Subiecte teoretice examen piete de capital

1.Definiţi conceptul de piaţa de capital şi prezentaţi structura acesteia.

Piaţa de capital are ca misiune punerea faţă în faţă, într-o confruntare directă a celor care economisesc
cu cei care investesc.
Piaţa de capital = ansamblul mecanismelor prin care capitalurile disponibile din economie sunt
dirijate către entităţile publice sau private care au nevoie de ele.
Piaţa de capital = emitenţii --->SSIF--->investitori
Piaţa de capital = întâlnirea ofertei de capitaluri cu cererea de capitaluri pe termen mediu şi lung.
2 conceptii: concepţia anglosaxonă şi concepţia continental-europeană.
Conform concepţiei anglo-saxone piaţa financiară se clasifica în :
1. piaţa monetară-Pe piaţa monetară au loc tranzacţii cu active monetare pe termen scurt sau foarte
scurt,având loc plasarea activelor monetare temporar disponibile de către deţinătorii de fonduri şi
distribuirea activelor financiare sub formă de credite către solicitanţii acestora.
2. piaţa de capital-Piaţa de capital facilitează legătura dintre emitenţi şi investitori a căror decizie
urmăreşte două ţinte: rentabilitatea cât mai mare şi lichiditatea cât mai ridicată.
3. piaţa asigurărilor.-
În concepţia clasică continental-europeană, piaţa de capital cuprinde: piaţa monetară,piaţa ipotecară
piaţa financiară.
Clasificarea pieței: I. Din punct de vedere al momentului finalizării tranzacţiilor, piaţa de capital
se structurează în:
- piaţa la vedere - este cea în care instrumentele fin. sunt tranzacţionate cu livrare şi plată
imediată
- piaţa la termen-este cea în care finalizarea tranzacţiei se realizează la o dată ulterioară.
II. Dpdv al obiectului tranzacţiei, avem:
- piaţa acţiunilor
- piaţa obligaţiunilor
- piaţa contractelor la termen- unde valorile mobiliare se tranzacţionează pentru livrarea
şi plata ulterioară.
- piaţa opţiunilor- unde se tranzacţionează valori mobiliare cu livrare condiţionată.
III.Dpdv al modului de formare a preţului instrumentelor financiare, piaţa de capital se împarte
în:
- piaţă de licitaţie – este o piaţă impersonală, organizată cu reguli de tranzacţionare fixate
unde cel care tranzacţionează este obligatoriu agent pentru servicii de investiţii financiare.
- piaţă de negocieri-este o piaţă informatizată, localizată la sediile intermediarilor, în care
cumpărătorii şi vânzătorii negociază între ei preţul şi volumul instrumentelor
financiare, fie direct, fie indirect prin intermediari.
IV. Dpdv al producerii şi comercializării valorilor mobiliare
-piaţa primară şi piaţa secundară.
Pe piaţa primară noile emisiuni de instrumente financiare sunt negociate pentru prima dată
iar pe piaţa secundară sunt tranzacţionate instrumente financiare deja aflate în circulaţie.

2. Prezentaţi funcţiile burselor de valori

Modul în care au apărut şi au funcţionat pieţele de capital reflectă contribuţiile importante pe
care acestea pot să le aibă la dezvoltarea economică a unei ţări:
1. Asigură centralizarea tranzacţiilor, prin concentrarea ordinelor de vânzare şi
cumpărare şi permite accesul direct şi continuu la informaţiile de piaţă;
2. Facilitează obţinerea de fonduri pentru investiţii în active pe termen lung;
3. Evidenţiază starea conjuncturală a economiei (barometru al vieţii economicofinanciare).
Cursul bursier al actiunilor şi indicii bursieri sunt consideraţi barometre
ale stării ec. şi politice a ţării respective;
4. Asigură eficienţa, competitivitatea şi solvabilitatea sistemului financiar.
5. Garantează lichiditatea economiei, prin transformarea rapidă a valorilor mobiliare în
capital bănesc.

3. Apariţia şi evoluţia burselor de valori

-Originea burselor- comertul practicat in marile asezari comerciale si târguri in sec. XII-
XIV.
- În 1840 a fost promulgat şi aplicat „Codicele de Comerţ al Ţării Româneşti”, care dedica
un capitol special schimburilor comerciale, agenţilor de schimb şi intermediarilor.
- În 1860 exista o piaţă liberă a valorilor mobiliare, a efectelor de comerţ şi valutelor.
-Bursa de Valori din Bucureşti s-a deschis oficial în data de 1 decembrie 1882, pe baza
Înaltului Decret Regal ce promulga „Legea asupra burselor, mijlocitorilor de schimb şi
mijlocitorilor de mărfuri”.
-Bursa de Valori din Bucureşti a fost creată îndeosebi pentru tranzacţionarea titlurilor cu
venit fix, dar şi a acţiunilor societăţilor agricole, industriale, comerciale, a înscrisurilor
funciare urbane şi rurale.
-Speculaţiile în afara bursei erau permise, afectand funcţionarea burselor nou înfiinţate: Bursa
de Comerţ de la Iaşi, Bursa din Bucureşti, Bursa din Galaţi şi Bursa din Brăila.
• In 1883 s-a produs prima criza bursiera, datorită imposibilităţii lichidării poziţiilor pe luna
noiembrie a anului respectiv.
-Legea asupra burselor, mijlocitorilor de schimb şi mijlocitorilor de mărfuri” a fost
modificată în anului 1886
Perioada 1882-1904 nu a înregistrat activitatea bursieră preconizată.
• In 1882, existau doar 6 societati pe actiuni.
• Noua lege a bursei din anul 1904 „Legea asupra burselor de comerţ” a instituit Corporaţia
bursei, a înfiinţat Camera de Arbitraj şi a reglementat accesul la bursă.
• Această lege prevedea funcţionarea în România a următoarelor burse: la Bucureşti, o bursă
de schimb şi efecte, de cereale şi mărfuri; la Brăila, Galaţi, Constanţa, Iaşi şi Craiova câte o
bursă de cereale şi mărfuri.
-În următorul deceniu, volumul tranzacţiilor bursiere a crescut suficient de mult pentru ca
BVB să fie considerată în 1913 cea mai importantă bursă din Europa de Sud-Est.
-Perioada 1919-1925, caracteristică pentru o „piaţă a taurului”, a adus pentru Bursa de Valori
din Bucureşti o dezvoltare accentuată, tranzacţiile derulate fiind în cea mai mare parte
speculative.
-Perioada anilor 1952-1989 reprezintă o „gaură neagră” în istoria pieţei de capital din
România.
-Un alt moment important a fost adoptarea Legii nr. 58/1991 privind privatizarea societăţilor
comerciale, care a pus în evidenţă necesitatea unei pieţe secundare de capital.
• În anul 1993, parlamentul a respins proiectul de lege propus de Banca Mondială pentru
înfiinţarea pieţei de capital în România.

4. Elementele caracteristice ale acţiunilor

1. acţiunile sunt fracţiuni ale capitalului social care au o anumită valoare nominală.
2. acţiunile conferă drepturi egale posesorilor lor.
3. acţiunile sunt indivizibile. Această prevedere are drept scop evitarea divizării excesive a
capitalului social.
4. acţiunile sunt instrumente negociabile

5. Clasificaţi acţiunile după minim 3 criterii. Detaliaţi

I. În funcţie de înscrierea numelui posesorului, acţiunile pot fi:
- nominative - au înscris numele acestuia pe certificat sau în cont şi pot fi transmise doar prin
consemnarea tranzacţiei într-un registru special al societăţii şi
- la purtător - nu au înscris numele posesorului, iar drepturile conferite de aceste acţiuni
aparţin celui care le deţine. Dacă prin contractul de societate sau statut nu se precizează forma
acestora, acţiunile respective vor fi la purtător.
II. După forma de emisiune, acţiunile pot fi:
- materializate, pe suport hârtie şi
- dematerializate- nu au o existenţă materială, fiind înscrise într-un cont care este ţinut fie de
emitent, fie de un intermediar abilitat în acest scop. Pot fi doar acţiuni nominative.
III. Din punctul de vedere al drepturilor conferite posesorului lor, acţiunile se clasifică
în:
-acţiuni obişnuite (ordinare sau comune) şi
-acţiuni preferenţiale.

6. Prezentaţi drepturile generate de acţiuni

-Acţiunile comune conferă următoarele drepturi: dreptul la dividend, dreptul de vot în
adunările generale şi extraordinare ale societăţii emitente, dreptul de a supraveghea gestiunea
societăţii şi de a participa la lichidarea acesteia în caz de vânzare sau dizolvare.
Acestia au o durată de viaţă nelimitată, rămânând pe piaţă până când compania emitentă se
dizolvă sau dispare în orice alt mod. Dividendele platite actionarilor obisnuiti sunt variabile,
in functie de marimea profitului obtinut de companie si in functie de politica de dividende
practicata. O Legea da posibilitatea societatilor comerciale sa-si stabileasca singure politica
cu conditia ca dividendele sa se distribuie numai daca se inregistreaza profit.
-Acţiunile preferenţiale- dau dreptul la un dividend prioritar şi conferă posesorilor aceleaşi
drepturi ca şi acţiunile comune, cu excepţia dreptului de a participa şi de a vota în AGA.
-O În cazul lichidării societăţii (dizolvare sau faliment), acţionarii preferenţiali trebuie să
primească valoarea nominală a acţiunilor deţinute, precum şi dividendele cumulate în
numerar, înainte de a se distribui ceva deţinătorilor de acţiuni comune.
-Acestea se emit pentru perioade limitate de timp şi se recurge la lansarea lor pe piaţă mai
ales atunci când se consideră că punerea în circulaţie a acţiunilor obişnuite nu ar avea impact
asupra investitorilor.
În practica internaţională, întâlnim mai multe tipuri de acţiuni preferenţiale:
1. acţiuni privilegiate: dividend fix+dividend suplimentar şi dau dreptul la mai mult de un
vot/acţiune
2. acţiuni cu dividend prioritar fără drept de vot : presupun renunţarea la dreptul de vot, în
schimbul unei priorităţi la distribuirea dividendelor.
3. acţiuni cu drept de vot privilegiat:acţiuni ale fondatorilor, emise în scopul de a proteja
întreprinderea de amestecul abuziv al unor terţi.

7. Prezentaţi valorile acţiunilor

O Valoarea nominală (VN)= fractiunea din capitalul social.
O Valoarea de emisiune (PE) = poate fi mai mare sau egala decat VN.
O Valoarea de piaţă (C)= pretul de tranzactionare pe piata secundara- cursul bursier
Valoarea financiară (Vf) = DPA/Rmd- reprezintă suma care ar aduce un câştig egal cu cel
din plasamentul în respectivele acţiuni, în condiţiile în care ar fi plasată la o rată a dobânzii
egală cu media de pe piaţa bancară.

8. Drepturile preferenţiale de subscriere

Drepturile preferenţiale de subscriere reprezintă privilegiul acordat de către societate
acţionarilor săi, de a achiziţiona cu prioritate noile acţiuni.
O Valoarea teoretică a unui drept de subscriere este în principiu egală cu pierderea de valoare
aferentă fiecărei acţiuni noi, ca urmare a noii emisiuni.
DSt=(C0-PE)/(s+1)
Aceste au o durată de viaţă limitată la cea a derulării operaţiunii de creştere a capitalului.
O Drepturile de subscriere sunt negociabile la bursa pe toata perioada subscrierii noilor
actiuni.
O Drepturile de atribuire constă în participarea tuturor posesorilor de acţiuni ordinare la
majorarea capitalului social prin încorporarea de rezerve.
O Drepturile de alocare sunt valori mobiliare pe termen scurt care certifica dreptul
detinatorului de a primi o actiune care ii va fi atribuita in momentul inregistrarii majorarii
capitalului social la Depozitarul central.
O Drepturile de alocare sunt în nr. egal cu acţiunile nou emise iar raportul de alocare e o
actiune la un drept de alocare. Valoarea nominala a dreptului de alocare a 0, acesta avand
doar valoare intrinseca data de actiunea careia ii e atasat.
Dupa inchiderea perioadei de derulare a ofertei publice primare de vanzare, persoanele care
au subscris şi plătit integral actiuni noi vor primi drepturi de alocare.
O Drepturile de alocare sunt liber transferabile, emise în formă dematerializată şi pot fi
utilizate la majorările de capital făcute prin oferta publică de vânzare primară, fuziune prin
absorbţie, etc.
O Au o durata de viata limitata pana la momentul inreg noii structuri a actionariatului.
O Prima emisiune de drepturi de alocare a avut loc la inc. lui 2008, cand Transgaz a realizat
prin ofertă publică iniţială de vânzare, majorarea capitalului social cu 1.384.956 actiuni.
O La actiunile nou emise au fost atasate drepturi de alocare.Datorită suprasubscrierii ofertei
de 28 ori, deţinătorii acestor drepturi de alocare le-au putut vinde la un pret mult mai mare
decat cel de 191,92 lei din oferta publică
9. Elementele caracteristice ale obligaţiunilor
Obligaţiunile sunt instrumente de credit, pe termen mediu şi lung, emise de societăţi
comerciale sau organisme ale administraţiei de stat centrale şi locale.
-Valoarea nominală ( VN) este cea care este înscrisă pe titlu sau, dacă este dematerializat,
pe toată documentaţia legată de împrumut.
Cuponul se determină sub două forme, pe baza relaţiilor:
- în procente anuale C%= ( rd * nz)/360.
- în sumă absolută C= VN* C%
- Rata nominală a dobânzii (rd ) este fixată în momentul emisiunii şi
este fie fixă, fie variabilă, fie nulă în cazul obligaţiunilor cu cupon
zero.
- Preţul de emisiune ( PE) este preţul pe care trebuie să îl achite
subscriitorul unei obligaţiuni, atunci când se lansează împrumutul.
PE<VN→obligatiuni emise sub paritate →pe
PE>VN→obligatiuni emise peste paritate
PE=VN→obligatiuni emise la paritate

10. Clasificaţi obligaţiunile după minim 3 criterii. Detaliaţi

I) În funcţie de emitent, obligaţiunile sunt:
a) obligaţiuni ale statului (titluri de stat) - pot avea scadente de pana la 30ani si imprumutul
obtinut are o destinatie cunoscuta si concreta.
b) obligaţiuni ale municipalităţilor - au ca scop finantarea unor investitii de interes local.
c) obligaţiuni emise de întreprinderi şi bănci- pentru mobilizarea de capital suplimentar pe
termen mijlociu si lung.
d) obligaţiuni ipotecare sau înscrisuri funciare-emise de banci pe baza contractului de ipoteca
asupra imobilelor si terenurilor.
II) După modul de identificare a proprietarului, obligaţiunile pot fi:
- nominative, se prezintă sub forma unui certificat nominativ pe care sunt menţionate
caracteristicile emitentului şi principalele clauze ale contractului de emisiune;
- la purtător care nu au înscris numele proprietarului şi obligaţiunea aparţine posesorului;
sunt formate dintr-un talon , care reprezintă dreptul deţinătorului la suma subscrisă, şi din foi
de cupoane detasabile, pe care se menţionează data scadenţei pentru plata dobânzilor
IV). După gradul de protecţie a investitorilor, putem avea:
- obligaţiuni garantate cu anumite active: deţinătorii acestora beneficiază de un mare grad
de protecţie;
- obligaţiuni negarantate: nu sunt garantate cu activele sau veniturile emitentului; sunt
împrumuturi pe termen lung emise de companii sau stat fără o garanţie specifică şi emisiunea
lor bazându-se pe încrederea de care se bucură emitentul.

11. Prezentaţi diferenţele existente între contractele futures şi contractele

forward
Ambele sunt instrumente financiare derivate.
În primul rând contractele forwards sunt contracte la termen ferm, nestandardizate din punct
de vedere al cantităţii, calităţii şi preţului activului-suport., în schimb contractile futures sunt
angajamente standardizate de a cumpăra sau vinde un anumit activ financiar la o dată viitoare
şi la un preţ stabilit în momentul încheierii tranzacţiei.
În al doilea rând ,în cazul contractelor forwards data scadenţei este convenită între părţi iar
mărimea contractului se stabileşte în funcţie de natura tranzacţiei şi de necesităţile părţilor.iar
în cazul contractelor futures, cumpărătorul şi vânzătorul contractului nu se cunosc între ei, ci
doar ştiu piaţa pe care se desfăşoară tranzacţia. Bursa specializata stabileste precis calitatea
sau caracteristicile activului suport, scadenţa contractelor futures. La încheierea contractului
se cere fiecărei părţi depunerea unei sume de bani numită marjă sau garanţie.
Siguranta tranzactiilor pe piata futures este asigurata prin reglementarea si organizarea
specifica a pietelor derivatelor financiare, cu instituţia centrală:Casa de Compensaţie.

12. Prezentaţi elementele standardizate ale contractelor futures

lementele standardizate ale contractelor futures sunt următoarele:
1. simbolul contractului: simbolizarea a fost impusă de necesitatea exprimării scurte, concise
şi sugestive a denumirii contractului; DESIF5, USD/RON la SIBEX SI SIF511DEC la BVB
2. activul suport: este activul care stă la baza contractului futures şi care dă şi denumirea
acestuia; contractul futures EUR/RON are ca activ support cursul valutar de referinta dintre
leul romanesc si moneda unica europeana
3. unitatea de trazacţionare sau multiplicatorul: stabileşte cantitateastandardizată în funcţie de
care se determină valoarea contractului;
4. cotaţia: este elementul care ne arată preţul unei unităţi de tranzacţionare; este identica cu
cotatia activului suport pe piata spot.
5. mărimea pasului: stabileşte fluctuaţia minimă pe care o poate avea preţul activului suport;
Pentru toate contractele futures pe actiuni si pentru contractele futures valutare pasul de
tranzactionare este de 0,0001 RON
6. Variatia maxima zilnica: este stabilită de către bursă în scopul evitării unei activităţi
speculative deosebit de intense care ar conduce la denaturarea cursului real al activului
suport.
7. marja de ric :este suma cash pe care orice investitor trebuie să o depună în momentul în
care îşi deschide o poziţie pe piaţa futures la societatea de brokeraj care intermediază
tranzacţia.O Ambii parteneri trebuie să constituie acest depozit deoarece în urma încheierii
contractului futures oricare dintre ei poate pierde.
8. Scadenţa contractelor futures: este ziua în care expiră contractele futures. Scadenţa variază
de la un contract la altul şi e stabilită de către bursă, astfel încât să corespundă nevoilor
participanţilor la piaţă.
9. Lichidarea poziţiei futures : poate avea loc prin livrare efectivă,compensare sau schimbare
cu activul-suport.
10. Orarul de tranzacţionare: diferă de la o bursă la alta, de la un contract la altul.
11. Marcarea la piaţă : este caracteristica contractelor futures care constă în stabilirea preţului
zilnic în funcţie de cotaţia activului-suport, calculându-se pierderile sau câştigurile obţinute.

13. Prezentaţi opţiunile, precum şi avantajele şi dezavantajele utilizării

acestora
Opţiunile negociabile – conferă deţinătorilor dreptul, dar nu şi obligaţia, de a cumpăra sau a
vinde un activ-suport.
Din punctul de vedere al drepturilor pe care le au deţinătorii lor, opţiunile pot fi:
1. de cumpărare (CALL), ce dau dreptul, dar nu obligaţia, cumpărătorilor lor să achiziţioneze
un număr determinat de unităţi ale activului-suport, la un preţ fixat numit preţ de exerciţiu,
până la o dată precizată numită data scadenţei.
2. de vânzare (PUT), care dau dreptul, dar nu obligaţia, cumpărătorilor lor de a vinde un
anumit număr de unităţi ale activului suport, la preţul de exerciţiu şi la data precizată.
Opţiunile CALL şi PUT sunt contracte complet separate, distincte, care oferă drepturi
diferite, în nici un caz ele neputând fi tratate ca părţi opuse ale aceleiaşi tranzacţii.
Decizia de a cumpăra sau vinde este luată de cumpărător, şi acesta va exercita opţiunea dacă
este interesat, iar vânzătorul se supune deciziei cumpărătorului
Pentru a obţine dreptul de alegere, la data încheierii contractului de opţiune cumpărătorul
plăteşte o primă vânzătorului.
Această primă este de fapt obiectul negocierilor între cumpărător şi vânzător, întrucât preţul
de exercitare, durata opţiunii, tipul opţiunii şi numărul de active support
Opţiunile se pot clasifica în funcţie de momentul în care se poate realiza exercitarea opţiunii
în: opţiuni de tip European și opţiuni de tip American
O opţiune CALL de cumpărare se va exercita dacă în viitor cursul activului-suport va fi mai
mare în raport cu preţul de exercitare, dar cumpărătorul va obţine profit numai dacă creşterea
cursului activului-suport în raport cu preţul de exercitare este superioară primei: C > PE +
pcall.
O opţiune PUT de vânzare se va exercita dacă în viitor cursul activului-suport va fi mai mic
decât preţul de exercitare, dar cumpărătorul opţiunii de vânzare va obţine profit numai dacă
scăderea în viitor a cursului activului-suport în raport cu preţul de exercitare este mai mare
decât prima plătită pentru cumpărarea sa: PE - C > pput O Profitul cumpărătorului opţiunii de
vânzare în această situaţie va fi:  = PE – (C+ pput)
Opţiunile CALL şi PUT sunt avantajoase pentru cumpărători întrucât pierderile lor sunt
limitate la mărimea primei plătite, în timp ce câştigurile obţinute pot fi nelimitate.
Un alt avantaj al tranzactiilor cu optiuni este puterea de asteptare.
Un alt avantaj e ca nu necesita plata de marje: în cazul tranzactiilor cu optiuni numai
vânzatorilor li se solicita sa depuna marje.
În schimb, un dezavantaj major al investiţiilor în opţiuni este că pentru a realiza profit,
preţurile trebuie să evolueze destul de mult astfel încât să acopere mai întâi costul primei.

14. Categorii de emitenţi pe piaţa de capital

Emitenţii – entităţi economice care se confruntă cu un deficit de resurse pentru acoperirea
căruia emit pe piaţa de capital instrumente financiare.
Principalele categorii de emitenţi sunt:
1. Instituţii internaţionale- emit obligaţiuni
2. Organe ale administraţiei publice de stat centrale şi localeemit titluri de stat, obligaţiuni
3. Societăţi comerciale, ce emit acţiuni, obligaţiuni şi alte valori mobiliare; sunt cei mai
activi emitenţi. Acestea recurg la emisiuni de valori mobiliare în diverse situaţii: • înfiinţarea
prin subscripţie publică; • majorarea capitalului social; • plata dividendelor în acţiuni;
4. Bănci şi alte instituţii de credit, ce emit titluri atractive, influenţând piaţa deoarece emit un
volum important de valori mobiliare.

15. Avantajele şi dezavantajele societăţilor deschise

Societatea deschisă este o S.A. constituită prin subscripţie publică sau o S.A. emitentă de
valori mobiliare din care cel puţin o categorie face sau a făcut obiectul unei oferte publice
regulat promovate.
Modalităţile prin care o societate pe acţiuni poate deveni societate deschisă sunt:
1. la înfiinţare, dacă aceasta se realizează prin subscripţie publică;
2. ulterior înfiinţării, prin ofertă publică de vânzare a acţiunilor ordinare,reprezentând de fapt
o majorare a capitalului social;
3. prin emiterea de obligaţiuni convertibile în acţiuni, devenind societatedeschisă la
momentul conversiei respectivelor obligaţiuni în acţiuni;
4. prin programul de privatizare în masă, ca situaţie particulară specifică României în
procesul de tranziţie. Cca 5.700 de societăţi au intrat în acest proces,
Avantajele deschiderii unei societăţi constau în:
• suplimentarea capitalului;
• realizarea unei oferte publice ulterioare dacă oferta publică iniţială a fost reuşită;
• mobilitatea capitalului divizat pe acţiuni şi creşterea ratelor de rentabilitate ale capitalului;
• acţiunile societăţii capătă o valoare de piaţă.
Dezavantajele deschiderii unei societăţi sunt:
2. Investitori individuali care gestionează propriul portofoliu de titluri şi care pot fi: societăţi
comerciale şi persoanele fizice “micii investitori”, ce îşi investesc economiile personale în cantităţi
relativ reduse de acţiuni şi obligaţiuni. • limitarea libertăţii de acţiune a conducerii; acţiunile
conducerii executive trebuie
precedate în majoritatea situaţiilor de hotărârile Adunării Generale a Acţionarilor
•costurile deschiderii societăţii şi cele ulterioare deschiderii: comisionul plătit
intermediarului, onorarii pentru consultanţă juridică sau contabilă, traducerea, taxa de
listare şi comisionul de procesare care se plătesc bursei, taxa datorată Depozitarului
central
-schimbarea raportului de forţe între acţionari, în sensul pierderii controlului de către
acţionarii fondatori, iniţial

16. Prezentaţi modalităţile prin care o societate pe acţiuni poate deveni

societate deschisă precum şi procedurile de introducere la bursă
Modalităţile prin care o societate pe acţiuni poate deveni societate deschisă sunt:
1. la înfiinţare, dacă aceasta se realizează prin subscripţie publică; fondatorii S.A. care nu au
resurse financiare initiaza o oferta de subscriere prin care orice persoana care doreste sa
investeasca poate cumpara actiuni
2. ulterior înfiinţării, prin ofertă publică de vânzare a acţiunilor ordinare, reprezentând de fapt
o majorare a capitalului social;
3. prin emiterea de obligaţiuni convertibile în acţiuni, devenind societate deschisă la
momentul conversiei respectivelor obligaţiuni în acţiuni;
4. prin programul de privatizare în masă, ca situaţie particulară specifică României în
procesul de tranziţie. Cca 5.700 de societăţi au intrat în acest proces, prin care fiecare
cetăţean cu vârsta peste 18 ani a devenit posesorul unui număr de acţiuni la societatea la care
a subscris cuponul primit de la ANP.
Există 4 proceduri de listare pe bursă:
1.Cel mai des utilizata modalitate pentru extinderea bazei de investori este printr-o
oferta publica initiala (IPO), adresata tuturor investitorilor, atat retail, cat si institutionali.
Aceasta este prima vanzare catre public a actiunilor unei companii, care va avea ca rezultat
final listarea acestor actiuni la o bursa, dupa indeplinirea criteriilor de admitere.
Actiunile vandute in oferta pot fi actiuni nou emise sau actiuni existente, scoase la vanzare
de catre unul sau mai multi actionari ai societatii. IPO-urile sunt utilizate de companii in
cautare de capital pentru a se extinde sau dezvolta.
Intr-un IPO, emitentul are nevoie de asistenta unui intermediar sau a unui consortiu de
intermediari, care ajuta la intocmirea prospectului, la stabilirea structurii ofertei, a pretului de
oferta si la determinarea perioadei optime de derulare a ofertei.
2. Plasamentul privat, pe de alta parte, este o oferta de actiuni care nu este adresata
publicului larg si poate fi utilizata de companiile care vor sa se listeze la BVB.
Pentru a derula un plasament privat trebuie indeplinite o serie de conditii, una dintre acestea
fiind numarul de investitori carora le este adresata oferta si care trebuie sa fie mai mic de 150.
Pentru un plasament privat nu este necesar un prospect de oferta. Un prospect de admitere la
tranzactionare va fi insa necesar ulterior, atunci cand compania va solicita listarea pe Piata
Reglementata, daca toate celelalte cerinte sunt indeplinite.
3. Listarea duala este o modalitate de listare la Bursa de Valori Bucuresti pentru o
companie care este deja listata pe o alta bursa. Poate fi utilizata de companiile care au afaceri
in Romania si care vor sa castige mai multa vizibilitate sau sa obtina finantare de la o baza
noua de investitori.
4. Listarea tehnică: O companie se poate lista si fara sa deruleze in prealabil o oferta
publica, daca sunt indeplinite cerintele privind marimea, free-float-ul si vechimea.

17. Oferta publică de vânzare

Oferta publică este de două tipuri: de vânzare şi de cumpărare.
Orice persoană care iniţiază o ofertă publică elaborează şi supune aprobării autorităţii pieţei
de capital un prospect, în cazul ofertei publice de vânzare, sau un document de ofertă, în
cazul ofertei publice de cumpărare.
Este precedată de publicarea unui prospect de emisiune aprobat de C.N.V.M, cu excepţia
situaţiei în care se adresează doar investitorilor calificaţi, sau valoarea totală a ofertei este cel
puţin egală cu 50.000 euro.
Nu este obligatorie oferta publică de vânzare în cazul unei fuziuni şi în cazul acţiunilor
alocate în mod gratuit acţionarilor existenţi sau a dividendelor plătite prin emisiunea de noi
acţiuni sau acţiunilor emise pentru substituirea altor acţiuni, de aceeaşi clasă.
• În funcţie de natura juridică a ofertei publice de vânzare, deosebim mai multe tipuri:
1. oferta publică iniţială de vânzare – reprezintă prima vărsare a acţiunilor
unei societăţi închise, prin care aceasta devine societate deschisă;
2. oferta publică primară – reprezintă vânzarea de noi valori mobiliare de
către emitent şi este modalitatea de realizare a emisiunilor de valori mobiliare primare;
3. oferta publică secundară – are ca obiect valori mobiliare emise în prealabil şi este
realizată de către proprietarii de valori mobiliare care există deja pe piaţă;
• Etapele derulării unei oferte publice de vânzare, ce durează cca. 180 zile dar nu mai mult
de 12 luni, sunt:
1. Pregătirea emisiunii presupune întocmirea calculelor de eficienţă referitoare la volumul şi
costul capitalului obţinut prin oferta publică; Se organizează echipa pentru întocmirea
prospectului şi se fac studii de piaţă cu privire la capacitatea de absorbţie a cantităţii oferite şi
a preţului de emisiune.
2. Întocmirea prospectului de emisiune care trebuie să cuprindă informaţii despre emitent,
despre activitatea sa, precum şi informaţii despre oferta publică; Prospectul de emisiune nu
trebuie să omită nici un fapt material şi nu trebuie să conţină informaţii care ar putea induce
în eroare investitorii. Prospectul de oferta trebuie sa includa obligatoriu fisa de prezentare a
emitentului,
3. Încheierea contractului de plasament cu intermediarul, având în vedere obligativitatea
derulării ofertei publice printr-un intermediar autorizat.
Intermedierea poate fi efectuată prin următoarele modalităţi:
a) metoda plasamentului garantat- presupune de intermediarul să cumpere de la
emitent în nume propriu întreaga ofertă, pe care o vinde ulterior către investitori.
Intermediarul îşi asumă întregul risc al plasării valorilor mobiliare.
b) Metoda cea mai bune execuţie- intermediarul acţionează ca agent al ofertantului în
regim de comision; această metodă se recomandă atât în cazul în care se urmăreşte
plasarea întregii oferte pe piaţă, cât şi în cazul în care o parte a ofertei a fost deja
distribuită şi ofertantul are nevoie de asistenţă pentru plasarea părţii rămase
nevândută.
c) Metoda totul sau nimic- contractul de plasament cu S.S.I.F. prevede vânzarea
întregii emisiuni; în cazul în care intermediarul plasează integral valorile mobiliare
încredinţate, încasează marja de intermediere, iar în caz contrar nu încasează nimic
d) Metoda plasamentului asigurat – recomandată pentru emisiunea de obligaţiuni,
când emitentul vrea să obţină fonduri într-un interval de timp f. scurt; SSIF ca
intermediar face o ofertă de preţ ferm pentru cumpărarea valorilor mobiliare de la
emitent, acesta având la dispoziţie 24 de ore pentru a accepta sau refuza oferta.
e) Metoda licitaţiei olandeze- se realizează prin reducerea succesivă a preţului de
vânzare până când întreaga ofertă este subscrisă; executarea tuturor ordinelor se va
face la preţul de închidere a licitaţiei.
f) Metoda stand-by- se realizeaza pentru plasarea pe piata a actiunilor noi nesubscrise
de catre actionarii vechi.
g) ) Metoda licitaţiei competitive- recomandată pentru emisiunile de obligaţiuni.Se
bazează pe tehnica licitaţiei publice în plic închis şi constă în specificarea preţului şi
condiţiilor oferite de S.S.I.F pentru cumpărarea întregii emisiuni.
 4. Avizarea prospectului de către C.N.V.M., cu scopul de a proteja investitorii contra
practicilor neloiale, abuzive sau frauduloase. 5. Publicitatea reprezintă etapa prin care
publicul este informat asupra ofertei de vânzare, prospectul de emisiune este publicat şi
pus la dispoziţia publicului investitor.
6. Derularea ofertei publice de vânzare reprezintă etapa de subscriere, alocare şi
distribuire a valorilor mobiliare, conform procedurii prevăzute în prospect.Perioada de
derulare nu poate fi mai mică de 5 zile lucrătoare.
7. Închiderea ofertei şi raportarea la CNVM a rezultatelor ofertei de vânzare, care se
realizează în termen de 5 zile lucrătoare de la data închiderii ofertei. Oferta publică se
consideră închisă la expirarea termenului pentru care a fost autorizată

18. Oferta publică de cumpărare

Oferta publică de cumpărare – intenţia unei persoane de a cumpăra valori mobiliare,
adresată tuturor deţinătorilor acestora şi difuzată prin mijloacele de informare în
masă.Obligativitatea lansării unei oferte publice de preluare, în maxim 2 luni de la momentul
atingerii respectivei deţineri, este instituită pentru orice persoană care deţine mai mult de 33%
din drepturile de vot asupra unei societăţi comerciale.
Până la derularea ofertei publice, drepturile aferente valorilor mobiliare depăşind pragul de
33% din drepturile de vot asupra emitentului sunt suspendate. Preţul oferit va fi cel puţin egal
cu cel mai mare preţ plătit de ofertant în ultimele12 luni anterioare ofertei.
Dacă o persoană care nu are obligaţia de a face ofertă publică de preluare, dar lansează către
toţi acţionarii o astfel de ofertă, vorbim de ofertă publică de preluare voluntară.
Orice persoană poate lansa o contra-ofertă, având ca obiect aceleaşi valori mobiliare, dacă
are ca obiect cel puţin aceeaşi cantitate de valori mobiliare sau vizează atingerea cel puţin
aceleiaşi participaţii la capitalul social şi dacă oferă un preţ cu cel puţin 5% mai mare decât
cel din prima ofertă.
Procedura pentru oferta publică de cumpărare este mult mai simplificată decât cea pentru
vânzare, dar orice persoană fizică sau juridică ce face o astfel de ofertă trebuie să obţină
avizul C.N.V.M.
Etapele derulării ofertei publice de cumpărare, care durează între 20 şi 60 de zile, sunt în nr.
de 4.
1. întocmirea şi aprobarea documentului de ofertă publică de cumpărare de către
C.N.V.M. şi distribuirea acestuia fie direct persoanelor cărora le este adresată oferta, fie prin
publicarea într-un ziar de circulaţie naţională;
2. desfăşurarea ofertei, adică cei care doresc să vândă acţiuni vor depune acţiunile sau
extrasul de cont; perioada de derulare nu poate fi mai mică de 15 zile lucrătoare;
3. plata acţiunilor depuse în termen de 3 zile lucrătoare de la data decontării;
4. închiderea ofertei publice de cumpărare şi raportarea rezultatelor la C.N.V.M. în termen
de 7 zile lucrătoare de la închidere; • Un caz particular al ofertei publice de cumpărare este
oferta făcută de societatea emitentă, care printr-o hotărâre a A.G.A. decide să devină societate
închisă şi să-şi retragă acţiunile care se tranzacţionează pe piaţa secundară.

19. Clasificaţi investitorii pe piaţa de capital după minim 3 criterii.

Detaliaţi
A.În funcție de importanță
1. Investitori instituţionali care prin mărimea fondurilor pe care le colectează, respectiv le
plasează, domină de cele mai multe ori pieţele de capital:
• societăţile bancare, care apelează la piaţa de capital în vederea dispersiei riscului, dar şi al
asigurării unei lichidităţi mai ridicate a activelor;
• băncile centrale, care participă atât în nume propriu, cât şi în calitate de reprezentanţi ai
guvernelor;
2. Investitori individuali care gestionează propriul portofoliu de titluri şi care pot fi: societăţi
comerciale şi persoanele fizice “micii investitori”, ce îşi investesc economiile personale în
cantităţi relativ reduse de acţiuni şi obligaţiuni.
B. Din punct de vedere al strategiei investitorilor, deosebim:
• 1. Investitori strategici, ce cumpără un pachet semnificativ de acţiuni ale unei societăţi, cu
scopul de a le păstra o perioadă îndelungată şi cu dorinţa de a se implica în managementul
societăţii; 51% •
2. Investitori de portofoliu, ce cumpără acţiuni ale unei societăţi din considerente de
performanţă a companiei emitente şi compatibilitate a acestor acţiuni cu celelalte active din
portofoliul lor; 33% •
3. Investitori speculativi, ce urmăresc obţinerea unui profit din vânzarea acţiunilor mai
scump decât preţul de cumpărare; nu sunt interesaţi de societate ci doar de evoluţia cursului
acţiunilor respective
C. Din punct de vedere al naţionalităţii, avem:
• 1. Investitori autohtoni - persoane fizice sau juridice române şi persoane juridice străine
înregistrate în România, care acţionează pe piaţa de capital românească.
• 2. Investitori străini - persoane fizice străine rezidente sau nerezidente în România şi
persoane juridice străine neînregistrate în România care investesc pe piaţa de capital
românească.
D. Din punct de vedere al realizării, avem: 1. Investiţii directe - participări cu aport în
numerar sau în natură la constituirea capitalului social al unei societăţi comerciale persoană
juridică română, participarea la majorarea capitalului social, reinvestirea profiturilor obţinute.

20. Fonduri de investiţii (de tip închis şi deschis)

Fondurile deschise de investiţii, numite şi fonduri mutuale, sunt constituite ca societăţi civile
ce nu au personalitate juridică.
• Fondurile deschise de investiţii trebuie să încheie un contract de administrare a fondului cu
o societate autorizată de administrare a investiţiilor.
• Un fond deschis de investiţii îşi orientează investiţiile cu precădere spre depozite bancare,
certificate de trezorerie, certificate de depozit, obligaţiuni municipale, limitând plasamentele
în instrumente financiare cu risc crescut sau cu lichiditate.
• Titlurile de participare la fondurile deschise de investiţii se numesc unităţi de fond şi
conferă deţinătorilor drepturi egale.
• Unităţile de fond se cumpără la preţul de emisiune stabilit pentru fiecare zi pe baza valorii
activului net şi pot fi răscumpărate la un preţ stabilit pe baza valorii activului net.
Fondurile închise de investiţii sunt administrate de o societate de administrare a investiţiilor
pe baza unor reguli proprii şi pot emite numai unităţi de fond de un singur tip,
dematerializate, ce conferă deţinătorilor drepturi egale.
• Unităţile de fond sunt disponibile la tranzacţionare din 22 septembrie 2008 în sectorul OPC
al pieţei reglementate la vedere administrată de către B.V.B. (primele unităţi de fond
diponibile sunt cele ale fondului închis de investiţii STK Emergent)
. • La 31 decembrie 2019, pe piața de capital din România desfăşurau activități investiționale
un număr de 27 fonduri închise de investiții.
• F.Î.I. Certinvest Arta Românească este singurul fond de pe piața locală cu investiții în artă și
dispune de active de 12,4 mil. lei.
• Totodată, reglementarea și supravegherea fondurilor deschise este mult mai strictă, ceea ce
conferă investitorilor mai multă încredere.

21. Societăţile de investiţii

Societăţile de administrare a investiţiilor sunt societăţi pe acţiuni ce prestează în principal
activităţi de administrare a portofoliului pentru O.P.C.V.M.
• Capitalul iniţial al unei S.A.I. este de cel puţin echivalentul în lei a 125.000 euro .
• S.A.I. are obligaţia de a transmite depozitarului toate informaţiile cu privire la operaţiunile
O.P.C.V.M., cel mai târziu până la ora 24:00 a zilei lucrătoare, următoare celei în care acestea
au fost încheiate.
• Desfăşoară si activităţi privind servicii juridice şi de contabilitate aferente administrării de
portofolii, cercetarea de piaţă,evaluarea portofoliului si determinarea valorii titlurilor de
participare , ţinerea unui registru al deţinătorilor de titluri de participare, distribuţia
veniturilor, emiterea şi răscumpărarea titlurilor de participare.
Categoria dominantă din totalul societăților de administrare a investițiilor (SAI) continuă să
fie grupurile bancare, controlând cea mai mare parte din totalul cumulat al activelor
administrate de SAI.
• Conform obiectului de activitate, o societate de administrare a investițiilor poate administra
fonduri deschise și închise de investiții, precum și conturi individuale de investiții. Pe
ansamblul pieței fondurile deschise de investiții sunt mai numeroase decât cele închise și
cumulează active de valoare semnificativ mai ridicată.

22. Prezentaţi intermediarii pe piaţa de capital şi serviciile oferite de aceştia

În România, intermediarii pe piaţa de capital sunt :
• 1. societăţile de servicii de investiţii financiare (SSIF), societăţi pe acţiuni care pot să
desfăşoare activităţi de broker, activităţi de dealer sau chiar activităţi de garantare a
plasamentului de valori mobiliare şi acordarea de credite pentru finanţarea tranzacţiilor
clienţilor.
• 2. instituţiile de credit autorizate de B.N.R şi entităţile de natura acestora autorizate să
presteze servicii de investiţii financiare în statele membre ale UE.
• 3. firmele de investiţii şi instituţiile de credit din statele membre ale U.E., pe baza
paşaportului unic. • Capitalul initial minim al unei SSIF este 50.000 euro, permitand servicii
limitate la preluarea si transmiterea ordinelor de la investitori si administrarea portofoliilor
individuale ale investit.
Serviciile de investiţii financiare sunt:
• servicii principale: preluarea, transmiterea şi executarea ordinelor primite de la investitori;
tranzacţionarea instrumentelor financiare pe cont propriu; administrarea portofoliilor de
conturi individuale ale investitorilor; consultanta de investitii si plasamentul de instrumente
fin.
• servicii conexe: custodia si administrarea de instrumente financiare; închirierea de casete de
siguranţă; acordarea de credite sau împrumuturi, precum şi servicii de consultanţă privind
structura capitalului si servicii privind fuziunile.

23. Fondul de compensare a investitorilor

Are ca scop protecţia şi compensarea investitorilor, în limita unui plafon anual stabilit de
C.N.V.M., în situaţia incapacităţii membrilor săi de a returna fondurile băneşti şi/sau
instrumentele financiare datorate sau aparţinând investitorilor.
Acţionarii Fondului sunt intermediarii si societăţile de administrare a investiţiilor, care au în
obiectul de activitate administrarea portofoliilor individuale de investiţii.
La data de 30.06.2020 Fondul de Compensare a Investitorilor (F.C.I.) avea un număr de 30 de
membri, din care 18 SSIF‐uri, 9 instituții de credit şi 3 SAI‐uri.
Resurse financiare ale fondului sunt formate din contribuţia iniţială şi anuală a membrilor,
venituri din investirea resurselor fondului, donaţii, sponsorizări.
Contribuţia iniţială a fiecărui intermediar autorizat şi a fiecărei societăţi de administrare a
investiţiilor reprezintă 1% din valoarea capitalului iniţial minim,dar nu mai puţin de
echivalentul în lei a 1.000 euro.
Fondul îi compensează pe investitori în mod egal şi nediscriminatoriu, în limita unui plafon
maxim reprezentând echivalentul în lei a 20.000 EUR/investitor.

24. Consultanţii de investiţii şi agenţiile de rating

Prestează servicii de consultanţă de investiţii (recomandare personala data unui client), cu
privire la instrumentele financiare; Exprimarea unei recomandari exclusiv prin intermediul
canalelor de distributie sau catre public nu reprezinta o recomandare personala data unui
client.
Consultantul de investitii, persoana fizica, poate presta servicii de consultanta in nume
propriu sau in numele unei singure societati de consultanta de investitii.
Consultanta de investitii poate fi prestata de societatile de brokeraj, de societatile de
administrare a investitiilor (SAI). și de consultanți de investiții, persoane fizice si juridice,
autorizate de CNVM.
Consultantul de investitii, persoana juridica, are un capital social reprezentand echivalentul
in lei a minimum 20.000 euro si cel putin un angajat autorizat de C.N.V.M. in calitate de
consultant de investitii.
Persoana din cadrul unei societati de brokeraj care ofera consultanța de investiții trebuie sa
aiba calitatea de agent de servicii de investiții financiare, sa aiba studii superioare absolvite și
sa faca dovada ca a urmat un curs de pregatire in acest domeniu.
Prestarea de servicii de consultanta de investitii exclude preluarea sau executarea ordinelor
investitorilor pentru achizitionarea sau instrainarea de instrumente financiare, administrarea
portofoliilor investitorilor, precum şi decontarea tranzactiilor, inclusiv detinerea de
disponibilitati baneşti sau instrumente financiare in contul investitorilor.
Agenţiile de rating - au drept scop evaluarea şi notarea emitenţii admişi la tranzacţionare şi a
instrumentelor financiare tranzacţionate pe pieţele reglementate.
Principalele avantaje ale obţinerii unui rating sunt optimizarea finanţărilor, creşterea
vizibilităţii companiei, un acces mai larg la pieţele de capital internaţionale.
- Agentia de rating Fitch a confirmat în octombrie 2020 ratingul Romaniei pentru datoriile pe
termen lung în valută şi monedă locală la "BBB-", investment grade perspectiva negativa.
Perspectiva reflectă slăbirea metricelor finanţelor publice din cauza măsurilor pro-ciclice în
ultimii ani, precum şi a impactului pandemiei de coronavirus asupra performanţei economice
şi fiscale.
Agentiile de rating informeaza investitorii asupra riscului pe care si-l asuma daca imprumuta
o astfel de societate sau un stat.
Fiecare are o scala de notare, care merge de la AAA la CCC.  Pentru state sau pentru
societati, degradarea ratingului se traduce imediat prin cresterea dobanzilor la care se
imprumuta.
Administratorul unui portofoliu constituit din obligatiuni va trebui sa respecte un anumit
echilibru predefinit intre titlurile riscante si cele mai putin riscante.
 Daca o parte din titlurile sale, precum obligatiunile grecesti, sunt degradate, el va trebui sa
scape de ele pentru ca portofoliul sau sa nu devina prea riscant. Moody's este o societate
americana cotata si independenta, detinuta in proportie de 13% de miliardarul Warren
Buffett.

25. Admiterea la cota BVB, secţiunea piaţa reglementată, sectorul titlurilor

de capital
Admiterea emitenţilor şi titlurilor la cota bursei se realizează după reguli foarte stricte.
Valorile mobiliare sunt emise pe piaţa primară şi apoi transferate la bursă, însă se pot emite şi
direct prin bursă.
Procedura de admitere cuprinde 3 etape:
1. Întocmirea dosarului de admitere- sit. fin. 3-5 ani;
2. Asumarea unor obligaţii de către societăţile ale căror titluri vor fi înscrise la cota oficială
(publicitatea, nr. Mare de titluri, transparenta inf., respectarea normelor interne si
internationale);
3. Examinarea şi aprobarea cererii de către Comisia de admitere la tranzactionare.
Înscrierea la cota B.V.B a emitenţilor de valori mobiliare evidenţiate prin înscriere în cont sau
emise în formă fizică se realizează pe baza regulamentelor şi procedurilor bursei.
A. Secţiunea piaţa reglementată cuprinde:
1.sectorul titlurilor de capital emise de persoane juridice române(structurate pe categoria
premium) şi de societăţi străine care şi-au manifestate interesul pentru a fi cotate la B.V.B.
(neîmpărţite pe categorii);
2. sectorul titluri de credit emise de persoane juridice române şi străine (neîmpărţite pe
categorii), de către autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale;
3..sectorul organismelor de plasament colectiv, pentru acţiuni şi unităţi de fond emise de
fonduri închise de investiţii şi fonduri deschise de investiţii (neîmpărţite pe categorii);
4.Sectoriul produselor structurate pentru certificate index, turbo, bonus și cu capital protejat
B. Secţiunea piaţa AERO care cuprinde, în prezent, un singur sector, cel al titlurilor de
capital emise de persoane juridice române împărțite in 3 categorii:
Aero standard (252)
Aero Premium (18)
Aero de baza (3)
Piata AeRO a Bursei de Valori Bucuresti este dedicata intreprinderilor mici si mijlocii care
indeplinesc urmatoarele criterii:
1. Sunt societati pe actiuni (SA)
2. Au o capitalizare anticipata/ capitaluri proprii de minimum 250.000 de euro
3. Vor avea un free-float de 10% (10% din actiuni trebuie sa fie in portofoliile investitorilor,
disponibile la tranzactionare), sau sa aiba minimum 30 de actionari.
C. Sectiunea Sistemul Multilateral de Tranzactionare care cuprinde in prezent sectorul
titlurilor de capital pentru companiile străine (15), sectorul obligațiunilor corporative (24) și
sectorul unităților de fond (1).
Sistemul SMT pune in corespondenta mai multe parti care cumpara si vand instrumente
financiare si este administrat de SSIF-uri sau de operatorul unei piete reglementate.
Pentru înscrierea unei societăţi la cota bursei, la secţiunea piaţa reglementată, aceasta trebuie
să îndeplinească o serie de condiţii generale:
-au forma juridică de societate pe acțiuni (S.A.);
- au un istoric al activității pentru cel puțin ultimii 3 ani și a întocmit situații financiare pentru
această perioadă;
-se încadrează la capitaluri proprii/capitalizare anticipată de minim 1 milion EUR;
- au, sau vor avea în urma ofertei, un free-float al capitalului de minim 25%.
D.Pentru categoria Premium-acţiuni (25), emitentul trebuie să respecte şi o cerință
specifică: - valoarea de piață a free-float-ului de cel puțin 40 milioane Euro.
Pentru admiterea la categoria Standard acţiuni (55), emitentul trebuie îndeplinească
condițiile generale.
Pentru înscrierea la Cota Bursei a obligaţiunilor corporative (12), emitenţii trebuie să
îndeplinească cerinţele generale impuse de BVB (prospect avizat de CNVM, VAL. MIN.
200.000 EURO, să plătească tarifele BVB; să numească două persoane care vor menţine
legătura permanentă cu BVB; să semneze un angajament de admitere şi menţinere la
tranzacţionare a obligaţiunilor)

26. Pietele AERO si Reglementata ale BVB

B. Secţiunea piaţa AERO care cuprinde, în prezent, un singur sector, cel al titlurilor de
capital emise de persoane juridice române împărțite in 3 categorii:
Aero standard (252)
Aero Premium (18)
Aero de baza (3)
Piata AeRO a Bursei de Valori Bucuresti este dedicata intreprinderilor mici si mijlocii care
indeplinesc urmatoarele criterii:
1. Sunt societati pe actiuni (SA)
2. Au o capitalizare anticipata/ capitaluri proprii de minimum 250.000 de euro
3. Vor avea un free-float de 10% (10% din actiuni trebuie sa fie in portofoliile investitorilor,
disponibile la tranzactionare), sau sa aiba minimum 30 de actionari.
27. Modalităţi de negociere a tranzacţiilor bursiere
Există mai multe modalităţi de negociere:
1. Negocierea prin înscrierea pe tablă – presupune, fie înscrierea ordinelor pe un tabel
electronic, fie înscrierea ordinelor cu cretă pe o tabelă, respectiv cele mai bune preţuri de
cumpărare (BID) şi vânzare (ASK). Contractarea are loc cand un agent de bursa accepta o
cotatie ce figureaza pe tabla.
2. Negocierea prin anunţarea publică a ordinelor(în groapă) –un funcţionar al bursei
anunţă titlul ce va fi negociat, după care agenţii de bursă anunţă cu voce tare preţurile lor BID
şi ASK, căutând parteneri pentru încheierea tranzacţiilor. Contractarea are loc cand un agent
de bursa ce a strigat cotatiile sale primeste un raspuns afirmativ din partea altui agent de
bursa.
3. Negocierea pe bază de carnet de ordine – se realizează prin centralizarea ordinelor
primite de la clienţi de către agenţii de bursă într-un carnet de ordine. Carnetul de ordine
poate fi deschis spre consultare (TSE) sau inchis (SUA).
4.Negocierea pe blocuri de titluri – se desfăşoară într-un spaţiu amenajat separat faţă de
sala principală de negociere a bursei şi este utilizată pentru tranzacţionarea unui volum mare
de titluri.
5. Negocierea electronică – se bazează pe utilizarea mecanismelor de transmitere electronică
pentru introducerea şi prezentarea ordinelor la bursă sau chiar pentru executarea şi decontarea
tranzacţiilor.
Sistemul de cotare al BVB este un sistem computerizat ce permite transmiterea si exexcutia
ordinelor pe piata

28. Informaţiile pe care trebuie să le cuprindă ordinele de bursă și criteriile

de executare a acestora
Ordinele trebuie să cuprindă instrucţiuni precise, clare, asupra intenţiilor clienţilor; în
principal ele trebuie să conţină următoarele informaţii:
- sensul operaţiunii, respectiv vânzare sau cumpărare de valori mobiliare; - piaţa pe care se va
desfăşura tranzacţia, respectiv la vedere sau la termen;
-cantitatea, numărul de titluri pe care clientul vrea să le vândă sau să le cumpere; - denumirea
şi categoria titlurilor ce fac obiectul operaţiunii; nu este suficient să fie indicat emitentul, ci
trebuie precizat tipul titlurilor;
- perioada de valabilitate a ordinului: “la zi” dacă sunt valabile în ziua lansării, sau “până la
revocare” dacă sunt valabile până la o dată indicată ulterior de client;
- preţul la care clientul doreşte executarea ordinului.
- Daca contul este discretionar - Momentul preluarii ordinului de bursa.
Există mai multe criterii care stau la baza execuţiei ordinelor:
- criteriul preţ- vor fi executate cu prioritate ordinele de cumpărare la un preţ mai mare şi
ordinele de vânzare la un preţ mai mic. Dacă există ordine la acelaşi preţ, se apelează la
criterii suplimentare, cum sunt criteriul timp, cel al volumului şi cel al proratei;
- criteriul precedenţei, în funcţie de timp- vor fi executate ordinele, ţinându-se cont de
momentul transmiterii acestora;
- criteriul volumului- vor fi executate ordinele care au volum mai mare;
- criteriul proratei -urmăreşte executarea tuturor ordinelor, proporţional cu valoarea lor (30%
dintr-un ordin, 20% din altul etc).

29. Tipologia ordinelor bursiere

În funcţie de precizarea preţului de execuţie, există mai multe tipuri de ordine de bursă:
1. ordinul “la piaţă” – reprezintă un ordin prin care agentul de intermediere trebuie să
execute imediat tranzacţia la cel mai bun preţ existent pe piaţă în acel moment. Un ordin de
vanzare trebuie executat la cel mai mare pret existent pe piata cand intermediarul introduce
ordinul.
2. ordinul “limită” – prin care clientul indică o limită de preţ ce trebuie atinsă sau depăşită
pentru ca ordinul să se execute; ii este asociata intotdeauna mentiunea “la un pret mai bun”.
3. ordinul “stop” sau contingent – este un ordin care limitează pierderea în cazul
trantacţiilor bursiere; el poate deveni un ordin de vânzare “la piaţă” atunci când valoarea
titlului scade sub o anumită limită sau de cumpărare „la piaţă” atunci când valoarea titlului
creşte peste o anumită limită;
4. ordinul “hidden” – ordinul care afiseaza in piata numai o parte a cantitatii totale; este
folosit pe piaţa continuă în cazul unor tranzacţii importante ca şi volum, deoarece investitorul
nu doreşte să fie cunoscută poziţia sa de vânzător sau cumpărător.

30. Prezentați speculaţia și teoriile referitoare la aceasta

D.p.d.v al scopului urmărit,tranzacțiile bursiere putem clasifica tranzacţiile bursiere:
speculaţia, arbitrajul şi hedging-ul.
• Speculaţia constă în cumpărarea/vânzarea unui bun în momentul t, urmată de revânzarea
sau recumpărarea în momentul t+1, motivaţia unei asemenea operaţii fiind speranţa unei
modificări favorabile a preţului acestuia în intervalul cuprins între t şi t+1, în condiţiile
asumării riscului ce rezultă din imposibilitatea anticipării exacte a cursului.
Speculanţii sunt de fapt investitorii care îşi creează o poziţie expusă riscului: cumpără
sperând în creşterea cursului „a la hausse” şi vând sperând în reducerea cursului „a la baisse”.
Economiştii liberali consideră aceste operaţiuni ca un factor de stabilizare a pieţelor. • Dar,
acest lucru nu s-a regăsit întotdeauna în practică.
• Piaţa bursiera va fi caracterizată de explozia preţurilor, formând „bulele financiare” sau
speculative: investitorii vor dori să cumpere valorile cu orice preţ, acestea vor fi
supraevaluate.
• Devine inevitabilă la un moment dat spargerea bulei, momentul în care cursurile se
prăbuşesc, de obicei mult mai rapid decât ele au crescut.
• Speculaţia este criticată din punct de vedere economic, fiind considerată un factor de
dezechilibru pentru piaţa de capital, dar este criticată şi din punct de vedere moral, fiind
considerată o utilizare non-economică a resurselor societăţii şi asemănată cu un veritabil joc
de noroc.
• Strategia fundamentală după care se ghidează speculatorii este „Vinde scump şi cumpără
ieftin!”

31. Prezentați Arbitrajul și tipurile de arbitraj

Arbitrajul este considerată operaţiune fără riscuri deoarece investitorul desfăşoară
operaţiunea concomitent pe două pieţe: cumpără un titlu pe o piaţă unde acesta are preţ scăzut
şi vinde titlul în acelaşi timp pe altă piaţă unde preţul este mai ridicat.
Arbitrajul este şi o operaţiune fara riscuri care se soldează întotdeauna cu profit pentru
investitor, deoarece ambele tranzacţii, atât cea iniţială, cât şi cea de închidere a poziţiei se
încheie la cursuri cunoscute, nefiind nevoie de anticiparea acestora, ca în cazul speculaţiei.
• Strategia fundamentală a acestui tip de operaţiune este „Vinde în piaţa mai scumpă şi
concomitent, cumpără în piaţa mai ieftină!”, indiferent de activul suport al instrumentului pe
care se acţionează, arbitrajorii fiind bineveniţi în orice piaţă a oricărui operator deoarece
activează ca vehicule de transport al „fair-price”-ului de pe o piaţă pe alta
Arbitrajul spot-futures presupune tranzacţionarea simultană pe 2 pieţe a unor active
financiare având aceleaşi caracteristici şi aceeaşi maturitate.
Dacă una dintre tranzacţii este la vedere, iar cealaltă la termen, arbitrajul se numeşte cash
and carry.
• Dacă tranzacţia de vânzare, respectiv cumpărare este închisă printr-o tranzacţie de sens
contrar pe aceeaşi piaţă, având acelaşi activ suport, dar cu scadenţe diferite, arbitrajul se
numeste spread.
Arbitrajul clasic este considerat cel forward-futures, adică încheierea unui contract
nestandardizat şi un contract futures, respectiv un contract standardizat încheiat pe o piaţă a
derivatelor.

32. Prezentați Hedgingul și tipurile de hedging

Hedging-ul reprezintă operaţiuni de asigurare, de limitare a pierderii potenţiale pe o piaţă
instabilă, dar în acelaşi timp reprezintă şi o pierdere a oportunităţilor.
• Investitorii nu vor pierde în cazul evoluţiei defavorabile a cursurilor, dar nici nu vor câştiga
în cazul evoluţiei favorabile a acestora.
• Hedgingul înseamnă deschiderea unei poziţii pe piaţa la termen, egală ca mărime şi de sens
opus poziţiei deţinute pe piaţa la vedere.
• Hedgingul are ca efect atât protecţia împotriva posibilelor pierderi datorate fluctuaţiilor
preţului cât şi anularea posibilităţii obţinerii de profituri spectaculoase din mişcările
favorabile ale preţului.
Se desprind două variante de hedging:
- hedging de cumpărare (buying hedge), respectiv cumpărarea pe piaţa futures, deoarece
investitorul are de realizat o operaţiune de vânzare a titlurilor la vedere la o dată viitoare şi
doreşte să acopere riscul unei posibile creşteri a preţului titlurilor;
- hedging de vânzare (selling hedge), respectiv vânzarea pe piaţa futures a titlurilor,
deoarece are de realizat o operaţie de cumpărare la vedere.
Hedgingul valutar urmăreşte protejarea împotriva fluctuaţiei cursului într-o direcţie
nefavorabilă
• Hedgingul de portofoliu urmăreşte protejarea împotriva scăderii valorii portofoliului.

33. Prezentaţi tranzacţiile la vedere, precum şi avantajele şi dezavantajele

acestora
După natura contului deschis la broker, avem:
1.Tranzacţiile cash se realizează pe baza contului cash deschis de către client la
intermediarul de bursă.
• Mecanismul tranzacțiilor la vedere este considerat cel mai simplu, având următoarele etape:
- adresarea și înregistrarea ordinelor - formarea cursului - executarea ordinelor - transmiterea
informațiilor către client privind executarea - efectuarea reglementărilor în conturile clienților
- realizarea modificărilor cu privire la dreptul de proprietate
2. Tranzacţiile în marjă (long Margin) reprezintă tranzacţii pe datorie efectuate prin contul
în marjă al clientului deschis la societatea de intermediere
Tranzacţiile la vedere prezintă o serie de avantaje, care au dus la dezvoltarea acestora:
- termenul de derulare este foarte scurt;
- riscul lor este redus, în comparaţie cu celelelte tranzacţii;
- permit cunoaşterea preţului de plătit sau a sumei de încasat de la începutul încheierii
tranzacţiei.
• Dar, ele prezintă şi o serie de dezavantaje:
- profitabilitatea lor este scăzută;
- nu pot fi folosite pentru acoperirea riscurilor.
Prezintă următoarele caracteristici:
1. au la bază contul cash deținut de client la firma broker
2. este necesar angajamentul ferm al vânzătorului de a livra titlurile și obligația fermă a
cumpărătorului de a efectua plata
3. investitorul poate cumpăra titluri cu condiția să plătească integral contravaloarea acestora,
vărsând suma respectivă în contul său de la broker

34. Tranzacţiile cu instrumente financiare derivate. Avantaje şi

dezavantaje
Tranzacţiile la termen cu instrumente financiare derivate sunt cele care au la bază contracte
forwards, contracte futures, contracte swaps, opţiuni negociabile.
• Tranzacţiile cu instrumentele financiare derivate sunt deosebit de avantajoase pentru
investitori deoarece:
1.necesită investiţii mici;
2.determină amplificarea efectului investiţiei;
3.permite reducerea sau eliminarea riscurilor;
4.prezintă oportunitatea realizării de profit în ambele direcţii de mişcare a preţurilor;
5.există un grad ridicat de standardizare al derivatelor
6.permite accesul facil la piaţă şi procesarea rapidă a datelor.
7. presupun costuri de tranzacţionare reduse, comparativ cu tranzacţiile de pe piaţa spot.
• Dar, tranzacţiile cu instrumente financiare derivate implică şi anumite riscuri pentru
investitori:
1.generează un efect de amplificare a câştigurilor şi pierderilor;
2.implică un grad ridicat de risc şi sumele pierdute sunt potenţial nelimitate;
3.în anumite condiţii de piaţă, poate fi dificil sau chiar imposibil de lichidat o poziţie.
• Tranzacţiile la termen de tip forward sunt primele tranzacţii la termen. Ele sunt contracte
private între vânzători şi cumpărători, irevocabile.

35. Tipologia şi metodologia de calcul a indicilor bursieri

Primul indice bursier- indice de generatia I-DJIA – NYSE in 1896 Al doilea indice- FTSE
30- LSE, Al treilea – NIKKEI- TSE
Initial, indicii bursieri au fost construiti doar pt actiuni, dar azi exista indici ce urmaresc si
evolutia altor instrumente financiare, ca obligatiuni sau unitati de fond.
Indicii bursieri = o expresie numerică, măsurată în puncte, a evoluţiei cursurilor celor mai
reprezentative titluri de pe o piaţă.
Există două categorii de indici bursieri: - - coeficienţi de randament, ce exprimă mai mult
performanţele în timp ale societăţilor cotate la bursă; - - indici de curs, ce exprimă
comportamentul pieţei bursiere.
II. În funcţie de modul de formare, distingem două categorii de indici bursieri:
 1. indici de prima generaţie, în structura cărora se cuprind valori mobiliare ce au ca
emitenţi societăţi din acelaşi domeniu de activitate: Dow-Jones Industrials, Financial
Times 100, Nikkei 225. Se calculeaza ca o medie aritmetica ponderata a cursului
actiunilor componente, ajustata cu un factor care exprima eventualele modificari ce se
petrec asupra actiunilor componente, cum ar fi modificarile de capital, fuziuni
2. indici de generaţia a doua, numiţi şi indici compoziţi, cuprind un număr mare de
titluri din sectoare diverse de activitate.  Metodologia de calcul a indicilor din
generatia a II-a presupune ponderarea actiunilor cu capitalizarea bursiera sau cu
cursul bursier. : NYSE pe piaţa New York-ului, FT-SE – 100 pe piaţa Londrei,
TOPIX pe piaţa japoneză, indicii calculaţi pe piaţa de capital din România.
Calculul indicilor bursieri presupune parcurgerea următoarelor trei etape:
1. selectarea eşantionului de titluri incluse în structura indicelui bursier, pentru că acesta
trebuie să exprime evoluţia generală a tuturor cursurilor titlurilor de valoare pe piaţa
respectivă; Criterii de selectare a valorilor mobiliare ce compun indicele:
- Grad de capitalizare bursiera ridicat:FT-SE 100, Dow Jones, Nikkei si DAX 100
- Grad mare de dispersie
- Cotarea valorilor mobiliare sa se faca prin bursa informatizata
Un criteriu important de includere a actiunilor in componenta unui indice bursier de
generatia a II-a este ca actiunile respective sa fie cotate la prima categorie a pietei bursiere
respective.
Pentru a fi incluse in structura indicelui bursier sunt selectate acele actiuni care sunt emise de
catre firme puternice, stabile care prezinta o crestere sustinuta a activitatii si indicatorii
economici ai lor le recomanda ca fiind o buna investitie.
Un alt criteriu deosebit de important in selectarea valorilor mobiliare este acela al lichiditatii
care este definita ca volum al tranzactiilor efectuate intr-un anumit moment cu valoarea
mobiliara respectiva, urmarindu-se ca aceasta sa fie cat mai mare posibil: indicele Nasdaq
100, in cadrul caruia o actiune este inclusa numai daca tranzactiile zilnice cu respectiva
actiune se cifreaza la suma de 100000 de actiuni.
2.atribuirea unei anumite importanţe fiecărui titlu şi stabilirea modului de agregare a
cursului titlurilor de valoare selecţionate.
Se folosesc una dintre urmatoarele 3 metode de ponderare a actiunilor: - ponderi egale
pentru toate actiunile componente; posibilitatea ca evolutia uneia dintre actiuni sa
influenteze indicele foarte mult este total inlaturata. - ponderea cu capitalizarea bursiera;
modificarea cursului unei actiuni cu capitalizare bursiera mai mare va avea o influenta
mai mare decat modificarea in aceeasi masura a cursului unei actiuni cu o capitalizare
bursiera mai mica. - Fara pondere, prin luarea in considerare numai a cursului valorilor
mobiliare.
3.alegerea datei de referinţă, la care indicele bursier aferent are 100, 1.000 sau 10.000 de
puncte. Deseori data de referinta este data la care incepe calculul indicelui- BET-19 sept 1997

36. Prezentaţi indicii pieţei de capital în România

 Evoluţia pieţei secundare în România este analizată prin mai mulţi indici ai pieţei de capital:
I. Indicele BET (Bucharest Exchange Trading), primul indice oficial al BVB; s-a determinat
iniţial ca o medie aritmetică ponderată calculată pe baza capitalizării bursiere, luând în
considerare cele mai lichide 10 acţiuni listate la BVB, la categoria I şi a II-a.
Valoarea de start a acestui indice a fost de 1.000 puncte, data de start 22 septembrie 1997,
data de referinţă 19 septembrie 1997.  Începând cu data de 27.08.2007, comitetul Indicilor
de la BVB a decis ca selecţia celor 10 acţiuni incluse în portofoliul indicelui are la bază
criteriul lichidităţii, fiind alese companiile cu cel mai ridicat coeficient de lichiditate, calculat
trimestrial.
II. Indicele compozit BET-C (Bucharest Exchange Trading – Composite), a fost introdus în
16 apri1998, tot cu o valoare de start de 1.000 puncte, data de start 17 aprilie 1998,
calculându-se ca medie aritmetică ponderată cu capitalizarea bursieră a preţurilor tuturor
titlurilor cotate la BVB, segmentul de piaţă reglementată, categoria I şi a II-a.
Ponderea maxim admisă a capitalizării unei societăţi în coşul indicelui BET-C este 20%,
doar că numărul societăţilor ce intră în compoziţia indicelui este variabil. Indicele BET-C s-a
apreciat cu 14% în anul 2010, a scăzut cu 16,73% în 2011 si a crescut cu 6,28% in 2012. Din
iunie 2013 indicele BETC nu se mai calculeaza.
III. La sfârşitul anului 2000, BVB a lansat indicele BET-FI (Bucharest Exchange Trading
–Financial), indicele sectorial pentru fondurile de investiţii. Valoarea de start a fost tot de
1.000 de puncte, data de start 1 noiembrie 2000.
Este primul indice sectorial lansat de BVB şi reflectă în prezent tendinţa de ansamblu a
preţurilor fondurilor de investiţii listate la B.V.B. A scăzut cu 8% în 2010, cu 13,52% în 2011
si a crescut cu 29,63% in 2012 și a scazut cu 0,02% în 2015.

37. Cauzele crizelor financiare

Orice crah bursier este previzibil când sunt reuniţi următorii factori:
1. factorul economic: modificarea anticipărilor pieţei; economia mondială, înregistrează un
ansamblu de dezechilibre importante
2. factorul financiar: bulele speculative pe fondul ruperii legăturii între sfera economică
reală şi sfera financiară;
3. factorul tehnic: funcţionarea pieţei; recurgerea necontrolată la noi tehnici financiare, de
tipul program trading, junk bonds. Pot fi, de asemenea, corecţii tehnice ale pieţei, ca
arbitrajele investitorilor.
Dintre cei trei factori, factorul financiar prezintă cel mai mare interes din punct de vedere al
efectelor de piaţă.

38. Prezentați bulele speculative

Bulele speculative se caracterizează printr-o presiune masivă de cumpărare, ce determină
creşterea nefondată a nivelului preţurilor pe piaţă către un punct de maxim, urmată de o
prăbuşire bruscă a preţurilor.
 De regulă aceste bule sunt urmate de vânzări şi mai rapide în momentul în care preţurile
încep să scadă.
Bulele speculative se bazează pe creșterea valorii unor bunuri în urma cumpărărilor și
vânzărilor consecutive.
Totul se termină, însă, prin spargerea bulei, urmată, în majoritatea cazurilor, de recesiune
economică severă pentru țara în cauză, dar și de pierderea încrederii populației în
instrumentele de economisire și investiții, și în economie în general.
Prima bulă speculativă din istorie a avut loc în secolul al XVII-lea, în Olanda și a avut
drept punct de plecare bulbii de lalele.
Pe atunci, Olanda era cea mai bogată țară din Europa, având un surplus de masă monetară. Pe
acest fond, prețul bulbilor de lalele a crescut de peste opt ori, din noiembrie 1636 și până în
februarie 1637.
În acea iarnă, un contract pentru viitoarea recoltă de bulbi se vindea chiar și de câteva ori
într-o zi. Din păcate, acele contracte n-au mai ajuns niciodată să fie livrate, din cauza
spargerii bulei în februarie 1637, după ce o licitație eșuată din Haarlem a declanșat panica în
piață. În luna mai, prețurile reveniseră la normal, la nivelul de dinainte de bulă.
A doua bulă a avut loc în Franța, în anul 1719, când compania Mississipi, a realizat o
emisiune de acțiuni. Înainte de acest moment, Banca Regală, în lipsă de lichidități, a emis
bancnote de hârtie, pentru a preschimba monedele aflate în circulație, însă generând în același
timp inflație.
Tot în 1719, datoria Franței a fost preluată de Mississipi, urmând să fie plătită din câștigurile
supraestimate ale companiei. Acționarilor le erau promise câștiguri de 120% pe an și nu este
de mirare că pentru cele 50.000 de acțiuni erau 300.000 de doritori.
Din cauza ofertei reduse, prețul acțiunilor au crescut încontinuu, Banca Regală alimentând
scumpirea prin tipărirea de bancnote fără acoperire. În mai 1720 întreaga masă monetară
(bancnote şi acţiuni deţinute de populaţie, deoarece ultimele puteau fi transformate oricând în
bani) era cam de patru ori mai mare în livre decât monedele de aur şi de argint pe care le
folosise înainte Franţa.
Bula japoneză, desfășurată în anii 1984-1989, a urmat unui deceniu de creștere artificială,
pe baza ingineriilor financiare, care anunțau profiturile speculative neîncasate ca fiind reale.
Acest lucru a dus la o cerere în creștere pentru acțiuni și proprietăți imobiliare, generând o
scumpire continuă a acestora.  Bula s-a spart după ce Banca Centrală a Japoniei a anunțat
creșterea dobânzii de referință. Astfel, profiturile virtuale s-au transformat în pierdere.
Această lovitură pentru economia japoneză a însemnat un deceniu de stagnare economică.

39. Prezentaţi criza financiară din 1929

Este criza cea mai profundă, cu cea mai lungă durată şi cu cele mai adânci repercusiuni
asupra economiei mondiale.
Dezvoltarea pieţelor financiare însoţind creşterea economică de după primul război mondial a
atind apogeul în 1927.
 Lichidităţile în exces au alimentat bursa de pe Wall Strett, determinând creşterea cursului
titlurilor, mai rapid decât creşterea valorii lor reale. Din 1921 până în 1929, indicele Dow
Jones a explodat de la 60 de puncte la 400 de puncte.
Mari cantităţi de cumpărări de acţiuni înainte de 1929 se efectuaseră în marjă.
Principalele cauze ale crahului de la NYSE din 1929 sunt:
1. la NYSE erau cotate şi acţiuni care nu aveau nici o valoare ;
2. existau pe piaţă un număr foarte mare de acţiuni emise asupra cărora nu se efectua nici un
control, în special printr-o înregistrare riguroasă a transferurilor ce aveau loc în urma
tranzacţiilor;
3. admiterea la cota bursei era foarte simplă, fără a necesita controale prealabile asupra
societăţii emitente;
4. se utilizau foarte mult conturile în marjă pentru cumpărarea pe datorie a acţiunilor de pe
piaţă deoarece marja era foarte redusă (10%).
5. antrenarea unei mari părţi din capitalurile băncilor în credite acordate brokerilor, pentru a
menţine sistemul conturilor în marjă;
6. psihologia unui boom speculativ a avut şi ea un rol foarte important.
Consecinţele directe ale acestei crize au constat în reglementările mai stricte ale pieţelor
bancare şi de capital, ce vizau:
- introducerea unui control supra acţiunilor puse în circulaţie de către companii, asupra
numărului de acţiuni ce se tranzacţionau;
- stabilirea unor proceduri de selecţie riguroase pentru companiile care solicită ca acţiunile lor
să fie cotate pe diverse pieţe de capital;
-obligaţia companiilor cotate de a furniza informaţii cu privire la activitatea lor şi de a publica
raportările financiare către publicul investitor;
-asigurarea transparenţei activităţii bursei în faţa investitorilor săi, prin furnizarea tuturor
informaţiilor cu privire la procedurile de încheiere a tranzacţiilor.
-reducerea tranzacţiilor în marjă, prin ridicarea nivelului sumei minime care trebuia depusă la
50% din valoarea cumpărărilor;
- creşterea rolului jucat de intermediari pe pieţele bursiere americane;
-protejarea investitorilor pieţei financiare şi a deponenţilor băncilor;
-practicarea unor rate ale dobânzii moderate în cazul stagnării economiei

40. Prezentaţi criza financiară din 1987

Crahul bursier din 1987 a fost considerat al doilea, din secolul XX după cel din 1929, dar cel
mai mare înregistrat într-o singură zi: indicele Dow Jones a pierdut 22,5% în 19 octombrie
1987 și Indicele S&P 500 a scăzut cu 20% într-o zi. În 19 octombrie 1987 s-a produs cea mai
spectaculoasă cădere a burselor din istoria SUA.
Motivele acestei prăbușiri au fost puse pe seama corupției de pe Wall Street, a tensiunilor din
Orientul Mijlociu și a perspectivelor economice negative.
Dispariţia limitelor între diferite pieţe, inovaţiile financiare, informatizarea prea rapidă a
pieţelor au condus la scăparea de sub controlul autorităţilor a anumitor fenomene.
Fenomenul „bulei speculative” a constituit principala cauză şi a crizei din 1987.
Tendinţa de creştere a ratelor dobânzii manifestată încă din 1986, riscul unei instabilităţi
monetare, deprecierea dolarului american în 1985 printr-un acord internaţional, noile
modalităţi de funcţionare a pieţei de capital reprezintă cauzele profunde ale crizei.
Criza de la New York s-a generalizat pe toate celelalte pieţe, ordinele de vânzare
acumulându-se din oră în oră.
În 1987, două tehnici financiare au fost considerate vinovate de către specialiştii americani:
„programul trading” şi pieţele la termen.
Programul trading” presupune programarea prin calculator a cumpărărilor şi vânzărilor de
titluri şi contracte cu indici bursieri la termen, execuţia operându-se automat imediat ce
anumite tendinţe apar pe piaţă.
În ajunul crahului din octombrie 1987, astfel de programe gestionau în Statele Unite ale
Americii circa 90 miliarde USD.
Imediat ce piaţa bursieră din NYSE a înregistrat primele scăderi, calculatoarele au declanşat
imediat ordine de vânzări pentru care nu putea exista o contrapartidă suficientă, ceea ce avea
să ducă la limitarea utilizării program trading-ului până la sfârşitul anului 1987.
Tot în 19 octombrie 1987 tehnica de acoperire a unui portofoliu prin contracte la termen a
generat o creştere accentuată a vânzărilor de contracte la termen, care a influenţat puternic
căderea cursurilor pieţei la vedere.
Dezechilibrele economice din 1987 nu sunt aşa de grave ca în 1929. La nivel bursier,
scăderea cursurilor a fost de scurtă durată iar autorităţile s-au concentrat şi au luat măsuri
coerente pentru a evita prăbuşirea pieţei.

41. Prezentați criza asiatică în 1997

Criza asiatică, declanșată în Thailanda în 1997, se aseamănă cu criza mexicană din 1994
d.p.d.v al cauzei principale: moneda.
Ţările asiatice şi-au raportat monedele faţă de dolarul american din raţiuni de ordin politic şi
economic.  Efectele acestui comportament – deficitele externe extrem de mari – au fost
tratate cu neglijenţă de autorităţile şi de instituţiile internaţionale.
În iulie 1997 Guvernul Thailandei a fost nevoit să decidă liberalizarea cursul de schimb al
monedei naționale, bath-ul.
La scurt timp, moneda naționala s-a devalorizat semnificativ, iar Thailanda, care avea o
datorie externă uriașă, aproape a intrat în faliment.Criza s-a răspândit în toată Asia de SE,
inclusiv în Japonia.
 Aceasta a degenerat într-o criză monetară şi o creştere enorm de mare a ratei dobânzii în
țările asiatice.În Hong Kong, rata dobânzii a crescut de la o zi la alta de la 7% la 300%..
Indonezia, Coreea de Sud şi Thailanda au fost ţările cele mai afectate de criză. Acestea au
fost ajutate de catre FMI prin intermediul unui imprumut in valoare de $40 miliarde, alocat in
special eforturilor de stabilizare a cursurilor valutare. Doi ani mai tarziu, economiile din zona
au inceput sa isi revina.
În 27.10.1997 s-a demonstrat că în ciuda şocurilor pieţele bursiere se pot redresa rapid dacă
investitorii au încredere în respectiva piaţă şi dacă economia pe care se sprijină este sănătoasă
şi cu reale perspective de creştere.
Chiar şi România a resimţit criza asiatică, dar nu atât de puternic; nu a fost vorba de o criză,
ci doar de o acalmie a pieţei financiare româneşti, determinată de retragerea investitorilor
străini de pe pieţele emergente, în dezvoltare.

42. Prezentaţi criza financiară din 2007

Criza financiară care a lovit economia globală, începând cu vara anului 2007, cand au fost
suspendate de la tranzactionare titlurile a doua fonduri de investitii ale bancii franceze BNP
Paribas, din cauza acumularii de credite neperformante.
Astfel, criza financiară internaţională din 2007 a fost declanşată de căderea pieţei creditelor
ipotecare grad mare de risc din SUA.
Una din cauzele fundamentale ale crizei din 2007 este globalizarea, adică
internaţionalizarea rapidă a producţiei, investiţiilor şi a conexiunilor financiare, fără a fi
însoțită de o dezvoltare corespunzătoare a supravegherii şi a altor forme de reglementare la
un nivel adecvat.
Altă cauză este dereglementarea şi eliminarea restricţiilor din legea GlassSteagll (ce
interzicea implicarea băncilor comerciale în tranzacții cu instrumente financiare).
O altă cauză fundamentală a crizei este existenţa unui volum mare de fonduri disponibile în
economia mondială. Astfel, ţările asiatice, cu niveluri ridicate ale economisirii interne şi cu
excedente ale balanţelor de cont curent, sunt investitori mondiali de anvergură.
Altă cauză este legată de politicile economice neadecvate.
Altă cauză fundamentală ține de modalitățile de gestiune corporativă specifică băncilor de
investiţii.
Altă cauză fundamentală ține de modelul de creştere economică bazat pe consum.
Una dintre cauzele principale ale crizei ține de complexitatea pieţelor financiare şi a noilor
inovaţii generate de explozia creditului imobiliar, ce a condus la o evaluare eronată a
preţurilor titlurilor.
Consecințele crizei financiare din 2007-2008
Prăbuşirea Lehman Brothers din septembrie 2008, cea mai mare instituţie americană
declarată vreodată falimentară, a însemnat un început al dezordinii financiare globale.
Încă din vara anului 2007, autorităţile monetare au început să implementeze diferite măsuri
cu scopul de a îmbunătăţi lichiditatea instituţiilor financiare. 
Criza financiară a influenţat evoluţia pieţei de capital din România începând cu anul 2008 din
cauza fenomenului de contagiune care s-a manifestat la nivelul pieţei europene de capital şi
nu numai.
Anul 2008 a reprezentat pentru Bursa de Valori Bucureşti şi pentru toţi participanţii pe piaţa
bursieră autohtonă una dintre cele mai dificile perioade din istoria pieţei de capital din
România.
După aproape un deceniu în care principalii indici şi indicatori ai BVB au cunoscut o
evoluţie ascendentă, accentuată şi susţinută în ultimii ani de efectele asociate procesului de
aderare a României la Uniunea Europeană, 2008 a fost marcat de inversarea abruptă a
trendului crescător al cotaţiilor şi de diminuarea sensibilă a lichidităţii generale a pieţei
bursiere.