu ridicata;
• nivelul dobânzilor bancare;

22
 • indicele volumului fizic al producţiei industriale;
• nivelul şomajului;
• numărul locurilor de muncă în ramurile neagricole;
• venitul personal;
• nivelul preţurilor etc.

Reţinem: Pentru evidenţierea fluctuaţiilor ciclice se prelucrează serii

cronologice de date referitoare la indicatorii amintiţi sau la alţii derivaţi din
aceştia. Prelucrarea statistică a seriilor respective permite identificarea trendului
sau a tendinţei principale (T), a variaţiei sezoniere (S) şi a variaţiei întâmplătoare
(Î), pentru evidentierea componentei ciclice (C), a variaţiei totale (Y). Cu ajutorul
unor metode statistice adecvate se calculează curba trendului, care reprezintă
variaţia medie a fenomenului analizat şi poate fi considerată ca normă a
dezvoltării economice (Fig. nr. 2.1.).

PIB(PNB) A
B Yt=Curba trendului
YAth
}
{
YBth B
C
YS=curba activităţii
C
Fluctuaţia sezonieră FSth fără varianta
YCth sezonieră

Fluctuaţia ciclică FCIth

Fig. nr. 2.1

Reprezentarea grafică a fluctuaţiilor ciclice

TEST DE EVALUARE
1) Ce reprezintă ciclicitatea fenomenelor economice?
Răspuns:
Ciclicitatea este modul specific de evoluţie a fenomenelor economice,
însuşirea lor de a se manifesta ondulatoriu. Aceasta înseamnă că activitatea
economică trece obligatoriu prin anumite faze, cu trasături distincte, care se
schimbă aproximativ în aceeaşi succesiune şi se regăsesc în cadrul unor
cicluri diferite.

2) Cum poate fi definit un ciclu economic?

Răspuns:

23
24
 Exerciţii
Exemplu rezolvat:
1) Despre activitatea economică pot fi făcute următoarele afirmaţii:
a) Dinamica economică este fluctuantă şi neuniformă în timp şi spaţiu;
b) Unele evoluţii şi modificări ale condiţiilor şi rezultatelor activităţii
economice sunt accidentale, întîmplătoare, în timp ce altele se produc în
manieră mai regulată;
c) Economiile naţionale contemporane au o evoluţie oscilantă;
d) Economiile naţionale contemporane au o evoluţie constantă.
Rezolvare • •• O
De rezolvat:
2) Alegeţi afirmaţiile incorecte:
a) Previziunea economică face abstracţie de caracteristica fluctuantă
specifică activităţii economice;
b) Pentru măsurarea fluctuaţiilor ciclice se utilizează o serie de indicatori;
c) Pentru evidenţierea fluctuaţiilor ciclice se prelucrează serii cronologice de
date referitoare la mai mulţi indicatori ce caracterizează activitatea
economică;
d) Pentru evidenţierea fluctuaţiilor ciclice se prelucrează serii cronologice de
date referitoare un singur indicator ce caracterizează activitatea
economică.
OOOO

2.2. Consideraţii privind ciclurile economice lungi, ciclurile majore şi

fazele acestora

cicluri lungi sau macrocicluri, numite şi

După durata lor,
ciclurile economice se
diferenţiază în trei mari
tipuri:
seculare, cu fluctuaţie pe 50-60 de ani; acestea
pot să conţină, în interiorul lor, mai multe
cicluri majore şi minore;
ciclurile propriu-zise, decenale, majore, cu
periodicitate de la 4-5 ani până la 10-12 ani,
caracterizate prin oscilaţii largi în activitatea de
afaceri;

cicluri scurte sau minore, cu fluctuaţii de

intensitate relativ moderată, în care oscilaţiile
sunt importante dar nu deosebit de severe, cu
periodicitate de la 6 luni la 3-4 ani.

Conţinutul ciclurilor lungi sau al

macrociclurilor îl constituie ciclicitatea
Ciclurile economice lungi dezvoltării calitative a forţelor de producţie
şi, în primul rând, a modului tehnic de
producţie.

25
 Evoluţia pe termen lung a vieţii economice, a
stării şi eficienţei forţelor productive, demonstrează că
aceasta se desfăşoară sub forma unor unde lungi cu
durata de 50-60 de ani. În economie domină, în acest
interval de timp, un anumit mod tehnic de producţie,
susţinut de un anumit model de acumulare şi
reproducţie.

O perioadă de 25-30 de ani, modul tehnic de

producţie funcţionează corespunzător, îşi dezvăluie
capacităţile de progres, are un cadru adecvat de
afirmare. După aceasta, intră în conflict cu posibilităţile
oferite de natură si alte resurse ale societăţii pe baza
cărora a fost edificat, apar semne de epuizare a
capacităţilor sale de a asigura cadrul corespunzător
pentru afirmarea legii economiei de timp, manifestându-
se o tendinţă istorică de scădere a eficienţei economice,
în primul rând a ratei profitului sau beneficiului.

Începe o perioadă de tranziţie spre un nou mod

tehnic de producţie, adecvat pentru raporturi eficiente
între om şi natură şi se pun bazele unui stadiu calitativ
nou al ansamblului factorilor de producţie. Este o
perioadă de 20-30 de ani în care limitele vechiului mod
tehnic de producţie ies tot mai pregnant în evidenţă,
paralel cu extinderea în economie a germenilor noului
mod tehnic de producţie. În această perioadă se făuresc
bazele unui tip nou de acumulare şi de reproducţie care
pun în cauză pe cel vechi.
Corespunzător acestei logici, în evoluţia unei
economii se disting două faze, fiecare cu o durată de 20-
30 de ani, şi anume: faza ascendentă şi faza
descendentă.
Faza ascendentă se caracterizează prin
preponderenţa anilor de prosperitate economică şi
ritmuri relativ ridicate de creştere a produsului naţional,
investiţiilor, producţiei industriale, profitului, inclusiv
ridicarea susţinută a nivelului de trai.
Faza descendentă se caracterizează prin
încetinirea ritmurilor menţionate, prin faptul că anii de
depresiune devin mai numeroşi şi se accentuează
persistenţa unor fenomene negative în economie-şomaj,
inflaţie etc.

Ciclul economic decenal sau major

Ciclul economic decenal reprezintă perioada de timp de la
începutul unei crize până la începutul
altei crize.

Observaţie: În teoria şi practica economică din ţara noastră se face

distincţie între următoarele patru faze ale ciclului afacerilor:

26
 • prosperitatea;
• recesiunea;
• depresiunea;
• înviorarea. ( reprezentate în Fig. nr. 2.2).

PIB

Prosperitate Înviorare

Recesiune
Depresiune

Fig. nr. 3.2.

Fazele ciclului afacerilor

Reţinem: Cele patru faze ale ciclurilor

Contracţie afacerilor prezintă
Expansiune t caracteristici
specifice fiecăreia şi anume:

Faza de depresiune înseamnă un nivel scăzut al producţiei, ceea ce

conduce la un nivel scăzut al ocupării forţei de muncă şi, în consecinţă, al
veniturilor. Aceasta antrenează un nivel scăzut al cererii pentru bunuri de
consum, care, în condiţiile unei oferte superioare, duce la scăderea
preţurilor, a profiturilor şi, în final, a investiţiilor. Producţia scăzută obligă
agenţii economici să-şi consume stocurile acumulate în perioada
anterioară, să reducă comenzile de aprovizionare, fapt care conduce la
scăderea interesului pentru împrumuturi. Rezultă un exces de rezerve
bancare şi, în consecinţă, scăderea ratei dobânzii. Preferinţa pentru bani şi
înclinaţia pentru consum depind de scăderea nivelului preţurilor şi
veniturilor. Scade şi înclinaţia pentru acumulare, mai ales la cei cu venituri
mici. Un nivel scăzut al producţiei înseamnă capacităţi de producţie
nefolosite şi, astfel, efortul de înlocuire a maşinilor şi echipamentelor se
reduce la minim. Toate acestea determină o atitudine pesimistă, de reţinere
a agenţilor economici.

27
Faza de înviorare este marcată de schimbări favorabile şi substanţiale ale
celor cinci elemente, care conduc în final la creşterea producţiei, a ocupării
forţei de muncă, a veniturilor şi, în consecinţă, a cererii pentru bunuri de
consum. Dacă cererea depăşeşte oferta cresc preţurile. În situaţia în care
costul rămâne relativ scăzut, la începutul înviorării creşte profitul pe seama
creşterii volumului producţiei. Pe măsură ce sporeşte inventarul şi profitul,
sporeşte cererea pentru împrumuturi bancare necesare investiţiilor, fapt
care determină scăderea rezervelor bancare şi creşterea ratei dobânzii. Prin
creşterea veniturilor se stimulează înclinaţia spre consum şi scade
preferinţa pentru lichiditate; de asemenea, scade înclinaţia marginală spre
consum şi creşte înclinaţia marginală spre acumulare. Totodată, se
diminuează capacităţile de producţie nefolosite şi se îmbunătăţeşte
atitudinea agenţilor economici, devenind favorabilă acţiunii.

Faza de prosperitate se caracterizează prin nivelul ridicat al producţiei,

ocupării forţei de muncă, veniturilor, cererii, preţurilor, profiturilor,
investiţiilor, inventariului, cererii pentru împrumuturi, precum şi prin
dinamici ascendente ale costurilor, ratei dobânzii, înlocuirilor; se remarcă,
de asemenea, scăderea rezervelor bancare şi a capacităţilor de producţie
nefolosite şi o atitudine optimistă a agenţilor economici. Procesul de
creştere, relativ ascendent, este însoţit de apariţia unor locuri înguste pentru
unele produse şi resurse, ceea ce antrenează creşterea preţurilor acestora şi
chiar o creştere generală a preţurilor. Dacă relaţia cost-preţ evoluează
normal, atunci profitul total va creşte nu numai pe seama creşterii
volumului producţiei, ci şi pe seama creşterii profitului pe unitatea de
produs — preţul unitar creşte dar costul rămâne relativ constant. Profitul
creşte, de obicei, mai mult proporţional decât salariile, ceea ce accentuează
sporirea acumulărilor şi a capacităţii de investire. Volumul total al
investiţiilor din economie este impulsionat de efectul de multiplicare şi
accelerare, care activează şi mai mult factorii de creştere. Inventarul creşte
datorită faptului că majoritatea agenţilor economici constituie stocuri într-o
anumită proporţie faţă de volumul vânzărilor, faţă de cifra de afaceri,
proporţie care sporeşte dacă se anticipează o creştere a preţurilor. La
începutul fazei de prosperitate, rata dobânzii este mai mică iar descreşterea
rezervelor bancare are drept efect creşterea ratei dobânzii. Perioada de vârf
a prosperităţii se caracterizează prin cel mai înalt nivel al principalilor
indicatori (producţie, ocuparea forţei de muncă, venituri, cerere, preţuri,
profituri, investiţii, stocuri, cerere pentru împrumut comercial, înlocuirea
echipamentelor) şi printr-o atitudine optimistă a agenţilor economici.
Diminuându-se preferinţa pentru lichiditate creşte cererea de bunuri şi
scade presiunea inflaţionistă în economie.

28
Recesiunea apare ca o consecinţă a modificării acţiunii factorilor externi şi a
relaţiilor dintre factorii interni într-o măsură care contribuie la declinul
economiei. Cererea creşte tot mai mult, înclinaţia spre consum scade pe
măsura creşterii venitului, preţul se stabilizează în timp ce costul continuă să
crească, determinând scăderea profitului şi a investiţiilor. Agenţii economici
îşi reduc inventarul stocat şi, în consecinţă, şi comenzile către producţie.
Reducerea inventarului conduce la scăderea producţiei, iar aceasta la
scăderea ocupării forţei de muncă şi a venitului. Procesul de scădere se
amplifică prin relaţiile dintre cerere, preţuri, costuri, profituri şi investiţii.
Dacă scade consumul, profitul şi investiţiile, firmele reduc efortul de
înlocuire a capitalului fix, apar capacităţi de producţie nefolosite, scade
cererea de bunuri de folosinţă îndelungată. Oferta depăşeşte cererea, creşte
înclinaţia spre lichiditate şi consum şi scade înclinaţia spre acumulare şi
investiţii. Se resimte efectul cumulativ al scăderii producţiei, ocupării forţei
de muncă şi profitului, cererii şi preţurilor; aceasta se concretizează în
reducerea investiţiilor, care este însoţită de tendinţa de reducere spre zero a
acceleratorului.

TEST DE EVALUARE
1) Care este conţinutul ciclurilor lungi?
Răspuns:
Conţinutul ciclurilor lungi sau al macrociclurilor îl constituie
ciclicitatea dezvoltării calitative a forţelor de producţie şi, în primul
rând, a modului tehnic de producţie.

3) Cum poate fi definit ciclul economic decenal?

Răspuns:

Exerciţii
Exemplu rezolvat:
1) Fazele ciclului afacerilor conform teoriei şi practicii economice din ţara
noastră sunt:
a) prosperitatea, recesiunea, depresiunea şi înviorarea;
b) faza ascendentă şi faza descendentă;
c) prosperitatea, recesiunea şi depresiunea.
Rezolvare • OO

De rezolvat:
2) După durata lor ciclurile economice pot fi:
a) cicluri lungi, cicluri propriu-zise şi cicluri scurte;
b) macrocicluri şi microcicluri;
c) cicluri seculare, cicluri decenale şi cicluri minore.
OOO

29
 2.3. Sistemul indicatorilor utilizaţi în activitatea previzională

Indicatorii reprezintă expresii numerice absolute sau relative prin care se

cuantifică obiectivele activităţii economico-sociale în fiecare perioadă, se
stabilesc mijloacele de înfăptuire a acestora şi se asigură controlul asupra utilizării
eficiente a resurselor. Indicatorii folosiţi în previzionarea fenomenelor şi
proceselor economico-sociale se clasifică după diverse criterii, după cum
urmează:

Indicatori de plan şi de prognoză, aceşti

indicatori pot avea caracter orientativ, indicativ,
de recomandare sau caracter obligatoriu.
După rolul pe
care îl îndeplinesc Indicatori de calcul sau de fundamentare ce
în activitatea servesc la dimensionarea indicatorilor de plan şi
previzională sunt: de prognoză si, de regulă, nu sunt cuprinşi în
aceste instrumente previzionale. Acest rol poate
fi îndeplinit şi de unii indicatori de plan şi de
prognoză.

Indicatori de urmărire statistică şi de control

ce servesc la verificarea modului de înfăptuire a
obiectivelor şi recomandărilor planurilor,
programelor şi prognozelor.

• indicatori ai resurselor primare ale

dezvoltării economico-sociale;
• indicatori ai producţiei;
După procesele sau
laturile reproducţiei • indicatori ai repartiţiei;
pe care le reflectă • indicatori ai schimbului sau circulaţiei;
sunt: • indicatori ai cererii finale sau ai
consumului final;
• indicatori ai rezultatelor finale ale
reproducţiei.

30
 • indicatori în expresie naturală sau
După unitatea de
natural-convenţională;
măsură în care se
exprimă, sunt: • indicatori în expresie valorică sau
bănească;
• indicatori ai forţei de muncă.

După natura Indicatori cantitativi ce caracterizează volumul

sau conţinutul activităţilor şi rezultatelor acestora, volumul resurselor
obiectivelor pe disponibile sau utilizate, creşterea capacităţilor de
care le producţie.
exprimă, sunt:

Indicatori calitativi ce reflectă calitatea activităţilor

economico-sociale, caracteristicile structurale ale
economiei; aspectele de eficienţă economică..

Observaţie: Cei mai importanţi indicatori care caracterizează activitatea

de previzionare sunt indicatorii fluctuaţiilor ciclice. Analiza fluctuaţiilor ciclice
ale economiilor naţionale prezintă un interes deosebit pentru previzionarea
economico-socială. În acest scop, se folosesc o serie de indicatori pentru a măsura
oscilaţiile ciclice, pentru a evidenţia şi prognoza mutaţiile esenţiale din economie
şi, în final, pentru a fundamenta strategiile de atenuare a variaţiilor mari şi de
integrare a acestora în programele de dezvoltare. Aceşti indicatori sunt structuraţi
în trei grupe, şi anume: indicatori reprezentativi, indicatori compuşi şi indicatori
generali ai afacerilor.

31
 Indicatorii reprezentativi reflectă dinamica unor faze
particulare ale activităţii economice, dar pornind de la
corelaţiile care există între fluctuaţiile dintr-un sector şi
economia naţională în ansamblul său, se apreciază că aceştia
caracterizează indirect starea economiei naţionale. Din această
grupă fac parte: nivelul producţiei de fier şi oţel, care poate
caracteriza pe termen scurt tendinţele ce se manifestă în
economia naţională; volumul transporturilor pe căile ferate;
plăţile bancare sau creditele bancare, care sunt în corelaţie cu
nivelul activităţilor economice; producţia de energie electrică
etc.
Indicatorii Indicatorii compuşi caracterizează mai multe faze ale
fluctuaţiilor activităţii economice şi cuprind: numărul de angajaţi din
ciclice pot fi: fabrici, calculat pe baza unui eşantion de unităţi care cuprind
50 % din personalul ocupat; indicele preţurilor pentru forţa de
muncă şi modificările în numărul de ore lucrate săptămânal;
indicele producţiei industriale, calculat pe baza unui eşantion
de firme care acoperă 25% din personalul angajat în industria
prelucrătoare şi minerit; produsul naţional brut în preţuri
constante (comparabile).

Indicatorii generali ai afacerilor reflectă dinamica

afacerilor şi schimbările ciclice ale acestora. Este vorba de
indicele volumului afacerilor şi de indicatorii statistici pentru
schimbările ciclice ale acestora. Indicele volumului afacerilor
reflectă dinamica combinată a 10 serii individuale şi anume:
producţia de lingouri de oţel, producţia de lingouri de zinc,
volumul construcţiilor noi, consumul de bumbac, producţia de
ţiţei, producţia de energie electrică, ocuparea forţei de muncă
în activităţile neagricole, volumul transporturilor, debitele
bancare, volumul vânzărilor prin magazine.

Reţinem: În grupa indicatorilor statistici pentru schimbările ciclice ale

afacerilor se cuprind 26 de indicatori, fiecare reflectând un aspect diferit al
activităţii economice, împărţiţi în trei părţi şi anume: indicatori de avertizare,
indicatori de coincidenţă şi indicatori de întârziere.

32
 Categoria indicatorilor de avertizare cuprinde 12
indicatori care semnalează momentele ce preced modificările
esenţiale ale fluctuaţiilor ciclice în special punctele extreme ale
fazelor de prosperitate şi depresiune. Aceşti indicatori sunt:
numărul mediu de ore lucrate săptămânal, noi înregistrări ale
cazurilor de şomaj, formarea netă de întreprinderi noi, comenzi
de bunuri de consum de folosinţă îndelungată, contracte şi
comenzi pentru fabrici şi echipamente, construcţii de clădiri şi
locuinţe, schimbări ale inventarului, preţurile materialelor
industriale, preţurile stocării, profiturile, raportul dintre preţ şi
costul muncii şi schimbările în datoria consumatorului.

Categoria indicatorilor de coincidenţă cuprinde un

număr de 8 indicatori, care îşi modifică semnificativ sensul
mişcării, mai ales în punctul maxim, al prosperităţii şi în punctul
minim al depresiunii. Aceşti sunt: ocuparea forţei de muncă în
sectoarele neagricole, rata şomajului, produsul naţional brut în
preţuri curente, produsul naţional brut în preţuri constante,
nivelul produselor industriale, veniturile personale, vânzările
prin comerţ a produselor manufacturate, vânzările prin comerţul
cu amânuntul. Trebuie precizat că în unele statistici se foloseşte
produsul naţional exprimat numai în preţuri curente sau constante
şi se renunţă la vânzările cu amănuntul, care au o dinamică
asemănătoare cu vânzarea prin comerţ a produselor
manufacturate.

Categoria indicatorilor de întârziere este formată din 6

indicatori la care punctul de schimbare se înregistrează după
momentul de maxim sau de minim al fluctuaţiei. Aceştia sunt:
rata şomajului pe termen lung, investiţiile în fabrici şi
echipamente, inventarul de afaceri al fabricilor şi comerţului,
costul unitar al forţei de muncă, împrumuturi industriale şi
comerciale, rata dobânzii şi împrumuturile bancare pentru
afaceri. Ca indicatori de întârziere se mai folosesc uneori
modificarea productivităţii neagricole şi pierderile din afaceri.

TEST DE EVALUARE
1) Care sunt şi ce reprezintă cei mai importanţi indicatori ce
caracterizează actiuvitatea de previzionare?
Răspuns:

Cei mai importanţi indicatori care caracterizează activitatea de

previzionare sunt indicatorii fluctuaţiilor ciclice. Analiza fluctuaţiilor
ciclice ale economiilor naţionale prezintă un interes deosebit pentru
previzionarea economico-socială. În acest scop, se folosesc o serie de
indicatori pentru a măsura oscilaţiile ciclice, pentru a evidenţia şi
prognoza mutaţiile esenţiale din economie şi, în final, pentru a
fundamenta strategiile de atenuare a variaţiilor mari şi de integrare a
acestora în programele de dezvoltare. Aceşti indicatori sunt structuraţi
în trei grupe, şi anume: indicatori reprezentativi, indicatori compuşi şi
indicatori generali ai afacerilor.

33
 2) Ce sunt indicatorii generali ai afacerilor?
Răspuns:

Exerciţii
Exemplu rezolvat:
1) Cei 12 indicatori de avertizare a fluctuaţiilor ciclice arată:
a) valorile maxime şi minime ale indicatorilor într-o etapa a fluctuaţiilor ciclice;
b) media valorilor inregistrate de indicatorii din această grupă;
c) variaţiile ciclice determinate de factorii socio-economici externi.
Rezolvare • OO
De rezolvat:
2) Indicatorii utilizaţi pentru a măsura oscilaţiile ciclice ale economiilor
naţionale sunt:
a) indicatori de prognoză, indicatori de calcul şi indicatori de control;
b) indicatori reprezentativi, indicatori compuşi şi indicatori generali ai afacerilor;
c) indicatori cantitativi şi indicatori calitativi.
OOO

2.4. Structura sistemului conturilor naţionale

Sistemul
conturilor Sistemul conturilor sau contabilităţii naţionale (SCN)
sau este un sistem de evidenţă şi analiză macroeconomică
contabilităţii utilizat în statistica ţărilor cu economie de piaţă, în
naţionale statisticile O.N.U. şi ale altor organisme
(SCN) internaţionale.

Apariţia SCN a fost impusă de necesitatea asigurării unor informaţii

pentru efectuarea unor calcule şi analize macroeconomice, devenind
instrumentul principal de evidenţă şi analiză macroeconomică folosit în
statistica mondială. Primul sistem al contabilităţii naţionale a fost
elaborat de prof. Richard Stone în Anglia, în anul 1938. Acesta a stat la
baza elaborării conturilor naţionale ale O.N.U. în anul 1952. Ca urmare a
preocupărilor pentru redarea cât mai corectă a imaginii de ansamblu a
activităţii economico-financiare au apărut diferite variante practice de
aplicare, interes deosebit prezentând sistemul Cambridge care descrie
relaţiile ce se stabilesc între principalele sisteme omogene ale economiei
şi între acestea şi restul lumii şi sistemul Leontief, care descrie structura
internă a sistemului productiv. Sistemul Leontief caută să evidenţieze
structura productivă a economiei naţionale, spre deosebire de sistemul
Cambridge care scoate în relief relaţiile dintre sectoare, arătând doar
aspectele principale ale activităţii economice.

34
 Reţinem: SCN este format dint-un număr de tabele în care se evidenţiază
producţia, repartiţia, consumul şi acumularea de bunuri, pe categorii de agenţi
economici şi pe ansamblu. Circuitul economic anual este reprezentat ca un
ansamblu de operaţii economice sau fluxuri. Fiecare operaţie economică
evidenţiază un transfer de mijloace băneşti între unităţile producătoare şi
consumatori. În ansamblul său, SCN este prezentat în patru conturi naţionale:
Producţie, Consum, Acumulare, Restul lumii (relaţii cu străinătatea). Potrivit
principiului dublei înregistrări, fiecare operaţiune este înscrisă în debitul şi
creditul unui cont. Conturile macroeconomice sunt rezultatul unor multiple
agregări şi sintetizări ale informaţiilor cuprinse în conturile agenţilor economici,
sectoarelor economice şi ramurilor de activitate.
a) Contul “Producţie” evidenţiază producţia de bunuri, pe de o parte, pe
ansamblu şi pe producători, iar pe de altă parte, pe genuri de activităţi (ramuri).
Se iau în consideraţie patru categorii de producători: unităţile producătoare de
mărfuri, producătorii de servicii guvernamentale, producătorii de servicii
casnice şi instituţiile cu caracter nelucrativ care prestează servicii populaţiei.
Fiecare operaţiune este înscrisă în debitul şi creditul contului. De exemplu,
contul “Producţie” înregistrează în credit valoarea vânzărilor de mărfuri şi
exportul, iar în debit venitul brut (valoarea adăugată) şi importul. Mărimea
venitului brut şi a importului trebuie să fie egală deci cu valoarea vânzărilor şi
a exporturilor; aceasta arată că valoarea adăugată este egală cu suma vânzărilor
de bunuri de consum şi de investiţii corectată cu soldul relaţiilor import-export.
Contul “Producţie” este separat în două grupe de subconturi şi anume:
subconturile de mărfuri, în care se evidenţiază bunurile materiale şi
nemateriale cu caracter de marfă, cu specificarea valorii mărfurilor desfăcute
pe categorii de consumatori (unităţi productive, populaţie, formarea brută a
capitalului, export) şi subconturile de activităţi în care se evidenţiază ramurile
producătoare de bunuri pe sectoare;
b) Contul “Consum” se separă tot pe două grupe de subconturi: subconturile
de cheltuieli în care se evidenţiază categoriile de cheltuieli (pentru cumpărături
de mărfuri, pentru servicii guvernamentale, pentru obiective ale unor
organizaţii particulare etc.) şi sectoarele care le fac (gospodăriile populaţiei,
instituţiile guvernamentale etc.) şi subconturile de venituri, în care se
evidenţiază categoriile de venituri în sectoarele care le-au realizat, adică
veniturile brute sau valoarea adăugată a diferitelor sectoare pe elemente care le
determină mărimea;
c) Contul “Acumulare” evidenţiază tranzacţiile sectoarelor instituţionale cu
capital sau fonduri fixe; este vorba pe de o parte de finanţarea investiţiilor
brute şi a cheltuielilor pentru variaţia stocurilor efectuate de diferite sectoare,
iar pe de altă parte, de capitalul financiar folosit pentru achiziţii de pământ şi
fonduri nemateriale, de transferurile şi de consumul de capital fix;
d) Contul “Restul lumii” evidenţiază tranzacţiile curente legate de importurile
şi exporturile de bunuri, precum şi transferurile curente şi tranzacţiile de capital
cu străinătatea.

Observaţie: În cadrul SCN, se întocmesc scheme sau tabele care reflectă

diverse fluxuri, structuri şi relaţii, între care se distinge Tabloul Economic de
Ansamblu , Tabelul sau Tabloul Operaţiunilor Financiare şi Tabelul Intrări-ieşiri
(input–output) sau Balanţa Legăturilor dintre Ramuri.

35
TEST DE EVALUARE

1) Cum poate fi definit Sistemul Conturilor Naţionale?

Răspuns:
Sistemul conturilor sau contabilităţii naţionale (SCN) este un sistem de
evidenţă şi analiză macroeconomică utilizat în statistica ţărilor cu economie
de piaţă, în statisticile O.N.U. şi ale altor organisme internaţionale.

2) Care sunt cele mai utilizate variante practice de aplicare a SCN şi ce

reprezintă ele?
Răspuns:

Exerciţii
Exemplu rezolvat:
1) Despre contul “Producţie” se poate aprecia că:
a) se debitează cu valoarea vânzărilor de mărfuri şi importul;
b) se creditează cu valoarea vânzărilor de mărfuri şi cu valoarea exporturilor;
c) evidenţiază soldul balanţei de plăţi externă.
Rezolvare O • O
De rezolvat:
2) Contul „Restul lumii” evidenţiază:
a) tranzacţiile sectoarelor instituţionale cu capital sau fonduri fixe;
b) tranzacţiile curente legate de importuri şi exporturi, transferurile curente şi
tranzacţiile de capital cu străinătatea;
c) producţia de bunuri pe ansamblu şi pe producători precum şi pe genuri de
activităţi.
OOO

2.5. Conţinutul şi calculul principalilor indicatori sintetici ai sistemului

conturilor naţionale

În SCN se calculează cinci indicatori sintetici principali, şi anume:

produsul global brut, produsul intern brut, produsul intern net, produsul naţional
brut şi produsul naţional net; alături de aceştia se mai calculează venitul naţional,
venitul naţional disponibil şi venitul naţional disponibil pe locuitor.

36
 Produsul global brut reprezintă
valoarea bunurilor produse şi consumate în
societate într-o perioadă de timp
Produsul global brut determinată, de regulă un an.
Se utilizează trei moduri de calcul a
acestuia şi anume:

a) ca sumă a valorii
b) ca sumă a intrărilor intermediare şi a c) ca sumă a valorii
producţiilor globale brute
intrărilor primare. Intrările intermediare consumului final şi a
de bunuri în toate
reprezintă valoarea bunurilor folosite valorii consumului
sectoarele naţionale,
pentru consum intermediar. În ramurile intermediar.
adică atât a celor care se
producţiei materiale, consumul Consumul final sau
realizează pe piaţă ca
intermediar include consumul de materii cheltuielile finale arată
mărfuri cât şi a celor care
prime şi materiale, combustibili, energie destinaţia finală a
nu au caracter de marfă: la
şi apă cumpărate, cheltuielile de cercetare bunurilor produse în
instituţiile financiare,
şi proiectare a produselor, analize, economie, respectiv
producţia brută include
încercări probe, publicitate, comisioanele consumul final public
comisioanele încasate de
plătite organizaţiilor de comerţ exterior, şi privat, formarea
acestea pentru serviciile
plăţile pentru serviciile de transport şi brută de capital adică
prestate şi diferenţa dintre
telecomunicaţii, gospodărie comunală investiţiile brute în
dobânzile şi dividendele
şi locativă, financiar-bancare, cheltuieli capital fix şi variaţia
încasate şi plătite; la
cu protecţia muncii, deplasări ale stocurilor, şi exportul
societăţile de asigurare
personalului în interes de serviciu etc.; nu corectat cu importul.
include remuneraţia
necesară pentru se includ în consumul intermediar
producerea unui serviciu cheltuielile în care satisfac consumul
şi nu totalul primelor de lucrătorilor dar nu sunt legate direct de
asigurare încasate. La producţie-achiziţiile de utilaje, de natura
instituţiile publice şi capitalului fix, cheltuielile cu reparaţiile
private fără scop lucrativ, construcţiilor şi bunurilor pentru
producţia brută include prelungirea duratei de funcţionare sau
costul de producţie sau sporirea capacităţii de producţie etc. La
consumul intermediar de instituţiile financiare, consumul
bunuri şi remuneraţiile intermediar cuprinde chiria, cheltuielile
plătite salariaţilor, generale de administraţie, costul micilor
consumul de capital fix şi reparaţii şi cheltuielile de întreţinere a
impozitele indirecte localurilor; la fel şi la societăţile de
plătite. Bunurile şi asigurare. La instituţiile publice şi private
serviciile produse pentru fără scop lucrativ, consumul intermediar
piaţă se evaluează la prezintă costurile de producţie aferente
preţuri încasate, iar bunurilor şi serviciilor consumate.
serviciile produse de Intrările primare sunt consumate din
unităţile bugetare se consumul de capital fix, respectiv
evaluează la nivelul amortizarea acestuia, remuneraţiile
costurilor; lucrătorilor, impozitele indirecte
diminuate cu subvenţiile, excedentul de
exploatare; toate acestea reprezintă forme
ale valorii adăugate;

37

Produsul intern brut
1) Potrivit metodei veniturilor,
care este cea mai răspândită, produsul
intern brut se calculează ca sumă a
costurilor care alcătuiesc valoarea
adăugată în toate instituţiile
producătoare din ţară, şi anume:
impozitele indirecte nete adică
impozitele indirecte plătite minus
subvenţiile încasate, consumul capital
fix sau amortizarea, retribuţiile
salariaţilor şi excedentele
exploatare.
Impozitele indirecte sunt
sumele de bani pe care unităţile le
plătesc statului sau unor organisme
internaţionale şi pe care le includ în
costurile de producţie(impozite asupra
producţiei, vânzării, achiziţionării sau
utilizării de bunuri şi de taxele vamale
de import). Subvenţiile se acordă de
către stat întreprinderilor publice şi
private pentru acoperirea parţială a
costurilor acestora.
Consumul de capital fix
exprimă valoarea bunurilor cu caracter
de echipamente consumate pentru
producţie în timp de un an, ca urmare a
uzurii fizice normale.
Excedentul de exploatare este
diferenţa dintre produsul sau producţia
brută, pe de o parte, şi consumul
intermediar, impozitele indirecte nete,
consumul de capital fix şi remuneraţiile
salariaţilor, pe de altă parte; în
principiu, este vorba de profit.
Produsul intern brut reprezintă valoarea
bunurilor produse în societate în timp de un an şi
ajunse în ultimul stadiu al circuitului economic.
Acestea se determină pe ramuri ale economiei
naţionale şi se însumează la nivelul acesteia.
În principiu, la nivel de economie
naţională, produsul intern brut este egal cu
diferenţa dintre produsul global brut şi consumul
intermediar; la nivel de ramură se face diferenţa
între producţia globala brută a acesteia şi
consumul intermediar aferent.
Valoarea acestui indicator poate fi stabilită
prin două metode:
2) Potrivit metodei cheltuielilor sau
utilizării finale, produsul intern brut se
calculează prin însumarea destinaţiilor
finale ale producţiei şi anume: consumul
final public (guvernamental), consumul final
al gospodăriilor populaţiei (menajelor),
consumul final al instituţiilor private fără
scop lucrativ, formarea brută de capital fix,
variaţia stocurilor şi exportul net.
Pentru determinarea consumului final
de public, din valoarea producţiei brute a
administraţiilor publice prestatoare de
servicii se scade valoarea vânzărilor către
terţi şi formarea brută a capitalului pentru uz
propriu.
Consumul final al gospodăriilor
populaţiei cuprinde consumul de bunuri şi
servicii procurate de acestea pe piaţa internă,
plus achiziţiile directe efectuate de rezidenţi
în străinătate, din care se scad achiziţiile
directe de bunuri şi servicii efectuate de
nerezidenţi pe piaţa internă.
Instituţiile private fără scop lucrativ
care prestează servicii către populaţie
(asociaţii, sindicate, şcoli, spitale, fundaţii,
cluburi) nu urmăresc realizarea de profit pe
urma activităţii desfăşurate.
Formarea brută de capital cuprinde:
achiziţiile nete ale producătorilor de bunuri
materiale şi reproductibile cu o durată de
serviciu de cel puţin un an. Formarea brută
de capital cuprinde şi creşterea stocurilor de
materii prime şi materiale achiziţionate de
producători pentru consumul intermediar,
producţia în curs de fabricaţie, produsele
finite destinate vânzării.
38
 Produsul intern net se determină ca
diferenţă între produsul intern brut sau
valoarea adăugata brută şi consumul de
capital fix, respectiv amortizarea; aceasta
echivalează cu valoarea echivalată netă.
Elementele sale componente după metoda
venitului pentru calculul produsului intern
brut, sunt: impozitele indirecte nete,
Produsul intern net
retribuţiile salariaţilor, taxele vamale şi
excedentul de exploatare.
După metoda cheltuielilor finale de calcul a
produsului intern brut, elementele
componente ale produsului intern net, sunt:
consumul final public şi privat, formarea netă
de capital şi exporturile nete.

Produsele naţionale - brut şi net -

au la bază conceptul de naţional. Este vorba
de faptul că există agenţi economici
Produsele naţionale rezidenţi care îşi desfăşoară activitatea în
- brut şi net - străinătate, unde obţin venituri şi fac
cheltuieli, şi agenţi economici nerezidenţi
care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul
naţional, unde obţin venituri şi efectuează
cheltuieli.

Venitul disponibil se determină astfel:

ca sumă a cheltuielilor naţionale cu soldul
balanţei de plăti externe; ca sumă a
consumului final privat, consumului final
public, formării brute de capital şi soldului
balanţei de plăţi externe. Acest indicator arată în
ce măsură veniturile agenţilor economici
Venitul disponibil şi naţionali acoperă cheltuielile acestora sau dacă
produsul disponibil pentru aceasta este nevoie să se apeleze la
resursele externe (când balanţa de plăţi externe
este deficitară), ori dacă resursele interne
depăşesc nevoile naţionale şi o parte din acestea
poate fi pusă la dispoziţia altor ţări (când balanţa
de plăţi externe este excedentară). Venitului
disponibil îi corespunde produsul disponibil,
care este format din bunuri şi servicii cu
structură determinată.
Produsul disponibil este egal cu
produsul intern brut plus importul minus
exportul.

39
TEST DE EVALUARE

1) Ce reprezintă produsul global brut?

Răspuns:
Produsul global brut reprezintă valoarea bunurilor produse şi
consumate în societate într-o perioadă de timp determinată, de regulă
un an.

2) Cum se determină produsul intern brut?

Răspuns:

Exerciţii
Exemplu rezolvat:
1) Referitor la produsul intern brut, selectaţi dintre variantele următoare pe
cele corecte:
a) se calculează ca sumă a costurilor care alcătuiesc valoarea adăugată în toate
instituţiile producătoare din ţară;
b) reprezintă suma dintre: impozitele indirecte plătite minus subvenţiile încasate,
consumul capital fix sau amortizarea, retribuţiile salariaţilor şi excedentele de
exploatare;
c) se calculează prin metode cheltuielilor şi prin metoda veniturilor.
Rezolvare • • •
De rezolvat:
2) Referitor la produsul global brut selectaţi dintre variantele următoare pe
cele corecte:
a) se poate calcula ca sumă a valorii producţiilor globale brute de bunuri în toate
sectoarele naţionale;
b) se poate calcula ca sumă a intrărilor intermediare şi a intrărilor primare;
c) se poate calcula ca sumă a valorii consumului final şi a valorii consumului
intermediar.
OOO

2.6. Utilizarea sistemului conturilor naţionale în activitatea de

previzionare

Contabilitatea naţională permite analiza evoluţiei cererii şi ofertei de

bunuri şi servicii din perspectiva creşterii economice, a evoluţiei costurilor şi
profiturilor întreprinderilor, a formării şi utilizării acumulărilor tuturor agenţilor, a
relaţiilor economice externe etc. De aceea, în afară de conturile ce reflectă
activitatea trecută, se elaborează conturi prospective, pe termen scurt, pentru anul
în curs şi cel viitor, precum şi pe termen mediu, pentru o perspectivă de câţiva
ani.

40
 Elaborarea conturilor naţionale, a tabloului
economic de ansamblu şi a tabloului
operaţiunilor financiare este o acţiune
complexă, care presupune în afară de
strângerea informaţiilor primare, mai multe
etape succesive de corectare, echilibrare şi
revizuire a informaţiilor disponibile.
Aşa cum rezultă din documentele O.N.U.,
S.C.N. -are ca scop atât descrierea şi analiza
Sistemul Conturilor structurilor economice, cât şi asigurarea unor
Naţionale (S.C.N.) sau norme internaţionale cu caracter unitar pentru
Contabilitatea calcularea celor mai importanţi indicatori
Naţională macroeconomici.
Sistemul Conturilor Naţionale (S.C.N.) sau
Contabilitatea Naţională, constituie principalul
sistem de evidenţă şi analiză macroeconomică
utilizat în statistica internaţională de aproape
toate statele lumii, în principal cele cu
economie de piaţă. În fiecare an se elaborează
bugete economice, conturi previzionale pentru
anul în curs şi pentru anul următor, care stau la
baza elaborării politicii economice a statului şi
se concretizează în special în legi financiare.

Asigurarea permanentă cu informaţii cât mai

exacte şi în acelaşi timp operaţionale
Reţinem: presupune un sistem de conturi definitive,
semidefinitive, provizorii şi previzionale care se
înlănţuie după un program temporal bine
gândit.

Observaţie : Dintre modelele utilizate de ţările care au adoptat sistemul

conturilor naţionale (S.C.N.) se impune, prin complexitatea sa, modelul
econometric pe termen mediu, francez, denumit Dinamica multisectorială
(D.M.S.). Acest model este dinamic, secvenţial (rezultatele fiecărui an
influenţează economia anilor viitori) şi multisectorial şi pe baza lui se pot descrie
scenarii ale evoluţiei economice în diferite ipoteze, modelul permiţând simularea
în condiţiile când se modifică una sau mai multe variabile exogene sau endogene.

41
 Etapele de implementare a modelului francez denumit Dinamica
Multisectorială (D.M.S.) pot fi sintetizate astfel:

- soluţiile fiecărui an se determină succesiv realizându-se echilibrarea

permanentă a soluţiilor anuale;

- cererea finală determină producţia; cunoscându-se nivelul

producţiei, se determină capitalul şi forţa de muncă necesară prin
utilizarea unor funcţii de producţie;

- cunoscând elementele anterioare se calculează costul şi apoi preţul

(cu condiţia cunoaşterii salariilor, taxelor sociale şi impozitelor).
Preţul depinde deci de salarii, dar şi salariul depinde de preţuri; de
aceea, ele se calculează simultan, plecând de la ecuaţia în care intră
producţia, nivelul utilizării capitalului, nivelul angajării forţei de
muncă, nivelul taxelor şi al impozitelor;

- se determină venitul distribuit, partea menajelor şi ceea ce rămâne

întreprinderilor (profitul); de aici rezultă rata rentabilităţii capitalului
investit, precum şi valoarea ratei care intervine în determinarea
investiţiilor;

- cererea finală se compune din consumul menajelor şi schimbul

extern. Consumul menajelor se determină cunoscând venitul.

Observaţie : Având în vedere că venitul se deduce din producţie şi din

preţ, rezultă că apare o conexiune inversă de corecţie. Deci s-a plecat de la cererea
finală pentru a determina producţia, venitul şi consumul. O conexiune analogă
apare pentru comerţul exterior; capacitatea de export şi de import depinde de
preţul intern comparat cu cel extern. De asemenea, nivelul exportului depinde de
rata de utilizare a capacităţilor de producţie, deci reglarea depinde simultan de
preţ şi de capacitatea de producţie. Această schemă exclude „administraţia” şi
instituţiile financiare.
Reţinem : Pentru a concretiza, vom prezenta în continuare un model
previzional macroeconomic de simulare static, în care se operează cu informaţii
furnizate de S.C.N.:
Y  =C  I G   E − M  (2.6.1)
M =α 1 × C +α 2 × I +α 3 × G +α 4 × E (2.6.2)
C = β ×Y (2.6.3)
L = γ×Y
(2.6.4)
B=
P 1( E −
M )
(2.6.5)
unde:
42
Y = produsul naţional brut;
C = consumul menajelor;
I = investiţiile private brute;
G = consumul şi investiţiile brute ale administraţiei publice;
E = exportul;
M = importul;
L = cantitatea de muncă;
B = soldul balanţei comerciale (a comerţului exterior) în devize.
Parametrii modelului au următoarea semnificaţie:
α 1 = înclinaţia pentru consum din import;
α 2,α 3,α 4 = conţinutul de produse importate a celorlalte elemente ale cererii
finale;
β = înclinaţia marginală (medie) pentru consum;
γ = costul marginal (mediu) al produsului naţional brut exprimat în muncă
(inversul productivităţii muncii);
Pl = rata de schimb exprimată într-o monedă etalon.
Observaţie : Prima ecuaţie surprinde echilibrul resurselor şi utilizările
produselor; cea de a doua este o funcţie a importului; ecuaţia (2.6.3) este de
comportament, exprimând consumul menajelor ca funcţie de P.N.B.; ecuaţia
(2.6.4) este o funcţie de producţie cu un singur factor, iar ecuaţia (2.6.5) surprinde
echilibrul valutar al balanţei comerciale.
Modelul are 5 ecuaţii şi 8 necunoscute, deci este nedeterminat, având trei grade de
libertate. Pentru rezolvarea lui, unele dintre variabile se pot stabili exogen (spre
exemplu I şi E), iar alte variabile pot deveni funcţii obiectiv de optimizare (spre
exemplu L şi B). Considerând cheltuielile publice (G) ca instrument de intervenţie
economică a statului, se poate obţine un model de simulare care oferă diferite
variante de comportament macroeconomic.

TEST DE EVALUARE

1) Care este cel mai complex model econometric utilizat de ţările care au
adoptat sistemul conturilor naţionale (S.C.N.) ?
Răspuns :
Cel mai complex model econometric utilizat de ţările care au adoptat sistemul
conturilor naţionale (S.C.N.) este modelul francez, denumit Dinamica
multisectorială (D.M.S.).

2) Care sunt etapele prin care se implementează modelul francez al

conturilor naţionale Dinamica multisectorială ?
Răspuns :

43
 Exerciţii
Exemplu rezolvat:
1) Sistemul Conturilor Naţionale asigură:
a) elaborarea conturilor naţionale şi a tabloului operaţiunilor financiare;
b) descrierea şi analiza structurilor economice;
c) nici una din cele de mai sus.
Rezolvare • • O
De rezolvat:
2) Modelul previzional de simulare în care se operează cu informaţii
furnizate de S.C.N. poate fi descris prin relaţiile:
a) Y = C + I + G + (E – M);
b) Y = C + I + (E – M);
c) Y = ( β ×Υ) + I + G + (E – M).
OOO

REZUMATUL TEMEI
Previziunea economică nu poate face abstracţie în realizarea de
previziuni de dinamica economică specifică economiilor de piaţă care este
fluctuantă şi neuniformă în timp, dinamică ce poartă denumirea de fluctuaţie
ciclică, fluctuaţie a afacerilor sau cicluri ale afacerilor. Prin urmare, în
realizarea de previziuni trebuie ţinut seama de această ciclicitate în sensul că în
cadrul fiecărei etape a ciclului de afaceri există anumite caracteristici referitoare
la principalii indicatori economici. Cele patru faze ale ciclurilor afacerilor sunt:
faza de depresiune, înviorarea, faza de prosperitate şi recesiunea.
În previzionarea economică a fenomenelor şi proceselor economico-
sociale sunt utilizaţi o gamă variată de indicatori prin care se cuantifică
obiectivele activităţii economico-sociale din fiecare perioadă. Cei mai importanţi
indicatori care caracterizează activitatea de previzionare sunt indicatorii
fluctuaţiilor ciclice, ce pot fi structuraţi în trei mari grupe şi anume:
reprezentativi, compuşi şi generali ai afacerilor.
Principalul sistem de evidenţă şi analiză macroeconomică utilizat în
statistica ţărilor cu economie de piaţă este Sistemul Conturilor Naţionale (SCN)
ce este format dintr-un număr de tabele în care se evidenţiază producţia ce
cuprinde producţia de bunuri pe ansambluiri şi pe producători pe de o parte, iar pe
de altă parte pe genuri de activităţi, consumul separat pe subconturi de cheltuieli
şi subconturi de venituri, tranzacţiile sectoarelor instituţionale cu capital sau
fonduri fixe şi tranzacţiile legate de importurile şi exporturile de bunuri şi capital.
În SCN se calculează de asemenea şi cinci indicatori sintetici şi anume: produsul
global brut, produsul intern brut, produsul intern net, produl naţional brut
şi produsul naţional net.
De asemenea contabilitatea naţională permite analiza evoluţiei cererii şi
ofertei de bunuri şi servicii din perspectiva creşterii economice, a evoluţiei
costurilor şi profiturilor întreprinderilor, a formării şi utilizării acumulărilor
tuturor agenţilor, a relaţiilor economice externe. Unul dintre cele mai utilizate
modele ale sistemului conturilor naţionale este modelul econometric francez,
denumit Dinamica multisectorială (DMS).

44
 TEST AUTOEVALUARE 1
Temele 1-2
1) Apariţia ştiinţei previziunii a fost condiţionată de următorii factori:
a. de cerinţele practicii sociale;
b. de mişcarea interioară proprie ştiinţei;
c. ambele de mai sus.
2) Despre ştiinţa previziunii se poate afirma:
a) este un produs al gândirii şi experienţei umane;
b) este o formă de manifestare a capacităţii societăţii de a
preântâmpina cu metode ştiinţifice problemele economico-sociale
cu care se confruntă;
c) înseamnă a anticipa apariţia şi evoluţia unor evenimente şi
procese într-un context atemporal şi aspaţial.
3) Alegeţi variantele corecte referitoare la funcţiile conducerii economice:
a) funcţia de coordonare, organizare şi control se realizează
independent de funcţia de previziune;
b) funcţia de coordonare, organizare şi control nu se poate realiza fără
funcţia de previziune;
c) funcţia de previziune nu se poate realiza fără funcţia de
coordonare, organizare şi control.
4) Ce presupune funcţia de organizare?
a) armonizarea activităţii elementelor structurale ale
sistemului economic pentru înfăptuirea obiectivelor propuse;
b) delimitarea principalelor activităţi şi structurarea lor într-un
sistem organizatoric favorabil realizării obiectivelor propuse;
c) participarea agenţilor economico-sociali la realizarea
obiectivelor prestabilite.
5) Prognozele economice studiază:
a) problemele prioritare ale cercetării ştiinţifice, evoluţia tehnicilor şi
tehnologiilor de producţie, efectele aplicării şi generalizării invenţiilor
şi inovaţiilor;
b) dezvoltarea forţelor de producţie, adâncirea diviziunii sociale a
muncii, apariţia unor noi ramuri şi subramuri de producţie, evoluţia
resurselor de forţă de muncă, fenomenele financiare şi valutare;
c) evoluţia în perspectivă a consecinţelor dezvoltării economice şi
tehnico-ştiinţifice, asupra societăţii şi a membrilor săi şi relaţia inversă
a efectelor dezvoltării sociale asupra economiei, ştiinţei şi tehnologiei.
6) Prognozele sociale studiază:
a) problemele prioritare ale cercetării ştiinţifice, evoluţia tehnicilor şi
tehnologiilor de producţie, efectele aplicării şi generalizării
invenţiilor şi inovaţiilor;
b) dezvoltarea forţelor de producţie, adâncirea diviziunii sociale a
muncii, apariţia unor noi ramuri şi subramuri de producţie, evoluţia
resurselor de forţă de muncă, fenomenele financiare şi valutare;
c) evoluţia în perspectivă a consecinţelor dezvoltării economice şi
tehnico-ştiinţifice, asupra societăţii şi a membrilor săi şi relaţia
inversă a efectelor dezvoltării sociale asupra economiei, ştiinţei şi
tehnologiei.
7) Prognozele dezvoltării ştiinţei şi prognozele tehnologice studiază:
a) problemele prioritare ale cercetării ştiinţifice, evoluţia tehnicilor şi
tehnologiilor de producţie, efectele aplicării şi generalizării
invenţiilor şi inovaţiilor;

45
 b) dezvoltarea forţelor de producţie, adâncirea diviziunii sociale a
muncii, apariţia unor noi ramuri şi subramuri de producţie, evoluţia
resurselor de forţă de muncă, fenomenele financiare şi valutare;
c) evoluţia în perspectivă a consecinţelor dezvoltării economice şi
tehnico-ştiinţifice, asupra societăţii şi a membrilor săi şi relaţia
inversă a efectelor dezvoltării sociale asupra economiei, ştiinţei şi
tehnologiei.
8) După atitudinea faţă de viitor prognozele pot fi:
a) prognoze explorative şi normative;
b) prognoze teoretice şi empirice;
c) prognoze sintetice şi analitice.
9) Planul economic poate fi definit ca fiind:
a) un instrument previzional rezultat în urma activităţii de
planificare economică;
b) un sistem de decizii ce stabilesc nivelurile, ritmurile şi
proporţiile dezvoltării viitoare pe baza studierii cerinţelor
manifestate pe piaţă şi a resurselor disponibile;
c) un program adecvat de restructurare şi modernizare a
economiei, de mobilizare a mijloacelor economice pentru a asigura
un anumit nivel de acumulare şi stabileşte programul de acţiune
pentru stat şi instituţiile sale.
10) Alegeţi variantele corecte în ceea ce priveşte evoluţia ciclică a activităţii
economice:
a) dinamica economică este fluctuantă şi neuniformă în timp şi
spaţiu pentru că factorii creşterii economice au o evoluţie
neuniformă;
b) toate evoluţiile şi modificările condiţiilor şi rezultatelor
activităţii economice sunt accidentale, întâmplătoare;
c) pe fondul unei evoluţii ciclice, reproducţia şi creşterea
economică pot cunoaşte şi stări sau fenomene de criză.
11) Ciclurile economice majore au o periodicitate de:
a) 6 luni până la 3-4 ani;
b) 4-5 ani până la 10-12 ani;
c) 50-60 de ani.
12) Alegeţi varianta corectă ce caracterizează faza de depresiune a ciclului
afacerilor:
a) scăderea rezervelor bancare implică creşterea ratei dobânzii;
b) scăderea rezervelor bancare implică şi scăderea ratei dobânzii;
c) creşterea rezervelor bancare determină o diminuare a dobânzilor.
13) Alegeţi varianta corectă ce caracterizează faza de prosperitate a ciclului
afacerilor:
a) scăderea rezervelor bancare implică creşterea ratei dobânzii;
b) scăderea rezervelor bancare implică şi scăderea ratei dobânzii;
c) creşterea rezervelor bancare determină o diminuare a dobânzilor.
14) Indicatorii care reflectă dinamica unor faze particulare ale activităţii
economice pornind de la corelaţiile ce există între fluctuaţiile dintr-un sector şi
economia naţională în ansamblul său poartă denumirea de:
a) indicatori de calcul sau de fundamentare;
b) indicatori ai producţiei;
c) indicatori reprezentativi.
15) Categoria indicatorilor de coincidenţă ca indicatori statistici pentru
schimbările ciclice ale afacerilor cuprinde:

46
 a) 12 indicatori ce semnalează momentele ce preced
modificările esenţiale ale fluctuaţiilor ciclice mai ales punctele
extreme ale fazelor de prosperitate şi recesiune;
b) 8 indicatori ce îşi modifică semnificativ sensul mişcării,
mai ales în punctul maxim al prosperităţii şi în punctul minim al
recesiunii;
c) 6 indicatori la care punctul de schimbare se înregistrează
după momentul de maxim sau de minim al fluctuaţiei.
16) Contul “Consum” se separă pe două grupe de subconturi şi anume:
a) subconturile de mărfuri şi subconturile de activităţi;
b) subconturile de mărfuri şi subconturile de cheltuieli;
c) subconturile de cheltuieli şi subconturile de venituri.
17) Contul „Acumulare” evidenţiază:
a) tranzacţiile sectoarelor instituţionale cu capital sau fonduri fixe;
b) tranzacţiile curente legate de importuri şi exporturi, transferurile
curente şi tranzacţiile de capital cu străinătatea;
c) producţia de bunuri pe ansamblu şi pe producători precum şi pe
genuri de activităţi.
18) În ramurile producţiei materiale, consumul intermediar nu include:
a) amortizarea imobilizărilor, remuneraţiile lucrătorilor, impozitele
indirecte diminuate cu subvenţiile, excedentul de exploatare;
b) consumul de materii prime şi materiale, combustibili,
energie şi apă cumpărate, cheltuielile de cercetare şi proiectare a
produselor, analize, încercări probe, publicitate, comisioanele
plătite organizaţiilor de comerţ exterior, plăţile pentru serviciile de
transport şi telecomunicaţii, gospodărie locativă, fin.-bancare,
cheltuieli cu protecţia muncii, deplasări ale personalului etc.;
c) cheltuielile cu reparaţiile construcţiilor şi bunurilor pentru
prelungirea duratei de funcţionare sau sporirea capacităţii de
producţie.
19) În ramurile producţiei materiale, consumul intermediar include:
a) amortizarea imobilizărilor, remuneraţiile lucrătorilor, impozitele
indirecte diminuate cu subvenţiile, excedentul de exploatare;
b) consumul de materii prime şi materiale, combustibili, energie şi apă
cumpărate, cheltuielile de cercetare şi proiectare a produselor,
analize, încercări probe, publicitate, comisioanele plătite
organizaţiilor de comerţ exterior, plăţile pentru serviciile de
transport şi telecomunicaţii, gospodărie locativă, fin.-bancare,
cheltuieli cu protecţia muncii, deplasări ale personalului etc.;
c) cheltuielile cu reparaţiile construcţiilor şi bunurilor pentru
prelungirea duratei de funcţionare sau sporirea capacităţii de
producţie.
20) În calcularea indicatorilor macroeconomici, un element important îl
reprezintă consumul de capital fix. Acesta reprezintă:
a) amortizarea imobilizărilor de natură corporală;
b) valoarea bunurilor cu caracter de echipamente consumate pentru
producţie în timp de un an, ca urmare a uzurii fizice normale;
c) valoarea bunurilor cu caracter de echipamente consumate pentru
producţie în timp de un an, ca urmare a uzurii morale.
21) Elementele componente ale produsului intern net după metoda venitului
utilizată pentru calculul produsului intern brut sunt:

47
 a) impozitele indirecte nete, retribuţiile salariaţilor, taxele vamale şi
excedentul de exploatare;
b) valoarea adăugată şi amortizarea;
c) consumul final public şi privat, formarea netă de capital şi
exporturile nete.
22) Indicatorul macroeconomic care arată în ce măsură veniturile agenţilor
economici naţionali acoperă cheltuielile acestora poartă denumirea de:
a) produsul intern net;
b) produsul naţional net;
c) venitul disponibil.
23) Care indicator macroeconomic potrivit metodei veniturilor se calculează ca
sumă a costurilor ce alcătuiesc valoarea adăugată în toate instituţiile
producătoare din ţară:
a) produsul global brut;
b) produsul intern brut;
c) produsul intern net.
24) Care indicator potrivit metodei cheltuielilor se calculează însumând
consumul final public şi privat, formarea netă de capital şi exporturile nete:
a) produsul global brut;
b) produsul intern brut;
c) produsul intern net.
25) Alegeţi afirmaţiile corecte referitoare la modul de implementare a
modelului francez al contabilităţii naţionale:
a) se pleacă de la cererea finală pentru a determina producţia,
venitul şi consumul;
b) capacitatea de export şi de import depinde doar de preţul
intern, necomparându-l cu cel extern;
c) nivelul exportului depinde de rata de utilizare a capacităţilor
de producţie.

48
 Tema nr. 3
METODE ŞI TEHNICI DE ELABORARE A PREVIZIUNILOR

Unităţi de învăţare :
• Clasificarea metodelor şi tehnicilor de previzionare economică.
• Metode fundamentale de previzionare economică.
• Metode de previziune pe elemente: metoda extrapolării şi metoda
interpolării.
• Metode structurale de previziune.
• Metoda modelării economico-matematice: modele previzionale bazate pe
funcţii de producţie şi modele previzionale de simulare.
• Metode intuitive de previziune.
• Metode de echilibrare (balanţe previzionale).
• Elaborarea prognozei demografice.
• Elaborarea prognozei forţei de muncă.
• Elaborarea prognozei productivităţii muncii.

Obiectivele temei:
• înţelegerea modului de clasificare a metodelor şi tehnicilor utilizate în
activitatea de previzionare economică;
• cunoaşterea principalelor tipuri de metode previzionale ce pot fi utilizate
la întocmirea de previziuni;
• înţelegerea modelelor matematice utilizate la elaborarea de previziuni în
cadrul fiecărei tip de metodă previzională în parte;
• analiza modului de elaborare a prognozei demografice, a forţei de muncă
şi a productivităţii muncii.

Timpul alocat temei :

Bibliografie recomandată :
1. Burtică M., Vârlan G. –Previziune, metode şi tehnici, Editura Mirton,
Timişoara, 1998.
2. Ciurlău C., ş.a. - Previziune macroeconomică. Concepte şi
metodologie, Editura Universitaria, Craiova, 2001.
3. Nicolae V. ş.a. - Previziune şi orientare economică,
Editura Economică, Bucureşti, 2001.

3.1. Clasificarea metodelor şi tehnicilor de previzionare economică

Metoda previzională este un mod de cercetare

şi cunoaştere a realităţii pentru a anticipa o
acţiune viitoare pe baza unor criterii de
Metoda previzională raţionalitate, de optim şi reprezintă o
componentă a procesului de cunoaştere,
arătând calea (căile) de urmat, ca rod al
transformării enunţului teoretic privind
dinamica economică în modalităţi şi procedee
practice asupra felului cum trebuie procedat.

49
 Ansamblul metodelor folosite în domeniul
previziunii, integrate într-o concepţie
generală unitară, constituie metodologia
previzională.
Ea apelează la o serie de tehnici cantitative de
Reţinem
analiză şi decizie, printre care relaţii de
definiţie şi relaţii econometrice, funcţii, relaţii
de echilibru şi de trend, coeficienţi de
elasticitate, tehnici de ajustare ş.a.
Ele exprimă legăturile sau interdependenţele
dintre două sau mai multe variabile
reprezentând fenomene sau procese economice
ori elemente ale acestora.

Observaţie: Pentru ca rezultatele lucrărilor de previziune să satisfacă în

cel mai înalt grad exigenţele societăţii, este necesar ca acestea să se întemeieze pe
respectarea câtorva cerinţe principale şi anume:

- cunoaşterea temeinică a realităţii este o

primă şi fundamentală cerinţă de care
depinde în mod hotărâtor realismul şi
calitatea previziunii;
- folosirea unei game largi de metode de
Principalele cerinţe
previziune datorită multitudinii şi
pe care trebuie să le
complexităţii problemelor care trebuie
îndeplinească
abordate;
rezultatele lucrărilor
- necesitatea folosirii pe scară tot mai largă
de previziune:
a metodelor economico-matematice
moderne, care dau posibilitatea rezolvării
mai corecte şi mai rapide a unor
probleme, cu ajutorul calculatoarelor
electronice;
- corelarea activităţii previzionale cu
principiile conducerii ştiinţifice a
economiei, cu managementul modern.

Reţinem: Ţinând seama de practica planificării şi prognozării economico-

sociale, metodele previzionale folosite se pot grupa după diverse criterii şi anume:
1. din punct de vedere al rolului lor în fundamentarea planului sau prognozei;
2. din punct de vedere al atitudinii factorului de decizie faţă de obiectul
previziunii.

50
 Metode fundamentale, care orientează
modul de abordare şi interpretare a
problemelor şi fenomenelor studiate,
întreaga concepţie previzională şi care au o
sferă de aplicare şi în alte domenii.

Metode de previziune pe elemente, care

constau în determinarea unor componente
ale previziunii, adică de cuantificare a unor
valori, cantităţi sau alte dimensiuni
referitoare la viitor, pe baza relaţiilor cauzale
dintre factori sau procese (extrapolarea,
interpolarea, normarea ş.a.).
Din punct de
vedere al
rolului lor în
fundamentare Metode structurale, de stabilire în
a planului sau perspectivă a unor sisteme de variabile
prognozei, între care se află multiple raporturi de
metodele interdependenţă (metoda aproximaţiilor
previzionale se succesive, metoda arborelui de pertinenţă,
împart în: metoda scenariilor, metoda modelării
economico-matematice).

Metode intuitive, bazate pe formularea de

ipoteze prin valorificarea creativităţii
individuale sau de grup a unor experţi.

Metoda de echilibrare, servind la

armonizarea necesităţilor cu resursele de
mijloace materiale, financiare, valutare şi
de forţă de muncă, precum şi la
structurarea lor optimă (în această categorie
intră diferitele categorii de balanţe
previzionale).

51
 Metode explorative, cu ajutorul cărora
viitorul este conceput în funcţie de tendinţe,
Din punct de pe baza datelor privind situaţia din trecut şi
vedere al prezent.
atitudinii
factorului de
decizie faţă de Metode normative, care presupun luarea în
obiectul considerare a unor elemente cu caracter
previziunii, se deziderabil (opţional), introduse în mod
disting: deliberat de către organele de decizie,
pornindu-se de la necesitatea atingerii
anumitor niveluri la orizontul previziunii.

TEST DE EVALUARE

1. Cum poate fi definită metodologia previzională?

Ansamblul metodelor folosite în domeniul previziunii, integrate într-o

concepţie generală unitară, constituie metodologia previzională.

2. Ce este metoda previzională?

Exerciţii
Exemplu rezolvat:
1) Care dintre metodele de previziune se bazează pe formularea de ipoteze
prin valorificarea creativităţii individuale sau de grup a unor experţi:
a) metodele de previziune pe elemente;
b) metodele structurale de previziune;
c) metodele intuitive de previziune.
Rezolvare O O•
De rezolvat:
2) Din punct de vedere al atitudinii factorului de decizie faţă de obiectul
previziunii se disting:
a) 5 categorii de metode previzionale;
b) 2 categorii de metode previzionale;
c) 3 categorii de metode previzionale.
OOO

52
 3.2. Metode fundamentale de previzionare economică
În categoria metodelor fundamentale se includ: metoda analizei şi
sintezei şi metoda interpretării sistematice.

A. Metoda analizei şi sintezei

Analiza şi sinteza
presupun o succesiune de
operaţii şi anume:
observarea fenomenelor şi
proceselor, cu ajutorul informaţiilor
pertinente;
descompunerea lor în elemente
constitutive şi studierea acestora;
stabilirea cauzelor care determină
mişcarea interioară şi forma de
manifestare a proceselor analizate;
structurarea factorilor cauzali şi
descompunerea celor de bază în
factori derivaţi;
stabilirea relaţiilor dintre factori,
precum şi dintre aceştia şi
fenomenul studiat;
cuantificarea influenţei diverşilor
factori;
elaborarea sintezei, în funcţie de
influenţele factorilor.

Analiza constă în descompunerea

fenomenului sau procesului respectiv în
elementele sale constitutive, în scopul studierii
aprofundate a acestora. O atenţie deosebită se
acordă relevării relaţiilor cauzale şi tendinţelor ce
se manifestă, pătrunzându-se în esenţa
mecanismului de producere şi desfăşurare a
fenomenului sau procesului cercetat. Devine astfel
Metod posibilă cunoaşterea cauzelor primare, nu numai a
a celor imediate sau adiacente ci şi a celor cu acţiune
analize mai îndepărtată.
i O caracteristică esenţială a analizei
fenomenelor economico-sociale, îndeosebi la nivel
macro, o constituie folosirea pe scară largă a
abstractizării ştiinţifice, cu ajutorul calculelor şi
modelelor economico-matematice. Acestea
îmbrăţişează o sferă tot mai largă a organismului
economic-social, pe măsura perfecţionării analizei
cantitative.

53
 Sinteza constă în recompunerea întregului
din elementele analizate, obţinându-se
expresii cantitative agregate şi
generalizarea aspectelor particulare ale
Metod realităţii, în urma procesului de cunoaştere
a de la simplu la complex. Fără analiză nu
sinteze poate exista deci sinteza. Sintezele
i economico-sociale sunt instrumente
indispensabile ale managementului şi
previziunilor macroeconomice, constituind
premisa necesară a exprimării opţiunilor şi
adoptării deciziilor de importanţă naţională.

B. Metoda interpretării sistematice

stabilirea obiectivelor;
proiectarea indicilor de performanţă
pentru starea dorită pe traiectoria
În cadrul analizei dintre perioada de bază şi orizontul
(interpretării) previziunii;
sistemice, activitatea stabilirea algoritmilor de
previzională determinare a variantelor
presupune în esenţă convenabile;
următoarele: introducerea în sistem a variabilelor
de intrare şi a parametrilor de
decizie, precum şi obţinerea
variabilelor de ieşire, cu luarea în
considerare a fluxurilor
intermediare;
optimizarea funcţionării sistemului
(a variantelor formulate).

Reţinem: Pentru rezolvarea problemelor care fac obiectul previziunilor

macroeconomice este foarte important să se cunoască şi să se ia în considerare
particularităţile de bază ale sistemului macroeconomic, şi anume:
- este un sistem complex, ceea ce necesită atât folosirea de subsisteme, cât şi a
unui sistem global, integrator;
- are un caracter dinamic, în continuă evoluţie şi transformare, impunându-se
reformularea obiectivelor şi adaptarea corespunzătoare a strategiei în conformitate
cu noile condiţii şi restricţii funcţionale;
- este un sistem cibernetic, adică funcţionează pe principiul conexiunii feed-back,
care implică prezenţa unui mecanism de reglare şi a conexiunii în avans (feed-
before), care permite anticiparea unor situaţii noi;
- are un caracter deschis, fiind conexat cu alte economii naţionale şi cu mediul
natural;

54
- conţine mai multe tipuri de fluxuri interconectate, adică fluxuri de mijloace
materiale şi băneşti, fluxuri umane, fluxuri de parametrii de comandă, ca şi fluxuri
de informaţii conexe (privind funcţionarea subsistemelor proprii şi realizarea
legăturilor cu alte sisteme).

TEST DE EVALUARE

1. În ce constă sinteza?

Sinteza constă în recompunerea întregului din elementele analizate,

obţinându-se expresii cantitative agregate şi generalizarea aspectelor
particulare ale realităţii, în urma procesului de cunoaştere de la
simplu la complex.

2. În ce constă analiza?

Exerciţii
Exemplu rezolvat:
1) Despre metoda analizei şi sintezei se poate aprecia că:
a) este o metodă fundamentală de previziune;
b) presupune o descompunere a fenomenului economic în elementele sale
componente, în scopul studierii aprofundate a acestora;
c) cuprinde doua faze distincte, respective analiza şi sinteza.
Rezolvare • • O
De rezolvat:
2) Pentru rezolvarea problemelor care fac obiectul previziunilor
macroeconomice este foarte important să se cunoască şi să se ia în
considerare:
a) majoritatea particularităţile de bază ale sistemului macroeconomic;
b) nici una din particularităţile de bază ale sistemului macroeconomic;
c) nici una din afirmaţiile de mai sus nu au legătură cu procesul de elaborare a
previziunilor.

OOO

55
 3.3. Metode de previziune pe elemente: metoda extrapolării şi metoda
interpolării

Extrapolarea constă, în esenţă, în

prelungirea în viitor a evoluţiei
constatate în trecut. Cu alte cuvinte,
viitorului i se atribuie logica şi structura
dezvoltării din trecut, pornindu-se de la
premisa că în evoluţia fenomenului sau
procesului analizat nu vor avea loc
transformări esenţiale, care să modifice
substanţial această evoluţie.
Extrapolarea
În funcţie de modul de separare a liniei
de evoluţie dintre diferitele influenţe, există
extrapolarea mecanică care se bazează
numai pe tendinţa principală şi extrapolarea
euristică care porneşte de la analiza
perioadei precedente, introducându-se
anumite corecturi în linia evoluţiei sau în
legătura dintre variabile, în funcţie de
modificarea previzibilă a derulării
fenomenului sau în funcţie de opţiuni ale
factorilor de decizie.

Reţinem: În raport de datele disponibile şi de specificul problemei analizate

se utilizează diferite procedee de extrapolare şi anume:
• extrapolarea analitică;
• extrapolarea fenomenologică;
• extrapolarea prin curbă înfăşurătoare.

Extrapolarea analitică porneşte

Extrapolarea analitică
de la ipoteza unei evoluţii ai cărei
parametrii se determină astfel
încât să se obţină cele mai mici
erori de estimare.
Ea se poate aplica unor:
serii cronologice sau
unei funcţii de corelaţie.

a) Extrapolarea analitică cu ajutorul seriilor cronologice presupune

determinarea trendului unei variabile după ce variaţia sezonieră a fost eliminată
(printr-o metodă oarecare) sau dacă nu este afectată de variaţia sezonieră.

56
 Extrapolarea de acest gen se poate realiza, în problemele simple, cu
ajutorul sporului mediu (absolut), cu alte cuvinte a raţiei medii, sau cu ajutorul
ritmului mediu anual.

Extrapolarea analitică cu ajutorul seriilor cronologice

Extrapolarea cu ajutorul ritmului

Extrapolarea cu ajutorul sporului mediu
(absolut) anual, adică a raţiei medii calculată cu
ajutorul seriei dinamice statistice.
În cazul extrapolării mecanice, se determină
mai întâi sporurile cu baza în lanţ (pentru
fenomenele care au tendinţa de evoluţie sub forma
unei progresii aritmetice) şi apoi se stabileşte sporul
mediu. Pentru extrapolare se foloseşte relaţia:
y t = y 0 + nt ×  Δy
mediu anual, presupune mai întâi,
determinarea indicilor de evoluţie cu baza
în lanţ şi calcularea indicelui mediu al
evoluţiei (pentru fenomenele care au
tendinţa de a evolua sub forma unei
progresii geometrice).
Pentru extrapolarea mecanică se
foloseşte relaţia:

unde:
= reprezintă ritmul mediu anual al sporului,
sub formă de indice;
unde: t = numărul de ani de după cel de bază,
yt = reprezintă variabila extrapolată pentru orizontul până la orizontul previziunii (ceilalţi
„t” al previziunii; termeni au aceeaşi semnificaţie ca mai sus).
y0 = valoarea variabilei în anul de bază; În cazul unei extrapolări euristice se
nt = numărul de ani de după cel de bază până la poate utiliza coeficientul „k”, adică:
orizontul t al previziunii;
∆ y — sporul mediu anual.

În cazul unei extrapolări euristice se modifică

parametrul ∆ y, devenind ∆ y *, cu ajutorul
produsului dintre sporul mediu şi coeficientul k, ce În cazul problemelor mai complexe
poate fi mai mare sau mai mic decât l, după cum se procedează la alegerea tipului de funcţie
estimează specialiştii că se va modifica tendinţa (dreaptă, parabolă etc.) care să ajusteze cel
mai bine datele seriei.

b) Extrapolarea analitică cu ajutorul funcţiei de corelaţie constă în

proiectarea variabilei dependente „Y” în corelaţie cu evoluţia variabilei
independente „x”:
Y= f (x)
Reţinem: Este obligatoriu însă ca între cele două variabile să existe relaţii
cauzale, iar coeficientul de corelaţie dintre ele să fie cât mai mare şi abaterea
medie pătratică să fie cât mai mică. Aceste cerinţe trebuie urmărite când se alege
forma funcţiei (sau se alege acea funcţie care satisface cel mai complet aceste
exigenţe).
Observaţie: Extrapolarea de acest tip pleacă de la ipoteza că oricare din
valorile reale ale seriei dinamice se obţin prin suprapunerea următoarelor

57
elemente: o variaţie stabilă de lungă durată, numită tendinţă, care dă sensul
general al evoluţiei; variaţii periodice în jurul acestei tendinţe; variaţii
întâmplătoare (aleatoare).
În acest caz, relaţia de mai sus devine:
Y = f(x) + u,
unde:
u — variabila aleatoare (perturbatoare).
O importanţă crescândă au căpătat funcţiile ce exprimă corelaţii multiple,
în care variabila dependentă (Y) este exprimată în funcţie de mai multe variabile
independente (xi):
n
Y = a0 + ∑ ai × xi
i=1

- stabilirea mărimilor (variabilelor) de

previziune pentru care se analizează
corelaţia, cu condiţia ca între ele să existe
o dependenţă reală. În caz că se foloseşte
o corelaţie multiplă se va urmări ca între
variabilele independente să nu existe o
influenţă reciprocă (să nu fie
Succesiunea autocorelate);
calculelor pentru - alegerea perioadei statistice pentru care
realizarea unei şirurile de date disponibile sunt
extrapolări analitice concludente;
bazate pe funcţii de - reprezentarea grafică a şirurilor de date
corelaţie este statistice, obţinându-se în acest fel o
următoarea: primă indicaţie asupra formei funcţiei ce
poate fi utilizată;
- verificarea ipotezei cu privire la forma
funcţiei;
- determinarea parametrilor funcţiei, de
regulă, prin metoda celor mai mici
pătrate;
- calculul estimatorilor statistici, pentru a
stabili intensitatea legăturii;
- determinarea prin extrapolare a mărimii
variabilei dependente pentru anul de
prognoză sau de plan/program;
- analiza critică a rezultatelor obţinute,
care se compară cu cele dobândite prin
alte metode.

58
 Extrapolarea fenomenologică
constă în analiza caracteristicilor
globale ale fenomenului, pe baza
interpretării logice a experienţei practice
de durată. Se pot desprinde astfel
anumite "legi" de variaţie a fenomenului
urmărit, în condiţiile date.
Metoda se bazează pe
reprezentarea grafică, evidenţiindu-se
vizual tendinţele de evoluţie. Curba
Extrapolarea rezultată poartă numele de curba
fenomenologică "norului de puncte", şi caracterizează
dinamica fenomenului, pe baza căruia
se configurează tendinţa dominantă. Se
pot anticipa astfel, ipoteze ale evoluţiei
viitoare cu ajutorul valorilor medii care
trec prin mijlocul norului de puncte.
Rezultanta poate fi o dreaptă
exprimată ca o funcţie liniară simplă
(Xt = a + by), iar pentru evoluţii mai
complexe curbele pot fi descrise de
funcţii exponenţiale, logaritmice,
logistice etc.

Observaţie: Prelungirea dincolo de perioada statistică a parametrilor

variabilelor pentru orizontul de previziune are o valoare relativă, deoarece nu
poate cuantifica intensitatea corelaţiei dintre variabile. De aceea, această metodă
oferă numai o primă imagine de ansamblu, care trebuie ulterior precizată şi
eventual corectată, prin alte metode.

xt xt xt xt xt
× × ×
× × × × × × xt
× × ×
× ×
×
× × × × × ×
× ×
× × ×
× × × ×

Fig. nr. 3.1.

t t t
Variante ale norului de puncte

Extrapolarea prin curbe înfăşurătoare

descrie dinamica rezultantei unor procese
Extrapolarea prin complexe, formate din mai multe elemente
curbe înfăşurătoare care intervin succesiv în evoluţia de
ansamblu a procesului. Cu alte cuvinte, ea
constă în ajustarea (înfăşurarea ) unei serii
de curbe secvenţiale.

59
 Xt Înfăşurătoarea

I II III IV

t
Perioada Perioada
trecută viitoare

Fig. nr. 3.2.

Curba înfăşurătoare

Observaţie: Cu ajutorul acestei metode se pot proiecta, de exemplu,

performanţele ce se impun unei noi generaţii de echipamente tehnice astfel încât
ele să fie superioare generaţiilor precedente (viteza sau capacitatea de memorare a
calculatoarelor electronice, randamentul noilor generaţii de oţelării bazate pe
turnarea continuă etc.).
Metoda interpolării constă în stabilirea mărimilor intermediare între
două variabile date, şi anume între nivelul anului de bază şi cel prevăzut pentru
anul final al perioadei de prognoză sau de plan.
Interpolarea se poate realiza folosind două procedee:

1) interpolarea cu ajutorul raţiei

medii anuale stabilită în funcţie de
cele două mărimi cunoscute (X0 şi
XT) şi de numărul de ani dintre ele:
2) interpolarea cu ajutorul ritmurilor medii,
stabilindu-se ritmul mediu anual dintre anul de
bază şi cel final al previziunii şi aplicându-l din
aproape în aproape la valorile absolute
intermediare. Se folosesc relaţiile:
(cu logaritmi naturali)

de unde:
unde:
= raţia medie anuală;
şi:
XT = nivelul variabilei exogene pentru (cu logaritmi zecimali)
anul final T;
X0 = nivelul variabilei din anul de bază;
de unde:
T = numărul de ani dintre anul de bază
şi anul final;
Xt = nivelul variabilei rezultative,
unde:
interpolate, pentru un an oarecare t, = ritmul mediu anual al sporului;
situat între anul de bază şi cel final;
XT = nivelul anului final;
t = numărul de ani dintre anul de bază
şi anul „t" X0 = nivelul anului de bază;
n = numărul de ani dintre „0“ şi „t“;
„t“ = un an oarecare dintre „0“ şi „T“.

60
 TEST DE EVALUARE
1. În ce constă extrapolarea fenomenologică?

Extrapolarea fenomenologică constă în analiza caracteristicilor

globale ale fenomenului, pe baza interpretării logice a experienţei
practice de durată. Se pot desprinde astfel anumite "legi" de variaţie
a fenomenului urmărit, în condiţiile date.

2. În ce constă metoda interpolării?

Exerciţii
Exemple rezolvate:
1. Evoluţia costurilor de producţie într-o ramură economică pe o perioadă
statistică de 7 ani (t0 – t6) este caracterizată de următoarea serie dinamică (redată
în tabelul de mai jos), constituită în indici cu bază fixă:
Tabelul nr.3.1
Evoluţia costurilor de producţie pentru o ramură economică în perioada (t0-t6)
Anii t0 t1 t2 t3 t4 t5 t6
Dinamica costurilor 100 98 97 95 93 91 89
de producţie
Folosind o funcţie descrescătoare de trend liniar se cere :
a) Să se estimeze parametrii şi să se scrie explicit funcţia;
b) Să se prognozeze dinamica costurilor de producţie pe perioada următorilor
cinci ani(t7 – t11)

Rezolvare:
Modelul matematic al funcţiei de extrapolare are forma :
y = a −b •t
Sistemul de ecuaţii normale ale funcţiei de extrapolare poate fi scris:
n • a − b • ∑t = ∑ y
a • ∑t − b • ∑t 2 = ∑t • y
Pentru estimarea parametrilor funcţiei de extrapolare se foloseşte
calculul tabelar:
Tabelul nr.3.2
Calculul parametrilor funcţiei liniare
y t t2 t•y
Anii
t0 100 -3 9 -300
t1 98 -2 4 -196
t2 97 -1 1 -97
t3 95 0 0 0
t4 93 1 1 93

61
 t5 91 2 4 182
t6 89 3 9 267
∑ 663 0 28 -51

Pe baza sumelor determinate cu ajutorul tabelului de mai sus rezultă:

a=
∑y ⇒a =
663
= 97 ,714
n 7

b =−
∑t • y ⇒b=
51
= 1,821
∑t 2 28
Putem scrie acum funcţia de extrapolare în forma sa explicită:
y = 94 ,714 −1,821 • t
Calculul abaterii medii pătratice procentuale necesită în prealabil ajustarea
datelor statistice pentru variabila dependentă pe perioada analizei
retrospective:
y0’ = 94,714 – 1,821 • (-3) = 94,714 + 5,463 = 100,99
y1’ = 94,714 – 1,821 • (-2) = 94,714 + 3,642 = 98,356
y2’ = 94,714 – 1,821 • (-1) = 94,714 + 1,821 = 96,535
y3’ = 94,714 – 1,821 • 0 = 94,714 – 0 = 94,714
y4’ = 94,714 – 1,821 • 1 = 94,714 – 1,821 = 92,893
y5’ = 94,714 – 1,821 • 2 = 94,714 – 3,642 = 91,072
y6’ = 94,714 – 1,821 • 3 = 94,714 – 5,463 = 89,52
Utilizând valorile ajustate şi cele empirice ale variabilei dependente, s-a
întocmit tabelul nr.3 pentru calculul abaterii medii pătratice procentuale şi
aprecierea calităţii funcţiei de extrapolare.

Tabelul nr.3.3
Calculul abaterii medii pătratice procentuale
Anii y y’ y − y′ y − y′  y - y` 
2

 • 100 
y  y 

t0 100 100,199 -0,199 -0,00199 0,039601

t1 98 98,365 -0,356 -0,00363 0,131769
t2 97 96,535 0,465 0,00479 0,229441
t3 95 94,714 0,286 0,00301 0,090601
t4 93 92,893 0,107 0,00115 0,013225
t5 91 91,072 -0,072 -0,00079 0,006241
t6 89 89,521 -0,521 -0,00585 0,342225
∑ x x x x 0,817103
y - y′
∑( y
• 100 ) 2
0,817103
σ= = = 0,116729 = 0,341
n 7
Deoarece σ  3%, rezultă că funcţia y = 94 ,714 −1,821 • t poate fi
utilizată în calculele de previzune. În continuare se procedează la elaborarea
calculului de prognoză pentru următorii cinci ani:
y7 = 97,714 – 1,821 • 4 = 94,714 – 7,284 = 87,430

62
 y8 = 97,714 – 1,821 • 5 = 94,714 – 9,105 = 85,609
y9 = 97,714 – 1,821 • 6 = 94,714 – 10,926 = 83,788
y10 = 97,714 – 1,821 • 7 = 94,714 – 12,747 = 81,967
y11 = 97,714 – 1,821 • 4 = 94,714 – 14,568 = 80,146

2. Ştiind că produsul intern brut al unei ţări evoluează potrivit datelor

satistice prezentate în tabelul de mai jos (indici cu baza fixă), să se prognozeze
dinamica sa pe un orizont de previziune de cinci ani cu ajutorul unei funcţii de
trend parabolic.
Tabelul nr.3.4
Evoluţia PIB în perioada(t0-t6)
Anii t0 t1 t2 t3 t4 t5 t6
P.I.B (y) 100 103 109 116 125 132 141
Rezolvare:
Modelul matematic al funcţiei parabolice de extrapolare are forma:
y = a +b •t +c •t2
Sistemul de ecuaţii normale asociat de funcţii parabolice este:
n • a + b • ∑t + c • ∑t 2 = ∑ y
a • ∑ t + b • ∑t 2 + c • ∑t 3 = ∑t • y
a • ∑t 2 + b • ∑ t 3 + c • ∑ t 4 = ∑ t 2 • y
Calculul parametrilor funcţiei de extrapolare s-a efectuat în tabelul nr.5

Tabelul nr.3.5
Calculul parametrilor funcţiei parabolice
Anii y t t2 t3 t4 t•y t2 • y

10 - -
t0 9 81 -300 900
0 3 27
10 -
t1 4 -8 16 -206 412
3 2
10 -
t2 1 -1 1 -109 109
9 1
11
t3 0 0 0 0 0 0
6
12
t4 1 1 1 1 125 125
5
13
t5 2 4 8 16 264 528
2
14
t6 3 9 27 81 423 1269
1
82 2 19
∑ 6
0
8
0
8
197 3343

Înlocuind în sistemul de ecuaţii normale valorile sumelor determinate în tabelul

de mai sus, obţinem:
7a + 28c = 826
28b = 197
28a + 198c = 3343
Forma explicită a funcţiei parabolice de extraploare este:
y =116 ,188 + 7,035 • t + 0,453 • t 2

63
 În etapa următoare se efectuează ajustarea datelor statistice pentru
variabila dependentă. Calculele sunt redate mai jos:
y0’ = 116,188 + 7,035 • (-3) + 0,453 • 9 = 116,188 – 21,105 + 4,077 =
99,160
y1’ = 116,188 + 7,035 • (-2) + 0,453 • 4 = 116,188 – 14,070 + 1,812 =
103,930
y2’ = 116,188 + 7,035 • (-1) + 0,453 • 1 = 116,188 – 7,035 + 0,453 =
109,606
y3’ = 116,188 + 7,035 • 0 + 0,453 • 0 = 116,188 + 0 + 0 = 116,188
y4’ = 116,188 + 7,035 • 1 + 0,453 • 1 = 116,188 + 7,035 + 0,453 =
123,676
y5’ = 116,188 + 7,035 • 2 + 0,453 • 4 = 116,188 + 14,070 + 1,812 =
132,070
y6’ = 116,188 + 7,035 • 3 + 0,453 • 9 = 116,188 + 21,105 + 4,077 =
141,370

Verificarea calităţii funcţiei de extrapolare presupune calculul tabelar al

abaterii medii pătratice procentuale (vezi tabelul nr.6) :
Tabelul nr.3. 6
Calculul abaterii medii pătratice procentuale
y y` y – y` y - y ′ y − y′
( • 100 ) 2
Anii y y

t0 10
99,160 0,840 0,00840 0,705600
0
t1 10 103,93 -
-0,930 0,813604
3 0 0,00902
t2 10 109,60 - -
0,308025
9 6 0,606 0,00555
t3 11 116,18 - -
0,033124
6 8 0,188 0,00162
t4 12 123,67
1,324 0,01059 1,121481
5 6
t5 13 132,07 - -
0,002809
2 0 0,070 0,00053
t6 14 141,17 - -
0,068644
1 0 0,370 0,00262
∑ x x x x 2,053287
2,053287
Rezultă că σ = = 0,293326 = 0,143292
7
Deoarece abaterea medie pătratică procentuală nu depăşeşte valoarea de
3%, funcţia de extrapolare poate fi considerată validă. Calculului prognozelor
pentru următorii 5 ani conduce la următoarele valori:
y7 = 116,188 + 7,035 4 + 0,453 • 16 = 116,188 + 28,140 + 7,248 =
151,576
y8 = 116,188 + 7,035 5 + 0,453 • 25 = 116,188 + 35,175 + 11,325 =
162,688
y9 = 116,188 + 7,035 6 + 0,453 • 36 = 116,188 + 42,210 + 16,308 =
174,706

64
 y10 = 116,188 + 7,035 7 + 0,453 • 49 = 116,188 + 49,245 + 22,197 =
187,630
y11 = 116,188 + 7,035 8 + 0,453 • 64 = 116,188 + 56,280 + 28,992 =
201,460

3. Se cere să se prognozeze, cu ajutorul unei funcţii parabolice de ordinul

al II-lea, creşterea productivităţii muncii în anul final al unui orizont de timp în
funcţie de gradul de înzestrare tehnică a muncii, cunoscând că gradul de înzestrare
tehnică a muncii va creşte cu 55% în anul respectiv faţă de anul de bază, iar
evoluţia celor doi indicatori pe o perioadă statistică se prezintă ca în tabelul de
mai jos:
Tabelul nr. 3.7
Evoluţia productivităţii muncii în raport cu dinamica gradului de înzestrare
tehnică
t0 t1 t2 t3 t4 t5 t6 t7
Anii
Productivitatea 100 106 111 117 123 129 135 140
muncii(y)
Inzestrarea 100 104 109 113 117 121 125 130
tehnică a
muncii(x)

Rezolvare:
Modelul matematic al funcţiei de extrapolare este:
y = a + b • x + c • x2
Sistemul de ecuaţii normale asociat are forma:
n • a + b • ∑ x + c • ∑ x 2 =∑ y
a • ∑x + b • ∑x2 + c • ∑x3 = ∑x • y
a • ∑x2 + b • ∑x3 + c • ∑x4 = ∑x2 • y
Efectuăm substituţia x ′ = x − x şi obţinem sistemul:
n • a + b • ∑( x ′) + c • ∑( x ′) 2 = ∑ y
a • ∑( x ′) + b • ∑( x ′) 2 + c • ∑( x ′) 3 = ∑( x ′) • y
a • ∑( x ′) 2 + b • ∑( x ′) 3 + c • ∑( x ′) 4 = ∑( x ′) 2 • y
Calculul parametrilor funcţiei de extrapolare a fost sistematizat sub forma
tabelului de mai jos.

Tabelul nr. 3.8

Calculul parametrilor funcţiei parabolice de corelaţie
Anii y x x x’ (x’)2 (x’)3 (x’)4 ( x ′) • y ( x ′) 2 • y

t0 100 100 114,875 -14,875 221,625 -3291,826 48958,847 -1487,5 22162,5

t1 106 104 114,875 -10,875 118,265 -1286,138 13986,758 -1152,7 12536,0
t2 111 109 114,875 -5,875 34,515 -202,779 1191,328 -652,1 3831,1
t3 107 113 114,875 -1,875 3,515 -6,591 12,359 -219,3 411,2
t4 123 117 114,875 2,125 4,515 9,595 20,390 261,3 555,3
t5 129 121 114,875 6,125 37,515 229,978 1407,422 790,1 4839,4
t6 135 125 114,875 10,125 102,515 1037,970 10509,453 1366,8 13839,5
t7 140 130 114,875 15,125 228,765 3460,608 52333,711 2117,5 32027,1
∑ 961 919 x 0 751,230 -49,283 128430,268 1024,1 90202,1

65
 Efectuând înlocuirea sumelor calculate în tabel se ajunge la următorul
sistem:
8a + 751,230c = 961
751,230b = 1024,1
751,230a + 128430,268c = 90202,1
1024 ,1
Din cea de-a doua ecuaţie rezultă imediat că b = 751 ,230 =1,363
Rezolvând sistemul format din celelalte două ecuaţii obţinem:
a=120,25 iar c ≈ 0 .
Cunoscând valorile celor trei parametrii, funcţia de extrapolare se scrie
explicit:
y =120 ,25 +1,363 • x ′
Calculul abaterii pătratice procentuale pentru aprecierea calităţii funcţiei
de extrapolare este redat în tabelul nr.10.9.

Tabelul nr.3. 9

Determinarea abaterii medii pătratice procentuale

y y` y – y` y` −y  y - y` 
2

Anii y  • 100 
 y 
t0 100 99,976 -0,024 -0,00024 0,000576
t1 106 105,428 0,572 0,00539 0,290521
t2 111 112,250 -1,250 -0,01126 1,267876
t3 117 117,695 -0,695 -0,00594 0,352836
t4 123 123,146 -0,146 -0,00118 0,013924
t5 129 128,598 0,402 0,0034 0,09672
t6 135 134,050 0,950 0,00703 0,494209
t7 140 140,865 -0,865 -0,00617 0,380689
∑ x x x x 2,897352

Valorile ajustate ale variabilei dependente y ′ au rezultat în urma calculelelor:

y0’ = 120,25 + 1,363 • (-14,875) = 99,976
y1’ = 120,25 + 1,363 • (-10,875) = 105,428
y2’ = 120,25 + 1,363 • (-5,875) = 112,25
y3’ = 120,25 + 1,363 • (-1,875) = 117,695
y4’ = 120,25 + 1,363 • 2,125 = 123,146
y5’ = 120,25 + 1,363 • 6,125 = 128,598
y6’ = 120,25 + 1,363 • 10,125 = 134,050
y7’ = 120,25 + 1,363 • 15,125 = 140,865
2,897352
σ= = 0,362 = 0,601 deci funcţia de extrapolare prezintă
8
fiabilitate ridicată.
Efectuarea prognozei pentru anul final al orizontului vizat presupune
revenirea la substituţia iniţială. Astfel, ştiind că gradul de înzestrare tehnică atinge
nivelul de155% în anul respectiv faţă de anul de bază valoarea yTa variabilei
dependente în anul final va fi:

66
y T =120 ,25 +1,363 • ( x − x ) =120 ,25 +1,363 • (155 −114 ,875 ) =174 ,940

67
 De rezolvat:
1. Produsul intern brut real al unei ţări( PIBr ) a evoluat într-o perioadă
statistică de 8 ani (t1-t8) după cum urmează:
Tabelul nr.3.10
Evoluţia PIBr în perioada (t1-t8)
Anii t1 t2 t3 t4 t5 t6 t7 t8
Dinamica PIBr (%) 100 104 107 110 114 117 120 124

Folosind o funcţie crescătoare de trend liniar, se cere să se estimeze

parametrii şi să se scrie în mod explicit funcţia.

2. Evoluţia produsului intern brut al unei ţări dezvoltate pe o perioadă statistică

de 6 ani (t0-t5) este caracterizată de seria dinamică din tabelul de mai jos
( construită în indici cu bază fixă ):
Tabelul nr.3.11
Evoluţia PIB în perioada (t0-t5)
Anii t1 t2 t3 t4 t5 t6
PIB (y) 100 104 111 121 135 152

Folosind o funcţie de trend parabolic, se cere :

a ) Să se estimeze parametrii şi să se scrie în mod explicit funcţia;
b ) Să se ajusteze datele statistice pentru variabila dependentă şi să se calculeze
abaterea medie pătratică procentuală;
c ) Să se previzioneze evoluţia PIB pe un orizont de 6 ani.

3.4. Metode structurale de previziune

În categoria metodelor structurale de previziune se includ:

Metoda Metoda Metoda

Metoda
aproximaţiilor arborelui de comparaţiilor
scenariilor
succesive posibilităţi internaţionale

68
 • Metoda aproximaţiilor succesive constă în
determinarea din aproape în aproape a
valorilor necunoscute, pornindu-se de la valori
stabilite într-o primă aproximaţie şi
corectându-se apoi treptat aceste valori până
când se ajunge la soluţia considerată optimă.
Ea este apreciată astfel atunci când variabilele
obţinute şi introduse în sistemul de ecuaţii
asigură verificarea acestor ecuaţii sau relevă
abateri neglijabile.
Metoda • Metoda se întemeiază deci pe continua
aproximaţiilor ameliorare a primei soluţii, în cadrul unui
succesive dialog permanent între agenţii economici
implicaţi în elaborarea şi realizarea previziunii.
Acest dialog constituie un element pozitiv
remarcabil al metodei, contribuind la corelarea
cât mai bună a diferitelor categorii de interese.
Cu timpul însă, prin caracterul tot mai
complex al previziunilor şi prin necesitatea
elaborării mai multor variante ale acestora, a
crescut continuu numărul variabilelor şi
volumul calculelor. În aceste condiţii a sporit
riscul pătrunderii unor incoerenţe, fiind tot mai
greu de corelat ipotezele formulate pe
diferitele trepte ale conducerii. Modificarea
unei variabile (a unui parametru), la un
moment dat, poate antrena importante reacţii
în lanţ, ca şi riscul ca unele implicaţii să nu fie
operate în toate componentele previziunii.

• Metoda arborelui de posibilităţi-constă în

realizarea unei reţele de elemente care
condiţionează evoluţia unui proces sau domeniu
de activitate, pornind de la un obiectiv
prestabilit. Metoda ordonează aceste elemente în
Metoda
mod arborescent, având următoarea structură:
arborelui de
obiectivul principal urmărit (0), căile de urmat
posibilităţi
(Ci) şi mijloacele ce trebuie folosite (Mj). Pentru
problemele mai complexe, fiecare dintre aceste
componente se subdivide pe diferite trepte de
ramificaţii (grade de subordonare).
• Tuturor subdiviziunilor care derivă din
obiectivul principal li se acordă coeficienţi de
importanţă, stabiliţi ca parametrii de comandă,
pe baza analizei critice a evoluţiei precedente şi
prin comparaţii internaţionale. În final se
calculează notele de pertinenţă, reprezentând
ponderea cu care contribuie diversele mijloace
la realizarea scopului urmărit.

69
 • Metoda scenariilor constă în conceperea
unor stări şi evoluţii viitoare prin
reprezentarea succesiunii probabile a unor
evenimente şi structuri dinamice, avansând
treptat din prezent spre viitor. Pe parcursul
lucrărilor sunt separate punctele critice
nodale din care se desfac mai multe
alternative. Construirea acestor secvenţe
logice de evenimente în devenire, cu
alternativele posibile, are totodată menirea
să releve resorturile cauzale care pot
declanşa evoluţiile prevăzute.
• Scenariul caută să ofere soluţii la două
Metoda categorii de probleme:
scenariilor - care sunt căile care conduc la o
anumită situaţie;
- cum poate fi înlesnită, prevenită sau
deviată o anumită tendinţă de
evoluţie.
• Folosirea metodei scenariilor în
previzionarea proceselor economico-sociale
presupune deci influenţa notabilă a factorului
de decizie, bineînţeles în limitele posibilului
şi ale exigenţelor eficienţei.
• Metoda se bazează, pe de o parte, pe analize
cantitative preliminare şi pe folosire
sistemelor moderne de prelucrare a
informaţiilor, dar accentul principal este pus
pe realizarea de analize calitative, pe
interpretări logice. Astfel de scenarii au fost
întocmite în legătură cu fenomenele
demografice, cu evoluţia resurselor naturale
şi alimentare, ca şi cele privind evoluţia
balanţei energetice, a resurselor de apă
potabilă, efectele poluării etc.

• Metoda comparaţiilor internaţionale ca

metodă de previziune constă în alegerea
unui fenomen sau proces, care a avut loc în
Metoda trecut într-o altă ţară şi a cărui evoluţie
comparaţiilor anterioară se consideră a fi probabilă în
internaţionale viitor în ţara care face obiectul previziunii şi
în studierea prognozelor, programelor şi
planurilor elaborate în alte ţări, în domenii ce
interesează propria evoluţie şi descifrarea
tendinţei cu gradul cel mai ridicat de
probabilitate pentru ţara care face obiectul
previziunii.

70
 TEST DE EVALUARE
1. În ce constă metoda aproximaţiilor succesive?

Metoda aproximaţiilor succesive constă în determinarea din aproape în

aproape a valorilor necunoscute, pornindu-se de la valori stabilite într-o
primă aproximaţie şi corectându-se apoi treptat aceste valori până când se
ajunge la soluţia considerată optimă. Ea este apreciată astfel atunci când
variabilele obţinute şi introduse în sistemul de ecuaţii asigură verificarea
acestor ecuaţii sau relevă abateri neglijabile.

2. În ce constă metoda scenariilor?

Exerciţii
Exemplu rezolvat:
1) Metoda arborelui de posibilităţi constă în:
a) conceperea unor stări şi evoluţii viitoare prin reprezentarea succesiunii
probabile a unor evenimente şi structuri dinamice, avansând treptat din prezent
spre viitor;
b) realizarea unei reţele de elemente care condiţionează evoluţia unui proces sau
domeniu de activitate, pornind de la un obiectiv prestabilit;
c) conceperea unor stări şi evoluţii viitoare prin reprezentarea succesiunii
probabile a unor evenimente şi structuri dinamice, avansând treptat din prezent
spre viitor.
Rezolvare O • O
De rezolvat:
2) În cadrul cărei metode structurale de previziune factorul de decizie are o
influenţă deosebită în previzionarea proceselor economico-sociale:
a) metoda aproximaţiilor succesive;
b) metoda arborelui de posibiltăţi;
c) metoda scenariilor;
d) metoda comparaţiilor internaţionale.

OOOO

71
3.5. Metoda modelării economico-matematice: modele previzionale bazate pe
funcţii de producţie şi modele previzionale de simulare

Modelarea este un proces de cunoaştere

nemijlocită a realităţii, cu ajutorul unor
reprezentări denumite modele. Ca instrument al
modelării, modelul este folosit în cadrul a
Modelarea numeroase discipline, atât teoretice cât şi practice,
oferind o imagine intuitivă şi totuşi riguroasă a
realităţii, permiţând descoperirea unor legături şi
legităţi care ar fi greu de determinat prin alte
modalităţi.

Modelul este o reprezentare izomorfă a realităţii

obiective şi constituie o descriere simplificată,
Reţine
riguroasă şi fundamentată în sensul structurării
m
logice a sistemului pe care îl reprezintă, care
facilitează descoperirea unor legături şi legităţi
foarte greu de găsit pe alte căi.

Observaţie: Metoda modelării economico-matematice utilizează 2 tipuri de

modele şi anume:
1. modele previzionale bazate pe funcţii de producţie;
2. modele previzionale de simulare.

1. Modele previzionale bazate pe funcţii de producţie

Funcţiile de producţie sunt expresii matematice

care descriu legăturile cantitative dintre principalii
indicatori economici ce caracterizează volumul
activităţilor verigilor organizatorice ale economiei
naţionale în ansamblul său (produs global brut,
produs intern brut sau net, valoare adăugată brută
sau netă, venitul naţional, venit naţional disponibil
Funcţiile de pe total sau pe locuitor, produsul sau producţia
producţie globală a ramurilor sau sectoarelor instituţionale) şi
principalii factori de producţie, respectiv capitalul
fix sau capitalul total (fix şi circulant), forţa de
muncă din activitatea productivă, progresul tehnico-
ştiinţific, resursele de materii prime şi materiale.
Aceste modele economico-matematice pot fi
utilizate la nivel macroeconomic, pe ansamblul
economiei sau pe ramuri ori sectoare instituţionale
ale acesteia, dar şi la nivelul unor mari unităţi
economie, precum şi la nivelul întreprinderilor şi al
secţiilor de producţie.

72
 Funcţiile de producţie sunt folosite cu
rezultate bune în activitatea previzională, pentru
modelarea creşterii economice, pentru
aproximarea creşterii eficienţei economice, dar şi
pentru estimarea producţiei unei ramuri,
subramuri, întreprinderi. Pot fi folosite de
asemenea şi pentru estimarea contribuţiei
progresului tehnic la creşterea economică şi
pentru cuantificarea factorilor extensivi şi
intensivi ai creşterii. Rolul funcţiilor de
producţie în activitatea previzională se poate
extinde însă şi la soluţionarea unor probleme
cum ar fi, de exemplu, determinarea unor
indicatori ai eficienţei economice a folosirii
factorilor de producţie sau de dimensionare a
necesarului de factori de producţie.

Reţinem: Sunt cunoscute un număr mare de tipuri de funcţii de producţie,

cea mai des utilizată fiind funcţia Cobb-Douglas, a cărei formă generală este:
Y t = A × F t × Lt × e
α β γ

unde:
Y = produsul muncii în anul „t”;
F = fondurile fixe productive (media) în anul „t”;
L = forţa de muncă (media anuală în anul „t”);
α şi β =elasticităţile factorilor de producţie;
γ = rata progresului tehnic;
A = coeficientul de proporţionalitate;
e = baza logaritmilor naturali.

Prin logaritmare se obţine:

ln Y t = ln A + α×ln Ft + β×ln Lt + γt

Dacă se notează ry, rf, rl ritmurile medii de creştere ale produsului muncii,
fondurilor fixe şi forţei de muncă în intervalul dintre un an de bază (anul 0) şi un
an „t”, nivelul indicatorilor în anul „t” este dat de expresiile:
Yt =Y0 (1 + ry ) ; Ft = F0 (1 +r j ) ; Lt = L0 (1 + rl )
t t t

Făcând substituirile, relaţia de mai sus devine:

t
Y0 (1 + ry ) = A ×[ F o ×(1 + r f ) ] α ×[ L o ×(1 + rl ) ] β ×eγ t
t t

Cum în anul de bază avem:

Y 0 = A × F 0α× L0β
prin împărţirea ultimelor două relaţii se obţine:
α
(1 + ry ) = (1 + r f ) ×(1 + rl )βt ×eγt
t t

care evidenţiază legătura dintre ritmul de creştere a producţiei şi ritmurilor

factorilor.
Determinarea coeficienţilor (parametrilor), A, „a”, „b”, „g” se poate face
pentru o perioadă trecută, folosind metoda celor mai mici pătrate. Coeficienţii „a”
şi „b” reprezintă elasticitatea factorilor şi arată care este creşterea procentuală a

73
produsului muncii, dacă fiecare factor creşte cu 1% în ipoteza că ceilalţi factori se
menţin la un nivel constant:

α =(∂ Y ∂ :F ( / =Y() d:(/ dFY F )/ Y / F) )

∂Y Y dY dL
β =( ): ( ) = ( ) : ( )
∂L L Y L
Semnificaţia economică a funcţiilor de producţie este însă mai profundă,
deoarece ele exprimă şi legătura dintre productivitatea muncii (W) şi înzestrarea
cu fonduri fixe a persoanelor ocupate (g), precum şi cu eficienţa folosirii
fondurilor fixe (e). Dacă folosim forma funcţiei de producţie Cobb-Douglas fără
factorul progres tehnic, rezultă:
Y F ( AF α × L β )
W= = A × F α × L β -1 = × = g ×e
L L F
Dacă α +β =1, atunci:
Y A × F α × L1-α F
W= = = A ×( )= A × g
L L L
În acest caz, coeficientul „α ” reprezintă elasticitatea creşterii procentuale a
productivităţii muncii dacă gradul de înzestrare creşte cu 1%.
O altă semnificaţie economică a funcţiei de producţie este dată de
posibilitatea de a se analiza substituţia dintre factori, pornind de la constatarea că
produsul muncii (Y) poate fi obţinut prin mai multe combinaţii între volumul de
fonduri fixe productive şi cantitatea de forţă de muncă. Aceste combinaţii sunt
evidenţiate de izocuantă, curba de egală producţie.
De aici se deduce că economisirea forţei de muncă implică un volum mai
mare de fonduri fixe, ceea ce ridică problema analizei şi stabilirii unei corelaţii
juste între cei doi factori. De asemenea, rezultă posibilitatea determinării
coeficientului de substituţie a factorilor (s):

74
 F
F1

F2 Y=constant
F3
L
L1 L2 L3

∂Y
∂ L = A× β × F × L =β × F = β × g
α β -1

∂ Y A × α × F α -1 × L β α L α
∂F
Fig. nr. 3.3.
Curba funcţiei de producţie

Observaţie: În modelele de prognoză şi de plan, funcţiile de producţie pot

fi utilizate pentru:
• stabilirea produsului muncii ce se poate obţine la finele perioadei de plan
sau de prognoză, corespunzător creşterii volumului şi eficienţei factorilor
de producţie;
• determinarea ritmului de creştere a factorilor, necesar pentru obţinerea
produsului muncii prognozat sau planificat; realizarea unei combinări
optime a fondurilor.
Folosirea modelelor previzionale bazate pe funcţiile de producţie oferă
posibilităţi de analiză complexă a utilizării factorilor, cu deosebire a progresului
tehnic, care este în măsură să potenţeze pe ceilalţi doi factori principali de
creştere.
În acelaşi timp, calculul funcţiilor de producţie pentru o perioadă trecută
poate pune în evidenţă caracteristicile dezvoltării economice relevate de
următoarele situaţii:
• mărimea sumei elasticităţilor factorilor: dacă a+b>1 creşterea produsului
muncii este superioară creşterii factorilor, ceea ce arată un randament
crescând al acestora; evident a+b<1 arată o descreştere a randamentelor
factorilor;
• raportul coeficienţilor de elasticitate „a” şi „b”: dacă b/a > 1 dezvoltarea
economică se bazează pe folosirea unei tehnici necesitând un volum mare
de forţă de muncă; dacă b/a < 1 dezvoltarea se bazează pe o tehnică
utilizând un volum mare de fonduri fixe.

75
 2. Modele previzionale de simulare

Simularea este unul dintre cele mai performante

mijloace de analiză, folosit pentru proiectarea
sistemelor complexe, pentru planificarea şi
controlul acestora. Ea se defineşte ca fiind
procesul de proiectare şi realizare ale unui
model, ale unui experiment în scopul înţelegerii
comportamentului sistemului şi al evaluării unui
număr mare de strategii posibile pentru
funcţionarea acestuia.

Simularea
Evoluţia sistemelor informatice, reducerea
costurilor computerelor şi mărirea puterii
procesoarelor au determinat un mediu favorabil
dezvoltării simulării, astfel că implementarea
programelor de simulare nu se mai rezumă
doar la simularea unui sistem sau a unui produs
înainte de a fi fabricat sau construit ci extinde
extrem de mult avantajele modelării, astfel că
un model de simulare a procesului nu conţine
doar activităţile în derulare, ci este mult mai
flexibil şi mai adaptabil la necesităţile
utilizatorului, putând preciza alocarea şi
consumul de resurse, controlul producţiei şi
randamentul mecanismelor de transfer.

76
 Modelarea bazată pe simulare constă în
Reţine construirea de structuri matematice care reprezintă
m prin analogie caracteristicile esenţiale ale
fenomenului sau procesului investigat, înlesnind
testarea unui număr infinit de variante prin
modificarea unor parametrii de decizie (opţionali)
până când se obţine soluţia cea mai plauzibilă şi mai
convenabilă.
Modelul previzional de simulare se bazează
pe valorificarea unor variabile de intrare (exogene) şi
pe proiectarea unor parametrii opţionali, în diferite
variante, precum şi a unor factori aleatori (pentru
lucrările previzionale în condiţii de risc şi
incertitudine), iar din combinarea lor rezultă o serie
de ecuaţii în lanţ, din care se obţin variabile de ieşire
(rezultative, endogene), ce devin elemente de calcul
ale unor noi condiţii.

Observaţie: Pe măsură ce se măreşte numărul variabilelor de intrare iniţiale şi al

parametrilor opţionali se realizează modele de simulare tot mai cuprinzătoare.
Este recomandabil ca unele variabile iniţiale şi parametrii opţionali să se
anticipeze cu ajutorul altor metode, inclusiv modele de optimizare, ceea ce
consolidează de la început plauzabilitatea sistemului simulat.
După cum se poate observa, metoda cuprinde faza modelării şi faza
simulării. Experimentele care se realizează pe această bază sunt strâns legate de
tipul de simulare adoptat. Cele mai importante sunt:
• simularea Monte Carlo şi
• simularea de tip „joc".

Simularea Monte Carlo este o modelare prin

experimentarea ştiinţifică a proceselor deterministe
sau stochastice, fundamentată pe principiul generării
unor variabile aleatoare (sau a unor procese
stochastice) legate funcţional de sistemul real, prin
caracteristici specifice (momente, densitate de
repartiţie sau funcţii de repartiţie), obiectivul fiind
obţinerea de informaţii privind comportarea
Simularea
sistemului real prin prelucrarea experimentelor
Monte Carlo
simulate cu aceste variabile.
Variabilele aleatoare generate, pentru a fi pertinente,
trebuie să fie estimate cu o abatere cât mai mică în
probabilitate în raport cu cele reale. Calitatea
simulării prin metoda Monte Carlo apare ca rezultat
al unui compromis între eficienţa şi calitatea
reprezentării realizate prin înlocuirea valorilor
variabilei reale cu selecţii statistice artificiale
generate în cursul simulării.

77
 Simularea de tip „joc" constă în experimentarea
pe model, prin acordarea unor valori arbitrare
variabilelor de intrare, urmărindu-se efectul
asupra variabilelor de stare şi de ieşire, ca şi
asupra funcţiei sau funcţiilor obiectiv.
Variabilele de intrare pot fi deterministe sau
stochastice. Cele deterministe sunt preluate de
calculator de pe un mediu exterior (benzi
magnetice, perforate etc.) sau determinate pe
baza unui algoritm impus de subiect, iar cele
stochastice sunt generate cu calculatorul prin
procedee adecvate.
Dependenţa între variabilele de intrare şi cele de
Simularea de stare sau ieşire este determinată de structura
tip „joc" logică a modelului şi simularea pe calculator
necesită transcrierea în formă algoritmică a
modelului de simulare, ilustrat printr-o schemă
logică (flow-chart), prin care se precizează
dependenţele, condiţionările logice şi operaţiile
aritmetice necesare.
Analiza soluţiilor modelului de simulare este
etapa finală care constă în prelucrarea datelor
simulate, calcularea statisticilor pentru validarea
rezultatelor prin teste de semnificaţie adecvate,
alegerea celei mai eficiente soluţii în raport cu
criteriul (criteriile) de performanţă.

TEST DE EVALUARE

1. Ce este modelul?

Modelul este o reprezentare izomorfă a realităţii obiective şi constituie o

descriere simplificată, riguroasă şi fundamentată în sensul structurării logice
a sistemului pe care îl reprezintă, care facilitează descoperirea unor legături
şi legităţi foarte greu de găsit pe alte căi.

2. Pentru ce sunt folosite funcţiile de producţie în activitatea

previzională?

78
 Exerciţii
Exemplu rezolvat:
1) În modelele de prognoză şi de plan, funcţiile de producţie pot fi utilizate
pentru:
a) stabilirea produsului muncii ce se poate obţine la finele perioadei de plan sau
de prognoză, corespunzător creşterii volumului şi eficienţei factorilor de
producţie;
b) determinarea ritmului de creştere a factorilor, necesar pentru obţinerea
produsului muncii prognozat sau planificat; realizarea unei combinări optime a
fondurilor;
c) nici una din cele de mai sus.
Rezolvare • • O
De rezolvat:
2) Alegeţi variantele corecte referitoare la procesul de simulare:
a) Evoluţia sistemelor informatice, reducerea costurilor computerelor şi mărirea
puterii procesoarelor au determinat un mediu nefavorabil dezvoltării simulării.
b) Simularea este unul dintre cele mai performante mijloace de analiză, folosit
pentru proiectarea sistemelor complexe, pentru planificarea şi controlul acestora.
c) Pe măsură ce se măreşte numărul variabilelor de intrare iniţiale şi al
parametrilor opţionali se realizează modele de simulare tot mai cuprinzătoare.

O O O

3.6. Metode intuitive de previziune

Principalele metode intuitive colective folosite în domeniul previziunii

sunt:
• metoda discuţiilor în grup şi metoda anchetelor iterative.

Metoda discuţiilor în grup, cunoscută

iniţial sub numele de Brainstorming,
semnifică obţinerea unor soluţii de
perspectivă prin „asaltul ideilor”, prin
stimularea gândirii şi creaţiei colective.
Referindu-se la probleme cu caracter
Metoda discuţiilor nestereotip, pentru care nu există algoritmi
în grup sau reguli standardizate, soluţia preconizată
reprezintă de fapt o creaţie sau inovaţie
intelectuală, purtând numele de strategie
euristică. Practic, această metodă constă în
organizarea unor reuniuni de experţi, din
domenii diferite, dar care sunt solicitaţi să
lucreze pentru acelaşi obiectiv. Soluţia
adoptată este deci rodul unei munci colective,
prin colaborarea multidisciplinară.

79
 Pentru aplicarea acestei metode activitatea
este organizată pe grupe de lucru, sub
conducerea unui preşedinte, care prezintă
problema şi organizează dezbaterile.
Dezbaterile se organizează după anumite
reguli şi în mai multe runde: iniţial, se
prezintă problema şi cadrul organizatoric,
eventual completându-se colectivul la
Reţine sugestia participanţilor; apoi se formulează
m idei în jurul problemei pusă în discuţie;
urmează, în continuare, una sau mai multe
şedinţe, în vederea obţinerii de asociaţii sau
combinaţii de idei; în final are loc
evaluarea critică a ideilor emise, după care
se precizează soluţia problemei.

Metoda prezintă desigur

avantajul că stimulează fundamentarea
ştiinţifică a deciziilor previzionale, prin
afluenţa ideilor şi dezbaterea colectivă a
acestora.
Dar ea are o serie de limite: oricât
de libere ar fi discuţiile, există totuşi
pericolul inhibării unor participanţi de
către indivizii cu o personalitate puternică
sau dominatoare, împiedicând afirmarea
deplină a opiniilor celorlalţi membrii;
favorizează lansarea unor idei
superficiale, nefondate; nu oferă garanţia
că ideile emise acoperă în întregime
necesităţile rezolvării optime a
problemei.

Metoda anchetelor iterative (Delphi) se

bazează pe consultarea în mai multe
Metoda runde a unui grup de experţi şi folosirea
anchetelor sistematică a opiniilor acestora. Spre
iterative deosebire de metoda anterioară, ea se
(Delphi) bazează pe principiul izolării experţilor,
în vederea eliminării riscului de
influenţare reciprocă şi a obţinerii unor
răspunsuri obiective. În consecinţă, ei nu
cunosc componenţa colectivului.

80
 Valorificarea rezultatelor acestei metode
constă în aprecierea cantitativă şi calitativă a
evoluţiilor pe care le-au suferit răspunsurile
după fiecare rundă, ajungându-se în final la un
Reţinem model care să sintetizeze rezultatele
chestionării. În ultima analiză, răspunsul
considerat pertinent este o expresie agregată a
opiniilor individuale a experţilor.

Metoda anchetelor iterative poate fi

utilizată îndeosebi pentru:
- anticiparea unor evenimente ştiinţifice sau
tehnice, solicitându-se să se estimeze când se
va produce un eveniment aşteptat, în care scop
experţii trebuie să opteze pentru un anumit an
sau interval de ani; uneori se cere să se
estimeze numărul de ani necesar pentru
rezolvarea problemei;
- anul când poate deveni operaţională o soluţie
tehnologică cunoscută dar deocamdată
inoperantă, datorită costurilor încă prea ridicate
sau unor efecte secundare nocive;
- estimarea în perspectivă a soluţiei optime din
mai multe soluţii posibile;
- alegerea mijlocului cel mai adecvat din mai
multe mijloace disponibile pentru înlăturarea
unor perspective nefavorabile.

Observaţie: Pentru creşterea performanţelor metodei, sunt necesare:

• ameliorarea modului de selecţionare a experţilor, încât în colectivul
organizat să fie antrenaţi cei mai competenţi specialişti;
• perfecţionarea mecanismului de retroreacţie, pe parcursul
rundelor de chestionare, printr-o informare calitativ superioară,
bazată pe computerizare;
• îmbunătăţirea substanţială a tehnicilor şi mijloacelor de
prelucrare şi sintetizare a răspunsurilor, realizându-se astfel o
conexare cu tehnici explorative sau normative.

TEST DE EVALUARE

1. Care este principalul avantaj al metodei discuţiilor în grup?

Metoda discuţiilor în grup prezintă avantajul că stimulează

fundamentarea ştiinţifică a deciziilor previzionale, prin afluenţa
ideilor şi dezbaterea colectivă a acestora.

81
2. Pe ce se bazează metoda anchetelor iterative?

Exerciţii
Exemplu rezolvat:
1) Pentru aplicarea metodei discuţiilor în grup sunt necesare următoarele:
a) organizarea pe grupe de lucru, sub conducerea unui preşedinte, care prezintă
problema şi organizează dezbaterile;
b) dezbaterile se organizează după anumite reguli şi în mai multe runde;
c) în final se precizează soluţia problemei fără a face o evaluare critică a ideilor
emise.
Rezolvare • • O
De rezolvat:
2) Metoda anchetelor iterative poate fi utilizată îndeosebi pentru:
a) anticiparea unor evenimente ştiinţifice sau tehnice;
b) estimarea în perspectivă a soluţiei optime din mai multe soluţii posibile;
c) alegerea mijlocului cel mai adecvat din mai multe mijloace disponibile pentru
înlăturarea unor perspective nefavorabile.

O O O

3.7. Metode de echilibrare (balanţe previzionale)

Echilibrul economiei naţionale este reprezentat printr-o serie de corelaţii şi

raporturi cantitative între factorii economici, tehnici şi sociali, care condiţionează
dezvoltarea economică, şi îndeosebi între cererea şi oferta de mărfuri şi servicii,
între fondurile alocate creşterii economice şi cele destinate consumului populaţiei,
între necesităţile şi resursele de mijloace materiale, între venituri şi cheltuieli,
între circulaţia mărfurilor şi circulaţia banilor, între locurile de muncă disponibile
şi resursele de forţă de muncă etc.
Observaţie: În vederea realizării unor echilibre cât mai convenabile se
foloseşte metoda balanţelor previzionale, care au ca obiect proiectarea unor
corelaţii eficiente. Prin caracterul lor complex, balanţele previzionale valorifică şi
sintetizează calculele realizate cu ajutorul altor metode previzionale.
Corespunzător categoriilor de proporţii ce caracterizează dezvoltarea
economico-socială, în activitatea previzională se folosesc: balanţe materiale;
balanţe valorice şi balanţe ale forţei de muncă. Ele formează sistemul
balanţelor previzionale.

82
 Balanţa materială reprezintă un sistem de
indicatori prin care se cuantifică concordanţa
dintre necesităţile şi resursele materiale ale
economiei naţionale, într-o anumită perioadă,
în condiţiile valorificării raţionale a
potenţialului economic.
Balanţele materiale reflectă corelaţiile
cantitative dintre producţia şi consumul
Balanţele anumitor categorii de produse, dintre import şi
materiale export, dintre cantităţile destinate consumului
curent şi cele destinate completării sau formării
rezervelor şi stocurilor.
Balanţele materiale se întocmesc pe perioade
diferite, în funcţie de durata previziunilor pe
care le fundamentează, de regulă cu defalcarea
pe ani şi uneori pe unităţi de timp mai scurte.
Pentru produsele agricole vegetale, balanţele
materiale se elaborează pe an recoltă.

Schema generală a unei balanţe materiale este cea din tabelul următor:

SCHEMA BALANŢEI MATERIALE

NECESAR pentru: RESURSE
1.Producţie 1.Stoc la începutul
2.Investiţii perioadei
3.Consumul populaţiei 2.Producţia
4.Export 3.Resurse recuperabile şi
5.Rezerve refolosibile
6.Stoc la sfârşitul perioadei 4.Import
5.Consum din rezerve
TOTAL NECESAR TOTAL RESURSE

Reţinem: Modalitatea de determinare a elemetelor unei balanţe materiale

este următoarea:
• Necesarul pentru producţie se calculează după formula:
Q ij = P j ×C ij

unde:
Qij = necesarul din materialul „i” pentru producţia „j”;
Pj = producţia în unităţi fizice pentru produsul „j”;
Cij = consumul specific al materialului „i” pentru produsul „j”.
• Necesarul pentru investiţii se estimează pe baza consumului specific de
materiale de construcţii şi utilaje destinate viitoarelor lucrări de investiţii.
• Necesarul pentru consumul populaţiei se calculează în esenţă pe baza
proiectării numărului populaţiei şi a consumurilor medii pe locuitor,
83
 ţinându-se seama totodată de dinamica volumului şi structurii veniturilor
şi cheltuielilor populaţiei şi de alţi factori ce influenţează cererea acesteia.
Se ia în considerare, de asemenea, dinamica stocurilor de mărfuri din
reţeaua comercială.
• Cantităţile destinate exportului se calculează în funcţie de posibilităţile de
desfacere pe piaţa externă, observate ca proces tendenţial.
• Necesarul de rezerve se proiectează pentru anumite mijloace materiale de
importanţă strategică, fiind constituite şi utilizate de către stat în vederea
acoperirii unor necesităţi importante imprevizibile. În balanţă se înscriu
numai cantităţile noi, cu care se sporesc rezervele existente.
• Stocul necesar la sfârşitul perioadei de previziune se stabileşte pe baza
normelor de stocuri fiind folosit în cursul perioadei următoare pentru
asigurarea desfăşurării normale a procesului de producţie. Volumul se
calculează însă la nivelul necesar pentru sfârşitul perioadei, spre a se
asigura continuitatea producţiei la începutul perioadei următoare, până la
viitorul ciclu de aprovizionare.
• Resursele sunt formate din stocul existent la începutul perioadei, producţia
prevăzută, resursele recuperabile şi refolosibile, importul şi consumul din
rezerve.
Observaţie: După elaborarea balanţelor materiale în forma iniţială
urmează, de regulă, operaţia de echilibrare. În faza iniţială, o balanţă materială
poate fi deficitară (când necesarul depăşeşte resursele) sau excedentară (când
resursele sunt mai mari decât necesităţile). Indiferent de situaţie, operaţia de
echilibrare presupune reanalizarea şi revizuirea diverselor categorii de necesităţi
şi de resurse în corelaţie cu alte balanţe şi potrivit cerinţelor de eficienţă.

• Balanţele valorice reflectă în expresie

bănească proporţii de sinteză din economia
naţională privind formarea, distribuirea şi
Balanţele
redistribuirea producţiei sociale, prin
valorice
intermediul diferitelor fonduri băneşti.
• Balanţele valorice cuprind sfera relaţiilor
privind echilibrul financiar, monetar şi
valutar.
• Principalele balanţe valorice sunt:
1. balanţa economiei naţionale
(tabelul conturilor naţionale, care
reflectă mărimi agregate cum sunt:
produsul naţional, consumul final
pe destinaţii, comerţul exterior
etc.),
2. bugetul statului (care prevede
veniturile şi cheltuielile statului),
3. balanţa comercială (care reflectă
volumul operaţiilor de comerţ
exterior),
4. balanţa de plăţi externe (cuprinzând
Balanţele forţeiîncasările
de muncăşi reflectă
plăţile raporturile
generate de
ce se creează pe piaţa forţei de muncă şi în şi
operaţiuni economice
extraeconomice
procesul de folosire în străinătate).
a acesteia pe ramuri şi
domenii de activitate, pe mediul urban şi cel
rural, pe sexe, în profil teritorial. Ele se
întocmesc 84atât ca balanţe totalizatoare (pe
întreaga ţară) cât şi ca balanţe cu caracter
parţial (pe judeţe) sau alte unităţi teritoriale.
 Balanţele
forţei de
muncă

BALANŢA PREVIZIONALĂ A FORŢEI DE MUNCĂ

Total, din care:
Indicatori Feminin Masculin
I. Resurse de muncă potenţiale (1 + 2 — 3)
1. Populaţia în vârstă de muncă
2. Populaţia în afara vârstei de muncă dar care lucrează
3. Populaţia în vârstă de muncă dar cu incapacitate de
muncă
II. Resurse de muncă (pop. ocupată) total, din care pe ramuri:
Ramura 1 — total
din care:
— salariaţi
— alte categorii
Ramura n
III. Resurse de muncă — total (1 + 2 + 3 + 4)
1. Populaţia şcolară în vârstă de muncă, aptă, cuprinsă în
învăţământul de zi
2. Populaţia casnică în vârstă de muncă aptă de lucru
3. Militari în termen
4. Şomeri
Relaţia de echilibru: I = II + III
Cunoscându-se necesarul suplimentar de forţă de muncă, se determină, în
continuare, sursele de acoperire a acestuia, şi anume:
- prin absorbţia disponibilului existent în economie în rândul şomerilor;
- prin absolvirea de şcoli şi facultăţi;
- prin reveniri din armată a militarilor în termen;
- prin migrări previzibile (între ramuri, între zone şi între categorii socio-
profesionale).

TEST DE EVALUARE

1. Ce reprezintă balaţa materială?

Balanţa materială reprezintă un sistem de indicatori prin care se cuantifică

concordanţa dintre necesităţile şi resursele materiale ale economiei naţionale,
într-o anumită perioadă, în condiţiile valorificării raţionale a potenţialului
economic.

2. Ce reflectă balanţele forţei de muncă?

85
 Exerciţii
Exemplu rezolvat:
1) Balanţele materiale reflectă:
a) corelaţiile cantitative dintre producţia şi consumul anumitor categorii de
produse;
b) corelaţiile dintre import şi export;
c) corelaţiile dintre cantităţile destinate consumului curent şi cele destinate
completării sau formării rezervelor şi stocurilor.
Rezolvare • • •
De rezolvat:
2) Balanţa valorică care prezintă mărimile agregate regăsite în sistemul
conturilor naţionale poartă denumirea de:
a) balanţa economiei naţionale;
b) balanţa comercială;
c) balanţa de plăţi externe.

O O O

3.8. Elaborarea prognozei demografice

- prin estimarea populaţiei totale pe ţară,

operând ca variabile agregate;

Prognoza
demografică se - prin proiectarea populaţiei totale şi pe
construieşte, de structuri (pe vârste şi sexe) pentru fiecare
regulă, în trei judeţ şi apoi, prin însumare, la nivelul ţării;
modalităţi:
- prin estimarea populaţiei totale pe
mediile urban şi rural, pe structurile de vărste
şi sexe, precum şi prin însumarea acestora la
nivelul ţării.

86
 Observaţie: În strânsă legătură cu aceste trei modalităţi de lucru se află
metodele aplicate, şi anume:
• metoda globală şi
• metoda analitică.

Metoda globală constă în proiectarea evoluţiei

populaţiei prin extrapolarea directă a
Metoda globală numărului total al locuitorilor ţării, pe baza
tendinţei de durată observată statistic şi
eventual, luând în considerare schimbările
previzibile ce vor avea loc în comportamentul
demografic.

Metoda globală poate fi realizată folosind diferite

tehnici previzionale:

- cu ajutorul ratei medii (în cazul unei evoluţii în progresie

aritmetică):
P t = P0 + n ×∆p ×k
unde:
Pt = numărul populaţiei la orizontul prognozei;
P0 = numărul populaţiei în anul de bază;
∆p = raţia medie anuală a evoluţiei populaţiei;
n = numărul de ani de după anul de bază;
k = coeficientul unitar sau subunitar de corectare a tendinţei
principale.

- cu ajutorul ritmului mediu anual (în cazul unei evoluţii în

progresie geometrică):
Pt = P0 ×( 1 + r ) ×k
n

unde:
r = ritmul mediu anual.

- cu ajutorul unei funcţii polinomiale:

Pt = a + bt + c t
2

unde:
a, b, c = coeficienţi de corecţie;
t = variabila timp.

87

Metoda analitică
Metoda analitică (a componentelor)
constă în proiectarea şi corelarea
componentelor care condiţionează dinamica
populaţiei (în ansamblu sau pe sexe, unităţi
teritorial-administrative etc.).

Metoda analitică presupune următoarea

succesiune de calcule:

- preliminarea numărului populaţiei în anul de bază (P0);

- proiectarea numărului născuţilor vii (N), între anul de bază şi anul de

previziune (; ), înmulţindu-se numărul populaţiei feminine fertile, adică
cea cuprinsă între 15 şi 49 de ani (Pi) cu rata de fertilitate specifică
fiecărei vârste (fi):

- determinarea numărului deceselor (D), care reduc în fiecare an

populaţia din anul de bază, obţinându-se astfel numărul
supravieţuitorilor între anul de bază şi anul de previziune. În acest scop
se folosesc tabele de mortalitate, care relevă probabilităţile de deces,
diferenţiate pe vârste şi pe sexe şi apoi în total. Se distinge, astfel,
mortalitatea infantilă (adică până la împlinirea vârstei de 1 an) care este
sensibil mai ridicată decât la vârstele imediat următoare, după care se
calculează mortalitatea specifică pe fiecare vârstă şi sex şi în final
mortalitatea generală. Este de reţinut, de asemenea, că mortalitatea este
mai ridicată la populaţia masculină, ceea ce face ca, deşi se nasc,de
regulă, mai mulţi băieţi, numărul populaţiei feminine să depăşească
uşor pe cel al populaţiei masculine (la fel şi durata medie de viaţă).

- estimarea numărului emigranţilor (E) şi imigranţilor (I) prin observaţii

statistice;

88
- calcularea numărului populaţiei pentru orizontul previziunii (Pt)
pe baza relaţiei:

Diferenţa dintre natalitate (numărul născuţilor vii) şi

mortalitate (numărul deceselor) reprezintă sporul natural
(numărul absolut).
Dacă sporul natural este influenţat şi de soldul migrator
rezultă dinamica populaţiei totale a ţării, atât ca mărime absolută
cât şi relativă (în promile).
Un rol important îl ocupă şi proiectarea numărului de
gospodării (de menaje), precum şi a numărului de familii,
folosindu-se relaţiile:

unde:
c = rata medie a capilor de gospodărie (de familie);
C = numărul capilor de gospodărie (de familie);
N = numărul de gospodării (familii);
= numărul mediu de persoane pe o gospodărie (pe o familie).
Realizarea acestor calcule pentru anul de previziune se
bazează pe analiza tendinţelor abordate în perioada trecută,
folosindu-se serii de date statistice. Proiectându-se astfel
elementele de calcul, se aplică apoi relaţiile matematice
menţionate.
Previzionarea numărului de gospodării (sau de familii)
prezintă importanţă având în vedere rolul acestora în cunoaşterea
necesarului de bunuri de folosinţă îndelungată - locuinţe, garnituri
de mobilă, aparate electrocasnice, automobile, aparate telefonice
etc. care se calculează pe o gospodărie/ familie medie.
Practic, în marea majoritate a cazurilor, gospodăria are
aceeaşi semnificaţie cu familia. Există însă şi deosebiri, care -
prin analize mai rafinate - pot fi surprinse, proiectându-se separat
variabilele caracteristice fiecăreia dintre aceste nuclee sociale de
bază.
Astfel, în timp ce familia este o unitate biologico - socială,
fiind formată din soţ, soţie şi copii care au o locuinţă comună şi
un buget comun (caracteristica principală fiind unitatea de
rudenie), gospodăria este o unitate socio - demografică
cuprinzând o familie şi alte rude sau alte persoane neînrudite
(caracteristica principală fiind cohabitarea pe planul raporturilor
biologice şi economice).

89
 TEST DE EVALUARE
1. În ce constă metoda globală de previziune utilizată în prognozarea
demogafică?
Metoda globală constă în proiectarea evoluţiei populaţiei prin extrapolarea
directă a numărului total al locuitorilor ţării, pe baza tendinţei de durată
observată statistic şi eventual, luând în considerare schimbările previzibile
ce vor avea loc în comportamentul demografic.

2. În ce constă metoda analitică de previziune utilizată în prognozarea

demogafică?

Exerciţii
Exemplu rezolvat:
1) Pentru aplicarea metodei analitice este necesară calcularea:
a) numărului populaţiei în anul de bază;
b) numărului născuţilor vii şi a numărului deceselor;
c) ambele de mai sus, precum şi alte elemente.
Rezolvare O O •
De rezolvat:
2) Populaţia feminină fertilă ce se calculează în vederea elaborării prognozei
demografice este cuprinsă între vârstele:
a) 15 - 45 de ani;
b) 15 - 49 de ani;
c) 17 – 49 de ani.

O O O

3.9. Elaborarea prognozei forţei de muncă

Pentru a aprecia dimensiunile şi corelaţia probabilă a resurselor de

muncă şi a gradului de utilizare (sau de subutilizare a acesteia) este necesar să se
cunoască locul pe care-l ocupă diferitele categorii de resurse umane pe piaţa
muncii (Figura următoare):

90
 P
PVM PAVM
PVML PIM
PA PI
PO RM
O A
Figura nr. 3.4.
Categorii de resurse umane pe piaţa muncii

Se poate observa că în cadrul populaţiei totale a ţării (P) se disting:

a) pe de o parte:
— PVM = populaţia în vârstă de muncă, adică aproximativ între 16 şi
65 de ani, (reprezentând în România 65,4%);
— PAM = populaţia în afara vârstei de muncă (adică restul de 34,6%,
din care fac parte copiii şi tinerii până la 16 ani şi populaţia de
dincolo de 65 de ani, aşa — numita generaţie a III-a);
În cadrul populaţiei în vârstă de muncă se disting:
— PVMA = populaţia în vârstă de muncă şi aptă de a lucra;
— PIM = populaţia în vârstă de muncă dar inaptă de a lucra (cu
incapacitate de muncă).

b) pe de altă parte:
— PA = populaţia activă (totalitatea persoanelor ocupate în
activitatea socială în diferite activităţi profesionale precum şi aşa —
numitele rezerve de forţa de muncă în care se includ şi şomerii); ea
ocupă în România circa 54,2% din totalul populaţiei;
— PI = populaţia inactivă (totalitatea persoanelor care, indiferent de
vârstă, nu participă la procesul muncii sociale); ponderea sa este în
România de circa 45,8%;
De asemenea populaţia activă cuprinde:
— PO = populaţia ocupată (adică resursele de forţă de muncă
disponibile de a ocupa locurile de muncă oferite); ea reprezintă în ţara
noastră circa 48% din totalul populaţiei;
— RM = rezervele de forţă de muncă (cu o pondere de aproximativ
6,2%), incluzând: populaţia şcolară în vârstă de muncă aptă cuprinsă
la învăţământul de zi, populaţia casnică în vârstă de muncă şi aptă de
a lucra, şomerii;
În cadrul populaţiei ocupate se disting:
— S = salariaţii (reprezentând 60-65% din populaţia ocupată);
— A = alte categorii de populaţie ocupată (cu o pondere de 35-40%
din populaţia ocupată), incluzând ţărănimea, patronii, micii meseriaşi
şi liber-profesioniştii (artişti, ziarişti, scriitori, avocaţi etc.).

91
 Observaţie: Studierea dinamicii tuturor acestor categorii de resurse de
muncă (cu luarea în calcul a grupurilor sociale care nu participă la activitatea
economică) înlesneşte conturarea unor tendinţe de evoluţie în perspectivă şi la
realizarea de previziuni adecvate. Un rol important au, în această direcţie,
camerele (oficiile) de muncă judeţene.
Reţinem: Pentru elaborarea previziunii forţei de muncă, un rol important
îl are modelul de simulare global, de forma următoare:

(1) PVMt = Pt × vt (11) RMDt = RMPt - RMt

(2) PAVMt = Pt × at RMDt = POt
(3) PVLMt = Pt × bt (12) RMPt = RMDt +RMt
(4) PIMt = PVMt × ct (13) Pat = POt + RMt
(5) PAMLt = Pt × dt (14) Pit = Pt — PAt
(6) RMPt = PVMt+PAMLt-PIMt (15) SALt = POt × kt
(7) PSVMt = PVMt × et
(8) PCVMt = PVMt × ft
(9) SOMt = PVMt × ht
(10) Rmt = PSVMt + PCVMt + SOM

unde:
SOM = numărul şomerilor
h = ponderea SOM în PVM
RM = rezervele de muncă
RMD = resursele de muncă disponibile
PO = populaţia ocupată
PA = populaţia activă
PI = populaţia inactivă
SAL = numărul salariaţilor
k = ponderea SAL în PO
t = anul de previziune
P = populaţia totală
PVM = populaţia în vârstă de muncă
v = ponderea PVM în P
PAVM = populaţia în afara vârstei de muncă
a = ponderea PAVM în P
PVML = populaţia în vârstă de muncă aptă de a lucra
b = ponderea PVML în P
PIM = populaţia în vârstă de muncă dar cu incapacitate de a lucra
c = ponderea PIM în PVM
PAML = populaţia care continuă să lucreze dincolo de vârsta de muncă
d = ponderea PAML în P
RMP = resursele de muncă potenţiale
PSVM = populaţia şcolară în vârstă de muncă, aptă, de la învăţământul de zi
e = ponderea PSVM în PVM
PCVM = populaţia casnică în vârstă de muncă, aptă de a lucra
f = ponderea PCVM în PVM

92
 Observaţie: Separat se realizează proiectarea structurii pe ramuri a
populaţiei ocupate. În condiţiile economiei de piaţă, toate ramurile economice
sunt considerate productive, dacă sunt creatoare de valoare adăugată (fiind
profitabile), indiferent dacă produc bunuri sau servicii (materiale şi nemateriale).

În acest context, pentru a previziona numărul populaţiei ocupate (necesarul

total de forţă de muncă pentru care există locuri de muncă disponibile) pe
ramuri se apelează la relaţia:

X i,t
L i ,t =
W i,t
sau:
X it =P - ∑∆
o Lit
Wi
unde:
Li = numărul necesar al forţei de muncă pentru ramura „i”;
Xi = producţia ramurii „i”;
Wi = productivitatea muncii pentru ramura „i”;
∑∆ L it = suma economiilor relative de forţă de muncă ce se anticipează că
va avea loc pe seama factorilor de creştere a productivităţii muncii;
o = anul de bază;
t = anul de previziune.

Din model rezultă relaţiile de interdependenţă care există între

volumul producţiei, productivitatea muncii şi numărul necesar de forţă de
muncă.
În cazul de faţă, numărul forţei de muncă este condiţionat de volumul
prevăzut al producţiei şi de nivelul prevăzut al productivităţii muncii.
În condiţii normale are loc o economie relativă de forţă de muncă,
ceea ce înseamnă că la o creştere dată a producţiei, are loc creştere mai lentă
a efectivului de forţă de muncă sau chiar o stagnare a acestuia. Dacă acest
efectiv va fi în anul de previziune mai mic decât anul de bază are loc o
economie absolută.
Aceste situaţii diferă, desigur, de la o ramură la alta, în funcţie de
factorii care influenţează structura producţiei şi dinamica productivităţii
muncii.

93
 În ultimă analiză, urmează a se obţine echilibrul dintre POt (stabilit cu
ajutorul modelului global) şi ∑PO i, t (calculată cu ajutorul proiectării
producţiei şi productivităţii muncii pe ramuri).

POt = ∑ POi,t
Previziunile astfel obţinute urmăresc totodată realizarea unei corelări
raţionale între efectivele necesare şi posibilităţile de acoperire a acestora, atât
pe total cât şi pe ramuri şi zone.
Pornind de la necesarul total de forţă de muncă (POt)se poate stabili
necesarul de noi locuri de muncă (∆ LMt), ca diferenţă între Lt şi Lo,
corespunzând deci cu sporul absolut al populaţiei ocupate:
∆ LM t = ∆ PO t
Se proiectează apoi necesarul suplimentar de forţă de muncă (∆ Lt),
adică numărul efectiv de lucrători nou încadraţi în anul de previziune. El se
calculează prin relaţia:
∆ Lt = ( Lt - Lo ) + M + P + A
unde:

∆L = necesarul suplimentar de forţă de muncă;

L = numărul de forţă de muncă;
M = pierderile naturale prin mortalitate în rândul forţei de muncă;
P = numărul celor care se pensionează;
A = alte ieşiri din rândul forţei de muncă (emigrări).
Rezultă deci că ∆ L mai mare decât ∆ LM, iar ∆ L poate exista chiar
dacă, uneori, nu se creează noi locuri de muncă:
∆L > ∆ LM

Observaţie: Un rol important în cadrul acestor studii previzionale îl are

proiectarea stocului de personal calificat (calculat pe categorii profesionale) cu
ajutorul unui grafic de tip Lexis (Fig. nr.6.2). Acesta cuprinde numărul
persoanelor din profesiunea respectivă, care lucrează în prezent precum şi
efectivele contingentelor noi, care vor intra an de an în activitate, pe măsura
terminării şcolii/facultăţii, din care se scad pierderi anuale estimate (cauzate de
mortalitate, pensionare sau prin alte ieşiri), rezultând „stocul” care rămâne de la
un an la altul (pe diagonală SV-NE).

94

P5
 P4

P3

P2

Vârsta P1
24

23

22

21
Legenda
p=pierderi 20
timpul
19
1990 1991 1992 1993 1994 1995 ani

Fig. nr. 3.5.

Folosirea graficului Lexis pentru prognozarea de forţă de muncă pe
profesiuni

Totodată, pe fiecare coloană se prezintă structura pe vârste a persoanelor

din categoria profesională respectivă, ceea ce oferă informaţii cu privire la
numărul celor în perspectiva imediată de pensionare, ca şi eventuala evoluţie
inadecvată a efectivului total, indicând măsuri de politică şcolară, investiţională,
financiară.

TEST DE EVALUARE

1. Ce categorii de populaţie formează rezervele de forţă de muncă?

Rezervele de forţă de muncă (cu o pondere de aproximativ 6,2%),

includ: populaţia şcolară în vârstă de muncă aptă cuprinsă la
învăţământul de zi, populaţia casnică în vârstă de muncă şi aptă de a
lucra, şomerii.

2. Care sunt categoriile de persoane ce formează populaţia activă?

Exerciţii
Exemplu rezolvat:
1) Pentru a previziona numărul populaţiei ocupate se respectă următoarea
succesiune în procesul de previziune:
a) Pornind de la necesarul total de forţă de muncă se stabileşte necesarul de noi
locuri de muncă şi apoi se proiectează necesarul suplimentar de forţă de muncă.
b) Se stabileşte mai întâi necesarul de noi locuri de muncă , apoi se proiectează
necesarul suplimentar de forţă de muncă şi la final se stabileşte necesarul total de
forţă de muncă.

95
c) Se proiectează necesarul suplimentar de forţă de muncă pornind de la
necesarul total de forţă de muncă şi apoi se stabileşte necesarul de noi locuri de
muncă.
Rezolvare • O O
De rezolvat:
2) Care dintre afirmaţiile următoare sunt incorecte?
a) Populaţia activă cuprinde populaţia ocupată şi rezervele de forţă de muncă.
b) Populaţia ocupată este formată din salariaţi precum şi alte categorii de
populaţie ocupată.
c) Populaţia în vârtă de muncă cuprinde populaţia în vârstă de muncă şi aptă de a
lucra şi populaţia în afara vârstei de muncă.

O O O

3.10. Elaborarea prognozei productivităţii muncii

După cum s-a arătat, pentru elaborarea previziunilor privind forţa de

muncă, este necesar să se anticipeze, în prealabil, productivitatea muncii pentru
perioada de perspectivă.
Previzionarea productivităţii muncii se poate realiza apelându-se la mai
multe metode:
• prin extrapolare;
• prin comparaţii internaţionale;
• prin corelaţie cu gradul de înzestrare a muncii şi cu eficienţa
folosirii echipamentelor de producţie (fonduri fixe);
• prin intermediul economiei relative de forţă de muncă;
• prin folosirea modelului BLR.

Previzionarea productivităţii muncii prin

extrapolare se poate realiza fie pe seama unui
singur factor (model unifactorial) considerat în
mai multe momente:
W =
a+
b×
x
W = a + b × x + c × x2

Previzionarea W = ea+b×x+c ×x
2

productivităţii
muncii prin fie pe seama influenţei concomitente a mai
extrapolare multor factori (modele multifactoriale):
Wi =
a+
b×
x+
c×
x2 +
d×
x3 +

xi = a ×x1b1 ×x 2b2 ×x3b3 ×... ×x nbn

unde:
W = productivitatea muncii;
a,b,...n = intervalul (numărul de unităţi de timp)
dintre momentele înregistrării statistice a

96
 Metoda comparaţiilor internaţionale
poate servi la prognozarea productivităţii
muncii prin determinarea timpului necesar
pentru eliminarea decalajului faţă de o ţară
mai dezvoltată.
Pentru abordarea acestei probleme se
vor folosi notaţiile:
- t = numărul de ani necesari egalizării
nivelurilor;
- W0(A) = nivelul productivităţii muncii în anul
de bază în ţara „A” beneficiară a prognozei;
- W0(B) = nivelul productivităţii muncii în anul
de bază în ţara mai dezvoltată „B” cu care se
face comparaţia;
- rW(A) şi rW(B) = ritmul mediu anual de
creştere a productivităţii muncii în cele două
ţări.
Trebuie obţinută egalitatea:

Prin logaritmare se obţine:

de unde:
Metoda
comparaţiilor
internaţionale Este evident că trebuie cunoscute
ritmurile medii anuale şi nivelurile absolute din
anul de bază ale productivităţii muncii în cele
două ţări, iar .
Pentru prognozarea ritmului mediu
anual al productivităţii muncii necesar ţării „A”
în scopul ajungerii din urmă a ţării „B” după
„t” ani (considerându-se durata) se vor folosi
relaţiile de mai jos:

cu

Se poate proiecta apoi volumul absolut al

productivităţii muncii pentru ţara „A”:

97
 Prognozarea productivităţii muncii
se poate efectua şi prin corelaţie cu gradul de
înzestrare tehnică a muncii şi cu eficienţa
folosirii echipamentelor de producţie,
utilizând modelul de forma următoare:

unde:
- x = indicele gradului de înzestrare tehnică a
muncii (lei fonduri fixe pe o persoană) în anul
de bază;
- y = indicele eficienţei globale a
echipamentelor tehnice (fonduri fixe) din anul
de bază (producţia obţinută la o unitate de
fonduri fixe;
- ∆ x şi ∆ y = creşterile medii anuale proiectate
pentru aceşti indici;
- ∆ wx = partea din sporul indicelui
productivităţii muncii datorată creşterii
gradului de înzestrare a muncii;
- ∆ wy=partea din sporul indicelui
productivităţii muncii determinată de creşterea
eficienţei fondurilor fixe;
- α = parametrul de reglare a influenţei
factorilor „x” şi „y”, situat între 0 şi 1;
- β = 1-α (când α = 0, influenţa revine
factorului „x”, iar când α = 1 influenţa se
obţine pe seama factorului „y”);
- t = orizontul prognozei.

98
 a) preliminarea nivelului producţiei pentru
anul de bază (X0);
b) preliminarea efectivului forţei de muncă
pentru anul de bază (L0);
c) calcularea productivităţii muncii pentru
anul de bază:

d) determinarea volumului producţiei în anul

de previziune (Xt);
e) calcularea necesarului de forţă de muncă la
nivelul producţiei în anul de previziune dar
cu productivitatea muncii din anul de bază:

Previzionarea f) calcularea mărimii totale a economiilor

productivităţii relative de forţă de muncă prestabilite pe
muncii prin baza factorilor de creştere a productivităţii
intermediul muncii:
economiei
relative de forţă
de muncă se
realizează în mod g) calcularea necesarului de forţă de muncă
etapizat astfel: pentru anul de previziune:

h) determinarea nivelului productivităţii

muncii pentru anul de previziune:

i) stabilirea sporului absolut al productivităţii

muncii:

j) determinarea indicelui de creştere a

productivităţii muncii:

k) determinarea aportului creşterii

productivităţii muncii la sporirea producţiei:

Acest algoritm de previzionare a

productivităţii muncii este recomandabil
îndeosebi pentru lucrările de fundamentare a
planurilor/programelor operaţionale.

99
 TEST DE EVALUARE

1. La ce serveşte metoda comparaţiilor internaţionale?

Metoda comparaţiilor internaţionale serveşte la prognozarea

productivităţii muncii prin determinarea timpului necesar pentru eliminarea
decalajului faţă de o ţară mai dezvoltată.

2. Câte etape presupune previzionarea productivităţii muncii prin

intermediul economiei relative de forţă de muncă?

Exerciţii
Exemplu rezolvat:
1) Care din metodele de previziune utilizate la prognozarea productivităţii
muncii se poate realiza fie pe seama unui singur factor (model unifactorial)
considerat în mai multe momente fie pe seama influenţei concomitente a mai
multor factori (modele multifactoriale):
a) Previzionarea productivităţii muncii prin intermediul economiei relative de
forţă de muncă.
b) Previzionarea productivităţii muncii prin intermediul metodei comparaţiilor
internaţionale.
c) Previzionarea productivităţii muncii prin extrapolare.
Rezolvare O O •
De rezolvat:
2) Alegeţi varianta corectă:
a) Pentru elaborarea previziunilor privind forţa de muncă nu este necesar să se
anticipeze, în prealabil, productivitatea muncii pentru perioada de perspectivă.
b) Pentru elaborarea previziunilor privind forţa de muncă, este necesar să se
anticipeze, în prealabil, productivitatea muncii pentru perioada de perspectivă.
c) Pentru elaborarea previziunilor privind forţa de muncă este necesar să se
elaboreze prima dată prognoza demografică.

O O O

REZUMATUL TEMEI
Activitatea previzională în domeniul economiei necesită cuantificări ale
componentelor care configurează evoluţiile viitoare, precum şi analize şi
structurări pentru identificarea şi precizarea sensurilor, corelaţiilor şi
transformărilor ce vor avea loc. În acest scop se folosesc diverse metode şi
tehnici, care formează ansamblul metodologic al previziunii.
Prin urmare, ansamblul metodelor şi tehnicilor folosite în scop
previzional, integrate într-o concepţie generală unitară, constituie metodologia
100
previzională. Ea are rolul de a releva nevoile sociale în perspectivă şi, pe această
baza, de a oferi procedee de stabilire a priorităţilor, de alocare şi utilizare optimă a
resurselor, de corelare a componentelor proceselor economice, în vederea
funcţionării coerente şi eficiente a activităţii economice.
Aşadar există diverse categorii de metode de previziune cum sunt
metodele fundamentale, metodele de previziune pe elemente ce includ metoda
extrapolării şi metoda interpolării, metode structurale, metode de modelare
economico-matematică, metode intuitive şi metode de echilibrare ce conduc la
realizarea de diverse balanţe previzionale. Metodele de previziune în marea lor
majoritate se bazează pe funcţii şi procedee matematice ce sunt utilizate în cadrul
elaborării de previziuni.
Unul dintre atributele previziunii economice îl reprezintă şi întocmirea de
prognoze în diverse domenii ale vieţii economico-sociale, fiind prezentate în acest
context modul de elaborare a prognozei demografice, a prognozei forţei de muncă
şi a prognozei productivităţii muncii.

101
 TEST AUTOEVALUARE 2
Tema 3

1) Pentru ca rezultatele lucrărilor de previziune să satisfacă în cel mai înalt

grad exigenţele societăţii sunt necesare următoarele cerinţe referitor la acestea:
a) folosirea unei game largi de metode de previziune;
b) folosirea unei singure metode de previziune;
c) folosirea metodelor economico-matematice moderne.

2) Care dintre metodele de previziune constă în cuantificarea unor valori,

cantităţi sau alte dimensiuni referitoare la viitor pe baza releţiilor cauzale
dintre factori sau procese:
a) metodele fundamentale de previziune;
b) metode de previziune pe elemente;
c) metode structurale de previziune.
3) Metodele de previziune cu ajutorul cărora viitorul este conceput în funcţie de
tendinţe, pe baza datelor privind situaţia din trecut şi prezent se numesc:
a) metode intuitive;
b) metode normative;
c) metode explorative.
4) Care metodă de previziune este caracterizată de folosirea pe scară largă a
abstratizării ştiinţifice cu ajutorul calculelor şi modelelor economico-
matematice:
a) metoda analizei;
b) metoda sintezei;
c) metoda interpretării sistemice.
5) Rezultatele cărei metode de previziune constituie premisa exprimării
opţiunilor şi adoptării deciziilor de importanţă naţională:
a) metoda analizei;
b) metoda sintezei;
c) metoda interpretării sistemice.
6) Alegeţi variantele corecte:
a) Extrapolarea reprezintă o prelungire în viitor a evoluţiei constatate
în trecut;
b) Prin extrapolare, viitorului i se atribuie logica şi structura
dezvoltării din trecut, pornindu-se de la premisa că în evoluţia
fenomenului sau procesului analizat vor avea loc transformări
esenţiale, care să modifice substanţial această evoluţie;
c) Prin extrapolare, viitorului i se atribuie logica şi structura
dezvoltării din trecut, pornindu-se de la ideea că în evoluţia
fenomenului economic nu vor avea loc transformări esenţiale, care
să modifice substanţial această evoluţie.
7) Despre metoda de extrapolare analitică se poate aprecia:
a) porneşte de la ipoteza unei evoluţii ai cărei parametrii se determină
astfel încât să se obţină cele mai mici erori de estimare;
b) constă în analiza caracteristicilor globale ale unui fenomen, pe baza
interpretării logice a experienţei practice de durată;
c) se poate aplica unor serii cronologice sau unei funcţii de corelaţie.
8) Despre extrapolarea fenomenologică se poate aprecia că:
a) metoda se bazează pe reprezentarea grafică a tendinţelor de
evoluţie;

102
 b) rezultanta este o dreaptă exprimată doar printr-o funcţie
liniară simplă;
c) rezultanta este o dreaptă ce poate fi exprimată printr+o
funcţie liniară, exponenţială, logaritmică, logistică.
9) Referitor la extrapolarea prin curbe înfăşurătoare se poate aprecia:
a) presupune determinarea indicilor de evoluţie cu baza în lanţ
şi calcularea indicelui mediu al evoluţiei;
b) constă în ajustarea unei serii de curbe secvenţiale;
c) cu ajutorul ei se pot proiecta performanţele ce se impun
unei noi generaţii de echipamente tehnice astfel încât ele să fie
superioare generaţiilor precedente.
10) Referitor la metoda interpolării se poate spune că:
a) constă în stabilirea mărimilor intermediare între două
variabile date;
b) se poate realiza cu ajutorul raţiei medii anuale şi cu ajutorul
ritmurilor medii;
c) se poate realiza doar cu ajutorul raţiei medii anuale.
11) În categoria metodelor structurale de previziune se includ:
a) metoda aproximaţiilor succesive, metoda interpolării, metoda
scenariilor şi metoda comparaţiilor internaţionale;
b) metoda aproximaţiilor succesive, metoda arborelui de posibilităţi,
metoda scenariilor şi metoda comparaţiilor internaţionale;
c) metoda interpolării, metoda extrapolării, metoda scenariilor şi
metoda comparaţiilor internaţionale.
12) Metoda scenariilor constă în:
a) conceperea unor stări şi evoluţii viitoare prin reprezentarea
succesiunii probabile a unor evenimente şi structuri dinamice,
avansând treptat din prezent spre viitor;
b) realizarea unei reţele de elemente care condiţionează evoluţia unui
proces sau domeniu de activitate, pornind de la un obiectiv
prestabilit;
c) conceperea unor stări şi evoluţii viitoare prin reprezentarea
succesiunii probabile a unor evenimente şi structuri dinamice,
avansând treptat din prezent spre viitor.
13) Funcţiile de producţie ca expresii matematice pot fi utilizate în modele
economico-matematice pentru a realiza previziuni:
a) doar la nivel macroeconomic;
b) atât la nivel macroeconomic cât şi microeconomic;
c) doar la nivelul întreprinderilor şi al secţiilor de producţie.
14) Alegeţi variantele corecte referitoare la modelarea bazată pe simulare:
a) unele variabile iniţiale şi parametrii opţionali se anticipează
cu ajutorul altor metode pentru a consolida plauzibilitatea
sistemului simulat;
b) cuprinde 2 faze şi anume: faza modelării şi faza simulării;
c) cele mai importante modele sunt simularea Monte Carlo şi
simularea de tip „joc”;
15) Avantajul utilizării metodei discuţiilor în grup constă în:
a) faptul că unii participanţi sunt inhibaţi de cei cu o
personalitate puternică, dominatoare;
b) favorizează lansarea unor idei superficiale, idei ce nu
acoperă în întregime necesităţile rezolvării optime a problemei;

103
 c) stimulează fundamentarea ştiinţifică a deciziilor
previzionale prin afluenţa ideilor şi dezbatrea colectivă a acestora.
16) Despre metoda anchetelor iterative se poate afirma:
a) se bazează pe consultarea în mai multe runde a unui grup de
experţi şi folosirea sistematică a opiniilor acestora;
b) activitatea experţilor este organizată pe grupe de lucru sub
conducerea unui preşedinte care prezintă problema şi organizează
dezbaterile;
c) experţii nu cunosc componenţa colectivului.
17) Necesarul de rezerve din balanţa materială se referă la:
a) totalitatea rezervelor constituite şi utilizate de către stat pe
perioada unui an;
b) totalitatea rezervelor ce se proiectează pentru anumite
mijloace materiale de importanţă strategică, constituite şi utilizate
de către stat pentru acoperirea unor necesităţi importante
imprevizibile;
c) totalitatea rezervelor ce se proiectează pentru anumite
mijloace materiale de importanţă strategică, constituite şi utilizate
de către stat pentru acoperirea unor necesităţi importante
previzibile şi imprevizibile;
18) Balanţele forţei de muncă se întocmesc:
a) ca balanţe totalizatoare şi balanţe cu caracter parţial;
b) ca balanţe la nivelul întregii ţări şi ca balanţe pe judeţe;
c) doar ca balanţe la nivelul întregii ţări.
19) Balanţele valorice reflectă:
a) corelaţiile cantitative dintre producţia şi consumul anumitor
categorii de produse;
b) raporturile ce se creează pe piaţa forţei de muncă şi în procesul de
folosire a acesteia pe ramuri şi domenii de activitate;
c) expresia bănească a proporţiilor din economia naţională privind
formarea, distribuirea şi redistribuirea producţiei sociale, prin
intermediul diferitelor fonduri băneşti.

20) Care din metodele utilizate în elaborarea prognozei demografice constă în

proiectarea şi corelarea componentelor care condiţionează dinamica
populaţiei:
a) metoda globală;
b) metoda analitică;
c) nici una din cele două metode.
21) Care din următoarele afirmaţii sunt false referitoare la previzionarea
numărului de gospodării:
a) în marea majoritate a cazurilor gospodăria are aceeaiaşi
semnificaţie cu familia;
b) gospodăria este o unitate bilogico-socială formată din soţ,
soţie şi copii ce au o locuinţă şi un buget comun;
c) gospodăria este o unitate socio-demografică ce cuprinde o
familie şi alte rude sau persoane neînrudite.
22) Care din următoarele afirmaţii sunt adevărate referitor la modelul de
simulare utilizat pentru elaborarea previziunii forţie de muncă:
a) populaţia în vârstă de muncă se determină ca fiind populaţia
totală înmulţită cu ponderea populaţiei în vârstă de muncă în
populaţia totală;

104
 b) resursele de muncă disponibile sunt egale cu resursele de
muncă potenţiale la care se adaugă rezervele de muncă;
c) populaţia activă este egală cu populaţia ocupată la care se
adaugă rezervele de muncă.
23) La proiectarea structurii pe ramuri a populaţiei ocupate se au în vedere
următoarele ramuri economice:
a) toate ramurile economice dacă sunt creatoare de valoare adăugată;
b) numai ramurile economice în care se produc bunuri sau
servicii materiale;
c) atât ramurile economice în care se produc bunuri sau
servicii materiale cât şi nemateriale indiferent dacă acestea produc
sau nu valoare adăugată.
24) Pentru elaborarea prognozei productivităţii muncii prin metoda
comparaţiilor internaţionale este valabilă afirmaţia:
a) se compară nivelul productivităţii muncii în anul de bază
din ţara beneficiară a prognozei cu cel din anul de previziune al
ţării mai dezvoltate;
b) se compară nivelul productivităţii muncii în anul de bază
din ţara beneficiară a prognozei cu cel din anul de bază al ţării mai
dezvoltate;
c) se compară nivelul productivităţii muncii în anul de
previziune din ţara beneficiară a prognozei cu cel din anul de
previziune al ţării mai dezvoltate.
25) Care din metodele de previzionare a productivităţii muncii utilizează un
algoritm de previzionare ce se utilizează în lucrările de fundamentare a
planurilor şi programelor operaţionale:
a) previzionarea productivităţii muncii prin extrapolare;
b) previzionarea productivităţii muncii prin comparaţii internaţionale;
c) previzionarea productivităţii muncii prin intermediul
economiei relative de forţă de muncă.

105
 RĂSPUNSURI TESTE

TEST AUTOEVALUARE 1 TEST AUTOEVALUARE 2

1 A,C
1 C
2 B
2 A,B
3 C
3 B,C
4 A
4 B
5 B
5 B
6 A,C
6 C
7 A,C
7 A
8 C
8 A
9 B,C
9 A,B,C
10 A,B
10 A,C
11 B
11 B
12 C
12 C
13 B
13 A
14 A,B,C
14 C
15 C
15 B
16 A,C
16 C
17 B
17 A
18 A,B
18 C
19 C
19 B
20 B
20 A
21 B
21 A
22 A,C
22 C
23 A
23 B
24 B
24 C
25 C
25 C

106