1. Ce reprezintă piaţa de capital?

Piaţa de capital reprezintă ansamblul relaţiilor şi mecanismelor prin care se realizează

transferul fondurilor de la cei care au un surplus de capital – investitorii – c ătre cei care au
nevoie de capital – emiten ţii de titluri - cu ajutorul unor instrumente specifice (valorile mobiliare
emise) şi prin intermediul unor operatori specifici (societăţile de servicii investiţii financiare).

2. Care sunt cele două concepţii referitoare la piaţa de capital

Din punctul de vedere al sferei sale de cuprindere, în literatura de specialitate s-au
structurat două concepţii referitoare la piaţa de capital: concepţia anglo-saxonă şi concepţia
continental-europeană, de sorginte franceză .

În accepţiunea anglo-saxonă, piaţa de capital este o componentă a pieţei financiare alături

de piaţa monetară şi piaţa asigurărilor:

piaţa de capital = destinată capitalurilor pe termen mediu şi lung (sinonimă cu piaţa

valorilor mobiliare)
piaţa monetară = destinată capitalurilor atrase şi plasate pe termen scurt şi mediu
piaţa asigurărilor = piaţă specifică ce sprijină derularea activităţii pe celelalte
pieţe.

În accepţiunea continental-europeană, structura pieţei de capital este complexă şi include

piaţa monetară, piaţa ipotecară şi piaţa financiară:
piaţa monetară = este o piaţă a capitalurilor pe termen scurt şi mediu; obiectul
tranzacţiilor pe această piaţă îl constituie moneda numerar şi/sau banii de cont, aici fiind incluse
şi tranzacţiile cu efecte de comerţ, certificate de depozit, bonuri de tezaur, bilete de trezorerie.
Participanţii pe această piaţă sunt băncile centrale, băncile comerciale şi specializate, casele de
economii, societăţile de asigurări, trezoreria publică.
piaţa ipotecară = s-a creat în numeroase ţări ca urmare a dezvoltării înregistrată de
activitatea de creditare în domeniul imobiliar (construcţii de locuinţe). Dimensiunile ample ale
creditului ipotecar implică o mobilizare vastă de resurse, de regulă capitaluri disponibile pe
termen lung. Participanţii pe această piaţă sunt casele de economii, societăţile de asigurări, bănci
şi societăţi ipotecare, bănci comerciale.
piaţa financiară = are ca obiect emisiunea, plasarea şi tranzacţionarea titlurilor de
capital pe termen lung.
3. Care sunt trăsăturile pieţei de capital?
Trăsăturile pieţei de capital:

- piaţă deschisă - plasamentul este efectuat de marea masă a investitorilor iar tranzacţiile
cu titluri au un caracter public;

- Produsele pieţei sunt instrumente pe termen mediu si lung. Pe piaţa de capital, investirea
banilor se realizează pe perioade mai mari de un an.

- instrumentele pieţei de capital se caracterizează prin negociabilitate şi transferabilitate.

Acestea pot fi transmise în mod liber între diverşii posesori.

- vânzarea/cump ărarea de titluri nu se realizează în mod direct, ci prin activitatea

desfăşurată de intermediari. Ei asigură legătura între cei care au capitaluri disponibile şi doresc
să le investească (oferta de capitaluri) şi cei care au nevoie de capitaluri şi emit titluri pe piaţă
(cererea de capitaluri).

4. Cum se pot clasifica instrumentele specifice pieţei de capital?

Instrumentele specifice pieţei de capital sunt:

- valorile mobiliare cu venituri fixe

~ titluri de trezorerie (bonuri de tezaur, obligaţiuni de trezorerie)

~ titluri emise de agenţii guvernamentale

~ obligaţiuni municipale

~ obligaţiuni corporative

- valorile mobiliare cu venituri variabile

~ acţiuni comune şi preferenţiale

~ produse derivate (forwards, futures, options)produse sintetice (contracte pe

indici bursieri)

5. Care sunt funcţiile pieţei secundare?

Funcţiile pieţei secundare sunt:

● asigurarea lichidităţii şi mobilităţii economiilor investite

● furnizarea posibilităţii pentru investitori de recuperare a fondurilor înainte de scadenţă pe o

piaţă oficială şi organizată în acest scop

● evaluarea permanentă a titlurilor cotate.

6. Care sunt particularităţile pieţei secundare de capital?

Pentru a funcţiona eficient, piaţa secundară trebuie să respecte anumite cerinţe:

8
 - lichiditate = uşurinţa cu care se vând/cump ără valori mobiliare, cu risc redus de
pierdere de capital;

- eficienţă = cu cât pre ţurile de pe piaţă sunt ajustate mai rapid, indiferent de
motiv, cu atât mai eficient va opera pia ţa;

- transparenţă = informaţii libere, uşor accesibile, corecte şi la timp asupra

preţurilor şi volumelor de tranzacţie, asupra cererii/ofertei etc., pentru o bună orientare a
investitorilor şi contracararea tendinţelor de monopol;

- corectitudine = adoptarea şi punerea în aplicare a unor reglementări care să

contracareze tendinţele de manipulare a pieţei;

- adaptabilitatea la condiţiile economice, sociale, financiare etc.

7. Care sunt principalele momente ale formării pieţei actuale de capital în România?

Principalele momente ale formării pieţei actuale de capital în România sunt:

1990 adoptarea Legii nr. 31/1990 (privind societăţile comerciale) prin care se aborda
problematica acţiunilor şi obligaţiunilor şi se instituia dreptul societăţilor comerciale de a
emite acţiuni în vederea constituirii sau majorării capitalului social. Se marchează
începutul pieţei primare de capital.

9
1991 devine necesară înfiinţarea unei pieţe secundare organizate supusă anumitor reglementări
datorită faptului că prin Legea nr. 58/1991 (a privatizării societăţilor comerciale) are loc o
dispersie a proprietăţii de stat în rândul publicului ca urmare a distribuirii certificatelor de
proprietate. Prin intermediul acestora, se atestă dreptul posesorului la o parte din capitalul
social al unei întreprinderi de stat. Certificatele de proprietate nu reprezintă valori
mobiliare propriu-zise, dar posesorii doresc tranzacţionarea lor, ceea ce face ca necesară
înfiinţarea unei pieţe reglementate pentru vânzarea/cump ărarea acestora.

1992 se înfiinţează Agenţia Naţională pentru Titluri de Valoare - ANTV (în cadrul Ministerului
de Finanţe) şi Centrul de Proiectare şi Implementare a Pieţelor de Capital (în cadrul BNR)
care aveau ca principală activitate elaborarea legislaţiei necesară pentru funcţionarea
organizată a pieţei de capital.

1993 înfiinţarea Agenţiei Valorilor Mobiliare - AVM (prin transformarea ANTV)

1994 adoptarea Legii nr. 52/1994 privind valorile mobiliare şi bursele de valori

1995 reînfiinţarea Bursei de Valori Bucureşti (a cărei activitate a fost întreruptă în anul 1948) şi
pregătirea pentru formarea pieţei extrabursiere (Rasdaq)

1996 apariţia pieţei extrabursiere Rasdaq pentru tranzacţionarea tuturor acţiunilor distribuite cu
titlu gratuit ca urmare a încheierii procesului de privatizare în masă

1997 înregistrarea celui mai mare volum al tranzacţiilor pe ambele pieţe pentru perioada iunie
1995 – iulie 2002

crearea primului indice bursier oficial - Indicele BET

înfiinţarea BMFMS (Bursa Monetar-Financiară şi de Mărfuri Sibiu) specializată în

tranzacţionarea instrumentelor financiare derivate

1998 lansarea indicelui compozit BET-C

2000 lansarea primului indice sectorial, BET-FI

2002 adoptarea unui nou pachet legislativ pentru piaţa de capital ce include 4 legi specifice
(Legea privind valorile mobiliare, serviciile de investiţii financiare şi pieţele
reglementate, Legea privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare, Legea
 privind bursele de mărfuri şi instrumentele financiare derivate, Legea privind Statutul
CNVM).

depăşirea de către indicii bursieri a valorii de bază (1.000 de puncte)

lansarea pe piaţă a primelor oferte publice de vânzare de obliga ţiuni municipale

2003 transformarea Rasdaq în Bursa Electronică Rasdaq (BER)

listarea şi tranzacţionarea primei emisiuni de obligaţiuni corporative

2004 adoptarea Legii nr. 297 (Legea pieţei de capital)

2005 transformarea BVB din societate de interes public în societate pe acţiuni

10
 demararea procesului de fuziune BVB – BER

2006 adoptarea Codului BVB

2007 lansarea BVB pe piaţa tranzacţiilor la termen (contractele futures pe indici bursieri)

2008 listarea la BVB a titlurilor de stat

listarea la BVB a primului emitent străin de titluri (Erste Bank)

transformarea pieţei Rasdaq în ATS (Sistem Alternativ de Tranzacţionare)

finalizarea procesului de fuziune BVB – BER

declanşarea crizei financiare internaţionale cu repercusiuni şi asupra pieţei de capital

din România

2009 două companii au fost delistate de pe piaţa reglementată a Bursei de Valori Bucureşti:
producătorul de vopsele Policolor Bucureşti (PCL) şi asigurătorul Agras (ASA)

în premieră pentru România au fost introduse la tranzac ţionare contractele pe diferenţă

CFD, instrumente similare contractelor futures dar fără scadenţă.

introducerea în premieră a tranzacţionării certificatelor de emisii de dioxid de carbon

2010 listarea BVB pe propria piaţă reglementată de tranzacţionare

BVB a lansat o piaţă nouă pentru produse structurate, sub formă de certificate

BVB a lansat în 2010 şi o piaţă nouă organizată sub formă de Sistem Alternativ de
Tranzacţionare (ATS)

2011 admiterea la tranzacţionare a Fondului Proprietatea a fost una dintre cele mai aşteptate
listări din istoria pieţei de capital locale

2012 piaţa de capital a continuat şi în 2012 perioada de stagnare demarată în 2010

au fost programate oferte publice secundare cu acţiuni Transelectrica şi Transgaz, şi ofertele
publice iniţiale ale companiilor Romgaz, Hidroelectrica, Nuclearelectrica şi Tarom. Dintre toate
acestea, numai oferta Transelectrica s-a derulat şi încheiat cu succes.

Cap.II Teste de control şi autoevaluare:

1. Care sunt modalităţile în care poate fi definită bursa?

Bursa este o piaţă pe care se oferă şi se desfac după o procedură specială, mărfuri sau
valori mobiliare. Caracteristică ţărilor cu economie de piaţă, bursa este definită ca o asociaţie
organizată a comercianţilor, agricultorilor, armatorilor, bancherilor, asigurătorilor, în cadrul
căreia se negociază valori publice şi private, mărfuri, monede, devize, închirieri de nave sau
acoperirea riscurilor.
Bursa este o instituţie înfiinţată pe bază de lege şi supravegheată de stat, cu scopul
încheierii de tranzacţii, fără a fi necesară prezentarea, predarea şi plata concomitentă a obiectului
tranzacţiei. Bursa este un loc de întâlnire, unde vânz ătorii şi cumpărătorii de mărfuri sau hârtii
de valoare, realizează tranzacţii, fixează preţul acestora şi stabilesc modalităţi de vânzare-cump
ărare a obiectului tranzacţiei.

2. Care sunt criteriile după care se clasifică bursele?

Clasificarea burselor poate fi realizată în funcţie de mai multe criterii, şi anume:

A. În funcţie de varietatea tranzacţiilor pe care le mijlocesc, bursele sunt: generale şi

specializate.
La bursele generale se negociază operaţiuni privind o gamă largă de mărfuri precum şi
tranzacţii cu hârtii de valoare, valute etc.
La bursele specializate se comercializează un sortiment redus de mărfuri sau o grupă restrâns ă
de produse. Bursa, de regulă, poartă denumirea grupei de produse sau de operaţiuni care se
negociază în cadrul acesteia.

B. După forma de organizare există Burse private şi burse de drept public.

Bursele private sunt înfiinţate şi organizate de particulari sub formă de societăţi pe

acţiuni, asociaţii comerciale, camere de comerţ şi industrie. De exemplu: în anul 1882 a fost
înfiinţată Bursa de metal din Londra unde se negociază cuprul, cositorul, plumbul şi zincul.
Volumul tranzacţiilor este de peste 2 miliarde de dolari, reprezentând 70% din valoarea
schimburilor internaţionale pentru aceste metale (L.M.E. – The London Me tal Exchange).
Bursele private sunt burse de drept privat.

Bursele de drept public, înfiinţate şi supravegheate de stat, funcţionează conform legilor

ţărilor pe teritoriul cărora funcţionează.
 C. După modul de admitere a participanţilor există burse cu acces nelimitat, la care
participarea este nelimitată şi burse cu acces limitat. În ambele situaţii este necesară respectarea
strictă a dispoziţiilor interne specifice.
D. În funcţie de modalitatea fizică de încheiere a tranzacţiilor se pot distinge:

– burse tradiţionale (clasice), unde negocierile au loc prin metode clasice (prin strigare,
prin înscriere pe tablă, afişaj electronic etc.);

– burse moderne, unde negocierile se bazează pe un sistem funcţional computerizat sau

pe un sistem de comunicaţii performant (bursa bazată pe conferinţa electronică şi burse
computerizate);

– burse mixte, unde negocierile se desfăşoară după ambele metode, în funcţie de tipul
activului negociat.

3. Cum se împart bursele specializate?

Bursele specializate se împart în:
1. burse pe anumite produse, cum ar fi Bursa de animale de la Chicago, bursa de cafea
(New York, Londra, Amsterdam, Rotterdam), bursa pentru cacao (New York, Londra,
Amsterdam, Rotterdam, Santos), bursa pentru comercializarea zahărului (New York, Londra,
Amsterdam), bursa pentru bumbac cu sediul la New York, New Orleans, Sao Paulo, Alexandria,
Bombay, Sidney, Bradford, bursa pentru mătase brută (New York), bursa pentru comerţul cu
cauciuc (New York, Amsterdam, Londra, Singapore).

2. burse de valori, pentru negocierea unei game largi de operaţiuni legate de valute,
efecte comerciale (cambii, bilete la ordin), efecte publice (rente, obligaţiuni, înscrisuri, bonuri
de tezaur), iar în unele cazuri şi metale preţioase (argint, aur). În cadrul acestor burse se
realizează fie mai multe tranzacţii financiare, respectiv credite, comerţ cu valute, fie numai un
singur fel de operaţiuni (burse de devize; burse de efecte). Exemple de burse de valori: New
York, Londra, Paris, Tokio etc.

3. burse complementare comerţului internaţional.

În cadrul acestei burse se negociază operaţiuni de asigurări (Lloyd’s din Londra) şi

navluri (Pireu, New York, Amsterdam).

4. Care sunt caracteristicile burselor?

Caracteristicile burselor sunt următoarele:
Bursa este o piaţă liberă
Bursa este o piaţă organizată,
Bursa este o piaţă reprezentativă
Bursa îndeplineşte rolul de piaţă “simbolică”

5. Care sunt cele mai importante premise care stau la baza definirii rolului burselor?

Definirea rolului burselor constă în următoarele premise:

• Bursele constituie pieţe pe care se concentrează cererea şi oferta unor mărfuri, titluri,
valori, bilete la ordin, navluri, valute.

• Mărfurile se vând şi se cumpără pe bază de mostre sau descrieri tehnice.

 • Tranzacţiile în cadrul burselor se încheie pe baza unor reglementări bine determinate şi a
unor uzanţe şi reguli cunoscute, fapt ce sporeşte încrederea între vânz ători şi
cumpărători.

• Cotaţiile care se stabilesc în cadrul burselor pot să influenţeze nivelul preţurilor şi

cursurilor de schimb pentru operaţiunile care se încheie în afara acestora. După cum este
cunoscut, o parte importantă din afaceri se negociază direct între vânz ători şi
cumpărători, iar aceştia, la negocierea preţurilor se orientează şi pe baza cotaţiilor
stabilite de burse.

• Bursele constituie locul unde se concentrează un volum mare de informaţii cu caracter

economic, financiar, politic.

• Bursa contribuie la orientarea fondurilor de investiţii sau a capitalurilor disponibile spre

cele mai eficiente domenii de activitate.

• Se pot negocia mărfuri care nu au fost încă produse, respectiv se vând şi se cumpără
cereale nerecoltate.

• Oferă posibilitatea transformării imediate a hârtiilor de valoare în bani lichizi . Deţinătorii

de efecte sau titluri pot să le vând ă prin bursă şi să încaseze suma cuvenită înainte de
scadenţă.

• Contractele pentru operaţiunile negociate la bursă se întocmesc pe baza unor formulare

tip.

6. În ce constă caracterul de piaţă liberă al bursei?

Bursa este o piaţă liberă, în sensul că asigură confruntarea directă şi deschisă a cererii şi
ofertei care se manifestă în mod real în economie. Prin urmare, nu pot fi tranzacţionate la
bursă decât acele m ărfuri sau valori pentru care există o concurenţă liberă, adică un
număr suficient de mare de ofertanţi şi cumpărători astfel încât s ă nu apară posibilitatea
unor concentrări în scopul manipulării preţului; bursa este opusă, prin esenţa sa, ideii de
monopol. Menirea bursei este de a pune în valoare jocul liber al forţelor pieţei, excluzând
orice interven ţie extraeconomică, precum şi orice tendinţă provenită din afara sau din
interiorul pieţei de manipulare a variabilelor pieţei, în speţă a preţului. În acest sens,
pentru ca o marfă sau o hârtie de valoare s ă poată face obiectul tranzacţiilor de bursă,
trebuie să fie îndeplinite o serie de condiţii: oferta trebuie să fie amplă şi să provină de la
un număr suficient de mare de ofertanţi; cererea trebuie să fie solvabilă şi relativ
constantă; preţurile nu trebuie să facă obiectul unor măsuri administrative de control;
trebuie să fie asigurată transparenţa informaţiilor privind piaţa.
7. În ce constă caracterul de piaţă organizată al bursei? Cum se realizează organizarea bursei?
Bursa este o piaţă organizată, în sensul că tranzacţiile se realizează conform unor
principii, norme şi reguli cunoscute şi acceptate de participanţi. Aceasta nu înseamnă
administrarea pieţei, ci reglementarea sa în scopul de a crea condiţiile pentru desfăşurarea
concurenţei libere, deci un sistem de garantare a caracterului liber şi deschis al
tranzacţiilor comerciale şi financiare. Organizarea pieţelor bursiere se realizează atât prin
cadrul legal stabilit în fiecare ţară pentru activitatea bursieră, cât şi prin regulamentele
bursiere – expresie concentrată a normelor şi uzanţelor consacrate în lumea afacerilor.
Totodată, tranzacţiile bursiere se efectuează întotdeauna prin firme specializate (societăţi
de bursă) şi prin intermediul unui personal specializat în acest scop (agenţii de bursă),
care asigură stabilirea contactului între cererea şi oferta ce se manifestă pe piaţă.

8. Din ce motiv bursa este o piaţă reprezentativă?

Bursa este o piaţă reprezentativă, servind drept reper pentru toate tranzacţiile care se efectuează
cu acele mărfuri sau valori pentru care ea constituie piaţa organizată.

9. În ce constă caracterul simbolic al pieţei bursiere?

Bursa îndeplineşte rolul de piaţă “simbolic ă” . La bursele de mărfuri nu se negociază
asupra unor bunuri fizice, individualizate şi prezente ca atare la locul contractării (ca în
cazul licitaţiilor clasice), ci pe baza unor documente reprezentative (“hârtii”), care
consacr ă dreptul de proprietate asupra mărfii şi constituie imaginea comerciala a acesteia
(o anumită cantitate de marfă de o anumita calitate).
Caracterul simbolic al pieţei bursiere este relevat şi de importanta tranzacţiilor la termen,
caz în care executarea contractului se poate face nu numai prin predarea/primirea efectivă
a mărfii, ci şi prin plata unei diferenţe în bani. În acest caz operaţiunea bursieră nu este
urmată de o mişcare efectivă de mărfuri; ea are un caracter pur financiar, bănesc (deci
“simbolic)

10. Care sunt modalităţile prin care se poate face intermedierea ?

Cap. III Teste de control şi autoevaluare:

1. Care sunt persoanele care pot dobândi calitatea de membru al bursei de valori?
La bursa de valori (de efecte, acţiuni şi schimb) pot fi membri ai bursei:

– băncile, reprezentate prin unul din directorii lor, bancherii sau persoanele care au firmă
comercială înscrisă şi efectuează operaţiuni în legătură cu bursa în mod obişnuit;

– societăţile care au titlurile înscrise la cota oficială, prin reprezentantul acestora;

– agenţii oficiali care fac parte de drept din asociaţia bursei.

2. Care sunt persoanele care pot dobândi calitatea de membru al bursei de mărfuri?
 La bursa de mărfuri membri plini pot fi:

– comercianţii sau industriaşii cu firma înscrisă şi agricultorii care fac în mod obişnuit
negocieri cu caracter de bursă;

– mijlocitorii oficiali ai bursei respective, care nu au dreptul să aleagă şi să fie aleşi.

3. Cum se obţine statutul de membru plin al bursei?

Calitatea de membru plin al bursei se obţine pe bază de cerere scrisă. Cererile respective
se examinează de o comisie compusă din preşedintele Camerei de Comerţ, preşedintele
Comitetului bursei sau un membru din Comitet, un delegat al asociaţiei băncilor, sindicul
bursei şi comisarul Guvernului.
Această comisie poate respinge sau admite cererea înaintată de firma solicitantă. Decizia
comisiei se ia cu o majoritate absolută a membrilor şi este definitivă.

4. Care sunt avantajele pe care le au firmele admise la bursă?

Avantajele pe care le au firmele admise la bursă sunt:

– notorietatea – publicitate implicit ă şi permanentă în cercurile de afaceri şi în rândul

publicului, în ţară şi în străinătate;

– mobilizarea de capital – acces la resursele financi are, la un cost mai redus şi utilizarea
unei game largi de produse bursiere;

– consolidarea financiară – se permite consolidarea şi separarea grupului de investitori pe

termen lung de cei minoritari sau de investitori de conjunctură;

– cointeresarea angajaţilor – asocierea salaria ţilor la dezvoltarea afacerii prin distribuire

de acţiuni.

5. Ce reprezintă casa de clearing şi care este rolul ei în cadrul bursei?

6. Ce sunt agenţii de bursă şi care sunt categoriile de profesionişti care activează în cadrul bursei?
Agenţii de bursă sunt persoane care activează în cadrul bursei fie ca mandatari, fie în
nume şi pe cont propriu.
Din punctul de vedere al rolului pe care aceştia îl joacă în cadru pieţei se disting două
mari categorii de profesionişti, şi anume:

a) specialişti operativi;

b) specialişti neoperativi.

7. Ce sunt specialiştii operativi şi care sunt tipurile de specialişti operativi care activează pe piaţa
bursieră?
Specialiştii operativi, participă efectiv la procesul de iniţiere, încheiere, executare şi control
a tranzacţiilor de bursă. Specialiştii operativi se caracterizează prin faptul că sunt persoane
fizice ce pot lucra independent sau ca angajaţi; pot acţiona în afara bursei ca liberi
profesionişti şi pe pieţe necotate şi au un anumit statut socio-profesional, o profesiune
 distinctă. Ei sunt singurii abilitaţi să realizeze efectiv operaţiunile impuse de încheierea şi
executarea tranzacţiilor bursiere.
Pregătirea şi comportamentul specialiştilor operativi diferă în funcţie de legislaţia
naţională, de statutul şi regulamentul fiecărei burse. Aceştia sunt:
– brokerii;
– dealerii.
Brokerii pot fi, la rândul lor:
– brokeri mandatari;
– brokeri independenţi.

8. Care sunt categoriile de specialişti neoperativi care activează pe piaţa bursieră şi care este rolul
acestora?

Specialiştii neoperativi au atribuţii în ceea ce priveşte analiza, urmărirea şi facilitatea

tranzacţiilor bursiere. În această categorie intră:

– analiştii bursieri şi
– funcţionarii bursei
Analiştii bursei desfăşoară activităţi de cercetare şi evaluare a pieţei bursiere şi furnizează
clienţilor (investitorilor) informaţii şi consultanţă în legătură cu conjunctura financiară,
oportunităţile de plasament, gestionarea afacerilor cu titluri etc. Ei pot lucra în cadrul agenţiilor
de brokeraj, în cadrul bursei sau în cadrul propriilor societăţi de consultanţă.

Funcţionarii bursei sunt angajaţii bursei, cu sarcini de supraveghere, urmărire şi control

asupra modului în care se derulează operaţiunile în incinta bursei, precum şi angajaţii care se
ocupă cu transmiterea de informaţii şi întocmirea de documente legate de procesul tranzacţional.

9. Care sunt principiile pe care emitenţii de valori mobiliare trebuie să le respecte la recomandarea
Comisiei de organizare a bursei?
Comisia de organizare a bursei recomandă celor care emit valorile mobiliare să respecte
anumite principii:

a) să acţioneze în aşa fel încât modalit ăţile de realizare a operaţiunii să nu aibă ca efect
îndepărtarea de la posibilitatea subscrierii, a acţionarilor care doresc să participe; în
acest mod, prioritatea asupra dreptului de subscriere asupra întregii emisiuni este
lăsată acţionarilor;

b) dacă accesul la operaţiune nu este posibil, în special în cazul tranşelor internaţionale,

se cere emitenţilor să fixeze preţul emisiunii, la un nivel practic egal cursului de

bursă, în aşa fel încât s ă nu intervină nici o “diluare” a cursului titlurilor.

10. Ce este Camera sindicală a bursei şi care este rolul ei ?

 Camera sindicală este alcătuită din agenţi specialişti de schimb şi este responsabilă de
corectitudinea funcţionării pieţei. Ea are dreptul să întrerupă o cotare dacă estimează că nu se
mai respectă condiţiile unei libere concurenţe între cerere şi ofertă.

O altă atribuţie a Camerei sindicale este publicarea zilnică a cotei (cursului) oficiale.
Camera sindicală este reprezentată printr-un şef care poartă numele de sindic. Sindicul şi agenţii
de schimb au rolul de tehnicieni şi de consilieri, făcând permanent dovada c ă ştiu să dinamizeze
piaţa. Ei trebuie să realizeze în permanenţă şi un studiu asupra tendinţelor şi evoluţiei probabile a
activităţii bursiere.
CapIV, Teste de control şi autoevaluare:

1. Care sunt etapele pe care le presupune mecanismul general al unei tranzacţii bursiere?
Mecanismul tranzacţiei bursiere presupune următoarele etape:

a. Iniţierea tranzacţiilor prin stabilirea legăturilor între client şi societatea de bursă şi

transmiterea ordinului de vânzare/cump ărare de către client.
b. Perfectarea tranzacţiei care constă în încheierea contractului de către agentul de
bursă cu clienţii;
c. Executarea contractului adică onorarea obligaţiilor şi obţinerea drepturilor
rezultate din tranzacţie.

2. Care sunt operaţiunile care se realizează în cadrul fiecărei etapei?

Operaţiunile în cadrul fiecărei etape
sunt: a – Ini ţierea tranzacţiei

a1: clientul vânz ător/cumpărător se adresează unui intermediar

a2: intermediarul deschide contul în favoarea clientului.

a3: clientul plasează ordinul de vânzare/cump ărare intermediarului. Ordinul dat de client
este o ofertă fermă şi trebuie să conţină următoarele elemente:

b – Perfectarea tranzac ţiei:

b1: transmiterea ordinelor de către broker la bursă;

b2: formarea preţului printr-o metodă specifică (modalităţi de

negociere/cotare); b3: executarea ordinelor la bursă sau încheierea contractului;

b4: notificarea încheierii contractului.

c – Executarea contractului

c1: transferul titlurilor, mărfurilor de la vânz ător la

cumpărător; c2: notificarea transferului;

c3: plata preţului de către cumpărător şi încasarea acestuia de către vânz ător.

3. Care sunt elementele înscrise pe o fişă de bursă?

 1. Durata de valabilitate a ordinului este trecută în partea din stânga sus a
fişei:
2. Sensul operaţiunii.
3. Alegerea pieţei
4. Cursul

4. Cum se poate înscrie durata de valabilitate a ordinului pe fişa de bursă?

5. Cum se poate înscrie sensul operaţiunii pe fişa de bursă?

6. Cum se poate înscrie piaţa aleasă pe fişa de bursă?

7. Cum se înscrie cursul de bursă pe fişa de bursă?

8. În afara regulilor comune de redactare a fişei de bursă există şi unele particularităţi. Care sun cele mai
folosite variante?

9. Care sunt regulile de prioritate pe care trebuie să le respecte brokerii la executarea ordinelor primite?

La executarea ordinelor de bursă, una din obligaţiile brokerilor este respectarea regulilor
de prioritate8 şi anume:
– prioritatea de preţ;
– prioritatea de timp
;– prioritatea de volum.

10. Care sunt menţiunile care se fac în ordinele de bursă cu caracter general şi care este semnificaţia
acestora?

CAP V Teste de control şi autoevaluare:

1. Ce este cotarea?
Este Instrumentul prin care se vinde şi se cumpără pe piata
2. Care sunt modalităţile de cotare a valorilor mobiliare?
Există două modalităţi importante de cotare a valorilor mobiliare: piaţa deschisă şi piaţa
închisă.
Există 3 tehnici ale cotării închise:
a) cotarea “prin opoziţie”;

b) cotarea “prin stelaje”,

c) cotarea “prin cutie”.

3. Care este diferenţa dintre cotarea prin opoziţie şi cotarea prin stelaje?
 La cotarea prin stelaje fața de cotarea prin opozitie,Comişii încredinţează specialistului
ordinele lor “la cel mai bun” şi pe cele limitate menţionând – diferenţă fundamentală –
cantităţile pe care ei trebuie să le negocieze.

4. Care este procedura la care se recurge pentru a determina cursul atunci când se înregistrează un
dezechilibru între cererea şi oferta de titluri?
Dacă se înregistrează un dezechilibru între cerere şi ofertă de titluri se determină cursul prin
metode particulare;
1. REGLEMENTAREA ECARTULUI DE CURS
2. TEHNICA REDUCERII
3. COMPENSAŢIA

5. Care sunt modalităţile de negociere consacrate în practica internaţională?

Modalităţile de negociere întâlnite sunt:

1. COTAREA PE BAZĂ DE CARNETE DE ORDINE

2. NEGOCIEREA PRIN ÎNSCRIEREA PE TABLĂ
3. NEGOCIEREA PRIN ANUNŢAREA PUBLICĂ A ORDINELOR
4. COTAREA “ÎN GROAPĂ”
5. NEGOCIEREA PE BLOCURI DE TITLURI
6. NEGOCIEREA ELECTRONICĂ

CAP.VI Teste de control şi autoevaluare:

1. Ce sunt operaţiunile la vedere şi în ce constau?

Se numesc operaţiuni “la vedere”, opera ţiunile care trebuie să se încheie, în principiu,
chiar în ziua în care au fost efectuate. Aceasta numai în principiu deoarece, din motive pur
materiale sau administrative, plata în numerar în cazul unei cumpărări sau remiterea unei vânz
ări au loc de regulă în cele 48 de ore care urmează operaţiunii făcute în Bursă.

Operaţiunile “la vedere” (spot) constau în aceea c ă persoana care adresează ordinul de
vânzare sau cump ărare îşi asumă obligaţia ca, în cel mult 48 de ore din momentul încheierii
tranzacţiei, să pună la dispoziţia partenerului titlurile vândute sau suma de bani reprezentând
preţul tranzacţiei.

2. Care sunt etapele de derulare a operaţiunilor la vedere?

Derularea operaţiunilor la vedere presupune următoarele etape:10
a) adresarea ordinelor de vânzare sau cump ărare brokerilor – agen ţi de bursă;
b) centralizarea ordinelor de către brokerul specialist şi echilibrarea cererii şi ofertei;

c) stabilirea cursului pentru şedinţa de bursă din ziua respectivă;

d) comunicarea nivelului cursului de deschidere a bursei;

e) executarea ordinelor;
 f) încheierea tranzacţiilor pentru toate titlurile care au făcut obiectul activităţii pe piaţa
“la vedere”.

3. Ce relaţie de mărime poate exista între valoarea nominală a titlului şi cursul bursier şi care sunt
modalităţile în care se poate exprima?
Între mărimea cursului titlului şi valoarea nominală există relaţia:

Vr = Vn * C/100,
unde:

Vr = valoarea reală a titlului, respectiv valoarea de piaţă, valoarea actuală pentru şedinţa
de bursă din ziua respectivă;

Vn = valoarea nominală;

C = cursul la un moment dat al titlului de valoare, exprimat în procente

4. În ce constau operaţiunile la termen şi de câte feluri sunt acestea?
Operaţiunile la termen constau în aceea că partenerii convin să-şi îndeplinească
obligaţiile asumate, fără rezerve, peste o anumită perioadă de timp (1, 3, 6, 9 luni sau mai
mult). Pe piaţa la termen reglementările în conturi şi livrarea de titluri urmează a se
efectua
5. într-o perioadă prestabilită numită perioadă de lichidare.
Negocierile cu titluri de valoare la termen pot fi ferme sau condiţionate.

6. Ce reprezintă operaţiunile ferme?

7. Ce reprezintă “specula ţiile”?

8. Ce este reportul?

9. Cum se derulează ofertele publice de cumpărare sau de schimb?

În cazul operaţiunilor ferme, cumpărătorul sau vânz ătorul este definitiv angajat din ziua
negocierii după cum urmează: primul pentru a plăti titlurile cumpărate, iar cel de al doilea
pentru a ceda titlurile vândute.
10. Care sunt modalităţile prin care se pot achiziţiona blocurile de control?
Există două modalităţi prin care operatorul achiziţionează un bloc de control:
– se angajează să achiziţioneze la bursă, în decursul a 15 şedinţe, toate titlurile care-i vor
fi prezentate, la cursul la care a fost autorizată cesiunea blocului; în acest caz se solicită depozite
prealabile în numerar sau în titluri pentru a garanta angajamentul.
– prezintă Comisiei operaţiunilor de bursă o ofertă publică de cumpărare sau de schimb,
ceea ce îi permite să limiteze cantitatea de titluri susceptibilă de a fi achiziţionată.

11. Ce sunt adjudecările şi în ce situaţii pot fi efectuate?

Adjudecările sunt vânz ări de titluri la licitaţie publică ce pot fi efectuate:

– ca urmare a unor decizii judecătoreşti;

– pot fi cerute atunci când nu au fost sus ţinute cu garanţii în alte valori mobiliare;
 – pot fi solicitate de posesorul de valori mobiliare din lipsă de lichiditate.

Cap VII. Teste de control şi autoevaluare

1. Ce sunt hârtiile de valoare?

Hârtiile de valoare dau posesorilor posibilitatea de a-şi însuşi o parte din profitul
societăţilor comerciale, agenţilor economici, sub formă de dobânzi şi dividende. Aceste
hârtii de valoare se mai numesc şi capital fictiv, deoarece aduc venituri deţinătorilor lor şi
prin vânzarea lor se poate obţine restituirea lor ca valori-capital.

2. Ce sunt acţiunile şi care sunt drepturile şi obligaţiile pe care le conferă posesorilor?

Acţiunile sunt hârtii de valoare care atest ă dreptul de proprietate al celui care le deţine
asupra unei părţi din capitalul social al unei firme, organizată ca societate pe acţiuni.

Atunci când o persoan ă cumpără acţiuni ale unei societăţi, ea dobânde şte anumite
drepturi şi obligaţii ca deţinător al unei părţi din societate:

a) răspundere limitată: dacă societatea va da faliment, răspunderea acţionarilor va fi

limitată la valoarea investiţiei lor;

b) transferul acţiunilor: acţionarii au dreptul de a vinde, tranzacţiona, ori transfera

proprietatea asupra acţiunilor lor (prin donaţie sau testament) altor persoane. Cu toate acestea,
acţiunile listate la Bursa român ă nu vor putea fi tranzacţionate în afara ringului bursei fără
aprobarea prealabilă a bursei;

c) declararea dividendelor: când Consiliul de Administ raţie al unei societăţi declară

dividendul (de regulă în numerar), acţionarul are dreptul la acest dividend. Consiliul poate, de
asemenea, declara ca dividend acţiuni suplimentare;

d) raportările anuale: acţionarul are dreptul să primească o situaţie anuală a societăţii,

care să cuprindă bilanţul exerciţiului precedent, însoţit de contul de profit şi pierderi;

e) repartizarea activului şi lichidarea: dacă societatea trebuie să fie dizolvată ori dacă dă
faliment, acţionarii au dreptul la repartizarea activului rămas după acoperirea pasivului exigibil
(plata obligaţiunilor emise, plata impozitelor, plata laturilor negarantate, plata creditorilor în
general şi plata către deţinătorii de acţiuni privilegiate);

f) dreptul de vot: fiecare acţionar are dreptul de a vota în cadrul Adunărilor Generale.
Numărul de voturi este dat de numărul de acţiuni deţinute. Dreptul de vot poate fi transmis unor
terţi în condiţiile prevăzute de statutul societăţii.

3. Care sunt criteriile de clasificare a acţiunilor şi ce tipuri de acţiuni sunt emise şi negociate pe piaţa
acţiunilor?
Pe piaţa acţiunilor sunt emise şi negociate mai multe tipuri de acţiuni care pot fi grupate
după două criterii şi anume:

a) modul de prezentare;

b) drepturile pe care le generează.

 a) După modul de prezentare, acţiunile pot fi:

– nominative;

– la purtător.

Acţiunile nominative au înscris numele deţinătorului şi se transmit altui deţinător numai

prin înscrierea tranzacţiei într-un registru la societatea emitentă.

Acţiunile la purtător nu poartă nici un nume şi se pot transmite fără nici o formalitate. O
categorie aparte de acţiuni nominative sunt acţiunile nominative legate. Acestea sunt
hârtii de valoare pentru care transferul este prin statut respins sau chiar interzis. Consiliul
de administraţie al unei societăţi îşi poate rezerva dreptul de a refuza autorizarea
transferului.

b) După drepturile pe care le generează, acţiunile pot fi:

– acţiuni ordinare;

– acţiuni privilegiate (preferenţiale).

În principiu, toate acţiunile generează aceleaşi drepturi, doar că ele pot, în anumite cazuri,
să fie înzestrate cu drepturi particulare privitoare la repartiţia profitului.

Acţiunile ordinare (comune sau obişnuite) dau dreptul deţinătorului la obţinerea anuală
a dividendului, adică a unei părţi proporţionale din profitul realizat de societate în anul financiar
expirat. Acestea sunt primele emise în cadrul unei emisiuni complexe de acţiuni. Deţinătorii lor
sunt afectaţi direct de capacitatea firmei de a genera profituri şi de a repartiza dividende,
mărimea acestora fiind direct proporţională cu rezultatele obţinute.

Acţiunile preferenţiale dau dreptul la obţinerea unui dividend fix indiferent de mărimea
profitului realizat de societate în anul financiar respectiv.

Acţiunile preferenţiale asigură acţionarilor, aşa cum le sugerează şi denumirea, un tratament

preferenţial. Dividendele sunt distribuite acestora înaintea deţinătorilor de acţiuni comune, iar în
cazul încetării activităţii firmei şi a obligaţiei acesteia de a-şi scoate la vânzare activele (proces
numit lichidare), deţinătorii de acţiuni preferenţiale sunt îndreptăţiţi să-şi primească sumele
investite înaintea deţinătorilor de acţiuni comune.
4. Care este diferenţa dintre acţiunile ordinare şi acţiunile preferenţiale?
Acţiunile ordinare (comune sau obişnuite) dau dreptul deţinătorului la obţinerea anuală a
dividendului, adică a unei părţi proporţionale din profitul realizat de societate în anul
financiar expirat.
Acţiunile preferenţiale dau dreptul la obţinerea unui dividend fix indiferent de mărimea
profitului realizat de societate în anul financiar respectiv.

5. Ce alte tipuri de acţiuni se mai întâlnesc în practică?

În practică se mai întâlnesc şi alte tipuri de acţiuni:

– acţiuni fără valoare nominală;

– acţiuni noi: acţiuni gratuite, acţiuni populare, acţiuni SICAV.

6. Care sunt cele mai cunoscute tipuri de acţiuni preferenţiale?

Acţiunile preferenţiale pot fi:
7.
–8. acţiuni necumulative;

– acţiuni cumulative;
9.
– acţiuni participative.

10. Care sunt factorii care influenţează cursul acţiunilor?

Dividendul
Nivelul dobanzii
Cererea si oferta de capital

11. Cum pot fi grupate acţiunile în funcţie de perioada de timp de când firmele se afl ă în activitate, de
soliditatea şi bunul lor renume?
În funcţie de perioada de timp de când firmele se afl ă în activitate, de soliditatea şi
bunul lor renume, acţiunile pot fi grupate în:

– acţiuni ale firmelor puternice, cu tradiţie, purtătoare de dividende substanţiale,

cunoscute în terminologia financiar-bancară anglo-saxonă drept “income-stocks” 11.

– acţiuni ale firmelor mai nou înfiinţate sau aflate într-un proces de consolidare şi/sau
extindere, firme care îşi reinvestesc majoritatea sau totalitatea profiturilor în afaceri. Aceste
firme plătesc dividende foarte mici, sau nu plătesc deloc dividende pentru acţiunile emise,
acţionarii aşteptându-se îns ă la o dezvoltare a firmei şi, în acelaşi timp, la o creştere a valorii
de piaţă a acţiunilor deţinute. Din acest motiv, aceste acţiuni se numesc “growth – stocks”
12. Care sunt cele mai importante tipuri de angajamente de underwriting?
Cap 8Teste de control şi autoevaluare:

1. Cum pot fi grupate obligaţiunile?

Obligaţiunile pot fi grupate în funcţie de trei criterii principale:
 1. după forma de prezentare;

2. după locul de contractare şi condiţiile de emisiune;

3. după modul de garantare.

1. După forma de prezentare există – obliga ţiuni nominative;

– obliga ţiuni la purtător.

2. După locul de contractare şi condiţiile de emisiune există:

64
 – obligaţiuni interne;

– obligaţiuni străine;

– euroobligaţiuni.
3. După modul de garantare, obligaţiunile pot fi:

– negarantate;

– garantate
2. Cum se realizează procurarea unei obligaţiuni?
Procurarea unei obligaţiuni indiferent că se realizează la momentul emisiunii sau în altă
etapă a vieţii ei, presupune plata unui preţ denumit curs
3. Care sunt noile tipuri de obligaţiuni care au apărut în ultimii ani?
În ultimii ani au apărut şi alte criterii după care pot fi grupate obligaţiunile.
obligaţiuni cu dobând ă variabilă
Obligaţiunile indexate
Obligaţiunile cu cupon zero
Obligaţiunile cu opţiune (cu warrant)
4. Care sunt elementele obligatorii ale unei obligaţiuni?
Elementele
5. obligatorii ale unei obligaţiuni sunt următoarele:
Valoarea nominală
Rata dobânzii
Scadenţa
Obligaţiunile sunt însoţite de aşa-numitele cupoane

6. Care sunt factorii care influenţează preţul obligaţiunilor?

Preţul obligaţiunilor poate fi influenţat de doi factori:
– câ ştigul oferit de un plasament în obligaţiuni comparativ cu câ ştigul care s-ar fi
putut obţine făcând o alt ă investiţie;

– încrederea în capacitatea emitentului de a rambursa la scadenţă sumele avansate de

către investitor

7. Ce sunt bonurile de tezaur?

Bonul de Tezaur este un titlu care permite guvernului să obţină un credit pe termen scurt.
Bonurile de Tezaur sunt emise de Ministerul de Finanţe la cererea Trezoreriei. Aceste
bonuri sunt emise în principiu cu scadenţe de 3, 6, 9 şi 12 luni. Cu toate acestea, în
prezent, în ţara noastră, există numai bonuri cu scadenţă în 3 luni.
8. Ce sunt euroobligaţiunile şi care sunt principalele lor caracteristici?
Eurobligaţiunile reprezintă titluri de creanţă cu statut fiscal aparte, emis de un sindicat de
bănci internaţionale, plasat, de regulă, în străinătate.
emisiunile eurobligatare au fost realizate în dolari,
Yenul a fost utilizat pe piaţa eurobligatară pentru prima oară în anul 1977, fiind astăzi a doua
monedă, ca importanţă, pentru noile emisiuni. A treia monedă de suport este marca. Au fost
folosite uneori şi monede cu circulaţie mai restrâns ă, iar din deceniul trecut a fost utilizat şi
ECU (actualul EURO).

9. Care sunt formele de rentabilitate ale obligaţiunilor?

Rentabilitatea
10. în cazul obligaţiunilor poate fi:
–11. rentabilitate curentă;
– rentabilitate la scadenţă.

12. Ce sunt curbele rentabilităţii şi de câte feluri pot fi?

Curba rentabilităţii este un grafic care reprezintă rentabilităţile tuturor titlurilor de valoare
cu dobând ă fixă (obligaţiuni, bonuri de tezaur etc.) de acelaşi fel, în funcţie de scadenţele
existente, de la cea mai scurtă perioadă pân ă la cea mai lungă perioadă.
13. Ce presupune clauza de răscumpărare?
Majoritatea valorilor mobiliare cu câ ştig fix au menţionată posibilitatea emitentului de
a-şi răscumpăra obligaţiunile înainte de scadenţă. O astfel de posibilitate este în
beneficiul emitentului deoarece îi dă acestuia posibilitatea de a-şi răscumpăra
obligaţiunile după dorinţă. Emitentul va răscumpăra cu siguranţă o emisiune dacă are
posibilitatea de a contracta alte împrumuturi cu dobând ă mai redusă decât cele
existente sau dac ă emitentul a acumulat surplusuri şi doreşte să retragă o parte sau
întreaga datorie existentă.